Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua . Am fost intro relatie de 2 ani cu un baiat . Dupa scurt timp ne-am mutat impreuna . Totul a fost ok pana cand am simtit ca ceva nu este in regula . Nu prea comunicam ,parca eram colegi de apartament . Am observat ca este o Persoana Mai diferita. Mam indragostit de el sau cred ca din dorinta de a fi cu cineva m-am grabit . II urmaream telefonu . Iam instalat program de spionaj in calculator . Si am observat ca filtra cu multe fete. El spune ca din plictiseala. Alteori ca el vrea sa socializeze. Si ultima oara . Ca vrea sa isi schimbe prieteni ca de ai Lui sa plictisit . Mentionez ca am facut o depresie si am devenit paranoica din cauza aceestei relati . Mi-am pierdut increderea in proprile mele forte. Simt ca numai pot .m-am remutat la parinti mei am continuat sa tinem legatura. Cred ca lam iertat de prea multe ori .m-am mutat si remutat de 5 ori de la el. Credeti ca este o obsesie ? Chiar o fi iubire sau din simplu fapt ca nu vreau sa Raman singura accept . El spune ca ma iubeste ca nu ma Mai accepta nimeni cu nebunelile mele. Ca de cand mam combinat numai Sal controlez am stiut sa fac . Doctorul Mia recomandat sa renunt la relatia asta. Mai ales ca el rade si glumeste pe seama sensibilitati mele. Ca am impresia ca ma inseala. Mentionez ca nu vroia sa iesim in oras cu nimeni stateam numai in casa. Ca Lui nui plac iesirile. EU vreau sa renunt . Ma simt foarte rau . Credeti ca ma victimizez ? Am prea multe asteptari ? Nu stiu ce sa Mai cred !

inteleg ca vreti sa renuntati, ca aveti sentimentul ca va victimizati, ca ati avea prea multe asteptari… toate acestea adunate dintr-o nevoie de a nu ramane singura. Poate ca reactiile pe care le aveti sunt putin exagerate, insa acest baiat pare sa le si amplifice. Dvs. ce fel de partener va doriti? Poate ca este timpul sa va vedeti de propriul bine. Succes, se poate!

cred ca momentul in care va aflati ar putea reprezenta un moment de cotitura atat pentru relatia de cuplu cat si pentru dvs si viata dvs intima. un psiholog v-ar putea insoti pe acest drum, sa va clarificati nelamuririle si sa va raspundeti la intrebari.

A avea o relatie de iubire sanatoasa este un proces care se invata. Intrebarea mea este unde se pot invata toate acestea? Din postarea ta pot vedea mai multe convingeri si idei nesanatoase legate de relatia ta de cuplu dar si legate de tine. In aceasta perioada de repaus relational cauta raspunsuri, cauta sa te cunosti, vezi ce iti doresti, vezi care sunt resursele tale si multe altele. Intra intr’un proces de dezvoltare personala, un proces de descoperire de SINE. Mult SUCCES!!!!

Probabil acel baiat nu are probleme de comunicare din moment ce flirteaza cu alte fete

Te invarti intr-un cerc vicios viciat. De teama sa nu ramai singura inveti incet, incet arta de a deveni victima. Daca a inceput sa va fie rau, de ce ezitati si nu insistati ca sa va fie si mai rau ? Zau daca va inteleg. Nu de alta, doar asa.. , ca la final sa puteti spune celor din jur, ca ati vrut sa vedeti pana unde este el in stare sa mearga. Daca acum nu-i plac iesirile dar mai tarziu ? O relatie atat de discreta putini barbati va vor refuza, dumneavoastra sa vreti. In ce conjuntura v-ati purta la fel ca el ? Merita sa continuati ? Acesta este sensul pe care doriti sa-l dati vietii dumneavoastra ? Cunoaste-ti expresia “Boala lunga moarte sigura” ? Credeti ca expresia are vre-o noima in situatia dumneavoastra ? Daca da, atunci continuati. Daca nu, incercati cele spuse de cei dinaintea mea. Magarul lui Buridan a murit deoarece nu se putea hotara incotro sa mearga mai intai, la paie sau la apa. Mult SUCCES dar nu in ezitare ca-i nevroza sigura.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Salutari tuturor!
Ma numesc Mihai, am aproape 27 de ani si m-am casatorit acum cateva luni. Locuiesc impreuna cu sotia in casa parintilor mei, intr-un mic orasel din provincie.
Problema mea ar fi ca nu am prea multa incredere in fortele proprii, evit sa-mi spun parerile in public si cel putin momentan sunt incapabil sa propun solutii cu privire la viitorul nostru ca si cuplu (adica cu ce ne vom ocupa pe viitor, unde vom locui, din ce vom trai etc), mai ales ca in acest mic orasel nu sunt prea multe oportunitati. Cred ca acest lucru mi se trage din copilarie, unde am fost supraprotejat de catre parinti si bunici si nu am fost lasat sa fac nimic si nici sa iau nici un fel de decizii in ceea ce ma priveste. Sunt cam praf la treburile gospodaresti, abia daca ma descurc sa bat un cui si sa schimb un bec…Mentionez ca am fost singur la parinti.Atat eu cat si sotia avem joburi in localitate (obtinute cu ajutorul pilelor si relatiilor parintilor mei), insa nu suntem multumiti, eu lucrand la o institutie si avand salariu foarte mic de bugetar (sub 800 RON in mana), iar ea, desi are salariu mult mai mare (aproape triplu fata de mine), are probleme cu stresul si tensiunea continua de la serviciu care o afecteaza si pe plan personal.
Noi am cam vrea sa schimbam complet aceasta stare de lucruri, sa ne dam demisiile de la joburi si sa plecam cat mai repede in alta parte unde sa locuim doar noi, dar suntem prea fricosi ca sa facem asta.
Parintii mei ne-au ajutat mereu cu bani, mancare, pile, cunostinte si relatii si probabil ca ne-am invatat sa primim si iar sa primim, ceea ce nu cred ca-i bine. Ba chiar ne-au oferit ca dar de nunta fostul lor apartament, insa baiul este ca acesta se afla tot in micul orasel lipsit de oportunitati in care ne facem momentan veacul.
Problema cea mare este ca desi avem niste economii stranse + bani de la nunta, efectiv din cauza fricii de necunoscut nu ne putem decide ce sa facem pe mai departe cu vietile noastre: ori ne renovam apartamentul dat cadou de parinti, apoi ne mutam in el si astfel ramanem la aceleasi joburi nasoale si in acelasi oras lipsit de oportunitati, ori mergem in alta parte (poate chiar in strainatate), unde insa nu avem locuinta asigurata, nici mancarea asigurata, nici relatii sau pile iar chiriile costa destul. Ne simtim blocati, in pana de idei, fricosi, lasi,imaturi, incapabili de decizii majore si batem pasul pe loc la joburile pe care le urâm din tot sufletul.
Cum sa facem in asa fel incat sa “avem sange in instalatie” pt a lua decizii cu privire la viitorul nostru? Atat eu cat si ea suntem nesiguri, nehotarati si cu privirile in ceata. Ce sfaturi ne dati ca sa depasim aceasta stare de lucruri? Nu putem merge la psihologi pt ca nu exista asa ceva in oraselul asta mort si nu ne putem lua mereu libere de la job (unde sclavium de la 8 la 4) pt a merge in alt oras pt sedinte si din cauza asta sa aprecia mai mult sfaturile dumneavoastra directe. Orice sfat cat de cat practic pt depasirea starii de lucruri in care suntem blocati ne-ar fi de mare folos.
Va multumesc!

Domnule Mihai, din pacate nimeni nu poate sa va spuna ce sa faceti… DAR, cred ca primul pas l-ati facut: ati identificat ce va doriti. De aici, puteti merge mai adanc: definiti-va ce ati dori sa lucrati. Vedeti unde se poate realiza acest lucru. Daca nu aveti calificarile necesare, urmati un curs si tot asa. Teama de necunoscut va exista intotdeauna si din pacate, pe lumea asta nimic nu este pt totdeauna, deci nesiguranta va exista mereu, indiferent unde veti locui si cu ce va veti ocupa. Important este ce atitudine aveti in fata aceste situatii: va luati la tranta cu viata si incercati sa gasiti solutii pt a fi fericit, multumit, satisfacut de viata dvs (pt ca pana la urma despre asta vorbim) sau acceptati pasiv ceea ce vi se intampla, chiar daca asta vine la pachet cu o stare de nefericire, angoasa, nemultumire, etc?

pererea mea ar fi ca ati beneficia mult mai mult daca ati merge la o consiliere de cuplu decat din sfaturi online. Poate ca este primul efort ‘cu sange in instalatie’ pe care il puteti face pt voi? Succes!

http://psiholog-sector3.ro/?page_id=233

Dragul meu CORDONUL OMBILICAL ti-a fost taiat la nastere…DE CE CREZI CA AI MAI AVEA NEVOIE DE EL?

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua ! Am apelat la acest site pentru a-mi expune o problema si a asculta sfaturile si parerile celorlalti.Am 24 de ani si am o problema in ceea ce priveste viata sentimentala si relatia cu parintii. Am o relatie de 2 ani si ceva cu un baiat mai mare decat mine cu 3 ani,baiat care ma respecta, cu care vorbesc orice, care ma iubeste si ma protejeaza si care are planuri serioasa cu mine si eu cu el.Problema este ca parintii mei nu sunt de acord,si imi impun odespartire deoarece eu nu mai am frati sau surori si fiind singura la parinti vor sa raman aici sa le aduc un ginere in casa.Mentionez ca in copilarie mai tot timpul ma bateau si ma faceau proasta ori de cate ori greseam cu ceva,la scoala,la liceu am invatat foarte bine nu am avut probleme cu invatatura,m-am inscris si la facultate dar datorita faptului ca nu puteam sa ne descurcam cu banii (lucrand doar tata iar mama fiind casnica ocupandu-se cu agricultura)am renuntat si am hotarat sa plec in Anglia la sfatul unui bun prieten de familie.Relatii de prietenie mentionez ca nu am asa multe sunt putine dar sincere,deoarece eu aici la tara unde locuiesc langa Alexandria nu am avut fete am fost inconjurata numai de baietii.Odata plecata in Anglia de la varsta de 19 ani si pana in prezent toti banii mey i-am investit in parinti si in ceea ce au avut nevoie,niciodata nu am pus pret pe banii ca sa ii tin numai pt mine.Problema actuala este relatia mea care implica foarte mult trecutul,trecutul meu din relatiile anterioare deoarece relatia mea cu patintii s-a schimbat in diferite momente cand au observat ca cineva nou incearca sa petreaca timp cu mine,sa ma iubeasca,sa comunice cu mine.Relatia pe care o am ei nu o vor din nici un punct de vedere,mentionez ca baiatul cu care sunt este singur si are casa lui construita tot cu banii din munca in Anglia.Parintii lui au vrut ca el sa aibe casa lui proprie si sa nu stea cu el si cu familia pe care si-o va forma.De 7 luni de zile relatia noastra s-a inchegat tot mai mult,ne este imposibil sa stam unul fara celalalt ne-am apropiat tot mai mult,ne gandim la o familie,dar ne gandim si ca este imposibil deoarece parintii mei imi impun in fiecare zi sa ma despart de el,ca nu e bine ceea ce fac,ca nimeni nu face ceea ce fac eu,ca daca plec las casa,las pamantul,las tot si merg sa locuiesc in peretii altora,ca ii bag in pamant ca am ajuns sa ma vorbeasca lumea,ei au ajuns sa se planga la rude,ca mi-au facut fermece,ca mi-au spalat mintile si multe altele.Mentionez ca de o luna si ceva nu am gasi alta solutie pana in momentul cand ne vom intoarce inapoi in Anglia ca sa putem fii amandoi,merg si stau cate o saptamana cu el iar apoi vin si stau si acasa la ei mei o saptamana dar cu foarte mult dor,deoarece noua ne este greu sa stam despartiti.Vreau sa ma ajute cineva,sa imi dau un sfat,o parere sa stiu si eu cum o pot scoate la cap cu ai mei,nu sunt multumiti de mine si niciodata nu au fost,mereu m-au denigrat cand a venit vorba sa a
m o relatie cu cineva.De curand au inceput sa imi spuna ca pot sa iau pe cel mai sarac baiat din sat,ca pot sa iau pe oricine numai daca vine ginere in casa.De stiut este faptul ca ma fac si nebuna,ma jignesc si imi zic orice,ma simt ca si cand a-si fii omorat pe cineva,mereu imi spun ca eu trebuie dusa la un psihiatru deoarece ceea ce fac eu nu mai face nimeni.Inainte nu aveam cu cine sa ies sa beau un suc,sau sa merg in parc sa ma plimb ca mereu aveam treaba,eu mereu munceam ajungeam noaptea acasa si eram prea obosita sa ies,si acum daca le spun ca vreau sa merg la mare sau la munte 2 zile,ei imi spun ca du-te ca in viata cu astea o sa ramai.Au conceptii foarte invechite,le place sa traiasca in timpurile trecute si nu in zilele noastre,nu sunt si ei constienti de faptul ca tinerii din ziua de azi majoritatea nu mai vor sa locuiasca cu parintii,vor sa fie singuri cu familia.Ei prin asta vad ceva rau si nici intr-un oras nu ma lasa sa merg mereu imi spun ca daca plec aici nu ma mai intorc, plang tot timpul,se jelesc,ma critica,dar cand vine vorba de treaba sunt prima pe care o chiama sa rezolve ceva.Simt ca aceasta situatie ma termina psihic si ca datorita problemei ca sunt singura la parinti si ei nu pun pret pe iubire,intelegere si respect nu voi putea sa imi intemeiez o familie.Chiar trebuie sa caut un baiat pe placul lor si sa il accept eu,sau sa il pastrez pe cel pe care il plac,cel care ma face fericita si cel cu care pot forma o familie??!!!

iti inteleg durerea si dilema si sper sa iti fiu macar putin de ajutor: in general cine trimite la psihiatru (in cazuri de genul asta) are el insusi denvoie de psihiatru. Fara sa vreau sa iti jignesc parintii, din ce ne-ai scris, ei au sigur o problema de personalitate… nu numai de mentalitate, drept urmare ti-as sugera sa asculti in primul rand de tine si sa iti iei propriile decizii! Nu te mai lasa manipulata… mai ales de parinti, care ar trebui sa fie ultimele persoane de pe planeta care sa te manipuleze in acest fel egoist. Tine-te tare, succes!

In primul rand, imi pare rau ca ai avur o copilarie atat de grea si ca relatia cu parintii tai este una deficitara. In al doilea rand, te-as intreba asa: tu ce iti doresti? Te invit sa privesti inauntrul tau si sa te observi, sa vezi ce vrei, ce te face fericita, unde te vezi locuind, etc. In primul rand trebuie sa-ti raspunzi TU la aceste intrebari. Acum esti adult, iar viata TA este responsabilitatea TA. In acelsi fel, viata parintilor tai este responsabilitatea lor. Nimeni de pe lumea asta nu este responsabil in numele si pe seama noastra de starea noastra de bine, de implinire sau de fericire. Asadar, ce iti doresti?

Prietenul tau are parinti destepeti si maturi. Au inteles ca o tanara familie are dreptul la propria intimitate si de rodaj in infruntarea vietii cu forte proprii, chiar daca ei, parintii vor ajuta la nevoie de la distanta. Parintilor tai imi par nesiguri pe ei si egoisti in iubirea ce-si imagineaza ca ti-o poarta, Spun asta deoarece pt ei nu este importanta maturizarea ta si viitorul tau ci visele pe care si le faceau vis a vis de propria batranete. Poate sunt ei insisi tematori in privinta vietii iar plecarea ta departe de tara i-a scos din rutinele lor de a vedea viata.
Se spune ca o barza, venind pe seara obosita la cuib, a vazut ca inundatia ce cuprinsese acel loc era pe cale de a-i inneca puii. Cu ultimile puteri a luat un pui in gheare si a incercat sa zboare cu el peste inundatia ce parea ca se intinde pana dincolo de orizont. Obosita fiind si dandu-si seama ca nu-i va putea salva pe toti trei si-a intrebat puiul.
- Can vei fi tu mare si eu batana, vai avea si tu la fel grija de mine
- Sigur ca da mama, a spus puiul speriat, ba voi face….
Atunci baraza i-a dat drumul in apa si s-a intors luandu-l pe al doilea pui in gheara ca sa-l salveze. Pe drum, din ce in ce mai obosita, i-a pus si acestui pui aceiasi intrebare sipentru ca primi acelasi raspuns, i-a dat drumul in apa si acestuia.
- La insfacat cu ultimile puteri si pe al treile si cand a simti ca pur si simplu puterile o parasesc, l-a intrebat si pe el la fel ca pe fratii sai.
- N-am sa pot avea grija de tine mama
- de ce ? Intreba barza. Uite eu cum fac tot ce pot ca sa te salvez…
- n-am sa pot mama, pentru ca voi avea si eu cuibul meu, familia mea si puii mei de care va trebui sa am in primul rand grija …
Atuncii barza treseri si cu putinele forte ramase, facu tot posibilul si-l salva pe acest ultim pui.
Ai in fata urmatoarele alternative. Faci cum spun paritii, ceeace nu-ti doresti si vei regreta. Faci cu doresti tu si totul iese bine pt tine sau cine stie regreti. Problema este ca nu ai cum cunoaste ce va fi, decat mergand pe acel drum. Varianta oferita de parinti este doar a regreta. Varianta ta contine si sansa de a fi cum doresti tu. Cu siguranta ezitarea nu este o solutie, decat daca vrei sa ajungi la depresie si atunci chiar vei avea nevoie de ajutor specializat.

Imi doresc sa imi pot forma o familie,sa ma stabilesc si eu ca ori ce om in viata,ca vorba aia pana nu sadesti un copac,nu faci un copil si nu ridici o casa,nu ti-ai facut cursul vietii!Ma simt fericita si iubita langa el si nu pot sa stau langa o persoana pe care mi-ar baga-o pe gat ai mei,sa le placa lor dar mie ba!Cred ca este ceva anormal daca vre-o data in viata accept aceasta idee…Vreau sa evoluez,fara sa sufar,fara sa ranesc pe cineva,vreau sa fiu in relatii bune cu toti si sa am si eu viata la care toti viseaza,pentru ca merit nu sunt anormala,fata de lumea din jurul meu!

Pentru asta tot ce poti face de o cam data este sa sadesti samanta care va creste. Adica frumos, calm si repeteitiv la nevoie, asa cum ai explicat lucrurile aici, sa le prezinti si parintilor, desi probail ai facut-o, si in aceiasi termeni sa te desparti de ei, chiar daca vor protesta si nu nu vor dori sa inteleaga. Au sansa ca in timp sa-ti dea drepatate daca vor fi realisti si vor vedea ca ai dreptate. Si nu mai pompa atat in ei, nu vorba de rautate, dar vezi povestea berzei, va trebui sa ai si tu cuibul tau care costa, etc si de asemenea este bine sa ai un sprijin banesc in momnetele cand grele din viata, ca sa nu ajungi Doamne fere la “manuta parintilor”. Iubirea parintilor trebuie sa fie in primul rand dezinteresata si simplu fapt ca iti aud glasul si/sau te vad sa fie suficient pentru ai face sa se simta bine.

Silvia Cerasela Apostol, observ ca ti-ai definit ce iti doresti. Acum nu mai ramane decat sa faci sa se intample. Asa cum am spus mai sus, TU esti singura responsabila pentru fericirea ta, deci TU trebuie sa actionezi in acea directie.

Da stiu ca doar eu trebuie sa explic lucrurile si sa sadesc in acelasi timp samanta care va creste,dar in acelasi timp va trebui sa imi iau adio de la ai mei(ei nedorind da pastreze legatura cu mine)deoare nu ii aleg si nu aleg sa fac ceea ce ei doresc.Iar in legatura cu psihiatrul si analizele nu stiu ce rost au,deoarece eu consider ca sunt un om normal,inteligent si capabil sa se intretina pe sine,dar ei ma vad altfel decat sunt.Dupa ei ar trebui sa stau tot timpul acasa,ar trebui sa imi petrec timpul cu ei,weekend-urile deasemenea,dar fara prezente straine.Toti fosti ei prieteni au fost alungati si indepartati de catre mama,care este obisnuita sa imi controleze laptopul cand nu sunt acasa,telefonul,desi eu le las intentionat fara parola,nu sterg nimic si nu ascund nimic doar din simplul fapt ca sa vada si sa isi dea seama ca nu ii ascund nimic..Fostele relatii nu le-au convenit deoarece baieti ori erau din familii mai putin dezvoltate financiar,ori daca nu spuneau ca nu le place fizionomia lor.Poate ca si eu am stricat ca tot timpul i-am ascultat si nu le-am iesit din cuvant chiar daca uneori simteam nevoia sa ies cu tineri de varsta mea si nu tot timpul sa ies cu ai mey.Cate-o data consider ca degeaba am avut atat de multe realizari pana la varsta asta si poate ca m-am zbatut degeaba ca sa le ofer si eu lor ceea ce mi-au oferit ei mie,deoarece pentru ei nimic nu a contat.Stiti vorba aia:”Copilul daca nu l-ai ajutat o data,spune ca nu l-ai ajutat niciodata”!! doar ca aici copilul din subiect este inlocuit de parinti mei,care asa se considera singuri,nerespectati si nemultumiti de persoana mea.

Silvia, imi dau seama cat de greu trebuie sa-ti fie si ca nu iti doresti sa alegi o parte sau alta. Le poti explica asta si lor si sa le spui, totodata, ca nu doresti intreruperea relatiilor, iar daca asta se va intampla nu va fi pt asa ai ales tu, ci ei.

Si ma tot intreb cum sa fac sa le schimb mentalitatea invechita si conceptiile?Sunt confundata deseori cu un esec si nefolositoare,atunci cand lor nu le convine cate ceva!!!

In primul rand ei ar trebui sa-si doreasca asta In al doilea rand, mentalitatile se schimba foarte greu si mai ales la varste inaintate. Ce ai putea face ar fi sa inveti ca tu sa te detasezi de conceptiile lor referitoare la tine. In acest caz, un psiholog te poate asista.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Am 16 ani si fac atacuri de panica. Acestea au inceput de la varsta de 8 ani. Nu stiu ce pot face sa le opresc. Am ajuns sa fac 4 atacuri pe luna.
Nu le fac dintr-un motiv anume. Pur si simplu simt o greutate in piept, apoi inima o ia razna. Am senzatia ca raman fara aer. Apoi incep sa tremur, sa plang. Uneori nu ii mai aud sau vad pe cei din jur. Am ajuns sa imi fie frica ca o sa mor. Ce pot face?

vorbeste neaparat cu parintii tai si consultati impreuna un psihoterapeut… incepeti cu o terapie de familie, poate s-a intamplat ceva la 8 ani care fiind nerezolvat iti perpetueaza aceste stari. Succes!

Va recomand sa apelati la un psihoterapeut. Astfel puteti primi asistenta in intelegerea in primul rand, a cauzei si apoi in gasirea unor solutii.

Atacurile de panica se trateaza foarte bine prin psihoterapie, cu cat mai devreme, cu atat mai bine. Mult SUCEES!!!!!

Aveti nororc, De atac de panica nici NU se moare, nici NU se inebuneste. Evident va trebui descoperita cauza si rezolvarea problemei impreuna cu un psihoterapeut.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Heei…Am 16 ani.O sa fiu directa.Ma simt urata.Ies des cu fetele in oras.Toata atentia este indreptata asupra lor.Nu este vorba de caracter, ci de aspectul fizic.
As vrea sa imi maresc putin increderea de sine.Sa am o imagine mult mai buna asupra mea.
Numai ca nu stiu cum…
Deoarece aspectul fizic reprezinta pentru mine un impediment in orice.Nu pot scapa de acest complex, care ma apasa zilnic.
Cum as putea reusi sa las asta la o parte si sa ma concentrez pe restul lucrurilor?…

Toata lumea te vede asa cum te vezi tu.daca tu te vezi frumoasa,in ochii tuturor vei fi o frumoasa!

eu te inteleg si tin sa iti spun ca a fi complexat de ceva este in natura umana… se intampla tuturor dar poate fi tinut in frau. Faptul ca iti doresti sa arati ca persoanele pe care le admiri (fizic in acest caz) este perfect normal si sanatos, mai ales la varsta ta cand este foarte important sa apartinem unui grup majoritar (bine vazut). Incearca sa iti cunosti propriile calitati nu se incerci sa te conformezi majoritatii facand abstractie de individualitatea ta. Contrar unor pareri sa stii ca nu suntem clone/roboti… suntem indivizi unici si meritam sa ne dezvoltam ca atare. Se poate, succes!

asa fac si eu …

dar eu am 25

Imaginea de sine, increderea in sine sunt aspecte importante ele personalitatii noastre care se construiesc inca din primii ani ai vietii. Familia, scoala, prietenii, societatea ajuta sau nu la construirea lor. Daca familia iti spune constant "grasunica mica", tu ca si copil vei crede despre tine ca esti grasunica. In loc de garsunica poti pune ce cuvinte vrei, tot la fel functioneaza.

Toate acestea pot fii schimbate. De exemplu: te uiti la tine, in oglinda si admiri ceva ce iti place. Nu imi spune ca nu exista nimic care sa iti placa, fiecare fiinta are si parti frumoase. Deci, ce iti place la tine? Apoi in fiecare zi admiri acel aspect al fiintei tale, iti spui cu voce tare " imi plac ochii mei, de ex", apoi spui in mintea ta aceste cuvinte, de multe ori. Si uite asa ai facut primul pas in dezvoltarea ta personala,uite-te in jur sa vezi urmatorul pas.:))))))))) Daca doresti, cauta un psiholog care se iti fie alaturi in tot acest proces minunat de descoperire de SINE. Mult SUCCES!

A fi frumos nu inseamna a fi si fericit, asta daca te consoleaza. Fiecare om e frumos in felul lui .Ai sigur si tu ceva frumos sau f. frumos , poti fi finuta , delicata , etc..Gandeste-te ca poeta Nina Cassian nu a fost frumoasa fizic , dar a avut un succes fantastic la barbati pentru ca frumusetea vine mai ales din interior .- http://adevarul.ro/cultura/carti/nina-cassian-1_5290efe5c7b855ff562dd85d/index.html#

Cred ca ai si o parere gresita despre frumusete si nu uita ca e trecatoare .,, Femeile frumoase nu sunt aproape niciodata fericite .” scrie spre sfarsitul articolului – http://drandrei.ro/index.php?page=Articole&continut=Arhiva!&path=continut/articole/arhiva.php

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna. Numele meu este Ana. In prezent sunt casatorita si am doi copii.Copilaria mea nu a fost una usoara. La varsta de 7 ani tatal meu a decedat, iar mama a ramas cu toate responsabilitatile. Mama era la a doua casatorie din care am rezultat eu si inca doi frati mai mici.In copilarie mama era foarte aspra,in special cu mine. Dupa ce tatal meu a decedat, mama si-a luat servici iar eu in general eram responsabila pt tot acasa, evident dupa scoala. Nu aveam voiesa plec de acasa, dupa ce am crescut am fost foarte atent supravegeata. La scoala nu eram acceptata datorita faptului k nu aveam o situatie financiara buna si din cauza ca tatal meu a murit, ceea ce ma impins sa invat bine.ani au trecut iar la 15 ani mam indragostit de un baiat care era in scaun cu rotile din cauza unui accident. Mama a fost de acord cu relatia stiind ca oricum nu o sa mearga si dandu-si seama ca de fapt era mai mult mila decat iubire, pentru ca eram o persoana foarte miloasa, dar tinea sus si tare sa nu
am relatii intime cu nimeni inainte de casatorie, ceea ce am si facut!Cat timp am fost cu baiatul acela totul parca mergea mai bine. Mama se purta mai frumos si ma respecta. Dar dupa ce neam despartit, intro zi in care verisoara mea sa casatorit am vrut sa ies si eu sa o vad mireasa, dar mama sa suparat atat de tare pe mine ca nu am ascultat-o sa stau in casa si sa o ajut, incat miaspus ca nu ma iubeste si niciodata nu ma iubit si ca sa casatorit cu tata doar pentru ca a ramas insarcinata cu mine.Din acel moment am facut tot ce am putut sa imi gasesc un baiat si sa ma casatoresc. La 16 ani l-am intalnit pe actualul sot. el avea 18 ani si dupa un an neam casatorit. Am hotarat ca pt moment sa ramanem la mama.totul a inceput sa fie iarasi bine iar la 3 luni de la casatorie sotul meu sia gasit de lucru in alt judet si am hotarat sa ne mutam. dupa ce neam mutat la cateva luni am ramas insarcinata,si am hotarat ca nu pot sta in fiecare zi singura in casa asa ca iam propus sa ne mutam inapoi.El nu sia dorit lucrul acela dar pt ca am insistat foarte mult pana la urma lam convins.Mama spusese sa mergem acolo, ca trece casa pe noi,o sa avem intimitatea noastra si totul o sa fie bine. Asa ca lam convins pe sot si am plecat inapoi. Si au inceput problemele. Mama nu sa tinut de cuvant, noi nu aveam intimitate,se baga peste tot, eu trebuia sa fac tot, certuri si tot asa. intre timp am nascut primul meu Baietel Natanael Beniamin. Lucrurie au continuat tot asa, eu am ramas iarasi insarcinata dupa un an, dar din cauza stresului si a lucrului prea mult am pierdut sarcina. Dupa cateva luni am ramas insarcinata iarasi si am nascut iarasi un inger de baietel Samuiel Mihai, in timpul sarcini cu el am avut ceva probleme de sanatate, iar dupa ce am nascut la cateva luni ne-am hotarat sa ne mutam cu chirie, am zis ca o sa avem liniste si intimitate. Bineinteles ca mama a facut fff urat dar in final am reusit si neam mutat in oras, mama avea casa la tara. am sperat ca mutandune o sa se schimb lucrurile dar sotul meu desi a devenit foarte gelos, rar se intampla sa avem momente de intimitate.Recunosc ca in timpul sarcinilor am pus kg pe mine pe care nu am reusit sa le mai dau jos. Asa ca vazand ca sotul meu nu ma mai vrea, am inceput sa pierd timpul tot mai mult pe retelele de socializare. incercam sa umplu golul. si dupa cateva luni mam imprietenit cu un baiat, din Algeria, la inceput doar vorbeam vrute si nevrute, dar dupa un timp am inceput sa ii spun problemele mele si el incerca sa imi faca zilele mai bune.Nu il vazusem in realitate dar fiindca starea mea emotionala era foarte subreda am inceput sa tin tot mai mult la el. abia asteptam sa vorbesc cu el, si el a inceput sa tina la mine, dar intro zi am realizat ca nu este bine, kam sot si copii si am spus ca sa o terminam. El sa suparat si lea spus parintilor lui k vrea sa se casatoreasca,el fiind musulman. Parintii lui iau gasit o fata si el sa logodit cu ea.ntre timp sotul meu a plec
at in Germania iar eu am inceput iar sa vorbesc tot mai mult cu el, si mia spus k o sa se casatoreasca. cand am aflat prima data am lesinat! timpul a trecut iar dupa aproape un an sotul meu sa intors in romania dupa mine si dupa copii. eram atat e disperata sa ma simpt iubita incat orice barbat vedeam imi imaginam cum e in intimitate k el. in afara gandurilor nu miam inselat niciodata sotul. Aici in Germania am venit la sora lui care nu ma suportat si nici in ziua de azi nu ma suporta. mereu ceva nu este bine, certuri si tot tacamul. nu pot sa zik k sotul meu nu imi tine partea. mio tine dar in intimitate e tot mai rau. dupa ce am venit am realizat ce el este forte bun la pat si ma poate face fericita dar a durat doar vreo doua saptamani si ceea ce nu inteleg este unde a invatat el atatea pt ca el sustine k nu ma inselat. Sora lui tot incerca sa ma convinga ca nu e un lucru gresit daca el se va duce la un bordel si se va culca cu alta ca doar se distreaza k mn e casatorit, iar amantul ei a incercat sa ii faca invitatie si de fata cu mine sa mearga la bordel.inainte sotul meu era o fire blanda dar acu se enerveaza chiar mai repede decat mine si cand lam intrebat intro zi de ce nu ma mai vrea ca femeie mia spus sa mai slabesc. Bineinteles ca dupa acel incident nu am mai mancat vreo saptamana, insa nu slabesc orice as face.cand mananc ceva ma simpt vinovata si incep sa plang, am insomnii iar cand adorm am doar cosmaruri de mie frica si mai adorm. serviciu nu am. am lucrat vreo trei luni intrun restaurant dar era programul foarte tarziu si dupa trei luni mam imbolnavit, adica in sensul k imi amortesc mainile si daca tin lingura in mana sa mananc, nu mai puteam tine nimic in maini, asa k nu am mai putut lucra. La medic nu pot samerg din cauza k nu stiu limba deci nu am fost la medic niciodata, mereu sunt inchisa in casa si primesc doar reprosuri. Am rugato pe mama si mia trimis distonocalm si somnifere pt ca aici nu se da nimic fara reteta. am ajun
s sa adorm numai cu somnifere, ma trezesc dimineata dupa o noapte de cosmaruri si iau distonocalm. izbucnesc in plans de la orice si in fiecare moment al zilei simpt ca ma sufoc si la propriu si la figurat.cu fratii mei nu prea am ce discuta. sunt buna cand trimit bani sau pachete. in rest nu mai sunt buna.bunici nu mai am. Cu mama tin legatura si invcerc sa ma conving pe mine ca a facut tot ce a facut pt ca ia fost greu singura cu trei copii. si legat de mama are probleme psihice si ea la ranul ei. L a un medic psiholog nu am mers niciodata iar acum nu am conditii sa merg, asa ca nu am nici un tratament.singurele medicamente sunt somniferele si distonocalmul.Nu mai stiu ce sa fac si cum sa o mai scot la capat ca sa nu ajung sa innebunesc la propriu. pentru ca deja incep sa ma enervez si cand aud o frunza cum cade jos.urlu mereu, trec de la o stare la alta in sensul ca acum stau jos blanda si imi plang de mila si imediat ma schimb si ajung sa urlu si sa fiu agresiva verbal
. Stiu ca am o problema dar am nevoie de o parere a unui specialist. Imi pare rau ca nu am scris gramatical dar am si uitat ocupata fiind sa imi spun problemele! Va multumesc pentru intelegere si astept raspunsuri!

Din pacate uneori nu putem depasi anumite probleme decat cu ajutorul unui specialist.Incercati sa va focusati pe solutii.Din pct meu de vedere aveti nevoie de terapie de cel putin durata medie.Un sms pe acest site nu vad sa faca minuni.Cautati psihologi care luceaza voluntar…desi dupa parerea mea nu sunt chiar cele mai potrivite pt ca "fiind gratis"pacientii nu prea isi asuma terapia.Dar decat deloc e bine si asa.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

confuzia e la apogeu maxim. am ajuns intr-un punct in care nu credeam vreodata ca pot sa il intampin, mai ales atunci cand toate sunt facute de propriile maini. recent, am avut iubit, iubitul meu reprezenta un amic din copilarie, intotdeauna ieseam, intotdeauna eram grupul nostru de prieteni. pana intr-un punct in care el a dorit mai mult de la mine, desi eu l-am refuzat mult timp. intr-un final m-am decis ca ar merita sa incerc o relatie cu el, am zis ca nu am nimic de pierdut, insa de vreun an jumatate m-a introdus in grupul sau de prieteni, deoarece am mers la facultati diferite, iar acestia suntem noi adolescentii si grupurile de prieteni cu care iesim la un suc, la un film, la o prajitura. astfel, l-am cunoscut pe Q, prietenul cel mai bun al iubitului meu, din prima secunda in care am schimbat primele vorbe, mi-am dat seama ca e totusi o legatura intre noi, iar de atunci am inceput sa discutam, am facut schimb de numere de telefon, ma suna, vorbeam din cand in cand, tin sa mentionez ca in perioada aceea nu eram cu fostul meu iubit( in scurt timp ne-am despartit). pana la urma am ajuns sa fim impreuna, au fost iesiri peste iesiri cu iubitul meu si grupul sau de prieteni, intre timp am decis, ca prietenei mele cele mai bune, pe care o respect enorm, sa ii fac cunostinta cu Q, tinand cont ca ii cunosteam e amandoi, iar eu eram situata la mijloc, am considerat ca as face un lucru bun, intotdeauna a fost vorba de distanta, orase diferite, facultati diferite. intre timp, intre mine si Q a existat o apropriere pe care nu am luat-o in seama… o apropiere pe care am considerat-o un sentiment ca si cand mi-ar fi un frate mai mare, dar insa semnalele nu au fost asa. tin sa spun ca relatia mea cu iubitul meu nu a ajuns conform asteptarilor mele, s-a dovedit a fi foarte imatur, ia comportamentul sau m-a facut sa ma distantez din ce in ce mai tare de el, insa relatia lui Q cu prietena mea se desfasura pe fagajul normal… insa, intr-o seara… eu si Q ne-am sarutat si mi-am dat seama ca exista ceva mult mai mult, ceva ce am ignorat de la inceput… nu vreau sa ii fac asta prietenei mele, constiinta ma mustra enorm, desi lucrurile au avansat mult mai mult decat ma asteptam vreodata ca se va intampla… de la un sarut, la discutii si de la discutii… am ajuns sa ma culc cu el… in momentul de fata…vorbim, el e cu ea… eu nu sunt cu nimeni… secretul asta e doar al nostru. tin foarte mult la prietena mea si nu am sa mi-o iert niciodata de ceea ce am facut, iar o recunosc fiindca sunt geloasa pe ea, nu e in totalitate al meu, consider ca tine la ea( nu au intretinut relatii sexuale pana acum) stiu fiecare conversatie cu ei, insa ceva nu ma lasa sa ma retrag de aici, dar cert e ca stiu un singur lucru constiinta ma mustra in ultimul hal… ce pot sa fac in cazul asta?

am inteles ca ai o problema de constiinta insa pare ca in acest moment vorbim despre relatia tu cu Q… deci sunteti amandoi implicati si nu stiu care din voi ar trebui sa aiba constiinta mai incarcata? Iti sugerez sa discututi totul cu el si sa luati o decizie cat mai corecta pt toate partile implicate in asa fel incat sa nu va mai mustre nimic. Succes!

Cel mai probabil dorinţa ta de a îi face cunoştinţă lui Q cu prietena ta a venit din faptul că tu te-ai simţit atrasă de el de la bun început,însă erai implicată în altă relaţie şi ca să te protejezi de această atractie ilicită ai decis să îl neutralizezi pe Q cuplandu-l cu ea. Însă e clar că atracţia reciprocă dintre voi nu este atât de uşor de reprimat.Eu consider că cel mai bine ar fi să îi spui prietenei tale adevărul,chiar dacă va fi dureros, şi să discuţi deschis şi cu Q

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua,
unde pot face cursuri de terapie prin metoda Mckenzie,conditii de inscriere,sint recunoscute ,cit costa?
Va multumesc Iulian

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Ma numesc Beatrice si am 18 ani. Problema mea nu este foarte grava, dar este un lucru extrem de important pentru mine si m-ati ajuta foarte mult. Am o relatie de 2 ani cu prietenul meu. Parintii mei stiu de aceasta relatie si nu au nimic impotriva, sunt de acord ca el sa vina la noi acasa si eu sa merg pe la el. Totul e ok intre noi, doar ca as vrea sa trecem mai departe. In sensul ca as vrea sa raman o seara la el, sau el la mine. Nu stiu cum sa abordez aceasta problema cu ei. Parintii mei sunt destul de intelegatori, dar aceasta "problema" chiar nu stiu cum sa o abordez si nu stiu cum sa o aduc in discutie fara ca ei sa inteleaga gresit sau sa ma refuze din prima. Mi-ar prinde bine cateva sfaturi de la Dvs. in legatura cu modul de abordare, ce as putea sa le spun, cum sa le spun. Nu este vorba de sex, ci doar vrem sa ne petrecem timpul mai mult impreuna. Sper sa ma puteti ajuta, astept raspunsul Dvs. O zi buna!

eu ti-as recomanda sa fii cat mai sincera cu ei… mai ales ca sunt foarte intelegatori. Spune-le exact ce ne-ai spus noua… ei vor simti ca nu este vorba despre sex… ca doar vreti sa petreceti timpul impreuna intr-un mod diferit ca pana acum, etc. Daca ai incredere in ei si ei au incredere in tine nu ai de ce sa te temi. Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Am o problema cu iubitul meu,suntem de aproximativ 3 ani impreuna(spun asta pentru ca am mai fost si despartiti). Acum 3 ani,la inceputul relatiei,acesta m-a inselat cu o fosta prietena de a lui..am iertat,am trecut peste,anul trecut,ne-am separat din cauza faptului ca eu eram prea stresata cu sesiunea,iar el imi reprosa ca nu ii acord suficient timp.A avut o relatie cu o alta fata,dupa care s-a intors la mine,iar eu..l-am primit(probabil aceasta a fost greseala mea). Am mai stat impreuna pana in luna noiembrie,cand acesta si-a schimbat locul de munca si a cunoscut acolo o femeie..o femeie cu 10 ani mai mare ca el,casatorita,si cu un copilas de 2 ani. Am observat ca vorbeau mult prea mult,si am decis sa discut cu el,pentru ca nu mi se parea ok.Mi s-a spus pur si simplu ca este "indragostit" de faptul ca acea femeie il asculta mai mult ca mine,nu ii face reprosuri si ii este alaturi mai mult timp. Dupa o saptamana,aceasta femeie a ales sa divorteze,si s-a mutat la el, "relatia"lor durand aprox 1 luna,dupa care a rugat-o sa plece din casa pentru ca si-a dat seama pe cine iubeste de fapt. De Paste, el m-a cautat,a insistat sa ne intalnim,sa vorbim,si a implorat ultima sansa..Am ales sa mai incerc odata,(fiind primul si singurul barbat pe care l-am iubit indiferent de situatie,probabil pentru ca mi-a fost alaturi in cele mai grele momente) si i-am acordat si a treia sansa. De la sf lunii aprilie locuim impreuna,ne intelegem f bine,imi demonstreaza ca intr-adevar s-a schimbat;insa simt ca ma urmareste trecutul.Nu pot uita ce mi-a facut,desi noi am fost despartiti cand el a avut alte relatii,si am avut si eu in acelasi timp; am in fiecare noapte cosmaruri si il visez cu ultima femeie,(probabil m-a marcat foarte tare faptul ca s-a mutat la el,si el uitase timpul petrecut impreuna). Imi este foarte frica sa il stiu plecat cu prietenii,sau in compania altor persoane,cand se duce la servici ma gandesc cu groaza sa nu ii "sclipeasca" o alta femeie; mai pe scurt, nu am incredere in el si traiesc mai mult in trecut. M-ar putea ajuta si pe mine cineva cu o parere,cum sa fac sa numai traiesc in acest trecut,sau ce ar fi mai bine pentru mine?Nu am vorbit niciodata cu nimeni despre aceasta situatie.

eu am inteles ca nu ai incredere in el si ca te fortezi cumva sa faci aceasta a treia sansa la relatie ‘sa mearga’. Cum te vezi peste 5, 10 ani in aceasta relatie? Faptul ca este primul barbat de care te-ai indragostit te poate ‘convinge’ sa iti invingi instinctul de fuga/protejare/etc. Dragostea este un lucru minunat, mai ales atunci cand este reciproca. Succes!

Din postarea ta eu vad, in primul rand, ca nu ai incredere in tine si ca relatia ta actuala se bazeaza pe foarte multa frica si neincredere, Cauta sa intri intr-un proces de dezvoltare personala, te va ajuta foarte mult. Mult SUCCES!

Ce este mai bine pentru tine… nimeni nu are legitimitate sa-ti spuna, nici chiar noi psihologii; alegerile le faci tu, pentru ca este vorba despre viata ta si alta nu ai si nici nu vei avea. Daca esti putin egoista si te gandesti in acest fel la viata ta, atunci, cu siguranta vor aparea si raspunsurile potrivite si alegerile cele mai bune, atat referitoare la oamenii cu care te inconjori, cat si cele referitoare la alternativele pe care le ai. Mult succes la introspectie.