Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Va rog sa ma ajutati este strigatul meu d disperare nu stiu cum sa mai procedez sunt impreuna cu sotul meu de 8 ani avem 2 copii de 7 si respective 16 luni de o perioada buna d timp are o amanta tinerica eu nu mai exist pentru el nu ii mai place nmk din ceea ce fac cum ma imbrac cum gatesc a cum doua zile mi a zis ca ma uraste ca nu ma mai suporta il iubesc din toata inima vreau sa l recuperez si nu mai stiu cum am incercat si cu ton jos sa discut am facut si istericale I am zis daca nu mai are nimic pt mine sa si faca bagaju ce sa fac simt ca il pierd va rog da ti un say eu am 32 d ani aia are 20 cum sa lupt cu asta ??

Cu calm si rabdare, in primul rand. E greu, in situatia dvs sa acceptati un astfel de sfat, care va indeamna la o asa zisa pasivitate, dar, in niciun caz nu este pasivitate. Calmul si rabdarea va vor ajuta sa vedeti de la ce anume din familia dvs a pornit dorinta sotului dvs de a se lega de altcineva, ce anume nu i-ati daruit dvs – din nebagare de seama, din prea multa munca etc, deci, fara voie – si a gasit in alta parte. Istericalele, nervii, tensiunea in niciun caz nu-l vor determina sa revina spre familie ci mai mult il vor indeparta. Incepeti sa mergeti la coafor, sa aveti grija ca dvs sa aratati bine, fiti cocheta ca atunci cand l-ati cunoscut astfel incat sa-l determinati sa-si indrepte ochii si sufletul catre dvs. E greu cu 2 copii, dar, niciun sacrificiu nu este prea mare pentru a va salva familia.

imi pare rau pt situatia in care te regasesti si sincer nu stiu daca ti-as putea da un sfat de genul ‘cum sa te lupti cu o femeie de 20 ani’. In schimb as putea sa iti atrag atentia asupra faptului ca aceasta schimbare nu s-a produs brusc si fara motiv (cum sigur ai realizat si tu) si ca asta ar putea sa spuna foarte multe despre modul vostru de comunicare in cadrul relatiei de la inceput pana in prezent. Nu amanta este problema… ca sigur nu l-a luat cu forta de langa tine. Incercati sa rezolvati in cuplu aceasta situatie, in orice fel, preferabil cu un consilier de cuplu care poate sa priveasca situatia obiectiv. Succes!

Situația dvs. este cu adevărat nefericită. Dacă soțul a luat o decizie în acest sens, nu rămâne decât ca dvs. să vă împăcați cu ea și să apelați la terapia individuală, pentru a vă ajusta mai ușor noii situații și pentru a face față ei, dar și viitorului. Dacă însă sunteți în incertitudine amândoi, apelați la terapia de cuplu. Veți avea ocazia să explorați care sunt aspectele, care țin atât de dvs., cât și de partener, care au produs această fisură în relație, ce decizii puteți lua în legătură cu ea și cum le puteți implementa.

Nu ai cum sa lupti. Lupta e cu tine insati. Fii demna, respecta-i decizia. Fiecare e responsabil pentru destinul lui. Nu poti tine pe cineva cu forta. Continua-ti viata, fii fericita si implinita cu ea, asa cum e.

Draga mea , reaminteste – ti ca nimic nu e intamplator si totul se intampla spre binele nostru .Stiu ca acum ti se pare ca totul este sfaramat si imprastiat in toate partile dar stii proverbul romanesc ‘ Un sut in c.. ,e un pas inainte ‘ . Daca nu vei mai fi cu el ,sa fii convinsa ca va veni un timp in care vei intelege de ce ati ajuns in aceasta situatie. Acum 6 ani am trecut si eu printr o despartire si am suferit timp de 12 luni caineste,am slabit 10 kg .Dar dupa 3 ani am inteles ca era necesara aceasta despartire incat daca ramaneam impreuna astazi nu as fi fost terapeut .Sincera sa fiu am inteles tarziu ca nu exista despartire ci este vorba despre modul in care 2 suflete aleg sa se dezvolte .Cand unul se dezvolta mai mult decat celalalt ,ei nu mai sunt pe acelasi nivel si atunci intalneste pe cineva aflat pe acelasi nivel de vibratie. Sa ne reamintim ca totul este energie . La nivel celular avem 95 % energie, 4% materie si 1% informatie . In plus in Univers totul este perfect ! Analizeaza concret si sincer care este situatia, limpezeste-ti gandurile ca atunci apar cele mai bune solutii.Aminteste-ti ca esti cea mai importanta fiinta ,iubeste-te,respecta-te ,pretuieste- te.Te imbratisez si iti doresc sa ai parte de ce este mai bun pentru tine.

Draga mea incearca sa al tratezi cu multa indiferenta e greu e dur dar tu sa nu uiti un lucru tu esti mama copiilor lui si vei fi dar el e un las ,capul sus viata merge anainte tu inca al mai iubesti dar el nu el o iubeste pe cealalta tu stai linistita uita-l, ,,totul in viata se plateste mai devreme sau mai tarziu, ,,,

Cea de 20 de ani al va lasa, ,,,nu va sta mult cu el, ,,,in general barbatii cind d-ai de greu dispar ptr ca nu sunt in stare sa lupte, ,,,

Ati doresc mult succes si nu te uita anapoi doar anainte, ,,,

Este un moment al vietii tale care te poate face sa te redescoperi , sa te regasesti, sa depasesti situatii pe care nu ai fi crezut vreodata ca poti , sa iti demonstrezi tie ca esti femeia si mama extraordinara . Parerea mea , este sa te bucuri ca esti un om intreg, sanatos, sa fi fericita ca esti mama a doi copii, ca esti tanara , si toate celelalte calitati de care TU sa fi constienta, fara sa ai nevoie de vreo recunoastere a cuiva sau a omului care acum nu te mai vrea. Deasemeni, ca o parere din afara, atunci cand o persoana iti spune ca nu te mai iubeste si, mai mult de atat , iubeste pe altcineva, este bine sa ii deschizi usa si sa il inviti sa plece. Ca mama , ai dreptul sa ceri drepturile ce revin copiilor tai conform legii , in instanta. Daca tii cu forta un om langa tine, te va face sa suferi mai mult, te va depersonaliza , te va face sa crezi pana la urma ca nu esti buna de nimic, ca nu esti eleganta, etc. Suferinta prin care treci acum poate fi din iubirea pe care spui ca o porti pentru el, dar si daca nu l-ai fi iubit cu adevarat si traiai impreuna cu el din ideea de familie , momentul in care esti parasit este la fel de dureros si daca nu esti in echilibru tu cu tine, te poate duce la momente de isterie ceea ce face sa agraveze situatia si mai mult dintre voi doi. Femeia este intodeauna puternica, mai puternica decat crezi, poti merge inainte cu capul sus , cu demnitate fatza de tine si copiii tai ! Viata este frumoasa, merita traita frumos, nu ai nevoie de cineva care sa te faca fericita , ci tu sa fi fericire in tot ceea ce faci cu tine si viata ta ! Cand vei iesi din acest moment de suferinta, iti poti pune cateva intrebari gen: ce am eu de invatat din ceea ce mi s-a intamplat, ce vreau eu cu adevarat sa fiu, sa fac, sa devin etc, dupa care , in functie de raspunsuri actioneaza ! https://www.youtube.com/watch?v=xutVvayLoJE

Daca vrei sa ramai cu el,sa nu divortezi!!! Barbatii nu au curajul divortului.Rar…..Apoi,inhama- te cu nesimtire….macar aparenta.Nu- l baga in seama.Dupa indiferenta,apeleaza la amabilitate,ca si cand totu- i roz,chiar daca nu vede,nu aude…tu,fii draguta.Si la propriu si la figurat.Barbatii sunt copii rasfatati….educa- l !!!! Vei vedea ca functioneaza….

intervin cu o rugaminte atat ca moderator al grupului cat si ca barbat: va rog nu mai folositi expresii sexiste de genul ‘barbatii sunt… femeile sunt…’. Nu pot duce intr-o directie buna oricine le-ar folosi. Multumesc, o zi cat mai buna!

Asa este aveti dreptate

Scuze

Trebuie sa respectam atit timp cit ne respectam pe noi

Draga doamna, credeti-ma, doar aparent se pune problema ”ea are 20 , eu 32, cum sa lupt cu asta”. Ea..e una, oarecare, dvs sunteti sotia si mama copiilor lui. Chiar daca pe moment, se pare ca sotul a ”uitat”. Insa, sunteti intr-un moment critic, tensionat, exploziv..care nu va avantajeaza deloc. Acum e nevoie de timp..de rabdare. Am retinut ca il iubiti si doriti sa-l recapatati…2 copii mici, cred ca sunt motive care va pot face sa fiti rabdatoare. In primul rand, nu va mai certati, cand vine, de unde vine, la ce ora vine ramaneti calma – asta nu inseamna ca a lasati calcata in picioare, cum v-ar spune atcinea, ci ca sunteti mai inteleapta. Sotul se asteapta la scandal, reprosuri, tipete, chestionari despre aventura – dvs faceti exact opusul, vedeti-va de treburile dvs, si spuneti-i ca vin Sarbatorile si nu vreti scandal, sa speriati copii, etc. Lasati-i putin timp- nu inseamna ca-l incurajati, sau, ma repet, ca sunteti ”fraiera”, ci o femeie responsabila, care tine la familie si nu i-a decizii in graba. E nevoie de putin timp, spatiu, ca sa va dati seama ce simtiti, ce doriti pt familie, pt dvs. Luati legatura cu un psiholog, care sa va ajute sa clarificati, chiar daca va impacati, aeti neoie de consiliere de cuplu dupa acest episod, pt a a reface relatia. Dar, pas cu pas..deocamdata, lasati sa treaca sarbatorile si creati un climat de liniste.

Lasa l.Nu te iubeste.Nu te a iubit si nici nu te va iubi vreodata.Nu te umili.Nu merita.Nu traumatiza afectiv cei doi copii straduindu te sa ramii cu el in conditiile astea.Oricit de greu iti va fi tie,lor in timp le va fi mult mai bine.SI apoi nici tu nu l iubesti.O iubire care duce spre disperare nu i iubire.De ce sa vrei pina intr atit sa ramii cu el daca niciunul nu va mai iubiti?Imagineaza ti ca ai mai trai ani cu o suferinta ca asta.Merita?Asa cum descrii lucrurile in ce ne ai scris esti o depresiva,La copii tai nu te gindesti deloc?Unde i va duce starea asta a ta de acum?Cine i mai important?El sau copii?Gindeste te bine.Desprinde te si refa ti viata pentru tine si pentru copii.Pentru ca de barbati ca sotul tau e plina tara asta.Trezeste te si invata sa te iubesti pe tine.Cit despre vre un ajutor,pina si Dumnezeu ii ajuta pe cei care se ajuta singuri.Inca odata nu te umili.Si cel pe care vrei tu sa l recuperezi s a dovedit a fi un micinos care te a mintit din prima zi a casatoriei voastre.Asa vrei sa traiesti mereu,in umilinta si minciuna?Gindeste te.Lasa disperarea deoparte si lupta te pentru viata ta si a copiilor tai,care au dreptul lor la liniste si fericire.Dar nu intristati siingrijorati de o mama de o mama depresiva.In starea asta vor ajunge treptat sa creada ca nici tu nu i mai ubesti.Si inca ceva.El nu se va schimba niciodata.Daca asta speri mai bine uita.Ai grija de tine,fii atenta cu copii.Iar daca tu nu mai existi pentru el nu inteleg de ce mai exista el pentru tine?

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Bună ziua. Am crescut intr-o familie fara tata, el decedand cand aveam 3 luni. Mama s-a apucat de bauturi alcolice si a continuat-o asa timp de 25 de ani pana a murit de inima. De la 13 ani pana la 25 cand a murit mama, am fost grasuta, cu acnee etc si din aceasta cauza nu m-a placut niciun baiat, nu m-a invitat nici unul sa ies cu el etc. Nu ca as fi avut nevoie dar totusi. Dupa ce a murit mama, am slabit foarte tare, si dintr-o data am devenit atractiva. Toti ma admira si ma complimenteaza dar ironic acum ma considera femeie fatala si cred ca sunt intimidati si nu ma invita nicaieri. Ce ironie! Am cunoscut prima mea iubire la 25 de ani dar nu a rezistat pentru ca eu nu stiam sa sarut si nici el nu a avut rabdare sa ma învețe. Probabil nu vroia o relatie serioasa. Si apoi au urmat 3 tipi, am vorbit pe net o perioada (pentru ca in orasul asta mic in niciun caz nu sunt tipide varsta mea sau daca sunt, nu avem nimic in comun) dar cand ne-am vazut, ei nu simteau ce simt eu pentru fiecare din ei. Mi-e ciuda ca de cand a murit mama caut afectiune peste tot mai ales in barbati. Mereu ma atasez de oricine imi ofera afectiune. Am 28 de ani si inca sunt virgina si nu mi-e rusine, pentru ca am vrut o relatie serioasa, am vrut sa am parte de iubirea aia care o au toti, ținut de mana, flori, cineva sa ii pese. Am eu standarde prea mari? De ce mereu sunt singura? Mai mult de cand a murit mama, totul mi se pare relativ si nu mai gasesc niciun motiv sa merg mai departe.

eu inteleg ca te simti singura si drept urmare cauti afectiunea partenerilor tai. Nu mi se pare nimic ‘ciudat’… ba chiar foarte natural avand in vedere viata ta. Daca orasul in care locuiesti este limitat (din orice punct de vedere), poate ar fi o idee sa iti faci viata in altul cu orizonturi mai largi? Sunt sigur ca, daca iti urmezi drumul fie el mai ‘selectiv’, fie mai precaut, o sa gasesti un partener care sa iti intoarca afectiunea si o sa fie alaturi de tine asa cum o sa va doriti amandoi. Curaj si succes!

Îmi pare rău să aud de evenimentele nefericite din viața ta. Este într-adevăr greu să treci peste decesul părinților și peste schimbări radicale, atât fizice, cât și psihice. Îți recomand să investighezi propriile nevoi și standarde legate de o relație și de unde au apărut ele, precum și vulnerabilitățile pe care le ai. Clarifică-ți ceea ce îți dorești, unde vrei să ajungi și care sunt pașii necesari pentru a ajunge acolo (și pe planul relațiilor, dar și pe plan personal, fiindcă menționezi că nu găsești un motiv să mergi mai departe – caută-l!). Fără a avea o direcție, putem pluti în derivă la nesfârșit, simțindu-ne neîmpliniți, fără să știm de ce. În funcție de ceea ce descoperi, vei înțelege care sunt consecințele (de exemplu, dacă ai standarde foarte înalte – ceea ce nu este rău – una dintre consecințe este că poate găsirea partenerului potrivit va dura mai mult) și asumăți-le, adaptează-te din punct de vedere emoțional la ele. Poți face asta alături de un terapeut. Tot alături de el poți investiga într-un proces de rezolvare de probleme, posibilele soluții și lua o decizie în acest sens.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,
Am o problema extrem de grava, o sa trec direct la subiect, sunt disperat.
Sunt cu o fata de 8 luni, ea avand 20 de ani, si ne-am certat in ultimul timp mai mult. Ea zice ca nimeni nu o intelege si ca se gandeste cum sa isi faca rau. In acest moment sunt cu ea la telefon si ma rog sa adoarma. Am vorbit calm si am convins-o sa se puna in pat dupa ce era convinsa ca o sa se plimbe pe afara noaptea. Este cu totul alta persoana cand este nervoasa. A zis ca a trecut prin multe si si-a mai facut rau inainte, ce stiu sigur e ca tatal ei e un alcoholic si vrea sa o de-e afara din casa. Mi-e tare teama sa nu faca ceva, o iubesc si e 2:30 dimineata, vorbesc cu ea de la ora 20. Va rog ajutati-ma ca sa o pot ajuta. Vreau sa treaca peste asta.
Va rog, nu e o gluma, am cautat pe mai multe pagini pe care am vazut semnele de o tentativa. Are toate din acestea.

mai bine suni la politie si ii lasi sa intervina! Exista linii telefonice de genul acesta ( http://www.preveniresuicid.eu/home/ ) unde se poate suna si discuta cu specialisti. Daca stii ca o poti ajuta poate este mai bine sa o chemi la tine pana se linisteste pt a o putea supraveghea! Spui ca are probleme cu tatal alcoolic… poate este momentul sa discute si ea cu un psihoterapeut, mai ales cu acest gen de comportament autodistructiv. Succes!

Îmi pare rău să aud că te confrunți cu situația asta și că te îngrijorezi pentru prietena ta, care într-adevăr are nevoie de ajutor. Recomand să încerci să o îndrumi înspre apelarea la un specialist, care să o ajute să facă față mai bine situației de acasă, dar și să o sprijine în procesul de rezolvare de probleme și luare de decizii. În momentele de cumpănă, poate apela cu încredere liniile anti-suicid (gratuite) http://www.antisuicid.com/. Pe de altă parte, amintește-ți că nu ești "echipat" să faci față unei astfel de situații de unul singur și că dacă resimți distres emoțional, poți apela chiar tu la suportul unui specialist, chiar și doar pentru a te ventila.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!! De ceva vreme cred ca sunt ipohondra si nu pot scapa de asta! Totul a incepprin februarie cand dupa o durere banala de stomac am varsat fortat si m-am trezit cu un nod in gat, de care nu am mai scapat vreo 2 sapatamani. In acest timp am inceput sa citesc simptome pe internet care m-ai tare m-au dat peste cap si ma gandeam sa nu sufar de o boala incurabila. Intre timp, am inceput sa am amorteli de gat, care se intindeau spre ureche, dantura, fix simpotmele pe care le citeam pe internet, doar ca apareau dupa citire. Am mers la ORL, unde mi s-a spus ca nu am nimic si brusc mi-a trecut! Apoi ma masam, mai mult apasam pe ganglioni, crezand ca sunt inflamati si imi era teama de o adenopatie, insa doctorul ORl-ist mi-a spus ca e ok. Apoi tot in acea perioada am trait cu impresia ca am nodul la san si iarasi am fost speriata, aveam senzatia ca slabesc si cred dupa cantar ca slabisem cateva kg,dar am depasit si momentul asta iar acum cand ma masesz in locul acela unde cred
eam ca am nodul nu mi se mai pare a fi ceva. A fost o perioada in care m-am simtit ok, desi tot ma controlam pe te miri unde sa nu imi apara noduli. Ac aproximativ o luna, am racit si nu m-am tratat si am ramas cu o sensibilitate la gat, am avut o perioada cand m-a durut, am mers speriata din nou ca am ceva incurabil la medicul de familie si mi-a dat antibiotic, in gat nu ma mai doare. M-am molipsit si cu o candida in urma tratamentului, la limba, crezand acum ca am cancer oral. Dar mi s-a spus sa imi dau cu glicerina si am scapat si de candida si de idee. Cert e ca simt o saliva pe gat de care nu scap, mai mult dimineata si seara si am inceput sa ma apas pe laringe si am simtit o durere surda intr-un anumit punct, care nu o am mereu la apasare. Mi-a intrat inc ap acum ca am cancer laringian. dupa cantar iar am slabit putin.Mi-as face din nou programare la ORL, dar imi este putin teama. Credeti ca totul este in capul meu, asa cum spun altii? Si daca da, atunci ce sa fac? Mentinoez ca am 24 de ani,si sunt anul 3 la postliceala de asistenti generalisti.E u nu eram asa, ba din contra. Acum cativa ani am fost depistata cu un adenom hipofizar care nu m-a speriat si nu ma sperie deloc. Dar cum imi apar anumite simptome, caut pe internet si atunci ma dau peste cap. Bunica mea, de care am fost foarte atasata, a murit acum 3 ani de cancer esofagian si de atunci m-am dat peste cap. Va rog, astept raspuns! Multumesc!!

senzatia mea este ca ai dezvoltat o ipohondrie care este amplificata de informatiile pe care le tot acumelezi. Ma gandesc ca ai dezvoltat o tulburare anxioasa… in urma socului decesului… se intampla. Incearca psihoterapie. Succes!

Subscriu. Dacă ai eliminat cauzele medicale, dar mai ales fiindcă ești conștientă că preocuparea și îngrijorările tale sunt excesive, este necesar să apelezi la psihoterapie. Vei înțelege nu doar cum au apărut aceste manifestări, dar și cum să le reduci.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Vreau sa merg la ziua unui prieten. Acesta face 16 ani. Parintii mei sunt plecati in strainatate, iar eu stau cu bunicii. Petrecerea se organizeaza sambata la o cabana. Nu stiu daca sa ii spun bunicii adevarul ( nu cred ca m-ar lasa,nu cred ca e de acord) sau sa ii spun ca dorm la o prietena (nici acolo nu ma prea lasa decat daca vorbeste cu o mama si nu are cu cine vorbi si + ca mi-e frica sa o mint). Am nevoie de un sfat, repet este destul de dura.

sa inteleg ca vrei sa te sfatuim cum sa o minti pe bunica ta?

Gândește-te la consecințele faptelor tale și cântărește dacă merită să dezvolți acest comportament (a-ți minți bunica). Recomandarea mea e să-ți cultivi asertivitatea și să-nveți să-ți exprimi dorințele astfel. Chiar dacă nu întotdeauna vei primi răspunsul dorit, însă.

Ia legatura cu parintii, spune-le cat este de important pentru tine,. Poate o conving ei Bafta!

Spui ca ti-e frica sa-ti minti bunica; aceasta frica este un semnal pentru tine cum ca ceva n-ar fi in regula. In concluzie nu trebuie sa o minti. Si bunica are o frica: sa nu patesti ceva, cum ar putea ea sa le explice parintilor ca s-a intamplat ceva neprevazut si putin probabil?! Si frica ei e un semnal pentru ea. In concluzie n-ar trebui sa te lase. Acestea doua sunt atitudinile voastre, ghidate de frica si gandurile aferente fricii. Ce ai tu de facut? Sa o linistesti. Asa cum ti-a spus si Oana mai sus, poti sa te asiguri ca ca aceasta petrecere vor fi si parintii sarbatoritului si bunica poate lua legatura cu ei, macar telefonic. Daca parintii sarbatoritului ar fi de acord sa ceara ei permisiunea bunicii de a participa si tu la acest eveniment, ar fi situatia ideala. In acest caz nu-ti ramane de facut decat sa-i convingi pe parintii sarbatoritului sa propuna bunicii tale acest lucru. Imi amintesc cu placere de anii in care am trecut si eu prin ce treci tu acum. Mama imi spunea ca trebuie sa fiu acasa la o anumita ora; si ma tot gandeam cum sa o conving ca nu e frumos ca eu sa sparg petrecerea sau ca mie mi-ar placea sa stau pana la final, etc. Intr-o zi mi-a venit ideea salvatoare si i-am spus: "Mama, de ce trebuie sa fiu acasa la ora 12? Esti mai linistita sa stii ca umblu pe strazi, spre casa la miezul noptii sau ca vin dimineata cand e lumina si oamenii misuna spre serviciu?" N-am sa-i uit niciodata privirea luminata si reactia ei de surprindere. Din acel moment am stat pana la finalul petrecerilor. De ce? Pentru ca in acest fel mama mea si-a obtinut linistea (sau un grad mai mare de siguranta). Iti doresc succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua,am si eu o problema! Deoarece am locuit doar cu tatal meu decand eram mica si mereu am avut grija de casa(mancare,curatenie etc) cred ca tatal meu a devenit dependent de mine. De curand m.am maritat si am stat la sotul meu impreuna cu socrii dar tata ma suna o data la doua zile sa vin acasa ca el nu poate sta singur si imi era destul de greu pt ca sotul meu sta la o ora distanta de orasul unde sta tata. Acum satu impreuna cu sotul la tata insa nu ne este bine nici asa pt ca stam intr.un ap cu o camera si un living(noi doi dormim in living) si acum se plange ca vin curentul,intretinerea prea mult..noaptea se plimba prin casa. Ce putem face? pt ca simt ca numai am putere,ma termina psihic situatia asta? Multumesc anticipat!

Cum bine ati observat, exista o relatie de dependenta (poate codependenta) cu tatal dvs. Pe de-o parte e normal sa ne ajutam familia, parintii. Pe de alta parte, locuitul cu parintii (indiferent ai cui) duce pe termen lung la probleme in cuplu. Puteti avea o discutie deschisa cu tatal, in care sa-i povestiti cat de greu va este sa locuiti acolo. Stabiliti niste limite pe viitor (.d.ex. veniti o data pe saptamana sa-l ajutati). Poate gasiti pe cineva loco sa stea cu un ochi pe el, ca sa ii fie "dezlipirea de dvs." mai usoara. Succes!

Subscriu. O astfel de relație, atâta timp cât nu vă provoacă disconfort nu este problematică, însă în cazul dvs., din păcate, acest lucru se întâmplă, astfel încât este necesar să-l adresați. Încercați, ca într-o manieră asertivă, să vă expuneți punctul de vedere (dar mai întâi clarificați-vă exact care este acela), astfel încât să găsiți soluții viabile, atât pentru dvs., cât și pentru tatăl dvs. Comunicând este mai probabil să ajungeți la o rezolvare a problemei, decât fumegând pe interior. Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

buna ziua.ma confrunt cu o problema…de fiecare data cand bate vantul afara mi-e frica…de fiecare data cand merg cu masina mi-e frica mai ales cand vad tiruri…ma sperii cand aud anumite zgomote…cum sa fac sa scap de aceste frici?am 2 copii si sunt casatorita de 7 ani…frica de masina a aparut in urma cu 5 ani dar s-a accentuat maai puternic de aproximativ de un an,si de aceea nici nu am mai plecat din localitate…ce pot sa fac sa trec peste?

Cum a apărut această frică? Puteți identifica un eveniment în urma căruia s-a intensificat? Un cumul de factori? Recomand să solicitați o evaluare pentru a putea începe un demers terapeutic colaborativ. Faptul că această frică vă afectează diferitele arii ale vieții, putând de asemenea fiind modelată copiilor dvs., sugerează că ea necesită adresabilitate.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna! Am 17 ani, iar de curand am facut cateva cercetari si reiese ca am anxietate sociala. Evit cat se poate locurile publice, iar de cele mai multe ori imi este rusine sa intru intr-un spatiu public, chiar si cand vine vorba rudelor mele de teama de a fi analizata sau judecata. Urasc sa fiu privita intens si de cele mai multe ori imi transpira palmele si nu ma pot concentra pe nimic altceva si am impresia ca ochii lor nu se clintesc de pe mine, iar treaba asta imi afecteaza destul de mult viata sociala. Am o frica constanta de a fi privita si analizata. Pot spune ca o am de multa vreme, insa o asociam cu timiditatea. Ce ar trebui sa fac?

Esti destul de mare ca sa te privesti in oglinda si sa analizezi ce anume nu-ti place la tine. Teama ta provine din neiubirea de sine, neacceptarea de catre tine a propriei persoane. Trebuie sa te analizezi, nu prin prisma altora ci a ta, nelanad ideile altora sa intervina in judecata ta. Ar mai trebui sa te gandesti ca cei care te privesc, poate nu o fac cu alt simtamant decat acela de acceptare a ta, poate si de placere sau iubire. Deci, totul este in mintea ta si nu la altii. In afara de asta, privindu-te in oglinda trebuie sa o faci cu drag, sa-ti spui ca te iubesti, ca esti frumoasa si cei din jur te accepta si te iubesc asa cum esti.

Într-adevăr manifestările pe care le-ai descris se încadrează în tabloul clinic al fobiei sociale, însă recomand o evaluare de specialitate. Un specialist poate să ofere un diagnostic și în funcție de acesta, de istoricul tău personal, de particularitățile tale, să colaborați în stabilirea unui plan terapeutic și să atingeți obiectivele propuse împreună.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua!Am o problema in relatia de familie/cuplu si nu gasesc rezolvare.
Suntem impreuna se 13 ani si de 6 casatoriti avand si o fetita tot de 6 ani!Stam cu familia mea nu ne-am permis o chirie…Pt sotul meu si ai mei nu exista o problema,pt mn da.Nu ma simt in largul meu cu ei,nu pot invita prieteni in vizita datorita lor si nu ca nu ar fi deacord ci pt ca deja devin invitatii lor si nu ai nostri…Cred ca pe mn ma afecteaza in relatie deoarece mereu ma cert cu ei din orice (pe sotul meu nu il deranjeaza)El este o fire f calma(pare mai mult indiferent de absolut orice se intampla) cu toate ca neaga lucrul acesta…Realatia noastra a fost numai certuri si impacari de la bun inceput(din orice)dar totusi dateaza si in ziua de azi.Pacat insa ca nu cred ca mai e iubire si obisnuinta,comunicare 20% strict necesar si atunci vb in cateva mn ca ne plictisim si ajungem din nou la cearta…Eu mi-am format lumea mea din care nu ma ies iar daca am scapat putin abia astept sa ajung din nou in pat unde imi petrec toata ziua singura cu gandurile mele…Tin sa specific ca ma calmez stand f mult pe tel aproape non stop si nici grija de copil nu am(noroc de mama si tata)Ceea ce am nevoie este iubire ,comunicare,intelegere dar nu vreau sa spun deoarece mi se da vechea replica (Aberezi)Atat aud…nimeni nu a intrat in interiorul meu pt a vedea ce am nevoie cu adevarat…pe nimeni nu intereseaza ca imi petrec 80%din timp numai in pat cu tel(replica:ai sa innebunesti inte-o buna zi)si tot felul de reprosuri (ca nu imi petrec timp cu copilul,ca nu am gruja de ea,ca nu fac curatenie in casa..etc)dar ei nu inteleg ca pur si simplu vreau doar sa fiu in lumea mea…Relatie sexuala cu sotul meu este tot mai rara…nu ma mai atrage,nu imi mai place..pur si simplu nu stiu ce sa zic…se intmpla si o data la 2 luni si atunci de multe ori nu stiu cum sa scap mai repede…dar simt ca il iubesc…oare asa sa fie?sau ce ar putea fi?El cu mn comunica f putin..(e obosit si ce stiu eu cum e sa muncesti,ba se uita la meci ,ba are orice altceva de facut,me
ntionez ca mai are o problema (bautura )si in ceea ce priveste ma dezamagit extrem de multe ori)dar el cinsidera ca nu bea mult…pt el e ok ca sunt acoli si nu il stresez…nu mai vreau sa vb nici cu prietenii(consider ca nu am subiecte si ca toti imi vrea raul)Ce sa fie ?La amandoi..oare doar ne amagim si nu putem concepe viata unul fara altul?ajutatima va rog

nu prea pare sa fie ‘OK’ ce se intampla in viata Dvs. de familie. Recomandarea mea este sa o rezolvati tot impreuna cu sotul, preferabil intr-o consiliere de cuplu… macar sa decideti viitorul relatiei, oricare ar fi el. Genul de neglijenta pe care l-ati descris, al amandoura, afecteaza viata copilului si se pare ca nu prea va pasa niciunuia! Actionati amandoi cat mai repede. Succes!

Apelați la un terapeut împreună cu care să investigați problemele în cuplu, să învățați să vă comunicați reciproc nevoile, într-o manieră asertivă și, dacă doriți, să găsiți soluții astfel încât să vă reconstruiți relația. Dacă soțul nu acceptă terapia de cuplu, consider că dvs. ați putea beneficia de pe urma terapiei individuale, lucrând în vederea diminuării distresului emoțional asociat situațiilor prezentate, adoptarea unor comportamente mai adaptative, luare de decizii și rezolvare de probleme etc.

Eu as sta si as analiza sincer unde ma aflu . Apoi imi aleg ce imi doresc cu adevarat ( din experienta mea de terapeut ,credeti-ma ca este o provocare ) ,dupa aceea trebuie facuta ‘ curatenie ‘ in subconstient ( eliminate programele ) , sa observi ce te deranjeaza la parintii tai si care este cauza ( cu siguranta este din copilarie) ,sa inveti sa fii autentica( sa spui cand te deranjeaza ceva si de ce te deranjeaza pe un ton calm si bland ). Scapa de frici , constituie cei mai mari dusmani ai unei vieti implinite. Daca nu poti sa o faci singura ,capata incredere si cere bunului Dumnezeu sa te ghideze spre persoana cu care descoperiti credintele limitative care te tin blocata si sa gasiti solutiile cele mai optime pentru a avea o viata armonioasa,sanatate,relatii armonioase cu oamenii din mediul tau,sa te redescoperi ,sa obtii echilibru in toate ariile vietii,sa vindeci ranile adancite in subconstient . Lumina si iubire Divina pentru vindecare iti trimit! Te imbratisez si fii sigura ca vei reusi!

De foarte multe ori, oamenii nu stiu cum sa-si exprime gandurile si emotiile intr-un mod constructiv, care sa nu-l lezeze pe celalalt. Parintii tai sunt cu siguranta ingrijorati de fapul ca tu iti petreci 80%din timp stand in pat pe telefon, dar ei nu stiu cum sa spuna acest lucru cu vorbe blande (de genul: "ce este cu tine? vad ca stai mai mult in pat, ai pierdut bucuria de a petrece timp cu copilul sau de a face orice alta activitate. Spune, ce se intampla in sufletul tau?"), si atunci ei isi arata aceasta ingrijorare sub forma reprosurilor: "nu stai cu copilul, nu faci curatenie etc". Dar probabil cunosti acea inteleapta vorba a lui Buddha: Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume! Asadar, — si ma refer aici si la relatia cu sotul — fii tu prima care sa iti dezvolti niste abilitati de comunicare non-agresiva, si vei observa atunci cum treptat lucrurile se vor schimba si in privinta lor, sau cel putin perceptia ta asupra lor se va schimba. E adevarat ca sotul tau nu pare prea receptiv la nevoile tale (ma refer aici la faptul ca iti spune ca aberezi atunci cand tu ii vorbesti despre ce simti), dar poate ar trebui formulate altfel sentimentele tale, intr-un mod care sa ii ajunga la inima. Ma gandesc sa il iei deoparte, sa ii spui ca vrei sa vorbiti putin despre voi doi: "Imi amintesc cu mare drag cat de mult ne iubeam noi la inceput si cat de bine ne simteam impreuna, si imi e tare dor de acele momente. As vrea sa le traim din nou impreuna". — a fost doar un exemplu orientativ, ideea este sa putem exprima nevoile pe care le avem intr-o forma care sa nu ii sune celuilalt drept repros sau acuza. Daca tot iti place sa stai pe net, te-as sfatui sa citesti despre tehnicile NLP, despre dezvoltare personala, pe youtube sunt de asemenea filmulete pe tema asta. Poti cauta eventual "metode de comunicare non-agresiva". Mult succes!