Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua…as avea o intrebare…unchiul meu( 49 ani )a suferit in septembrie un infart ..a fost resuscitat 40 min…a fost la recuperare…acum in principiu e bine dar ne confruntam cu o problema si vream sa il ajutam sa fie bine…are probleme cu memoria…adica are amintiri de acum 10-15 ani…dar nu isi aminteste ce a facut ieri sau ce a mancat de dimineata…crede ca fata lui e tot in clasa a 6a si ea acum are 22 de ani…cum putem sa il ajutam? Ce exercitii ( pe care putem sa le facem noi acasa)sunt pentru a-si recapata memoria…sau sunt sanse? Multumesc tare mult..

Va recomand mai intai un consult la unspecialist care sa va confirme ca este ok dpdv clinic. Apoi un psihiatru care sa vada care este problema cu memoria. Exista exercitii de recuperare a memoriei dupa accidente vasculare sau alte afectiuni dar mai intai trebuie sa stabiliti care este situatia.

cereti un consult psihiatric. Trebuie vazut de un specialist pt a putea diagnostica o eventuala dementa. Puteti prima oara sa consultati si un neurolog care eventual sa va trimite pt analize de specialitate. Nu avem de un sa stim ce s-a intamplat in creierul dansului altfel. Succes!

Din nou, subscriu răspunsurilor date de colegi. Este nevoie de un consult de specialitate în urma căruia să vedeți ce este de făcut.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Sunt o persoana care pune foarte mult accent pe parerile celorlalti,desi imi doresc sa nu mai fac asta
Am fost foarte complexata de aspectul meu fizic inca din copilarie.Am fost si inca sunt plinuta si asta m-a determinat sa fiu retrasa si chiar sa imi fie teama de ce vor zice oamenii despre mine,pe scurt,uneori sufar de anxietate,daca o pot numi asa.
In fine…am fost impreuna cu cineva timp de un an.In ciuda faptului ca el e mai slab decat mine si nu stiu cat ne potriveam din punct de vedere fizic,ne iubeam foarte mult si inca tinem unul la altul chiar daca suntem in relatii diferite.Ne-am despartit din cauza certurilor prostesti si a geloziei
Acum suntem cu persoane cu care ..sa zic asa,ne potrivim fizic si cam atat.Am incercat din rasputeri sa uit de el si sa ma focusez pe noua relatie,dar nu pot.
Mi-e teama de ce va zice lumea daca ne reimpacam si mai ales,mi-e teama ca voi ramane blocata in relatia asta din trecut si nu stiu ce pot face
Imi lipseste uneori..foarte mult si el zice ca e reciproc,ca inca tine la mine dar nu pot sa il cred.Sunt geloasa pe noua lui partenera..dar vreau sa trec peste asta

Bună ziua. Vă îndemn să vă rezolvați problema ce ține de complexul de inferioritate. Odată cu ea vor veni și alte avantaje și este posibil să găsiți și rezolvarea situației cu persoana iubită Cu stimă, psih. Tiberiu Seeberger

Inteleg din cele scrisee de dvs. ca va aflati intr-o stare de confuzie: ati vrea sa mai fiti cu el si pe de alta parte vreti sa treceti peste faptul ca el are alta relatie. Va recomand un demers terapeutic in care sa analizati cum va simtiti cu propria persoana si sa rezolvati aceasta problema.

cred ca este necesar sa lucrati mai intai la personalitatea dumneavoastra, sa aveti propriile decizii, sa va clarificati sentimentele, etc! Un proces terapeutic v-ar ajuta!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna! Am 16 ani, iar la varsta de 3 ani m-au adoptat niste parinti noi. Din pacate, nici viata mea de acum nu este roz deoarece parintii mei actuali se cearta enorm de mult,tatal meu vine rar acasa, ei nu vorbesc si cumva sunt prinsa la mijloc . Vreau sa stiu cum sa rezolv asta. Multumesc anticupat!

incearca sa ii prinzi separat si sa le transmiti ce simtit, cum te afecteaza si sa incercati sa gasiti solutii impreuna; discuta pe ideea de unitate, familie, asta presupunand ca si ei isi doresc acest lucru. Succes!

Tu nu poti .nai cum.nu e vina ta ca ei nu se inteleg.e vina lor …probabil nu mai au nimic in comun sau unu dintre ei calca stramb.mai sunt si probl.financiare unu dintre factori.chiar daca erai fiica biologica tot asa se intampla…totusi ai putea sa vorbesti cu amandoi si sa le intrebi ce au de gand sa faca.poate le va fi mai bn separat decat impreuna si bosumflati .cand intr-o familie este tensiune e nasol sa stai in mijlocul lor.eu stiu..

Salut. Trebuie sa faci cateva alegeri. Prima alegere este educatia. Învață! In acest fel poti in doi ani sa ai grija de tine.
In ceea ce privește “parintii noi”, nu e treaba ta cat se cearta sau de ce se cearta. Oricum se vor certa, indiferent de ceea ce tu spui. Alege sa nu te bagi.
In schimb învață. Vor putea fi mândri de tine.
A doua alegere este “grija față de tine”.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua, am o fetiță de 4 ani si 2 luni, de aproximativ o luna are excese de furie destul de dese indiferent de loc si de persoană, daca nu ii este ceva pe plac sau chiar imi pare ca intenționat gaseste motiv ca sa înceapă sa faca urat, arunca obiecte ridica tonul , urla , chiar si loveste si se uita extrem de urat, ultima criza a avut-o la gradinita din cauza ca nu mai erau bancile unde sunt schimbati copii, nimeni nu a reusit sa o calmeze nici bunica nici educatoarea nici alți părinți care au încercat sa intervină, nu a încetat pana nu ii s-a adus o banca după o ora de urlete, va rog mult daca ma puteti ajuta sa imi spuneti cum sa reacționăm atunci, cum e bine sa procedăm ca sa reusim sa o calmam , considerati ca e nevoie de consult psihologic sau e doar o etapă, mentionez ca ea in trecut a avut convulsii febrile si aceste crize de nervi de acum au aparut după ce ea a avut 3 zile de febra mare peste 39 cand o s-a administrat desitin mg. Va multumesc!

eu as consulta pediatrul si un psihoterapeut specializat pe aceasta categorie de varsta, sa o vada pe viu si sa incerce sa o evalueze cat mai amanuntit. Daca este o problema medicala sau psihologica trebuie aflat foarte clar si online nu prea am avea cum sa fim de folos.

Bună ziua. Care este relația dintre părinți? Care este relația copilului cu ambii părinți? De cine este atașată mai mult? Este un copil răsfățat?
Cu stimă,
Psih. Tiberiu Seeberger

inteleg ca dupa acel episod a aparut oarecum schimbarea comportamentului ei! Preventiv ar fi necesar un consult la medicul pediatru si chiar psihiatru, care se vor pronunta intr-un fel si va vor da un sfat! Succes!

A vazut ca “SE POATE”. Petreceti urmatoarea perioada la Workshopuri de parenting si Psiholog.
Google.ro cautare accese furie copil solutii.
Invatati si aplicati.

E rasfatata doamna …nu i mai faceti asa mult pe plac pentru ca un strain nu o sa faca pt ea ce faceti dvs.apelati la psihiatrie infantila la dvs in oras

Apelati la un consult medical-pediatru si un terapeut pentru a identifica motivele pentru care se comporta asa. Rasfatata sau nu, trebuie sa luati masuri pentru a remedia situatia.

Doamna Elizza David stiu ca aveti si drepturi parintesti dar nimic nu va da dreptul sa postati poza fetitei in dreptul pozei de profil. Eo incalcare a dreptului copilului, un abuz flagrant si poate avea urmari grave. Fetita e o scumpa, de ce ati mai fardat-o? Nu- i mai numiti pe copii rasfatati! Comportamentul lor agresiv are intotdeauna motive bine intemeiate iar parintii trebuie sa le identifice si sa-i ajute. Iubiti copiii si aveti rabdare cu ei si veti vedea ca sunt adevarate minuni. MINUNI MINUNATE!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,

Am 40 de ani si de cativa ani buni sotia mea nu (mai) simte nevoia sa mai faca sex cu mine. Daca la inceput (acum cca 18 ani) faceam sex destul de regulat (asta nu inseamna ca simtea placere neaparat), incet incet am ajuns sa o rarim pana la 8 luni. Nu cred ca este normal dar am incercat sa vorbesc cu ea si sa rezolvam, dar se pare ca nu vrea sau nu stie de ce se intampla asta. Personal cred ca nu simte nici o placere, sunt aproape sigur ca nu a avut niciodata orgasm atunci cand a fost cu mine. Problema mea este ca am ajus sa fiu dependent de masturbare si o fac uneori si zilnic, ceea ce nu cred ca este deloc bine. Am amenintat-o ca daca nu rezolvam intr-un fel o sa ma duc la altele, dar nu a percutat in nici un fel. Nu m-am dus inca nicaieri, dar sunt foarte frustrat din aceasta cauza. In rest, ne intelegem foarte bine si totul este in regula, singura problema fiind aceasta cu sexul, pe care nici eu nu o mai pot evita. Ce pot face? Pot trai doar cu masturbare? Cat timp? Cat de
des? Poate fi frigida? Exista rezolvare? Multumesc anticipat.

Problema dvs este una reală, frustrarea este normală în conditiile date. Viața intimă este unul din stâlpii pe care se bazează o căsnicie, altfel ați putea fi la fel de bine frați, prieteni, colegi de apartament. Psihologii recomandă în asemenea cazuri ca partenerul care își dorește mai puțin să facă eforturi pentru a participa mai mult. Vă recomand o terapie de cuplu, în care soția dvs să înțeleagă dimensiunile frustrării dvs și să ia o poziție, iar dvs veți hotari atunci ce aveți de făcut. Succes !

si eu cred ca rezolvarea trebuie cautata mai intai impreuna cu un consilier de cuplu. Este foarte probabil ca sotia sa aiba un blocaj la care va trebui sa lucreze si singura; psihoterapie poate oferi solutii in asemenea situatii. Incurajati-o in aceasta directie. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Eh.. nici nu stiu cum sa incep..
Am ajuns intr-o situatie urata zic eu, am ajuns sa desconsider de unul singur, am ajuns sa cred ca sunt un mare prost, tampit, fraier in toate situatiile, in tot ceea ce fac/lucrez, inclusiv in relatiile si discutiile cu ceilalti. Imi vine sa tac uneori, sa nu mai zic nimic, sa nu mai comunic.. de teama de a nu spune ceva “esuat” sau.. la o intrebare, chiar daca stiu ce sa ii raspund persoanei/lor respective… imi e teama sa raspund, sa nu fie ceva gresit, tampit.. chiar daca eu stiu ca eu stiu despre ce e vorba. Nu imi mai vine sa fac nimic, ma gandesc ca o sa fiu un tampit intreaga viata, fara sa imi poarte nimeni respectu/aprecierea.. in termeni normlai. Nu mai vreau sa fac lucruri, sa achizitionez ceva, de teama ca poate va fi ceva urat. Nu imi mai vine sa postez nimic nici pe retele de socializare, pt. ca nu simt ca cuiva ii place respectarea/replia respectiva, la fel si in conversatii private pe aceste retele, ma tem sa nu spun ceva gresit iar apoi sa fiu catalogat
“necunoscator”. Mi se pare ca nici prietenii nu-mi sunt prieteni si asa mai departe. Am fost un pic anexios iar apoi depresiv, mai demult, nesigur pe mine, ma vad.. fara nici un fel de realizare, inutil.. dispretit (nu de parinti), de ceilalti. A.. de precizat am 17 ani.. consider ca daca acum nu imi traiesc viata frumos si fericit.. atunci cand? Cand o sa apara probleme, mai multe si asteptari/sarcini de indeplinit. Mama spune ca e ceva specific varstei oarecum, faptului ca ma stresez mult din orice si nimic, viselor excesive etc.. daca ma puteti ajuta cu niste sfaturi bine definite va multumesc mult! Incercati sa imi spuneti cel putin in mare cum sa trec peste acestea, sa nu mai dau de ele, sa fiu mai “nepasator” .. mai relaxat! Multumesc! a am omis, sunt baiat.

Vârsta aceasta, într-adevăr este puțin mai tulbure și bulversanta. Ceea ce exprimi, denota o lipsa de încredere în sine. Recomand câteva ședințe de dezvoltare personala și chiar o vizita la un terapeut. Pana atunci însă, încearcă sa găsești un hobby, fa lucruri care îți plac, și fii puternic.

Tu ai o problema psihologica.se poate sa provina din familie.adica cineva din familia ta iti induce chestia asta in gandire?sau o persoana din afara ?un cadru didactic poate…trebuie sa stii sigur ca ceea ce tu ai mentionat nu e real e doar imaginatia ta.atat!!in realitate sunt sigura ca esti o persoana foarte cumsecade si buna la suflet.asa ca…focalizeaza-ti atentia asupra gasirii persoanei care te-a adus in starea asta apoi discuta cu cineva care stie meserie in acest domeniu

Frica de EȘEC.
Terapie!

se pare ca descrii o oarecare depreciere, autoeficacitate scazuta, retragere sociala; mai pe scurt o oarecare anxietate sociala si aditional stari de deprimare. Ti-ar prinde bine sa stai de vorba cu un psiholog pihoterapeut chiar si pentru putine sedinte! Cat privete bucuria de a trai, realizarea visurilor tale,…etc. fii increzator, se vor putea realiza, ai o “viata inaite” ; rezolva-ti problema de acum! Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua, sunt o fata de 25 de ani, necasatorita.Parinti mei s-au despartit cand aveam 5 ani, m-a afectat plecarea tatalui meu dar am inteles cand am crescut ca a fost mult mai bine asa. In urma cu 6 ani a trebuit sa ma mut din casa in care am copilarit(apartamentul a fost vandut si am luat o casa la curte), a fost decizia mea dar acest lucru m-a afectat foarte mult emotional. In momentul in care viata mea s-a schimbat radical am avut o perioada in care nu realizam ce se intampla aproape o luna iar apoi am intrat in depresie, nimic nu ma multumea,viata pentru mine era doar o povara pe care eram obligata sa o duc, plangeam din senim fara sa am un motiv, nici eu nu stiam de ce plang simteam ca trebuie doar sa plang. Eram plictisita de viata (nu am avut niciodata gandul sa-mi fac rau), satula sa traiesc. Depresia a durat 5 ani(nu am avut posibilitatea sa urmez o terapie). Acum aproape un an a trecut prin viata mea o persoana care mi-a readus pofta de viata doar cu un zambet si o
privire care mi-a dezghetat sufletul(spun a trecut pentru ca nu a vrut sa faca parte din viata mea). M-am agatat atat de mult de aceea pofta de viata incat am inceput sa ma bucur de viata, sa invat sa ma resemnez, sa-mi amintesc ca si intr-un pahar spart exista o parte plina.
Uneori imi este teama, aceasta “vindecare” sa nu fie o alta etapa a depresiei. Un om se poate vindeca de depresie atat de usor? Pana acum un an mai aveam momente in care ma simteam putin mai bine dar orice lucru banal imi distrugea lumea intr-o clipa. Cand trecatorul din viata mea a disparut eu m-am simtit dezamagita dar totusi fericita pentru ca m-a salvat(lumea mea nu s-a distrus). Exista posibilitatea ca depresia sa apara?
Va multumesc frumos!

depresia poate sa apara in viata oricui, oricand, daca ‘mediul’ este propice. Eu in locul tau m-as folosi de aceasta raza de lumina ce a aparut in viata ta si as incepe un capitol nou. Acest sambure de lumina vine din tine iar ‘trecatorul’ nu a facut decat sa deschide o fereastra prin care acea lumina sa straluceasca iar. Curaj, se poate!

poate sa revina depresia, dar din fericire acel “trecator” te-a invatat ceva: ca poti reveni la viata oricand, te poti bucura de ea, ca sta in puterea ta sa “reanvii”! Iti recomand sa cauti mai mult sa te descoperi si sa-i ajuti si tu pe altii… si in felul acesta nu cred ca va mai aparea depresia! In orice fiinta umana exista puteri nemarginite! Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. Sunt o fata de 13 ani si desi pare incredibil, cred ca sunt dependenta de sex. Mi-am inceput viata sexuala la varsta de 12 ani cu un baiat de 15. De aproape 2 ani fac sex zilnic de cateva ori pe zi si parca vreau mai mult. Aproape continuu ma gândesc la asta. Sunt si prostituata din aceasta cauza. Cer putini bani ca o fac din placere. Stiu ca sunt prea mica pentru ce fac insa nu pot sa renunt singura. Parintii nu stiu nimic de asta. Precizez ca toti cei din familia mea sunt ok si nimeni nu ma agreseaza sau asa ceva. Incepe sa nu imi mai pese de aproape nimic inafara de sex. Sunt mereu cu capul in nori si foarte imatura….
Va rog sa ma ajutati….

Primul pas deja l-ai facut. Ai postat mesajul. Bravo. Este un inceput. Ai ales o platforma grozavă www.terapeuti.ro
Alaturi de Mama ta, trebuie sa alegi un psiholog.
Mama ta este iti este cea mai buna prietena. Alege sa îi vorbești.

Din câte citesc printre rânduri nu ai vrea ca părinții tai sa afle. Insa cel mai bine ar fi sa ii spui mamei tale ce se întâmplă cu tine și împreună să mergeți mai departe. Oricărui copil ii e teama de reacția părinților însă că mama îți spun că părinții orice ar fi își sprijină și ajuta copii.

Bravo, e bine ca ai realizat ca ceva e in neregula. Acum depinde de părinți dacă-ți înțeleg problema,tu știi mai bine,dar neapărat o vizita la psiholog te v-a ajuta mult. Succes.

Sexualitatea este o parte importanta din viata, si oamenii in mod ideal ar trebui să trăiască in armonie cu corpul lor si sa se bucure de el. Fiecare vârstă si etapa are bucuriile si provocările ei. In primul rand ai mare grija sa te protejezi de boli cu transmitere sexuală si sarcini nedorite. Din pacate scoala furnizeaza foarte putine informatii. Imi poti scrie in privat sa iti ofer cateva surse de informații. Ideal ar fi sa poti vorbi cu un psiholog, nu stiu in ce masura părinții tai sunt pregătiți să gestioneze asemenea situatie in mod rational.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:BUNA ZIUA!Am nevoie de ajutor am un baiat de 8 anisori,cu tulburari de comportament.E foarte greu pentru ca nu ma mai pot controla cu nervi ,sunt foarte nervoadavsi nu mai pot continua asa.multumesc

Apelati la un logoped si un terapeut. Veti intelege ce se intampla.

Bună ziua. Ne puteți da mai multe detalii?
Cu stimă,
Psih. Tiberiu Seeberger

Bună ziua, ați încercat sa Cautati ajutor profesionist? Sunt destul de multe cabinete private care va pot ajuta un dezvoltarea copilului dumneavoastră. Bafta

buna ziua.Treceti poate printr-o perioada mai grea si cred ca starile dv le transmiteti copilului care incearca printr-un astfel de comportament sa va atraga atentia, nu se mai simte ca altadata. De regula, asa cum spun si specialistii, copiii la varsta asta au deja personalitatea structurata si daca nu v-a facut probleme pana acum inseamna ca ” tulburarea lui de comportament” poate fi legata si de problemele de la scoala. V-ati interesat la scoala?

Baiatul dvs are mare nevoie de terapie comportamentala. Daca nu luati masurile necesare o sa ajungeti momentul in care situatia o sa va depaseasca total si o sa va fie foarte greu sa o scoateti la capat. In acelasi timp recomand si parintilor psihoterapie.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:De mica mama mea a fost foarte severa cu mine si nu mi-a acordat libertate.La varsta de 12 ani,aproape 13, am cunoscut un tip de 20 ani.El era din alt oras si nu ne vedeam decat pe Skype.Socializam prin retele ca Facebook sau Whatsapp.Dupa 9 luni de relatie la distanta, am hotarat sa ne intalnim.Eu neavand voie sa ies din casa, l-am chemat la mine.Si a avut loc si un act sexual.Dupa o saptamana,parintii mei au aflat si viata mea s-a schimbat radical.Am primit o bataie ce m-a facut 2 saptamani sa nu ma pot ridica din pat, iar parintii mei voiau sa il bage la inchisoare pe acel baiat.Cu multe vorbe,i-am convins sa il lase si ca vina e a mea in totalitate.Il iubeam prea mult ca sa ii fac rau.Dupa 1 luna,parintii mei m-au iertat si m-au dus la un psihiatru.Acesta mi-a administrat medicamente(Serlift si Depakine).Dupa 3 luni de tratament,imi revenisem, dar nu reusisem sa il uit.Pastram inca legatura foarte rar cu acel baiat pentru a vedea sa vad daca este bine.Nu isi refacuse viata si nu
ma uitase.Nici eu nu il uitasem.Dupa ceva timp,la varsta de 14 ani, am cunoscut un alt baiat,complet diferit fata de primul.Am socializat si am iesit intr-un parc si dupa ceva zile am hotarat sa avem si o relatie.De 2 luni sunt alaturi de el , dar inca ma gandesc la ce a fosf in trecut.Nu il pot uita si imi este foarte dor de el.Nu ii mai stiu viata, daca este bine sau daca nu.Plang in fiecare zi cand ma gandesc ce fel de copil eram pana l-am cunoscut pe el si ce am ajuns dupa, un om care ii este rusine cu propria persoana.Am vrut sa ma sinucid de nenumarate ori,dar cea mai buna prietena m-a salvat de fiecare data.Cu mama relatia mea este cu suisuri si coborasuri.Este o fire foarte dura, care chiar si dupa aceste intamplari nu imi lasa libertate intr-o mica masura,caci ce e mult strica.Ai mei se cearta zilnic si nu se suporta si stau impreuna doar din beneficii:mama ca sa aiba bani si tata sa aiba unde locui,caci proprietara casei este mama mea.Va rog frumos, dati-mi un sfat sa ma mai linistesc.Am ajuns la apogeu, sufletul meu a obosit!

hei… priveste viata pozitiv. Sigur ca te poti vindeca dar inceteaza cu tentativele de suicide ca te baga astia la spitalul 9 fara sa ai o afectiune adevarata. Poti singura si cu putin ajutor specializat sa te intelegi mai mult sigur o sa depasesti aceasta etapa. Cauta si vitaminizeaza-te ca in prim pas si cauta si in psiholog cu care sa stai de vorba fara jena.

vorbeste cu familia ta sa te sustina in a merge si discuta cu un psihoterapeu specializat in adolescenti; lucrurile inteleg ca sunt foarte intense si este nevoie de sustinerea unui profesionist, mai ales ca tentativele de suicid sunt foarte ingrijoratoare. Curaj! Cu siguranta poti depasi aceasta perioada!

Pari foarte incercata… Inteleg ca ti e foarte greu si cred ca poti sa gasesti niste solutii alaturi de un psihoterapeut. Se deconteaza sedintele de casa de asigurari intr o anumita proportie. Curaj!