Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,Intrebarea mea este un pic mai diferita sa zicem.
As dori sa tin cursuri de dezvoltare personala si stiu ca imi trebuie o certificare.
Pot face cursuri aici pentru a primi aceasta certificare mai departe ?
Mentionez ca sunt absolventa licentiata a facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii Bucuresti

Multumesc anticipat

la ce va ganditi cand spuneti ‘dezvoltare personala’?

Grupurile terapeutice ( cum sunt cele de dezvoltare personala) trebuie conduse / dirijate de un terapeut care a urmat un program de formare pentru terapia de grup.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! Sunt divortata de 29 ani, cu 3 relatii indelungate pana la varsta actuala, 57 ani. Dupa ultima relatie, terminata prin decesul partenerului, nu am avut curajul sa incep o alta relatie decat dupa 7 luni. Acum am intalnit un barbat care m-a atras mai mult prin inteligenta sa, dar nu numai, amandoi avand studii postuniversitare, dar nu-i inteleg comportamentul. Ne-am intalnit de 3 ori dupa care a urmat o intrerupere de o luna, in sesnsul ca nu ne-am mai vazut dar ma suna zilnic. Motivul invocat fiind functia pe care o are. E detasat in alta localitate, el fiind din Bucuresti. In urma unor discutii, spune ca ii plac, ca il interesez ca persoana, altfel nu ma mai suna, dar pentru a stabili o relatie indelungata, trebuie sa cunoasca bine femeia. Chiar mentioneaza ca nu numai sexul e prioritar ci intelegerea spirituala, pentru el, conteaza mai mult. Nu stiu cum sa procedez. Pana acum am continuat jocul dar simt o nesiguranta. Imi este frica sa nu am o deceptie. Deja am trecut prin momente grele cum am spus mai sus si nu cred ca mai pot face fata. As avea nevoie de o parere. Multumesc anticipat.

parerea mea este ca s-ar putea sa va fi pripit in a avea aceasta relatie; poate este prea curand, poate 7 luni nu au fost suficiente? Daca simtiti ca este mai bine sa fiti mai prudenta, atunci poate ar fi bine sa va ascultati instinctele. Succes!

Poate ca vedet intrarea intr-o relatie in mod diferit. Daca simtiti ca investiti prea mult poate este nevoie sa incercati sa va protejati pana vedeti cum stau lucrurile.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Sufar de paranoie. Sunt sigur de asta caci mi-am confirmat singur simptomele. Dar cred ca mai este ceva. Simt o dorinta de a ucide oamenii pe care ii cred eu “nepotriviti”. Dar nu arat acest luctu. Doar imi imaginez cum ii ucid.
Nu au avut loc prea multe evenimente negative in copilaria mea. Doar ca am avut un tata alcoolic si putin violent cu fratii mei. Si mama a fost putin violenta cu fratii mei cand faceau pozne. Eu sunt cel mai mic dintre ei. In scoala am fost un baiat comunicativ pana la sfarsitul clasei a VI-a. La sfarsitul clasei a III-a m-a transferat mama la o scoala de la tara caci trebuia sa stea cu bunica caci avusese doua accidente vasculare si nu se mai putea ingrijii singura. Am stat un an acolo. In clasa a V-a ne-am mutat iar la oras, impreuna cu bunica. Cat am stat cu bunica, am inceput sa dezvolt o ura pentru ea, dar nu stiu de unde. Nu a stat mult la oras caci s-a mutat mama iar la tara impreuna cu ea. Eu am ramas cucea mai mare sora a mea. In clasa a V-a m-am reintregit cu fosta mea clasa, si in acelasi timp cu fosta mea ” gasca”. Fiind o gasca de baieti mai “rebeli” si eu un baiat bisericos (caci mama era un devotat crestin), tratam glumele lor ca fiind de prost gust si amenintatoare.
Cum ar fi salutul “uai m*ie” etc. Glume de baieti daca pot sa le zic asa. Pe langa acestea, mai faceau si actiuni copilarest precum impinsul in zapada, ciupituri, etc. Totusi, eu interpretam acele glume ca un atac. Atunci am inceput sa nu vorbesc cu nimeni de teama de a nu fi atacat sau spurcat. Relatiile familiale nu prea merg bine. Nu pot sa am incredere in ei. Parca as vrea dar nu pot. Pe mama am considerat-o mereu prea protectoare. A vrut mereu sa stie unde sunt, cu cine, ce fac. Cred ca era in stare sa imi puna microfoane si camere pe haine. De aceea hotarasem sa nu ii mai zic nimic din ceea ce fac, nici la scoala nici afara. Tata a avut un inceput de schizofrenie(nu stiu exact cum se scrie). Dar din cauza sederii lui in Spania caci acolo lucra. El statea singur acolo.
Va rog sa ma ajutati. Am uitat sa mentionez ca sunt foarte usor iritabil cu stari diferite de pe o zi pe alta. Uneori rad pur si simpu de mine insumi.

eu inteleg ca ai adunat foarte multe lucruri, din punctul meu de vedere foarte ‘grele’, care merita mai multa atentie. Incearca sa gasesti un psihoterapeut si incepe sa explorezi toate aceste trairi si ganduri pe care le ai; online ar fi insuficient. Succes!

Ce simptome spuneți că aveți de considerați că suferiți de paranoia ?
Cu stimă,
psih Tiberiu Seeberger

Probabil ati adunat multe nemultumiri, poate chiar ura. Discutati cu un terapeut.

Foarte buna descrierea propriei persoane. Incearca sa vorbesti despre asta cu o persoana pregatita,ce stie sa asculte si sa aiba rabdare sa iti gasesti propriile rezolvari. Te vei cunoaste mai bine si vei avea bucuria dezvoltarii personale.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:buna seara.
ma confrunt cu urmatoarea problema. am nascut de curand.mai am o fetita de 9 ani. cand eram insarcinata ma pupa pe burta,vorbea cu viitoarea ei surioara etc…cand a aparut o iubea, o giugiulea etc…bebele are 4 luni.de ceva timp o iubeste.dar am surpris o de multe ori ca o ciupeste ff tare…se razbuna.e geloasa.i am explicat de multe ori cum sa se poarte, ca gresteste etc..nu a functionat.am pedepsit o.pedepse constand in: interzicerea la tv, interzis la trotineta etc.
eu pe fata mare o iubesc, incerc pe cat posibil sa nu o ignor, sa nu simta ca cineva i a luat locul….citim seara, o pupacesc, iesim afara….doar ca ea simte ca o iubim mai mult pe cea mica.
va rog sa ma sfatuiti daca gresesc si cum sa o dezvat de acest obicei.
va multumesc

Bună ziua. Este normal. Până să se nască cea mică, cea mare era singura iubită de părinți. Acum are un concurent la dragostea mamei.
Cu stimă,
psih Tiberiu Seeberger

Eu nu sunt psiholog ci doar o “sora cu 8 ani mai mare”. Cred ca faptul ca o pedepsești “din cauza celei mici” adâncește prăpastia si dintre voi doua si dintre surori. Mai multa comunicare, mai multa empatie față de sentimentele ei, mai multe momente petrecute doar voi doua (ca in vremurile cand erați voi doua) ar ajuta mai mult decat pedepsele. Daca acest comentariu nu este oportun, il pot sterge.

As spune ca e de dorit sa separati ce simte de cum se comporta. Puneti limite comportamentului dar lasati libera comunicarea sentimentelor. Daca va simti ca ii sunt acceptate sentimentele, vor scadea in intensitate su frecventa manifestarea in act a acestor sentimente.

Ce mi-as fi dorit eu de la parintii mei, in calitate de sora mai mare: sa nu aud mereu “tu esti mai mare, trebuie sa cedezi, ea e mica, nu intelege”, sa nu o trimita pe cea mica, in grija mea, afară sau la întâlnirile cu prietenii mei, sa nu faca diferente intre mine si ea, sa imi inteleaga sentimentele (schimbarea e majoră in viata tuturor, o data cu apariția celui mic). Sfatul meu este ca in loc de pedeapsa sa discuti cu ea, calm, atunci cand are un comportament inadecvat: de ce te -ai comportat asa, ce ai simțit cand ai ales sa faci asta, cum ai fi vrut sa se intample, ce ar trebui sa facem cu toții pt ca tu sa nu mai faci asta…etc. in spatele unui comportament negativ se ascund niste sentimente, frustrari la care tu trebuie sa ajungi si sa le intelegi. Pedeapsa doar inraieste si instituie frica.

Din perspectiva de sora mai mare cu 7 ani va pot spune ce a făcut mama iar din perspectiva de mama cu doi copii (11 ani respectiv 6 luni) va pot spune ce fac eu ca mama ca sa combat gelozia dintre frați. Primul lucru în acest scop l-am făcut exact ca mama mea: i-am luat celui mare cadou de Big Brother (in cazul nostru a fost un skateboard). Apoi când am venit cu cea mica acasă i-am spus ca el are cel mai important rol în educația și creșterea fetitei pentru ca el va fi modelul ei. De asemenea l-am rugat sa ma ajute ocazional cu cea mica (sa ii citească o poveste, sa îmi dea un scutec sau șervețelele umede). Alt lucru important a fost sa le iau la amândoi cate ceva (dacă ei i-am luat o rochiță i-am luat și lui un tricou). El fiind la școală îl ascult mereu când îmi povestește ce a mai făcut în timpul zilei, îl ajut la teme și la nevoie ii cert pe amândoi nu doar pe el ca e mai mare.

Explicati copilului pe intelesul sau situatia. Vedeti ce anume o deranjeaza si rezolvati aceste lucruri. Copiii spun ce ii “doare” dar pe limba lor. Incercati sa intelegeti mesajul.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:buna. sunt mark si am probleme in casnicie…sotia mea tocmai ce a plecat pentru a nustiu cata oara problema e ca locuim in anglia si ea a plpecat in romania…avem 23 de ani de casnicie si un ultimul timp m-a daramat rau sotia. in urma cu 3 ani a avut o relatie in italia deci nu din auzite pana si pe fica mea cea mare a chemato sa-i cunoasca amantul. problema mea e ca o iubesc dar nici nu mai vreau sa trec prin acele momente. simt un gol imens cand ea e polecata si nu stiu cum sa fac fata. va multumesc.

poate este momentul sa incheiati aceasta relatie daunatoare. Inteleg ca va este greu sa stati fara ea insa pare ca ea nu mai este interesata de mult timp de aceasta relatie.

Decizia de a continua sau nu e doar a dumneavoastră. Dar pentru a-i face față sunt mai multe metode.
Una ar fi să umpleți acel gol cu activități care vă fac placere. Alta metodă ar fi să apelati la ajutor. Există multe persoane dispuse să ajute (consilieri, psihologi, psihoterapeuti) care lucrează și online și gratis ( de obicei prima ședință).Dumneavoastră sunteti un om cu multe calități. Plecarea soției nu schimbă asta.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Sunt un elev(adolescenta) de curand parintii mei s-au certat foarte tare, in acel moment eu am inceput sa plang.La sfarsitul certei pana ca mama sa plece mi-a spus asa"Ma asteptam de la tine sa ma aperi,dar tu ai inceput sa plangi.M-am convins de tine."Parintii mei au inceput sa se certe de cand eu aveam varsta de 5 ani,la varsta de 10 ani mama a mai plecat odata,dar s-a intors.De data asta,iar a plecat dar s-a intors.Problema este ca ea mi-a spus ca nu ar trebui sa ma afecteze certurile lor ca sunt intre ei doi conflictele,dar alteori imi spune ca de ce nu am aparat-o,ca de ce nu m-am bagat in cearta lor.Acum cand a plecat si mi-a spus acele lucruri m-au facut sa ma simt foarte vinovata(inca am acest sentiment) poate findca eu sunt de vina,poate daca ii tineam apararea nu ar fi plecat.

Bună ziua. Îmi pare rău să vă spun însă mama dumneavoastră a greșit enorm aici încercând să vă bage în cearta lor, făcându vă să îndepărtați de un părinte și să îl alegeți pe altul.
Cu stimă,
psih Tiberiu Seeberger

imi pare rau ca trebuie sa treci prin asemenea episoade si tot ce pot sa iti spun este ca NU este vina ta niciodata, ca certurile lor sunt doar intre ei si doar ei isi pot rezolva neintelegerile (poate o consiliere de cuplu/familie?) si ca ar trebui sa se certe cand tu nu esti in zona. Ca idee, ‘apara-ma’ ii spui de obicei unui protector (partener, parinte, autoritati, etc.) nu copilului tau pe care TU trebuie sa il aperi, nu invers. Discuta cu amandoi si spune-le cum te fac sa te simti si ca iti doresti sa se rezolve aceasta situatie. Curaj si succes!

Ai procedat f bine ca ai stat deoparte de cearta lor( nu e vina ta) .Sunt problemele lor si ar trebui sa fie responsabili pt rezolvarea lor.Sustin parerea colegilor.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:sunt disperata, baiatul meu in varsta de 24 ani imi face avansuri sexuale, imi scrie mesaje cu tot felul de tampenii( acum el este plecat in Anglia), gen: daca nu-i dau sex o sa ma faca sa regret, o sa se sinucida …de nenumarate ori l-am prins ca ma pandea cand intram sa fac baie, culminand cu cerinta directa de a face sex cu el.Am discutat cu el incercand sa inteleg de ce dar nu am rezolvat nimic. Atunci am luat decizia de a pleca la casa de la tara, crezand ca daca plec se va termina totul si el isi v-a da seama ca nu e bine. O perioada totul a decurs normal si ma bucuram ca si-a gasit de munca in Anglia, dar se pare ca totul se reintoarce ca un cosmar. Nu am spus nimanui nimic, nici macar sotului, dar simt ca o sa o iau rasna, nu stiu cum sa procedez, ce sa fac…am ajuns sa nu-i mai raspund cand ma suna, sau imi scrie mesaje. ce pot sa fac, cum sa fac ?

Bună ziua. Cum a copilărit copilul? Ați fost despărțită de soț atunci? Cum a fost relația emoțională dintre dumneavoastră și copil ? Nu putem da niciun verdict dacă nu aflăm mai mult.
Cu stimă,
Psih Tiberiu Seeberger

ideal ar fi sa isi dea seama ca acest comportament iese din normalitate si ca are nevoied e ajutor de specialitate, altfel cred ca nu o sa puteti ascunde la nesfarsit aceasta problema familiei. Este foarte probabil ca sufera de o tulburare de personalitate care ar fi bine sa fie identificata de catre un psihiatru si luate masurile necesare. De la distanta nu se poate face mai nimic din pacate. Succes!

RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “-ma intrebati cum a fost copilaria…a avut o copilarie normala zic eu, era totusi un copil mai retras, singuratic chiar, a avut aceeasi prieteni de la gradinita pana cand au terminat liceul si s-au imprastiat care incotro,
-nu am fost despartita de sotul meu niciodata, avem chiar o casnicie solida, avem propria noastra afacere
-am incercat sa-l crestem cat mai libertin,sa spuna intotdeauna verde in fata,sa nu cedeze sa-si implineasca visurile
-in ultimii 2 ani de liceu incepuse sa bea si de atunci lucrurile au luat o intorsatura urata, nu ne mai puteam intelege cu el, statea toata noaptea la calculator si a doua zi nu se putea duce la scoala,se certa cu toata lumea, cu mine, cu tatal sau, cu bunicii,cu profesori, a sarit chiar la bataie la tatal sau. Am incercat cu frumosul, cu medici, l-am internat chiar la psihiatrie, iar doctorita de acolo a zis ca e un copil normal, doar ca vrea sa fie in centrul atentiei, ca asa e varsta si ca trebuie sa avem rabdare si sa vorbim cu el cat mai mult. Avea perioade cand era cel mai bun copil, te puteai baza pe el, ne intelegeam foarte bine si apoi veneau zile, chiar saptamani cand nu puteai sa vorbesti cu el,nu te puteai intelege, era de o incapatanare iesita din comun, facea cu tot dinadinsul sa te enerveze sa cedezi.
-uneori aveam senzatia ca sunt 2 persoane in el
-de atunci am inceput sa fim mai exigenti cu el, l-am impins de la spate sa termine liceul macar, crezand ca in timp isi v-a da seama singur ca noi nu-i vrem decat binele, ne-a spus la o cearta ca ne uraste si ca ar vrea sa nu mai existam, ca nu suntem parinti pentru el.”.

Pare potrivita o terapie prin psihanaliza in cazul acesta. Pare sa fie o problema legata de un complex Oedip nerezolvat. Baiatul nu are bariera incestului.

Și bariera incestului concomitent cu refularea complexului lui oedip ar fi trebuit realizate total în anii pubertății, însă nu vă putem da niciunul un răspuns cert sau o soluție deoarece nu știm ce se petrece în mintea băiatului . Recomandată este terapia băiatului însă aceasta nu poate fi făcută cu forța. Trebuie ca el să dorească acest lucru sau dumneavoastră să îl determinați să o vrea.
Cu stimă,
Psih Tiberiu Seeberger

RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “si cum sa-l conving ca trebuie sa ceara ajutorul unui medic, domnule Psih. Tiberiu See? cum am mai spus el acum locuieste in alta tara si vorbeam la telefon, dar de cand a inceput sa-mi trimita mesajele nici nu pot sa mai raspund, pentru ca nu stiu ce sa-i mai spun si cum sa-l fac sa inteleaga incat prefer sa nu zic nimic. spuneti-mi parerea d-voastra de specialist cum as putea pune problema pentru ca eu sincer va spun…nu mai pot!
-stau si ma gandesc oare unde naiba am gresit si ce am facut incat sa-l determin sa faca lucrurile astea ? cum as putea sa-l fac sa ceara ajutorul unui medic?”

I – ați sugerat să meargă la terapeut? Spuneți-i că vreți ca el să discute cu un terapeut și în funcție de interesul pe care îl acordă demersului, dumneavoastră îl ajutați continuând să vorbiți cu el, de exemplu.

Inteleg ca sunteti framantata de multe intrebari si nu stiti cum sa gestionati situatia.Poate ati reusi sa va gasiti raspunsurile si linistea intr-un proces terapeutic.Curaj si succes!

RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “-foarte vag si ambigu raspunsul
-si cum ati sugera sa-i spun sa mearga la terapie?…mergi baiete la medic ca ai luat-o rasna?
-nu intelegeti ca nu mai pot sa gandesc logic? ca nu imi gasesc cuvintele sa pot avea o discutie cu el? imi e rusine ce am crescut si nu pot sa accept sa cred asa ceva,
-mai mult ca sigur voi avea nevoie de psihoterapie si eu pentru ca simt ca imi pierd controlul
- va rog spuneti-mi direct, cum pot sa-i zic sa ceara ajutor?”

Nu există un răspuns standard. Dumneavoastră știți cum este el și ce dorește (în afară de sex). Îi puteți spune că nu veți mai vorbi cu el deloc dacă nu face acest lucru sau că îl veți mai ajuta…..doar dumneavoastră știți ce vrea, că dumneavoastră l-ați crescut. Trebuie, de asemenea, să țineți o legătură permanentă cu psihologul deoarece pentru a funcționa terapia, este nevoie și de interesul băiatului.

Ati spus ca l-ati crescut cat mai libertin…aici e important sa va dati seama ce ati transmis d-voastra si ce a vrut el sa inteleaga ( poate el a interpretat ,, fara limite”???). Daca el v-a facut avansuri poate nu a avut capacitatea sa inteleaga limitele( e doar o ipoteza)?

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am si eu o problema probabil întâlnită des la proaspete mamici… Am un băiețel de 7 luni și îi dau dințișori ,plânge foarte deS și nu știu ce să îi fac mai ales seara,problema este ca eu am cam cedat nervos si simt ca înnebunesc numai când îl aud că mârâie puțin,sunt extrem de obosită și am ajuns să dorm 3 ore din 24.imi vărs nervii pe soțul meu din cauza stresului si am ajuns să trântesc ușile prin casă și să plâng din orice,dacă ați putea să mă ajutati cu un sfat va rog din suflet !!!! Multumesc anticipat!

Rolul de mama poate fi o grea încercare, care uneori se reflectă și în relația cu soțul. Exista posibilitatea de a împărți responsabilitatea copilului cu acesta, astfel încât să aveți și dvs. momente de relaxare și de odihnă?

Bună ziua. Copilul este dependent în totalitate de dumneavoastră și pe de o parte crește cu hrană și se maturizează cu iubire. Aveți grijă de el și înțelegeți l. El simte ce simțiți și dumneavoastră. Încercați atunci când el este supărat și țipă, dumneavoastră să fiți iubitoare și caldă.
Cu stimă, psih Tiberiu Seeberger

Ai nevoie să te odihnești. Caută împreună cu soțul soluții ca măcar în weekend, timp de câteva ore să fii singură, să faci ce vrei (baie relaxantă, muzică, un film, o ieșire cu o prietenă sau pur și simplu somn).

Eu îi dădeam seara calmant( nurofen). După o perioada de chin am acceptat sa.i dau ca ajunsesem la epuizare. Sunt și geluri pt gingii. VorbEste cu medicul. Bafta!

incercati sa il lasati cateva ore cu altcineva (familie, bunici, etc.) timp in care sa dormiti. Urmati indicatiile medicului in ceea ce priveste durerea (sunt geluri care ajuta – vb din experienta). In timp, pe masura ce va obisnuiti cu acest nou obicei, ar trebui sa va reincarcati bateriile. Este excelent faptul ca realizati cauza ‘iesirilor nervoase’ si ca vreti sa faceti ceva in acest sens. Mai intai odihna. Succe!

Odihna, bona, tehnici de autocontrol

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am o problema cu sotul meu, înainte de casatorie era totul ok, cu niste discutii interesante, planuri de viitor care ne includeau pe amandoi, de aproape doi ani suntem casatoriti avem o fetita impreuna si in momentul de fata locuim in germania… Lucrurile s-au schimbat in totalitate,eu nu am voie sa fac nimic, mi-sa oferit o scoala aici, nu imi da voie sa merg, nu contribuie cu nimic la cresterea copilului, nu ma intreaba niciodata, daca are nevoie de ceva fetita… Intrebarea mea este:Sunt nebuna daca depun actele de divort?..

nu cred ca va putem raspunde la aceasta intrebare. Ceva se intampla cu siguranta cu sotul dvs. si ma gandesc ca o consiliere de cuplu inainte de a lua o hotarare ar fi de folos. Imi imaginez ca nu este usor intr-o tara straiana, cu un copil de crescut. Poate ca sotul isi aplica vre-un model din familie de sot/tata? Incercati mai intai rezolvarea amiabila (cu ajutor specializat), daca nu se poate/vrea misca nimic atunci ati putea lua o decizie ferma. Succes!