Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

Buna! Numele meu este D am 26 de ani si locuiesc în uk. Am câteva probleme la care nu am gasit un raspuns anume. Chestia este ca ma simt împlinit pe plan financiar ,nu avem probleme in familie dar de 4 ani orice as face nu ma simt împlinit, am schimbat locuri de munca ,oras am plecat din tara si tot asa . Chestia este ca nu pot sa mai dorm am cate 30 de ore treaz si dorm maxim 3 4 ore si o iau de la cap . Nu pot să găsesc satisfacția in nimic. Nu stiu ce sa fac sau de unde sa incep .

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

Salut! Sunt o fata de 23 ani, lucrez ca si coordonator de birou intr o multinationala. Am o relatie de aproape 5 ani cu un baiat de 27 ani. Eu locuiesc intr un oras, iar el intr un sat de pe langa acest oras. Tin sa specific acest lucru pentru ca urmeaza sa va intreb ceva. Eu ma rog de acest baiat de vreo 1 an jumate, de cand m am angajat la aceasta firma sa vina cu mine la oras, sa locuim impreuna. Locuiesc cu parintii, dar nu mi ar fi greu sa gasesc o chirie unde sa stam amandoi. Eu imi doresc sa locuiesc cu el, sa fim o familie. Dar mentionez, cu el. El nu vrea in ruptul capului sa plece de langa ai lui, mai ales de langa maica sa pe care o divineaza. Cuvantul ei valoareaza mai mult decat orice…eu asa vad. De ceva timp incep sa am intrebari in privinta lui din cauza asta. El se lasa manipulat si controlat de maica sa. In trecut acum cativa ani noi am avut un mic accident de masina, ne a sarit un caine destul de mare in fata masinii, nu aveam viteza, dar a fost suficient cat sa indoaie usa si sa sparga bara din fata a masinii. Atat a fost nevoie ca sa aud ca maica sa a dat vina pe mine. Ca din cauza mea s a intamplat asa ceva, el in momentul ala ducandu ma pe mine acasa de la casa lui si de atunci eu nu prea o mai agreez pe aceasta femeie care ii baga numai prostii in cap. Noi ne am certat acum cativa ani si din cauza ca eu vroiam la facultate iar maica sa i a bagat in cap ca la facultate fetele isi fac de cap si ca nu ajuta la nimic. Ca sa nu ne despartim eu am facut sacrificiul asta de dragul lui, nu am fost la facultate. Chiar si cand m am angajat am aflat ca au fost discutii, mi a zis o sora de a lui. El nu stie ca eu stiu, ca nu am vrut sa ne certam. Maica sa e o femeie de la tara, nu are scoala, creste animale si munceste pamantul. El are o firma de construstii si asa isi sustine toata casa. Maica sa considera ca o femeie trebuie sa stea acasa, nu sa munceasca. Eu nu sunt de acord cu nimic din ce zice ea. Eu nu am sa renunt niciodata la jobul meu ca
sa ma mut acolo. Nici nu vreau sa ma mut acolo. El face investitii in casa aia cica “pentru noi”, dar eu nu ma duc acolo sa mi faca maica sa viata un calvar. Eu vreau sa ma marit cu el, pt ca il iubesc, foarte mult, mi as da si viata pt el, e totul pt mine, dar il vreau doar pe el. Nu pe maica sa, taica su si restul. Nu vreau sa ajung acolo la el, doamne fereste sa ma cert cu ea si apoi sa mi spuna: pleaca ca asta nu e casa ta. Voi ce considersti sa fac? Am vrut sa pun punct relatiei cu el numai din cauza asta. Dar totusi nu ma lasa inima… nu stiu ce sa fac. Atunci cand el se cearta cu maica sa, in 2 secunde se duce si o pupa si o ia in brate, cand se cearta cu mine, a si dat in mine, nu mai vorbeste cu mine cu zilele si asteapta ca tot eu sa ma milogesc de el. Pur si simplu ma simt de parca nu mai am scapare. Nu stiu ce sa fac, nu vreau sa pierd persoana iubita, e si prinul meu iubit, dar nici nu vreau sa mi pierd intreaga viata.. mai ales ca el nu mi ia apararea niciodata, mereu e de acord cu ea… si tot mie imi reproseaza.. va rog, am nevoie de ajutor, de sfatul vostru, a mai trecut cineva prin asa ceva? Ajutati ma, va rog…
Multumesc

Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapeut online 

Bună ziua
Sunt nascut pe 1979. Sotia mea e nascuta in 1984, Avem doi băieți, de 14ani si de 9ani.
Eu si sotia mea avem o căsnicie de 16 ani și ne cunoastem de 19.
În 2018 am vrut de comun acord sa ne schimbam viața si am plecat in Anglia, prima dată sotia, după care am urmat eu, la 2 luni iar in toamna am luat si copiii împreună cu soacra-mea.

Totul a mers bine și pe plan familial si financiar pana la sfarsitul anului trecut cand s a produs o ruptură între mine și soția mea, aceasta spunându mi ca are un gol în suflet pe care nu l poate explica. Eu am suferit o depresie, am devenit mai sufocant sfârșind prin a pleca spre Romania la 1.4.2020 unde sunt si in momentul de față, pentru a pune capăt vârfurilor si a oferi o pauză relației noastre.

Acum mă simt mult mai bine, iau si tratament, sunt mult mai încrezător în forțele proprii.

Sunt familist de felul meu si incerc di răsputeri să înțeleg ce se întâmplă cu soția mea care imi spune că nu a cunoscut pe “altcineva” dar nu poate sa ma mai simtă si nu mai poate continua asa.

Ea s a inchis in ea si nu vorbește cu nimeni despre problemele ei sau ale noastre, practic a pus un zid intre noi.

În momentul de față de cate ori incercam sa ne apropiem prin discuții calme, pozitive, de fiecare dată trebuie sa existe ceva sa întoarcă situatia pe dos si amândoi ne întoarcem de unde am plecat-discutii aprinse.

As dori daca puteti face o analiză a relației noastre sau a compatibilității noastre, sa ma sfătuiți cum si in ce fel ar trebui să procedez ca sa nu o pierd, nu vreau sa ne despărțim si simt ca inca se mai poate, dar ea a cedat lupta pentru noi, eu inca mai cred in noi.

Toți din jurul meu mi au spus că renunțau de mult in locul meu, dar nu stiu, ceva ma împinge sa lupt in continuare pentru valorile mele. Credeți că gresesc?

Simt ca nici macar ea nu stie ce se întâmplă cu ea, simt ca are nevoie de ajutor dar nu accepta acest ajutor de la nimeni.

Va multumesc din suflet!

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Salut,
Sunt o fata de 21 de ani, lucrez la birou si am o problema foarte mare in ceea ce priveste alimentatia.
De fiecare data cand incep sa mananc sanatos, ma simt bine, parca prind viata, dar daca apare o problema sau orice forma de stres, recurg la junk food si zahar in orice forma il gasesc. Problema e ca in momentul acela parca nu as fi eu. Ma trezesc ca am terminat mancarea pe trei zile, desi nu am vrut asta. Simt ca ceva se activeaza in gandirea mea si ma obliga sa fac asta, ca o alta persoane. Nu aud voci si nimic de genul acesta, dar parca nu fac eu lucrul acesta. Doar ma trezesc ca l-am facut.
Vreau sa mentionez ca in copilarie nu m-am inteles bine cu parintii mei, desi acum relatia noastra este mult mai buna. Am fost supraponderala aproape toata viata, dar dupa am ajuns in cealalta extrema, iar ai mei voiau sa ma bage in spital din cauza anorexiei (datorata relatiei mele cu parintii si moartea unei persoane foarte drage). Nu stiam ca asta era atunci si mi-a luat 2 ani sa-mi recunosc mie ca trecusem prin asta. Pana atunci ma mintisem ca doar voiam sa fiu slaba.
Dupa ce am trecut de asta (am reusit cumva printr-o schimbare brusca de gandire), am inceput iar sa ma ingras din cauza modului meu de a manca. Vreau sa mentionez ca familia mea isi arata afectiunea prin mancare. Tata a inteles ca nu e okay pentru mine chestia aceasta, dar mama continua sa se jigneasca daca nu accept mancarea care mi-o face.
Mi-ar placea sa stiu daca aveti ceva solutii pentru mancatul compulsiv. Nu mai stiu ce sa fac.
Multumesc si imi pare rau pentru postarea asta lunga, dar sper sa ajute si pe altii.

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

Buna ziua.

Sotul meu acuza de cateva luni o durere in piept insotita de insuficienta respiratorie si palpitatii. Am fost la cardiolog pt examinare unde i-au facut mai multe EKG-uri si ecocardiografie, insa toate i-au iesit bune. Medicii cardiologi i-au recomandat sa mearga la psiholog, insa sotul meu nu crede in asa ceva. Nu crede ca e o boala care are legatura cu psihicul. Sfatuiti-ma cum as putea sa il conving sa mearga la un psiholog. Lipsa de aer este ce il deranjeaza cel mai mult, am facut si la plamani analize, plus analize de sange, toate perfecte. Aveti un sfat pt problema mea? Va multumesc!

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

Bună ziua tuturor ,

Am suferit ca familie două decese în 3 luni , tatăl meu și tatăl soției.

Copii au avut un șoc la pierderea primului bunic și nu știm dacă este recomandat să le spunem că într-un timp atât de scurt s-a prăpădit și cel de al doilea bunic.

Vă rog mult să ne ajutati cu un sfat / recomandare . Vârsta copiilor este 5 si 10 ani si sunt fetițe amândouă.

Mulțumesc anticipat.

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

A, 27 ani.

Nu stiu cum sa procedez cu prietenul meu care are un copil dintr-o relatie anterioara. Suntem impreuna de o luna si acum 2 zile mi-a zis ca isi doreste ca pe viitor sa-si ia copilul langa el, in casa lui. Copilul este autist si nu poate vorbi.

Desi avem doar o luna impreuna si este devreme sa pot spune ce va fi in viitor, ce mi-a zis nu mi-a picat deloc bine. Este un copil ce necesita ingrijire 24/24 si nu vreau sa am o asemenea responsabilitate, ma sperie asta. Copilul are crize, se enerveaza si nu ma simt pregatita sa trec prin asa ceva.

Nu stiu cum sa-i spun asta prietenului meu fara sa-l jignesc si daca este bine sa port de acum discutia asta cu el sau mai tarziu.

Nu vreau nici sa ajung in viitor si sa-mi reproseze ca din vina mea nu si-a luat copilul langa el….

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

33 ani, sex F

De aproximativ 6 luni am inceput o relatie cu un barbat de 36 de ani. Exista chimie intre noi din toate punctele de vedere insa inca de la inceputul relatiei mi-a zis ca viciul lui este sa vorbeasca cu alte femei pe internet. Cand si cand apare aceasta problema intre noi. Oare cum ar trebui sa il ajut sa scape de asta? Nu vrea sa mearga la psiholog.