Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Bună ziua,inițial nici nu știu cum sa încep,dar sa începem cu începutul:
Am 27 de ani,m-am născut intro familie săracă și cu probleme de ,,cuplu,, de când m-am născut nu am fost dorită de către tata și nici de familia acestuia.când avem 3 ani părinții mei s-au despărțit,am crescut la mama iar sora mai mare cu 2 ani decât mine a crescut la bunica(mama tatălui meu biologic)pentru ca ea a fost acceptata și iubita de familie de la inceput.Mama sa recăsătorit și a venit pe lume și fratele meu când aveam 5 anișori.cu el m-m înțeles bine mereu cu sora nu..nici măcar acum,am plecat de acasă la vârsta de 15 ani tatăl de al 2 lea fiind destul de agresiv cu mine.Am luato de la zero am avut diferite joburi și dea lungul timpului diferiți prieteni.
Acum 3 ani l-am cunoscut sau regăsit(ca ne cunoșteam din școală primara..dar foarte vag)pe actualul meu partener..Toate bune și frumoase..
După noua luni de relaÈ›ie am rămas însărcinată,el nu a prea fost de acord cu copilul la început după aceea sa obiÈ™nuit cu ideea.La 24 de săptămâni am pierdut sarcina È™i nu sa mai putut face nimic sa salvam fetiță era prea micuta…a trecut 1 an È™i jumătate de atunci..nici măcar acum nu îmi pot revenii.a fost un copil mult prea dorit de mine.
De un an de zile partenerul meu sa schimbat..a început sa mă lovească sa mă jignească și sa racit de mine..În timp am început sa nu mai sunt nici eu la fel ce simteam pentru el..îmi e greu sa îl părăsesc..îl mai iubesc puțin dar numai gandul ca am sa rămân singura fără copil și fără el mă dărâmă..mă distruge..nu știu ce sa fac nu știu ce e bine și ce nu..seara adorm plângând..dimineața mă trezesc plângând..
Nu știu ce sa fac încotro sa o iau?Noi(eu și partenerul) locuim în Anglia aici am locuit mereu părinții și fratele sunt în România.Vă rog frumos ajuntati-mă cu sfaturi ce ar trebui sa fac..încotro sa mă îndrept..nu am pe nimeni în tara ăsta..Sunt singura..Am dat mii de șanse relației care o am..Am cezut ca se va schimba..dar nimic mereu îmi dovedește ca nu merita..de câte ori îmi vb urat.nu știu ce e bine și ce nu.

Fiecare om are dreptul să-și caute fericirea. Nu ești condamnată să rămâi într-o situație de viață care nu te împlinește.

Cu siguranță nu este bine să rămâi dintr-o relație cu cineva care te agresează verbal si fizic! Ești tânără și puternică . Ințeleg că nu ai avut o viață tocmai ușoară ai reușit să treci peste multe si acum știi că ceea ce se întâmplă nu este în regula . Felicitări, faptul că cwri ajutor este un prim pas către reușită!

Sunt aici daca ai nevoie!

Daca ai plecat la 15 ani de-acasa inseamna ca ai stiut sa fii independenta si ai avut puterea sa iei viata in piept.Intre timp ai mai acumulat experienta .Gandeste-te la nevoile tale, stabileste-ti prioritatile si foloseste-ti propriile resurse pt a fi independenta.Meriti sa fii iubita, apreciata , nu sa suporti umilinte, jigniri, batai!Doar tu poti sa impui limite ce poti suporta si ce nu! Curaj si succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Problema mea este una legata de autocontrol. Am 26 de ani, nu am fratı sı am fost crescuta ıntr-o famılıe ın care mama a fost mereu frustrata de relatıa eı cu tata, era vıolenta sı agresıva desı eu ca sı copıl am fost foarte cumınte. tata a lıpsıt dın educatıa mea, probabıl datorıta relatıeı proaste pe care o avea cu mama.Tarziu, undeva dupa 15 ani a ıncercat sı el sa se ımplıce dar era deja prea tarzıu, nu ma puteam deschıde deloc ın fata luı. Ca sı copıl, mereu am sımtıt ca parıntıı nu m-au ıubıt, tata pt ca lıpsea ıar mama pt ca era vıolenta sı pt ca mereu vedeam ca ıı pasa maı mult de tata decat de mıne. Anıı au trecut, am termınat lıceul(ın clasa a 12-a parıntıı s-au despartıt) ıar dorınta mea a fost sa plec cat maı departe de orasul natal. Relatıa cu tata s-a ımbunatatıt ıar cea cu mama este destul de superfıcıala sı sunt ok cu asta. de-a lungul anılor am avut maı multe relatıı de durata ıar
problema a fost mereu aceeası: comportamentul meu. ın momentul ın care devın comoda cu o persoana ın vıata mea, desı nu am avut nıcıodata probleme reale ıntr-o relatıe, ca ınselat, gelozıı sau maı stıu eu ce anume ınseamna exact o reala problema, devın agresıva, tıp, lovesc, am reale crıze de pıerdere a controluluı. practıc, devın mama. Repet, nu exısta nıcıodata motıve reale. Mereu sımt nevoıa de a da sı a prımı afectıune, ımı doresc f mult sa fac ferıcıta persoana de langa mıne, ba chıar par femeıa perfecta la ınceput pana cand İadul se dezlantuıe. Dıstrug lucrurı, sparg usı, telefoane, rup haıne, ımı lovesc ıubıtul, tıp ıncat aude tot cartıerul apoı ma calmez, plang sı ma sımt rusınata de ceea ce am facut. As vrea atat de mult sa ma opresc ın acele momente dar cumva, parca nu maı sunt stapana pe mıne. Precızez ca ın adolsecenta am avut tendınte sınucıgase ıar acestea reapar acum de fıecare data ın astfel de crıze. In mod normal sunt o fıre amıabıla, glumeata, ın general sunt placuta de oamenı. Un alt lucru pe care l-am descoperıt este ca atuncı cand sunt ıntr-o relatıe(sı nu stau nıcıodata prea mult tımp sıngura)tınd sa ma ızolez de restul oamenılor, nu maı am nevoıe de prıetenı, famılıe, nımıc maı mult decat acea persoana. Cum fac sa ma opresc dın nebunııle astea? cum ma opresc dın a devenı acea persoana care m-a dıstrus pe mıne? ımı este frıca pt ca nu sunt genul de persoana care sa aıba ambıtıı ın carıera sau alte domenıı, eu doar ımı doresc o famılıe, un copıl pe care sa-l ıubesc sı sa-l educ asa cum eu nu am fost. ce fac daca sunt mama sı am asemenea crıze cu copılul meu?! nu pot dıstruge o vıata doar pt ca pe mıne nu m-a ıubıt mama..

Ati reusit sa identificati ce se intampla: recreati fara sa sa doriti relatia dintre parinti. Se intampla, pentru ca nu ati avut alt model. Si este posibil sa existe si alte cauze dar ele nu pot fi explorate aici din lipsa de detalii. Va recomand sa apelati la un terapeut impreuna cu care sa gasiti modelul de comportament potrivit pentru dvs. si astfel sa puteti avea o relatie buna de cuplu.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua.
De ceva timp am descoperit o vedeta din Coreea de Sud.
Pur si simplu sunt indragostita de ea. Vreau sa o si intalnesc si sa fiu prietena cu ea.
Ideea este ca ma obsedeaza gandul ca nu o sa o intalnesc niciodata, avand in vedere ca ea are 25 de ani, este mai mare ca mine cu 12 ani, iar cand voi fi mare probabil nu voi mai fi fana ei. Si eu nu vreau sa o intalnesc, vreau sa fim si prietene si asta e imposibil. Pur si simplu nu mai pot suporta gandul ca nu pot sa imi indeplinesc aceasta dorinta. Sunt obsedata de ea, nu am vrut sa devin asa, parintii m-au avertizat sa nu devin asa iar eu nu am fost de acord cu ei, numai ca am devenit fara sa vreau!
Plang foarte des si acest gand ma intristeaza foarte tare, ma gandesc zilnic aproape doar la ea, nu stiu ce sa mai fac. Chiar acum plang din cauza asta. Stiu ca e penibil dar va rog ajutati-ma sa ma impac cu ideea ca nu se va intampla ceea ce vreau eu si sa pot fi fericita din nou.
Nu mai suport!!
Va multumesc

poate ca reactionezi asa tocmai pt ca ti-au interzis parintii? Poate sa fie o varianta. Eu in locul tau as discuta cu un psiholog o vreme… ma gandesc ca situatia ta este mai complexa si ar merita mai mult timp si efort. Succes!

La scoala ai psiholog. Când începe scoala mergi și discuta despre problema ta.

Buna! Eu cred ca este o faza prin care treci si care se manifesta de obicei la varsta asta pentru toata lumea, sa ai un idol, sa cauti alte modele a fi si de a te comporta, altele decat cele ale parintilor tai, sa fii influentat de mentalitatea si perspectiva altor persoane (fie ca le vezi la tv sau ca le citesti operele, ca sunt artisti sau persoane din anturaj pe care le admiri s.a). Esti sa zicem asa intr-un proces de dezvoltare si trebuie sa ai rabdare cu tine si sa accepti lucrurile asa cum sunt si cum tu insati ai spus, ca probabil figuri pe care acum le consideri importante in viata ta, pentru tine, mai incolo isi vor pierde din farmec. Si este normal sa fie asa, pentru ca este normal sa cunosti si sa te lasi insipirat de ce iti trezeste interesul; e ca atunci cand la 1 an esti atras de niste jucarii si la 4, 5 ani de alte jucarii. Vei evolua treptat si e ok, e sanatos. Pana iti trece acest interes acerb despre vedeta din Coreea de Sud, incearca sa faci si alte lucruri si sa nu uiti de prietenii tai alaturi de care sa te simti poate mai fericita Numai bine!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Salut! As vrea sa va aud parerea despre o problema a unei…persoane intalnite pe internet ce vrea sa se sinucida, si care a incercat deja de cateva ori. Este din Olanda. I-am vazut postarea pe o retea de socializare si am intrat in vorba cu ea. Nu ii stiu numele, insa am incercat sa ii explic ca nu rezolva nimic prin sinucidere. Mi-a spus ca a fost abuzat/a de parinti, violat/a de propriul tata, ca fratele ei/lui a murit anul acesta de ziua lui/ei de nastere si ca i-a murit prietena in fata ochilor sai. Ma tot intreba ce motiv are sa traiasca, insa mai tot ce ii ziceam spunea ca pentru el/ea nu este un motiv. La un moment dat mi-a spus ca daca ii mai dau vreun mesaj despre asta se va sinucide pe loc. Nu am mai trimis nimic pe acel cont, insa am descoperit ca mai are unul, asa ca dupa o ora i-am scris ceva. Drept raspuns mi-a spus ca era la spital in urma unei incercari de sinucidere. Nu stie cine l-a/a dus-o la spital pentru ca era inconatient/a. Spunea ca nimeni nu tine la el/ea insa acum ar fi trebuit sa-si de-a seama ca persoanei care l-a/a dus-o la spital ii pasa. Insa a tinut-o pe a lui/ei. Eram destul de nervos/a ca nu am putut sa ajut, iar apoi i-am spus ca il/o las in pace sa faca ce vrea. Stiu ca nu am reactionat bine insa nu stiam ce sa mai fac. A spus ca va incerca sa se sinucida in repetate randuri pana va reusi.
Acum, faptul ca nu stiu numele sau orice alta informatie ma deruteaza. As vrea sa ajut intr-un fel, pentru ca vad din cele spuse de el/ea ca nu are cine sa il/o ajute sa treaca peste sau sa il/o ajute sa se recupereze. Acum va intreb pe voi, ce sa fac? E o persoana ce are nevoie de ajutor, insa pare ca eu personal nu pot face nimic, si nu se stie cand "va reusi".
As avea nevoie de un sfat,e o viata omeneasca pana la urma.
Scuzati-mi greseleile gramaticale

Daca ajunge cumva intr-o situatie disperata si cere sa-i trimiti bani atunci e un scam. Exista multe situatii de acest gen. Atat de talentati sunt in a influenta si a te face responsabil/vinovat de nenorocirea lor incat te consumi tot pentru a ajuta. Ma gandesc ca in Olanda, o tara superioara, cu un nivel de trai f ridicat si oameni civilizati se va gasi totusi cineva preocupat de un sinucigas in serie. Exista psihiatrie si centre de recuperare. Omul are nevoie de interventie serioasa si tratament. Din cate spui imi dau seama ca tu ti-ai facut datoria omeneste. Dar el/ea nu de asta are nevoie, ci de tratamentul pt care tu nu ai competenta. Mai intreaba-te oare de ce ai nevoie sa fii tu salvatorul? Pare ca acest rol il joci, dar de ce? Oricum, atentie la ideea cu scamul, sunt extrem de profesionisti !

Eu am un sfat pentru tine: nu iti asuma responsabilitatea pentru faptele altora. Putem incerca sa ii ajutam pe altii, dar nu le putem trai viata in locul lor (nici partile rele, nici pe cele bune).

Stii vorba aia ca nu exista publicitate negativa? Nu deschide niciodata vorba despre sinucidere. Indruma persoana catre cineva care este pregătit sa abordeze astfel de situatii. Plus ce au zis cei mai de sus.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Am 18 ani si am o relatie un un baiat mai mare cu 6 ani.Ne-am cunoscut acum 3 ani .Eu fiind mai mica(eu15 si el 21) si neavand experienta am acceptat relatia cu el.Mam indragostit foarte repede de el.Dupa un an de relatie miam inceput viatza sexuala pentru prima oara.Ne intelegeam de minune amandoi eram indragostiti orbeste unu de altul.Dupa ce am implinit doi ani de relatie si dupa multe certuri cu parintii mei ( pentru ca nu erau de acord cu relatia noastra )parintii mei au pmecat in strainatate si au acceptata ca el sa ramana cu mine acasa .Problema e ca dupa 3 ani de relatie nu mai simt acelasi lucru ca la inceput Adica eu cred ca problema e la mine .El este grijuliu cu mine ma respecta simt ca ma iubeste imi acorda afectiune si toate cele dar nu stiu ce se intampla cu mine parca nu il mai suport .Nu vreau sa cred ca mam plictisit de el . eu inca mai simt ceva pentru el c si nu as vrea sa il pierd .Am si discutat amandoi despre aceasta problema pentru ca el a vazut ca sunt de la un timp mai rece mai indiferenta si am incercat sa ne despartim dar nu mai pot renunta la el. Mie foarte greu s renunt la el mai ales ca a este prinma mea dragoste si avem atatea momente impreuna.El vrea sa ne casatorim si eu as vrea sa fiu cu el toata viata dar ma gandesc ca inca mai am de invatat si de experimentat .Consider ca am o varsta frageda pentru a ma casatori la 18 ani mai ales ca nu prea am avut relatii inafara de el. Dar pe de alta parte nu vreau sa renunt la el pentru ca simt ca nu pot trai fara el.Nu stiu ce se intampla cu mine de la o vreme ..Sunt debusoalata total nu stiu ce sa mai fac .cu parinti imii este rusine sa vorbesc .nu stiu ce sa fac va rog daca puteti sa imi dati cateva sfaturi

Pai, imagineaza-ti scenariul in care te-ai desparti de el, ce ai face cu "libertatea ta". Imagineaza-ti si varianta in care te-ai desparti de el si el si-ar reface viata si ar fi fericit. Daca crezi ca nu te-ar afecta f tare, atunci ia decizia potrivita. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua! as dori si eu o parerea legata de urmatoul aspect. Am fost plecata la munca in strainatate timp de 6 luni am revenit in tara teoretic pt concediu dar am o retinere sa plec sau nu…nu stiu daca o pot numi teama de singuratate, frica de a pierde legaturile stranse cu prietenii apropiati, familia, chiar nu inteleg daca este normala aceasta frica de ce nu imi pot imagina viata fara anumite persoane…multumesc!

Depinde de experientele pe care le-ati avut acolo. Probabil ca perioada de 6 luni cat ati fost plecat/a nu a fost suficienta sa va acomodati si aveti o retinere de a pleca iar. Si poate ca teama de a va indeparta de persoane apropiate exista, acum insa a fost reactivata de acest eveniment. Ati putea explora aceasta teama cu ajutorul unui terapeut. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Bună ziua! Sunt într-o situaÈ›ie foarte dificila iubitul meu în vârstă de 30 de ani este dependent de marijuana, locuiam împreună pana acum o săptămână când a început sa îmi spună tot felul de aberaÈ›ii precum ca el a avut întâlnire cu extraterestrii…la început am ras crezând ca face o gluma apoi când am văzut ca vorbeÈ™te serios am început din nou discuÈ›iile ca nu ar mai trebui sa fumeze dar totul se termina în scandal , È›in sa precizez faptul ca am încercat numai cu vorba buna sa ii explic atât cât am putut eu ca nu este bine .Acum nu È™tiu dacă va trebui sa le spun părinÈ›ilor lui sau nu pentru ca îmi e teama de reacÈ›ia lui când va afla…va rog ajutati-ma cu un sfat…îl iubesc enorm e păcat pt el mai ales ca are È™i un băieÈ›el.

vrei te rog sa imi scrii in privat

Marijuana consumata in cantitati mari si foarte des poate provoca dificultati de concentrare ÅŸi de invatare dar nu halucinatii. Poate consuma altceva?! Este un barbat matur si cred ca parintii nu ar trebui implicati daca nu consuma droguri de mare risc (care intr’adevar ii pot pune in pericol viata) gen: heroina, cocaina, amfetamina, codeina, opium etc etc.

Bună, nu poți ajuta pe cineva dacă persoana nu dorește sa fie ajutata. Marijuana nu are ca efect halucinațiile, dar le poarte declanșa la persoane care au o afecțiune psihica existenta, uneori nediagnosticata. El este adult și se presupune ca este capabil sa îsi conducă viata după cum crede de cuviință. Tu poți decide doar pentru tine, ce dorești sa faci tu în situația data.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna seara! (sau dimineata, tinand cont ca e 1 si un sfert, ora la care ma destainui).As avea nevoie de cateva pareri pertinente si constructive legate de complexul meu pe care o sa incerc sa-l expun cat mai obiectiv.
Am 17 ani jumate si inca-s virgin.O fi bine, o fi rau, nu stiu ce sa zic.Intr-adevar, la prima vedere nu e o probelma grava de care sa ma plang, dar pentru mine inseamna foarte mult.Cel putin in clipa de fata.
E chiar ironic, stiti…Nu pot spune ca n-am avut deloc pana acum relatii cu fetele, dar niciuna nu a ajuns pana la sex.Ca sa va faceti repede o impresie despre mine, vreau sa stiti ca sunt pasionat de dezvoltare personala, am multe carti de acest gen din care incerc sa imi extrag inspiratia si puterea de a fi un om mai bun.
Cu toate astea nu pot trezi deloc interesul unei fete de a face sex cu mine.Pana nu demult, satul de refuzurile din viata reala m-am cufundat in facebook unde am avut relatii virtuale cu fete din toata tara, neintalnindu-ma cu niciuna niciodata in viata reala, totusi majoritatea dorind sa faca sex cu mine.E foarte ciudat cand reusesti fara prea mare efort sa convingi o persoana “sa o faca” cu tine si asta pentru ca si ea vrea pe facebook.
Momentan, ma simt cat de cat treaz mai ales fiindca am renuntat sa mai fac asa ceva pe facebook, dar inca sunt singur.
Nu beau, nu fumez, incerc sa citesc cat pot si am un optimism incurabil, tocmai d-aia nu-mi pierd speranta ca pana la sfarsitul acestui an sa am o aventura pe care mi-o doresc de mult.
Asadar, as vrea sa stiu parerea dumneavoastra legat de complexul meu si d-abia astept sfaturile ce vor urma.

mie nu imi este prea clar despre ce complex vorbesti? De faptul ca ai 17 ani si faptul ca esti inca virgin este foarte important pt tine (negativ vorbind)? Indiferent, dorinta de a face sex in adolescenta este una normala… ce te opreste sa iti gasesti o partenera adecvata? Eu in locul tau as lasa cartile si as discuta direct cu un psihoterapeut/psiholog despre ce te macina… dar live… nu pe facebook. Succes!

Faptul ca te intereseaza dezvoltarea personala este un punct forte pentru tine dar poate ai avea nevoie sa-ti revizuiesti putin copilaria( sa intelegi ce fel de credinte ti-ai creat acolo, care azi te incurca , legate de imaginea despre feminitate, masculinitate, relatii, etc. ) .E ca si atunci cand construiesti o casa : nu poti ridica peretii si pune acoperisul daca fundatie e fragila.Poti apela daca consideri la un psihoterapeut.

Cu riscul sa provoc mica revolta: exista dame de companie care știu cum sa te inițieze. Dacă nu îți surâde ideea poți încerca o relație cu o femeie mai matura.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua.Momentan am o tulburare obsesiva compulsiva mai grava(as zice eu cu elemente psihotice) si vreau sa va intreb se mai poate vindeca acest TOC?Sau si mai rau,poate da in schizofrenie?
TOC-ul foarte foarte accentuat(cu multe obsesii si compulsii) poate da in ceva mai rau ,definitiv?SI atunci ce e de facut?Mi-e frica sincer.Cum as putea lupta sa nu dau in schizo?
Astept raspunsul dvs si sfaturile dvs.
Sanatate.

eu nu am inteles daca acest diagnostic este al dvs. sau este dat de medic… in al doilea rand, de ce nu discutati direct cu medicul psihiatru?

Eu cred ca faptul ca aveti constienta bolii este un mare atu. Ce varsta aveti? Sincer, nu cred ca la dvs se va transforma in schizo. Urmati o terapie (care va fi de lunga durata) pt a scapa de compulsii. Pt ep. psihotice va va da psihiatrul medicamente. Va tin pumnii, am un sentiment bun in privinta evolutiei dvs.!

Daca aveti un diagnostic pus de un medic psihiatru discutati cu acesta temerile dvs. Va poate explica mult mai bine avand in vedere ca probabil cunoaste mai multe detalii din viata dvs. In paralel va recomand sa urmati o terapie.