Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Am 18 ani iar dupa ce am reusit sa iau bac-ul cu o nota medie de care nu am fost deloc multumita dearece stiam ca pot mai mult de atat a urmat dezamagirea cauzata de faptul ca nu am reusit sa iau admiterea la facultate. M-am pregatit doi ani dar din cauza unor probleme am clacat exact in ziua examenului. Parintii mei sunt despartiti de 15 ani, iar de atunci eu nu l-am mai vazut pe tatal meu. Inca de atunci cred ca este vina mea ca s-a ajuns la divort iar din aceasta cauza am ajuns sa ma inchid in mine. Aceste probleme de comunicare imi creeaza probleme si in viata de familie, cea de cuplu dar sii ca nu ma cred in stare de a face singura o alegere. Nu stiu cum sa scap de aceasta problema si de aceasta vina si am ajuns sa consum foarte mult alcool si sa ma gandesc foarte des la sinucidere.

Divortul parintilor afecteaza copiii dar copiii n-au nici o vina pt divortul parintilor.La 3 ani nu puteai sa intelegi ce se intampla intre parintii tai si ti-ai format anumite convingeri distorsionate.E firesc sa fii confuza in acest sens.Alcoolul nu te ajuta sa intelegi situatia , nici sa o rezolvi.Cel mai bine apeleaza la un psihoterapeut alaturi de care poti parcurge un proces in care sa intelegi ce s-a intamplat in copilaria ta , in ce mod ai vazut tu copilaria, ce idei ti-ai format atunci , cum te-au afectat evenimentele din viata ta , ce te incurca acum si cum poti sa depasesti obstacolele prezente si viitoare.Esti la un moment important in viata in care e nevoie sa iei decizii .Mult curaj si succes!

decat sa dai banii pe alcool… da-i pentru o psihoterapie… iti garantez ca schimbul este echitabil. Imi pare rau ca treci de atata timp prin atatea suferinte insa poti face ceva pt asta. Cere ajutorul, curaj!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! Sunt un tanar de 20 ani si va rog sa ma scuzati daca problema mea este puerila (in comparatie cu altele),insa chiar as dori putin ajutor. Zilele trecute am iesit cu un grup de prieteni intr-un club,insa nu m-am simtit prea bine si nu am baut. Prietena mea nu a stat prea mult cu mine spunand ca “vrea sa se distreze”. A baut mult si a dansat provocator cu un alt baiat. Cel mai mult m-a durut faptul ca se uita la mine in timp ce facea asta.Totul a durat aproximativ o jumatate de ora,timp in care am incercat sa ma distrez,sa ii arat ca nu imi pasa ,insa nu am rezistat si am iesit ,fiind foarte aproape sa lesin.Cu toate acestea am dus-o acasa si am avut grija sa ii fie totul bine. A doua zi si-a cerut scuze,insa nu imi iese din minte tot ce a facut. Ma gandesc ca daca de fata cu mine a facut asa ceva…nu vreau sa ma gandesc daca nu eram acolo. Suntem impreuna de aproape 2 ani si ma gandesc serios sa ne despartim deoarece mi-am pierdut increderea in ea si nu pot sa trec peste,cel putin nu momentan.As dori sa imi spuneti va rog daca exagerez sau daca am dreptate,daca trebuie sa incetez relatia cu ea,pentru ca ma simt foarte rau si sunt confuz. Va multumesc anticipat!

inteleg ca esti confuz si ca nu stii ce sa alegi in aceasta situatie… insa sunt convins ca realizezi ca doar tu vei decide ce drum sa apuci. Nu cred ca este ok, nefiind in cunostinta de cauza, sa iti dam noi solutia. Poate incerci cateva sedinte de consiliere de cuplu? Macar sa va clarificati ce se intampla… Succes!

Înainte sa iei o decizie discuta cu prietena ta. De obicei fetele au tendința sa filtreze cu un alt baiat/bărbat pentru al face gelos pe partener și pentru ai atrage atenția acestuia asupra faptului ca nu e singurul bărbat din lume.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

buna ziua.sunt mama vitrega a unui baiat de 16 ani.il cresc de 5 ani.am incercat pe cat posibil sa fiu o mama buna,sa il invat , sa il educ.el sufera ff tare de la divortul parintilor. l am dus la 2 psihologi.cu scoala nu prea s a inteles.chiar daca il ajutam.e ff incapatanat.am incercat sa il scot din starea aia.sa il inteleg,sa il ascult etc. prieteni nu prea avea…mai mult pe facebook.oameni pe care nu ii cunoaste atat de bine.eu am plecat in austria si am luat toata familia.aici nu s a omorat cu scoala.l am ajutat ff mult.nu voia.voia sa ramana aici,dar sa nu faca nimic.nimicul asta ne a dat de gandit. l am dus si aici la un psiholog.mi a zis ca e blocat in trecut.nu poate face terapie,pt ca nu intelege limba.acum vrea sa plece in romania.de fapt vrea sa fuga…de responsabilitati, de realitate.ii place ff mult sa stea in pat…cu perdelele trase…pe telefon.am parola lui de facebook si il mai urmaream din cand in cand(fara sa stie) am aflat ca sufera fff tare…ca vrea sa
moara, ca vrea sa se sinucida. a postat o poza taiat pe maini ,superficial.
nu au fost cazuri in familie.nu a avut prob cu politia.e cuminte.in casa il mai responsabilizam….sa duca gunoiul..sa dea cu mopul…si el a scris ca e sclav in casa.exagereaza, cauta atentie…vrea sa atraga atentia. nu a luat niciun tratament. acum suntem in faza ca nu stim ce sa facem.sa il lasam sa plce la mama lui? cu care nu a avut o relatie ff afectiva.nu cred ca s ar intelege.ambii sunt taur si sunt ff incapatanati.el e la pubertate, hormani etc.nu ar asculta de ea…sotul meu e un pic mai dur…dar nu rau.de cand suntem impreuna amandoi am incercat sa discutam cu el.el nu vb cu noi,nu spune ce are.nu povesteste. ne am ocupat de el, am incercat sa il ajutam sa aiba un hobby…
ce ne sfatuiti? mi e teama sa nu duca la bun sfarsit planul de sinucidere…..

Taur sau nu, daca el vrea sa locuiasca impreuna cu mama sa este suficient de ‘batran’ incat sa aiba dreptul la aceasta alegere. In ceea ce priveste sanatatea lui mintala, daca vrea sa stea cu mama lui, poate ar fi mai bine, macar pt moment, insa de psihoterapie clar are nevoie, poate chiar si un consult psihiatric.

Înțeleg îngrijorările dvs. Încercați sa discutați deschis, ca o familie, despre ele, pentru a găsi soluția cea mai bună pentru el. Dacă rănile în urma divorțului nu s-au vindecat și sw pare ca așa e, e important ca atât mama, cât și tatăl sa se implice pentru a-l ajuta să înțeleagă cauzele despărțirii și a trece mai ușor peste. E important de asemenea ca băiatul să poată alege. Oferiti-i variante și lăsați-l să aleagă. Așa cum a sugerat și colegul, sprijinul unui terapeut s-ar putea dovedi util. Înțeleg că bariera de limbă e un impediment în acest sens, însă puteți încerca varianta Online cu un terapeut din țară sau, dacă hotărăște să locuiască cu mama sa, varianta fata în fata.

Parerea mea este sa ii respectati alegerea. Frumos gestul Dvs de a avea grija timp de 5 ani de acest copil, frumos ca va faceti griji pentru el, dar cum el este la o varsta a cautarii identitatii sale, nu este nevoie sa va asumati si posibilele erori in cazul in care acum alege sa mearga la mama sa. Atat timp cat mama sa este de acord sa mearga la ea , este bine sa mearga. Nu ii puneti conditii , in cazul in care el hotaraste sa plece, gen: daca pleci eu nu te mai ajut cu nimic, sau nu te voi primi inapoi…etc. Nu cred ca este nevoie sa ii spuneti decat ca ii respectati alegerea si ii doriti tot binele , Ajutorul il daruim cand ni se cere si nu dam ajutor fortat daca nu ne este cerut, nu avem asteptari de la cel pe care l-am ajutat, ci ne gandim ca am ajutat pentru implinirea noastra proprie ca fiinte umane. Nu putem tine o pasare in colivie doar de frica ca ar putea fi mancata de o pisica Multumitii ca a venit in viata Dvs. Niciodata nu se stie cine pe cine a ajutat, desi de multe ori consideram ca a da ajutorul cuiva in un moment determinant inseamna ca l-am ajutat, defapt este ca ne-am ajutat pe noi prin trairea bucuriei ca am putut ajuta. Nu stiu din punct de vedere legal cum stau lucrurile, el fiind inca minor. Succes !

Mie imi pare o depresie. Parerea de a-l lasa sa stea cu mama lui, o impartasesc si eu, poate aceasta este rezolvarea.

Cu siguranta trebuie sa il lasati sa decida ce vrea sa faca.Este onorabil din partea dumneavoastra ca v-ati implicat in cresterea si educatia lui, ca va faceti griji pentru starea lui, dar se pare ca toate acestea nu il fac fericit.Trebuie lasat si chiar incurajat si sustinut sa ia decizii singur in ce il priveste.Bafta..

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Bună seara! Mă numesc Magda si am 16 ani. Parintii mei sunt divortati de 4 ani de zile mama mea si-a refacut viata si am fost nevoita sa ma mut in Anglia. Sunt foarte nefericita aici din cauza problemelor care sunt zi de zi in casa ! Eu nu îl pot accepta pe acest om ca fiind tatal meu , îl urasc pentru ca încearca sa puna stapanire pe mine si imi impune niste reguli care ma scoate din minti ! In fiecare seara plang si uite asa imi pierd nopti . Mamei mele nu îi pasă de mine…nu îi pasă că sunt tristă tot timpul si ca nu sunt fericita aici . Acum ceva timp am avut multe tentative de suicid din cauza altor probleme … Am fost nevoita mult timp sa stau sub tratament ! Acum nu vreau sa mai ajung iar in situatia aia.. Dar tot timpul sunt deprimata si tot timpul ma simt ca un nimic pur ei simplu eu nu am nici un cuvant de zis. Cu mama mea nu am o relatie bună pentru ca devine agresiva daca incerc sa dezbat anumite subiecte , asa ca tin totul in mine. Sper să ma puteti ajuta.

tatal tau biologic ce relatie are cu tine? Daca spui ca, din pacate, ai o relatie foarte urata cu mama si actualul sot/iubit, nu ar fi o varianta sa locuiesti cu tatal tau? Este suficient de mare pt a decide cu cine vrei sa stai… poti apela la lege in acest caz…

Fa-ti un inventar al persoanelor care te pot ajuta:tata biologic,bunici paterni sau bunici materni. Daca exista o hotarire judecatoreasca cu stabilirea domiciliului la mama este suficient sa pleci de la ea si sa revi in Romania. Cel mult ea va putea sa apeleze la un executor judecatoresc ptr a-l forta pe tata sa respecte hotararea. In fata executorului iti exprimi dorinta cu cine vrei sa ramai si se va respecta cuvantul tau. Din pacate articolul de lege care permite acest lucru este neconstitutional. Pana cand societatea civila il va eradica din codul civil,poti profita de el. Dar ai grija “sa nu sari din lac in put” ! Analizeaza foarte bine posibilile viitoare relatii! Plecand de la mama vei inchide o usa in urma ta

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua.Sotul meu a murit de curand. In ziua in care a murit m-a rugat sa stau langa el. Era internat in spital. Parca ceva m-a impins de langa el in conditiile in care l-am vegheat doua zile. Acum ma copleseste sentimentul de vinovatie ca nu am stat langa el si ca poate as fi putut face ceva sa il salvez.

Condoleante! Banuiesc ca nu aveati cum sa il salvati de la inevitabil. Pot intelege de ce nu mai puteati sta langa el in acele momente si nu cred ca va puteti face vinovata de ceva. Lasati doliul sa se consume in liniste.

Imi pare rau de pierderea suferită. E destul de frecvent sa ne simțim vinovati cand moare cineva drag. Dacă medicii nu au putut face ceva, cum sa fi putut altcineva? Fiți blanda cu dumneavoastră!

Condoleanțe, însă asa cum a spus și Carmen, dacă doctorii nu au reușit, cum credeți ca ati fi reușit dumneavoastră? Timpul va vindeca rana lăsată în urma pierderii. Fiți puternica

Acolo unde medicii nu au reusit, nici Dvs nu puteati face nimic.

Condoleanțe! Poate ar fi util să-i scrieți o scrisoare și să așterneți în ea ce credeți că ați mai fi putut spune în timpul în care nu l-ați stat cu el. Nu vă lăsați copleșită de sentimentul de vinovăție, cu siguranță că nu ați fi putut face mai mult decât ați făcut!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,sincera sa fiu nici nu stiu cum sa incep,in capul meu este un haos total,imi doresc multe lucruri ,realizez ca am si pierdut multe ,am un copil de 11ani,care este acasa cu mama si tata eu sunt in alta tara la munca,sunt nefericita sunt singura am devenit rautacioasa ,ma emotionez di plang instantaneu cand vad un cuplu,vedeti o dau din una in alta deci eu nu stiu ce este cu mn,asi vrea o schimbare dar nu stiu cum sa incep

cum am putea sa va ajutam? Doar din ce ne-ati spus pare ca aveti nevoie de sustinere… ma gandesc ca un proces psihoterapeutic ar fi de ajutor… asta ar insemna insa sa va intoarceti in tara? Poate e mai bine… Curaj

Îmi imaginez ca trebuie sa va fie greu de una singură. Explorați împreună cu un terapeut cauzele stărilor dvs. și găsiți soluții viabile pentru a vă simți mai bine.

Poate v-ar ajuta daca v-ati clarifica cateva aspecte cum ar fi: motivul pentru care sunteti in alta tara, ce anume mai exact va face sa va simtiti nefericita (distanta fata de copil, nevoia unei relatii, nevoia de sprijin, relatii sociale in tara in care ati decis sa munciti…) Din cele mentionate de dvs mai sus, lasati sa se inteleaga ca ati ajuns intr-un punct in care asa cum ati spus si dvs trebuie sa va reevaluati viata si sa optati pentru o serie de schimbari. V-ar ajuta, bineinteles, cateva sedinte de consiliere psihologica, ca suport si facilitator in acest proces de schimbare, asa ca poate reusiti si in tara in care va aflati sa gasiti un consilier psihologic. Puteti apela si la unul din terapeutii inscrisi pe acest grup. Ideea este sa va alocati un timp si poate chiar sa va scrieti pe o foaie de hartie gandurile. O sa va ajute sa va deslusiti mai bine tumultul interior, sentimentele.

Poate ar fi bine sa incepi cu cresterea stimei de sine! Lipsa increderii ide sine face sa te duci in starea de victima ! Iti recomand sa vizionezi un video ce te-ar putea ajuta in a intelege de unde sa incepi pentru a capata echilibu de care fiecare dintre noi are nevoie, Succes ! https://www.youtube.com/watch?v=fmPUVkY1GNM

Din ce descrieti nemultumirile sunt pe mai multe planuri: relatia cu copilul, lipsa relatiei de cuplu, distanta de familie…cumva nu va gasiti locul??? Care sunt prioritatile? Cate avantaje v-a adus strainatatea? Cate pierderi v-a adus? Ce are nevoie copilul de la d-voastra bani sau dragoste, atentie, afectiune , ghidare??? Doar d-voastra puteti sa raspundeti si sa decideti.Subscriu recomandarilor colegilor mei.Succes!

Omul are nevoie de caldura umana. Va lipseste comunicarea cu ei. Nu mai vorbesc de relatia Dvs cu copilul. Poate gasiti solutii sa va intoarceti in tara.

Pentru clarificarea gandurilor aveti nevoie de sustinerea unui specialist care sa va ghideze cum si in ce directie sa luati decizìile. Se poate lucra si prin skyp.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna,am 14 ani si mama mea nu imi da voie sa ies din casa, ca sa ma intalnesc cu prietenele mele spunand ca nu ma descurc si inca nu sunt pregatita sa ma descurc de una singura.in fiecare zi cand ies in oras DOAR CU EA(cu mama) vad grupuri de adolescenti care ies si vorbesc iar eu cand îi vad ma intristez pt ca eu nu pot sa ies decat cu mama.iar cand o intreb daca pot sa merg cu o prietena imi spune ca sunt nebuna adica de ce am intrebat asa ceva ca raspunsul ei tot nu ramane si de ce I cer asta.cum as putea sa i demonstrez mamei ca ma pot descurca? Si ce sa fac in situatia asta?

Îmi imaginez ca Îți este greu într-o astfel de situație în care nevoile tale nu sunt înțelese de mama. Încearcă să îi explici ce ți-ai dori de la ea, evitând sa o acuzi (chiar dacă e greu), și expunandu-i felul în care te simți atunci când ea nu te asculta. Discuta și cu tatăl tău, în măsura în care e posibil. Dacă nu reușiți sa gestionați situația, sugerează-i sa mergeți împreună, ca familie, la un psihoterapeut împreună cu care sa învățați sa respectați reciproc propriile nevoi. Caută sprijin și din partea consilierului școlar.

Poate ar fi util să o întrebi pe mama ta care sunt temerile ei.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua, nici nu stiu cum sa incep. Sunt constienta ca am o problema destul de grava de sanatate. Am ajuns la concuzia ca as vrea sa dispar, am impresia ca fac numai rau persoanelor dragi, mai ales sotului meu fara sa vreau, incerc sa ma abtin dar cu cat incerc mai mult cu atat problema se agraveaza si as vrea sa ma aflu intr-o padure sa urlu incat sa nu ma auda nimeni. Am 26 de ani, sunt insarcinata in 25 de saptamani, nu stiu daca are vreo legatura cu sarcina, dar sufar foarte mult pt ca am fost nevoita sa ma mut cu sotul meu in Germania.. Nici cum nu imi place aici, nu-mi gasesc locul, nu pot sa ma obijnuiesc deloc si asta se intampla din luna Mai 2016, de cand am venit plang mereu, nu am pofta de mancare, nu pot sa dorm si totul in jurul meu ma deranjaza si daca nu-mi face nimeni nimic.. Am ajuns sa urasc pana si plantele si copacii din jurul meu.. imi doresc sa merg acasa, dar persoanele din jurul meu fac presiune asupra mea ca locul meu este langa sotul meu, dar eu nu ma pot
obijnui cu gandul unde ma aflu.. Despre sotul meu nu am ce sa zic nimic rau, nu mi-ar gresi cu nimic..
Evenimente negative din copilarie : tatal meu a fost alcoolic.. In 2001 am avut un accident, verisoara mea a si murit atunci innecata in Timis, eu fiind salvata de un pescar ccare era in apropiere.. De atunci am devenit mai sensibila, am fost la psiholog, dar de fiecare data cand intampin o problema oricat de mica ar fi ea imi sare gandul ca mai bine muream atunci.. La scoala nu am avut probleme decat am observat ca incepuse sa ma deranjeze galagia care se facea in pauzele dintre ore.. Prieteni nu am, adica nu-s genul care sa iasa in oras, ma izolez in casa, asa ma simt eu bine si prefer sa vina o prietena la mine de exemplu sa ne uitam la un film sau sa bem o cafea, dar nu pot sa fiu deschisa cu nimeni.. La capitolul sex nu pot sa zic ca stau prea bine, adica eu nu am niciodata chef pt asa ceva, mi se pare un lucru facut degeaba si fara rost, de fiecare data o fac din obligatie.. Am lucrat fara intrerupere si fara sa-mi schimb locul de munca din septembrie 2008.. Momentan nu am
nicio ocupatie de anul acesta din aprilie.. Relatia cu familia mea este buna, nu am probleme momentan.. In 2011 au divortat parintii mei, fratele meu a ppecat in septembrie in Italia, pt ca mama nu se mai descurca sa-l tina la facultate, si-a inghetat un an pana si-a facut ceva baniti sa-si poata continua studiile.. Anul acesta a terminat si masterul cu brio.. Tot in 2011, noiembrie a plecat si mama in Italia si am ramas singura cu tata, care ma suna seara cand ieseam de la munca sa-i cumpar bere si tigari.. Am facut nenumarate crize de nervi, picam jos si mi se inclestau degetele, picam acasa, picam la servici, picam pe strada.. Nu am urmat niciun tratament deoarece medicul a zis ca trebuie sa ma controlez singura si ca nu am nevoie de o medicatie speciala.. Pana intr-o zi cand am luat hotararea sa plec de acasa.. M-am mutat in chirie singura.. A murit bunicul meu in 7 martie 2012, mama n-a putut sa vina la inmormantare pt ca batranul de care avea grija a murit in 8 martie 2012 si a trebuit sa ramana acolo.. In aprilie 2012 s-a intors in tara dar nici ea n-a mai vrut sa mearga acasa, a vebit cu mine in chirie.. In mai 2012 s-a intots si fratele meu in tara si nici el n-a mai vrut sa mearga acasa, tot cu mine a venit si el.. Am stat cativa ani in chirie, fratemeu si-a continuat studiile iar mama facea schimb cu o vecina cate 4 luni Italia.. In 2014 cand a reusit sa stranga o suma de bani ne-am hotarat sa mergem sa vb cu tata sa il plateasca jumatate din apartament si sa plece la tara, oricum el era in intretinerea lui bunica mea.. Dar n-a vrut, atunci noi am inceput sa cautam si cu suma de bani care am avut-o si cu un credit de la banca am reusit sa ne cumparam un apartament, iar in Decembrie 2014 ne-am mutat.. Afectiuni psihice in familie au fost cu sora tatalui meu, care acum 17 ani s-a aruncat in cap de la etajul 4 si a ramas paralizata la pat.. Anul trecut in vara am trecut din nou printr-o depresie si fratele meu m-a dus la Cluj la un duhovnic psiholog,
am fost cateva sedinte si mi-a dat sa iau magneziu si sa citesc rugaciuni.. Am inceput sa ma simt mai bine.. In decembrie 2015 l-am cunoscut pe sotul meu, in mai am facut logodna, chiar joi inainte de logodna am aflat ca sunt insarcinata.. de atunci au inceput problemele, plang zi de zi, am incercat sa ma ascund sa nu mai plang sa nu ma vada nimeni si plangeam noaptea, pt ca nu am reusit sa ma acomodez in Germania.. Mi-am facut de nenumarate ori bagajul sa plec dar de fiecare data eram oprita.. Sotul meu nu intelege ca eu nu pot sa ma obijnuiesc aici si ca nu-mi face bine sa mai stau.. A zis ca daca plec ne despartim.. Pana la urma a acceptat ideea ca imi fac doar rau si la randul lui nu-i face bine sa ma vada in starea asta si m-a dus acasa, dar mama lui a inceput sa zica sa merg cu el ca langa el e locul meu, ca cine ce-mi face de nu-mi place, macar ii fac curatenie, ii spal haine si il astept cu mancare pe cand vine de la munca.. Si iar m-am intors, dar nu sunt bine deloc..
Incerc sa ascund ca sunt bine, sa ma prefac ca totul este in regula dar am clacat si nu mai pot sa ascund nimic, am inceput sa urlu ca mielul la taiat.. Ma simt vinovata ca nu pot sa-i fiu alaturi si sa-l fac fericit pt ca merita asta.. Il iubesc foarte mult, dar nu-mi place aici.. Nu stiu ce sa mai fac.. Cu siguranta nu este ok nici pt sarcina starea pe care o am.. Va rog sa ma ajutati !!!

Pot sa remarc din cele scrise de dvs. ca au existat -si mai exista- multe schimbari in viata dvs. O oarecare inconstanta, nu ati avut timp sa va obisbuiti cu o schimbare ca a trebuit sa faceti fata alteia. In plus se pare ca ati suferit o trauma- in acel accident- pe care nu stiu daca ati abordat-o in terapie si care v-a sensibilizat. Acum schimbarea datorata mutarii in alta tara, sarcina, va creaza aceste stari. Alte schmbari rapide pe care probabil nu ati apucat sa le integrati. Va recomand sa discutati cu un terapeut iar pentru starile dvs cu un medic.

Anumite aspecte din copilarie,accidentul, schimbarile majore din viata d-voastra au lasat o aprenta si intretin aceasta sensibilitate de care vorbiti. Copilul pe care il purtati are nevoie de acceptare, iubire ,liniste,echilibru.Cred ca va doriti un copil sanatos, asta inseamna ca sanatatea d-voastra conteaza si ar fi bine sa apelati la specialisti( psihilog, medic). Sotului i-ati spus toate starile prin care treceti? Stabiliti-va prioritatile si discutati deciziile impreuna.Mult curaj si sanatate!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Am probleme cu colegii la serviciu ,simt ca vor ca eu sa imi dau demisia,cu toate ca imi fac treaba. Sunt o fire emotiva ,nu ma simt bine psihic,imi este teama ca sunt depresiva deja.Seful m-a intrebat cand intru in concediu. Am avut o depresie in 2005. Am un sot violent ,25 ani de casnicie ,am trait in tensiune si violenta,m-a jignit,ma jigneste,nu mai am incredere in mine.Am un fiu de 24 de ani,care a plecat si el de acasa la parintii mei acum trei luni din cauza unui scandal cu sotul meu respectiv tatal lui. Sunt marcata de aceste probleme si ma resimt foarte tare la serviciu.Imi este teamaz ca imi pierd serviciul. Daca se poate sa fiu ajutata psihic! Multumesc! Nu stiu ce sa fac,sunt disperata!

inteleg ca suferiti foarte mult din cauza relatiei cu sotul Dvs.! Poate este timpul sa iesiti din aceasta relatie distructiva. Curaj!

Niciodata nu este tarziu pentru a te schimba! Dar trebuie sa dorititi si sa faceti acest lucru! Eliminati factorii de stres…incepand cu viata privata.Ce va retine sa mai ramaneti langa sotul agresiv?! Vorbiti si cu un psihoterapeut …Succes

Este posibil sa fiti sustinuta psihic sa va conectati cu resursele interioare pentru a recastiga echilibrul interior. Trebuie sa apelati la un terapeut cu cine sa urmati mai multe sesiuni. Intr-un singur mesaj este imposibil sa va dam solutia pentru dificultatile cu care va confruntati. Primul pas,ar fi o solutie prin skype.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua , anul acesta sunt pe clasa a 9-a si nu reușesc să mă integrez, în fiecare zi plâng că nu vreau să mă mai duc, materiile sunt grele…nu stiu ce sa mai fac , de multe ori m.am gândit să mă sinucid , simt ca viața nu are niciun rost…

Oare soluția pentru dificultățile pe care le întâmpini asta sa fie? Trecerea de la școala generală la liceu poate fi greoaie, pentru toți. Profesorii, colegii, mediul și stilul de învățare reprezintă elemente noi, înfricoșătoare chiar, dar sigur că putem găsi modalități prin care sa le facem față. Indicat ar fi sa discuți cu părinții, prietenii și psihologul din cadrul liceului. Este greu, îmi imaginez, dar cu suportul potrivit vei putea face fata și acestui hop. În ceea ce privește gândurile legate de moarte, poți apela gratuit linia antisuicid, unde vei primi sprijinul de care ai nevoie.

Cu siguranta liceul ,unde studiezi tu,are un consilier.Iti recomand cu incredere sa incerci sa vorbesti cu el.

Pentru materiile grele poti cauta sprijin. O solutie ar fi meditatiile sau sa discuti cu cineva care sa te ajute – coleg, profesor, parinti, rude. In liceu deja se poate sa fie mai greu sa te integrezi intr-un grup, sa existe alte interese, sa nu poti sa te potrivesti cu altii. E normal sa-ti doresti sa ai prieteni la aceasta varsta. Incearca sa te inscrii la workshop-uri, cursuri, si sa intri in legatura cu tineri de varsta ta care sa aiba interese asemanatoare. Te poate ajuta si sa participi la activitati sportive impreuna cu un grup.