Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Nu stiu ce ii cu mine. Ma simt tot timpu foarte naspa , inutila, fara niciun rost pe pamant, nimeni nu ma iubeste, nimeni nu ma apreciaza , toti ma critica , nu stiu ce rost mai am … Tot timpu imi vine sa plang , tot timpu ma gandesc sa dispar odata sa nu mai stresez pe nimeni sa nu mai enervez sa ii las pe toti in pace . Din cate persoane is langa mine nici una nu ma intreba cum ma simt de fapt . Degeaba rad ca inauntru is goala , ca si moarta atata ca inca mai respir … Cateodata asa ma satur de viata… De tot si vreau sa mor … Chiar nu stiu ce naiba as mai putea face aici … Ma simt ca dracu .. Ma urasc eu pe mine nu ma mir ca ma urasc si altii … Nu stiu cum ce naiba am gresit asa mult ..cred ca am ajuns sa fiu in depresie si fac lucruri pe care nu le vreau sau numi dau seama ca le fac .. Atata ca stiu ca ar suferii mami si tati si dodo ca daca nu ar fii ei de mult eram moarta si fericita … Chiar daca nu pare incerc sa ma comport cu toti bine chiar daca mai fac crize … Ma gandesc ca poate o sasi dea semaa careva ca nu is bine si ca am nevoie de ajutor ca altfel nu stiu unde o sa ajung … Da degeaba .. Eu is aia rea nebuna si de toate … Cu toate ca incerc sa nu le fac rau sa nu ma vada de cateori plang intro zii sa rad cu eii sa par normala … Nu stiu dupa ce dracu mam nascut …

Nimeni, toata lumea… astea sunt ageneralizari limitative, extreme nerealiste. Tu decizi daca FACI ALEGEREA constienta de a CAUTA persoanele care te apreciaza, sau de a te complace in compania celor care nu ter apreciaza. E chestie de ALEGERE. Din cele 7 miliarde, poti gasi sute de milioane de oameni buni la suflet, carora le placi… Insa daca nu ii cauti, nu ii vei gasi. Doar cine CAUTA, GASESTE…

Esti ca un magnet , ceea ce gandesti atragi spre tine. Cu cat te gandesti mai mult la lucruri negative cu atat mai multe lucruri negative atragi spre tine . Doar tu poti schimba situatia asta . Da ceea ce ai vrea sa primesti . Vrei iubire ? Ofera mai intai tu iubire . Fara conditii , fara sa astepti nimic in schimb . Razi si toti vor rade cu tine , plangi si vei plange de una singura . Viata este ca o oglinda , ceea ce ii oferi iti trimite inapoi . Daca te uiti in oglinda si esti incruntata nu te poti astepta ca imaginea din oglinda sa iti zambeasca . Cu cat ai mai mult cu atat ti se va oferi mai mult . Daca ai putin si acel putin iti va fii luat . Deci cu cat ai mai multa iubire cu atat vei avea si mai multa . Daca starile pozitive sunt putine si permiti starilor negative sa puna stapanire pe tine starile pozitive vor disparea de tot . Incepe cu cele mai mici lucruri, stari si situatii si cand gasesti si cel mai mic motiv de bucurie agata-te de el si concentreaza-te pe el . Tu din contra te concentrezi pe motivele negative si prin asta le amplifici . Nu e usor la inceput dar cu putin antrenament o sa reusesti . Succes .

Depresia nu tine de dorinte, alegeri, ganduri. Este o boala care se trateaza si se poate vindeca. Va recomand sa luati legatura cu un psihoterapeut din orasul dvs pentru a primi o parere avizata si a incepe o terapie

Fiecare fiinta este unica,de neinlocuit ,speciala atit in ochii lui dumnezeu cit si in ochii unor oameni.De multe ori facem rau chiar persoanelor pe care le iubim,pentru ca ne sunt mai aproape fizic dar totusi acest comportament al tau de subapreciere,inutilitate,lipsa de speranta,este un strigat profund al fiintei tale .Iti recomand sa iesi afara,in natura ,sa privesti natura moarta,copacii fara frunze,care cu toate ca sunt goi emana atita liniste,te indeamna la iubire si impacare cu tine insuti.Priveste viata ca pe un dar nu ca pe o povara si chiar daca totul ti se pare negru,fara rost si sens sa stii ca CINEVA ACOLO SUS TE IUBESTE.

Simptomele descrise se încadrează în tabloul clinic al tulburării depresive majore, însă recomand o evaluare în acest sens și începerea unii demers terapeutic.

Nu ai trecut prin lucruri cu adevarat nasoale sa vezi cum este,nu iti doresc,gandestete ca sunt alt mult sub tine…fa si lucruri bune…doneaza ceva..te face sa te simti mai bn

Din cum te exprimi pari a fi în perioadă adolescenței și ti-ai făcut o părere proastă despre ține din cauza unor factori externi (persoane la care ții, dar care nu te înțeleg cu adevărat). Iti recomand să iei legătură cu un psiholog. Dacă nu știi cum poți întrebă aici și o să ți se recomande ceva în zonă ta. Nu amâna un consult, doar de ține depinde să începi să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă și să începi să îți schimbi părerea despre ține și un psiholog te poate indruma

exact ce a scirs cineva mai sus.incearca si doneaza ceva .uitate in ochii persoanei care iai daruit .sunt altii mult mai rau.esti tanara ,esti puternica viata este in mainile tale.fa o schibare de luk.cumpara ceva care sa te bucure .toate astea te vor ajuta.plimbate insotita de cineva cu care sa discuti orice ianafara de ce ai tu in minte.totul este in mintea ta.NIMIC DIN SPUI TU NU ESTE REAL .NU LASA SA ITI FUGA MINTEA LA RELE

Sa stii ca doar iubirea Te poate ajuta Si salva din aceasta depresie….cand spun iubirea,ma refer Mai intai la cea parinteasca…dute la mami Si tati Si dodo Si vei vedea realitatea Si adevarul…intreabai Si spunele…:va Rog mami Si tati luatima Si imbratisati-ma Si iubiti ma ca la inceput…cu cata grija ma-ti crescut, cat de mult va bucurati ca eu sunt fructul iubirii voastre…cat de mult ma-ti protejat…ai mare nevoie Sa ti aduca aminte cat de mult Te iubesc…Apoi dupa CE inima Si sufletul tau isi va amintii de aceasta iubire nepretuita…urmeaza iubirea Fata de jumatatea ta…mergi in recunoastere Si fi sigura ca vei gasi PE cineva PE care Te Va iubi daca Il vei iubi Si Tu PE el…viata PE care o avem Este fara Pret…nepretuita….si o mare minune…asta e adevarul…iar Tu insusi esti minunea…trebuie doar Sa faci diferenta Si Sa vezi ca fiecare Este unic…tu esti unica Si fiinta ta e Una in cele 70 de miliarde de oameni Si din cauza asta Tu esti speciala…daca accepti asta Si vezi asta…tu poti Sa treci peste orice…trebuie doar sa vrei…si vei reusii…te Rog da drumul la povara asta PE care o Ai in minte Si suflet…dai drumul acedtei poveri…nu Te agata de ea…lasa Sa treaca ca apa izvorului…ca norii PE cer…si stii prea bine ca dupa orice furtuna Va iesii soarele Si va stralucii…Moartea nu-ti va aduce niciodata fericirea…ci dimpotriva iti va aduce amagire Mai mare…pt dupa CE vei murii vei ramane doar cu ceea CE ai facut…Uite poti Sa vb cu mine…sau cu oricine din aceasta discutie care vrea Sa Te ajute…sunt sigur ca vei fi ajutata daca Te lasi Sa fi ajutata Sa vb cu cineva de aici…Deja esti PE drumul cel bun pt Ai spus CE Ai PE suflet…Si dupa cum vezi multi iti intind o mana de ajutor…iti vor binele…te vor ajuta…Intelegi tu scumpa draga…???!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Ma numesc mariana, am 27 ani. Va scriu pentru ca trec printr o perioada foarte grea. Am o relatie de 7 ani cu un bărbat de etnie roma.e un bărbat normal, cu un job normal, cu o familie normala. Probleme e ca familia mea nu este de acord cu relația mea din cauza etniei lui. Am incercat sa împac cumva pe toata lumea, dar cea mai rănită am fost eu întotdeauna ptr ca sunt prinsă la mijloc. Nu as vrea sa renunt la familia mea, dar nici la bărbatul pe care il iubesc. Si in plus, motivul pe care il invoca ei mi se pare absurd, nu trebuie sa il iubesc ptr ca e de etnie roma. Pana in Iunie 2015, nu mai fusesem acasa timp de 1 an si 8 luni pentru ca am crezut ca daca o sa vadă ca sunt decisă sa fiu cu el poate cedeaza. Lucru care nu s a întâmplat. Apoi am inceput sa merg din nou acasa insa a trebuit sa ascund relația mea. Acum, desi Craciunul l am petrecut separat, am decis ca macar de revelion sa fim impreuna si le am spus alor mei ca voi pleca de revelion cu iubitul meu. Nu au inteles, nu au fost de acord, si totul s a terminat cu o cearta urâta si eu plecând aproape cu forta de acasa. Poate va întrebări cum de la 27 mai cer voie părinților. Parintii mei locuiesc la sat, eu lucrez intr-un oras mare din romania, insa la sat lucrurile stau diferit si acolo familia mea tine cont mai mult de gura lumii decat de fericirea mea. Întrebarea mea este: gresesc oare ca renunt la familia mea? Cum sa fac sa nu ma mai simt atat de vinovata? Nimic nu mi as dori mai mult decat sa ii pot avea si pe ei alături dar si pe iubitul meu. Insa ei nu vor sa accepte relația mea si prefera sa nu ma vadă decat sa ma vadă cu el. Noi locuim impreuna deja de 3 ani, insa doar la oras, la sat daca merg trebuie sa ma prefac ca nu am nimic cu el. Va rog sa ma ajutati cu un sfat!
Va multumesc mult!

Ceea ce îți dorești tu e sa schimbi situația (ai tai sa fie de acord, lumea sa îl accepte, etc), însă uneori, din păcate, doar pentru ca ne dorim ceva nu înseamnă ca se va și întâmpla astfel, indiferent de efortul pe care-l depunem noi în acea direcție. Reacțiile sătenilor și ale familiei tale sunt jn afara controlului tău. Din punctul meu de vedere, problema asta care te apasă e necesar sa fie abordată în terapie, pentru a lua decizia dorită și pentru a te adapta emoțional și comportamental ei. Succes!

Esti fericita? Esti multumita? Atunci problema nu e la tine, e la ei. Nu trebuie sa renunti la familia ta. Poti sa-i iubesti in continuare chiar daca ei nu vad asta. Fericirea ta e pe primul loc, nu a lor. Din punctul meu de vedere, ori accepta ideea, ori sufera in continuare. N-are rost sa suferi si tu.

Sunt multe de spus…Parintii tai sunt tributari lumii din care provin si lumii in care traiesc. Nerespectand regulili comunitatii esti marginalizat! Tu ai stiut lucrul acesta cand ai facut alegerea, deci asuma-ti ceea ce ai ales si mergi pe drumul tau. Se pare ca in acest caz nu poti sa ai si iubitul si parintii in acelasi timp. Pentru ca sa intelegi si sa accepti ceea ce traiesti si framantarile generate, incearca sa mergi la psiholog. Vei vedea cum stau lucrurile in profunzime.

situatie specifica in genere casatoriilor interetnice. in ce-i priveste pe parintii tai "nu exista schimbare fara dorinta de schimbare" iar la varsta lor traditia, gura lumii si propriile prejudecati sunt deja de mult a doua natura. Daca nu se intampla o minune ca in filmele americane de familie, greu de schimbat ceva.

Problema este doar din partea parintilor tai? Pentru ca in etnia rroma exista o reala problema cu acest tip e cuplu, mixt. Ei sunt mai inversunati si nu accepta un "gadji" in familie si nici in comunitate. Acest tip de probleme e vechi, de cand Lumea si Pamantul… Asa cum generatii la rand s-au obisnuit cu alti membri in familie, din alte etnii, tot asa se vor obisnui cu timpul si parintii tai. Dar asta nu inseamna ca il vor si accepta in familie pe partenerul tau, sau ca il vor aseza la masa cand ii va vizita. Daca tu iti asumi acest drum, cu toate implicatiile care decurg din el, inseamna ca esti o persoana matura, libera si responsabila.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua.

Am 32 de ani, studii superioare. Am un copil de doi ani si o luna. Părinții mei nu au fost de acord de la început cu tatăl copilului. Nu au fost de acord nici sa fac acest copil. E drept ca ulterior m au ajutat si s au atașat mult de el. Momentan stau in casa părinților mei. Ca drept urmare trebuie sa dansez după cum îmi canta ei. Nu sunt de acord ca tatăl copilului sa își vadă copilul, au cuvinte pline de… Orice altceva in afara de omenie la adresa lui. Si… M au pus sa aleg. Ori stau in casa lor si nu iau legătură cu tatăl copilului ori uit ca am parinti, sa consider ca au murit. Ca ma vor dezmoșteni. M am saturat sa ma ascund. Sa privez copilul de tatăl lui. Sa… Ma simt la randul meu ca un copilaș de 10 ani. Stiu ca nu e in regula. Dar…

Ma fac sa ma simt vinovata. Stiu ca am o relație toxica cu ei. Știu ca sunt multe probleme ce datează inca din fragedă copilărie. Printre care faptul ca au acceptat sa fiu batuta, certata, apostrofata, de o asa zisa dna profesor ce am avut o din ciclul primar pana in liceu. Si acest fapt m a marcat foarte tare. Ca au acceptat asa ceva. Stiu ca nu dau un exemplu bun copilului prin stagnarea asta. Il vad cum se uita la alți copii cu tatii lor.

Maica mea simte nevoia in permanenta sa mi dea indicații prețioase referitoare la copil. Taica miu… Ca aia nu fac bine… Ca… Efectiv nu mai suport. Parca sunt o marioneta. Moneda este faptul ca ma amenința cu dezmoștenirea, ca nu vor sa mai audă de nepot. Ca nu mi dau obiectele mele. Taica miu se apuca sa facă curat in camera copilului. In contextul in care, atunci când e plecat, eu sunt unica ce se ocupa de curățenie.

Ai mei au divorțat acum 5 ani, recasatorindu se acum 3 ani. Evident. Taica miu i a dat maica mii o scrisoare in care erau scrise intențiile lui. E complicat dar simplu. Si stiu ca puterea e la mine. Si ca dau un exemplu de marioneta copilului. Si ca ii răpesc tatălui lui multe momente. Parca as fi extensia maica mii. Am citit despre sindromul alienării parentale. Si pare a fi…

Problema este ce fac. Renunț la ai mei… De tot. Sau… Renunț la tatăl copilului. Au doar cuvinte urate… Tigan… Si multe altele. Ma simt ca între ciocan si nicovala. Vreau sa plec pe ascuns, fara haine, doar cu actele mele si ale copilului… Sa nu le aud programările negative. Problema este ca… Ei stiu ca sunt influențabila. Toată perioada sarcinii m au bombardat cu… Lăsa l lăsa l lăsa l… Pe tatăl copilului. După ce au încercat sa ma facă sa fac avort. M a dat afara din casă. Asta îmi lipsea însărcinată fiind.

Stiu, in teorie, ca starea mea o transmit copilului. Sunt conștientă. Mi e frică de faptul ca nu voi reuși sa ma descurc in casa tatălui copilului. Ca nu se va acomoda… Ceva sugestii pentru o buna acomodare aveți? Sau tine de starea mea in principal si nu de obiecte?!?

Si cu primul copil, in urma cu 5 ani… Mi au spus ca nu este loc in casa pentru un copil si sa fac avort. Cred ca acesta a fost declick ul. După avort… Pentru ca l am făcut sub anestezie generala, un an, plângeam in fata monitorului, vizualizând filmulete cu avorturi, stăteam pe forumuri ce tratau acest subiect.

Problemele sunt adânci… Ce ma sperie, este faptul când nu sunt in prezenta lor, simt o sfârșeală si neputință. Nu zic ca toate relele sunt din cauza lor. Sau ca eu sunt neprihănită. Dar ma doare cumplit.

Cu tatăl copilului m am cunoscut in urma cu 3 ani aproape. După o luna si jumătate am decis sa avem copilul. El, atunci, nu muncea… Eu de frica si influențată fiind, văzând nemulțumirea alor mei m am întors in luna a opta de sarcina acasă la ai mei. Când spun influențată ma refer la picătura chinezeasca. In fiecare zi aceleași cuvinte.

Cu sora mea… Mai mică cu 7 ani. Au lăsat o sa stea într un apartament al lor. E măritată. Are un copil. Nu e firesc.

Ca am permis sa interfereze cu deciziile mele. Sa se bage într atât încât parca as fi sora copilului meu, nu mama lui. Ce îmi da de gândit. El nu spune mama. Spune doar tata. Ar trebui sa mi dea de gândit cum ca verbalizează ceea ce ii lipsește?!? Si ca e o forma de pedeapsa faptul ca nu spune mama?!? E foarte atașat de bunicii lui, părinții mei.

Nu as vrea sa creez o trauma prin această eliberare a mea. Desi tare mi e mie ca de fapt… Trauma e a mea. Nu a lui. Si ca sa ma "ajute" ei spun ca in prezenta lor nu cârâie, ci doar in prezenta mea. Si multe altele.

Ma simt groaznic. Ca paralizata de indecizia mea. Parca ar sapa sa ma fac sa nu am încredere in mine. In contextul in care parca sunt o mama umbra, tot timpul după el, mi e frica tot timpul sa nu pățească ceva… Doar eu m am trezit de la naștere pana acum. Excepție făcând o singura noapte… In doi ani si o luna. Efectiv m am saturat. As lăsa tot, dar tot. Haine, obiecte, carti, doar sa stiu ca nu il afectez extrem de tare pe copil… Si inca ceva… El nu vine sa caute alinare la mine ci la mama mea. Nefiresc…

Poate părea ca si cum nu mi asum, sau ca nu s conștientă de răspunderea ce o port. Am 32 de ani. Am o profesie, e drept, prost plătită… In Romania. Dar asta înseamnă ca trebuie sa fiu o mini adolescenta perpetua? Prinsa in jocul acesta? Ca sa nu mai spun ca l am trecut pe tatăl copilului in certificatul lui de naștere, fara știrea alor mei, sa nu mai spun ca mi au luat certificatul de naștere. Sa nu mai spun ca maica mea l a luat in spatiu pe ginerele ei, fără știrea lui taica miu. Ca ai mei frați nu vorbesc cu mine. Pentru ca probabil i am făcut de rușine… E un calm si liniște aparenta. Cu pumnul in gura, metaforic spus.

Va mulțumesc pentru răbdare. Crăciun binecuvântat!

povestea ta m-a impresionat si imi pare nespus de rau ca inca nu ai puterea sa faci ceea ce ESTE CLAR ca stii ca este nevoie sa se intample. Ai scris foarte bine si limpede… eu te-am inteles… ai fost mult mai clara ca majoritatea oamenilor. Nu am de gand sa spun decat ca judeci bine si ca poate a venit momentul sa si risti acea suferinta de care iti este teama la ‘rupere’ (de niste parinti, cel putin tata, extrem de toxici!). Sper ca o sa ceri ajutorul si ca o sa te mobilizezi! Succes! http://www.copilul.ro/pentru-mama/sentimente/5-asociatii-si-organizatii-pentru-sustinerea-mamelor-a13072.html

Draga mea, imi pare rau ca treci prin calvarul asta! Dar trebuie sa te inarmezi cu rabdare si putere. Si eu vreau sa scap dintr-o relatie toxica ( relatia cu socrii mei). Ce profesie ai? Inteleg ca nu ai bani pusi deoparte si ca ti-e teama sa o iei de la zero. Trebuie sa faci ceva ca sa scapi de acolo. Copilul tau este mai important si gandeste-te ca daca il cresti alaturi de parintii tai, va fi ca tine cand va ajunge la maturitate. Tatal copilului vrea sa-si asume raspunderea in legatura cu tine si cu copilul? Lucreaza? Sunt niste detalii foarte importante.

Situația descrisă e dificila și înțeleg ca-ti este greu în momentul de fata sa iei o decizie. Cântărești chiar aici avantaje și dezavantaje. Îți recomand sa apelezi la un psihoterapeut pentru sprijin în luarea deciziei, adaptare la ea, oricare ar fi, precum și depășirea situațiilor din trecut. Se poate, caută sprijin și suport și în prieteni, tatăl copilului, dar aminteste-ti ca în cele din urma, e necesar sa înveți chiar tu sa faci fata adversitatilor vieții, iar un terapeut te poate învăța asta.

Picatura chinezeasca… hmm… exista antidot: tehnica discului stricat. Asta se refera in cadrul unei comunicari, nu in afara ei. Imi e greu sa cred ca parintii tai chiar se vor putea tine de cuvant, adica sa rupa orice legatura cu tine, atata vreme cat ei sunt dependenti de "picatura chinezeazca". Mi-e mai usor sa imi imaginez ca te vor putea pedepsi cu usurinta, dezmostenindu-te. Vad ca problema ta e: "la ce renunt": la familia nucleara sau la familia extinsa? Eu vad, insa, una mai personala: responsabilitatea. Nu uita ca aceasta reswponsabilitate este caracteristica adultilor. Dupa cum se vede, te lasi blocata in etapa de copilarie. Se pare ca parintii tai vor sa-si asume responsabilitatea vietii tale. Asta nu e normal; fiecare parsoana e singura responsabila pentru viata ei. este cam greu ca, subit, sa-ti iei viata in propriile maini, fara sa ai niste prerechizite. Poate ca doar cu pasi mici vei reusi, fara sa dai raportul pentru tot ceea ce decizi sa faci. Apoi, e vorba si despre posibilitatile financiare ale tale, de a sustine nevoile unui copil. Dar aici poate contribui tatal lui. Of, of, e tare mult de vorbit, e complicat. Ia-ti aliati puternici (prieteni, specialisti) si incepe sa actionezi. Inactiunea are consecinte mai spectaculoase pe termen lung. Iti doresc muuuulta putere, curaj si tarie!

Cautati-va un psiholog autorizat.

RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: "Va mulțumesc din suflet pentru răspunsurile si sugestiile oferite.

Profesia mea este de profesor. Cel puțin inca. Din cauze de natura financiara. Stiu si conștientizez ca ar trebui sa merg la psihoterapeut. Sa ies din familia mea cea toxica. Si sa nu sufere copilul repercusiuni iremediabile pe termen lung. Realizez ca problema mea rezida din copilărie. Îmi dau seama ca al meu copil e posibil fie sa fie ca mine, rămânând aici, fie sa fie extensia alor mei. Chiar si acum. Maica mea se încăpățânează sa facă program, ca aia nu e bine, ca da copilul sa l culc eu. In contextul in care când taica miu este plecat nu face absolut nimic. Eu venind de la munca fac… Plus ca e perioada de " mica adolescență" a copilului.

M am saturat aa tac. Efectiv. Dar ma gândesc si la ruptura alor mei de copil… Sa nu sufere copilul. Sau de fapt proiectez asupra lui ce simt eu. De aceea va întrebam daca il poate afecta schimbarea domiciliului. Sau daca este un atașament de obiecte. Sau in definitiv e vorba despre ceea ce simt eu si stările mele, ce uneori pendulează.

Chiar astăzi a fost o situație in parculet, in care o fetiță a alergat după tatăl ei, si copilul meu a alergat spre el. După 10 minute, era lângă acel cuplu si zicea "tati…" si fetița a răspuns ca e tati al ei.

Tatăl copilului muncește, actualemente. Vrea sa se implice in viața copilului. De cate ori si a văzut copilul a fost pe ascuns. M am saturat sa tac, sa mi se spună ce sa fac cu copilul, sa mi se facă program ca unui copil de zece ani…

Va mulțumesc mult."

Copiii, la aceasta vârstă, preiau modelele părinților. Învățarea reacțiilor emoționale și comportamentale se face și vicariant, adică, dacă observa, spre exemplu, ca mamei îi e frica de ceva cel mai probabil ca prelua acea frica. În opinia mea, copilul nu e un argument pentru a rămâne, ci pentru a pleca.

Uite cum vrea copilul: spune "tati" barbatilor de pe strada!!! E nevoia lui de tati al lui. Acesta ar fi cea mai puternica motivatie de a pleca. Aveti o familie nucleara destramata, care are posibilitatea de a se lega la loc: toti vreti acest lucru, voi membrii acestei familii. Insa familia extinsa se opune familiei nucleare. Asta-i viata, asta-i natura: familia nucleara primeaza. Familia extinsa se bate cu natura; dar asta e problema membrilor ei; poate ca pana la urma vor intelege ca intr-un razboi cu natura, NATURA e cea care invinge!!! Daca ei au aceasta problema sau daca vor sa duca acest razboi, inseamna ca si-l asuma. Sunt adulti, sunt responsabili de modul in care isi rezolva propriile lor probleme. Inca nu am inteles cum de te simti chiar tu datoare sa le rezolvi problemele aberante de control si dictatura. Doar pentru simplul fapt ca au nevoie de o victima si atunci tu te oferi pentru ca asa vor ei sau doar o victima este cheia bunastarii lor emotionale sau spirituale??? Mai uitat-te o data la ceea ce s-a intamplat cu copilul pe strada, la cum alerga spre acel barbat. In plus spui ca tatal lui vrea sa se implice. Tu vrei viata ta… spui ca te-ai saturat; ce mai astepti? Despartirea de bunici e obstacolul?E cel mai grav lucru din lume? Alti copii au bunici care ii vegheaza din cer, dar acei copii nu-i pot vedea niciodata. Daca vor vrea parintii tai sa se intalneasca cu nepotelul lor adorat, o vor face. Daca nu… e alegerea lor dureroasa pentru copil, dar nu cred ca la fel de dureroasa precum aparentul abandon al tatalui. Copilul poate crede ca tatal lui l-a abandonat pentru ca el e inadecvat intr-un fel. E o dubla suferinta: de abandon si de inadecvare. Asta neste emotii de vinovatie si poate escalada in depresie in toata regula. Apoi sa vezi tu suferinta! Nu cred ca daca iti vei intregi familia nucleara si nepotelul isi va suna bunicii dupa o luna, ei vor refuza sa vorbeasca cu el… ce mai astepti?

Olga Gadea, iti multumim pentru ca ai postat un feed-back.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,

poate ca nu ma puteti ajuta, dar am zis totusi sa incerc. Fratele meu e un impatimit al jocurilor de noroc. Pana acum a pierdut o sumedenie de bani, si aur. Are 26 de ani si are de-a face cu jocurile astea de vreo 10 ani. Am incercat in toate felurile sa il ajut. Daca nu se duce in sali de joc, se joaca pe telefon, sau pe laptop, cu cardul online. Chiar nu stiu cum sa il ajut. Mama mea s-a imbolnavit din cauza lui. Ea, impreuna cu mine l-am ajutat intotdeauna sa isi acopere “gaurile”, fara sa afle tatal nostru. Eu il ajut ca sa nu o supere pe mami, iar mami ca sa nu afle tati. Practic suntem la mana lui. Noi strangem bani din putinul pe care il avem, dar nu ne putem bucura de ei, pentru ca fratele meu intotdeauna gaseste ceva de facut cu banii nostrii inaintea noastra.
Va rog ajutati-ma sa il ajut pe el. Ieri, de exemplu a fost trimis de la firma unde lucreaza sa rezolve niste documente, cu bani bineinteles. Ce a facut? A fost la jocuri. Cu banii lui, apoi si cu banii firmei. El niciodata nu are bani in portmoneu. Si daca ii are categoric sunt bani murdari de la jocuri.
Noi suntem o familie buna, decenta, crestina, niciodata nu am dus lipsa de nimic, din nici un punct de vedere. Asa ca nu pot spune ca face asta din cauza lipsurilor. Nu stiu care e motivul.
Ajutati-ma, va rog!

Duceti-l la un psiholog clinician Steliana Rizeanu Pintilie il va ajuta sa depaseasca etapa cu jocurile de noroc.

din pacate este genul de situatie in care el ar fi bine sa realizeze ca are o problema serioasa si ca are nevoie de ajutor de specialitate (psihoterapie)… insa ma gandesc ca, poate, din cauza ca tu si cu mama ta il ‘protejati’, nu faceti decat sa ii incurajati acest viciu, el practic nesuferind cu adevarat consecintele unui asemenea stil de viata. Stiu ca este dureros insa s-ar putea sa nu ii faceti un bine. Succes!

Faptul ca îi oferiți suport nu face decât sa întrețină comportamentul dezadaptativ, care, pentru el, nu are consecințe negative. Rupeți acest cerc vicios, oricât de greu ar fi și oricât de mult v-ar presa, și Sugerati-i terapia. Cu toate acestea, atâta timp cât el nu conștientizează problema, nu puteți interveni mai mult de atât.

Din cîte înțeleg , el nu are voință. Iar d-vs îi alimentați obsesia bolnăvicioasă. E un drog. Dacă el nu conștientizează gravitatea situației , vă luptați cu morile de vînt. Doar o voință de fier îl poate scăpa de acest viciu. Sponsorizînd nu îi faceți un bine. Un medic specialist în ” dezintoxicare ” e unica sol. Succes

Uitati, aici puteti gasi niste informatii foarte interesante in legatura cu dependenta de jocuri de noroc (si alte dependente). https://psihoworkshop.wordpress.com/2015/09/21/dependenta-de-jocuri-de-noroc/ Situatia este urmatoarea: nimeni nu poate face nimic in locul fratelui dvs. Puteti sa ii dati sa citeasca materialul (intr-un moment in care se caieste si ar vrea sa schimbe ceva). Poate se regaseste si incearca o terapie. Important este, daca puteti, sa nu-l judecati. Prezenta sau absenta banilor nu influenteaza in mod direct acest comportament. Nici religia. Nici rusinea. Desi, jucatorilor le este foarte rusine de ceea ce fac si de faptul ca nu se pot abtine. Daca reusiti sa ii transmiteti ca il intelegeti, dar ca acest comportament trebuie sa dispara, atunci sunteti pe drumul bun. Daca se hotaraste in favoarea unei terapii, il pot ajuta. Mult succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Am 22 de ani,sunt din Constanta,diagnosticul meu este:depresie si anxietate moderata,tulburare mixta de personalitate,intelect de limita,am avut crize hipomaniacale.Am mers la psiholog si la psihiatru timp de vreo doi ani.Am luat tratament,am abuzat de el, mi sa spus ca trebuie sa stau o perioada fara .Psihologul mi-a spus sa nu imi mai plang de mila si sa actionez ptc trece viata pe langa mine.In copilarie parinti mei sau despartit,am aflat cine este tatal meu natural intr-o zi cand acesta a venit sa ma ea la programul de vizita.Familia noastra sa mutat de N ori de la Bucuresti la Constanta,imi era greu sa imi fac prieteni,majoritatea timpului stateam singur.Cand am inceput liceul nu ma puteam integra,eram cel de care se facea misto,am fost de multe ori umilit si lovit.Am vrut sa vorbesc cu parintii despre problemele mele insa nu am facuto de rusine,am inceput sa chiulesc si ulterior am fost exmatriculat din cauza absentelor. Miam terminat apoi liceul la un liceu cu plata. Dupa 4 ani leam spus parintilor dc am inceput sa chiulesc(urmand sfatul unui psiholog) insa am fost dezamagit de rezultat(imi doream sa mi se acorde atentie dinacel moment insa am fost consolat si apoi au uitat iar de mine).Am probleme de integrare si in colectivul de la munca:nu comunic cu ceilanti doar muncesc si datorita depresiei nu muncesc eficient.Nu am personalitate,prieteni.In ultima probleme intampin o problema extrem de neplacuta:efectiv nu mai stiu sa vorbesc,sa ma exprim,nu imi vin expresii,nu prea am inteligenta sociala si nu prea inteleg ce vor sa zica cu adevarat cei din jurul meu.Mai imit din cand in cand unele expresii pe care le aud la colegi ptc sa nu para ca sunt chiat asa de limitat.Am o parere extrem de proasta despre mine si ma afund in nepasare si disperare.Mama mea este indiferenta cu mine si in putinele momente camd vrea sa vorbim eu refuz ptc stiu ca si ea este lafel de limitata ca mine.Tatal meu vitreg este plecat in Germania,cu el vorbesc foarte rar.Tatal meu natural este bolnav si nici cu el nu vorbesc ptc nu ma sprijina si este si el indiferent.Cu celelante rude vorbes insa nu foarte mult ptc imi este rusine de ei(ei sunt oameni sociabili).Vreau sa stiu ce asi putea face sa ies din situatia asta:sa fac psihoterapie,am inteles ca exista si ceva numit Dezvoltare personala insa nu stiu exact ce inseamna.Sau alta metoda prin care sa ma pun pe picioare.

Psihoterapia este o metoda curativa ( are scop de a vindeca, de a ameliora ), dezvoltarea personala are scopul de a optimiza resursele proprii. Cautati un psihoteraput cu care sa va simtiti confortabil si alaturi de care sa explorati sentimentele de nepasare, disperare, limitare, gol interior.

Subscriu. În cazul dvs. este recomandata psihoterapia, existând un diagnostic. Manifestările ar trebui probabil reevaluate înainte de începerea procesului terapeutic, care s-ar putea sa dureze, datorita comorbiditatilor (mai multe tulburari). Nu ezitați sa cereți ajutorul.

Gasesteti pe cineva cu care sa mergi pe drumul vietii….relatia de cuplu ajuta

In scris te-ai exprimat coerent, n-am avut nicio clipa senzatia ca ai avea vreo problema. Exerseaza si vorbitul. Apoi, gaseste o activitate pe care s-o iubesti. Daca tu ai fost in copilarie lipsit de atentie si afectiune, nu ti-ar placea sa petreci o parte din timpul tau liber cu copii orfani? Este doar un exemplu. Ma gandesc ca tu ai multe de oferit, asa e?

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Salut, am o problema. Cred ca sunt sociopata..
Am observat de mult ca am ceva probleme cu asumarea responsabilitatii, adica daca aveam ceva de facut important aminam sau uitam si chiar daca intelegeam importanta lucrurilor, totusi evitam rezolvarea imediata.
Am fost citiva ani in depresie, pina cind mi-am dat seama ca am nevoie de o schimbare. Daca inanite eram o fata pasiva, introverta, acum sunt vesela, mereu cu idei noi. Totusi simt uneori o mica dificultate in interactionarea cu unele persoane.
Din experienta prin care am trecut in timpul depresiei, mi-am impus ca sentimentele nu merita sa fie atit de des utilizate si simtite la maxima intensitate. Am ajuns ca nu mai sint nimic in raport cu persoanele.. da, simt afectiune, pasiune, insa nu dragoste.. despre prietenie nu stiu ce sa cred..
Cel mai mult ce ma afecteaza este ca asta a inceput sa-mi placa.. Viata care nu implica sentimente chiar e mai simpla!
Recent am aflat ce e asta "Sociopatie". Am aflat si era normal. Un nou cuvint in vocabularul meu. Cu timpul insa, mi-am strecurat o idee: ce daca sunt sociopata?
Ma simt bine fara sentimente, stiu ce asteapta lumea de la mine si pot sa pot sa le ofer in oarecare masura.. . dar e bine oare? Ce-o sa fie cind o sa trebuiasca sa iubesc intr-adevar pe cineva (am mai incercat, dar fara a atinge rezultatele astepate), sau poate doar am nevoie de persoana potrivita?
In fine, as avea nevoie de "sentinta finala" : sunt sau nu sociopata?
Daca da, ce trebuie sa fac??
Multumesc

eu nu mi-as da ‘verdictul’ online insa ti-as sugera (cu tarie) sa explorezi toate aceste intrebari impreuna cu un psihoterapeut. Din ce spui inteleg ca perioada ta depresiva te-a impresionat puternic si chiar te-a invatat cum sa te porti in ultima perioada… insa aceasta poate insemna ca ti-ai construit alt fel de mecanisme de aparere… etc.. Exploreaza cu incredere si curaj! Succes! ;0

Sociopatie nu inseamna imposibilitatea momentana de a intra intr-o relatie care implica sentimente de iubire; sociopatie inseamna a face rau oamenilor sau animalelor din cauza lipsei sentimentelor (nu doar iubirea, ci mai ales empatia, toleranta, etc). Probleme de asumare a responsabilitatilor, de amanare a rezolvarii de probleme, dificultati de interactionare, nu fac parte din tabloul clinic al sociopatiei. Daca ne spuneai ca ai o mare lejeritate in interactiuni, chiar ca esti maestra in arta seductiei, iar aceasta arta o folosesti cu scopul de a capta increderea oamenilor, pentru ca, mai apoi sa le faci rau, sa-i chinui, atunci putea fi vorba despre sociopatie/psihopatie. Din descrierea ta, reiese ca esti o persoana multumita de momentul actual al vietii care ti se pare simpla (fara implicatii sentimentale si fara implicatii in rezolvarea de probleme). Daca vrei sa explorezi sursa/ cauza acestor dezimplicari, poti apela la un specialist care sa te ajute sa te optimizezi ca si epersoana, iar aceste puncte slabe sa le poti ajusta potrivit crintelor personale si ale mediului. Succes!

Subscriu. Cred ca nu putem evolua în acest format cele descrise de tine, mai ales ca un diagnostic clinic al sociopatiei nu exista (mai degrabă "simptomele" descrise s-ar asocia Tulburării de personalitate antisociale). Nu știm însă ce vârstă ai, de cât timp au apărut manifestările, așa ca este foarte posibil sa fie un mecanism de coping. Explorează împreună cu un terapeut aceste aspecte, mai ales ca te îngrijorează.