Pentru definirea diverselor tipuri de afectiuni, specialistii folosesc termenul „tulburare”, termen regasit si in doua dintre cele mai importante lucrări de referinta din domeniile psihologiei si psihiatriei: „Manualul de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale” (DSM) al Asociatiei Americane de Psihiatrie si „Clasificarea tulburarilor mentale si de comportament” (ICD) a Organizatiei Mondiale a Sanatatii, unde tulburarea reprezinta: “un set de simptome sau comportamente recognoscibile clinic, asociate in majoritatea cazurilor, cu disconfort sau interferenta în functionarea persoanei”. Tot in lucrarile de referinta, sintagma care defineste categoria care cuprinde toate tipurile de tulburari este de “tulburari mentale”. Clasificarile in categorii distincte se fac luand in considerare perioada in care apar, cauzele sau acea functie a organismului pe care o afecteaza, astfel incat, in functie de aceste criterii, tulburarile pot fi organizate astfel:

• Tulburari diagnosticate de regula in perioada copilariei sau adolescentei
• Tulburari ca urmare a consumului de substanta
• Tulburari afective
• Tulburari anxioase
• Tulburari de comportament alimentar
• Tulburari de somn
• Tulburari de personalitate
• Tulburari sexuale si de identitate sexuala
• Tulburari cognitive
• Tulburari psihotice
• Tulburari somatoforme
• Tulburari factice
• Tulburari disociative
• Tulburari ale controlului impulsului neclasificate in alta parte
• Tulburari de adaptare
• Tulburari care au drept cauza o conditie medicala generala
• Alte conditii care necesita investigatie clinica

Tulburari diagnosticate de regula in perioada copilariei sau adolescentei ^sus

In aceasta categorie intra: tulburarile de invatare, retardul mental, tulburarile aptitudinilor motorii, tulburarile de comunicare, tulburarile de dezvoltare pervaziva (cele manifestate prin dezvoltarea insuficienta a abilitatilor de baza, precum comunicarea, socializarea sau folosirea a imaginatiei, categorie in care intra tulburarea autista, tulburarea Rett sau tulburarea Asperger), deficitul de atentie sau de comportament disruptiv (ADHD de exemplu), tulburarile de alimentare si de comportament alimentar, ticurile, tulburari de eliminare (se refera la eliminarea urinei sau a fecalelor, iar enurezisul este un exemplu) si diverse alte tulburari specifice, in general, copilariei sau adolescentei, precum anxietatea de separare, mutismul selectiv etc.

Tulburari ca urmare a consumului de substanta ^sus

Ceea ce specialistii inteleg prin „substanta” reprezinta, de fapt, drogurile, alcoolul sau medicamentele (ultimele doua sunt tot droguri, prin faptul ca produc o modificare in functionarea fizica, psihica sau cognitiva a organismului, dar droguri legale). Tulburarile pot aparea, in acest caz, in timpul consumului propriu-zis sau ca urmare a unui consum abuziv indelungat, cum ar fi tulburarile anxioase, tulburarile de somn sau tulburarile sexuale.

Tulburari afective ^sus

Este vorba despre acele tulburari care au ca simptom comun o perturbare a dispozitiei: episoadele afective, precum episodul depresiv major, episodul maniacal, episodul mixt si episodul hipomaniacal si tulburarile afective, impartite in tulburari depresive (tulburarea depresiva majora, tulburarea distimica si tulburarea depresiva fara alta specificatie), tulburari bipolare (tulburarea bipolara I, tulburarea bipolara II, tulburarea ciclotimica si tulburarea bipolara fara alta specificatie), tulburari afective cauzate de o conditie medicala generala, tulburari afective ca urmare a consumului unei substante si tulburari afective fara alta specificatie.

Tulburari anxioase ^sus

In aceasta categorie intra: agorafobia (teama de spatii deschise, multimi), panica fara agorafobie, panica cu agorafobie, agorafobia fara istoric de panica, fobia specifica (fobia fata de ceva anume), fobia sociala, tulburarea obsesiv-compulsiva, stresul posttraumatic, stresul acut, anxietatea generalizata, tulburarea anxioasa cauzata de o conditie medicala generala, tulburarea anxioasa indusa de consumul unei substante si tulburarea anxioasa fara alta specificatie.

Tulburari de comportament alimentar ^sus

Tulburarile de comportament alimentar se manifesta prin perturbarile severe ale comportamentului alimentar si sunt reprezentate de: anorexia nervoasa si bulimia nervoasa (mancatul compulsiv).

Tulburari de somn ^sus

Clasificarea tulburarilor de somn cuprinde patru categorii:
a) tulburarile de somn primare: disomniile si parasomniile;
Disomniile cuprind: insomnia primara, hipersomnia primara (somnolenta excesiva), narcolepsia (episoade incontrolabile de somn, insotite, eventual de cataplexie/pierderea subita a tonusului muscular), tulburarea de somn in legatura cu respiratia (manifestata prin intreruperea somnului ca urmare a aparitiei unor anumite dificultati in respiratie, cum ar fi apneea, de exemplu), tulburarea ritmului circadian al somnului (manifestata prin insomnie in anumite momente ale zilei si somnolenta in altele, ceea ce conduce la perturbarea activitatii in diverse domenii, precum cel profesional, de exemplu) si disomnia fara alta specificatie.
Parasomniile cuprind: cosmarul (in cazul prezentei lui repetate), teroarea de somn (recurenta/repetarea desteptarilor bruste, insotite uneori de tipat), somnambulismul si parasomnia fara alta specificatie.
Toate aceste tulburari, pentru a fi stabilite ca diagnostic, trebuie sa fie recurente/sa se repete si sa produca o deteriorare in anumite planuri ale activitatii individului (social, profesional etc.).
b) tulburararea de somn in legatura cu o alta tulburare mentala (cum pot aparea, de exemplu, in cazul tulburarii depresive majore);
c) tulburarea de somn ca urmare a unei conditii medicale generale precum cea care poate aparea in cazul maladiilor pulmonare sau al artritei reumatoide;
d) tulburarea de somn ca urmare a consumului unei substante precum cafeaua, alcoolul, cocaina, amfetamina etc.

Tulburari de personalitate ^sus

Tulburarile de personalitate pot fi impartite in trei categorii, care insa nu exclud posibilitatea prezentei simultane de tulburari din grupe diferite:

GRUPA A – specifica tulburarilor in care indivizii par deseori ciudati, excentrici:
- tulburarea de personalitate paranoida – neincredere si suspiciune in ceilalti, actiunile acestora nefiind puse pe seama intentiilor bune;
- tulburarea de personalitate schizoida – reactii emotionale si relatii sociale restranse;
- tulburarea de personalitate schizotipala – comportament excentric, disconfort de relationare intima, distorsiuni cognitive etc.

GRUPA B – specifica tulburarilor in care indivizii par deseori teatrali, extravaganti:
- tulburarea de personalitate antisociala – incalcarea drepturilor celorlalti si desconsiderarea lor;
- tulburarea de personalitate borderline – impulsivitate, instabilitate in relatii personale, oscilari ale imaginii de sine si ale afectelor (starile si reactiile afective);
- tulburarea de personalitate histrionica – emotionalitate excesiva si nevoia marcanta de atentie;
- tulburarea de personalitate narcisica – lipsa de empatie, megalomanie, nevoia exagerata de admiratie.

GRUPA C – specifica tulburarilor in care indivizii par deseori fricosi, anxiosi:
- tulburarea de personalitate evitantanta – inhibitie sociala, hiersensibilitate la critica, sentimente de inadecvare;
- tulburarea de personalitate dependenta – nevoia exagerata de a fi protejat de cineva, comportament submisiv (de supunere);
- tulburarea de personalitate obsesiv-compulsiva – pergectionism, preocupare exagerata fata de detinerea controlului sau ordine.

In afara tulburarilor din aceste grupe, mai exista si tulburarea de personalitate fara alta specificatie.

Tulburari sexuale si de identitate sexuala ^sus

Cele mai frecvente astfel de tulburari sunt disfunctiile sexuale, necauzate de o conditie medicala generala sau de consumul vreunei substante. Disfunctiile sexuale se manifesta prin perturbari in raspunsul sexual sau prin durere in raportul sexual. Ele constau in:
a) tulburarile dorintei sexuale: dorinta sexuala diminuata si aversiunea sexuala (evitarea contactului sexual genital cu un partener sexual si uneori chiar repulsie fata de orice stimul sexual, ca de exemplu sarutul);
b) tulburarile de excitatie sexuala: tulburarea de excitatie sexuala la femei si tulburarea de erectie la barbati;
c) tulburarile orgasmice: tulburarea de orgasm a femeii, tulburarea de orgasm a barbatului, ejaculare precoce;
d) tulburarile sexuale algice: dispareunia (durere in timpul contactului sexual), vaginismul (contractarea involuntara a muschilor vaginali, mergand de la usoara, pana la severa, astfel incat penetrarea poate fi impiedicata);
e) disfunctia sexuala ca urmare a unei conditii medicale generale;
f) disfunctia sexuala indusa de consumul unei substante;
g) disfunctia sexuala fara alta specificatie.

In aceasta categorie a tulburarilor sexuale si de identitate sexuala intra si parafiliile (fanteziile sau comportamentele sexuale recurente si intense care pot implica, in general: 1. obiecte nonumane, 2. umilirea sau suferinta subiectului ori a partenerului acestuia sau 3. copii ori alte persoane care nu consimt actul sexual). Forme de parafilie sunt: exhibitionismul, fetisismul, frotteurismul (atingerea si frecarea de o persoana care nu consimte), pedofilia, masochismul sexual, sadismul sexual, fetisismul transvestic (travestirea/excitarea sexuala a barbatului atunci cand imbraca unul sau mai multe obiecte vestimentare de femeie), voyeurismul si parafiliile fara alta specificatie, care pot avea elemente de scatologie telefonica (apeluri telefonice obscene), zoofilie, coprofilie (atractie sexuala fata de fecale), clismafilie (atractie sexuala fata de clisma), urofilie (atractie sexuala fata de urina), necrofilie (atractie sexuala fata de cadavre), sau partialism (atractie sexuala fata de o anumita parte a corpului).

Ultimele tulburari care fac parte din categoria tulburarilor sexuale si de identitate sexuala sunt tulburarile de identitate sexuala (identificarea persistenta si intensa cu sexul opus, ca urmare a disconfortului vizavi de propriul sex).

Tulburari cognitive ^sus

Aceasta categorie cuprinde: delirul, dementa (dementa de tip Alzheimer, dementa vasculara, dementa indusa de consumul unei substante, un drog, de exemplu, dementa cauzata de o conditie medicala, precum prezenta maladiei Parkinson), tulburarile amnestice (caracterizate prin deteriorarea memoriei, fara prezenta altor deteriorari cognitive semnificative) si tulburarile cognitive fara alta specificatie (cum ar fi cele cauzate de consumul unui drog).

Tulburari psihotice ^sus

In cadrul acestei categorii intra acele tulburari care includ simptome psihotice (idei delirante, halucinatii proeminente, limbaj incoerent, comportament dezorganizat etc.), precum: schizofrenia, tulburarea schizofreniforma, tulburarea schizoafectiva, tulburarea deliranta, tulburarea psihotica scurta, tulburarea psihotica indusa (atunci cand o persoana aflata in relatie apropiata cu o persoana cu idei delirante, incepe sa preia comportamentul acesteia), tulburarea psihotica ca urmare a consumului de substanta si tulburarea psihotica fara alta specificatie (atunci cand nu se poate pune un diagnostic specific).

Tulburari somatoforme ^sus

Elementul comun al tulburarilor somatoforme il reprezinta existenta unor simptome somatice, cum ar fi, de exemplu, cele gastrointestinale (durere, greata, balonare etc.), sexuale (disfunctii erectile sau ejaculatorii), de functionare motorie (alterarea echilibrului, afonia/imposibilitatea de a vorbi, senzatia de nod in gat etc.) ori senzoriala (pierderea senzatiei tactile sau de durere). Simptomele sugereaza o conditie medicala generala (de unde si termenul „somatoform”/”somatic”=care tine de corp), dar nu sunt explicate complet de o conditie medicala generala, de consumul unei substante sau de o tulburare mentala, iar tratamentele medicamentoase nu au dat rezultat.

In aceasta categorie intra: tulburarea de somatizare (mai este denumita si isterie sau sindromul Briquet si se manifesta prin durere, simptome gastrointestinale, sexuale si pseudoneurologice), tulburarea somatoforma nediferentiata, tulburarea de conversie (in care este afectata activitatea motorie voluntara sau sensibilitatea), tulburarea algica (durere si influenta factorilor psihologici in aparitia simptomelor fizice), ipohondria (interpetarea exagerata a unor simptome, in ideea existentei unei boli severe), tulburarea dismorifica corporala (preocuarea excesiva fata de un defect fizic usor sau imaginar), tulburarea somatoforma fara alta specificatie.

Tulburari factice ^sus

Tulburarile factice se manifesta prin simptome somatice sau psihologice produse intentionat sau simulate, toate acestea fara alta motivatie decat aceea ca persoana in cauza sa devina pacient. In aceasta categorie nu intra situatiile in care scopul este de sustragere de la anumite responsabilitati sau de a obtine avantaje financiare.

Tulburari disociative ^sus

In cazul tulburarilor disociative apare o ruptura la nivelul constiintei, identitatii sau perceptiei asupra mediului inconjurator. In aceasta categorie intra: amnezia disociativa, (incapacitatea de evocare a unor evenimente traumatice, precum accidente, tentative de suicid etc.), fuga disociativa (calatoria brusca, departe de casa, cu dificultate de a evoca trecutul si confuzie in legatura cu propria identitate sau chiar cu asumarea unei noi identitati), tulburarea de identitate disociativa (denumita inainte si tulburarea de personalitate multipla, manifestata prin prezenta a doua sau mai multe identitati sau tipuri de personalitate), tulburarea de depersonalizare (sentimentul de detasare de propriul corp sau de propriile procese mentale), tulburarea disociativa fara alta specificatie.

Tulburari ale controlului impulsului neclasificate in alta parte ^sus

Simptomul general al acestor tulburari presupune incapacitatea de a rezista impulsului efectuarii unui anumit act, chiar daca acesta este daunator persoanei in cauza sau altora. Categoria acestor tulburari cuprinde: tulburarea exploziva intermitenta (acte agresive grave sau distrugerea de proprietati), cleptomania, piromania, jocul de sansa patologic (in care individul nu urmareste castigurile financiare, ci satisfacerea altor tipuri de nevoi, precum cea de risc, euforie, excitatie etc.), tricotilomania (smulgerea recurenta a propriului par) si tulburarea controlului impulsului fara alta specificatie.

Tulburari de adaptare ^sus

Reprezinta raspunsul psihologic la un anumit factor de stres sau traumatic (pierderea serviciului, doliul etc.) si se pot clasifica in: tulburari de adaptare cu dispozitie depresiva (sentimente de disperare, plans, dispozitie depresiva), tulburari de adaptare cu anxietate (frica de separare la copii), tulburari de adaptare cu dispozitie mixta, anxioasa si depresiva (anxietate si depresie), tulburari de adaptare cu perturbare de conduita (delincventa, chiul etc.), tulburari de adaptare cu perturbarea mixta a emotiilor si a conduitei (atat simptome precum depresia si anxietatea, cat si perturbari de conduita), tulburarile de adaptare nespecificate (izolare sociala, inhibitie in activitatea profesionala sau scolara etc.).

Tulburari care au drept cauza o conditie medicala generala ^sus

Un exemplu al tulburarilor care pot fi cuprinse in aceasta categorie il reprezinta starea de delir ca urmare a starilor postoperatorii sau a dereglarilor termice.

Alte conditii care necesita investigatie clinica ^sus

Fie ca apar sau nu pe fondul unei tulburari de comportament, atunci cand sunt suficient de severe pentru a fi evaluate separat, exista si alte conditii care pot atrage atentia clinicianului:
- factorii psihologici care afecteaza conditia medicala: factorii psihologici pot interveni in deseori este insa dificil de stabilit o relatie intre anumii factori psihologici si conditia medicala);
- tulburarile de miscare induse de medicamente;
- probleme relationale ca efecte adverse ale medicamentelor, tulburarilor mentale sau unei conditii medicale generale (problema de relationare parinte-copil, problema de relationare cu partenerul, problema de relationare intre frati);
- probleme in legatura cu abuzul sau negjijenta (abuzul fizic al copilului, abuzul sexual al copilului, neglijarea copilului, abuzul fizic al adultului, abuzul sexual al adultului);
- comportamentul antisocial al adultului;
- comportamentul antisocial al copilului sau adolescentului;
- functionarea intelectuala la limita;
- declinul congnitiv in legatura cu varsta;
- doliul;
- problema scolara;
- problema profesionala;
- problema de identitate (care se pot referi la alegerea carierei, comportamentul si orientarea sexuala stabilirea scopurilor pe termen lung etc.);
- problema religioasa sau spirituala (convertirea la o noua credinta etc.);
- problema de aculturatie (o problema aparuta pe fondul necesitatii adaptarii la o noua cultura, ca in cazul imigrarii, de exemplu);
- problema de trecerea intr-o alta etapa a vietii (inceperea scolii, iesirea de sub controlul parental, inceperea unei cariere noi, casatoria, divortul, pensionarea).

Daca in articolul anterior vorbeam despre agresivitatea pasiva, formele de manifestare si cum sa va evaluati propria manie latenta, in acest articol vom prezenta modalitatile prin care putem face fata catorva forme ale agresivitatii pasive: critica negativa, barfa, dorinta de control, manipularea, comportamentul imatur si egocentrismul. Inainte de a invata cum sa raspundeti acestor forme de agresiune (fie ele si pasive) ganditi-va daca nu va recunoasteti cumva intr-una dintre urmatoarele categorii: credulul (cel care va crede intotdeauna in bunele intentii ale celor din jur, fara minimum de scepticism care sa il poata proteja de un evental pericol), grijuliul, rugatorul (cel care are foarte mare nevoie de aprobarea celorlalti, incat nu riposteaza nici macar cand devine exploatat), impaciuitorul (cand singura lui grija este sa aplaneze confliectele, devine, de cele mai multe ori, tocmai cel asupra caruia se descarca frustrarile ascunse, fara ca agresorul sa se teama de repercusiuni) si vinovatul (cel care se simte intotdeauna vinovat daca nu va indeplini asteptarile celorlalti). Pentru ca situarea intr-una dintre aceste categorii va va transforma in capacitantul agresorului pasiv (adica in cel care ii creeaza acestuia contextul favorabil in care sa isi poata manifesta mania latenta si care devine, de cele mai multe ori, chiar victima).

Critica negativa

Avem nevoie de feedback, fie el si negativ, dar nu sub forma criticii negative, un fel de “a arunca piatra”. Critica negativa nu este doar o reactie la ceva, ci aduna o multitudine de sentimente refulate de persoana careia ii apartine, sentimente precum manie, gelozie, rusine, stima de sine scazuta, regret etc. Desi raspunsul aproape firesc la critica negativa tinde spre iritare sau manie, altele pot fi insa reactiile mai utile. Pentru inceput, stabiliti daca nu cumva reprosurile au vreo urma de adevar in ele. Este posibil sa fiti doar persoana pe care s-a descarcat agresorul pasiv (in caz contrar, incercati sa va folositi de observatia facuta, chiar si asa, sub forma de critica). Oricum, in orice situatie, in ceea ce priveste reactia dvs. verbala., nu turnati gaz peste foc, ci folositi o exprimare directa, dar nonagresiva, precum: “Poti sa imi spui cum sa fac, in loc sa ma critici?”.

Barfa

Nu capacitati agresorul pasiv permitandu-i barfa! Inchideti subiectul intr-un mod ferm, dar nonagresiv, putandu-i raspunde, de exemplu: “Eu nu vad lucrurile asa.” ori “Pe mine, acest subiect nu ma intereseaza.”.

Dorinta de control

Cu persoanele autoritare, care manifesta dorinta de control, abordati tot stilul asertiv prin care sa exprimati ceea ce credeti despre comportamentul lor, dar este recomandat sa nu le creati impresia ca le puneti in discutie competenta.

Manipularea

Pentru ca manipulatorul se pricepe mai bine ca oricine altcineva “sa v-o plateasca”, sunteti in situatia de a fi extrem de vulnerabili si de a nu va putea controla reactiile. Manipulatorul fuge de raspundere, deci nu ezitati in a-i specifica foarte clar care sunt asteptarile pe care le aveti de la el, aratandu-va totodata disponibilitatea de a-i arata sau de a-l ajuta in situatia respectiva. Important: discutati comportamentul, nu persoana (“Esti rau.” nu este acelasi lucru cu “Ceea ce ai facut m-a facut sa ma simt rau.”)!

Comportamentul infantil

Nevoia imperioasa a agresorului pasiv-agresiv cu comportament infantil este de a fi acceptat de ceilalti. Frica cea mare este ca va fi respins sau ca nu poate fi iubit decat conditionat, astfel incat in majoritatea timpului cauta pe cineva care sa ii poarte de grija si se vaicareste din cauza greutatilor vietii. Ce trebuie sa faceti? Nu deveniti “parintele grijuliu”, rezolvandu-i problemele, adica nu il capacitati, si amintiti-i de independenta ca adult, responsabilitatile care ii revin si ce poate face pentru a se descurca. Oferiti-i ajutorul, dar doar daca ar nevoie reala de acest ajutor.

Egocentrismul

Exista la cel care se erijeaza in vedeta familiei, a grupului de prieteni sau la serviciu. Nu capacitati persoana respectiva alimentandu-i orgoliul. Desi pare de cele mai multe ori un personaj extrem de interesant, riscati sa fiti dezamagiti lasandu-va prea lesne impresionati, deoarece egocentricul nu isi respecta prea des promisiunile, nu dispune de prea multa empatie si pare a avea un set de reguli valabile pentru el si un set pentru ceilalti. De cele mai multe ori aceste persoane tanjesc dupa senzatia de fericire, securitate si atasament pe care au pierdut-o in copilarie, astfel incat ar face orice ca sa ii bagati in seama si sa va acapareze. In acelasi timp, devin excesiv de sensibili si de agresivi cand li se pare ca exista pericolul de a trece pe planul doi.

Test rapid (despre cat de corecte sunt reactiile dvs.)

La o masa de familie, o ruda va ironizeaza (chiar daca sub forma asa-zisei glume) si va pune in situatii stanjenitoare. Este ceea ce face la aproape fiecare astfel de intalnire. Cum procedati?

a) O ignorati, dar plecati de la intalnire.

b) Nu faceti nimic si ii gasiti explicatii prin faptul ca este o persoana singura, spre deosebire de dvs., care aveti familie.

c) Raspundeti cu alte ironii.

d) De fata cu toti ceilalti ii spuneti sa inceteze cu acest comportament.

e) O luati deoparte si ii spuneti ca nu ii puteti tolera comportamentul si ca daca nu va inceta veti pleca.

f) Va ganditi ca in copilarie ati avut si dvs. momente in care nu v-ati comportat frumos cu aceasta persoana, deci acum suportati consecintele.

Singura varianta corecta este e).

Nu este a) pentru ca: se poate ignora un astfel de comportament atunci cand el este izolat, intamplator, dar aici este vorba despre o situatie frecventa.

Nu este b) pentru ca: a gasi scuze pentru acest comportament inseamna capacitarea agresorului, deci permiterea acestui comportament sa se manifeste si intr-o alta imprejurare.

Nu sunt c) si d) pentru ca daca o puneti intr-o situatie neplacuta de fata cu ceilalti o determinati sa gaseasca motive pentru mentinerea comportamentului sau, deci o capacitati.

Nu este f) pentru ca situatia din copilarie nu poate fi comparata cu cea in care avem responsabilitatea de a ne comporta ca persoane adulte, mature.

Varianta e) are mai multe sanse de reusita (chiar daca pasiv-agresivul face, de cele mai multe ori, exact pe dos), pentru ca ii ofera independenta, adica posibilitatea de a alege, explicandu-i consecintele: “Daca nu incetezi, voi pleca.”.

Retineti ca cei care sunt obisnuiti sa-si ascunda mania, sunt obisnuiti, de obicei, sa-si ascunda si alte sentimente, astfel incat nu are sens sa-i luati pe ocolite. Astfel incat abordati comunicarea asertiva, adica vorbiti-le deschis, direct, ferm, dar nonagresiv si politicos, si incercati sa aflati ce ii deranjeaza. Apelati la umor, daca se poate, si la empatie, astfel incat sa puteti permite o evenutala rezolvare a situatiei.

Mania bine ascunsa poate genera toata gama de reactii: de la cele subtile, precum remarcile intepatoare, pana la certurile violente. Tuturor ni se intampla sa ne infuriem, dar e necesar sa invatam cum sa ne gestionam intr-un mod sanatos aceasta furie. In acelasi timp, e important sa invatam sa identificam formele de agresivitate-pasiva pe care le exercita altii asupra noastra, pentru ca ele pot fi extrem de pacalitoare, ceea ce nu inseamna insa ca nu isi ating scopul.

Bibliografie:

Murphy, Tim, Oberlin, Lorian Hoff, Agresivitatea pasiva. Cum sa o recunosti si controlezi la tine si la ceilalti, Editura Trei, Bucuresti, 2005

Sotiile in cautare de soti inselatori sau mamele care isi suspecteaza copilul de chiuluri si note proaste ar trebui sa stie ca limbajul nonverbal reprezinta aproximativ 65% din forma sub care comunicam. Deci mult mai multe sanse de a descoperi in el adevarul ascuns de cuvinte. Cu atat mai mult cu cat raspunzator pentru comunicarea nonverbala este asa-numitul creier sincer al nostru, creierul emotional: sistemul limbic.

O singura miscare a pleoapelor poate transforma o persoana cu alibi credibil, interogata intr-un caz de crima, in suspectul principal. Creierul nostru este format din trei parti: creierul reptilian (trunchiul cerebral), creierul mamifer (sistemul limbic) si creierul uman sau ganditor (neocortexul). Raspunzator, in cea mai mare parte, cu limbajul nonverbal este creierul mamifer (sistemul limbic), deoarece reactioneaza primul, spontan si reflex, deci fara timp de gandire. Este, asadar, cea mai sincera reactie. Este creierul aflat mereu in actiune, pentru ca el a fost responsabil cu supravietuirea noastra ca specie. Reactiil de supravietuire transmise de el isi au originea nu numai in ceea ce am invatat in copilaria noastra, ci si in mostenirea noastra ancestrala. Neocortexul, chiar daca ne-a adus marile descoperiri tehnologice, este creierul nostru care ne poate insela, fiind capabil de o gandire mai complexa.

Legi ale comunicarii nonverbale

1. Tineti cont de context

Daca dupa un accident rutier martorii tremura sau au miscari dezorientate, acest lucru este firesc, deoarece este scoasa din functiune partea rationala a creierului. Este firesc, totodata, si ca la un interviu de angajare candidatii sa manifeste nervozitate la inceput, dar nu mai este firesc ca aceasta stare sa nu-i paraseasca pe parcursul interviului sau sa revina. In acest caz, ea este provocata de anumite intrebari care i se pun candidatului, nu de interviul ca situatie in sine.

2. Exista atat comportamente nonverbale universale, cat si particulare

Sunt comportamente nonverbale cu semnificatii considerate universale, deoarece se produc de cele mai multe ori in aceleasi contexte si se manifesta la fel la cele mai multe persoane. De exemplu, strangerea si ingustarea buzelor intr-o situatie de tulburare. Exista insa si comportamente nonverbale particulare, pe care ajungem sa le interpretam corect observand mai mult timp persoana respectiva si in diverse contexte.

3. Observati comportamentele nonverbale de baza

Pentru a ajunge sa faceti diferentierea intre starea normala si cea cauzata de o anumita situatie, este nevoie pentru inceput, sa identificati acele elemente nonverbale de baza, adica cele din sitatiile normale. Situatia este similara cu cea a parintilor care, fara sa stie cum arata gatul normal al copilului lor, se uita sa vada daca el este rosu sau inflamat, deci nu pot face acea comparatie care sa le furnizeze informatii cat mai corecte despre starea copilului

4. Analizati indiciile primite si vedeti daca pot fi grupate in categorii, adica daca se confirma.

5. Schimbarile de ganduri, intentii, stari emotionale sau interese sunt semnalate, de cele mai multe ori, de schimbari bruste de comportament (un exemplu cat se poate de simplu: observati cum un copil mic, vesel si dezinhibat, poate deveni brusc rezervat atunci cand apare un adult pe care nu il cunoaste sau cu care nu are o relatie buna).

6. Cele mai multe comportamente se incadreaza in doua mari categorii generale: starea de confort (relaxare, fericire, multumire etc.) si starea de disconfort psihic (stres, anixietate, nefericire, neplacere etc).

Reactii ale sistemului limbic

In caz de pericol, reactiile creierului emotional, sistemul limbic, sunt aceleasi ca in urma cu milioane de ani si aceleasi ca la animalele pe care le observam in jurul nostru: 1. incremenire, 2. fuga. 3. lupta.

Incremenirea

Din marturiile elevilor implicati in atacuri armate asupra lor, produse in scoli din SUA, prima lor reactie a fost cea de incremenire. Pe unii, langa care se aflau atacatorii, aceasta reactie i-a ajutat sa supravietuiasca, atacatorii crezandu-i morti. In natura exista animale, oposumul, de exemplu, care se prefac moarte in fata posibililor pradatori. Soldatii americani sunt invatati sa foloseasca incremenirea ca pe o strategie prin care sa fie mai greu de depistat. Cand oamenii sunt surprinsi de un zgomot sau sunt prinsi in momentul in care fura, triseaza sau mint, prima lor reactie este de incremenire, deoarece, ca toti stamosii lor, ei se simt in momentul acela amenintati, expusi unui pericol. Derivata din aceasta reactie este si pozitia persoanelor care incearca, din diverse motive, sa se ascunda, sa treaca neobservate: coborarea capului si ridicarea umerilor, adica limitarea miscarii si a expunerii.

Fuga

Reactia de fuga urmeaza celei de incremenire atunci cand prima nu reprezinta cea mai buna solutie. Dar fuga propriu-zisa nu este posibila mereu, astfel incat se apeleaza la un alt comportament care presupune distantarea de celalalt, chiar daca nu o distantare fizica. Asezati in fata cuiva cu care nu dorim sa vorbim, gasim alte modalitati de “distantare”, aplecandu-ne in spate, tinand in brate diverse obiecte, precum o geanta, sau indreptandu-ne picioarele inspre iesire. Alte comportamente de “distantare” sunt cele precum inchiderea ochilor sau asezarea mainilor in fata lor.

Lupta

Reactia de lupta este forma finala prin care facem fata agresiunii, atunci cand primele doua reactii nu sunt eficiente. Ea corespunde cu momentul in care transformam frica in furie. In societatea actuala, manifestarea furiei sub forma de agresiune fizica nu reprezinta insa un comportament dezirabil, astfel incat s-au dezvoltat alte modalitati de manifestare a furiei: altercatiile verbale, atitudinea corpului, privirea, patrunderea in spatiul intim al celuilalt etc. Invatand ca exprimarea agresivitatii nu este buna intotdeauna, creierul nostru emotional si-a dezvoltat o serie de comportamente cu rol de calmare, precum cel folosit de copii: sugerea degetului mare. Dar adultii au nevoie de comportamente de linistire mai discrete vizual, precum fumatul (mai mult decat de obicei), mestecarea gumei (mai repede decat d eobicei), roaderea creionului, atingerea gatului sau a gurii, cu mana, expirarea aerului din plamani, umfland obrajii, aranjarea cravatei etc. Femeile isi ating, de obicei, gatul, parul, bijuteriile, iar barbatii, fata. Alte comportamente de calmare: cascatul excesiv (solicita secretia glandei salivare, deoarece, ca urmare a stresului, gura se ususca), stergerea palmelor pe coapse (aici piciorul este “linistit” prin mangaiere, iar palmele transpirate din cauza anxietatii, sterse), “aerisirea”, din cauza transpiratiei excesive, manifestata prin largirea gulerului de la camasa la barbati sau indepartarea parului de pe gat, in cazul femeilor, incrucisarea bratelor si frecarea umerilor, ca si cum persoanei respective i-ar fi frig. Cu cat stresul este mai mare, cu atat gesturile de calmare vor fi mai degraba in zona fetei sau a gatului.

Indicii despre cum sa intelegem limbajul nonverbal

Cele mai sincere parti ale corpului nostru sunt picioarele, iar aceasta descoperire a fost facuta de catre scriitorul si zoologul Desmomd Morris. Si asta pentru ca timp de milioane de ani talpile si picioarele au reactionat primele. In plus, cei mai multi sunt atenti la ceea ce exprima fata lor; de mici suntem avertizati asupra ei prin expresii precum “Nu mai face fata asta!”. Dar daca ne-am concentrat asupra ei in scopul de a-i putea controla mimica, nu am facut asta si cu picioarele.

Picioarele vesele: sunt cele care, atunci cand persoana respectiva este asezata si nu poate topai de bucurie, se leagana intr-o parte si alta sau se ridica pe loc. Daca insa contextul este altul, aceste miscari pot indica nerabdarea, nervozitatea acelei persoane, la fel ca si bataiala picioarelor.

Directia picioarelor: cand salutati o persoana asezata, iar aceasta se intoarce cu tot corpul inspre dvs., reactia este una prietenoasa, cand insa intoarcerea este doar din trunchi, picioarele ramanand nemiscate, nu sunteti prea binevenit. Studiile au aratat ca atunci cand, in salile de judecata, juratilor nu le place un martor, talpile lor sunt orientate spre cea mai apropiata iesire.

Un semn de dorinta de plecare al unei persoane asezate il reprezinta punerea mainilor pe genunchi si lasarea greutatii pe picioare. Cand persoana este in picioare, in momentul in care doreste sa intrerupa conversatia si sa plece, una dintre talpi se indreptata inspre directia plecarii. Cand un varf sau ambele varfuri ale picioarelor sunt indreptate in sus, aceasta arata dispozitia foarte buna a persoanei respective. La fel arata si incrucisarea picioarelor in timpul unei discutii, aceasta pozitie fiind relaxata si nicidecum una gata de atac, printr-o anumita pierdere a echilibrului si, implicit, printr-o indreptare a corpului spre celalalt

Un gest de incercare de dominare, intalnit mai ales la agentii de paza, este cel cu picioarele usor indepartate si bine infipte in pamant.

Ocuparea spatiului: adolescentii, de obicei, atunci cand sunt certati sau criticati de parintii lor, in nevoia de a domina nonverbal spatiul, se trantesc pe pat sau pe canapea. Este un gest care exprima totodata indiferenta si lipsa de respect.

Amenintarea: la barbati, atunci cand un individ il ameninta pe altul, gesturile clasice sunt: umflarea pieptului si scoaterea hainei sau a camasii, deci pregatirea de lupta fizica.

Umerii:

Ridicarea umerilor: atunci cand raspunsul nu este sincer, ci doar mimat, ridicarea umerilor in scop de a arata necunoasterea sau neimplicarea in problema respectiva este facuta doar schitat, pe jumatate. Un gest spontan si sincer este dus pana la capat, cu umerii la acelasi nivel. Slabiciunea sau ascunderea unui lucru sunt exprimate, la nivelul umerilor, atunci cand acestia se ridica foarte mult, parand a le ascunde gatul (comportamentul de “broasca testoasa”)

Bratele:

Cand suntem veseli, ca si in cazul picioarelor, si bratele au tendinta de a se legana, de a se ridica sau de a face miscari ample. O persoana trista sau nesigura isi retine miscarea bratelor, iar acestea par a-i atarna inerte, pe langa corp. Ne retragem bratele, atunci cand simtim suparare sau ne este frica, instinctiv, pentru a ne apara trunchiul. Studiile copiilor abuzati arata ca acestia isi misca foarte putin bratele in prezenta abuzatorilor lor. In acelasi timp si cei care intentioneaza sa fure din magazine, in dorinta lor de a fi cat mai putin vizibili, isi reduc la minimum miscarile bratelor. Un alt comportment nonverbal exprimat de brate este acela prin care se transmite o diferentiere de statut social: pozitia cu mainile la spate. Este pozitia pe care o adopta multi monarhi, dar si doctori sau profesori universitari. Studiile au aratat ca si animalele sunt sensibile la aceasta pozitie a mainilor, reactionand negativ atunci cand acestea sunt ascunse la spate.

Palmele:

Cand suntem stresati si nervosi, sistemul limbic se activeaza, iar secretiile mai mari de neurotransmitatori, precum adrenalina, pot cauza tremurul palmelor. Prin urmare, acest gest semnifica “sunt foarte stresat”. Pentru a reduce tremuratul, unele persoane isi impreuneaza mainile la piept sau iau de mana o alta persoana.

Unul dintre cele mai puternice gesturi facute cu palmele si transmitand increderea in sine este cea a unirii lor la varfurile degetelor rasfirate (asemanator palmelor apropiate pentru rugaciune, dar in acest caz degetele sunt rasfirate, iar palmele pot sa nu se atinga). Gestul devine si mai evident si mai puternic atunci cand, in cazul barbatilor, acestia isi unesc mainile in dreptul pieptului. S-a observat ca avocatul care face acest gest in momentul marturiei martorului sau transmite juratilor sentimentul sigurantei acestei marturii.

In ceea ce priveste gestul frangerii mainilor, el este deseori interpretat gresit, deoarece este specific atat celor care spun adevarul, dar sunt stresati, cat si celor care mint.

Increderea mare in sine denota si din tinerea palmelor cu degetele mari ridicate sau, daca sunt in buzunar, cu degetul mare iesind din buzunar. In situatia inversa, de incredere in sine scazuta, acest gest este invers: cu degetele mari in buzunar si cu palma scoasa afara.

Pe de alta parte, la barbati, introducerea degetelor mari sub betelia pantalonilor si asezarea palmelor de o parte si de alta a fermoarului, simbolizeaza un fel de marcare a organelor genitale si afirmare a virilitatii.

Cand oamenii spun adevarul, bratele lor si mimica fetei sunt extrem de mobile, practic devin extrem de expresivi, facand tot ce le sta in putinta sa demonstreze ca asa este.

In conditii de stres ne calmam mangaind sau frecand usor palmele una de alta. Impletirea degetelor este un indiciu al stresului puternic.

Fata

Dispunem de o multitudine de muschi ai fetei, care ne controleaza fruntea, ochii, nasul, obrajii sau gura, estimandu-se ca putem avea peste 10.000 de expresii faciale diferite. Cu toate acestea, dat fiind ca suntem invatati din copilarie sa nu ne strambam cand nu ne place cineva sau cand ne displace mancarea gazdei, nu tot ceea ce afiseaza fata noastra este in conformitate cu ceea ce simtim.

Multe expresii faciale sunt universale, deci usor de descifrat. Incordarea, dezgustul, bucuria, tristetea, toate acestea le recunoastem de obicei. Ochii stransi, fruntea incretita si muschii fetei contorsionati arata incordare, disconfort. Uneori, aceste gesturi sunt insotite si de coborarea sprancenelor. Coborarea sprancenelor poate avea si alte semnificatii: amenintare (atunci cand ochii sunt intredeschisi), plictiseala, neplacere. La persoanele care au avut esecuri foarte mari, sprancenele coborate arata slabiciune, nesiguranta.

Cand simtim relaxare, muschii fetei se destind, se relaxeaza la randul lor, iar capul se inclina intr-o parte, expunand gatul, fara ca persoana respectiva sa se simta vulnerabila din acest motiv.

Freamatul narilor apare la persoanele excitate sau entuziasmate, dar si la cei care urmeaza sa faca un efort fizic, deoarece tendinta este de o mai mare oxigenare.

Cercetarile arata ca pupilele se dilata atunci cand ne place sau suntem interesati de ceea ce vedem si se contracta in situatia contrara. In acelasi timp se arcuiesc si sprancenele, astfel incat ochii par mai mari, creand impresia de ochi stralucitori.

Atingerea scurta a ochilor in timpul unei discutii semnifica un disconfort al persoanei respective in acel moment. Un gest similar il reprezinta intarzierea, chiar si scurta, a deschiderii ochilor. Cand ochii se strang mult, acest gest semnifica incercarea de blocare a aflarii anumitor lucruri negative. Ingustarea privirii, inchiderea sau acoperirea ochilor pot aparea atunci cand ne simtim amenintati sau nu vrem sa vedem ceva anume.

Zambete false si zambete sincere

Zambetul sincer se recunoaste, in primul rand, dupa ridurile formate in coltul ochilor (talpa gastei) si dupa colturile gurii care sunt trase in sus de muschii zigomatici. Pentru zambetul fals sunt folositi muschii rozorius, care nu ridica colturile gurii, ci doar le intind in lateral.

Tuguierea buzelor in timp ce vorbeste cineva, poate insemna deseori dezacordul sau cautarea unei alternative. Stresul ingusteaza buzele, in timp ce, pentru calmare, multe persoane isi ling buzele. Rictusul, care este usor de recunoscut, este semnul pentru dispret, desconsiderare.

Bibliografie:

Navarro, Joe, Secretele comunicarii nonverbale. Ghidul unui fost agent FBI pentru “citirea” rapida a oamenilor, Meteor Press, Bucuresti, 2008

Centrul de psihologie, psihoterapie și dezvoltare personală GEO PSI oferă o gamă variată de servicii din domeniul psihologiei la cele mai înalte standarde etice și de calitate, atât pentru clienții persoane fizice, cât și pentru corporații. Ne-am bucura să devină centrul psihologic recunoscut de prahoveni ca fiind centrul care i-a sprijinit in creșterea calității vieții și care e recomandat cu căldura de către aceștia.

Centrul se axează pe extinderea portofoliului de servicii prin afilierea altor psihologi cu drept de libera practică, din specialități diverse, având ca scop oferirea unei palete cât mai largi de servicii, dar și crearea unei echipe cât mai diversă de profesioniști care să contribuie la creșterea calității oamenilor din județul Prahova.

Psihologii interesați să-și dezvolte o cariera in domeniu, sunt aşteptaţi să se alăture echipei noastre de profesionişti.

De ce să lucrezi alături de noi?

• vă puteţi dezvolta o carieră profesională într-o echipă de succes;
• aveţi vizibilitate prin alocarea unei pagini de prezentare în site-ul nostru, care a fost optimizat pentru Google (pentru cele mai frecvente cuvinte cheie utilizate de clienţi);
• rezervati cabinetul online, fără costuri;
• nu aveti costuri administrative dacă clientul nu se prezintă conform programării;
• eficientizaţi cheltuielile administrative, raportandu-le strict la numarul de sedinţe efectuate.
• aveti la dispozitie un spatiu generos format din 3 cabinete amenajate corespunzator standardelor astfel:
• 1 cabinet pentru testari şi evaluări psihologice;
• 1 cabinet pentru consultaţii psihologice adulţi;
• 1 cabinet pentru consultaţii psihologice copii şi logopedie, dotat cu jucarii şi materiale de lucru în terapia pentru copii;
• 1 sala mare de asteptare/recepţie dotata cu scaune confortabile, tv şi internet wireless;
• toaletă modernă.
• pozitionarea noastră excelentă şi seriozitatea ne recomandă pentru o colaborare de lungă durată.
• la centrul de psihologie, psihoterapie și dezvoltare personală „GEO PSI” veţi găsi un mediu flexibil și o echipă de profesioniști, într-un cadru profesional.

Sunt acceptaţi psihologi cu drept de liberă practică, atestaţi de Colegiul Psihologilor din România, care deţin forme legale de funcţionare (cabinet individual, societate civila profesionala etc).

Prestarea serviciilor psihologice de către psihologii afiliați se va face pe bază de contract de colaborare, termenii contractului încheiat depinzând de numeroase criterii cum ar fi : portofoliul de clienți al colaboratorului, contextul profesional sau timpul pe care psihologul îl poate aloca serviciilor prestate la centru.

Cu speranța că împreună putem să creștem sănătatea mentală şi emoțională a întregii noastre comunități, vă aşteptăm să ne contactaţi pe adresa office@geopsi.ro .

Detalii și pe www.geopsi.ro

Coenzima Q10 – Scurt istoric

Coenzima Q10 a fost descoperită în 1957 de către dr. Fred Crane, Universitatea Wisconsin, SUA. A început să fie studiată cu precădere din anul 1962 iar cercetările privind mecanismele celulare de producere a energiei au fost recunoscute prin acordarea premiului Nobel pentru Chimie, în anul 1978.

Coenzima Q10 este o substanță liposolubilă, cunoscută și sub numele de Q10, vitamina Q10, ubichinonă sau ubidecarenonă. Este o moleculă ce se găsește în toate celulele din organism, însă cu precădere în inimă, ficat, rinichi, pancreas și celulele sistemului imunitar. Ca orice substanță organică liposolubilă aceasta este vulnerabilă la lumină, căldură și la contactul direct cu oxigenul. În Japonia, substanța se administrează populației din anul 1974 în tratamentul insuficienței cardiace, constatându-se o legătură directă între carența de CoQ10 și slăbiciunea cordului.

Efecte benefice ale coenzimei Q10

Coenzima Q10 este o substanță esențială în funcționarea mitocondriilor de la nivelul tuturor celulelor din organism. Mitocondriile sunt organitele celulare responsabile de producerea energiei de care o celulă are nevoie pentru a supraviețui. Cu cât un țesut este mai activ din punct de vedere energetic (ex.: inima, mușchii, creierul), cu atât celulele sale vor avea mai multe mitocondrii.

Necesară în dezvoltarea și buna funcționare a tuturor celulelor vii, coenzima Q10 este produsă în mod natural de organism. Există nu mai puțin de 10 tipuri de coenzima Q, însă numai Q10, se află în structura celulelor umane. Organismul uman produce o cantitate suficientă de coenzima Q10 însă studiile au arătat că această producție internă începe să scadă după vârsta de 30 de ani. Un studiu clinic făcut pe octogenari a arătat că producția de Q10 poate fi reluată dacă persoana face activitate fizică o oră pe zi cel puțin 6 zile pe săptămână.

Alimente bogate în coenzima Q10

Coenzima Q10 se găsește mai ales în carnea de vită sau în organe precum inima, ficatul și rinichii. Peștele, în special sardinele sau tonul, reprezintă o sursă bună de CoQ10, la fel și uleiul de soia, alunele, spanacul sau broccoli, semințele de susan migdalele, fisticul, nucile verzi, conopida, morcovii etc. Însă, prin preparare termică îndelungată, coenzima Q10 devine inactivă. Suplimentele alimentare asigură însă o absorbție organică superioară, mai ales atunci când administrarea acesteia se face cu alimente bogate în grăsimi, coenzima Q10 fiind liposolubilă.

Recomandări privind administrarea coenzimei Q10

În general, se recomandă o doză de 90-200 de miligrame pe zi. Cu toate acestea, dozajul potrivit pentru nevoile specifice ale fiecărei persoane poate fi stabilit doar de către specialist, în urma unui consult, mai ales în cazul administrării de suplimente pe bază de coenzima Q10 pe timp îndelungat. Se recomandă să fie administrată între orele 11:00 și 18:00 deoarece este implicată în procesele de energie.

Notă personală:

Ca terapeut, trebuie să recomand pacienților mei produse eficiente (biodisponibile) la un preț bun. Am descoperit BioActive Q10 Gold și Super Bio-Quinonă Q10 de la Pharma Nord. Prima dată am facut „proba” pe mine și apropiați, administrâdu-mi produsul și notând cu atenție schimbările: un tonus crescut, capacitate crescută la efort chiar și pe termen lung și mediu, dimineața mă trezeam mai odihnit, capacitățile intelectuale s-au amplificat vizibil; după 2 luni de administrare continuă a produsului BioActive Q10 Gold (care conține 100 mg de Q10 / capsulă) am observat și pielea cum își schimbă aspectul. Concluzia acestui experiment a fost că îl voi folosi și recomanda pacienților mei.

Coenzima Q10 de la Pharma Nord este singurul producător din România cu o documentație solidă a substanțelor folosite și a produsului finit. Acesta este motivul pentru care îl recomand cu încredere.

Marius Chirică

Terapeut nutriționist

Cautam terapeut ABA, cu experienta, pentru a lucra cu un baietel de 4 ani si 10 luni, sub indrumarea unui coordonator, in zona Militari, piata Gorjului, Bucuresti.
Baietelul este diagnosticat cu sindromul Wiedemann Steiner, este non verbal, foarte sociabil, vesel si cooperant.
Cei interesati pot trimite CV ul pe adresa paula_avramia@yahoo.com
Multumim!!!

“Angoasa aparține inevitabil vieții noastre. Luând mereu chipuri noi, ea ne însoțește de la naștere până la moarte. Istoria umanității lasă mereu să se vadă noi și noi încercări de a o stăpîni, a o diminua, a o învinge sau a o lega. În aceste direcții au făcut eforturi magia, religia și știința.

Rămâne o iluzie să credem că putem trăi o viață fără angoasă; ea ține de existența noastră și este o reflectare a dependențelor noastre și a cunoașterii condiției noastre de muritori. Putem numai încerca să dezvoltăm forțe care să i se opună: curajul, încrederea, cunoașterea, puterea, speranța, smerenia, credința și iubirea. Acestea ne pot ajuta să admitem angoasa, să ne confruntăm cu ea și să o învingem mereu. Trebuie să privim cu scepticism acele metode, indiferent de natura lor, care ne promit că ne eliberează de angoasă; acestea nu sunt pe potriva realității condiției umane și trezesc speranțe iluzorii.” (fragmente din carte)

Despre autor:

Fritz Riemann (1902-1979), psihoterapeut şi psihanalist formator, a fost unul dintre întemeietorii Institutului pentru Cercetări Psihologice şi Psihoterapie din München. “Formele fundamentale ale angoasei” este cea mai valoroasă lucrare a sa.

Cuprins:

Introducere. Despre natura angoasei şi despre antinomiile vieţii

Angoasa de autodăruire. Personalităţile schizoide
Omul schizoid şi iubirea
Schizoidul şi agresivitatea
Fundalul biografic
Exemple de moduri de viaţă schizoide
Completare

Angoasa de a deveni tu însuţi. Personalităţile depresive
Depresivul şi iubirea
Depresivul şi agresivitatea
Fundalul biografic
Exemple de moduri de existenţă depresive
Consideraţii suplimentare

Angoasa de schimbare. Personalităţile obsesionale
Obsesionalul şi iubirea
Obsesionalul şi agresivitatea
Fundalul biografic
Exemple de modalităţi de trăire obsesionale
Consideraţii suplimentare

Angoasa de necesitate. Personalităţile isterice
Istericul şi iubirea
Istericul şi agresivitatea
Fundal biografic
Exemple de moduri de existenţă isterice

Consideraţii suplimentare
Concluzie

***

Uneori, teama pe care o simtim este nedeslusita, fara o cauza anume: stim doar ca este acolo, in noi. Specialistii folosesc termeni precum anxietate, angoasa, teama, frica, fobie, in functie de mai multe aspecte, printre care specificul starii, dar si cat de cunoscut este obiectul care o provoaca, anxietatea fiind considerata, de exemplu, frica irationala, fara obiect. „Formele fundamentale ale angoasei”, aparuta la Editura Trei, in 2005, cea mai apreciata lucrare a unuia dintre cei mai cunoscuti psihoterapeuti germani, Fritz Riemann (1902-1979). Nu este o carte adresata doar specialistilor in domeniu, iar autorul foloseste termenul angoasa in sensul larg, indiferent de cat este sau nu de clar definit obiectul care genereaza teama.

Nu putem trai fara angoasa, face parte din viata noastra, dar putem dezvolta mecanisme prin care sa o atenuam, prin care putem sa-i facem fata, precum increderea, speranta, puterea, curajul sau cunoasterea. Nu exista metode minune prin care sa putem scapa definitiv de angoasa. In ideea ca angoasa face inevitabil parte din viata noastra, privind-o cu curaj, poate ca am putea intelege ca ea ne poate atat activa (prin incercarea de a-i raspunde si de a schimba situatia), cat si paraliza (atunci cand evitam confruntarea cu ea si stagnam in situatie, inhibandu-ne dezvoltarea ulterioara) (Reimann, 2005, 9-11).

Angoasa exista in orice stadiu de dezvoltare al individului, luand insa mereu alte forme, altul devenind obiectul ei si altele mecanismele de aparare in fata ei, psihoterapia fiind unul dintre cele mai eficiente. Angoasa apare, practic, la orice incercare noua, la orice lucru facut pentru prima data (primii pasi ai unui bebelus, prima zi de scoala, prima intalnire, prima zi de lucru etc.). Este acea angoasa normala, pe care o au toti oamenii. Mai exista insa si angoasele care sunt tipice doar pentru anumite persoane, cum ar fi cele declansate de singuratate, multime, spatii inchise, paianjeni, practic orice lucru putand deveni obiect al angoasei (idem, 10-13).

Dar avem in noi doar patru angoase de baza, din care se desprind toate celelalate, aceste angoase fiind determinate de patru cerinte/impulsuri fundamentale, contrarii si in acelasi timp complementare, care ne insotesc intreaga viata. Angoasele se opun, practic, indeplinirii acestor cerinte:

1. cerinta de a deveni un individ inconfundabil, delimitandu-ne dintre ceilalti (proces despre care a vorbit si Jung), cerinta careia i se opune angoasa de a deveni tu insuti, a devenirii de sine, de individualizare, angoasa de a nu ne pierde apartenenta la o comunitate, deci angoasa de singuratate si izolare data de diferentele care ne pot face sa ne izolam sau sa fim respinsi de ceilalti;

2. cerinta de a ne deschide cu incredere inspre ceilalti, catre exterior (cerinta antitetica primeia) si de a ne lasa in voia a ceea ce nu tine de noi insine, adica de propriului Eu, cerinta care determina insa angoasa de autodaruire, de a deveni dependenti, de a nu putea trai conform propriilor dorinte, de a renunta la noi in pentru a ne adapta exteriorului;

3. cerinta de a tinde catre ceea ce este durabil, de a ne proiecta in viitor ca si cum viitorul ar fi previzibil si sigur, iar timpul nostru nesfarsit (dorinta de a ne intemeia o familie, de a ne construi o casa etc.), cerinta insotita insa de angoasa de schimbare, angoasa fata de specificul trecator al vietii noastre, fata de a incerca ceva nou, fata de a intra in ritmul neoprit al vietii;

4. cerinta de a fi mereu gata sa acceptam schimbarea (contrara celei anterioare, nr. 3), de a fi mereu deschisi la nou, de a nu ne opri, cerinta indeplinirii careia i se opune angoasa de necesitate, angoasa limitarii, din exterior, a libertatii si posibilitatilor noastre (idem, 16-18).

Cat si cum se manifesta aceste angoase depinde insa de specificul nostru somatic si psihic, de mediul in care ne-am nascut si am crescut, de copilaria noastra. Atunci cand o angoasa dureaza prea mult timp sau depaseste o anumita intensitate, ea poate deveni patologica sau un factor de stres. Cele mai stresante angoase sunt cele din copilaria timpurie, in care nu sunt inca dezvoltate mecanismele de aparare impotriva lor, de aceea este nevoie de sustinerea din afara, a parintilor. Fara sprijin exterior si fara aparare proprie, copilul poate prezenta tulburari infantile de dezvoltare. Nivelul angoasei poate depasi limita de toleranta, suportabilitate, astfel incat aceasta se poate transforma in panica sau in nevroza (de obicei in situatii exceptionale, precum dezastrele naturale sau razboaiele).

Fiecare dintre cele patru situatii in care una dintre cele patru angoase de baza mentionate mai sus este foarte accentuata (concomitent, prin urmare, cu renuntarea la una dintre cele patru cerinte fundamentale ale unui individ) determina o anumita structura de personalitate:

1. personalitate depresiva (cu angoasa de a deveni tu insuti);

2. personalitate schizoida (cu angoasa de autodaruire);

3. personalitate obsesionala (cu angoasa de schimbare);

4. personalitate isterica (cu angoasa de necesitate).

Structurile de personalitate cele mai echilibrate sunt cele in care nu este accentuata nicio angoasa (desi, retineti, prezente sunt toate, la fel ca cerintele fundamentale) si, mai mult, individul a invatat sa le faca fata. Este insa o situatie prea putin intalnita, dar asta nu inseamna ca toti oamenii au „probleme” (termenul nu este unul academic, dar l-am folosit pentru o mai buna intelegere). Diferentele dintre ei sunt date de nivelul la care se prezinta angoasa pe care o au ca predominanta, adica de cat de accentuata este aceasta.

Cele mai evidente structuri de personalitate sunt cele care au la baza angoasele cel mai greu suportabile, angoasele din copilarie. In cazul acesta este evidenta structura personalitatii, depasirea unor valori limita putand duce insa la varianta nevrotica a acestei structuri de personalitate, adica la forma ei culminanta: depresie, schizoidie, nevroza obsesionala si isterie.

Aceasta tipologie a structurilor de personalitate reprezinta, de fapt, cele patru atitudini de baza fata de lume si de viata, dobandite ca urmare a unui anumit istoric de viata, si este diferita de tipologiile structurate, de exemplu, in functie de constitutie si temperament, trasaturi asupra carora nu se poate interveni (idem, 20-22).

Bibliografie:

Riemann, Fritz, Formele fundamentale ale angoasei, Editura Trei, Bucuresti, 2005

Imagine: Edvard Munch, The Scream, 1893

Vezi si articolele despre:

1. personalitatea depresiva (cu angoasa de a deveni tu insuti); 2. personalitatea schizoida (cu angoasa de autodaruire); 3. personalitatea obsesionala (cu angoasa de schimbare); 4. personalitatea isterica (cu angoasa de necesitate).