Mesaj:
Implinesc 27 de ani curand si nu stiu ce sa mai fac cu viata mea. Am incredere in mine dar totodata ma urasc enorm.
Esentialul: Cam de 2 luni incoace am inceput sa ma simt atras de una din colegele mele de munca. Prima data am incercat sa imi impun sa nu ma mai gandesc la asta, ea fiind maritata si are 2 copii. Nu dupa mult timp, ea mi-a zis ca ar vrea sa-mi spuna ceva dar totodata nu ar fi sigura daca e ok sa-mi spuna.. se visase cu mine. Tin sa precizez ca pana sa-mi spuna ea asta totul era doar in mintea mea. Intotdeauna am fost mai nepasator cu fetele.. asta dupa o deceptie in dragoste pe la 19 ani cand am stat cativa ani cu o fata care doar s-a folosit de mine. De atunci am zis ca nu mai pun suflet in viata mea.. SI am mai fost cu fete dar pe care nu le lasam sa se apropie foarte tare sentimental, nedorind complicatii.
Uite ca m-am ars din nou. Si doare al dracului de tare.. Sunt indragostit de aceasta femeie care e cu aproximativ 10 ani mai mare ca mine(desi nu arata). Sunt dat peste cap dupa ea, as face orice pentru a fi cu ea.. Azi am ajuns la 1 acasa si acum e ora 7, timp in care am ascultat melodia “John Legend – All of me” pe repeat. Simt ca innebunesc.. Am discutat cu ea prin mesaje.. si i-am spus ca vreau sa demisionez pentru ca nu mai pot face fata situatiei.. La care ea aproape m-a implorat sa raman alaturi de ea. I-am zis ca tin foarte mult la ea si nu i-as strica vreodata casnicia si ca trebuie sa plec neaparat. M-am intalnit de cateva ori si cu sotul ei si chiar e un baiat valabil.Nu as strica la nimeni in viata mea casnicia. Nu stiu ce sa fac! Niciodata n-am crezut in povestile cu suflete-pereche si chimia puternica dintre 2 persoane. Acum sunt cu moralul la pamant.. Ma simt ca un monstru, dar totodata sunt convins ca e singura de pe planeta cu care ma potrivesc perfect. Nu m-am vazut niciodata cu ea in afara serviciului deci nu s-a intamplat nimic intre noi in afara de mesajele text trimise unul altuia. Ea imi spune ca sunt singurul pentru care se trezeste dimineata si ca n-o binedispune nimeni asa cum o fac eu.. De cele mai multe ori, amandoi ne invinuim vietile pentru ca ne-am nascut in perioade si locuri diferite.. Lucrurile incep sa avanseze si nu stiu unde ajung.. ori la bal ori la spital.
Viata vietilor… Spuneti-mi, va rog, ce ar trebui sa fac!?

ce va pot recomanda sa faceti intr-o perioada asa complicata este sa aprofundati/explorati ce se intampla la un nivel mai profund, pt ca aparent nivelul actual nu este suficient. Gasiti un psihoterapeut cu care va simtiti confortabil sa stati de vorba si vedeti care este problema reala. Se poate, succes!

Fanteziile sunt niste rezultate pe care doar mintea omului le pot produce. Au fantezii erotice sau amoroase atat barbatii cat si femeile, nici unii nu-si fac rau cu conditia ca acestea sa nu ia locul realitatii. Decat sa-ti dai demisia mai bine i-ati un concediu si fugi sa cunosti alte fete/femei. Analizeaza bine caci fiecare actiune este urmata si de consecinte. Un coleg psihoterapeut ti-ar fi de un real ajutor in acest moment.

In primul rand, nu te mai invinovati pentru ceea ce simti. Dupa mesajele scrise de ea se vede ca si ea incurajeaza situatia. In al 2-lea rand stati de vorba deschis unul cu altul, spuneti-va ceea ce simtiti si dupa ce te asiguri ca exista deplina reciprocitate, impreuna luati o decizie ce faceti mai departe. Cel mai usor este sa fugi, dar mereu te vei intreba: “Cum ar fi fost daca…?” In ceea ce priveste siguranta ta ca ea este cea perfecta pentru tine, aici ai grija, nu ridica pe nimeni la nivelul de perfectiune caci te asteapta suferinta…Intreab-o pe ea ce vrea de la tine, cum vede ea rezolvarea acestei situatii. Te atentionez ca multor femei le face placere sa mentina relatia doar la acest nivel romantic pentru a-si umple anumite goluri emotionale. Ar fi bine sa alegeti balul, nu spitalul… Succes.

Tinere, ai fugit de dragoste pana acum, crezand ca astfel te pui la adapost. Dar in felul acesta tu nu ai trait , ai stat doar pe margine si, acum , crezi ca esti indragostit si nu esti pregatit, nu stii sa gestionezi situatia. Te trage aceasta femeie pt. ca te face sa te simti special…ai spus ca tu doar o priveai, dar ea a facut pasul spre aceasta..relatie interzisa. Te-ai gandit vreodata ce inseamna asta ? Ce ai crerzut despre ea cand a facut acest lucru? presupun ca nu, erai prea uimit de atentia data si ai intrat in valtoarea indragostelii fara sa mai treci prin filtru nimic..Ai proiectata asupra acestei femei doar calitati …si nu vezi realitatea. Nu vreau sa-ti stric bucuria, insa femeia aceea, mama a doi copii , iti spune tie, ca esti singurul motiv pt. care se trezeste dimineata. Nu as pune la calitati si virtuti aceasta declaratie… Ai rabdare, nu aceasta e marea ta iubire

O fi el singurul motiv dar nu si ultimul…:o

Mesaj:
Buna ziua! In anul 1996 tatal meu a fost ucis in fata noastra, a mea, a mamei si a fratelui meu mai mare… Era prima zi de vacanta, 16 iunie, a fost un gest stupid a unui barbat care a venit la usa apartamentului nostru cu un cutit de bucatarie, in urma unei dispute intre doi copii la fotbal, fratele meu si baiatul lui vitreg…Aveam 6 ani pe atunci,fratele meu 10, iar mama 34.Au ramas amintiri proaspete cu evenimentul respectiv, un dezechilibru care persista si astazi si cred ca va persista mereu.Mama nu s-a recasatorit, a facut depresie de care se trateaza si astazi. Au urmat ani in care neajusurile si-au spus cuvantul,a venit perioada adolescentei cand lucrurile nu au mers foarte frumos, deoarece ma certam mereu cu mama, primeam reprosuri,desi mi-am vazut de scoala si nu m-am abatut de la drumul drept pe care mi-l aratase.Mereu am vrut sa nu o deranjez deoarece deja era plina de probleme din cauza depresiei si a faptului ca era singura cu 2 copii. Adeseori cand imi spuneam parerea sau comentam ceva mancam bataie atat de la ea cat si de la fratele meu, pe care de altfel il iubea mai mult, favorizandu-l in tot ce facea, desi era si este o fire foarte slaba si vulnerabila la ce este rau (nu se tinea de scoala pe vremea aia, mereu cand dadea de greu apela repede la mama sa-l scoata din toate, insusi la serviciu).Ma simteam ca “echipa” pe care o formasem eu cu tatal meu (pentru ca am aflat ulterior ca mama a incercat tot ce a fost posibil sa scape de sarcina cu mine,pentru ca nu voia al doilea copil) a disparut ditr-odata si a ramas singura sa “lupt” impotriva a tot ceea ce se spunea in casa. Anii au trecut si am intalnit un baiat pe la varsta de 16 ani cu care am si ramas impreuna, care-mi este sot in prezent.Seamana enorm de mult cu tatal meu ca si fire, probabil de asta m-am si indragostit de el…Mama nu a fost de acord cu el pt ca familia lui era modesta, saracuta, parintii nu aveau studii superioare si a facut tot posibilul sa ne desparta..avea momente cand il tolera si momente cand imi vorbea foarte urat, facea “circ” si mereu ma jignea, nu ma incuraja cu nimic si in plus il punea si pe fratele meu impotriva mea. Am iubit-o pe mama foarte mult in copilarie, era idolul meu, dar toate aceste jigniri si faptul ca mereu pasa aceasta responsabilitate de a creste singura pe umerii mei , faptul ca nu era de acord cu mine, ma barfea prietenelor/rudelor mele si mereu se victimiza, voia sa fie ea mereu pe primul plan pana si in relatia mea cu actualul meu sot, pe atunci iubit, m-au facut sa-mi schimb sentimentele fata de ea, m-au facut sa o “tolerez”.O iubesc de la distanta, ca sa zic asa, dar mereu cand ne intalnim ma deranjeaza foarte mult, comenteaza , mereu vrea sa schimbe cate ceva la mine , tunsoarea, stilul vestimentar, sa-si puna “amprementa” ei si sa-mi coordoneze orice activitate, ceea ce ma enerveaza si ma obliga sa-i vorbesc urat,desi imi pare rau dupa. Mereu se victimizeaza si vrea sa atraga atentia asupra ei cu diferitele bolie de care suferi,si faptul ca este singura. Imi puteti da un sfat pentru a incerca sa gasesc acele sentimente frumoase si sa ma impac cu trecut, cu faptul ca mi-a facut rau cat eram adolescenta , insusi faptul ca ma ameninta ca nu vine la nunta mea (ceea ce face si cu fratele meu acum), sa incerc sa o iert cumva in inima mea ?

ce am citit mai sus m-a atins si imi pare rau ca a trebuit sa treci impreuna cu familia ta prin acea experienta care ulterior a reusit sa aiba un efect de avalansa asupra vietilor Dvs. Mama, din pacate, este o persoana tulburata psihic de multi ani si are nevoie de sustinere, atat medicamentoasa cat si psihoterapeutica. In ceea ce priveste a o ierta cumva in inima Dvs., asta o faceti sau nu o faceti, hotararea este personala. Poate ca nu puteti inca… poate ca nu este inca momentul de a o ierta. O sa stiti cand vine acel moment… nu incercati sa il fortati. Succes si casa de piatra!

Eu cred ca v-ar fi de ajutor o terapie(acea metoda care va inspira incredere) care sa va ajute sa rezolvati respingerea pe care ati simtit-o din partea mamei in perioada intrauterina. Si tot atat de important, sa puteti privi din alta perspectiva trauma mortii tatalui. Se poate!

Am citit cu atentie tot ce ai scris si asa cum au spus si colegii mei, este impresionant.
Voi incerca sa iti arat o alta fateta a celor relatate si poate privind din acest punct vei vedea altfel.
Mama ta a suferit o trauma, o pierdere, ca si voi de altfel. Ea v-a avut pe voi si voi pe ea.
Cred ca e pacat sa ramai in cap cu ideea ca mama ta a vrut sa scape de sarcina cu tine. Ea a vrut sa scape de o sarcina, cum or mai fi fost si altele in viata ei. Dar nu era vorba despre tine, nu te cunostea inca, nu te numise, nu te tinuse in brate. Pana cand sa te nasti erai doar o necunoscuta. Nu o lua in nume de rau, dar daca ar fi fost ceva stict despre tine, despre fiinta ta, persoana ta, te putea da si dupa ce te-ai nascut. Si n-a facut-o.
Apoi l-a protejat pe fratele tau mai mult decat pe tine. Poate in fratele tau, doar pt ca e barbat vede o bucatica din tatal tau, pe care nu l-a putut proteja in fata sortii si pe care a vrut sa-l scoata de fiecare data “la liman” asa cum cred ca si-a dorit de milioane de ori sa fi putut face si cu tatal tau…. Sa-l scoata la liman.
Nu lua “barfa” ei ca de rau, ci ca un motiv de a povestii despre fata ei, fata ei, care este o luptatoare ca ea, care face si drege.
Faptul ca “critica” parul, hainele si mai stiu eu ce, e felul ei de a arata ca TE VEDE.
Asa stie ea, asa poate ea.
Si parintii gresesc, dar greselile lor ne fac mari si puternici. Daca ar fi fost la fel de toleranta cu tine ca si cu fratele tau unde ai fi fost?
Pentru parinti e greu cand copiii cresc si isi vad de ale lor.
Toata viata ei sunteti voi, si ai putea sa ii permiti sa faca parte si ea din viata voastra.

Mesaj:
Am 24 de ani, si sunt studenta…
Ani la rand, plina de viata, olimpica, activa…
La inceputul anului 2013 am fost diagnosticata cu depresie moderata insotita de atacuri de panica. Problemele au inceput insa, din vara lui 2012, cu o perioada mai lunga de tristete, pe fondul unor situatii mai complicate in familie. Ulterior, au aparut si atacurile de panica. In urma medicatiei, atacurile de panica s-au diminuat, insa tristetea si anxietatea generalizata, persista. Am avut mici perioade de revenire insa nu au fost decat perioade… Am urmat si un numar de 12 sedinte de psihoterapie, intrerupte ulterior din cauza faptului ca nu reuseam sa mai am incredere. Incep sa cred ca nici medicatia nu-si mai face efectul. De la debutul bolii nu am mai putut da randament, iar aceasta ma afecteaza la servici – in primul rand, dar si in restul timpului, simtindu-ma slabita, totul mi se pare fara sens…

din ce spui pare ca ar fi bine sa consulti alt psihiatru, sau poate mai multi, in ceea ce priveste un tratament adecvat. Insa ar fi bine sa reiei psihoterapia, poate sa alegi o metoda pe termen lung (psihoterapie psihanalitica, centrata pe client/persoana, existentiala, etc.). Succes!

Este important sa aflati cauzele anxietatii si apoi sa resemnificati evenimentele respective, print-o viziune mai larga asupra motivelor pentru care ele s-au produs! Acest lucru poate fi facut in psihoterapie, ideal ar fi una centrata pe cauza nu pe simptom ( cum ar fi psihoterapie experientiala, psihanaliza, psihoterapie analitica, psihodrama). Medicatia ajuta, dar nu poate rezolva cauza, de aceea e utila in combinatie cu psihoterapia. Succes!

Pentru tulburarea de panică / depresie puteţi încerca printre altele şi inositol. http://wp.me/p48646-3uP Aici sunt 6 studii de caz în care s-a folosit terapie eficientă pe termen lung, fără efecte secundare. http://wp.me/p48646-1v2 Merită urmărite şi interviurile cu acest psihiatru. http://www.youtube.com/watch?v=luKsQaj0hzs

Mesaj:
Buna ziua! Marea mea problema este ca in aceasta vara parintii mei s-au certat foarte rau,tatal meu a inceput sa se poarte urat cu mama si sa aiba crize mai mereu.Tot timpul am stat numai in stres.Acum am plecat la facultate-unde este foarte greu-automatica si calculatoare-si ma gandesc mereu ca nu o sa fac fata(desi mereu am invatat si am fost ambitioasa).mereu ma gandesc ce fac parintii mei,daca sunt bine,ii sun non-stop si ma gandesc doar sa nu se mai certe .o alta problema este situatia financiara,tatal meu nu lucreaza(acum) si va dati seama ca stand in casa singur are tot felul de idei absurde.nu vreau sa-i vad asa si mereu plang si ma consum nestiind cum sa-i ajut.Mai nou vrea sa plece in strainatate ,desi eu nu vreau acest lucru.mereu am avut o relatie foarte apropiata cu el si nu pot sa ma gandesc ca e departe.vreau sa scap de gandurile negre(si de suicid) .Multumesc anticipat!

Draga mea, parintii se mai si cearta, mai fac crize, se si impaca (sau nu)….dar toate astea sunt problemele lor, pe care ei trebuie sa si le rezolve singuri, ca sa mearga mai departe. Tu poti sa le sugerezi sa mearga la o terapie…..poti sa-i asculti pe fiecare in parte, poti sa-i asiguri de iubirea ta pe fiecare….Si mai ales, tu trebuie sa-ti vezi in primul rand de viata ta, sa te bucuri de aceasta minunata perioada a studentiei, eventual sa mergi la niste cursuri de dezvoltare personala pentru a-ti intari increderea in tine.

Mesaj:
Buna ziua!Ma numesc gabriel am 21 de ani si cred ca as avea nevoie de ajutorul unui psiholog.Lucrez intr-un mediu inchis petrec majoritatea timpului pe scaun iar problemele ma macina.Simt cum toate emotiile o iau razna.De curand am cunoscut o fata avem o luna impreuna,mentionez ca relatia este una cam aiurea momentan.Vorbim mai tot timpul dar ne vedem la 2 saptamani poate chiar mai bine de atat.De cate ori ma pun in pat sa dorm incep sa imi treaca toate gandurile prin cap.Ma gandesc ce trebuie sa rezolv pe viitor ma gandesc ca am nevoie de fel si fel de lucruri ma gandesc mai tot timpul la prietena mea oare ce face oare poate sa reziste asa simt ca innebunesc timp de 3 ore ma chinui cu gandurile si abia adorm.Mai nou cred ca imi afecteaza si starea de sanatate deoarece am dureri de burta stari de ameteala iar in unele momente pur si simplu simt ca nu mai pot simt ca imi astept sfarsitul la modul cel mai serios.Nu stiu ce sa fac cred ca e o problema pe plan psihologic habar nu am dar o iau razna la 21 de ani sa am momente in care sa astept sa mor?

Buna ziua! Gandurile dvs. par sa fie mai mult in viitor si mai putin in prezent si mai orientate spre ceea ce nu este decat pe ceea ce este. De cele mai multe ori acest lucru este o expresie a unei anxietati. Nu este adaptativ sa aveti impresia ca asteptati sa nu se mai intample nimic. Psihoterapia v-ar fi foarte utila. Toate cele bune!

Iti propun un exercitiu : de fiecare data cand te surprinzi ca esti “dus de valul” gandurilor negative, spune-ti STOP , si incepe sa te gandesti la ce ai deja, si multumeste lui Dumnezeu, Universului sau cui vrei tu pentru ceea ce ai. Chiar daca ai impresia ca nu ai multe, treptat o sa-ti dai seama ca de fapt ai : esti tanar, sanatos, ai maini, picioare, ochi cu care vezi etc.

Slut, ce inseamna mediu inchis? Cat timp petreci acolo? Din ce motiv nu te vezi mai des cu prietena? Mai sunt si alte probleme concrete si importante ca e te macina?

Tu te-ai indragostit.Cauta sa privesti aceasta poveste a vietii tale cu multa tandrete,multumeste-i LUI DUMNEZEU ca traiesti iubirea.Apropie-te de prietena ta cu duiosie,intelegere,afectiune,spune-i ce persoana importanta este ea in viata ta,si desigur,intreab-o ce simte ea pentru tine.Petreceti mai mult timp impreuna,sun-o zilnic sa sti ce mai face,si obsearva daca iti impartaseste sentimentele.Dupa aceea ii spui ca o iubesti.Si poate imi spui ce urmeaza.Iti doresc IUBIRE

Sunt de acord cu Doamna Ioana Frecan,pare sa fie vb.de o expresie a anxietatii datorata unor neimpliniri personale ceea ce declanseaza si stima,increderea in sine scazuta.Ai incredere in tine si aplica solutiile care-ti poate imbunatati relatia cu iubita si cu mediul extern,profita de fiecare moment liber ptr. a te simti bine.Succes!

Mesaj:
Buna seara! Sunt Ramona,am terminat facultatea de psihologie anul acesta si vreau sa-mi iau atestatul de libera practica.Ati putea sa ma ajutati cu cateva informatii despre interviul pe care trebuie sa-l sustin?Exista o anumita bibliografie pentru psihologie clinica? Va multumesc frumos,o seara buna!

Pe paginaCopsi Filiala Bucuresti poti pune aceasta intrebare sau pe site copsi.ro. Ei sunt cei mai in masura sa-ti raspunda.

din cate stiu ai nevoie si de master… preferabil pe clinica. Dar contacateaza Colegiul! Succes!

Primesti dreptul de libera practica sub supraveghere. Master trebuie cand se trece la treapta autonom. Pe www. copsi.ro gasesti toate detaliile.

Pardon….sub superzivare. Am presetari la mobil. )))))

Eu am sustinut in oct,daca vrei putem vb in privat!

Mesaj:
Buna ziua ,numele meu este Carmen am 31 de ani si un baietel de 12 ani care il cresc singura ,am divortat cand baietelul avea 1 an si 2 luni ,am avut un copil cuminte nu am avut probleme cu el ,am fost mai mult prieteni am participat la multe activitati extrascolare impreuna ,in momentul de fata a intrat intr-un anturaj nu foarte placut ,a fumat si iarba este foarte rebel nu ma mai inteleg cu el ,va scriu intr-un moment de disperare nu stiu cum sa ma comport ,nu stiu ce atitudine trebuie sa iau ,am incercat sa ii explic sa vorbesc cat mai mult cu el ,i-am aratat tot felul de filmulete cu marturi de la persoane care s-au drogat si care au fost consecintele .Va rog daca puteti sa imi spuneti cum ar trebui sa ma comport ,ce ar trebui sa fac?
Va multumesc !

Buna ziua,

Sunt mama a 2 copii, 10 ani baiatul si 6 ani fata. Stiu ca neintelegerile intre frati sunt comune, ba chiar mi s-a spus ca pregatesc copii pentru confruntările viitoare, dar…. In general, atunci cand mi se cere interventia de copii, prefer sa ma exprim la modul general, referindu-mă la amandoi, caci , aşa cum le si spun, nu sunt poilitist si nu pot sti unde este cauza. de altfel, râca între ei este atat de veche, că nici nu contează cauza momentană, este vorba de atitudine, de cum se vad, tonul este rautăcios, agasat, enervat. Cu toate acestea, desi stiu ca nu intotdeuna are dreptate, fiul cel mare a dezvoltat un soi de furie, pe care o controleaza momentan, generată de sentimentul că este nedreptăţit (se consider nedreptătit in orice situatie in care eu incerc sa aplanez lucrurile in loc să o pedepsesc pe cea mica, desi nu ea genereaza conflictul mereu). Inteleg prin ce trece, insa nu mai stiu exact cum sa ma comport, care sunt cuvintele pe care sa le aleg cand vorbesc cu el ca sa il fac sa simta ca datoria mea nu este sa pedepsesc ci sa îi invat, ca trebuie sa accepte greselile celor de langa el, pe sora lui, cum sa il fac, intr-un cuvant, din nou senin si echilibrat. trec printr-o perioada mai dificila, sotul meu nu este cu noi ( nu are legatura cu problema, copii il vad saptamanal si stiu ca este o perioada trecatoare) si nu pot petrece un timp doar cu baiatul, asa cum ar mai fi normal din cand in cand. Un sfat, o linie diriguitoare, ce pozitie sa adopt in caz de conficte intre ei, ce cuvinte sa aleg ca sa imi ajut baiatul sa scape de supărare şi furie …..

Cereti sa va spuna el cum sa faceti sa fie bine. Si apoi vorbiti toti trei

Am vorbit, dar nu se poate sa fie ca el, caci el reduce totul la el, fara sa tina cont si de sora lui. Am vorbit de multe ori cu el, stiu ce isi doreşte, eu am nevoie sa o accepte pe sora lui, cu bune si cu rele, asta vreau sa invete, acceptarea!

Din punctul meu de vedere, copiii pot si ar fi bine sa descopere ei modul in care își construiesc relatia., cum sa se certe, cum sa se împace, cum sa cedeze, cum sa argumenteze, cum sa se aprecize ce unul pe celalalt. Dvs v-ati lăsat "atrasa" in rolul de arbitru, iar fiul dvs încearcă (cu succes, se pare) sa va mențină toată atenția indreptata asupra lui. De ce încercați sa- l învățați acceptarea prin teorie (ii spuneți cum sa se poarte cu sora)?? Acest lucru se învăța prin exemple practice, prin ceea ce faceți dvs efectiv in relațiile cu alte persoane, inclusiv cu el/ sora lui. Multa răbdare!:)

si cand nu intervin si il vad cum se infurie si stiu ca atunci gandeste ca tot ea a castigat, cum sa il ajut s afie mai pozitiv?

In momentul in care o persoana (chiar si adult) este furioasa, discutiile nu prea isi au rostul. De discutat puteti discuta dupa ce se calmeaza toti cei implicati. Atunci este momentul in care fiecare (in acest caz fratele si sora) sa vb despre ce i-a determinat sa reactioneze asa, sa "traduca "in cuvinte , actiunile pe care le-au facut.

multumesc!

Mesaj:
Buna seara! Sunt Ramona,am terminat facultatea de psihologie anul acesta si vreau sa-mi iau atestatul de libera practica.Ati putea sa ma ajutati cu cateva informatii despre interviul pe care trebuie sa-l sustin?Exista o anumita bibliografie pentru psihologie clinica? Va multumesc frumos,o seara buna!

Salut! Pentru atestul pe clinica , nu o sa-ti trebuiasca decat diploma de licenta si docmentele afisate pe site-ul Colegiului. Se considera a fi primul dosar si nimeni nu o sa-ti puna intrebari sau ceva de genul asta. Poate de ce ai ales pe clinca. Mult succes!

Mesaj:
Buna ziua,
de o buna vreme trec printr-o situatie careia nu mai stiu cum sa-i fac fata singura. Sunt casatorita de trei ani dar traiesc impreuna cu sotul meu de 8 ani. Avem un baietel de 6 ani pe care il iubim mai mult decat orice pe lume. Ne-am luat din dragoste si totul a fost foarte intens intre noi, inclusive sexul care functiona perfect. Apoi in perioada dinaintea sarcinii am stat putin cu socrii si cateva luni cu ai mei, fapt care a deteriorate simtitor viata noastra sexuala, dupa care am ramas insarcinata si avand risc de sarcina sexul a fost interzis, dupa care sotul meu s-a intors acasa in Italia(de unde este originar) la munca si ne vedeam cateva luni pe an, timp care era mai mult alocat activitatilor in familie. Suntem parinti tineri deci ai mei inca lucreaza, nu ne era usor sa ne facem timp pentru noi doi. Situatia asta dureaza de ceva vreme ,iar viata noastra sexuala s-a deteriorate in asa fel incat exista o data sau de doua ori la luna in cazuri fericite dar s-a intamplat sa treaca si 3 luni intre 2 contacte, iar cand exista nu se mai poate compara cu ceea ce odata numeam sex. Din punct de vedere al relatiei s-au imbunatatit lucrurile simtitor mai ales in ultimul an de cand in cautarea solutiei pt problema noastra am hotarat sa ne alocam timp unul altuia separate, iar acum copilul e destul de mare sa mai stea un weekend la bunici, mai avem timp sa iesim, am incercat s iesim si separate si impreuna, sa vedem daca ceva se schimba.Nu ne mai certam pe nimicuri, aproape deloc de fapt, iar in casa s-a instaurat o senzatie de pace care lipsea inainte. Eu intre timp am reintalnit un barbat di trecutul meu cu care odata la 2- 3 luni am o aventura, deci am reusit sa realizez ca problema nu este lipsa apetitului sexual in general ci lipsa apetitului fata de sotul meu, cu care de altfel totul este bine in rest, e prietenul meu cel mai bun e tatal copilului meu si nu ma vad traind fara el…nu stiu ce sa fac, de un an trec prin stari contradictorii, uneori in culmea fericirii, alteori satula de tot, nu stiu daca ar trebui sa recunosc ca intre mine si sotul meu s-a terminat totul sau nu. Si nu stiu daca e bine ceea ce fac, totusi nu ma simt vinovata deloc. Cu celalalt barbat relatia se rezuma doar la sex, desi uneori ma prind gandidu-ma la cum ar fi daca…ce este in neregula cu mine, nu stiu, dar cert este ca situatia trebuie sa o ia intr-o directive sau alta.
Va multumesc mult.