Mesaj:
Buna ziua,
Voi prezenta pe scurt problema mea. Sunt instructor de aerobic (kangoo jumps) si, desi, nu duc lipsa de clienti, simt ca nu sunt o persoana populara si nu atrag prin felul meu de a fi. Mentionez ca am avut o copilarie marcata de relatia foarte dificila a parintilor mei, care, desi sunt inca casatoriti, m-au determinat sa apelez la tratament terapeutic cu antidepresive. Ambii parnti, luati independet s-au purtat ireporsabil cu mine, ceeea ce a generat o contradictie in felul meu de a fi. As dori cateva sfaturi, pertinente, despre cum as putea masca frustrarile mele si a fi capabil sa transmit o atmosfera pozitiva clientilor mei. Va multumesc!

Puteti probabil sa le mascati insa cu siguranta o solutie mult mai buna ar fi sa le rezolvati. Niste ore de dezvoltare personala (sau terapie) v-ar ajuta sa intelegeti ce se intampla si sa va accesati resursele pentru a face schimbarea dorita. Succes!

Uneori, reusim intr-adevar sa ne ascundem frustrarile. Totusi, nu cred ca este o solutie pe termen lung, frustrarile nu dispar doar pentru ca le-am “bagat sub preș”. Va recomand sa luati legatura cu un psihoterapeut. Toate cele bune!

de acord cu colegele mele! Incepeti un proces de dezvoltare personala prin psihoterapie prin care sa puteti debloca/depasi impasul in care va aflati. Se poate, succes!

Nu trebuiesc mascate frustrarile ci rezolvate. Daca doriti ajutor contactati-ma in prv.

Mesaj:
Buna ziua!
Apelez la dvs si la experienta dvs cu increderea ca voi gasi un sprijin si un sfat.Nu am cu cine vorbi si chiar am nevoie de un sfat de specialitate.
Am un baiat de 11 ani din prima casatorie.A fost crescut de parintii mei,eu si cu tatal lui fiind plecati din tara vreo 5 ani.Dupa acesti 5 ani,am ajuns la despartire.Copilul a ramas sub tutela mea,dar tot in ingrijirea parintilor mei.Eu m-am recasatorit,am facut un baietel care acum are 1 an si 3 luni.Baiatul cel mare a ramas la ai mei (timp in care vine si la mine din cand in cand).Acum ca am reusit sa-mi formez o familie cu un barbat cu capul pe umeri,si am reusit impreuna sa cumparam un apartament al nostru imi doresc sa-mi iau copilul cel mare langa mine.Sa creasca alaturi de noi.Asta ar insemna sa-l mut la o scoala aproape de casa, el(copilul)nefiind de acord.Isi doreste sa ramana la scoala in care invata acum,dar este cam departe de casa si nu are cine sa mearga cu el.La bunici are toti prietenii lui si tot acolo mi se pare mie ca este el insusi,ca este fericit.Ce-i drept bunicii ii cam permit multe lucruri care la mine sunt oarecum interzise(spre binele lui),cum ar fi statul cu orele pe calculator.Bunicii nu-l pun sa citeasca nici o carte,bunicii nu il controleaza, cum doresc eu, la teme.In ciuda acestui lucru el invata f bine.Un alt lucru mai este si faptul ca tatal meu nu este de acord sa iau copilul de acolo,amenintandu-ma ca nu ma va mai ajuta cu nimic(ce-i drept,mi-ar fi peste puteri lipsa ajutorului material din partea lui) etc…Tatal meu e un tip posesiv,un tip critic,si un tip care mi-a facut oarecum copilul sa ma respinga(cand era beat i-a zis:”maica-ta are alt copil acum,nu te mai iubeste asa cum te iubesc eu).El e prieten cu bautura si tind sa cred ca nu e un bun exemplu ptr baiat.(chiar daca e sufletul lui).Ce am mai observat la baiatul meu este ca se lasa influentat de tatal meu si a devenit si materialist(“si ce daca,o sa imi cumpere tataia”).Ideea este ca eu vreau copilul langa mine chiar daca situatia mea financiara imi va fi mult ingreunata,copilul meu insa isi doreste sa ramana la ai mei si la scoala care invata acum.Ce sa fac?Ce ar fi mai bine pentru copilul meu?Voi face o greseala daca il iau de la bunicii care l-au crescut si pe care ii iubeste atat de mult?Multumesc anticipat pentru raspunsuri.

copilul este minor si trebuie sa va respecte decizia de mama! Binenteles ca este de dorit ca totul sa fie amiabil dar pare ca este foarte probabil sa aveti o ‘discutie’ legala despre ‘la cine creste copilul’. Incercati totusi sa vi-l apropiati… sa se ‘imprieteneasca’ cu tatal vitreg, etc. si incet incet sa fie totul ok. Puteti discuta cu un psihoterapeut de familie si cuplu; sigur are sugestii adecvate. Succes!

copilul dvs. are 11 ani in spate in care a locuit in familia bunicilor, si-a format anumite obiceiuri, anumiti prieteni, o viata a lui. va intreb si ma intreb retoric: daca dumneavoastra v-ar placea ca dupa 11 ani in care ati trait intr-o anumita ordine personala sa vina cineva, sa isi impuna vointa asupra dvs. si sa va smulga complet din famillia cu care ati crescut, dintre colegii si prietenii dvs. inteleg dorinta dvs. dar trebuie sa intelegeti ca si copiii au vointa lor, sufletul lor, planurile, visele si dorintele lor. adica sunt oameni, cu toate cele, ca si noi, doar ca mai mici de intaltime.

Poate ar trebui intai sa il obisnuiti cu prezenta dvs. Daca aveti posibilitatea, vizitati-l des, incercati sa discutati cu el, pentru inceput lucruri comode pentru el, sa va povesteasca ce face, ce prieteni are, ce-i place sa faca…in ideea de a nu se simti presat. E limpede ca-i place scoala, intrebati-l despre asta si fiti mandra de el. Incercati sa nu il criticati daca si-a ales prost prietenii, de asemenea, nu-i impuneti : “Vii cu mine ca asa e mai bine”. Sa treaca ceva timp pana ii propuneti o eventuala mutare, sa reusiti sa il reapropiati de dvs, sa va duca dorul, ati putea chiar si sa ii dati cateva explicatii despre situatia care v-a impins sa stati departe de el. Copiii care cresc fara parinti ajung la un moment dat sa se creada abandonati, nu va asteptati sa stie singur sacrificiile pe care le-ati facut pentru el. Sa nu credeti ca e mic si nu intelege, puneti-l la incercare. De asemenea, luati-l pentru inceput in vizita la dvs, pt cate-o zi-doua, apoi discutati posibilitatea sa ramana mai mult timp. E usor de spus, mult mai greu de pus in practica, va trebuie multa rabdare dar trebuie sa il faceti sa vrea el sa vina la dvs. Daca el nu vrea si vine pt ca i-ati impus asta…probabil ca va strica si armonia de care va bucurati acum cu sotul si cel mic. Nu am studii de psihologie, gasesc foarte dificil cateodata sa imi inteleg proprii copii…dar am vazut cazuri similare cu ale dvs in care copii dezradacinati si adusi intr-o familie pe care nu o voiau…mai mult rau s-a facut decat bine atat pt familie, cat si pentru copil. Acum…fiecare si le stie pe ale lui, sunt convinsa ca toti procedam cum credem ca e mai bine. Va doresc succes!

Mesaj:
Buna ziua. Am si eu o problema, va rog sa ma ajutați…
Am o fetiță de 6 ani care dupa parerea mea nu se poarta adecvat si ma scoate și pe mine din fire, am impresia ca nebunesc deja. Are o frica exagerata de despărțire. S-a adaptat foarte greu la grădiniță (sau se poate de spus ca nu s-a adaptat defel) acuma merge la scoala. Seara ma suna fiecare citeva minute sa intrebe cind ma intorc de la servici, nu pot face nimic fara ea, ma pazeste sa nu plec undeva. Nici pina la magazin nu pot merge singura, uneori nici in alta odaie… Orice fac, sta linga mine.
Va rog sa ma ajutati. Ce sa fac? Cum sa vorbesc cu ea? Intelege, este conștientă dar nu își poate controla emoțiile.Simt ca incep da fac tot mai multe greseli, imi ies din fire și-i spun lucruri pentru care îmi pare rau mai tirziu…

fa-i cadou un catzelus, mergeti impreuna sa-l cumparati, las-o pe ea sa-l aleaga, sa-i puna nume!

incercati totusi sa mergeti cu ea la un psihoterapeut. Acesta poate clarifica ce se intampla. Succes!

anxietatea de separare este o problema intalnita des la copiii. Ar fi foarte interesant sa aflati ce anume gandeste ea si ce simte. Apoi incercati progresiv in fiecare zi in joaca sa ii cresteti toleranta: incepeti de la 15 minute in camere separate in care o implicati intr-o activitate interesanta. Poate daca o implicati in niste activitati in afara scolii care sa o atraga si sa fie inconjurata si de alti copiii: muzica, dans. Interesati-va daca in scoala in care invata exista un consilier scolar si mergeti impreuna la cateva intalniri.

Am avut si eu cu fetita de 6 ani o problema de genu asta.totul este sa o faceti sa uite si in special sa nu-i aduceti d-voastră aminte de faptul ca ei ii este teama de ceva.recompensati-o când face progrese.intariti-i cercul de prieteni si lasati-o o perioada sa fie independenta fără sa va simta lipsa.daca are frati e si mai bine ca pot sa se joace împreună.aratatii-i dragostea d-voastră in totalitate!

Teama de abandon se trateaza dar trebuie atat un efort din partea parintilor cat si din partea fetitei, totul asistat de un psiholog.

Este greu, insa cu multa rabdare si afectiune va puteti ajuta fetita sa treaca de aceasta etapta dificila din dezvoltarea sa. Apelati cu incredere la indrumarile unui psiholog specializat. Succes!!!

Nu va iesiti din fire. Mergeti cu fetita la psiholog.Neaparat!

si homeopatia o poate ajuta foarte mult pe fetita.Incercati un homeopat unicist .

mergeti la un psiholog cu specializare in terapie cognitiv comportamentala si veti primi ajutor! va doresc numai bine!

Mesaj:
Buna ziua,Am 21 de ani si as fi recunoscatoare daca ati avea la dispozitie 5 minute pentru a-mi acorda putin ajutor, in masura in care puteti.
Ca sa intelegeti la ce ma refer, as vrea sa va descriu situatia mea. Sunt studenta la Medicina in anul IV, la Bucuresti, avand domiciliul in provincie. Tata, de cand am plecat eu la facultate, a inceput sa aiba un comportament foarte urat fata de mine si de mama, nu ne mai ajuta nici moral, nici financiar, a inceput sa o insele pe mama cu fel si fel de persoane si sa faca datorii la pacanele, pleaca noaptea de acasa si se intoarce a doua zi, se comporta cu noi de parca am fi niste straini si daca incercam sa vorbim cu el, intotdeauna ne contrazice si nu foloseste un ton tocmai calm. Pe scurt, asta ar fi situatia. Mama si-a facut o obsesie din a-si pune intrebari – unde este, ce face, unde pleaca, mai are bani, nu mai are si asa mai departe – va puteti imagina si dumneavoastra ce alte intrebari isi pune; sta toata ziua si despica firul in 4 legat de toate remarcile negative pe care le face tata legat de noi sau de toate lucrurile pe care le face sau nu le face el in general;.
Eu am incercat sa ii explic ca nu este bine ceea ce face si ca ar trebui sa procedeze altfel cu el, sa divorteze amiabil daca nu se mai inteleg si apoi fiecare sa o ia pe drumul sau, dar de cate ori am incercat sa ii spun asta incepe sa tipe la mine si imi da impresia ca este invidioasa pe mine pentru faptul ca plec la Bucuresti si ca ma pot detasa mai usor de toate aceste intamplari.
Strigatul meu de ajutor vine din cauza faptului ca a inceput sa ma copleseasca aceasta situatie, chiar daca sunt plecata la studii si vin acasa doar in vacante; nu mai suport sa o aud pe mama plangandu-se si facandu-si nervi toata ziua din cauza tatei pentru ca, in fond, ma afecteaza si pe mine aceasta situatie, cu atat mai mult cu cat ea mi se destainuie mie si imi povesteste toate cele. Pe langa acest lucru, problemele de acasa au inceput sa afecteze si relatia pe care o am de un an si jumatate. Sunt intotdeauna mult prea incordata, uneori mai am si stari depresive, de cate ori sunt acasa am tendinta doar sa ma izolez si sa nu fac nimic toata ziua, iar acest lucru incepe sa isi spuna cuvantul; ma cert din ce in ce mai des cu iubitul meu si mi-a spus chiar si el ca se simte afectat de problemele mele.
Stiu ca in aceasta situatie ar fi trebuit sa apelez la consiliere psihologica mult mai devreme, dar avand in vedere situatia financiara de acasa si faptul ca nu am timp sa ma angajez datorita facultatii pe care o urmez, nu imi permit aceasta consiliere.
Ce as putea sa fac ca sa rezolv cumva aceste probleme, sau cel putin ca sa nu imi mai afecteze relatia?Va multumesc si va doresc un An Nou cat mai fericit!

ai spus foarte bine: daca relatia nu mai functioneaza, atunci sa divorteze amiabil (sau nu). Problema ta o sa continue pana ce se rezolva problema lor! Nu cred ca are sens sa discutam despre motivul problemelor parintilor atata timp cat ei nu vor sa faca nimic pt a remedia situatia. Discuta despre ce simti cu partenerul tau… si incercati sa impartiti aceasta greutate… la fel ca altele. In rest nu poti decat sa incurajezi gasirea unei solutii; poate mama ta ar face bine sa plece la rude in alta parte, etc. Succes!

poti beneficia de servicii de consiliere in regim gratuit in cadrul Centrului de Consiliere Psihologica si Orientare pentru Cariera din UMF.

http://www.umfcaroldavila.ro/index.php/studenti/consiliere-psihologica

Am trecut princeva asemanator in familie si, iti spun din proprie experienta, nu este problema ta, detaseaza-te sau vei pati ca mine, te va bantui toata viata.

sincer,imi pare rau de tine,iti doresc sa treci cit mai repede din aceasta situatie,esti tinara,iti croiesti un viitor,suferi din cauza parintiilor tai,ceea ce arata ca esti sufletista,ca ii iubesti,nu poti fi indiferenta la ceea ce se petrece intre parintii tai,ei sint la o virsta critica (mama in menopauza,tatal in andropauza);spune-le cit de nefericita te poate face jocul lor pueril,constientizeaza-i cit mai des,poate vor intelege pina la urma.Intradevar necesita un mare consum de energie in timp,dar s-ar putea sa merite.

O FEMEIE NU TREBUIE ATINSA NICI MACAR CU O FLOARE! iti spune ceva proverbul asta?

Mesaj:
Copilul meu are 4 ani si refuza sa incerce si alte feluri de mancare
Sfătuita de medic băiețelul a fost alăptat pana la 1 an si 5 luni. La 6 luni când am început diversificarea cu branzica,iautel,pasata,lapte praf, din comert am descoperit ca băiețelul avea alergie la lactate. O data i s_a umflat rău ochiul si buza, altădată a vărsat foarte mult, de fiecare data ajungând cu el la urgenta. Ma gândesc ca din cauza asta a prins frica de a manca, deoarece refuza sa guste mancarea si ce mananca in prezent i_am dat mai mult fortat si i_au placut,le_a acceptat insa va pot enumera pe degete ceea ce mănâncă și anume: lapte cu cereale( laptele precizez ca ii placea de mic si l_am obișnuit treptat si putin având alergie), supa de găluște si de tăiței acestea fiind nelipsite, pana acum o luna inca mai manca pireul de legume cu care aveam noroc, pâine cu unt, in ou, piure de cartofi, pizza, mere si banane si toate dulciurile sunt deliciose cam atât la 4 ani. Am mai avut porniri sa nu ii mai dau ce vrea si sa ii spun ca asta avem acum, dar a preferat sa stea nemâncat, iar apoi am cedat si am spus ca nu il pot lăsa nemâncat si ma gândeam ca probabil va creste si se va schimba. Va rog sfătuiți_ma cum il pot determina sa încerce mâncarea sau ce este bine sa fac! Va mulțumesc.

Pe lânge multe probleme imune şi psihologice, laptele şi cereale au capacitatea de a influenţa negativ tranzitul intestinal şi pofta de mâncare. http://wp.me/p48646-6b”O altă sursă bogată de exorfine este laptele, deci nu este o surpriză să descoperi dependenţa de exorfine exprimându-se sub forma poftei pentrumicul dejun cu lapte. Se întâmplă frecvent ca un copil să devină tot mai bizar în ce priveşte dieta, până când la vârsta de 6 ani va mânca realmente nimic altceva decât pâine, biscuiţi şi prăjituri, plus bol după bol de cereale cu lapte pentru micul dejun.”Înlocuiţi-le cu un lapte vegetal făcut în casă sau oricum ceva natural (nu din soia). Asta ar fi un exemplu https://www.youtube.com/watch?v=nxQpuS0685c

Este viata ta, copilul tau si alegerile tale, este minunat ca esti deschisa sa afli si alte pareri. E greseala de a fi mama – a “INDOPA” in toate sensurile copilul cu ce vrea, crede EA. Aproape toate mamele la primul copil de prea multa grija si responsabilitate gresit inteleasa trec prin fricile astea. Daca ai intreba o mama care are 3-4 copii si e deschisa la intelepciune, iti va zice ca a trecut si ea pe acolo dar acum prefera binele copilului si nu al gandurilor ei. Lasa copilul sa aleaga el- NICIODATA CU OBLIGAT – daca eu te-as obliga sa faci, mananci ceva ce nu vrei – ai face? – tu de ce crezi ca ai DREPTUL sa faci asta , faci forta cu propriul pui? – daca vrei o metoda sa incerce altceva fa-o cu joaca – uite si Micki.. si alte 10 pusuri maninca te joci ca le dai in gura apoi si lui … si mancarea zboara si aterizeaza in gurita lui fa jocuri.. urca trepte si e recompensa cand ajunge…daca nu vrea sub nici o forma nu il obligi – alergie inseamna ca acel suflet cu corp refuza ceva si cineva dinafara il obliga cu orice pret..Il agresezi? – iti arata clar. Mult succes si fii atenta la semnalele acelui suflet… Pune-te in locul lui daca te-ar forta cineva, daca tie ti-ar place ce ii faci tu sa iti faca altcineva?????Fii constienta in fiecare moment daca din prea multa iubire: – Ce ii ofer acum puiutului meu?

O investigatie la stomac pentru Helicobacter pylori puteti incerca .

Masa servita impreuna cu familia este unul din momentele in care o familie gaseste prilejul pentru a se intalni dupa o zi de munca si de a se destinde.
Asezati copilul cu dvs la masa-nu inainte- si puneti-i in farfurie separata felul de mancare pe care il serviti, fara sa insistati sa manance. Discutati cu sotul intamplari amuzante, astfel incat copilul sa asocieze momentul mesei cu relaxarea celor dragi. Sa ii preparati feluri diferite de mancare (ca raspuns la ” Ce vrea puisorul sa manance acum?”) nu e o solutie deoarece la un moment dat va merge la gradinita iar acolo nu va gati nimeni doar pt el.
Iar faptul ca dupa ce ii impuneti o limita (“nu ii mai dau ce vrea, dar a stat nemancat si dupa, am cedat”) nu face altceva decat sa-i intareasca comportamentul si sa se gandeasca ca data viitoare, tot ce are de facut este sa refuze o perioada mai lunga de timp mancarea si astfel dvs sariti cu dulciurile sau felurile preferate.
Nu este vorba de a-l obliga sa manance, ci de a crea cadrul in care sa i se para natural sa faca lucrul asta.
Mancatul in fata televizorului, fara sa realizeze ca/ ce mananca, la fel, nu esteo solutie.
Tine doar de noi, parintii sa ne ajutam copiii sa-si insuseasca obiceiuri alimentare sanatoase (exista destui adulti care nu mananca fara Tv sau in mijlocul patului, sau in miez de noapte sau fast food pt ca asa au fost obisnuiti)
Multa bafta si inarmati-va cu rabdare, ganditi-va ca 4 ani de zile a mancat doar cum/camd/ce a dorit, asa ca orice schimbare, se petrece tot in timp:)

Mesaj:
Buna ziua.
Imi doresc sa rezolv anumite probleme legate de increderea in sine, acceptarea unor pierderi din trecut, incepand cu cea a tatalui care a parasit-o pe mama cand era insarcinata, si terminand cu o despartire de un iubit de acum aproape 7 ani… Sunt intr-o relatie insa ma gandesc frecvent la cel de atunci, de ce , nu stiu. poate il mai iubesc, sau poate e doar o obsesie de care nu ma pot desprinde.
vreau sa ma vindec. am incercat singura insa simt ca am nevoie de ajutor, nu stiu de unde sa incep si cum, am o mare problema cu vorbitul fata in fata, insa sper ca voi primi un sfat de aici, sfat care sa ma “propulseze” spre vizita la un cabinet.
Va multumesc anticipat.
Am 27 de ani aproape, imi doresc din suflet sa fiu linistita fericita, impacata cu mine, dar nu ma descurc singura

Din cele descrise de dvs. inteleg ca va preocupa mult niste situatii din trecut pe care probabil nu le intelegeti/acceptati. Apelati la un terapeut cu ajutorul caruia sa rezolvati aceaste lucruri si sa va concentrati pe prezent. Daca aveti retineri cu vorbitul fata in fata puteti apela la varianta online.Succes!

imi imaginez ca treci printr-o perioada f dificila pt tine si inteleg ca iti doresti sa o depasesti, sa evoluezi. Spui bine ce spui si pare ca esti in contact cu ce se intampla cu tine, insa banuiesc ca unde ‘se rupe filmul’ este la un nivel mai profund care nu iti este tocmai accesibil, in sensul de a putea ‘lucra’ acolo. De altfel este si normal sa nu putem rezolva TOATE problemele personale. Ce iti pot recomanda este sa iti faci curaj, sa cauti un terapeut cu care te simti confortabil sa discuti (nu trebuie sa fie primul) si sa explorezi mai profund persoana ta. Se poate, succes!

Căutați un hipnoterapeut care vă va ajuta să identificați cauza și să treceți peste această problemă. Succes!

Mesaj:
Buna ziua! Am 18 ani iar problema mea este legata de increderea in sine.Acest lucru se poate datora si parintilor mei care niciodata nu m.au incurajat ci mi.au impus.Parintii mei au impresia ca detin viata mea iar ei sunt coordonatorii ei.Pe langa toate astea este vorba si despre libertate! Stau mereu intre 4 pereti spunandu.mi.se sa invat … Mi se spune ca niciodata nu ma voi descurca in viata , iar aceste afirmatii spuse ma fac sa cred ca este adevarat.De discutat nu ai ce discuta cu ei pentru ca oricum fac cum zic ei.Tot ceea ce imi doresc este sa imi reconstruiesc increderea in mine , vreau sa le arat contrariul . Initial am vrut si inca vreau sa dau la medicina insa de fiecare data cand ma apuc sa invat o las balta deoarece imi aduc aminte faptul ca nu o sa reusesc dupa cum spunea si mama mea , acum mai nou imi impune sa invat pt ca e o meserie banoasa… Cum sa nu ii placa…

tine-te tare… invata pt facultatea pe care ti-o doresti, nu cea care ti se impune si cand incepi facultatea o sa vezi cum se schimba lumea in care traiesti. Pana atunci poate ti-ar prinde bine sa discuti cu un psiholog (poate cel al scolii tale), macar pt niste sfaturi/indrumari/descarcare. Se poate, succes!

Incepe cu pasi mici. Stabileste-ti un plan pe termen lung. Noteaza-l undeva. Apoi stabileste-ti teluri pe termen scurt. De la o zi la alta, de la o saptamana la alta. Fiecare reusita te va impinge in fata. Iar fiecare nereusita trebuie sa te mobilizeze sa muncesti mai mult pt ce iti doresti. Parintii iti vor binele, insa binele este diferit de la o persoana la alta. Fiecare expune propriul punct de vedere. Respecata-i pe parinti si incearca de cate ori ai ocazia sa le expui situatia asa cum vezi tu.Insa cu calm… ca pe un teren minat. Repetand mereu aceeasi poveste…. e destul de sigur sa reusesti in ai convinge de viitorul care te face pe tine fericit.

Mesaj:
Am 16 ani si am un prieten de 22 de ani,însa părintii mei nu sunt de acord cu el. Tatal meu nu stie ca am o relatie cu el , iar mama imi spune sa ma despart de el ,insa tin prea mult la acest baiat . Nu sunt cu el decat de o luna si nu am de gand sa ma culc cu el , deoarece sunt prea mica… Ce ar trebui sa fac in cazul acesta??? Multumesc anticipat !!!

Cred că ar trebui să fc ce spune mama ta

ce pot sa iti spun, ca cel putin pt mine, familia este pe primul loc. Indiferent de ce parteneri gasim ‘sangele apa nu se face’. Parintii tai vor fi alaturi de tine toata viata lor, pe cand un relatie de cuplu poate esua oricand. Ce iti sugerez este sa gasesti intai armonie in familie; mai discuta cu mama, bunicii, rude, profesori, etc. Vezi ce zic si ei, aduna cat mai mulle informatii si incearca sa iei o decizie cat mai echilibrata pt tine. Dupa doar o luna de relatie nu se darama Universul . Succes!

“Ce ar trebui sa fac in cazul acesta???”" – se inti vezi de scoala… oricum de dragoste nu vei scapa… dar… la 16 ani dragostea nu prea se maninca pe piine …

16 ani este o varsta minunata pt indragostit; dar si mica. Vorbeste cu mama, chiar si cu tata. Ei nu sunt impotriva ta, a lui sau a relatiei dintre voi. Pur si simplu te iubesc foarte mult si nu vor sa te vada suferind. Poate nici ei nu-si vor gasi cuvintele in ati explica… dar trebuie sa-ti amintesti ca actiunile lor, oricat de dure par, sunt pt binele tau viitor.

Acum este perioada in care inveti ce este dragostea, simti fluturi in stomac, apare prima iubire care te face sa crezi ca este tot ceea ce ai visat, ca este ultima si ca ai sa lupti cu tot universul pentru ea. De altfel este minunat ca iubesti si experimentezi iubirea. In acelai timp tine cont ca scoala, familia, TU reprezinta prioritatile varstei tale. Am vazut atat de multe cazuri in care au inceput ca tine si au sfarsit gravide, la cratita, au abandonat scoala de dragul iubitului au sacrificat totul. Si crede- ma nu merita. Cum ti-am zis, este minunat ca iubesti, in acelasi timp tine cont de visele si dorintele tale. Nu fa compromisuri! Urmareste sa devii o femeie desteapta, independenta din toate punctele de vedere. Iti recomand sa iti faci educatia sexuala si cea relationala.

Mesaj:
Buna ziua ,
Ma anumesc D.
doresc sa va spun ca din luna mai 2014
am episoade de diaree , nu se trece cu nimic in afara de imodium (sau loperamid)
ce sansa am sa am SIDA ?
Este deja in faza a doua ?(cam repede ?)
Am 45 de ani si am diabet de doua luni (octombrie insulino dependent )
am 45 de ani etc.
cum o scot la capat cu sotia ?
cu respect D.
unde as putea sa fac analize gratuite ? Hiv ?

cum ar fi sa discutati cu medicul de familie? Trebuie sa stie unde, ce si cum. Daca nu… poate ar fi bine sa il schimbati. Succes!

Nu uitaţi să luaţi în calcul că diabetul ar putea fi cauzat de gluten (acum se ştie că favorizează bolile autoimune şi poate chiar provoca DZ1), iar diarea ar putea fi foarte bine un simptom al bolii celiace nediagnosticate. http://wp.me/p48646-TV”Diarea cauzată de boala celiacă la un pacient cu diabet simultan, ar putea fi în mod greşit diagnosticată ca ‘diaree diabetică’. În orice caz, anumite caracteristici clinice şi de laborator ar trebui să ridice suspiciuni că diarea nu este de natură diabetică.”În al doilea rând sunt multe substanţe care ajută vindecarea DZ1 http://wp.me/p48646-4iM

Al treilea aspect ar fi că există o proteină numită zonulină care regulează permeabilitatea intestinului, iar la cei cu DZ1 şi rudele lor are valori ridicate cauzând boli autoimune. Asta poate fi cauzată de consumul de gluten, Salmonella sau poate fi şi pe fond genetic.

Din cate stim, http://www.arasnet.ro/

Ai fost prea direct si mai direct cu gindul la SIDA… nu toti cei ce au scaune diareice au si SIDA… iar diabetul nu prea are treaba cu diareea.. ma gindesc la o intrebare… cumva ai intretinut relatii sexuale cu barbati… de ai deranjat colonul? ca prea te-ai dus cu gindul la “ce sansa am sa am SIDA ? Este deja in faza a doua?” … aici e ceva ce noi nu stim… si ar trebui completat

Mesaj:
Buna!Ma numesc Valentin am 20 de ani.Eu am un handicap usor din nastere.Prob este ca nu am avut nici o relatie si asta doare foarte tare,nimeni nu ma ajutat.Mai mult de un sfat stiu ca nu ma puteti ajuta,sper sa imi dati unul cat mai bun.

Buna Valentin. Numele meu este Diana si sunt psihoterapeut. Imi pare bine sa te cunosc. Ceea ce vreau sa iti spun este ca esti o persoana extraordinara, chiar daca ai acel handicap. Ceea ce te rog este sa crezi si tu acest lucru cu tot sufletul tau. Sa iti spui in fiecare zi ca fiecare experienta de viata pe care o ai este perfecta pentru dezvoltarea ta, ca esti fericit cu ceea ce ai acum, cu etapa in care te afli si ca te iubesti si te accepti exact asa cum esti. Vei vedea ca daca adopti acest mod de a gandi vei obtine tot ceea ce iti doresti. Mult succes si iti doresc sa ai o viata minunata. Psih. Diana Nagy.

sfat legat de ce anume? Cum sa ai o relatie? Cel mai direct este sa ‘iesi in lume’ sa cunoasti oameni cu interes comun… care sa te poata aprecia pt CINE esti si nu pt cum arati. Se poate, succes!

Valentite frate… singurul tau “handicap” este teama ca nu vei fi pe plac cuiva… Sint foarte multi oameni “normali” plini de defecte… asa ca…. sus capul si… “sa trecem la treaba”… un pui ca sa iasa din ou, trebuie sa isi sparga coaja… cauta sa iesi din ou si nu te mai ascunde dupa acel “handiucap”… problema e alta… dezlipeste teama de pe tine… succes…