Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

am avut o copilarie normala,am terminat liceul dupa care m-am angajat intr-o fabrica de constructii unde l-am intilnit pe viitorul sot.dupa 2 ani ne-am casatorit.pina la casatorie totul a fost ok,cind ne-am mutat impreuna situatia s-a schimbat un pic(sotul meu fiind evreu in sens ca a avut o copilarie diferita de a mea ,cu diferenta de virsta f mare intre tata si mama,crescut un pic izolat).dupa 3 ani am avut primul copil si al doilea dupa alti 3 ani.eram fericita alaturi de fam mea,dar uneori imi dadeam seama ca ceva nu merge bine,pt ca sotul meu era speriat de orice situatie noua ce se ivea in familie,ex o petrecere il obosea pt ca nu era obisnuit,vizitele neanuntate,tot ce era neprevazut.dupa revolutie ne-am privatizat,iar asta l-a destabilizat complet.nu am realizat ca a facut depresie si s-a spinzurat.am crescut 2 copii de 13 si 10 ani singura,prima fiind director la o banca si cealalta profesoara,cu sacrificiile de rigoare amindoua au terminat si masterul.s-au casatorit au si ele copii.acum am 60 de ani si am capatat o gonartroza la ambii genunchi,ma deplasez greu,nu am sprijin de la nimeni, ma simt abandonata si ma tem sa nu fac si eu o depresie.dati-mi un raspuns ce trebuie sa fac sa-mi repar genunghii
.va multumesc

problema cu gonartroza este medicala si sunt convins ca are solutii, insa as vrea sa va atrag atentia asupra relatiei cu fetele Dvs. Daca ramaneti singura si izolata, cu sau fara gonartroza, depresia se poate instala. V-as recomanda sa va ocupati in paralel si de relatia cu ele, poate chiar sa va sprijine in acest moment dificil al vietii Dvs. Va doresc sanatate si succes!

Din ceea ce povestiti, extrag doua teme de discutie: problema medicala care va afecteaza posibilitatea de a va deplasa, va cauzeaza dureri si automat va ingreuneaza viata si a doua- sentimentul de singuratate si izolare, de unde si teama de a face o depresie. In acest moment, cele doua se si leaga intre ele, de aceea este indicat sa va ocupati de ambele. In primul rand, lipsa de miscare afecteaza functionalitatea creierului, in sensul in care il lipseste de asa numiti "hormoni ai fericirii". Absenta acestora lasa loc pentru aparitia altor ganduri care pot duce incet incet la o depresie. Acestea fiind spuse, cred ca ar fi bine sa incercati sa cautati tratament si sa va imbunatatiti putin calitatea vietii. In al doilea rand, sentimentul de singuratate si izolare este foarte des intalnit persoanelor de varsta dvs, dar exista solutii! Puteti cauta grupuri de persoane carora sa le placa aceleasi lucruri ca si dvs si cu care sa organizati intalniri, plimbari, diverse discutii, etc. De asemenea si un psiholog poate reprezenta un sprijin in aceasta perioada! Solutii exista! Este necesar doar sa le cautati pe cele care vi se potrivesc si sa recapatati controlul asupra vietii dvs!

exista sali particulare de kinetoterapie, exista si spitale care lucreaza cu casele de asigurari, orice spital de stat are obligatoriu sectie de kinetoterapie, sau puteti chema kinetoterapeutul acasa! sanatate!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

buna ziua, va rog sa ma sfatuiti intr o problema medicala. e vb. de mama in virsta de 82 ani cu problem medicale stiute locomotorii( genunchii)si o tromboflebita. in ultimul timp acuza ameteli cu pierderea echilibrului finalizate cu fractura unei miini si pierderi de memorie. va rog sa ma indrumati daca sint destul de elocvente descrierile simtomelor spre ce department sa ne indreptam. va multumesc anticipat

in primul rand un Computer Tomograf/RMN pt a determina eventualul traumatism cranio-cerebral, mai departe decide neurolugul. Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Se poate vindeca impotenta prin bioenergie ?

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Am hipertiroidie si as vrea sa stiu daca inceperea vietii sexuale poate aduce vreo schimbare sau vreo problema in legatura cu glanda. Si daca se poate vedea la analizele de sange aceasta schimbare.

De fapt,problema ta este ca altii(parintii,probabil)isi vor da seama ca nu mai esti virgina

inteleg ca te preseaza aceasta intrebare si ma gandesc ca cel mai in masura sa iti raspunda ar fi medicul tau endocrinolog (pe care banuiesc ca il ai din moment ce esti diagnosticata si probabil urmezi si un tratament). Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna, ma numesc Evelina. Am 22 ani. Am inceput sa ma intilnesc cu N. prin clasa a XII eu de la tara si el era de la oras. La inceput mama lui era impotriva intilnirii noastre sii zicea de asta mamei mele. Ea era impotriva din motiv ca se temea ca sa nu ramin cumva insarcinata si ambii eram inca fara serviciu ne pusi pe picioare si plus la toate feciorul ei mai mare la fel sa intilnit cu o domnisoare din localitatea mea si ea ramasese insarcinata ei se casatorise dar a fost o casnicie nereusita. Parintii mei nu-mi ziceau nimic despre intilnirea noastra sincer sa zic cred ca mama mea era deacord sa ma intilnesc cu orisicine numai sa nu fiu cu fostul meu iubit L. cu care ma intilnisem 6 ani, tot timpul imi afirma ca trebuie sa ma despart de el. In final a obtinut ce a vrut si era fericita. N. nu a cordat atentie la parinti si a continuat sa se intilneasca cu mine, le-a dat de inteles ca pe nimic in lume nu se va desparte de mine. De 3 ani ne-am intilnit la distanta asa sa primit ca el isi facea studiile in Balti eu in Chisinau.El a finisat studiile mai repede si de jumatate de an lucreaza in Balti, finisindumi si eu studiile noi vroiam sa locuim impreuna sa incercam. Lea zis despre asta parintilor lui ei nici nau acordat mare atentie la asta. Cind a mers sa vorbeasca despre asta cu parintii mei ei nici nu vroiau sall asculte, ziceau pentru ce a venit el ca trebuea parintii lui sa vorbeasca, N. incerca sa le explice ca deja pe plan financear nu depinde de ei si ca el singur va achita gazda. Dupa asta parintii mau luat la o discutie ca pentru ce el sa-mi plateasca gazda ca ei si singuri sunt in stare sa mi-o plateasca , me-au dat de inteles ca lor nu le place de el si nici de familia lui. Eu tot timpul eram un copil tacut ce-mi ziceau aceea si faceam necatind la faptul ca-mi place asta sau nu. Mama mea ma vede sa locuesc numai in Chisinau si mai mult nicaeri ( asta era dorinta ei din tinerete care nu sa realizat). N. lucreaza in Balti si are semnat un contract cel oblige un an sa-l lucreze anume in Balti. Eu incercasem cumva sa-I explic mamei ca noi nu avem de gind ca mine sa jucam nunta si eata tare le trebuie intelegere, ca noi vrem mai intii sa incercam sa vedem cum ne vom intelege sa nu se primeasca ca vom juca nunta si peste un an doi sa ne despartim asa cum deseori se intilneste in zilele noastre, ea insa mi-a zis ca nici nu vrea sa auda asa ceva ca sunt niste povesti dealemelea, mi-a zis ca cel mai bine ar fi sa ma despart de el deoarece ei parinti intre parinti nu se impac. Mi-a zis sa aleg ori pe el (N.) ori pe ei (parintii). Eu nu vreau sa ma despart de el dar nici sa merg peste parinti nu pot. La moment stau la Balti cu el, parintii lui stiu si nu au zis nimic ba dinpotriva sunt mai linistiti cind sunt cu el. La parintii mei le-am zis ca sunt in Chisinau dar imi vine greu sa traesc cu minciuna. Nustiu cum sa procedez, ce sa fac, cum ar fi mai bine?

iti inteleg dilema insa noi nu putem lua o decizie in locul tau! De dorit ar fi sa fie totul bine… sa nu traiti ascunsi sau mintind. Incearca totusi sa ii impaci pe ai tai cu gandul ca macar pt o vreme doresti sa incerci o relatie de genul asta si ca o sa ai grija de tine si o sa fii responsabila (foloseste protectie ca sa nu ramai gravida ). Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua,
Ma numesc Andreea am 16 ani.
Situatia mea este putin mai complicata, am aflat ca mama mea, de fapt nu e mama mea ci mama mea biologica este sora ei mai mica , de aici se poate deduce si ca tatal meu nu este tatal meu biologic. Pe sora mamei mele o strig dupa nume, o voi nota doar cu initiala numelui C. C, locuieste in Anglia, a plecat imediat dupa nasterea mea cu iubitul ei ( care presupun ca este tatal meu biologic), dar nu mai este cu el in nicio relatie, el si-a intemeiat o familie are 2 copii, stiu asta pentru ca ei sunt asociati, detin in Anglia niste afaceri, pe care impreuna le-au pus in picioare.
Din cauza sentimentului de teama nu am avut curajul sa discut cu nimeni, dar cum imi este din ce in ce mai greu m-am gandit ca as putea sa scriu aici.
Spun ca situatia este complicate pentru ca mama a divortat de tata acum 6 ani, atunci am suferit mult am mers la psiholog aproape 2 ani, tata dupa cateva luni de la divort s-a insurat dar a continuat sa imi fie tata, si-a indeplinit toate sarcinile, divortul nu a decurs intr-un stil elegant si acum imi amintesc de acele discutii aprinse intre ei. Tata nu a vrut sa cedeze tutela mamei, iar mama nu vrut sa ii cedeze lui tutela. In cele din urma am ramas cu mama dar tata ma putea vizita oricand, el a ramas acel tata care a fost mereu doar ca prezenta lui fizica nu mai era seara de seara. Ai mei au avut impreuna niste afaceri si impartirea lor a fost un motiv de neintelegere la divort. In momentul cand se parcurgea etapa divortului , mama mereu spunea ca din cauza tatei familia s-a destramat ca el si-a gasit o alta femeie, nu stiu daca tata chiar a inselat-o pe mama cat timp a fost insurat cu ea, dar cred ca a facut-o pentru ca de la pronuntarea divortului el s-a insurat doar la cateva luni. Mama nu mi-a spus mie niciodata ca tata este de vina, dar auzeam cand vorbea cu C sau alte persoane. Mama mi-a spus ca ea nu isi va mai reface viata, dar ea acum un an si ceva a intalnit un barbat, eu am aflat intamplator de el, m-am dus la ea la birou ( mama este avocata), mi-a spus una dintre secretare ca mama este cu un client si sa astept, mi-am pus castile, dar nu am dat drumul la muzica, le-am auzit cand au spus ca eu nu stiu ca mama are o relatie. Am fost socata, am avut impulsul sa ma ridic si sa intru in birou dar am asteptat una din secretare a anuntat-o ca sunt acolo, mama a iesit lasandu-l pe acel domn acolo, ma intrebat ce s-a intamplat, i-am spus ca am venit doar sa ii zic sa luam masa, dar daca ea este ocupata cu un client ne vedem acasa a spus ca dureaza 5 minute, mi-a spus sa merg sa o astept la masina, stiam ca nu dorea sa il vad, am plecat spre masina. Au trecut luni de atunci nu mi-a spus nimic, mi-am luat inima in dinti si am intrebat-o daca ea nu a cunoscut pe cineva, a raspuns prompt ca nu. I-am spus ca daca ar cunoaste pe cineva mi-ar spune mi l-ar prezenta, raspunsul dat de ea a fost unul afirmativ , doar ca nu se punea problemea ca ea sa aiba o relatie, stiam ca minte. A mai trecut ceva timp de la acea discutie si m-am dus la birou la ea, am dat peste domnul respectiv imbratisand-o pe mama. Mama cand m-a vazut s-a retras din bratele lui si a venit spre mine, a spus ca nu e nimic intre ei, dar eu am plecat, am venit acasa am sunat-o pe C, i-am povestit si am intrebat-o daca poate veni mai repede in tara si nu cum programase peste 2 saptamani cand era ziua mea, a spus ca ma suna in 5 minute sa vada cum gaseste bilet, m-a sunat si mi-a zis ca ajunge in tara seara pe la 23 sa nu ii spun mamei ca am vorbit cu ea. Dar mama a auzit conversatia eu cand am plecat de la birou de la ea, am luat un taxiu iar ea era cu masina cred ca in urma mea, pentru ca atunci cand am inchis telefonul era plina de lacrimi si mi-a spus ca stia ca o voi suna pe C. Mi-a spus ca intre ea si domnul respectiv nu este nimic, i-am spus de discutia pe care am auzit-o intre secretarele ei cand mersesem sa ii propun sa iesim sa mancam. Mi-a zis, ca a procedat gresit, ascunzand faptul ca a cunoscut pe cineva dar a facut-o pentru mine sa nu sufar dar daca eu sunt impotriva ea va renunta, doar sa nu o judec si sa nu ma indepartez de ea, i-am spus ca e prea tarziu, i-am cerut sa ma lase singura, s-a dus in camera la ea, stiam ca va plange m-am dus langa dormitorul ei o auzeam cum plange. Pot spune ca acele ore de plans si asteptarea sa o vad pe C. mi s-au parut o enormitate. C cand a ajuns, ma gasit plangand langa dormitorul mamei, m-a strans in brate si a strigat-o pe mama, mama a iesit cand m-a vazut in ce stare eram am vazut cum s-a panicat, C i-a spus ca va trebui sa discute ele doua. M-am linisit m-am bagat in pat, C a stat langa mine, a crezut ca adormisem s-a dus sa vorbeasca cu mama. Atunci am auzit cand i-a spus mamei, ca ea cand a renuntat la mine a facut-o pentru ca era o copila si a crezut ca ea impreuna cu tata imi vor putea fi familia de care aveam nevoie, atunci mama i-a spus ca nu are nici un drept sa ii reproseze, C i-a spus ca maine se va intalni si cu tata si ea nu mai suporta sa ma vada suferind si ca este dispusa sa imi spuna adevarul. Am auzit cand mama a inceput sa planga si sa ii zica ca daca va indrazni sa spuna ceva , atunci va porni un razboi pe care doar ea il va castiga, C i-a spus ca asta trebuia sa faca cu mult timp in urma, cred ca mama i-a spus tatei sa vina ca dupa ceva timp am auzit vocea tatei, era noaptea tarziu, cand am auzit vocea tatai, am auzit cum mama cu C, coboara scarile s-au dus in birouul de la parter am coborat si m-am apropiat de usa, tipau unu la altu. C le-a spus ca nu au fost capabili sa fie parinti atunci tata i-a spus ca parinte nu este cel care naste si cel care creste copilul, si in ciudata faptului ca ei au divortat au continuat sa fie parinti, C le-a spus ca din cauza lor am suferit, atunci tata a intrebat de ce se discuta despre asta, ca divortul a fost acum mult timp, atunci C i-a spus ca eu am aflat ca mama are o relatie. L-am auzit pe tata cum i-a spus mamei, tu esti de vina pentru tot circul asta ti-am spus ca nu e bine sa te vezi cu nimeni, mama i-a spus ca are si ea dreptul ca si el, am auzit ca ceva s-a spart. Am fugit in camera si plangeam. Nu stiu ce s-a intamplat dup ace am urcat in domritor pentru ca , dimineata mama a venit foarte devreme la mine in camera cantam la chitara, mi-a spus mama daca vreau sa o ascult si ca C. a plecat sa ia micul dejun in oras iar persoana care se ocupa cu treburile casnice nu este i-a dat liber sa fim doar noi doua. Eram putin speriata, nu stiam ce imi va spune, nu a pomenit de tata, a spus ca regreta si ca nu stie cum sa indrepte lucruile sa ii dau o mana de ajutor, i-am spus ca nu vreau sa stiu nimic , sa faca ce vrea ca pe mine nu ma intereseaza. A vrut sa ma imbratiseze dar s-a retras a vazut ca eu cantam incontinuare la chitara. M-a rugat sa nu o ignor, i-am spus doar ca nu vreau sa aud nimic, ca imi pare rau ca am sunat-o pe C. vreau sa imi anulez petrecerea, a spus ca este imposibil, i-am spus ca eu nu am starea necesara pentru acea petrecere daca vrea sa o tina sa o tina fara mine. A spus ca va anula totul, statea langa mine i-am cerut sa ma lase singura mi-a zis ca C. va ramane cateva saptamani in tara, i-am spus ca imi este indiferent. Ca C nu va schimba cu nimic situatia, imi stapaneam greu lacrimile cantam la chitara mama statea langa mine, i-am spus ca am nevoie de spatiu si timp pentru a ma putea acomoda cu acea situatia, dar ea nu stia ca ceea ce m-a socat cel mai tare era discutia dintre ea, C si tata, ca eu nu sunt fica ei biologica, credea ca e vorba de relatia ei, asa crede si incontinuare. C. a plecat din tara pentru cateva zile dar a revenit, iar eu incerc sa ma comport normal dar imi este greu din ce in ce mai greu. Imi este frica sa le spun ca am auzit toata disutia din acea noapte.
Eu imi iubesc parintii, sau ii iubeam nu stiu ce simt acum, pe C o adoram, aveam o relatie speciala cu ea, dar acum nu stiu daca voi mai putea sa o iubesc , stiu ca avea 18 ani cand m-a adus pe lume, asta dupa calculele facute de mine. Dupa discutia cu mama din dimineata respective, m-am inchis in mine, evit pe toata lumea, m-am izolat. Uneori ma gandesc ca daca nu m-ar fi adus pe lume, ei ar fi fost fericiti eu nu as mai fi fost un moiv de cearta pentru ei. Ma intreb daca tot m-a adus pe lume de ce nu ma dat spre adoptie,( in certificatul de nastere scrie in dreptul mamei scrie numele mamei in dreptul tatei scrie numele tate), daca tot a vrut sa scape de mine de ce nu ma dat la niste straini? De ce daca nu a vrut sa ma creasca de ce a fost atat de prezenta in viata mea?
Stiu ca mama se invinovateste, iar tata si C o invinovatesc pe ea, cred ca din cauza relatie ei sunt asa, ma intristeaza tare ca stiu cat sufera, imi pare rau pentru ea, dar mie imi este frica sa spun ceva, nu vreau sa se destrame mai mult decat s-a destramat pana acum familia daca se mai poate numi asa.
In cazul in care C. va vrea sa ma ia la ea, credeti ca daca va incepe un proces il v-a castiga? Eu vreau sa raman cu mama, chiar daca imi este greu in situatia in care sunt nu vreau sa plec de langa ea. Eu as vrea sa nu afle ei niciodata ca eu stiu, dar nu vreau ca aceasta durere sa ajunga sa fie atat de insuportabila incat sa cedez. Ma gandesc ca daca mama ar sti ca am aflat ar fi un dezastru pentru ea,nu vreau sa imi pierd mama.
Am vrut sa merg la psiholog dar fiind minora, nu pot merge fara un adult.
M-am gandit ca citind cineva ce am scris mai sus mi-ar putea oferi un sfat, o indrumare sau sa isi exprime opinia, cred ca m-ar ajuta.
Va multumesc anticipat!!!!

in primul rand as vrea sa te felicit pt curajul de a ne scrie aici si sa iti spun ca te admir pt puterea de intelegere de care dai dovada, chiar daca acum esti intr-un loc mai intunecat si iti este greu si frica. Nu pot lua o alegere in locul tau insa iti pot spune ca in experienta mea, de cele mai multe ori s-a dovedit cea mai buna decizie cea de a spune totul… de a nu tine in mine/noi lucruri asa grele pt ca au prostul obicei de a ne consuma din interior. Incearca sa ai incredere in parintii tai ca pot face fata situatiei pana la urma, asa cum vei putea si tu. Este o perioada mai grea emotional vb dar asta nu inseamna ca nu poate fi depasita. Sugestia ar fi sa iti faci curaj si se le spui tuturor ce ai de spus, dupa care luati deciziile impreuna, ca o familie. Se poate, succes!

Draga Andreea, în primul rand poți merge la psiholog neînsoțita de părinți. Și este lucrul pe care ți-l recomand cu cea mai mare căldură. Este foarte dificil prin ceea ce treci. În primul rand nu ești tu cea responsabila pentru repercusiunile deciziilor pe care le-au luat adulții din familia ta. Minciuna are picioare scurte, și adevărul iese la iveala mai devreme sau mai târziu. Sfatul meu este sa renunti sa ii mai menajezi pe membrii familiei tale, impovarandu-te tu cu secretele acestea. Ei sunt cei care au luat deciziile și tu ești victima lor (a deciziilor). Mama ta adoptiva are dreptul la o viata intima și la o relație la fel ca oricare persoana de pe lumea asta. Nu vad de ce ar trebui asta sa constituie o drama. Treci printr-un moment dramatic, sunt sigura ca familia ta tine la tine și au procedat cum ai crezut ca e mai bine. Drumul spre iad e pavat cu intenții bune… Nu-ți fie frica sa vorbești și chiar sa ceri socoteală. E dreptul tău și e identitatea și viata ta la mijloc.

Dupa cate ai povestit despre tine cred ca esti un copil foare iubit de adultii din viata ta.Cam multi, ce-i drept.Si cu relatii de familie neobisnuite.Dar daca v-ati descurcat pana acum eu cred ca veti gasi o solutie si de aceasta data.Curaj!Ai incredere in familia ta.

In general ascundera adevarului produce multe rani pe termen lung. Intentia a fost buna din partea adultilor, si e clar din ce povesteti ca ai fost si esti inconjurata de multa iubire. Nu cred ca este o competitie intre mama biologica si cea care te-a crescut, ambele te pot iubi si tu le poti iubi pe fiecare in parte. Probabil ca mama ta nu a facut publica relatia cu noul partener pentru a te si a se proteja. Nu-ti fie frica de adevar, e clar ca parintii tai sunt inspaimantati ca vei afla secretele nasterii tale. Dar deja ai aflat, si dincolo de confuzia si socul celor ascunse, nu cred ca ii iubesti mai putin.

Exista vreo posibilitate de a vorbi cu tine in privat ?

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Am 18 ani si in ultima vreme sunt foarte stresata, ma enervez repede, ma simt inutila, nu stiu cum sa va explic. Am un prieten (nu e prima relatie) care e plecat in strainatate, ajunge abia in august, dar este foarte gelos si posesiv, ne certam din lucruri banale, dar mi-e frica sa nu imi ascunda unele lucruri. Inca nu am facut dragoste cu el, dar avem de gand atunci cand vine acasa, insa eu ma simt complexata de corpul meu, adica nu am sani si ma gandesc ca o sa il deranjeze asta,va rade sau va cauta sa ma insele din acest motiv. Multi zic ca daca ma iubeste nu tine cont. Nu e chiar asa, cui ii place o fata fara sani? Vrea si el poate sa aiba pe ce pune mana, nu stiu ce sa zic… Cum sa capat incredere in mine? In rest, sunt frumusica, nu vreau sa par narcisista, dar asta e adevarul. Singurul lucru care nu imi place la mine sunt sanii…nu stiu, poate din acest motiv sunt asa bulversata si stau mereu pe ganduri. Ma puteti ajuta cumva va rog?

Din cate inteleg proiectati lipsa de incredere in sine in relatia cu acest barbat. Poate cateva ore de dezvoltare personala v-ar ajuta sa va vedeti altfel si sa fiti multumita de aspectul dvs.

din ce ai scris, cel putin pt mine, reies cateva probleme: prima ar fi ca el este ‘cam gelos si posesiv’; a doua este ca te simti complexata de faptul ca ‘nu ai sani’ si asta iti genereaza teama ca el te va umili; a treia ar fi ‘cum sa capeti incredere in tine’. Eu iti propun sa te gandesti mai mult la fie care in parte mai intai. Ce iti pot spune este ca esti inca in dezvoltare asa ca mai poti avea rabdare (aici alte femei iti pot spune mai multe, evident ). Tu ce iti doresti de la partenerul tau in acest moment? O relatie pur fizica (in care orice parte a corpului este importanta, daca discutam superficial) sau o relatie matura, in care primeaza persoana? Chestiunile astea de genul sani, fund, picioare, etc. sunt atat de subiective in cate putem spune foarte lejer ‘daca nu iti plac fizic, asta este…’ (atat ca baieti cat si ca fete) . Sper ca ti-am fost de folos macar intr-o mica parte. Succes!

Sanii nu au fost proiectati sa fie obiecte sexuale. Menirea lor este sa hraneasca bebelusi.
Trebuie sa te iubeasca pentru ceea ce esti tu, nu pentru o pereche de sani!

Nu vreau sa intru in polemici cu nimeni. Cred ca este foarte important pentru oamenii care vin si-si expun tot felul de probleme sa primeasca un sfat profesionist sau macar, cat de cat, profesionist. Iar daca nici asta nu se poate, macar sa dam dovada de intelegere a problemei omului si a suferintei sale si sa incercam sa-l incurajam.
Sfaturi "de coltul blocului" poate da oricine, comentarii fara substanta, fara rost, cu potential negativ….cu atat mai mult.

la ce comentarii va referiti? Ni le puteti sesiza si luam masuri (ca moderatori) daca vom considera ca incalca regulamentul grupului (intr-adevar cam rar citit, din cate am observat). Multumim!

In acest caz, ma refer la comentariul doamnei Gabor.

Domnule Botezat-Antonescu Radu Andrei, va rog sa îmi stergeti comentariul in cazul in care il considerati a fi impertinent.
Faptul ca nu sunt psiholog, nu ma face sa fiu "de coltul blocului", domnule Pisiologul De Serviciu. Putin respect, va rog.
Eu nu am jignit pe nimeni si nici n am zis vreun neadevar.
Cu stima si respect, un inginer.

nu consideram comentariul deplasat (conform regulamentului), ci o parere personala a unei femei care doreste sa ofere un sprijin unei domnisoare. Remarca ‘sfaturi de coltul blocului’ in acest caz este deplasata. Multumim atat Psihologului de Serviciu cat si Dnei Inginer

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

De la un timp am ajuns sa ma enervez din ce in ce mai usor, sa mi se para ca tot ce fac cei din jurul meu este ciudat si absurd. Am 22 de ani. Momentele de nervozitate apar si dispar, cateodata nici nu imi dau seama ca am avut un ton agresiv cand am vorbit. Am zile in care nu ma enervez deloc, dar am si zile cand am aceste stari de nervi de cateva ori pe zi de intensificari si durate diferite. Este posibil sa fie furie volatila sau alte forme de furie?

este foarte greu sa ne dam seama ce fel de furie este atata timp cat nu iti cunoastem contextul. Nu ne-ai spus nimic despre mediul in care traiesti, de cat timp ti se intampla acest lucru, etc.

La baza furiei se pot resimti stari ca frustrarea, inutilitatea sau sentimente de inutilitate, vina si revolta. Creierul incearca sa gaseasca o cale pentru a scoate in evidenta faptul ca ceva nu functioneaza asa cum ne dorim. Acele stari sau sentimente ies la iveala in momentul in care anumite nevoi nu sunt satisfacute sau valorile noastre sunt incalcate. E de preferat ca in acest caz sa se identifice nevoia sau nevoile nesatisfacute si persoana in cauza sa gaseasca resursele necesare pentru a o implini.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua ! Am apelat la acest site pentru a-mi expune o problema si a asculta sfaturile si parerile celorlalti. Am 20 de ani, sunt stundenta si am o problema in ceea ce priveste viata sentimentala si relatia cu parintii. Am o relatie de aproape un an de zile cu un baiat care ma respecta, cu care vorbesc orice, care ma iubeste si ma protejeaza si care are planuri serioasa cu mine.
Problema este ca parintii mei nu sunt de acord,dar nici nu-mi impun o despartire, din motiv ca parintii baiatului sunt despartiti si plecati in afara. Mi-au spus in repetate randuri ca el ma va lasa si va pleca si el sau vom avea aceeasi soarta ca si parintii lui. Din acest motiv nu vor nici macar sa il cunoasca. Rudele din partea lui ma plac,m-a prezentat tuturor si si-a expus si planurile in ceea ce ma priveste,dar ai mei nici nu vor sa auda. Am ajuns sa ma ascund cu unele lucruri si orice le-as spune despre el,mereu gasesc nod in papura si se contrazic singuri.
Eu am inteles ca este o posibilitate sa se repete istoria, dar si daca as avea o relatie cu cineva care nu are parintii despartiti, nici asta nu mi-ar garanta mie ca nu se va intampla nimic.
Ma termina psihic aceasta situatie si nu stiu ce sa mai fac.. Nici pe ei nu vreau sa-i supar, nici la el nu vreau sa renunt pentru ca pana acum nu mi-a dat niciun motiv.

ma gandesc ca poate este prea devreme, dupa 1 an, sa va ganditi la casatorie (mai ales la 20 ani). Poate ar fi mai prudent sa acordati timp relatiei… sa va mutati eventual impreuna… sa convietuiti macar 2-3 ani… sa terminati studiile etc. Poate ca parintii la asta reactioneaza. Zici foarte bine nu ai cum sa prevezi cum o sa se desfasoare o relatie in functie de istoria familiei. Este la fel de posibil ca el, tocmai din cauza istoriei sale, sa isi doreasca si sa lupte pt a avea o familie proprie unita, etc. Dar asta se vede in timp. Ai putea incerca sa le explici parintilor tai ca nu te grabesti nicaieri cu maritatul… ca o sa ai grija de tine si ca iti doresti sa vezi in ce directie merge aceasta relatie in viitorul apropiat. Succes!

Ai înțeles ca exista psibilitatea ca istoria sa se întâmple!!! Îți place asa de mult pecetea drobului de sare!? Nu poți înțelege ceva ce nu știi sigur ca se va întâmpla. Lasă viata, relația sa meargă înainte și fa fata provocărilor atunci când se vor ivi. Iubește ca sa fii și tu iubita. Fii fericita alături de cel care te face fericit.

Din punctul meu de vedere esti MAJORA si cred ca poti decide ce doresti de la viata.Nu inseamna ca daca parintii lui au o istorie de viata o sa se intample la fel si cu voi.Singura certitudine in viata este moartea….in rest nimic nu e sigur sau pt totdeauna.Depinde foarte mult de noi sa dam in tot ce putem mai bun in orice aspect al vietii…sansele de reusita vor fi mult mai mari decat daca merg pe gandirea "drobului de sare"cum spunea doamna de mai sus.O alta idee de luat in seama este ce spune autorul cartii"Limbajul de iubire la adulti":tinerii sa nu se casatoreasca in perioada de indragostire….tocmai ca dragostea e oarba si poate luam decizii nepotrivite.O perioada de proba probabil ar fi mai potrivita inainte de a face un pas mare.Dupa ce trece indragostirea …ca trece sigur in maxim 3 ani….ce ramane? Atunci vedem cu adevarat daca e vb de IUBIRE.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna.va rog ma puteti ajuta cu un sfat?am un iubit care dupa 3 ani de relatie mi.a spus ca este dependent de pornografie si masturbare de 10 ani.ce ma sfatuiti sa fac?sunt tare debusolata.multumesc.