Arhiva lunara pentru noiembrie, 2017
| 73 vizite |
Nu am avut o copilarie ca toti copiii. Tatal meu se enerva foarte tare si ne spunea cuvinte murdare zi de zi. Totul s-a terminat dupa ce a decedat.
buna ziua, am avut o copilarie nu ca la toti copii tatal meu servea foarte tare si ne maltrata cu cuvinte murdare zi de zi atit pe mama cit si pe sora mai mica dar am crescut si totul sa terminat dupa ce a decedat si acum nu mai este printre noi, am absolvit universitatea mam angajat la serviciu dar noroc in relatii nu prea am avut, la o virsta am ajuns la concluzia ca doresc sa am un copil si eram gata sa ma casatoresc cu primul care il intilnesc la care mama mia spus sa nu fac pristia cea mai mare pe care am so regret toata viata, dar in tot acest timp am avut o dragoste ascunsa undeva acolo in adincul sufletului si ne vedeam doar cind el putea, dupa care el sa casatorit si ma durut foarte tare, dar nu am incetatt sa nu ma gindesc la dinsul, intro zi neam vazut dupa care am ramas insarcinata si am nascut un fiu de la dinsul pe care lam scris pe numele meu si tot al meu iam dat, au trecut ani am crezut ca se va interesa de macar de soarta copilului dar nu a facuto niciodata, peste citva timp am intilnit un suflet pereche dupa care neam unit destinele si mai an un fecior de 5 de doar 5 luni,dar totusi nu cred in dragostea lui fiindca sau inceput minciunile la care el imi spune ca el numai pe mine ma are, dar mie imi vine greu sa cred fiindca am gasit in telefon la dinsul cum se scria cu mai multe fete, dar acum din vorba in vorba sau poate din gluma a spus ca se satura de mine sa ma sune si sa vorbim ca si asa ma vede zi de zi si vorbim, dar el lucreaza o zi si o noapte la care poate sa ma sune doar o data sau de doua ori pe zi vine acasa si se pune cu nasul in telefon si sta pe net si cu asta noi vorbim zilnic dupa spusele lui, dar cu altele poate sa vorbeasca si ore in sir si nul oboseste deloc faptul ista, da sunt deacord ca fitele sunt mult mai interesante si nu au obligatii nu au copii care trebuiesc ingrijiti si educati, oare chiar sunt atit de rea, da sunt o fire naiva am caracter moale nu sunt intratit de puternica cum sunt altii, de ce oamenii care sunt mai slabi sunt tot timpul calcati in picoare.
Imi pare rau pentru situatia in care va aflati acum. Da, relatia proasta cu tatal dvs. sta la baza neincrederii si modului defectuos in care vedeti si alegeti barbatii. Din pacate, nici mama dvs. nu e chiar in masura sa va dea sfaturi privind relatiile: ea este cea care a facut o alegere atat de proasta si cumva v-a influentat viata intr-un mod negativ. Va pot recomanda, daca aveti puterea necesara sa incepeti un proces terapeutic, in cadrul caruia sa va regasiti. Va stau la dispozitie, daca aveti nevoie: www.facebook.com/PsihologCristinaAnghel/1
Oamenii mai slabi sunt tot timpul calcati in picioare pentru ca ei permit sa fie calcati in picioare. Iubirea incepe de la propria persoana, de la a spune: de azi aleg sa nu mai permit un astfel de comportament. Aleg sa ma pretuiesc pe mine si sa pastrez langa mine oameni care ma pretuiesc
Conteaza foarte mult independenta financiara pentru o femeie. Este un mare dezavantaj lipsa unei case / proprietati private.
Sunt fata, am 26 de ani. Am fost la psiholog, mi-a spus ca sufar de anxietate cu stari depresive de grad mediu.
Buna ziua, sunt fata am 26 de ani. Am fost la psiholog, mi-a spus ca sufar de anxietate cu stari depresive de grad mediu (a spus ca sunt de grad mediu pentru ca anxietatea a recidivat). Prima data nu m-am dus la psiholog…am reusit sa ies din starea aceasta singura (stare care a durat 5 ani) pentru 1 an si 8 luni. Acum din cauza problemelor de acasa am cazut iar….problema momentan nu este grava doar ca n-as mai vrea sa trec prin starile pe care le am avut acum 7 ani. Anxietatea a recidivat de aproape 2 saptamani.
Domnul Psiholog mi-a spus ca ar trebui sa fac terapie. Problema este ca eu nu imi permit sedinte de terapie individuala. Credeti ca m-ar ajuta o terapie de grup? (Este aproape la un sfert din pretul terapiei individuale).
Unde as putea sa fac o astfel de terapie in Bucuresti?
Va multumesc!
cu siguranta te poate ajuta! Orice efort de dezvoltare personala iti este de folos. Curaj!
La recomandarea unui psihiatru, puteti beneficia de psihoterapie individuala gratuita (decontata prin Casa de asigurari, daca sunteti asigurata). La Clinica Hope puteti beneficia de aceste servicii gratuite (psihiatrie si psihoterapie). Cu siguranta si psihoterapia de grup va poate ajuta.
Am 16 ani şi mă confrunt cu lenea. Aproape mereu fac lucrurile împins de la spate de părinţii mei.
Bună, am 16 ani şi mă confrunt cu lenea. Aproape mereu fac lucrurile, împins de la spate de părinţii mei. Dar cea mai mare problema e la şcoală. Iau note mici si sunt conştient de asta. Şi sunt conştient şi de faptul ca nu voi ajunge nicăieri daca nu învăţ. Nu am motivatie destulă cred. Spun ca fac ceva ca de exemplu ;vreau să fac 50 de flotări pe zi, este un task banal si trec 5 minute si nici nu mă mai gândesc la el. Că iau note mici asta e, dar cel mai mult ma deprimă comportamentul meu faţă de situaţie. Şi se întâmplă de cel puţin 2-3 ani. Mă puteţi ajuta cu nişte sfaturi vă rog ?
Esti demotivat. Nu ai un plan concret cu ce vrei sa faci tu (nu ceea ce vor parintii pentru tine) si probabil de aceea nu te “trage ata”? Sunt presupuneri doar. Ai frati, surori, te simti comparat cu ei si nu le faci fata? Si asta demotiveaza. Ai fost prea mult timp cocolosit si acum simti ca nu poti face nimic singur? Orice ar fi, daca incepi o scurta terapie/proces de dezvoltare personala, ai toate sansele sa iti gasesti solutia la aceasta situatie. Iti tin pumnii, si daca vrei/esti din Buc., te pot si ajuta.
Daca te duci la gara sa cumperi un bilet de tren si zici ”vreau un bilet de tren ca a nu ajung nicaieri”, ghici unde vei ajunge. Nici scoala si nici flotarile nu sunt un scop. Poate vrei sa iei Bacul, poate vrei sa mergi la facultate sau sa te simti mai puternic, tu stii mai bine ce iti doresti. Dar fa-ti un plan.
E posibil ca aceasta lene sa ascunda alte lucruri pe care la momentul asta nu le constientizezi. Recomandarea mea este sa incepi o terapie pentru a vedea ce e cu lenea asta si ce se afla in spatele ei.
nu iti face probleme,lenea este o boala nationala.se vindeca singura.
Mulţumesc mult de sfaturi. Le voi lua în considerare. Şi o să încerc să îmi fac un plan de viitor.
Felicitări! Să ceri ajutorul cuiva într-o astfel de problema , dovedește că ai curaj. Faptul ca dorești să schimbi aceasta situație este un obiectiv important pe care îl poți atinge prin dezvoltare personală. Succes!
Trece lenea incepe cu 20 de minute sport in fiecare zi.
Ai eliminat orice problema medicala? Poate ar fi util sa mergi la medicul de familie si sa-ti faci niste investigatii medicale. Poate fi o lipsa de motivatie (si atunci ar fi util sa consulti un psiholog) sau chiar un deficit de energie care poate avea diverse cauze medicale.
Ma numesc Ion. M-am intalnit cu o fata care, cu timpul, mi-am dat seama ca e o fata rea, a ramas insarcinata, nu stiu daca e cu mine sau nu, dar am vazut copilul in poze si parca seamana. Are 2 ani copilul.
Buna, ma numesc Ion, m-am intilnit cu o fata care cu timpu mi-am dat seama ca e o fata rea, a ramas insarcinata, nustiu e de la mine sau nu, dar am vazut copilu in poze acum recent, parca seamana. Atunci din motiv ca ea se comporta urit, am stricat legatura, ea a disparut amenintindu-ma ca nu voi mai vedea copilul, asa si am lasat pina acum, ce sa fac acum? are acus 2 ani copilul , Cum sa procedez mai corect? Cu mama copilului nu am nici o dorinta sa vb, categoric, dar ma gandesc la copil, nu am ajutat cu nimik, numai cheltuielile 80% ce erau in momentul insarcinarii.Astept va rog un raspuns
daca doriti sa verificati legitimitatea copilului cel mai indicat ar fi sa o faceti pe cai legale, prin avocat, instanta, test de paternitate etc.. Succes!
Faceti ce puteti dar tineti cont de nevoile copilului :sa aibe conectare reala si asiguratorie cu ambii parintii, sa conteze, sa aibe capacitatea de a face alegeri si a fi ascultat, sa fie incurajat. Succes!
Depinde numai de dvs. cat valorificati relatia cu propriul copil. Daca va doriti sa faceti parte din viata acestuia sa stiti ca nimic nu va poate opri. Spuneti ca nu aveti nici o dorinta sa vorbiti cu mama copilului insa acest lucru ar fi de preferat pentru starea generala de bine a micutului. Are deja 2 ani si nu va cunoaste, daca ati aparea brusc in viata lui, tarandu-l pe el si mama prin tribunale, expunandu-l la acel mediu agresiv si necunoscut ii veti aduce niste traume inutile. Incercati totusi sa vorbiti cu mama, fiti deasupra situatiei si luati decizii benefice copilului. Discutati cu un avocat si urmati caile legale. Curaj si succes!
Mergeti pe cale legala asa cum v-a sfatuit dl. psiholog Botezat. Asa e cel mai corect.
Eu si iubitul meu suntem impreuna de aproximativ 2 ani si in tot timpul acesta pot sa număr pe degete de cate ori am iesit (si atunci la insistentele mele). In plus, de fiecare data cand vine la mine, nu vine nici macar cu un suc, o floare ceva, poate de aceea nici nu vrea sa iasa in oras, sa nu cheltuiasca bani.
Buna ziua! Ma numesc Monica si ma confrunt cu o problema..eu si iubitul meu suntem impreuna de aproximativ 2 ani si in tot timpul acesta pot sa număr pe degete de cate ori am iesit ( si atunci la insistentele mele). Este prea comod..prefera sa vina la mine sau sa ma duc eu la el in loc sa iesim afara. Intr-adevăr pana acum ceva timp avea un job care nu ii permitea sa aiba atat de mult timp liber, insa de câteva luni lucrurile s-au schimbat si acum este liber in week-end..dar nu s-a schimbat nimic. In plus de fiecare data cand vine la mine, nu vine nici macar cu un suc, o floare ceva..poate de aceea nici nu vrea sa iasă in oras sa nu cheltuie bani..dar asta nu ar fi o problema, mi-as plati singura nu as astepta sa imi plătească el. Ma deranjează faptul ca e prea zgârcit..nu vreau cadouri scumpe, ma intereseaza gestul..as aprecia enorm si o floare, o ciocolată. Ma simt aiurea cand vad ca prietenele mele primesc de la iubitii lor diverse cadouri si eu…
Singurele cadouri pe care le-am primit de la el sunt de ziua mea. De fiecare data cand vine la mine, eu am grija sa am mâncare, suc si tot ce trebuie.
Părinții mei tot imi repetă sa il las, ca nu ma merita, ca are mai putine studii ca mine, ca nu are respect fata de mine daca vine de fiecare data fara nimic..dar eu il iubesc, desi sunt constientă ca tot ce ei imi zic e adevarat.
Va rog sa ma ajutati cu un sfat
Permite-mi să-ți răspund din punctul de vedere al unei femei, nu al unui specialist. Dacă acum, la început de drum, el nu face gesturi mici de apreciere, mai târziu va fi mai rău. Înțeleg acest concept de cadouri, nu ceri luna de pe cer, dar o ciocolată de 3 lei…. serios acum… bănuiesc că sunteți tineri amândoi, dacă acum nu ieșiți în oraș, la o cafea, nu neapărat la restaurant de 5*, când veți ieși? Nu te mulțumi cu puțin, căci puțin vei primi.
eu o inteleg ca pe o problema de cuplu care ar fi bine sa fie discutata in cuplu pt viitorul vostru. Curaj, discutati ce este important!
Cea mai gravă mi se pare izolarea socială. Eu i-as spune din start “nu” acestui tip de comportament. Duce la depresie, boala secolului. Pe lângă celelalte enumerate de tine. Asculta-ti părinții. Poate nu intotdeauna au dreptate, dar acum mergi pe mana lor.
Ai putea incerca sa discuti cu el despre aceste lucruri care te nemultumesc. Sau sa apelati la o terapie de cuplu. Dar in cele din urma, nu poti schimba un om care e obisnuit intr-un anumit fel si are tabieturile si preferintele lui. Imi pare ca tu tinzi catre mai bine si mai sus, poate ai mai multa ambitie si iti doresti mai mult de la viata, iar el se complace in situatia asta, se limiteaza si nu depunde un efort pentru a se dezvolta, a progresa. Tu esti singura care poate decide daca vrei sa il tragi dupa tine sau sa il lasi acolo unde e el si sa iti vezi de drum. Dar in primul rand, vezi daca el este dispus sa faca o schimbare. Succes!
Buna! Nu sunt psiholog dar am pățit si eu fix la fel. Eram studenta si stateam cu chirie intr-un apartament. Totul a fost bine si frumos pana cand mi-am gasit colega de camera. Nu ii placea sa iesim, si cand ieseam undeva parca mereu eram pe fuga. Eu eram nemultumita ca atunci cand venea la mine mancam amandoi, eram mereu pregatita. Daca lua ceva desert nici macar nu tinea cont de ce imi place. Il iubeam si la fel ca tine nu il puteam lasa desi eram constienta ca din diferite motive relatia devenise toxica pt mine. Eram mai mult trista decat fericita. La noi nu a durat asa mult, 6 sau 7 luni nu mai tin minte exact. Dar ma bucur ca m-a lasat, la o luna l-am intalnit pe sotul meu cu care acum avem o minune de fetita care astazi face 1 an si 5 luni. Incearca sa discuti cu el si vezi ce zice si cum reacționează si daca incearca sa schimbe ceva in cele din urma. Mult succes!
Din pacate, deși pare o problema minora, Este Ian destul de grea care te macină pe tine și relația dintre voi doi în același timp cate puțin și sigur. Aceasta frustrare a ta va atinge apogeul și la un mmdat tot vei spune stop. Mai bine discuți cu el acum cat poti sa fii calma. Poți la un mmdat sa ii spui in gluma și cu zâmbetul pe buze: ce mi.ai adus bun? (Poate își va da seama). Sau ai putea tu când te duci la el sa te duci cu ceva … Din nou poate se simte. Tu neapunand nimic el crede ca totul e in ordine. Intr.un cuplu trebuie sa îți mărturisești nemulțumirile daca vrei sa continue relația. Mult succes! Și pune.te pe tine și dorințele tale pe primul loc.
Buna ! Cred că ar fi bine sa vorbești cu el despre ce/cum simți si ce-ți dorești tu de la relația voastră. Acest fel de discuție te.ar putea ajuta sa înțelegi de ce face/ nu face anumite gesturi. Cred ca ceea ce vei auzi ceva ajuta sa alegi daca mai vrei sau nu sa ramai în relație. Succes!
Poate nu iesiti pentru ca e genul mai retras, prefera sa fiti doar voi doi. In timp ce tu ai prefera si alt gen de activitati. Aici nu se pare ca nu va potriviti. Cat despre cadouri si mici atentii, poate nu s-a gandit sau nu si-a dat seama cat de importante ar fi pentru tine. Poate fi o problema de comunicare intre voi (conteaza modul in care ii spui ce ti-ai dori ca si el sa inteleaga) sau poate fi vorba de o diferenta intre personalitatile voastre, el mai retras, tu mai dornica de a iesi cu el la un local, mai sociabila, etc.
Am 19 ani si o agresivitate excesiva. Ma infurii de la orice. Simt mereu nevoia sa lovesc in ceva. Tata consuma alcool si ne batea pe toate, mama s-a recasatorit, dar si omul acela ma batea foarte tare, ma trantea la pamant si a ma lovea cu picioarele si pumnii.
Salut ,am 19 ani si am si eu o problema ,cam greu m-am decis sa scriu din motiv sa nu fiu judecata, insa am nevoie de ajutor,cit de cit de o sustinere morala.Am observat ultima vreme o agresivitate excesiva din partea mea ,pe zi ce trece e tot mai mare ,ma infurii de la orice si cel mai rau e ca pot sa imi rasfring toata agresvitatea mea pe cei apropiati.Simt mereu nevoia sa lovesc in ceva doar asa ma descarc,pina acum obisnuiam sa pling insa cu timpul s-au schimbat lucrurile.Relatiile cu mama sunt foarte rele ,nu trece o zi fara cearta,eu ma starui sa tac, sa cedez, insa ea ma provoaca,poate sa ajunga si pina la stadia de a ma lovi.Sustinere practic nu am de la nimeni ,mama chiar si cind imi da sfaturi o face cu un ton ridicat,ba chiar tipa, spunind cas proasta,si ca o inervez.
Copilaria mea nu a fost una din cele mai frumoase,tata consuma alcool cam des si ne batea pe toate,mama sa despartit si s-a recasatorit cu altcineva ,omul ala la fel ma batea foarte tare ,ajungea si pina la aia de a ma trinti jos la pamint si a ma lovi cu picioarele si pumnii.A durat cam 13 ani ,13 ani de violenta fizica si morala ,am reusit sa scap insa nu s-a terminat ,am consecinte grave ,mai ales la capitolul sistemului nervos,precum am mai spus sunt foarte nervoasa si cel mai strasnic, ma transform in persoanele care imi provocau durere,nu vreau sa fiu asa ,n-o sa pot nimic in viata asta sa am ,nici familie nici o profesie, nimic.Am primit si un curs de lecuire ,la inceput ma ajutat, mai apoi nu,nu are sens sa mai hranesc organismul cu medicamente daca problema consta in psihica mea,e hranita de ani buni cu cuvinte urite si negative,sunt un om cu ginduri triste si urite. Am un haos in interior ,nu stiu unde sa apuc si cum sa procedez ,eu vreau doar sa fiu fericita si
sanatoasa ,anume psihologic ,si cel mai strasnic ca eu imi dau seama in cine ma transform, insa nimic nu pot schimba, totul vine de la sine,atit de tare m-am inceput a uri ca aveam ginduri de sinucidere,va rog ajutatima ,…daca se poate fara comentarii urite sau jignitoare,sunt foarte confuza ,simt ca ma pierd ,ma tem ca totul s-ar putea termina foarte trist.
Am citit cu atentie tot ce ai scris. Este pacat ca se intampla asa ceva. Imi pare rau pentru experientele tale din copilarie: tatal alcoolic, mama neputincioasa, bataile si tristetea din sufletul tau. Stiu ca e greu si ca esti debusolata, dar vad o parte in tine care are putere si vrea sa schimbe situatia urata in care se afla. Ai pe cineva mai bland care te poate sprijini? O bunica, o vecina, o profesoara? Psiholog scolar? Din cate descrii, probabil ca te-ar ajuta si un tratament psihiatric. Nu stiu cum este in Republica Moldova (?), pe-aici iti putem zice noi. Apoi, te-ar ajuta sa incepi o psihoterapie. Daca nu ai cum in zona ta, scrie-mi si gasim o solutie. Sa stii ca am incredere ca vei reusi sa te refaci!
Ma numesc Alina si am 26 de ani. Sunt singura de ani buni. La 19 ani, virgina fiind, am avut o relatie cu un barbat pe care l-am cunoscut online. El este mai mare cu 20 de ani.
Buna ziua!
Ma numesc Alina si am 26 de ani.Am urmat Litere si in prezent, sunt traducator. Sunt singura de ani buni. La 19 ani, virgina fiind, am avut o relatie cu un barbat pe care l-am cunoscut online. El este mai mare cu 20 de ani.Am vorbit luni bune si am decis sa ne cunoastem.Simteam amandoi ca avem o legatura speciala. Ne-am intalnit, am baut o cafea si am vorbit o zi intreaga. Au existat cateva sarutari dar atat.
Nu l-am mai intalnit de atunci dar am continuat sa vorbim. Stiu ca nu este casatorit sau intr-o relatie. De curand, mi-a propus sa ne vedem dupa atata timp si sa avem relatii intime.Imi doresc, ce e drept.Mai ales ca experientele mele sexuale au fost o catastrofa. Insa nu stiu daca este bine sa merg mai departe in aceasta relatie, Va rog sa-mi dati un sfat.
Pare o relatie autentica, daca dupa atata timp ati pastrat legatura. De ce ai dubii legate de continuarea/reluarea relatiei?
V-ati intalnit deja si vad ca il placi din moment ce iti doresti sa fii cu el.
Ce te face sa crezi ca nu este bine sa mergi mai departe?
Cel mai bun sfat este dat de sufletul tău .. numai tu știi ce simți ce trăiri ai avut și ai pentru celălalt .. instinctul îți spune ..primul gând când te gândești la situație este intuiția .. după intervine rațiunea..
ce crezi ca vei obtine in cadrul acestei relatii pe termen scurt? Dar pe termen lung? Ce alta alternative ai? Ce sfat i-ai da tu unei bune prietene daca ar fi in situatia ta? Sau mai mult, scrie tu pe o hartie argumentele tale pro si contra si acorda-le o nota de la 1 la 10! Vezi ulterior in ce parte inclina “balanta”!
Stim cu toții ca a face dragoste nu rezolva tot. Avem nevoie de sentimente. Vrem sa stim cum putem ajunge in stadiul in care relația noastră sa aibă la baza un sentiment puternic de iubire.
Buna! De 7 luni am o relație cu un băiat de care m-am îndrăgostit încă din prima săptămâna in care am început sa ieșim impreuna, fiind si primul meu prieten, impactul a fost cu atât mai mare cu cât nu as vrea sa am pe nimeni altcineva lângă mine.
La început ne-am grăbit. Amândoi credem ca am lăsat sentimentele sa ne acapareze prea repede. El a confundat sentimentele cu acel entuziasm de la început, si a ajuns la concluzia ca nu mă iubește. Simte ca nu se poate îndrăgosti de mine, deși își dorește asta, si își dorește sa fim impreuna. De ceva vreme crede ca el nu a simțit fata de mine decat o atracției sexuală. Mereu după ce ne întâlneam ne era bine o perioada scurta. Si apoi o luam de la capăt. Când suntem fata in fata si ne sărutam sau facem dragoste, parca toate problemele noastre dispar, deși suntem conștienți de faptul ca sunt încă acolo. In ultima perioada am fost destul de cicălitoare. Si probabil ca l-am adus uneori intr-un moment din acela in care simte ca nu mai poate sta lângă mine. Știu ca nu e corect ce am făcut, doar ca am făcut asta pentru ca si eu, la rândul meu, aveam nevoie de o asigurare, cel puțin aceea ca e doar al meu. Aveam nevoie sa simt ca nu sunt singura in
situația asta. Nu e o scuza, dar e motivul pentru care am reacționat așa. Nu vreau sa ne mai spună nimeni dacă e cazul sa renunțam sau nu. Au făcut-o destui oameni. Avem nevoie de o soluție. Stim cu toții ca a face dragoste nu rezolva tot, si nu in totalitate. Avem nevoie de sentimente. Vrem sa stim cum putem ajunge in stadiul in care relația noastră sa aibă la baza un sentiment puternic de iubire.
Am 41 de ani, sunt maritata, am o cariera asa cum mi-am dorit, dar din cauza unor probleme de sanatate nu am putut face copii. De ideea de a adopta sau o alta soluție nu am vrut sa aud.
Buna, ma numesc Iulia am 41 de ani, sunt maritata am o cariera asa cum mi-am dorit, din cauza unor probleme de sanatate nu am putut face copii, ideea de a adopta sau o alta soluție nu am vrut sa aud. Sotul m-a inteles si m-a sustinut in decizia ce am luat-o. De cand aflasem ca nu pot avea copii am acceptat si nu am mai simtit dorinta sa fiu mama. In urma cu aproape 3 ani la rugamintea unei prietene ce este profesor universitar am acceptat ca două stundente de la ea sa vina la practica.
La prima intalnire cu ele, una mi-a cazut tare draga era in anul 2 de facultate, o domnișoara cu o privire angelica.
Am stabilit un program cu ele, am fost multumita de modul in care au tratat orele se practica.
Le-am eliberat adeverintele doveditoare am stiut ca acea colaborare a luat sfarsit.
Pentru prima data am simtit un atasament strain pentru mine, dorinta de a cunoaste-o mai bine pe F ( are 21 de ani )era mare, i-am povestit sotului si celei mai bune prietene la indemnul lor am contactato i-am propus sa vina pe timpul vacantei la practica, am simtit o ezitare dar in cele din urma a venit… Ma facea fericita de fiecare data cand o vedeam, un client ma intrebase daca este fiica mea zicandu-mi că imi sclipesc ochii de cate ori o privesc, auzisem de la cei din jurul meu carora le povestisem de ea ca privirea mea se schimba, imi stralucesc ochii si zambesc cu atata caldura cand vorbesc despre ea.
Eu o vad ca pe copilasul ce nu l-am putut avea, a continuat sa vina la practica si in timpul facultatii, imi doream enorm sa o imbratisez dar de teama de a nu face gresit ceva ma opream.
In urma cu 1 luna, a finalizat examenul de licenta, a venit cu o atentie la mine, venise si in trecut deseori cu un buchet de flori un gest ce l-am aprecia enorm de mult si ce imi aducea o enorma bucurie. De data asta pe langa buchetul de flori se afla si un mic cadou insotit de o mica scrisorica. Mi-a marturisit ca este fericita ca a avut parte o experinta asa frumoasa si ca a invatat foarte multe de la mine si imi multumescte pentru timpul acordat si pentru tot ce am invatato ca isi va aminti cu drag de mine. Dupa ce am citit acele randuri am ramas trista cu gandul ca nu o voi mai revedea si totusi ma intrebam nu vrea sa faca o cariera in domeniu, au trecut cateva zile parca nu eram eu la indemnul sotului am sunat-o si i-am propus sa iesim la o cafea, mi-a spus ca urmeaza sa plece din tara in urmatoarele zile si daca e bine sa ne vedem in acea zi.
Ne-am vazut in acea seara, eram curioasa de ce pleaca unde pleaca mi-a povestit ca parintii ei au divortat acum un an si ceva, tatal ei isi refacuse imediat viata alaturi de o alta femeie iar mama ei la fel in urma cu cateva luni s-a maritat si a plecat cu noul sot iar pe ea au ajutato financiar pana la finalizarea facultatii, i-au spus sa se descurce singura, nu stiam ce sa fac sa plang, sa condamn, ea avea aceeasi privire angelica nu isi acuza parintii si chiar a spus ca ii intelege. I-am cerut sa se mai gandeasca si sa nu plece sa ramana ca o voi sustine eu cu tot ce are nevoie de la oferirea unei locuiente la orice alte cheltuieli, mi-a spus ca nu poate accepta si deja simte ca a profitat prea mult de ajutorul meu. Cred ca din dorinta prea mare de a nu o pierde, in ochii mei si in inima mea ea era copilul meu ce nu l-am putut avea, i-am spus ca pentru mine ea este pretioasa copilul ce nu l-am avut niciodata, ca sunt dispusa sa ii ofer eu acel camin care cu ceva timp in urma l-a
pierdut, s-a uitat socata la mine, si-a cerut scuze si a plecat. Am incercat sa dau de ea dar nu am reusit prin intermediul prietenei mele am reusit sa aflu ca a plecat din tara si ca nu doreste sa isi faca nici un viitor aici.
Nu stiu dacs e bine sa insist, tinand cont ca la ultimul meu mesaj mi-a spus ca imi multumeste pentru tot dar nu poate fi o povara pentru nimeni. Pentru mine este un copilaș, cu toate ca este un adult dar in ochii mei ea este copilul ce l-am dorit mereu, vreau sa o ajut sa ii fiu alături din toate punctele de vedere să isi construiasca un viitor bun, e un copil sclipitor. Imi vine sa ma urc in avion sa merg si sa duc o lupta de convingere cu ea, nu vreau sa fuga mai tare. A suferit mult si nu a spus nimanui, nu isi acuza parintii dar in adancul sufletului ei s-a simtit abandonata atunci cand parintii si-au ales propriul drum fără ca ea sa mai faca parte din viata lor.
Din punctul vostru de vedere, gresesc daca merg să o conving sa revina in tara alaturi de mine? ( a făcut 4 ani grei de facultate ce i-a trecut cu brio, dar din cauza nesustinerii din partea familiei sa mearga sa lucreze in strainatate).
buna ziua! opinia mea este sa-i spuneti deschis ce va framanta, sa-i explicati comportamentele si dorintele dumneavoastra! Sa-i faceti propunerea de a o ajuta neconditionat, dupa care vedeti ce raspuns va da. Cred ca este libera sa va dea orice raspuns, si atentie- la socul ei- nu cred ca este pregatita si nici nu se pune problema, probabil pentru ea, sa-si inlocuiasca parintii! Numai bine!
Bună, Iulia. Din ce descrieți nu pare ca ati depășit acest aspect de,, a fi mama”, prezenta acestei fete va determina sa proiectați acele nevoi, sentimente, emoții pe care le-ati ținut,, în frau”pana acum. Va înțeleg trăirile, poate și tânără le-a înțeles dar ea poate sa nu fie pregătită pt a le accepta.Nevoia ei poate mai degrabă sa fie să-și racastige locul lângă propriii parinti, nu să-i înlocuiască(cum spunea și d-na Pascu Viorica). Ați fost de ajutor pt ea atunci când i-ați oferit ceea ce a avut nevoie și când a avut nevoie. De exemplu : Dacă ea vrea,, ceai sau apa”iar d-voastră ii dați ciocolata… Nu o ajuta. Ea știe cel mai bine care e binele ei, dumneavoastră simțiti doar binele dumneavoastră. Bucurați-vă pt tot ce ați făcut, asta v-a făcut semnificativa și importanta. Poate alături de un terapeut va analizați aceste trăiri,, acutizate” în acest context. Cu stima și respect!
Cui ii este necesara convingerea ei de a se intoarce in tara alaturi de dvs? Ei sau dvs? Imi dau seama ca v-ati atasat mult de ea si ca va este ca o fiica, dar si privind-o ca pe o fiica, trebuie sa o lasati sa ia propriile decizii, ea fiind un adult, si nu un copil, nu-i asa? E dificil sa lasam persoanele dragi sa devina stapane pe viata lor si uneori, sa se indeparteze…dar fiecare om are viata lui proprie pe care si-o urmeaza, insa asta nu inseamna automat ca o relatie se distruge, sau ca sentimentele dispar. Insa nu multi reusesc sa faca diferenta intre nevoie si iubire. Cand reusim sa ii oferim libertatea celuilalt, aceea este iubire. Si cine stie, poate ca daca si ea simte la fel, la un moment dat, va veti intalni din nou. Numai bine!
Am zile in care “lumea e a mea”, zile in care orice gand negativ isi face loc prin fiecare celula.
Stau si ma gandesc, am zile in care “lumea e a mea”, zile in care orice gand negativ isi face loc prin fiecare celula. In mod normal, oamenii au zile bune si zile rele, specific noua.. Eu nu stiu cum as putea sa mi explic un singur fapt, ma straduiesc de ceva vreme sa inteleg ce se intampla cu mine.. ce se intampla atunci cand esti imprevizibila pentru ca nu stii ce momnet, om sau situatie iti intoarce toate planurile. Eu pur si simplu trec dintr-o stare in alta. Sa fiu mai specifica, acum aproape doi ani am inceput sa plang zile in sir fara sa stiu de ce.. apoi au urmat motivele care mi au dat acea stare, pentru ca orice lucru facea legam acel lucru de faptul ca nu sunt competenta de nimic altceva, imi repetam zile in sir ca sunt o persoana proasta, ca lumea are o parere proasta despre mine, ma deranja orice lucru spus inconstient de familie, si mai mult decat atat, imi doream sa precum oricine altcineva in afara de mine. Un an, timp in care aprope m am doborat singura la pamant.
Apoi au urmat perioadele, periode normale, si perioade in care ma denigram si ajungeam sa plang din nou. Mereu mi am dorit sa fiuprivita ca sora mea, si deseori gandeam ca poate daca fac lucrurile in felul ei , lumea va vedea ce fel de peroana sunt. Insa m am trezit la realitate si am vazut ca persoana mea era complet izolata de sufletul meu. Deseori mise spunea ca sunt o persoana rea, poate e asa, am incercat sa ma schimb, inca sunt in proces. Acum sunt la fel de nesigura, am momente cand mi as dori sa plang doar ca sa iasa din mintea mea toate gandurile astea negative , am momente cand inca ma mai cert cu mine prin simplul fapt ca as fi putut proceda mai bine in situatia x sau y..
Nu ați specificat ce vârstă aveți? Ceea ce descrieți pot fi stări care sa facă parte dintr-o tulburare afectivă. Va încurajez sa faceți un consult psihiatric pentru a vedea dacă este vorba de o tulburare de genul acesta, și în paralel sa începeți o psihoterapie. Există soluții, curaj!
Nu știu ce vârstă ai, dar toate frământările tale denota ca te afli într-un proces de definire, de maturizare a,, cine sunt eu”. Un aspect la care te raportezi este o posibila (fireasca de asemeni) competiție cu sora ta. Apelează la un psihoterapeut pentru a te ajuta sa îți înțelegi mai bine aceste stări, sa înțelegi cum s-au format ele în copilărie, sa afli cine ești sau vrei sa fii. Curaj!
Continuand navigarea pe acest site sunteti de acord cu Termenii si Conditiile utilizarii.
