Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Mereu am avut perioade proaste si triste. Dar de cand am intrat la liceu ma simt din ce in ce mai rau. Nu e ceva constant. In clasa a 9a ma simteam foarte singura. Lumea nu ma jignea, tocmai din contra ma simteam bine la scoala. Problema nu e cu cei din jurul meu, e cu mine, ma simt singura, simt ca nimeni nu ma intelege. Nu e doar o faza, ma simt asa in continuu.stiu ca poate ideile mele nu sunt coerente dar nici nu stiu cum sa le pun in ordine. Din clasa a 9a am inceput sa am ganduri sinucigase. Am incercat sa ma tai, pe maini, pe picioare insa niciodata nu am facut rani adanci. In schimb am ramas cu cateva urme, vizibile doar atunci cand privesti atent. Pentru ca mi.am dat seama ca nu sunt destul de curajoasa incat sa-mi tai venele, am inceput sa iau pastile. Luam pastile seara si speram ca dimineata urmatoare sa nu ma trezesc. Am facut chestia asta de o gramada de ori. Atat de multe incat la un moment dat nici nu mai aveam asteptari. Am inceput sa iau din ce in ce mai multe. Prima oara stiu ca am luat 5-6 dar mai apoi cand am vazut ca nu au efect nu mai tineam cont de cate luam. Pur si simplu inghiteam mai multe deodate. Pe clasa a11a am inceput sa ma inteleg cu o colega si ma simteam foarte bine cu ea. Eram foarte bune prietene si incepeam sa fiu din ce in ce mai multumita de mine. Ieseam din casa, mergeam la suc cu ea, ne uitam la filme, petreceam destul de mult timp impreuna. In vara dintre a 11a si a 12a am petrecut toata vara lipite. Eram cele mai bune prietene. Pe clasa a 12a la noi in clasa s-a transferat o fosta colega de a ei din generala. Am introdus-o si pe ea rapid in grupul nostru si am devenit cele mai bune prietene. Mie nu imi place sa ies foarte mult pentru ca nu sunt multumita de corpul meu. Sunt grasa, urata si rareori ma simt bine in corpul meu. Tocmai de asta nu imi place sa ies pentru ca am impresia ca le fac de rusine. Craciunul fiind perioada jocurilor de pe sate stiam ca ele sunt foarte doritoare sa mearga la cat mai multe jocuri asa ca am hotarat ca e momentul meu,sa mai ies si eu in lume, sa cunosc si alti oameni. Insa inainte ca perioada jocurilor sa inceapa, inainte cu vreo 2 zile de ajunul Craciunului, am inceput sa nu mai vorbim. Ne.am evitat si asa a trecut perioada Craciunului, anul nou, timp in care ele au fost lipite iar eu am fost singura. Am stat acasa, am facut revelionul cu 2 verisoare mai apropiate iar apoi din nou cu familia. M.am simtit groaznic. M.am simtit din nou lasata de oparte, uitata si gandurile legate de sinucidere au revenit. Ma simteam atat de inutila si simteam cum nu am nici un rost. Simteam cum ma intorc din nou in starea aia profunda de depresie si cautam alte moduri in care sa pot muri.dupa revelion ne.am impacat. Ne intelegeam foarte bine dar gandurile alea de moarte in mine tot mai existau. Chiar daca aveam niste prietene bune, o familie superba si note bune nu ma simteam eu bine cu mine. Totul din jurul meu mergea bine. Doar eu eram stricata. Am lasat moartea la o parte o perioada de timp pana cand ne.am certat iar. Iar am vrut sa ma sinucid, am cautat pe net disperata cum pot muri mai repede insa nimic. Ne.am impacat din nou, ne.am inteles bine. Si asa am ajuns in prezent. Ne.am inteles bine pana acum 2 zile. Acum doua zile am intrerupt legatura cu fata care s.a alaturat grupului, cea noua. Cu vechea mea prietena vorbesc dar foarte sec. Ele doua trebuie sa precizez ca in toata perioada in care eu nu vorbeam cu ele, au fost de nedespartit. Ma simt foarte ciudat. Ma simt in plus intre ele. Acum doua zile dupa ce am lasat.o acasa pe fata cea noua din grup, am mers cu masina pe un deal. La coborare am dat drumul la tot si am vrut sa sar cu masina de pe cea mai inalta curba. Nu am reusit. Nu stiu exact ce m a oprit dar nu am putut. Azi am vazut niste poze pe un site de socializare cu ele. Au iesit in oras fara sa imi spuna nimic. M.am simtit cel mai oribil de pana acum. Ma simt uitata, ma simt singura si mai mult ca oricand vreau sa bag o cutie cu pastile in mine si sa nu ma mai trezesc niciodata. Simt ca nu am nici un sens. Simt ca niciodata nu o sa.mi gasesc pe cineva cu care sa ma inteleg. Cineva care sa ma inteleaga chiar daca sunt foarte complicata. Nu stiu ce vreau sa fac cu viata mea. Niciodata nu m.am vazut aici. Am tot sperat ca o sa mor pana sa ajung in faza asta a vietii mele. Am ajuns in punctul in care nu stiu ce vreau sa fac cu viitorul meu. Am niste parinti minunati dar ei nu stiu nimic. Nu stiu ca ma taiam, nu stiu ca eu sunt cea care a inghitit toate pastilele din casa… nu stiu nimic despre partea asta a mea. Nimeni nu stie. Nu am incredere in nimeni sa spun asa ceva. Nu as putea sa ii spun cuiva ca am incercat sa ma sinucid. Mi.e frica ca o sa spuna mai departe. Mi.e frica ca o sa ma priveasca cu mila. Mi.e frica sa ma mai atasez de cineva dupa toate astea. Nici nu stiu ce sens am eu. Pur si simplu ma simt ca si cand viata nu e pentru mine.

Imi pare rau pentru felul in care te simti… Sfatul meu este sa incerci sa te deschizi in fata parintilor pentru a putea urma psihoterapie. Este important. Este posibil sa ai nevoie si de medicamente, caz in care va trebui sa aungi si la neurolog si/sau psihiatru. Nu o lua ca pe un stigmat, este pur si simplu o tulburare care se poate trata. Iti doresc curaj in a face ceea ce este bine pentru tine! Iti tin pumnii.

Emoţiile sunt cele care ne coloreazå viaţa, dar uneori ne påcålesc, nu sunt de partea noastrå.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am 47 de ani ,sunt sunt casatorita de 29 de ani si am 2 copii.ma confrumt cu o situatie din care nu mai pot iesi.sotul meu a fost primul barbat din viata mea,ne-am casatorit dar nu am avut o casnicie tocmai usoara.alcool,femei…m-am complacut in aceasta situatie pentru copii insa relatiia noastra sa deteriorat in timp distrugand toate sentimentele pe care le-am avut fata de el.in urma cu 8 ani am suferi o depresie timp de trei ani. m-am tratat si am reusit sa-mi revin in momentul in care am cunoscut un barbat.de atunci avem o relatie secreta .am dezvoltat sentimente fata de acest barbat iar acum nu mai gasesc iesire din aceasta situatie.cand l-am cunoscut era singur fara copii dar in urma cu doi ani intr-o zi mi-a spus ca are pe cineva si se muta impreuna .am fost distrusa.acum ei locuiesc impreuna dar relatia noastra continua la fel ca inainte.am momente in care imi doresc sa pun punct,dar nu reusesc.el spune la fel ca si-ar dori sa se opreasca dar nu poate ca tine la mine .probabil sumconstientul meu isi face sperante desi sunt constienta in acelasi timp ca nu poate fi ceva mai mult.adevarul este ca noi am stabilit asta din momentul in care ne-am cunoscut.am nevoie de un sfat ,ce ar fi bine sa fac ? sa pun punct acestei relatii? care este parerea dumneavoastra de ce continua sa se vada cu mine daca a ales sa fie cu ea?uneori nu gasesc nici o logica decat sa-l cred ca intradevar nu poate nici el fara mine,ca are si el sentimente fata de mine .recunosc ca relatia asata asa cum este ma motiveaza sa merg mai departe chiar daca ma face sa sufar uneori.
multumesc.

Va inteleg foarte bine. Sfatul meu este sa incercati sa urmati o terapie pentru a scapa de depresie si pentru a va autoexplora. Astfel, veti reusi sa va intelegeti mult mai bine, sa intelegeti de ce v-ati ales un sot violent si cu potential de infidelitate. De indata ce va veti simti mai bine in propria piele, veti vedea ca nu veti mai avea nevoie de confirmare din partea celui de-al doilea partener si veti reusi sa luati decizii mature (emotional), care va vor aduce echilibrul si fericirea de care aveti nevoie. Succes, se poate!

Daca ati stabilit natura relatiei in momentul in care v-ati cunoscut atunci probabil ca pentru el este clar. Dvs. insa v-ati atasat. Ramane sa alegeti ce anume doriti: sa continuati relatia in termenii stabiliti anterior sau sa parasiti relatia daca situatia va face sa suferiti. Ati mai putea de asemenea sa discutati cu el si sa-i spuneti ce simtiti.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna seara. Am o problema cu care ma confrunt zilnic . Am 17 ani . Sunt intr-o relatie cu un baiat de 20 de circa 3 ani .nu mi-am inceput inca viata sexuala si desi simt ca i-as darui prietenului meu aceast lucru unic sunt retinuta de anumite aspecte de care nu imi dau seama . Pur si simplu nu le cunosc. Tin sa mentionez ca am fost inselata in sensul ca el s-a sarutat cu o alta fata cu care o bucata de timp a avut si o relatie insa nimic intim.Am decis sa il iert insa am devenit frustrata si cred ca asta e si motivul pentru care nu vreau sa ma culc cu el . Va rog ma puteti ajuta cu un sfat despre cum sa nu mai fiu frustrata si geloasa?cum as putea sa ma schimb?

Cred ca foarte util ar fi sa ai o discutie sincera cu el si sa-l intrebi cum vede relatia voastra si,mai ales, ce anume l-a impins sa insele

ma gandesc ca sentimentul de tradare prin care ai trecut te opreste pana in prezent in a te deschide mai departe fata de el… cum mi s-ar parea si firesc. Daca nu ai incredere in el… poate ar fi bine sa regandesti relatia? Succes!

Nu l-ai iertat cu adevărat și din cauza asta nu mai poți avea încredere în el de aici ajungi la frustrare pt ca ai vrea să nu se fi întâmplat nimic care să te pună în situația asta. Pui prea multa presiune pe tine. Problema nu e la tine. Nu trebuie să te schimbi tu pt. "plăcerea" lui. Nu ești pregătită nu o fa. Nu ești fericita schimbă pagina.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua, problema mea are legatura cu trecutul partenerei mele , inainte de a fi impreuna, am fost prieteni , auzind astfel tot mai multe detalii despre viata ei sexuala la timpul ala ,avea o relatie stabila, acum noi avem o relatie de durata care a evoluat foarte bine, problema este ca am des momente in care ma gandesc cat a insemnat pentru ea activitatea aceea sexuala de care-mi povestea si pe care parea ca o indragea la acel timp, viata noastra sexuala este de asmenea buna si as vrea sa incerc sa scap de aceste gânduri care ne afectează indirect relatia întrucât eu imi creez un sentiment cum ca nu o pot scoate din acel trecut si sunt sigur ca faptul ca ma gandesc la fosta ei viata sexuala este cauza.

eu va recomand sa discutati totul cu ea… inteleg ca este o problema de incredere, poate in propria persoana, poate in relatie? Este o problema de cuplu… discutati-o in cuplu . Curaj!

conteaza cat a insemnat relatia trecuta sau conteaza cat inseamna relatia actuala?

Daca te legi de trecut,nu poti sa pasesti in prezent,nici in viitor…pt ca te leaga neîncrederea.Eu cred ca ar trebui sa vezi prezentul,de cand sunteți împreună…daca relația e frumoasă si stabilă,pune dragoste,si încredere,

Ai o problema cu posesivitatea. Tu esti virgin?

Faptul ca te obsedeaza trecutul ei arata ca ti-e frica de comparatii, mai ales de cele in care tu ai parea inferior. Problema e la tine nu la la ea. Exploreaz-o cu un psiholog pana nu face ravagii in mai multe domenii din viata ta.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua.In urma cu 5 ani am avut o relatie de scurta durata cu un barbat din care care a luat nastere o mica printesa ,fiica mea care acum are 4 anisori.Acel barbat nu a vrut sa stie nimic de ea din prima luna cand a aflat de sarcina.2 ani am suferit enorm si nu am vrut sa mai vad barbat in fata ochilor ,luand-mi in serios rolul de mamica singura.Am avut familia aproape si fata nu a simtit lipsa tatalui.Acum un an am cunoscut un barbat prin intermediul unei verisoare si am fost de acord sa merg sa il cunosc.Desi suntem complet diferiti am rezistat pana acum doar de gura familiei ,ca fetitei ii trebuie tatic.La anul am pus si nunta desi am inima distrusa:fetita il iubeste enorm si ii zice deja tati in schimb eu nu am reusit sa simt iubire sau placere cand sunt cu el.Toti zic ca iubirea vine pe parcurs desi cred ca aveam timp pana acum sa mă îndrăgostesc de o mie de ori de el.El este băiat bun,o iubește pe fiica mea foarte mult,si pe mine zice el dar in schimb comunicarea dintre noi nu prea exista.Oare sunt eu de vina ca nu pot sa il iubesc?Greșesc daca ma mărit cu un om doar pentru a avea un tătic pentru copil?

Va multumesc.

daca vreti parerea mea directa: Da! Este foarte probabil sa gresiti. Copilul Dvs. poate intelege foarte multe atat emotional cat si rational… in timp (este chiar uimitor uneori). Ce nu o sa inteleaga este de ce Mami sufera alaturi de barbatul caruia eu ii zic Tati. Sper ca ma intelegeti. Curaj!

Sunt de aceeasi parere cu colegul meu. Copilul poate gasi un model masculin in tatal dvs. sau intr-un unchi, un profesor etc. In schimb, nefericirea dvs. cu acel barbat o va invata ca asa arata o casnicie: fara dragoste, doar interese adminsitrative/materiale. Succes in a va gasi fericirea! Aveti nevoie de cateva sedinte cu un psiholog sau de dezvoltare personala pentru a trece peste pierderea tatalui fetitei si pentru a intelege mai bine ce va doriti dvs. de la viata, nu familia. Succes!

Din păcate, în societate există astfel de laitmotive “copilul are nevoie de un tată”, “l-am lăsat fără tată”, fără ca o baza științifică reala sa existe. În realitate, într-un cămin, copiii se dezvolta normal dacă au adresate nevoile (emoționale, mai ales), cu sau fără tată. În opinia mea este cazul sa apelați la un psiholog și sa începeți terapia pentru a învăța să spuneți nu, atunci când asta va doriți, a învăța să gestionați emoțiile legate de pierderea tatălui copilului, a reuși sa reduceți distresul emoțional prezent și sa treceți la acțiune, în primul rand prin luarea unor decizii adecvate pentru dvs.

Nu gresesti pentru va vrei tatic pentru copil, ci gresesti pentru ca nu il vrei pe el si totusi vei actiona in favoarea celui ales de catre altii. Daca TU vrei ceva, atunci nu este o greseala. Copilul are nevoie si de intelegere intre parinti. Daca aceasta nevoie nu ii este satisfacuta, atunci mai bine nu. Asta… strict legat de copil. Dar nevoile tale??? Este singurul potential tatic de pe Pamant?

1. Tu vei fi nefericita și copilul va simți ăsta.
2. Nu este corect față de acel bărbat sa îl faci sa stea lângă tine, fără iubire, când ar putea sa își găsească o femeie care sa îl iubească.
3. TU ești importantă! Dacă nu îl iubești, nu merge mai departe cu această relație.

Da, e gresit sa intri intr-o relatie fara iubire, indiferent de motive.

Daca am inteles bine ,,este un baiat bun” care va iubeste.Nu comunicati conform dorintelor dumneavoastra .Ati incercat sa modificati asta?Se poate invata.Succes!

Ai putea sa stai langa el pentru tot restul vietii fara sa il iubesti?

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna. De 2 luni am prieten… eu sunt virgina, si am incercat sa facem sex cu prezervativ, la insistentele mele, el voia fara. Dupa lungi dicutii a fost de acord doar daca i-l pun eu… insa ii aluneca cand incerca, cel putin asa spune el, nu l-am controlat. Si nu am mai facut nimic… Eu nu imi doresc sa o fac fara prezervativ si nici sa iau anticonceptionale pentru ca au efecte negative, insa el nu vrea sa renunte la ideea anticonceptionalelor. Sexul cu prezervativ nu ii place, nu ii e comod, nu se simte bine asa ( vorbele lui ), insa nici eu nu ma simt bine stiind ca iau pastile pentru “comoditatea lui”. Daca ar tine la mine, avand in vedere ca sunt si virgina, ma gandesc ca ar lasa mai mult de la el… am avut multe discutii si nu ajungem la un numitor comun, decat despartirea. Mi se pare un motiv absurd, insa ce pot face? Ratiunea mea imi spune ca nu ii pasa asa cum spune si, sa mai am rabdare pana gasesc un partener potrivit…

Pai, atunci fa ce iti spune ratiunea. Daca nu gasiti cale de mijloc (sa folositi alte metode in afara de penetrarea directa) cel putin pentru primele dati, atunci asteapta un partener cu care te simti in siguranta si care sa merite sa fie primul. Iti tin pumnii!

eu mi-as asculta instinctul . Insa trebuie sa te informezi in legatura cu orice metoda contraceptiva. Anticonceptionalele NU se iau decat in urma unui control medical de specialitate (nu de capul nostru de la farmacie… ca ‘asa mi-a recomandat X’). Prezervativul are si el limitarile lui. Ai incredere in tine. Succes!

Imi place cum gandesti. Se pare ca stii sa te apreciezi si ma bucur ca nu ai cedat insistentelor lui. Bine punctata ideea cu ”comoditatea”. Sex fara prezervativ, in ziua de azi, e destul de riscant si nu ma refer doar la eventualitatea unei sarcini nedorite ci de BTS , f. frecvente .Pt. ca pt f. multe persoane, nu neaparat doar tinere, sexul a devenit banal prin minimalizarea legaturii emotionale, spirituale, a relatiei in sine. Probabil ca nu este persoana potrivita.

Daca te paraseste pentru ca nu are parte de sex, inseamna ca nu da doi bani pe persoana ta. Deci nu pierzi nimic. Ci dimpotriva.

Stimata domnisoara, va trebui sa alegi intre neprihanire si placere… din cate observ eu insa, de sentimente ce zici? un barbat ar trebui sa inteleaga si sa aprecieze o femeie la inceputul vietii sexuale deoarece, toata viata facem sex si stam la calculator si sexul devine doar o rutina daca nu exista si alte elemente esentiale precum: emotia, bucuria revederii si a atingerii, rabdarea si atentia, etc. Prietenul dvs ar trebui sa inteleaga sa sexul este un act mecanic si intr-o relatie trebuie sa fii altruist si sa oferi in primul rand daca vrei sa sa primesti…succes!

Vad ca aveti curajul de a intra suficient in detali pentru o fata neprihanita. De asemenea stiti foarte bine ce va doriti si in acelasi timp sa va respectati. Care este de fapt problema in afara faptului ca sentimentel nu apar ? Cui ar da dreptate o persoana de specialitate, pentru ca facand apel la autoritae, sa-l determinati sa actioneze asa cum doriti ? Din descrierea facuta, ori a dat nororcul peste dumneavoastra caci nu s-a nascut inca prezevativul suficient de mare si de elastic pentru a-l cuprinde pe “prietenul” dumneavoastra, ori este atat de mic saracul in toate, incat nimic nu sta pe el inclusiv “El Condon”, situatie in care cu toata compasiunea nu pot decat sa accept ca are dreptate. Oricum, fie ca este vorba de sentimente sau nu, ci doar de satisfacerea unei curiozitati care sa va aduca “in randul lumii” , mai bine rationala asa cum sunte-ti, decat cu un plod mic in brate pe care sa-l cheme “Pana de Cauciuc”… si care mai tarziu sa-si blesteme parintii si ora in care a avut loc “accidentul”, sau sa fiti nevoita la maturitate, sa va lucrati in “psihomaternitate” doliile neancheiate dupa avorturile avute cu unul si cu altul de-a lungul vietii.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:26 ani, sex masculin
simt in ultimul timp prea mare stres. e greu sa lucrez ca asistent cu o doamna doctor care e foarte precisa si mediul e unul in care concentrarea e foarte importanta. simt din plin starea de oboseala, se poate face ceva?
, cred ca e greu ca asistent e greu sa lucrezi cu doamna doctor care e foarte precisa si cerinteke care se cer ca voluntar.
Multumesc!

Daca este deschisa, poate o discutie cu ea despre acest subiect te-ar ajuta? Discutati limitele tale… nevoile tale… ce poti tu sa faci, etc. Daca nu e loc de discutii… din cate spui, oboseala isi va spune cuvantul. Succes!

Dacă doctorul ar fi un barbat, situația ar fi diferită? Poate ca o discuție cu ea ar fi utila, dar poate și un demers terapeutic în care sa înveți cum sa gestionezi mai bine stresul la locul de munca – indiferent de care ar fi el.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Fetița mea de 7 ani se teme că ar putea avea orice boală despre care aude, ori recent a auzit că florul din pasta de dinți nu e sănătoasă! Face adevărate crize pe tema asta!

Sunt și paste de dinți fără flour. Poate ar fi o soluție de moment. Puteti sa ii explicati cum și de ce se îmbolnăvesc oamenii și că datorită varstei și alimentației e foarte Putin probabil sa se îmbolnăvească.

Petrece mult timp cu o persoana anxioasa, hipocondra?

Anxietatea poate fi cauzata de mai multe surse. Unul este un fond mai sensibil emotional la stimuli si o fire fricoasa, care se poate tratat prin terapie comportamentala. Alta cauza poate fi o influenta din exterior (si trebuie investigat de catre dumnoavostra sau de catre terapeut) daca cineva o invata sa ii frie frica – si se trateaza prin terapie. Iar cea de-a treia cauza poate fi un eveniment traumatic (traumatic pentru ea, deci posibil nesesizat de adulti) care a pornit o frica de boli, de exemplu o raceala, o gripa, o remarca a cuiva despre cat de rau e la spital si sa ai o boala. SI aici tot terapia este necesara pentru ca frica aceasta sa nu se fixeze. E froarte usor sa ne fixam o frica pentru ca transformam toti stimulii din jur in dovezi si evenimente intaritoare, chiar daca ele nu neaparat asta reprezinta. Un fricos isi resemnifica mediul ca sa ii sustina frica. De exemplu: cineva cu frica de boala nu se mai duce la scoala pentru ca un coleg e racit in colectivul clasei sau citeste ca unele sampoane contin silicon care face rau parului (dupa unele reviste sau teorii) si nu se mai spala pe cap cu el, desi mai toate contin silicon si toti ne spalam cu ele si nu ne fac nimic.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna!ma numesc Liana,am 35 de ani,casatorita. 1 fetita.tot timpul simt tremur si agitatie in corp,am probleme si cu somnul.am un tremur interior al corpului.il simt de vreo2 luni.cand stau pe pat intinsa parca tremura patul cu mine.De la ce poate fi?stresul la serviciu este normal,eu lucrand ca ospatar.ma dor tare si picioarele de la genunchi in jos.ma tem ca poate tremurul are legatura cu acufenele de care sufar pt care am. facut tratamente dar fara folos acestea nu s au ameliorat..cu tanakan movalis no spa.ma supara tare tremurul deoarece nu ma pot odihni.acum am tratament de dr.de familie 10 zile pe luna timp de 3 luni cu miligamma n de 2 ori pe zi.si seara iau extravalerianic.in mai am programare la un dr neurolog.am vrut mai repede dar nu sa putut din cauza programărilor multe.nu stiu ce sa fac sant cu moralul la pamant.

Dacă excluzi cauzele organice în urma investigațiilor medicale, rămân cele psihologice – ar putea fi vorba de anxietate. Recomandarea mea e sa explorezi cauzele și sa începi ulterior tratamentul în funcție de acestea.

Intai vedeti ce spun analizele. Tremurul poate fi de la o stare nervoasa, anxietate.

control neurologic vroiam sa va recomand si eu, e de preferat sa incepeti cu investigatii medicale amanuntite apoi se mergeti pe stres, tulburare de natura psihologica, etc…cu siguranta veti primi raspunsul corect la medic; succes si sanatate!

Cum stati cu ficatul? Stiu ca suna bizar, dar atat insomnia, acufenele cat si durerile de genunchi pot avea ca si cauza ficatul.Chiar si starea generala de rau, tot de la ficat vine…si asta nu pentru ca ati mancat nepotrivit, desi si asta ar putea fi cauza, dar mai ales ca v-ati stresat si suparat( banuiesc), emotii care inhiba celula hepatica. Va recomand cu toata responsabilitatea sa faceti terapia Bowen!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua.In urma cu 6 ani bunicul meu a decedat la varsta de 80 de ani.De atunci bunica mea nu-si mai revine:plange mereu si este mai mereu trista,spune ca il "aude" prin casa,ca "vine noapte si vorbeste cu ea",ca "ai suna la usa",ca "ai simte rasuflarea".Ce pot face pentru ca sunt intradevar ingrijorata tinand cont de faptul ca au trecut 6 ani si de ficare data am esuat in incercarea de a o convinge sa mearga la un psiholog/psihiatru.

Pentru ea, sa-l vada, sa-l auda, sa-l simta este adevarata terapie; probabil ca nu vrea sa mearga la un psiholog tocmai de frica sa nu-l piarda a doua oara. Este un mecanism de aparare. Fii alaturi de ea, inca nu si-a incheiat doliul.

Exista o Organizatie – Exista viata dupa doliu… urmariti-i putin activitatea sa vedeti daca este ceea ce aveti nevoie. Succes

problema este ca daca se afla, medical vorbind, in depresie… bine nu are cum sa ii fie. Ar mai de folos o prima evaluare psihiatrica a Dnei. Daca halucineaza… este o problema serioasa… daca doar are o fantezie si e constienta de asta… poate sa fie un mecanism de coping (asa cum spune si colega mea mai sus)… daca – daca – daca. Mai insista in a o convinge… macar pt atenuarea starii sale… sau incercati sa aduceti un psihiatru acasa

De acord cu colegul meu. O evaluare psihiatrica, un consult de fapt, v-ar ajuta sa rezolvati situatia. Chiar daca ar fi o metoda de a suporta viata fara sot, de a merge mai departe, a trecut destul timp de la deces, adica destul timp ca sa accepte realitatea.

Subscriu recomandărilor I’m vederea apelarii la specialiști. Situația e greu de gestionat pentru dvs. Și cei apropiați ei și, din păcate, depresia, pentru ca de asta pare sa fie vorba, nu trece singura. De asemenea, având în vedere vârsta, ar putea exista și alți factori care sa o afecteze.

Cu siguranta bunica ta prefera realitatea ei, realitatea in care suntem noi – sotul ei nu mai este, iar ea nu vrea sa accepte acest lucru. Exista varianta ca sa fi dezvoltat o depresie, iar ca sistem de aparare sa se rupa de realitatea noastra prin halucinatiile pe care le are. Urmeaza sfatul colegului meu de a duce un psihiatru acasa pentru a-i face o evaluare clinica. Daca nu si-a incheiat doliul, inseamna ca nu vrea sa accepte realitatea, deoarece suferinta ei este mult prea mare. Pierderea partenerului de viata este o trauma psihologica, pe care daca nu o poate depasii singura este bine sa se apeleze la un ajutor din partea unui specialist. Psihiatrul o s-o ajute atat pe bunica, cat si pe voi prin sfaturi. Era bine sa vorbeasca si cu un psiholog, insa bunica ta refuza ajutor extern in momentul de fata.

Daca nu gasesti un psihiatru care sa vina acasa la bunica, poti sa o iei pe bunica de mana si sa-i spui ca mergeti la spital pentru analizele anuale.