Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapeut online 

varsta : 54 ani
sex : feminin
ocupatie : arhitect
familie : sot,copil,mama,sora,nepoata – situatie tensionata , plina de reprosuri . Singura persoana care ma iubeste sincer e fiul meu de 20 ani
descrierea problemei : am stat in orasul natal langa familie doar de dragul baiatului meu . Mama o iubeste doar pe sora mea si pe mine ma jigneste ori de cate ori ne intalnim . Sora mea are tot un comportament umilitor fata de mine . Pentru sotul meu sunt mai importanti prietenii lui decat persoana mea . Lucrez , sunt apreciata la locul de munca . Ma simt bine doar la servici si in compania baiatului meu .
Visez sa plec la Bucuresti unde e student baiatul si sa fiu doar cu el . Sa incep o viata noua , sa ma pot bucura de anii viitori , sa traiesc asa cum imi place .
Credeti ca pot sterge trecutul ?

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Exista o persoana care m-a umilit (in si impreuna cu un grup de persoane); amenintat; acuzat. Este o persoana cu o influenta destul de mare in acele cercuri. La vremea de atunci nu am reactionat. Orbii raman oribi…. indiferent de cate li se arata.

Problema e ca; si acum; dupa aproximativ un an, cand o vad tremur; dar tremur din tot corpul (tremura si sufletul in mine; ma scuzati); respir foarte repede; incep sa vad negricios; si ma cuprinde o semzatie ciudata. Nu reusesc sa identific ce simt.

Cum as putea rezolva toate astea? Cum mi-as putea reveni? Mentionez ca nu mai sunt nici copil; nici adolescent…..

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Hey…Ma numesc Paula si am 15 ani….Nu stiu daca aici e locul cel mai bun in care sa pun intrebari legate de ce ma deranjează. Acum cam 2 ani cred ca am intrat într-un fel de depresie.Nu stiu daca e cuvantul potrivit pentru a descrie prin ce am trecut dar altfel nu pot sa il caracterezez.Am încercat sa ma sinucid de cam 4 sau 5 ori.De 3 ori prin spanzurare ,odată am vrut sa ma injunghii de fapt de mai multe ori si o data cand chiar am vrut sa termin cu viața am luat cam 30 de pastile diferite unele dupa altele si leam înghițit cu votka dar am vomitat.Dupa un timp am crezut ca e mai bine…Am ajuns la liceu mi-am facut prieteni si ma inteleg foarte bine cu ei dar ceva a inceput sa reapară.Mam gandit din nou sa ma sinucid .Vreau doar sa se termine si sa nu mai fiu o dezamagire pentru nimeni…Poate bunica avea dreptate cand ia spus mamei sa ma dea spre adopție….. Repet nu știu cum sa caracterizez ce simt dar e ca si cum un val de tristete absolută pune stapanire pe mine.Simt un nod in stomac chiar daca suna ciudat 2 degete in apropierea urechii ca un fel de presiune.Ce apare si in frunte.Dar nu sunt tot timpul așa. Câteodată fac lucruri si spun lucruri dintr-o data fara sa imi dau seama .Si nu inteleg de ce e toata lumea suparata pe mine.Dar schimbarile comportamentale au inceput sa fie mai pronuntate de cam 3 4 luni.Nu sunt tot timpul.Doar cateva zile pe luna.Si nu e regulat,apare dintr-o data.E ca si cum sunt bine si fericita de dimineață dar pe la pranz se varsa pe mine o cascada de tristețe. Repet nu in fiecare zi.Si recunosc nici situatia de acasa nu e pe rose.Tata se cearta încontinuu cu mama si azi chiar a amenintat-o iar sora mea….Nu cred ca ma place prea mult .Mereu imi spune ca sunt proasta si enervantă. Mereu.Nici eu nu sunt foarte deșteaptă recunosc ca nici nu am notele ei dar nu cred ca ea sau parintii mei realizeaza cat ma doare cand imi spun asa…Asta e…Stiu ca suna cliseic fata de 15 spune ca are depresie doar

pentru atentie si lucruri de genul dar eu asta simt.Stiu ca nu are sens si nici logica iar felul in care am scris nu ajuta pe nimeni si imi cer scuze pentru asta dar asta e ceea ce simt.

Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapeut online 

33 feminin

Buna, mama mea are o problema, are datorii foarte mari, de care am aflat si pe care ni le-am asumat sa o ajutam, problema este ca nu stim de toata valoarea, ea continua sa faca datorii nu stim nici motivul pentru care le face nici unde se duc banii, mentionez ca cu banii de care stim puteam cumpara o casa, nu am vazut nici un motiv, nici un ban adus in casa. Daca o intrebam ce a facut cu banii zice ca nu stie. Nu stiu ce sa mai fac, daca o confrunt zice ca nu face ,ca exagerez eu, trebuie oprita cumva dar nu stiu cum, va rog sa ma ajutati!

Daca gasesc un terapeut prin hipnoza oare putem afla ce se intampla? Nu stiu daca e o boala sau chiar are probleme, va rog sa ma ajutati cu un sfat ce pot face sa o ajut

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Salutare. Ma numesc Marius, am 28 de ani. Nu știu ce sa mai fac, cred ca am o mare problema care mă face să plec în lume și sa stau singur și sa renunț la absolut orice. Nu sunt în stare sa iau decizii deloc. Sunt cu o fata de aproximativ 5 ani , iar parintii nu o plac deloc , au fost vorbe urate și fara rost din partea lor , idei deplasate si total invers de ceea ce gândesc eu, care ma fac sa ma gândesc ca eu m-am născut cu o obligație fata de ei la orice. Stiu , imi stiu rolul de băiat într-o familie dar când mi se reproșează unele lucruri ma fac sa ma simt ca sunt obligat sa fac asta. Oare sunt eu nebun și nu gandesc ce trebuie ? Îmi doresc sa am o familie , când spun ca vreau sa ma mut cu chirie cu fata respectiva încep discuțiile, cum sa ma mut eu cu chirie , ca trebuie sa stau pana la căsătorie cu ei. Iubita mea nici sa nu audă sa mearga pe la ei. O înțeleg, dar nu știu dacă e chiar corect așa. Ma gândesc sa ma despart de ea doar pentru faptul acesta , ca să nu trăiască viata lângă mine și sa suporte toate prostiile din partea alor mei, imi doresc sa fie mai fericită. Orice pas mi-a fost comentat întotdeauna , orice decizie , m-a făcut sa cred ca nimic nu fac corect. Le-am reproșat asta și tot eu am fost cel care a greșit. Habar nu am ce sa mai fac. Eu care eram total împotriva suicidului si râdeam de asa ceva , am ajuns sa imi doresc sa închid ochii și sa nu ma mai trezesc a2a zi. Deci, nu mai stiu ce sa fac , am tot moralul la pământ. Am extrem de multe de spus, cred ca as putea scrie câteva pagini bune. Imi doresc foarte mult singurătatea. Dacă puteți sa ma ajutați cu un sfat aș fi recunoscător pt toată viața.

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

Buna ziua, am 25 de ani lucrez de cam un an ca tehnician si am un program destul de haotic ( sunt zile in care nu fac nimic si zile in care mucesc 12h+) nu stiu daca afecteaza acest lucru dar nu mai am nici o motivatie sa mai fac nimic, sunt mereu obosit(chiar daca dorm si 14 ore) imi urasc job-ul desi oamenii din jurul meu spun ca e un job bun, cand imi suna telefonul de multe ori nu raspund indiferent ca sunt rude , prieteni sau necunoscuti.
Am ajuns in punctul in care am impresia ca totul este gresit in viata mea si mi-am pierdut total increderea.
Citind pe internet simptomele de la burnout ma cam regasesc in ele acum nu stiu daca e doar o depresie sau ceva mai grav. Cam de vreo 2 ani nu am mai fost fericit , si daca aveti niste sfaturi pentru mine?
As dori sa apelez si la un psiholog online daca aveti vreo recomandare ar fi perfect.

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

Buna! Numele meu este D am 26 de ani si locuiesc în uk. Am câteva probleme la care nu am gasit un raspuns anume. Chestia este ca ma simt împlinit pe plan financiar ,nu avem probleme in familie dar de 4 ani orice as face nu ma simt împlinit, am schimbat locuri de munca ,oras am plecat din tara si tot asa . Chestia este ca nu pot sa mai dorm am cate 30 de ore treaz si dorm maxim 3 4 ore si o iau de la cap . Nu pot să găsesc satisfacția in nimic. Nu stiu ce sa fac sau de unde sa incep .

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

Salut! Sunt o fata de 23 ani, lucrez ca si coordonator de birou intr o multinationala. Am o relatie de aproape 5 ani cu un baiat de 27 ani. Eu locuiesc intr un oras, iar el intr un sat de pe langa acest oras. Tin sa specific acest lucru pentru ca urmeaza sa va intreb ceva. Eu ma rog de acest baiat de vreo 1 an jumate, de cand m am angajat la aceasta firma sa vina cu mine la oras, sa locuim impreuna. Locuiesc cu parintii, dar nu mi ar fi greu sa gasesc o chirie unde sa stam amandoi. Eu imi doresc sa locuiesc cu el, sa fim o familie. Dar mentionez, cu el. El nu vrea in ruptul capului sa plece de langa ai lui, mai ales de langa maica sa pe care o divineaza. Cuvantul ei valoareaza mai mult decat orice…eu asa vad. De ceva timp incep sa am intrebari in privinta lui din cauza asta. El se lasa manipulat si controlat de maica sa. In trecut acum cativa ani noi am avut un mic accident de masina, ne a sarit un caine destul de mare in fata masinii, nu aveam viteza, dar a fost suficient cat sa indoaie usa si sa sparga bara din fata a masinii. Atat a fost nevoie ca sa aud ca maica sa a dat vina pe mine. Ca din cauza mea s a intamplat asa ceva, el in momentul ala ducandu ma pe mine acasa de la casa lui si de atunci eu nu prea o mai agreez pe aceasta femeie care ii baga numai prostii in cap. Noi ne am certat acum cativa ani si din cauza ca eu vroiam la facultate iar maica sa i a bagat in cap ca la facultate fetele isi fac de cap si ca nu ajuta la nimic. Ca sa nu ne despartim eu am facut sacrificiul asta de dragul lui, nu am fost la facultate. Chiar si cand m am angajat am aflat ca au fost discutii, mi a zis o sora de a lui. El nu stie ca eu stiu, ca nu am vrut sa ne certam. Maica sa e o femeie de la tara, nu are scoala, creste animale si munceste pamantul. El are o firma de construstii si asa isi sustine toata casa. Maica sa considera ca o femeie trebuie sa stea acasa, nu sa munceasca. Eu nu sunt de acord cu nimic din ce zice ea. Eu nu am sa renunt niciodata la jobul meu ca
sa ma mut acolo. Nici nu vreau sa ma mut acolo. El face investitii in casa aia cica “pentru noi”, dar eu nu ma duc acolo sa mi faca maica sa viata un calvar. Eu vreau sa ma marit cu el, pt ca il iubesc, foarte mult, mi as da si viata pt el, e totul pt mine, dar il vreau doar pe el. Nu pe maica sa, taica su si restul. Nu vreau sa ajung acolo la el, doamne fereste sa ma cert cu ea si apoi sa mi spuna: pleaca ca asta nu e casa ta. Voi ce considersti sa fac? Am vrut sa pun punct relatiei cu el numai din cauza asta. Dar totusi nu ma lasa inima… nu stiu ce sa fac. Atunci cand el se cearta cu maica sa, in 2 secunde se duce si o pupa si o ia in brate, cand se cearta cu mine, a si dat in mine, nu mai vorbeste cu mine cu zilele si asteapta ca tot eu sa ma milogesc de el. Pur si simplu ma simt de parca nu mai am scapare. Nu stiu ce sa fac, nu vreau sa pierd persoana iubita, e si prinul meu iubit, dar nici nu vreau sa mi pierd intreaga viata.. mai ales ca el nu mi ia apararea niciodata, mereu e de acord cu ea… si tot mie imi reproseaza.. va rog, am nevoie de ajutor, de sfatul vostru, a mai trecut cineva prin asa ceva? Ajutati ma, va rog…
Multumesc

Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapeut online 

Bună ziua
Sunt nascut pe 1979. Sotia mea e nascuta in 1984, Avem doi băieți, de 14ani si de 9ani.
Eu si sotia mea avem o căsnicie de 16 ani și ne cunoastem de 19.
În 2018 am vrut de comun acord sa ne schimbam viața si am plecat in Anglia, prima dată sotia, după care am urmat eu, la 2 luni iar in toamna am luat si copiii împreună cu soacra-mea.

Totul a mers bine și pe plan familial si financiar pana la sfarsitul anului trecut cand s a produs o ruptură între mine și soția mea, aceasta spunându mi ca are un gol în suflet pe care nu l poate explica. Eu am suferit o depresie, am devenit mai sufocant sfârșind prin a pleca spre Romania la 1.4.2020 unde sunt si in momentul de față, pentru a pune capăt vârfurilor si a oferi o pauză relației noastre.

Acum mă simt mult mai bine, iau si tratament, sunt mult mai încrezător în forțele proprii.

Sunt familist de felul meu si incerc di răsputeri să înțeleg ce se întâmplă cu soția mea care imi spune că nu a cunoscut pe “altcineva” dar nu poate sa ma mai simtă si nu mai poate continua asa.

Ea s a inchis in ea si nu vorbește cu nimeni despre problemele ei sau ale noastre, practic a pus un zid intre noi.

În momentul de față de cate ori incercam sa ne apropiem prin discuții calme, pozitive, de fiecare dată trebuie sa existe ceva sa întoarcă situatia pe dos si amândoi ne întoarcem de unde am plecat-discutii aprinse.

As dori daca puteti face o analiză a relației noastre sau a compatibilității noastre, sa ma sfătuiți cum si in ce fel ar trebui să procedez ca sa nu o pierd, nu vreau sa ne despărțim si simt ca inca se mai poate, dar ea a cedat lupta pentru noi, eu inca mai cred in noi.

Toți din jurul meu mi au spus că renunțau de mult in locul meu, dar nu stiu, ceva ma împinge sa lupt in continuare pentru valorile mele. Credeți că gresesc?

Simt ca nici macar ea nu stie ce se întâmplă cu ea, simt ca are nevoie de ajutor dar nu accepta acest ajutor de la nimeni.

Va multumesc din suflet!