Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna seara. Am fost casatorita 5 ani..avem 2 fetite de 5 respectiv 3 ani. Relatia noastra s.a racit foarte mult. Nu mai comunicam, relatii intime la 2 luni si mai multe. In urma cu un an jumate am intalnit un barbat insurat la randul lui, cu copii mai mari ca ai mei.am trait o poveste de dragoste foarte frumoasa. Am divortat si ne am mutat impreuna cu fetele mele.dar el dupa 2 luni s.a intors la copiii lui pt ca “i.a distrus”.fosta sotie nu l lasa sa.I vada, sa stea cu ei, I a indepartat cu tot felul de vorbe si minciuni…pana a cedat si s.a intors la ei. DAR DUPA DOUA ZILE A REALIZAT CA NU A PROCEDAT BINE PT CA MA IUBESTE SI NU SI A DAT SEAMA CE FACE SI ETC SI SE INTOARCE LA MINE.EU NU AM MAI VRUT.AM FOST DISTRUSA SI M.AM INTORS LA FOSTUL MEU SOT CU TOATE CAN I MAI SIMT NIMIC PT EL SI SUNT TARE NEFERICITA.NEL INCA VREA SA MA INTORC SI IMI PROMITE F MULTE.CE SA FAC? VA ROG SA.MI DAT UN SFAT! MULTUMESC!

Dvs. ce simtiti? Va doriti sau nu va doriti reluarea acestei relatii? Daca da, avand in vedere cum ati prezentat situatia, v-as recomanda sa mergeti impreuna la un consiliere de cuplu o vreme pentru clarifica mai bine dorintele fiecaruia. Succes!

Bun, ati incercat, ati vazut cum sta situatia si cu un alt partener. Ce ati invatat din experienta aceasta? Ce va doriti cu adevarat si in ce masura sunt implicati si copiii, cata pondere are binele lor in alegerile pe care le faceti? Numai dvs. stiti cu adevarat ce este bine pentru dvs. si pentru copiii dvs. Faceti in asa fel incat sa alegeti mai mult cu capul decat cu inima si sa nu repetati vechile greseli. Responsabilitatea este pe umirii dvs.!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna! Am 17 ani si Stomacul / Abdomenul de jos scoate sunete ciudate si simt ca se misca, sunetele sunt auzite de toti, am fost la doctor si mi-a zis ca am gastrita am luate multe pastile a diminuat / redus putin zgomotele / sunetele dar sunt in continuare inca iau pastile doar pentru omorarea bacteriilor ( pentru combaterea gastritei ), dar sunetele inca sunt, cum scap de ele?

Acele zgomote ale intestinelor trădează un dezechilibru intern.
Nu îți mai “omorî ” flora intestinală, vei avea de suferit mai târziu, și oricum, nu asta e soluția. Apelează la una din ramurile medicinii complementare, apelează la un medic care practică fitoterapie sau acupunctură.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

buna ziua ,
ma numesc Alina , am 21 de ani.Locuiesc in italia de 8 ani , si am avut timp de 4 ani o relatie la distanta. Aceasta relatie nu a durat 4 ani de zile , am fost mai mult despartiti decat impreuna , dar il iubeam foarte mult pe acest baiat. M-a facut sa cred atata timp ca avem o oarecare sansa sa facem aceasta relatie sa mearga intr-un final , ba chiar ca sa ma convinga ca vrea asta m-a cerut in casatorie . Acum s-a intors acasa si vrea sa se mute cu noua lui iubita . Eu am renuntat la idee, la acea relatie , si am inteles ca nu are nici un rost sa mai astept nimic de la el. De 2 luni de zile incerc sa cladesc o noua relatie , dar cu cat acest baiat incearca sa faca lucrurile sa meagra , cu atat sunt mai nemultumita de el .Mi se pare ca ne smiorcaim ca doi copi cand ne vedem ptr ca lui ii place dragalaseala. si simt ca nu prea am chef sa ies cu el nici la o cafea. Ma obosesc foarte tare unele lucruri , printre care si prezenta lui, si nici din punct de vedere sexual pare ca nu ne mai intelegem. Eu nu fac decat sa ma scund in casa cu scuza ca am de invatat ptr sesiune. Nu stiu cum sa rezolv situatia. As vrea sa mai subliniez ca pana acum o luna totul era ok si eu am vrut o relatie cu acest baiat (italian).Acum imi pare rau ca imi vars nervii pe el, ca e nevinovat, si nu stiu cum sa ma controez, mai ales ptr ca simt ca nu am dispozitia necesara sa ma straduiesc .

senzatia mea este ca deocamdata nu iti prea doresti sa fii intr-o relatie insa cumva te fortezi. Poate ca mai corect ar fi sa iti dai ascultare… sa iti oferi o perioada de timp in care sa iesi de tot din fosta relatie care te-a facut sa suferi. Da-ti o perioada de ‘doliu’ dupa care ia-o de la inceput. Succes la sesiune.

Sa inteleg ca ai acceptat o noua relatie in contrapondere fiindca fostul "s-a mutat cu noua lui iubita". Cum ai trecut peste aceasta situatie? Este nevoie sa intelegi ce a mers si ce nu, daca genul acesta de relatie ti s-a potrivest sau nu, ce te-a nemultumit la el, ce te nemultumeste la tine, este necesar sa treaca o perioada in care sa-ti accepti noua postura si pe urma sa te aduni si sa faci alte alegeri (relatii), dar de data asta in cunostinta de cauza. Normal si corect ar fi de preferat sa-i comunici noului tau "prieten" ca nu esti pregatita inca pentru o relatie, ca mai ai nevoie de timp ca sa intelegi prin ce ai trecut si ceea ce iti doresti. Poate nu ar strica sa intrii intr-o terapie sau o dezvoltare personala, banuiesc ca ai trecut prin multe cu plecarea din tara si acomodarea in Italia, ai multe lucruri pe care probabil este nevoie sa ti le clarifici si sa te construiesti asa cum ti-ai dori sa fii.

Poate ai o notiune deformata despre ce inseamna o relatie (dat fiind ca prima relatie a fost la distanta). Poate faptul ca esti acceptata si iubita te face sa te simti incomod , sau poate , pur si simplu, ai avut nevoie de "o pelerina de ploaie" , si nu este acest baiat ceea ce tu iti doresti. Care din variante e reala, tu poti sa descoperi….un terapeut te-ar putea ajuta sa o faci mai usor.

Spuneti ca ati avut o relatie la distanta cu fostul prieten. Probabil de aceea in relatia prezenta in care partenerul se afla langa dvs. lucrurile nu functioneaza cum v-ati dori.Este posibil de asemenea sa nu fi incheiat la nivel emotional vechea relatie si totodata sa fi inceput o alta. Intrebati-va ce anume doriti de la o relatie, cum v-ar placea sa fie aceasta si discutati cu actualul partener. Mult succes!

Cât de bine te cunoști? Dacă te vei privi într-o oglindă și te vei întreba ce vrei de la viața ta, cu mult realism, poate vei găsi o soluție!

Ar trebui sa te autoanalizezi, sa vezi ce anume vrei de la partenerul de viata, ce asteptari ai si care e de fapt realitatea. Cu fostul, se pare ca te amageai crezand ca o relatie poate merge de la distanta, cu actualul se pare ca nu te satisface asa cum ai vrea. Cand o sa te autoanalizezi si o sa intelegi ce vrei de fapt, o sa stii si ce ai de facut. Trebuie doar sa fi sincera cu tine insuti.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua.
Am 52 de ani,nu am copii,dar am nepoti de care sunt legata afectiv(copii surorii mele),iar cel mai mare dintre ei, are deja o familie la randul lui.Are un baietel de 1 an si 8 luni,o minunatie de copil,adorat de toata familia.Din pacate lucrurile au degenerat in familie din cauza mamei copilului,care are probleme de comportament(zic eu) pe care nu le recunoaste,e foarte inchisa,taciturna (nu am vazut-o bucurandu-se niciodata).Nu lasa copilul la nimeni,ii da in continuare sa suga de mai multe ori pe zi,iar din aceasta cauza nu prea merg cu el pe distante mai lungi,e obsedata de boli,au schimbat pana acum vreo 5 medici pediatri,desi copilul e sanatos tun (a fost doar o singura data racit),nu accepta niciun niciun produs alimentar din partea noastra(desi e vorba de:pui crescuti la curte,branza facuta in casa,lapte de casa,etc.)Acum nu vrea sa se intoarca la lucru,desi are un servici f.bun sub pretextul ca nu are cu cine lasa copilulIar peste toate astea au intervenit discutii in cuplul lor din cauza parintilor amandurora,iar din aceasta cauza mama copilului ma evita si nu-mi mai ofera posibilitatea de a vedea copilul.Ma doare foarte tare si nu stiu cum sa procedez,nepotul meu este putin mai naiv si crede tot ce-i spune sotia.Isi viziteaza parintii impreuna cu copilul,iar rudeniile sotului ei sunt tinuti la distanta.Niciodata nu s-a intevenit din partea noastra in relatia lor de cuplu,noi i-am ajutat la inceput de drum din toate punctele de vedere,iar parintii ei erau ca si inexistenti,iar acum cand au depasit problemele financiare si cand copilul a crescut "si-au dus aminte" ca au un nepot.Cum sa procedam?

in primul rand ma gandesc ca ‘problemele’ de comportament ale mamei pot pleca de la postpartum (depresie sau poate chiar psihoza?) caz in care ar fi de dorit ca macar nepotul Dvs. sa consulte un psihiatru! Ce ati putea face este sa va apropiati intai de nepot… si in timp sa il faceti sa inteleaga ca a fi intr-o relatie inseamna dialot, nu monolog… un parteneriat… si incet incet sa fie incluse toate familiile in aceasta relatie. Succes!

E posibil ca nepotul sa fie pus in postura de a fi la mijloc – intre parinti si matusa pe care ii iubeste si care l-au ajutat, si intre nevasta si copil pe care de asemenea ii iubeste, asa cum sunt. Daca as fi in situatie, i-as "imbratisa" pe fiecare (nepot, sotie, copil) cu iubire, zilnic , de la distanta! I-as spune nepotului ca il iubesc si, atunci cand va avea nevoie sa conteze pe spijinul meu! Si le-as permite sa-si traiasca viata de familie si sa-si creasca copilul asa cum se vor pricepe. Viata va aduce corectiile necesare in familia lor, corectii pe care n-au urechi sa le auda acum (cum dealtfel, nici noi n-am auzit cand am fost ca ei).

http://medlive.hotnews.ro/tulburari-psihice-asociate-sarcinii-si-nasterii-baby-blues-depresia-post-partum-psihoza-post-partum.html

o sugestie profesionala totusi…

Post partum pot debuta o serie de tulburari psihice care se pot prelungi toata viata. Trebuie sa existe o discutie in familie pe tema asta; cu cat se incepe un tratament mai devreme cu atat sunt sanse sa se amelioreze mai temeinic.

Desi ii sunteti matusa, exista o limita pana la care puteti interveni in relatia lor. Totusi puteti discuta cu nepotul dvs. si sa ii atrageti atentia ca poate este nevoie de o evaluare a sotiei. Dupa nastere pot aparea o serie de "probleme" carora este necesar sa li se acorde atentie pentru ca pot influenta viata de familie.

Este urata Anxietatea, se îmbunătățește chimic, daca la terapie nu vrea sa meargă.
Pentru matusa, exerciții de detașare (scuzati-ma)

Din partea dvs. nu prea aveti ce sa faceti, decat sa incercati sa discutati cu sotul sorei dvs ca sa incerce apoi el ulterior sa o ajute pe sora dvs (el fiind mai apropiat de ea decat dvs). Problema e ca in timp starea mamei se va transmite copilului, care va incepe sa aibe probleme de comportament in socetate (dupa varsta de 7-9 ani), deci ar trebui sa ii sugerati sotului sa mearga la o sedinta de terapie de cuplu, sau macar sa constientizeze problemele si sa incerce sa le atenueze.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

ceva timp in urma am abordat o fata pe facebook si din discutiile cu ea am vazut ca e desteapta si am decis sa o invit in oras. dupa citeva refuzuri a acceptat. Ne-am intilnit deja de 3 ori, doar ca ea inainte de a iesi la intilnire ma refuza de 2-3 ori, intradevar e studenta sirguinciosa. Acum eu nu stiu cum sa procedez mai departe, merita sa o mai invit , deoarece nu e ok pentru mine sa ma intilnesc cu o fata odata la 2-3 saptamini, nu pot construi asa o relatie.

noi cu ce te putem ajuta?

poti discuta cu ea deschis ce gandesti, ce simti si ce doresti de la relatia cu ea.

Ea stii ce vrea de la viata? Stii ce valori are, ce aspiratii si ce viitor vrea? Poate ca nu te place decat ca prieten, nu doreste o relatie cu tine, te-ai intrebat asta? Daca vrei sa ai o relatie adevarata incearca sa pui nevoile partenerei pe primul loc, vezi ce aspiratii are, ce dorinte si ce ganduri de viitor, si ajuto sa si le indeplineasca si nu astepta nimic la schimb. Daca si ea simte acelasi lucru pentru tine, va face si ea la fel pentru tine fara sa ii ceri tu ceva si fara sa astepte ceva de la tine. Daca nu simte la fel pentru tine, vei avea cel mult o prietena adevarata.

O relatie se construieste in timp, precum o casa…caramida cu caramida.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua!
Am un baietel de 3 ani si 3 luni. In ultimele luni..daca n u ii convine ceva…sau daca i se pare lui ceva..ca se uita cineva la el, sau daca il cert..incepe sa se traga de fata, de obraji,sa isi dea palme si sa urle. Am vorbit mult cu el, i-am explicat de ce sa nu se mai loveasca. Cand se enerveaza iar se loveste. Nu mai stiu cum sa gestionez aceasta situatie…am inceput sa il pedepsesc..sa nu il mai las la desene..sau la ce ii place..
Va multumesc..

ma gandesc ca ati putea merge de cateva ori cu el la un psihoterapeut specializat pe aceasta categorie de varsta si sa ii lasati sa interactioneze pt a-i putea evalua mai bine situatia. Fac aceasta recomandare pt ca este mult mai ok o astfel de evaluare decat o serie de sfaturi probabile online. Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro

Buna ma numesc Flori,am fost cu Florin un an jumatate. Eu am 20 de ani,el 23. Am avut mereu probleme in cuplu,dar eu "am tinut cu dintii" de relatie. Am fost batuta de 12 ori,am fost inselata si recunosc ca am inselat pt razbunare. Am fost si violata..toate acestea de acelasi barbat. Acum ne-am despartit,aparent definitiv deoarece el nu imi mai raspunde la telefon.de jumatate de an ne certam si separam saptamanal…el reintoctandu-se cand are nevoi " fizice" . Asta ar fi a doua saptamana de cand nu am mai vorbit cu florin,si am inceput sa vorbesc cu tony. Pcu tony n-am iesit pana acum,vorbim pe facebook. El e in acelas oras cu mine,eu fiind la facultate,in aceeasi universitate cu florin. Florin ni este acum la facultate deoarece se pregateste pentru licenta in orasul natal. Tony tot pt licenta se pregateste. Mama lui tony a murit recent de cancer. El mi-a marturisit asta si initial nu am crezut deoatece nu am simtit tristete in vorbele lui,mereu glumind unul cu celalat. Eu il plac mult pe tony…dupa cum vorbeste simt ca si el ma place…problema e ca el nu ma baga in seama niciodata,eu ii dau prima mesaj. Eu simt ca el e prea bin pentru mine…si ma "ingenuncheaza" asta…eu fiind obisnuita cuu umilinta nici nu-mi dau seama pe loc de ceea ce fac. Nu-mi dau seama ca o femeie ar trebui sa mai si astepte sa fie abordata. Desigur ca el a fost cel care a avut prima initiativa catre mine,apoi eu am foat cea care i-a scris primul "buna" de fiecare data dupa. As vrea sa stiu cum sa fac sa nu ma mai gandesc la florin si cum sa fiu mai "rezervata" fata de tony. Cum sa ma motivez singura sa mai si astept atentie din partea lui? Chiar mi-as dori deva langa tony,pentru ca simt ca el ar putea sa-mi ofere relatia pe care
Mi-o doresc . Dar vreau sa vad daca el are aceleasi intentii sau eate doar intentia unei aventuri ,desi cred ca pana acum ar fii incercat asta. Cum sa fac sa vad daca el are nevoie de atentia mea cum am eu nevoie de a lui?

in primul rand iti recomand sa discuti cu parintii tai despre abuzul la care ai fost supusa… preferabil si cu politia! Ceea ce ai suferit tu nu este de neglijat chiar daca in acest moment ai impresia ca ai trecut peste. Nevoia ta de a fi iubita, de a avea o relatie sanatoasa cu un barbat este perfect normala si nu pot decat sa te incurajez in acest sens. Discuta cu Tony cat mai deschis si direct… nu astepta sa vina Muntele la Mahomed… gandeste-te ca faci ceva pt tine asa cum vrei tu si nu cum iti impune altcineva. In plus, daca ai posibilitatea, incearca sa faci un efort de a merge la un psihoterapeut si sa vorbesti cu el/ea despre cum esti tu acum… cum vrei sa cresti… orice iti sta pe suflet. Succes!

Faptul ca inca te mai gandesti la cel care te-a abuzat si ti-a facut adolescenta un calvar, denota ca ai ramas cu traume (victima se poate atasa destul de mult de atacator in anumite situatii). Ce ai tu nevoie acum e ori un psiholog ori un prieten/prietena de suflet cu care sa vorbesti fara sa implice atractie fizica. Ai un drum destul de dificil de parcurs ca sa iti revii, o sa te mai simti atrasa de tot felul de persoane si o sa mai ai ceva probleme dar cu putin ajutor si indrumare o sa iti dai seama ce e mai bine pentru tine si o sa alegi pana la urma partenerul cel mai potrivit pentru tine la momentul potrivit. Pe moment recomandarea mea este sa te concentrezi asupra vietii tale, asupra carierei sau aspiratiilor tale, si sa lasi pe loc secundar atractiile dintre Tony, Florin sau ce baieti vor mai apare in urmatoarele luni in viata ta (cel putin pana cand iti revii de tot si incepi sa vezi lucrurile altfel). Legat de neclaritatea ta ca nu te baga Tony in seama si ca tu il acostezi de fiecare data, e si normal, el te considera amica sau cel mult prietena, nu simte probabil mai mult fata de tine si nici nu vrea sa te deranjeze. E bine sa nu te arunci cu capul inainte, invata sa fii rabdatoare si sa te focusezi pe ce am spus mai inainte, cand va veni momentul o sa stii exact cine e alesul si o sa vezi semnele de afectiune din partea lui. Nu ai inca destula experienta de viata, iar trauma prin care ai trecut iti va mai afecta o vreme deciziile pe parte sentimentala, asa ca iti repet, ai rabdare si nu te arunca in prima relatie pe care o gasesti (si discuta problemele tale cu o persoana de incredere)

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro

Buna ziua…sunt o mama singura ,am crescut 2 baieti ,unul este la la casa lui dar unul este acasa cu mine are 27ani este un baiat cu putini prieteni nu bea nu fumeaza este linistit ,iese f putin afara dar de cate ori isi gaseste un job dupa o luna doua gaseste cate un motiv si il lasa..sunt foarte ingrijorata pt asta ca are 27 ani si cand vreau sa discut cu el nu reusesc,ma blocheaza cu raspunsurile lui si eu nu stiu ce sa mai spun..va rog cum si ce sa discut cu el ca sa il responsabilizez sa aibe si el un servici..multumesc!!

ati putea sa ii spuneti ca daca nu isi face un ‘rost’ cate de cat stabil, atunci cand Dvs. nu o sa mai fiti… el o sa ajunga… undeva? Daca l-ati cocolosit si el nu are nicio motivatie sa plece de langa mama, atunci nu o va face. Va puteti gandi de asemenea sa mergeti cu el (preferabil sa mearga singur) la un consilier vocational… poate nu si-a gasit directia profesionala inca. Succes!

poate ca el inca nu a si-a gasit vocatia si de aceea merge din job in job, intr-un fel capata experienta si asa. Ar trebui sa il responsabilizati totusi discutand cu el impartirea sarcinilor gospodariei (ca are sau nu job, sa dea si el bani in casa, chirie, mancare, intretinere) – asa il fortati sa se gandeasca de 2 ori cand mai vrea sa renunte de la urmatorul job. Cat timp nu are responsabilitati si griji legate de venit si cheltuieli nici nu o sa se schimbe (si nici o relatie nu va putea avea, pentru ca o relatie implica la randul ei asumarea responsabilitatilor si luarea deciziilor). Familia ar trebui sa fie ferma in privinta asta, altfel daca el nu contribuie cu nimic la gospodarie nici nu isi face probleme cu jobul si nu il va considera o prioritate.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro

Buna ziua,
as avea nevoie de sfaturi cum as putea sa imi ajut pertenerul cu stresul si eventual depresia.
Avem 32 de ani si suntem logoditi. Nunta are oc n cateva saptamani. Ne cunoastem de peste 10 ani suntem impreuna de peste 10 ani. Locuim impreuna de aproximativ 7 ani. Partenrul meu si-a schimbat locul de munca anul trecuta si lucreaza si independent pa lange acel job, avand multi clienti, inclusiv din strainatate. Lucreaza foarte mult, cateodata de dimineata de la 6 pana noaptea si asta cateva zile la rand.
La noul job lucurile nu sunt foarte bine aranjate si organizate, ceea ce creaza munca si frustare in plus.
El este de genul lui un perfectonist si ii place ca lucrurile sa fie in oridne sa fie bine facute. Daca tot faci ceva, macar fa-l cum trebuie, daca nu, mai bine lasa pe altul.
Pe langa munca foarte multa s-a adaugat acum si organizarea nuntii. Este foarte stresat. Nu prea mia poate dormi, e etrem de irascibil si agresiv daca ceva nu funtioneaza cum trebuie. Nu mai vrea sa manaca, e trist, s-a inschis in sine.
Nu mai vrea si nu mai poate sa lucreze, deoarece nu se mai poate concentra.
Este de parere ca nu bun de nimic si nu e in stare de nimic.
Incerc de fiecare data sa ii dau exemple care sa ii dovedeasca ca nu e asa, dar nu reusesc sa il conving.
Azi dimineata, incercand sa mai rezolve din munca sa, s-a suparat iar si nu mai doreste sa continue. Am incercat sa il conving sa isi ia liber un timp de la servici si sa mergem sa discutam cu un medic, dar nu doreste sa vorbeasca cu nimeni.
Vrea sa isi dea demisia si sa nu mai faca nimic. Din punct de vedere financiar, nu ar fi nici o problema, dar eu nu cred ca l-ar ajta sa se simta mai bine, daca ar fi si fara servici.
Este extenuat, nervos, trist si nu mai vede nici o cale de iesire. Nu stiu cum sa il ajut si mi-e teama sa nu spun ceva gresit care sa il faca sa se simta si mai rau.
Sper ca ma puteti ajuta cu niste sfaturi.

Multumesc.

avand in vedere starea in care se afla, orice poate fi un pretext de descarcare a tensiunii interioare. Ii puteti explica, cum credeti ca este mai bine, ca ce se intampla cu el este burn-out… pur si simplu i s-au ars ‘becurile’ si este nevoie sa opreasca curentul de la panoul electric si sa le schimbe cu unele noi . Ce se intampla cu el acum este foarte natural in conditiile de viata descrise de Dvs. si daca nu isi doreste sa se degradeze mai rau, atunci ar fi bine sa ia o pauza… sa se odihneasca… poate niste antidepresive/anxiolitice usoare pt stari… trebuie sa avem grija de noi! Succes si casa de piatra!

Are nevoie neaparat de o schimbare majora in viata lui, incepand de la mese regulate la ore fixe, somn regulat (noaptea nu ziua) si miscare multa in aer liber (sport, alergare, biking sau ceva similar). Doar aplicand aceste 3 lucruri va reusii sa iasa din starea de stress si depresie in care a intrat. Va fi greu la inceput (el obisnuit intr-un fel, noul stil de viata va fi un chin pentru el in primele saptamani), va avea nevoie de mult suport si intelegere din partea ta si si din partea anturajului (familie/rude/copii) dar dupa aceea sigur isi va revenii incet incet dupa cateva luni. Va necesita un efort considerabil si din partea ta (atat financiar cat mai ales moral) dar in situatia actuala alte sanse nu are daca nu doreste sa se schimbe si sa isi schimbe modul de viata va ajunge si mai rau.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro

De aproximativ 1 an îmi doresc foarte mult să îmi iau viața,un gând pe care îmi e tare greu să îl suprim în fiecare zi.
E inutil totul,m-am pierdut și îmi este rușine să cer ajutorul oamenilor ,iar cu familia mea nu am discutat niciodata despre asta deoarece îmi este foarte greu să mă deschid în fața lor.
Nu știu cum să mă descurc cu asta,îmi este frică

este foarte important sa intelegi ca exista multi oameni care doresc sa te ajute si care pot fi langa tine, incepand cu parintii tai, psihoterapeuti, etc. Starea ta poate tratata, numai sa ne dai voie. Fa-ti curaj si vorbeste cu parintii tai, spune-le ca nu te simti bine de 1 an si ca ai ganduri negre si ca ai dori sa te sprijine in cautarea unui ajutor de specialitate psiholog/psihiatru. Se poate! Curaj!

De ce crezi ca totul e pierdut? Ti-ai pierdut o mana, un picior, sanatatea? Esti intr-o zona afectata de cutremurele din ultima vreme sau intr-o zona de razboi (gen ucraina?) Daca ai fi acolo, ti-as da dreptate, dar nu esti, iti este doar teama de schimbare si de luarea unor decizii care sa iti schimbe viata ta in bine. Ai nevoie de oameni noi in viata ta, de amici, de prieteni, de o schimbare. Un psihoterapeut ar fi un prim pas, nu iti fie frica, totul incepe cu primul pas. Nu trebuie sa iti fie rusine sa ceri ajutor, in viata orice om cade si se ridica mai devreme sau mai tarziu, asa e ritmul vietii (altfel ar fi prea monotona si ti-as da dreptate). Nu vrei sa te deschizi in fata rudelor/prietenilor, nu e nici o problema, o sa vezi ca iti va fi mult mai usor sa te deschizi in fata unui necunoscut, alege pe cineva care stii ca nu te va critica sau judeca si discuta cu el problemele (recomandarea mea este un psihoterapeut). Trebuie doar sa faci tu primul pas, restul se va rezolva in timp si la final vei vedea ca ai devenit mai puternic doar facand acel mic pas de la inceput si deschizandu-te unui psihoterapeut.

cred ca fiecare om crede ca problemele lui sunt cele mai grave si asa e pentru noi sunt.. dar in lume sunt multe alte lucruri mult mai rele decat cu ce ne confruntam noi.. daca crezi ca e mai usor sa vorbesti cu un necunoscut mie mi-ar face placere sa te ascult si poate impreuna trecem mai usor peste problemele astea asa importante pentru noi.

http://www.antisuicid.com/impartaseste-ti-durerea-si-hai-sa-o-depasim-impreuna/