Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua !
Am si eu nevoie de ajutor ! Am avut o relație cu un bărbat căsătorit care m-a epuizat psihic … Am ajuns sa reactionez destul de urat si aseară am pus punct intr-un mod nu foarte plăcut ! Dupa mai multe discuții fără sa ajungem la un consens eu i-am spus ca nu vreau sa ne mai vedem si dk nu renunța o sa-i spun tot soției !! Ieri a făcut niște faze care pe mine m-au enervat la culme si am sunat-o dar nu pentru ai face rău sau ai dezvălui ei adevarul dureros pentru ca nu vroiam sa o fac sa sufere , ea nefiind vinovata de nimic ! Problema este ca el sa supărat si a amenință ca se va răzbuna !! Eu nu știu cum sa reactionez acum sau ce sa fac ? Îmi puteți da un sfat cum sa gestionez aceasta situstie ?? Eu dimineața i-am dat un mesaj si i-am spus ca îmi pare rău ca am procedat așa si îmi cer scuze ..ca nu trebuia sa reactionez așa si dacă as putea sa dau timpul înapoi nu as fi făcut asta !! Nu sunt genul care se răzbuna dar ieri am văzut negru in fata ochiilor

eu ma intreb: ce va face sa acceptati in continuare aceasta situatie? Inteleg ca aveti oarece empatie fata de sotie…

Cheama politia…

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Bună ziua! Vă scriu în speranța unui răspuns care să mă ajute… Acasă am o atmosferă neplăcută. Fratele meu de 16ani consuma droguri. Acum două seri au fost sunați părinții să.l ia de la poliție pentru ca a fost prins. I s.a făcut dosal penal. Nu mai frecventează școală acasă nu mai vine nici măcar nopțile. Nu asculta de nimeni.. Știm despre el ca fumează de f mult timp și ca lipsea mult, dar până acum venea noaptea acasă. Recent am aflat ca mamă e foarte bolnavă cu inimă, așadar mi.aș dori din suflet să o scutesc de supărări. Vă rog dati.mi un răspuns…un sfat cum l.aș putea ajuta să nu mai consume droguri. Nu știm cum l.am putea readuce la școală. Era un înger de copil.acum este rău, dur, umbla nespălat și neingrijit. Vă mulțumesc. Aștept cu nerăbdare răspunsul dumneavastra.

Apelati la un terapeut specializat in dependenta de substante. Cat mai curand.

Subscriu. Apelați la ajutor specializat. Aveți nevoie de sprijin, atât pentru el, cât și dvs., ca familie, pentru a gestiona mai bine situația.

Nu apelati DVS la un terapeut specializat, daca problema este a lui. Psihoterapia are efect doar daca exista o IMPLICARE comuna, benevola, de ambele parti. Daca el doreste sa se autodistruga, cautati cauzele acestui comportament in interiorul familiei… Fara eliminarea cauzelor, nu veti reusi nimic.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Bun gasit!

Am mare nevoie de un ajutor pentru a lua o decizie, pentru a aduce seninul in viata mea.
Am 49 de ani si o anume relatie cu un barbat pe care il cunosc de mai bine de zece ani. Relatie cu o lunga perioada de intrerupere. Ambii suntem divortati dar el este intr-un concubinaj cu o colega de serviciu. Relatie care ii aduce lucruri importante pentru el: o partenera cu castig impresionant, cu relatii, cu deschidere profesionala. Eu sunt genul romantic si am incercat si reusit poate sa nu ne lege decat emotia, bucuria revederii, pasiunea clipelor traite impreuna. Am fost ani in sir locul unde a ajuns cand ii era greu, cand avea nevoie de o oaza de liniste, caldura si mai ales cand ramanea singur.
Am platit mereu acele clipe frumoase cu orele de siguratate, ganduri catre el, dorinte neimplinite. Noroc ca sunt o fire activa, am diverse preocupari si venirea lui din cand in cand imi era suficienta.
De o vreme a inceput sa apara mai rar, dar vine, uneori cu ceva de parca ar insemna tacit un "iarta-ma". Recent a avut un eveniment important, a fost o zi in care a fost inconjurat de multi oameni si totusi seara a venit la mine. M-am simtit atat de bine gandindu-ma ca omul asta azi a fost cineva si totusi in final cine ii e alaturi? Eu…grabita concluzie.
La cateva zile ma suna pe seara, e inghetat, obosit de la serviciu si isi manifesta dorinta de a veni la mine. Pare bine dispus. Si cand ar fi trebuit sa sune la usa suna telefonul si imi spune sec "amanam…nu pot pleca…etc".
Ce urat! Primul gand…daca eram doar o optiune pe o lista a lui…Prietenele spun ca gresesc, ca sunt tot timpul disponibila. Asa e, eu abia astept sa-l intalnesc, mereu cand a sunat am anulat orice, am ajuns acasa de oriunde ma aflam. Parca nu mai am timp de joaca, de-a ma preface ca sunt, ca nu sunt. Nu stiu cum sa procedez. Ne leaga ani buni si de prietenie dar nu mai vreau sa sufar. Poate el nici nu realizeaza ce e in sufletul meu. Sunt constienta ca intre noi nu va fi nimic mai mult niciodata. Sunt constienta ca iubeste banul, gloria…Sa discut deschis cu el sau pur si simplu sa-i las un sms scurt si clar? Nu stiu…nu stiu…

Poate este util mai intai sa clarificati ce anume doriti dvs. Si apoi sa discutati cu el. Din cate descrieti pentru el este foarte comod pentru ca are ce isi doreste ( o prietena care are posbilitati materiale si pe dvs.). Intrebarea ar fi ce anume va doriti dvs.

Așa cum vi s-a sugerat, clarificați-va propriile nevoi și comunicati-i domnului care sunt acelea, cât mă eficient posibil, fără acuze sau generalizări. Oricare ar fi răspunsul lui, fie pozitiv, fie negativ, vă va fii mai ușor sa luați o decizie ulterior. Nu întotdeauna cei din jurul nostru știu ce gândim și ce ne dorim, dacă nu le-o spunem explicit. Puteti cere sprijinul unui psihoterapeut, în aceste momente, și puteți lectura "Stilurile de atasament".

Sa iti ridici propria ta stima de sine, si automat standardele si pretentiile de la viata. Abia atunci vei realiza ca poti sa OFERI mai mult, si sa fii vioara principala, nu doar roata de rezerva.

Atita timp cit sunteti multumita de ceea ce primiti din partea dinsului si anume sentimente , SI VA ESTE BINE in relatie chiar daca il impartiti cu alta persoana parerea mea ar fi sa mergeti inainte ,decit singura …spuneti ca va cunosteti de ani buni de ce sa nu mergeti inainte sa stiti ca aveti pe cineva ??

Cred ca este necesara mutarea atentiei pe dumneavoastra si nu pe barbatul despre care vorbiti. Ar fi util un proces de autocunoastere si de explorare a nevoilor si dorintelor. Un psihoterapeut va poate insoti in acest demers.

Stabiliti-va prioritatile, luati-va in serios, faceti fata realitatii concrete, si acceptati ca acest barbat, nu este sincer si cu adevarat atasat de dvs; sunt prea multi ani de cand practic, va ofera frimituri din viata sa, pe care dvs le primiti si le considerati ca fiind daruri ceresti…O relatie se bazeaza pe respect reciproc, ori, fata de dvs acest barbat nu arata respect. Respect inseamna sa tina seama de dvs, sa-i pese, ori el isi permite sa va tina..de rezerva, pt unele situatii sau pt varietate. Dvs ii dati atentia si aprecierea de care are nevoie ca sa se valideze, sa se simta bine, dar nu se gandeste la costurile emotionale pe care dvs le platiti. Motivul ca cealalta are situatie materiala, e o scuza, va ascundeti in spatele acestui motiv pt ca nu vreti sa vedeti realitatea. Si chiar daca ar fi asa, ce fel de persoana e acest barbat..?? un profitor?? Un mincinos? Si atunci…pe acest barbat il vreti dvs..? Reflectati

Mie mi se pare ca amândoi sunt împartiti în două ”părți”. Asta vine de la lipsa de clarificare a propriilor valor si de prioritizare a lor.

De pildă, dacă în viața lui banii, poziția socială, confortul sunt pe primul loc, atunci are ce vrea. Dacă sentimentele de ”prietenie” sunt pe primul loc, atunci are ce vrea. Doar că, fiecare parte se vrea pe locul întâi secvențial, deci și prioritățile/comportamentele lui sunt secvențial diferite, în momente diferite. Și sunt trei oameni răniți.
Doamna, la rândul ei, are un conflict intern. Pe de o parte: teama de singurătate și de asumarea unui drum care poate să-i aducă o relație ”curată” în viitor, iar pe de altă parte acest atașament emoțional care o ține captivă și datorită faptului că a investit foarte mult timp. Ca atare, are o ”cioară” în mână și o ”vrabie” care, posibil, zboară suuuus, nevăzută, la înălțime. Sau nu.

Vă spun din surse sigure: suferința este foarte mare. O integrare de părți o poate ajuta să ia o decizie hotărâtă.

Acest subiect imi sugerează un altul: iubire vs. atașament.
Ești îndrăgostit când oferi tot sufletul tău și nu așteapți nimic. Doar cel iubit să existe. Nu contează vârsta, locul, datele de stare civilă, situația financiară… Contează să existe, să îl vezi uneori, îi vrei tot binele din lume și ești fericit pur și simplu că l-ai găsit, că există. Iubirea te hrănește pe tine.
Atașament emoțional înseamnă să ai așteptări, suferințe, pretenții ca el să fie, să facă să spună, să aibă ceea ce ”ar trebui” ca să corespundă unui portret de care, poate, odată, te îndrăgostiseși.
Un fel de imagine holografică ce îți oferă ție o stare valoroasă pentru tine. Tu poți fi ”așa” condiționat de ”cum” este, face, spune… celălalt.

Indiferent de perspectiva, nu este o relatie echitabila! http://www.minunemica.eu/daca-nu-iti-place-de-partenerul-tau-de-cuplu-tot-ce-ai-de-facut-este-sa-pleci-din-relatie/

Draga mea,

important este cum esti cu tine in relatia asta. Ce spun prietenele tale despre cum ar trebui, ce-ar trebui, nu e asa de important. Daca tu iei din relatia asta atat cat iti trebuie ca sa mergi mai departe, atunci poate nu trebuie sa te judeci prea aspru.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua!
De aproximativ 2 ani de zile o problema destul de grava s-a abatut asupra familiei iubitului meu,mai precis asupra tatalui lui.
De anul trecut prin vara,daca nu ma insel,a inceput sa aiba simptome ciudate in ceea ce priveste memoria de scurta durata,furia necontrolata,somnul foarte foarte agitat ( se confrunta cu episoade in care pur si simplu se zvarcoleste in pat,se cearta cu “cineva”,se bate cu acel cineva inexistent),anxietate ridicata. Tin sa precizez ca aceste simptome le mai avea si in trecut dar din punctul de vedere al familiei au fost minore.
Acesta impreuna cu sotia si 3 dintre copii sunt stabiliti in strainatate iar anul acesta in mai a fost internat acolo in spital. Pentru inceput doctorii au sustinut ca este posibil de alzheimer,insa nu aveau siguranta ca este adevarat,iar in familie nu avea pe nimeni.Apoi au dat verdictul ca sufera de dementa – acest lucru a fost stabilit in urma unui episod destul de ciudat in spital:nu mai recunostea pe nimeni,se comporta ca un bolnav foarte grav,ca o leguma,vorbea numai prostii,amestecat cu limba straina si romana,spunea ca vrea acasa mereu s-a ajuns ca medicii si asistentele sa il lege de pat deoarece devenise agresiv cu acestia.Dupa ce i s-a dat drumul din spital,simtindu-se un pic mai bine,foarte putin,ajungand acasa a avut parte de o schimbare brusca;era foarte constient, coeerent, recunostea pe toata lumea. Isilua tratamentul pentru anxietate,niste pastilute mici una roz si una albastra si niste picaturi pentru somn si inca unele dar nu mai retin exact pentru ce erau.
Dupa un timp impreuna cu sotia au venit in concediu in tara,mai precis vara acestuit an.In tara de la capat cu analizele.A fost ca sa-si faca tomograf la cap,ca sa nu fie vreo problema acolo insa medicul i-a spus ca nu are decat o bucatica mica de grasime pe creier din cauza alimentatiei.Pana aici foarte bine,a mai fost in trecut facut acesta si a iesit la fel – singurul loc in care i-a fost dat acelasi verdict-;de aici s-a dorit sa mearga la psihiatru,exact acelasi de anul trecut care i-a spus ca sufera de depresie si anxietate ( am aflat acest lucru dupa consult).Dupa consult cu acea doamna care i-a facut 2 teste,numele nu le mai retin insa unul dintre ele era sa raspunda repede la intrebari precum in ce zi suntem,an,luna etc si celalalt sa deseneze imediat ceea ce aude sau sa scrie.La cel de-al doilea a avut mici ezitari.Dupa aceste teste si o discutie libera,un alt tratament,parea ca se simte mult mai bine,asta timp de 2-3 zile maxim.Diagnosticul a fost de tulburai de comportament si anxietate.Dupa cateva zile a trebuit sa plece din tara impreuna cu sotia si un fiu,au plecat cu masina intr-o calatorie de aproximativ 2000 km. Totul parea foarte bine cand dintr-o data pentru prima data are un atac de panica,dorind sa coboare din masina cand aceasta mergea cu viteza foarte mare;cu greu au reusit sa il faca sa isi revina putin ca sa isi continue drumul.
In final au ajuns la destinatie.Dupa cateva zile a fost nevoie sa se ajunga din nou la medici unde au preluat istoricul medical al acestuia din perioada cand a fost internat unde a rezultat ca au fost incercate anumite cantitati ( mult mai mari de medicamente,ori picaturi) pe acesta fara acordul lui sau al familiei.Au fost din nou la medici unde diagnosticul a ramas in aer tot posibiltate de alzheimer sau nu se stie.
De 2 luni tratamentul nu isi face efectul,cred ca nu il mai ia;este foarte inchis in el.nu doreste sa participe la activitati casnice,sa iasa sa se plimbe,doreste doar sa stea la tv,inchis in camera lui.
Tin sa precizez pentru ultima data ca apelez la sfatul dumneavoastra deoarece nu doreste ca sa mai mearga nicaieri si nu accepta lucruri noi sau ajutor,nu se considera ca are vreo problema,nu recunoastea.
In tinerete a avut o perioada foarte grea,moartea tatalui cand era copil,lipa modelului de barbat in viata,o cariera in armata esuata,o plecare in strainate destul de grea dar plina de curaj deoarece avea in tara copii mici 9 a fost nevoit sa doarma prin cimitire,case parasite si cine stie prin ce locuri macabre),in plus in tinerete a fost un aventurier,avand destule aventuri cu alte femei cand era casatorit,a avut probleme foarte grave cu bautura cu episoade cand cadea jos si facea spume la gura.Asta din ce stiu eu de la el,sotia lui si fiul acestuia.
Va rog din suflet sa ma ajutati cu cateva sfaturi,cum sa procedam ca sa il aducem pe un drum mai bun;medicii nu ne-au prea ajutat!
Va multumesc din suflet!Abia astept raspunsurile dumneavoastra!

din ce ne-ati scris ma gandesc ca peste tulburarea de personalitate deja existenta s-a instalat si o dementa (nu ne-ati spus cati ani are) sau poate o psihoza. Din cate am inteles este o situatie de competenta psihiatrului si va incurajez sa insistati cum puteti asupra tratamentului (chiar daca este nevoie sa cereti mai multe pareri) insa daca Domnul NU coopereaza… nu poate fi fortat… doar in cazul in care prezinta un pericol pt sine sau cei din jur poate fi internat impotriva vointei. Sper sa fi fost de folos. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. Am o colega de serviciu pe care am sustinut-o moral dupa moartea mamei sale acum cateva luni. Tin la ea pentru ca mi s-a parut de la inceput sufletista si ma atrag oamenii sufletisti, insa i-am explicat ca nu vreau sa fim prietene pentru ca mi se par colegii superficiali si nu vreau sa-mi amestec viata de serviciu cu cea privata. Ma viziteaza aproape zilnic la birou sa ma vada si e mereu foarte insistenta, in sensul ca vrea sa stie totul despre mine. E adevarat ca i-am mai povestit chestii private (nu intime) si despre problemele mele, dar asta doar ca a insistat foarte, foarte mult. Insa de ceva timp ma deranjeaza ca de cate ori vine la mine imi spune ca sunt foarte suparata. Acum am si eu momente ca tot omul, dar imi spune ca sunt suparata chiar daca in fapt eu chiar sunt ok, nu am motive de suparare. Si daca ma vede ca rad cu gura pana la urechi, imi spune acelasi lucru. Simt ca imi impune sa fiu asa cum crede ea si nu doar ca nu ma mai simt bine in prezenta ei, dar chiar am inceput sa ma simt vinovata pentru ca prezenta mea nu o face sa se simta bine (ei ii plac oamen ii mereu veseli) si cu toate astea, nu stiu de ce tine atat de mult sa vina mereu la mine in birou. Cum sa procedez, ca sa nu o supar dar sa inceteze? Multumesc!

ii puteti spune exact ce simtiti… cu ‘riscul’ de a o ‘supara’. Ma gandesc ca ea proiecteaza in Dvs. foarte multe lucruri pe care in acest moment de doliu nu le constientizeaza. Ii putet sugera sa inceapa o psihoterapie… aparent este nevoie. Succes!

Într-o manieră asertivă, puteți să îi explicați ceea ce simțiți, legat de comportamentul său, evitând însă generalizările (“întotdeauna faci la fel”) și a o judeca, fiind în același timp empatică, pentru a reduce probabilitatea unei reacții defensive din partea ei. Puteți sugera chiar cum ați prefera ca ea să se comporte pe viitor. Comunicarea eficientă este foarte importantă.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. Am 20 de ani si sunt studenta la facultatea de electronica si telecomunicatii. De mica am avut o problema cand ma apucam de invatat, aveam impresia ca nu o sa termin la timp si ca nu o sa invat bine. Problema e ca acum s.a agravat si in momentul in care intru in panica ma calmez cu greu. Cu toate ca de fiecare data reusesc sa termin la timp ceea ce mi.am propus sa invat, aceste stari tot persista,uneori imi simt si partea stanga a corpului amortita. Ce as putea sa fac? Multumesc.

Sa apelati la un terapeut cu ajutorul caruia sa explorati cauzele acestor manifestari. Succes!

pare ca esti o fire mai anxioasa si in momentele incarcate te indrepti catre aceste somatizari. Ar fi de dorit sa ajungi (cu ajutorul unui psihoterapeut) la originea acestor anxietati. Se poate, succes!

Investighează aceste manifestări anxioase împreună cu un specialist, a cărei evaluare să vă ghideze demersul terapeutic.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,simt ca inebunesc.Ma scuzati ca am inceput asa,ma numesc Raluca,am 22 de ani,eu am o problema de sanatate,la 16 ani am fost diagnosticata cu scleroza multipla,am terminat liceul dar la Facultate nu m-am dus.Din cauza acestei probleme,am fost pensionata la gradul I de handicap+incapacitate de munca,in total am 1200 de lei lunar.Vreau sa va spun ca eu din banii astia beneficiez doar de 50 de lei maxim,pt ca tatal meu nu lucreaza si gestioneaza banii mei,daca vreau ceva incepe cu teorii si nu imi da niciun ban.Ce sa fac simt ca inebunesc?

apeleaza autoritatile si reclama acest abuz!

Regret că te afli în această situație dificilă. Soluții se pot găsi însă, începând de la gestionarea relației cu tatăl tău pe cale amiabilă, explicându-i cât mai asertiv ceea ce te deranjează și sugerând o soluție pe viitor, până la apelul la autorități, așa cum s-a mai menționat.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,
Ma numesc Cristian, am 25 de ani. Sunt fotograf si detin un studio foto.
In urma cu 2 saptamani, pe o retea de socializare am dat peste profilul unei fete, care mi-a captat atentia prin profilul ei, era naturala cu un zambet splendid si o privire dulce.
I-am trimis cerere de prietenie insotit de un mesaj, am rugat-o sa imi accepte cererea ca vreau sa o cunosc mai bine. Eram stresat cat timp am asteptat sa imi accepte cererea si sa imi raspunda la mesaj. Mi-a refuzat cererea in schimb mi-a trimis un mesaj in care imi spunea ca isi va dezactiva contul deci nu este un motiv pentru care sa imi dea accept. I-am cerut sa imi lase o adresa de mail, un numar de telefon unde sa o pot contacta. I-am lasat numarul meu, adresa de facebook si adresa de mail. Mi-a trimis un alt mesaj, spundu-mi ca nu este interesata sa cunoasca persoane din mediul virtual si isi cere scuze daca m-a ofensat.
Dorinta de a vorbi cu ea si de a o cunoaste mai bine era mult prea mare, am vrut sa ii trimit un alt mesaj dar contul l-a dezactivat.
Stiu din profilul ei cum o cheama, orasul unde locuieste, facultatea unde merge si ca are 22 de ani. Nu este implicata intr-o relatie.
De cateva zile ma gandesc serios sa merg in orasul ei, prietenii imi spun ca sunt complet nebun daca voi conduce 9 ore sa o gasesc. Dar eu chiar vreau sa o intalnesc sa o cunosc mai bine, daca ea din nou va refuza sa ma cunoasca, atunci ma voi impaca cu gandul ca nu voi putea avea o relatie cu ea.
Am reusit sa ii fac portretul din memorie.
V-am scris pentru ca iubita unui prieten, mi-a spus de faptul ca acest site ofera sfaturi, mi s-a zis ca cititind raspunsurile dvs. voi renunta la ideea de a pleca sa o caut pe aceasta fata.
Eu chiar imi doresc sa o cunosc, voi credeti ca daca as pleca in oras la ea sa o caut ar fi un lucru nebunesc.
Multumesc anticipat celor care mi-au citit mesajul si mi-au raspuns.

din ce ai scris inteleg ca ai facut un fel de obsesie pt aceasta fata pe care nu o cunosti decat din informatiile virtuale si pare ca ‘ceva’ te impinge chiar spre a merge 9 ore cu masina sa o cunosti. Mie mi se pare un efort destul de mare, mai ales ca fata te-a respins deja… poate ca ‘mingea este la ea in teren’ si te va contacta daca doreste (reactivarea contului de Facebook nu este greu de facut). Te-ai gandit de unde vine aceasta ‘pasiune’? Ce te animeaza asa puternic? Ma gandesc ca 2 saptamani este o perioada foarte scurta si ca poate merita sa te gandesti mai mult la ce iti lipseste si crezi ca ea ti-ar suplini? Succes!

Cristian, analizează istoricul relațiilor pe care le-ai avut până acum, iar apoi cântărește avantajele și dezavantajele contactării acestei fete. Crezi că, având în vedere refuzurile sale politicoase anterioare, distanța și faptul că nu ai cunoscut-o, de fapt, o relație ipotetică între voi doi ar funcționa? Îți recomand să citești http://ascr.ro/magazin/item.asp?id=100&name=STILURILE_DE_ATASAMENT și să identifici care este stilul tău de atașament. Cum ai fost în trecut? Cât de angajat ai fost în relațiile pe care le-ai întreprins? Cum s-au finalizat ele? Nu cumva idealizezi această persoană inaccesibilă, evitând un angajament real? Nu aș vrea să mă lansez în ipoteze, tocmai de aceea îți recomand lectura de mai sus, analizează însă bine situațiile și cântărește, așa cum ziceam, avantajele și dezavantajele soluțiilor în acest sens.

Concluzia ta precum domnișoara respectivă nu este implicată într-o relație este oare sigură ?…nu toată lumea își afișează situația reală pe rețele. În al doilea rând, dece crezi că NU ar trebui să-i respecți decizia? …Crezi că ea ar putea fi încântată de acest abuz din partea ta ?…

Atitudinea ei denota ca doreste sa-i respecti intimitatea si a fost f politicoasa.La ce te-ar ajuta sa o abuzezi?

Este o obsesie, nu are NICI o legatura cu ea, si ai de lucru doar asupra TA. Odata rezolvate cauzele profunde ale acestei obsesii, ea va disparea din mintea ta. Iar daca o vei gasi, va fi doar o iluzie, cauzele care ti-au provocat obsesia raman active in continuare, si pot reapare oricand.

Felicitari ca ai cert sfatul daca e bine sau nu ceea ce faci. Parerea mea este ca cautarea sensului pentru care iti doresti atat de tare sa o cunosti pe fata respectiva, te va ajuta sa te intelegi mai bine. Sa zicem ca eu vin la tine si iti spun cumpara-mi acest aparat de fotografiat (unul de o calitate mai slaba in comparatie cu al tau), tu m-ai refuza, apoi as insista si a doua si a treia si pe e-mail si la telefon si prin posta, etc. Tu cum te-ai simti?

Mergi si caut-o, asculta-ti vocea interioara si nu mai cere sfatul nimanui! Cum nimic nu este intamplator si totul este predestinat in viata noastra, nici faptul ca te-a fascinat privirea ei, nu este…

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am 17 ani si am o relatie cu un barbat mai mare decat mine cu 10 ani,de vreo sase luni de zile..a fost dragoste la prima vedere, nu m-a inselat vreodata, nu m-a folosit vreodata, cand l-am intalnit el era intr-o casnicie nefericita, a divortat de fosta sotie. Am fost foarte fericiti in majoritatea timpului, a trebuit sa trecem peste multe bariere impreuna si am trecut peste fiecare ca sa fim impreuna.
Problema incepe cu copilaria lui.. a avut o copilarie plina de suferinta, a avut o mama curva si betiva, un tata care l-a lasat, a trait in saracie, este un om inteligent dar din cauza unui start prost n-a putut sa faca ceva mai bun in viata decat sa lucreze la paza pana acum. Am incercat sa-l ajut, i-am dat speranta, l-am inscris din nou la liceu, ne-am facut planuri de viitor impreuna.
La 17 ani el a cunoscut-o pe prima lui sotie (aceasta de care s-a despartit era a 2-a). Mi.a zis povestea lor, mi.a spus ca a fost tot dragoste la prima vedere tot au trecut prin multe ca sa fie impreuna si sa-si cladeasca un viitor.Dar aceasta a avut o infectie de la o operatie din spital si a murit la varsta de 21-22 de ani odata cu copilul lor pentru ca era insarcinata. Am incercat sa-i inteleg suferinta prin care a trecut pentru ca o iubise foarte mult. La inceput imi spunea ca seman foarte mult cu ea, ca spirit, ca energie, pana la urma nu mi.a convenit chestia asta pentru ca credeam ca s-a indragostit de mine doar pentru ca ii aduceam aminte de ea. El mi-a spus ca nu-i asa, ca ma iubeste pentru ceea ce sunt eu.Dar exista anumite aspecte in comportamentul lui care ma fac confuza, mai pastreaza poze cu ea, era foarte legat de ea cand l-am intalnit eu, si am vazut ca usor usor a inceput s-o uite si sa se indrepte spre mine. Si aseara l-am intrebat cum ar fi vrut sa fie lucrurile, daca ar fi vrut sa nu moara ea si sa nu ma intalneasca pe mine. Si a zis ca nu poate sa raspunda pentru ca n-ar fi corect fata de mine sau fata de ea. Uneori gandul ca nu sunt cea mai speciala persoana care a existat in viata lui ma darama. Nu vreau sa isi doreasca ca noi sa nu ne fi intalnit. L-am intrebat ce s-ar fi intamplat daca el era cu ea si n-ar fi intalnit pe mine, a zis ca am fi fost buni prieteni, iar daca ar fi intalnit-o pe ea, el fiind cu mine, atunci ea ar fi fost buna prietena. Oricum ai da-o cuvintele astea ma fac sa ma simt in egala masura la fel de speciala ca ea, iar eu as vrea sa fiu cea mai speciala.Apoi a inceput sa-mi zica cam ce voiam sa aud, dar cuvintele astea le zice aproape doar cand ii pun intrebari si pun presiune pe el.Mi-a arata de atatea ori ca ma iubeste sincer si cu adevarat dar fazele astea ma fac foarte confuza.
Vreau sa stiu daca sunt eu absurda si ma astept la povesti de dragoste din basme. Acum s-a suparat pe mine ca nu cred in ce simte pentru mine..mereu cand a fost el intr-un loc negru cu mintea l-am ajutat, iar el prefera sa ia distanta de mne si sa nu-mi ma vorbeasca.
Poate eu am gresit, poate sunt absurda, poate intru in depresie cate-odata prea usor. Vreau sa stiu doar ce e in neregula cu mine si ce ar trebui sa fac. Cu siguranta nu vreau sa-l pierd si stiu ca nici el pe mine. Si n-as vrea sa mai am vreodata gandurile astea de nesiguranta si confuzie.
Astept un raspuns disperat. Va multumesc!

Esti intr-un impas, si ai de discutat cu un specialist. Cauta persoana compatibila care sa iti raspunda la intrebari.

Pentru ce trebuie sa-i rascolesti LUI niste amintiri si dureri? Daca spui ca-l iubesti, n-ai un strop de compasiune pentru el? Incearca sa te pui, macar 5 minute in situatia lui, sa pierzi persoana pe care o iubesti impreuna cu rodul iubirii, cum crezi ca ar fi durerea? Te-a ales, este cu tine, de ce aduci durere in loc de iubire? Lasa intrebarile astea si traieste-ti alaturi de el iubirea. De ce esti geloasa pe o persoana care nu mai e? Parerea mea este sa termini cu aceste intrebari si presiuni asupra lui daca vrei sa ai o viata fericita langa el, altfel, in timp, s-ar putea sa-l pierzi

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Ma numesc Paula si am 24 de ani. Nu stiu exact cu ce ma confrunt dar o sa incerc sa fiu cat se poate de clara. Atunci cand stau de vorba cu cineva necunoscut, daca am intrebari deja pregatite imi este foarte usor sa comunic, chiar si daca primesc intrebari la care nu m-as astepta pot comunica..insa daca mi se cere sa fac o anumita activitate fara sa mi se dea indicatii concrete ori pasii de urmat, desi ma gandesc sa intreb: cum fac acest lucru? , nu reusesc sa intreb. E ca si cum desi vreau sa intreb, subconstientul imi spune "nu e cazul" si nu o fac. Si nici nu cred ca e problema de timiditate pentru ca nu imi este rusine sa adresez intrebari de orice natura, oricui atunci cand ar fi cazul..dar pur si simplu ma blochez. Am sa scriu un caz concret: Am fost la un medic ginecolog cu rezultatele unor analize. I-am explicat ca imi doresc sa raman insarcinata si am decis mai intai sa consult un medic. Mia examinat analizele si a spus ca sunt in regula, m-a examinat apoi si pe mine si mi-a zis ca e totul bine. In timpul asta i-am adresat orice intrebare la care imi doream un raspuns. Dupa toate astea mi-a notat cateva analize suplimentare pe o hartiuta si ziua ciclului menstrual in care trebuie sa le fac. Ma uitam la hartie, eram constienta ca nu stiu ce inseamna toate alea dar nu reuseam sa ii adresez intrebari prin care sa imi explice mult mai amanuntit. Din partea domnului doctor nu a existat nici un comportament care sa nu ma sustina, ba din contra, e un om fosrte deschis si foarte usor de comunicat cu dansul. Mi-a spus apoi ca nu sunt analize obligatorii deci ramane la decizia mea daca sa le fac sau nu. Si dupa ce mi-a spus lucrul asta nu am mai reusit sub nici o forma sa imi realizez mental o intrebare referitoare la acele analize ca sa i-o adresez. Dupa ce am iesit si am citit de multe multe ori hartiuta, i-as mai fi adresat intrebari referitoare la analize dar atunci cand ma aflam in fata dansului nu reuseam, in conditiile in care mi-a cerut sa ii spun orice nelamurire am. Pur si simplu nu imi ieseau cuvintele pe gura. Mai patesc chiar si cu cei apropiati lucruri asemanatoare. de exemplu daca mama ma intreaba : "de ce te cheama seful tot pe tine si astazi la munca si nu pe urmatorul coleg?" desi exista un argument logic si firesc de ce eu..de multe ori nu reusesc sa il exprim pentru ca il uit ori pur si simplu nu il stiu in clipa respectiva, insa mi-l amintesc, ori il realizez ca exista dupa ce analizez mental situatia existenta la servvici. Va multumesc si sper ca am reusit sa fiu explicita.

Din cate descrieti aveti o dificultate de a reactiona in anumite situatii. Este probabil un tipar comportamental care intra in functiune la anumiti stimuli. Va recomand cateva sedinte de dezvoltare personala/terapie pentru a identifica mecanismul si a-l schimba.

si eu cred ca este de explorat… ce ne-ai scris pare sa fie foarte ‘cerebral’ ceea ce ma face sa te intreb daca iti aduci aminte si iti poti descrie emotiile din acele momente? Succes!

E un blocaj subconstient, determinat de anumite evenimente petrecuta candva, in trecut. Frica ascunsa, care reapare cand nu te astepti, declansata de anumiti stimuli…