Mesaj:
De 3 luni am inceput o noua viata,familie.
Am cunoscut un barbat niciodata casatorit,dar cu un copil de 6 ani pe nume Andrei pe care l-a crescut singur de la 3 luni.
Acum ne-am casatorit si formam o Familie fericita,mai ales copilul acceptantu-ma in viata lui nu ca o simpla femeie ci ca pe o Mama.
Tot timpul exista un dar.
Am observat ca Andrei devine foarte recalcitrant,foarte nervos si foarte plin de furie cand tatal lui si nu numai i se adreseaza cu un sfat sau ceva ce trebuie sa ia aminte ca nu e bine,tot ce inseamna nu este o adevarata lupta.
Devine furios,nervos,maraie,incepe sa tipe sa-si bage mainile in urechi pentru a nu mai auzi vorbele noastre,se pune pe plans si fuge trantind usile.
Ca mai apoi peste cateva Minute sa se intoarca la noi ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat,zambind,papandune etc….
Va rog am nevoie de un sfat,
este posibil si normal ca un copil sa reactioneze asa tot timpul?
Va multumesc!

ce vârstă avea copilul când ați intrat în relație? ce vârstă avea copilul când v-ați căsătorit? observați foarte atent modul în care tatăl copilului s-a implicat în educarea lui (autoritar, permisiv, blând, cald, ferm, prin condiționare, etc). Observați-vă pe dvs., dacă lucrați diferit din pct acesta de vedere. De cât timp sunteți și dv. implicată direct în educarea efectivă a copilului? Și cum anume o faceți? S-a schimbat ceva în rutina educațională a lui Andrei? Rolul întrebărilor este clarificarea, deoarece în baza a ceea ce ați scris este foarte greu să ne dăm ca specialiști cu părerea fără să lucrăm efectiv cu copilul și familia dvs. Recomand o consiliere familială care să vă ajute să înțelegeți ce se întâmplă și cum anume să faceți față provocărilor. Contactați-mă pe privat. O zi buna

Puteţi menţiona şi ce include dieta copilului. Fiindcă: http://wp.me/p48646-2IL”Hipoglicemia este cunoscută că ar cauza probleme comportamentale şi manifestări colerice la copii. Toate acestea pot fi prevenite ingerând fibre concentrate, care prin ingestia fibrelor vor provoca o creştere mai blândă a glicemiei.”

Cu siguranţă ar avea de câştigat printr-o dietă cu mai puţini carbohidraţi. Mai sunt şi alte idei care pot fi avute în vedere apropo de alimentaţie. Reveniţi cu un mesaj dacă doriţi mai multe informaţii.

Mesaj:
Buna ziua.
Problema mea este urmatoarea: in fiecare zi sunt suparat,trist,fara chef de viata.Deja nici nu mai stiu de ce sunt suparat..
Atunci cand indeplinesc o misiune in viata(sa fac bani, sa am o relatie,etc) ma simt bine doar cateva zile, apoi revin la starea depresiva.
Ce imi recomandati sa fac ca sa ma simt mai bine?
Mentionez ca nu am incredere in mine.
Multumesc

ce pot recomanda este psihoterapie. Ma gandesc ca s-au adunat foarte multe in viata Dvs care v-au iesit de sub control, plus incredere scazuta poate rezulta ceea ce descrieti mai sus. Succes!

Prea putine date . Poate tine de o anumita experienta din trecut , problema este ca nu te simti motivat, trebuie vazut ce substrat are depresia pe care o acuzi . Recomand un psiholog clinician . Te mai astept, daca vrei . Sanatate!

E bine ca-ti constientizezi starile, e bine ca stii ca esti capabil sa faci bani si sa ai relatii . E bine ca vrei mai mult si ca doresti sa ai o mai mare incredere in tine . Straduieste-te ! Esti propriul tau stapan !

Indeplineste cat mai multe misiuni, incepand cu cele mai banale si crescand treptat nivelul de dificultate. Pur si simplu ia un caiet si scrie ce ar trebui sa indeplinesti in ziua respectiva oar la sfarsitul zilei bifeaza-la. Evident ca mai sigur dar mai scump este cu un specialis. Depinde de tine. In in lupta cu viata si propriul sine, nu invinge nici cel mai puternic, nici cel mai daruit cu multe haruri, ci cel mai decis.

Mesaj:
Buna ziua!Inainte de toate vreau sa va spun ca nu ma incadrez in niciun aspect de mai sus. NU imi dau seama de unde ar trebui sa incep. In ultimul an totul este pe dos in viata mea . Tin sa precizes ca am doar 16 ani. Mi-e foarte greu sa vorbesc pentru ca nu stiu cum sa-mi spun intrebarea cat mai corect. Stiu ca daca incep in a-mi povesti viata din ultimul an v-as plictisi si stiu ca voi rata cate un amanunt foarte important “pe drum”. Sunt la liceu, in clasa a Xa si sunt impreuna cu un baiat in varsta de 24 de ani de 3 ani. Dupa 4luni de relatie, fiind si Craciunul parintii mei mi-au dat voie sa merg sa-mi intalnesc socrii. Acestia fiind buni prieteni cu tatal meu (pe mama nu prea o cunosteau) de aceea mi-au permis mie, o copila de 13 ani sa merg asa devreme sa-mi cunosc viitorii “parinti” . Toate bune si frumoase. Ma simteam nemaipomenit! Ne vizitam reciproc. Dumnealor veneau la parintii mei si invers. Era perfect pentru ca, de mica eu imi doream sa ma inteleg bine cu socrii, pare prostesc, dar asta imi era o mare dorinta. Nu ma intrebati de unde pana unde, pt ca nu voi sti sa va raspund! Dupa aproape 2ani, prietenul meu a plecat in Germania la munca, asta nu fiind prima lui plecare, dar aceasta fiind cea mai lunga (7 luni). Dupa ce a plecat .. Am uitat sa precizez, mama sa lucreaza in Italia si vine foarte rar acasa, Sa revin . Dupa ce a plecat iubitul meu , tineam legatura cu ambii parinti ai lui. Ne intelegeam de minune. O sunam pe mama soacra in Italia, ea imi returna apelurile, pana cand … Iubitul meu are inca 2 frati (18 si 20 de ani) si o sora ( 17 ani) in aceeasi clasa cu mine. Sora lui nu ma place si nu m-a placut vreodata. Am ajuns la concluzia ca era geloasa din pricina faptului ca parintii ei tineau la mine si ne intelegeam foarte bine. Sora lui i-a zis mamei sale ca eu i-am cheltuit banii baiatului ei (iubitul meu) , ca mi-a cumparat una alta.. etc. Cei drept prietenul meu a fost plecat in Italia cu un asazis prieten si si-a luat o teapa de numa’. I-a fost foarte greu si mi-a marturisit abia cand a venit dupa 2 luni acasa. Eu eram singura care stia si mi-a spus sa nu le mai zic alor mei si alor lui. De aici sora lui a inceput totul .. Stia ca Andrei ( iubitul meu) a venit lefter acasa si a avut motiv sa ma injoseasca in fata alor ei. Si apropo , parintii lui sunt acel gen de parinti care isi trimit copii pentru a munci, iar banii sa le dea tot lor. Anume, prietenul meu a fost mult timp plecat inainte de a ne cunoaste si toti banii agonisiti sa-i dea lor. Acuma, de cand este cu mine, Andrei isi doreste o familie cu mine si eu cu el, iar banii pe care ii face ii strange pentru o casa si un viitor frumos. Sa revenim. Sora lui i-a spus mamei soacre ca eu i-am mancat banii.. etc. Mama soacra i-a lasat mesaj pe facebook lui Andrei, intamplarea facea ca eu sa fiu intrata pe contul lui. In mesaj scria foarte urat despre mine , ca eu i-am mancat banii .. si etc. Eu, fiind mai impulsiva m-am suparat si i-am zis ca sunt eu intrata. Ma tot suna, eu ii respingeam si ma tot intreba ce caut la Andrei pe facebook.. din prostie i-am zis “Va rog frumos nu mai vorbiti intr-aiurea, scutiti’ma de magaria si minciuna asta. Dvs nu stiti cum a dus-o Andrei in Italia, nu am avut ce ban sa-i mananc!” Ce a aprins-o a fost “scutiti-ma” ,un cuvant urat, stiu, dar la nervi omul face si spune multe. Va dati seama ca dupa aceea a fost un scandal mostru , mi-am cerut scuze de mii de ori , la fel si mama mea care ,saraca, nu avea nicio treaba. A fost tarat in noroi degeaba! Pe mine m-a facut in tot felul , o vara intreaga (vara trecuta) m-a bagat in mormant. Ma simteam inutila. Prietnul meu a incercat sa-i calmeze ,dar nu a reusit. ii ignora doar sa-si deie seama ca ma iubeste si gresesc ,dar nimic. La un momentdat m-am saturat. Am decis sa ma despart de el,nu pt binele meu ,ci pentru binele lor. Binele parintilor lui. Ai mei ma vedeau ca sufar, imi ziceau sa ma impac cu el ca sufar enorm dupa el, el ma suna in fiecare zi. Timp de 3 saptamani am fost despartiti. In aceste 3 saptamani m-am hotarat sa-l uit pe Andrei , imprietenandu-ma cu un alt baiat. A fost olovitura sub centura pentru fostul meu iubit. Cu acel baiat , tot Andrei, pura coincidenta , am vorbit doar 3zile. El voia sa continuam,eu nu ma simteam in stare, gandul imi era la fostul meu iubit! Parintii lui era in al9lea cer ca au scapat de mine. Va vine sa credeti? Ma faceau “curva” , pe mine ,o copila de 14 spre 15ani. Singurul barbat din viata mea fiind doar fiul lor. Barbatul vietii mele. Sa revenim… Nu am mai rezistat si m-am impacat inapoi cu iubitul meu . Plangeam amandoi ca 2nebuni la web (el era in Germania) de fericire, bineinteles. Parintii lui iar au inceput. M-au vorbit la orice persoana din sat. Eu locuiesc la sat, nu oras. Toata lumea venea la mama mea si ii spuneau ce a mai zis mama soacra. Ziceau ca ar trebui sa ma despart de el ca sunt doar o copila si aceste minciuni ma vor distruge. Asa e, m-au distrus! Nu mi-am dat seama vara trecuta ,dar acum da! Dupa ce am inceput clasa a IXa , Andrei mi-a trimis 50 de euro pentru a-mi cumpara niste pastile (asta este o alta poveste ce cred eu , ca e rezultatul de la cele intamplate pe timpul acelei veri blestemate). Sora lui a venit si mi-a dat banii intr-un biletel. Banii erau la ei pentru ca , Andrei i-a trimis 700de euro tatalui sau deoarece il durea spatele si avea nevoie de bani pentru pastile. Asta fiind o minciuna, am aflat mai tarziu. Pe biletel tatal sau a scris ceva foarte urat. Mi-a jignit mama si pe mine la fel. Ne-au facut proaste si pe mama a huiduit-o :”La munca , nu la intins mana!” Ei de fapt, la fel si parintii mei nu stiau ca eu am nevoie de bani pentru medicamente si nici in ziua de azi nu stiu. Credeau ca e cadou pentru ziua mea … Efectiv, m-a distrus. Telefoanele nu conteneau sa sune. Ma amenintau sa le las baiatul si etc.. Acum o saptamana ,mama lui Andrei s-a intors acasa si a zis ca numai are nimic cu mine si a.m.d. Pe mama mea nu o mai pot intoarce ,e suparata la maxim si a zis ca nu o va ierta niciodata. Si ,am uitat sa precizez. La revelion 2014 am fost la dansa acasa fara ca ai mei sa afle si mi-am cerut scuze, le-a acceptat ca mai tarziu, dupa o luna cand ajunge in Italia sa inceapa din nou sa ma vorbeasca si sa ma huiduiasca. Va rog ajutati-ma. Asta e doar un rezumat. Daca ar sti careva ce e cu mine.. cum ma simt , ce sa fac. Ma simt distrusa, imi vine sa plec departe. Sunt o persoana care pune totul al inima. Orice lucrusor pe care mi l-a zis acum 3-4-7 luni , eu mi-l aduc aminte acum si ma simt ingrozitor, un nimic! Parca nu mai am pentru ce trai! Ajutati-ma! O seara buna si ma scuzati pentru timpul rapit!

Esti foarte tanara, si , la aceasta varsta, faptele par mult mai grave decat sunt ! Partea buna este ca ai toata viata inainte! Sa termini liceul, sa faci o facultate…. Cat despre prietenul tau, el trebuie sa decida daca se poate desprinde de parinti pentru un viitor cu tine. Tu mergi pe drumul tau si apreciaza-te la adevarata ta valoare! Si nu permite nimanui sa te huiduiasca (ii poti respecta parintii, dar nu citi ce-ti scriu, nu-i asculta daca suna etc.). Fruntea sus!

ce as putea sa iti sugerez ar fi mai de gabra o aducere aminte: tu si prietenul tau sunteti un cuplu, nu esti doar tu impotriva familiei lui si invers! Din ce ai scris pari o persoana suficient de matura incat sa iei hotarari adecvate situatiei in care te afli, insa nu uita ca sunteti doi si ca ce se intampla va afecteaza pe amandoi, deci si raspunsurile ar fi bine sa fie ale voastre, nu ale unuia. Sper ca iti este de folos aceasta sugestie si va doresc succes!

Cum o fi sa nu mai ai pentru ce trai la 16 ani ?! Eu cred ca ai pentru ce trai , si inca cum ! Totul este sa te gandesti ce conteaza mai mult – tu si prietenul tau, care iti este alaturi, sau parintii lui care sigur sunt gelosi ? Ca sa nu mai spun de sora lui , care sigur isi doreste sa aiba si ea norocul tau , de-a intalni un baiat care s-o iubeasca in acelasi fel . Fa-ti planuri de viitor , termina scoala cu fruntea sus , lasa barfele in spate-gura lumii doar pamantul o astupa- comunica si cu mama ta , are nevoie .Cam atat . La varsta ta , problemele par mai mari decat sunt in realitate , si tu ai spus ca pui totul la suflet . Ia-o usor si pe primul plan sa fi mereu doar tu . Bafta! Te mai astept!

Mesaj:
buna ziua.sora mea are 43 de ani a fost diagnosticata cu tulburari psihice delirante persistente.nu este deacord si nu crede ca este bolnava.nu accepta nici un fel de tratament.i s-a prescris haloperidol si alte medicamente.locuieste singura.nu lucreaza,este expert-contabil .a reziliat toate contractele fiind convinsa ca are de incasat multi bani facindu-i proiecte unui miliardar.intrebarea mea este daca nu va lua tratament ce se va intimpla?boala va inainta.cit de tare se poate agrava.?medicii au spus ca va trebui sa ia calmante toata viata si nu exista medicamente care sa o readuca cu picioarele pe pamint.banii care ii trimit sa manince ii cheltuie pe tigari si coca-cola.maninca putin.va rog da ti-mi un raspuns.sunt plecata din tara o ajut prin prieteni si trimitindui bani sa se intretina.la revedere.

problema este ca daca nu ia tratament… boala continua si se agraveaza. Cu tratament poate fi tinuta sub control in functie si de gradul la care s-a ajuns. Ce puteti face este sa discutati cu un avocat si sa incepeti demersurile de internare fortata, in idee ca poate prezenta un pericol pt sine si/sau cei din jur. Succes!

Haloperidol este un medicament cu foarte multe efecte secundare. Comentariul de aici ar putea oferi nişte informaţii importante http://tinyurl.com/qdrptkx De citit şi ‘ARTICOLE SIMILARE’Ar trebui să găsiţi un medic care urmăreşte şi diagnosticul diferenţial. Adică se pot face analize pentru intoleranţe alimentare, toxicitate a metalelor grele (plumb şi cupru de ex), identificarea unui eventual sindrom de malabsorbţie, candida, paraziţi intestinali (giardia ?), infecţioşi, de ex. Toxoplasma, etc. Ar trebui ştiut şi nivelul de colesterol total, vitamina B12, valorile scăzute fiind uneori asociate cu tulburări psihiatrice. Anemia ar putea fi un indiciu nespecific pentru boala celiacă, o cauză cunoscută pentru problemele psihice.Apoi, pot fi încercate nişte suplimente de calitate pentru reglarea unor posibile deficienţe nutritive
: omega 3 cu vitamina E în doze mărite, vitamina C, magneziu, zinc, Complexul vitaminelor B (în special B3 şi B6 în doze mărite), seleniu, probiotice, enzime digestive, inositol.

Adică sunt nenumărate căi prin care această situaţie ar putea fi abordată, numai să găseşti un specialist realmente interesat să practice medicină. Iată ce poate face o simplă dietă: http://tinyurl.com/noj2k7d

Mesaj:
Buna ziua,

Va cer sfatul in legatura cu fetita mea de 11 ani care este in prezent la inceput de clasa a 5-a.
Problema cu care ma confrunt este izolarea ei de catre colegii de clasa, mai ales de catre fete.
In anii anteriori am avut aceeasi problema, am discutat cu invatatoarea, lucrurile s-au ameliorat partial, acum la inceput de clasa a 5-a nemaifiind o supraveghere permanenta si a alta libertate, lucrurile revin.
Problemele sunt:
- nu este salutata sau nu i se raspunde la salut cand ajunge la scoala
- nu este primita in jocuri
- daca se serbeaza zile de nastere la majoritatea nu este invitata (o invita mai mult baietii care nu au nimic contra ei) celelalte fete ii flutura invitatia primita in fata spunandu-i A tu esti singura care nu a primit invitatie
- anul acesta au venit copii noi in clasa, am incurajat-o sa se imprieteneasca cu copiii noi dar colegele vechi atrag copiii noi in grup lasand-o in continuare singura.

Are rezultate foarte bune la invatatura, este isteata, face gimnastica, pictura, ca activitati extrascolare.

Are o deficienta de auz cu urechea dreapta care pana in acest moment nu a putut fi ameliorata.

Nu stiu cum sa procedez sa discut cu diriginta, copiii, parintii copiilor….

Va multumesc pentru orice sfat.

Trebui lucrat un pic cu ia la stima de sine, puteti alege un psiholog si se vor rezolva problemele.

Cand ati fost insarcinata cu fiica dumneavoastra, ati avut asteptari ca copilul sa fie baiat? O asemenea "programare" ar putea-o face sa nu-si accepte sexul, lucru pe care exteriorul i-l arata prin faptul ca nu e acceptata doar de fete. Mai pot fi si alte cauze, pe care sigur le puteti rezolva impreuna cu un psiholog/terapeut. Succes.

Cred ca trebuie sa aflati cauza,de ce se intimpla aceste lucruri.si apoi in functie de ce aflati sa adoptati metoda potrivita

ce ati putea incerca este sa gasiti un psihoterapeut specializat pe aceasta categorie de varsta. Poate ca o poate ajuta sa inteleaga mai bine ce se intampla la varsta ei, sau sa gaseasca raspunsuri la diverse intrebari, etc.

poate o varianta utila ar fi sa abordati psihologul scolii daca exista…sa mearga fetita la cateva sedinte de evaluare si apoi psihologul sa faca cunostinta cu specificul clasei de elevi incercand sa propuna activitati de grup. Asemenea activitati informale ar putea fi abordate si in cazul orelor de dirigentie unde ar putea fi puse in scena cateva jocuri de rol, activitati de coeziunea grupului si de acceptare a diferentelor intre oameni.

primul pas -mergeti la uin psiholog.Nu colegele sunt de vina ..desi ……Fetita nu se acomodeaza cu mediul pt ca acasa are alte preocupari….invata bine,gimnbastica,pictura.Nu credeti ca ati angrenat-o in prea multe activitati.?Nu dau eu verdicte…dar NOI PARINTI suntem de vina de comportamentul copiilor.

Trebuie sa ii dezvoltati mai mult increderea in propria persoana, faptul ca are deficienta de auz poate sa fie un handicap psihic pentru ea, sa considere ca e diferita fata de ceilalti copii.

Probabil ca fetele din clasa fiicei dumneavoastra nu sunt pe masura ei, vazand-o ca pe o competitie. Ea fiind mai retrasa probabil si avand alte ocupatii decat un copil de rand este vazuta ca avand o atitudine superioara chiar daca nu asta incearca sa transmita.

Cind colegii de clasa NU INTELEG cum se comporta in viata, in general, un copil cu deficienta de auz (adica, nu inteleg specificul fetitei dvs.), atunci inevitabil incearca sa il marginalizeze pe copilul mai special. Asa se raspunde (de catre copii) fata de toate tipurile de deficiente, mai ales cu cel de auz. – In alte tari, la clasa vine o echipa specializata, de la o scoala pentru surzi (desi fata nu este surda, dau doar exemplu…), si exemplifica prin jocuri de rol cum se simte copilul cu deficiente. Ceilalti copii, cei sanatosi, trebuie sa se puna in rolul celui surd, si sa rezolve problemele cotidiene, prin prisma posibilitatilor reduse.- Vreau sa zic ca este nevoie ca copiii "sanatosi" sa fie educati sa vada si sa perceapa problema copilului cu deficiente, si sa il accepte printre ei. – In Romania, este in departe educatia incluziva… din pacate. Daca colegii ar stii ce AUDE si ce SIMTE fata dvs., atunci nu ar considera ca "e cu nasul pe sus" atunci cind (din cauza ca nu ii aude bine) nu reactioneaza la glumele sau la jocurile lor. Practic, fata dvs, s-a autoexclus din anturaj, nu de parca ar fi vrut ea, ci din cauza ca, auzind partial, probabil ca de multe ori nu a reactionat la timp la "trendul / jocul" general, iar copiii au crezut ca sunt dispretuiti de catre fata dvs. – Problema asta nu cred ca se rezolva unilateral, exclusiv de catre fata dvs. la psiholog…. chiar daca fetita va deveni mai increzatoare in sine, colegii ei tot nu se vor schimba…. ar fi cazul ca impreuna sa se faca ceva, nu separat. Pe urma, ar fi cazul ca fata sa invete niste metode si tactici de urmat pentru situatiile viitoare (deoarece, in viata, colegii si situatiile se vor schimba frecvent, si nu poti educa chiar pe oricine….) – Succes!

Mesaj:
Buna ziua,

Va cer sfatul in legatura cu fetita mea de 11 ani care este in prezent la inceput de clasa a 5-a.
Problema cu care ma confrunt este izolarea ei de catre colegii de clasa, mai ales de catre fete.
In anii anteriori am avut aceeasi problema, am discutat cu invatatoarea, lucrurile s-au ameliorat partial, acum la inceput de clasa a 5-a nemaifiind o supraveghere permanenta si a alta libertate, lucrurile revin.
Problemele sunt:
- nu este salutata sau nu i se raspunde la salut cand ajunge la scoala
- nu este primita in jocuri
- daca se serbeaza zile de nastere la majoritatea nu este invitata (o invita mai mult baietii care nu au nimic contra ei) celelalte fete ii flutura invitatia primita in fata spunandu-i A tu esti singura care nu a primit invitatie
- anul acesta au venit copii noi in clasa, am incurajat-o sa se imprieteneasca cu copiii noi dar colegele vechi atrag copiii noi in grup lasand-o in continuare singura.

Are rezultate foarte bune la invatatura, este isteata, face gimnastica, pictura, ca activitati extrascolare.

Are o deficienta de auz cu urechea dreapta care pana in acest moment nu a putut fi ameliorata.

Nu stiu cum sa procedez sa discut cu diriginta, copiii, parintii copiilor….

Va multumesc pentru orice sfat.

Inteleg din cele spuse de dvs. ca in ciclul primar ati gasit modalitatea de a rezolva problemele. Ati putea disuta cu diriginta careia sa ii explicati situatia si sa ii cereti sprijinul in rezolvarea problemelor. Poate in cadrul unei sedinte impreuna cu ceilalti parinti. De asemenea ati putea apela la un psiholog care sa vorbeasca cu copilul. Poate unele dintre probleme se pot rezolva si astfel. Mult succes!

Cunosc exact prin ceea ce trecet,i am o experienta similara cu fiul meu. Avand modalitate si ritm diferite in asimilarea informatiei predata la scoala a fost catalogat de colegi ca prost iar invatatoarea, indirect, intarea acest lucru. In plus, fiul meu avand fobie de seringi, a facut atac de panica atunci cand a venit cu vaccinarea. Da, ai ghicit, a fost catalogat si fricos.:)))))))))))))

Am avut multe discutii cu invatatoarele lui, am tinut lectie deschisa la el la clasa in care am prezentat tipurile de inteligente iar copii au plecat fericiti acasa deoarece au inteles ca toti sunt destepti. Eram spaima invatatoarelor, cand ma vedeau incepeau sa spuna cate lucruri bune au facut ele la clasa, pentru ca se asteptau ca iar sa le atrag legat de tampeniile care le fac. Un exemplu: ii facea prosti pe copii, cand am intrebat-o daca este adevarat ea mi-a spus, cu voce tremuranda, " pe copilul dvs. nu l-am facut niciodata".:)))))))))) Mare usurare:)))))))))))

Dupa toate acestea am inteles ca ceea ce am de facut este sa lucrez cu fiul meu la increderea si stima lui de sine. Aici a inclus si o evaluare complexa a capacitatilor lui intelectuale si SURPRIZA….erau peste medie…..:)))))))))))))

In clasa a 8-a diriginta l-a intrebat: Cine este idolul tau? El a raspuns: Eu sunt modelul meu…nu am idoli. Raspunsul halucinat al dirigintei "NARCISISTULE!!!!" Raspunsul genial dat : NU SUNT NARCISIST, DOAR AM INCREDERE IN MINE.:))))))))))))))

Am inteles ca cel mai mare dar pe care il pot oferi copilului meu este iubirea de sine, increderea in sine si o stima de sine ridicata. Toate acestea reprezinta temelia pe care societatea, scoala pune caramizile. Da stiu ca o sa comentati ca este mai importanta iubirea de aproape decat iubirea de sine. Gresit, cum poti sa iti iubesti aproapele daca tu nu te iubesti pe tine. ISUS a zis: IUbeste-ti aproapele ca pe tine insuti…deci….se presupune ca intai te iubesti pe tine apoi restul. Cum poti darui iubire daca cupa iubirii tale este goala?

In prezent fiul meu are uneltele necesare sa depaseasca situatiile problematice iar atunci cand doreste poate sa ceara ajutor. ))))))

Mesaj:
buna!!sunt C. am 44 de ani,divortata de 1 an dupa 25 de ani de casnicie..pana aici e okk…doar k nu ma pot regasi,increderea in mine a fost tarata in noroi…eram o fire luptatoare…la 18 ani m.am maritat ..la 22 de ani am avut 2 copii deja…si mi.am dorit sa am o viata de familie frumoasa…imaginea acestiu tablou mi.a ramas in minte de la parinti mei care desi au avut probleme k si orice cuplu au stiut sa le mascheze….am facut acelasi lucru si eu..am incercat sa.mi asum responsabilitati care poate (acuma stiu)nu erau ale mele..am incercat sa.mi ocrotesc copii de greutatile vietii,si sa le ofer ce stiam eu mai bine…doar k din pacate cu trecerea anilor au dedevenit f.grele de dus …sot am avut doar cu numele…nu se implica deloc in cresterea,educatia copiilor…si ce ma doare mai tare nu s.a zbatut pt a le oferi un trai decent…sa ramana si ei cu ceva…am facut o depresie de toata frumusetea acuma 2 ani,sunt sub tratament medicamentos,dar sincera sa fiu parca nu ma ajuta,si cel mai rau fapt este k nici acuma cand am scapat de cosmarul acela din viata mea nu ma regasesc…si mai ales k nu las pe nimeni din jurul meu sa ma ajute…ptk consider k o fac din mile…consider k eu trebuie sa ma ridic…si nu pot….nu.mi gasesc telul in viata…copii fiecare si.a format viata lor…nu vreau sa ma implic in viata lor…pt a nu ajunge sa ma simt santajata de ei(cum o faceau)dar in acelasi timp sunt condamnata de ei…ptk nu.i ajut…..dar prima data trebuie sa ma ajut pe mine…..va multumesc…

foarte bine spuneti ‘sa ma ajut prima data pe mine’! Gasiti un psihoterapeut pe placul Dvs… si incepeti dezvoltarea personala. Succes!

Este de apreciat ca ati fost la medic pt. a va trata depresia, aveti mult de lucru insa la stima de sine. O puteti face cu ajutor specializat.Toate cele bune!

Mesaj:
Buna ziua,

As dori sa-mi spuneti ce pasi ar trebui sa fac pentru a scapa de insomnii si stari de panica. De 3 saptamani nu pot dormi mai mult de 2-3 ore pe noapte, e frustrant, cred ca am intrat intr-o depresie, am incercat si prin efort fizic sa ma obosesc, am si citit foarte mult sa-mi obosesc creierul, nu a functionat, m-am ales doar cu o durere de ochi.

Varsta: 26 de ani.

Evenimente negative din copilarie: la varsta de 9 ani tatal meu s-a sinucis, mama e diagnosticata cu schizofrenie de cand m-am nascut, cei mai apropiati din familie spun ca ar fi avut probleme si cand era mai tanara.

Studii si mediul scolar: am absolvit in 2011 studiile de licenta in tehnologia constructiilor de masini iar in 2013 masteratul.

Relatii de prietenie: am destui prieteni, zic.

Viata sexuala: pauza de vreo 4 luni, prietena am doar de cateva zile , dar nu prea ne potrivim sau nu am eu starea necesara.

Casatorie: necasatorit.

Copii: nu.

Ocupatie: am lucrat de la 19 ani in uzina, ca lacatus mecanic, apoi tehnician dupa care ca inginer, de un an sunt in somaj tehnic, nu mi-am cautat altceva de lucru fiindca astept sa incep lucrul la un unchi , care tot imi promite ca in curand…nu prea depinde nici de el si nici nu cred ca as vrea sa lucrez cu el,e tipul de om perfectionist si nu se abtine sa jigneasca, dupa care ii pare rau, nu stiu de ce astept…

Probleme cu politia au existat acum 1 an jumate , am condus 100 metri dupa ce am baut in urma cu 4 ore 3 beri.

Familie: mama este diagnosticata cu schizofrenie, in general nu prea sunt foarte deschis cu cei din familie, rudele din partea tatalui nu sunt in relatii bune cu mama de vreo 10 ani, foarte multe certuri de la bani mai ales.

In 30 iunie, anu acesta, am avut un accident tampit, am stat langa un copac , nu am fost atent, a batut vantul si a picat pe mine, am lesinat cateva secunde, am cazut cu fata de pamant si mi-am rupt maxilarul si nasul in afara de asta rezultatul tomograf si alte analize au fost bune.

Am insomnii de vreo 3 saptamani, cred, iau cate 2 pastile de melatonina pe seara, nu mai am atacuri de panica, adorm relativ repede, dar ma trezesc in 1-2-3 ore. De ce ma simteam mai linistit in spital decat in propria mea casa? Locuiesc cu mama inca si avem probleme financiare, ea are o pensie mica si pe langa asta mai si fumeaza destul de mult, si cand nu sunt bani totusi eu sunt de vina.

Va rog sa-mi spuneti ce pot sa fac, nu am bani pentru a merge la un psiholog(exista vreo posibilitate sa fiu consultat gratuit?), nu am mai avut probleme cu somnul, mai mult de o noapte, pana acum . Nu consum alcool si nu fumez, de cateva zile nu mai stau nici in calculator mult, ma dor ochii foarte rau si chiar as avea nevoie sa stau pentru ca incerc sa invat programare sa-mi pot gasi un loc de munca suficient de bine platit sa ma pot descurca cu o chirie.

Astept raspunsul dumneavoastra.
Va multumesc!

Exista centre care ofera consultanta gratuita.

Sunt de parere ca situatia dumneavoastra prezinta o seriozitate care nu poate fi abordata aici si care necesita o anamneza mai amanuntita , eu va pot oferi cateva sedinte gratuit insa peste cateva saptamani atunci cand cabinetul va fi gata. Daca sunteti de acord putem lua legatura aici pt a discuta mai amanuntit.

Mesaj:
Buna ziua,
Am 27 de ani. Acum 4 ani am suferit o trauma, am trecut printr-o experienta care mi-a pus in pericol viata, am fost agresata fizic. Familia a reactionat destul de negativ la acest eveniment. Am devenit tinta injuriilor fratelui si mamei mele, ba mai mult, si a prietenilor fratelui meu. Nu am putut sa imi continui studiile, iar cand am dorit sa mi le continui, mama mea m-a impiedicat de fiecare data sa o fac. Am rugat-o in repetate randuri pe mama mea sa ma sprijine cu un control psihiatric (stiam ca ceva e in neregula). Imi promitea de fiecare data ca o va face, intr-o luna, doua, dar nimic nu se intampla. Simteam ca ceva este in neregula de cand am avut acea trauma, dar din pacate nimeni nu a vrut sa ma ajute. Pana mai recent, februarie anul curent, cand am avut o cadere nervoasa ce a necesitat spitalizare. Mi s-a prescris un anumit tratament, insa am anumite nedumeriri in privinta tratamentului. Psihoterapeutul mi-a spus ca trebuie "sa traiesc in prezent" si sa uit toate evenimentele prin care am trecut. Am facut psihoterapie cognitiv-comportamentala. Desi acest tip de tratament a functionat, dupa o perioada mi-au revenit cosmarurile si amintirile evenimentului traumatic. Psihiatrul pe care il consult nici nu a vrut sa auda de ceea ce am de spus, eram intr-o stare foarte confuza cand a inceput sa tipe la mine si sa-mi spuna lucruri nedemne de un specialist, iar eu tot ceea ce voiam era sa explorez motivele pentru care ma simteam atat de depresiva. Textual, mi s-a spus "Nu mai pot sa va fac nimic, aici nu este un loc unde va dam pastile ca sa va spalam creierul, daca nu depuneti si dumneavoastra efort tratamentul nu are efect", desi depuneam un efort mental imens in fiecare zi ca sa imi reconstruiesc viata, sa am o viata sociala, un job. Nu i-a convenit ca am un job de freelancer, mi-a spus ca imi trebuie un job "in viata reala", desi din freelancing castig destul de bine incat sa ma intretin. In plus, trebuia sa astept ore in sir pentru un consult medical care era programat cu o zi inainte. E ca si cum tot ceea ce spuneam nici macar nu era luat in considerare, voiam sa ii explic de ce ma simt atat de rau. Ceea ce mi s-a recomadat a fost sa reprim evenimentul traumatic, dar asta nu ar putea sa imi cauzeze si mai mari probleme? Pana acum nu am explorat trauma pe care am avut-o, si tot ceea ce vreau sa stiu este daca imi recomandati un anumit tip de terapie, daca considerati ca e posibil sa am stres post-traumatic si nu depresie, si desigur, daca imi recomandati sa imi schimb psihoterapeutul si psihiatrul, caci incep sa ma simt din ce in ce mai rau, si am ganduri de suicid aproape zilnic.

Cu cat reprimi trauma mai mult timp cu atat subconstientul iti ia din ce in ce mai multa energie pentru a face asta din energia necesara pentru functionarea normala a organismului si astfel organismul ajunge sa nu mai poata functiona la parametrii optimi. Pentru a intra in procesul de vindecare e nevoie sa intelegeti ceea ce s-a intamplat, sa urmati mai multi pasi care includ si iertarea la un anumit moment, negarea sigur nu va ajuta. De cat timp faceti terapie? Mai conteaza si cum simtiti relatia terapeutica cu psihoterapeutul dumneavoastra. Fara o relatie terapeutica autentica nu sunt convinsa ca vor exista rezultate pentru ca nu veti avea incredere suficienta incat sa urmati prescriptiile din suflet. Dat fiind ca situatia se inrautateste,daca facet terapie de mai multa vreme si simtiti ca nu va ajuta, as recomanda sa schimbati terapeutul. Mai multe detalii despre diverse psihoterapii la telefon 0734626919. Spor in tot ce intreprindeti

Apelati la un terapeut specializat in tratarea traumei. Puteti de asemenea apela si la alt psihiatru.

Mesaj:
Ma intereseaza foarte mult parerea dvs, dar mai ales sfatul si acum va redau o parte din viata mea. Sunt casatorita de 32 de ani, am avut o viata 80%rau, iar restul bine si anume sotul meu a fost si inca mai este si acum consumator mare de alcool (2-3 litri de vin pe seara, combinat cu tuica sau alte tarii), specific ca vin dintr-o familie unde tata era un iubitor de femei si alcool, iar mama toata supararea si-o varsa asupra mea, am fost pusa la munca de mica de la 7ani cand m-am mutat de la bunicii materni unde am avut o copilarie foarte frumoasa, la parinti si bunicii paterni unde am gasit doi bunici reci si o mama suparata tot timpul. Nu aveam voie sa ies la joaca pe ulita, trebuia ca copilesc ceapa, usturoiul si arpagicul din curte, trebuia curtea sa arate impecabil spunandu-mi ca si vecina mea face acelasi lucru si toti ceilalti copii, lucru total neadevarat pentru ca ceilalti copii erau tot timpul afara si se jucau. Eu trebuia sa fiu prima din clasa, ceeace s-a si inta
mplat, mi-am dorit sa merg la un liceu sanitar si nu am fost lasata ca sa nu vin cu burta la gura, desi eu nu stiam decat scoala si curtea. In anul cand am implinit 9 ani mama l-a nascut pe fratele meu si de atunci am fost un fel de sora-mama cu norma intreaga, incercam sa ies la joaca seara bineanteles si cu el dupa mine (ca sa pot iesi), dupa o saptamana nici un copil nu a mai vrut sa se joace cu mine, ca ei nu trebuie sa aibe grija de fratele meu si uite asa s-a scurs copilaria. Desi provin dintr-o familie cu posibilitati mari la aceea perioada niciodata eu nu am fost imbracata ca un copil sau lasata sa merg la olimpiada (eram foarte buna la mate, limba si literatura romana, istorie si geografie. La liceu am fost bursiera pentru ca aveam medie mare. Va spun toate astea ca mi se pare necesar sa stiti. L-am cunoscut pe sotul meu (unicul barbat din viata mea), pe care l-am iubit si inca il mai iubesc, avem doi copii (un baiat de 31 ani si o fata de 27 ani), o nepotica de la
fata pe care o cresc de la o saptamana decand a venit fiica mea din spital acasa. Am o firma cu sotul meu pe care am ridicat-o si am dus-o numai eu, eu am reprezentat-o peste tot, el nu era in stare, totdeauna ma baga in fata numai pe mine. Acum doi ani din cauza alcoolului (avand diabet de mai bine de 10 ani), a fost diagnosticat cu ciroza hepatica si insuficienta renala. A trebuit operat de urgenta de colecist din cauza calculilor care erau ridicati la canalul coledoc, operatie realizata la spitalul Fundeni de dr. Brasoveanu si care s-a incheiat cu brio, numai ca din cauza rinichilor a intrat in coma timp de aprox.3 zile, in sfarsit, anul trecut l-am dus singura cu masina la spital la Fundeni in stare de inconstienta, unde am fost asteptata la urgenta si bagat pe dializa, nedandu-mi-se nici o speranta, dar la rugamintile noastre (ale mele si copiilor), si-a revenit. Va spun sincer ca toti medicii au spus ca ceeace s-a intamplat a fost minune de la Dumnezeu. Mentionez ca eu am o doctorita de la gastro foarte buna prietena, imi este mai mult ca o sora, ne-am ajutat reciproc cand am avut nevoie. Intre timp a decedat si mama lui, mentionez ca eu i-am ingrijit si pe parintii lui, el refuza sa mearga la ei, chipurile ca nu poate sa-i vada in starea care erau. Dupa toate astea, eu am racit puternic anul trecut in nov., am facut pneumonie, am ramas fara imunitate, am facut o depresie, m-am izolat, simteam nevoia sa fiu singura, ma simteam obosita, ei m-au lasat asa (sotul si fiica), cand mi-am revenit dupa raceala si am iesit afara am racit iar si uite asa de 3 ori in aprox 6 luni. In acest timp sotul a plecat de acasa spunandu-mi ca trebuie sa mearga la firma ca sunt cainii bolnavi, m-a scos de pe firma unde eram asociata, la fel mi-a spus ca daca este singur beneficiaza de reduceri, am semnat fara a vorbi cu cineva, dupa care a venit si am semnat decizia de intrare in somaj. Acum stau si ma intreb cum de am facut asa ceva si nu am nici un raspuns, nu-l recunosc absolut de;oc pe el, el nu este barbatul pe care il stiu eu de 34 de ani. Acum o luna mi-a spus ca ar fi bine sa divortam casa treaca pe numele lui tot si sa nu mai plateasca impozit mare la stat Atunci am sunat-o pe prietena mea doctora si m-a certat ca nu trebuia sa fac ce am facut, faptul era consumat, si sa nu care cumva sa merg sa semnez ceva. Specific el a mers la notar si i-a spus sa pregateasca actele dupa care sa ne sume ca sa semnam. Am fost la taxe si impozite, mi s-a spus ca nu este nimic adevarat, am fost la finante, acelas lucru mi s-a spus si acolo, dupa care am mers la notar(este tot o prietena de a mea), si mi-a spus ca ia cerut sa faca actele ptr.divort. In urma celor aflate s-a schimbat totul, a schimbat tonul, mi-a vorbit si-mi vorbeste foarte rece, mi-a spus ca nu mai simte nimic pentru mine, are un gol. Ca el a fost la un psihiatru si in urma celor discutate a ajuns la aceasta starea asta. Am izbucnit in plans, d-na psiholog va spun sincer ca sufar enorm, plang continuu de o luna, am slabit 15 kg. Va intreb cum se poate asa ceva, cum un psihiatru sa nu poata sa-si dea seama ca un pacient minte? Sau poate sa fie o minciuna (asta mi-a zis si doctora), eu i-am gasit medicamente de potenta, avand in vedere ca noi nu mai avem viata sexuala de aprox.9 ani si nu i-am reprosat niciodata, i-am fost alaturi fara s-o iau pe "aratura". Am fost sunata si atentionata ca este cu una din angajate si acum mi-am dat seama ca este adevarat. Ce sa fac sa ies din aceasta stare, nu dorm de aproape 1 luna, nu mai mananc decat un fruct doua pe zi si o cafea. Va multumesc din suflet pentru atentia acordata!

In primul rand ai grija de tine si tot ce este al tau si pentru care ai muncit. Mananca, dormi, ia vitamine , fortifica-te si nu mai semna nimic pana nu te consulti inainte cu cineva care tine la tine si care e in masura. Hai, ridica-te ca ai o batalie de dus !

Aplelati la un terapeut pentru a va reveni din starea pe care o aveti. Este important sa aveti grija de dvs. Mult succes!