Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Bună. Sunt o viitoare mama și întâmpin probleme în relația de cuplu.în urma cu 11 luni l am cunoscut pe tatăl copilului meu. Nu am crezut ca va fi ceva trainic intre noi pt ca eu era acasă doar în vacanta și urma sa plec la munca înapoi în străinătate. Contrat așteptărilor mele a fost altfel. A fost barbatul lângă care mă vedeam și pe care îl vedeam un părinte exemplu pt copiii mei. În toată perioada de 6 luni în care eu am fost plecata au existat niște episoade care M au dat de gândit în sensul ca, de fiecare data când bea devenea depresiv peste măsură și punea tot pe faptul ca eu nu sunt langa el. După ce am venit acasă a avut un episod în care , tot la beție, a început sa aibă halucinații și a făcut un scandal monstruos ba chiar ma și lovit. A 2 a zi nu și mai aducea aminte de aproape nimic și punea tot pe seama alcoolului. Am reușit sa trecem peste ăsta și o perioada s a lăsat de alcool. Intre timp am rămas insarcinata și atitudinea lui s a schimbat ușor în sensul ca tot ce făcea pt mine înainte s a diminuat, nu mai e la fel de afectuos, ia deciziile de unul singur și face cam ce l taie capu. De curând a avut iar 2 episoade tot pornite de la alcool. Ideea e ca ne certam des pe tema ăsta. Eu I am impus sa nu mai bea el una zice alta face. Nu bea zilnic dar când prinde ocazia nu prea o evita chiar dacă știe ca nu o face bine nici dpdv al sănătății. Omul e grav bolnav. Are ficatul mărit și ultima data când am mers la analize l au pus sa și facă testele pt hepatita. Eu am ajuns la limita puterilor. Sunt în luna a4 a de sarcina și singura idee care îmi vine în minte ar fi sa mă despart de el. Am fost o femeie independenta. Acum nu prea sunt pt ca nu mai muncesc și nici situația ăsta nu mi plăce. Ce sa fac? Cum pot sa fiu rațională și sa iau cea mai buna decizie?

mi se pare ca ati fost foarte rationala in cele scrise… pare ca nu lipseste decat sa luati o hotarare si sa va tineti de ea…

Daca as fi in locul dvs m-as separa imediat, solutii exista, copilul ce-l purtati are nevoie sa se dezvolte in conditii optime, armonioase, cat si dvs la fel aveti nevoie de armonie, toate cele bune

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua . Numele meu este A (am sa pastrez confidentialitatea numelui meu real din moment ce sunt o persoana care nu are foarte mare incredere in mediul online ) . As dori sa intreb cat se poate de sincer , la subiect fara ocolisuri: Ce ar trebui sa fac in viata , care i scopul vietii , de unde sa incep si mai ales cum sa incep ?
Pentru a mi usura treaba am sa mi insumez viata cat se poate pe scurt si apoi am sa las la latitudinea vaostra un raspuns cat se poate de competent ( ma astept la ceva mai bun decat mizeriile de comentarii pe care mi le ofera rudele si ”prietenii”).
Inca de mic copil am fost o persoana bolnavicioasa , rahitica si timida . In gradinita imi faceam greu prieteni iar in scoala generala (1-8) m am simtit ca intr un penitenciar . Eram printre acei copii din provincie care chiar isi dadeau silinta sa invete asa ca urmau si rezultatele : era zilnic umilit , scuipat , injurat , batjocorit si ocazional pot sa spun ca de 2 ori pe saptamana mancam bataie dela juma de clasa . Profesorii dadeau mereu din umeri cand spuneam ce pateam si nu faceau nimic . De fiecare data cand ajungeam acasa ma prefaceam ca nu s a intamplat nimic . In fine dupa 8 ani de tortura fizica si psihica in care nu am fost instare sa atrag nici macar o pustoaica (sa mi fac o prietena ) am terminat genereala . Credeam ca cerul se deschide … liceul o sa fie un loc mai bun . M am inselat …. la liceu pe langa faptul ca am picat intr o clasa plina de copii de bani gata care mai erau si retarzi pe deasupra mi au mai picat in aceiasi clasa si 4 dintre cele mai mari cosmaruri ale mele din generala care au avut grija sa ma vorbeasca despre cat de ratat am fost in generala , cum erau umilit si batut si ce amuzant eram atunci cand eram in agonie . Frumos nu . Ca si bonus , si 3/4 din profesorii pe care i aveam ma luau la misto atunci cand nu intelegeam lectia sau se intampla sa nu o invat . In liceu istoria s a repetat : bataie , umilinte , tipele din clasa radeau de mine , baietii ocazional ma injoseau iar eu nu eram in stare nici macar sa atac din cuvinte . M am inchis in jocurile online pe PC … si am incetat sa mai dau importanta vietii … tin sa anunt ca am ajuns la 22 de ani merg pe 23 si nu am avut niciodata o prietena . (singura partida de sex pe care am avut o a fost cu o curva din Bucuresti) . Dupa 4 ani de liceu am picat bacu .Mi am luat bataie de la taica meu vitreg si rudele au inceput sa ma priveasca ca pe o lichea . Dupa un an de stat acasa in care doar m am jucat la PC zii de zii am mai dat o data bacu si l am luat . Am ales facultatea gresita , nici nu credeam ca o sa am norocu sa mi pice la bac subiecte pe care eu le stiam , dar in fine am ajuns la cadastru am intrat cu cea mai mica nota . Am plecat dupa 3 luni (eram cel mai slab din clasa la orice, nu eram bun la nimic si skillurile mele de socializare erau 0 ). In camin lumea nu prea ma baga in seama rar eram chemat , mint niciodata nu am fost chemat la o intalnire cu vre un grup .Nu am mai rezistat si am renuntat . Am ajuns iar acasa , in iarna si am revenit la vechile mele obiceiuri : Cafea , tigari la greu , masturbare 24/7 cand eram singur acasa si jocuri pe laptop doar ca sa ard timpul de pomana si eventul sa mi tocesc neuronii . Acum ma indrept spre 23 de ani si eu inca sunt in situatia de mai sus . Prieteni nu consider ca am , nimeni nu mi sare in ajutor cand am nevoie iar familia mea mi se pare un mare rahat . Pe ei ii intereseaza doar banii ( au bani e bine nu au isi varsa nervii de mine ca de ce ”plm̶ 1; ma scuzati nu mi gasesc un loc de munca si stau acasa ca un vierme nenorocit ) . Traiesc intr o camera fara geam ( la propriu nu la figurat) inca din clasa 7 a , stau toata ziua cu becu aprins (bec de 50 w sa nu consume mult) , sunt slab arat aproape ca un copil de clasa a 8 a , iar munca fizica este ceva ptr mine care ma poate distruge foarte repede .
Deci acum stau in casa pierd vrema pe net aiurea si va intreb , mai are vre un rost sa traiesc ? Are viata mea vre un sens , vre un rost ? Nu ma angajeaza nimeni , doar ce mi vad fata si mi spun :lasa cv u si te cautam noi (cea ce nu se intampla niciodata) . Nu caut mila si compasiune din partea nimanui stiu ca asemenea lucruri nu exista in lumea mea … caut doar un raspuns . Mai are rost sa respir ? Mai are rost sa ma trezesc de dimineata ? Merita cu adevarat ?

Buna, A. In primul rand, vreau sa iti spun ca raspunsul meu nu este unul calificat( nu am studii in domeniul psihologiei), dar nu ma pot abtine sa nu iti raspund, chiar daca nu stiu in ce masura te va ajuta. Gandeste-te doar la asta: cineva( chiar daca din mediul online in care spui ca nu prea ai incredere si mi se pare plauzibil sa nu ai) ti-a citit mesajul si vrea sa iti spuna ca viata TA merita traita!! Insa doar tu ii poti da un scop, doar tu poti descoperi bucuria de a trai. Ai suportat multe din partea rautatilor celor din jur si a lipsei sprijinului familial, dar gandeste-te ca ai putut sa treci peste toate astea ; si nu spun asta din mila sau compasiune, dar prin asta dovedesti ca esti un om curajos. Poate multi in locul tau ar fi clacat de mult. Nu te mai gandi la nereusite( si eu am o problema cu socializarea si timiditatea, dar pe de alta parte, am alte calitati, cum si tu, ai reusit sa iei bacul, ceea ce e o mare reusite( putini mai reusesc asta astazi)
Asa ca: incearca sa faci lucrurile pas cu pas. Normal ca nu poti vedea frumusetea vietii dintr- o camera fara geam( asta mi se pare aproape inuman) Asa ca, iesi afara! ( si la propriu iti spun asta), chiar daca e frig si urat afara, nu conteaza, plimba-te. Iar in ceea ce priveste prieteniile, e greu sa mai gasesti in ziua de astazi persoane in care sa ai incredere pe care sa le poti numi cu adevarat " prieteni" , dar nu e imposibil!! Si cred ca deja am scris un mesaj kilometric si sper ca nu te-am plictisit asa ca inchei: Nu te izola si nu renunta!!

In opinia mea, scopul vietii il poti afla din trei parti, si anume filosofie (mai ales existentialism), psihologie si religie. Citind si documentandu-te despre asa ceva iti poti alege un scop pe masura capabilitatilor tale. Se gasesc online carti berechet, chiar poti si sa le downloadezi gratis. Vointa sa ai, in rest carti se gasesc din plin in secolul 21.
Desi de ceva timp esti intr-o situatie tare neplacuta, iti spun ca singura solutie pt a schimba ceva in viata ta si pe care eu o intrevad este aplicarea principiului actiunii. Mai exact, iesi din zona de confort (aka singuratatea in camera cea fara fereastra) si incepe sa intreprinzi actiuni, la inceput minuscule, apoi, pe masura ce prinzi curaj si incredere in tine, poti mari treptat complexitatea lor.
Intr-un mod mai concret, iti recomand sa actionezi pe doua planuri:
1. Daca tot petreci mult timp pe laptop, incepe sa cauti pe net carti din categoriile pe care ti le-am mentionat mai sus. Poti incepe sa citesti cateva carti din colectia de "Psihologie practica" a editurii Trei, fie prin download gratis de pe net, fie imprumutandu-le de la biblioteca. Sunt usor de citit, fiind scrise intr-un limbaj accesibil. Dupa ce citesti, ai grija sa aplici imediat principiile ilustrate in ele (ca tocmai din cauza asta sunt carti practice pentru viata cotidiana). Ai grija ca daca citesti fara sa aplici mai nimic, iti pierzi timpul degeaba. Spor la lecturat!
2. Incepe sa practici in mod regulat un sport pentru ca astfel iti vei schimba stilul de viata. Daca zici ca esti foarte slab ca fizic, ti-as recomanda sa incepi un sport cu greutati, un fel de culturism amator (la nivel de incepator, bineinteles). Acest lucru te va cali, educa si in mai ales te va disciplina in respectarea unui program zilnic, deoarece ca sa practici acest gen de sport va trebui sa mananci sanatos, sa dormi macar 8 ore pe zi, sa te hidratezi cum trebuie si mai ales sa renunti la tot felul de gunoaie si surogate capitalisto-consumeriste care iti mananca timpul aiurea si iti seaca energia (tigari, alcool, sucuri pline de chimicale gen Cola, Fanta, pierdutul timpului pe facebook si net etc). In acest sens, cauta pe Google site-ul numit "Scooby’s workshop" si acolo vei gasi gratuit articole si video-uri cu sfaturi despre antrenamente, stil de viata, nutritie, ba chiar si retete ieftine, simple si rapide. Site-ul cu pricina e unul de culturism amator, insa are suficiente informatii si despre alte tipuri de sport (activitati cardio, jogging, sporturi solitare, sporturi de echipa etc). Pe scurt, site-ul este unul de "home workout", adica despre antrenamente pe care le poti practica in confortul propriei case, cu echipament minim sau doar cu greutatea corpului propriu (deci fara echipament) si fara sa fii nevoit sa dai bani la sala.
Repet, daca vei ataca problema pe aceste doua cai, stilul de viata ti se va schimba considerabil, fizicul de asemenea, iar increderea in tine va creste la cote pe care nici nu le-ai visat. Bineinteles, va necesita sa ai persistenta si continuitate in efortul pe care il depui si va dura ceva timp, caci o schimbare de asemenea amploare nu se petrece peste noapte. Abia dupa jumatate de an sau un an vor incepe sa se vada roadele.
In plus, gandeste-te ca acum e deja iarna si ca inscrierile la facultati se vor face abia in toamna din 2016, deci in tot acest timp poti sa citesti carti dupa carti, sa aplici ceea ce citesti si sa practici sportul de care ti-am vorbit. Poate ca in felul asta, pe langa dezvoltarea personala si increderea in tine, vei descoperi si ce iti place cu adevarat sa faci si vei fi astfel mult mai inspirat in alegerea unei facultati (daca inca mai doresti sa faci una – si eu zic ca ar fi bine sa faci, macar pt a a-ti slefui caracterul in contact cu un mediu academic precum si pt exersarea skillurilor de socializare).
Succes!

Draga A, bineinteles ca ai toate motivele sa respiri si sa traiesti. Mi-as dori sa mai am varsta ta, dar timpul nu se mai intoarce inapoi. Toti oamenii au probleme. Nimeni nu are o viata roz. Intr-adevar viata ta e mai deosebita, dar se poate schimba daca tu vrei cu adevarat. Primul pas l-ai facut deja: ai cerut ajutor. Eu nu sunt calificata sa te "vindec" de problemele tale. Tu esti singurul in masura sa o faci. Eu pot doar sa iti ridic putin moralul. Deja ai primit niste sfaturi bune pe care ar fi bine sa le analizezi. Stiu ca suferi si simt in cuvintele tale si un pic de furie. Ai tot dreptul sa fii furios, pt ca simti ca cei din jur ti-au intors spatele in loc sa te sustina si sa te protejeze ( ma refer la copilarie). Lasa calculatorul si citeste carti. Alege-ti o specializare si anul viitor inscrie-te la o facultate. Ocupa-ti timpul cu activitati care sa iti faca placere. Sper sa iei in seama fiecare sfat si sa observi ca unor straini le pasa de tine. Viata fiecarui om este valoroasa. Asa ca, traieste!

Ai primit sfaturi sau pareri foarte bune, doar e nevoie sa iti doresti sa faci schimbarea si cu siguranta ca usor nu este, dar nici imposibil ! In viata , in anumite momente , este cel mai usor sa spui "mai bine mor decat sa mai traiesc asa" dand dovada de lasitate. Si fii sigur ca nu esti singurul care gandeste asa, majoritatea oamenilor au trecut macar prin un moment in viata , cand au gandit astfel, dar stii cat de frumos si ce traire minunata ai cand VREI si incepi sa ACTIONEZI sa treci peste moment si sa iti creezi realitatea exact asa cum vrei TU? Daca vrei sa simti acel sentiment minunat , ACTIONEAZA ! De unde sa incepi? In primul rand , inceteaza sa te mai victimizezi! Da, este clar ca nu ai avut suportul necesar in comunicarea cu parintii din copilarie pentru a te ajuta si a-ti spune cum sa rezolvi situatiile neplacute si grave din viata de elev , dar Astazi este Astazi. A fost asa , bun , dar ce fac de aici in colo ? Accepta trecutul , nu ai cum sa il mai schimbi, dar poti creea prezentul ! Eu sunt EU , un EU in care exista un suflet frumos , o scanteie divina ! Ce fac eu cu si pentru aceasta scateie divina? Nu mai caut vinovati , caut geniul din mine, geniul cu care se naste orice fiinta , dar pe care este nevoie sa il descopere ! Cum? Prin iubirea de sine! Nu ma victimizez, ma accept , ma iubesc , stiu potentialul meu , vreau sa fac sau sa creez ceva prin care sa imi ridic stima de sine! Schimba starea de furie pe care ti-o creezi cand te cearta parintii, cu o stare a unui intelept care stie ca parintii nu au avut capacitatea sau au avut limitele lor in a comunica cu propriul copil, nu mai lua pesonal insultele lor, gandeste-te ca din punctul lor de vedere asa vad situatia, vad superficial nereusind sa te cunoasca in profunzimea sufletului si gandirii tale, asa ca nu te mai enerva ca iti spun acele chestii , ci din contra spune-le ca au dreptate si ca lucrezi la a schimba situatia! Schimba sau mai bine sterge orice parere negativa despre tine, si vino cu aprecieri, afirmatii pozitive despre tine, iar daca pentru inceput nu gasesti, spune doar atat : SUNT VIU – pentru ca si a fi viu este o calitate : ) . Sunt convinsa ca macar pe net poti gasi persoane care sa te sustina in drumul tau spre a schimba situatia ! Cu rabdare, dorinta , deschidere, credinta si incredere in tine , actioneaza ! Poate gasesti in aceste postari video ceva raspunsuri sau indrumari sau macar o idee care sa te faca sa simti ca ti s-a aprins becul , eu iti dau doar una din postari https://www.youtube.com/watch?v=clUrBNn6ejM

aaa… si apropo, chiar imi place stilul in care ai relatat situatia ta! Pare inceputul unei carti interesante, chiar ai talent in a scrie, povesti , relata. Ai scris pentru a fi ajutat, dar cu siguranta ca ajuti si alte peroane care trec sau au trecut prin strari si experiente de viata asemanatoare , sau pe multi parinti care dupa ce citesc randurile tale isi vor pune intrebarea: oare eu reusesc sa imi inteleg in profunzime copilul meu? o parere personala: Apuca-te si scrie , incepe cu un blog? ce zici ?

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua

Numele meu este Adrian.va rog sa ma sfatuiti ce pot face in situatia in care ma aflu.Am 32 de ani,sunt casatorit si avem propria noastra casa.De curand eu mi-am pierdut toti membrii familiei…ultima persoana decedata fiind mama la varsta de 62 ani din cauza unor medici incompetenti.in urma mostenirii mi-a ramas un apartament in Bucuresti si o casa in judetul Buzau.Dupa decesul mamei m-am apucat de renovat si consolidat aceasta casa.sotia nici nu vrea sa auda de mutat la tara dar nici nu este de acord ca eu sa vand ceva.in ultimul timp mi-am pierdut si locul de munca din cauza acelei case deoarece stateam mai mult pe la Buzau.iar acum am ajuns in imposibilitatea de a termina aceasta casa.plus ca am si certuri in familie.va rog sa ma ajutati pentru ca am cazut intr-o depresie profunda si uneori am ganduri de suicid.Astept un raspuns din partea dumneavoastra.Nu mai am pe nimeni care sa ma ajute sau sa ma sfatuiasca.Va multumesc

Apelați la un psihoterapeut pentru a adresa stările depresive și gândurile legate de moarte în cadrul terapiei individuale, iar mai apoi, pentru rezolvarea problemelor maritale, la consiliere de cuplu. Veți găsi puterea sa treceți peste.

Imi pare rau pt pierderea ta! In primul rand, mostenirea iti revine DOAR tie… nu este bun comun (dobandit in timpul casniciei) si poti face ce vrei cu ea. In al doilea rand, ma gandesc ca poate faci prea multe ‘altele’ in acest moment in loc sa te ocupi de consumarea doliului care are rolul sau vindecator. Sugestia mea ar fi sa te opresti o vreme si sa te ocupi de propria persoana, mai ales in aceste momente tensionate. Se poate, succes!

Ma gandesc ca un psihoterapeut va poate insoti in aceasta perioada pentru integrarea pierderilor din familie si cred ca e important sa va dati ragaz in solutionarea dificultatilor.

Iti recomand psihoterapeutii de la http://www.sper.ro/.

Primul pas a fost deja facut, deci curaj! Intotdeauna problemele financiare aduc cu ele discutii in familie.Grija pentru stabilitatea finaciara a familiei ne face uneori irascibili,certareti si nemultumiti.Poate asta pateste acum sotia ta.Dintr-o nevoie de a conserva amintirea parintilor te-ai implicat foarte mult in reconditionarea acelei case,neglijandu-ti poate familia,sotia.E posibil ca ea sa simta acest lucru,sa simta ca oferi prea mult acelei case si prea putin familiei tale,jobului(ca urmare ca si seful tau a simtit acelasi lucru).

Este greu uneori cand sufletul este plin de tristete,sa vedem lucrurile rational,dar poate primul pas catre stabilitatea familiei tale e sa te concentrezi spre tine si spre ei.Cauta-ti un nou job,ofera timp si afectiune copiilor,sotiei,impartaseste cu ea suferinta ta,las-o sa te sprijine emotional,mergi la un terapeut care sa te ajute cu depresia creata de multiplele traume suferite de curand.In momentul in care lucrurile se vor mai linisti,atat in sufletul tau cat si in familia ta,te poti concentra si pe reabilitarea casei parintilor.

Casa nu pleaca nicaieri,si ar trebui sa te intrebi oare aceasta dorinta brusca de a te muta la tara nu are cumva legatura cu dorinta ta de a gasi o modalitate de a te simti mai aproape de parintii tai ? O decizie atat de importanta de a te muta in alta parte ,de a o lua de la zero,nu poate fi luata de tine fara acordul familiei tale.Si ei simt,au nevoi,dorinte,vise si aceasta decizie trebuie sa fie acceptata si de sufletul lor pentru a avea succes. Iti urez multa bafta,liniste sufleteasca si lumina in ganduri pentru a trece de acesta etapa si sper ca sfaturile mele sa te ajute macar un pic !

Buna ziua. Am citit mesajul dumneavoastra si am simtit ca va pot ajuta. De aceea, va ofer gratuit o sedinta de consiliere. Daca sunteti deschis la aceasta idee, discutam detaliile in privat. Va trimit un gand bun!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua ,cer si eu o parere si un ajutor specializat . Am 20 de ani ,sunt casatorita si lucrez de un an . In luna septembrie m-am casatorit ,locuiesc cu sotul si parintii lui .Si simt ca am probleme. Inca din copilarie am crescut cu mama si tatal vitreg ,tatal meu a murit ,mama recasatorindu-se . Nu am avut niciodata o relatie buna ,deseori manifestand un comportament de ”cel mai destept om” fata de mine in lipsa mamei .Au fost momente in care m-a atins ,m-a lovit si asta m-a determinat sa plec de acasa in urma cu un an si ma casatoresc .Mama a fost si este o femeie manipulata de el ,din cauza ca intotdeauna el a fost pe primul plan in viata ei . Nu mi-a dat crezare ,fiind la varsta de 14 ani cand i-am spus ca ma bate .I s-a parut normal sa mai primesc si cate o palma ca asta nu e bataie .De atunci nu s-au mai repetat aceste episoade ,insa ajunsese in stadiul sa dorm in pat cu el si sora mea mai mica si el sa ma atinga noaptea .Nu am mai povestit mamei ,in mintea ei ”ii stricam casnicia”.Clasele primare si tot ce a insemnat scoala pana la liceu numai pe el il trimitea la sedinte scolare ,lasa o responsabilitate a ei -lui . Prieteni prea multi nu am avut ,sunt o fire inchisa ,interiorizata si mi-am gasit alinarea in sotul meu,suntem de 5 ani impreuna si 2 luni de casnicie .Ne intelegem bine ,insa el nu comunica cu mine sau mai degraba eu cu el . Parintii lui pentru el sunt aur ,nu ia o decizie fara ca sa se consulte cu ei,ulterior aflu si eu si realizez ca lucrurile la care ar trebui sa gandim amandoi ,el gandeste cu parintii -sustinand ca e ideea lui in totalitate si ca nu se lasa condus de ei .Eu cand am plecat de la parinti ,am renuntat la a ma consulta cu ei in ceea ce revine familiei mele.Parintii mei l-au cunoscut pe el ,am avut si mari divergente ,am ajuns si la politie ,eu neavand 18 ani am plecat in urma unui conflict cu ei .Doreau ,ca sa imi vanda o bucata de pamant a mea ,din urma tatalui meu si nu i-am lasat .Reactia mamei a fost atunci”poti sa faci ce vrei de maine si sa ne lasi in pace”. Am ajuns si la politie ,parintii luandu-ma acasa . Pentru mine a fost un soc atunci ,am avut o cadere . Anii au trecut ,relatia a continuat ,ne vedeam pe ascuns pana cand la aproape 19 ani am ramas insarcinata . Nu am pastrat copilul pentru ca mi-a fost teama .Pentru moment ma simt in neregula ,am insomnii si il simt foarte distant pe sotul meu fata de mine . Incerc sa imi dau seama daca sentimetul acesta exista in mintea mea sau e purul adevar,nu mai pot face diferenta fata de realitate si sunt derutata . Un aspect care m-a ingrijorat ,terenul acela de imi revenea ,l-am vandut ,mai mult cred ca din ambitie si banii au stat pe cardul sotului .In nici 3 luni banii au disparut , suma enorma la fel ca si banii dupa nunta .Cardul meu de salariu sta in permanenta la el ,probabil asta i-a fost obiceiul din familie de la parinti ,probabil asa a vazut la ei si asa face si el . Va rog,ajutati-ma.

Istoricul personal și situația actuala nu sunt favorabile, însă cu ajutor specializat vei putea învața cum sa le faci fata. Terapia individuala, iar mai apoi cea de cuplu eventual, îți pot oferi suportul de care ai nevoie. Încredere!

Nu se vede ca esti derutata… dimpotriva, mie imi pare va vezi bine problemele existente. Poate ca esti derutata in privinta unei solutii. Dar un psihoterapeut te-ar putea ghida.

si eu te incurajez sa incepi o psihoterapie, nu din cauza ca nu ti-am putea face sugestii online ci pt ca este o situatie destul de complexa care necesita o atentie deosebita. Senzatia mea este ca ai un control minim asupra vietii tale… poate este timpul sa incepi sa il iei inapoi. Se poate, curaj!

Apelati la un terapeut pentru a intelege cum sa va simtiti confortabil. Din cate descrieti este un tipar care se repeta legat de controlul pe care oamenii din jur-cei apropiati-inteleg ca il pot exercita asupra vietii dvs.

Pe langa apelul la un psihoterapeut, cred ca este util sa incepi sa discuti cu sotul tau cat mai onest si asertiv care sunt nemultumirile si nevoile tale.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua

Va scriu dumneavoastra in speranta ca puteti sa ma ajutati, sau daca nu macar sa imi dati un sfat despre ce ar trebui sa fac urmatorul lucru.

Problema este intre mine si sotul meu, eu as zice ca la el e problema mai mare: se enerveaza foarte repede, arunca foarte usor vorbe urate, jigniri, injuraturi (mai rar, e drept…). El zice ca n-a zis mare lucru, de ce fac un capat de tara (cuvinte gen “imputita”, sau expresii “ciocul mic”…, sau aruncat comenzi mai rau ca la un angajat personal ). Mie mi se par jignitoare, ma simt foarte prost cand imi vorbeste asa, el zice ca ar trebuie sa fiu femeie desteapta si sa ma fac ca nu aud…Ca toata lumea vorbeste asa… Ca ar trebui sa fiu bucuroasa ca ajuta in casa (fata de alti barbati care nu fac nimic) ca aduce bani, etc…
Am fost crescuti in familii destul de diferite, nu se intampla rar ca tatal lui sa vorbeasca urat cu mama lui, cu lipsa de respect, cateodata chiar injuraturi, si multe atitudini de superioritate: “taci femeie”, “ce stii tu femeie”, etc…. La mine in familie, nu am auzit niciodata asa ceva, nici pe departe… Asa ca sotul meu zice ca sunt eu prea sensibila, ca exagerez…Plus ca tatal lui nu ajuta cu nimic la trebuirile casei, face doar “treburile de barbat”… ar fi mai mare rusinea sa ajunge sa calce el o camasa, de exemplu. E notmal ca fiecare persoana sa vada normalitate ceea ce a fost el obisnuit, dar cum pot schimba asta, cum pot sa-l fac sa vada ca NU E NORMAL intre doi oameni care se respecta si care se iubesc.

Sotul imi zice mie sa am grija sa nu-l mai enervez si atunci sa evit iesirile lui, dar asa e viata, cu bune, cu rele, nu se poate sa nu existe motive de nervi: ce fetita nu tace (normal, e copil), ca l-am chemat la masa si nu era gata, ca e obosit, ca e stresat cu serviciul, ca am spalat vasele in loc sa culc fetita care e maraita, etc… Da, de multe ori are dreptate in ceea ce spune, dar felul cum o spune ma doare rau de tot.

Viata nu e usoara si e plina de mici obstacole pe care trebuie sa le trecem, inteleg toate astea, , ar trebui sa fim mai uniti si mai impreuna ca sa trecem peste toate greutatile…Imi doresc mult sa fac sa fim din nou fericiti impreuna, dar simt ca nu mai pot, nu mai pot sa iubesc si sa respect pe cineva care imi vorbeste asa. Nu ii mai caut compania, de fiecare data cand se intampla ma indeparteaza si mai mult de el…I-am explicat cat ma dor vorbele lui, ca poate sa zica acelasi lucru pe un ton mai frumos, i-am repetat expresiile lui si l-am rugat sa-mi spuna, daca pt el sunt niste expresii asa normale pe care le foloseste toata lumea, cui altcuiva i-ar mai vorbi asa: mamei lui? Tatalui lui? Vreunui coleg? Cui altcuiva i-ar mai spune”ciocul mic” ca pe ceva pur normal si ok? Sau cum ar reactiona el daca I s-ar vorbi asa, de catre oricine?
Cum as putrea sa il fac sa inteleaga ca vorbele DOR, poate mai rau decat suferinta fizica? Ce ar trebuie sa fac?
Va scriu pentru ca nu vreau sa renunt la dorinta de a avea o relatie frumoasa, avem si o fetita minunata, sunt amandoi cu facultate, avem slujbe bune, o casuta de zis, dar nici sa ma obisnuiesc cu vorbele lui grele si sa consider asta ca pe ceva normal…

Multumesc frumos,
Izabella

Situația pe care o descrieți pate sa va creeze mult disconfort emoțional și sa va afecteze felul în care va raportați la partener. Puteti fie sa o abordați în terapie individuală, pentru a va adapta mai bine, fie în cuplu, pentru a va înțelege nevoile reciproc și a găsi un mod de relaționare mai eficient care sa răspundă acestor nevoi. Cea din urma soluție ar fi mai indicată, însă este nevoie de implicarea partenerului.

Draga Izabella, parerea mea este ca intradevar depinde de tine pentru a pastra frumoasa aceasta relatie pe care, asa cum spui, doresti sa continue ! Cum sa faci acest lucru? De cate ori iti adreseaza acele cuvinte , nu mai le lua personal, si chiar ii poti spune ca stii ca acele cuvinte vin din frustrari propii, ale lui cu el si ca tu stii cum esti cu adevarat si nu te deranjeaza ! Este o munca tu cu tine si asta presupune sa iti stii exact limitele tale si sa ti le accepti sa fii tu, multumita cu tine ! Poti face un exercitiu in fiecare zi, poate dimineata cand te trezesti sau de cate ori simti nevoia : te privesti in oglinda si iti spui ceea ce crezi tu despre tine, gen : Sunt frumoasa, un om bun, inteligenta, harnica, o mama si o sotie foarte buna etc Cuvintele care pana acum ai lasat sa te doara, transforma sentimentul intr-o compasiune pentru omul de langa tine care este clar ca nu este in armonie si echilibru atat timp cat are aceste iesiri si poate gasesti momente in care sa il faci sa iti povesteasca mai mult despre probleme lui personale cu el insusi poate de care stie sau nu , poate ca vin din copilaria lui, poate se simte intr-o competie continua cu el si asta ii aduce mereu nemultumiri ! Asculta daca ai timp ceste 2 video : https://www.youtube.com/watch?v=1bq12ZuIcV4

https://www.youtube.com/watch?v=oFqkQw3pqJA

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna
Sunt casatorita de 12 anu si avem un baietel de 1 si 4 luni. Este ceva care masupara enorm de tare si vreau sa cer parerea psihologului. Din cate stiu pana cand implineste copilul 2 abi este bine de evitat sa lasi copilul in fata tv-ului.Sotului meu ii place sa asculte muzica tare. Cateodata este si copilul in preajma si eu incerc sa ii spun sotului sa dea mai incet muzica si sa schimbe stilul care ii place lui pe cantecele ptr copii sau ceva mai educativ daca vrea copilul in preajma. El refuza categoric si ne certam groaznic in final.
Avem mereu contrdictii si viziuni diferite in ceea ce priveste copilul si sunt nemultumita. Nu stiu cum sa procedez.
Mulțumesc anticipat

consiliere de cuplu… e de dorit sa gasiti o cale de mijloc intr-o situatie in care partenerii nu pot comunica eficient. Ganditi-va ca este pt binele copilului… asta daca il intereseaza si pe sot in egala masura. Succes!

Puteți încerca să mergeți la consiliere de cuplu, așa cum s-a sugerat, pentru a evita astfel de conflicte, iar acolo puteți aborda și acest aspect.

Fara a renunta la consilierea de cuplu, un consilier de parenting va poate ajuta sa va gasiti stilul de crestere si educare a copilului.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Sincer vreau sa incep fara a spune nimic inainte! Nu mai inteleg nimic, nu mai visez, nu mai imi pot face planuri, nu mai pot spera!!! Inteleg ca fiecare om are problemele lui!! Dar durerea tot durere e! Imi pun o singura intrebare! : Sa iubesti inseamna sa lovesti? sa minti? sa te joci? Indiferent de orice!!! probabil nu exista un raspuns clar deoarece fiecre om e in felul lui!!! De ani buni, mai bine zis de cand am inceput sa vorbesc , sa umblu , sa inteleg am tras razboaie grele! M-am sturat! vreau sa fie bine!!! incerc sa fac un rezumat la tot ce simt!! scriu cate putin din toate… tot ce pot spune e ca pana in prezent totul a fost dezastru!!!! si imi pare rau ca nu am savurat clipele bune cat de putine au fost ele.. si scurte… pentru ca erau prea multe rele…

Puteti schimba modul in care vedeti situatiile si de asemenea puteti sa alegeti ce anume doriti. Inteleg ca sunteti dezamagita si asta nu va face sa va simtiti confortabil. Cateva sedinte cu un terpaeut va pot ajuta sa priviti altfel lucrurile si sa regasiti partea lor buna.

Subscriu. Apelați la un psihoterapeut, dacă vă simțiți copleșit/ă, așa cum descrieți în postare. Împreună puteți să vedeți și o altă perspectivă și să găsiți soluții la problemele dvs.

In psihoterapie se spune ca nu suntem influentati de evenimentele in sine, ci de interpretarea pe care o dam noi acelor evenimente. Un psihoterapeut va poate insoti in modificarea acelor interpretari care va impiedica sa va simtiti bine.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,

Sunt studenta si am 22 de ani, as avea mai multe intrebari dar pentru a simplifica totul, o sa adresez una principala: este posibil sa am 3 tulburari de personalitate (mai exact borderline, evitanta si dependenta) sau personalitate disociata? Am completat teste online pentru toate si au fost afirmative dar nu stiu cum imi dau seama ce este mai exact si cum ma pot trata. Principalele probleme sunt golurile mari de memorie (adica nu imi amintesc perioade intregi din viata cum ar fi toti anii de liceu, gimnaziu etc.) anxietate, insomnie si maladaptive daydreaming (nu stiu termenul romanesc). Vreau sa consult un psiholog dar mai intai as vrea sa stiu cu ce sa ma prezint mai exact.

Va multumesc.

Solicita o evaluare de specialitate și menționează aceste îngrijorări. Un psiholog poate, în urma evaluării, sa propună un plan terapeutic alături de tine.

Eu zic sa cauti un psiholog clinician experimentat si sa te puna pe baterie de teste si atunci vei afla adevarul.Uneori e important sa avem un psiholog langa noi sa ne faca instruirea necesara inainte de raspunde la intrebari.Probabil on-line ai facut un screening si asta nu iti pune un diagnostic prezumtiv.Eu zic ca neaparat sa discuti cu un.psiholog.Apoi pt pierderile de memorie de care amintesti…poate nu sunt chiar pierderi …e de vazut.Psihologul in urma unei evaluari serioase (cam 2 sau 4 sedinte) daca este o problema te va trimite la psihiatru sau neuropsihiatru.

Va recomand sa cautati un psihoterapeut bun in orasul dvs. care sa deruleze evaluarea psihologica in mod profesionist si alaturi de care sa explorati apoi cauzele starilor dvs. si metodele optime de abordare terapeutica. Autoevaluarile, inclusiv testele disponibile pe internet, induc in eroare in lipsa observatiilor directe ale unui specialist (de aici si concluzia dvs. ca ati avea 3 tulburari de personalitate, dintre care 2 sunt tehnic antagonice).

daca doresti sa afli un diagnostic poti opta si pt expertiza psihiatrica (este gratuita prin Asigurare). Daca doresti un profil complet de personalitate un centru de testare este ideal. Daca doresti sa explorezi momentul tau existential, atunci un psihoterapeut te poate ajuta cu siguranta. Succes!

Psihologul clinician e in masura sa te informeze cel mai bine in legatura cu ceea ce te framanta, iiti poate aplica teste corect, avand si interpretarea..de asemeni, poti consulta un psihiatru . Doresc sa precizez ca aceste autoevaluari facute pe internet va pot induce multe confuzii, tot ce tine de sanatatea individului ar trebui sa ramana in sarcina specialistilor.

Lasa-ma cu testele online, deoarece asa iesi bolnav de toate cele care exista si nu exista. Du-te la un specialistm si te va ajuta el.

Nu doar diagnosticul e important, ci rezolvarea situatiilor de viata care te fac sa functionezi mai dificil. Deseori diagnosticul e irelevant, la fel si rezultatul testelor. Ce conteaza e sa functiuonezi, sa dormi bine, sa fii fericita… Cauta un psihoterapeut care sa te ghideze in acest sens, si fereste-te sa cazi in plasa unor medici care prescriu la greu medicamente, care nu rezolva deficientele de gandire, ci trateaza doar simptomul, ameliorandu-l temporar…

NU exista om perfect si chiar terapeutul continua intreaga viata sa se devolte pe toate planurile. In anumite tipuri de pishoterapie, chiar se lasa genul de evaluare despre care vorbiti mai pe la incheierea procesului terapeutic. In functie de determinarea dumneavostra multe se pot rezolva si o evaluare clinica pusa de la inceput ca o eticheta poate face mai mult rau decat bine. Evident este posibil sa aveti un trecut destul de neplcut vis a vis de perioadele de viata mentioate daca uitarea este folosita ca mecanism de apare, dar pot fi si alte cauze. Doar actionand in consecinta puteti clarifica situatia dumneavoastra caci nimeni nu ofera teste serios concepute si etalonate decat contra cost.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am 47 ani si am o problema legata de consultul medical si anume: cand sunt consultat in zona genitala, penisul meu intra in erectie ceea ma face sa intru in pamant de rusine. Am incercat diverese metode cum ar fi sa ma gandesc la lucruri scarboase, tragedii etc , m-am masturbat inainte de a merge la doctor insa fara nici un rezultat. Am ajuns sa-mi fie frica sa ma duc la doctor daca vine vorba de un consult in zona genitala. Nu stiu ce sa mai fac iar acum sunt pur si simplu terorizat ca am niste probleme care tin de dermato-venerice si nu vreau sa ma duc la doctor de frica! Mentionez ca am fost consultat exclusiv de doctori de gen feminin, asta pentru ca nu suport sa fiu atins in zona genitala de un barbat chiar daca este doctor. Ce ma sfatuiti sa fac? PS Toate doamnele doctor care m-au consultat au fost profesioniste si nu au facut nici un comentariu legat de faptul ca am intrat in erectie, insa eu eram rosu ca un rac si leoarca de transpiratie in urma rusinii enorme pe care o resimteam…

ma gandesc ca nu sunteti singurul barbat intalnit de acele doamne doctor cu acest gen de problema. Incercati sa discutati mai mult cu doctorul in cauza inainte… sa ii explicati ce simtiti… importanta pe care o are aceasta problema pt Dvs… etc. In acelasi timp ma gandesc ca poate exista o legatura intre erectia Dvs. si faptul ca va lasati consultat DOAR de doamne doctor… Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Am 22 de ani si sunt studenta in ultimul an. De ceva timp mi-am pierdut increderea in mine plus ca de cele mai multe ori ma simt data la o parte de grupurile de la facultate. simt ca am nevoie sa am o prietena insa de la un timp de vreme si colega de apartament ma evita. eu nu stiu cum as putea sa ma integrez. Oare pot sa castig stima de sine si singura? Esti mai puternic daca esti singur ? Chiar sunt necesare aceste prietenii de facultate? cum sa imi cresc stima de sine? cum sa invat sa fiu mai rezervata, calculata si mai ales cum sa imi recapat increderea in mine? intrebarea asta ma macina tot timpul. va rog, am nevoie de cat mai multe sfaturi. Multumesc anticipat/

Este posibil ca de fapt aceasta problema sa nu fie chiar noua. Poate ca doar s-a "acutizat". Asta va poate ajuta sa intelegeti ce anume este de "rezolvat". Ati pus niste intrebari la care ati putea gasi raspunsul potrivit dupa cateva ore de terapie.

Apelează la un psihoterapeut care să-ți ofere sprijinul necesar în găsirea răspunsului la aceste întrebări și în stabilirea unor relații sociale sănătoase.

si eu te incurajez macar la cateva sedinte de consiliere daca nu psihoterapie (pe termen mai lung) in care sa iti lamuresti cat mai multe intrebari… nu ai ajuns ‘brusc’ in situatia asta . Succes!

Daca puteai sa rezolvi singura situatia, ai fi facut-o de mult. Daca doreai cu adevarat sa o faci, apelai deja la un specialist…. Ma intreb de ce nu actionezi acum? Ce te opreste?

Ai pornit foarte frumos. Dezvolta la tine un caracter frumos, incredere in tine si cu timpul vei atrage oameni care sa se potriveasca cu felul tau de a fi. Poate la facultate vei gasi sau nu oameni cu care sa rezonezi, asta nu defineste o viata. Tu ocupa-te de tine : diversifica-ti viata – mergi la cursuri de autodezvoltare personala, de incredere in sine, sau doar cursuri despre lucruri care te incanta, acolo vei gasi altfel de oameni, unii mai calzi, altii mai deschisi, citeste carti despre cum sa-ti dezvolti o personalitate frumoasa, poate carti despre spiritualitate, sa intelegi,vezi viata din mai multe puncte de vedere. Cand iti variezi viata nu mai depinzi doar de oamenii de la facultate sau de la servici si atunci vei gasi oameni care sa gandeasca ca tine.Fa lucrurile care te pasioneaza: mergi la teatru sau la festivaluri, unde iti place, prietenii se fac pe afinitati comune Ai iubire si rabdare cu tine si cu oamenii… ii vei gasi pe ai tai.Succes.