Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Am trait intr-o familie nefericita si saraca. Mama mea era foarte bolnava, tata a fost avertizat de multi medici ca daca nu se lasa de fumat, o sa faca cancer din cauza tigarilor si obisnuia sa ne zica mie si surorii mele, copii fiind, ca el o sa moara. Desi el a avut multe ocazii sa scoata familia din saracie, le-a dat cu piciorul. Primul meu job a fost la 12-13 ani iar La 18 ani dupa ce am termiant liceul, am plecat de acasa si nu am mai vorbit cu ei de atunci(acum am 23). Nici cu sora mea nu am mai pastrat legatura, noi crescand in ura, nu am invatat sa ne iubim. La scoala am fost mereu marginalizata, cred ca era vina mea pentru ca nu reuseam sa ma intgrez si nici nu cred ca incercam. In copilarie nu puteam sa aduc niciun copil acasa pentru ca traiam in saracie si mizerie. Eram cea mai saraca familie din cartier, intr-un oras mic unde toata lumea stie pe toata lumea. Desi la prima vedere critic pe toata lumea, mereu m-am simtit inferioara fata de oricine. Lucrul asta ma urmareste peste tot si imi afecteaza locul de munca si relatia cu prietenul meu. Cand mai iesim impreuna si se intampla sa fie o fata cu noi, ma simt in pericol, simt ca e mai frumoasa si ca e o persoana mai buna pentru el. Neputand sa tin in mine, impartasesc asta cu el si parca ia foc. In afara de el, nu am nicio persoana apropiata. Desi prietenul meu stie prin ce trec, nu ma poate intelege si nu-l invinovatesc. Odata cand ne-am certat a atins un subiect sensibil (la nervi cred), intrebandu-ma de ce nu am niciun prieten. Stiu ca are dreptate. De fiecare data cand aproapii de o persoana, fac in asa fel incat sa ma indepartez. Situatia mea fianciara lasa de dorit, nu am suport de la nimeni. Simt ca sunt o persoana neplacuta si de multe ori imi doresc sa nu mai traiesc. Paradoxal, colegii de munca ma considera o persoana glumeata si amuzanta desi uneori le e frica de mine pentru ca nu sunt cea mai rabdatoare persoana. Acum trei ani am incercat sa imi iau viata dar era in stare de sobrietate. Desi am scris atat, nu stiu ce intrebare sa va adresez.

Mersi de intelegere

eu unul am inteles ca iti intelegi foarte bine existenta pana in punctul in care este nevoie sa ‘faci ceva cu ceea ce simti’ – pe scurt ‘managementul emotiilor’; asta se poate invata impreuna cu un psiholog/psihoterapeut… relatie in care iti recomand cu caldura sa investesti, asa cum poti (multi terapeuti sunt flexibil in situatii financiare deosebite). In timp lucrurile sigur se clarifica si o data cu ele si exteriorul tau. Se poate, succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Am 62 de ani,lucrez ca sofer de 15 ani ma cofrunt cu o boala foarte grea.Am senzati de frig cu stare de rau aproape in fiecare zi.Am senzatie de frig si stare de rau si la +20 grade,cind e ma-icald transpir ma sufla vintul rece,sa-u lenjeria find umeda se repeta tragedia.Starea de rau se manifesta ca dupa administarea de medicamente de depresie la inceputul tratamentului .Alta data cind vin de la lucru cu acestea fenomene, ma pun in pat la cald ma invelesc cu plapuma transpir, si tot mie frig .Dupa trei ore incep sa revin.Noaptea daca e cald ma simt bine,Dimineata la fel.peste zi incep iara problemele.Analizele medicale sint bune.Dar am avut atacuri de panica cu un an in urma,am fost la dr psiatru mi sa recomandat cipralex 10mg una pe zi care folosesc si acuma ,cu alprozolam jumate d ,jumate seara doua luni.parca osaptamina ma-m simtit ma-i bine ,dupa la fel cum spuneam .Va rog mult, sa ma ajutati cu un sfat. VA MULTUMESC .IOAN D .

va recomand sa revizitati psihiatrul, sau sa consultati altul, mentionand ca va aflati intr-o perioada anxioasa si ca tratamentul actual pare sa nu fie eficient. Succes!

Mergeti la psihiatru si puneti-l la curent cu toate aceste detalii. Poate este nevoie sa schimbe schema de tratament. Nu va mai supuneti acestui disconfort.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Nu stiu ce se intampla cu mine dar de cateva saptamani nu ma mai simt bine deloc imi vine sa vomit , sa plang .In ultimul timp sunt presata de parinti , de scoala (toata ziua invat si scriu fara oprire , iar in restul timpului dorm , altfel nu pot sa fac nimic), apoi m-am indragostit. Cand ma gandesc si la el imi vad toate defecte si simt ca niciodata nu voi fi potrivita pentru el. Ma simt foarte jalnic , patetic pentru ca simt ca nu mai sunt ca inainte . Imi e greu si nu stiu ce sa fac. Cu parinti si cu preteni imi e frica sa vorbesc sau mai bine zis nu pot si simt nevoia sa ma descarc dar nu stiu cum.Simt cum totul m-a ajuns din urma oboseala , stresul.

recomandarea mea ar fi sa ii rogi pe parintii tai sa te sustina macar financiar o perioada in care sa mergi sa discuti cu un psihoterapeut pt ca din cate ne spui s-au adunat multe si este dificil de impartasit cu persoanele apropiate. Pe masura ce clarifici ce se intampla in tine, totul o sa se linisteasca. Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Sunt o persoana de sex feminin si 21 de ani.Pana la varsta asta am fost indragostita numai de fete sau femei.Nu m-am simtit niciodata atrasa de baieti. Mi-au parut mereu o specie intraductibila in frunte cu tatal. …cu toate acestea am incercat si relatii sexuale cu ei dar nu am simtit nimic. Doar sila…Oare sunt lesbiana?

ai incercat sa discuti cu fete/femei gay? ma gandesc ca cineva care a trait ce ai trait si tu iti poate da raspunsuri mult mai clare. Din punct de vedere psihologic putem discuta mult si bine… cum ar fi relatia cu tatal tau care este posibil sa iti fi blocat accesul emotional catre barbati (zic asta pt ca pari nesigura de propria sexualitate)… dar astea sunt discutii teoretice pe care le poti explora cu un terapeut (poate chiar un sexolog). Se poate, succes!

Aceasta hotarare iti apartine. Este vorba despre preferinta ta sexuala. Asumati-o.

Cred ca in adancul tau stii exact ce vrei si ce iti place, esti doar nehotarata din cauza “normelor sociale” si a conceptiilor rigide pe care probabil le ai in mediul tau social. Cand vei fi pregatita nu o sa iti mai pui astfel de intrebari, ci vei face cum crezi si simti tu ca e mai bine pentru tine fara sa te mai afecteze ce zice lumea. Incearca insa sa cauti persoane deschise la minte cu care sa discuti si sa vezi cum e mediul lor. Pe de alta parte fi deschisa, nu se stie niciodata cand o sa intalnesti persoana de care o sa te indragostesti cu adevarat (indiferent ce sex o sa aiba acea persoana)

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna! Am 32 de ani, la 25 de ani m-am indragostit nebuneste de prietena mea! Relataia intre noi a durat 6 ani,iar acum un an pritena mea a decis sa puna punct relatiei noastre. Ea a fost singura femeie din viata mea. Problema este ca nu reusesc sa mi-o scot din minte,de cand s-a pus punct relatiei noastre nu este zi in care sa nu ma gandesc la ea,oare ce face este bine? si tot felul de ganduri de genul acesta.Iar mai rau este ca o visez destul de des!
Cred ca am aceeasta problema si din cauza mentalitati mele de genul ca un om trebuie sa iubeasca o singura persoana toata viata si sa-i fie alaturi si la bine si la rau toata viata.Am avut aceasta mentalitate de mic copil.
Nu stiu cat timp o sa o mai pot duce tot asa! Deja a trecut un an si mi se pare o eternitate sa traiesc cat mai am de trait tot asa.

ce am inteles eu este ca suferi dupa o relatie care a durat totusi 6 ani si mi se pare normala aceasta suferinta… mai ales ca a fost si prima si singura din viata ta (cel putin de calibrul asta); pe de alta parte senzatia mea este ca nu iti este foarte clara mentalitatea de care vorbesti tu si iti recomand sa iti iei timp pt o dezvoltare personala impreuna cu un psihoterapeut unde sa aprofundezi. Se poate, succes!

O sa tot suferi daca nu incepi sa faci schimbari in viata ta. Incepe prin a te gandii care au fost motivele din care sa destramat relatia si vezi ce poti schimba legat de asta ca pe viitor sa nu se mai repete. Urmatorul pas este sa iti gasesti ceva de facut, prieteni noi, cunostiinte noi, mediu nou cu experiente noi, asta iti deschide noi oportunitati si te face sa uiti de vechea relatie (e greu la inceput si e posibil sa nu ai nici o idee, dar solutii exista, trebuie doar sa te gandesti ce iti place si ce vrei sa faci in continuare). Daca ea a plecat si nu te mai vrea, tu nu o poti obliga sa stea cu tine si e timpul sa cauti lucruri noi, altfel vei fi blocat in continuare cu problema asta si nu o vei putea depasi.

Dupa 6 ani de relatie este normal sa exista inca niste legaturi intre dv. Probabil ca v-ati atasat foarte mult de ea (v-ati indragostit nebuneste) ea a incheiat relatia (ati discutat despre asta?) si ideea ca ar trebui sa exista un singur partener va face probabil sa nu puteti accepta incheierea relatiei. Cateva ore de dezvoltare personala v-ar putea ajuta sa va reajustati unele convingeri (inclusv aceasta) si sa stabiliti ce anume doriti DVS. de la o relatie.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Sunt fata .Nu am relatii bune de familie cu fratele meu(21 ani) . Mereu este gelos pe mine cand ies cu prietenii sau cand in oras. Totdeauna trebuie sa ma cert cu mamia din cauza lui deoarece el zice ca nu trebuie sa ies delooc , ci mai bine sa stau acasa. Imi e foarte complicat sa gasesc cu el limba comuna . Stau doar cu tatal , mama fiind plecata peste hotare . Ce sa fac sa nu mai fie asa gelos ? Fata , 17 ani

nu cred ca este vorba despre ce poti face tu, ci despre ce poate sa faca el pt acest comportament excesiv, asta daca doreste. Insa ma gandesc ca aceasta situatie trebuie lamurita definitiv de catre parintii tai, fara loc de discutii. Faceti o ‘sedinta de familie’ si stabiliti ferm regulile. Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua! Ma numesc Alina si in curand implinesc 20 de ani. Sunt din Ionesti. Am terminat liceul anul trecut. As dori si eu un sfat,daca puteti sa ma ajutati. Am o relatie de 2 ani si anul acesta in noimbrie am hotarat sa ne mutam impreuna,in toata perioada asta totul a decurs foarte bine,desi mai aveam mici certuri.El in martie a gasit sa plece in Anglia si urma sa ma ia si pe mine dupa ce strangea o suma de bani,dar in perioada asta sa racit,nu mai era acelasi si in ziua de Paste sa suparat pe mine ca nu l-am sunat si a pus punct relatiei. Mai tinem legatura si este si putin gelos,dar nu deschide vorba de relatia nostra. Mi-as dori sa imi dati un sfat,mi-as dori sa pot salva relatia noastra.

Alina, iti inteleg intentia de ati salva relatia, dar pentru asta este nevoie si de dorinta lui de a o salva. Oricat de mult ti-ai dori sa fii cu cineva, trebuie si acel cineva sa-si doreasca, altfel, este o relatia de dependenta si care mai devreme sau mai tarziu va deveni toxica. Poate ca ar fi bine sa te focusezi pe tine, sa urmezi o faculate sau sa-ti gasesti o ocupatie (job) care sa-ti aduca satisfactii si in timpul acesta, lasa-l si pe el sa-si manifeste dorinta de a fi cu tine si de a forma un cuplu impreuna, iar daca nu se intampla lucrul acesta, tu sa fii destul de puternica (tanara esti!) ca sa gasesti alte oportunitati.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Bună ziua,sunt baiat,am 19 ani,ma confrunt si eu cu o problema,de 2 luni incoace m-am izolat social,deoarece si la liceu cand mergeam ,nu eram in stare sa port o conversatie cu cineva .Mereu faceam atacuri de panica,imi veneau ganduri ca poate o sa mor,uit cine sunt.In clasa eram retras de colegii mei,stateam numai in banca si ma uitam la colegii mei cum socializeaza.Iar notele le luam numai pe ce scriam ,bineinteles invatam mecanic si pe urma uitam.Am ajuns sa imi pierd si din vocabular,sa nu mai inteleg ce vorbesc oamenii,sa am temeri,nu cred ca voi avea un viitor stralucit daca sunt asa,vreau si eu un sfat,cum as putea sa ma integrez si eu in societate,tinand cont ca sunt si timid .

eu cred ca ai nevoie de indrumare… mai exact de un proces de dezvoltare personala (cu un psihoterapeut) in care o sa inveti ce se intampla si ce poti modifica/elimina/adauga in asa fel incat sa fii tu multumit de tine si ceea ce faci. Se poate, succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna, am nevoie de putin ajutor,

Am avut o relatie de 3 luni care a decurs extrem de frumos insa in ultimul timp era distant, rece si sincer nu ma contacta decat daca o fac eu, spune ca este foarte ocupat la servici.
Totul a pornit de cand am avut un incident in relatia intima( i-a murit in timpul actului sexual) si de atunci nu prea ne mai vedeam, era foarte ocupat intr adevar,de la inceputul relatiei nu ne vedeam fte des dar s-a distantat de mine dupa acel incident, i-am propus sa gasim solutii pentru a ne vedea mai des mi-a zis atunci ca simte ca eu vreau mai mult decat poate el sa mi ofere. Dupa o perioada in care nu prea ne-am vorbit m-a sunat sa -mi spuna ca ne despartim pt ca el nu simte ce trebuie. Ce ar trebui sa fac? eu sunt constienta ca l-am hartuit cu nesiguranta mea si cu disperarea ..in acest moment vorbeste cu mine daca il abordez si imi raspunde la apeluri sau ma suna inapoi dar nu ma cauta din proprie initiativa, chiar l-am invitat la film si a acceptat insa a plecat pe weekend si n am mai vorbit. . Vreau o noua sansa insa nu stiu cum, ma puteti sfatui va rog?

ce va pot spune este ca daca el nu se simte ok in aceasta relatie (din orice motiv) atunci problema sta la EL si nu la dvs. si nu putem sa il fortam. De dorit ar fi sa vorbeasca despre acel incident si sa il depaseasca. Incercati sa rediscutati parametrii relatiei (care oricum este foarte scurta dupa 3 luni), sa stabiliti reguli noi/etc. si sa va respectati reciproc. Succes!

Mie mi se pare ca a fost onest si ti-a spus ca doreste sa puna capat relatiei pentru ca "nu simte ce trebuie". Cea care cred ca are probleme, in sensul "nesigurantei" si a dorintei de a avea o relatie cu cineva care nu doreste acest lucru, esti tu. Stiu ca pare dur, dar poate ca ar fi momentul sa vezi ce se intampla cu tine, ce anume din istoricul tau de viata se repeta, ce fel de raltii ai avut pana acum cu cei din familie si nu numai, daca nu poti sa vezi cand cineva te doreste sau nu. Sa nu disperi, banuiesc ca esti tanara si poti indrepta lucrurile astfel incat pe viitor sa faci alegeri mai bune si in care sa te simti dorita si implinita.