Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua ,
Numele meu este Elena , am 23 de ani si am următoarea problema: de un an de zile sunt împreuna cu un barbat mai mare cu 21 de ani . Are 44 si este un barbat realizat aproape din toate punctele de vedere . Ne-am cunoscut pe un site de socializare si am ajuns sa ma îndrăgostesc de el foarte repede . Este un barbat care arata foarte bine . E curtat foarte des de femei . Dupa 4 luni de relație , am decis sa ne mutam împreuna , datorită distantei ; el nu este roman . A fost o decizie grea , deoarece in acel moment am cam renunțat la viața mea si tot ce aveam in tara . Am fost nevoită sa învăț o limba noua , sa plec intr-un loc unde nu am pe nimeni – decât pe el . Pe langa faptul ca trebuie sa ma adaptez unui nou stil de viața , trebuie sa accept ideea ca el are un copil de ani , iar atenția mea va fi mereu împărțită la doi . La început a fost ok …apoi lucrurile au început sa se schimbe . Bărbatul de langa mine ma tratează mai mult ca un copil decât ca pe o
femeie . Imi controlează toata viața : de la haine , bani , decizii …aproape tot . Pe langa asta , in pat ii sunt submisa ; la alegerea mea , inițial . Fanteziile noastre se transforma in realitate , iar eu simt ca-mi pierd demnitatea . Are un caracter impulsiv , iar eu nu mai stiu unde -mi este locul si ce sunt eu de fapt pentru el . O ia razna cand vede ca nu sunt de acord cu el . Ne certam foarte des , iar certurile sunt furtunoase . Am plecat de 2 ori . A doua oară m-am trezit cu el in tara . As vrea sa am puterea sa plec . Sa nu ma mai întorc , dar nu o găsesc niciunde . Ma face sa cred ca e vina mea pentru toate neînțelegerile dintre noi . Un alt aspect important e ca ma amenință : ma amenință ca-mi va distruge viața , iar cand ma uit la mama fiului sau , stiu ca e capabil . Nici nu mai stiu daca il iubesc . Noaptea , in pat , ma gândesc cum as putea sa-l fac sa ma lase sa plec liniștita . Poate ca mi-as asuma si riscul de a-mi face rau , dar daca o sa regret
?! Sunt confuza , pierdută . Am nevoie de ajutor .

Consiliere Psihologica. Primul raspuns.
Psihoterapie. Al doilea raspuns.
Aveti nevoie de sprijin emotional.
Va rog sa alegeti un psiholog cu care sa lucrati.

Daca simti ca nu te mai tine nimic langa el…de ce nu pleci?? Pe langa toata consilierea care ti-a fost recomandata mai sus…de care ai cu siguranta nevoie…poti recurge si la alt ajutor daca te simti amenintata…spre ex politie…exista ordine de protectie…interdictii…tb doar sa ceri ajutorul persoanelor de specialitate si sigur vei fi ajutata… Insa…tb sa ai curaj sa pornesti aceasta batalie…de care poate depinde toata viata ta…Succes!

si eu recomand varianta cea mai scurta, fara explicatii: bilet de avion, cerut ajutorul familiei (adapost) si contactat autoritatile. NU cred ca are ce sa iti faca daca nu te ascunzi de situatie. Pare ca tratatezi cu un (posibil) psihopat si ar fi bine sa iei orice masura de protectie, cu timpul sa ramana doar un episod din viata ta peste care ai trecut si din care ti-ai tras multe invataturi. Problema este serioasa si nu cred ca merita ca pret al acestei ‘iubiri’ pe care i-o porti. Curaj!

Amenintarile si intimidarile, sub orice forma nu au ce cauta intr-o relatie normala, echilibrata. Fanteziile sexuale nu sunt imorale atata timp cat ambii parteneri sunt de acord cu ele. Daca nu doresti si simti ca iti pierzi demnitatea, nu o fa. Avand in vedere faptul ca acolo el iti controleaza viata, banii ma gandesc ca iti va fi greu sa incepi o terapie, astfe incat el sa nu stie. Discuta cu el aceste lucruri care te deranjeaza. Daca crezi ca nu se poate, el fiind violent, ai incredere in instinctele tale. Alege calea pe care ti-o doresti. Sunt sigura ca poti, ca esti suficient de puternica sa iei decizii pentru binele tau. Nu trebuie sa te confrunti singura, cere ajutor, cere protectie institutiilor abilitate. Iti doresc curaj si daca mai ai nevoie de sustinere, noi suntem aici.

Cand un client vine in cabinet, nu ne apucam sa-l certam! El vine pentru ca are nevoie de ajutor atunci cand se confrunta cu probleme. Cauta solutii pe care nu le vede chiar daca ii sunt la indemana! De aceea suntem noi, acesta e scopul nostru. Sa -l ajutam sa le gaseasca. Altfel, a doua oara nu mai vine.

Nu sunt de specialitate, dar din punctul meu de vedere dragostea inseamna LIBERTATE, tot ce un om are este LIBERTATEA. Decizia este a ta, cel mai important este sa poti sa decizi ceea ce-ti doresti de la viata.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,

Intampin o situatie si nu stiu cum ar trebui sa o gestionez . Mai exact am o prietena foarte buna care de 2 ani a intrat intr-o zona de blocaj , a fost intr-o relatie din care s-a desprins cu greu. Emotional tind sa cred ca e inca acolo. Problema e ca are senzatia ca nu este inteleasa , nimeni nu incearca sa o inteleaga , se interiorizeaza ca sa nu mai incarce pe nimeni cu problemele ei , incearca sa para fericita ..dar nu este . Suferinta asta interioara o macina vizibil, chiar daca se straduieste sa ascunda . In afara familiei, sunt singura persoana care i-a fost aproape in momentele de cumpana , am incercat sa o distrag prin plecari la munte,in afara tarii ..etc, este ok o zi sau doua apoi pica in aceleasi stari . Eu cred ca trece printr-o depresie , nu sunt specialist doar imi dau cu parerea .
Mentionez ca incerc sa o tot scot din casa la diverse evenimente, insa ma refuza pe diverse motive .
Ma gandesc ca cel mai frumos cadou pe care i l-as putea face ,este o sedinta la psiholog . Nu stiu cum ar interpreta gestul ,insa nu vad cum altfel as putea sa o ajut sa depaseasca momentul .Ce ar trebui sa fac? Incep sa ma oboseasca si pe mine starile ,toanele ei ;insa nu vreau sa “fug” , sa o las singura .Vreau sa o ajut , dar cum ?
O zi buna!

Deși intenția e buna ambalajul nu. Mai bine o rogi sa te ajute și sa meargă cu tine la psihoterapie pentru ca tu ai nu știu ce problema.

discuta sincer si cat mai deschis cu ea la modul ‘imi este clar ca ai o problema, ca esti depresiva si ca daca o tii tot asa o sa fie din ce in ce mai rau; tu iti dai seama de ce se intampla cu tine? Poate este momentul sa discuti cu un psihoterapeut, sunt chiar dispusa sa mergem impreuna, etc.”. Asta ar fi un prim pas. Daca este vorba despre o depresie instalata de mai mult timp atunci al doilea pas este sa discute si cu un medic psihiatru in vederea inceperii unui tratament. Succes!

Cred că ar fi un cadou frumos!

Cadoul e frumos , dar trebuie

E nevoie sa vrea si ea sa vrea sa mearga la terapie, ajutor cu forta nu se poate….

consider ca este ok propunerea ta; dar a-i grija spune-i ca esti pregatit sa o insotesti in momentul in care ea se va decide! De obicei, la inceput opun o oarecare rezistenta, cocheteaza cu ideea si pe urma se decid! Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Bună ziua,
Nu mi-e ușor să scriu aceste rânduri, este pentru prima dată când trec prin așa ceva la cei 38 de ani ai mei și simt nevoia să mă destănui cuiva (aici) că altfel o să înnebunesc. Recunosc că îmi plac bărbații de la 12 ani, fac 39 de ani luna viitoare, sunt un tip cu capul pe umeri din București. Nu am fost atras de femei niciodată, oricât aș fi vrut. De un an și jumătate (iunie 2015) am avut o relație plăcută de prietenie fără nici un fel de obligații reciproce cu un băiat superb, agent de pază la o firmă. L-am cunoscut în urma unui anunț postat pe net primăvara anului trecut. În tot acest timp, m-am întâlnit regulat cu el seara târziu la el la muncă unde ne simțeam bine câteva ore. Mă suna el când să vin, eu nu-l sunam să nu-i fac probleme. De multe ori nu aveam chef, el avea și vrând-nevrând mă duceam să-i fac pe plac. Totul din simpla plăcere a amândurora. Plecam de la el fericit, mulțumit. Au trecut câteva luni și îmi spune că nu mai dorește să ne vedem. Îi respect dorința, nici eu nu insist și nu mă arăt afectat în vreun fel. A trecut o bucată de timp și primesc un telefon de la el și mă întreabă dacă vreau să mă duc să-i fac o vizită la muncă, era în tura de noapte. Bucuros, am acceptat. Precizez că întâlnirile noastre acolo la societatea pe care o păzește se făceau oarecum sub un risc, că putea veni cineva, șeful lui sau altcineva și… am răzbit bine de fiecare dată. Și am continuat să ne vedem regulat cu aceeași plăcere ca înainte. Însă cred că am încălcat (acum 2 săptămâni clauzele înțelegerii noastre). Fără să-l anunț, am început să mă duc la el, se arăta un pic surprins și treceam la fapte. Nu s-a supărat niciodată de fiecare dată când m-am dus neanunțat. Zilele trecute, miercuri 7 decembrie după consumarea reprizei dintre noi, mă sună și îmi spune că este ultima noastră întâlnire, că nu vrea să aibă probleme la locul de muncă si ar vrea sa se lase de orientarea gay ramand doar cu atractia fata de femei. Am fost devastat în sinea mea, mai ales că deja simt ceva pentru el după un an și jumătate. Cred că nu trebuia să mă duc neanunțat și poate nu s-ar fi ajuns aici. Ce să fac ? Nu vreau să renunț la el, este un băiat curat, plăcut și vreau să rămân prieten cu el (în afară de sex). Când scriu aceste rânduri, sufăr foarte mult, mă simt singur ca și cum mi-ar fi luat cineva o mână. Eu Mihai – un tip care așteaptă niște sfaturi sincere de la voi ce să facă mai departe vizavi de situația descrisă mai sus. Acest băiat nu mi-a cerut nimic niciodată, ceva material și nici eu lui, așa ceva mai rar întâlnești. Per total imi doresc prietenie simpla si sex cu el mai departe, cum a fost pana acum. Nu-l doresc ca iubit. Acum după o saptamana de la ultima intalnire, imi vine sa ma duc la el sa-i duc tigari sau orice altceva doreste. Pana acum nu i-am luat niciodata, recunosc, nu din zgarcenie sau altceva ci pur si simplu nu ne-am bagat la cheltuieli reciproce mai mari sau mai mici.Doar sex instant la comanda si chef. Poate s-ar bucura ca i-am dus toate astea. Ce sa fac, ajutati-ma ca deja mi-e greu fara el si in general fara un barbat si sex. Nu gasesc asa usor. Presimt ca o sa treaca foarte mult timp pana la urmatorul partener.Precizez ca in acest interval de timp (un an si jumatate cat ne-am intalnit) am avut cateva perioade cand nu mai voiam sa ma intalnesc cu el. Nu ca nu imi mai placea, ci constientizam anormalitatea situatiei si mi-era teama ce turnura ar putea lua in timp. Dezactivam reteaua de telefonie mobila in anumite zile (cand era la munca, deja stiam zilele cand lucra)numai sa nu ma mai sune. Foloseam celalat numar pe care nu-l stia, ca nu i-l dadusem. Ultima stare de acest gen am avut-o la inceputul lui octombrie. Am procedat asa o perioada dupa care am reactivat reteaua GSM fara oprire, m-a sunat din nou si l-am reacceptat in viata mea permanent. M-a intrebat de ce am avut telefonul inchis si i-am zis ca nu am mai folosit reteaua o perioada. Si nu a spus nimic. Sunt pe jumatate vrancean si de cateva ori s-a intamplat sa ma sune cu chef cand eram plecat 2-3 zile pana la Focsani. El imi zicea ca ne auzim data viitoare cand revin in Bucuresti. M-a asteptat de fiecare data. Patrez aparentele, dar simt ca explodez din cauza acestei situatii si nu stiu cum sa-mi echilibrez psihicul si sa fiu ca inainte. Ajutati-ma va rog ce sa fac. Daca l-as mai vedea o data fara sex, doar vorbind civilizat este ca si cum mi-as fi luat o pastila si m-as simti un pic mai bine. A fost prima mea relatie de durata cu un barbat. Mulțumesc.

sugestia mea este tot o explorare psihoterapeutica, in special pe tema ‘nevoia de a avea o relatie cu o persoana de tip obiect’ – spuneti ca nu va doriti decat sex si prietenie din partea lui, fara o relatie serioasa; poate nu asta vreti defapt? Succes!

Puteți face ceea ce este recomandabil pentru orice persoane rezonabile, să discutați deschis. Pot exista soluții alternative, de exemplu să vă întâlniți la un hotel. Doar să aveți capacitatea de a vorbi deschis despre ceea ce vă doriți de la această relație.

Subscru la opinia colegului meu Botezat-Antonescu Radu. Explorati in terapie aceasta nevoie.

Consider ca sedintele de terapie va pot ajuta sa gasiti si echilibrul de care aveti nevoie. Va recomand sa apelati eventual la specialisti de la organizatia ACCEPT. www.acceptromania.ro