Inchiriere cabinet de psihologie – Bucuresti (Piata Romana)
Inchiriez cabinet la Piata Romana, in blocul cu coloane, pentru o perioada lunga de timp. Cabinetul este disponibil trei zile si jumatate pe saptamana, deci caut pe cineva cu care sa impart spatiul care este amenajat pentru psihoterapie. Costul este de 150 euro pe luna, plus cheltuielile comune (intretinere, lumina, diverse consumabile), 120 lei pe luna. Nu exista posibilitate de contract de subanchiriere sau alta forma de contract. Detalii la nr. de tel. 0733.455.554.
Ma lupt cu depresia de ani. Am apelat la ajutor specializat si consider că medicatia daunează organismului. Există grupuri de suport pentru depresie, conduse de un psihoterapeut?
Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapeut online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Masculin, 25 ani – bine dpdv profesional
Mă lupt cu depresia de ani de zile. Am apelat la ajutor specializat iar recomandările au venit sub forma de a efectua sport ori activități recreative pentru a-mi liniști mintea – consider că medicația, în timp, dăunează organismului sub diverse aspecte (dependență, abuz, reacții secundare samd) și cel mai natural mod de a te „vindeca” e de la sine.
Întrebarea mea: există grupuri de suport (în Iași) formate din persoane cu același neajuns, ori anxietate sau alte similitudini? Știu că sunt grupuri de acest fel prin țară conduse de o persoană calificată care bineînțeles și în mod normal, percepe un tarif – nimic nu mai este gratis pe lumea asta.
Mă gândesc că poate sunt unele persoane care au această problemă iar ajutorul specializat nu este la îndemâna oricui (bani, complexe, intimitate poate..). Și că poate, sunt grupuri cu acest tip de activitate formați din „prieteni” sau viitori „prieteni”. Din punctul meu de vedere și din experiența personală, pare ar fi mai ușor în a comunica cu un prieten ori cu o persoana care simte aceleași trăiri chiar dacă nu are o calificare anume. Dar are experiență. Din păcate, acest ultim aspect nu mai este valabil sau viabil pentru mine, de mult timp..
Și mai știu că deși unele persoane caut ajutor și îl primesc sub forma îndrumării la un psiholog/psihiatru, dar nu se duc sau nu se pot duce din vaste motive. Poate că în acest fel este mai ușor. Poate..
Ori se pot face astfel de grupuri..?
Vă mulțumesc!
Sunt intr-o relatie cu un baiat din America. Are momente cand spune un lucru si de cele mai multe ori nu face ceea ce spune. Cu 2 zile inainte de vacanta pe care o planuisem impreuna mi-a spus ca nu se simte bine si am renuntat, toata vacanta fiind platita de mine. Il tot ajut financiar, insa din partea lui nu vine nimic, nici macar o vorba buna.
Mesaj anonim, prin secțiunea Pihoterapeut online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna ziua , V-as multumi daca m-ati ajuta cu un sfat.
Ma aflu intr-o situatie din care simt ca nu mai am scapare.
Sunt intr-o relatie cu un baiat din America.
Ne-am cunoscut intr-o vacanta de-a lui in Bucuresti in toamna anului trecut.
Acum tinem legatura zilnic, insa are momente cand spune un lucru si de cele mai multe ori nu face ceea ce spune.
Cu 2 zile inainte de vacanta pe care o planuisem impreuna in luna martie..mi-a spus ca nu se simte bine, ca i-a murit bunicul, apoi ca i-a murit un prieten etc. Toata vacanta- bilete de avion, hotel etc – fiind platite de mine .Am pierdut tot.
Bun…am trecut si peste asta,chiar daca pe el nu l-a interesat macar sa ma intrebe daca am reusit sa recuperez ceva
Tot imi spunea ca are episoade in care vrea sa se sinucida.
In ultima perioada si-a revenit din aceste episoade.
Mi-am obtinut viza pentru a-l vizita, insa a aparut coronavirusul.
Acum dupa ce mi-a promis ca daca toate lucrurile se rezolva si ii va fi permis sa intre in Romania, va veni.Bineinteles ca ieri a spus ca nu stie exact…ca intervine ceva la servici.
Eu il tot ajut financiar vorbind si la birou cu cateva prezentari etc…insa din partea lui nu vine nimic( nici macar o vorba buna atunci cand ma vede ca sunt la capatul puterii si rabdarii ).
Tot ce spune este ca ii e dor de mine.
In ultima perioada am ajuns sa plang din orice…chiar si pe strada.
Planuim, de asemenea o vacanta in decembrie, insa de cate ori ii spun sa ne uitam pt.bilete imi spune ca n-are timp.
Cand vorbeste cu mine, de cele mai multe ori daca suna cineva imi inchide.Insa invers niciodata nu face acelasi lucru.
Intotdeauna . Ma face sa ma simt ca nu reprezint o prioritate pentru el.
In ultima perioada atentia pe care mi-o acorda este spre deloc.
Iar cand incerc sa-i spun ceva in legatura cu acest lucru, reactioneaza peste masura si ma face tot pe mine sa ma simt vinovata.
Dintr-o persoana destul de echilibrata( zic eu) am ajuns sa plang din orice.
Il iubesc foarte mult , dar nu-mi dau seama cu ce gresesc.
Nu reusesc sa prind toate detaliile aici, insa v-as multumi daca m-ati ajuta cu un raspuns macar in linii mari.
Multumesc frumos !
Ma aflu intr-o situatie din care simt ca nu mai am scapare.
Sunt intr-o relatie cu un baiat din America.
Ne-am cunoscut intr-o vacanta de-a lui in Bucuresti in toamna anului trecut.
Acum tinem legatura zilnic, insa are momente cand spune un lucru si de cele mai multe ori nu face ceea ce spune.
Cu 2 zile inainte de vacanta pe care o planuisem impreuna in luna martie..mi-a spus ca nu se simte bine, ca i-a murit bunicul, apoi ca i-a murit un prieten etc. Toata vacanta- bilete de avion, hotel etc – fiind platite de mine .Am pierdut tot.
Bun…am trecut si peste asta,chiar daca pe el nu l-a interesat macar sa ma intrebe daca am reusit sa recuperez ceva
Tot imi spunea ca are episoade in care vrea sa se sinucida.
In ultima perioada si-a revenit din aceste episoade.
Mi-am obtinut viza pentru a-l vizita, insa a aparut coronavirusul.
Acum dupa ce mi-a promis ca daca toate lucrurile se rezolva si ii va fi permis sa intre in Romania, va veni.Bineinteles ca ieri a spus ca nu stie exact…ca intervine ceva la servici.
Eu il tot ajut financiar vorbind si la birou cu cateva prezentari etc…insa din partea lui nu vine nimic( nici macar o vorba buna atunci cand ma vede ca sunt la capatul puterii si rabdarii ).
Tot ce spune este ca ii e dor de mine.
In ultima perioada am ajuns sa plang din orice…chiar si pe strada.
Planuim, de asemenea o vacanta in decembrie, insa de cate ori ii spun sa ne uitam pt.bilete imi spune ca n-are timp.
Cand vorbeste cu mine, de cele mai multe ori daca suna cineva imi inchide.Insa invers niciodata nu face acelasi lucru.
Intotdeauna . Ma face sa ma simt ca nu reprezint o prioritate pentru el.
In ultima perioada atentia pe care mi-o acorda este spre deloc.
Iar cand incerc sa-i spun ceva in legatura cu acest lucru, reactioneaza peste masura si ma face tot pe mine sa ma simt vinovata.
Dintr-o persoana destul de echilibrata( zic eu) am ajuns sa plang din orice.
Il iubesc foarte mult , dar nu-mi dau seama cu ce gresesc.
Nu reusesc sa prind toate detaliile aici, insa v-as multumi daca m-ati ajuta cu un raspuns macar in linii mari.
Multumesc frumos !
Am suferit două decese în 3 luni, tatăl meu și tatăl soției. Copiii au avut un șoc la pierderea primului bunic și nu știm dacă este recomandat să le spunem că într-un timp atât de scurt s-a prăpădit și cel de al doilea bunic.
Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapeut online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Bună ziua tuturor ,
Am suferit ca familie două decese în 3 luni , tatăl meu și tatăl soției.
Copii au avut un șoc la pierderea primului bunic și nu știm dacă este recomandat să le spunem că într-un timp atât de scurt s-a prăpădit și cel de al doilea bunic.
Vă rog mult să ne ajutati cu un sfat / recomandare . Vârsta copiilor este 5 si 10 ani si sunt fetițe amândouă.
Mulțumesc anticipat.
Desi il iubesc si ne intelegem perfect, mama lui ma face foarte mult sa sufar, sunt trista permanent, e cu ochii pe mine, vrea să stie tot, sa fac totul ca ea, iar eu sunt genul de om care nu vrea sa supere pe nimeni. Ma simt ca la inchisoare, psihic sunt la pamant. El nu vede alta solutie decat aceasta de a sta in casa cu ea.
Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
27 feminin
Ofiter bancar
Am crescut de la 14 ani cu tatăl meu si fratele meu mai mic. Tatăl meu a decedat acum aproximativ 3 ani.
Situația în care mă aflu este următoarea, după o relație de 5 ani si ceva, eu si prietenul meu ne-am logodit in luna decembrie si din acea zi m am mutat la el. El locuiește cu mama lui si cu bunica lui.
Deși il iubesc si noi ne intelegem perfect, mamă lui ma face foarte mult sa sufăr, sunt trista permanent, e cu ochii pe mine,vrea să știe tot, sa fac totul ca ea, iar eu sunt genul de om care nu vrea sa supere pe nimeni si chiar si atunci cand cineva imi spune o vorba rea eu incerc sa ii raspund fara sa il lezez cumva.
Ma simt ca la închisoare, psihic sunt la pământ, sunt nefericita si nu stiu ce sa fac, El nu vede alta soluție decât aceasta de a sta in casa cu ea. Cand eram acasa la mine am avut libertatea de a face ce vreau cand vreau, sa fiu stăpână pe deciziile mele, aici mi e frica sa fac ceva sa nu o supăr pe ea. Am avut o copilărie grea, am avut o viață de adult de mica, muncă și greutăți, dar totuși eram fericita asa cum era si tatăl meu mi a dat aripi sa zbor,nu mi le a tăiat.
În prezent, eu plang in fiecare zi din cauza ei, am ajuns sa traiesc ca sa o vad pe ea mulțumita, tot ce fac, fac numai în acest sens. Dar ea e mereu nemulțumită.
Am nevoie de un ajutor, de orice sfat, opinie, ca simt ca ma îmbolnăvesc în ritmul ăsta. Eu sunt o persoană foarte sensibilă și ma afectează orice vorba rea care mi se adreseaza si mi rămâne în minte mult timp. Imi cer scuze ca poate nu am avut o exprimare ordonată si coerenta, dar am foarte multe de spus si nu am știut ce să scriu mai repede.
Dacă considerati ca pot face ceva sa ma redescopăr si sa redevin eu si sa ies cumva din starea asta, astept părerile dumneavoastră și vă sunt recunoscătoare. Multumesc!
Ofiter bancar
Am crescut de la 14 ani cu tatăl meu si fratele meu mai mic. Tatăl meu a decedat acum aproximativ 3 ani.
Situația în care mă aflu este următoarea, după o relație de 5 ani si ceva, eu si prietenul meu ne-am logodit in luna decembrie si din acea zi m am mutat la el. El locuiește cu mama lui si cu bunica lui.
Deși il iubesc si noi ne intelegem perfect, mamă lui ma face foarte mult sa sufăr, sunt trista permanent, e cu ochii pe mine,vrea să știe tot, sa fac totul ca ea, iar eu sunt genul de om care nu vrea sa supere pe nimeni si chiar si atunci cand cineva imi spune o vorba rea eu incerc sa ii raspund fara sa il lezez cumva.
Ma simt ca la închisoare, psihic sunt la pământ, sunt nefericita si nu stiu ce sa fac, El nu vede alta soluție decât aceasta de a sta in casa cu ea. Cand eram acasa la mine am avut libertatea de a face ce vreau cand vreau, sa fiu stăpână pe deciziile mele, aici mi e frica sa fac ceva sa nu o supăr pe ea. Am avut o copilărie grea, am avut o viață de adult de mica, muncă și greutăți, dar totuși eram fericita asa cum era si tatăl meu mi a dat aripi sa zbor,nu mi le a tăiat.
În prezent, eu plang in fiecare zi din cauza ei, am ajuns sa traiesc ca sa o vad pe ea mulțumita, tot ce fac, fac numai în acest sens. Dar ea e mereu nemulțumită.
Am nevoie de un ajutor, de orice sfat, opinie, ca simt ca ma îmbolnăvesc în ritmul ăsta. Eu sunt o persoană foarte sensibilă și ma afectează orice vorba rea care mi se adreseaza si mi rămâne în minte mult timp. Imi cer scuze ca poate nu am avut o exprimare ordonată si coerenta, dar am foarte multe de spus si nu am știut ce să scriu mai repede.
Dacă considerati ca pot face ceva sa ma redescopăr si sa redevin eu si sa ies cumva din starea asta, astept părerile dumneavoastră și vă sunt recunoscătoare. Multumesc!
Inchiriez cabinet de psihoterapie – Bucuresti, Piata Romana
Caut coleg/colega pentru un cabinet de psihoterapie situat la parterul unei cladiri, la cca. 150 de metri de Metrou Piata Romana. Accesul se face direct din strada printr-o curte interioara comuna, plina de verdeata, cabinetul avand interfon si intrare separata. Este complet mobilat, camera fiind inalta si cocheta, tipic cladirilor interbelice, cu ferestre mari si pereti grosi, nefiind necesar pornirea aerului conditionat pe timpul verii.
Dispune de un hol micut ce poate fi folosit ca si sala de asteptare, baie si o chicineta micuta dotata cu toate utilitatile.
Se poate inchiria pe zi (min. 2 zile) sau pe saptamana etc. Utilitatile sunt incluse in pret. Pentru detalii, va rog sa ma contactati telefonic la 0770.356.834. Cer si ofer seriozitate.
Am 24 de ani si ma confrunt cu o frica enorma de singuratate. Nu pot sa ma imaginez singura și fericita. Intr-o zi in care prietenul meu nu mi-a raspuns la telefon, am sunat de peste 30 de ori, simțeam ca se strang peretii, aveam o durere in piept, nu mai eram raționala. Multe dintre comportamentele mele au legatură cu un abandon din copilarie (tatal) și cu lipsa de afectiune din partea familiei.
Mesaj anonim, prin secțiunea Pconsiliere online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Bună! Femeie, 24 ani.
Ma confrunt cu o frica enorma de singurătate. Nu pot sa ma imaginez singura și fericita.
Am avut aceasta dependenta de persoanele din jurul meu (în special băieți/bărbați) încă din copilărie. Îmi amintesc ca aveam 15 ani și sufeream enorm după iubitul de la acea vreme. Deveneam obsedata, îl urmăream, îmi largeam cercul de prieteni ca să pot fii în preajma lui etc. Lucrurile s-au schimbat în timp, într-un fel s-au mai ameliorat… Mai mult din ideea de a nu ma face de ras, dar simt aceiași nevoie. E un ciclu care se repeta.
Recunosc ca am fost întotdeauna o fata foarte frumoasa și conștientă de acest lucru. Îmi era foarte ușor sa îmi găsesc un iubit și chiar sa il “aleg” . Stiu exact cum sa ma comport astfel încât sa fac un bărbat sa ma placa, sa ma vrea, sa îmi ofere atenție. Apoi, treptat, devin dependenta de persoana respectivă. Am ajuns pana în stadiul în care ma rugam de unul din iubiți sa nu ma părăsească.
Acum sunt într-o relație stabila, de 5 ani. Încă de la început ne-am petrecut mult timp împreună și m-am mutat aproape la el. Este o persoana extrem de răbdătoare și blândă, și ma iubește foarte mult. Ma respecta și nu m-a judecat niciodată, ba din contra… Mereu am simțit ca vrea sa ma înțeleagă și sa ma ajute.
A avut un episod la început când nu mi-a răspuns toată ziua la telefon (era la un grătar și nu a ținut contul telefonului – menționez ca eu știam unde este și cu cine și apoi mi-a aratat și poze de acolo)… Ceea ce m-a speriat a fost reacția mea. Am sunat de peste 30 de ori, am ieșit din casa sa ma plimb,simțeam ca se strâng pereții cu mine, aveam o durere în piept, nu mai eram rațională, nu ma interesa nimic/nimeni.. Voiam doar sa îl aud la telefon. Am plâns, am luat un calmant… In fine, de atunci i-am zis prin ce am trecut eu și își tine mereu telefonul lângă el și știu mereu de el. Cu toate ca nu imi reproșează niciodată, nu e normal ce fac, ce simt nevoia sa fac. E ceva ce ma domina și ma transforma într-o persoana oribila.. Care, pama la urma, ajunge sa fie tot singură.
Am ajuns sa știu și sa înțeleg ca multe dintre comportamentele mele au legătură cu un abandon din copilărie (tatăl) și cu o lipsa de afecțiune din partea părinților. În mare parte sunt conștientă de rănile mele.
Am nevoie de ajutor sa le vindec. În monumentul acesta sunt în București și mi-aș dori sa încep terapia cu cineva (poate momentan virtual)… Nu stiu nici ce înseamnă din punct de vedere financiar..
Ma confrunt cu o frica enorma de singurătate. Nu pot sa ma imaginez singura și fericita.
Am avut aceasta dependenta de persoanele din jurul meu (în special băieți/bărbați) încă din copilărie. Îmi amintesc ca aveam 15 ani și sufeream enorm după iubitul de la acea vreme. Deveneam obsedata, îl urmăream, îmi largeam cercul de prieteni ca să pot fii în preajma lui etc. Lucrurile s-au schimbat în timp, într-un fel s-au mai ameliorat… Mai mult din ideea de a nu ma face de ras, dar simt aceiași nevoie. E un ciclu care se repeta.
Recunosc ca am fost întotdeauna o fata foarte frumoasa și conștientă de acest lucru. Îmi era foarte ușor sa îmi găsesc un iubit și chiar sa il “aleg” . Stiu exact cum sa ma comport astfel încât sa fac un bărbat sa ma placa, sa ma vrea, sa îmi ofere atenție. Apoi, treptat, devin dependenta de persoana respectivă. Am ajuns pana în stadiul în care ma rugam de unul din iubiți sa nu ma părăsească.
Acum sunt într-o relație stabila, de 5 ani. Încă de la început ne-am petrecut mult timp împreună și m-am mutat aproape la el. Este o persoana extrem de răbdătoare și blândă, și ma iubește foarte mult. Ma respecta și nu m-a judecat niciodată, ba din contra… Mereu am simțit ca vrea sa ma înțeleagă și sa ma ajute.
A avut un episod la început când nu mi-a răspuns toată ziua la telefon (era la un grătar și nu a ținut contul telefonului – menționez ca eu știam unde este și cu cine și apoi mi-a aratat și poze de acolo)… Ceea ce m-a speriat a fost reacția mea. Am sunat de peste 30 de ori, am ieșit din casa sa ma plimb,simțeam ca se strâng pereții cu mine, aveam o durere în piept, nu mai eram rațională, nu ma interesa nimic/nimeni.. Voiam doar sa îl aud la telefon. Am plâns, am luat un calmant… In fine, de atunci i-am zis prin ce am trecut eu și își tine mereu telefonul lângă el și știu mereu de el. Cu toate ca nu imi reproșează niciodată, nu e normal ce fac, ce simt nevoia sa fac. E ceva ce ma domina și ma transforma într-o persoana oribila.. Care, pama la urma, ajunge sa fie tot singură.
Am ajuns sa știu și sa înțeleg ca multe dintre comportamentele mele au legătură cu un abandon din copilărie (tatăl) și cu o lipsa de afecțiune din partea părinților. În mare parte sunt conștientă de rănile mele.
Am nevoie de ajutor sa le vindec. În monumentul acesta sunt în București și mi-aș dori sa încep terapia cu cineva (poate momentan virtual)… Nu stiu nici ce înseamnă din punct de vedere financiar..
Abuzul emotional a aparut de 3 ani, in urma aparitiei copilului nostru. Din pacate, a aparut si cel fizic. Daca vine in aceeasi camera cu mine, mi se inmoaie picioarele. Nu contenesc sa plang si sunt profund afectata. De ce nu ma pot detasa de el, sa ne despartim?
Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Simona 33
Buna ziua.
Ma aflu intr o relație de 5 ani. Abuz emotional aparut de 3 ani, în urma apariției copilului nostru. Din pacate, a aparut si cel fizic. A conștientizat ce face, a atacat.. dar nu la forță maxima sa zic. Pe timp de zi, reusesc sa imi stăpânesc emoțiile, daca vine in aceeasi camera cu mine, mi se înmoaie picioarele. Seara…nu contenesc să plâng si sunt profund afectată. De fapt nici nu stiu xe simt… De ce nu ma pot detașa, sa zic aia e si gata, o terminăm. Nici nu stiu ce ma doare mai tare.
În vizită la psiholog pe care am facut o eu( vizita ce m a ajutat sa conștientizeze abuzul emotional), psihologul l a identificat ca fiind un narcisist perfect.
În momentul de față, inca se da cocoș, încearcă să domine desi nu ne vorbim. Un exemplu, daca ne întâlnim la intrarea în bucătărie, el intra primul…Exista sanse pt astfel de persoane sa se reabiliteze? Nu vrea deloc sa arate ca ii pare rau. Oare sa nu ii para?
Avem intre 30 si 40 de ani si formam un cuplu de multi ani. Ne iubim foarte mult, facem o pereche buna in viata de zi cu zi, dar lucrurile nu mai merg sexual. Libidoul meu a scazut foarte mult, iar sexul este foarte dureros. Intr-o perioada in care am fost separati mi-am redobandit apetitul sexual, iar cand ne-am impacat mi-am pierdut iar dorinta. Ne gandim sa incercam relatii sexuale si in afara relatiei de cuplu.
Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna ziua, Suntem necasatoriti, fara copii, locuim in Bucuresti, avem intre 30 si 40 de ani, si formam un cuplu de multi ani. Ne iubim foarte mult, facem o pereche buna in viata de zi cu zi, dar lucrurile nu mai merg sexual. Mai exact in ultmii ani libidoul meu a scazut foarte mult, iar sexul este foarte dureros (din cauza lipsei de dorinta, dar si din cauza ca el este foarte dotat si alte probleme medicale). Incercam sa rezolvam problemele urmand sfaturile generale gasite online dar nu avem prea mult succes. Am crezut ca am devenit eu frigida, dar intr-o perioada in care am fost separati mi-am redobandit apetitul sexual, iar cand ne-am impacat mi-am pierdut iar dorinta. M-am gandit ca poate e vina lui, ca poate nu flirteaza destul, sau ca nu e destul de aventuros, dar si cand reuseste lucrurile acestea, tot nu se aprinde dorinta in mine. Ce a functionat a fost sa ma simt libera sa fiu cu alte persoane, de aceea ne gandim acum sa incercam ceva nou, relatii sexuale si in afara relatiei de cuplu. Este ceva nou pentru noi de aceea am dori sa primim recomandari de sexologi cu experienta, ideal disponibili pentru sedinte online, poate doar cu audio, pentru inceput cel putin, pana ne vom acomoda sa discutam despre aceste lucruri mai liber, in cabinet.
Sunt o mamica cu 2 copilasi marișori. Problema este ca imi mai doresc enorm unul. Sotul insa nu e de acord. Imi iubesc sotul si el ma iubeste, dar sa raman in aceasta relatie chiar daca voi ramane cu un gol poate toată viața? Tocmai pentru ca ma iubeste, nu ar fi corect sa vrea sa ma vada fericita si implinita?
Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Vârsta, 34,sex feminin, ocupație casnică, familie, 4 membri, localitatea Târgoviște.
Bună ziua, sunt o mămică cu 2 copilași mărișori, 9 și respectiv 12 ani. Problema este că îmi mai doresc enorm unul, chiar dacă va fi diferență mare de vârstă între ei. Soțul însă nu e de acord, nici din cauza diferenței mari de vârstă dar și din alte motive. Problema e ca simt cum intru în panică, dacă nu voi mai avea un copil acum, apoi voi fi prea bătrână pentru asta. Îmi iubesc soțul, și el mă iubește pe mine, dar totuși, se merită să rămân în această relație chiar dacă voi rămâne cu un gol poate toată viața?! Iar el, tocmai pentru că mă iubește, nu ar fii corect să vrea să mă vadă fericită și împlinită? Sper că ați înțeles ce am vrut să spun, mulțumesc!
Bună ziua, sunt o mămică cu 2 copilași mărișori, 9 și respectiv 12 ani. Problema este că îmi mai doresc enorm unul, chiar dacă va fi diferență mare de vârstă între ei. Soțul însă nu e de acord, nici din cauza diferenței mari de vârstă dar și din alte motive. Problema e ca simt cum intru în panică, dacă nu voi mai avea un copil acum, apoi voi fi prea bătrână pentru asta. Îmi iubesc soțul, și el mă iubește pe mine, dar totuși, se merită să rămân în această relație chiar dacă voi rămâne cu un gol poate toată viața?! Iar el, tocmai pentru că mă iubește, nu ar fii corect să vrea să mă vadă fericită și împlinită? Sper că ați înțeles ce am vrut să spun, mulțumesc!
