Am 15 ani. Acum 2 ani cred ca am intrat intr-un fel de depresie. Am încercat sa ma sinucid de 4 sau 5 ori. Vreau doar sa se termine si sa nu mai fiu o dezamagire pentru nimeni. Poate bunica avea dreptate cand i-a spus mamei sa ma dea spre adoptie. Nu stiu cum sa caracterizez ce simt, dar e ca si cum un val de tristete absoluta pune stapanire pe mine.

• 

  Botezat-Antonescu Radu nu imi pot imagina prin ce treci insa ma gandesc ca toate manifestarile descrise de tine ar putea fi o forma de respingere a experientelor traumatizante din familie, a agresivitatii la care esti expusa de atata timp, fie ea verbala sau fizica. Unii dintre noi reactionam si cum ai descris tu (sau asemanator). Eixista o solutie pt orice! Cere ajutor de la alti membrii ai familiei care te-ar putea ajuta sau chiar de la autoritati… ce ti se intampla nu este normal si poti reactiona. Curaj, se poate! http://www.telefonulcopilului.ro/drepturile-tale?id=20
• 

  Bety Anghel Bunã ziua !
  Este posibil ca depresia de care vorbiți sã fie efectul un dezechilibru hormonal( în favoarea estrogenului) și simptomele descrise sã fie mai frecvente în faza estrogenicã a ciclului lunar. Ar fi foarte bine sã consultați un endocrinolog.
  Apoi, v- aș recomanda sã vã programați la un psiholog ptr. evaluare complexã și psihoterapie.
  Sãnãtate și numai bine !
• 

  Monica Enescu Mă întreb cum au reacționat părinții tăi la tentativele tale de suicid? Dar sora ta? Dar ceilalți membrii ai familiei? Știe cineva dintre ei cum te simți și stările cu care te confrunți? Este vreun adult cu care ai putea sa discuți despre asta? Și eu cred ca ai nevoie de ajutorul și sprijinul unui specialist, însă primul pas este să spui cuiva cu ce te confrunți, cum ne-ai spus acum nouă.
• 

  Carmen Sorici Este de înţeles ca la acestă vârstă să-ţi doreşti aprecierea şi înţelegerea familie, mai ales că începi să nu mai fi un copil care crede orice, că vrei o imagine a ta, un loc în lume, însă nu toată lumea are o familie care înţelege şi este capabilă să facă aceste lucruri, unele familii sunt atât de prinse în problemele vieţii lor încât pur şi simlu nu văd ce este în jur şi doar pentru că ei nu pot să-şi facă ,,treaba” nu este necesar să te consideri tu vinovată şi să suferi. Este posibil să ai o anumită sensibilitate diferită de a familiei, specială pe care ei nu o înţeleg dar asta este problema lor. Poate ştii basmul răţuşca cea urâtă care nici ea nu se simţea bine în familia ei, dar într-o zi şi-a deschis aripile. Majoritatea oamenilor au stări de tristeţe, dar cât lăsăm să ne copleşească depinde de noi, de ce spunem noi creierului să creadă. Este important să crezi în tine, în sensibilitatea ta, în capacitatea de a fi o persoană bună, plină de compasiune, în capacitatea ta de a fi fericită, indiferent de ce este în jur, familie, uneori prieteni. Din familie învăţăm multe lucruri, ne sunt profesori de viaţă, dar învăţăm cu propria nostră inimă, ce să facem la fel şi ce să nu facem la fel. Nu lua personal tot, mai toţi oamenii sunt prinşi doar în scenariul lor personal de viaţă, nu pot înţelege ce simt cei din jur, unii învaţă, alţii nu. Poate că tu eşti specială şi vei învăţa că oamenii fac ceea ce fac din motivele lor personale nu pentru că cei din jur ar avea vreo vină, nu lua totul personal pentru că aşa vei fi ca toţi, să crezi că totul are legătura cu tine, nu, are legătură cu ei şi cu ce simt ei despre ei. Cu cât vei învăţa să-ţi găseşti singură punctele bune şi să crezi în ele cu atît vei fi mai puternică şi mai mai mult mai apreciată, pentru că aprecierea vine când tu te apreciezi. Când te simţi copleşită scrie, scrie tot ce simţi, închipuie-ţi că prin ceea ce scrii le spui tuturor ce simţi, aşa cum ţi-ar fi greu să le-o spui, aşa cum ei ar putea să te înţeleagă, lasă toată tristeţea pe hîrtie. Ceea ce simţi este important, aşa cum ai scris şi acestă postare, ai fost auzită, nişte oameni s-au gândit la tine şi la problemele tale, deci nu eşti niciodată singură şi foarte important te ai pe tine. La acestă vârstă eşti precum o floricică care vrea să iasă din pământ şi nu este uşor să dai bolovanii de pământ la o parte, dar merită lupta, cred că ştii asta foarte bine, Cine în afară de tine poate da bolovanii la o parte? Tu vei fi cea care va reuşi, sunt destui care au refuzat să crească, dar nu tu, tu şti să lupţi dar că nu ai aflat asta încă. Curaj şi succes!

Nume

E-mail (nu va fi publicat)