Arhiva lunara pentru octombrie, 2017
| 49 vizite |
Am 26 de ani si o relatie cu un baiat de 20 de ani. Parintii mei nu sunt deloc de acord cu aceasta relatie, din cauza diferentei de varsta, si imi cer sa ma despart de el, iar eu nu imi doresc asta.
Sunt Ana. Am 26 de ani si de cateva luni am inceput o relatie cu un baiat de 20 de ani. Acum cateva zile le-am spus parintilor mei varsta lui si nu sunt deloc de acord cu aceasta relatie si imi cer sa ma despart de el iar eu nu imi doresc asta. Mama este cea care este mai inversunata si nu intelege ca doresc sa continui aceasta relatie. Crede ca din cauza diferentei de varsta voi suferii dar de asemenea se gandeste si la ce ar spune lumea. Tin sa mentionez ca am si un frate de 19 ani si de asta e si mai suparata. De cateva zile ma ignora complet si nu stiu ce sa fac. Ma doare ca sunt certata cu parintii mei insa nu vreau nici sa renunt la relatia mea doar pentru ca asa vor ei. Ce sfat imi puteti da?
intre mine si tanarul meu iubit este o diferenta de 28 de ani…si totul e ok…1
in final, sunteti amandoi majori si hotarati singuri ‘ce si cum’. Nu putem opri oameni din a gandi intr-un anumit fel despre ceva sau cineva, trebuie sa se convinga singuri. Relatia in care o femeie este mai mare decat barbatul este atipica chiar daca sunt doar 6 ani diferenta (de 28 nici nu mai zic); poate ii este dificil mamei sa te vada impreuna cu un baiat care ti-ar putea fi frate, insa asta este dificultatea ei, nu a voastra. Singura persoana care poate lua o decizie esti tu. Succes!
Este foarte dureros ca tocmai din partea mamei vine aceasta pedeapsa pentru alegerile tale (“daca ma asculti, te vad; daca nu ma asculti, devii invizibila.”) Mama ta greseste cand te accepta doar conditionat. Asta este adevarul, chiar daca este crud… Tu ai dreptul la alegerile tale si inclusiv la greseli, e viata ta si o traiesti pentru tine, nu pentru parinti. Transmite-i te rog cu toata dragostea ca de la ea ca mama astepti dragoste neconditionata. Poate se da pe brazda. Ai rabdare un timp. Dar daca nu se da pe brazda, ofera-ti singura dragostea si acceptarea neconditionata de care ai nevoie.
Ma întreb cym te simți tu cu aceasta diferența de vârstă ? Care a fost nevoia ta de a împărtăși acest lucru cu părinții tăi?
Bună. Intreab-o și tu: ce e mai bine: un băiat de aceeași vârstă cu mine dar cu care nu mă inţeleg sau cu el – iubitul meu – cu care mă inţeleg? Decât in certuri cu unul de aceeași vârstă, mai bine iubire cu un băiat mai mic. Decide ce e mai bine pt tine, căci tu vei trăi lângă el, nu mama ta.
Ma numesc Maria si am 32 de ani. Am crescut cu un tata agresor direct si o mama pasiv atresia.
Buna ziua,
Ma numesc Maria si am 32 de ani. Am crescut cu un tata agresor direct si o mama pasiv atresia. Acestea sunt catalogari facute de un psiholog.
Am simtit mereu ca mama ma domina si mi am trait viata incercand sa o fac sa fie mandra de mine. De fiecare data cand nu se intamplau lucrurile asa cum voia ea, apela la amenintari cu sinuciderea ori plansete teatrale.
Acum, este certata cu tata si mi a cerut sa o a problem. Ca ea s a saturat de toti, ca nu m ai poate. Ala a fost momentul in care n am mai rezistat.I am inchis telefonul in nas. De atunci n a mai sunat. O vad activa pe face book si mimi fac procese de constiinta ca m am purtat urat.au trecut 3 zile si ma simt vino vat a. Dati mi un sfat va rog
in primul rand felicitari pt curajul de a face un pas in a opri jocul mamei. Psihoterapeutul unde inteleg ca mergi sau ca ai mers ti-a dat un sfat pentru relatia cu mama ta?
Pe acest tip de reactie se va baza si ea si ca tu vei ceda. Ai 32 de ani, poti sa iti vezi de viata ta singurica si la un momentdat sa ai o discutie matura cu mama ta , in care sa ii prezinti ca nu mai esti copilul pe care ea il vede, si ca puiul a plecat din cuib si nici nu mai joaca rolurile cu care era ea obisnuita. Este greu, am trecut si eu prin asa ceva, insa la final rezultatele sunt mai mult decat satisfacatoare si viata mea mult mai linistita.
Am aproape 16 ani si ma simt mai singura ca niciodata, desi am familia intreaga si o sora minunata care ma intelege.
Am 15 ani,aproape 16 si ma simt mai singura ca niciodata. Da am familia intreaga,o sora minunata care ma intelege. Dar nu ii pot vorbi mereu fiindca nu sunt prea des luata in serios. Am avut un trecut oribil plin de abuz sexual. Am trecut peste..oarecum. Insa in momentele de fata,as vrea sa mor,nu mai vreau sa traiesc. M-am saturat de toti oamenii,de lumea asta jegoasa si plina de rautate. Simt ca nu voi putea fi niciodata destul de buna pt nimic si nimeni. Sunt total descurajata si niciodata nu voi vorbi despre asta cu un cunoscut..fiindca nu pot.Am nevoie de un sfat..de un ajutor,va rog!
Oricand doresti, poti sta de vorba cu mine, o necunoscuta. Te astept in privat.
Draga mea, sunt multi care merita, sa stii… Tu cere-ti in continuare dreptul sa fii auzita, unii au ceara in urechi sau se fac ca nu aud. Drepturile si emotiile tale sunt relevante si unora le ia mai mult timp sa bage la cap ca tu nu poti fi ignorata, ca tu contezi. Contezi si la 5 ani, si la 15 ani si la 50 de ani! Pe masura ce trec anii si depasesti si faza adolescentei, o sa vezi ca ceilalti nu mai pot pretinde ca nu te aud. Pana atunci tine-ti sora aproape, iubeste-te si asculta-ti nevoile, ai tot dreptul sa-ti traiesti viata asa cum doresti. Inconjoara-te de oameni care merita, care te merita.
Daca vrei sa vorbim, da-mi mesaj pe fb☺
Sunt o viitoare mamica, am 23 de ani si sunt casatorita de 2 ani.
Buna ziua , sunt o viitoare mamica , am 23 de ani si sunt casatorita de 2 ani . In primele luni de sarcina locuiam in strainatate cu sotul meu , avand un loc de munca acolo.
Am revenit in Romania in luna mai si am ramas pentru copil acasa ,amandoi .
Sotul si-a gasit un loc de munca , eu am ramas acasa insa ce ma nelinisteste este faptul ca ajunge tarziu acasa , dupa terminarea programului , cand se intampla sa aiba vreo zi libera , se recreeaza tot singur , gaseste motiv sa plece singur de acasa .
In privinta relatiilor intime, suntem la capitolul’dezastru’ .
Nu inteleg de ce , dr. nu ne-a pus interdictii , eu mai dornica ca oricand , el ma refuza .Am facut o gluma la adresa lui ” te las eu fara … ” ,iar raspunsul lui a fost “si ce daca ” zicand eu in gluma apoi “pai lasa , asta inseamna ca ai alta ” iar el spunand ” eee , nu am nimic “. Am eu pareri , sau ar trebui sa imi dea de gandit comportamentul lui ? Va multumesc .
sa ti dea de gindit,oricum daca acum cind ai nevoie mai multa de afectiune el nu ti o ofera ,gindeste te daca meriti asa ceva sau poate soarta sa ti scoata in cale omul potrivit mai devreme sau mai tirziu
Am varsta de 23 de ani, la fel si prietena mea. Am incercat sa avem o relatie intima, dar ea este virgina si imi spune ca nu este pregatita.
Buna ziua, am si eu o problema mai complicata. Am varsta de 23 de ani, lafel si prietena mea, la 6 luni de cand ne-am cunoscut am incercat sa avem o relatie intima avand in vedere ca este virgina, si nu s-a intamplat, a durut-o cand am incercat si atunci s-a suparat pe mine si nu s-a mai intamplat, de atunci ne-am tot certat pe acest subiect caci eu imi doresc sa se intample si ea ori se supara pe mine ori imi spune ca nu este pregatita si imi gasesti multe multe scuze, una din ele fiind ca se gandeste cum a foat atunci nu nu mai vrea, ce pot sa fac in aceasta situatie? Imi doresc sa am o relatie intima cu ea pentru ca tin mult la ea si am nevoie de asta si nu vreau sa o insel, ce pot face sa o fac sa vrea? Trebuie sa precizez ca de-a lungul relatiei am mai incercat, dar de fiecare data se speria chiar daca era excitata si se incorda sau refuza si nu am putut.
Preludiu ati avut? Este un pas foarte important inainte de a avea loc actul sexual in sine….Nu o poti obliga sa aveti contact intim..mai ales ca e virgina si prima data a durut a speriat.o putin aceasta experienta
Inchiriere cabinet psihologic – Bucuresti (zona Romana)
Ofer spre inchiriere spatiu mobilat si amenajat in cladire de birouri, ultracentral, zona Piata Romana, ideal pentru cabinet de psihologie, psihoterapie, consiliere. Detalii la tel.: 0770.789.243
Inchiriere cabinet de psihologie – Bucuresti (Bulevardul Tineretului)
Cabinet individual de psihologie cu punct de lucru autorizat in Bucuresti, B-dul Tineretului, la 5 min,. de mers pe jos de statia de metrou Tineretului, caut psiholog colaborator cu atestat de libera practica, in vederea impartirii cheltuielilor privind chiria spatiului de desfasurare a activitatii. Zile disponibile, la alegere, in care se pot face sedintele de terapie: marti, miercuri, joi, eventual si vineri intre orele 8-21. Pretul propus este de 100 ron/zi .Tel 0799.419.000
Inchiriere cabinet de psihologie – Bucuresti (zona Magheru)
Stradal, cabinet de psihologie, et. 1, toate imbunatatirile, finisat lux, geamuri termopan, aer conditionat, preferabl inchiriere 3 zile /saptamana, program 15.00-22.00.
Tel.: 0753.153.711
Tulburarea de depersonalizare se vindeca sau nu? Sufar de aceasta afectiune de cativa ani si parca cu cat trece mai mult timp, cu atat ma simt mai rau. Pe scurt, simt ca gandurile nu imi apartin si sunt un “musafir” in propriul meu creier.
Tulburarea de depersonalizare se vindeca sau nu? Sufar de aceasta afectiune de cativa ani, si parca cu cat trece mai mult timp, cu atat ma simt mai rau. Pe scurt, simt ca gandurile nu imi apartin si sunt un “musafir” in propriul meu creier. Am ganduri, dar nu exista nici o reactie emotionala la gandurile respective. In afara de acele ganduri care simt ca nu sunt ale mele, in 90% din timp mintea mea e goala si sunt intr-o stare continua de anxietate (anxietatea mi-a cauzat depersonalizarea). Cateodata parca plutesc, nu imi recunosc vocea sau nu ma recunosc in oglinda, iar de multe ori zici ca doar exist, dar nu simt ca traiesc. E ca si cand sunt certata cu mine. Stiu deja ca o sa imi recomandati terapie, dar ma duc deja de multa vreme (2 ani) si nu se vede nimic. Vreau doar sa stiu daca aceasta tulburare se poate vindeca, si daca DA, atunci cum pot sa ma ajut singura?
cu un medic psihiatru ai vorbit? Daca nu, iti recomand sa ceri medicului de familie un bilet de trimitere si sa faci o vizita medicului psihiatru. Posibil sa-ti dea o medicatie usoara si sa te simti mai bine. In situatia ta se pot ameliora mult starile. Curaj, va fi bine, incearca si aceasta varianta!
Tulburarile de personalitate sunt de multe feluri, din ce inteleg in cazul dumneavoastra lucrurile sunt foarte neplacute. Acestea nu se “vindeca”, o terapie nu iti poate schimba personalitatea, insa se poate ameliora mult. Patologia este o chestiune de grad, nu de structura. Rezultatele de multe ori se vad dupa mai multi ani. Terapiile scurte nu ajuta in tulburarile de personalitate, fiind de doi ani ma gandesc ca sunteti intr-o terapie psihanalitica. Si frecventa ședințelor este importanta, daca mergeti la mai putin de trei sedinte pe saptamana rezultatele se vad mult mai greu. Luati in considerare și schimbarea terapeutului. Succes!
Vă recomand pe lângă terapie sa consultați și un psihiatru pentru tratament. Exista șansele sa se trateze dacă se urmează și tratament în paralel cu o terapie. Iar terapia ar trebui sa vizeze această anxietate deoarece depersonalizarea este doar modul prin care creierul face față unei emoții prea puternice și copleșitoare. Depersonalizarea este un mecanism de protecție a psihicului. Curaj, cu răbdare, se poate trata!
Tulburarea de personalitate vine însoțită de obicei de derealizare, acea senzație de îndepărtare de realitate. Le aveti si pe acestea? Aceste stări ale dvs sunt unele normale ale organismului, de protecție fata de anumite sentimente puternice ale dvs, pt ca nu le poate face fata, organismul alege sa le estompeze. Nu trebuie sa va sperie ca le aveti. Va recomand si tratament medicamentos în paralel cu alegerea unui alt terapeut. Tulburarea de personalitate este un efect secundar al tulburării depresive, obsesiv – compulsive sau fobice. Simțiți că în acești 2 ani au evoluat spre bine lucrurile sau spre rau? O logica de bun simt al oricărui om ar fi : când ceva nu merge, e bine a fi schimbat. Mult curaj si optimism, alegeti un alt psihiatru daca deja mergeți la unul si un alt psihoterapeut. Mai fac o singură precizare : tratamentul medicamentos si ședințele terapeutice nu isi vor face niciodată efectul daca dvs nu veti crede în ele si daca dvs nu veti dori sa va vindecati, totul pornește de la dorința dvs de a fi bine. Nu va mai comparați de acum înainte cu ceea ce ati fost, evident e ca ce ati fost a dus spre aceste tulburări, ceea ce veti fi va fi o versiune cu mult mai bună și mai adaptativa lumii. Sanatate multa!
De câteva luni fiica mea a început să se uite la animeuri japoneze cu diversi vampiri, varcolaci si monstri, si parcă a început să se înrăiască. Parca nu poate face deosebirea dintre viata reala si fictiune.
Bună ziua ,
As dori un sfat in legatura cu fiica mea.
De câteva luni a început să se uite la animeuri japoneze cu diversi vampiri, varcolaci si monstri, si parcă a început să se inraiasca. Nu mai este fata mea buna si apropiata. Parca nu poate face deosebirea dintre viata reala si fictiune. Si-a creat un fel de lume paralela.
Daca nu ii faci pe plac incep amenințările ff urate .
Ce ma sfatuiti ? Cum sa procedez?
cati ani are fiica? In familie exista probleme? Anturajul ei se uita la acelasi lucru? Ati discutat serios despre ce simte?
“Nu mai este fata mea buna si apropiata.” Copiii simt aceste mesaje “subliminale” din partea parintilor. Prima conditie intre parinte si copil este dragostea neconditionata, adica nu conteaza la cate animeuri si vampiri se uita, mami o iubeste si o accepta oricum. Va sfatuiesc sa ii transmiteti dragostea dvs. neconditionata cu fiecare fibra din corpul si sufletul dvs. Fata dvs. buna va fi mereu acolo in ea, dar se va departa si va parea “rea” daca simte ca dragostea si acceptarea dvs. e conditionata de ce face sau ce spune. Desi poate uneori vorbele ei sunt urate, mesajul este clar: “de la mama mea vreau sa primesc acceptare indiferent de perioada dezvoltarii mele. Nu vreau sa fiu certata pentru placerile mele mai mutl sau mai putin temporare: animeuri etc.”
Si eu am fost genul care a urmarit asa ceva…..simti o placere si ca ai capata un anumit gram de curaj sa faci fata lumii reale….eu pe la 20 de ani pot sa zic ca am iesit din cercul asta..treptat se maturizeaza,dar presupun ca in interiorul ei,acum,o supara ceva…..nu stiu varsta….poate este legat de vrun baiat sau cum se intelege cu prietenii,iar prin asta,compenseaza tristetea cu placerea de a urmari animeuri.o noapte placuta!
Ce înseamnă ca s-a înrăit? Ce înseamnă de asemenea amenințări foarte urate? Dvs care credeți ca ar fi cauza acestei schimbări în atitudinea ei? V-ati uitat de curiozitate la astfel de animeuri pentru a încerca să înțelegeți ce o atrage către aceste desene? Ați stat cu ea de vorba despre ceea ce va îngrijorează?
Varsta e foarte importanta! Daca a aparut opozitionismul inseamna ca ceva in familie nu e bine! Nu animeurile sunt cauza! Ele sunt simptomele!
