Mesaj:
Am un baiat de 24 de ani si o fetita de 12ani. Sunt intr-un impas: nu stiu daca e bine sa ma despart o perioada de timp de sotul meu deoarece avem probleme mari cu baiatul, din pricina caruia ne certam frecvent. Acesta (baiatul) nu lucreaza si are un anturaj deocheat. Sotul spune ca ar fi bine sa ne despartim pt a-l forta sa se intretina singur. Eu sunt de parere ca ar fi bine sa-i acordam sprijin de specialitate(internat) (de altfel a mai avaut 2 tentative de unde a venit mai rau ca inainte). Are terminata facultatea cu greu, nu se casatoreste, in schmb orice relatie se termina cu depresii cu planset si cu mare greutate. El spune ca pune suflet si nu poate accepta usor o despartire definitiva de fata. Au fost vreo 4 -5 astfel de prietenii. Este f activ sexual. Aceasta situatie a parut de cand terminat liceul. Au fost si probleme cu politia: l-au reclamat fostele prietene ca nu au fost respectate sau au primit cate-o palma cu injurii etc. Cu tatal sau nu se intelege deorece nu ii tolereaza iesirile desi cand a putut sa stea de vorba cu el i-a explicat cu multa intelepciune totul… Pe mine ma manipuleaza asa cum vrea pentru ca simte cum imi tremura inima in mine cand e vorba de el. De la sora lui ia mereu bani, cat de putin. Nu o suporta pe soacra mea spunand ca seamna taica-sau ff bine cu ea. Efectiv il uraste pe tatal sau si m-a amenintat ca o sa-l bata odata… Acuza ca sotul l-ar fi lovit in clasa a 7-a ff tare si nu-l poate ierta pentru asta. Eu nu-mi aduc aminte dar e sigur ca de atunci si pana atunci nu l-a lovit. Are perioade de depresii pe care le trateaza cu pastile date de medic de specialitate si care nu fac decat sa amelioreze starea sa.
Intrebarea era daca ma despart de sot se va apuca de treaba sau va adanci si mai mult ,,rana pe care o are in suflet,, asa cum spune el. Poate ca un dus rece nu i-ar strica.
In copilarie—inca de la trei ani a plecat de acasa traversand orasul pentru a ajunge la mamaia si chiar s-a descurcat f bine. Apoi in fiecare an a facut cate o boacana de acest fel. Nu a luat la facultatea la care a vrut sotul meu si pentru acest lucru sotul meu nu a mai vorbit cu el un an jumatate ,,l-a ignorat,, crezand ca ii da o lectie. NU a facut decat sa-lurasca si mai tare. Nu stiu ce sa fac! Sunt intr-o dilema totala.

Mesaj:
Buna ziua,
Sunt mamica unui baietel de 3 ani si 3 luni. Este un copil adorabil, cuminte, ascultator …numai cuvinte de lauda la adresa lui. Doar ca eu, consider si recunosc si sunt constienta ca am o problema. In privinta copilului stresez pe toata lumea: daca ramane tati cu el acasa si ei urmeaza sa plece afara in cursul zilei iar eu sunt la servici, ori ii trimit sms ori il sun si ii spun “vezi tragi caciulita bine pe urechi, vezi ii pui esarfa sa nu ii fie rece, sa nu alerge cu gura deschisa daca bate vantul, atentie pe unde calcati (noi avand un sant de jur imprejurul blocului), atentie la traversat strada (din acest punct de vedere am avut un accident neplacut pe trecerea de pietoni care multumita lui Dumnezeu nu a fost grav), daca e in casa (indiferent mamaie sau cu tati) la fel: vezi sa nu fie curent, sun in fiecare dimineatza (dupa ce se trezeste el, eu lucrand de luni-vineri de la 9-17) si intreb daca e ok, daca e binedispus (metionez ca nu a fost bolnav, decat o singura data un rosu in gat acum la 3 ani si la 2 ani si ceva o rinitofaringita – amandoua trecand repede) … DAR … eu sunt stresata mereu si pisaloaga pt cei din jur si sunt foarte constienta de aceste lucru. Daca ne ducem la cineva in vizita , am obiceiul de a suna si de a intreba daca este cineva racit in familie, daca se duce o zi la bunici , nici ei nu scapa .. ii sun si pe ei si ii intreb daca e bine, daca a mancat tot, sa nu il imbrace gros ca transpira (ei avand tendinta asta). Mentionez ca toti sunt grijulii cu el dar .. mie mi se pare cate ceva (mai ales la bunici ca ei sunt altfel, chiar daca au crescut copii la randul lor). Tot ce cumpar sau primeste, nu exista sa nu verific termenul de valabilitate. In unele clipe cand sunt acasa, in general seara la culcare, am tot felul de ganduri: daca se intampla ceva, daca … daca .. tot felul de ganduri, negre le spun eu, si legate si de sot ..daca se duce la servici si se intampla ceva cu el si eu raman singura..nu stiu imi e greu acum sa reproduc gandurile ..vin, se duc… dar eu ma simt “fara remediu” sau nu stiu ce termen sa folosesc. Probabil nici mie nu imi face bine. Spre exemplu: o singura data l-a durut burtica in timpul noptii, se trezea si se strangea de burtica in acea noapte avand si eu niste crampe … mancasem amandoi un iaurtel care era in termen ..dar?? ) … oricum, toata noaptea nu am dormit, am deschis internetul sa vad ce sa ii fac si simteam ca explodez ..dar el dormea iar se mai agita. A trecut acest episod.. in alta seara (dupa o perioada) in timp ce mai aveam putin si adormeam (imi era somn, TV era stins) se auzea in burtica lui bolborosind (si in acelasi timp s-a si foit) .. mie mi-a fugit somnul, parca dormisem toata noaptea si simteam cum imi bate inima cu putere, baiatul nu s-a mai foit (adica el nu avea nimic dar eu … foarte panicoasa si fricoasa de altfel din fire) mi-au trebuit mai bine de 2 ore sa adorm dar pana dimineatza ma trezeam din ora in ora.
Nu stiu ce sa fac!!!!!!!!!!

pare ca sunteti o mama foarte anxioasa care si-a facut o obsesie din sanatatea copilului. Din ce ati scris, va pot recomanda un consult psihiatric (doar pt a vedea si acest aspect) si sedinte de consiliere/psihoterapie in care sa ‘descompuneti’ toate gandurile si trairile astea pe care le aveti. Succes!

Multe mame sunt extrem de grijulii si fac orice pentru copilul lor in incercarea de a-l proteja. Insa, dupa cum constientizati probabil si dvs, aceasta ‘superprotectie’ si ingrijorare permanenta poate la un moment dat sa-i dauneze copilului, prin faptul ca nu-l lasa sa fie el insusi, sa-si acumuleze propria experienta de viata. Dupa cum spunea si colegul meu, este bine ca un prim pas sa fie sa consultati un medic specialist psihiatru care sa evalueze situatia in detaliu si sa va sugereze daca ar fi sa nu benefica o medicatie de sustinere, sau este suficient sa urmati sesiuni de psihoterapie pentru a depasi aceasta problema. – Dr Rares Ignat – psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata familiala & profesionala

Draga mea doamna, un prieten de-al meu s-a dus odata la o intilnire ” de familii”, la un resturant. Unul dintre cupluri a venit insotit de baiatul lor, un adolescent de 15 ani. Dupa ceva vreme, baiatul a inceput a se plictisi, intre toti acei adulti. Ar fi plecat acasa. Atita doar, ca nu stia sa treaca singur strada…

Multumesc pt raspunsuri

Dragă mămică, sunteţi foarte pricepută în a identifica ceea ce vă nelinişteşte, gândurile şi stările pe care le aveţi. Asta vă poate ajuta să refaceţi tiparul de gândire negativă care vă crează probleme. Cum? Luaţi o foaie de hârtie, trageţi două coloane şi scrieţi în prima coloană, pe rând, toate gândurile negre. În coloana a doua, faţă în faţă, pentru fiecare gând negativ, scrieţi motive pentru care nu sunt şanse să se întâmple ceea ce gândiţi. Veţi vedea că sunt mai multe motive să nu credeţi un gând nepotrivit. Puneţi astfel faţă în faţă RAŢIUNEA şi EMOŢIILE. Lăsaţi-le să lupte, dar cinstit, adică fiecare cu armele lui. Dvs hrăniţi, după cum văd, latura emoţională a dvs. Amintiţi-vă că suntem oameni raţionali, după cum suntem şi emoţionali. Gânduri negre apar în mintea tuturor, însă punem la lucru şi raţiunea. Dar, după cum vi s-a spus deja, căutaţi un specialist în cazul în care nu reuşiţi să restabiliţi egalitatea între raţiune şi emoţie.

Buna ziua. Va felicit pentru grija si dragostea Dvs. pentru copilas. Sa va traiasca! In ce priveste grija exagerata, nu sunteti un caz unic. Aveti nevoie sa iesiti din stresul care va macina. Sunt mai multe alternative pe care le puteti alege: meditatia, reflexoterapia etc., insa eu va recomand terapia de eliberare emotionala (observati ca toate v-ar obliga sa aveti grija de Dvs., nu de altcineva). In momentul in care ne punem constient o intrebare, subconstientul cunoaste deja raspunsul, deci sunt sanse mari sa stiti ce anume trebuie sa faceti sau sa incetati a mai face ca lucrurile sa intre in normal. Ca sa obtineti acest raspuns de la sinele, subconstientul Dvs. e nevoie sa va reconectati cu el. Lucrurile sunt mai simple decat le vedem atunci cand suntem in criza, iar exercitiul de eliberare emotionala deschide calea catre o viata mai frumoasa, mai implinita. Numai bine!

Mesaj:
Buna ziua!
As dori si eu cateva sfaturi daca se poate…
Eu, ma numesc Cristina, am 21 de ani, sunt studenta la facultatea de Moase si Asistenta medicala, si pot spune ca ma confrunt cu cateva probleme legate de familie si de relatia mea de 3 ani.
Mama mea,de cateva luni de zile, a inceput sa se opuna relatiei pe care o am, ea isi doreste sa renunt la el, pentru simplu fapt ca nu a urmat o facultate si ca nu are resurse financiare,ceea ce ma deranjeaza pe mine foarte mult este ca ea nu s-a aratat deranjata de la inceputul relatiei,ci de vreo 5, 6 luni de zile. Eu am incercat sa renunt la el, pentru ca ajunsasem sa cred ca are dreptate,dar nu am putut ca el a facut tot posibilul ca noi 2 sa fim impreuna.Si acum lucrurile merg din ce in ce mai rau pentru ca mama nu mai vorbeste cu mine ( si acest lucru nu ma opreste din plans.
Eu ma simt vinovata pentru faptul ca ii povesteam la inceput tot ce se intampla intre mine si el ( certurile dintre mine si el, problemele lui familiale etc) si asta cred ca a facut-o sa nu il doreasca. Si inca ceva eu am o sora m-ai mica si ea la randul ei are un prieten ( care are facultate si provine dintr-o familie cu posibilitati materiale) si bineinteles se fac diferente intre cei 2 si asta ma doare foarte tare.
Si acum nu stiu ce sa fac,sa aleg cum vrea mama mea,sau sa aleg ce imi spune inima…pentru ca alegerea acestea nu prea pot sa o fac, e ca si cum as alege intre mana stanga si mana dreapta.
Astept sfatul Dvs. Multumesc anticipat!!!

Cred ca da dovada de egoism mama dvs. Nu cred ca dansei i-au spus parintii cu cine sa rămână sau nu. Genul acesta de gândire se purta acum 50 de ani,poate…
Sunt foarte multe situațiile în care oamenii cu venituri modeste respecta mai mult pe cei din jur. Si foarte multe situații în care oamenii cu posibilități materiale care nu dau doi bani pe ceilalți….
Din punctul meu de vedere,dacă omul de lângă mine mă respecta,mă iubește,ma face fericita,mi-as vedea de treaba mea.
Mai exista posibilitatea ca mama dvs. sa considere ca asa e normal si sa va vrea,in felul dansei,”binele”.
Dar cine știe ce este mai bine pentru noi decât noi înșine?

Buna ziua. Tine minte un lucru foarte important. E doar parerea ei si nimic mai mult.

Inteleg si apreciez Cristina ca esti foarte apropiata de mama ta si ca incerci pe cat posibil sa nu o superi. Esti insa deja la o varsta la care incetul cu incetul vei avea propria ta viata. Dupa cum bine spunea cineva: “Nu poti sa-ti traiesti viata pentru altii..poti sa o faci doar pentru tine, chiar daca asta ii raneste uneori pe cei dragi”. Doar tu esti aceea ce poate lua cea mai buna decizie in aceasta privinta. Din cele relatate inteleg ca tii mult la prietenul tau, relatia dureaza de ceva vreme si nu ai vrea sa o intrerupi chiar dupa ce ai analizat bine motivele mamei tale. Sfatul meu ar fi sa incerci sa mai vorbesti cu mama ta despre acest subiect si sa-i explici si ei ceea ce te macina, care sunt gandurile si emotiile tale. In cazul in care doresti exista si posibilitate de a apela la sprijinul unui psihoterapeut pentru a facilita comunicarea intre tine si mama ta. Dr Rares Ignat – psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata familiala & profesionala

Cristina, priveşte cu atenţie la relaţia ta cu prietenul tău: este ceea ce-ţi doreşti? Te înţelege, vă înţelegeţi? Aveţi domenii de interes comun? Cum îţi vezi viaţa alături de el? Poate că mama ta a văzut ceea ce îţi este ţie greu să vezi, spui că îi făceai confidenţe la început. Orice mamă ar dori să-şi protejeze puiul de suferinţă şi poate că mama ta asta ar dori. Desigur, este doar părerea ei, de aceea te invit să verifici relaţia ta cu prietenul tău şi apoi să decizi, după cum găseşti de cuviinţă. Niciodată nu putem alege între partener şi părinţi, fiecare dintre ei are locul lui bine stabilit dar poate că pentru o vreme este nevoie ca mama să treacă pe loc secund. Oricum, atunci când ne alegem un partener, părinţii rămân pe locul doi dar asta nu înseamnă că renunţăm la ei.

Buna Cristina. In starea de stres in care te afli nici nu vei putea sa-ti dai seama ce anume doresti sa alegi. Iesi din stres fie prin meditatie, rugaciune, reflexoterapie sau – ce-ti recomand personal – terapie de eliberare emotionala. Alege ce ti se potriveste, dobandeste-ti echilibrul, si totul va fi mai clar pentru tine. Numai bine!

Mesaj:
Hristos a inviat! Buna ziua,ma numesc Camelia,am 15 ani si jumatate. Stiu ca la varsta mea ar trebui sa fiu mai concentrata pe scoala si viitor dar stiti ca toti adolescentii au momente de ratacire. Parintii mei au divortat in urma cu 6 ani,atunci am fost afectata insa nu m-am exprimat in fata nimănui. Acum ma bucur că s-a intamplat asa pentru că tatal meu era si este foarte dur. Sunt cuminte pentru varsta mea,nu beau,nu am fumat niciodata,nu pierd noptile in cluburi dar nu sunt nici tocilada.Sunt o fata ok.
Insa cea mai mare aniciune a mea este Andrei,prietenul meu cel mai bun. Suntem amandoi in clasa a 9-a,8ani am fost colegi,acum nu mai suntem.
De 4-5 ani suntem cei mai buni prieteni in adevaratul sens al cuvantului,vorbim ore intregi la telefon,ne spunem ABSOLUT ORICE.
Eu,cand am aflat ca nu vom mai fi colegi am facut o mica depresie si am mai ajuns o data la psiholog dar nu am rezolvat nimic. Aveam o mica obsesie pentru el pe care 10% o mai am si acum.
De 1 an jum sunt indragostita de el. Eu,neavand nicio alta relatie anterioara el este prima mea iubire. Din pacate,pot spune ca sunt unul din cazurile nefericite in care iubirea nu este 100% reciproca.
El nu stie,nici nu banuieste. Il tot timpul acesta m-am comportat LA FEL ca inainte cu el,desi sufeream enorm. Acum,satula sa aud mereu de relatiile si de fetele pe care le place,satula sa il ajut mereu cand fiecare cuvant al lui ma raneste as vrea sa evadez atat de mult din chestia asta ,insa o prietenie lunga cu mii de amintiri ma trage mereu inapoi. Nu stiu ce sa mai fac,tin la el enorm,il iubesc si vreau sa-l vad fericit,chiar daca locul lui nu este langa mine. simt ca nu mai pot sa ii fiu prietena si nu stiu ce ar trebui sa fac. Sa continui sa sufar in secret sau sa ma detasez cu totul de el pentru a-l uita? (El are prietena pe care o place mult). Sper ca ma puteti ajuta,as fi recunoscatoare.multumesc..

ce iti pot recomanda este sa fii sincera… in primul rand cu tine, in al doilea rand cu restul oamenilor din jurul tau. Sa adunam multe in noi nu este niciodata sanatos… pt nimeni

Camelia, daca Andrei iti este prieten adevarat, faptul ca tu ii vei spune ca vrei ceva mult nu cred ca va afecta prietenia voastra. Merita sa incerci! Gaseste un moment bun si sugereaza-i ceea ce simti.

Probabil blocajul tau in a-ti exprima sentimentele sa produs in momentul cand parintii tai au divortat..”am fost afectata insa nu m-am exprimat in fata nimanui”..,te-ai obisnuit asa si nu-ti faci nici un bine,tin e cont de ceea ce au spus Domnu Botezat si Alice…Nici una dintre variantele tale nu-i buna..”sa sufar in secret sau sa ma detasez cu totul de el..”..Fi sincera,fi tu ptr.ca asta-i castigul cel mai mare,asta-i responsabilitatea cea mai mare”sa fim ceea ce suntem” ..succes!!!!!!!!!!!

Dragă Camelia, ai obţinut deja cele mai bune sfaturi cu privire la atitudinea ta faţă de Andrei. Adaug şi eu că este nevoie să exersezi comportamentul asertiv. Ce vreau să spun cu asta? Învaţă să-ţi exprimi nevoile, sentimentele, gândurile dar fă-o în aşa fel ăncât să nu răneşti pe celălalt. Învaţă să spui NU când ai nevoie să spui nu, învaţă să spui VREAU, atunci când vrei ceva pentru tine. Învaţă să te aperi în aşa fel încât să nu răneşti pe nimeni dar să nu fii nici tu rănită. Tăcerea ta, după cum spui, te răneşte pe tine şi acesta se numeşte comportament pasiv. Ai grijă de tine, învaţă să faci asta, eşti cea mai în măsură s-o faci. Succes!

Buna Camelia. Adevarat a Inviat! Draga mea, e prima data cand ti se intampla asta, dar te asigur ca sunt sanse mari sa ti se mai intample daca vei folosi acelasi tipar relational si pe viitor. Iti propun un exercitiu de imaginatie: sa privesti relatia voastra din exterior, sa te privesti pe tine ca si cum te-ai vedea in oglinda, si sa analizezi exact ceea ce vezi in modul in care relationati. Vei avea surprize mari, iti garantez. Daca ai nevoie de ghidare, trimite-mi mesaj si te voi ajuta cu placere. Numai bine!

Mesaj:
buna ziua, am 35 de ani si acum 2 ani am fost diagnosticata cu steatoza hepatica.
in trecut am fost operata de colecist
motivul pt care va scriu este ca am dureri aproape zilnic extreme in epigastru cu iradiere in spate, in timpul acesteia mi se contracta si mareste in volum zona dureroasa , mi-e greu sa respir si acum 2 zile durerea a fost mai puternica decat de obicei,a durat 6 ore infernale.
am facut un test de sange si medicii si-au exprimat ingrijorarea deoarece nivelul fosfatazei alcaline era mare.
mentionez ca bilirubina[la momentul testului -adica acum 2 saptamani era normala]
observ in partea de jos oculara o usoara nuanta galbuie.
in trecut-cand eram copil am fost diagnosticata cu hepatita b dar care s-a vindecat.
ce ma sfatuti?
va multumesc

In cazul dvs., e indicat un consult la medicul gastro-enterolog. Sunt necesare investigatii clinice si paraclinice. Nu amanati!

“am dureri aproape zilnic extreme in epigastru cu iradiere in spate,” ma gindesc ca e vorba de dureri “in bara” si cred ca nu e doar steatoza hepatica in joc.. cred ca s-a trecut deja la pancreas… fosfataza alcalina nu prea are treaba cu ficatul-colecistul. Pentru a elimina temerile de hepatita cum ca sclerele oculare ar fi galbene… se face un test sinplu al urubinogen… se ia o eprubeta in care se pun 5 ml din urina dumneavoastra in care se picura o de alcool iodat. Imediat daca e sa aveti hepatita, intre urina si picatura de iod va aparea un inel verde…. in acest caz se consulta medicul…. iar durerile si balonarile asa cum a spus si colega mai sus se consulta gastroenterologul

Ceea ce am sa iti sugerez probabil ca o sa-mi atraga multe comentarii negative.Nu ma tem, am solzi de dragon pe spate….Toti suntem stapani peste gandurile noastre. Nu ai spus nimic despre copilaria si relatiile tale cu parintii. De pilda ce iti amintesti din primii 2-5 ani de viata. Poate ca ai sa spui ca noi psihologii suntem dusi ..ai oarecare dreptate si accept asta. 5% din populatie este capabila sa isi gestioneze emotiile, traumele de unii singuri, alti 5% sunt bolnavi clinic mental..iar restul de 90% pendulam intre normal si patologic de-a lungul vietii .Aceasta categorie din care cu cinste fac parte si eu..macar o data in viata avem momente cand probabil orice psihiatru ne-ar administra ceva pastilute neuroleptice..apoi o luam iar pe drumul cel ok…dar asta e alta discutie. Eu doar doresc sa iti sugestionez sa te gandesti serios la cum la ce ganduri emiti in jurul tau….sa constientizezi daca exista ancore in viata ta, in trecutul tau. Schimbandu-ti radical modul de a gandi poti influenta drumul vietii tale si sanatatea, soarta probabil ca nu o poti schimba dar destinul cu siguranta ai sanse…asta sta in forta ta. Pe scurt intoxicarea corpului fizic poate fi si rezultatul factorilor emotionali iar fizica cuantica si neurostiinta a dovedit in ultimii 10 ani influenta gandurilor, a sentimentelor reprimate in om, fie ele cele pe care le recunosti sau cele de care crezi ca ai scapat daca nu te-ai gandit la ele. Ele se pot aduna ca intr-o oala sub presiune iar nerecunoasterea lor iti pot face corpul sa se comporte ca aceeasi oala sub presiune cu supapele infundate. Supararea, furia, nemultumirea modifica functionarea corecta a bilei, ficatului si inflameaza toate mucoasele intestinelor. Se pare ca asa de fapt iau nastere bolile in conditiile unui sistem imunitar care nu mai poate face fata multitudinii de griji. Ma refer aici la bolile pe care personalul medical cu toata calificarea si sufletul pe care il pun nu il pot explica dun punct de vedere medical…nu pot da o cauza a debutului bolii. in fata acestor situatii si ei pun diagnosticele specificand ….fara explicatie..si din acel moment tot ce pot face este sa trateze simptomatologia fara sa cunoasca cauza. Cu alte cuvinte din acel moment Dumnezeu , Universalitatea, Lumina cum i-ai spune ca el nu se supara defel ne are in grija. As dori ca in urmatoarele saptamani sa te gandesti la toate problemele care au existat, ma refer la cele majore( decese, avorturi,abuzuri fizice sau emotionale, divorturi etc) dar si la cele minore de care crezi ca ai trecut sau cele pe care crezi ca le-ai uitat, la toate trairile emotionale care rabufneau repetat asteptand rezolvarea ( se pare una dintre cauzele colecistului in viziune psihologica), la toate suferintele, la felul cum cautai sau cauti permanent greseli in comportamentele tale sau la sentimentul ca nu valorezi mai nimic. Gandeste-te la ce vinovatii iti aduci justificate sau nu, la ce temeri ai, pe cine ai urat sau pe cine nu ai iertat..nu uita ficatul este sediul urii si al furiei. Gandeste-te la cata vointa ai acum, ce teluri mai ai in viata si daca nu mai ai..gaseste-le !! Ce fel de pretentii ai de la viata? Sunt ele conforme cu realitatea? Pe langa ficat, splina este organul care aduna toate energiile si sentimentele pe care le-ai ingropat adanc in tine sperand ca vei scapa de ele, ea aduna tot ce ai gandit si nu ai spus persoanelor din jur..din frica ca o sa iasa din viata ta. Nu le gandi in cap..pune-le pe hartie sa le vezi cu ochii tai…in minte este o ordine..pe hartie este alta. Sunt doar niste indicatii , tu nu esti obligata sa le iei ca un adevar absolut. Nici eu si nici medicina dupa cum vezi nu il detine…dar la urma urmei nu ai de pierdut nimic. Daca nu ai suficienti bani sa intri intr-un program psihoterapeutic pe langa medicatie doar gandeste-te la fiecare eveniment in parte, pune pe hartie, iarta ce poate fi iertat si crede din tot sufletul tau ca aceste probleme ale corpului tau fizic ar putea fi produse si de mentalul tau, ar putea avea o cauza psihologica.este o conditie primara sa crezi asta, sa-i spui inconstientului tau ca stii despre ce este vorba. Medicina si-a spus cuvantul ( iei medicamente ca sa indepartezi simptomul- durere, disconfort, suferinta.) dar nu a indepartat cauza. De ce nu ar putea fi si psihologica ? Doar gandeste-te si daca tu ai sa crezi din suflet asta s-ar putea ca restul sa il faca corpul tau. Ai incredere si mult succes iti doresc !!!

Mesaj:
Buna, ma numesc Octavia,am si eu o problema mi foarte frica de accidentele de tren, ma sperie ingrozitor. Bunica, mama si prietenul meu era sa o pateasca.. Am cosmaruri noaptea, ma gandesc intruna ca cineva drag poate pati ceva.
Ce inseamna asta?sunt paranoica?am nevoie de tratament?nu stiu ce sa fac ma gandesc obsesiv, ma ingrozesc gandurile si cosmarurile.

descrierea dumneavoastra poate corespunde unei fobii, anxietate generalizata sau unei tulburari de panica, dar va rog sa nu interpretati aceste cuvinte literalmente. Adresativa unui psiholog sau psihoterapeut (va recomand terapie cognitiv comportamentala). Pentru un raspuns concret si cert apelati la un specialist, pentru ca este nevoie de mai multe informatii. Ceea ce descrieti dumneavoastra sunt aspectele care va supara, va creeaza discomfort. Puteti gasi date de contac ale unor specialisti si pe acest site.

pare a fi o fobie; este de asemenea un sentiment normal, frica de moarte, chiar daca nu este pt propia viata. Ma gandesc psihoterapia v-ar ajuta sa dobanditi uneltele necesare acestei parti a dvs. Succes!

Buna Octavia. Este vorba de fobie, nu-ti face griji. Cam toata lumea are o fobie macar o data-n viata. Din experienta mea, uneori poate fi suficienta chiar si o singura sedinta de programare neuro-lingvistica (e un tip de terapie, practic o sedinta de consiliere/coaching), alteori terapia dureaza mai mult, depinde de om. Fa-ti curaj si contacteaza pe oricare dintre noi, terapeutii care dau raspunsuri aici, pe site, sau un terapeut care ti-e recomandat. Scapa de ea cu cateva sedinte de terapie. Numai bine!

Dragă Octavia, este într-adevăr necesar să consulţi un specialist pentru a descoperi care sunt cauzele temerilor tale. Este important să te încurajezi singură şi poţi face asta analizând în viaţa celor din jurul tău care este frecvenţa accidentelor de tren sau a oricăror alte catastrofe. Desigur, viaţa este fragilă şi nu ne garantează nimeni că vom trăi veşnic, dar alungă-ţi gândurile astea, gândul generează teama.

Va pot recomanda un psiholog bun care va poate ajuta.Recomand deoarece si pe mine ma ajutat cu frica de cutremure.Conatctati-ma pentru detalii.

Octavia imaginatia ta “naste” fobie… cauta sa iti incarci gindurile cu ceva frumos si nu uita… trenul nu are cum sa ajunga sa dea peste patul tau

Mesaj:
Buna ziua!Ma numesc Andreea si am 21 ani. Sunt casatorita de 2 ani. In urma cu 3 luni am vazut o conversatie intre sotul meu si o fata.. sotul era la servici si o invita pe acea fata la el..l-am sunat si mi-a zis ca nu are nimic cu ea, ca a fost doar o gluma pe care un coleg l-a pus sa o faca. Problema este ca de atunci am devenit foarte geloasa si nu mai am incredere in el..mi se pare suspect orice face..ii contolez mereu telefonul si facebook-ul..ii aduc mereu aminte de ce a facut si ne certam foarte des din proatii..de atunci ma supar foarte repede pe el din orice peostie..el imi jura k nu s-a intamplat nimic intre el si acea fata si incerc sa il cred dar daca e adevarat ca a fost doar o gluma ma deranjeza gestul pe care l-a facut pt ca eu consider ca un barbat care isi iubeste sotia si nu vrea pe altcineva nu face astfel de glume. Recent am gasit niste mesaje de la acel coleg in care il chema in club si vorbeau despre niste fete. El zice ca ma iubeste doar pe mine si ca nu vrea sa ma piarda dar nu mai pot avea incredere in el si mi-e frica ca o sa il indepartez de mine. Nu mai am incredere nici in mine..mereu cred ca el isi doreste altceva..eu sunt mai timida,sunt sensibila si plang din orice..lui ii place sa se distreze sa mearga in cluburi iar mie nu imi plac cluburile..nu stiu sa ma distrez..as vrea sa fiu si eu ca si el sa fiu mai indrazeata sa stiu sa ma distrez..As vrea sa stiu cum pot sa scap de gelozie pt ca mi-e frica ca intr-o zi o sa se sature de suspiciunile mele si o sa ne despartim..as vrea sa am mai multa incredere in mine sa fiu mai descurcareata..De multe ori mi-e rusine de mine ca desi am 21 de ani arat ca de 17 si ma simt prost cand lumea imi spune asta..am uitat sa specific ca avem si un baietel de 3 luni..Va rog sa ma ajuta-ti sa imi spuneti ce pot sa fac sa am incredere in mine si sa nu mai fiu suspicioasa in privinta sotului. Va multumesc!

Iubireaa………….” daca vedeți o floare frumoasa in splendoarea ei……care sta pe marginea unui colț de pământ langa casa sau bloc, ne repezim sa o luam cu noi acasa Îmbatati de mirosul si lookul ei “. Atunci cand facem lucrul asta…….se numește “posesie” si aia nu e iubire. Iubirea este pura si trebuie lăsată asa cum este ea. Daca o condiționam si imediat manipulam, aia nu mai e iubire, pt ca o reducem intr-un obiect ( bărbatul acela esta soțul “MEU” ) . Poate asa a fost mai bine sa se întâmple, sa vedeți Conversația aceea. Tot raul spre bine : )

Cereti sprijinul unui psiholog intr-o discutie,, fata in fata”. Nu lasa-ti aceasta problema a dumneavoastra sa se aprofundeze. Specialistul va poate indruma pasii spre a va gasi raspunsul dorit. Succes !

vedeti ca pare a fi o ‘coincidenta’ foarte interesanta intre nasterea copilului si ‘conversatiile’ sotului. Mergeti la un psiholog care sa va clarifice cum este cu perioada post-partum in care sunteti oricum plina de hormoni, totul este amplificat, copilul plange, etc. Succes!

Buna Andreea. Esti intr-o perioada foarte delicata acum, dupa nastere, si ai nevoie de ajutor. Reactia sotului e tipica barbatilor care nu se prea implica in ingrijirea copilului. Este cumva in totalitate sarcina ta sau te ajuta si el cand este acasa? Daca il “menajezi”, tinandu-l departe de efortul si grijile inerente cresterii unui bebelus, nu-i faci niciun serviciu, iar tie si copilului nici atat. Trebuie refacuta conexiunea intre voi doi, iar legatura cu copilul trebuie intarita. Ai grija la influentele externe (uneori sunt mai mult daunatoare decat benefice). Revino la un echilibru emotional si apoi actioneaza spre binele relatiei si al copilului vostru. Daca ai nevoie de sprijin efectiv, fa-ti timp pentru cateva sedinte de terapie, ca sa te eliberezi emotional si sa-ti planifici viata asa cum ti-o doresti. Numai bine!

Draga mea, esti proaspata mamica iar in aceasta perioada este necesar sa regasesti echilibrul corpului tau si al gandurilor tale. Adreseaza-te unui psiholog/psihoterapeut si cauta sa restabilesti increderea in tine pentru a reusi sa ai din nou incredere in sotul tau. Daca idea de a vorbi cu un specialist te face sa te incrunti, nu te speria, psihologul nu este nici magician, nici ghicitor. Este un om obisnuit, inzestrat cu abilitati in a-i sprijini pe alti oameni obisnuiti sa-si regaseasca resursele interioare. Iti doresc din suflet mult succes!

Dragă Andreea, vreau să adaug şi eu câteva gânduri pentru tine, pe lângă cele ale colegilor mei. Perioada de după naştere afectează serios relaţia de cuplu şi calitatea relaţiei ţine foarte mult de maturitatea celor doi. Este foarte important să-ţi iei timp pentru voi doi şi să restabiliţi cumva echilibrul relaţiei. După venirea copilului, voi rămâneţi în continuare bărbat şi femeie şi nu doar părinţi. Cu gelozia este într-adevăr de lucru şi te poate ajuta un specialist. Până atunci însă, priveşte-te pe tine cu încredere şi luptă-te cu gândurile generatoare de gelozie. Nu uita, gelozia ta îl îndepărtează categoric. Mai bine aranjează ca altcineva să rămână cu bebeluşul câteva ore pe săptămână şi petreceţi timpul acesta doar voi doi. Fii drăgăstoasă, amabilă, fă-te frumoasă şi dorită de soţul tău, asta îl va atrage mai mult decât critica şi gelozia. Succes!

Andreea, problema e la tine si nu la el… ca ti-a spus despre ce a fost vorba sa stii ca e un lucru mare… multi nu spun nimic si trec direct “la treaba”… daca vei crede ca verificindu-l il vei tine din scurt – sa stii ca te inseli singura… nici dragostea si nici gelozia nu pot fi “ingradite”…

Mesaj:
baiatul meu in varsta de 25 ani de cand si-a pierdut tatal (2 luni) imi spune ca nu mai este fericit
- are studi superioare, are prieteni, nu are prietena
- este gestionar de 3 saptamani si nu ii place dar nu are incotro ca nu avem cum sa ne descurcam ,vine si doarme si plange
- i-am spus sa mergem la psiholog, nu vrea

mai lasati-l cateva luni. Pana la 6 luni este perioada de doliu. daca dupa aceasta perioada nu se imbunatateste starea lui, atunci apelati la specialist

Depinde de noi unde alegem sa ne punem atentia. Ca mama, ai doua daruri foarte frumoase pe care e util sa le folosesti. Intuitia si Iubirea de mama. Adica daca simti sa comunici ceva cu el, intr-un moment, sa o faci. Daca simti sa il lasi in pace, il lasi in pace. Fii cu atentia la momentul prezent si ai sa fii inspirata ce si cum sa comunici cu el. Ca sa fie fericit fiecare ar trebui sa puna atentia, sa ase implice in ce ii place cel mai mult. Adica sa isi foloseasca gandurile, sentimentele si cuvintele in a exprima cea mai mare pasiune. Cea mai mare, nu alt ceva. Atunci va fii nu doar fericit, ci si implinit. Pt ca ajunge la maximul lui potential. Te mai poti folosi de imbratisari, mangaieri, atingeri, zambete….adica sa cresti frumosul din el. Iti va zambi si el….orice om are nevoie sa fie privit, apreciat, atins….

Stimata doamna, in primul rand, condoleante. Imi pare rau pentru pierderea suferita. In al doilea rand, din felul in care scrieti am senzatia ca refuzati sa suferiti acum, incercand sa fiti tare pentru fiul Dvs. Amandoi aveti nevoie de ajutor. Aveti de ales intre a alege sa suferiti impreuna cu fiul Dvs., aratandu-va vulnerabilitatea, sau sa discutati fiecare dintre dumneavoastra, separat, cu un terapeut (aveti de ales intre atatia terapeuti buni care scriu aici pe site). Terapeutul lucreaza cu alte mijloace decat psihologul. De exemplu: sesiunile de programare neuro-lingvistica sunt sesiuni de consiliere in care omul practic isi reformuleaza tiparele mentale si de vorbire, ajungand ca, prin eliminare, repetitie si autosugestie, sa isi schimbe viata. Terapia de eliberare emotionala ne scapa de incarcatura emotionala care insoteste momentele importante din viata noastra, prin activare verbala la nivel constient si prin activarea anumitor centri energetici. Oricare ar fi alegerea lui sau a dvs., cautati ajutor. Durerea aceasta negestionata corect poate duce la o depresie periculoasa. Numai bine!

Da, are nevoie de dvs lângă el, are nevoie să ştie că mai sunt persoane pentru care merită să trăiască frumos. Este foarte important să vorbească despre stările lui iar dvs îl puteţi ajuta să-şi ducă zilnic durerea, doar ascultându-l. Se pare că sunt mai multe motive de tensiune în viaţa lui: dispariţia tatălui, o slujbă solocitantă, lipsa unei prietene. Pentru moment, focalizaţi-vă pe suferinţa provocată de dispariţia tatălui.

buna ziua. o intrebare am… legata de mama mea in varsta de 59 ani fara antecedente medicale pana acum 2 ani…ar e dureri mari de sold, a fost acum o saptamana si jumatate la un medic reumatolog, si a facut ecografie musculoscheletala, diagnosticul este coxatroza moderata. iar tratamentul este cu arcoxia 9oo.10 zile, donna 1plic pe zi 20 de zile, fizioterapeut periodic 1-2 ori pe an si administrarea de preparate cu acid hialuronic anual. arcoxia nu mai ia mama mea deoarece a avut dureri mari in piept de la ele, pentru ca am citit reactiile adverse. va rog din suflet sa-mi spuneti si dumneavoastra cam ce avem de facut… si ce pot face pentru ea… multumesc mult.

Mesaj:
buna. am 37 de ani, si de o saptamana am inceput serviciul, am fost in postnatal, si am o stare de neliniste la serviciu, imi fac griji pt. copil, mai ales ca a si racit. sunt agitata m-am certat si cu sotul, l-am acuzat ca nu l-a protejat pe cel mic, nu pot sa ma linistesc, imi vine sa plng din orice sunt f. nervoasa nu stiu cum pot sa trec peste acesta situatie, simt ca daca copilul ar fi langa mine tot timpul m-ar mai linisti putin.

Buna. Esti o mama buna, e normal sa iti faci grija pentru copil. Dragostea ta pentru copil nu se va schimba cu timpul, dar reactiile tale da, iti garantez. Te-ar ajuta mult sa-ti gestionezi reactiile prezente, dar ai nevoie de ajutor. Acum suferi dupa ruptura de copil, chiar daca nu faci decat sa urmezi tiparul clasic de reintegrare in munca. Apeleaza la un terapeut, ai grija de tine intai de toate, altfel nu vei putea sa-ti ajuti copilul asa cum iti doresti. Inca o data: treci printr-o faza absolut normala, extrem de des intalnita. Din pacate putini inteleg exact ce se intampla in sufletul mamei in aceste momente si tind sa critice exagerat sau sa reduca la zero importanta unui asemenea proces. Ai incredere ca ai toata intelepciunea si puterea sa treci si prin asta (doar ai trecut prin atatea si uite, esti ok!), dar imparte greutatea momentului cu un terapeut, cineva care poate sa te ajute cu adevarat, fara a emite judecati de valoare. Numai bine!

exista si alternativa anxioliticelor usoare, in rest autocontrol si rationalizare, avand in vedere ca vorbim despre stari emotionale (irationale). Succes

este firesc ca o mama sa fie ingrijorata pentru copilul ei. Cand aceasta ingrijorare depaseste un prag, ea poate devenii disfunctionala. Copilul nu poate sta in permanenta langa tine, este doar o credinta de a ta, credinta care pe termen lung te va incurca si mai rau. Faptul ca plangi repede si esti foarte nervoasa este un indice de iritabilitate. Pe langa alternativa medicamentoasa eu iti sugerez sa contactezi un psiholog, macar pentru un nr limitat de sedinte.

Dragă mamă, se pare că ai tendinţa de a lega binele copilului de prezenţa ta lângă el şi nu-i adevărat. Copilul se poate îmbolnăvi sau se poate răni şi dacă rămâi tu lângă el. Da, aşa cum ţi-au spus deja colegii mei, ai nevoie de raţiune şi nu doar de emoţii: raţiunea te va ajuta să îndepărtezi gândul că doar tu poţi oferi siguranţă copilului. În plus, îl răneşti inutil pe soţul tău şi deteriorezi relaţia de cuplu. Şi nu uita, în universul acesta Cineva veghează asupra noastră mai mult decât bănuim noi. Crezi că poţi împiedica destinul? Fiecare are un destin iar tu nu cunoşti destinul copilului tău. În viaţă însă, plecăm de la premisa că avem toate şansele să trăim mulţi ani, şi să ne fie bine. N-are nici un rost, nu ajută şi nu schimbă în bine gândul că ne-ar putea fi rău, nouă sau copiilor noştri. Da, răul există, boala există şi fac parte din viaţă. Noi luăm măsuri de siguranţă pentru a rămâne sănătoşi însă nu face din asta un scop în sine pentru că atunci nu ne mai putem bucura de viaţa care ne este dată.