Mesaj:
Am 27 de ani si locuiesc cu parintii si cu sora mea. Din totdeauna tatal mea a fost o persoana … rea, avara, rau la suflet, bautor de vin si altele. Pana azi am incercat sa suport toate scandalurile facute de el si toate agresiunile asupra mamei si asupra noastra. Mi se intampla noaptea sa zisez ca o bate pe mami sau pe sora mea si ma trezesc plangand, plina de ura. Azi am avut iar scandal pt ca nu vine un verisor din partea mamei sa ne puna gresia la casa.Acest verisor ne face mai ieftin dar acum a prins un apartament de facut si s-a duc acolo pt ca ia mai multi bani si numai vine la noi,iar noi luaseram saci de ciment si ce mai trebuia si tatal meu face scandal in fiecare zi de o luna si ceva ca nu vrea verisorul sa vina sa ne faca si ca i se intaresc sacii. Ne zice ca daca se intaresc ne pune sacii in farfurie si ne obliga sa-i mancam. Azi a dat in mami si in mine , ne-a trantit, pt ca nu vine verisorul din partea lu mami. A dat cu telefonul , telefon care a fost cumparat de mine , de proasta de mine. Ne-a amenintat ca ne oamoara, iar eu cred ca de cat sa ma omoare el mai bine mor eu. Fac un accident cu masina si mor. Acum o ora era gata sa ma ridic si sa plec cu masina cu acest gand.Doar ca ma retinea un alt gand. Nu pot sa o las pe mami aici singura. Ma doare sufletul si inima cand o vad ca plange si ca sufera. Eu trebuia sa fiu cea care am grija de ea, de sora mea, de cei doi frumosi papagali pe care ii am, dar nu stiu daca o sa pot pt ca in anumite momente…numai pot si poate o sa cedez. Imi pare rau pt ca in ultimul timp cand mergem pe afara privind pomii si tot ce era in jurul meu ma faceau sa cred ca viata e asa frumoasa… iar eu trebuie sa renunt. Maine vaf i din nou scandal. Ce pot sa fac? Sa stau sa dea in mami si pt ca ma bag sa dea si in mine sau sa iau ceva sa-i dau una sa-l omor? As face asta, totul s-ar termina cu bine asa dar nu pot pt ca viata e frumoasa si trebuie sa ma marit pentru un an si am o meserie frumoasa si nu vreau sa renunt la ele si sa stau in puscarie. Dar nici nu pot sa ma marit si sa o las pe mami cu acest drac.

O solutie legitima pentru aceste abuzuri domestice ar fi reclamarea incidentelor catre sectia de politie de care apartineti dvs. Cred ca apelul catre autoritati este o solutie mai viabila si mai sanatoasa in locul celor de suicid sau omucidere. Mama dvs de asemenea , va trebui sa decida in privinta relatiei sale cu tatal dvs, adica sa tolereze in continuare comportamentul agresiv sau sa i se impotriveasca – tot pe cai legale. In final, atat dvs cat si mama dvs sunteti persoane adulte , responsabile fiecare de modul cum doriti sa va traiti viata si de asemenea , trebuie sa fiti constiente ca puteti alege persoanele si relatiile de care vreti sa va bucurati si pe care doriti sa le evitati.

Mesaj:
nu-mi gasesc linistea…in urma cu 15 ani dupa un divort in care copii[2 baieti]mi-au fost incredintati mie ca mama in urma executarii pt.readucerea la domiciliu n-am reusit sa fortez lucrurile protejindu-mi copii ..le-am respectatdecizia de a ramane cu tatal lor cu speranta ca vom avea un raport de comunicare dar nu s-a intimplat asa totul a luat alta intorsatura mereu avand piedici nereusind sa-i contactez refuzandu-mi vizite..fiind pusa in situatia de a renunta temporal..sperand totusi ca timpul..prin cresterea lor vor constientiza si vor relua raportul cu mine..dinpotriva am pierdut totul.desi am luat viata in piept plecand sa lucrez in afara din tara..am vrut sa demonstrez ca n-am cazut..si lupt in continure pt ei sa ma realizez si sa realizez ceva pt ei..dar deocamdata mi-au intors spatele nu vor nimic de la mine..ei au 25 ani si 20 ani cum sa procedez …cum sa-i fac sa inteleaga?

nu stiu daca ii puteti forta sa inteleaga. Ma gandesc ca ati putea incerca sa reluati comunicarea cu ei, poate sa va apropiati si fizic mai mult. Distanta este o problema. Se poate, succes!

Cum sa-i controlez, cum sa-i fac sa ma iubeasca? E o epidemie in Romania de persoane care refuza sa inteleaga ca FIECARE E LIBER SA DECIDA pe cine iubeste, cu cine are contacte, cine e preferat si cine nu.

Din relatarea dumneavoastra am inteles ca in urma cu 15 ani ati respectat decizia copiilor de a ramane cu tatal lor. Se pare ca ei isi pastreaza decizia, inca. Dar daca atunci le-ati respectat-o, cand erau copii, cum de acum, cand sunt adulti, v-ati razgandit? Sau, mai degraba doriti sa reparati ceva? Vestea buna este ca acesti copii sunt foarte interesati de dumneavoastra, motiv pentru care sunt si suparati si, in consecinta refuza contactul cu dumneavoastra, drept pedeapsa. Daca nu ar fi asa, le-ati fi indiferenta si nu ar adopta un comportament negativ in ceea ce va priveste. Asadar e mai bine sa fie implicati emotional decat sa fie indiferenti. Priviti partea plina a paharului. Insa cum veti proceda ca sa le schimbati perspectiva si comportamentul negativ implicit, este o alta problema. Dar daca aveti implicare emotionala din partea lor, lucrurile nu sunt pierdute. E indicat sa descoperiti cauza mai intai, iar apoi sa aveti rabdare. Relatiile se construiesc, ele nu se dezvolta din neant. Nu stiu care a fost relatia cu ei inainte de divort, dar oricum, aveti o baza de pornire in constructia sau reconstructia relatiei. Va doresc mult succes si imaginatie si curaj.

Mesaj:
Buna seara! Ma numesc A.M.,am 20 de ani si in prezent sunt studenta.In urma cu 4 ani am facut primul atac de panica, ce a fost urmat de anxietate generalizata, agorafobie, depresie.Cu ajutorul tratamentului psihiatric(sertralina-pe care il urmez si astazi) si cu sprijinul celor dragi am reusit sa imi revin.Am incercat sa intrerup tratamentul cu sertralina timp de 6 luni,dar apoi starile au revenit si a fost nevoie sa reincep tratamentul.Intre timp, am inceput sa ma "familiarizez" cu starile si chiar sa "gestionez" eficient unele atacuri de panica.
In ultimul timp insa, desi nu trec printr-o perioada de stres, am inceput sa resimt o stare puternica de tristete inexplicabila si de inutilitate(probabil din cauza lipsei unui job ceea ce ma face sa ma simt de parca as sta pe capul parintilor si a faptului ca pana la varsta aceasta nu am un prieten).
Intrebarea mea este: cum pot trece peste aceste stari de depresie? Oare voi putea vreodata sa renunt la medicamente ?
Multumesc mult !

As sugera sa incepi o psihoterapie. Transformarile ce le vei obtine sunt mai de durata decat cele medicamentoase pentru ca presupun modificari privind modul de a gandi, de a te raporta la diverse situatii si-ti permite dezvoltarea unor abilitiati latente, accesul la resurse proprii care toate vor duce la crestera capacitatii de adaptare la mediu.

Psihoterapia si coachingul te vor ajuta sa iti schimbi radical ATITUDINEA fata de tine si fata de viata in general. Medicamentele nu au efect daca nu lucrezi la ATITUDINE.

Tratamentul medicamentos va diminueaza simptomele somatice, insa pt. recapatarea echilibrului emotional va este necesara psihoterapia.

Tratamentul medicamentos ajuta la imbunatatirea starii emotionale doar atata timp cat esti sub efectul medicamentului. Problemele emotionale raman insa nerezolvate si ele vor reveni continuu, intr-o forma sau alta. Acesta este motivul pentru care se recomanda sa incepi un tratament psihoterapeutic.

Puteţi avea în vedere şi inositolul, este foarte eficient, iar efectele secundare sunt practic inexistente. http://wp.me/p48646-3uP Aţi putea face şi analize pentru a exclude şi posibilitatea unei boli autoimune (articolele similare).

Mesaj:
nu stiu cu sa reactionez fata de invatatoarea fetitei mele?
fetita a fost lovita peste obraz de ea pt ca nu "a avut caietul de romana ",dar caietul il avea in ghiozdan numai ca fetita nu la vazut atunci dar la gasit mai tarziu.Nu este prima data cand o atinge pe fetita , a mai traso si de par ,atunci a stat sotul de vorba cu ea.Nu stiu si ce urmari va avea discutia asupra fetitei.

Violenta asupra copiilor este interzisa prin lege. Ceea ce face invatatoarea este un abuz asupra copilului. Luati masuri urgente. Nu exista justificare pentru ceea ce face aceasta femeie. Nu va fie teama de repercursiuni, protejati-va copilul.

Iertati-ma, dar cum nu stiti in ce fel sa reactionati? E posibil sa permiteti cuiva sa va loveasca copilul? Actionati cat mai rapid si alegeti un comportament -de persoana educata – ferm si eficient. Mergeti de urgenta la director.

Ar fi bine sa fie obligatati prin lege educatorii,învăţătorii,profesorii sa facă dezvoltare personală,pentru a nu mai actiona într-un mod agresiv asupra copiilor şi adolescentilor.

Urmarile discutiei cu invatatoarea sunt infinit mai mici decat "atentionarile" invatatoarei. Este interzis ca invatatoarea sa atinga copilul dvs. si ea stie f bine acest lucru. Daca dvs. nu actionati, parintii colegilor fetei dvs fac la fel, atunci cine sa o atentioneze? Trebuie oprit comportamentul doamnei invatatoare, in cel mai rau caz puteti muta fetita la alta clasa sau la alta scoala. Stima si increderea in sine a fetitei dvs sunt comori, este important sa le cresteti nu distruge. Va vorbesc din experienta.

Inadmisibil! Violenta fata de copii nu este acceptabila nici macar in familie (pentru asta s-a inventat "telefonul copilului"). In locul dvs., eu as merge nu numai la directiune, dar as apela si la inspectoratul scolar, si chiar la mass-media. Oricand puteti gasi o alta scoala. Copilul se bazeaza pe dvs. sa-i asigurati protectia si siguranta fizica si psihica, nimic nu este mai important decat asta! Curaj!

Stimata mamica, faceti sesizari la toate organismele: directiune, inspectorat scolar judetean, politie. Daca fetita are urme de violenta ca urmare a actiunilor acestui cadru didactic, scoateti certificat medico-legal si plangere penala.
Eu imi intreb in fiecare zi baiatul, atunci cand il iau de la gradinita, daca educatoarea a racnit la el, nici nu pun problema sa-l loveasca, si imi raspunde ca Nu. Daca mi-ar raspunde ca Da, directoarea va avea in biroul ei cea mai nedorita discutie in trei. Curaj si succes! De noi depinde ca ai nostrii copii sa zboare frumos.

Taci, nu face nimic, si peste vreo 10 ani duci fata la psihiatru… si explici ca n-ai stiut ce sa faci in urma cu 10 ani.

Stimata mamica, dupa cum ati vazut din relatarile colegilor de mai sus, nu este deloc im portant cine avea dreptate: fetita sau invatatoarea si nici adevarul nu conteaza:daca fetita avea sau nu caietul de romana le ea. Dreptatea si adevrul sunt valori, e adevarat, dar nu sunt valori absolute. Nici invatatoarea nu este judecator suprem, astfel incat sa-si permita sa dea verdicte sau pedepse. Ceea ce este mai important decat adevarul si dreptatea este educatia. Daca suferim orice fel de abuzuri (fizice, emotionale sau mentale), educatia noastra va avea de suferit. Si primii educatori sunt cei mai importanti formatori ai caracterului nostru. Asa ca si eu va recomand sa nu lasati aceasta invatatoare sa strice ceea ce ati cladit dumneavoastra in cativa ani, de dragul dreptatii subiective a invatatoarei sau de frica confruntarii. Acum este momentul de a va arata dumneavoastra insasi ca autoritatea nu este tot una cu obedienta si supunerea care aduc umiliri si alte vatamari, chiar daca asa ati invatat dumneavoastra pe parcursul istoriei personale! Lucrurile s-au schimbat de atunci, acum traim in era comunicarii, negocierii si civilizatiei. Parintele psihologiei, Freud, spunea ca primul om care a ales sa injure in loc sa dea cu piatra, a pus bazele civilizatiei. Daca ar fi trait in era noastra, probabil ca ar fi spus ca primul om care a ales sa puna intrebari suplimentare pentru a intelege situatia si a o accepta, in loc sa injure sau sa loveasca a pus bazele comunicarii asertive. Va doresc sa va invingeti frica de confruntare ca sa va puteti apara copilul.

As sugera sa incercati sa purtati o discutie cu invatatoarea in care sa precizati clar ca nu tolerati o astfel de atitudine fata de copilul dv. Daca in continuare simtiti sau sesizati ca doamna invatatoare continua sa se poarte asa, sau daca fetita nu se simte confortabil sa mearga la scoala sau sa interactioneze cu dansa, va sugerez schimbarea invatatoarei (insotita si de plagerile oficiale). Cel mai important este ca fetita dv sa mearga cu placere la scoala!

Mesaj:
Prin terapie reiki poate fi controlata / diminuata durerea cauzata de un edem cerebral de natura oncologica ce transmite tulburari pe partea dreapta a corpului (piciorul drept slabit, spasme, se poate deplasa doar cativa pasi pe picioare)?
Bolnavul a fost diadnosticat cu cancer pancreas in apr 2013, a facut chimioterapie, in oct 2014 s-a depistat un chist si edem la in partea frontala a creierului, lipit de peretele frontal al craniului, a facut radioterapie la Oncocard Brasov, incheiata la24 oct ac, cu ameliorare usoara.
Are dureri de spate la nivelul mijlocului, pe partea dreapta.

Eventual prin hipnoza/autohipnoza se poate obtine un control al durerii.

https://www.youngliving.com/en_US/products/essential-oils/singles/sacred-frankincense-essential-oil Eu stiu ca ajuta foarte mult acest ulei. A mai fost folosit de catre persoane ce foloseau morfina impotriva durerii, iar dupa 3 zile de folosit acest ulei, durerile au disparut. Posibil sa ajute si in cazul de fata.

Mesaj:
Buna ziua! Va rog din suflet sa ma ajutati ca nu mai pot sa ma descurc singura,va implor.Numele meu este Alina si am 22 de ani,am fost intr-o singura relatie aceasta fiind de 6 ani si 2 luni.Cand l.am cunoscut pe el era un baiat vagabond(fuma,bea in cantitati mari,lua droguri,curvea,batea lumea),nu stiu cum am putut sa il plac cand eu nici nu fumez.nici nu beau,nu ma duc in cluburi,sunt o fire mai retrasa,dar nu stiu ce s.a intamplat si ne.am combinat.Anii au trecut el imi facea faze cu bautura,ma si batut,dar l.am iertat din mare iubire pentru el,de inselat nu am aflat ca ar fi facut.o dar nu este exclus.Eu am incercat sa il mai schimb,s.a angajat si el(are 27 de ani), si eu ii spuneam ca ar fi frumos sa strangem bani pentru o casuta a noastra ceva,el imi promitea dar degeaba,a fost plecat in Londra de 2 ani si acum cand s.a intors cica pentru mine si pentru a rezolva cu probleme ale dintilor,el defapt s.a intors pentru a isi bate joc de mine,isi cumpara doar lui mancare,mie mi.a luat o apa la jumatate atat dupa care mi.a spus ca pleaca la dentist si el s.a dus cu baietii la bautura si s.a imbatat praf ca m.a sunat mama lui sa il rog sa se duca acasa ca ei ii e frica ca o va batea dupa.In acest weekend trebuie sa plecam cu ai mei la munte si el a stricat totul.Avea incredere in el si sunt uimita inca de ce s.a reschimbat in baiatul ce era acum multi ani:(…Cum pot sa vindec sufletul meu spulberat?Ajutati.ma ca imi vine sa mor,nu gasesc o rezolvare,nu gasesc nici un raspuns…:( Sunt ultimul an la facultate Politehnica Inginerie Chimica si parca imi vine sa renunt,sa ma retrag intr.o lume a mea care sa nu mai aiba contact cu nimeni.Precizez ca aveam planuri de casatorie:(

pare ca esti intr-o perioada foarte dificila si ca ai avea nevoie de ajutor specializat. Incearaca sa gasesti un psiholog/psihoterapeut cu care sa stai de vorba si care sa te ajute/indrume catre o viata asa cum ti-o doresti tu, mai buna. Se poate, succes!

Stii, acum 20 de ani mi-am cumparat un BMW nou-nout. Intre timp s-a stricat, l-am lasat intr-un garaj unde rugineste, si sobolanii si-au facut culcus in el. Sobolanii i-au ros toate cablurile electrice, ploua inauntru, si e totul ruginit. Eu as vrea ca la nunta sa merg neaparat cu BMW-ul meu, nu admit sa cumpar sau sa inchiriez alta masina… Desi mecanicul a zis ca e putred complet, si se va rupe in bucati daca incerc sa il misc de la loc, eu am ambitia sa il lustruiesc, sa-l fac ca si nou… Ma ajuta cineva? Ca la masini e simplu, schimbi doar piesele, nu e ca la oameni…

Draga Alina, istoria ta seamana nespus de mult cu ceea ce surprinde cartea: Femei care iubesc prea mult, de Robin Norwood, pe care ti-o recomand cu drag… iata o descriere a cartii: "Il iubesti. Nu e perfect, dar cine este? E mai ciudat, mai retras, cam timid si parca totul in el iti cere ajutorul. Iar tu esti mereu acolo, cand bea prea mult, cand ramane somer cu lunile, cand se poarta cum se poarta… Pentru ca STII ca are nevoie de tine.
Toata viata ta se-nvarte in jurul lui. Poate-poate, cine stie, intr-o zi o sa se schimbe de-adevaratelea, precum broasca din povestea fermecata. Numai ca anii trec, tu dai tot mai mult, iar el nu se schimba.
Te intrebi de ce, apoi treci peste asta, viata trebuie traita, n-ai timp sa te opresti din drum.
Ei bine, Robin Norwood spune stop: opreste-te, e prea mult.
Nu EL e cel care trebuie sa se schimbe, ci TU. Tu esti cea care iubeste prea mult, si, ca si bautura, mancarea sau orice alta activitate excesiva, iubirea care a trecut de la "mult" la "prea mult" nu mai este iubire, e obsesie.
Nu-i usor de acceptat, nici de trait cu ideea ca nu el, ci tu gresesti. Dar autoarea, care a trecut ea insasi printr-o astfel de relatie epuizanta, propune cativa pasi catre autocunoastere si constientizare: de ce te-ndragostesti numai de barbati distanti, sau care nu-ti pot oferi ceea ce iti doresti in viata? De ce nu reusesti sa-l schimbi?
Pentru ca ei corespund unui tipar ascuns in psihicul tau. O data ce-l vei schimba, vei deveni alta si vei atrage un alt gen de barbati. Stabileste-ti prioritatile: TU esti cea mai importanta persoana din viata ta. Doar de-asta este a TA, nu?"

Cu alte cuvinte, de ce vrei sa fii carpa lui? Ce parinti ai avut, ce tata sau model masculin in familie pe care l-ai asimilat ca tipar, ca model pentru o relatie?

De ce te-a atras? Poate ca ai gasit in el ceea ce nu aveai:o atitudine rebela, sfidatoare pe care ai asimilat-o cu indrazneala, curaj, putere . Din cele descrise de tine in toti acesti ani el nu s-a schimbat deloc. Iubirea, casatoria presupun o asumare a responsabilitatii in raport cu partenerul. Daca la tine este evident acest lucru la el …lipseste cu desavarsire. In general cei ca el se conduct dupa dictonul: ti-o meriti, cine te pune sa fii atat de slab ! sau Doar eu contez, suferinta ta nu ma impresioneaza. De ce a ajuns el asa este o alta poveste. In povestea ta cred ca este bine sa-i scrii un sfarsit, acum, cat inca bataile si agrsiunea verbala nu au devenit o obisnuinta zilnica. Ai toata tineretea la dispozitie sa-ti alegi un partener care , in afara de iubire , sa-ti acorde si respect, un partener in care sa te poti increde, cu care sa-ti construiesti visele, cuibul, sa-ti cresti copii in armonie… Daca iti este greu sa te iesi din aceasta relatie toxica, poate ar fi bine, inainte de a face un pas decisiv sa urmezi un curs de autocunoastere, dezvoltare sau sa apelezi la un psiholog pentru cateva sedinte. Mult succes !

" Cand l.am cunoscut pe el era un baiat vagabond(fuma,bea in cantitati mari,lua droguri,curvea,batea lumea),nu stiu cum am putut sa il plac cand eu nici nu fumez.nici nu beau,nu ma duc in cluburi,sunt o fire mai retrasa,dar nu stiu ce s.a intamplat si ne.am combinat." Draga Alina afla raspunsul la acest nu stiu pentru ca iti pot garanta ca viitorul iubit va semana uimitor de mult cu actualul. Atragi astfel de barbati, tu esti in postura de victima iar aceasta postura atrage un agresor. Intelegi? Citeste cartea recomandata de Consiliere Psihologica Anna Ri, ai sa intelegi foarte multe.

draga mea, imi pare rau sa-ti dau o veste proasta: el nu se va schimba si nici nu s-a schimbat vreodata. din ce citesc observ ca e vorba de o structura de personalitate, nu de o singura greseala. nimeni nu poate schimba pe nimeni. doar atunci cand cineva alege sa-si vindece propria persoana poate rezolva ceva, cu foarte multa munca, dar atat. cred ca e important sa intelegi ca bataia in orice circumstanta reprezinta un abuz si te intreb pe tine care este nevoia ta de a ramane intr-o astfel de relatie? in iubire este vorba despre dragoste, acceptare, intelegere, colaborare si crestere si toate astea incep cu tine, cu propria persoana, nu despre abuzuri si suferinte interminabile asa ca mingea este in terenul tau. pe tine cat de mult te iubesti? ce iti doresti de la tine, de la viata, de la un partener? cat de mult iti doresti sa-ti vindeci sufletul? un terapeut te poate ajuta sa gasesti aceste raspunsuri in tine.

Draga Alina, de fapt ce vrei tu? Cumva vrei sa se schimbe partenerul tau? In acest fel iti va fi bine? Presupunand prin absurd ca se va schimba, cine iti da tie garantia ca se va schimba exact in felul in care iti doresti tu? Poate ca se va schimba in ceva mult mai rau, sau poate ca nu va fi nici mai rau nici mai bine, ci pur si simplu diferit; dar si asa exista posibilitatea sa nu-ti fie pe plac. Posibilitatea sa-ti fie pe plac, este doar una din sutele de posibilitati. Care este probabilitatea acestei posibilitati? O alta posibilitate este sa te schimbi tu, de dragul tau si nu cu speranta ca schimbarea ta va determina schimbarea lui pe placul tau. Stiu ca este dificil sa te schimbi tu, fara o indrumare, mai ales pentru ca ar fi vorba despre o schimbare majora in patternul tau comportamental, relational. Ar fi util sa incepi prin at-ti stabili un scop, mai intai unul general (cum ar fi o viata mai buna) si apoi scopuri mai specifice. Daca realizezi scopurile intermediare si specifice, ai sanse reale sa-ti atingi obiectivul general, acela de a avea o viata mai buna. Care crezi tu ca este probabilitatea acestei posibilitati? Si daca faci o comparatie intre probabilitati, ce decizie iei? Si nu uita ca indiferent ce decizie vei lua, ea va avea o anumita contributie pentru calitatea vietii tale. Succes!

,,Cand l.am cunoscut pe el era un baiat vagabond(fuma,bea in cantitati mari,lua droguri,curvea,batea lumea),nu stiu cum am putut sa il plac…" Exista un paradox in tot ce relatezi. Desi stii cum era cand l-ai cunoscut, spus ca s-a schimbat dar ca ti-a facut mereu probleme cu bautura si te batea. Acum esti uimita ,,…de ce s.a reschimbat in baiatul ce era acum multi ani". Iti dai seama ca asa a fost mereu si doar tu l-ai vazut altfel, pentru ca l-ai iubit neconditionat? Iti dai seama ce-ti faci? Intoarce-te un moment spre tine descopera ce ai nevoie pentru a te simti bine fara sa te mai minti singura.

Mesaj:
Buna ziua,
Urmez un tratament cu distonocalm, serodeps, anxiar si bilobil de o luna de zile. Am fost identificata cu Tulburare bipolară cu elemente psihotice, tulburare de panică, Tulburare obsesiv-compulsivă, Tulburare anxioasa generalizată
Fobie socială, Fobie specifică. Am inceput tratamentul pe 09-09-2014 si il urmez incontinuare si ma simt bine. Dat fiind ca sunt in strainatate am gasit aici toate medicamentele in afara de Distonocalm ( pentru ca aveam nervi la stomac simteam ca nu pot manca, aveam greata, balonare, usturime..ecc ) As fi interesata de un inlocuitor al distonocalmului si apropo doctorita mi-a zis sa fac tratamentul 3 luni si apoi mai vedem.I-au anxiar 1/2 dim si seara, bilobil dim si la pranz, serodeps la pranz si distonocalm dim si seara.
Ma puteti ajuta sa gasesc un inlocuitor pt distonocalm . Sunt in Italia, cei de aici mi-au recomandat debrum ( trimebutina maleato 150 mg si medazepam 4 mg ) sau Inderal care se gaseste si la noi. As mai avea o intrebare e ok sa iau toate aceste pastile pt. inca 3 luni fara sa diminuez doza ?
Va multumesc,

trebuie sa urmati exact tratamentul recomandat de medicul psihiatru, cat timp considera! Puteti lua orice substitut atata timp cat este substanta de baza aceeasi. Mergeti la o farmacie cu prospectul distonocalmului si intrebati daca au acea combinatie, sub alt nume. Succes!

Mesaj:
Buna ziua,
Nu stiu daca este asa grav sau nu, insa eu ma simt foarte rau in legatura cu acest lucru. Ma numesc Blair, am 14 ani si am fost abuzata fizic, psihic si verbal de parintii mei. Abuzul fizic este rar, insa am fost amenintata ca va fi folosit mai des. Abuzurile verbale si emotionale sunt aproape zilnice. Nu stiu ce sa fac. As vrea neaparat sa merg la un terapeut cu parintii mei si cu fratele meu, insa imi este frica sa le propun acest lucru. Acum doua zile in drum spre scoala ma certam cu mama foarte rau in masina. Cearta a inceput deoarece din cauza mea am intarziat si eu si fratele meu la scoala. Mama imi reprosa faptup ca eu nu pot fi punctuala niciodata etc. Nu am spus nimic, nici nu mi-am cerut scuze fiindca eram sigura ca scuzele mele ar fi fost respinse. De mentionar ar mai fi faptul ca in timp ce ma aranjam, tata a inceput sa foloseasca apelativele: "ba, fa si ma" catre fratele meu si mama, sustinind ca face numai o gluma (o gluma foarte proasta). Inainte de asta m-a in
sultat. Cand am auzit ca a început sa vorbeasca asa i-am zis sa inceteze. El nu m-a bagat in seama si l-am facut taran ( recunosc, urat din partea mea, insa a fost o reactie incontrolabila). Mama s-a suparat foarte rau si ma certa pt acest lucru in masina. Ei bine, aici a început tot. Am inceput sa ma plang de comportamentul tatalui meu, care este la fel in fiecare zi. Parintii mei stiu ca sunt foarte sensibila la cuvinte jignitoare ( am intrat intr-o criza de plans in vara din cauza acestui lucru. Tata a promis ca nu va mai vorbi urat cu noi). I-am spus mamei de acest lucru iar ea zicea ca am dreptate insa si eu sunt foarte obraznica si vorbesc foarte "sictirita" ( de fiecare data cand eu stiu ca am dreptate si imi spun punctul de vedere, parintii imi relroseaza faptul ca sunt obraznica.) Iar ce a spus mama: ca vorbesc cu ea foarte "sictirita" este total neadevarat. De aceea am intrebat-o cand am vorbit asa. Ea nu a știut ce sa zica, iar eu i-am explicat ca poate s-a int
aplat fara sa-mi dau seama, deaorece probabil ca asa suna vocea mea. Ea a zis sa-mi controlez vocea deoarece ei nu ii place vocea mea. Eu am inceput sa plang. (Cum am ajuns oare de la faptul ca nu suport cum vorbeste tata cu mine la faptul ca ei nu ii place vocea mea?). Atunci mama a zis ca de fiecare data cand va vedea ca sunt obraznica sau ca vorbesc "sictirit" ma va pocni. Eu am zis ca nu poate sa faca asta fiindca e inuman si pt ca tocmai i-am explicat ca nu mi-am dat seama cand am vorbit "sictirit". Ea a inceput sa isi bat joc si sa rada si m-a amenintat in continuare. Eu nu am mai rezistat si am spus: " ce painti am si eu…". Mama a inceput sa urle, m-a pocnit si mi-a spus cate sacrificii fac ei pt mine. Eu am spus ca sunt recunoscatoare, insa ei nu au dreptul sa ma loveasca sau sa imi vorbeasca urat. Mama mi-a zis sa tac, dar eu nu am tacut. Atunci a zis ca sunt obraznica, si m-a pocnit in timp ce urla. Fratele meu a inceput sa planga si striga sa incetam fiindca s-a
speriat. Atunci eu plangeam si i-am zis mamei ca e nebuna. Atunci mama a zis sa repet si m-a pocnit din nou
Eu am reptat ca e: "nebuna" si ea m-a povnit din nou. Toti trei plangeam, iar ea urla, spunand ca dupa toate sacrificile pe care le-a facut pt mine( mi le-a enumerat) eu am curajul sa o fac nebuna. Eu am tacut. Imi era frica… ( aveam si un sentiment de nepasare, de ura si de dezgust dupa ce a facut). I-am spus din nou ca sunt foarte recunoscatore si conștientă de tot ce au facut pentru mine si pentru fratele meu, insa asta nu le da dreptul sa ma loveasca sau sa ma jigneasca (abuz fizic, emotional si verbal). Atunci fratele meu a inceput sa urle la mine si mama la fel. Tipau la mine in timp ce toti plangeam si imi spuneau ca sunt eu nebuna. Mama a intors masina si s-a indreptat spre casa. Am inceput sa zic ca nu mai suport( am clacat. Toti impotriva mea? Eu ce am făcut?) Cand am ajuns acasa mama ne-a chemat pe toti trei la masa (eu, fratele meu si tata) ca sa lamurim toate problemele. Le-am spus ca ma deranjeaza faptul ca tata vorbeste urat si ca mama ii tine parte ( ast
a face de obicei, insa ea nu recunoaste. Mi-a spus ca s-a certat de nu stiu cate ori pe tema asta cu tata. Dar ce rost are, daca nu apare niciun rezultat?). I-am spus ca decand sunt mica nu a existat armonie in familia noastra ( lucru adevarat. Putine zile au trecut fara sa ne rastim macar putin unul la altul). Mama s-a suparat foarte rau iar tata a spus ca are treaba si ca nu mai are timp de astfel de lucruri minore, dar ca incearca sa vorbeasca mai frumos. Eu am inceput sa plang foarte rau fiindca el a considerat ca aceasta problema este "minora" si i-am amintit de promisiunea din vara, stiind ca el nu se va opri niciodata din aceste vorbe. Stiu asta
Asa este el. Insa pe mine nu ma intereseaza cum e el atata timp cat eu sufar din cauza comportamentului lui. Tata l-a luat pe fratwle meu si au discutat ceva in particular, iar mama s-a dus in dormitorul ei. Eu am ramas singura si m-am dus sa mananc. Am mancat multa ciocolata, stiind ca sunt la dieta
Am mancat foarte mult iar apoi m-am simtit oribil ( am facut mai de mult un test online care spune ca as putea deveni foarte usor anorexica, fiindca am aproapre toate simptomele, insa mi-a fost frica sa-i spun asta mamei.) Mi-a venit in gand faptul ca trebuie sa vomit, insa mi-a fost frica sa fac asta. Tata a venit si mi-a zis ca ce am făcut in masina da dovada de lasitate ( cine stie ce i-a povestit fratele meu). Eu mancam si plangeam. Apoi am incercat sa uit de tot si am inceput sa ma joc cu fratele meu. Am facut ordine in casa (mama s-a suparat ca fac ordine intr-un loc in care ea are treaba si a tipat la noi…). Eu nu stiu ce sa mai fac. Astazi la noi acasa a fost o "seara de filme". O seara in care de obicei toata familia se uita la un film impreuna. Mama nu a vrut sa ia parte. Oricum trecusem leste incidentul de acum 2 zile, sau cel putim eu. Am stat doar eu cu tata si cu fratele meu. In timpul filmului (eu am propus sa ne uitam la Disney) fratele meu nu inceta sa vo
rbeasca. Dupa mai mult timp tata s-a rasitit la el si i-a zis sa taca, iar peste vreo 5 min fratele meu a inceput din nou, iar eu i-am zis sa taca. Nu m-a asculatat asa ca i-am dat o palma foarte dureroasa ( mi-am cerut imediat scuze fiindca nu am vrut sa fac asa ceva. Am vrut sa plang. Mi-am dat seama ca am procedat ca mama mea acum 2 zile.) Fratele meu s-a suparat si a zis ca sunt nebuna. Tata a ridicat mana la mine insa nu m-a lovit. Mama a venit si a urlat la mine ca sunt foarte violenta si m-a trimis la culcare. Am incercat sa-i explic, dar nu a interesat-o, asa ca am refuzat si eu sa merg la culcare. Mama m-a tras de mana, dar eu m-am opus. Ea i-a spus tatei sa ne trimita la culcare imediat, si a plecat sa se uite mai departe la filmul pe care il viziona singura. Tata a vrut sa porneasca filmul nostru in continuare, insa atunci mama s-a inotrs iar tata imediat a inchis televizorul si ne-a trimis la culcare. Mama mi-a spus sa strang imediat tot ce era pe masuta( mancare si suc) si sa dau cu aspiratorul, m-a ajutat si ea, insa fratele meu si tata nu au foat pusi sa stranga nimic. Tata mi-a spus de multe ori ca mama are un temperament foarte scazut, si crede ca se comporta asa cu noi din cauza unor traume din copilărie ( parintii ei nu se intelegeau). Insa nici el nu e mai breaz. Si el se comporta urat un unele situatii. Cand el se comporta urat, mama se comporta frumos si invers. Si in plus, ce povestesc eu acum este o trauma de a mea. Asta inseamna ca voi deveni ca mama in viitor? Am simtit ca si in toate celelalte dati ca toata lumea este impotriva mea. Imi este frica sa nu ajung in viitor sa am comlortamentul parintilor mei. Intrebarea mea este: oare chiar sunt nebuna? Oare este numai vina mea in absolut toate aceste lucruri? De ce nimeni nh ma asculata? De ce nimeni nu ma intelege? De ce sunt izolata in aceasta familie? De ce sunt abuzata? De ce nu am niciun drept aici? Ce sa fac? Nu mai suport. Oare voi deveni anorexica sau bulimica?
Ce se va intampla cu mine? Eu am note bune la scoala, nu fumez, nu ma droghez ca alti colegi de ai mei. Am o groaza de prieteni si sunt destul de "populara" ca sa zic asa. Cu ce gresec? Eu nu mai suport sa mearga lucrurile in felul acesta. Parintii mei ma inteleg total gresit. I-am spus mamei ca ea nu stie sa-si arate dragostea fata de noi, iar asta e cel mai important lucru. Ea s-a suparat foarte rau. Parintii mei se cearta unul cu celelalt de fata cu mine si fratele meu. Ieri dr exemplu s-au certat din cauza unui televizor. Mama urla la tata ca o nebuna iar tata i-a zis sa taca ca o bate. (El nj ar face asta, insa amenintarea in sine este oribila), mama a vorbit urat cu el si a aeuncat cu o bluza dupa el. A fost oribil, iar fratele meu a incepur sa plangau. Eu l-am luat in alta camera si ne-a uitat la un film. Ce sa fac? In prezent am trei vanatai pe fata, foarte mici de la incidentul din masina, si am mai avut si buza sparta, dar s-a vindecat. Este prima data cand am niste semne de lovituri de la parintii mei. Imi e foarte rusine. Daca in viitor va fi mai rau si ma vor bate si mai rau de atat? In masina mama mi-a spus: "Lasa Blair, ca daca nu ai primit bataie cat ai fost mica, vei primi acum cand esti mare!". Nu are voie sa faca asa ceva!! Este inadmisibil!!I-am spus mamei ca nu e normal ce a facut, nu e normal ca mi-a lasat semne pe fata iar ea a zis ca ar trbui sa o iau ca pe o lectie. Plang aproape in fiecare zi. Eu chiar cred ca nu o sa mai suport. Si Vreau sa merg neaparat la psiholog, dar mama sigur nu ma va lăsa. Mi-e si frica sa-i spun.
Va rog din tot sufletul ma imi raspundeti. Ganditi-va ca am 14 ani si am ajuns intr-o astfel de situație.
Multumesc foarte mult.

Încearcă să vorbești la școală cu psihologul sau cu dirigintele. Ei vor ști cum să îi abordeze pe părinții tăi.

Abuzul e abuz, si exista LEGI care prevad foarte clar niste pedepse pentru parintii tai. Se poate ajunge pana la plasament familial, adica sa piarda dreptul asupra ta.

situatia ta pare foarte complicata, intr-un fel. Ce iti pot recomanda sa faci este sa prinzi un moment linistit de familie, in care sa le spui ca simti nevoia sa mergi la un psiholog, din diverse motive (reale), asta daca nu ai oricum acces la psihologul scolii. Daca nu vor, exista asociatii de protejare a dreptului copilului, sigur poti gasi modalitati de contact pe internet. Succes!

Mesaj:
Buna ziua,
Nu stiu daca este asa grav sau nu, insa eu ma simt foarte rau in legatura cu acest lucru. Ma numesc Blair, am 14 ani si am fost abuzata fizic, psihic si verbal de parintii mei. Abuzul fizic este rar, insa am fost amenintata ca va fi folosit mai des. Abuzurile verbale si emotionale sunt aproape zilnice. Nu stiu ce sa fac. As vrea neaparat sa merg la un terapeut cu parintii mei si cu fratele meu, insa imi este frica sa le propun acest lucru. Acum doua zile in drum spre scoala ma certam cu mama foarte rau in masina. Cearta a inceput deoarece din cauza mea am intarziat si eu si fratele meu la scoala. Mama imi reprosa faptup ca eu nu pot fi punctuala niciodata etc. Nu am spus nimic, nici nu mi-am cerut scuze fiindca eram sigura ca scuzele mele ar fi fost respinse. De mentionar ar mai fi faptul ca in timp ce ma aranjam, tata a inceput sa foloseasca apelativele: "ba, fa si ma" catre fratele meu si mama, sustinind ca face numai o gluma (o gluma foarte proasta). Inainte de asta m-a insultat. Cand am auzit ca a început sa vorbeasca asa i-am zis sa inceteze. El nu m-a bagat in seama si l-am facut taran ( recunosc, urat din partea mea, insa a fost o reactie incontrolabila). Mama s-a suparat foarte rau si ma certa pt acest lucru in masina. Ei bine, aici a început tot. Am inceput sa ma plang de comportamentul tatalui meu, care este la fel in fiecare zi. Parintii mei stiu ca sunt foarte sensibila la cuvinte jignitoare ( am intrat intr-o criza de plans in vara din cauza acestui lucru. Tata a promis ca nu va mai vorbi urat cu noi). I-am spus mamei de acest lucru iar ea zicea ca am dreptate insa si eu sunt foarte obraznica si vorbesc foarte "sictirita" ( de fiecare data cand eu stiu ca am dreptate si imi spun punctul de vedere, parintii imi relroseaza faptul ca sunt obraznica.) Iar ce a spus mama: ca vorbesc cu ea foarte "sictirita" este total neadevarat. De aceea am intrebat-o cand am vorbit asa. Ea nu a știut ce sa zica, iar eu i-am explicat ca poate s-a intaplat fara sa-mi dau seama, deaorece probabil ca asa suna vocea mea. Ea a zis sa-mi controlez vocea deoarece ei nu ii place vocea mea. Eu am inceput sa plang. (Cum am ajuns oare de la faptul ca nu suport cum vorbeste tata cu mine la faptul ca ei nu ii place vocea mea?). Atunci mama a zis ca de fiecare data cand va vedea ca sunt obraznica sau ca vorbesc "sictirit" ma va pocni. Eu am zis ca nu poate sa faca asta fiindca e inuman si pt ca tocmai i-am explicat ca nu mi-am dat seama cand am vorbit "sictirit". Ea a inceput sa isi bat joc si sa rada si m-a amenintat in continuare. Eu nu am mai rezistat si am spus: " ce painti am si eu…". Mama a inceput sa urle, m-a pocnit si mi-a spus cate sacrificii fac ei pt mine. Eu am spus ca sunt recunoscatoare, insa ei nu au dreptul sa ma loveasca sau sa imi vorbeasca urat. Mama mi-a zis sa tac, dar eu nu am tacut. Atunci a zis ca sunt obraznica, si m-a pocnit in timp ce urla. Fratele meu a inceput sa planga si striga sa incetam fiindca s-a speriat. Atunci eu plangeam si i-am zis mamei ca e nebuna. Atunci mama a zis sa repet si m-a pocnit din nou
Eu am reptat ca e: "nebuna" si ea m-a povnit din nou. Toti trei plangeam, iar ea urla, spunand ca dupa toate sacrificile pe care le-a facut pt mine( mi le-a enumerat) eu am curajul sa o fac nebuna. Eu am tacut. Imi era frica… ( aveam si un sentiment de nepasare, de ura si de dezgust dupa ce a facut). I-am spus din nou ca sunt foarte recunoscatore si conștientă de tot ce au facut pentru mine si pentru fratele meu, insa asta nu le da dreptul sa ma loveasca sau sa ma jigneasca (abuz fizic, emotional si verbal). Atunci fratele meu a inceput sa urle la mine si mama la fel. Tipau la mine in timp ce toti plangeam si imi spuneau ca sunt eu nebuna. Mama a intors masina si s-a indreptat spre casa. Am inceput sa zic ca nu mai suport( am clacat. Toti impotriva mea? Eu ce am făcut?) Cand am ajuns acasa mama ne-a chemat pe toti trei la masa (eu, fratele meu si tata) ca sa lamurim toate problemele. Le-am spus ca ma deranjeaza faptul ca tata vorbeste urat si ca mama ii tine parte ( asta face de obicei, insa ea nu recunoaste. Mi-a spus ca s-a certat de nu stiu cate ori pe tema asta cu tata. Dar ce rost are, daca nu apare niciun rezultat?). I-am spus ca decand sunt mica nu a existat armonie in familia noastra ( lucru adevarat. Putine zile au trecut fara sa ne rastim macar putin unul la altul). Mama s-a suparat foarte rau iar tata a spus ca are treaba si ca nu mai are timp de astfel de lucruri minore, dar ca incearca sa vorbeasca mai frumos. Eu am inceput sa plang foarte rau fiindca el a considerat ca aceasta problema este "minora" si i-am amintit de promisiunea din vara, stiind ca el nu se va opri niciodata din aceste vorbe. Stiu asta
Asa este el. Insa pe mine nu ma intereseaza cum e el atata timp cat eu sufar din cauza comportamentului lui. Tata l-a luat pe fratwle meu si au discutat ceva in particular, iar mama s-a dus in dormitorul ei. Eu am ramas singura si m-am dus sa mananc. Am mancat multa ciocolata, stiind ca sunt la dieta
Am mancat foarte mult iar apoi m-am simtit oribil ( am facut mai de mult un test online care spune ca as putea deveni foarte usor anorexica, fiindca am aproapre toate simptomele, insa mi-a fost frica sa-i spun asta mamei.) Mi-a venit in gand faptul ca trebuie sa vomit, insa mi-a fost frica sa fac asta. Tata a venit si mi-a zis ca ce am făcut in masina da dovada de lasitate ( cine stie ce i-a povestit fratele meu). Eu mancam si plangeam. Apoi am incercat sa uit de tot si am inceput sa ma joc cu fratele meu. Am facut ordine in casa (mama s-a suparat ca fac ordine intr-un loc in care ea are treaba si a tipat la noi…). Eu nu stiu ce sa mai fac. Astazi la noi acasa a fost o "seara de filme". O seara in care de obicei toata familia se uita la un film impreuna. Mama nu a vrut sa ia parte. Oricum trecusem leste incidentul de acum 2 zile, sau cel putim eu. Am stat doar eu cu tata si cu fratele meu. In timpul filmului (eu am propus sa ne uitam la Disney) fratele meu nu inceta sa vorbeasca. Dupa mai mult timp tata s-a rasitit la el si i-a zis sa taca, iar peste vreo 5 min fratele meu a inceput din nou, iar eu i-am zis sa taca. Nu m-a asculatat asa ca i-am dat o palma foarte dureroasa ( mi-am cerut imediat scuze fiindca nu am vrut sa fac asa ceva. Am vrut sa plang. Mi-am dat seama ca am procedat ca mama mea acum 2 zile.) Fratele meu s-a suparat si a zis ca sunt nebuna. Tata a ridicat mana la mine insa nu m-a lovit. Mama a venit si a urlat la mine ca sunt foarte violenta si m-a trimis la culcare. Am incercat sa-i explic, dar nu a interesat-o, asa ca am refuzat si eu sa merg la culcare. Mama m-a tras de mana, dar eu m-am opus. Ea i-a spus tatei sa ne trimita la culcare imediat, si a plecat sa se uite mai departe la filmul pe care il viziona singura. Tata a vrut sa porneasca filmul nostru in continuare, insa atunci mama s-a inotrs iar tata imediat a inchis televizorul si ne-a trimis la culcare. Mama mi-a spus sa strang imediat tot ce era pe masuta( mancare si suc) si sa dau cu aspiratorul, m-a ajutat si ea, insa fratele meu si tata nu au foat pusi sa stranga nimic. Tata mi-a spus de multe ori ca mama are un temperament foarte scazut, si crede ca se comporta asa cu noi din cauza unor traume din copilărie ( parintii ei nu se intelegeau). Insa nici el nu e mai breaz. Si el se comporta urat un unele situatii. Cand el se comporta urat, mama se comporta frumos si invers. Si in plus, ce povestesc eu acum este o trauma de a mea. Asta inseamna ca voi deveni ca mama in viitor? Am simtit ca si in toate celelalte dati ca toata lumea este impotriva mea. Imi este frica sa nu ajung in viitor sa am comlortamentul parintilor mei. Intrebarea mea este: oare chiar sunt nebuna? Oare este numai vina mea in absolut toate aceste lucruri? De ce nimeni nh ma asculata? De ce nimeni nu ma intelege? De ce sunt izolata in aceasta familie? De ce sunt abuzata? De ce nu am niciun drept aici? Ce sa fac? Nu mai suport. Oare voi deveni anorexica sau bulimica?
Ce se va intampla cu mine? Eu am note bune la scoala, nu fumez, nu ma droghez ca alti colegi de ai mei. Am o groaza de prieteni si sunt destul de "populara" ca sa zic asa. Cu ce gresec? Eu nu mai suport sa mearga lucrurile in felul acesta. Parintii mei ma inteleg total gresit. I-am spus mamei ca ea nu stie sa-si arate dragostea fata de noi, iar asta e cel mai important lucru. Ea s-a suparat foarte rau. Parintii mei se cearta unul cu celelalt de fata cu mine si fratele meu. Ieri dr exemplu s-au certat din cauza unui televizor. Mama urla la tata ca o nebuna iar tata i-a zis sa taca ca o bate. (El nj ar face asta, insa amenintarea in sine este oribila), mama a vorbit urat cu el si a aeuncat cu o bluza dupa el. A fost oribil, iar fratele meu a incepur sa plangau. Eu l-am luat in alta camera si ne-a uitat la un film. Ce sa fac? In prezent am trei vanatai pe fata, foarte mici de la incidentul din masina, si am mai avut si buza sparta, dar s-a vindecat. Este prima data cand am niste semne de lovituri de la parintii mei. Imi e foarte rusine. Daca in viitor va fi mai rau si ma vor bate si mai rau de atat? In masina mama mi-a spus: "Lasa Blair, ca daca nu ai primit bataie cat ai fost mica, vei primi acum cand esti mare!". Nu are voie sa faca asa ceva!! Este inadmisibil!!I-am spus mamei ca nu e normal ce a facut, nu e normal ca mi-a lasat semne pe fata iar ea a zis ca ar trbui sa o iau ca pe o lectie. Plang aproape in fiecare zi. Eu chiar cred ca nu o sa mai suport. Si Vreau sa merg neaparat la psiholog, dar mama sigur nu ma va lăsa. Mi-e si frica sa-i spun.
Va rog din tot sufletul ma imi raspundeti. Ganditi-va ca am 14 ani si am ajuns intr-o astfel de situație.
Multumesc foarte mult.

Te inteleg perfect. Cauta sprijin la consilierul scolar (daca aveti in scoala) in prima faza…

Wow, o scrisoare f lunga. Vreau sa iti spun ca intodeauna adevarul este la mijloc, daca cineva o asculta pe mama ta ii da ei dreptate, daca te asculta pe tine iti da tie dreptate. Nu se poate rezolva doar o parte a problemei, este necesar sa mergeti toti la un psihoterapeut. Poti incepe sa ii spui mamei tale ca doresti sa vezi un terapeut pentru tine, pentru controlul emotiilor la sedinta poate participa si mama ta. Un terapeut cu experienta in terapia de familie poate sa ajute foarte mult. Indrazneste!

Poti sa le spui parintilor ca doresti sa consulti un psiholog pentru ca simti ca tu ai nevoie.nu le spui k pentru voi sau pt ei ci doar pt tine. In acelasi timp mergi si la consilierul scolar de la liceul tau. In ultima instanta discuta cu dirigintele tau situatia caci esti destul de afectata si nu poti lasa lucrurile asa. As putea sa divaghez in multe directii acum cu tine avand in vedere notiunile mele de specialitate insa prefer sa iti dau aceste sfaturi. Adolescenta este o perioada dificila din multe pcte de vedere insa trebuie sa retii ca parintii tai sunt si ei oameni si pot gresi. Tu insuti de altfel esti parte din ei, nu poti sa judeci inca prwcum un adult dar e clar ca esti o persoana f inteligenta. Tine doar de tine sa te autoeduci intr un adult asa cum vrei tu

Mesaj:
Buna ziua,
Urmez un tratament cu distonocalm, serodeps, anxiar si bilobil de o luna de zile. Am fost identificata cu Tulburare bipolară cu elemente psihotice, tulburare de panică, Tulburare obsesiv-compulsivă, Tulburare anxioasa generalizată
Fobie socială, Fobie specifică. Am inceput tratamentul pe 09-09-2014 si il urmez incontinuare si ma simt bine. Dat fiind ca sunt in strainatate am gasit aici toate medicamentele in afara de Distonocalm ( pentru ca aveam nervi la stomac simteam ca nu pot manca, aveam greata, balonare, usturime..ecc ) As fi interesata de un inlocuitor al distonocalmului si apropo doctorita mi-a zis sa fac tratamentul 3 luni si apoi mai vedem.I-au anxiar 1/2 dim si seara, bilobil dim si la pranz, serodeps la pranz si distonocalm dim si seara.
Ma puteti ajuta sa gasesc un inlocuitor pt distonocalm . Sunt in Italia, cei de aici mi-au recomandat debrum ( trimebutina maleato 150 mg si medazepam 4 mg ) sau Inderal care se gaseste si la noi. As mai avea o intrebare e ok sa iau toate aceste pastile pt. inca 3 luni fara sa diminuez doza ?
Va multumesc,

Nu ajustati dvs. dozele . Numai medicul stie sa o faca.In functie de cum va ve-ti simti in urmatoarea perioada, medicul va decide ajustarea dozelor sau nu.