Mesaj:
buna ziua…nici nu stiu cum sa incep sa descriu ceea ce am pe suflet daca pot spune asa.. ma numesc elena,am 29 de ani,sunt medic dentist,am o relatie de 2 ani si jumatate,parintii mei nu o accepta,ma jicnesc f tare.
mama mea este plecata din tara cand eu aveam 16 ani..eu am plecat la scoala departe de parintii mei de la 10 ani in cls a Va,nu am simtit niciodata dragostea aia de parinti sau sa simt ca pot sa vb cu mama mea orice sa fiu sincera cu ea..pt ca mama este genul de persoana care imi reproseaza si atunci am preferat sa mint si sa fac ceea ce cred..am gresit stiu dar acum am o anumita varsta ,o relatie,cu care ai mei nu sunt deacord,am plecat de acasa la o prietena in franta sperand ca lucrurile se vor calma acasa,dar nimic….,mama imi reposeaza ca m-a sustinut ca m-a ajutat sa termin o facultate,eu le sunt profund recunoscatoare pt toate astea dar daca eram un copil problema nu-i ascultam si poate ca aveam alte anturaje dar mi-am vazut de scoala si nu i-am dezamagit,acum ca am iesit din carapace si incerc sa-mi impun punctul de vedere sunt f suparati si nu vor sa mai auda de mine si imi vorbesc urat..ma doare ca sunt parintii mei…dar cu viata mea ce fac daca fac numai ce vor ei..nu-mi accepta prietenul pt ca sp ei ca nu este bun pt mine ii gasesc numai motive aiurea..vor sa imi gaseasca e unul…dar nu mai suntem pe timpul din strabuni si ei vor unul cu fff multi bani,,,eu vreau sa fiu linistita si fericita nu banii,,,nu vreau o fam cum am vazut acasa la ai mei…certuri…ei nu au stiu de concediu…numai munca,bani si reprosuri …pe tata numa il jicneste,,,,,ajutati-ma cu un sfat va rog mult ce sa fac…mi-e teama sa ma intorc acasa…nu mai vreau scandaluri

Daca doresti sa vorbim despre ceea ce ai tu pe suflet te astept la cabine thttp://psihologelenaflorea.wordpress.com/2014/01/25/contact/

din ce inteleg stii foarte bine ce iti doresti de la viata. Este foarte greu sa ne confruntam parintii in primul rand pt ca ii vedem ca entitati abstracte, nu ca oameni, oameni care gresesc la fel ca si noi, care sunt ‘muritori de rand’, care o suferintele lor etc. Cat or sa fie in viata, din pacate, singura solutie eficienta nu este ‘fuga/evitarea’ ci confruntarea. Incearca sa incepi o dezvoltare personala (psihoterapie) in care sa vezi cum e cu toate trairile astea, cum ai putea sa iti dezvolti o atitudine adecvata situatie tale etc. Sper ca am fost de folos. Succes!

Susan Forward a scris o carte care poate te ar interesa: http://livre.fnac.com/a5167253/Susan-Forward-Parents-toxiques

Buna ziua. Esti matura, ai tot dreptul sa te comporti ca o persoana matura, insa alegi sa te comporti copilareste. Cine mai fuge de conflict, sperand ca se va rezolva? Copilul care este certat de parinti. Traiesti cu atata intensitate acest conflict, incat confunzi indatoririle tale de copil bun, pentru care parintii s-au sacrificat, cu datoriile pe care crezi ca le ai la ei. E posibil sa fi preluat asta de la mama ta, care pare a avea aceeasi viziune, cu toata buna intentie pe care evident o are. Ai nevoie de sprijin pentru a-ti clarifica rolul in toata aceasta poveste, drepturile si indatoririle si, nu mai putin, importanta pe care ti-o acorzi. E de discutat, de intrat in contact cu sentimentele, emotiile si subconstientul tau. Abordeaza pe oricare dintre noi, terapeutii care dau sfaturi aici, sau apeleaza la o recomandare pentru consiliere. Meriti sa te eliberezi emotional de toata incarcatura si sa mergi mai departe. Numai bine!

Adună-ţi curajul şi stai faţă în faţă cu părinţii tăi, ca între adulţi. Întreabă-te ce pierzi şi ce câştigi dacă alegi un comportament de supunere sau alegi să-ţi urmezi drumul după cum consideri că este mai bine. Da, ai nevoie de un terapeut, nu ezita!

Mesaj:
Buna,
De vreo luna mi se intampla sa ma tot ingrijorez ca s-ar putea sa am depresie, a aparut intrun moment in care un prieten a plecat de acasa si am fost stresat cu facultatea, dupa ziua aceea tot am avut in cap ideea ca daca nu fac ceva folositor in fiecare zi ajung sa ma simt prost si acuma cand am timp liber nu ma pot relaxa din cauza acelui gand…am fost destul de singur pentru o mare parte a vietii mele neavand o iubita pana azi la 23 de ani dar am avut fete care ma placeau…tatal meu a murit cand am avut 12 ani si nu stiu de ce asta nu ma afectat prea mult si nu mam prea gandit la asta pana mai tarziu…obisnuiesc sa imi ascund sentimentele pentru ca simt ca sunt o slabiciune…nu stiu de ce…in familie nu am avut pe nimeni cu o problema mentala…parca simt ca sunt singur de multe ori am vazut si simt ca nu am pe nimeni care ma iubeste…poate asta e problema…dar stiu ca sunt confuz.
Acestea sunt probleme…stiu dar acuma singurul lucru care ma face sa ma simt rau sau stresant este gandul ca sar putea sa fi facut ceva si sa raman cu asta pe tot viata si poate ma puteti linisti…va rog!!!
De vreo 3 ani duc o viata activa cu exercitiu fizic in fiecare zi, nu am probleme cu mancarea sau durmitul, cand vine vorba de a face o activitate incerc tot timpul sa zis da…am avut in trecut probleme cu concentrarea dar acum am scapat de aceasta problema.
Nu vreau sa ma duc la un psiholog pentru ca nu vreau medicamente si nu am bani sa il platesc…
Stiu ca este doar in capul meu si nu mi se intampla de mult deci este ceva de care stiu ca pot scapa numai ca imi trebuie o incurajare ca totul o sa fie bine si fara medicamente si terapie scumpa…
VA ROG AJUTATI-MA !!!

Dragul meu, te rog sa te gindesti la urmatoarea situatie: Cuiva ii este foame. El le spune celorlalti: Vreau sa nu ma mai roada stomacul, dar vreau ca acest lucru sa se intimple fara sa maninc si fara sa ma coste nimic! Sau. Cineva are o masea cariata. Si le spune celorlalti: Vreau sa nu ma mai doara maseaua si sa am dantura frumoasa, dar fara dentist si fara bani! … Sigur ca unele lucruri ni le putem rezolva singuri. De exemplu, pentru situatia in care esti tu, poti merge la biblioteca, sa citesti citeva (zeci de) carti – dintre cele care au format specialistii care se ocupa de genul acesta de probleme. Sau sa urmezi aceleasi studii ca si ei. Sau… Dar mult mai simplu mi se pare sa te lasi pe mina unuia gata format, care sa poata suci cu pricepere toate aspectele vietii tale care te-au condus pina la a simti ceea ce simti si a ti le deznoda, ca sa-ti poti vedea linistit de viata de acum inainte. Si-apoi da, totul va fi bine! P.S. Nu cred ca ai vreun motiv sa te sperii de costuri si, mai ales, de medicamente. Acestea din urma se recomanda de catre psihiatru, nu de catre psiholog, si doar in situatii speciale – in care, de regula, nu ajungi tocmai daca te adresezi la timpul potrivit unui psiholog/consilier. Iti tin pumnii!

colega mea a pus punctul pe ‘i’ foarte bine. As adauga senzatia ca pana acum ai reusit sa reprimi afectivitatea si ca in ultima vreme ‘s-a umplut paharul’. Nu poti bloca sentimentele… ele nu sunt o slabiciune! Cine este in contact bun cu ceea ce simte este un om cu atat mai puternic si echilibrat. Mergi la un psiholog/psihoterapeut… discuta costul sedintei… suntem intelegatori sa stii . Succes!

Buna. Nu pari sa fi “facut” nimic, linisteste-te. Suntem fiinte definite prin cele trei identitati ale noastre: corp, minte si suflet. Confuzia prin care treci tine de faptul ca una dintre ele nu se manifesta asa cum ar trebui. Din punctul meu de vedere, acest dezechilibru poate fi diminuat fie prin acupunctura, masaj, reflexoterapie, fie prin terapie de eliberare emotionala. Cu ultima dintre ele te-as putea ajuta in doua-trei sedinte, apoi ai invata tehnica si ai practica-o singur, de cate ori ai avea nevoie. Pe de alta parte, tu doresti sa primesti ceva in schimbul a nimic din partea ta. Nu este un principiu care sa-ti aduca beneficii nici acum, nici pe termen lung. Gandeste-te la ce poti oferi in schimbul a ceea ce vei primi si fa primul pas: contacteaza un specialist, ori de aici, oricare dintre noi, ori o recomandare. Ca orice perioada de transformare, si cea prin care treci aduce suferinta pe moment, dar iti ofera sansa sa te cunosti mai bine si sa faci alegerile cele mai potrivite pentru tine. Numai bine!

”..un prieten a plecat…”,”..tatal meu a murit cand aveam 12 ani..”,..”simt ca nu am pe nimeni care ma iubeste..”…Este posibil ca moartea tatalui tau sa te fi afectat nestiind cum sa gestionezi o pierdere,frica de abandon,cum sa-ti gestionezi sentimentele preferand sa le ascunzi,n-o sa-ti dea pace de le ascunzi,perzi o parte din tine…Un psiholog te poate ajuta,incercarea nu strica,succes!!!!!!!!!!!!!

Un psiholog nu te îndoapă cu medicamente, prietene! Înţeleg partea cu banii însă, uite, ai primit deja o ofertă de ajutor. Apoi, caută-ţi prieteni, nici nu ştii ce minuni face să poţi vorbi despre toate cu un prieten.

Mesaj:
Buna!
Ma numesc Daria si am 14 ani. In ultimul timp ma simt singura si nefolositoare. Incep sa cred ca nimeni nu are nevoie de mine si ca nu ma Iubeste nimeni. Am o sora mai mica, care mereu primeste atentie din partea parintilor, lucru care ma face sa ma simt prost. Ea este mereu cea rasfatata si alintata pentru ca este mai mica, iar eu nu trebuie sa primesc iubire si trebuie sa las mereu de la mine pentru ca “sunt mai mare”. Intr-o zi, sora mea mi-a spus ca ea e ingerasul familiei, iar eu sunt oaia neagra care mereu este certata pe nedrept. De la o vreme nu mai suport pe nimeni si la orice discutie in contradictoriu plang(plang cand sunt singura acasa).Nu mai pot. Simt ca nu mai vreau sa traiesc si ca nu sunt buna de nimic. Poate nu e o problema uriasa, dar e problema cu care eu ma confrunt de ceva vreme.Multumesc mult!

Draga Daria, desi eu nu ma uit la stiri, tot aflu situatii in care adolescenti care se confrunta cu diverse probleme aleg sa plece de acasa – ca solutie pentru o stare de lucruri careia nu-i gasesc alta iesire. Daca ai sa urmaresti reactiile emotionale si declaratiile parintilor, ai sa poti observa ca, in toate cazurile, parintii sint total surprinsi de gest! Nu au avut nici cea mai mica idee ce se petrecea in sufletul copiilor lor, nu le-a trecut citusi de putin prin minte ca s-a ajuns atit de departe! … Ceea ce vreau eu sa-ti sugerez este ca, pentru a iesi in (mai mare) cistig din aceasta situatie, este nevoie ca tu sa dai dovada de mai multa maturitate&intelepciune&cunoastere decit parintii tai! (din pacate…) (Stii, pina una-alta, nu ne invata nimeni cum sa fim parinti buni. Vezi si tu ce se invata la scoala!) Daca ei nu-si dau seama ca si tu ai nevoie de aceeasi atentie ca si sora ta; si ca te simti nedreptatita atunci cind esti fortata sa lasi de la tine impotriva vointei tale; si ca… -ei bine, ar fi necesar ca ei sa afle acest lucru! … Nu stiu cum decurge comunicarea intre voi; dar, daca as fi in locul tau, eu as alege sa le spun TOATE lucrurile pe care le am de spus intr-o scrisoare. Sint convinsa ca o poti face foarte, foarte bine, pentru ca vad cum ai scris aici Ar fi necesar sa faci, pur si simplu, acelasi lucru: sa le spui si unde crezi tu ca ei gresesc; sa le spui ce nevoi ai si tu; sa le oferi, eventual, sugestii – dar, MAI IMPORTANT DECIT TOATE, sa le spui exact CUM TE SIMTI! Pot sa pun pariu cu tine ca vor ramine… cu gura cascata. Pentru ca, in tavalugul asta al vietii, cind atentia lor este indreptata spre atitea si atitea lucruri, n-are de unde sa le treaca prin minte ca tu traversezi o alta perioada a vietii tale decit pina acum. O perioada in care ai mai mare nevoie de hrana pentru suflet (intelegerea, atentia si iubirea lor), decit de hrana pentru corp. Exista o vorba din batrini, formulata usor alandala, care spune: “Copilul care nu plinge, mama nu-i da de mincare.” In concluzie: plingi si tu dupa “mincarea” de care ai nevoie! Te imbratisez cu drag si da-ne de stire cum au decurs lucrurile! <3

draga Daria, fa-ti curaj de fiecare data cand nu te simti bine/neglijata/inlaturata/etc sa le spui celor care te-au facut sa te simti asa exact ceea ce simti… de fiecare data, cu rabdare… fa-i sa te asculte pt ca esti importanta… pt ca existi si ai voce si sentimente care au dreptul sa se faca auzite. Rabdare si perseverenta

Buna Daria. Mereu in viata ne confruntam cu situatii similare, la orice varsta. Viata nu e dreapta. Asta nu inseamna ca nu avem un cuvant de spus, dimpotriva. Incercarile prin care trecem ne transforma in oameni mai buni, mai puternici. Tu esti inca un copil si ai nevoie de ajutor, in primul rand de la parinti. Daca consideri ca poti purta cu ei o discutie sincera, deschisa pe problema pe care ne-ai adus-o la cunostinta, fa-o. E posibil sa nu stie prin ce treci. Daca nu, poti cere mamei sau tatalui sa te duca la un terapeut, cu care sa discuti tot ce te framanta (poti alege dintre noi, terapeutii care raspund aici, pe site sau la o recomandare). Schimbarea vine din interior, din felul in care vei percepe toata situatia. Vei invata sa-ti intelegi, stapanesti si controlezi sentimentele si reactiile, te vei intelege mai bine si vei afla ce sta la baza comportamentului tau si al lor (te asigur ca intentia lor e cat se poate de buna, chiar daca nu ti se pare asa acum). Fii fericita ca ai acum, atat de tanara, oportunitatea de a invata cum sa iesi cu capul sus dintr-o astfel de situatie. Iti va folosi toata viata! Numai bine!

Dragă Daria, ai deja câteva sfaturi utile, aplică-le! Nu uita, este nevoie de ceilalţi pentru a-ţi descoperi calităţile iar ceilalţi pot fi şi alţii decât sora ta care te numeşte ,,oaia neagră,,. Deschide ochii mari şi urechile la fel, şi vei vedea cât de grozavă eşti în ochii altora. Şi nu uita, TU trebuie să te vezi grozavă mai întâi.

Mesaj:
Buna ziua! am 19 ani ma numesc Catalina. nici nu stiu cum sa incep. acum 3 ani am cunoscut o doamna si de atunci suntem foarte bine prietene. eu locuiesc la dansa ma ajutat foarte mult din toate punctele de vedere. e casatorita si are si un baietel de 7 ani. nu stiu daca este gelozie sau dezamagire dar de cateva zile si-a facut un cont pe un sit de matrimoniale si a inceput sa vorbeasca cu in tip anymore chesti for sa se intaleasca e posibil sa se ajunga si mai departe adica la partea cu sexul. eu nu am cunoscuto asa era diferita. tin foarte mult la ea imi doresc sa ajung candva ca ea sa realizez macar pe jumate din ce a facut ea o vad ca pe o mama. nu vreau sa o stiu altfel nu vreau sa ma gandesc ca sar putea duce cu un alt barbat inafara de sotuul ei. sunt casatoriti de 15 ani. nici eu nu stiu ce sa fac nu stiu cum sa procedez sa nu ma mai gandesc la ce ar putea sa se intample daca sar duce la intalnire cu acel barbat. o zi Buna si astept raspunsul DMV.

ai putea sa ii sugerezi sa mearga la un psiholog cu care sa vb despre problemele din relatia dansei; sa iti exprimi grija pt ce ai observat. Comunica ce simti. Succes!

Draga Catalina. De la prietenie sau recunostinta la faptul de a interveni in viata cuiva e cale lunga, indiferent de cat de bune ne sunt intentiile. Limitele sunt nu numai bune, sunt necesare. Analizeaza la rece cum anume te influenteaza pe tine toata povestea si descopera ce anume duce la aceasta ingrijorare excesiva: impactul asupra vietii doamnei sau asupra vietii tale (spui ca locuiesti la dansa)? Mai e ceva de analizat: relatia ta cu doamna aceea. Cum te vezi tu in acea relatie, care e identitatea ta acolo, asumata sau impusa? Daca nu-ti poti stapani ingrijorarea, apeleaza la unul din noi si stabileste-ti niste sedinte de consiliere. Beneficiile vor fi pe termen lung. Numai bine!

Cătălina, poţi să stai de vorbă cu doamna aceasta şi să-ţi exprimi temerile, dacă relaţia voastră permite asta, adică dacă vă faceţi confidenţe. Este delicat să intervii atunci când omul din faţa ta nu permite asta. Şi, dragă Cătălina, nu eşti responsabilă de deciziile adulţilor, aşa că, orice ar alege doamna, este doar responsabilitatea ei. Dar, dacă îţi vei exprima temerile fără să acuzi, poate că această doamnă te va asculta.

Mesaj:
am folosit in ultimele 6 luni droguri, acum sunt complect dezorientant in ciuda faptului ca incerc sa renunt facand sport, nu reusesc sa imi gasesc o slujba si uit tot timpu exagerat de mult incat prieteni ma considera nebun,ma gandesc tot mai des la sinucidere,ma puteti ajuta cu un sfat?

Interneaza-te la dezintoxicare pt ca o sa ai nevoie de ajutor ca sa scapi. Succes!

Dragă prietene, dacă încă mai consumi aceste droguri, este absolută nevoie de internare. Ai nevoie de un consult la psihiatru, ai nevoie de un terapeut, ai nevoie de un prieten, de familie, care să te susţină în alegerea unei vieţi fără droguri. Da, consumul de droguri te lasă fără slujbă, fără prieteni, fără memorie….. şi încă multe altele.

Mesaj:
Buna am si eu o problema nu stiu daca e grava sau nu dar totusi am.Sunt casatorita de 1 an si cateva luni. inainte sa ne casatorim sotul meu juca la aparate,iam cerut sa renunte,a renuntat o vreme dar tot din cand in cand a mai jucat.A inceput pe urma sa joace la agentiile sportive,era multumit pentru inceput cu 2 lei sau 1 leu sa investeasca in meciuri dar acum a ajuns sai trebuiasca mai mult chiar 50 lei si asa mai departe iar cand ramane singur acasa si eu sunt la serviciu pleaca si ia bani imprumut pentru bilete.Nu stiu ce sa mai fac…am multe pe cap si din cauza asta am ajuns sa ma enervez din orice,pur si simplu nu ma mai pot controla…nu stiu ce sa mai fac,va rog sa ma ajutati.va multumesc

“inainte sa ne casatorim sotul meu juca la aparate”… asta e o “boala” si desi stiati de aceasta boala… a-ti acceptat-o…. Asa ceva nu se vindeca daca vreti dumneavoastra, ci tine numai de sotul dumneavoastra… Ma tem ca “microbul” acesta fie el joc de noroc, pariuri sportive, etc… nu prea iese cu vorba… daca renunta temporar doar de “gura”dumneavoasta… Trebuie sa vrea sa consulte in specialist si mai ales sa aflati ce-l face sa cheltuie banii familiei pentru “mofturile lui personale”… doar daca vrea el se poate indrepta acest viciu… altfel nu exista “medicament”…

Buna. Vorbiti despre o dependenta grava, pe care nu o puteti gestiona de una singura. Cautati ajutor specializat pana nu intrati intr-o situatie fara iesire. Un medic psihiatru sau psiholog trebuie sa-l vada. Numai bine!

Greu cu schimbatul asta, repet iar si iar, NIMENI NU SE SCHIMBA PENTRU NIMENI, singurii pe care ii putem shimba suntem doar noi, 20 de ani de acum tot asteptati sa se schimbe in acest timp faceti compromisuri, vedeti doar partile bune ale lui si ascundeti pe cele mai putin bune, etc, etc, mai apare acusica si un copil si mai iesiti din cercul vicios daca puteti.

Cereti ajutor, oricum ati facut primul pas aici )))))))) SUCCES!!!!!!!

Dependenta de jocuri noroc are multe aspecte in comun cu dependenta de diverse substante iar de obicei persoana in cauza ajunge (asa cum spuneti si dvs) sa-si piarda din ce in ce mai mult controlul asupra sumelor pe care le joaca, isi dedica tot mai mult tmp acestor activitati…incepe tot mai mult sa-si piarda dorinta de a face ceva pentru controlul acestei dependente, care determina din ce in ce mai multe probleme familiale. Tocmai de aceea e important sa apelati la un psihoterapeut cat mai repede constatati aceste probleme ce tin de un bun control al impulsurilor. Mai e bine de stiut ca-l puteti ajuta si dvs daca urmati sesiunile de psihoterapie impreuna. Dr Rares Ignat – psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata familiala & profesionala

Aveti o problema dar nu stiti daca e grava sau nu! E doar o dependenta de jocuri, o adictie simpla. Exista pastile la farmacie pentru adictii sau electrosocuri la psihiatru….glumesc rau si amar de tot. De ce credeti ca vor sa scoata in afara legii pacanelele din baruri si sa le dea drumul numai in cluburi si cazinouri? Sunt o plaga sociala si imbolnavesc saracii oameni doritori de castiguri usoare. Ce sa va sfatuiesc? Cat mai urgent sesizata gravitatea tulburarii ….si fuga la psiholog, psihoterapeut sau psihiatru! Si apoi Dumnezeu cu mila, adictiile sunt vindecate greu, costurile sunt mari si recidivele aproape obligatorii. Mult succes !

Stmata doamna, daca sotul dvs. recunoaste ca are o problema cu ceea ce ne-ati povestit dvs. anterior,lucrurile se pot rezolva intr-un cabinet psihologic. Daca nu constientizeaza ca jocul de sansa ii afecteaza viata de familie,trebuie putin ajutat de persoanele cele mai apropiate. Important este sa ajungeti la cabinet impreuna.Exista multe tehnici psihoterapeutice care il va ajuta pe sotul dvs.,insa implicarea trebuie sa fie a amandurora. Este adevarat ca procesul terapeutic poate fi lent si progresiv, dar toate lucrurile bune se fac cu rabdare.

Mesaj:
Buna ziua. Ma numesc Alexandru, am 17 ani impliniti in ianuarie anul acesta. De 2 ani nu am mai crescut aproape deloc . Acum am 1, 63. Parintii mei nu sunt inalti, doar tata 1 75, deci nu am cu cine semana inalt. Vreau sa imi recomandati niste vitamine, calciu, sau altele, pentru declansarea cresterii. totusi, in clasa 11 ,sa ai 1 63 , e foarte putin . Ajutati-ma va rog.

sint hormoni de crerstere insa nu iti recomand asa ceva… te sfatuiesc sa te orientezi catre sport – inotul si baschetul ajuta mult… si dupa ce alegi sa faci sport apoi poti intretine cu ceva natural oasele si muschii in dezvoltarea lor… pina atunci…. te mai gindesti insa sfatul meu e sa nu te “infrunti” cu medicamentele ca nu te ajuta…. succes

inot si baschet

Merită citit şi aici, la un moment dat scrie şi despre sporturi şi înălţime. http://www.getfit.ro/sanatate/anatomie-fiziologie/crestere-in-inaltime.html Ideea ar fi că dacă laşi organismul să crească… o va face ! Dar atât cât îi permit genele, nimic mai mult. Dar ca să mai câştigi doar câţiva cm, faţă de alţi adolescenţi ar putea fi nevoie să speculezi câteva detalii pt optimizarea metabolismul.
De ex. în studiul de aici zice că agricultura a avut o influenţă negativă asupra calităţii scheletice, ritm de creştere, înălţime. http://wp.me/p48646-hODin altă perspectivă, instrumentele prin care metabolismul construieşte şi distruge simultan organismul, sunt insulina şi cortizolul. Ideea ar fi că la ora actuală se cam abuzează de carbohidraţi, adică glicemia variază, la fel şi insulina, ceea ce este urmată în mod invariabil de variaţia cortizolului. Iar asta atrage în mod inevitabil un metabolism ineficient.
Tocmai de asta ai avea nevoie de o dietă low-carb.

Dacă aş fi în locul tău, aş încerca să optimizez dieta şi să am mereu la îndemână nişte suplimente importante: glutamină, enzime digestive, cum sunt cele menţionate aici. http://tinyurl.com/q7lsusw Eventual la vârsta asta ar putea fi de folos megadozele de niacină, ajută să te mulţumeşti cu mai puţin, când alţii ar vrea mai mult (aplicabil pentru orice şi-ar dori un om într-o zi).

O dieta bogata in fructe si legume si sportul (baschet si inot) te pot ajuta sa mai castigi ceva cm. in inaltime…Dar, la varsta ta, cartilajele de crestere si-au cam facut treaba. Ai alte calitati, asa ca fii increzator!

Draga Alexandru, apreciatul regizor Martin Scorsese, talentatul actor Dustin Hofmann dar si multi ‘duri’ ai ecranului cum ar fi Silvester Stallone sau Robert Downey Jr, sunt scunzi, insa nu si-au facut probleme din asta si s-au concentrat pe a-si dezvolta ce au ei mai bun. Si nu doar presedintele Nicholas Sarkozy sau actorul Tom Cruise au avut relatii cu femei mai inalte decat ei, ci si ceilalti ce nu si-au facut petrecut timpul comparand inaltimea lor cu a celorlati. Atunci cand iti faci mereu griji legate de inaltimea ta ai putea sa nu vezi o multime de oportunitati ce iti sunt oferite de viata. E important sa ai o dieta corespunzatoare si sa faci sport, dar la fel de important e sa nu-ti pierzi prea mult timp cu intrebarile legate de inaltimea ta si sa profiti de alte calitati pe care le ai – sunt convins ca exista.

Înotul și baschetul și volei si nici patul de pe vremea inchiziției nu te fac mai înalt. Sunt mituri și niște ipoteze infirmate de prea mult timp ca să îl mai aruncăm pe masă azi. Hormonii de creștere de asemenea te ajută dacă și genele tale au informația necesară. Altfel poți să exciți hipofiza să pompeze STH în prostie că n-o să devii un Shaquille, if it’s not in your DNA.

Buna Alexandru, pentru a vedea ce se poate face pentru problema ta, adreseaza-te unui endocrinolog. Sunt sanse de a mai reusi sa cresti in inaltime.

Draga Vlady Popa….vreau sa iti reamintesc ca noi suntem niste fiinte asa de marete, asa de superbe in complexitatea noastra incat putem programa mai orice Incepand de la un pahar cu apa (apa din el) pana la cristale si alte alea….Mintea poate fii folosita ca un instrument si noi putem da comanda glandelor, organelor, adn-ului….ca sa nu mai scriu de alte planuri….Deci propunerea mea e sa incerce fiecare sa se lamureasca pe “pielea lui”. Cel mai corect si mai ADEVARAT e asa Dupa practica, sunteti bineveniti la comentarii….Asa oricine are ceva de exprimat….dar de obicei putini pun ceva in practica. Marea “greseala” e ca noi oamenii ii ascultam pe altii in loc sa ne ascultam PROPRIA EXPERIENTA !

Eu Sunt Vindecator, după ce se depășesc niște bariere intrăm la penal. Plimbați ursul la altă masă cu abureli New-Age-iste care seamănă dar nu se-adună. Aratați-mi un om care pe genom e scund și faceți-l înalt. Vă asigur eu că veți lua un Nobel cel puțin.

Oamenii nu mai cred in minuni, dragule…..de aici si limitarile noastre. Eu stiu clar ce am trait si cine isi doreste cu adevarat ceva, obtine. E o chestie de timp doar….Nu-ti fie frica sa-ti depasesti barierele Vlady Popa…am “pierdut” si eu ani buni pana cand sa ma hotarasc clar sa imi implinesc fiinta.

Prin yoga, vipassana, basket, tractiuni…. se poate…in functie de ce simte fiecare. Daca este credinta, de ce sa nu reuseasca cineva ceva? Suntem limitati doar de sistemul de credinte sau programe din mintea noastra….

Si chiar daca cineva alege sa depaseasca niste bariere…cum te simti mai bine? Cand incurajezi si esti incurajat sau cand esti descurajat si descurajezi? Fii sincer cu tine, dragule, e simplu de exprimat ceea ce simti fata de ce am scris.

Ce fel de iarbă fumați stimabile Vindecator???
Sunt de acord că suntem limitați de credințe.:))
Dacă îmi cere omul o soluție pentru a zbura ca Superman aș putea să-i recomand să se arunce de pe un bloc cu 10 etaje și să creadă cum zboară. Dacă crede suficient de mult, ADN-ul se modifică și îi ies aripi din coaste. Își poate pune în proces chiar și chiloții peste nădragi. Simțul ridicolului este tot una din limitările de care vorbeați nu?:))
Pe o notă mai serioasă, Numiți ”dragule” pe apropiații dumneavoastră, nu o persoană cu care nu ați mai schimbat o vorbă vreodată. Sau bunul simț e și el limitat?

Aceasta polemica nu ajuta nimanui, cu atat mai putin tanarului care a pus intrebarea.

Gemoderivatul de pin impreuna cu cel de stejar ajuta pentru o dezvoltare armonioasa , merita să încerci

Buna Alexandru. Pe langa recomandarile medicale pe care vei alege sa le urmezi, iti recomand o tehnica mentala. In primul rand, ai o autolimitare evidenta (zici ca nu ai cu cine semana inalt) de care e bine sa scapi daca vrei faci progrese. Sunt atatea exemple de copii care nu “respecta reteta familiei”. De ce n-ai face si tu asta? In al doilea rand, odata ce elimini “motivul” pentru care nu ai creste, gaseste-ti un motiv pentru care ai creste in inaltime, dar un motiv bun. Da-ti o sansa. Nu iti garantez succesul, dimpotriva, iti spun de acum ca e foarte posibil sa nu functioneze, dar poti face o rutina de 20 de secunde de doua ori pe zi, timp de o luna si apoi evaluezi sistemul. E alegerea ta daca te decizi sa pierzi / investesti 40 de secunde pe zi. Daca nu functioneaza, elimina-l fara regrete sau chiar cu manie. Daca da (si ma refer daca functioneaza chiar si doar la nivel mental, in sensul ca iti da curaj sa continui oricare din tratamentele prezentate in comentariile anterioare sau altele, nu conteaza), continua-l. Daca te tenteaza, trimite-mi mesaj si-ti voi explica foarte pe scurt ce e de facut. Orice ai alege, succes! Numai bine!

Mesaj:
Bunã ziua! Sunt fatã, am 22 de ani si o relație de 1an jumãtate. Prietenul meu are aproape 26 de ani si inca nu si-a gasit un serviciu stabil, desi a mai lucrat pe timpul verii. A terminat o facultate dar nu e destul de bine pregatitt. A mers la interviuri si nu a primit niciun job. De la o vreme am devenit cam obsedata de faptul ca el nu face nimic, asteapta sa ii cada din cer. Ii sunt alaturi, il sustin, dar mi se pare ca relatia noastra nu se indreapta spre nicaieri. Cand iesim in oras imi platesc eu cafeaua sau ce consum, cand ma duc la el imi iau pachetel la mine. Am impresia ca pt el e foarte comod asa, sa nu faca nimis atata timp cat eu accept. Am avut o discutie zilele trecute in care i-am spus (de nervi) “arata-mi proasta care sa se culce cu tine si apoi sa-si plateasca cafeaua singura” fapt care l-a facut sa plateasca si sa se uite la mine cu o privire nu tocmai frumoasa. I-am explicat ca e vorba mai mult de gestul in sine decat de bani. Nu incerc sa-l schimb. Eu doar imi doresc un viitor cu el, dar nu asa. Am nevoie de un barbat care sa motiveze, nu sa ma traga in jos. Are sens sa ii mai spun sa faca ceva cu viata lui? Cum sa procedez? Sunt studenta la doua facultati si abia fac fațã. Mulțumesc!
Trebuie sa mai precizez ca inca locuieste cu parintii. Eu fiind studenta locuiesc in camin.

Daca ai dragoste, vei avea si rabdare si mai ales e recomandabil sa ai tact; poti sa-i amintesti din cind in cind ca e necesar sa si muncim, daca dorim sa realizam ceva in viata; ca de relaxat, oricine se poate relaxa, dar asta nu ne aduce nici abundenta si nici libertatea de miscare. Ideal e sa faci (in ceea ce priveste relatia asta, dar si la modul general in viata), asa cum iti spune inima/sufletul/intuitia, si nu cum iti dicteaza ego-ul/mintea. Daca nu e dragoste reciproca, probabil ca e mai bine sa-si vada fiecare de viata lui, asa cum considera. Dumnezeu sa te lumineze!

Draga mea, in orice situatie de viata, detaliile sint cele care fac diferenta. Spui despre prietenul tau ca “inca nu si-a gasit serviciu” – formulare din care eu inteleg ca a cautat. (Abia daca spuneai “nu are serviciu”, as fi putut presupune ca nu vrea neaparat.) Se poate intimpla ca un om sa-si caute de lucru si ani de zile si sa nu-si gaseasca – asa stau lucrurile in unele cazuri! Una e sa mergi la facultate/facultati, si cu totul altceva sa vezi unde anume are societatea loc, pentru absolventul care esti In gasirea jobului, intervin adesea o seama de mentalitati blocante (“am o facultate, deci nu pot accepta orice”), convingeri limitative legate de situatia economica sau de propriul sine (“nu sint suficient de bine pregatit”, “nu am suficienta experienta” etc) – care se cer inlaturate si inlocuite cu unele poztive/constructive, ca sa poata crea cu totul alta realitate!… Ca sa nu mai spun ca se poate intimpla ca lucurile sa ramina in mod special stadiul acesta, ca sa te determine pe tine sa-ti cauti adevarata jumatate in alta parte Daca motivatia ar fi aceasta din urma, el si-ar gasi job doar dupa ce voi v-ati desparti (pentru ca asa aseaza viata lucrurile, pur si simplu, atunci cind isi propune sa duca oamenii pe drumuri diferite, mai propice devenirii lor…)

intrebarea mea are fi: tu ce nevoi ai (defapt?) si cum ti le satisfaci? Esti atenta la ele? La ale lui esti? Unde este drumul batut impreuna? Incercati sa discutati despre nevoia aceasta a ta de a nu plati cafeaua tot timpul, de a nu iti face pachetel cand mergi la el, etc. Incearca sa faci o discutie in asa fel incat si el sa spune care este motivul (real) al esecurilor lui (poate sunt autosabotari din comoditate) si incearca sa iei o decizie atunci cand ai majoritatea (daca toate) informatiei. Succes!

Iti inteleg frustrarea si dorinta de a-l scoate din din starea de ‘contemplare’ in care a cazut dupa ce a avut probabil unele esecuri in gasirea unui loc de munca. Pe de alta parte poti sa intelegi privirea lui la remarca ta despre platitul cafelei, daca vei incerca sa te pui mai bine ‘in pielea lui’. Inteleg, iti este greu sa fii la doua facultati si apoi tot tu sa fii aceea care sa empatizezi cu el si sa-l sprijini ‘sa miste ceva’. Daca insa il iubesti si doresti sa fii cu el in continuare il vei ajuta sa progreseze daca purtati discutii constructive legate de alternativele de actiune disponibile. Actiunile sunt deosebit de importante dar si abilitatea de a ‘te pune in pielea lui’, de a empatiza . Poti sa citesti aici un articol despre cum emotiile noastre pot sa influenteze abilitatea de a empatiza. http://psihoterapiefamilie.ro/blog/stim-sa-ne-punem-in-pielea-altuia/

Vezi in interiorul tau daca il mai vrei. Nu te minti. Vezi ce iti place la el si ce nu. Alegerea este a TA. Tu decizi daca ramai cu el sau nu. Nu pune in carca nimanui faptul ca tu il mai suporti. Alegerea iti apartine……si daca nu-l mai vrei de ce sa te simti vinovata?…Tu traiesti pentru tine nu in locul lui. Nimic nu este intamplator, toate astea pot fi o lectie de viata.

Asta din genul “self coaching”, nu? Mare e gradina Domnului.. Avem serios de lucru la educatia tinerei generatii.

Buna. Intrebarea mea catre tine este: cine esti tu? Cu alte cuvinte, ce rol joci tu in viata lui? Gaseste-ti identitatea si vei gasi raspunsul la dilema ta. Daca nu te mai confunzi cu persoana care devii in preajma lui, reevalueaza-ti optiunile. Vorbeste cu cineva apropiat sau cu un terapeut si intelege resorturile interioare care au produs aceasta criza, pentru a analiza alternativele si a-ti gandi strategia. Numai bine!

Mesaj:
Buna ziua!!Cum pot scapa de dependenta de cocaina?am ajuns in stadiul in care nu pot sta fara ea …am inceput din ianuarie si de atunci nu ma pot opri…zi de zi cumpar…va rog frumos dati-mi un sfat ce as putea face …sunt casatorita nu am copii am 26 de ani …nu vreau sa ajung pe punctul de a pierde si familia …multi zic ca acest drog nu poate sa provoace dependenta dar in cazul meu da…cand am inceput sa prizes pentru prima oara a fost doar ca sa incerc …cred ca toti incearca asa numitele placeri ale vietii dar eu nu ma mai pot opri …toti banii care ii muncesc pe ele se duc ..sau in cazul in care nu am bani iau bani de la locul de munca si imi cumpar …..sau cer de la asa numitii dealer acest drog ….e o situatie foarte grava avand in vedere ca nu imi fac rau numai mie ci si celor din jur…sot familie etc….Va multumesc si astept raspunsul dumneavoastra.

nu stiu cine v-a spus ca nu provoaca dependenta (poate pt ca este de asemenea dependent)! Cel mai bun lucru pe care il puteti face este sa mergeti la o clinica de dezintoxicare, unde sa fiti ajutata medical in prima faza dupa care sa primiti si suport psihologic. Daca aveti tendinta de a incerca lucruri extreme atunci poate ca este momentul sa ‘atacati’ aceasta inclinati in cadrul psihoterapiei. Este excelent faptul ca ati realizat asa repede problema dvs si va admir pt atitudine! Mergeti, internati-va, se poate rezolva! Succes!

EDIT: poate vă ajută şi un foto de genul acesta http://img.thesun.co.uk/multimedia/archive/01366/SNF2724NOSE—682g_1366710a.jpg Apoi, dacă doriţi să intraţi pe nişte teritorii neexplorate, puteţi încerca niacina cu eliberare rapidă în doze mărite. Este un supliment care ajută în foarte multe dependenţe, boli psihice şi multe alte probleme de sănătate. Suplimentez de aproape 3 luni doar cu 500 mg/zi şi sunt efectiv uimit de rezultate (am redus consumul de alcool la doar câteva pahare de vin într-o lună, mintea mai limpede). Evident că avem probleme diferite, iar dumneavoastră aţi putea fi nevoită să folosiţi doze mai ridicate (2 g/zi ?) + alte suplimente care v-ar ajuta direct şi indirect să depăşiţi stările de abstinenţă. Dacă are sau nu efectul total de care aveţi nevoie, veţi afla după 1-2 săptâmâni de administrare.

cocaina provoaca dependenta de la a doua sau a treia doza, este a doua ca periculozitate dupa heroina, nu stiu cine v-a zis ca nu provoaca dependenta cu un simplu google puteti gasi multe informatii in sensul asta; este un drog foarte puternic. asa cum a zis colegul meu, solutia este sa mergeti la o clinica de dezintoxicare pentru a rezolva problema dependentei fiziologice si apoi sa incepeti si o psihoterapie pentru tratamentul dependentei psihologice. din fericire, puteti rezolva problema din moment ce cereti ajutor dar trebuie sa actionati rapid!

cine vinde asa ceva n-o fi “fraier” sa spuna ca provoaca dependenta – si-ar pierde “clientii”… ti-ai facut “pofta”… acum pune-ti “pofta in cui” asta dpar daca ai ambitie si vointa… altfel le faci buzunarele mari celor ce vind… si sigur si “popa” e la ceva timp de tine…. STOP…. altfel nu prea mai e cale de intors… DACA CUMVA IMI SPUI CA SOTUL E SI DEALERUL… discutia e “terminata”.

Pe scurt pretul platit pentru senzatia de euforie si energie a cocainei este o crestere a agresivitatii, o suspiciozitate permanenta iar halucinatiile incep sa nu mai devina placute ci sub forma de voci amenintatoare sau insecte ce se tarasc pe corp. Apare si insomnia, dar si atacurile de panica sau chiar deteriorari cognitive ce pot schimba personalitatea considerabil. Cura de dezintoxicare e necesar sa fie facuta sub supraveghere pentru ca simptomele de sevraj (de intrerupere a consumului) pot fi si ele semnificative. Dupa intreruperea cocainei, sesiunile de psihoterapie sunt importante deoarece ajuta la evitarea recaderilor (ce nu sunt rare), prin discutii despre cauzele ce au dus la aparitia consumului. – Dr Rares Ignat – psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata familiala & profesionala

Draga doamna, dependenta de droguri se trateaza medicamentos, sub stricta supraveghere medicala, insa cu tot respectul, e foarte posibil ca, in absenta cocainei, sa fi ales o alta substanta sau un alt obicei de care sa deveniti dependenta. Oricat de ciudat ar parea, aceasta dependenta va asigura un beneficiu ascuns. Ganditi-va care este acesta si daca va puteti dispensa de el. Alegeti-va un terapeut bun si mergeti fara intarziere – eu va recomand din experienta mea terapia NLP (este practic o reprogramare la nivel neurologic si lingvistic). Numai bine!

Mesaj:
Am 17 ani locuiesc intr-un oras mic , am rezultate foarte bune la scoala . Cand eram mica imi petreceam timpul mai mult singura si asa am ramas si acum , tot singura . Am incercat sa ma imprietenesc cu diferite persoane , pana acum , la liceu , mi-am facut 2 prietene bune , dar sunt diferite fata de mine si totusi ne intelegem bine . In ultima vreme mi-a pierit tot cheful de invatat si acest lucru ma ingrijoreaza pentru ca eu nu am fost niciodata asa , mereu am fost silitoare si activa la ore , nu mi s-a intamplat nimic pur si simplu , doar ca mi-am pierdut motivatia , nu mai inteleg sensul vietii , nu inteleg unde trebuie sa ma duca acest drum , nu inteleg cum pot banii sa aduca fericirea , nu stiu cum trebuie sa inteleg fericirea , si nici nu inteleg ce este . In ultima perioada , sunt nemultumita de orice si imi place tot ce este din alta tara occidentala , mi se pare amuzant pentru ca nu inteleg de ce , si nu mai am chef de nimic , nici sa invat . Sunt suparata de felul in care ma simt . Trebuie sa mentionez ca nu am suferit nicio despartire in ultima perioada care sa imi afecteze modul in care ma simt . Am avut o legatura vaga si ciudata mai mult de prietenie cu un baiat mai mare , pe la inceputul clasei a 9-a care nu a durat mult pentru ca ma plictiseste o relatie . Imi place foarte mult sa calatoresc , de cand am fost la Paris , m-am indragostit de tarile straine , si nu am mai fost in alta tara in afara de Franta pentru ca nu au mai avut parintii mei posibiltati materiale si nu vor sa ma lase nici in tabara la vara , nu am mai fost intr-o excursie de 4 ani . Si ce mi se pare cel mai rau lucru este ca imi lipseste motivatia , nu ma mai motiveaza nimic nici macar banii , nimic , nici calatoriile in mod deosebit , pur si simplu m-am plictisit de tot ce ma inconjoara si nu vad rostul lucrurilor . As vrea sa fiu din nou silitoare, dar nu mai stiu motivul pentru care invatam , incerc sa mi-l reamintesc , dar nu cred ca a fost un motiv . Si acum nu inteleg lumea asta .

iti recomand cateva sedinte de consiliere psihologica

Te contrazici un pic singura cu..”m-am indragostit de tarile straine”,”imi place f.mult sa calatoresc” si cu…..”nu ma mai motiveaza nimic nici macar banii,nimic,nici calatoriile..”…Probabil ti-ai descoperit fericire(placerea) in a calatorii si de cand nu mai ai posibilitatea de a merge in alte tari,excursii nu mai ai chef,motivatie ptr.nimic.,Probabil ai inteles,inconstient, care-i lucru cel mai important,acela de a calatorii,de a cunoaste lumea…Studiul te va ajuta sa-ntelegi multe lucruri,sa-ti atingi multe obiective,inclusiv cel de a descoperii lumea calatorind.O discutie cu un consilier psih.te poate ajuta ……….succes!!!!!!!!!!!!!!!!!

“mi-am pierdut motivatia , nu mai inteleg sensul vietii” – Draga mea, ti-ai dat raspunsul singura. Ne “pierdem ” motivatia pentru ca nu intelege sensul vietii. Viata in viziunea mea, incepe cu a ne cunoaste pe noi, cine suntem cu adevarat…..Atractia pentru calatorii e de fapt atractia spre noi insine. Ea se exprima in interior, dar cand ajungem sa alegem drumuri care duc spre interiorul fiintei noastre, ne cuprinde o stare de pace, de bucurie, de curiozitate, de magie, extaz…..asta e adevaratul drum care nu doar ne bucura, ci ne si implineste in adevaratul sens…

“mi-a pierit tot cheful de invatat” Asta e MINUNAT !!!! Debea acum viata poate sa inceapa. Esti pe cale sa incepi sa FIINTEZI, draga. Atatia oameni vorbesc despre IUBIRE…..dar iubirea nu se invata, ea este in noi….asteapta ca noi sa o lasam sa se manifeste, sa curga…..Daca ne incapatanam noi cu eu stiu….cu acel stiu din trecut, rareori se aplica la momentul prezent si cand se aplica rezultatele nu pot fii MINUNATE. cel mult bune….dar nu minunate! Cand te saruti nu gandesti….nu trebuie sa stii tehnici sau alte teorii….te predai curgerii naturale si se creaza o armonie intre acele doua fiinte…. Eu ma bucur ca ti-a pierit cheful de invatat Doar cand intr-un sens uitam tot ce stim, atunci apare starea de creator….ca doar nu suntem doar niste simplii oameni….suntem fiinte minunate de lumina….

Draga mea, ai 17 ani, e normal sa ai o criza de identitate. E bine sa ai o criza de identitate! De ce? Pentru ca din asta evoluezi. Inveti ce te reprezinta si ce nu. Ce-ti doresti, ce te motiveaza, ce-ti place… Orice proces de gen dureaza si poate fi dureros, dar nu dureaza la nesfarsit. Acorda-ti timp suficient sa treci cu bine si peste aceasta perioada, dar nu uita de obiectivele pe termen scurt care, desi in fata ta poate si-au pierdut importanta, au acelasi impact asupra viitorului tau. Ai nevoie de consiliere. Alege-ti un mentor (parinte, profesor, preot, orice persoana matura cu pondere in viata ta) sau un terapeut, care sa te ajute sa-ti restabilesti obiectivele pe termen scurt si lung, sa incepi un proces de autocunoastere si sa pornesti din nou la drum, in beneficiul tau. Numai bine!