Mesaj:
Buna ziua … Am si eu nevoie de niste sfaturi!!!
Acum 2 saptamani am intalnit o persoana… Am petrecut mult timp cu ea… Seara am plecat impreuna si am stat impreuna… Pana a 2 zi pe la 2 p.m !!! Dupa 3 ore a vrut sa ne revedem si am mai stat cateva ore!!! A 2 zi am avut examen si a venit sa ma sustina!!! Toate astea a plecat de la "fun-distractie" dar cred ca a evoluat lucrurile intre noi! Cred ca a vazut in mine ce cauta, afectiune! Problema e ca intre noi acum sunt 1668.1 km!!! Dar vorbim in fiecare seara la telefon, pe net si etc!!! Eu am pus suflet si iubesc, dar nu se poate o relatie la distanta!
Mereu imi scrie si imi da "raportul" ce dace, unde este si etc! Luna viitoare urmeaza sa merg in vizita, pana ce o sa-mi caute ceva de munk si sa ne cunoastem mai bine! E foarte ciudat ca mereu imi spune sa avem rabdare , sa fie totul ok(eu le iau ca pe o respingere) si uneori se transforma(ma saruta, ma pupa, imi spune sa am grija de mine si etc)
Eu sunt foarte posesiv, gelos,impulsiv!!! Aseara am facut o criza ca toata ziua a fost ok seara 2 ore jumate a disparut!!! In acelasi timp de pe vibe si de pe o aplicatie!!! In acelasi timp… Si i-am scris si nimic!!!si acasa are wi-fi mereu!!! Drept dovada aseara a fost online mereu pana dimineata!!! Scz a fost ca a venit o vecina si nu a folosit telefonul de asta era offline… Dar toata noaptea a dormit si a fost online , dar nu a folosit telefonul!!! Deci nu prea "se pupa" una cu alta! Si tot imi spunea " asta am facut, ce vrei sa-ti spun daca nu am facut nimic" , "tot ce fac si zic e impotriva ta" … Eu simt ca s-a vazut cu cineva… Simt ca am fost mintit!!! Dar tot imi spune ca nu e asa si etc… Se enerveaza si etc!!! Nu suntem un cuplu, dar daca s-a vazut cu cineva dc ascunde asta??? Nu inteleg… Ii frica sa ma piarda???
Si am nevoie de un sfat… Cum as putea sa nu mai fiu gelos, posesiv, sa acord libertate??? Mi-e frik sa nu se piarda nimic dintre noi…

Mie îmi faci crizele astea de gelozie, te-am lasat direct.

Sa ai incredere in tine, sa te iubesti si respecti pe tine si apoi si pe ceilalti. Gelozia vine dintr-o nesiguranta in tine, in persoana cealalta si in relatia dintre voi. Vezi tu, fiecare fiinta, sau chiar si planta are nevoie de un spatiu de libertate pentru a se dezvolta. Un grad de libertate… altfel se sufoca si moare! pentru a creste armonios relatia dintre voi si chiar si voi sa va dezvoltati este nevoie de incredere in celalalt si de libertate. Mai intervine inca un aspect pe care il poti lua in considerare: Daca toata ziua manaci prajitura preferata, la micul dejun, la pranz, la cina si a doua zi la fel si a treia zi la fel ajungi sa nu-ti mai placa chiar prajitura preferata ! Fiecare are propriul fel de a-si manifesta iubirea/ afectiunea. poate felul ei difera de al tau dar asta nu inseamna ca nu tine la tine. In timp aspectele se vor armoniza si puteti ajunge la numitor comun. Important este, cred, sa-i dai libertatea de care are nevoie.

Daca tu te enervezi si faci scenarii "ca si cum" este real pentru tine, esti intr-o mare problema de incredere in propria persoana. Consideri ca nu meriti sa fii iubit, nu meriti atentia care ti se ofera si atunci proiectezi pe cealalta persoana frica si neancrederea ta in tine. Nicio persoana nu va reusii sa te convinga sa ai incredere in ea atata timp cat tu nu ai incredere in tine! Probabil ca toate relatiile tale au fost marcate de asa ceva si s-au termiant datorita "scenariilor" tale. Daca vrei sa nu mai repeti greselile trecutului, investeste in tine, apeleaza la un psiholog care te va ajuta sa-ti gasesti echilibrul de care ai nevoie. Nimeni nu s-a nascut pe lumea asta sa te faca pe tine fericit daca tu nu doresti asta!

Si daca chiar s-a vazut cu cineva in acele 2 ore, dar te-a ales pe tine, nu ai o mai mare satisfactie?

cum ar fi sa mergi macar pt cateva sedinte la un psihoterapeut? Sa discuti despre toate aceste sentimente puternice? Iti recomand! Succes!

Buna ziua! Eu sunt cel care a scris acest "articol" si va multumesc pnt sfaturi! Diane nu sunt tot timpul un "monstru"! Sunt un om sincer si pun suflet! Asta e cea mai mare greseala! Nu vreau sa fiu mintit atat vreau!sa mi se spuna totul in fata! Distanta dintre noi este de 1668 km de asta nu am incredere! Nu e deajuns sa imi spuna noapte buna, te pup si etc! Eu ofer tot dar sa nu se joace cu sentimentele mele! Libertate ofer daca vorbim doar de 5-6 ori prin mesaje cu niste chestii uzuale gen:cf? Cum esti? Ai grija de tine! Te pup! Mai am 2 ore de munk! Eu intr-o relatie am considerat sa fiu pe locul 2! Sa-i fie bine celui de langa mine si apoi mie!!! Si da nu am incredere in mine! Doamna Alexandra imi spunea sa am incredere in mn si sa ma iubesc pe mn, inseamna ca ar trebui sa fiu putin egoist! Si cand un examen greu nu sunt sigur pe mine de ce am scris in acel examen! E o nesiguranta continua! Am avut niste experiente mai neplacute si m-am inchis in mine! Poate de aici provine si acea posesivitate si gelozie!toti imi spun ce baiat de treaba , istet , dragut esti dar eu nu ma consider asa! Cand iubesc dau totul si sufoc! Dar un om nu-l poti intelege niciodata ca mereu se schimba…eu sunt bucuros ca ma intelege asa cum sunt dar uneori mi se pare ca e rece si ma intreb"oare ce-am facu", "oare ma mai iubeste " si etc!!! Tine la mine dar distanta ma omoara… Cand ii spun mi-e dor de tine,citeste si atat!!! Dar astept si eu ceva

Stiu ca suna un pic egoist… insa cum vrei sa fii stalp sau pilon de sprijin pentru altii daca nu esti puternic tu, prin tine? Gandind prin altii te duc valurile vietii dupa cum bat vanturile altora si pierzi directia ta … si apar ratacirile, spaimele, neincrederea. Intrebarile care ti le pui apar din aceasta nesiguranta , fara temei, in tine.

Va multumesc din suflet… Aveti dreptate! Pot sa spun ca sunt un pilon… Conduc sa spun un bar si la servici sunt dur! In viata mea personala e dezordine!!! Sunt capabil de multe dar in dragoste am frica , vin uneori de la munk si m nevoie de cineva! Sunt depedent de cineva! Recunosc! Te plan profesional sunt ok dar sentimental nu si asta imi lipseste! Cand prind ceva sunt ca un ghimbe… Mi-e sa-mi ofere totul , sa imi apartina! Dar in viata de zi cu zi dau si camasa de pe mine, si ultimul leu din buzunar pnt cineva care are nevoie !!!

Mesaj:
Buna seara, sunt o tanara de 30 de ani absolventa de Master PoliticiPublice Politici Sociale. Facultate Drept si Sociologie, lucrez de 3 pe vas de croaziera la in pozitia de Youth Staff. Am fost casatoria in tara 1 an de zile iar relatia s-a dizolvat cu acordul partilor, la notar. Pur si simplu nu era ce cautam si nu ne iubeam cu adevarat. Eu am crezut ca am trecut peste, dar se pare ca am ramas cu ceva probleme, m-a afectat ideea divortului, a unei casnicii esuate, nu ca lam pierdut pe acel om. Plecata pe vas, la aproape 1 an dupa divort am cunoscut un om deosebit, de origine indian, am avut o relatie cu el, il iubesc si l-am iubit din tot sufletul, e genul de om la care eu am visat din adolescenta, de fapt nu e genul………el e unic, il iubesc pentru ceea ce este si iubesc cum ma face sa ma simt, cum are grija de mine, cum ma respecta, dar din cauza ca sunt o proasta si ca mereu m-a interesat de gura familiei, l-am tot tinut la distanta, nu i-am declarat niciodata adevaratele mele sentimente, ba mai mult to ca o proasta i-am zis ca nu il iubesc asa cum el ma iubeste pe mine si ca nu cred ca amsentimente ptr el. De ce am facut asta asa ca o martira??? Pentru ca mi-era frica de reactia celor din jur cand eu il voi aduce acasa, stateam cu el pe vas in aceeasi camera, dar acasa ascundeam asta si cand vorbeam acasa ma rascoleam in mine, aveam impresia ca duc 2 vieti. Il iubesc, dar cred ca l-am pierdut, el cu traditiile lor indiene se cearta cu familia de 3 sa nu ii gaseasca sotie (cum e la ei) ptr ca ma iubeste si are pe cineva pe vas, astia de acasa nu si nu, dar el ma vrea pe mine, anul asta l-am bagat singura in gura lupului spunandu-i cand ne-am despartit la aeroport ca sa aiba grija de el si ca poate nu o sa ne mai vedem niciodata, ca fiecare cu viata lui. Acum la o luna dupa asta, am aflat ca acasa a avut iar certuri pe baza insuratoarei si cum eu ca o proasta l-am dat deoparte, el i-a facut fericiti pe ai lui si s-a insurat in hinduismul lor. Stiu ca eu am fsot motivul, ptr ca, i-am pus o gramada d epiedici, l-am descurajat. Am vazut o poza cu nunta lui si in momentul ala m-a luat dracu, stiti cum e cand pierzi pe cineva, intelegi, mie mi-era frica ptr ca trecusem si printr-un divort, dar el e un om deosebit, n-am motive de frica.Dupa ce am realizat ca s-a casatorit, am inceput sa-l sun, mail, messenger, facebook, toate caile posibile, i-am spus ca imi pare foarte rau ptr tot si ca recunosc ca-l iubesc si ca nu-mi pasa de ceilalti, de familia mea, vreau doar sa fiu fericita cu el. I-am spus ca in iubire niciodata nu e prea tarziu si sa divorteze, sa vina la mine, acum astept un raspuns d ela el si nu mai vine. Inainte de ai scrie asta, l-am intrebat de insuratoare si mi-a spus ca sa insurat ptr ca asa a trebuit, ca de 3 ani e cu mine si eu sunt tot nehotarata si nepregatita, dar mi-a zis ca motivul casatoriei nu e iubirea, abia ce-a cunoscut-o pe fata aia,mi-a zis ca ma iubeste si ca sunt singura femeie din viata lui, in sufletul lui. Acum stau si imi plang de mila, simt in sufletul meu ca e barbatul vietii mele si nu vreau sa-l pierd, nu stiu ce sa fac, el din cauza conjuncturilor de la el de acasa nu poate intra pe internet mereu, nu am multe semnale de la el, mi-a spus doar sa nu ma gandesc prea mult si ca DUmnezeu e acolo ptr toti. EU la randul meu, i-am trimis zeci, sute de semne de viata, i-am spus ca imi pare rau ptr ca l-am indepartat si il vreau langa mine, asa cum imi spunea el, sa fiu mama copiilor lui si sa ne iubim mereu, i-am spus ca stiu c ala ei e dificil cu divortul, dar nu e imposibil si il rog sa o faca ptr noi, acum saracu cred ca-si pune toata familia lui indiana in cap, nu stiu, i-am zis sa creada in mine, chiar daca l-am dezamagit. I-am spus tot ce am gresit si ce simt ptr el si ce vreau de la viata si sincer nu-mi imaginez restul zilellor fara el. Situatia e acum recenta, el s-a casatorit in 29 septembrie, eu am aflat in 3 octombrie si de atunci sunt nebuna. Nu mai stiu ce sa fac, plang intr-una si daca nu vorbesc cu un specialist o sa o iau razna, mi-e rusine sa spun cum reactionez, am inceput sa ma plesnesc, sa urlu. Acum in capul meu am o sumedenie de scenarii, cred ca ar trebui sa am rabdare sa vorbim amandoi, sa ne auzim, dar eu nu mai pot, va rog frumos indrumati-ma cumva, ma simt pierduta. Tot ce stiu este ca intr-adevar il iubesc si acum sunt dispusa de orice sa il am langa mine, sper sa creada in mine si sa faca ceva, asa in sufletul meu eu il cred ca ma iubeste cu toata fiinta lui.Cand e iubire, probabil ca niciodata nu e prea tarziu. Nu mai rezist psihic presiunii si mai ales incertitudinii.
Multumesc

Apelati la un terapeut pentru a va cunoaste si a gasi resursele necesare sa faceti fata situatiei. Veti putea probabil intelege de ce anume ati evitat sa faceti anumite demersuri si care sunt variantele.

Cu certitudine lucrand cu un psiholog veti trece peste aceasta pierdere mai suportabil si in finalul terapiei , mai constienta de ce doriti cu adevarat . Veti avea forta sa luati cele mai bune decizii si sa si actionati in sensul pe care il veti dori atunci. Suntem plini de resurse… doar ca uneori am uitat unde este cheia care deschide cufarul unde le-am depozitat… sau unde este cufarul…

Vă recomand un psihoterapeut care lucrează cu hipnoză. Prin hipnoză veţi vedea ce este în jurul dvs și care este viitorul dvs, dacă trebuie sau nu să fiți cu acel om. Vă doresc să fiți fericită.

In acest moment nici nu mai conteaza daca si el te iubeste sau nu; ceea ce conteaza acum este disponibilitatea lui, daca vrea sau nu sa mai fie cu tine. Daca iti spune cu subiect si predicat ca nu vrea, atunci nu ai ce sa faci, decat sa-i respecti decizia, mai ales daca il iubesti. O relatie se construieste cu consimtamantul ambelor parti, dar se desface si din vointa unei singure parti. Asa ca nu-ti ramane altceva de facut decat asumarea consecintelor, in urma vointei, deciziei si actiunii tale. El ti-a respectat decizia. Acum e randul tau… si e definitiv. Singura te-ai constrans sa decizi astfel. Ai uitat ca esti adult? Poate ca era nevoie de astfel de greseli, ca sa cresti. Sa stii ca greselile au rolul lor, deci nu e capatul pamantului ca treci prin asta, desi acum tie asa ti se pare. Poti indrepta aceasta greseala, dar nu ai certitudinea ca exact in acest moment. Asta depinde de ceea ce va hotari el. Dar cel mai important este sa-ti pui intrebarea: "Ce am invatat de aici?" sau "Ce voi evita pe viitor?", sau "Cine isi asuma responsabilitatea vietii mele?"Iti tin pumnii stransi, ca decizia lui sa fie aceea pe care ti-o doresti!

Tu spui despre tine ca ai fost proasta atunci cand ai descurajat aceasta relatie atunci cand era posibila.Eu cred ca ai fost mai degraba realista si probabil ca ai avut motive, pe care acum, emotionalul tau tinde sa le dea la o parte. Presupunand ca si el este dispus sa infrunte toata lumea lui pentru tine, imagineaza-ti cum va decurge viata voastra in viitor, si vezi daca iubirea poate, cu adevarat sa invinga toate obstacolele posibile. Diferentele culturale exista, nu le poti ignora. Iata aici niste materiale de referinta: http://postcolonialstudies.emory.edu/marriage-in-india/ sau http://female-traveller.hubpages.com/hub/What-To-Expect-After-Marrying-An-Indian-Man. E bine sa fii informata si sa decizi numai dupa ce esti gata sa-ti asumi toate consecintele. Daca din diverse motive relatia voastra nu mai poate continua, pana la urma, te poti consola cu ideea ca ti-ai intalnit sufletul pereche, ca ai avut privilegiul sa afli ce iti doresti cu adevarat de la un barbat si de la o relatie, ca esti mai bogata in sufletl tau cu experienta asta. Si… oricand exista si varianta psihoterapiei, atunci cand aceasta pierdere (daca va fi), va parea prea grea pentru a-i face fata singura. Numai bine!

Buna ziua,
Fata mea, 32 ani, casatorita, 2 esecuri de fertilizare, are insomnii si epuizarea psihica ca si conecinta. ce sa faca? Un sfat,va rog si voi pasa apoi adresa dv sa va contacteze personal.
FC

Buna ziua, fata dumneavoastra are nevoie de psihoterapie, pentru a intelege ce se intampla cu ea. O sugestie ar fi sa isi scrie pe o hartie lucrurile care ii fac placere! Aceasta sugestie este importanta dar nu suficienta pentru a alunga insomniile si pentru a echilibrarerea sa psihica. Multa sanatate ii doresc!

Este important sa faca miscare, macar plimbari prin aer curat. In timpul zilei sa nu foloseasca patul pentru citit, mancat, uitat la TV. Inainte de culcare sa faca o baie fierbinte, sa se bage in pat si sa numere inapoi de la 1000 din 7 in 7. Mai sunt si alte tehnici impotriva insomniei dar ea cu siguranta se va ameliora cand va parasi gandurile triste de insucces si neputinta. Pentru fertilitate , in Cluj, va pot recomanda un terapeut Bowen. Are deja 6 copilasi nascuti datorita acestei terapi. Esenta este ca intreg corpul trebuie sa fie in armonie si sa accepte ideea de sarcina. Un psiholog poate identifica blocajele si o data depasite sa devina mama sau macar un om echilibrat si puternic , asa cum era inainte.

Mesaj:
Nu stiu, care mai este scopul meu. Sunt complet distrusa. Sunt de la tara si de cand ma stiu am o problema cu mirosurile urate dar in liceu am stat in banca cu o fata care miroasea a transpiratie si de atunci am luat-o razna. De atunci cred ca si eu miros, ridicol sua nu nici nu mai fac diferenta. Pana acum un an si jumatate o controlam destul de bine, aceasta obsesie, fobie sau cum se numeste. Cred ca obsesie, ca am devenit obsedata de asta si de tot ce implica igiena personala. Dar de 1 an si jumatate a plecat sora mea, s-a casatorit si pe ea o intrebam daca totul este ok cu mine. Evident ca ma refeream la miros. De cand a plecat am calacat psihic si sunt asa stresata ca imi tremura si mainile si picioarele, nu mai am o viata normala. Incat cred ca am ajuns chiar si eu sa miros, la inceput am crezut ca o fi antiperspirantul, nu mai face fata, am schimbat, am facut o sumedenie de analize, totul in regula, dar eu simt un miros ciudat, oamenii se uita urat la mine, ca si cum as avea probleme cu igiena, dar nu am, mai degraba cu nervii. Nu ma mai pot controla, nu mai ies din casa, nici macar pana la magazin nu merg mai merg doar la job, obligata, ce as putea sa le zic parintilor, ei zic ca sunt nebuna ca fac dusuri peste dusuri si la job oamenii cred ca am probeleme cu igiena. Nu mi-a zis nimeni in fata dar am auzit diverse comentarii. Ironic, fix eu care sunt complet obsedata cu igiena sa ajung sa miros desi fac tot ce se poate sa miros frumos, mai bine zis fac chiar si prea multe si nimic rezultatul pare a fi mai rau. Nu mai inteleg nimic. Cei care nu stiu ca am o igiena extra riguroasa..ok pot intelege ca zic ca nu ma spal, dar eu stiu ca da si in mod excesiv. Am o gramada de ritualuri nebune, servetele umede, spirt, otet, tea tree oil are proprietati antibateriene, antiperspirant, dintre cele mai puternice, hainele le port o singura data si dupa direct la cos, inclusiv geaca. Atunci sa imi zica cineva. Care mai este faza. Poti mirosi de la stres? Sau cum? Ca eu o sa inebunesc daca inca nu sunt. Ce sa mai fac…am tot ce vreau, o viata frumoasa, sunt frumoasa, bani si totusi…am probleme cu mirosul desi am o igiena obsesiva…cum este posibil? ca eu deja nu mai pot….sunt disperata

Apeleaza la un terapeut. Este posibil ca teama ta sa se manifeste in plan fiziologic. Exista solutii la problemele descrise de tine.

Mesaj:
Nu sunt capabila sa am o relatie si devine tot mai frustrant

Dintotdeauna am avut probleme, viata nu e facuta sa fie simpla, dar in ultima vreme cred ca e mai grav decat de obicei.Desi sunt frumoasa (lumea de obicei imi spune asta) niciodata n-am fost capabila sa am o relatie serioasa cu un barbat.Probabil pe undeva gresesc in comportament, totusi nu-mi dau seama exact unde.Am incercat sa ma schimb, dar tot n-am reusit sa am o relatie serioasa, ci doar o relatie bazata strict pe sex cu un barbat.Ajunsesem sa cred ca toti barbatii sunt la fel (rai, probabil si pentru ca de mica am vazut asta, tatal meu mereu a fost violent cu mama fara motiv si mi-era frica de el si acum mi-e uneori frica de el, mi-e atat de frica incat nu pot suporta sa ma cert cu nimeni, mereu mi-e frica ca se a ajunge la o cearta mare terminata cu violenta pentru ca certurile parintilor mei mai mereu asa s-au incheiat si incerc mereu sa multumesc pe toata lumea cat mai repede si mai bine).M-am gandit ca daca nu pot avea altceva, ma pot multumi numai cu sex.Apoi am
realizat ca nu pot si i-am spus celui cu care faceam doar sex ca nu mai pot continua asa.In plus ma si durea cand faceam sex si doctorita ginecoloaga mi-a spus printre altele ca sufar de vaginism si ca de cele mai multe ori e din cauze psihologice. Inainte eram virgina, el e singurul barbat cu care am facut sex, dar am facut-o de mai multe ori si daca ar fi fost doar din cauza virginitatii asta ar fi trebuit sa treaca dupa o vreme. Trebuie sa cred ca exista un barbat bun si pentru mine undeva.Cel cu care faceam sex a avut doua sau trei sanse din partea mea sa se schimbe, dar n-a facut-o.I-am spus ca nu mai vreau sa mai fiu cu el.Desi stiu ca am facut ce trebuie cand i-am spus ca s-a terminat si ca mi-ar face mai mult rau decat bine sa continui in modul in care o faceam, tin la el si ma doare.Au trecut trei saptamani de la despartire si tot nu reusesc sa trec peste asta. Nu plang in fiecare zi si nici nu stau ganditoare in fiecare zi, dar cand plang nu ma pot opri usor din plans. Acum doua zile am plans o zi intreaga pentru ca am vazut un film trist care mi-a amintit de el.In plus am ajuns sa fac lucruri pe care in mod obisnuit nu le-as face.De exemplu, azi la serviciu am incalcat doua reguli si apoi mi-am dat seama de ce am facut, dupa ce mi s-a atras atentia. Nici macar nu ar trebui sa stau mereu cu frica la serviciu, dar mereu am teama ca nu ma descurc, desi nu ar trebui sa fie o mare greutate pentru o fata ca mine, care a absolvit o facultate, sa fie lucrator comercial.Si sunt tot mai agitata, uneori ma cuprinde o furie fara limite din cele mai mici lucruri si injur si fac lucrurile doar de dragul de a le face, nu mai am constiinta muncii.Mereu cand trebuie sa merg la munca ma simt de parca ar trebui sa merg la liceu sau la facultate, care devenisera adevarate corvoade pentru mine, deoarece colegii mereu radeau de mine ca sunt timida ori profitau de bunatatea mea.Ma simteam atacata fara motiv, nedreptatita si nu stiam cum sa raspund.Nu vreau sa continui asa.Vreau sa fiu si eu cu adevarat fericita, sa nu mai fac prostii si sa am si eu o relatie adevarata, nu doar sex.Am 27 de ani si ma sperie gandul ca mi se duc pe apa sambetei tot mai multe sanse de a avea o relatie cu fiecare an ce trece.Era sa uit sa dau toate detaliile problemei, dar le voi da ca in formularul de aici scrie ca trebuie.Nu am afectiuni psihice in familie.Cu membrii familiei ma inteleg bine, dar mereu ma plang la ei cand am o problema si am impresia ca s-au plictisit, desi nu mi-au spus, pentru ca aproape de fiecare data cand vreau sa vorbesc cu ei de la un timp, ei vorbesc la telefon cu mine 5-10 minute (vorbim la telefon ca nu locuim in acelasi oras, ci departe) si apoi imi spun o scuza si inchid.Cum as putea sa ma schimb daca nu-mi permit un psiholog vreo cateva luni?Va rog, ajutati-ma.

Nu trebuie sa te schimbi radical, iti poti pune-n ordine prioritatile, si sa te tii de ele.Dar nu intr-o maniera tensionata.Cand ajungi intr-un punct mort, da-ti un ragaz si ia-o de la capat.Tu cred ca nu ti-ai traversat cum trebuie perioada aia de dupa adolescenta in care sa-ti pui lucrurile la ;unct, dar asta nu e o problema pentru ca o poti recupera.Batrana si pierduta nu esti, serviciu ai, sanatoasa esti, familie ok, deci infrastructura este solida, acum depinde de tine sa-ti gasesti calea.Cum? Doar tu stii.Ca sfat ar fi sa te duci la sedinte de dezvoltare personala, iar daca nu-ti perimiti, fa rost de carti, ca acum se gasesc peste tot, pe toate drumurile.

imi dau seama ca ai realizat exact care este problema ta… si anume relatia cu tatal tau (ma refer la relatia interioara). Mi se pare logic sa nu poti sa ai o relatie afectiva cu un barbat cand tie iti este teama sa nu iti ‘superi tatal’. Din experienta mea este foarte dificil sa iti ‘rezolvi’ aceasta relatie interioara singura, mai ales si in timp util. Incearca sa gasesti totusi un terapeut cu care sa te vezi macar o data la 2 saptamani. Se poate, succes!

Relatia parintilor tai se proiecteaza in relatiile tale cu barbatii asa cum probabil ai remarcat si singura. Se pare din cele scrise de tine ca ai ajuns intr-un punct in care o interventie terapeutica ar fi salutara. Aceasta te-ar ajuta sa constientizezisi sa corectezi tiparele. Iar momentul in care vei apela la un terapeut este in stransa legatura cu dorinta ta de a rezolva problema. Cu cat mai repede cu atat mai bine!

Mesaj:
Am fiica de 33 ani,ce convietuieste cu un tanar apropiat de varsta,care a facut,insa,pasul spre casatoria ce se va oficia anul viitor.In momentul de fata,fata noastra a fost diagnosticata cu depresie si se afla sub tratament medicamentos si de consiliere.Dupa spusele terapeutului depresia s/a instalat pe fondul unei probleme somatice la nivelul stomacului,dar nu numai.Ea acuza aceasta stare pe fondul unei adolescente furtunoase care a facut/o sa plece de acasa pe la 15/16 ani din cauza lipsei atentiei din partea noastra ca parinti.Eu,la randul meu,in acea perioada,am facut o usoara depresie,urmarita medical, pentru ca nu am inteles actiunile e.Toate interventiile noastre de a intregi familia,in diferite etape,au fost nule.Mi/am asumat aceasta stare si am incercat sa/i oferim toate conditiile pentru a continua scoala si a/si trai viata in siguranta(am cumparat apartament,am sustinut financiara,etc).Dupa 2 ani de plata a taxelor scolare, intretinerea ei si a prietenului cu care locuia la acel moment, am aflat ca nu a fost nici o ora la facultate si am suspendat tot.S/a descurcat pe fortele proprii,cu mare efort fizic care i/ar fi declansat gastrita.Legatura cu noi a fost sporadica,noi pastrand distanta,fara sa ne amestecam in viata personala a ei, desi nu eram de acord cu multe din actiunile ei.Acum nu stiu cum sa o ajut sa treaca peste aceasta depresie,dar mai ales nu stiu daca este momentul unei casatorii sau cum sa gestionez faza,cand viitorul ginere este extrem de distant cu noi/ne acuza ca nu am fost fizic langa fata noastra cand a avut nevoie de ingrijiri medicale,permanent pesimist,nesociabil,somnoros,extrem de fricos cu starile ei,etc.Financiar isi permit peste medie.Daca inainte nu puteam purta nici o discutie cu ea, deoarece o apuca plansul,acum,putem vorbi multe, dar tot imi cenzurez sfaturile pentru a nu intra in viata ei personala.Oricum noi vedem alftel lucrurile,dar nu inseamna ca sunt si corecte.Cum ar trebui sa ne comportam cu viitorul ginere?Dar cu ea?

avand vedere ca vorbim despre fata Dvs. indicat ar fi ca atentia sa fie focalizata catre procesul ei terapeutic, care, in timp, ii va oferi stabilitatea de a lua deciziile cele mai bune pentru ea si viitorul ei. Inteleg grija Dvs. insa decizia ramane a ei. Incercati sa o incurajati mai intai doar catre terapie; cand apare urmatoarea faza fiti alaturi de a (imi imaginez ca asta si are nevoie – daca nu, macar aflati ce nevoi are si incercati sa le sustineti, asa cum puteti). Succes!

Doamna draga, sfaturile sunt foarte bine venite, atunci cand sunt cerute. Daca stati de-o parte, fara sa-i spuneti fiicei ca sunteti alaturi de ea si fara sa-i spuneti ca daca are nevoie de un sfat sunteti gata sa i-l oferiti, atunci s-ar putea sa se simta neglijata, cum probabil s-a mai simtit atunci cand ati decis sa mentineti distanta. Daca a fost diagnosticata cu depresie, atunci are nevoie de sustinerea dumneavoastra si de validare, mai mult ca oricand. Si nu cred ca din cauza gastritei a facut depresie, ci… mai degraba din cauza anxietatii si a stresului (de pe vremea cand ati lasat-o singura) a facut si gastrita. Cu siguranta ca acea anxietate nu s-a vindecat si, de obicei ea vine la pachet si cu depresie, atunci cand e persistenta, pe fondul unor probleme de viata. Asa ca o puteti interba ce nelinisti are si ce nevoi are; o puteti asigura de sustinerea, dar si de aprecierea dumneavoastra, indiferent ce decizii va lua in viitor. Apoi, daca a luat decizia de casatorie cu acel barbat, o puteti intreba daca s-a gandit bine sau simte nevoia de inca putin timp de gandire. Nu incercati sa o influentati, pentru ca va trebui sa va asumati si consecintele si responsabilitatea lor, in cazul in care va actiona potrivit criteriilor dumneavoastra si nu ale ei. Iar daca viitorul ginere este fricos, asa cum spuneti, legat de starile ei, inseamna ca ii pasa, si nu vrea sa o pasca nici un pericol; dar nu stie cum sa evite un posibil pericol. Ca este "nesociabil"… poate cu dumneavoastra, chiar recunoasteti ca este distant cu dumneavoastra. Asta e in functie de ce fel de prezentare a socotit fiica dumneavoastra sa va faca, dar si in functie de ce fel de feed-back-uri a primit el din partea dumneavoastra. Si daca e somnoros, poate ca momentul vizitei dumneavoastra nu este cel mai potrivit. Nu incercati sa ii impuneti valorile dumneavoastra si nici nu i le desconsiderati pe ale lui. Daca ii respectati sistemul de valori, in functie de care va avea si anumite nevoi, atunci va fi liniste si pace. Si nu uitati: sfaturile sunt bine venite DOAR atunci cand sunt cerute! Numai bie!

Mesaj:
buna! ma numesc Eva si am 29 de ani. In urma cu patru ani am inatlnit pe cineva, care este casatorit si are doi copii, eu nu am fost niciodata casatorita si nu am avut niciodata o relatie serioasa. A fost o chestiune de alegere, pentru ca nu am un exemplu prea bun in familie, eu mi-as dori sa fiu casatorita dar nu din interes sau plictiseala, ci doar din dragoste. Doresc sa spun ca eu am fost atenta la toate persoanele pe care le-am intalnit.
Nu as putea sa accept niciodata o casatorie fara dragoste, adica falsa.
L-am cunoscut din greseala, adica el venise ca sa imi ceara sa fac ceva si eu nu am vrut, de ordin profesional, nimic altceva si oricum a iesit urat.
Intre timp el dupa ce m-a cunoscut pe mine a mai facut un copil, desi situatia s-a schimbat fata de mine.
Eu nu pot sa accept casatoria lui si faptul ca are doi copii. Decizia de a nu ma casatori decat din dragoste, a fost luat si in urma unor experiente personale foarte urate.
Dar nici nu pot sa tolerez rugamintile fata de mine ca de fapt a fost altfel, ca de fapt el nu s-a culcat cu ea si copilul cum a aparut? Toata lumea greseste, doar ca eu tot timpul am avut grija sa nu fac greseli de acest gen.
Ma deranjeaza prezenta lui si minciuna si as vrea sa-l tin cat mai departe!

Ce anume vrei tu de fapt, ca nu reiese din povestioara nimic ,sau poate nu am inteles eu?

Ai sau nu ai o relatie cu barbatul asta?

Din cele scrise de vs. eu inteleg ca exista anumite aspecte cu care nu sunteti de acord si ca vreti sa il indepartati. Daca este asa atunci de ce nu puteti accepta casatoria si copiii lui? Puteti apela la un terapeut pentru a va stabili prioritatile si a intelege de ce anume simtiti aceste lucruri.

Ai 29 de ani. Singurul lucu in viata asta a noastra pe care daca il pierdem nu-l mai putem recupera este TIMPUL…Si din alta perspectiva: iti doresti Craciunuri, sarbatori in singuratate? Asta este ce crezi ca meriti? Cred ca fiecare, deci si tu, ai dreptul la un partener al TAU, care sa te implineasca si cu care sa evoluezi, impreuna, trecand prin toate incercarile vietii. De ce te-ai lasa folosita si irosita cand poti sa fi iubita si adorata?

Si intrebarea ta este….?!

senzatia mea este ca vorbesti despre un atasament de acest individ, un atasament nu foarte clar in ceea ce priveste relatia cu el. Simt de asemenea un conflict intre a-l avea aproape si al indeparta (din cauza prezentei deranjate si a faptului ca te minte). Toate acestea ma fac sa ma gandesc la intrebarea ‘imi doresc o relatie ideala (pt mine) cu acest individ, sau defapt doar cauta si imi doresc relatia ideala in sine’. Este putin neclar ce simti cu adevarat din ce ne-ai scris. Ma gandesc de asemenea ca ti-ar prinde bine sa incepi o relatie terapeutica in care sa explorezi aceste sentimente si nevoie din prezentul tau. Se poate, succes!

‘Ma deranjeaza prezenta lui si minciuna si as vrea sa-l tin cat mai departe!”

Suntem de acord!

Mesaj:
Baietelul meu de 5 ani refuza cu urlete si plansete sa mearga la gradinita.Anul trecut a mers si nu am avut nici o problema cu el, la un moment dat educatoarea l-a tras de ureche dar si asa nu a avut problem sa stea la gradinita.Anul acesta l-am mutat la alta educatoare potrivit varstei sale la care a stat 4 zile si a inceput sa inventeze scuze ca: ma doare gatul,burtica si plangea ca si cum ar fi adevarat.L-am schimbat inapoi la educatoarea de dinainte,el a vrut si a fost de accord, a stat 2 zile si acum zice ca nu vrea sa se duca deoarece l-a tras de ureche anul trecut.I-am luat jucariile si I-am zis ca le primeste inapoi cande se duce la gradinita, nu are voie decat jumatate de ora la televizor si nici asa nu vrea.La el ca nu vrea inseamna urlete ,tipete si plansete.Am fost cu el la psihologul scolii si nu mai vrea nici acolo sa mearga, la fel urla.La toate aceste doamne zice ca nu ii place de ele.Ce pot face?

Copilul are dreptate. Nu-i plac acele doamne. El stie mai bine de ce si daca ai stii si tu, ai vedea ca are dreptate. Ce poti sa faci? Sa-l duci la alt terapeut, din afara gradinitei, la un terapeut specializat pe copii. Daca insisti sa mearga unde nu vrea, o sa transforme plansul in boala. Sa stii ca este foarte posibil ca pe copil sa-l doara burtica atunci cand nu vrea sa mearga la gradi. Se numeste somatizare si nu este o inventie. Atentie, deci!

Daca pleci de la ideea ca copilul inventeaza stari sau situatii nu vei putea fi atenta la nevoile lui si la starile lui autentice. Ascute ti simturile. O mama isi cunoadte f bine copilul. Cauta informatii despre doamna educatoare de la alti parinti despre starile altor copii si despre gradul de acceptare general. Este f posibil ca starea de confort sau disconfort zilnica din acea gradinita sa fie cheia. Mare atentie. Si da… căutati un alt psiholog care sa nu fie subiectiv, coleg cu cadrele din gradinita. Pe de alta parte , ascultati cu mare atentie in joc ceea ce copilul va spune ca se intampla zilnic la gradi.incurajati l sa vorbeasca despre asta.

Sunt psihologi si barbati. Poate comunica mai usor cu acestia. Este imprtant pentru dezvoltarea lui ulterioara ca aceasta situatie sa fie rezolvata cat mai curand.

Un comportament neadecvat nu apare din cauza ca cel mic este rau, el cand plange si tipa , de fapt vrea sa-ti comunice ceva si nu stie cum sa o faca. Sunt sigura ca are probleme la gradinita , mai ales ca spuneti ca a fost tras de ureche . Mai nou , educatoarele ne educa copiii cu bataia , si nu este un caz singular . Respingerea lui este vis-a-vis de educatoarea care l-a tratat necorespunzator , si acum micutului ii este teama ca experienta s-ar putea repeta . Tratati-l cu blandete , initiati un joc in timpul caruia , cu tact , sa aflati care a fost problema , ce l-a deranjat la educatoare . Daca dvs consideti necesar , sa-l vada un psiholog , dar nu cel al gradinitei . M-am convins pe propria mea piele ca , interesul poarta fesul .

S-au intamplat unele lucruri la gradinita, exista niste motive pentru care copilul dumneavoastra refuza sa mai mearga acolo, mai mult chiar pedepsindu-l pentru ca nu vrea sa mearga intr-un loc unde nu se simte bine, nu il ajutati, ci doar ii agravati starea , se poate imbolnavi! Cereti ajutorul unui specialist !

Mesaj:
Buna. Sunt un baiat de 20 de ani care este la facultate in alt oras decat in cel natal. Un an l-am facut la alta in orasul natal dar nu mi-a prea placut si am renuntat ca sa vin aici. Am o prietena frumoasa din Belgia cu care vorbesc de 2 ani. La sfarsitul celor 3 ani de facultate care trebuie sa-i fac as vrea sa ma duc sa o intalnesc fata in fata. Am discutat si cu parintii mei despre asta, iar mama nu prea a avut o reactie pozitiva, insa tata a fost mai intelegator. Fata a spus ca o sa ma astepte acesti 3 ani fiindca ma iubeste si nu vrea sa gaseasca un baiat belgian fiindca toti cei de acolo o dezamagesc. Stiu ca totul este rezolvat si la locul lui, insa eu tot ma simt trist si as vrea sa plang. Nici nu stiu cum sa descriu acest sentiment. Ceva mix intre suparare si frustrare. As vrea sa ma intorc in orasul meu natal si sa lucrez si sa strang bani ca sa o pot vedea mai repede insa nu prea as vrea sa-i dezamagesc pe ai mei mai tare, iar toti imi spun sa continui faculta . Nu stiu ce sa fac. Nu stiu de ce ma simt asa. Poate sa ma ajute si pe mine cineva? Va rog mult de tot!

N-ai vazut-o pana acum deloc?

Poti sa-i propui ei sa faca o excursie in Romania, de Mos Nicolae, de exemplu. Puteti merge la o cabana, ca sa fiti singuri, sau ii poti prezenta plaiurile pe care le cunosti cel mai bine. De ce sa astepti 3 ani? de ce sa renunti la facultate ca sa strangi bani?

in prima faza pare sa rezolve o intrevedere ‘live’ multe lucruri. Poate puteti colabora la o vizita ai ei, macar de ar fi turistica. Think about it . Succes!

Mesaj:
Buna ziua,In acest week-end in timp ce imi plimbam catelul de dimineata, mi s-a intamplat un lucru orobil pe care nu stiu cum sa il … procesez ca sa nu aiba urmari asupra psihicului.
Am auzit la un moment dat in spatele meu un sunet care m-a intrigat, parea sa fie un hohot de plans … m-am intors si am vazut un boschetar la vreo 300 m de mine care isi acoperise gura cu palmele, parea mai degraba sa rada. M-am intors repede sa nu vada ca ma uit la el si mi-am vazut mai departe de plimbare.
La un moment dat m-am simtit stropita cu un lichid cald care m-a udat din cap pana in picioare. M-am intors sa vad ce s-a intamplat si l-am gasit pe acel boschetar cu o sticla de platic taiata, goala, in mana … a spus ceva-nu am inteles ce si apoi s-a indepartat. M-a izbit un miros puternic de fecale si am realizat ca sunt plina de … excremente pe pantaloni, pe adidasi,pe geaca, pe geanta si chiar si catelul era murdar pe spate. Am simtit ca mi se face rau si de scraba dar si de anormalul situatiei, de aberatia faptului implinit. M-am grabit sa ajung acasa dar tot mi-a luat o 1/2 ora pana am ajuns iar pe strada am povestit la 4 persoane ce mi s-a intamplat, persoane care se opreau sa admire catelul.. Nu stiam ce sa fac cu hainele, sa le arunc direct sau sa le spal ? Mi-a fost greu sa imi arunc hainele dar le-am bagat la 90 de grade, 3 ore in masina de spalat (bineinteles ca unele s-au stricat si le-am aruncat ulterior ..) Acasa m-am bagat imediat la dus si am spalat si ca
inele dar tot mi se parea ca nu este suficient, tot mi se parea ca miroase peste tot a fecale … De sambata ma gandesc tot timpul la aceasta intamplare si desi imi tot repet ca nu era decat un biet om nebun, tot nu pot sa scap de aceste ganduri si ma intreb de ce mi s-a intamplat mie asa ceva … Anul acesta am avut o depresie puternica, cu anxietate, insomnie si atacuri de panica, abia imi revenisem. Acum mi-e frica sa nu imi reapara acele stari groaznice pentru ca deja in acea zi m-a apucat o stare de depresie si imi venea sa plang… astazi sunt cam apatica si nu pot sa ma concentrez …
Cum sa ma gandesc la aceasta intamplare ca sa trec cu bine peste ea ?
Multumesc.

Ganduri rationale: 1. Era un biet om care chiar nu stia ce face. Daca stia ce face, atunci inseamna ca este lipsit de moralitate si asta este problema lui si va suporta consecintele. 2. Si eu am avut probleme emotionale anul acesta, iar manifestarile mele nu au fost comode pentru cei din jur; bietul om are probleme inca si asta este cauza comportamentului lui, comportament care s-a rasfrans asupra mea. 3. Oricine ar fi fost in acel loc, in acel moment ar fi patit la fel. 4. Este foarte, foarte, foarte neplacut ceea ce mi s-a intamplat, dar totusi nu este cel mai grav lucru (exista lucruri mult mai grave). 5. Este foarte, foarte, foarte scarbos ceea ce am avut pe haine, dar sunt situatii si mai scarboase. 6. Este singurul eveniment de acest gen, din viata mea, deci… probabilitatea de a se repeta, este scazuta. 7. Voi fi ceva mai vigilenta pe viitor, atunci cand voi observa astfel de oameni, pentru a reduce la minim probabilitatea ca astfel de evenimente sa se repete. 8. In cazul in care nu voi putea impiedica si voi fi luata prin surprindere, ma voi adresa politiei si ma voi interesa la medici care sunt substantele care dezinfecteaza cel mai bine. 9. Este de dorit ca acesta situatie sa nu se fi intamplat, dar daca realitatea m-a varat in ea, inseamna ca nu am control suprem asupra realitatii, pentru ca nu sunt Dumnezeu, si accept acest lucru. 10. Acest lucru s-a intamplat, dar a si trecut; nu pot sa ma lupt cu faptele care au trecut, pentru ca nu mai pot schimba nimic. 11. Nu merita sa ma gandesc la nesfarsit la acest eveniment care nu a depins de mine, pentru ca pierd timp pretios si energie, pe care le pot investi in lucruri cu adevarat importante, care imi aduc beneficii. Si mai sunt un milon de ganduri rationale, poate vor mai interveni si alti colegi.

Animalele nu rad, ele inteleg gravitatea vietii. Aceastra este deosebirea dintre acel om si cainele dumneavoastra. Este normal sa va simtiti asa si probail multi din cei care va citesc patania au trecut prin situatii mai mult sau mai putin asemanatoare insa nu au curajul sa o spuna. Dumneavoastra insa l-ati gasit si personal apreciez asta. Cum sa faci fata unui om care nu este normal la cap ? Pentru asta iti trebuie ceva antrenament la Spitalul 9 sau macar o alura sau o forta fizica superioara. NU aveati de unde sa le aveti. In schimb erati in covalescenta dupa o perioada pe care tocmai o depasiseti cu greu. Acum, prin asociere riscati sa reintoarceti atacurile de panica. Cum ar fi fost daca in loc sa va intoarceti l-ati fi infruntat ? Expertii in criminologie spun ca nu poti deveni victima decat daca tu permiti asta. Dar ca sa nu permiti asta iti tebuie mentalitate de luptator, indiferent cat de insignifiant ai parea in fata agresorului. Nu aveati cum sa aveti o astfel de reactie in situatia dumneavoastra. Un prim pas totusi ati facut. Ati avut curajul de a descrie intamplarea public. Ce ar trebui facut mai departe ? Continuati tot asa. Fara a fi tendentioasa, aluziva, ironica sau agresiva in relatia cu cei din jurul dumeavoastra, exprimati-va dorintele, nevoile, simtamintele luand in calcul si pe ale acestora insa nu cedati doar pentru a pastra linistea, convenienta, etc. Atfel incetul cu incetul, veti considera normal sa nu mai intoarceti spatele nici unei situatii de viata si tot o data sa va eliberatri de teama abordarii frontale a oricarui gen de probleme. Veti invata incet si cu perseverenta, sa faceti cunoscute celorlalte persoane granitele permise de dumneaviastra in realtia cu ei si tot o data va veti simti securizata in abordarea directa a problemelor de viata, indiferent de matura acestora. Daca simptomele descrise se agtraveaza consider ca este neaparat necesara consultarea unui psihoterapeut. Sunt lucruri ce tin de practica terapeutica si care nu se pot dezvalui sub forma de sfat bine intentionat la o discutie pe net, caci pe langa a stii este la fel de important si cum sa faci.

va ineleg si accept ce ati simtit insa ma gandesc ca ati avea nevoie de o discutie mai larga pe aceasta tema, mai ales tinand cont de antecedentele Dvs. recente. Daca nu ati fost sa discutati cu un psihoterapeut, atunci ar fi bine sa o faceti (sigur se lamuresc lucrurile), daca ati fost… reveniti la el/ea si reluati. Nu este nevoie sa va faceti griji ‘aiurea’. Succes!