Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Ma simt foarte singura. Sunt depresiva de 2-3 ani. Am 17 ani. Astazi am aflat cauza depresiei mele si nu cred ca pot trai cu ea.
Vorbesc cu parintii mei, dar doar despre lucruri nesemnificative. Relatia noastra nu e bazata pe prietenie, ci doar companie… Adica nu pot sa fiu deschisa cu ei si nu stiu nimic despre mine. Nici macar nu stiu ce muzica imi place. Asta se datoreaza probabil din cauza faptului ca mereu am avut probleme financiare, iar acestea ocupau mare parte din discutiile familiei. Tatal meu, foarte strict, ma obliga pe mine si pe sora mea sa mergem la biserica, suntem catolici, iar ori de cate ori eu sau sora mea incercam sa vorbim cu el despre orice, el schimba subiectul si ne punea ba sa facem curat prin casa, ba sa ne facem teme. Adica pur si simplu nu vorbeste cu noi despre nimic, asa ca eu si cu sora mea l-am lasat balta. Cu mama nu am putut sa fiu niciodata asa apropiata. Nici astazi, nu imi vine sa ii spun nimic despre cum ma simt sau ce probleme am, in afara de scoala, deoarece ea se plange de probleme ei.
De mica, nu am stiut importanta prietenilor si am reusit sa imi fac cativa, dar am impins foarte multa lume, m-am izolat, iar acum ma simt foarte vinovata pentru asta. Ma roade pe interior faptul ca ma simt asa singura. Prieteni mei, in numar putin, nu ma inteleg pt. ca nu au aceleasi probleme ca mine sau nu le pasa. Nu prea imi vad prietenii apropiati des. As intra in detalii, dar deja m-am alungit.
Ideea e… Am pierdut atat de multe, doar pentru ca nu am o relatie buna cu parintii mei si nu m-au invatat cat de important e sa iti faci prieteni, sa ii pastrezi si sa fi bun. Nici parintii mei nu au prieteni prea multi sau apropiati, in special tata, si stau mereu acasa in fata televizorului, daca nu sunt la servici.
Mi-ar placea atat de mult sa imi recuperez unii prieteni, dar nu am tinut legatura de foarte mult timp si nu am cum. Mi-ar placea sa ajut oameni si sa simt ca lumea are nevoie de mine, dar nu pot "sa ajung" la nimeni.
Pana acum, ma simteam doar singura si nu stiam de ce, asa ca puteam sa imi pun deoparte problemele. Acum ca stiu ca m-am victimizat tot timpul asta, imi dau seama ca eu am fost personajul negativ in toate problemele mele, deoarece nu ma puteam purta normal cu oamenii. Si as vrea doar sa ma impac cu toata lumea, dar nu pot sa merg la oameni cu care nu am vorbit de ani, pe care nu i-am vazut de ani, si sa le cer iertare. Ar crede probabil ca sunt senila si oricum asta nu ar garanta o prietenie.
Nu pot trece peste asta pur si simplu. Nu stiu ce sa fac.

imi pare rau pentru suferinta prin care treci, insa te incurajez cu tarie sa treci peste fricile tale si sa reiei acele legaturi de care vorbesti… nu te mai gandi la ce ar crede X sau Y… eu inteleg ca ai mare nevoie de contactul cu ei si cred ca asta este cel mai important. Ia legatura cu ei si spune-le ce simti… fii sincera si deschisa chiar daca pare ‘riscant’. Se poate, succes!

Trecutul este bine sa ramana trecut. Cunoaste-ti prietenii actuali mai mult si vezi cu cine poti dezvolta o legatura mai apropiata; mai bine un prieten bun decat o multime de amici. Vorbeste cu sora ta, amandoua sunteti in aceeasi situatie si va puteti incuraja reciproc. Tine-te tare, lucrurile se vor schimba.

Tristetea este mult mai seducatoare decat fericirea, ea vine neanuntata si se aseaza confortabil in mintea ta daca o lasi, se insinueaza in confortul mintii tale si nu se da dusa, pe cand fericirea este mereu pe fuga, niciodata nu o poti tine prea mult langa tine, te solicita prea mult, te agita si-ti consuma energia! Ce vreau sa spun este ca trebuie sa fii atenta pe cine "inviti" sa locuiasca cu tine. Esti adolescenta, ai multe intrebari la care poate nu ai intodeauna raspunsuri si acolo unde nu le gasesti "prietena ta Tristetea" poate "croseta" unele care nu au legatura cu realitatea, deci fi vigilenta cu gandurile tale!. Gaseste-ti o ruda apropiata cu care sa poti vorbi mai multe decat o poti face cu mama ta, scrie ce gandesti (zilnic) si apoi fa o cercetare ca sa-ti dai raspunsuri corecte si in consens cu tine, fa-ti prietene cartile, sau site-urile de dezvoltare personala, practica un sport care-ti place sau cautati o activitate care sa-ti faca placere (hobby). Incearca sa te construiesti singura, prietenii vor veni spre tine cand vei avea ce impartasi cu ei.

Desi povestea a inceput trist, mi-a placut finalul ei (care nu e si sfarsitul). Desi esti tinerica, ai o gandire sanatoasa, matura. Vad ca esti pregatita sa iti traiesti viata cum trebuie, noi nu putem decat sa confirmam. Calea e buna. Reia-ti legaturile cu prietenii tai (unii vor vrea, altii nu), tine-ti-i aproape pe cei existenti. Ideea cu ajutatul altor persoane aflate la nevoie este foarte buna. Te va face sa te simti foarte bine. Exista multe asociatii (inclusiv cele care acorda sprijin psihologic, orfelinate, etc.) care au nevoie de voluntari. Iti tin pumnii si sper sa ne scrii si feedback pozitiv

Draga mea, e normal sa treci si prin astfel de stari. E posibil sa suferi cand descoperi ca oamenii din jur nu sunt asa "perfecti" cum ai crezut. Ai ocazia sa ajuti pe altii si sa -ti faci prieteni daca te implici in activitatile de la biserica. Nu aveti cercetasi in parohie? Intereseaza-te ce grupuri de tineri exista…

Pe mama si pe tata ii continem in noi. Suntem "construiti " din mama si tata. Prin negarea, indepartarea lor , ne negam si ne indepartam din ce in ce mai mult de noi insine. Primul pas ar fi sa ne "recuperam’ parintii si , apoi, prietenii.Parintii ne dau sufleteste atat cat pot si stiu, dupa cum au primit si ei la randul lor de la parintii lor. Uneori nu sunt langa noi, nu ne inteleg problemele noastre doar din simplul motiv ca nu stiu cum sa procedeze si, atunci, de cele mai multe ori"fug" . Iarta-i pentru neputinta lor. Iarta-i si impaca-te in sufletul tau cu ei. Accepta-i asa cum sunt si accepta-te pe tine, asa cum esti. Golul pe care il percepi in jurul tau nu e intamplator. Acest moment din viata ta a venit cu un scop, face parte din evolutia ta ca persoana, ca suflet. Carl Gustav Jung spune ca depresia este sansa catre vindecare. Experimenteaza iertarea, acceptarea si iubirea neconditionata si impaca-te cu tine insati.Echilibrul din interiorul tau se reflecta in exterior, in relatiile cu cei din jur si in tot ce atragi in viata ta. Lumea din jurul tau este oglinda ta. Cu cat esti mai "limpede" in suflet, cu atat oglinzile din jurul tau vor reflecta ceea ce iti doresti. Stiu ca nu e simplu, stiu ca doare, dar mai stiu esti inzestrata cu tot ce ai nevoie pentru a parcurge acest drum. Priveste doar in sufletul si inima ta.

Daca tu simti in sufletul tau, sa iti cauti vechii prieteni, parerea mea este sa faci acest lucru , dar fara sa ai asteptari. (Cand simti sa faci ceva , dar esti nesigura, respira de cateva ori profund, apoi intreaba-te : Vreau EU cu adevarat sa fac acest lucru? Raspunsul divin este cel care vine primul cu DA sau NU, fara justificari, gen, " pai daca fac asa ce spune X sau Y, Asuma-ti decizia, fi hotarata.) Adica eu m-as bucura si m-ar surprinde in mod placut daca o fosta prietena cu care nu am mai comunicat de mult timp m-ar cauta ! Nu cred ca prietenii tai te vor considera senila, ci din contra te vor aprecia, iar prieteniile adevarte sunt cele in care, chiar daca nu ai vorbit de ani de zile, atunci cand are loc reintalnirea iti da senzatia ca ati fost mereu in legatura. Daca simti nevoia sa le ceri iertare, o poti face mental ceva de genul : Va iubesc , ma iert, ma iertati ! sau cum simti tu sa faci mental aceasta cere de iertare. In tema cu parintii , este bine ca ai realizat o posibila cauza a izolarii tale, dar nu ii gasi vinovati, marea majoritate a parintilor se manifesta gresit in cresterea copiilor , nu din o lipsa de iubire fatza de ei, ci din lipsa de cunoastere, nu au reusit sau nu au vrut sa evolueze si posibil au preluat exemplul parintilor lor in compartamentul cu familia. Important este ca tu te-ai trezit, iti pui intrebari, cauti, realizezi anumite conflicte interioare, ceea ce inseamna evolutie. De cate ori ne adresam intrebari, vin raspunsurile de unde nici nu te astepti, de parca intrebarile noastre pleaca spre Univers si Universul ne trimite prin diferite modalitati raspunsul, si iti pot da exemple traite de mine in acest sens si cu siguranta ca ai avut si tu astfel de situatii , dar poate nu ai facut conexiunea. Le poti face de Craciun cadou parintilor tai , sau mamei tale o carte http://www.eusunt.ro/carte-Sustine-constient-adolescenta~3962/ pe care o poti citi si tu in prealabil : ) . si poti viziona daca ai timp si acest video https://www.youtube.com/watch?v=clUrBNn6ejM

In primul rand, bine ai venit aici, faptul ca ai constientizat ca ai o problema si vrei sa o rezolvi e primul pas catre schimbare. Spui ca esti depresiva si ai aflat cauza, si anume faptul ca nu ai prieteni si nu stii cum sa ii faci sau sa ii tii aproape. Prietenii adevarati sunt rari si trebuie sa ii tii aproape. Nu confunda amicii cu prietenii de suflet. Ai 17 ani, ai destul timp sa iti faci o multime de prieteni adevarati in timp, trebuie sa inveti sa ii filtrezi (nu toti care zic ca iti sunt prieteni iti vor si binele sau le pasa de tine cu adevarat, vei invata asta in timp). Tine cont ca o prietenie adevarata nu tine cont de bariere sociale, de timp sau de distanta, chiar daca nu te-ai vazut cu un prieten/prietena de ani buni, cand refaci legatura vei avea lucruri noi de discutat si de impartasit si vei observa diferentele (fiecare om se schimba in timp, unii se maturizeaza, altii isi fac alte prioritati, altii nu mai dau importanta decat familiei etc) dar prietenii adevarati sunt cei care rezista in timp si spatiu si care le pasa cu adevarat de tine si nu te uita si te ajuta neconditionat si mai ales, sunt langa tine cand ai nevoie. Esti tanara, ai destul timp sa inveti astfel de lucruri si sa ii tii aproape pe cei care merita sau sa pastrezi legatura cu cei care sunt departe. Legat de parintii tai, nu ai cum sa ii schimbi, trebuie sa inveti sa te adaptezi si sa nu te mai lasi influentata negativ de nimeni. Esti la varsta in care ti se cristalizeaza personalitatea, incepi sa te maturizezi incet, incet, si pentru tine asta e una din lectiile vietii peste care trebuie sa inveti sa treci. Acceptai pe parinti asa cum sunt, te vor ajuta atat cat pot ei cand o sa le ceri, acceptai pe cei din jurul tau asa cum sunt si distanteaza-te de cei care te deranjeaza, tine-i aproape pe cei cu care te simti bine si cu care ai aceleasi afinitati si in timp o sa iti faci destui prieteni si viata ta se va schimba fara sa iti dai seama. Inca ceva, nu insista, daca vezi ca un amic nu e cum te asteptai, nu dispera, fiecare are problemele lui si prioritatile lui, trebuie sa te adaptezi si sa mergi mai departe, bazeaza-te in primul rand pe tine si pe fortele tale si fa in asa fel incat sa iti construiesti un viitor frumos fara sa depinzi de cineva anume (de prieteni, de relatie sau de parinti). Poti discuta si cu un psihoterapeut daca crezi ca nu ai destula forta si incredere sa mergi mai departe, dar eu cred ca esti o persoana destul de puternica si inteligenta, doar ca uneori nu esti sigura pe tine si pe ce poti face tu. Spui ca ti-ar placea sa ajuti oamenii, dar trebuie intai sa fi tu ok, sa fi tu persoana aia puternica si sigura pe ea, iar prin felul tau de a fi ii vei putea astfel ajuta pe cei din jurul tau chiar si fara sa iti dai seama, uneori doar cu o vorba, alteori cu ceva mai mult. Deci, ai incredere in tine, iar cand esti nehotarata sau nu stii ce sa faci sau cum sa actionezi intreaba pe cineva care stii ca te poate indruma avand mai multa experienta sau care stii ca e neutru/detasat si incearca sa analizezi problemele din mai multe unghiuri de vedere, detasat (sentimentele iti pot afecta deciziile si poti astfel sa nu iei mereu cele mai bune decizii, de aceea o alta parere e mereu binevenita).
Ar mai fi multe de zis, dar esentialul sper ca l-ai inteles din ce am scris pana acum, depinde doar de tine mai departe.

draga mea,intai descopera-te si iubeste-te pe tine! ca sa schimbi ceva, schimba-te tu! cauta si iubeste copilul din tine si ai sa vezi o alta perspectiva a acestui joc cosmic, numit, viata! nu uita ca tu ti-ai ales parintii .accepta-i asa cum sunt! nu-i ura si nu-i denigra. mama este sufletul unui copil si tata este spiritul. sfatul meu?IARTA SI IUBESTE NECONDITIONAT! asa doar ve-i cunoaste fericirea indiferent de varsta pe care o ai.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Va rog frumos sa ma ajutati cu un raspuns,fata mea are 2 ani si 7 luni si a facut varsat de vant,mai exact are acumen 2 zile de cand I-au aparut bubitele,mai am un baiat de 6 ani si 10 luni nu a avut varsat de vant,precizez ca noi locuim in Irlanda,copiii au fost vaccinati la 12 luni respectiv 5 ani baiatul cu vaciinul numit MMRV despre care se spune ca protejeaza impotriva virusurilor de tip varicela,problema ar fii ca in 7 zile de la instalarea bubitelor la fata noi avem bilete in Romania,dr Dr aici zice ca e ok pana atunci si poate calatori nu mai e pericol …intrebarea mea ar fii,daca baiatul e predispus la virus si la ce distanta i-ar aparea bubitele,ar putea sa fie o probabilitate sa nu faca si el ? Nu as vrea sa mearga in vacanta si sa stea in casa.inka un lucru va rog,fata dupa varsat de vant la o saptamana dupa ce se usuca bubitele treb sa stea in casa sa nu se imbolnaveasca fiind iarna si mai sensibila? Vs multumesc frumos

Intrebarile dvs cred ca ar trebui indreptate catre un medic pediatru.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Evenimente negative din copilarie:
Tatal meu a murit cand eram in liceu ( 2013 )

Studii si mediul scolar:
Studii medii

Relatii de prietenie:
Pot sa zic ca nu duc lipsa de prieteni, din contra, incep sa cred ca am prea multi

Viata sexuala: pot sa zic ca este normala, si nu cred ca are vreo legatura cu situatia in care ma aflu

Copii: nu am

Ocupatie: Programator

Au existat probleme cu politia? Daca da, pentru ce?
Consum de droguri. (marijuana)

Familie: Dupa si inainte ca tatal meu sa moara, pot sa zic ca relatia in familia noastra nu a fost niciodata una perfecta. Tot timpul a implicat discutii de la bani, si mult stres din cauza datoriilor in care ai mei erau bagati. Mama mea momentan lucreaza in Spania pentru a strange bani sa plateasca datoriile ramase. Eu am ramas singur in Romania si lucrez la o firma in domeniul IT.

Problema existenta: Starea si gandurile care pot sa zic ca ma macina de ceva vreme vin din cauza situatiei in care ma aflu:
Pe plan profesional pot sa zic ca la locul de munca nu sunt multumit aproape de nimic din ce se intampla acolo. Mi-am si format o impresie destul de proasta in ultima perioada si tind sa cred ca patronul face alte lucruri cu firma asta fata de cele pe care el zice ca intentioneaza sa le faca. Pe scurt, ideea e ca totusi nu am avut nimic de pierdut in timpul asta petrecut la aceasta firma, ba din contra, mi-am adaugat destul de multe materiale la portofoliu si am cunoscut destul de multa lume din oras care a avut nevoie de serviciile mele.
Relatia cu prietenii e una destul de complicata. Cu cativa din ei am lansat proiecte destul de importante in mediul online care au avut succes, dar in acelasi timp nu pot zice despre noi ca suntem un colectiv care poate fi dat exemplu. Consumam marijuana si mergem la destul de multe petreceri de muzica electronica (stil de viata neorganizat)
Ideea e ca nu mai simt nicio placere in a iesi cu ei sau a face anumite lucruri.. constructive sau nu. Iar ca problema sa fie si mai serioasa simt acelasi lucru si referitor la locul de munca, vazand ca oricat de mult imi dau interesul si silinta sa fac toate lucrurile care mi se cer tot nu se intampla nimic (firma e inca in stagiu "beta" si e mult de lucru pentru a ajunge unde teoretic patronul spune ca vrea sa ajunga).
Pana acum n-am apelat niciodata la psiholog pentru a cere un astfel de sfat, dar se pare ca tocmai urmeaza sa mai fac un lucru pentru prima oara Astept mesajele voastre cu ce ma sfatuiti sa fac. Numai bine, Ovidiu.

sfatul pe care ni-l ceri care ar fi? Ce directie sa apuci? Cum iti poti modifica starea de spirit? Nu cred ca am inteles nevoia ta…

Nu mai astepta…

De fapt, eu vad ca in tine se da o lupta intre idealurile tale si ceea ce iti ofera concret, realitatea. Mai vad ca solutia adoptata este inactiunea si asteptarea. Aceasta solutie, de a astepta ca lucrurile sa se schimbe de la sine, este una disfunctionala si demotivanta. Un psihoterapeut te poate ajuta sa te mobilizezi. Succes!

Așa cum s-a precizat, există o disonanță între ceea ce îți dorești tu, imaginea ta despre tine și lume, și felul în care lucrurile se întâmplă cu adevărat. Poți fie să alegi să-ți schimbi felul în care gândești pentru a reduce această disonanță, fie să schimbi lucrurile. Tu ce-ți dorești? Apelează la un psihoterapeut pentru a-ți oferi suportul necesar luării de decizii și adaptării.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna , am 15 ani , sunt fata ,si aici ma voi numii Anisa. si de o vreme banuiesc ca am intrat in depresie. Nu imi pot pune singura diacnosticul , de aceea doresc sa ma ajutati. Probabil pt. dvs. sunt doar un simplu pacient , dar dvs. pt. mine sunteti o posibila salvare. Nu doresc sa-mi traiesc viata asa , desi sunt intr-un fel constient ca depresia nu dispare , ci doar “o ascunzi sub ores” prefacandu-te ca nu exista , dar intr-o zi , iti vei dori sa schimbi presul respectiv deoarece este invechit , si sa-l schimbi cu unul nou , mai colorat , si atunci iti aduci aminte. Asta inseamna , ca atunci cand doresti sa faci o schimbare , mereu iti aduci aminte de evenimentele neplacute ce s-au intamplat cand ai incercat sa te schimbi , si o lasi balta. M-am taiat , in niciun caz , cum fac alte persoane “pentru atentie”. Daca era pt atentie nu incercam din rasputeri sa ascund taieturile. Am incercat si sa ma sinucid cu pastile , dar nu am reusit , si pot sa spun ca ma bucur. Viata mea e un roller-coaster. Sunt o persoana foarte optimista o vreme , apoi foarte pesimista. Cred cu tarie ca putem schimba lumea , dar peste 5 minute , stiu ca nu ma intereseaza de nimeni si nimic si vreau doar sa stau sub patura tot restul vietii mele.Sau , nu imi pasa de scoala si vreau sa stau doar in pat , dar ma stresez enorm deoarece stiu ca nu voi putea face nimic fara scoala.Imi pasa mult prea mult de oameni si ma atasez extrem de repede de ei.Sunt fericita o perioada , apoi simt dinnou “durerea” asta in inima si stiu ce se apropie. VREAU SA SPECIFIC CA NU VREAU SA AUD “O SA-TI TREACA E ADOLESCENTA” Nu. Am nevoie sa trec peste asta , pentru ca daca nu trec se poate ajunge chiar la suicid. Am prietenii , dintre care 2-3 adevarati.Vreau doar o persoana care sa stie concret ce sa-mi raspunda.Multumesc pentru timpul acordat si ca ati ajuns sa cititi pana aici.

Anisa , inteleg ca esti la o varsta la care apar multe schimbari si multe semne de intrebare si ai nevoie de persoane de incredere cu care sa -ti impartasestu trairile si gandurile.Fiind optimista cred ca ai si potential sa imbunatatesti situatia.dorinta ta de schimbare iti va da si curajul sa incepi un proces psihoterapeutic.Mult succes!

Draga Anisia, iti recomand sa vorbesti cu psihologul scolii despre starile tale, dar te sfatuiesc sa vorbesti si cu un psihiatru despre aceasta pendulare intre starile de optimism si cele de pesimism (ar putea fi vorba despre o tulburare bipolara, care se poate tine sub control cu medicatie si cu psihoterapie). Schimbarile hormonale din aceasta etapa de dezvoltare, pot cauza o adevarata revolutie, care e normala in anumite etape ale vietii. Dar faptul ca ai ajuns la incercari de a-ti lua viata… e prea mult. Ar putea fi vorba despre un dezechilibru intre neurotransmitatori, la nivel cerebral. Taieturile pe care ti le faci, asta sugereaza, mai ales daca in urma lor consideri ca obtii o stare de “mai bine”. Te sfatuiesc sa inveti cum apar starile acestea de rau, de durere si pesimism; sa inveti sa recunosti cum incep ele, ca sa poti actiona de la primele semne, sa nu le lasi sa se mai instaleze complet. Apoi vei putea actriona exact opus. de exemplu, atunci cand recunosti ca s-ar putea instala starea de rau, nu o lasi si iesi afara mai mult decat de obicei, pana cand simti ca ai depasit-o. Cand esti intr-o stare de bine, daca simti ca ai prea multa energie, atunci stai mai mult in casa si foloseste energia in ceva bun (inveti mai mult pentru scoala, de exemplu). Iti doresc multa, multa, multa sanatate!

Trecerea brusca de la o stare de optimism la cea de pesimism/depresie arata ca inca nu esti echilibrata si acest lucru nu depinde neaparat de varsta. S-ar putea ca in localitatea de unde esti sa existe sali unde se fac meditatii, te sfatuiesc sa incerci. Meditatiile trebuiesc facute sub indrumare, deci, nu cele de pe net la libera ta alegere. Mai ai intrebari, cu drag iti voi raspunde.

Este de apreciat că ai reușit să identifici, deși fiind foarte tânără, aspecte care te îngrijorează, însă evită un diagnostic în afara unuia avizat. Apelează la un specialist, alături de părinți (fiind minoră), pentru o evaluare și pentru un demers în care să abordați problemele identificate. În cele din urmă vei reuși să le depășești, având alături prietenii, familia și terapeutul, iar, cel mai important, pe tine.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. Ma numesc Nicoleta si am 22 de ani, studenta in ultimul am la drept. De aproximativ 8 luni ma confrunt cu o problema care mi.a schimbat total viața. In Februarie, după ce am terminat sesiunea,am avut un atac de panica, in timp ce făceam baie, gândindu.ma la existențialism. Nu am luat in seama dar apoi starea s.a accentuat. In prezent, am i frica exagerata in legătura cu orice. Chiar si când vorbesc cu părinții mei. Nu m-a mai pot concentra, nu mai pot participa la cursuri si seminarii. Ca simptome fizice: îmi transpira puternic palmele, am uneori senzație de sufocare si de amețeala. Dar cele mai geu de suportat sunt simptomele psihice. Am o confuzie ,am momente când nu știu unde ma aflu, ce am de făcut, parca nu mai cunosc persoanele din jurul meu, mi se pare ca e totul ireal, ca totul e un vis, ca poate încep eu sa delirez. Nu mai am chef de nimic, nici sa ies la magazin, nu ma mai bucura nimic, as vrea doar sa stau singura. Am avut o perioada mai buna puțin, dar acum simptomele a.au accentuat si sunt foarte greu de suportat. Mai ales Ca sunt in ultimul an si îmi este foarte frica , ca nu o sa pot face fata. As dori un sfat dacă se poate . Mulțumesc!

un sfat ar fi sa consulti un psihiatru si sa incepi o consiliere psihologica/psihoterapie pt a ajunge la sursa acestei anxietati. Atata timp cat nu este ‘atacata’ aceasta problema simptomele se vor agrava. Nu cred ca aceste stari au aparut doar din cauza unor reflectari existentiale in dus. Curaj, se poate!

Sfatul meu , desi nu sunt un om in specialitatea asta , este sa te calmezi , sa mergi la un pshioterapeut sau la un psiholog si sa faci MEDITATIE… Eu am aceleasi simptome ca si tine , a inceput tot de la un atac de panica si am vorbit cu pshiologul Viorel Luță , si de atunci am inceput sa imi revin , nu sunt 100% vindecat , dar incet incet , fiind si optimist , o sa imi revin.

https://www.youtube.com/watch?v=I22twhQu_RU

https://www.youtube.com/watch?v=X5qVkEG4_q0

Aveti nevoie de sprijinul unui psihoterapeut pentru tratarea simptomatologiei descrise ale caror radacini si cauze par a fi mult mai indepartate in timp fata de momentul curent al aparitiei.Cautati un specialist bun in orasul dvs. si incepeti cat mai curand psihoterapia individuala in cabinet. Orice alte metode autoadministrate sau de autogestionare a starilor pot conduce in fapt la agravarea acestora in timp, chiar daca pentru moment confera iluzia unei solutii.

Apelați la un terapeut care să vă ofere sprijin astfel încât să descoperiți cauzele care au dus la apariția simptomatologiei și alături de care să stabiliți un plan terapeutic care să aibă în vedere reducerea sa.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna, ma numesc Mara am 29 de ani. Am lucrat 6 ani cate 12 ore pe zi zilnic intr-o cafenea in strainatate iar din fata vesela si sociabila am inceput sa simt asa o oboseala de evitam sa mai socializez avand nevoia sa stau mai mult singura. Ma trezeam dimineata foarte nervoasa fara sa am un motiv si simteam ca nu e bine.Am decis sa renunt si sa vin acasa dar starea mea de nervozitate nu ma lasa sa ma simt in largul meu si asa am ales sa ma duc la un psihiatru sa aud parerea lui.Mi-a dat 3 luni de asentra si gabaran asigurandu-ma ca dupa tratament ma voi simti ca inainte. Acum doua saptamani am terminat medicamentele si am inceput sa ma simt mult mai rau ca inainte. Am diaree,simt un tremurat continu in tot corpul in special mainile, tulburari de vedere,senzatie de amorteala,mancarimi de piele fara sa am ceva iar toata ziua simt o oboseala continua si cand nu fac nimic. As vrea sa stiu ce masuri ar trebui sa iau in privinta sintomelor ? Va multumesc din suflet

Ati discutat despre acestea cu medicul psihiatru? Ar putea fi efectele de dupa terminarea tratamentului. Va recomand de asemenea cateva sedinte de psihoterapie.

Sa-l dati in judecata pe acel medic…

si eu iti sugerez sa incerci psihoterapie. In ceea ce priveste tratamentul ma gandesc ca a fost intrerupt abrupt si/sau prematur ceea ce poate cauza simptomele respective (nu ne-ai spus cum ti-a mers cu acel tratament – poate nu a fost compatibil cu tine… se poate intampla). Incearca sa afli si parerea altor psihiatrii… pana sa il dai in judecata pe actualul. Se poate, succes!

Dacă ai întrerupt tratamentul medicamentos fără un plan bine stabilit împreună cu medicul tău, atunci este posibil ca aceste simptome să fie cauzate de acesta. Cel mai indicat ar fi să discuți cu el, pentru ca împreună să le rezolvați. Dacă însă ai îndoieli la adresa lui, apelează la un alt medic psihiatru, în același sens. Totodată, abordează manifestările anterioare (pierderea interesului și a plăcerii, fatigabilitatea și iritabilitatea) într-un proces terapeutic, alături de un psihoterapeut care să-ți ofere sprijinul necesar depășirii lor.

Buna ziua
In primul rand vreau sa va multumesc din suflet pt raspunsuri.
Primele 3 zile de tratament nu imi simteam capul prea bine dar in rest pe tot parcursul tratamentului a fost bine chear eram foarte bucuroasa ca nu ma mai trezesc asa nervoasa fara motiv. Acum vreau sa va spun ca nu ma simt bine deloc. Am fost la un alt psihiatru iar in momentul in care am specificat ce tratament am facut 3 luni reactia lui a fost ; citez : Aaaaaaa acum inteleg….."" iar nu mi-a mai pus nici o intrebare nimic si mi-a dat o reteta cu : stresclin, bilomag , piafen si padolten. Vreau sa va spun ca asa rau nu m-am simtit niciodata. Deabea puteam sa umblu, aveam ameteli si tremuraturi si mai rau offff m-am speriat si m-am dus la spital unde mi-au spus ca sunt prea agitata si mi-au facut o injectie si acasa. De 2 zile am aruncat medicamentele si chear de ieri ma simt umpic mai bine….

Îmi pare rău să aud ca ai avut experiențe neplăcute cu tratamentele prescrise și cu medicii cu care ai interacționat, însă întreruperea oricărui tratament medicamentos fără supravegherea medicului poate avea efecte nedorite, așa ca recomand sa încerci, dacă nu sa contactezi un alt medic, în baza recomandării căruia sa întrerupi treptat tratamentul, măcar sprijinul unui psihoterapeut. Acesta poate ajuta atât în remiterea simptomatologiei, cât și în aderenta la tratament. E important nu doar sa te simți mai bine, ci sa și fii mai bine și aceasta stare sa se mențină în timp.

Acum am 2 zile ca nu mai iau nici un medicament si vreau sa vad daca pot sa rezist si daca starile astea nu iau amploare. In acest moment nu mai am acele ameteli si tulburari de vedere continue doar scurte si rare de aceea cred ca e mult mai bine fara medicamentele ce ma faceau ca o leguma obosita. Incerc sa am tot timpul activitate ceea ce inainte nu puteam face nimic si nu ma simteam instare sa fac ceva simtind o oboseala cronica. Daca nu ma ajut eu nu ma ajuta nimeni cu adevarat. Va multumesc foarte mult ca v-ati facut umpic de timp si pt mine, a contat enorm sa vad implicarea voastra. Tot respectul

Adevărul este într-adevăr că implicarea ta este crucială, indiferent dacă alegi sau nu să apelezi la un specialist. Dacă te simți copleșită, nu știi sau chiar dacă știi, nu poți, de una singură, apelează totuși la cineva care să-ți ofere sprijin. Mult succes și sănătate!

Da am sa apelez la un psihoterapeut sa vedem impreuna situatia. Multumesc din tot sufletul si multa sanatate!

Incercati si cu terapia holistica Bowen, va poate ajuta foarte mult in echilibrarea dumneavoastra fizica si psihica, mult succes !

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:vă rog frumos..mi-am prins degetul la circular, care mi-a tăiat până la os buricul arătătorului, imediat am apăsat f puternic carnea zdrobită cu buricul degetului mare, pentru a opri hemoragia. Stau așa de 24 de ore cu trei degete lipite ca pentru închinare (e lipit acolo și mujlociu). Eu nu merg la medic, nu am mers zeci de ani, că eram salariat și plăteam pt sănătate, acum nici atât nu deranjez că nu mai lucrez…nici medicamente nu am luat, aproape niciodată. Să las așa degetele să se lipească și apoi să tai cu lama între ele? (după ce se mai vindecă arătătorul mușcat de circular).
Ultimul arată binișor privit cu unghia sus, pe cealaltă parte e negru de murdărie și sânge închegat. Doar dacă e absolut necesat sunt dispun ca să cumpăr un antibiotic sau ce mă învățați, dacă binevoiți. Mulțumesc anticipat

sfatul meu este sa depasiti incapatanarea Dvs. pt ca riscati sa va pierdeti degetul!

Chiar daca nu lucrezi, urgentele sunt gratuite! Nimeni nu-ti poate recomanda un antibiotic dupa ureche si mai ales pe internet. Plaga trebuie curatata, altfel se infecteaza! Asa cum spune si colegul de mai sus, risti sa-ti pierzi degetul!!! Tu alegi: vindecare sau amputare. Daca alegi vindecare, vei avea un deget functional, pentru ca osul nu a fost atins, doar tesutul moale. Sanatate!

Mergeți la spital, la urgente!

la doctor, ca daca se infecteaza, nu pierzi doar degetele;)

primul ajutor se acorda oricarui om indiferent de asigurare sau nu ,e alegerea dv daca nu mergeti sa va panseze si stati acasa !!

Urgenta este gratis domnule, poti sa ai sau nu asigurare, sa fii om al strazii sau nu, sa fii cazut in strada sau nu ,

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:buna ziua,Va rog sa ma ajutati cu un sfat. Acum o saptamana, una din prietenele mele a pierdut sarcina in 6 luni. Am stat cu ea in spital cateva zile, insa decand am dus-o acasa nu vrea sa vada pe nimeni. A acceptat intr-o zi sa vb la telefon. Cum as putea sa o ajut? Cum sa ii zic sa mergem la terapie sau orice este nevoie pt a trece peste aceasta stare.

si poate cel mai important: ce sa fac pentru a ma accepta langa ea. Despre ce sa nu vorbesc?

In astfel de situatii, cel mai potrivit lucru este sa asculti. Sa ii asculti tacerea, oricat de lunga ar fi, sa ii asculti lacrimile, sa o lasi sa iti povesteasca ce simte ea ca poate povesti. Dupa o pierdere emotionala urmeaza o perioada de doliu, si este sanatos pt persoana respectiva sa fie lasata si incurajata sa parcurga etapele acestui proces. Nu te speria daca se izoleaza pentru o perioada de oameni, acest lucru face parte din procesul in sine. Nu te speria nici daca o sa vezi ca plange mult, caci asta inseamna vindecarea. Acum ea simte nevoia sa sufere, si este perfect indreptatita sa simta asa. Tu asigur-o mereu ca esti alaturi de ea (prin sms, daca nu raspunde la tel), caci are nevoie sa stie ca cineva o intelege si ii asculta durerea, chiar daca nu iti arata acest lucru.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna Ziua,

Am o problema, am o fetita dintr-o relatie anterioara, in varsta de 2 ani, dupa ce ne-am despartit mi-a fost interzis accesul la ea, drept urmare nu mai stiu nimic despre ea de 2 ani.
Prolema este ca am intalnit o fata care imi place foarte mult si nu stiu cum sa ii spun despre fetita, ma simt vinovat, ma simt ca si cum as incepe relatia cu o minciuna. nu stiu nici cand ar fi cel mai bun moment, si nici cum sa ii spun.

Cel mai bun moment este cel prezent. Curaj

Nu sunt psiholog, însă pot exprima, spun eu, o părere.trebuie sa.I spui de copil, o relație trebuie sa se bazeze pe adevăr și cu cat vei amână, cu atât îți va fi mai greu.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! De ceva timp trec printr-o perioada de extrema sensibilitate…uneori imi vine sa plang fara motive certe. De asemenea, ma confrunt (dar de mult mai mult timp, insa nu am acordat atentie) cu o lipsa de incredere de sine, care imi provoaca multe neplaceri si insuccerse pe plan profesional. Sunt foarte introvertita si retrasa si imi este destul de greu sa ma destainui cuiva, de aceea nu prea am cunostinte si nu prea pot lega relatii cu alte persoane. Cand vine vorba de lipsa de incredere, tind sa ma gandesc ca se datoreaza faptului ca in copilarie parintii mei au divortat, nu in cele mai maleabile conditii, ca sa spunem asa. Dupa acest eveniment, relatia dintre mine si tatal meu s-a racit, iar acum suntem total instrainati unul de celalalt. De asemenea, nu sunt increzatoare si din cauza infatisarii mele (sunt mai plinuta si nu imi place deloc cum arat; incerc de mai bine de 2 ani sa slabesc,dar nu prea reusesc). Imi este, de asemenea, foarte greu sa ma simt motivata
sa fac ceva.
In curand voi fi nevoita sa vorbesc in public, ceea ce ma sperie foarte tare. Tocmai de aceea as vrea sa imi recastig increderea in mine. Ma puteti ajuta?

puteti lucra impreuna cu un psihoterapeut la orice aspect care va deranjeaza, inclusiv greutatea… nu ramane decat sa va faceti curaj si sa incepeti procesul terapeutic/dezvoltare personala. Curaj si succes!

Desigur. Trebuie doar sa CERI.