Arhiva lunara pentru octombrie, 2017
| 84 vizite |
Sunt baiat, am 21 ani sunt o fire mai spontana, energica, visatoare, imi place sa rad cu cei din jur si sa ii fac sa rada, iubesc sa socializez si sa cunosc oamenii, vreau sa traiesc, nu doar sa supravietuiesc in societate. Problema mea este ca simt ca desi tin la prietena mea, imi taie aripile.
Buna ziua, sunt baiat, am 21 ani sunt o fire mai spontana, energica, visatoare, imi place sa rad cu cei din jur si sa ii fac sa rada, iubesc sa socializez si sa cunosc oamenii, vreau sa traiesc nu doar sa supravietuiesc in societate. Sunt intr o relatie cu o fata de 3 ani, de 2 ani stam impreuna. Problema mea aici incepe, simt ca am ramas pe loc ca persoana, simt ca as putea face mai mult si simt ca desi tin la aceasta fata, imi taie aripile. Am incercat sa vorbesc cu ea, sa ii explic ce imi doresc de fapt iar apoi exista 2 variante 1. Fa ce vrei..(ca mai apoi sa se supere, sa zica ca ea nu conteaza etc) 2. Tu esti normal? Pt. ce iti trebuie sa.. (asta ma face sa ma gandesc ca am o problema) Cand raman singur ma simt obosit, lipsit de vlaga, desi dorm ma simt tot obosit, imi vine din ce in ce mai des sa plang, si imi doresc sa dispar pur si simplu din peisaj. Nu stiu ce sa fac si cum, facem aceeasi facultate, ea sta la mi e, nu are unde altundeva si de asta am acceptat la varsta
asta sa stam amandoi. mi e frica de cum ar putea reactiona in oricare situatie (despartire, cearta). Nu as putea trai cu gandul ca ar putea face ceva, simt o presiune prea mare si asta ma sufoca. Ce sa fac? As vrea sa traiesc si pentru mine. Sunt arogant? Imi doresc ceva anormal?
Nu esti arogant, nu este nimic in neregula cu tine, ai tot dreptul sa-ti asculti nevoile si sa-ti cauti implinirea in viata. Nu este necesar sa te pierzi in relatie, a te pierde pe tine nu este pretul pe care trebuie sa-l platesti pentru a fi intr-o relatie. Daca ti se cere acest pret, exista un aspect nesanatos in relatie, dar care se poate repara. Din pacate partenera ta nu vede nevoia sau dreptul tau de implinire. Poate pentru ca nu stie cum sa te ajute, ajunge sa eticheteze dorintele tale ca gresite sau mai rau, sa te eticheteze ca “gresit” intr-un fel. Nu este ideal, dar se mai intampla. Lucreaza cu un psiholog sa te ajute sa nu te pierzi in relatie si sa formulezi dorintele tale intr-un fel in care partenera te poate auzi si ajuta in demersul tau.1
Aripile ti le tai singur daca nu te retine fata. Daca este o relație ok,poti face scoala,cursuri…schimba jobul,etc.
Nu ești arogant, nici anormal. Se vede din mesajul tău că îți dorești să faci mai multe și ca ești nefericit, demoralizat. Este bine ca ați discutat despre asta deși din ce înțeleg, partenera ta nu este suficient de deschisa pentru a te intelege, și poate intre voi există și o incompatibilitate. Eu te sfătuiesc sa fii sincer cu ea și sa îi spui ce simți, sa îi arăți ca ești nefericit și ca tu Îți dorești să faci câteva schimbări. Dacă ea dorește sa facă parte din aceste schimbări, și sa fie în continuare cu tine, bine, și dacă nu dorește, iarăși bine. Lasă-i libertatea de a alege ce își dorește, dar fa în același timp ceva pentru tine. Compromisuri se fac de ambele părți, iar dacă unul dintre voi nu e dispus sa le facă, atunci nu e obligatoriu sa rămâneți într-o relație disfuncționala. Succes!
Eu nu mai stiu ce imi doresc in cariera, nu stiu ce sa urmez mai departe, pentru ca ma leg de traseul profesional al unui fost iubit, care mi-a fost coleg de facultate.
Buna. Eu nu mai stiu ce imi doresc in cariera, nu stiu ce sa urmez mai departe pentru ca ma leg de traseul profesional al unui fost iubit, care mi-a fost coleg de facultate. Si acum ceva ani eram in dubii in legatura cu cariera si cand m-a intrebat psihoterapeuta ce imi doresc eu cu adevarat sa fac eu am indicat ce job avea el in momentul respectiv. Pur si simplu mi se parea cea mai tentanta cariera posibila si pentru mine. Ulterior el a schimbat domeniul de activitate si, brusc, si mie a inceput sa mi se para acesta din urma super fascinant si imi imaginam cum ar fi sa lucrez si eu in acel domeniu ( nu neaparat cu el in aceeasi institutie, dar in aceeasi breasla). Apoi a facut inca o schimbare, a ales sa plece in strainatate si, ce credeti, si mie a inceput sa mi se para asta o super idee, desi eu niciodata nu am avut ganduri sa emigrez. Sunt foarte confuza si nu stiu de ce ma comport asa, e o permanenta lupta in mine pentru ca, la toate astea se adauga si dorinta mea de a avea o
familie , nu trece zi sa nu ma gandesc la potentiala mea familie si imi imaginez tot felul de situatii. Eu nu mai stiu sa fac diferenta intre ce imi doresc eu cu adevarat si in ce moment si ce vreau sa se intample pentru ca trebuie. De exemplu, dorintele legate de cariera sunt mai superficiale decat cele legate de familie, adica nu vad mai departe decat faptul ca suna bine acea titulatura, dar nu imi imaginez mai departe cariera, nu visez la nimic in mod special. Cum sa fac ordine in toate aceste ganduri si sa imi gasesc propria voce? Cum sa imi aleg drumul in cariera in conditiile in care eu schimb mereu optiunile in functie de alegerile lui? ( pe moment acelea mi se pareau cele mai bune alegeri si mie; nu mi-am dat seama initial de asta decat dupa ce s-a repetat).
Ce pasiuni aveti? Ce facultate ați făcut? Ce abilitati aveti?
Este posibil sa amestecati relatiile din profesie cu cele de cuplu?
Se pare ca sunteti legata emotional intr-o relatie confuza. Ma intreb daca este un fost iubit ce anume va motiveaza sa faceti aceste schimbari? Doriti sa fiti alatur de acest om? Fostul iubit sa fie iubitul din prezent? Cine sau ce este mai presus: iubirea sau cariera?
Încercați probabil sa va,, identificati” cu fostul partener. Evaluați alături de terapeutul d-voastră relația cu părinții pt a înțelege de ce faceți acest lucru. Evaluând probabil și perioade din copilărie, de la școală veți descoperi ce va place și ce va doriti. Prin autocunoastere va veți găsi răspunsuri. Continuați terapia. Succes!
Aceasta situatie de confuzie cu privire la cine sunt si ce vreau sa intalneste in situatii in care parintii sau adultii care au grija de noi in perioada copilariei si adolescentei nu ne oglindesc inapoi ce vad ca fiind punctele noastre forte sau slabe, in care nu ne remarca la ce ne pricepem si ce ne face placere sa facem. Ca atare copilul creste confuz cu privire la ce poate si ce-si doreste, mai ales daca se adauga pe deasupra si invalidare activa a ce-ti place si doresti (de exemplu parinti care forteaza copiii sa se duca la o anumita scoala sau universitate si ameninta cu retragerea sustinerii financiare pentru cea la care-si doreste copilul sa mearga). In aceste conditii copilul se obisnuieste sa ignore vocea interioara si risca sa ajunga precum graul in vant, se inclina in directia din care influenta este mai puternica. La aceasta se adauga nevoia noastra de inter-relationare si legatura emotionala cu cineva si teama de a-l pierde… Asadar procesul de auto-descoperire este esential pentru directia ta personala si profesionala, si o poti lamuri facand echipa cu un psiholog.
Mi-a atras atenția acel “si ce vreau pentru ca trebuie”. La ce v-ati referit? Ce anume trebuie? Pare ca va identificați cu acest fost iubit sau cel puțin ca v-ati identificat cu el. Cauza acestei identificări trebuie căutată în cadrul psihoterapiei, analizând relația cu acest bărbat. Cine a fost el pentru dvs? De cine va aduce aminte? Cum ați descrie relația cu el? De asemenea as cauta răspunsuri la întrebarea cât de importantă este pentru dvs cariera? Mai este de explorat…
Am 17 ani si de la inceputul adolescentei ma confrunt cu anxietatea, credeam ca e o stare de timidiate la inceput, dar nu era asa deloc.
Salut.Am 17 ani ,de la inceputul adolescentei ma confrunt cu anxietatea,credeam ca e o stare de timidiate la inceput dar nu era asa deloc.Sunt nelinistit pe interior,simt ca sunt inferior celorlalti oameni dar nu le-am dat niciodata senzatia ca simt asta.Sunt complesit de ganduri negativiste,care ma fac sa ma simt ca si ultimul om , ”tu nu meriti aia” , ”esti prea slab” , ”esti un prost,un fraier” .Odata la o luna simt apogeul starii mele tensionate,ma doare usor in piept,incep sa plang .De 2 ani m-am izolat de societate ,m-am inchis in mine de nevoie.Nu credeam ca o voi spune dar am devenit un anti-social ,nu am prieteni,toate prieteniile au cazut cand am inceput sa dau de greu ,relatii amoroase nu-mi pot face pentru ca stiu de pe acum ca voi fi coplestit de ganduri ce imi inrutatesc starea de spirit.Ma urasc pe mine,ma urasc pentru ca nu pot sa trec peste.
Mi-e teama sa nu fiu judecat de oameni de multe ori ,de-aia in multe randuri prefer sa tac,sa nu le spun ,de teama sa nu fiu luat in ras pentru ceea ce gandesc.
Am fost foarte tulburat in ultimii ani ,am trecut prin multe stari in care predomina si domina tristetea.
Ai mei sunt focusati mai mult de cresterea fratelui meu (8 ani) de cand s-a nascut,m-am simtit de multe ori marginalizat si dat la o parte,neindreptatit .Nu a mai fost aceeasi viata dupa ce s-a nascut frate-miu ,ai mei parca tineau mai mult la mine dar poate asa mi se pare.
Am fost foarte necajit in copilarie,inainte si dupa sa apara frate-miu,eram rupt in bataie de taica-miu ,mai ales cand ma lovea cu picioarele de fata cu mama careia i se parea ceva normal ,dar in fine.Sunt demoralizat mai mereu,ma simt deseori singur ,ai mei ma lasa in voia sortii chiar daca au observat ca ma izolez de societate.Mereu am fost criticat de ei,comparat cu altii,jicnit cum le venea la gura ,mi-au spus ca sunt un ”nimeni” dar nu prea m-a interesat desi m-a durut tare asta,mai ales ca a venit de la fiinta ce mi-a dat viata.
Vreau sa fiu normal ,sa ma bucur de viata,nu sa stau in fiecare seara blestemandu-mi zilele ce vin.Nu mai vreau sa fiu singur,m-am saturat de cei 2 ani jumatate de singuratate fara nimeni alaturi .Nu vreau sa ma sinucid desi m-am gandit de multe ori ca m-as elibera de toate daca o voi face dar ma incapatanez sa revin pe linia de plutire.Mi-am dat seama ca nu o pot face singur
Comportamentul părinților tăi din copilărie vizavi de tine nu a făcut decât să iti scadă încrederea în tine, iar faptul că te-au lovit si criticat este probabil unul din motivele pentru care ai aceste stări de anxietate. Lipsa încrederii în tine si imaginea negativă pe care ti-ai creat-o despre tine ti-au adus anxietatea si in cele din urmă singuratatea. Esti la o vârstă destul de dificila prin care toți am trecut, este vârstă la care apare rebeliunea, vrei usor-usor sa iesi cu capul din cuibul părinților, vrei sa explorezi lumea. Părinții tăi au avut acest comportament vizavi de tine pentru ca probabil si ei au fost la rândul lor tratati în maniera asta de părinții lor, e un cerc vicios care se transmite din generație în generație. Probabil fratele tau mai mic a reprezentat o concurență pentru tine, ai fost oarecum invidios pe el si pe atenția ce a primit-o pentru ca era mai mic, dar era necesară pentru ca cel mic are nevoie de mai mult ajutor. Unii părinți involuntar au un favorit, mi-e greu să cred că ambii tai părinți il aveau favorit pe el. Toti terapeutii de pe aceasta pagina iti vor recomanda un psihoterapeut, dar e greu, având în vedere că probabil părinții tăi nu conștientizează starea în care te afli si o vor nega. Ai nevoie sa iti faci curaj si sa iesi in lume, sa socializezi, sa tii un jurnal în care să te exteriorizezi, sa lasi deoparte emoțiile negative la adresa ta, fii mai blând cu tine, esti doar un produs al mediului în care ai trait, esti doar un om, renunta la a te mai invinovati pt ceea ce simti, e normal sa te simți slab pt ca ai anxietate si nu o poti controla. Poti experimenta lucruri noi sa iti înfrangi fricile si usor usor vei reveni la normal. Poti incerca sa practici un sport , alergare, ciclism, ceva care să te scoată din casa si sa iti aduca bucurie si poate chiar alți oameni care fac acelasi lucru. Succes!
RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “Va apreciez pentru timpul acordat,mi-au dat lacrimile la un moment dat, citindu-va comentariul.Multumesc foarte mult,sper sa trec peste”.
Offf! Dragul de tine! Îmi pare tare rău pentru abuzurile prin care ai trecut, pentru cuvintele rele şi pentru lipsa conexiunii emoţionale sănătoase, cu alţi oameni, pe care o resimţi acum. Şi fiul meu cel mare are aproape 17 ani şi îi e greu. El a avut o copilărie fără abuzuri căci m-am despărţit de 11 ani de tatăl lui, dar are Sindrom Asperger şi i-a fost tare greu în colectivitate, s-a simţit respins şi neacceptat, marginalizat şi chiar agresat adesea… Acum e clasa a 11-a, nu are niciun prieten(doar celălalt băiat, fratele lui, cu 5 ani mai mic) şi n-a avut nicio relaţie cu o fată.
De ceva timp sunt mai mereu obosit, ma doare capul in zona tamplelor, am senzatii de ameteala. Petrec +12 ore la calculator zilnic, ies foarte rar afara si fac miscare fizica la fel de rar. Am 19 ani.
Buna ziua ! De ceva timp sunt mai mereu obosit , ma doare capul uneori in zona tamplelor doar , am senzatii de ameteala zilnice .. Mentionez ca starea de oboseala o am de ceva timp ( aprox 1 an si jumatate ) ameteala si durerile de cap au aparut recent . Vreau sa mentionez ca petrece undeva la +12 ore la calculator zilnic , ies foarte rar afara si fac miscare fizica la fel de rar . Am 19 ani si in urma cu cativa ani am fost la oftalmolog si mi-am luat ochelari pe care nu i-am purtat niciodata aveam dipotriile din ce imi amintesc 0.75 cu 0.50 .. Mi-ati putea da ceva sfaturi ? Va multumesc !
mergi la medic! Asemenea neglijenta nu trebuie sa continue! Curaj!
Salut. Câteva răspunsuri ți le-ai oferit singur, în scris chiar. Consultă un medic, pot fi aspecte ce țin de stilul de viață (și fiziologice), însă poate vârsta încă te avantajează și este cazul să faci schimbări în ceea ce privește stilul de viață. În privința celui de-al doilea posibil obiectiv este posibil să ai nevoie de consultanța unui consilier.
psih. Agapie Dorin
Sa-ti faci un program. Dupa fiecare ora stat la calculator sa faci o pauza de 10 min., in care sa faci miscare, cum ar fi: de respiratie, intindere musculara. De 3 ori pe saptamana, 20-30min sa faci plimbari, activitati in aer liber .Ochelarii trebuie purtati.
Dupa cum spui sti cauzele dar inca nu te-ai hotarat sa-ti modifici comportamentul. Cand vei avea nevoie cu adevarat vei trace la actiune. Succes!
In primul rand mergi si fa niste analize, exclude cauzele medicale. In alta ordine de idei, eu mi-as face probleme mai mari legate de statul la calculator 12 ore+? Sa inteleg ca lucrezi? Stilul asta de viata e foarte obositor si faptul ca nu iesi afara decat foarte rar mi se pare ingrijorator…poate sunt si alte aspecte care te supara si despre care nu ai scris? Succes!
Buna. Din ceea ce ai scris, cred ca pozitia vicioasa duce la astfel de.simptome. Te sfatuiesc sa faci un consult la doctor si ulterior sa incepi un program de exercitii sub indrumarea unui kinetoterapeut pt ca de la sine nu iti vor trece durerile. Sunt kinetoterapeut, deci poti considera a fi un sfat avizat.
Ai creierul neoxigenat! Fa mai multa miscare si petrece mai puțin timp la calculator!
Sunt sot inselat cu 2 copii si in momentul de fata nu stiu ce sa fac cu relatia noastra, am aflat de o luna, eu lucrez in strainatate de 3 ani. A venit la mine cu copiii, spune ca ii pare rau si ca regreta.
Buna ziua
Sunt sot inselat cu 2 copii( eu am 33 de ani ea 30) si in momentul de fata nu stiu ce sa fac cu relatia noastra ,am aflat de o luna,eu lucrez in strainatate de 3 ani ,pana acum 4 luni nu ma inselat ,am aflat si a venit la mine cu copii spune ca ii pare rau si ca regreta ce a facut dar nu vrea sa discutam prea mult despre asta, eu am gresit acum 1 an jumate fata de ea cand eram cu inca un cuplu care era adeptul la sex in grup si mam imbatat si am intrat in pat cu sotia acelei persoane ea nu a facut sex cu respectivul ,am avut o perioada foarte tensionata cu parintii ei ne am tot mutat cu chirie ba am venit inapoi la parintii ei ,asta vara am venit acasa sa o mut de la parintii ei si am luat un apartament cu chirie de la o asa zisa prietena care era divirtata si umbla cu 2 barbati,sotua spune ca ea a influentato,viata niastra sexuala eu spun ca era ok singura mea frica i.i era ca nu o satisfac pentru ca ea se umezeste in exces in timpul actului sexual si traiam mereu cu ideea ca am penisul prea mic ma scuzati ca spun asta dar l-am masurat in stare erecta si este in jur de 15.5cm,acum dupa aventrura sotiei nu imi gasesc linistea nu ma mai simt barbat imi este frica ca ma va insela din nou ,de iubit vad si simt ca ma iubeste dar cand vine vorba de sex imi spune mereu ca vreau prea mult sau ca sa lasam totul sa vina de la sine in 98 la sut dintre cazuri am facuto sa aiba orgasm.
Mai este si problema foarte importanta copiii care sunt sufletul nostru si chiar nu stiu daca pot sa trec peste.ma simt nefericit si nu vreau copii me sa vada nefericirea asta.
Nu stiu ce sa fac sa dau copii la scoala aici unde sunt in anglia sau sa se intoarca acasa sa inceapa cea mare grupa 0 la care era inscrisa imi este tare frica de faptul ca se va duce in tara si ma va insela din nou.
eu stau aici sa ne luam o casa a noastra .
Va multumesc din suflet .
incercati o terapie de cuplu. Apar impasuri in mai toate relatiile insa pot fi rezolvate, sub o forma sau alta, pana la urma. Succes!
Bună dimineaţa. Aud că vă este teamă că femeia pe care o iubiţi, ar putea avea o conexiune sexuală cu un alt bărbat, după ce voi doi, ca şi cuplu, aţi fost deschiși să exploraţi sexualitatea cu alţi oameni. Ce anume vă este teamă să pierdeţi de fapt? Care este nevoia dvs în relaţia cu soţia, să primiţi ce?
Cu consideraţie,Arina Anghel
Psihosexolog
Comunicarea poate fi una din problemele de cuplu. Inteleg ca dvs sunteti plecat la munca in afara, aceasta distanta in sine poate afecta relatia dvs si legatura emotionala dintre doi soti. Cred ca ar fi bine sa stati de vorba cu sotia si sa vedeti care sunt nevoile ei neimplinite si de ce s-a ajuns in acest punct in relatie? Daca nu discutati impreuna, veti continua sa va faceti scenarii. Terapia de cuplu este o optiune. Numai bine!
Dupa parerea mea, daca ea a spus ca inca va iubeste si dvs simtiti asta, cred ca cel mai bine ii mai dati o sansa, mai ales ca aveti si copiii. In legatura cu plecarea ei de langa dvs cel mai bine ar fi sa discutati amandoi si sa cadeti la un acord. Incercati sa o luati de la zero.
Intregiti-va familia in strainatate si lasati fricile in urma.
Fiica mea s-a nascut cand eu aveam 17 ani, privind in urma realizez cat de multe greseli am facut in educatia si cresterea ei, am fost o mama egoista, preocupata de implinirea profesionala, cand ea era mica am neglijat-o, ba chiar am fost si agresiva, orice greseala era taxata cu o palma sau pedepse.
Buna ziua. Fiica mea s-a nascut cand eu aveam 17 ani, privind in urma realizez cat de multe greseli am facut in educatia si cresterea ei, am fost o mama egoista, preocupata de implinirea profesionala, cand ea era mica am neglijat-o, ba chiar am fost si agresiva, orice greseala era taxata cu o palma sau pedepse. Cu tatal ei n-am tinut legatura, el nu a fost implicat in cresterea ei de teama ca eu sa nu am pretentii financiare si eu l-am tinut la distanta cat de mult posibil.
Cand fiica mea avea 9 ani m-am casatorit cu un barbat mai in varsta si cu o situatie financiara foarte buna. Este om bun si il iubesc, dar…cu trecerea timpului si cu cat se marea fiica mea devenea tot mai rebela, incapatanata, razboinica. Acum am ajuns la stadiul in care vorbeste foarte urat cu mine, chiar ma loveste, considera ca nimic nu este indeajuns de bun pt ea. Sotul meu nu suporta un astfel de comportament si este foarte dur cu ea, o cearta zi de zi, nu ii mai ofera nimic, eu tot ii fac placerile pe ascuns ca mi se rupe sufletul de mila ei. Viata noastra dar mai ales a ei a ajuns un cosmar, se cearta zi de zi cu sotul meu si zi de zi ea pierde, pt-ca el are toata puterea si o taxeaza cu orice. Locuim singuri, nu avem alta familie langa noi, si eu nu mai lucrez. Chiar daca ma face sa sufar o inteleg si in mare parte ma consider vinovata pt comportamentul ei, si pana la urma nu e decat o adolescenta de 14 ani, el ar trebui sa fie mai responsabil si matur! Din cauza comportamentului lui fata de ea, am ajuns sa consider divortul, dar el ma ameninta ca daca il parasesc o sa faca tot posibilul sa nu imi dea copilul ce il avem impreuna. El este un tata minunat pt baietelul nostru si cu mine se poarta frimos si singurele certuri le avem de la fata, el ma acuza ca nu stiu cum sa o educ iar eu nu ii permit sa fie un tiran cu ea!
Am ajuns sa realizez ca impreuna nu mai avem zile bune si ma gandesc sa trimit fata la o scoala privata cu internat, ea nu vrea doar de teama ca nu o sa aibe acelasi comfort ca acasa, si eu am inima sfaramata ca din nou o dau la o parte, dar cum altfel sa creasca frumos in infernul pe care sotul meu il creaza zi de zi, ea plange mult si nu e fericita aici cu noi. Cat de mult gresesc cu planul de a o trimite la internat? O sa ma urasca? O s-o pierd de tot, sau este sutul in fund de care avem nevoie?
Buna. Poate ca ar trebui sa o iei separat si sa discutati calm. Sa discutati unde gresiti si sa gasiti solutii. Faptul ca tu ii dai pe ascuns, nu o face sa isi intareasca convingerea ca tu si sotul tau sunteti uniti. Orice decizie luati, sa fie luata impreuna, nu unu sa zica da, celalalt nu. In plus, sotul tau te-a acceptat cu tot cu fata si cumva tu esti puntea de legatura dintre ei. Poate ar trebui sa gasiti activitati de recreere impreuna, lucruri care sa va uneasca, si in momentul in care observi ca devine obraznica sa ii spui frumos ca ati venit sa va simtiti bine. Puteti merge si la o terapie de familie.
Buna ziua, recomand terapie de familie si terapie individuala pentru fiica dumneavoastra. Daca o trimiteti la scoala cu internat este echivalent cu a o abandona. Cu cat se face o interventie mai rapida cu atat mai bine. Lucrurile nu se vor imbunatati de la sine, dimpotriva.
A o duce la internat in adolescenta, inseamna o noua trauma pentru fata, care i-ar spori dificultatile personale foarte mult, pentru perioada adulta; e nevoie sa luati in considerare si viitorul ei de adult, care se cladeste pe adolescenta. In aceasta ecuatie cheia este relatia fetei cu dumneavoastra. Ce se intampla cu tatal poate fi este doar o reactie la relatia fata-mama. E necesara terapia individuala pentru dumneavoastra, pentru fata, si de familie.
Dumnealui se poartă în maniera în care se poartă cu fata pentru ca nu este tatăl biologic, dvs aveti o altă relatia cu ea pt ca i-ati dat naștere. După cuvintele pe care le-ați adresat aici, totul pare la stadiul de ultimatum, pare ca v-ați pierdut răbdarea. Are 14 ani si este vârstă la care este rebelă si se luptă pentru independența ei, toți am trecut prin acea etapa de vârstă și prin situatii aproximativ similare. A lua decizii radicale în acest moment în care sunteți foarte emoțional implicată este o greșeală. Niciuna din cele 2 soluții prezentate de dvs nu este viabilă pentru a rezolva problema. Dacă o trimiteți la scoala cu internat o abandonați si va ramane cu traume, daca va părăsiți soțul, va avea celălalt copil de suferit, dvs si sotul. În orice situație delicată apar si solutiile la un moment dat. Aveti nevoie de o schimbare a atitudinii dvs vizavi de sot, astfel încât să il faceti sa inteleaga ca e o vârstă dificilă cea de 14 ani si va trece si aceasta perioada. Exista posibilitatea ca fata sa aiba probleme de comportament datorită atitudinii dvs din copilăria ei, sa spunem ca e un fel de karma, ati fost agresivă cu ea, acum ea e agresivă cu dvs. Recomand terapie, în cazul dvs si al fetei.
Contactati-ma, va rog in privat. Si eu consider ca este nevoie de terapie. Intai a Dvs si apoi a fiicei Dvs. Apoi mai vedeti care va fi pozitionarea sotul. In aceasta faza este important refacerea relatiei Dvs cu fata. Dar pana va veti convinge daca doriti sau nu,sa urmati aceasta cale, putem sta de vorba fara nicio obligatie financiara. Am trecut printr-o experienta,aproximativ identica cu a Dvs. Va pot impartasi din experienta mea cu bune dar mai ales cu rele. Sfaturile,daca sunt cele potrivite, pot aduce pacea pe termen scurt, dar nu rezolva cauza suferintei. Si orice ar fi nu va abandonati fata, trimitind-o la internat.
Apreciez foarte mult ca sunteti inca in legatura emotionala cu fiica dvs. si ca ii simtiti durerea, in ciuda faptului ca este dureros pentru dvs. Fiica dvs. cere cu disperare acceptarea emotiilor sale, inclusiv cele de furie. Spuneti-i ca are tot dreptul sa simta ceea ce simte si ca o veti iubi oricum, dar cand vine vorba de comportamente, nu se accepta orice. Ca nici de la dvs. nu mai acceptati orice comportament si nici de la ea (violenta fizica). Ca sperati ca amandoua puteti face eforturi sa va exprimati emotiile intr-un mod mai constructiv. La 14 ani e inca copil si are nevoie de mama care o iubeste neconditionat, are nevoie sa fie acceptata chiar si cand nu este agreabila. Asta nu se poate intampla la internat. Se va simti abandonata, ca nu merita efortul si asta risca sa cronicizeze neglijarea emotionala si sa o transforme in tulburare de personalitate. Are nevoie de modelul dvs. pozitiv. Va va copia in relatia cu proprii copii. Alegeti un psiholog care sa va sustina procesul de reapropiere de fiica.
Sunt o mama singura in varsta de 41 de ani, divortata de 15 ani. Nu mi-am refacut viata, am un baiat in varsta de 22 de ani pe care l-am crescut singura. Tatal lui nu a fost foarte prezent in viata lui . Problema mea este ca nu avem o comunicare deschisa, este tot timpul impotriva mea si mai rau este ca am constatat ca are relatii cu barbati (nu are prietena nici nu a avut).
Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:
Buna ziua, am nevoie de sfatul dumneavoastra in legatura cu copilul meu nu stiu cum sa mai procedez ca sa fie buna relatia dintr e noi.
Sunt o mama singura in varsta de 41 de ani divortata de 15 ani nu mi-am refacut viata, am un baiat in varta de 22 de ani pe care l-am crescut singura tatal lui nu a fost foarte prezent in viata lui . Problema mea este ca nu avem o comunicare deschisa, este tot timpul impotriva mea , adica tot ce spun eu nu este bine si mai rau este ca am constatat ca are relatii cu barbati (nu are prietena nici nu a avut). In discutiile care l-am avut spune ca este o simpla curiozitate. Este anul 3 la facultatea de Automatica insa si aici totul este tras de par nu invata are restante note de trecere si atat nu isi asuma nici un fel de responsabilitate.Nu sunt violenta poate verbal ca ridic tonul dar mereu am incercat sa-i fiu alaturi si sa depasim orice obstacol impreuna dar nu imi iese pe langa faptul ca nu este deschis in a vorbi cu mine ma minte in tot ceea ce face este ca un fel de razbunare simt eu .Am fost si la terapeut amandoi dar separati el la un barbat eu la o femeie dar nu avem rezultate nici dupa. El a considerat ca nu are nevoie ca se simte bine in pielea lui si ca afost tarat de mine in toata povestea asta. Va scriu pentru un sfat cum sa procedez ca sa avem o comunicare mai buna si sa il fac sa fie mai responsabil. (nu il am decat pe el si am incercat sa fiu si mama si tata consider eu ca mi-am facut treaba pentru ca toata lumea imi spune ce copil bun ai si crescut bine dar problema noastra este interioara ceea ce lumea nu stie).
Va multumesc.
Adriana Elena
:
Inteleg ca nu aveti o parere buna in raport cu relatiile lui. Acest subiect trebuie detaliat mai mult de dvs. pentru ca poate crea serioase probleme de comunicare intre membrii familiei. Cum ati aflat, v-a spus el? Ne puteti da mai multe detalii despre dinamica acestui subiect?
Botezat-Antonescu Radu
:
eu am inteles ca Dvs. va doriti o inbunatatire a relatiei cu el, pt el situatia fiind mai mult sau mai putin fixa. Ma gandesc ca acesti ani din viata Dvs. au fost dificili, cu multe evenimente si lucruri care poate v-au scapat. O sugestie ar fi sa va uitati inapoi (impreuna cu un psihoterapeut) si sa va intelegeti mai intai pe Dvs., cum functionati, cum ganditi, cum simtiti, etc., dupa care relatia o sa devina cu siguranta mult mai clara si o data cu ea si raspunsurile pe care le cautati vor aparea. Curaj si succes!
:
RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA (pentru d-na Adriana Elena): “Am vazut pe telefonul lui conversatii, dar am vorbit cu el ca oricare ar fi situatia eu ii sunt alaturi. Problema mea este ca este ipotriva mea in tot ceea ce ii spun chiar daca este bine sau rau si nu comuica cu mine. (viata, scoala, familie)”.
Arina Anghel
:
Care este nevoia dvs de la el? Să fie cum, în relaţie cu dvs? Ce anume vă doriţi de la această relaţie?
Din moment ce el spune că e bine, eu intuiesc că dvs puneţi o presiune pe el pentru a face sau a fi aşa cum v-aţi imaginat că trebuie să fie fiul dvs. V-am auzit spunând că este “totul” pentru dvs. Financiar îl întreţineţi? Sunt curioasă, pentru a vedea mai clar dinamica acestei relaţii.
Ilius-Olariu Ana-Maria
:
Posibil ca fiul dvs. să se simte presat de insistența dvs. de a comunica. Bărbații în general nu simt nevoia să se exteriorizeze, și nu prin cuvinte, așa cum o fac femeile. Poate o comunicare mai eficientă ar fi să ieșiți cu fiul la o bere sau un meci de fotbal, fără nici o intenție de a comunica nu știu cât de profund. De asemenea fiul nu a avut un model patern, nu cred să fi înțeles deplin ce s-a întâmplat cu tatăl lui, poate vă atribuie vina că nu l-a avut pe tata alături..Este necesar un demers terapeutic, chiar și împreună, dar și separat, mai ales pt dvs. Lucrurile trebuiesc înțelese. Despre relațiile cu alți bărbați nu am informaţie suficientă, însă înclin să cred că dinamica fiu-mamă și conflictul nerezolvat au o influență, posibil relațiile cu bărbați să fie cu rol de protecție.
Marilena Popa
:
In primul rand, cel putin teoretic, fiul dumneavoastra este adult. Felul in care alege sa faca facultatea il priveste, se numeste asa pentru ca este facultativa. Eu v-as incuraja sa faceti un demers de introspecție in legatura cu așteptările dumneavoastra de la fiu si de la relatia cu el. Nu ati precizat cat timp ati fost la terapie, ce tip de terapie ati urmat si nici care erau obiectivele terapiei presupus eșuate. Sunt detalii importante. De ce este important ca el a fost la un barbat si dumneavoastra la o femeie? Nu puteti dumneavoastra sa il “faceti” sa fie mai responsabil, puteti eventual sa ii creati contextul favorabil sa devina mai responsabil. Sfatul meu este sa mergeti dumneavoastra in terapie, cand se schimba dinamica familiei are efect asupra tuturor membrilor.
:
RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA (pentru d-na Arina Anghel):”Da il intretin . El considera ca nu poate face fata cu serviciu si facultate. Ce imi doresc eu de la el este sa fie mai responsabil pentru ca el dupa ce face greseli vorbeste cu mine si imi cere ajutorul si plus de asta este mereu impotriva a ceea ce ii spun eu .”.
Monica Enescu
:
Buna ziua! Inteleg ca este o situatie complexa. Din mesajul dvs pare ca fiul este intr-o relatie de ambivalenta fata de dvs. Pe de o parte are resentimente a caror cauza nu o cunoastem si care il face sa fie opozitionist, sa minta, sa aveti discutii in contradictoriu, pe de alta parte, este inca un copil dependent de mama. Si aici ma refer la dependenta psiho-emotionala, nu doar financiara. Dvs ca mama, va doriti ca fiul sa fie mai responsabil, insa cred eu ca aveti asteptari nerealiste de la un copil. Pentru care ati facut totul, pentru care ati fost tata si mama, caruia i-ati intarit dependenta, nu autonomia. Cred ca el va putea deveni mai responsabil in momentul in care dvs va veti schimba atitudinea fata de el. Va recomand sa explorati aceste aspecte intr-o psihoterapie individuala.
Alex Glazy
:
Multi dintre tinerii aflati la varsta asta ,crescuti intr-o maniera mai grijulie si protectiva, traverseaza anumite crize de identitate. Ei inca nu si-au stabilit anunite scopuri,perspective, sunt debusolati,iar orice indrumare din partea celor care se identifica cu autoritatea este respinsa, de-aici si neintelegerile. O abordare productiva consider a fi cea in care v-ati distanta putin incat el singur sa poata sa inteleaga ca lucrurile sunt mai serioase decat crede,iar dvs nu veti putea fi toata viata la dispozitia lui, si vor fi sanse ca acesta sa-si puna anumite intrebari si sa inceapa sa ia masuri ghidat fiind de locusul lui interior, ci nu de cel exterior. El se va mobiliza cel mai bine atunci cand va simti ca trebuie sa faca asta, nu ca cineva are nevoie ca el sa miste ceva. Ghidati-va dupa ce-am scris, si incercati sa construiti o strategie.
Olimpia Ciocea
:
Bună. Un aspect la care sa reflectați ar fi:viata și împlinirea d-voastră personala este importanta? Eu am înțeles din descrierea d-voastră ca v-ați sacrificat viata personala 15 ani, ati încercat sa fiți și mama și tata (sunteți doar mama), trăiți,, prin el”, ati fost poate prea responsabila (poate uneori și în locul lui). Poate e un moment în care sa va întrebați:ce înseamnă copilul, acum la 22ani, pt d-voastră?Cum vedeți,, binele ” lui? Ce înseamnă pt el să-i fie bine? Încercați sa va gândiți și la fericirea personala(exista riscul sa proiectați în el așteptări pe care le-ati avea de la un partener sau să-l faceți dependent).O mama fericita face un copil fericit! Mult succes!
Victorita Maria Raducan
:
Pornind de la sfaturile din comentariile anterioare care sunt pertinente, incercati dvs o schimbare in atitudinea pe care o aveti fata de baiat gandindu-va ca este deja matur, care stie cu siguranta ceea ce ii este lui bine si are propriile lui optiuni. Fiti alaturi de el si nu-l sufocati traindu-i viata. Ati ramas singura la o varsta destul de tanara si faptul ca nu ati avut o viata personala v-a facut sa va concentrati exagerat de mult asupra lui absorbindu-i identitatea. Faptul ca are o alta orientare nu ma mira iar specialistii va pot spune ca lucrul acesta tine in cea mai mare parte de relatia timpurie cu parintii. Eu vreau sa va intreb daca dvs aveti o viata personala si nu vorbesc aici neaparat de a fi in relatie cu cineva. Scriind pe acest site si cautand sfaturi imi da dovada ca sunteti o mama buna si cu siguranta veti gasi o cale sa-l ajutati. Sacrificiul de genul asta al parintilor pentru copii este nociv.Va doresc numai bine.
Victorita Maria Raducan
:
Dupa parerea mea cel mai bine e sa luati distanta fata de viata baiatului dandu-i posibilitatea sa-si regaseasca propria identitate, lucru destul de dificil dar nu imposibil. Dupa varsta majoratului copiii isi cam iau zborul de regula incercandu-si aripile.
:
RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “Buna ziua, va multumesc tuturor pentru sfaturi si doamnei Victorita Maria Raducan pentru incuarajari. O sa incerc sa fac o schimbare incepand cu mine.”.
Psiholog Laura Sandu
:
Pe langa aspectul de cautare a independentei specifica varstei, un aspect care ar trebui sa ramana prezent si pregnant la orice varsta intre parinte si copil este dragotea neconditionata. Acceptare si afectiunea fata de copil indiferent de orientarea sexuala, de alegerile personale si profesionale ale copilului etc. parintele e de dorit sa se asigure ca copilul se simte iubit si acceptat. Aceasta va deschide o usa de apropiere emotionala intre copil si parinte la orice varsta.
Este pentru prima data când scriu despre aceasta problema, daca este vreo problema. Totul a inceput acum 10 ani, pe vremea când aveam 16 ani.
Buna ziua ! Este pentru prima data când scriu despre aceasta problema, daca este vreo problema. M-am decis sa mi-o spun aici, deoarece fata in fata nu am curajul. Am mai fost la psihologi pentru alte probleme, pe care mi le-am rezolvat, dar cu aceasta problema imi e prea rusine, nu stiu de ce, e o indecizie daca sa o zic sau nu. In prima sedinta, pe fiecare ii intrebam cum ma vad, ca profil psihologic si de fiecare data mi-au zis ca sunt un om normal. Nici eu nu imi pot explica foarte clar ce s-a intamplat si cum s-a intamplat asta si ce problema este. Fiind pasionat de acest domeniu psihologie-psihoterapie nu am gasit nimic despre ce am patit eu, cu ce m-as confrunta.
Deci, totul a inceput acum 10 ani, pe vremea când aveam 16 ani. Eram si sunt pana in prezent, microbist, imi place mult fotbalul. Atunci, imi placea foarte mult de un fotbalist, era idolul meu. Intr-o dimineata, când citeam stirile pe net, pe o pagina de sport, prima stire era despre fotbalistul respectiv, o stire cum ca este dorit de un club din Orientul Mijlociu. (se stie ca pe vremea aceea era razboi in Iraq, terorism, rapiri, etc). M-am speriat foarte tare, am inceput sa am palpitatii, inima imi batea accelerat, in minte incepeau sa mi se formeze imagini-gânduri negative,rele cum ca o sa fie transferat, si va fi rapit, luat ostatic de teroristi. Imi era foarte frica ca viata lui era pusa-n pericol. Zilele treceau, mintea, subconstientul meu incepeau sa stocheze astfel de imagini, gânduri, imi imaginam ca este rapit, ostatic, torturat. Am inceput sa caut pe youtube filmulete cu rapiri, luari de ostatici, si mi-l imaginam pe fotbalistul meu in acele situatii. Pana sa-mi dau seama ca acel club era departe de zona de conflict, intr-o tara ce nu era in razboi (Arabia Saudita) a trecut ceva vreme, iar el nu s-a mai transferat in plus ca a ales un club din Italia, dar imaginile,gandurile erau tot prezente in subconstient. Am inceput, aveam momente,perioade când scriam propriul scenariu-film cu rapirea fotbalistului meu preferat, fiind apoi eliberat, practic o lupta intre fortele binelui si ale raului, când binele invinge. Am inceput sa fac si imagini, practic puneam poza langa poza, modificari, in Photoshop, practic imi transpuneam gândurile,imaginatia. Faza cu teroristii mi-a trecut pana prin 2009. De atunci prin 2010 am trecut la un alt capitol. Ma opresc aici cu scrisul, deoarece e extrem de mult de povestit, as vrea totusi pana aici sa-mi ziceti cu ce problema credeti ca ma confrunt, daca se poate diagnostica din atat.
Momente când vreau sa scriu acest scenariu-poveste pentru mine, cu rapirea fotbalistului, de cate ori incep, niciodata nu o duc pana la capat. Daca vreau, reusesc sa nu ma las prada acestor gânduri, idei, dar cateodata, poate si din plictiseala, ma las prada, imi propun sa reincep sa scriu. Acum fiind avansat in ale programelor gen Photoshop, programe editare foto-video, realizare filmulete.
Totusi ce poate sa fie ? Sper ca dupa 10 ani, sa uit definitiv de acest fotbalist, aceasta problema, sa o ingrop undeva in trecut, desi stiu ca aceste imagini odata create in subconstient, sunt foarte greu de sters. Si totusi, nu credeam ca aceasta problema nu imi va afecta viata in general, nu, nu mi-a afectato-o ! Am terminat scoala, liceu, facultatea, masterul, toate cu brio, iar acum imi caut un loc de munca, si da, am o viata fericita, ca orice om normal, dupa rezolvarea cu ajutorul psihologilor, a altor probleme ce tineau de timiditate, inhibitie, comunicare in public – asertivitate, socializare, etc.
O zi frumoasa va doresc si sper sa primesc un raspuns. Mi-ar placea mult sa discut si fata-n fata cu psihologul meu, pe larg, dar nu stiu…. 10 ani…. sunt un deceniu. Cine ar avea timp sa asculte 10 ani ?
Ce s-a intamplat inainte de a incepe sa va imaginati aceste scenarii cu rapirile? Din ce povestiti, aveti o anxietate crescuta cu atacuri de panica. Acestea apar in urma unui soc, cum ar fi moartea unei persoane dragi, [pierderea partenerului/locului de munca etc. Va sfatuiesc sa vb cu psihoterapeutul dvs. despre asta. Va va ajuta!
Reset si reprogramare pe ceea ce te face fericit!
Nu ne spui ce varsta ai (aceste povesti cu idoli- fotbalisti, actori, cantareti, etc) fac parte din fantezia adolescentilor si au legatura cu nevoia de model), dar putem deduce ca esti matur. Totusi, ai pastrat aceasta fantezie a vietii idolului tau, dintr-un motiv. Probabil ca ingrijorarile cu privire la viata lui, te ajuta sa nu te gandesti prea mult la viata ta si ingrijorarile reale ale vietii tale. Spui totusi ca nu te-a afectat, pentru ca ai parcurs nivelele academice, dar nu ne spui nimic despre ce se petrece in viata ta personala. Daca esti atat de bine cu tine, poti pastra acest idol asa cum unii oameni maturi pastreaza jucariile preferate!. Dar daca acest lucru iti mananca tot timpul… poate e cazul sa vorbesti cu terapeutul tau despre asta! Succes!
Persoanele cu o creativitate deosebita, artistii, scriitorii au astfel de scenarii . Cat timp va ajuta profesional e ok. Cand va incurca pe sarcinile vietii este util sa evaluati si sa remodelati comportamentul.
Cred ca ai proiectat asupra acestui idol o parte a personalitatii tale. Acest scenariu poate fi dupa mine o reprezentare a lumii tale interioare, a unui conflict interior. In acest scenariu, tu esti fotbalistul, dar si teroristii care il rapesc. Faptul ca se elibereaza este o incercare a psihicului tau de a se elibera de anumite pulsiuni nedorite. Si faptul ca povestea se repeta, inseamna ca e un fel de act compulsiv prin care, odata gasita rezolvarea povestii, iti scade si anxietatea. Recomandarea mea este sa incerci sa intelegi ce parte din tine este reprezentata de fotbalist si ce parte din tine reprezinta teroristii care il rapesc si tortureaza. Succes!
Ofer spre inchiriere cabinet pentru psihoterapie, amenajat modern – Bucuresti (zona Barbu Vacarescu)
Ofer spre inchiriere cabinet pentru psihoterapie, amenajat modern.
Cabinetul este situat in zona Barbu Vacarescu, str.: Maiorului, nr. 10, sector 2. Se poate inchiria fie in intregime, fie pe zi.
Rezervari la numarul: 0723.517.920
In contextul campaniei #metoo privind hartuirea sexuala, am o repulsie fata de barbatii in pozitii de putere, care au aspectul clasic de burtosi libidinosi, dar care se bucura de o respectabilitate pe care nu o merita, pentru ca in mod ipocrit si slugarnic, societatea este de partea celor puternici.
Buna. In contextul campaniei #metoo privind hartuirea sexuala, am o repulsie fata de barbatii in pozitii de putere, care au aspectul clasic de burtosi libidinosi , dar care se bucura de ”o respectabilitate pe care nu o merita pentru ca in mod ipocrit si slugarnic, societatea este de partea celor puternici”. Este greu sa demasti hartuirea in astfel de conditii. Chiar ieri am fost abordata la Mega Image la coada de un libidinos beat care avea chef de vorba. Nu a ajuns pana la hartuire, dar impertinenta era cu siguranta. ”Aud des povesti de la prietene despre tot felul de microagresiuni, de la labarii din parc, pipaituri de catre straini, palme peste fund , comentarii nepotrivite la munca. Care ar trebui sa fie atitudinea femeii fata de hartuirea sexuala in conditiile in care politia ridica din umeri cand se confrunta cu astfel de plangeri? Este normal ca o femeie sa piarda oportunitati in cariera, sa intampine blocaje in cariera din cauza unor barbati in pozitii de putere care
le hartuiesc sexual? Ce este de facut la nivel social si politic ca aceasta situatie inadmisibila din Romania si nu numai sa inceteze, iar femeile sa se simta in siguranta la locul de munca, sa nu mai priveasca circumspect colegii pentru ca fac glume misogine si sunt potentiali hartuitori sexuali sau hartuitori in general?
nu stiu daca aici este locul pt a gasi raspuns la ‘Ce este de facut la nivel social si politic ca aceasta situatie inadmisibila din Romania si nu numai sa inceteze, iar femeile sa se simta in siguranta la locul de munca, sa nu mai priveasca circumspect colegii pentru ca fac glume misogine si sunt potentiali hartuitori sexuali sau hartuitori in general?’ insa ma gandesc ca, atat femeia cat si barbatul, mai exact persoana care este supusa unui abuz nu ar trebui sa taca, ci sa faca tot ce este de facut din punct de vedere legal (incepand cu a fi informat) pt a se apara. Tacerea este prima si cea mai mare greseala. Curaj si voce cat mai puternica!
Educa un copil si ai educat un barbat
Incepind de jos se creeaza o societate.
Educatia este o arta dar si o arma. Un grup social educat are valori ce caracterizeaza pe fiecare individ si reguli acceptata si respectate. Unde nu e exista educatie exista comportamente inadecvate. Nu putem schimba stilul de viata al indivizilor dar putem schimba asteptarile noastre cu privire la personale cu putere sociala si modul nostru de a ne apara – relationa preventiv si activ,pregatit.
Chiar despre asta am scris recent un articol. Simt aceast dezgust pe care il ai din mesajul scris de tine si banuiesc ca te-ai confruntat cu astfel de situatii si nu doar o data. Discutia despre ce se poate face la nivel social, politic, etc. este cumva derizorie pe grupul acesta, important este ce poti face tu. Daca este normal sau nu, din nou este o intrebare la care nu poate raspunde cineva. Lucrurile astea se petrec, indiferent de cum ni se par noua, reprezinta o realitate. Realitate cu care trebuie sa ne confruntam. Cred ca si atitudinea femeii si cea a barbatului ar trebui sa fie una de dezaprobare si de descurajare, dar desigur asta e doar opinia mea. Ceea ce simt eu din mesajul tau este ca dincolo de nemultumirea ta, astepti ca schimbarea sa vina din exterior, in timp ce tu pastrezi o atitudine oarecum detasata de situatie (adica nu imi place aceasta situatie dar nu este vina mea). Sigur ca ar fi de dorit ca lucrurile sa se schimbe, dar schimbarea incepe de la propria persoana…ce crezi ca ai putea face tu personal, pentru a te apropia de realitatea aceea pe care ti-o doresti?Numai bine!
