Mesaj:
Am 45 de ani, sexul masculin, iar cam pe la sfarsitul lui 2004 am fost diagnosticat cu sindromul Menier. Atunci, pe parcursul catorva luni, am avut episoade cu ameteli si stari de voma, cand ma simteam foarte rau, incepand sa se instaleze treptat o hipoacuzie la urechea stanga, insotita de tinitus. Pe parcursul acestor ani, s-au repetat starile de rau, cu ameteli, etc, cam in numa de 3 sau 4, pe an. Tinitusul nu a incetat nicicand. De vreun an, fiind in concediu la mare, am simtit instalarea tinitusului si la urechea dreapta, mai incet, este drept, iar acum il simt in tot capul…Uneori mai tare, insotit de zgomote pulsatile sau asemanatoare zgomotului unui motor, alteori ca un fasait, mai usor de suportat. Auzul a inceput sa diminueze la urechea dreapta, la cea stanga fiind aproape de zero.

Investigatii am facut nenumarate, la neurolog, la orl, tomografii, rmn, radiografii, analize de sange, etc…

Ca si tratament, iau de 10 ani betaserc de 8mg, am facut injectabil vitaminele b1 si b6, antiinflamatorii. Pentru tensiune, ca si ea a inceput sa creasca iau 1/2 tritace 2,5mg. Am luat vitamine, bilobil de 40mg, Ca, Mg, Zn, sau MagneB6, toate fara efect, sau care m-au ajutat totusi sa imi desfasor activitatea, drept, cu ceva ameteala si zgomot la bord. Mai iau distonocalm, cam 1/zi, daca pulsul depaseste 100batai/min. Rareori, 1/2 pastila sanval pentru somn.

De fumat, fumez. Cafea, beau. De sofat, sofez, de stresat, ma stresez. Sunt obiceiuri la care nu pot renunta, decat daca cineva m-ar sigila cumva.

Ce ar mai fi de facut?

Va multumesc si va doresc multa sanatate!

În primul rând să reduci doza de chimicale (medicamente) și în loc de distonocalm să iei Tinctură de Talpa Gâștii, iar pt tensiune Tinctură din flori de Păducel, de 3 ori pe zi câte 2 ml din fiecare într-un pahar cu 100 ml apă cu minim 20 min inainte de mâncare, pe stomacul gol. Pt fumat și celelalte obsesii, caută un psihoterapeut care lucrează cu hipnoza.

Prin hipnoza ai putea fi invatat sa dobandesti abilitatea de a ignora tiuitul din urechi si sa regasesti linistea si confortul adus de ea.

Citiţi şi studiul de aici, şi mai ales zona comentariilor, unii au reuşit prin câteva soluţii simple. http://wp.me/p48646-1Gi Cât despre cafea şi tutun, cred ca trebuie să decideţi după o scurtă perioadă de abstinenţă, cu siguranţă contribuie pentru simptome. ** Presupun că Astaxantin v-ar fi de mare ajutor prin efectul neuroprotector, dar ca orice antioxidant nu prea se înţelege cu tutunul http://www.suplimente.ro/blog/2011/05/astaxantina-antioxidant-natural/

Mesaj:
Buna ziua !
Numele meu este Mihai , am 26 de ani si sunt din Bucuresti dar de 2 ani jumate locuiesc in Londra!
Inca de la inceput trebuie sa mentionez ca povestea mea va fi lunga si probabil pentru unii plictisitoare!in urma cu 10 ani am avut o relatie de putin peste doi ani care s-a sfarsit in momentul in care m-a inselat .
In urma cu aprox 7 ani am inceput o relatie care a durat putin peste 6 ani… Motivul principal al despartirii a fost neincrederea , infidelitatea din partea amandurora , precum si geloZia severa de care partenera mea suferea !
Relatia s-a terminat urat, nu ne vorbim , nu ne vedem , dar nu asta e problema pt ca nici nu imi doream asta !
Povestea mea deabia acum incepe: In urma cu 5 luni am cunoscut o fata care e cu 7 ani mai mica !
O fata cu care pana la urma am inceput o relatie
De la bun inceput am stiut in ce ma
bag si ca o sa vina o perioada cand va trebui sa locuin la mare distanta unul de celalalt pentru ca in septembrie o sa plece la Facultate (aproximativ 2 ore de condus iar eu inca nu am carnet de conducere)
Ceea ce simt pentru ea nu am simtit pt nici o alta fata in viata mea! Fata asta m-a facut sa ii spun \"te iubesc\" dupa 4 luni de relatie …si cand i-am zis asta, am facut-o pt ca asta am simtit !
Iar mama ei este femeia careia as putea sa ii Zic \"mama\" din suflet, tinand cont ca mama in adevaratul sens al cuvantului ii poti spune doar mamei care te-a crescut si pentru care mi-as da viata!
Am avut o perioada foarte proasta in care singurele persoane care m-au ajutat au fost ele.
Vad in ele putere , incredere , inteligenta si persoanele pe care vreau sa le am langa mine tot restul
vietii !
Acum 2 zile s-a mutat … De atunci , nu imi pot lua gandul de la ea …o vreau langa mine , o vreau cu mine , mi-e dor de ea ,dar din pacate job-ul meu actual nu imi permite sa ma mut in zona unde s-a mutat ea.
Sunt constient ca asta e viitorul ei si ca trebuie sa-si urmeZe visul pentru a realiza ceva in viata …
Repet inca odata ca ceea ce simt pentru ea , nu am simtit pentru nici o fata pana acum.
Problema mea este ca nu mi-o pot scoate din cap , nu mi-a dat niciodata vreun motiv care sa ma faca sa nu am imcredere in ea dat totusi am o mare teama si frica sa nu ma insele ( cum am mai patit-o in relatiile anterioare ) , am o mare frica sa nu isi gaseasca pe altcineva …
Astept un sfat oricare ar fi el !
Va multumesc !

daca te astepti ca te va insela asta va face , atragem ceea ce gandim

Daca ea este ACEEA (aleasa) , veti fi impreuna indiferent de distanta, daca va veti insela ori nu etc…. Pana la urma, iubirea (sentimentul) este in tine. Ea doar ti l-a "trezit". Acest sentiment nu ti-l poate lua nimeni. De tine depinde sa dai prioritate iubirii, sau sa-ti inchizi inima cum ai mai facut-o. Sfatul meu : de cate ori te surprinzi ca-ti este frica, treci imediat pe frecventa iubirii.

Puteti primi sfaturi insa cred ca este important ca solutia de a face fata situatiei sa o gasiti dvs. Apelati la un terapeut care sa va ajute in terapie sa rezolvati temerile din relatiile anterioare-temeri care acum se pare ca va influenteaza relatia. Succes!

Frumoasa poveste ai. Bucura te pt asta. Esti norocos. Ai motiv. Nu mai lasa mintea sa ti joace feste. Tu esti singurul raspunzator pentru viata si fericirea ta. Mergi inainte ca merita.

Spui in felul urmator: "Relatia s-a terminat urat, nu ne vorbim , nu ne vedem , dar nu asta e problema pt ca nici nu imi doream asta !" Poate ca vei fi dezamagit, dar asta chiar este una dintre probleme. Daca separarea de un partener nu este una sanatoasa, atunci duci "simptomele" relatiei anterioare in celelalte relatii. Ca dovada spui "totusi am o mare teama si frica sa nu ma insele ( cum am mai patit-o in relatiile anterioare )". Elementele toxice din relatiile anterioare iti invadeaza actuala relatie. Sfatul meu este sa mergi in terapie sa inveti sa te purifici de frici si neancrederi. Nimeni de aici nu-ti poate garanta ca nu o vei pierde; daca astepti aceasta comfirmare ca sa se dilueze frica, atunci asta nu e o solutie.

Mesaj:
Buna seara! O intrebare…am si eu.Cat de mult este bine sa ti destainui viata intima? Sunt casatorit si am un copil,iar sotia mea a plecat de acasa spunand ca divorteaza,pentru simplul motiv ca nu ma mai suporta.Mentionez ca nu are vreun motiv intemeiat,ci doar dorinta aceasta a ei.Nu sunt betiv,curvar sau violent,ci doar putin mai mult cicalitor si excesiv,poate,de chitibusar cu tot ceea ce-nseamna viata de familie si cresterea prin igiena si educatie a copilului.Sotia este mai delasatoare si acum mi-a "zugravit" o imagine de "calau"!Ea nu a fost o "sfanta" nicidecum,dar…asa am luat-o si mi-am asumat raspunderea pentru ca am/o iubesc! Stiam ca a suferit un viol in adolescenta,dar niciodata nu am cerut explicatii,de ce nu au fost parintii la politie.Acum…copilul(17 ni) m-a facut "un nimeni" si ma roade,daca ar trebui sa stie ca acest nimeni a facut un gest pe care putini l-ar face si…in plus a fost totdeauna aproape de familie!?Multumesc!

nu este bine sa te destainui chiar la toti…sincer inteleg prin ce treci pt ca si ai mei sunt despartiti si sincer lasa-l sa mai cresca si o sa vada singur adevarul….doare stiu ca doare…dar cu timpul o sa inteleaga si o sa vina langa tine….pana atunci RABDARE foarte multa rabdare…

Intrebarea care se pune este cu ce v-ar ajuta destainurile vietii dvs. intime, in functie de destinatarul lor. Daca vreti sa faceti aceste marturisiri prietenilor, ati putea obtine compasiunea lor. De la un psihoterapeut ati putea astepta intelegere, acceptare neconditionata si sustinere in schimbarile pe care vreti sa le faceti in viata dvs.(daca intentionati sa faceti schimbari). Va recomand insa prudenta in destainuirile pe care intentionati sa le faceti copilului dvs, nu ar fi indicat sa-l folositi pe post de munitie ca sa "trageti" in ex-sotia dvs. Lui puteti sa-i oferiti un timp de calitate tata-fiu; marturisiti-i ce simtiti in legatura cu el, vorbiti-i despre dvs, despre ce considerati ca ati gresit dvs, dar nu ii vorbiti urat despre ea. Este totusi, mama lui, si dvs sunteti tatal lui, divortul dintre dvs si sotie, nu va schimba asta. Nu-l puneti sa-si imparta sufletul si /sau sa aleaga intre mama si tata. Acordati-i increderea in judecata lui proprie; isi va face singur o parere. Pana atunci, preocupati-va de modelul pe care i-l oferiti copilului dvs: face mai mult decat 100 de destainuiri. Succes!

Nu are un motiv intemeiat in ratiunea dumneavoastra, insa pentru dansa exista suficiente motive, altminteri nu ar simti nevoia de distanta. Pe de alta parte nu cred ca pe dumneavoastra nu va mai suporta, ci probabil cicaleala din partea dumneavoastra. Aceasta cicaleala ii transmite constant acelasi mesaj: "Nu faci nimic bine", sau "Nu esti buna de nimic". Dupa cativa ani in care a receptat aceste mesaje, e de inteles ca nu mai poate accepta aceasta atitudine care o devalorizeaza, din partea omului care a vrut sa-si petreaca viata cu dansa, tocmai datorita faptului ca este foarte valoroasa pentru el. Probabil ca a observat si fiul dumneavoastra cat de suparata si nemultumita este mama lui; probabil ca a interceptat si el acelasi mesaj potrivit caruia mama lui nu ar fi buna de nimic. Si, in consecinta, ca sa va mai taie din increderea conferita de perfectionismul dumneavoastra, intr-un moment de suparare v-a spus acelasi lucru pe care il transmiteti sotiei de ani de zile. Cu siguranta acest mesaj este receptat gresit, datorita distorsiunilor care au aparut in nenumaratele secvente de comunicare. Ma gandesc si ca s-ar putea sa ramaneti extrem de surprins de ceea ce cred eu ca sotia dumneavoastra a interpretat. Poate ca nu ati intentionat niciodata sa o faceti sa se simta atat de lipsita de valoare. Dar asta se datoreaza comunicarii deficitare. Acum… dumneavoastra ce vreti sa destainuiti? Si ce doriti exact sa obtineti in urma destainuirilor?Compatimiri sau posibile explicatii a cauzei pentru care a plecat sau confirmari a faptului ca dumneavoastra nu sunteti responsabil pentru plecarea ei sau tehnici de readucere inapoi?Si eu va recomand prudenta in destainuiri pentru ca riscati sa ii zugraviti o imagine si mai nefavorabila, care ii va intari credinta ca nu ati valorizat-o si ca a luat decizia cea mai buna. Dar daca va doriti sa intelegeti care este partea dumneavoastra de responsabilitate sau daca doriti sa va intelegeti pe dumneavoastra mai bine, atunci va recomand sa va programati la un psihoterapeut si sa-i faceti lui aceste destainuiri. Veti avea mult mai multe beneficii. Succes!

Sunt cam 300 de femei la un barbat. Poate chiar mai multe. Ei zic sa va incercati norocul in alta parte. Cat despre fiu, intelegeti-i tristetea, iar dvs. aveti dreptul sa va refaceti viata.

A-ti petrecut atìtia ani frumosi impreunä.Acum e timpul sä vä intelegeti mai bine,este un punct crucial dar intoarceti-vä privirea spre sotie si cäutati schimbarea.Are nevoie sä fie apreciatä si dacä jumätatea ei nu o face atunci cade in depresie si veti suferi toti si copilul are mare nevoie de ambii

Mesaj:
indepartez toti barbatii.
buna ziua.am tot incercat sa fiu cu cineva care imi place,dar din cauza posesivitatii ii indepartez.mi s-a spus in repetate randuri sa am rabdare si pur si simplu nu pot.ce sa fac sa ma pot controla?din dorinta de siguranta si din dorinta de a cauta si da afectiune grabesc lucrurile si stric tot.

Nu prea inteleg cum anume procedezi, dar pot sa-ti spun un lucru: un catel, sau un caine mai mare iti poate da un sentiment de siguranta, ofera si apreciaza afectiunea…chiar daca este in lesa. Un barbat este o fiinta umana; are nevoie (ca orice fiinta umana) de libertatea de a decide unde si cu cine vrea sa fie. Stai de vorba cu un psihoterapeut despre aceste tendinte posesive. Intre timp… o pisica te poate invata mai mult despre libertatea personala in relatii.

Da… autocontrolul se invata; nu te nasti cu el. Tota asa te poate invata un specialist cum sa ai o mai mare toleranta la frustrare. Daca iti este afectata calitatea vietii, atunci te sfatuiesc sa apelezi la un psihoterapeut. Succes!

Mesaj:
Buna, am o relatie de 2 ani cu un baiat pe care am ajuns sa il iubesc mai mult decat pe mine, si el imi spunea la inceput ca ma iubeste dar acuma in ultimul timp nu mi-a mai spus, ne certam foarte des din motive aiurea, el incepea scandalul si eu eram cea care isi cerea scuze el tot imi spunea gata nu mai vreau sa aud de tine, si asa era de fiecare data. Acum ne-am certat din nou tot din cauza lui, iar am insistat eu cu impacarea numai eu il caut il sun el vrbeste urat cu mine, a trecut o zi si nu ne-am impacat. Nu stiu ce sa fac parca sunt dependenta de el, nu pot fara el il vreau vreau sa ne impacam, ce sa fac?

Pana si religia ne invata sa iubim aproapele "la fel ca pe noi insine".Cu accentul pe "LA FEL" Poate e timpul sa te iubesti si pe tine LA FEL, si sa te porti frumos CU TINE, in asa fel incat sa nu mai accepti sa fii tratata urat, in numele iubirii. Iubirea nu are nimic de-a face cu acest gen de relatii. Psihoterapia te poate ajuta sa intelegi ce se intampla si cum poti schimba situatia. Succes!

Uite, iti propun un experiment cu sanse de reusita de peste 90%: timp de o saptamna abtine-te sa-i dai vreun semn de viata (nici un sms, nici un mesaj, nimic pe fb, etc). In maxim o saptamana iti garantez ca te va cauta. L-ai obisnuit sa-l contactezi tu. In consecinta, se asteapta sa-l cauti. Daca schimbi comportamentul tau si nu-l cauti, asteptarile lui nu se mai implinesc. Atunci, va interveni curiozitatea in prima faza, apoi nelinistea care il va determina sa vada ce s-a intamplat. Dar trebuie, cu orice pret sa te abtii sa-l cauti. Si cand te va cauta el, sa-ti amintesti ca motivul lui e curiozitatea si faptul ca asteptarile lui nu s-au implinit… dar nicidecum marea iubire. il mai vrei chiar si in conditiile astea? Crezi ca-l iubesti atat de mult pentru ca ti-a implinit niste nevoi (tu stii care); insa acum, se pare ca nu mai este dispus sa-ti implineasca acele nevoi. Nu confunda implinirea nevoilor cu iubirea. numai bine!

Mesaj:
Buna ziua. Sunt disperata. Nu stiu ce sa mai fac…. am intrat itr-un cerc vicios din care nu pot sa mai ies. Totul a fost oarecum bine pana la inceputul acestui an scolar cand m-am decis nestiind nimic despre meseria de invatator sa profesez in acest domeniu.
Am intrat in acest sistem si nu mai pot face nimic pentru a da inapoi dar din pacate nici inainte nu mai pot da… ca as dezamagi foarte multe persoane care si-au pus vorba si obrazul pentru mine ca sa pot sa obtin acest post.
Am un copil de aproape doi ani. De cand s-a nascut nu am mai vazut mai nimic frumos la viatza cu toate ca ar fi trebuit ca e o fetita minunata. Imi iubesc mult fetita, dar ganduri negre ma incearca zi de zi.
Zilele trecute chiar ma gandeam sa fug de acasa ca ma coplesesc gandurile ca nu o sa reusesc nimic in viatza.
Tot timpul doar negativ gandesc… oricat as incerca nu vad nimic bun in viatza mea… chiar daca am un sot iubitor care imi este alaturi, o fetita minunata si desteapta… constientul imi spune ca ar trebui sa ma bucur enorm de aceste daruri minunate ce le am in viatza mea… dar nu reusesc… am cateodata chiar si ganduri sinucigase sau sa fug de acasa… sunt disperata… acum ar trebui sa ma pregatesc pentru sedinta cu parintii la ora 16, mai am 2 ore, dar nu reusesc deloc sa ma concentrez… VA ROG AJUTATI-MA!!! SUNT DISPERATA… nu am mai dormit bine de cateva saptamani… ma trezesc noaptea si ma gandesc daca o sa reusesc ce am de facut pe a doua zi.
Am noroc de mama mea ca are grija de fata (e la ea la 100 km distanta) ca sa nu imi preia aceste sentimente, si de scoacra mea care are grija de gospodarie, si sa faca de mancare… nu mai am interes pentru nimic…. am o groaza de facut pentru scoala si asta imi manaca tot timpul… daca reusesc sa dorm 2-3 ore linistite pe noapte este bine.
Va rog mult ajutati-ma.

Folosiţi anticoncepţionale ? Asta ar fi doar una din cauzele care predispun către acumulările de cupru la femei. http://wp.me/p48646-3u6″Excesul de cupru este de asemeni întâlnit frecvent la adulţi, în special femei. Din nou, estrogenul este un important factor contributiv, din cauza strânsei asocieri dintre cupru şi estrogen. Suplimentar creşterii normale a estrogenului în ciclul menstrual, estrogenul tinde să crească în al treilea trimestru de sarcină, contribuind astfel la depresia post-partum şi alte probleme psihologice la unele femei. În plus, femeile (şi fetele adolescente) care folosesc ‘pilula’ pentru contracepţie, cresc cantitatea de estrogen în sistem. Ceea ce este strâns corelat cu tendinţa de a experimenta depresia, tulburarea de panică, şi tulburarea obsesiv compulsivă.”

La fel de bine aţi putea avea o infecţie cu Toxoplasma: http://wp.me/p48646-1dn Peste toate acestea se pot suprapune diverse carenţe nutritive: folat (aţi evitat frunzele verzi ?), omega 3 şi vitamina E, zinc, B12. Respectiv suplimentând cel puţin cu unele din acestea, starea dvs. s-ar putea îmbunătăţi vizibil.

cred ca cel mai mult v-ar ajuta niste sedinta de psihoterapie. problema pare sa aiba radacini care nu cred ca pot fi cuprinse aici intr-un raspuns pe internet bazat doar pe un mesaj digital. cu siguranta exista o rezolvare pentru situatia in care va aflati si o veti putea gasi dupa ce va linistiti mai intai si apoi dupa ce incepeti o explorare in interiorul dvs pentru a gasi aceste solutii.

Sa le luam pe rand: 1)Faptul ca ati dezamagi persoanele care v-au ajutat sa “intrati in sistem” nu este un motiv pentru care sa ramaneti intr-o profesie care nu va (mai) aduce satisfactii. Este viata dvs., si aveti dreptul sa decideti cum vreti sa o traiti. Daca persoanele se simt dezamagite de deciziile pe care le luati, este numai problema lor. 2) Nu neglijati starile depresive pe care le traversati incepand de la nasterea fetitei, ele trebuie discutate cu un psihiatru-pentru un eventual tratament- si cu un psihoterapeut care sa va insoteasca in procesul de intelegere si restructurare a vietii dvs., inainte ca simptomele sa se agraveze. Curaj!

ORICE SE POATE CAND VREI SI AI INCREDERE IN TINE.!

Pentru o clipa va opriti, va cautati un loc unde sa fiti singura, va asezati culcat sau in sezut intr-o camera bine aerisita si va concentrati asupra respiratiilor dvs. Inspirati incet numarand in gand pana la 4, mentineti apoi respiratia intr-un platou numarant tot pana la 4, apoi, mai incet, dati drumul la respiratie avand grija sa numarati 101, 102, 103 si 104. Dupa ce repetati de 3 ori aceste respiratii, stati lungita pe spate, cu mainile pe langa corp fixand un punct pe tavan. Ramaneti in postura asta pana v-ati relaxat. Gata, acum sunteti mai linisita, viata este frumoasa si merita traita din plin! Nu lasati starile descrise de dvs. sa va copleseasca. Cea mai buna investitie este in dvs. mai ales ca aveti familia alaturi, un copil minunat si sunteti tanra, deci mergeti la psiholog, nu amanati si impreuna cu el veti face ceea ce trebuie facut ca sa va puneti pe linia de plutire. Nu uitati, orice amanare este un act de autosabotare sau aceasta stare va aduce beneficii pe care nu le consitentizati.

Din ceea ce descrieti, aceste stari nu sunt niste stari de disperare trecatoare, de care avem cu totii parte la un moment dat, in viata. Pare a fi depresie postpartum, care se poate declansa imediat dupa nastere sau chiar si la un an dupa nastere. In majoritatea cazurilor, se declanseaza din cauza hormonala peste care se suprapun circumstantele mediului. Nu neglijati aceasta problema si daca ati gasit puterea sa va adresati acestui grup, am incredere ca va veti putea adresa medicului de familie, psihiatrului si psihoterapeutului. Ceea ce traiti acum, sunt simptomele comune in depresie; deci nu sunteti singura care trece prin asa ceva. Dar, vestea buna este ca exista tratament: medicatie psihiatrica combinata cu psihoterapia. Amintiti-va cum ati fost inainte de nastere. Aceasta este doar o perioada… nu veti ramane asa mereu. Si… cata vreme nu va mai satisface nimic, e normal ca nici meseria sa nu va aduca satisfactii. Cu siguranta solicitarile mediului de lucru depasesc capacitatea dumneavoastra de adaptare. In felul acesta, peste depresia postpartum se suprapune si stresul, iar starile deprimante capata amploare. Eu nu va recomand sa abandonati aceasta meserie in acest moment; nici sa nu o abandonati niciodata. Ideea este sa asteptati momentul potrivit pentru aceasta decizie. cred ca orice ar lua locul acestei activitati in acest moment, ar fi la fel de stresant pentru dumneavoastra. Asadar, cereti ajutor specializat si dupa tratament, atunci cand veti vedea viata ca si inainte, ganditi-va daca aceasta meserie va reprezinta sau nu si atunci luati decizia definitiva. Cat despre dezamagirea celor care s-au zbatut sa obtineti acest post, ganditi-va cat ar creste ea in mintea lor, stiind ca si-au pus “barba” pentru cineva incompetent in acest domeniu. Poate ca intr-un alt domeniu puteti chiar straluci. de ce sa pierdeti o sansa in viata, de dragul mentinerii unei aparente in ochii altora. Cu bunul simt sau cu recunostinta pe care probabil simtiti ca o datorati cuiva, se poate rezolva elegant prin comunicare deschisa; dar si aici puteti exersa cu un psihoterapeut mai multe variante. Asa ca nu mai pierdeti timpul cu disperarea si treceti la actiune; altminteri veti simti efectele inactiunii. Numai sanatate!

Mesaj:
Buna seara, sunt F. am 23 de ani.

Recent, am aflat ca dintii de sus frontali imi vor cadea si numai pot face nimic. Voi face doar o curatare profesionala… De cand am aflat plang in toata ziua, nu pot dormi noaptea, am intepaturi la inima, cateodata nu imi ajunge aer… Am cautat diferite articole…mai rau am facut! Ajutati.ma va Rog! Cum sa procedez?

Multumesc.

sincer incearca mai intai sa te calmezi…deoarece nu rezolvi nimic daca plangi…este foarte bine ca ai fost la un stomatolog….

Probabil , o paradontoza . Stomatologul te va ajuta .

ba rezolvi ceva daca plangi, iti descarci toata spaima in loc sa o tii in corp sa te imbolnaveasca. inteleg foarte bine prin ce treci, nu stiu insa care este situatia ta medicala, de ce iti vor cadea dintii? ce a spus stomatologul? ai facut 2-3 controale pentru a fi sigura de acest rezultat? in ziua de azi exista mai multe solutii, exista punti, coroane, implanturi etc. poti alege impreuna cu dentistul solutia care ti se pare tie cea mai convenabila.

Şi eu am pierdut treptat o parte din dinţi până la 34 de ani. Cădeau… nu se ştia de ce. Am întâlnit la un moment dat într-un plafar un farmacist foarte inteligent (lucra acolo), care m-a sfătuit după o scurtă discuţie: "Înseamnă că ai o problemă metabolică şi în ultimii ani ai pierdut calciu în ritm accelerat. Dacă aş fi în locul tău aş face mai multe analize, vitamina D sau altele." S-a dovedit că în cazul meu fenomenul era provocat de celiachia nediagnosticată. Deci nu începe să plângi, ia nişte parale şi mergi la mai mulţi medici, vezi care este de fapt problema ta.

O proteza va rezolva tot, si nu plange pentru ca esti inca tanara

Exista implantul.

Poate exista si un grup "Intreaba stomatologul online"! Cred ca un (alt) stomatolog ar putea sa-ti dea raspunsul la intrebare.

nu ai de unde sa stii peste cat timp iti vor cadea,poate zeci de anii,pana atunci bucurate de ei,mergi la un stomatolog,eventual pentru un consult,poti consulta si un alt medic,iar daca starile de rau continua,poti apela la un psihoterapeut.Toate cele bune!

exista posibilitatea de a lipi pe dinti in interior o banda subtire invizibila care i tine legati unul de altul ( cei 4) pentru a fi mai puternici. Am asa ceva. Si tu la randul tau ii simti mai puternici. Cleaning ul profesional din 3 in 3 luni e obligatoriu. Clateste gura cu apa cu sare de 3-5 ori pe zi. Apa cu bicarbonat deasemenea foarte buna in clatirea gurii.

Nu face din tantar armasar ! Dintii nu sunt de neinlocuit ! Si, daca n-ai bani pentru asta, se poate si fara. Important e sa ai incredere in tine, sanatate si speranta ! Viata ne trece prin multe incercari.

Cred ca este foarte neplacut sa treci prin asa ceva la varsta ta. Dar… este cel mai grav lucru din lume? Uite, eu vad unul si mai grav: intepaturile la inima pe care ti le provoci fara sa stii. Si daca te mai gandesti, cu siguranta vei descoperi si alte lucruri mai grave decat do dinti pierduti. nu uita: este foarte neplacut, nu grav!

Mesaj:
Buna.Nu stiu in ce situatie am ajuns momentan, stiu doar ca sunt ft trista. Toata copilaria am fost grasa si asta a atras multe complexe, unele din cauza conditiei altele din cauza oamenilor rautaciosi.De un an am reusit sa slabesc. am 57 de kg si un 1,67 inaltime deci proportiile mele nu sunt neaparate mari. ei bine, abia daca mai pot iesi pe strada cu iubitul meu(suntem de 1 an impreuna, el m-a ajutat si motivat sa fac o schimbare) si simt ca orice femeie e mai frumoasa, mai sexy. pt mine nu sunt de ajuns niciuna din calitatile mele..pur si simplu duc un razboi cu subconstientul meu si mereu pierd..constient. Inainte sa l cunosc pe el, am ramas insarcinata cu fostul. Am facut avort pt ca viitorul nu suradea nici lui, nici mie. O perioada dupa am incetat sa ma machiez, sa ma aranjez iar tinutele mele se rezumau la orice bluza larga si orice fusta sau pantaloni lalai. Nu reusesc pur si simplu sa ma consider o femeie frumoasa. Fiindca mereu am fost grasa iar sora mea cu 3 ani
mai mare slaba, mereu am simtit ca sunt respinsa desi de multe ori oamennii au ramas prieteni cu mine iar de ea nu vor sa-si aminteasca. Nu stiu cum pot iesi din cercul asta vicios, intr un fel stiu ca e doar in mintea ta dar mi-e foarte greu sa lupt in fiecare secunda cu asta. mereu aleg usa pe care scrie" esti o grasa. deloc sexy si intr-o zi el va pleca. esti varza. urato". ce pot sa fac? am nevoie de ajutor va rog

Solutia este sa faceti psihoterapie. Singura nu aveti cum sa iesiti din acest cerc vicios. Aveti nevoie sa va resetati subconstientul legat de anumite programe pe care le ruleaza dar nu va mai servesc. Daca sunteti din zona Constantei puteti sa ma sunati la telefon 0744332970. Succes in rezolvarea situatiei

Mesaj:
Buna ziua. Sunt disperata. Nu stiu ce sa mai fac…. am intrat itr-un cerc vicios din care nu pot sa mai ies. Totul a fost oarecum bine pana la inceputul acestui an scolar cand m-am decis nestiind nimic despre meseria de invatator sa profesez in acest domeniu.
Am intrat in acest sistem si nu mai pot face nimic pentru a da inapoi dar din pacate nici inainte nu mai pot da… ca as dezamagi foarte multe persoane care si-au pus vorba si obrazul pentru mine ca sa pot sa obtin acest post.
Am un copil de aproape doi ani. De cand s-a nascut nu am mai vazut mai nimic frumos la viatza cu toate ca ar fi trebuit ca e o fetita minunata. Imi iubesc mult fetita, dar ganduri negre ma incearca zi de zi.
Zilele trecute chiar ma gandeam sa fug de acasa ca ma coplesesc gandurile ca nu o sa reusesc nimic in viatza.
Tot timpul doar negativ gandesc… oricat as incerca nu vad nimic bun in viatza mea… chiar daca am un sot iubitor care imi este alaturi, o fetita minunata si desteapta… constientul imi spune ca ar trebui sa ma bucur enorm de aceste daruri minunate ce le am in viatza mea… dar nu reusesc… am cateodata chiar si ganduri sinucigase sau sa fug de acasa… sunt disperata… acum ar trebui sa ma pregatesc pentru sedinta cu parintii la ora 16, mai am 2 ore, dar nu reusesc deloc sa ma concentrez… VA ROG AJUTATI-MA!!! SUNT DISPERATA… nu am mai dormit bine de cateva saptamani… ma trezesc noaptea si ma gandesc daca o sa reusesc ce am de facut pe a doua zi.
Am noroc de mama mea ca are grija de fata (e la ea la 100 km distanta) ca sa nu imi preia aceste sentimente, si de scoacra mea care are grija de gospodarie, si sa faca de mancare… nu mai am interes pentru nimic…. am o groaza de facut pentru scoala si asta imi manaca tot timpul… daca reusesc sa dorm 2-3 ore linistite pe noapte este bine.
Va rog mult ajutati-ma.

In primul rand, legat de ceea ce simtiti, de emotii si gandurile negative. Ar trebui sa luati in considerare ideea de a vorbi cu un dr psihiatru si cu un psiholog, pentu a reusi sa gestionati mai bine starile depresive. In al doilea rand, legat de scoala…este normal sa va simtiti coplesita de sarcini, mai ales daca este primul an scolar. Sunt multe de facut, multe responsabilitati, dar puteti gasi ajutorul la colegii dvoastra mai vechi in sistem. Vorbiti cu celelalte invatoare, rugati-le sa va ofere niste repere, nistre instrumente de lucru, planificarea unei sedinte, cereti resurse; cereti pareri, veti vedea ca fiecaruia i-a fost dificil in primul an de munca, mai ales intr-o astfel de meserie. Oferiti-va un timp sa va acomodati, cateva luni, timp in care fiti blanda fata de dvoastra. Nimeni nu s-a nascut invatat si priceput. Apoi, daca va dati seama ca nu va potriviti deloc pe acest post, ca nu va place ceea ce faceti, discutati cu familia, cu sotul – exprimati ceea ce simtiti, cat va este de dificil. Nimeni nu poate sa fie atat de absurd incat sa va “oblige” in vreun fel sa ramaneti invatatoare…indiferent de cate sacrificii s-au facut. Poate s-a luat o decizie mai putin buna, dar lucrurile astea se mai intampla. Pentru o clarificare in ce priveste o viitoare meserie, puteti apela la un consilier de orientare in cariera care sa va asisste sa luati decizia potivita pt dvoastra

in loc de psihiatru puteti beneficia de terapie bowen pentru echilibrara chimiei creierului. Intrati pe site-ul bowtech.ro ca sa vedeti ce inseamna si sa cautati un terapeut in zona dumneavoastra. La o prima vedere suferiti de depresie postpartum facuta si pe un fond de insatisfactie profesionala la momentul sarcinii. V-ar ajuta mult si psihoterapia ca sa schimbati tiparele comportamentale care v-au adus aici. Spor si sanatate