Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua
Sunt casatorit de 9 ani,si…am aflat de curand ca am fost inselat.
Am inceput in 2006 in forta,am plecat de la zero,am muncit mult am facut multe sacrificii..si acum avem un copil de 8 ani,o casa si o situatie stabila financiar.
In vara anului trecut,am observat o prietenie ciudata a sotiei cu un coleg de munca,am cerut sa se distanteze,am aflat apoi ca vb la telefon des si imi ascundea acest lucru,am fost destul de deranjat de situatie,am vb cu ea ,mi s-a spus ca nu e decat o prietenie si ii era teama ca o sa ma supar…,i-am cerut sa rupa orice legatura cu acel barbat.
Acum o luna am aflat ca eram inselat cu acel coleg…a recunoscut totul,spune ca a inceput in ianuarie cand era suparata si s-a intamplat sa fie alaturi,si sexual au debutat la sfarsitul lui martie intalnindu-se la aprox doua saptamani ,am insistat sa imi spuna totul,a raspuns la toate intrebarile,plange de atunci mereu,jura ca nu o sa mai faca si imi spune ca ar face orice sa o pot ierta.
Primul impuls a fost sa plec,sa divortez,insa avem un copil la mijloc si pot spune ca am iubit-o destul de mult.
A insistat sa raman ,ca face orice ii spun..etc
Situatia e destul de grea,spune ca nu ii lipsea nimic la mine insa s-a intamplat ca dintr-o prietenie cu acel coleg lucrurile sa devina mai complicate si spera sa termine relatia cu el inainte sa aflu .
As mai putea avea incredere in aceasta femeia vreodata?
Ar putea sa imi faca din nou acelasi lucru?
Sunt doua intrebari care ma apasa mereu..nu stiu daca mai sunt si alte minciuni…desi ea sustine ca acum stiu tot…
Puteti sa imi dati un sfat???

am inteles ca va simtiti tradat si mintit si asta va provoaca multa suferinta, absolut de inteles intr-o asemenea situatie. Ne intrebati daca mai puteti avea vreodata incredere in ea… eu v-as intreba daca mai doriti sa aveti incredere? Daca ar putea sau nu sa va mai insele, cred ca nici ea nu stie, cu atat mai putin noi. Este foarte posibil sa fie extrem de sincera in cainta ei si sa se tina de cuvant… poate ca aceasta relatie a aparut doar ca o nevoie de moment (ceea ce presupune un neajuns) si atata tot. Daca doriti sa mai acordati o sansa relatiei puteti incerca terapie de cuplu, unde sa puteti discuta totul de la inceput impreuna cu un ‘moderator’. Daca nu doriti sa continuati, puteti alege separarea in acte si sa locuiti o perioada impreuna de dragul copilului, pe care in timp sa il pregatiti. Succes!

Dvs. o cunoasteti mai bine decat oricine altcineva. Ati putea merge la consiliere de cuplu pentru a intelege si rezolva situatia cu privire la neincredere. Veti intelege amandoi ce anume este necesar sa schimbati in relatie astfel incat genul acesta de situatii sa nu mai apara.

De n-ar fi copilul…as zice sa divortezi. Dar asa mai dai o sansa..desi mie unu mi-ar fi foarte greu sa accept chiar si in cazul asta..

Daca lucruri de genul acesta se intampla din prea mult rau se pot intampla si din prea mult bine (adica la extreme), dar intodeauna pe o lipsa, pe o nevoie neamplinita si mai ales acolo unde nu exista comunicare si unde nu se pot impartasi neamplinirile. Dincolo de toate acestea depinde de gradul de responsabilizare fata de familia si copilul pe care vi le-ati asumat. Daca v-ati luat angajamentul "la bine si la rau!", acesta poate fi un "rau" pe care sa-l depasiti prin comunicare, prin efortul de a face orice este nevoie, prin terapie de cuplu (profund, lucrurile pot sta altfel decat aparent, exista multa negare la suprafata!) si mai ales depinde de maturitatea voastra. O persoana care poate sa treaca peste un asemenea obstacol cu demnitate si asumare, punand deasupra ei interesele copilului si ale familiei, lasand la o parte orgoliile, incercand sa vada problema si din "papucii celuilalt", inseamna ca este o persoana puternica, demna de respect. Schimband macazul, fara sa intelegi cum s-a ajuns in aceasta situatie, risti sa repeti aceasi greseala si in relatiile viitoare. Cel care va suferi cel mai mult va fi copilul, va crede ca el este cauza, el va fi vinovatul fara vina!

Eu cred ca ar trebui sa luati o pauza si sa decideti in urmatoarele luni ce trebuie sa faceti. Sa nu-ti faci iluzia ca o vei ierta prea curand, iar ca sa ramai in relatie pentru copil este o tampenie mai mare decat sa inseli, sincer. Nu doar doi parinti ii sunt de trebuinta unui copil, ci si un camin fericit. Poti sa-i asiguri asta azi?

Nimeni nu intra intr-o relatie fara sa aiba un beneficiu psihologic din acea relatie. Chiar si atunci cand intra intr-o relatie "pentru bani", beneficiul psihologic, defapt, e cel care "impinge", la o astfel de relatie. Ai nevoie, defapt, aveti nevoie amandoi sa stiti ce beneficiu psihologic a cautat ea. Poate daca aflati, ea va stii ce sa-ti ceara si tu vei stii ce sa-i oferi. Daca afli motivul profund pentru care te-a inselat, poate-ti va fi mai usor sa o ierti. Nu uita un lucru: omul nu e perfect, e supus greselilor. Ceea ce ne doare este faptul ca partenerul de viata ne-a inselat asteptarile. Personal, cred ca oamenilor nu le e frica de faptul ca partenerii i-ar putea insela ci, mai degraba, le e frica de abandon, pentru ca in adancul inconstientului, oamenii, cand afla ca au fost inselati, se simt abandonati. Iar in acel moment, traiesc inconstient frica de abandon si de moarte pe care le-au trait atunci cand erau foarte micuti.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am o problema in relatia mea cu partenerul. Ne cunoastem de 1 an si jumatate, anul trecut in ianuarie am avut o relatie consumata de aproximativ o luna, dupa aceea ne am despartit deoarece el nu si dorea o relatie serioasa ci doar o distractie. eu am tinut foarte mult la el deoarece sunt o fire care se ataseaza f repede de oamenii din jurul ei, asa ca am tinut legatura tot acest timp, ne am intalnit o perioada destul de lunga. anul acesta in luna ianuarie mi a propus sa merg cu el la munte ( din ce am auzit mi a propus acest lucru deoarece restul fetelor cu care conversa au refuzat) iar eu bineinteles am acceptat si am fost foarte entuziasmata. dupa 3 zile in care am stat impreuna la munte el s a atasat de mine si cand am ajuns acasa am inceput o relatie. eu deja il iubeam, tot acest timp eu l am iubit nebuneste, el stie acest lucru, iar dragostea si afectiunea care i am oferit o la facut sa aibe sentimente pt mine. noi in prezent avem 7 luni de relatie. problema este ca eu sunt o fire posesiva, imi doresc ce i al meu sa fie doar al meu… el nu m a inselat in tot acest timp, dar stiti ca niciodata nu este prea tarziu. are 2 prieteni foarte buni, unu din copilarie si unul care il cunoaste de 2 ani. respectivul care ii este prieten de doi ani nu ma simpatizeaza, iar sentimentul este reciproc. bineinteles si prietenul meu stie asta . am avut momente acum vreo 2 luni cand i am impus sa mai iasa sau vorbeasca cu el… iar situatia degenerase impotriva mea, el mi a spus ca acest baiat este prietenul lui cel mai bun si nu vrea sa renunte la el. eu i am spus ca daca nu renunta la el ma v a pierde pe mine. el mi a spus sa ma mai gandesc la treaba aceasta, pt ca el nu vrea sa piarda pe niciunu din noi. intr un final am acceptat aceasa prietenie, desi de fiecare data cand ei doi ies am o teama in suflet…o gelozie… nu stiu sa explic…mi e frica sa nu l influenteze negativ , chiar daca si baiatul acesta are o relatie de aproximativ 3 ani. el de cand are o relatie cu mine programul lui cu prietenii este foarte limitat. el lucreaza la un birou de la 10 ziua pana la 7 seara , iar intre mine si prietenii lui este o oarecare lupta pt a petrece timp cu el. intr adevar iubitul meu a ales o foarte mare a timpului sa o petreaca cu mine, iar de vreo doua luni el iese cu prietenii doar miercurea si duminica, deoarece restul zilelor statea cu mine. weekendul fiind al nostru pt ca atunci are suficient liber . eu nu l am adus acasa momentan, si nici el pe mine. el este arab si e mai complicat cu adusul fetelor acasa. si tocmai de aceea noi in weekend mergem la hotel, de obicei doar sambata iar vinerea iesim impreuna. toate acestea au avut loc pana acum 3 saptamani, cand relatia noastra s a racit, mentione ca doar din partea lui. un lucru mi a atras atentia, cand am mers la hotel saptamana trecuta, am facut dragoste de doua ori iar noi de obicei faceam de 5 6 ori si foarte intens. de 3 saptamani am observat acest lucru. nu l mai simt asa atasat de mine chiar daca imi spune ca ma iubeste si ca nu vrea sa ma piarda, dar simt ca e plictisit de ceva si ma doare foarte tare… nu mai e asa de glumet cand ne vedem , asa de energic… iar aceasta saptamana a fost un maximum… am iesit luni cu el.. marti a iesit cu baietii, a stat pana dimineata( cand iese cu ei se duc ori la playstation ori stau in masina) .. miercuri nu am iesit… deoarece e ziua in care iese cu baietii,joi ne am vazut decat o ora am baut o cafea si a plecat acasa deoarece el este in postul ramadanului, fiind arab, si la ora noua seara familia lui pune masa. pe la ora 10:30 a iesit cu unul din prietenii lui au stat pana la ora 3 … n au facut nimic special au stat in masina la el pe strada. vineri ne am intalnit la ora 8 am fost la o cafenea am mancat… apoi am mers la hotel…trebuia sa mergem si sambata insa nu a mai avut bani nici macar sa vina sa ma vada… bineinteles am fost foarte suparata, pana la lacrimi, deoarece el a fost foarte indiferent in legatura cu aceasta situatie… nu l simteam ca ii pare rau ca nu iesim, fiind prima sambata in care nu ne vedem… am avut o discutie in legatura cu indiferenta cu care trateaza relatia… simt ca a obosit sa ma mai consoleze… a obosit sa ii mai pese…. mi a propus sa vina cu un prieten de al lui cu masina sa ma vada … si i am spus as vrea sa ma vad doar eu cu tine, nu si cu prietenul tau. si a zis bine atunci vom iesi maine. am vorbit la telefon ceva timp, pe urma mi a spus ca ma suna mai incolo ca intrase mama lui in camera sa ii faca curat. trecuse o ora si uitase sa ma sune insa vorbeam prin mesaje. i am spus ca ma simt data la o parte, i am spus ca il simt distant.. si ca am nevoie de el langa mine, i am spus ca ma doare sufletul pt ce se intampla si l am rugat sa fie sincer sa mi spuna de ce e asa rece… el mi a spus si acum cateva zile ca mereu cand prietenii il suna sa iasa afara, el e cu mine, si ca lui ii e frica sa nu ii piarda din aceasta cauza ca lor nu le mai da atentia care le o dadea de mult, mi a spus ca are nevoie de putina libertate, vrea sa mai iasa si cu ei . am inteles aceasta parte, insa…. il vreau f mult pt mine…. il iubesc atat de tare incat nu m as mai dezlipi de el …. si ultima parte care vreau sa v o spun este ca dupa discutia noastra din aceasta seara eu i am spus ca nu pot sa ma obijnuiesc cu faptul ca relatia noastra sta intr un fir de ata deoarece prietenii lui sunt gelosi pe mine, si el e foarte nehotarat, deoarece stie ca ii poate pierde pe ei si nu vrea. in fine i am spus pe la ora 2 sa ma sune(noaptea) a zis sa stau putin ca sta de vorba cu parintii lui. bineinteles am avut o presimtire … si am insistat, i am spus ca imi e somn si nu vreau sa adorm fara sa ii aud vocea. m a sunat…. se auzea ca nu e in casa, am vorbit vreo 20 de minute insa aveam un gol in stomac si vroiam sa ii cer poza sa vad daca e acasa…. si atunci se blocase si mi a spus ca nu e acasa ca e cu prietenul lui la Mc sa manance…. mentionez ca noi asa am fost mereu ne ceream poze si dovezi cand eram plecati undeva ) pe mine personal nu ma deranjeaza deoarece nu il mint. si nici pe el nu l a deranjat niciodata si mereu mi a demonstrat tot ce facea. eu mereu am avut o problema cu iesitul cu baietii noaptea, pana dimineata… poate sunt paranoica poate exagerez poate nu … nu stiu…. in fine am inceput sa plang la telefon si exclamam ca cum a putut sa ma minta si sa mi tradeze increderea… mi a spus ca ii pare rau dar a mintit pt ca stia ca daca imi spunea ma suparam si dinnou ne certam …. am avut o cearta destul de aprinsa… desigur doar eu m am aprins si am plans si ii spuneam ca nu pot trece peste. chestia asta… ca a ales sa ma minta… ca a ales sa fie el multumit si pe mine sa ma faca sa sufar… mi a spus ca a vrut sa faca un bine pt amandoi, sa iasa si el si sa nu ne certam. eu i am blocat toate caile pe care mi ar putea scrie, inafara de facebook. el nu m
i a mai scris nimic, au trecut 3 ore jumate, eu spunandu i ca nu l mai vreau . sa fiu sincera eu defapt il vreau , din tot sufletul… e prima oara cand iubesc atat de mult, desi am mai avut o relatie de 2 ani cu primul meu iubit. doar ca imi e frica sa nu l pierd, il vreau mult prea mult in preajma mea…. gandul meu e non stop la el…. eu de o saptamana nu pot sa mai mananc calumea… fumez incontinuu, sunt foarte stresata…. el m a iubit foarte mult, probabil inca ma iubeste, dar imi e frica sa l pierd… va rog ajutati ma cu un sfat… ce sa fac sa repar relatia… sa nu se termine aici.. am avut clipe mult prea frumoase impreuna…. ma doare cand stiu ca el nu era asa… era atat de dragastos si imi spunea mereu cat de mult ma iubeste si simteam .. si imi demonstra… si cum ma pupa si cum ma imbratisa, si fericirea de pe chipul lui cnd ma vedea….. ajutati ma va rog mentionez eu am 18 ani iar el 20.

parerea mea este ca nu vorbim despre iubire… asa cum ai relatat, mi se pare ca vorbesti mai mult despre un drog decat despre o persoana, caz in care te invit sa te gandesti mai mult la originea acestei nevoie foarte puternice. Gelozia despre care vorbesti este foarte puternica… chiar te face sa ii privesti pe prietenii lui ca pe niste rivali in dragoste, ceea ce este destul de exagerat, mai ales ca nu este pusa in discutie orientarea lui sexuala. Sunt ferm convins ca daca ai incepe o psihoterapie in care sa explorezi originea acestei nevoi de posesie totul va deveni mult mai clar. Se poate, succes!

Ai spus mai sus ceva care cred ca defineste foarte clar tema acestei relatii "il vreau mult prea mult in preajma mea". Cred ca oricine isi doreste o relatie in care partenerul sa il iubeasca, sa isi doreasca sa petreaca timp impreuna, etc. In acelasi timp, este normal si firesc sa iti doresti ca el sa aibe incredere in tine, sa iti ofere si spatiul tau si libertatea ta. cand aceste nevoi nu sunt implinite, e posibil sa cauti o portita prin care sa ti le oferi, chiar daca inseamna sa minti… Riscul, insa, este ca increderea sa se destrame, iar ceea ce putea sa fie o relatie frumoasa, sa devieze intr-o relatie bazata pe gelozie si posesivitate. Cred ca in primul rand ar fi necesar sa te intrebi de unde vin aceste nevoi la tine si daca intr-adevar ele au legatura cu partenerul tau sau cu altceva/altcineva. Un psihoterapeut te pote ajuta sa iti clarifici aceste aspecte.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna,
am 35 de ani si sunt casatorita. Mai am si inca 2 fetite, casa, masina, serviciu … un trai decent. insa nu ma simt implinita, permanent ceva lipseste … singura stiu ce… de ce dau asa intrebare singura nu stiu, simt necesitatea de a spunne cuiva. in trecut am avut o relatie cu un barbat, totul a durat 5 ani. parea ca totul e destul de serios, insa nu a fost asa, a gasit pe altcineva si am fost parasita. dragostea care a fost intre noi a disparut intrun singur moment. pina in ziua de azi nu pot intelege ce s-a intimplat. cu ce am gresit de ce am fost parasita, de ce in timp ce era cu mine el era si cu alta … si inca multe alte intrebari. Ii simt lipsa in fiecare zi, chiaar daca au trecut 12 ani nu pot intelege de ce nu pot sal uit.

Poti apela la un psihoterapeut pentru a debloca o parte din sufletul tau.

Nu are rost sa incerci sa uiti. Mai bine incerci sa accepti trecutul pentru ca nu-l poti schimba. Concentreaza-te pe prezent. Doar o idee…

ca prima sugestie va recomand sa va faceti curaj si sa explorati acest blocaj impreuna cu un psihoterapeut. In al doilea rand, ma gandesc ca motivul pt care nu puteti sa depasiti acel moment ar putea fi tocmai ruptura abrupta… fara nicio lamurire… fara o finalizare coerenta. De obicei, daca nu ‘inchidem cercul’ ramane cu acele lucruri neterminata, ceea ce mintea NU uita… asa rezultand ‘fantomele’ din trecutul nostru. Curaj!

Psihoterapia este cea care ajuta omul sa se cunoasca mai bine sa se inteleaga si sa se implice in sarcinile vietii cu mai mult curaj si reusita

Un doliu ce depaseste 6 luni in cazul decesului unei persoane dragi se numeste in terapie doliu neancheiat si cere musai interventie terapeutica altfel se intra intr-un cerc vicios ce va adanci starea … ori la dumneavoastra au trecut 12 ani. Ingerasul dumneavoastra pazitor cred ca este foarte descurajat. Oricat inspirate ganduri de bine v-ar trimite nimic nu se infaptueste daca nu actionati.

Lipseste lamurirea inteleg, adica de ce s-a intamplat un anumit lucru. De obicei rupturile bruste care par ca nu au nici o explicatie genereaza nemultumire si persoana ramane "agatata" in trecut. Inteleg ca aveti o familie acum, poate ati explora cu un terapeut : de ce a aparut aceasta stare acum? Ce anume a reactivat o nemultumire mai veche?

Pentru ca ati fost parasita brusc "intr-un singur moment" si fara nici o explicatie, lucrul acesta va marcat, adica va anihilat, v-a suspendat in sentimentul "ca si cum nu ar fi fost!". Ei bine, ca sa va anulati 5 ani din viata ca si cum nu ar fi fost, asta inseamna ca ati ramas blocata in acel moment pana il veti intelge, pentru ca, asa cum spuneati "parea totul destul de serios"! Nu puteti trece peste faptul ca cineva v-a anulat, v-a exclus, v-a furat 5 ani din viata. Ati investit in relatie, ati fost corecta, v-ati facut sperante si o ipoteza a mecanismului dupa care ati functionat de atunci ar fi ca : de ce sa mai investesc intr-o relatie si sa se termine brusc, fara nici o explicatie si eu sa fiu parasita, asta inseamna suferinta, anularea mea ca fiinta, pierdere de timp si emotii inselate! Parerea mea este ca aveti nevoie sa intelegeti cine sunteti si ce puteti face mai departe, aveti nevoie de o restructurare a istoricului dvs. de viata, de o psihoterapie in care sa reusiti sa deblocati momentul care va marcat si care va mentinut ancorata in acea relatie.

Poate va ajuta postarea de mai jos sa acceptati ce s-a intamplat si in cele din urma sa depasiti aceste ganduri ce nu va ajuta sa progresati catre ceea ce doriti. Dupa cum spunea si C.G.Jung: "nu suntem ceea ce ni se intampla, ci suntem ceea ce alegem sa devenim in urma a ceea ce ni se intampla". Aveti incredere in viitorul dvs si al fetelor dvs si alegeti sa vedeti ceea ce merita sa vedeti http://psihoterapiefamilie.ro/blog/ce-alegem-sa-vedem-2/