Mesaj:
buna ziua.sunt cuprins de un amalgam de ganduri si o stare sufleteasca ce ma macina din interior.am apelat la ajutorul dumneavoastra in speranta ca voi primi un raspuns ferm.in data de 25 iulie a acestui an, am cunoscut o femeie…casatorita.de aceeasi varsta cu mine,26 de ani.totul a inceput de la abordarea ei.dupa cum spuneam,este casatorita de 10 ani,are un copil de 8 ani si un sot care este cu 10 ani mai mare decat ea.am fost la ea la terasa din fata magazinului,proprietate personala, pentru a consuma ceva impreuna cu prietenii mei.in zilele urmatoare cand m-am dus singur la ea,cerea informatii despre mine,imi punea felurite intrebari.am plecat acasa si apoi m-am trezit cu o cerere de prietenie pe facebook de la o persoana care initial nu am stiut cine este,pt ca nu avea identitate.dupa ce m-a tinut putin in tensiune,mi-a spus cine este.m-a chemat la ea in timp ce sotul ei era plecat la serviciu.ne-am sarutat,ne-am tinut in brate,asta a fost dorinta ei.mi-a cerut numarul de telefon,i l-am dat dar nu aveam credit.ea mi l-a incarcat,ea imi facea toate poftele,nu imi lua bani pe consumatie si multe altele.am inceput de atunci sa ne vedem zilnic si sa fim alaturi de cate ori pleca sotul ei de acasa.a inceput sa se ataseze de mine treptat treptat si eu de ea.ne povesteam totul unul altuia.povestea ei nu este una fericita.toata copilaria a fost maltratata de tatal sau care este si in ziua de astazi un alcoolic,scandalagiu,afemeiat care ii face zile negre si mamei sale.a trebuit sa plece de la 16 ani de acasa pentru a scapa din acel calvar dar a dat peste acest om care ii este sot de 10 ani si este foarte posesiv si gelos.zi de zi o cearta,ii reproseaza orice,nu poate face un pas fara stirea lui,nici pe mama si pe surorile sale nu le poate vizita fara el.ea daca merge la scoala,trimite si baietelul cu ea.din cauza sotului nu si-a terminat nici liceul.cand lucreaza in tura de noapte,o suna sa vada ce face si cere baiatul la telefon.mi-a povestit ca se simte sufocata din cauza crizelor lui de gelozie si a posesivitatii.eu avand o fire emotiva,m-am indragostit iremediabil de ea si la un moment dat i-am spus ca nu mai pot accepta situatia cu sotul sau si sa gaseasca o solutie sa ne intalnim si in afara magazinului sau ,ori nu ne vom mai vedea deloc pentru ca e absurd ca toata ziua sa ne iubim si apoi sa o stiu ca se culca cu sotul ei seara..si ea imi spunea ca ma iubeste,zambea de cate ori ma vedea,dar mi-a spus ca nu poate face nimic momentan pentru ca nu poate face nicio miscare din cauza sotului si sa o inteleg,ca nu vrea sa ne despartim pentru ca nu suporta despartirile si vede asta ca pe o pauza.recunosc ca eu i-am facut multe crize de gelozie si o acuzam ca are pe cineva,ii ceream telefonul sa ma uit prin el,multe chestii care o afectau si mi-a spus ca are o situatie acasa care o termina psihic si nu mai vrea una.eu nu am ascultat-o,am tot presat-o sa ne intalnim in particular,am inceput sa ne vorbim mai rar,pe la ea nu prea m-am mai dus in ultima perioada,mi-a cerut sa o sterg din lista de facebook si sa o las in pace pentru ca vrea sa isi continue viata alaturi de familia ei si are multe planuri de viitor.am sters-o din lista de facebook,la telefon nu am cautat-o dar a doua zi m-a sunat ea sa vada ce fac.eu fiind orgolios i-am vorbit arogant si apoi incet incet,relatia noastra s-a racit.daca am vazut ca nu mai da niciun semn,am incercat sa stau de vorba cu ea.m-am dus la ea la magazin si este foarte distanta.mi-a trimis un mesaj in care mi-a spus sa nu o enervez si sa o las in pace,sa nu devin stresant pentru ca ea nu vrea sa mai auda de mine si m-a blocat si pe facebook.deci nu mai tinem legatura deloc acum.oare ma uraste,nu m-a iubit asa cum spunea sau e doar ceva de moment pentru ea?am pierdut-o ?am nevoie de sfaturi urgent,va multumesc.daca am omis ceva detalii importante,o sa vi le spun.

Din ce am inteles,te-a folosit,acum sa plictisit sau a gasit alta tinta.Viata iei nu erea asa de grea din moment ce la inceput ti-a cumparat favoruri si putea sa se vada cu tine in ciuda sotului gelos.Trebui sa iti vezi de viata mai departe si sa o uiti . Daca e greu consulta un psiholog.O zi buna.

Care este diferenta dintre comportamentul tau si cel al sotului ? Cum s-ar spune in AT ea nu a facut decat sa-si confirme propriul scenariu inconstient de viata prin alegerea pe care a facut-o. Atunci cand la mijloc este soarta unui copil crezi ca este usor sa-ti asumi responsabiltatea divortului oferindu-i un viitor incert? Te-ai gandit la asta ? Ce cunosti despre psihologia feminina ? Despre nevoia de securitate afectiva si importanta ei in viata unei femei ai auzit ? Toate incercarile ne sunt date pentru a invata si a evolua iar asumarea responsabilitatii este testul ca am depasit incercarea. Priveste cu sinceritate in tine, de la distanta, prin comentarii pe facebook nu se poate face asta. Ceeace te roade acum nu contine si altceva in afara de iubire dezinteresata ? Cum ar fi ceva ce tine de amorul propriu ranit ? Sfaturi ai primit si de la parinti si care este rezultatul ? Ori apuci taurul de coarne si faci un curs de dezvoltare personala ori vei ramane si tu in propriul scenariu de viata iar evolutia va avea loc dupa cum vezi prin socuri. Chiar si asa s-ar putea sa alegi din explicatiile date, doar ceeace convine sufletului tau spre propria oblojire, caci acesta este rolul mecanismelor de aparare, "viata este rea", "toate femeile sunt c…." sunt cele mai usoare concluzii pe care le-ai putea trage pentru a nu suferi si tot o data a nu schimba nimic in felul in care vezi viata. Tu decizi ce vrei sa faci cu viata ta, tu trebuie sa vrei sa faci efort constatnt pentru a invata si schimba ceva in tine. Un sfat sau doua pe net nu-ti dau decat o orientare, restul depinde de tine.

Ce fel de femeie e aceea care isi inseala sotul si isi plateste amantul ? Ce fel de om poate sa iubeasca cu adevarat o astfel de femeie ? Durerea despartirii e doar dependenta de iluzie.

O posibila varianta ar fi ceva de genul, "daca tot am ales sa sufar in aceasta casnicie dar nu as renunta nici la avantaje, insa nu mai suport nici scenele de gelozie pe nedrept, si poate mai mult de atat, macar sa stiu ca le merit". iar in final o decizie care sa o mentina in vechul scenariu "toti barbatii sunt orgoliosi, aroganti…" gaseste mintea omului cai compensatorii non stop. Evident ca adevarul poate fi si altul. Cine poate baga mana in foc ?

Nimeni nu stie ce aduce viitorul… nici chiar noi. Dar daca chiar vrei o predictie, uite-o: da, ai pierdut-o. Insa doar in terminologia ta ai pierdut-o, pentru ca, in mod real, tu nu ai avut-o; deci nu ai avut ce pierde. Mai corect ar fi fost sa ne ceri o predictie de genul: "va fi vreodata a mea?" Iar, in acest caz, poate picam in plasa si ne transformam (cativa) in ghicitori. Poate ca ai gresit site-ul. Mai intereseaza-te, poate gasesti si site-uri cu ghicitori profesionisti, de la care poti primi pareri pertinente, in ceea ce priveste viitorul. In speranta ca ai simtit umorul, iti doresc minte limpede. Succes!

Mda, despre asumarea rolului de "tata" pentru fetita nu am prea citit, atunci cat de mare si dezinteresata este iubirea ta ? Ti-ai asuma un viitor in care, pe parcursul vietii vine taticul la usa privindu-te in ochi cerandu-si dreptul legal de asi vizita pe fata ? Dar nunta cu doi tatici ? Desi poate pare mai dura decat prevede "legea lerapiei", interventia lui Clau si a mea, este facuta cu intentia de reusi sa-ti creeze o persepectiva mai ampla asupra unui insight pe care ar terbui sa-l ai, pentru ca sa intelegi cu adevarat ce ai pierdut. Nu comentez faptul ca toti cei care te citim ne interzicem a ne imaginea cum ar arata scrisoarea vietii celeleilate persoane, a copilului, a tatalui si/sau care ar fi "beneficiile ascunse" ale fiecaruia din voi, in dorinta lor de a nu schimba sau dimpotriva a "recupera" o situatie de viata complicata. A cere un sfat in favoarea ta, intr-o asemenea conjunctura, este ca si cum i-ai cere psihologului sa-si asume in locul tau in fata lui Dumnezeu, suferintele provocate ulterior copilului si parintilor de drept. In terapie ai fii condus in asa fel incat tu singur sa ajungi a vede intregul mozaic si multe alte probleme personale de rezolvat poate pe langa asta. Astfel mecanismele tale de aparare nu s-ar mai fi opus ca la un simplu sfat venit din partea altcuiva, caci de lumina ce vine din interior nu ne putem feri.

Mesaj:
Buna ziua! Am 24 de ani si nu stiu ce ar trebui sa fac ca sa pot sa imi continui viata. In copilarie nu m-am simtit niciodata un copil iubit si toata viata am cautat afectiune. In urma cu 5 ani am trait cea mai frumoasa poveste de dragoste si am simtit pentru prima data ca am pentru ce sa traiesc, asa ca ultimi 5 ani i-am dedicat baiatului respectiv, insa cam de un an atitudinea lui s-a schimbat total. Inainte ma adora, iar acum orice as face e gresit si imi spune mereu ca eu nu mai sunt persoana de care s-a indragostit si ca ar trebui sa il recuceresc. De cand au inceput aceste probleme simt ca am pierdut tot ce mai aveam si ca viata mea nu mai are rost. Ma simt inutila si simt mereu ca orice as face nu este suficient de bine. Nu stiu ce ar trebui sa fac in continuare. Va rog ajutati-ma cu un sfat!

Cred ca e nevoie de o retrospectivă. Sigur nu ai primit mai mult decât ai oferit?

un sfat ar fi sa gasesti un psihoterapeut impreuna cu care sa te simti confortabil si sa incep sa explorezi aceasta relatie. Lucrurile sunt mult mai profunde decat putem elabora pe net. Succes, se poate!

Mesaj:
Buna ziua,
problema mea ar fi legata de relatia cu partenerul de viata.
inainte sa va scriu care e mai exact problema, incep cu descrierea mea.
La varsta de 15 ani am fost abuzata sexual de unchiul meu(acum am 31 de ani).
nu am spus nimanui de trauma prin care am trecut din cauza ca mi-a fost frica,am trecut singura peste si la varsta de 19 ani am avut prima relatie pe care am vrut- eu!
in penultima mea relatie am avut probleme el fiind extrem de gelos fara nici un motiv si aveam multe certuri, in aceasta perioada eu nefiind geloasa aceasta relatie a durat 8 ani dupa care am inceput relatia in care sunt acum.
in prezent traiesc cu o persoana de un an de zile pe care o iubesc foarte mult si el simte la fel.
la inceputul relatiei a fost totul bine dar pe parcurs am devenit extrem de geloasa, acest lucru cauzand problemele relatiei, simt in momentul in care suntem in public, ma enervez foarte tare si sunt non stop cu ochii pe el, daca mi se pare ca a avut contact vizual cu o femei chear si pentru o secunda ma simt ca nu as fi buna pentru el, ca el ar vrea mai mult si simt ca-l urasc in acele momente si nu simt siguranta, cu totul ca imi demonstreaza zi de zi cat tine la mine si cat ma iubeste ca isi doreste viata langa mine, si ca nu exist alta inafara mea, in momentele de gelozie uit aceste lucruri, indiferent ce mi-ar spune el am dubii, nu l-am prins nici o data nici macar vorbind cu alta si imi arata ca nici nu ar vrea sa faca acest lucru.
va rog sa imi dati o solutie la problema mea deoarece imi este frica sa nu il pierd.
va multumesc anticipat
cu respect

o solutie ar fi psihoterapia de lunga durata. In asemnea caz este posibil sa fie vorba despre nevoia puternica de a avea o relatie autentica, mutuala, care insa poate sa fie afectata de trauma suferita in trecut. Este mult de explorat si v-as recomanda sa nu ezitati. Succes!

Mesaj:
Buna ziua, va salut cu respect si va adresez urmatoarea intrebare: ce trebuie sa fac ca sa pot trece peste niste intamplari din viata care-mi bantuiesc trecutul? care-mi distrug viata amoroasa,ce as putea sa fac ca sa-mi pot sterge din minte trecutul? M-ar ajuta foarte mult raspunsul dvs. Multumesc,o zi buna!

Secretul nu sta in a-ti sterge din minte trecutul. Nimeni nu spala creiere. Eventual un accident vascular cerebral masiv, daca vrei. Secretul consta in a invata sa traiesti fericit chiar si cu acele traume din trecut. Pentru asta, ai nevoie sa mergi la un psihoterapeut. O alta cale…nu prea exista, decat aceea de a putea sa faci tu singur asta, fara ajutorul unui psihoterapeut, lucru care din punctul meu de vedere este aproape imposibil. Mult succes.

Un psihoterapeut ajuta la a transforma o trauma intr-o amintire

Un travaliu de genul acesta se intinde pe o perioada mai lunga, adica daca ai trait cu o trauma niste ani buni, atunci nu te astepta ca sa "restructurezi memoria" intr-o perioada scurta de timp! Mergi la un cabinet de psihoterapie, vezi ce ti se potriveste (psihanaliza sau psihoterapie), gaseste-ti terapeutul potrivit, inarmeaza-te cu rabdare si multa motivatie si o sa reusesti. Succes!

Iarta, uita si iubeste, Sunt multe tehnici care te pot ajuta – meditatia, practicarea recunostintei, ho’oponopono etc. Citeste si aplica exercitiile din cartea "Magia" scrisa de Rhonda Byrne si vei simti diferenta. Si nu in ultimul rand, atentie la alimentatie, renunta la cafea, tutun, sucuri, fast food. Fa o cura de 3 luni cu Rhodiola Rosea – este o planta adaptogena care face minuni pentru organism. Experientele din trecut sunt niste lectii din care inveti ceva. Multumeste pentru lectia invatata si mergi mai departe. Scoate-ti din minte ideea ca ai probleme … vindecarea sta in puterile tale si numnai tu poti sa o faci. Dar retine, e un proces, nu se face instant. Pe final, mi-am adus aminte de o carte / film … "Poti sa-ti vindeci viata" , Louise Hay –> http://vimeo.com/27705519

Mesaj:
Buna ziua, am 46 de ani sunt casatorita , am doua fete de 25 respectiv 20 de ani.Ceam mare este profesoara , este maritata si are un baietel , cea mica este studenta in primul an la UNARTE.
Problema cu care ma confrunt sunt a aparut cred dupa un episod de tahicardie paroxistica rezolvata in sistem de urgenta la spital , acolo unde am crezut ca o sa mor..atunci cand tensiunea ajunsese la 7..apoi acum un an am avut un episod de vertij paroxistic cu tot ce tine de el..tot la spital rezolvat..! dr de inima m-a atentionat sa am grija pe unde merg..sa nu fiu in locuri izolate unde nu ajunge salvarea sa ma scoata din TPSV..de aici cred ca mi s-a declansat frica,..imi este frica sa nu mi se faca rau…nu pot sa mai conduc singura masina..si ma simt bine cand sunt cu cineva langa mine…daca nu..ma apuca ameteala..o stare de rau general..palpitatii…deranjat la stomac!! incerc mereu sa ma controlez si sa-mi spun ca nu are cum sa mi se faca rau…dar fratilor ajutati-ma..ca nu reusesc sa scap de aceasta frica!! vreau sa redevin femeia libera si fericita care sa mearga unde si cand vrea…si sa nu fiu o povara pentru familia mea!! ce pot sa fac?multumesc frumos

Ceea ce descrieti dvs.poate avea atat cauze medicale, cat si psihosomatice. Daca, dupa o serie de investigatii (cardiologie, endocrinologie, interne) medicul va spune ca totul este in regula cu organismul dvs.,adresati-va psihiatrului si/sau unui psihoterapeut pentru a invata sa controlati, sa intelegeti si sa diminuati anxietatea care va genereaza aceste stari. Numai bine.

Căutați un psihoterapeut care lucrează cu hipnoză și veți scăpa de această frică.

Theta healing va poate ajuta sa scapati de frici si fobii. http://andreafilip.com/blog-si-resurse/

Mesaj:
Buna ziua, am 46 de ani sunt casatorita , am doua fete de 25 respectiv 20 de ani.Ceam mare este profesoara , este maritata si are un baietel , cea mica este studenta in primul an la UNARTE.
Problema cu care ma confrunt sunt a aparut cred dupa un episod de tahicardie paroxistica rezolvata in sistem de urgenta la spital , acolo unde am crezut ca o sa mor..atunci cand tensiunea ajunsese la 7..apoi acum un an am avut un episod de vertij paroxistic cu tot ce tine de el..tot la spital rezolvat..! dr de inima m-a atentionat sa am grija pe unde merg..sa nu fiu in locuri izolate unde nu ajunge salvarea sa ma scoata din TPSV..de aici cred ca mi s-a declansat frica,..imi este frica sa nu mi se faca rau…nu pot sa mai conduc singura masina..si ma simt bine cand sunt cu cineva langa mine…daca nu..ma apuca ameteala..o stare de rau general..palpitatii…deranjat la stomac!! incerc mereu sa ma controlez si sa-mi spun ca nu are cum sa mi se faca rau…dar fratilor ajutati-ma..ca nu reusesc sa scap de aceasta frica!! vreau sa redevin femeia libera si fericita care sa mearga unde si cand vrea…si sa nu fiu o povara pentru familia mea!! ce pot sa fac?multumesc frumos

este firesc ca problemelor cu inima sa li se asocieze tulburari de panica. Ce va pot recomanda este sa consultati si un psihiatru pe aceasta tema a fricii si daca nu reusiti sa faceti fata cu un tratament, puteti suplini cu o consiliere/psihoterapie. Succes!

Mesaj:
Acum 3 ani am pierdut pe fata noastra de 28 ani (a avut cancer). pt a putea trece de durerea pierderii si de mulete intreberi fara raspunsuri mi-am impus sa uit, sa nu mai gandesc; dupa un an am incercat sa-mi revin si am facut greseala sa-l rog pe sotul meu sa ma ajute si de atunci a inceput calvarul; imi repeta intr-una ca eu nu gandesc, ca nu am minte, ca nu am creier, ca nu mi-am luat pastilele, tot ce fac nu este bine, nu am voie sa iau o hotarare, numai el are dreptate, eu nu sunt buna de nimic. azi mi-a zis ca el nu vrea sa ma mai suporte si daca continui asa imi scoate certificat de "om nesanatos" si ma interneaza in sanatoriu; incerc sa trec peste insulte sa-mi revin dar nu stiu cat mai rezist; am vrut de multe ori sa merg la psiholog dar imi dau seama ca atata timp cat el ma va face nebuna , imi spune intr-una ca nu gandesc, ca degeaba imi spune ca eu nu judec nu am nici o sansa; mi-e frica de el cand devine agrsiv, mi-e frica de el sa-i mai zic ceva, dar vreau sa fiu un om normal, care sa fie apreciat, sa nu i se mai intoarca fiecare vorba pe toate fetele, sa i se gaseasca cele mai mici greseli, daca nu gaseste ceva am ascuns, le fac intentionat. Spuneti-mi daca pot lua ceva pentru memorie pentru a-mi putea reveni memoria, daca merg la psiholog ce sanse am sa-mi revin cu un astfel de om.

ce va pot recomanda este o evaluare psihiatrica, pentru a avea parerea unui specialist in ceea ce priveste facultatile Dvs mintale, dupa care, daca este nevoie de tratament si/sau psihoterapie nu va pot recomanda decat sa nu mai ezitati. Succes!

Omul care cauta ajutor la psihiatru sau la psiholog nu este "nebun", acest termen nu mai exista astazi nici macar in manualele de specialitate. Acestea sunt profesii care va pot ajuta mult sa va reveniti din durerea pierderii pe care ati suferit-o. Apelati cu incredere la un psihiatru (el este medic si va poate prescrie si medicamente daca este nevoie) si la un psihoterapeut. Psihoterapia nu este un motiv de rusine, ci uneori, este chiar o necesitate. In tarile civilizate, oamenii au "psihoterapeutul meu" asa cum au "contabilul meu", "avocatul meu" sau "coafeza mea". V-ati jena sa mergeti la coafor atunci cand parul are nevoie de ingrijire? Psihiatrul si psihoterapeutul sunt acolo atunci cand sufletul are nevoie de ingrijire. Oare sufletul nu e la fel de important?

Încercați un tratament cu pulbere de Pelin (Artemisia Absinthium). Pt detalii vă aștept cu un mesaj îm privat.

Draga dna, pierderea pe care ati suferit-o dvstra a fost una foarte mare si e foarte firesc sa fiti afectata, cu atat mai mult cu cat ati incercat sa va impuneti sa uitati acest eveniment. Parerea mea este ca aveti nevoie sa parcurgeti etapele firesti de dupa doliu, insotita de un specialist(psiholog/psihoterapeut), pt ca apoi sa va reveniti, treptat. Nu este o solutie sa ne impunem sa uitam evenimentele dureroase (de aici si legatura cu pierderea memoriei), ci solutia este sa trecem prin ele insotiti (de persoane apropiate, de un specialist, etc.). Va pot insoti cu drag si in mod gratuit in acest demers, daca doriti, imi puteti scrie: consilierepsihologicaonline@yahoo.com

Dupa pierderea unui copil este normal sa treceti prin anumite stari neplacute.Fiecare membru din familie are propriul sau mod si ritm de vindecare.Daca sotul dumneavoastra nu simte sa se exteriorizeze asta nu inseamna ca si dumneavoastra trebuie sa faceti la fel.In alta ordine de idei, felul in care sotul dumneavoastra va vorbeste nu este tocmai cel mai indicat in situatia in care va aflati.Ar trebui sa comunicati mai mult cu acesta,sa ii spuneti ce va deranjeaza,sa va sustineti ca sa treceti impreuna peste aceasta pierdere.Observ ca dumneavoastra va este frica de acesta.Pe langa ca va este sot el ar trebui sa va fie si un prieten.

Mai întâi trebuie să conştientizaţi că toată agitaţia asta cu cercetarea, colectarea de fonduri, şi (pseudo)tratamentele pentru vindecarea cancerului este în general o eroare, sau mai simplu spus, o farsă. Articolele de aici (inclusiv cele ‘similare’) sunt un exemplu foarte evident. http://wp.me/p48646-25O Adică este de aşteptat ca în condiţiile în care oamenii sunt în competiţie pentru supravieţuire, să lupte cu arme ceva mai perfide decât cele clasice. Cum ar fi dezinformarea: deocamdată singurele remedii sunt citostaticele şi cobaltoterapia etc. Însă omul poate avea un moment de iluminare când înţelege cum funcţionează sistemul şi poate ieşi din toată această tragi-comedie.

Pentru a combate depresia, puteţi încerca Astaxantin http://www.suplimente.ro/blog/2011/05/astaxantina-antioxidant-natural/, doze mărite de niacină, vitamina E gama + seleniu organic + omega 3, şi cel mai la îndemână, eliminarea strictă a cerealelor şi laptelui. http://wp.me/p48646-d

Nu puteti vindeca o cauza ce nu va apartine. Daca si ceilati colegi ai sotului nu sunt buni de nimic, lucrurile incep sa devina si mai clare…

http://adrianbajenaru.ro/

Mesaj:
Buna ziua As vrea sa va adresez si eu o intrebare daca se poate : Eu sunt cu un baiat de 4 ani iar de un an de zile locuim impreuna.La inceput,primii 2 ani au fost perfecti ca in orice relatie,dar mai ales decand locuim impreuna lucrurile s-au schimbat foarte mult.El a devenit din ce in ce mai posesiv.Trebuie sa specific faptul ca eu fac videochat de aproximativ 2 ani,pentru ca sa ma pot intretine la facultate(sunt studenta in anul 2 la Psihologie) si el nu lucreaza nicaieri si nu a lucrat deloc cat timp noi am locuit impreuna.Acest lucru nu m-a deranjat pana in ultimul timp cand i-am spus sa se apuce sa munceasca si el ,,,,dar a refuzat.Pe langa aceste motive(ca este f posesiv si ca nu a vrut sa se apuce sa munceasca ) nu ma lasa sa ias cu prietenele mele de la facultate in club ,chiar daca i-am zis ca nu am nevoie de aprobarea lui,el tot o tine pe a lui .Eu mi-am propus sa ma despart de el de mai mult timp…doar ca mi-e mila de el,si ma simt oarecum vinovata…pentru ca tot timpul incepe sa planga cand deschid subiectul .Imi puteti spune cum sa fac sa scap de vina asta pe care o simt? Chisar vreau sa fac pasul asta(sa ne despartim) dar ….nu stiu cum sa nu mai cad in capcana asta dupa ce il vad cum incepe sa planga.Multumesc
Am uitat sa specific ca eu nu mai simt iubire fata de el….doar mila …si nu as vrea sa-l fac sa sufere…dar nici nu mai pot sta cu el impreuna nici macar o saptamana …am incercat sa-i spun de mai multe ori dar …nu a functionat pana acum . Va multumesc din nou .

Mila e nociva, e un fel de arma. Te va santaja sentimental mereu. Pentru el , esti gaina cu oua de aur ii oferi bani si locuinta. Cum sa renunte la tine, recurge la ori ce metoda pt a te face dependenta de el, emotional. Depinde numai de tine. Pentru controlul emotional, poti alege ori ce psiholog, sa te indrume .

Citind prima fraza pe care ai scris-o am inteles ca baiatul are 4 ani….si la sfarsitul mesajului tau am avut certitudinea ca maturitatea lui este cam la nivelul de 4 ani, cand un copil asteapta ca "mama" sa-i satisfaca toate nevoile numai pentru ca el plange. Vreau sa-ti amintesc faptul ca nu esti mama lui, si nu esti raspunzatoare pentru starea lui de bine. Un barbat matur care se gandeste la o relatie in termeni de familie ar trebui sa fie in stare mai intai sa se intretina singur. Mila asta pe care o simti nu-l ajuta prea mult, dimpotriva, ii mentine lui starea de copil si tie starea de vinovatie. Cateodata un "sut in dos inseamna un pas inainte" si despartirea voastra ar insemna ca el va fi nevoit sa se descurce singur. Va fi un test de maturizare pentru el. Daca nu vrea, oricand se poate intoarce la "mamica" lui (sau la cea care l-a crescut si a avut grija de el inainte sa te cunoasca), pentru consolare. Sau va gasi alta cu suflet mare, ca tine, pe care sa o puna in rolul de mama. Tu esti raspunzatoare numai pentru viata si deciziile tale, restul e manipulare emotionala. Curaj !

ce am inteles eu este ca simti mila pentru el si ca asta te impiedica sa il ‘dai afara din casa’. Intrebarea mea este: ce crezi ca o sa se intample cu el (atat de rau) incat sa fie nevoie sa iti fie atat de mila de el incat sa te supui acestei relatii? Daca tu nu o sa intaresti limitele tale personale, atunci este foarte probabil ca el o sa continue sa le exploateze. Succes si curaj!

Santaj emotional!!! Si mai are si niste beneficii ale simptomului deosebite: mancare, spalat, calcat, odihna, liniste, toate mofturile indeplinite, sex cand i se scoala, loc unde sa se retraga in securitate, caldurica, fara probleme de rezolvat, ara praguri de care sa dai cu capul, fara "greutati", ce mai…incep sa regret ca sunt casatorit si nu te-am intalnit inainte de-a o face! Studenta la psihologie??? Schimba-ti domeniul sau, dupa ce iei licenta, urmeaza un master pentru persoane cu nevoi speciale. Succesuri!

Fii atenta, daca e posesiv sa nu devina si agresiv, atunci e grav. Dar nu-l mai amagi doar cu mila ta, ori il iubesti, ori nu. Si daaca nu munceste, el ce face cand tu esti la facultate? Poate are alta fata , alt anturaj si nu mai are nevoie de mila ta

Ma intreb cum ar fi sunat sfaturile daca ar fi scris prietenult tau…

Ei cum, simplu: bravo baiatule!8-)

Pe tine te doare cand el e posesiv? Daca da, plange pentru tine?

Mesaj:
Acum 3 ani am pierdut pe fata noastra de 28 ani (a avut cancer). pt a putea trece de durerea pierderii si de mulete intreberi fara raspunsuri mi-am impus sa uit, sa nu mai gandesc; dupa un an am incercat sa-mi revin si am facut greseala sa-l rog pe sotul meu sa ma ajute si de atunci a inceput calvarul; imi repeta intr-una ca eu nu gandesc, ca nu am minte, ca nu am creier, ca nu mi-am luat pastilele, tot ce fac nu este bine, nu am voie sa iau o hotarare, numai el are dreptate, eu nu sunt buna de nimic. azi mi-a zis ca el nu vrea sa ma mai suporte si daca continui asa imi scoate certificat de "om nesanatos" si ma interneaza in sanatoriu; incerc sa trec peste insulte sa-mi revin dar nu stiu cat mai rezist; am vrut de multe ori sa merg la psiholog dar imi dau seama ca atata timp cat el ma va face nebuna , imi spune intr-una ca nu gandesc, ca degeaba imi spune ca eu nu judec nu am nici o sansa; mi-e frica de el cand devine agrsiv, mi-e frica de el sa-i mai zic ceva, dar vreau sa fiu un om normal, care sa fie apreciat, sa nu i se mai intoarca fiecare vorba pe toate fetele, sa i se gaseasca cele mai mici greseli, daca nu gaseste ceva am ascuns, le fac intentionat. Spuneti-mi daca pot lua ceva pentru memorie pentru a-mi putea reveni memoria, daca merg la psiholog ce sanse am sa-mi revin cu un astfel de om.

Buna ziua. Cred ca in relatia terapeutica va puteti recapata puterea personala si abilitatea decizionala. Uitarea selectiva poate fi un mecanism prin care ne protejem de durere, terapia va poate ajuta sa integrati suferinta fara sa sacrificati parti din dvs. Toate cele bune.

Decesul unui copil reprezinta intr-o prima faza o bulversare emotionala cumplita in care se se amalgameaza variate sentimente ( de la tristete profunda, durere sufleteasca , pana la furie , cautarea unui vinovat si doar intr-o ultima faza resemnare ) Eu cred ca atat dvs cat si sotul ati trait in mod diferit acest deces si in continuare cred ca nu s-a incheiat doliul fiecaruia . Ar fi necesar sa vedeti impreuna un consilier psihologic care sa va ajute sa invatati cum sa comunicati in asa fel incat nici dvs sa nu va mai simtiti jignita , iar sotul dvs sa poata exprima in termeni non agresivi sentimentele sale , motivul pentru care aparent simte ca nu poate sa mai aiba incredere in rationamentele dvs s.a. Aveti nevoie de un ajutor profesionist impreuna, ca familie . Daca aceasta optiune nu este realizabila , este necesar ca macar dvs sa apelati la sustinerea unui consilier psihologic. In ce priveste memoria, aceasta se va imbunatati pe masura ce veti lucra in cabinetul de consiliere. Nu cred sa fie din cauze organice , ci mai degraba influentata de starea dvs. sufleteasca.

Mesaj:
Buna ziua!am o mica mare problema…am o relatie cu o fata de 2 ani si 4 luni cu fata asta ma cunosc din copilarie eu am 23 de ani si…acum cam un an jumate..scartiau lucrurile intre noi..certuri..mici dar frecvente..si lucrurile astea m-au indepartat de ea…si de 8 luni mai putin mai am o relatie cu o alta fata…care asemenea sustine ca ma iubeste foarte mult…am cucerit-o fara sa vreau..la inceput m-a respins..dar acum ma iubeste..si acuma problema este ca vrea sa renunte ca nu mai rezista in sistemul asta..eu o vreau pe ea..dar imi e teama ca poate nu va fi ok cu ea…si imi e mila si de cealalta ca ar suferi mult si ea daca m-as desparti de ea..si nu stiu ce sa fac si cum sa fac…imi este foarte greu..nu stiu ce decizie sa iau cum sa ma impart si cum sa fac sa fie bine

Cand alergi dupa doi iepuri risti sa nu prinzi nici unul…

eu sunt sigur ca stii ce ai de facut, numai ca inca nu vrei sa faci alegerea respectiva. Tu decizi; riscurile mentionate de tine au fost deja asumate in momentul in care ai mers pe acest drum. Viata merge inainte… daca suferim din dragoste nu inseamna si ca o sa murim la o despartire. Succes!

Tu stii deja exact ce iti doresti: ai zis ca o vrei pe cea de-a doua. Insa iti este frica sa iti asumi consecintele care ar ruma acestei alegeri. Prima ar fi sa nu mearga bine relatia si atunci ai pierdut si locul cald si moale si sigur. A doua, este suferinta prietenei. In ce priveste desfasurarea relatiei cu a doua prietena, totul depinde de voi, de cum va construiti aceasta relatie. Insa ea nu a inceput pe un fundament solid. Dar, cu toate astea, fata a rezistat alaturi de tine pana la suprasaturatie. Acum te vrea doar pentru ea. Asta e semn bun. Puteti incepe acum sa claditi un fundament solid, iar apoi, sa nu uitati sa mai puneti cate o caramida, pentru ca fundamentul nu e suficient, iar relatia nu se va construi singura. In ce priveste suferinta primeia dintre candidatele la inima ta, gandeste-te care suferinta e mai mare: cea data de despartire sau cea data de tradare? Ea asa va interpreta. Pe langa faptul ca isi pierde perechea, se va adauga si umilinta ei si dezamagirea si timpul pierdut si minciuna ta. Toate acestea ii vor amplifica suferinta. Si, daca va cunoasteti de atata timp, nu e nevoie sa va pierdeti unul pe altul, ci doar sa va transformati tipul relatiei, intr-un alt tip de relatie. Interactiunea voastra poate continua sub alta forma.

Nu este vorba despre ce vor ele ci despre ce iti doresti tu cu adevarart. Tie iti este clar ? Sau mai de graba iti este ftica sa nu gresesti? Oricum daca esti adeptul principiului "decat un sfarsit chinuit, mai bine un chin fara sfarsit" merge si asa indiferent de parerea lor si/sau sentimentele tale. Incep sa ma intreb daca asa s-o fi nascut poligamia. Succes, astept sa ne scrii si la 80 de ani.