Mesaj:
Va rog sa mi dati un raspuns,sunt intr o situatie careia nu i pot gasi raspuns singura,m am legat sufleteste de un barbat cu care am avut o prietenie,apoi am ajuns sa avem o aventura,iar el spune ca trebuie sa bea pentru a si face curaj sa fie cu mine.totul este bine cand suntem impreuna,bineinteles,el sub influenta alcoolului,apoi muteste,nici nu se poate uita in ochii mei dar nici nu ma respinge.isi schimba starile de la o zi la alta,acum se poarta normal,ca si atunci cand eram doar prieteni,apoi se panicheaza si ma evita.pot sa va spun doar ca am toata increderea in el,si stiu ca nu mi ar face rau in mod premedita,in rest totul e haos,iar eu nu stiu ce sa fac,ma blocheaza si pe mine!va multumesc

poate ca este o problema de personalitate si are nevoie de ajutor profesionist. Poti incerca sa il convingi sa mergeti impreuna la un terapeut de cuplu, sau macar el sa mearga la o consiliere individuala. Succes!

Posibil sa fie vb.de o tulburare de personalitate(alcoolul) si indicat ar fi ceea ce v-a recomandat Domnu Radu,succes!

Mesaj:
Buna. Am 26 de ani si sunt intr-o relatie de aproape 7 ani si de vreo 3 luni de zile se intampla ceva, nu ma mai sumt dorita. Am incercat cu lenjerie sexy, am schimbat pozitiile, am verificat daca are pe altcineva dar nu are pe nimeni. Inainte era totul bine, si nu inteleg ce se intampla, am o greutate normala 50 kg, ma ingrijesc. Ce altceva pot sa fac ?

Intr-o relatie intervine monotonia deoarece nu exista iubire. Daca iubirea exista in cuplu nu trebuie sa folosesti tot felul de atractii doar doar…o sa mearga asa. Incearca sa discuti cu el despre aceasta problema si vezi unde se ajunge. Dar incearca sa intelegi radacina problemei si nu frunzisul. Adica daca exista iubire sau nu……daca inca va mai atrageti sau nu………

incercati consiliere de cuplu… daca isi doreste. Din informatiile de mai sus ne este foarte greu sa lansam ipoteze realiste. El ce spune? Ati discutat despre aceasta schimbare? Succes!

Mesaj:
Buna ziua,intrebarea/problema mea cred ca se incadreaza la rubrica relatii de prietenie/viata sexuala. Si anume, dupa o autoanaliza indelungata, m-am diagnosticat singura: ma simt blocata emotional…in relatiile/-a cu partenerii/-ul. In ciuda faptului ca ma consider o persoana extrem de norocoasa care a intalnit destul de multi baieti buni, iubitori, educati,manierati etc., ce par potriviti pentru a intemeia o familie, totusi…nu simt ca iubesc. sau nu pot defini exact ce simt. Ma atasez, dar simt ca nu suficient, ca s-ar putea si mai bine de atat. Simt ca, din punct de vedere sentimental, el ofera mai mult decat mine. Nu ma opresc din cautat…scopul este: un sot ideal, un copil minunat…nimeni nu pare perfect. Inca nu simt acel ceva care sa ma faca sa spun…”he’s the one”.
orice sugestie este binevenita. Multumesc.

‘un sot ideal, un copil minunat’ – cred ca toti ne dorim relatia/familia ideala, insa pana la ‘ceilalti’ (sot, copil, familie) daca noi nu suntem ok cu noi insine s-ar putea sa ne fie ‘putintel’ mai greu sa fim ok in relatie cu altii. Din ce ati scris pot intelege ca sunteti intr-un moment de cumpana, cel putin afectiv (imi imaginez ca si existential) si o sugestie ar fi sa incercati si analiza personala asistata de un psihoterapeut. Sunt sigur ca mai sunt locuri de explorat. Succes!

Multe doamne asteapta sa vina “Fat Frumos” pe un cal frumos precum domnii o asteapa pe “Ileana Cosinzeana” “Fat Frumos vine, trece, si parca ar mai fi de asteptat…… alterori vine doar calul care poarta un “fat frumos la suflet” si iti face viata… de urasti si ziua in care te-ai nascut. Ce vreau sa subliniez ca in cautarile noastre nu putem gasi “perfectiunea”

Nu te grabi ! ! Nu face compromisuri cu viata ! Intr-o zi o sa gasesti barbatul perfect pentru tine ! ,,Cauta si vei gasi, bate si ti se va raspunde !”

Cateva sedinte de coaching pentru deblocarea emotionala pot fi o solutie. Daca doresti sa investesti timp, energie si bani.

vezi ca e posibil sa-ti fie frica de intimitate,frica de a fi parasita, si atunci nu permiti barbatului potrivit sa se apropie,ca sa nu suferi, sa nu te atasezi prea mult.Intr-adevar ceva coaching,da,ti-ar fi utile,sa poti atrage persoana potrivita.Mult succes, si multa iubire it doresc, si sa fii fericita cu cel pe care-l astepti,si care va veni, cu siguranta!

Mesaj:
Buna ziua ma numesc anda, lucrez in Marea Britanie , sunt casatorita am o fetita de 1 anisor si am nevoie de un sfat st foarte stresata ca fetita nu este langa me tot tmp ma gandesc la ea daca este bine si etc.problema mea este urmatoarea pana in luna lui iulie mia venit menstruatia de 2 ori p luna insa acum in august nu mi.a venit menstruatia suntem in sept si mie insa nici acum n maii venit menstruatia mi.am facut si un test de sarcina si mia iesit negativ .oare ce se intampla c mine? Inca ceva eu am cezariana facuta am dureri foarte des de burta

nu avem de unde sa stim ce se intampla cu Dvs. Incercati totusi sa mergeti la un specialist, mai ales ca a va face griji fara analize concrete nu are cum sa va faca bine. Succes!

Mergeți la un ginecolog să vă vadă, s-ar putea să fie doar o întârziere, dar s-ar putea la fel de bine să se instaleze o menopauză timpurie și va trebui tratată. Reveniți cu un diagnostic exact.

buna Anda, durerile de burta nu sunt normale, chiar pentru o sarcina. Ginecologul poate depista cauza problemei. Stresul pe care il resimti vizavi de fetita ta este normal, dar gandeste-te ca ea simte de multe ori mai rau. Este perioada in care ar trebui sa fii langa fetita ta, CHIAR DACA este mai greu din punct de vedere financiar. Succes!

Fetita are nevoie de o mama puternica si curajoasa ! Succes !

Nu ati precizat virsta ca sa se poata lua in calcul o eventuala menopauza fie ea si precoce… sint mai multe aspecte legate de intirzierea menstruatiei luind in calcul de la o infectie in componenta aparatului genital… pina la un “picior de barza” – a se repeta un test de sarcina

Mesaj:
Buna ziua. Am iesit acum o luna jumate cu 2 prieteni(o fata si un baiat) si cu o fata pe care o plac si nu ne cunosteam deloc. Acea intalnire a iesit binisor, fiind timizi amandoi, nu prea vorbeam mult. La a doua iesire cu ea tot asa, nu vorbeam mult…adica aveam pauze intre subiecte cateva minute pana imi venea alt subiect in minte ca ea nu incepea cu vreun subiect. Ea imi zicea ca iar nu vorbesc, ca nu vreau sa vorbesc cu ea doar ca eu timid si nestiind ce sa zic, zambeam doar. La sfarsitul intalnirii i-am spus ca imi place de ea si ea a fost surprinsa placut, cred, sau cel putin asa parea. Din urmatoarea zi nu a mai raspuns la mesaje cand o intrebam ce face si nu raspundea zile in sir. Intra pe facebook, accepta cereri de prietenie sau dadea like-uri la poze si iesea, si fix mesajul meu nu-l vedea. Dupa cateva zile de liniste imi trimite mesaj cu ce faci pe telefon. Dupa n-am mai vorbit vreo aproape 2 saptamani ca a fost plecata la mare si in delta.Dupa ce s-a intros, am intrebat-o daca ma place si daca ar vrea sa fie ceva intre noi iar ea a spus ca nu stie. Am intrebat-o daca place pe cineva si ea a spus ca nu si daca vrea sa ne mai intalnim si nu a raspuns la intrebare. Mi se pare ciudata aceasta fata si nu stiu ce sa fac. Ce m-ati sfatui sa fac? Ce este cu aceasta fata? Din cauza timiditatii sa-mi spuna ca nu stie daca ma place ?

din experienta personala iti pot spune ca in adolescenta (banuiesc ca sunteti amandoi adolescenti) habar nu avem ce se intampla cu noi, nici emotional, nici rational, este o mare ‘salata’ si de aceea si este o perioada foarte agitata a vietii. Poti incerca sa fii mai atent la nevoile ei, daca si le exprima; sa ai multa rabdare dar in acelasi timp sa ii si explici care sunt limitele si dorintele tale. Inteleg ca esti timid dar poate poti transforma acest episod intr-o oportunitate de a-ti exersa curajul. Succes!

Tinere, cauta “sa stii” ce vrei de la intilnire, sa fii pregatit sa porti o conversatie, sa dezvolti un subiect… timiditatea ta poate plictisi partenera si timpul va trece greu pentru amindoi… fii mai “bazat” pe tine si vine si succesul

Invata sa treci peste timiditate, si sa inveti sa comunici. Direct, si mai putin prin SMS-uri.

Mesaj:
Buna ziua,
Ma numesc Cosmin si am 14 ani. AS vrea un sfat la o problema pe care o am eu…. Cand vad la parintii mei niste bani am o pofta teribila de ai lua de la ei din portofel… Cum as putea opri aceasta actiune pana nu voi avea de suportat consecintele?! Multumesc anticipat!
Tocmai m-am certat cu parintii mei din acea cauza asta, iar acum cred ca am intrat intr-o depresie destul de severa….. Am inceput sa plang fara sa mai opresc si am in gand sinuciderea … Ce as putea sa fac?

incearca sa le spui totusi parintilor tai ca ai o mare dificultate cu aceasta problema si ca ai nevoie de ajutorul si sustinerea lor. Inteleg ca esti coplesit emotional/afectiv dar asta nu inseamna ca problema ta nu are solutie. Linisteste-te si discuta ce ai pe suflet. Keep calm si succes!

daca ai lua banii, ce ai cumpara cu ei? ce simti ca ti-ar aduce fericirea daca ai putea sa cumperi?

Ce simti cand le iei banii: ca ce e al lor e si al tau sau ca vrei sa-i pedepsesti pt ca nu-ti dau destui ? Nu face o tragedie din asta, si oamenii mari au tot felul de pofte, pe unele si le satisfac, pe altele si le infraneaza…!

Incepe sa faci bani! Cauta elasticele Loomy, impleteste bratari, si vinde! Se pot face 10 lei pe ora cu usurinta! Bratarile intra in moda rapid, si se vand bine. Deja elevii de clasa II-a fac bani frumosi cu ele.

Mesaj:
Buna ziua,Am si eu o mare nelamurire. Vorbeam cu un baiat,era foarte dragut,se comporta foarte frumos,vorbeam non stop,apoi am inceput sa rarim discutiile (el o avea pe bunica lui bolnava) si l-am intrebat ce s-a intamplat,de ce nu mai vorbim ca la inceput si mi-a spus ca este suparat,deprimat,de bunica lui,mereu era prin spital,etc. Au urmat 2 zile in care nu am mai vorbit deloc dupa care i-am dat eu mesaj si l-am intrebat daca e bine si mi-a spus ca nu, ca a murit bunica lui,i-am spus dumnezeu s-o ierte si nu am mai vorbit de atunci.Eu ce ar trebui sa fac in situatia asta? El nu spune absolut nimic. Sa-mi iau gandul de la el sau sa astept poate isi revine? Oare s-a schimbat doar din cauza asta?

aparent este foarte atasat de bunica lui, caz in care decesul/pierderea ei poate sa fie foarte dureroasa si sa aiba, cum este normal si sanatos, nevoie de o perioada de doliu. Nu prea ii poti cere eforturi afective in aceasta perioada. Incearca sa fii empatica si suportiva. Spune-i ca esti alaturi de el daca si cand care nevoie, ca intelegi ca este o perioada dificila pt el, etc. Succes!

daca iti pasa de el neaparat, trebuia sa fi alaturi de el focusata pe situatia bunicii lui, dar tu(pot paria ca esti adolescenta) erai centrata sa-l seduci, iar lui nu-i ardea de lucru asta. Daca investeai putina compasiune in relatia lui probabil ca il castigai pt. mult timp.Mai pe intelesul tuturor trebuia sa-i propui sa te duci cu el la spital s-o vizitati pe bunica, sa propui sa-i duceti un cadou la spital, sa te prezinte, ca poate o mai bucura si pe ea sa-si vada nepotul cu cineva alaturi , dar… cand esti egoista, asa se intampla.Tu cand ai o mare problema , preferi ca cel care te place sa te vrea doar pentru el nepasandu-i de ingrijorarile tale, in loc sa te sustina in tot ce faci, si sa lupte alaturi de tine sa-ti rezolvi neimplinirile’?Gandeste-te!

Mesaj:
Buna ziua,am 14 ani si cred ca sunt bipolar,acum sunt bine peste cinci minute ma apuca o stare de nervozitate,acum sunt fericit apoi am o stare de anxietate.Sunt mai mereu nervos,adica…Nu stiu sigur cum pot sa explic.Am citit pe internet despre bipolaritate si cum nu vreau ca nimeni sa stie despre asta,m-am gandit sa caut pe internet.Acum doua- trei luni am aflat ca sunt adoptat,de atunci m-am inchis in mine,chiar daca prietenii tot incearca sa ma scoata din casa caut tot felul de motive doar pentru a ii refuza.O parte din mine vrea sa fie la fel cum era inainte,adica dragut cu ceilalti,ascultator,o persoana care isi arata iubire dar am impresia ca cealalta parte e mai puternica si ma face sa ma inchid mai mult in mine,sa vreau sa traiesc intr-un univers paralel unde sa fiu singur,fara prieteni,fara familie,fara nimic.De altfel tot atunci am inceput sa ma tai, de acum o luna am invatat sa imi controlez starea de autodistrugere,dar acum din nou simt nevoia sa o fac.Cand mi-am auzit parintii vorbind despre mine si despre faptul ca sunt adoptat parca totul s-a prabusit,ei inca nu stiu ca eu am aflat,nu vreau sa stie insa nu am nici o idee de ce nu vreau asta.Simt ca in orice zi sunt gata sa explodez,parintii mei mereu ma intreaba de ce reactionez asa,de ce ma enervez si imi schimb dispozitia atat de rapid.De asemenea am probleme cu mancatul,nu am pofta,de fiecare data cand simt gustul mancarii simt ca imi vine sa vomit si totusi nu am probleme de genul adica nu sunt slab si nici nu am slabit.Am zile in care vreau sa fiu mai bun dar imediat dupa ce trece putin timp,vreau sa fiu din nou tipul ala de adolescent rebel,nesimtit,care vrea doar singuratate,care se preface ca nu ii pasa de nimic,dar de cele mai multe ori se preface.Imi iubesc parintii fie ca sunt sau nu biologici.Si pana la urma imi dau seama ca asta fac eu,indepartez persoanele care ma iubesc,doar pentru a nu le rai,cred.
Sunt confuz si nu am nici cea mai mica idee de ceea ce mi se intampla.
Multumesc anticipat pentru raspuns.

inteleg ca esti la varsta adolescentei, caz in care acest gen de oscilatii emotionale, mai ales in urma un soc (pt ca asta inteleg ca a fost acea veste pt tine), sunt destul de firesti avand in vedere ca in aceasta perioada suntem foarte explosivi. Nu cred ca este vorba despre tulburare bipolara, mai de graba banuiesc o stare depresiv-anxioasa in urma stirii. Ce iti pot recomanda este sa le spui parintilor tai ce se intampla cu tine si sa rezolvati problema impreuna, doar sunteti o familie, nu? Daca simtiti ca va depaseste, atunci ar fi de dorit sa mergeti la un psihoterapeut de familie care sa va ajute. Se poate, succes!

Stai linistit, e doar lucrul hormonilor

Desigur, nu este bine deloc sa faci lucruri extreme 1 Taiatul de orice fel, NU TREBUIE SA FACI!!!! Nu imita pe toti prostii, doar pentru ca “si ei fac asa ceva”…. e mai mult decit o prostie sau timpenie… nici nu am cuvinte destule ca sa calific! Ce e cu “moda” asta noua, de TIMPITI???? Unde v-ati pus mintile, tinerilor???

Mesaj:
Buna ziua! numele meu este Monica , am 21 de ani . Parintii mei au fost plecati in Italia de cand eu eram mic copil. Tatal meu a plecat cand avem cateva luni si venea acasa doar in concediu iar mama mea a plecat cand aveam 8 ani si s-a intors cand am terminat scoala generala si am incepul liceul. Relatia mea cu tatal meu mereu a fost una rece , mereu el l-a preferat pe fratele meu mai mic , mereu cand pleca pe undeva pe el il lua iar eu ramaneam casa , asta poate se intampla datorita relatiei tata-fiu. Datorita faptului ca mama nu gasea de munca a devenit asistent maternal , si i-a dat in plasament 3 copii . Fratele meu e plecat in Anglia , iar tatal meu ii prefera mai mult pe ei . Mai multa atentie le acorda lor , e normal sa simt invidie? Chiar daca mama imi acorda atentie cat pentru 2 parinti. Tin sa mentionez ca am invatat la unul dintre cele mai bune licee din oras , am luat bacalaureatul in prima sesiune , permisul de conducere l-am luat la prima incercare , iar el nu a fost mandru pt reusitele mele. Simt nevoia de atentie din partea lui , chiar daca fratele tatalui si bunicul meu ca i-a tinu locul, dar nu e de ajuns. Pana acum nu dadeam atnetie . Atunci cand merg la prietenele mele si vad cum tati lor le cocolosesc un val de tirstete ma cuprinde. Iarna trecuta am avut o discutie in contradictoriu si i-am reprosat aceste lucruri ( ca nu a fost mandru de mine niciodata si ca mai mult il iubeste pe fratele meu ) Iar de atunci (decembrie- septembrie ) pana acum el nu vorbeste cu mine. Am nevoie de un sfat, o indrumare. Va multumesc mult pentru timpul acordat ,

ce inteleg este ca te simti neglijata, cel putin afectiv, de tatal tau si ca vrei sa stii daca este normal ceea ce simti. Daca tu simti ca nu este ok, atunci eu nu pot decat sa iti spun ca realitatea este aceea pe care o simti si ca poti avea incredere in sentimentele tale. Poate ca ai putea sa mai insisti cu discutii in ceea ce il priveste pe tatal tau, sau poate gasesti niste aliati (bunicul, unchiul, etc) impreuna cu care sa faci o discutie constructiva. Ma gandesc ca si tatal tau are o suferinta, asa cum ai si tu, iar noi barbatii (chiar daca suna sexist ) ne gestiom foarte greu emotiile mai ales daca sunt unele puternice, cum sunt relatia tata-fiica (mai puternica decat cea tata-fiu). Poti cere si ajutorul un psihoterapeut daca te simti pregatita sa explorezi in profunzime aceasta perioada a ta. Succes!

Mesaj:
Buna ziua,am 14 ani si cred ca sunt bipolar,acum sunt bine peste cinci minute ma apuca o stare de nervozitate,acum sunt fericit apoi am o stare de anxietate.Sunt mai mereu nervos,adica…Nu stiu sigur cum pot sa explic.Am citit pe internet despre bipolaritate si cum nu vreau ca nimeni sa stie despre asta,m-am gandit sa caut pe internet.Acum doua- trei luni am aflat ca sunt adoptat,de atunci m-am inchis in mine,chiar daca prietenii tot incearca sa ma scoata din casa caut tot felul de motive doar pentru a ii refuza.O parte din mine vrea sa fie la fel cum era inainte,adica dragut cu ceilalti,ascultator,o persoana care isi arata iubire dar am impresia ca cealalta parte e mai puternica si ma face sa ma inchid mai mult in mine,sa vreau sa traiesc intr-un univers paralel unde sa fiu singur,fara prieteni,fara familie,fara nimic.De altfel tot atunci am inceput sa ma tai, de acum o luna am invatat sa imi controlez starea de autodistrugere,dar acum din nou simt nevoia sa o fac.Cand mi-am auzit parintii vorbind despre mine si despre faptul ca sunt adoptat parca totul s-a prabusit,ei inca nu stiu ca eu am aflat,nu vreau sa stie insa nu am nici o idee de ce nu vreau asta.Simt ca in orice zi sunt gata sa explodez,parintii mei mereu ma intreaba de ce reactionez asa,de ce ma enervez si imi schimb dispozitia atat de rapid.De asemenea am probleme cu mancatul,nu am pofta,de fiecare data cand simt gustul mancarii simt ca imi vine sa vomit si totusi nu am probleme de genul adica nu sunt slab si nici nu am slabit.Am zile in care vreau sa fiu mai bun dar imediat dupa ce trece putin timp,vreau sa fiu din nou tipul ala de adolescent rebel,nesimtit,care vrea doar singuratate,care se preface ca nu ii pasa de nimic,dar de cele mai multe ori se preface.Imi iubesc parintii fie ca sunt sau nu biologici.Si pana la urma imi dau seama ca asta fac eu,indepartez persoanele care ma iubesc,doar pentru a nu le rai,cred.
Sunt confuz si nu am nici cea mai mica idee de ceea ce mi se intampla.
Multumesc anticipat pentru raspuns.

Ceea ce ti se petrece acum nu este tulburare bipolara, este altceva si eu iti sugerez sa apelezi la psihoterapie. Este un conflict interior care se cere rezolvat si pentru asta eu iti sugerez sa mergi in psihoterapie. Exista o tendinta in tine spre distrugere si autodistrugere si un terapeut te poate ajuta sa faci pace cu aceasta parte din interiorul tau. Te felicit ca ai avut puterea si capacitatea de a vorbi despre aceasta parte din intimitatea ta. Esti un adolescent curajos!

E bine sa nu pui singur niciodata diagnostice,dar e bine sa te informezi si daca doresti sa afli mai multe te poti adresa unui specialist.Adolescenta poate fi uneori o perioada dificila in viata unei persoane,cu multe schimbari si noi experiente.Ar trebui sa discuti deschis cu parintii tai despre ce ai aflat si tot ce te framanta acum si impreuna sa mergeti la un psihoterapeut,care o sa va ajute sa treceti prin aceasta perioada si sa clarificati multe probleme.La terapie vei afla multe despre tine,uni
versul tau interior,viata ta,vei gasi impreuna cu psihoterapeutul raspunsuri la multe intrebari.Ai facut un prim pas si ai cerut ajutor.Te felicit si-ti doresc toate cele bune.

Eticheta de bipolar nu te ajuta. Ai nevoie de un ghid care sa te indrume sa te reintorci la starea de echilibru. Prin vestea pe care ai primit-o lumea pe care o stiai s-a schimbat radical si acum esti in perioada de reacomodare asa ca este firesc sa balansezi cand sus cand joc din punct de vedere emotional. Daca vei apela la un psihoterapeut perioada va fi mult mai scurta si mai usoara decat daca alegi sa te chinui singur. In al doilea caz, de unul singur, in loc sa ajungi la echilibru poti sa te dezechilibrezi si mai mult. Datorita faptului ca cei din jurul tau nu inteleg ce se intampla cu tine pot interpreta evenimentele gresit sau ei pot sa faca lucruri pe care tu sa le interpretezi gresit datorita starii tale.Un prim pas este sa vorbesti cu parintii tai, sa le spui ca stii. Presupun ca se chinuie de ceva vreme cu intrebarea "cum sa ii spunem adevarul? e oare pregatit?" . Majoritatea parintilor care infiaza au aceasta dilema, si anume cand este pregatit copilul lor sa afle adevarul. Si impreuna cu ei vei gasi calea cea mai buna de a integra acest fapt in viata ta. Ai incredere in intuitia ta, care te-a dus pana la a cere aici ajutor, si vei reusi sa te descoperi si sa iesi din starea de confuzie. Spor in demersul tau si astept sa ne impartasesti ca s-a rezolvat sanatos conflictul tau interior