Mesaj:
buna ziua, am un baiat de 6 ani, care este atras numai de prieteniile cu baietii obraznici. a fost la doua gradinite, acum la scoala, si mereu se imprieteneste cu cel mai obraznic din clasa. eu pun mare accent pe maniere, sotul meu la fel, copilul asta vede in casa, asta face si el, intotdeauna deschide sau tine usa pentru o doamna, spune "multumesc", "te rog", " pardon", a fost la un vecin acasa la joaca si mama lui mi l-a laudat ca este foarte bine crescut, ca s-a descaltat la usa, si-a aranjat pantofii, a intrebat unde e baia sa se spele pe maini, a cerut voie pentru orice ( sa bea apa, sa ia o jucarie din lada, etc). dar in ciuda educatiei cu care, sincer, ma laud, este influentabil, si se imprieteneste cu copii care il "stranesc" la lucruri rele. este cumva o motivatie psihologica pentru asta?mentionez ca nu l-am fortat niciodata sa fie manierat, nu sunt exagerata, stiu ca e doar un copil. el face ce vede in casa, de exemplu de la 3 ani imi da mana sa cobor din autobuz pentru ca asta a vazut la tatal lui.

ati incercat sa faceti si ‘rautati’ cu el? poate simte nevoia sa faca si ce nu este ‘cenzurat’ de bunele maniere?

Mesaj:
buna ziua, am un baiat de 6 ani, care este atras numai de prieteniile cu baietii obraznici. a fost la doua gradinite, acum la scoala, si mereu se imprieteneste cu cel mai obraznic din clasa. eu pun mare accent pe maniere, sotul meu la fel, copilul asta vede in casa, asta face si el, intotdeauna deschide sau tine usa pentru o doamna, spune “multumesc”, “te rog”, ” pardon”, a fost la un vecin acasa la joaca si mama lui mi l-a laudat ca este foarte bine crescut, ca s-a descaltat la usa, si-a aranjat pantofii, a intrebat unde e baia sa se spele pe maini, a cerut voie pentru orice ( sa bea apa, sa ia o jucarie din lada, etc). dar in ciuda educatiei cu care, sincer, ma laud, este influentabil, si se imprieteneste cu copii care il “stranesc” la lucruri rele. este cumva o motivatie psihologica pentru asta?mentionez ca nu l-am fortat niciodata sa fie manierat, nu sunt exagerata, stiu ca e doar un copil. el face ce vede in casa, de exemplu de la 3 ani imi da mana sa cobor din autobuz pentru ca asta a vazut la tatal lui.

Mesaj:
Buna ziua, am doi copii de 4 si 6 ani, sotul a plecat de acasa de 5 luni (pentru ca nu a mai suportat responsabilitatile, povestea ii lunga, suntem casatoriti de 11 ani)Acum marea mea problema este ce sa fac cu copiii ei tot intreaba cand se intoarce sa ramana, el nu le raspunde nimic, nici eu nu stiu cum stam, nici nu mai stiu ce astept, dar copiii sufera si imi este frica in special pentru cel mare care a inceput scoala, el nu spune mare lucru dar are o tristete in ochi care ma doare, nu stiu ce sa mai fac cum sa il fac pe sot sa constientizeze ca nehotatarea lui face mult rau copiilor si imi este frica sa nu fie un rau iremediabil. In speranta ca el se va intoarce nici nu am vrut sa dau cartile pe fata nici cunoscutilor si cu atat mai mult copiilor. Un sfat mi-ar fi de mare ajutor, va multumesc.

spune-i sa se hoatarasca. ori divortati si impartiti custodia, ori se intoarce. copilul meu avea doi ani jumate cand tatal lui a plecat, intrase in depresie, desi era foarte mic, nu mai manca, nu se mai juca, si cand suna cineva la usa fugea si tipa " tati, tati". am petrecut foarte mult timp impreuna atunci, mergeam in parc in fiecare zi, ne jucam non stop, eu am renuntat la servici pentru el. acum are 6 ani, un tatic nou care il adora, ( suntem impreuna de 3 ani, ne-am casatorit in martie). deci capul sus. ai grija ce cei mici, e bine ca sunt doi si se au unul pe altul, iubeste-i, arate-le asta, joaca-te cu ei, distrati-va impreuna ,si nu il mai primi in casa pe tatal lor pana nu lamuriti situatia.

e important sa discutati cu copiii, sa la spuneti pe intelesul lor ca este o perioada in care locuiti separat, ca este posibil sa locuiti si in viitor asa. AU nevoie sa auda ca adultii sunt stapani pe situatie si ca dragostea fata de ei nu se va schimba. Raspundeti la intrebari oricat ar fi de dureroase, fara sa invinovatiti o parte sau alta, fara a ii face pioni in aceasta lupta.

Când m-am despărțit de mama lui fiică mea, ea era mică. Mă duceam duminica la ea, mâ jucam cu ea, iar după amiaza când plecam îi spuneam că tati trebuie să meargă la lucru, dar că duminică merg iar la ea. Așa a crezut până când a crescut și-a înțeles că suntem despărțiți. Discutați cu tatăl lor și dacă nu mai vrea să revină să le spună copiilor această poveste, sau alta pt ca ei să nu sufere.

Mesaj:
Buna ziua, am doi copii de 4 si 6 ani, sotul a plecat de acasa de 5 luni (pentru ca nu a mai suportat responsabilitatile, povestea ii lunga, suntem casatoriti de 11 ani)Acum marea mea problema este ce sa fac cu copiii ei tot intreaba cand se intoarce sa ramana, el nu le raspunde nimic, nici eu nu stiu cum stam, nici nu mai stiu ce astept, dar copiii sufera si imi este frica in special pentru cel mare care a inceput scoala, el nu spune mare lucru dar are o tristete in ochi care ma doare, nu stiu ce sa mai fac cum sa il fac pe sot sa constientizeze ca nehotatarea lui face mult rau copiilor si imi este frica sa nu fie un rau iremediabil. In speranta ca el se va intoarce nici nu am vrut sa dau cartile pe fata nici cunoscutilor si cu atat mai mult copiilor. Un sfat mi-ar fi de mare ajutor, va multumesc.

Buna ziua. Este o situatie trista si foarte dureroasa, atat pentru dumneavoastra, cat si pentru copii. Primul lucru pe care il puteti face este sa fiti sincera cu copiii, sa le spuneti in cuvinte pe care sa le inteleaga faptul ca tatal lor a plecat, poate pentru ca nu se simte bine sau trece printr-o perioada in care il ajuta sa fie singur, dar ca nu a plecat din cauza lor sau pentru ca nu ii mai iubeste. Incercati sa ii ajutati sa gestioneze aceste momente prin comunicare cu ei si prin onestitate. I-ar ajuta sa afle ce se intampla de fapt in familia dumneavoastra, fiindca ei oricum percep la nivel emotional tot ce nu este in regula, insa nu stiu inca sa descifreze si de aceea se simt coplesiti. De asemenea, nu trebuie sa va aratati ca o stanca, care nu este afectata de acest eveniment, ci recunoasteti ca va este greu si dumneavoastra si ca incercati sa ii sprijiniti. Cautati un ajutor in consiliere, atat pentru dumneavoastra, dar si pentru copii, pentru a-i ajuta sa isi exteriorizeze si sa gestioneze nelinistile cauzate de stituatia aceasta.

Nehotararea amandorora face mult rau copiilor. Nu subestimati copiii dvs. ei inteleg lucrurile nespuse. Spuneti copiilor ca, deocamdata, tata va locui in alta parte, nu stiti cat timp. Sinceritatea este foarte importanta. Copiii, in general, cred ca din vina lor se intampla toate acestea si ca nu ii mai iubiti. De aceea, asigurati copiii, verbal si nonverbal ca tot ceea ce se intampla nu este vina lor si ca in contiunuare sunt iubiti.

Mesaj:
am o problema destul de grava … care imi tulbura liniste nu mai reusesc nici sa dorm…..
deci.. povestea e foarte lunga voi incerca sa va explic pe scurt …
am o fetita de 5 ani , pe care am lasato in urma cu 3 ani in romania cu mama mea pentru a pleca in italia la munca…de tatal fetei mam despartit inainte sa o nasc lucrurile nu mergeau bine intre noi ..in consecinta am decis sa plec in strainatate sa muncesc si sai ofer un viitor mai bun pt ca in tara nu am gasit de munca ……dar am plecat cu gandul ca o voi lua la mine dupa ce voi avea un servici stabil o casa stabila..(am suferit si sufar cumplit pt ca am lasato , ma simt ca si cum am abandonato,cred ca si ea sa simtit abandonata de la o zi la alta nu mai eram… mama zice ca nu ma cautat nu a plans nu a intrebat de mine… dar nu stiu ce sa cred .. ).. numai ca in primul an nu am putut sa o iau nu am gasit un servici stabil… dar mergeam la fiecare 3 luni acasa pentru o luna … si ea cu mama veneau o luna pe an la mine… vorbeam cu ea aproape in fiecare zi la telefon…nu stiu cand si cum dar fata a inceput sa imi spuna pe nume ..pt ca mama cannd o chema la telefon nui spunea hai sa vb cu mama ta ..imi spunea pe nume.. si a invatato sa ii spuna ei mama.. .. cand a inceput gradinita primi doi ani nu voia sa ramana .. plangea in fiecare dimineata … o intreba pe mama cand o lasa la gradi daca sigur merge dupa ea .. sigur nu o lasa acolo….nu se juca cu copii nu voia sa doarma la gradi…este foarte retrasa…
eu miam refacut viata …incet incet viata mea lucrurile au inceput sa ieie contur… am intalnit cu barbat minunat cu care mai am o fetita de 9 luni… dar cand a venit vremea sa o aduc la mine ea a refuzat nu vrea sa vina sa stea cu mine cu surioara ei si cu sotul meu…acum doua luni au venit la botez si era foarte incantata de surioaraa ei a plans cand a plecat dar nu a vrut sa ramana fata bunica …… am incercat in toate felurile dar nu vrea… dar nici mama nu ma ajuta de loc….no incurajeaza sa vina sa stea cu mine … din contra in fata mea fata ia spus ca ar vrea sa ramana la mine si mama ia spus ca nu se poate ea trebuie sa se intoarca cu ea acasa .. dupa aceea daca o intrebam daca vrea sa ramana la mine fata imi raspundea ca nu poate ca no lasa mami…..eu stiu ce sa fac,… eu ma gandit si la posibilitatea sa o iau la mine chiar daca nu vrea … este mica poate se obisnuieste .. dar mie frica sa no traumatizez .. sa nu aiba un soc … nu stiu ce sa fac datimi un sfat.. cei de facut ? de ce se comporta asa …?sunt disperata .. cum trebuie sa fac? ajutatima va rog frumos .. ce trebuie sa fac? sper sa imi raspundeti multumesc!

Interesul copilului trebuie sa primeze.Este dreptul firesc al copilului sa creasca alaturi de mama sa. Cel mai bine pentu ea ar fi sa gasitit o cale de dialog cu bunica, in care sa puneti ca prioritate ce este mai bine pentru fetita nu pentru bunica. Si ar fi nevoie sa ii fie explicate copilului clar relatiile de familie : cine e mami, cine e bunica.

Si drepturile mamei sunt pe primul loc, in conditiile in care nu ati dat de inteles ca renuntati la fiica dvs, bunica este doar atat-bunica. Parerea mea este ca, bunica abuzeaza de rolul ei. MA

Fetita trebuie sa stie ca dvs sunteti mama si , minora fiind, cu dvs trebuie sa locuiasca. In lege se stipuleaza ca, mama are raspunderea cresterii si educarii, si ea este cea care trebuie sa decida pentru copil. Nu va lasati intimidata, daca stiti ca ii puteti oferi familia de care are nevoie.

Mesaj:
am o problema destul de grava … care imi tulbura liniste nu mai reusesc nici sa dorm…..
deci.. povestea e foarte lunga voi incerca sa va explic pe scurt …
am o fetita de 5 ani , pe care am lasato in urma cu 3 ani in romania cu mama mea pentru a pleca in italia la munca…de tatal fetei mam despartit inainte sa o nasc lucrurile nu mergeau bine intre noi ..in consecinta am decis sa plec in strainatate sa muncesc si sai ofer un viitor mai bun pt ca in tara nu am gasit de munca ……dar am plecat cu gandul ca o voi lua la mine dupa ce voi avea un servici stabil o casa stabila..(am suferit si sufar cumplit pt ca am lasato , ma simt ca si cum am abandonato,cred ca si ea sa simtit abandonata de la o zi la alta nu mai eram… mama zice ca nu ma cautat nu a plans nu a intrebat de mine… dar nu stiu ce sa cred .. ).. numai ca in primul an nu am putut sa o iau nu am gasit un servici stabil… dar mergeam la fiecare 3 luni acasa pentru o luna … si ea cu mama veneau o luna pe an la mine… vorbeam cu ea aproape in fiecare zi la telefon…nu stiu cand si cum dar fata a inceput sa imi spuna pe nume ..pt ca mama cannd o chema la telefon nui spunea hai sa vb cu mama ta ..imi spunea pe nume.. si a invatato sa ii spuna ei mama.. .. cand a inceput gradinita primi doi ani nu voia sa ramana .. plangea in fiecare dimineata … o intreba pe mama cand o lasa la gradi daca sigur merge dupa ea .. sigur nu o lasa acolo….nu se juca cu copii nu voia sa doarma la gradi…este foarte retrasa…
eu miam refacut viata …incet incet viata mea lucrurile au inceput sa ieie contur… am intalnit cu barbat minunat cu care mai am o fetita de 9 luni… dar cand a venit vremea sa o aduc la mine ea a refuzat nu vrea sa vina sa stea cu mine cu surioara ei si cu sotul meu…acum doua luni au venit la botez si era foarte incantata de surioaraa ei a plans cand a plecat dar nu a vrut sa ramana fata bunica …… am incercat in toate felurile dar nu vrea… dar nici mama nu ma ajuta de loc….no incurajeaza sa vina sa stea cu mine … din contra in fata mea fata ia spus ca ar vrea sa ramana la mine si mama ia spus ca nu se poate ea trebuie sa se intoarca cu ea acasa .. dupa aceea daca o intrebam daca vrea sa ramana la mine fata imi raspundea ca nu poate ca no lasa mami…..eu stiu ce sa fac,… eu ma gandit si la posibilitatea sa o iau la mine chiar daca nu vrea … este mica poate se obisnuieste .. dar mie frica sa no traumatizez .. sa nu aiba un soc … nu stiu ce sa fac datimi un sfat.. cei de facut ? de ce se comporta asa …?sunt disperata .. cum trebuie sa fac? ajutatima va rog frumos .. ce trebuie sa fac? sper sa imi raspundeti multumesc!

Draga mamica, socul este de mult declansat, suferinta la fel Fetita se afla intr-o stare de ambivalenta emotionala si cognitiva foarte daunatoare, ambivalenta intretinuta de bunica. Fetita simte iubire si fata de dvs si fata de bunica, nu stie ce sa aleaga, de fapt nu poate alege. Este exact cum ati intreba un copil…vrei sa stai cu mama sau cu tata? Raspunsul? Va raspund tot cu o intrebare: vrei sa iti tai mana stanga sau mana dreapta? Si nu e deloc dura intrebarea. In acest caz copilul nu are cum alege, tutorele lui alege, sau legea. Inca se pot remedia toate futunile emotionale din sufletul acestui copil. Puterea si decizia nu sunt la el, furtuna emotionala este prea mult pentru el, nu mai il incarcati si cu putere si decizie. Aveti o discutie sincera si directa cu mama dvs si luati o decizie. Mult SUCCES!

Trebuie sa fie cu tine. Tu decizi pana la urma daca vine sau nu la tine. Succes.

Mesaj:
Buna seara,

Am o problema care a afecteaza de ceva timp.In urma cu doi ani am fost admisa la un liceu de prestigiu di orasul meu unde primeaza nu cunostintele ci starea materiala.Motiv pentru care imi afecteaza increderea in sine deoarece nu am o stare materiala extraordinar de mare si vazand performantele colegilor mei apare un complex de inferioritate eu pana la admiterea la liceu fiind un elev premiant.Atitudinea profesorilor fata de mine si de cei ca mine este una care lasa de dorit si vazand si asta ma simt de parca nu ma pot ridica niciodata la nivelul asteptarilor mele,a profesorilor si a parintilor mei.Am o teama teribila de anumite ore si de multe ori ma rog sa dispar de pe foile catalogului si numele meu sa nu fie precizat in orele respective,deoarece odata chemata la tabla fiind o fire mai emotiva si vazand ca ma incurc la anumite notiuni ma pierd cu totul,profesorii incep sa ridice tonul vocii si atunci nu mai sunt capabila sa spun mare lucru aparand acel complex de inferioritate.Si imi pare rau ca vad diferenta de comportament a profesorilor fata de cei ca mine si de ceilalti colegi.Uneori incep sa plang fiindca simt ca nu pot depasi situatia.La inceput era oarecum frumos dar in ultima vreme de cate ori calc pragul liceului apare sentimentul de frica,frica de a nu dezamagi pe mine,pe parintii mei si chiar pe profesori acesta frica transfrmandu-se incetul incetul in teroare.As avea nevoie de un sfat care imi poate schimba felul in care gandesc si care ma va ajuta sa trec peste momentele de frica si de inferioritate.Multumesc anticipat!

As putea mentiona o serie de strategii psihologice de crestere si mentinere a stimei de sine, care pot fi abordate in sedinte de psihoterapie, dar sincer cred ca cel mai sanatos in astfel de cazuri este sa schimbi mediul, in acest caz transferul la un liceu obisnuit ar fi cea mai potrivita solutie! Spune-le parintilor exact cum te simti acolo si din ce motive pentru ca ei sa te sprijine in acest sens! Succes!

Poti spune despre ce liceu este vorba ?

Mesaj:
Buna seara,

Am o problema care a afecteaza de ceva timp.In urma cu doi ani am fost admisa la un liceu de prestigiu di orasul meu unde primeaza nu cunostintele ci starea materiala.Motiv pentru care imi afecteaza increderea in sine deoarece nu am o stare materiala extraordinar de mare si vazand performantele colegilor mei apare un complex de inferioritate eu pana la admiterea la liceu fiind un elev premiant.Atitudinea profesorilor fata de mine si de cei ca mine este una care lasa de dorit si vazand si asta ma simt de parca nu ma pot ridica niciodata la nivelul asteptarilor mele,a profesorilor si a parintilor mei.Am o teama teribila de anumite ore si de multe ori ma rog sa dispar de pe foile catalogului si numele meu sa nu fie precizat in orele respective,deoarece odata chemata la tabla fiind o fire mai emotiva si vazand ca ma incurc la anumite notiuni ma pierd cu totul,profesorii incep sa ridice tonul vocii si atunci nu mai sunt capabila sa spun mare lucru aparand acel complex de inferioritate.Si imi pare rau ca vad diferenta de comportament a profesorilor fata de cei ca mine si de ceilalti colegi.Uneori incep sa plang fiindca simt ca nu pot depasi situatia.La inceput era oarecum frumos dar in ultima vreme de cate ori calc pragul liceului apare sentimentul de frica,frica de a nu dezamagi pe mine,pe parintii mei si chiar pe profesori acesta frica transfrmandu-se incetul incetul in teroare.As avea nevoie de un sfat care imi poate schimba felul in care gandesc si care ma va ajuta sa trec peste momentele de frica si de inferioritate.Multumesc anticipat!

Timiditatea,anxietatea si prob.de adaptare sociala si cele de relationare si comunicare apar in perioada adolescentei.Poti apela la psihologul liceului pentru sedinte individuale de consiliere unde vei afla multe raspunsuri la intrebarile tale.Poti participa la grupuri de analiza si dezvoltare personala pentru adolescenti unde cred ca te vei simti in siguranta si te vei redescoperi.Te afli intr-o perioada foarte frumoasa a vietii tale si ai multe de aflat si de facut.E perioada cand inveti,descoperi,experimentezi si petreci mult timp cu prietenii.Succes!

Gandeste-te ca tu ai intrat la liceul ala pe meritul tau nu pe spatele parintilor. Ai reusit chiar daca acasa o duci mai greu, poate nu ai sa mananci intotdeauna ce ai avea chef, sau nu ai bani de ce carte vrei sa-ti cumperi sau ai tai nu au avut bani de meditatii. Tu vei reusi in viata in ciuda lipsurilor materiale. Da, ceilalti vin mai bine imbracati, au telefoane mai bune, ies la bere fara da isi puna pb de 10 lei. Asa si ?!
Sunt o mama care are 2 baieti si unul dintre ei a fost la un liceu de fite din B. Intr-o zi cand i s-a rupt un bocanc a mers cu unul maro si cu unul negru. Au ras de el o zi, doua si apoi au descoperit… Ca el e diferit. Da, el era diferit. Da, el era special. Daca ai merge in alte tari ai vedea ca normalitatea este sa economisesti, sa te imbraci decent si chiar daca ai bani sa nu arati acest lucru. Mandria este o prostie in general, dar mandria de a avea si acheltui bani nemunciti este o idiotenie. Singura bogatie este cunoasterea pt ca asta te va ajuta sa o iei de la capat de mai multe ori in viata. Schimba-ti atitudinea si ai incredere in tine pt a genera o alta atitudine si la ceilalti. Cand mergi catre scoala gandeste-te ca esti unic( si chiar asa e, nu mai e nimeni pe lume ca tine)
Trage aer in piept, trage umerii si ridica capul sus. Vei izbandii !

Mesaj:
Buna seara,problema mea este deosebit de gravă …dar ce este mai greu e faptul ca îmi dau seama ca am probleme de comportament si nu reușesc sa le controlez.Totul pleacă de la faptul ca mama mea s-a sinucis in urma cu 18luni si m-a simt vinovata pentru ca acest lucru s-a întâmplat in timp ce mama se afla la mine in Italia.
Tatăl meu este alcoolic ,dar el nu recunoaște ,si după ce s-a întâmplat nenorocirea el m-a susținut dar acum a început sa m-a facă sa m-a simt vinovata,e vina mea ca mama a murit pt. Ca eu trebuia sa o trimit in țara.El susține ca in România nu ar fi procedat așa deoarece ii era prea Rușine de ce o sa spună lumea,așa spune tatăl meu!!!!!
Eu de atunci am probleme nu prea dorm noaptea,m-a enervez f repede,nu reușesc sa m-a concertez asupra lucrurilor,nu reușesc sa accept ceea ce s-a întâmplat….
Ce trebuie sa fac?cum trebuie sa procedez sa pot depăși momentele aste grele?cum trebuie sa m-a comport cu tatăl meu?ce tratament pot urma?

Primul lucru pe care trebuie sa il faceti este sa renuntati sa va invinovatiti. Nu sunteti stapana pe reactiile celor din jur, nu aveti puteri sa influentati deciziile altora. Cine comite un gest sau altul este , pe deplin, responsabil pentru el. Vorbiti cu un psiholog daca simtiti nevoia. Sanatate!

cel mai bine ar fi sa discutati cu un psihoterapeut… va poate ajuta sa va lamuriti mai bine toate aceste dileme. Succes!

Intr-un manual de psihiatriede se avansa media de 12-13 incercari nereusite de sinucidere inainte de cea finala. Trageti singur concluzia asupra vinovatului si finalului, indiferent daca mama ar fi venit sau nu la dumneavoastra.

Mesaj:
Bună ziua ! Mă numesc Alexandru,am 17 ani și intr-o oarecare circumstanță cred că am ajuns la acel numit punct depresie sau cel puțin așa mă simt! Am nevoie de ajutorul unui specialist in astfel de probleme! Am multe probleme care sunt specifice adolescenței,este cineva dispus să mă ajute!? Vă mulțumesc!

Va pot ajuta cu drag daca sunteti din Bucuresti sau puteti ajunge in Bucuresti.

Cu drag te pot ajuta.

Şi eu va pot ajuta.