Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua!Numele meu este Marius si intampin niste probleme carora nu le gasesc rezolvarea si implicit nu mai imi gasesc linistea..
Sunt singur la parinti si mereu am fost corcolit,alintat si mega iubit ca sa zic asa..am o prietena de 8 ani,am loc de munca,ea a terminat facultatea si incearca sa isi gaseasca si ea ceva de lucru..
Problema este ca mamei mele nu ii place deloc de ea si are niste pareri total aiurea,nici macar nu ii ofera posibilitatea sa ii demonstreze contrariul..
Eu am 26 de ani si de acu ar fi cazul sa ma linistesc si eu la casuta mea cum se spune,problema este ca la mine ne.am face viata un calvar,daca as vrea sa ma mut in alta parte stiu sigur ca mama
s.ar imbolnavi si mai rau fata de cat este acum…
Prietena mea ca sa isi poata gasi un loc de munca ar trbui sa plece din zona deoarece nu are nici o sansa dar daca ar fi sa ma duc cu ea, eu mi.as pierde locul de munca,care oricum ar fi mult mai rentabil din punct de vedere financiar decat al ei..
De 4 ani de cand lucrez am incercat sa strang ceva banuti,tinand cont ca am stat la ai mei si n.am avut pe ce cheltui mare lucru,cu gandul ca voi putea sa incep construirea unei casute si sa ne mutam impreuna..
Acu problemele:Daca ne vom muta cu chirie,tinand cont ca ea nu lucreaza momentan, sigur se duce de rapa visul nostru cu casa,ca sa isi gaseasca ea serviciu apare problema de mai sus,la mine nu putem sta iarasi din cauza celor spuse anterior si
astfel am ajuns intr.un impas ca nu stiu ce sa fac..la ea nu vreau sa renunt nici in ruptul capului dar nici nu as vrea sa am pe constiinta ca eu am tinut.o pe loc pt ca am fost nehotarat si astfel a ramas fara serviciu..
Cu ai mei nu pot discuta lucrurile astea pentru ca sunt foarte posesivi si nu pot obtine nici o parere,in fata lor si in special a mamei prietena mea este singurul factor negativ..
Am avut multe certuri cu mama din cauza asta si tot timpul i.am luat apararea,dar ultima a intrecut orice masura,fiindca a ajuns sa ii spuna niste lucruri foarte urate si a ,,sters cu ea pe jos,, iar ea tot nu a spus nimic si a plecat plangand si de aproape
o luna,cam atat este de la acea cearta,nu a mai fost deloc pe la mine doar eu merg la ea..ma simt foarte prost si toate se sparg in capul meu,sunt ca intre ciocan si nicovala..

senzatia mea este, pt ca tot se sparg toate in capul tau, ca trebuie sa iei TU o decizie, pe care nu ti-o poate lua nimeni in loc. Spui ca vrei sa te asezi la casa ta, sa faci intr-un fel ascensiunea la barbat autonom… atunci fii barbat. Succes!

Sotul meu a trait exact aceasta situatie cu parintii lui (mama in special, actuala soacra) numai ca noi, copii fiind cand ne-am casatorit, am stat la ei. Eu nu am fost de la inceput dorita dar n-au avut incotro ca sotul ne a renunțat la mine. Am indurat multe amandoi timp de vreo 5 ani, nu ramaneam însărcinată si tot eu eram "vina si problema" desi sotul avea de fapt problema de sanatate.. Pentru el stateam in casa aia, mereu cu sufletul bucati dar nu puteam rani pe omul care ma iubea enorm si eu pe el, aveam relatia visata. I-am suportat parintii, i-am respectat, am dat totul sa-i multumesc si .. din partea lor nimic, mai rau. Pana intr-o zi cand sotul m-a luat cu bagaje cu tot si ne-am mutat la mama mea. Au trecut 6 ani de atunci, avem visul casutei noastre dragi inca neimplinit, dar muncim, speram…Insa cel mai important e ca ne iubim si avem o minune de baietel in varsta de 1 an. Socrii au ramas la fel, mereu nemulțumiți si certăreți, eu cu aceeasi rana ca nu-s acceptata, insa nu mai doare caci stiu ce merita pretuit si salvat si la fel, pentru ce nu are rost sa lupti in van. Tu esti singurul impas, tu si fricile tale. Sper sa reusesti sa-ti gasesti locul tau, acel adevarat "acasa" si aceasta casa nu are treaba cu zidurile. Succes!

cateodata este bine sa te gandesti si la propriile nevoi… Parintii tai si-au facut viata frumoasa cum au vrut, acum este randul tau.Am o vaga impresie ca mama ta nu o suporta pe viitoarea nora pentru ca i-ar putea fura ‘odorasul’ dar acum tu ai o varsta si esti in masura de a-ti decide propria soarta pentru ca tu esti singurul responsabil pentru ceea ce se va intampla cu tine, nu parintii tai.Prin urmare rupe lanturile, fara discutii, si mai ales nu lua in seama lucrurile prin care mama ta incearca sa te manipuleze gen: ‘s-ar imbolnavii si mai tare’. Dumneaei sufera de lipsa de ocupatie, si singura ei preocupare momentan este sa detina controlul asupra ta si asupra deciziilor tale.Cel mai eficient s-ar vindeca daca ar vedea ca tu nu mai raspunzi lamentarilor ei, s-ar obisnui cu gandul si si-ar vedea de propria gospodarie, si-ar indrepta atentia in alta parte.Recomand sa le cumperi parintilor tai un sejur pe undeva ca sa-si mai clateasca mintea sau sa-si redescopere scanteia unul fata de celalalt.Vezi tu ce faci ca esti baiat mare;)

Eu cred ca ti-e frica sa iti asumi riscuri si sa iei decizii legate de viata si fericirea ta. Asa cum zici, ai fost prea "cocolosit" si asta te-a adus in situatia curenta. Ar trebui sa te gandesti bine ce viitor vrei sa ai, singur alaturi de parinti si probabil fara pesrspective, sau cu familia ta la casa ta luptand pentru viitorul familiei tale sau si cu parintii separat dar in relatii bune? Asuma-ti riscuri, fii barbat, consulta-te cu partenera de viata in ce priveste deciziile comune care va afecteaza pe amandoi si actioneaza. Daca stai prea mult pe ganduri nu ajungi la nici un rezultat.

Daca prietena ta a suportat atatea atata timp doar pt tine, sincer iti spun ai grija de ea, nu o pierde ! Gandeste-te numai la cate are de indurat si cata durere trebuie sa fie in sufletul ei si sa nu riposteze. Nu cred ca esti constient de cat te iubeste. Poate ca e momentul sa rupi cordonul, sa iti demonstrezi tie si familiei tale ca esti matur, ca ai un viitor care depinde de tine si alegerile tale, poate ca e momentul ca acele alegeri sa fie pt Tine si nu pt familia ta. Gandeste-te un pic la viitorul tau, cum iti doresti sa fie? Cum o sa fie la 30 de ani?

Pare ca aveti mai multe decizii de luat amandoi: cum sa impacati locurile d munca ale amandurora, cum sa impacati parintii, cum sa fiti multumiti fiecare. Acum cred ca este important ce va doriti (amandoi). Incercati sa va concentrati asupra solutiilor si nu problemelor plecand de la dorintele dvs.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna seara!Am un iubit mai mare cu 3 ani decat mine..urmeaza sa ne casatorim ..insa eu cred ca nu ma iubeste..cred ca face lucrul asta de dragul sa il faca pentru ca se comporta distant..eu st cea care a gresit pt ca ii arat cat de mult il iubesc il sun mai mereu ii gatesc ce ii place lui ii ofer toata atentia insa el uita repede o zi e bn vreo 2 nu il mai intereseaza treb eu sa il caut sa il sun toate cele…mie teama ca daca as renunta sa mai fac toate lucrurile astea el ar pleca sau nu stiu…imi trebuie pe cineva care stie sa ma indrume am ajuns sa ma simt sufocata in proprile sentimente in propria mea frica de a nu pierde…mie asa de greu…mi am propus de n ori sa fiu mai indiferenta dar nu pot…simt nevoia sa il sun sa nuj dar o fac pt ca mie drag sa vb cu el sa stiu ca e bn sa nu stiu….simt ca e ceva ….inafara de faptu care are o mama care chiar si acum ca am pus nunta ii spune viitorului meu sot multe chestii care sa il determine sa fie impotriva mea zic ca si
asta e un motiv…insa pt ca nu stam impreuna nu am cum sa opresc acest lucru…ce vreau:cum pot sa devin mai detasata si sa schimb roata ca eu sa devin ca el si el ca mine?

ce am inteles eu este ca simti multa anxietate si ca esti foarte ‘agatata’ de logodnicul tau. Inainte de orice altceva (inclusiv nunta) va recomand sa mergeti impreuna la un terapeut de cuplu, spun asta pt ca multi se casatoresc din cu totul alte motive decat cele care ar fi bine. Dupa ce va clarificati totul si decideti ca vreti sa mergeti mai departe in buna cunostinta de cauza, atunci totul o sa fie ok. Succes!

Nu lasati problemele nerezolvate inainte de nunta. Este bine sa aveti lamurite anumite aspecte ale existentei voastre si a tipului de relatie pe care-l aveti. Peste ani, cand vor aparea si copiii, daca nu lamuriti acum lucrurile, veti transmite generatiilor viitoare confuzia si nesiguranta voastra. Dupa parera mea, nu ar trebui nici un cuplu sa mearga la starea civila pana nu au trecut printr-un cabinet de psihologie, pentru a pune la punct, a constientiza si a responsabiliza actul in sine, atitudinea fata de ei insisi, familiile colaterale si familia pe care ei vor sa si-o faca cu adresa mai ales la parintii care vor dori sa devina.

Posibil sa aveti amandoi asteptari diferite de la relatie. Definiti ce anume doriti si discutati cu partenerul pentru ca daca lucrurile raman nerezolvate ele se vor accentua dupa casatorie. Puteti avea probabil deja o imagine despre cum ar arata relatia dupa acest eveniment. Daca nu reusiti sa discutati impreuna exista varianta sa apelati la terapie de cuplu.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua.Numele meu este Ana-Maria, am 21 ani si sunt din Sibiu.Am o problema cu menstruatia.Nu mi.a mai venit de doua luni.Mi.am facut un test de sarcina si mi.a iesit negativ.Nu am suportat nici o schimbare la organism.Nu ma doare nimic, nu am nici o stare negativa.De cand a inceput ciclul menstrual si pana in prezent nu l.am avut reglat.Ori imi venea la inceputul lunii ori la sfarsit.am avut si perioade cand imi intarzia o luna, dar luna viitoare imi venea.Nu folosesc pastile anticonceptionale.Contactul sexual intotdeauna a fost protejat.As dori daca puteti sa.mi spuneti de ce nu.mi vine ciclu.Este prima oara cand imi intarzie doua luni.Va multumesc!

medicul tau ginecolog ce spune? Teoretic (si practic) el/ea trebuie sa te cunoasca cel mai bine.

Asa cum vi s-a mai sugerat, o monitorizare a medicului dvs. ginecolog ar fi de preferat. Nu neglijati efectele: curelor de slabire (ele dau asemenea tulburari ale ciclului menstrual), a medicamentelor pe care le luati (ca efecte adverse), si nu in ultimul rand a stresului.

Problemele legate de mentruatie sunt foarte diverse, de la dereglari hormonale, virusi si bacterii, schimbare de mediu, pana la probleme psihice. Un consult la medicul ginecolog ar trebui sa va ajute in aceasta privinta.

Primul drum este la medicul de familie. El este cel mai avizat sa te indrume.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Sa mai dau o sansa?prietenul meu(arab)de 4ani de care recent m-am despartit nu vrea sa accepte despartirea si ma termina psihic, ma simt terorizat emotional din cauza ca non stop plange sa-l iert. Cauza despartiri nu ma apreciaza, nu ma respecta, are atitudine narcistica(obtine de la mine lucruri fara sa vreau, ma face sa ma simt vinovata chiar daca e vina lui,orice rau se intampla motivul sunt eu etc.) agresiv fata de mine(batai,insulte) precizez ca numai cand sunt acolo in tara lui..de obicei plec stau 3 luni apoi vin acasa pt o luna.din cauza ca eram oarba de dragoste suportam totul, cam de un an m-am trezit si m-am schimbat cu el sunt mai rece si tot vreau sa ma despart de el, dar fara sa vreau si stiu ca nu mi-e bine tot ma intorc la el.acum am ajuns acasa au trecut 3 luni in luna viitoare parintii lui planuiesc nunta noastra..in ultimele 4 ori era totul la fel..ma trata cum v-am descris dar in ultima 2 sapt se schimba si ma trata perfect imi dadea dragoste imi arata ca sunt importanta plangea numai sa nu-l parasesc, am venit acasa tot propuneam sa despartim implora plangea ultima sansa ma iubeste etc. tot m-am intors, am decis ca de data asta chiar era ultima oara..de 3zile am ajuns acasa deja acolo incercam sa ma despart aproape in fiecare zi el devenise disperat depresat de toate, acum jura pe orice ca numai acum sa ma intorc de data asta pt ultima ora sa mai dau o sansa non stop plange ca un copil si nici nu vrea sa auda de despartire, mi-e extrem mila de el si ma simt vinovata de ceea ce fac si sunt pe prag sa-l iert dar nu mai am incredere in el deloc si mi-e frica daca e numai minciuna oare va schimba sau numai vorbe goale si totul o sa fie la fel..va rog sunt pe prag de disperare ce sa fac?VA MULTUMESC DIN SUFLET

ce inteleg eu este ca nu stiti ce sa alegeti intre o casatorie/relatie din mila (cu abuz emotional si fizic?) si o despartire care aparent este mai dureroasa pt el decat pt Dvs. Nu putem sa facem noi alegerea pt Dvs. Succes!

Cred ca v-ar fi util sa mergeti la cateva sedinte de terapie, unde sa va clarificati ce anume din dumneavoastra va face sa va puneti mereu pe locul doi in aceasta relatie, sa va lasati manipulata (constienta ca faceti asta), sa aveti tendinta de a va "sacrifica" pentru ca altcineva se victimezeaza. Altfel, chiar daca o sa va despartiti de acest partener, veti atrage altul cu acelasi comportament. Normal este ca fiecare sa-si asume responsabilitatea pentru viata si faptele lui , si dvs si partenerul.

O Doamne! Numai dvs. stiti prin ce treceti, care sunt avantajele si dezavantajele, de ce si ce va determina sa ramaneti in aceasta relatie care este si pe cale sa se oficieze! Va imaginati, daca nu i-ati fost nevasta pana acum si s-a purtat asa, cum o sa se comporte dupa ce conform traditiei lor, ii veti apartine!?! Desprinderea nu este usoara fiind multa dependenta, manipulare emotionala si nu numai. Incercati, acum cand este "dispus" sa faca orice pentru dvs. sa mergeti la o consiliere sau la un psiholog, poate in cadrul unui cabinet si in prezenta unui terapeut, macar sa puteti amandoi sa va spuneti punctele de vedere fara violenta, fara partinire, cu curaj si eventual sa clarificati niste lucruri esentiale intr-o relatie, inainte de a face pasul decisiv. Daca mai aveti un dram de respect pentru dvs. nu lasati aceste lucruri sa continuie si sa va treziti in postura unei femei nefericite pe viata si poate fara putinta de scapare…

Mai bine un sfarsit cu groaza, decat o groaza fara de sfarsit, care va dura o viata, caci el nu se va schimba!! Despartiti-va urgent de un asemena om!!!!!!!!!!!!!

Fii tolerant si iti va fi casa casă de toleranță. Traiesti doar odată,…sau?!

Nu este primul arab care se comporta ca el. Ai mare grija si cere ajutorul prietenilor tai ca sa te poti despartii de el. Daca este musulman de religie, vei avea multe probleme mai ales dupa casatorie, deoarece persoanele cu comportamentul lui tind sa te considere "mobila" dupa casatorie si sa iti dea atentie doar cand vor ceva de la tine (in general favoruri sexuale sau chestii ce tin de imagine buna in societate). Pentru tine asta e o lectie de viata, trebuie sa inveti sa spui nu si sa fie inteles acel nu ca un NU hotarat. Faptul ca te tot intorci mereu la el mai rau ii da apa la moara si il face sa se comporte asa. Intrerupe orice relatie cu el, brusc si definitiv, cere ajutorul prietenilor/prietenelor cand stii ca e posibil sa il intalnesti si evita pe cat posibil sa mai interactionezi cu el. Pot trece mai multe luni pana va intelege ca nu mai vrei sa ai nici o legatura cu el, poate deveni chiar violent sau hartuitor, de aceea iti recomand, apeleaza la ajutoare printre cunostintele tale.

Tot ce ai descris in comportamentul lui se poate defini prin sintagma: manipulare emotionala. La care se adauga abuzul, atat fizic cat si emotional. Si tu esti intre doua rele: daca el plange, nu e bine pentru ca te simti vinovata, daca cedezi ca el sa nu planga, nu e bine pentru tine. Singurul mod de a iesi din cercul acesta vicios este sa-ti asumi deciziile si trairile(pentru ca ai argumente solide) si sa te opui constient vinovatiei inconstiente (cu alte cuvinte, sa refuzi sa te simti vinovata). Adica sa onorezi ceea ce simti (neincredere, teama, furie, groaza), si sa spui NU. Pentru ca asa vrei Tu. Pentru ca asta ai decis in urma experientei din trecut. Pentru ca nu vrei sa persisti in greseala si sa fie si mai rau dupa aceea (ia in calcul si specificul cultural arab care considera sotia o proprietate, un obiect mai putin important decat o camila). Faptul ca plange si implora, nu inseamna altceva decat imaturitate si instabilitate emotionala, nu te lasa impresionata de asta. Anumite trasaturi caracteriale nu se schimba asa usor. Mila nu este un sentiment suficient pentru a te sacrifica o viata intreaga (ai avut deja un "demo" al vietii alaturi de el). Poti fi linistita ca are o familie extinsa care sa-l consoleze, nu va pati nimic. Tu esti acum acasa, in siguranta, si poti sa-i spui/scrii ca ai decis sa va despartiti si sa intrerupi orice fel de contact cu el, ca sa te protejezi pe tine insati.E nevoie de fermitate ca sa scapi de un manipulator emotional. Iar iubirea… e un sentiment, poate ramane in sufletul tau chiar daca te afli la o distanta sigura de el. Curaj, e viata ta, si intuitia ta e buna, ai incredere in ea!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua.Am 39 ani sunt casatorita si am 2 copii.Am renuntat definitiv la un tratament antidepresiv si ma simt foarte rau.Nu stiu incotro sa o apuc.In urma cu 2 ani a existat un eveniment neplacut sa zic asa.Am asistat la bataia sotului cu niste hoti iar apoi sotul a facut uz de arma-este politist.De atunci a inceput calvarul .Au urmat si alte evenimente ca-boala tatalui,accident vascular la mama soacra,operatia sotului si apoi decesul tatalui.

daca a fost nevoie de tratament antidepresiv poate ar fi de dorit sa reluati aceasta optiune insa din ce inteleg Dvs. traiti cu o incarcatura emotionala foarte mare, incarcatura pe care va sugerez sa o explorati impreuna cu un psihoterapeut. Se poate, succes!

Stimata doamna ar trebui sa mergeti la medic sa va prescrie un tratament antidepresiv usor si ar trebui sa ganditi pozitiv , toate problemele au o rezolvare toti trecem prin incercari dificile dar trebuie sa depasim momentele cu optimism incredere si sjutorul celor dragi,daca motivatia exista reusim! va doresc tot binele sa fiti puternica sa reusiti sa trceti cu bine peste greutati !

Cred ca atat in cazul sotului cat si a dvs. suferiti de stresul posttraumatic. Este necesara consultarea atat a unui psihiatru cat si a unui psihoterapeut.

Referitor la stresul posttraumatic va atasez cateva informatii (vedeti daca va incadrati in aceasta tiplogie: "TSPT-ul este o tulburare cu un trecut lung dar o istorie scurtă, ea fiind cunoscută de-a lungul timpului sub diferite etichete.
Elementul esenţial al stresului posttraumatic îl constituie apariţia unor simptome caracteristice datorate expunerii la un stresor traumatic extrem, precum:
- trăirea unui eveniment negativ major care implică ameninţarea cu moartea sau vătămare corporală gravă;
- a fi martor la un eveniment care implică moartea, vătămarea sau ameninţarea integrităţii corporale a altor persoane;
- a afla despre moartea violentă sau neaşteptată, despre vătămarea serioasă, ori despre ameninţarea cu moartea ori vătămarea suferită de un membru al familiei sau de un alt apropiat.
De asemenea reacţia persoanei la eveniment trebuie să presupună frica intensă, neputinţă sau oroare."

O schimbare de mediu cred ca ar fi cel mai potrivit remediu pentru dvs. in situatia prezentata. Si nu ma refer la o vacanta de cateva zile undeva ci sa incercati sa vedeti lucrurile care va plac, peisajele care va plac, sa cautati oamenii si locurile care va aduc bucurie in suflet. Stiu ca vi se pare imposibil in acest moment, dar orice schimbare cere sacrificii inainte de a fi mai bine, trebuie doar sa va gasiti vointa de a merge mai departe si de a nu renunta sa cautati locuri si oameni placuti sufletului dvs. Incepeti sa practicati un sport, cum ar fi alergatul, sau mersul pe jos pe distante lungi, nici nu aveti idee cate schimbari hormonale se petrec dupa un drum lung pe jos sau dupa un sprint si pe langa faptul ca va prelungiti viata, va schimbati si modul de viata si astfel veti incepe sa nu mai aveti astfel de probleme (desigur, nu va asteptati sa se intample peste noapte, trebuie doar sa perseverati timp de cateva luni minim si sa depuneti ceva efort mai ales la inceput). O cura zilnica de omega 3/6/9 timp de 1 luna de asemenea va poate ajuta (dar fara a implementa si celelalte recomandari e doar jumatate de tratament si e ineficient)

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna am 20 de ani, ne casatorita. Am o relatie de un an si ceva. Totul a fost perfect pana au inveput anumite certuri legate de comportamentul meu. Uneori eram prea retrasa, stresata cu facultatea si pe el il neglijeam..de multe ori am fost oarba si nu am vazut ca in spatele zambetelor pe care mi le oferea se afla si o tristete. E o persoana care nu prea arata cand e ranit si atunci cand se umple paharul spune tot ce are de spus. De multe ori mia zis printre cuvinte dar eu ca deobicei am fost oarba si l-am indepartat de mine. Tin foarte mult la el si vreau sa ii demontrez ca pot sa ii ofer fericire insa el nu mai crede in mine zice ca l-am indepartat destul si nu mai e acceasi iubire ca la inceput si imi va fi greu sa o mai readuc. Ce ar trebui sa fac sa revina totul ? Nu vreau sa il pierd, stiu ca sunt in stare si de bine nu doar de rau, insa acum e rece fata de mine si ma doare. Spune ca nu sunt in stare sa il fac fericit daca il ranesc mereu.

toti facem greseli in viata insa este de dorit sa invat din ele si sa incercam sa nu le repetam in viitor . Daca el nu isi mai doreste aceasta relatie (din orice motiv) atunci nu il putem forta. Spui ca esti ‘in stare de bine’ si te cred si iti doresc succes cu acest baiat… sau cu urmatorul! Nu are rost sa te atasezi de cineva care te respinge.

Puteti apela la terapie de cuplu pentru ca inteleg ca mai aveti sentimente unul fata de celalalt. Ati putea foarte bine discuta impreuna cu el , dar de multe ori reluarea acelorasi subiecte care au generat discutii nu face decat ca persoanele sa intre in acelasi tipar comportamental. De aceea cred ca aveti nevoie de cineva obiectiv pentru a vedea solutiile.

Eu cred ca "iubirea de la inceput" n-are cum sa mai fie, pentru simplul fapt ca la inceputul oricarei relatii partenerii se privesc unul pe altul prin acea "lentila" pe care ti-o da starea de om indragostit, cand vezi doar partile care-ti plac din partener. Iubirea vine mai tarziu, cand incepi sa vezi si sa accepti si partile care nu-ti plac. Mai cred ca doi oameni maturi pot comunica inainte de a se "umple paharul". Si, nu cred ca e responsabilitatea ta sa il faci fericit. Relatiile functioneaza atunci cand ambii parteneri contribuie la acest lucru. Intreaba-l daca mai este dispus sa continuati relatia, si daca raspunsul este DA , stabiliti niste reguli pentru a nu mai ajunge la certuri si dezamagiri (de exemplu, sa te "traga de maneca" atunci cand ceva din comportamentul tau il deranjeaza, in loc sa zambeasca trist asteptand ca tu sa observi ca el e suparat, sa te sustina in perioadele de stres de la facultate in loc sa se supere ca nu e el principala ta preocupare etc). Daca el doreste totusi "iubirea de la inceput" , e posibil sa nu fie pregatit pentru o relatie pe termen lung si-ti cauta tie defecte pentru a scuza frica lui de implicare (probabil nu constientizeaza ca face asta). Terapia v-ar putea ajuta pe amandoi sa va ajustati comportamentele pentru viata de cuplu, ar fi ca o "scurtatura" pentru a invata mai usor niste lectii de viata.

Deja el si-a format o parere despre tine pe baza comportamentului fata de el din ultimul an. Va fi destul de greu sa ii schimbi parerea formata (dar nu imposibil). Incearca sa ai o discutie sincera cu el, sa vezi daca il poti recucerii, sa ii trezesti pasiunile si fiorul de la inceputul relatiei facand anumite schimbari in relatia voastra de cuplu (pe baza a ceea ce stii despre el si a ceea ce stii ca ii place la tine). O sa ai ceva de lucru dar daca el inca te mai iubeste iar tu o sa te schimbi cu adevarat si nu il mai pui pe locul 2, relatia are inca sanse de succes. Tine insa minte un lucru, pentru a exista o relatie adevarata e nevoie de implicarea ambelor persoane, iar tu din ce zici ai cam neglijat aspectul asta. Orice relatie are urcusuri si coborasuri, important este ca fiecare sa il trateze pe partener ca egal si sa contribuie fiecare la starea de bine a celuilalt.

In primul rand cred ca trebuie sa afli daca acesta este singurul motiv pentru care se comporta asa. Din cauza deficitului de comunicare dintre voi, e foarte posibil ca acesta sa fie cumva o scuza pt alte lucruri pe care voi poate nu reusiti sa vi le impartasiti. Cred ca o discutie sincera si deschisa din partea amandurora, poate sa clarifice putin situatia. Puteti apela la terapie de cuplu. P.S. Eu si prietenul meu de la inceputul relatiei am stabilit o "regula"- de fiecare data cand ne deranjeaza ceva cu privire la celalalt discutam deschis si cu calm despre asta exact in acel moment, fara a mai permite sa "se adune mai multe" frustrari, nervi, reprosuri etc. La noi functioneaza Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Am o mare frica de tot ce implica ideea de morti si imi este foarte urat in momentul cand aud ca a murit cineva ,chiar daca nu sunt asa apropiati de mine.De fapt am o frica de intuneric ,noaptea imi este accentuata frica de morti.
Lucrez ca invatatoare,in rest sunt optimista ,deschisa, nu am depresii.Familia mea este in regula,
am un sot ,nu am copii,ceilalti membrii ai familiei nu au aceasta temere.
Mentionez ca am hipotiroida,alte afectiuni nu am.
Am 38 de ani.
Astept un raspuns.Multumesc!

va puteti aduce aminte de prima oara cand a aparut aceasta teama… a existat un context? Frica de moarte in general este ceva natural insa ne poate lua foarte mult timp (poate toata viata) sa ne ‘impacam’ cu ideea ca o sa murim… ca cei din jurul nostru mor, etc. Ce ati putea face este sa va dedicati o vreme unei dezvoltari personale in care sa explorati existential ‘moartea’ si ma mai gandesc ca ar fi bine sa monitorizati si hipotiroidia mai bine (daca este cazul). Se poate, succes!

Teama de moarte cred ca este cea mai proeminenta preocupare a omului aflat in diferite etape ale vietii, si apare in diferite contexte ale vietii (zile de nastere, reuniuni familiale, etc) si e firesc ca fiecare dintre noi sa ne "trezim" gandindu-ne la asta. Poate ar fi util sa identificati intai contextele in care apare aceasta teama, la ce va ganditi astfel incat sa simtiti aceasta frica si pornind de aici sa explorati mai profund ideea de anxietate in fata mortii si sa vedeti in ce masura va afecteaza calitatea vietii.Stiti…viata nu merita sa treaca neexaminata.

Vorbiti cu medicul dvs. despre aceste stari care pot fi asociate (sau determinate) de hipotiroidie. Apoi puteti explora evenimentele importante dein viata dvs. pentru a realiza daca aceasta teama se conecteaza cu vreunul din acestea. Daca simpla realizare si identificare a evenimentului nu diminueaza firca, atunci va sugerez sa apelati la cateva sedinte de dezvoltare personala, in care impreuna cu terapeutul sa explorati problema. Succes, se poate!

Gandeste-te ca moartea e un nou inceput…

Incearca sa iti faci o autoanaliza sa vezi de la ce porneste sentimentul pe care il ai, noaptea, stand in pat cu lumina stinsa. Incearca apoi sa iti aduci aminte cand ai simtit prima oara aceasta stare, candva cand erai mai tanara, poate in copilarie. Lasa-te purtata de imaginatie si intoarce-te in timp in momentul cand ai inceput sa ai astfel de probleme si analizeaza lucrurile din exterior (ca si cand te uiti la cinema) fara sa te lasi afectata de ceea ce vezi in imaginatia ta (e doar imaginatia, nu e nimic real, nu te poate afecta in nici un fel). Odata ce ai ajuns la originea problemei vine si solutia si dispare teama. Daca nu reusesti sa faci asta singura (eventual in compania unei persoane de incredere), cauta un hipnoterapeut (regresie hipnotica) care te poate ajuta.