Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

32 ani, femeie

Am o fetita de 4 ani si de cand e, intotdeauna a fost un copil deloc afectuos, rece, respingator, nu i place sa fie alintata, sa fie pupata, nu arata ca i ar fi dor cand sunt plecata si apoi revin nu se bucura ba din potriva uneori parca o deranjeaza prezenta mea. Am zis ca imi seamana la fire pt ca nici eu nu sunt un om prea afectuos dar in schimb imi place sa primesc afectiune. La inceput am luat o ca asa e firea ei dar parca in timp incepe sa ma supere, sa ma faca sa ma simt prost si sa mi doresc sa fie si ea ca ceilalti copii dependenti de parinti. Poate am gresit si eu undeva dar nu mi dau seama unde. Orice as face nu as vedea o sa fie altfel. Uneori ma simt ca un strain pt ea care doar o ingrijeste si atat. Credeti ca se mai poate schimba cu inaintarea in varsta? Mentionez ca si cu tatal e aproape tot cam la fel. Cu el putin mai apropiata pt ca s au jucat mai mult impreuna.

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

Bună ziua. Am 44 ani, căsătorita, am 3 copii. Soțul a fost plecat 3 ani peste hotare, periodic venea acasă. În toamna anului 2019 a venit definitiv. De atunci sau început învinuirile, că l-am înșelat, că – l mint, că am taine față de el. Am fost cu el la detectorul de minciuni ca să-i demonstrez ca greșește. Testul a venit negativ. S-a liniștit o perioadă apoi a venit într-o zi și a spus că testul a fost înscenat, și iar tot de la început. Locuim în Chișinău, unde sunt după spusele lui doar 2 specialiști în domeniu dat. Zice că am plătit ca testul sa fie bine. Cum sa procedez, suntem împreună 20 ani.

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

Bună ziua, va scriu în legătură cu o problema care o am deși e a 3 zi de cât sa întâmplat cele ce voi va spune…… Lucrez în asistenta medicala de mai bine de 1 an nu sunt în România ci în alt stat european….. Sa întâmplat ca în data de 11 mai să fiu de dimineața pe secție singura asa deci am plecat sa dau medicamentele de ora 6 dimineața în momentul în care am auzit pe cineva zbierand foarte tare nu îmi dădeam seama de unde se aude zgomotul atunci am hotărât sa ma duc către toate camerele sa vad dacă sa întâmplat ceva deci am întrat în 3 camere unde era totul în ordine…. În a 4 camera am văzut ca pacienta deceda fix în acel moment fiind foarte tânăr am încercat sa o resuscitez timp de jumate de ora ( este un azil de bătrâni iar eu fac școală de asistenta de doar 5 luni) am sunat la șefa de pe secție am încercat tot ce see putea și am reușit însă din păcate a decedat la spital….. Problema este ca mia rămas în gând momentul acela și nu îl pot șterge momentul când deceda în care eu priveam în ochi și ei nu știu ce se întâmplă dar de atunci nu mi sunt eu am accea imagine în gând și când fac dragoste cu soțul meu și când mănânc și când dorm. NU AM PLÂNS DELOC însă la locul de munca a trebuit sa fiu tare imediat după ma luat aceasta ” imagine” bună în același timp momentul când a venit salvarea și au continuat ei sa o resusciteze iar eu priveam prin ușa….. Etc NU LE POT SCOOATE DIN CAP. AM SPUS LA ÎNCEPUT CĂ ERA TANARA DAR AVEA PROBLEME DE SAANATATE MARI….. ÎNSĂ NU MA AȘTEPTĂM SĂ SE ÎNTÂMPLE ASA CEVA CHEAR EA SA MOARA….! NU MA INTELLEGEAM FF BINE CU EA….. și de 3 zile acele imagini sunt în capul meu ori ce as face din păcate ce ma dururt cel maai mult a fost ochi ei……. Aia nu îmi iese din cap spunețimi ce saa fac va rog, ma rog la Dumnezeu și sa uit tot și din păcate nu pot…. Va
mulțumesc și va doresc numai bine

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

Buna! Sunt fata si am 18 ani. De 7 luni am o relatie cu un baiat(ii voi spune K) ce are aproape 20 de ani. Totul era foarte frumos la inceput, dar cred ca totul a devenit foarte toxic. Pe scurt, eu mi.am inceput viata sexuala la 16 ani si am avut doi parteneri pana la K. El cu timpul a inceput sa devina frustrat de acest aspect si am ajuns la certuri foarte mari si lungi. Țipa la mine, ma injura, se purta urat, ma facea intentionat sa plang ca sa sufar cum sufera el. Si tot la inceput nu imi zicea nimic legat de stilul meu, dar a inceput sa imi interzica sa ma machiez cu negru, sa port decolteu si daca port o fusta sau pantaloni scurti, trebuie sa le masor lungimea si sa il intreb daca e de acord. De altfel, nu ma lasa sa pun pozd cu mine pe rețele de socializare, decat daca il intreb si ii explic motivul. Nu ii place de prietena mea cea mai buna si mi a zis ca eu daca merg la ei in oras sa o vad pe ea si mai am timp sa ma vad si cu el, el nu va vrea pe motiv ca ma vad si cu ea

in ziua respectiva. La un moment dat K voia să aleg intre el si prietena mea, dar pana la urma si.a revenit. Se enerveaza din lucruri foarte minore, daca de exemplu trimit o poza cu mine pe un grup de messenger cu prieteni de ai mei, face urat. Am si eu defectele mele, de exemplu, sunt o persoana tăcută si el vrea sa fiu mai vorbăreață, dar mi.e greu sa devin asa si el vrea asta cat mai rapid. Cum as putea sa mai procedez cu el? Credeti ca se poate schimba ceva?

Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapeut online 

Buna ziua, am 27 de ani, căsătorită, un băiețel de 2 ani, lucrez într-un call center (momentan de acasa), sunt o persoana extrem de sensibilă dar de ceva timp (3 ani) sunt extrem de nervoasa si irascibila.
Din ce in ce mai rau. Din orice ma agit. Am nevoie de ajutor.
Demult, am nevoie. Am tot sperat sa vina ziua in care sa ma temperez dar nu mai vine. Cauze in ordinea întâmplării in viata mea:
- neîncrederea în mine, de cand ma stiu am avut aceste probleme, în special de cand am intrat la liceu, mereu mi am vazut defectele si m-am comparat cu altii mai buni decât mine, sunt o perfectionista
- kg in plus, niciodata nu am fost slaba dar de 3 ani nu ma mai simt deloc bine in pielea mea, ma consider grasa, urâtă, transpir tot timpul si asta ma obosește
- reproșurile din partea părinților mei in special a tatălui meu, din cauza ca nu am terminat Facultatea de fapt Nu am dat licența si au fost n discuții si scandaluri si plansete pe tema asta
- dorința de a rămâne gravidă care s a intamplat dupa un tratament si 1 an
- apariția sarcinii si izolarea la pat caci mi a fost interzis efortul de la 4 luni pana la nastere, din cauza contractiilor
- nașterea, alaptarea, nestiinta creșterii si îngrijirii copilului, diagnostice grave dar oarecum false primite de la medic in ce priveste copilul, statul in spital după nastere mai mult decat ma asteptam eu + internarea cu copilul dupa 3 saptamani de viata, au fost niște momente groaznice, am trăit un coșmar, eu nu ma bucuram deloc de acele momente ci eram disperată, plangeam din orice, zilnic
- neputința de a ne lua propria casă din cauza unor probleme cu dosarul la banci
- simteam ca nu mai sunt eu, ca nu e viata mea, voiam sa redevin eu
- plecarea sotului in misiune militară de război timp de 6 luni
- plansete, tipete, sărbători fara el, nervi
- acumularea de kg mai multe decat niciodata, mâncarea in exces pe fond de stres
- incertitudini si intrebari legate de momentul reinceperii serviciului, cresei, în cazul copilului
- reluarea activității, lupta cu mine însămi de a reuși, de a da din nou teste dupa o pauza lunga
- izolarea la domiciliu in urma Covid
- lupta continua cu mine de a fi bine, de a reuși dar mereu încheiată negativ
- extrem de pesimistă, imi doresc sa plâng sa ma eliberez si nu pot, imi e frica sa merg noaptea prin casa, imi e frica de întuneric, tip la familia mea zilnic, din orice discuție ma aprind, m-am săturat, imi doresc sa redevin eu, sa slăbesc, sa traiesc in armonie, sa mi gasesc linistea, Nu le mai pot duce pe toate…

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

Bună tuturor!
Am 23 de ani( sex feminin) ,mă aflu intr-o relație de aproximativ 3 ani cu iubitul meu , el având 30.
Pentru moment , noi locuim in străinătate ,avem deja 2 ani, problema (lui) cea mai mare fiind Banii!! In afara de salariu el mai are și un bussines propriu din care câștiga destui bani. In schimb eu , beneficiez doar de salariul de la munca .
Eu niciodată nu am știut de banii lui , cât a strâns sau ce a făcut cu ei,in schimb el a știut mereu de banii mei , la început cardul meu stătea numai pe buzunarul lui;acum însă, lucrurile s-au mai schimbat dar tot rău este, deoarece am avut certuri NON-stop și încă avem pe tema banilor,și asta pt ca el m-a neglijat din orice punct de vedere datorită bussines-ului solicitant +munca+alte griji!
Eu nu spun ca banii nu sunt necesari in viața fiecărui om dar nici Primordiali! Cel puțin pt mine NU! El in schimb vede doar bani,eu fiind pe 0 după atâta timp in care efectiv , simt ca am muncit degeaba , deoarece el mi-a luat toți banii, pe facturi/chirii /cheltuielile casei etc plus ca îmi cerea mereu cu împrumut și nu ii mai vedeam pt ca la scurt timp veneau facturi peste facturi sau ziua când trebuia sa plătim chiria și acolo se duceau! Nu am zis niciodată ca eu nu pun bani pt cheltuilele casei însă ,mereu ma punea sa plătesc cot-la-cot cu el ținând cont ca ,eu aveam doar un salariu ,el in schimb poate și doua lunar, fapt de care mi-am dat seama mai târziu,nu mai zic ca el luase o casa scumpă , fapt cu care nu am fost de acord dar părere mea nu a lut-o niciodată in considerare,ceea ce m-a durut și mai mult! Mereu vedeam multe lucruri frumoase ca orice femeie și nu îmi puteam permite sa îmi cumpăr deoarece aveam discuții cu el ca trebuie sa îmi
plătesc chiria și facturile mai întâi.
Ma rog, in casa aceea am stat vreo 7 luni, după care am fost nevoiți sa ne mutam deoarece a fost scoasă la licitație de către proprietar , el a luat o casa și mai mare cu ,curte mare, garaj ,pt a-și depozita lucrurile ce le avea pt vânzare ,mai exact pt afacerea lui; bineînțeles ca eu nu am fost de acord deoarece chiria era foarte scumpă și era o casa greu de întreținut din orice punct de vedere, și ținând cont ca eu nu am putut pune nimic deoparte tot din cauza cheltuielilor mari , acum ce sa vezi, se repeta aceeași poveste , încă și mai rău! Încă locuim aici de un an, certuri /bătăi au fost mereu din cauza sumelor enorme , eu nu am mai avut de munca 4 luni , el a ținut totul , acum eu de o luna m am angajat și încerc sa îmi pun ceva de parte dar sa mai și contribui la cheltuieli ca sa fie bine , am avut o înțelegere cu el sa dau de aici încolo mai puțin de jumătate ca sa îmi pot pune și eu ceva de o parte dar iar nu se poate , deoarece pt a acoperi chletuielile pt toată luna asta este nevoie de 1800£ ,deoarece el a plătit pe jumătate facturile și i au băgat mereu penalități și uite așa s au strâns . El știe ce a făcut mai bine cu banii de nu a plătit totul la timp, căci bani a avut mereu . Acum , eu i am spus ca mai mult de 300£ nu ii dau pt ca in Iulie ne am propus sa mergem acasă , și nu vreau sa ajung sa ii cer lui bani și acolo.. mi a făcut un scandal de au auzit și vecinii , a faramat o masa și a urlat la mine cât îl țin plămânii ca , nu îmi e rusine, ca el a ținut totul pana acum și eu nu vreau sa ii dau bani sa plătească ce e de plătit , ca las totul pe el etc, asta însemnând sa rămân iar pe 0 ca și pana acum dacă ar fi sa ii dau bani, ceea ce am jurat ca nu o sa se mai întâmple , pr ca m am saturat sa muncesc doar ca sa plătesc facturi și chirii iar pe mine sa ma las deoparte .
Va rog, din suflet sa ma ajutați cu un sfat/părere , ar conta foarte mult pt mine , deoarece nu vreau sa fac vreo prostie la nervi , simt ca o iau razna la propriu , încerc sa ma controlez dar simt cum ma lasă toate puterile.
Poate , prin scris nu pare atât de gravă situația și nu poți simtii ce simte cel in cauza , dar bănuiesc ca persoanele care au trecut sau trec printr o poveste asemănătore sau ca a mea , stiu despre ce vorbesc și ce simt !
Țin sa mnetionez ca eu țin legătura doar cu mama mea care este aici , și nici ea nu are o situație prea buna ca sa ma poată primi sau sa ma ajute cu ceva și nici nu vreau sa ii mai spun toate astea ca sa o amărasc mai rău , ca le are ea pe ale ei, plus ca mi-e jena.. sunt destul de mare ca sa ma pot descurca .. in țara n am la cine sa ma duc ,toate ușile îmi sunt închise …și nu mai știu ce sa fac . Plâng neîncetat ,nu mai manac , nu mai dorm ,și simt cum ma pierd .
Aștept sfaturile voastre !
Va mulțumesc !

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Buna ziua,cer un sfat pentru sotul meu 43 ani lucreaza la receptie marfa.A avut o copilarie problematica cu violenta fizica ,mama cu tentativ suicid depresiva,tatal figura absenta.Noi suntem un cuplu din 1995 cu 3 copii.De o vreme ..treptam a i ceput sa bea mai des..mai des sa nu mai stie..efectiv de el.In 2 discutii care am avut mi a spus ca el are multe regrete si frustrari,vrea sa moara,nu are un sens viata lui .El bea ca sa nu sinta gandurile care le are cand nu bea…crede ca noi vom fii mai bine fara el…mi se pare ca are ganduri usor confuzionale.Nici nu doarme bine
.I am sugerat sa mergem la un specialist nu vrea A spus ca el are tupeu si o sa reuseasca sa isi ia viata.Problema dupa spusesle lui este ca nu se simte iubit …si de mine dar eu tind sa cred ca are o depresie…majora si orice as face eu..nu l ar ajuta foarte mult..intrebarea ..ce sa fac?

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

Buna! Sunt curioasa in cat timp s ar putea rezolva o afectiune la psiholog? De ex depresia, anxietatea, stima de sine scazuta, traumele. S.a.m.d.

Fac terapie de 3 ani si nu vad mari schimbari. Trag de mine dar simt ca nu am timp la o ora sa dezbat tot ce am de spus. As fi dorit mai mult sa mi se zica direct ce sa fac si cum sa fac, fie ca nu functiona. Incercam. Daca nu mergea, schimbam exercitiul…

Da, ador sa merg. Ador ca ma simt ascultata si inteleasa. Insa as dori sa stiu si daca s a rezolvat pana acum ceva definitiv?

Chiar as dori sa stau 24 ore cu un psihoterapeut sa pot spune mai multe si sa vada cum sunt eu ca om, in viata de zi cu zi… sa ma cunoasca. Fiindca de multe ori ma deschid greu. (Fata de alte persoane, la terapie sunt cat pot de deschisa).

De ex o persoana care e depresiva de multi ani si ii trece o perioada . .. apoi iar ii revine depresia.

Sau fricile. Chiar pot trece definitiv?

Ma simt mai mult informata decat ca scap de ce am si cat sufar.

Sper sa nu supar pe nimeni. Multumesc!

Fata 22

Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapie online 

Bună ziua! Am aproape 29 de ani, într-o relație de aproape 10 ani, căsătoriți de 5 ani și avem 2 copii. Eu sunt in concediu de creștere copil.
Problema e că sunt foarte îngrijorată pentru soțul meu.
Prin februarie a apărut o stare pe care am catalogat-o drept depresie. Avea atacuri de panică și anxietate. Slăbise mult, dormea mult și era foarte trist. Și îmi tot repeta că ar vrea sa ne mutăm din localitate (locuim in Iași). I-am explicat că nu se poate, deoarece eu atunci eram însărcinată în ultimele săptămâni și urma să îl nasc pe cel de-al doilea copilaș. In plus ne-am apucat și de construcție unei căsuțe, pentru care deja am dat un avans la contructor destul de mare, deci nu am fi putut pleca și să lăsăm totul balta.
A început un tratament cu antidepresive timp de o luna și a început să meargă și la ședințe de terapie. Dar a mers doar la 3 ședințe, apoi a încetat pe motiv de carantină. La fel și cu pastilele, după o lună nu le-a mai luat și nici nu a vrut să mai revină la doctor.
Problema nu s-a rezolvat, ci din potrivă, am ajuns la concluzia că de fapt s-ar putea sa fie mai serioasă de atât, deoarece el are impresia că cineva îi vrea răul, că tot timpul se simte în pericol, are stări de paranoia, îl deranjează sunetele de orice fel, nu este atent când vorbesc cu el, îl lasă memoria și nici nu reușește să fie focusat la muncă. El acum lucrează de acasă, de când cu izolarea.
Am fost și sunată de la locul lui de muncă de către o colegă, deoarece ei își fac griji pentru el, că nu este ok, că se enervează repede, ia totul mult prea personal și nici nu reușește să își mai îndeplinească atribuțiile cum ar trebui.
El nu vrea sa mai meargă la doctor și nici la terapie și e foarte încăpățânat in privința asta.
Acum mă simt epuizată psihic și nu știu cum să mai procedez. Am plâns în ultimele 2-3 luni cat nu am mai plâns niciodată în viața mea. Nu îl mai recunosc pe omul de la început și sincer simt că avem o prăpastie între noi. Daca nu era vorba sa avem și doi copii împreună, cred că aș fi luat de mult decizia să îl las pe cont propriu să facă ce vrea cu viața lui. Dar așa aș vrea să lupt, pentru că e un tata bun și mi-aș dori sa salvez totuși și relația noastră. Știu că e posibil să aibă un diagnostic destul de serios, măcar de aș ști care e sa știu în ce mă bag.
Acum câteva zile m-a pus sa aleg intre căsnicie și mutatul in alt oraș. Eu nu îmi doresc să plec in alt oraș. Aici mi-am făcut un plan, aici am o sora, prieteni. Părinții noștrii sunt departe de noi și nu ne pot ajuta in aceste momente, pentru că sunt ocupați cu ale lor. Deci suntem cam pe cont propriu.
Va mulțumesc mult!