Mesaj:
Buna ziua,fetitza mea ere 5 anisori si ia intrat incap frica de a imbatrini. Ea stie ca daca omul imbatrineste atunci moare si de aici sa inceput problema noastra.Si se teme sa stee singura in casa chiar daca eu sunt in alta camera.Va rog sa-mi da-ti un sfat cum sa procedez.

Explicatii ca pentru a se face mare ca mami trebuie sa imbatraneasca si ca fratele ei(sau alt exemplu daca nu are frate mai mare) e mai batran decat ea iar dvs mai batrana decat el, iar batranetea(cea de care se teme ea, e foarte departe. Spunetii povesti frumoase cu batranei care fac si dreg.

In spatele fricii de a imbatrini este frica de moarte. Dvs cum stati cu aceasta teama? Teama de moarte este cultivata de catre societate, media, familie. Impreuna cu pustoaica dvs. ve-ti invata ca moartea este o simpla trecere, o reintoarcere de unde am venit, vom schimba acest trup de carne cu unul de lumina. Spunetii povesti terapeutice pe acesta tema. Daca considerati ca va depaseste situatia mergeti impreuna la un psiholog pentru copii. Ve-ti avea mari surprize. )))))))))))))))))

Cititi-i povesti, observati impreuna cu ea natura, ciclurile anotimpurilor si normalitatea vietii si a mortii. Spuneti-i ca inainte sa imbatraneasca si sa moara, omul, ca si natura, trebuie sa creasca, sa infloreasca, sa rodeasca… (sa gaseasca un sens al vietii) si ca viata ei abia a inceput, mai e muuuult pana la imbatranire. Faptul ca nu vrea sa stea singura in camera (la 5 ani e prea devreme sa o lasati singura in casa) are probabil legatura si cu sentimentul de nesiguranta. Copilul are nevoie sa se simta protejat si aproape de cei care il ingrijesc ca sa poata avea curajul sa exploreze lumea. Petreceti mai mult timp cu ea si aratati-i ca nici dvs nu va temeti de imbatranire, este doar o parte naturala a vietii Succes!

imi imaginez o punere in scena. Jucati-va putin cu ea asociind papusile cu personajele mama si copilul. Dumneavoastra copilul si ea mama. Fiti vesela, increzatoare, cantati, atunci cand mama pleaca de acasa. Daca s-a prins in joc si nu veti reactiona cum se asteapta este posbil sa va corecteze. Atunci puneti cu tact intrebari care sa va lamureasca, de ce ar trebui sa va fie teama de moarte. daca nu cumva moartea reprezinta un personaj real sau imaginar care i-a inspirat aceasta asociere, acest sentiment de insecuritate. S-ar putea sa fie vorba despre relatia mama-copil asa cum spune Oana, dar ar putea fi si Interesant de aflat de cand a aparut aceasta teama, daca nu a a vazut/auzit/trait un eveniment ce a facut-o sa constientizeze semnificatiea mortii. cauza nestiuta si asociata cu acest eveniment…Daca are incredere si se dechide puteti afla multe despre cauze si felul ei de gandire daca refuza si este speriata, as sugera sa merge la un psihoteeraput pentru copii.

Incercati sa aflati cum s-a instalat aceasta teama. Si ce gandeste despre asta.Este posibil ca in urma unui eveniment sau discutii copilul sa isi fi facut o anumita imagine si chiar sa isi construiasca un "film" despre acest lucru. De indata ce veti sti cum isi imagineaza ea lucrurile veti putea "corecta" imaginea creata.Sau puteti apela la un terapeut care sa vorbeasca cu ea.

Mesaj:
Buna ziua! Sunt o fata de 16 ani.. Nu stiu exact care e problema.. dar uneori plang aleatoriu.. asa deodata .. fara motiv.. sau din mai multe motive.. si gandurile mele sunt ala-n dala.. Presupun ca sunt trista pentru ca scoala imi mananca tot timpul si nu am timp sa stau cu familia .. cu prietenii sau cel putin sa ma plimb.. si presupun ca pe langa asta.. sunt putin trista si din cauza ca tatal meu s-a despartit de mama? dar nu ii simt lipsa in casa atat de mult si deja m-am obisnuit.. oricum inca ma vad cu el si toate cela.. Imi fac griji.. am nevoie de un psiholog specialist? sunt depresiva? de ce mai nou sunt atat de seaca.. fara energie si ganditoare uitanduma in gol si parca.. fara chef de nimic..? Ce sa fac in legatura cu asta? Eu am un fel de a aranja sentimentele:)) pe cele rele.. le bag undeva acolo in mintea mea.. si le tin inchise.. si daca ma prefac ca sunt fericita.. pana la urma chiar sunt.. si merge.. chiar daca nu arat mereu ceea ce sunt.. imi mergea bine
asa.. dar parca nu mai reusesc.. cand sunt de una singura izbucnesc! Sunt depresiva? Am vreo problema? Trebuie sa imi fac timp si pentru alte lucruri? trebuie sa invat sa nu ma mai stresez? Am prieteni geniali.. familie geniala si foarte de treaba. iubesc si multi ma iubesc! Dar ceva nu stiu ce.. nu e in regula.. plang ca imi e ciuda ca nu am timp de nimic.. in mare parte.. doar trezit.. scoala.. invatat somn.. repetare.. nu mai am timp sa ma joc cu cainele.. nu mai am timp de role.. nici de cantat sau desenat.. nici de stat si vorbit cu ai mei sa fratele meu.. eu fac naveta si ajung foarte tarziu acasa din cauza autobuzelor apropo..

Du-te la psihologul școlii și explică-i situația. Te va ajuta și te va sfătui ce să faci.

Draga mea, nu esti depresiva, chiar daca palngi cateodata. Mai degraba pari foarte confuza, iar lipsa timpului pentru activitatile care iti plac te afecteaza, pentru ca, dupa un efort consistent si sustinut intelectual ai nevoie de recompese, pe care tu nu ti le oferi. E vorba despre managementul timpului, din cate mi-am dat eu seama. Dar psihologul scolii te-ar putea indruma astfel incat sa stii cum sa inveti eficient intr-un timp mai scurt, ca sa-ti ramana si o perioada pentru activitati extrascolare, pe post de recompensa. Apeleaza cu incredere, acum cat beneficiezi in mod gratuit de astfel de servicii, pentru ca altii dau bani grei pe ele! Succes!

Mesaj:
Buna seara,
Imi puteti recomanda un psiholog cu experienta in Craiova?

aveti aici lista completa http://www.psihoterapie.ro/Certificari-si-registre/Registrul-psihoterapeutilor

http://psihoterapieintegrativa.ro/psihoterapeuri-absolventi-arpi/14122-2/

Mesaj:
Buna ziua, ma numesc Cristina am ajuns la un punct in cred ca situatiile ma depasesc, sunt o persoana foarte deschisa si destul de rationala si logica.
Sunt un copil crescut doar de mama tatal meu a divortat de mama cand aveam 2 ani deoarece el si`a dorit un baiat iar eu nu eram ce isi doreaa el si datorita neintelgerilor lor ca cuplu, de atunci am locuit undeva la tara crescuta de bunica deoarce mama muncea, stateam in casa cu fratele mamei care are o problema cu alcolul. Dupa o perioad mam mutat la matusa mea ,sora tatalui meu care a vrut ,din propria initiativa sa ma ajute dar datorita comportamentului ei vulgar si neeadecvat deoarce nu eram copilul ei am ajuns sa fiu la 14 ani menaijera in casa,ne mai facand fata situatiei mam mutat inapoi acasa cu mama am absolvit genrala cu note foarte bune am intrat la liceu ,l`am absolvit destul de bine ,am intrat la facultate care mi-am dorito ,datorita situatiei financiare si negativismul mamei mele,ca eu nu voi termina si nu voi face nimic niciodata a trebuit sa imi inghet anul de facultate. Am inceput sa lucrez prin diverse locuri si diverse medii in care nu am fost trata tocmai corespunzator,dar am invatat cate ceva din orice loc de munca bun sau rau. acum 3 ani am lucrat receptionera cu o doamna foarte dura ,dar cu toate astea ma ajutat mult ca de rusine am invatat si anul urmator am tinut 2 hoteluri anul acesta am fost directoare de hotel si la anul fel.
Nesiguranta mea a inceput in cursul acstui an cand dupa o vara lunga si obosiitoare mam intors acasa ,mama mea in tot acest timp a cunoscut un domn care in tot decursul relatiei lor a pus-o intodeauna intre mine si el sau fratele ei si el ceea ce in permanenta creea discutii, undeva in toamna anlui trecut ea sa mutat cu el la parintii acestuia eu muncind mult nu ma afectat. In momentul cand in noiembrei anul trecut am fost nevoita sa ma intorc acasa am trebuit sa locuiesc in curte si in casa cu unchiul meu care oricat ar pretinde ca tine la mine este un alcoolic cu care nu te poti intelege. Fara munca cu un stres ingrozitor si ignoranta mamei am trecut greu prin toata aceasta perioada. In luna mai sa iscat un scandal monstruos in urma caruia am fost nevoita sa plec de acasa.M-am mutta la o prietena care avea o relatie nesanatoasa si foarte daunatoare,in tot acest timp mi`am gasit un loc de munca foarte bun cu niste oameni minunati care m-au ajutat sa avansez si sa imi revin
dar tot odata mam indragost de un barabat ,se numeste George este de meserie jandarm ,este un om foarte dificil cu bagaje din trecut care cu toate astea si cu foarte multe neintelegeri am stabilit la un moment dat sa mentinem o relatie stric bazata pe sex dar niciodata nu a fot asa ,el sustine ca are nevoie sa stie ca persoana cu care se va casatorii tre sa treaca prin niste teste ca sa isi poata el demonsta ca va ramane o viata langa el. Iubind am fost foarte intelegatoare si foarte slaba si am cam acceptat aceste lucruri nu stiu daca sa il tin langa mine sau asa am simtit ca trebuie.La un puncta sa terminat toata sarada si ne-am marturist sentimnentele si am decis sa ne mutam sa facem un copil sa ne fim alaturi,inr-un mom neasteptat sa iscat un scandal in urma caruia el a considerat ca iam ascuns un lucru banal sau nu lam informat mai mult, si ca numai are incredere in mine,am avut discutii nenumarate in care el ramane pe pozitii ca are dreptate dar fata si gesturile in pr
eajma mea il tradeaza. Acum am teminat munca ,datorita faptului ca nu pot sa ma intorc acasa am ales sa ma mut cu chirie. El in tot acest timp a ramas interesat de viata mea si ce fac a venit ma vizitat,in ideea ca nu suntem intr-o relatie dar ne mai vedem, am petrecut o noapte impreuna care a fost ceva nou,amandoi aveam un sentiment de liniste si fericire se vedea pe fata lui ,am continuat cu niste discutii banale urmatoarele zile ca acum ceva timp sa ma sune sa imi spuna ca a gasit o copila mai mica ca mine si ca el isi doreste o relatie si datorita faptului ca am omis sa ii dau aceea informatie el numai poate avea incredere in mine si asta este… nu a binevoit sa discutam personal aceste lucruri da a tinut sa fie orgolios si sa imi mentioneze cum a durut sinceritatea lui ca ma informat de aceea fata asa a durut si asa zisa mea minciuna. Am simtit nevoia ,ca orice om sa zic ce am pe suflet, neraspunzandumi la telefon am compus un mesaj,doar pentru linistea mea, in care i-am zis ca ce am avut de zis.
Ideaa acestui apel catre dumneavostra este ca din pricina lui am inceput sa devin foarte nesigura si emotiva , este prima oara cand am asemenea sentimente deoarece tot timpul in orice fel de relatie am fost eu cea stapana pe mine si un pic cam rece. Munca nu este o mare problema ca stiu ca orice ar fi ma voi descurca, cele 2 probleme care au ajuns sa ma depaseasca sunt , comportamentul mamei mele care uneori nu pare foarte afectuos si situatia dificila cu el care ma nemultumeste,as dorii sa primesc cateva sfaturi cu privire la mama si cum sa blochez tot ce sa intamplat in copilaria mea ,datorita ei si ce pot face ca acest om din viata mea ramana sau sa ma detasez si sa inteleaga niste lucruri esentiale ,deoarce el vesnic imi va da cate un telefon sau isi va amintii de mine pentru ca sustine ca a lasat garda in fata mea si eu l-am putut citii in adancul sufletului.
Va multumesc din suflet daca a-ti punea sa imi oferiti niste idei niste sfaturi din punct de vedere profesional.

ce va pot sfatui este sa incepeti un proces terapeutic, de dezvoltare personala, in care sa puteti explora toate aceste lucruri in profunzime si asistata de un profesionist. Ce ati descris Dvs. aici este destul de complex pentru a va putea ajuta intr-un mod eficient de la distanta. Ce am reusit eu sa inteleg este ca sunteti o persoana care isi vede foarte bine viata, insa acum se afla intr-un moment dificil in care are nevoie de sprijin. Am incredere ca o sa va descurcati in continuare cel putin la fel de bine ca pana acum. Succes!

Povestea dvs. este mult prea complexa pentru a va da doar niste sfaturi prin mediul online. Dupa cum a spus dl. de mai sus, un proces de dezvoltare personala ar fi folositor, v-ar ajuta sa va clarificati ce doriti sa faceti si cum sa procedati in acest sens.

Legat de relatia cu mama, familia extinsa si cu barbatul respectiv: aveti grija ce relatii pastrati si cum le pastrati, in sensul ca anumite relatii va fac bine iar altele va fac rau. Uitati-va bine la oamenii din jurul dvs. si faceti o selectie. Intrebarea cea mai directa: va este bine ca barbatul respectiv sa-si aminteasca de dvs. doar din cand in cand? In acest moment, relatia respectiva va aduce ceva, va imbogateste viata? In functie de raspunsurile la aceste intrebari, dvs. decideti daca sa va detasati sau sa incercati sa-l pastrati in viata dvs.

Buna ziua,

Numele meu este Ramona,am varsta de 26 de ani.

Relatia mea de cuplu nu este asa cum imi doresc.

Mi-am dovedit ca sunt o persoana geloasa,posesiva,usor influientata de anumite lucruri ce duc la nepasarea atentiei a partenerului meu fata de mine. El este o persoana care nu arata tot timpul ceea ce simte,nu comunica cu mine,este indiferent si nu-i place sa-mi spuna problemele lui personale,avem un an de zile de relatie in care ultimele 6 luni am intrat in detalii cum ar fi cunoasterea parintilor de ambii ,statul impreuna (dar nu are haine la mine ,insa doarme cu mine in fiecare seara ).dar ne dormim amandoi sa ne oprim unu la altul in ciuda intamplarilor

Indiferenta si comportamentul lui indecis fata de mine imi trezeste gelozia,din aceasta cauza reactionez la orice detaliu si orice lucru minor ma afecteaza,sunt geloasa pe femei,indiferent daca ii sunt prietene sau nu,sunt geloasa pe o conversatie cu o femeie ptr ca acea conversatie nu o are si cu mine ,sunt gelosa pe atentia care o acorda altei persoane de sex feminin deoarce mie nu mi acorda atentie,sunt geloasa chiar si pe un zambet adresat altei femei (probabil ptr el nu ar avea nicio semnificatie) ,zi de zi sunt criticata si judecata de catre el ,ca sunt nebuna,ca sunt psihopata ca nu am altceva de facut decat sa-l zapacesc si sa-l stresez,cu aceste jigniri ma desconsidera total, in plus de asta ma refuza in pat ,de ex au trecut 3 saptamani si nu am avut nici un act sexual,aseara mi-a spus ca este obosit in situatia in care o saptamana am stat despartiti ptr ca a fost plecat cu munca intr-un alt oras,a venit de 2 zile acasa si nu s-a atins de mine spunand ca este obosit ,in urma acestor neplaceri am inceput sa am niste crize necontrolate,sa plang,sa urlu,sa sparg,sa distrug obiecte chiar si sa ma lovesc,toate astea petrecandu-se in fata lui (aseara am constat faptul ca fac aceste crize ptr cateva clipe de tandrete din parte lui ,de afectiune,)cersesc afectiune,cersesc cuvinte frumoase,nu pot fi o persoana indiferenta,pun suflet in tot ceea ce fac,si un pahar cu apa daca-i dau il dau din suflet .Probabil astept acelasi lucru si de la el si cand vad ca nu are sufletul meu cedez psihic.

Nu-l simt atat de incantata de mine cum ma simt eu de el ,il ador,il iubesc enorm (el spune ca am o iubire bolnava pentru el) si el ma iubeste mult are rabdare in ceea ce priveste criza mea care se repeta saptamanal,presupun ca altul nu ar fi stat o secunda.

In principiu de cand ma stiu sunt o persoana geloza.

Eu nu aleg sa ies fara el in oras,eu nu aleg sa fac lucruri fara el ,eu nu aleg sa plec undeva fara el insa el alege lucru asta,imi doresc o familie ,imi doresc inteegere si poate sunt prea disperata dupa lucru asta si vreau cu orice pret sa se rezolve foarte repede si gresesc.Am un suflet enorm fata de oricine pe acest pamant si am asteptari din partea persoanelor capabile sa-mi spuna macar un multumesc la ceea ce ofer ,acesta este caracterul meu,respect foarte mult o persoana ,merg pe criteriile mele de respect care sunt cam stricte nu oricine poate sa accepte respectul meu(asa spune el) acum referindu-ma la partener,cand ii fac observatie ca poarta o discutie neadecvata intr-un local de fata cu mine cu o alta femeie spune ca sunt geloasa,in primul rand este vorba de respectul lui fata de mine cand poarta acea discutie iar daca el zice ca ma respecta atunci ma gandesc cu lejeritate ca poate fi vorba de vreo atractie sexuala ( in discutie vorbesc de sex,pozitii,placeri,pe care ar trebui sa le vorbeasca cu mine,nu cu o straina.Eu nu as putea sa vorbesc asa ceva cu un barbat de fata cu el )

Concluzia care am tras o eu este ca nu am din partea lui dragoste,tandrete,afectiune,nu-mi da incredere in mine ca femeie,nu-mi face complimente in pat si imi dau silinta foarteee mult si va spun si de ce imi dau silinta in actul sexual (nu fac exces de zel) el mi-a spus intr-o discutie ca o prietena de-a mea l-a cucerit si l-a dat peste cap pe prietenul lui prin sex,ca are o mare importanta sexul intr-o relatie iar in momentul ala m-a facut sa ma simt desonsiderata stiind faptul ca el nu prea ma cere la pat ,adica nu sunt buna .Dar cu toate astea sta langa mine.

Normal ca mi-a fugit gandul de nenumarate ori ca ma inseala.Indiferenta si carcaterul lui rezervat imi da de inteles ca tot timpul imi ascunde ceva ,iar din cauza asta ma consum zilnic si deduc la faptul ca sunt inselata.

Ar mai fi o latura frumoasa,cand el imi vorbeste frumos si imi explica anumite situatii il inteleg si nu ma mai gandesc ca ar putea sa ma minta si chiar ar putea sa-o faca ,ma incanta foarte mult cuvintele frumoase si atunci nu mai las loc de crize ,totul decurge normal si frumos .

Va rog sa-mi dati un mic sfat in ceea ce priveste problema mea si daca ar fi cazul sa merg sa fac consiliere psihologice cu adevarat,va multumesc!

foarte multe lucruri ai scris mai sus si imi imaginez ca sunt cel putin la fel de multe lucruri in tine, inca. Intr-un fel iti pot intelege posesivitatea, gelozia, insa din cate am inteles atingi un nivel foarte inalt de stres emotional (din diversele motive) si incepi sa ‘dai pe afara’ in variatele feluri. Iti recomand sa mergi in psihoterapie/dezvoltare personala unde sa explorezi ‘altfel’ cine esti. Succes!

Mesaj:
Buna ziua,
Imi puteti recomanda un psiholog cu experienta in Craiova?

Mesaj:
Buna seara, ma numesc Catalin sunt din Brasov. Am o problema grava cu atocontrolul.Intrebarea mea este cum pot sa ma las de masturbare am incercat totul, dar in zadar. Va multumesc

masturbarea nu este o problema decat in cazul in care o lasi sa devina o problema, in sensul ca apar leziuni, probleme, etc. sau daca se transforma intr-un comportament neadecvat (in public, la scoala, mijloacele de transport, etc.). Incearca sa gasesti un sexolog si sa discuti cu el despre aceasta problema. Succes!

Adresează-te unui medic homeopat sau unui hipnoterapeut pt această problemă. De la masturbare, mai târziu se va înbolnăvi prostata și vei face adenom.

Sfat scurt si la obiect… ca sa scapi de asa ceva, apuca-te de un sport, sau lectura! De obicei masturbarea se manifesta oamenilor comozi, plictisiti sau nemultumiti de ei.Nu este o regula asta, dar in general.Nu este benefica deoarece genereaza depresii si izolare daca este practicata des. Interesant la acest caz ca nici o femeie nu a postat inca:)) sunt foarte curios si de alte raspunsuri:D

Colegu’… cred ca te referi la masturbarea excesiva si compulsiva . In ceea ce priveste colegele… cred ca la capitolul asta ne impartim in doua si poate ca este mai bine asa

Eram doar curios de parerile lor.Cat timp a mentionat ca are probleme cu autocontrolul, e plauzibil sa banuiesc ca e vorba despre masturbare excesiva.

vroiam doar sa subliniez pt cititori

Interesante raspunsurile de mai sus!!Eram la un curs al Domnului Tudose pe care toti il regretam(sa-i fie tarana usoara!),si-am pus o intrebare la care toti colegii au intors capul spre mine,masturbarea face rau????Asta a fost intrebarea,raspunsul lui a fost NU,un raspuns atat de natural,calm lafel ca masturbarea daca nu-i excesiva,practicata in locuri publice asa cum a specificat Domnul Radu…Ps.Am intrebat despre masturbare deoarece m-am masturbat si eu ,sper sa nu va deranjeze sinceritatea mea.

Inainte de secolul XX era un subiect tabu.Si acum pentru unii oameni este greu de recunoscut.Eu personal, nu sunt de acord cu practicarea regulata a acestui obicei, pentru ca tindem spre a ne dezsocializa si a trai in singuratate, dar pentru unii e benefica, pentru ca altfel ar comite violuri sau ar investi in femei de centuri care i-ar imbolnavi.Cred ca asta este unul dintre subiectele alea multilateral dezbatute, unde adevarul este la mijloc,Oricum, in orice lucru trebuie responsabilitate, si evitat excesul.

Excesiv e subiectiv. Ce e excesiv pentru mine poate fi prea putin pentru altcineva si invers. Devine excesiv atunci cand, asa cum spunea si colegul nostru mai sus, are impact negativ asupra sanatatii in general si asupra relatiilor sociale si de cuplu.

Mesaj:
Sunt maria,50 ani,casatorita,din campina si nu stiu nici eu ce-mi doresc,mi ales ca sunt balanta.De 5 ani am un amant,nu ma condamnati dar viata mea familiara ,lasa de dorit la capitolul dragoste si sex.Toate bune si frumoase cu unele exceptii,cu amantul,iubire,mii de ore pe telefon,mesaje savuroase,ajutor moral,si sex cu satifactii maxime.Ei,ca sa fie rau ,dupa 5 ani,ii gasesc pe net o pagina de facebook cu numele lui real,eu stim ca nu are si nu amcautat niiodata,si ce credeti….poze cu alta dama,cu el binenteles,comentarii dulci,like-uri…din toata aceasta perioada de cand e si cu mine,si mi e si insurat.Eu stiam ceva,dar il iertasem pt o aventura….dar aventura a continuat cu aceeasi dama.
Sunt distrusa,nu mai inteleg nimik,m. Mintit 5 anicum de a postat si el i ea ,cu mare fericire,
Am discutat cu el,i.am zis tot ce ma doare,el nu ma intelege si doreste sa continuam,insista,spune ca tipa are bani,si l-a ajutat financiar,si ca pe mine ma iubeste, nu pe ea,si ca nu s-au mai vazut de 2 ani,ea fiind in italia’,dar like isi dadeau pe facebook pana in ziua cand am aflat eu.
Ce sa ma fac?
Iau pastile de 2 sapt,sa uit….sa dorm,el ma suna,nu.i radpund,pe urma astept,nu ma linitesc zi si noapte,ca m-a mintit atat timp.
Nu-mi mai trebuie,si totusi ,mai ales ca e bolnav,operat,si nu vrea sa-l parasesc.
Nu ,mai am incredere.
Ce-mi recomandati?
Nu am cine sa vorbesc.sa ma linistesc,am slabit f mult.
Radeti, certati-ma,dar dati.mi un sfat.
Mulumesc f mult!

Ar fi multe de discutat. Eu nu rad, nu te cert si… nu dau sfaturi Dar vreau sa-ti arat ceea ce tu nu vezi: si anume ca erai multumita de viata ta inainte sa gasesti acea poveste pe internet. Poate de la astfel de situatii a venit vorba "ce nu stii, nu te doare! " De aici incolo, lucrurile sunt simple: daca simti ca il mai iubesti si poti trece peste faptul ca din curiozitate ai gasit informatii pe care el le ascundea (ca sa te protejeze, daca admitem varianta ca si el te iubeste si nu a vrut sa te raneasca), poti sa ignori ceea ce ai aflat si sa te bucuri in continuare de relatia asta ca si pana acum. Daca nu il mai iubesti si nu il mai vrei, si nu poti sa ierti comportamentul lui, il parasesti si prin asta il pedepsesti pe el. Dar cu suferinta si pastile, te pedepsesti pe tine, ceea ce este nedrept, pentru ca, din punctul tau de vedere nu esti vinovata fata de el. Deci problema nu este "ce sa faci?" ci mai degraba "ce simti?" Daca te lamuresti ce simti cu adevarat fata de el vei sti si ce sa faci. Treaba cu… "e bolnav si operat" este doar o scuza, are si el o nevasta acasa care ii poate ingriji. Incearca sa nu te pacalesti singura si sa-ti asumi sentimentele, indiferent care ar fi ele. Sigur, un psihoterapeut te-ar putea ghida in explorarea interioara, nu ezita sa cauti unul daca simti ca nu te mai descurci. Mult succes!

Sa fii geloasa pe amant este o treaba serioasa rau. Ce ai simtit cu adevarat cand ai aflat aspectele pe care le-ai descris? Poate ne poti expune cateva din cele mai semnificative emotii pe care le-ai avut.

Mesaj:
Buna ziua,
Ma numesc Anna si am 14 ani. In ultimul timp ma tot gandesc la posibilitatea de a fi bulimica, deoarece am facut mai multe teste online, care mi-au dat un raspuns pozitiv. Am toate simtomele bulimiei inafara de faptul ca nu vomit:
Sunt obsedata sa slabesc, ma gandesc non stop la ce mananc, incerc sa fac cat mai mult sport( daca intr-o zi nu fac sport ma simt foarte vinovata), incerc sa evit dulciurile, dar nu pot(ma simt foarte vinovata), dese ori nu ma pot opri din mancat, chair daca nu-mi mai este foame. In timpul verii am slabit destul de mult. Vreau sa ma inscriu la modelling, iar pentru asta trebuie sa am minim 170 cm ( eu am 165 cm) si trebuie sa am 90-60 90. ( eu am 75 in talie). Mai sunt multe simptome, pe care cu siguranta le cunoasteti. Dese ori am gandul sa vomit dupa ce mananc prea mult, insa imi este frica, si raman cu o dezamagire foarte mare ( sunt de parere ca aceasta dezamagire imi va afecta increderea in mine intr-un timp destul de scurt). Va rog sa ma ajutai! Nu stiu cum sa procedez… vreau sa slabesc in cel mai scurt timp posibil. In vara am slabit in 3 saptamni 3 kilograme intr-un mod sanatos ( mi-am reglat alimentatia, si am facut foarte mult sport). Odata cu reinceperea scolii mi s-a dat programul peste cap Multumesc!

Buna ziua: Sunt o iubitoare a acestui site, ma numesc Maria L. , va rog sa ma ajutati pentru urmatoarea problema: am bila lenesa cum se spune, s-a declansat de la o conserva de peste in ulei; cu urmatoarele simptome: greata, varsaturi, reflux; am luat dupa ureche, dar si dupa spusele farmacistei: fiobilin, esentiale, ceaiuri hepatoprtector, dar la regimul alimentar nu stiu ce ar trebui,,,cu multumiri daca ma ajutati,,Maria,,,,,,,,,

pt Maria Lungu ce va retine din a merge la medicul de familie care sa va trimita eventual la un specialist?

Draga Ana, s-ar putea ca totul sa aiba legatura cu acea incredere in tine de care ai vorbit si de care iti este teama sa nu fie afectata. Inca nu esti bulimica, dar pare ca esti la un pas de la a deveni si m-as bucura sa nu il faci. Vorbeste cu parintii tai sa te ajute sa mergi la un psihoterapeut cu care sa stai de vorba despre tine. Se poate, succes!

Parintilor tai le-ai povestit toatea ceste trairi si stari prin care treci si pe care la ai?

Pe site-ul www.bulimie.ro puteti gasi informatii despre bulimie si tehnici de auto-ajutor

Mesaj:
buna ziua,
ma numesc maria b. va scriu petru ca sufar cumplit si nu am bani sa merg la un psihoterapeut. probemele mele sunt in casnicie. cu sotul meu am locuit 2 ani inainte de casnicie si totul a fost bine. am observat de atunci niste probleme (agresivitate orientat in exterior, alcoolism)care desi sunt grave, totusi nu ma afectau, in sensul ca erau compensate de multa atentie, ma simteam iubita si nici nu se imbata (consuma zilnic exces de alcool dar nu ajunge sa aiba comportament evident de imbatare). cu 1 an inainte de casnicie am inceput sa observ diferente de comportament: raceala emotionala, usoara agresiune indreptata catre mine, gen rastit, vorbit urat, etc. am incercat chiar sa ma despart de el, pt ca sufeream zilnic dar nu m-a lasat, a inceput sa planga si m-a convins. dupa ce ne-am casatorit a inceput calvarul. am intrat intr-o relatie de dominare-supunere, in care el ma facea zilnic sa plang, chiar si de 3, 4 ori pe zi si ma ignora. am simtit ca ii place sa ma manipuleze si sa ma domine in felul asta dar el nu realiza ca imi face rau. de cate ori incercam sa-i explic sentimentele mele ma ignora sau imi spunea ca el nu asta vrea si ca exagerez, parca nu vedea ce face. mentionez ca eu sunt de formatie psiholog, iar el e somer, cu studii limbi straine. provine dintr-o familie de cadre didactice dar am senzatia ca si educatia e putin subreda, in sensul ca tatal lui l-a cam ignorat si nu i-a zis niciodata ce sa faca sau sa nu faca. nu i-a dat nicio directie. in fine, apoi au sosit si 2 copii foarte doriti de catre amandoi. dar lucrurile s-au inrautatit si mai mult. se purta tot mai urat cu mine, indiferenta crasa, ignorare, mandrie in exces, nu colabora cu mine la nimic, eu nu contam, nu ma asculta in nimic, iar eu trebuia sa il ascult orbeste. am observat ca imi aducea exact acele acuze care i se potriveau lui. o perioada s-a purtat foarte urat si cu copiii, facea crize de nervi. am ajuns la discutii de divort. m-a convins iar, vorbea frumos, spunea ca se lasa de baut si ca va fi alt om. asta dura cateva saptamani, apoi relua bautura. eu mereu am pus dereglarile lui comportamentale pe seama bauturii. nu cred ca se va lasa vreodata. cert este ca pe mine m-a afectat intr-atat incat mi-am modificat personalitatea si am inceput sa fac crize de nervi fata de copii. apoi vine vinovatia si iar plang de ma omor. ma simt singura, umilita, diforma, urata, mutilata in toata fiinta mea. nu pare sa dea doi bani pe mine. este si foarte egoist si egocentrist. nu-i place sa-si asume raspunderi si mi-a zis foarte clar sa nu-i mai cer ajutorul la nimic, sa ma descurc singura. sunt foarte indoita. cum voi putea trai cu el in continuare? cred ca ma voi imbolnavi foarte rau. mi-a disparut bucuria de a trai, de a manca, nu mai rad si ma tem de deviatii psihice pe care le-as putea dobandi. dar daca ma despart de el nu stiu daca ma descurc cu copiii care sunt foarte atasati de el, iar cel mare chiar doarme cu el si face crize de nervi cand pleaca sotul meu de acasa. sunt speriata de ambele variante. nu vrea niciun fel de ajutor specializat, nici pentru alcoolism, nici pentru tulburarile psihice pe care le are: depresie alternanta cu manie (mai accentuata e depresia). nu stiu cum m-ati putea ajuta dar poate ceva din marturia d-voastra, poate un singur cuvant, sau o idee mi-ar fi de folos.
ma iertati pentru acest foarte lung testimonial.
cu mult respect,
maria

Tipul de personalitate descris de tine se conduce in relatia de cuplu dupa ideea "nu ma intereseaza nici durerea nici fericirea ta " sau "ti-o meriti, cine te pune sa fii atat de slab" sau "Nu am nici o obligatie fata de tine" (cf Walter Riso, iubiri toxice). Iti recomand sa citesti aceasta carte. Ce ne atrage la un astfel de personaj? Poate fi atractivitatea razboinicului, o slabiciune a Eului si o nevoie de a fi aparata. . Crezi ca doresti sa continui relatia? O sumisivitate totala din partea ta nu va aduce pacea conjugala, doar desconsiderare din partea lui si anularea personalitatii tale. Sa crezi , cu naivitate , ca-l vei putea schimba prin iubire… Nu. Retine , te poti schimba doar pe tine. Gaseste-ti demnitatea , ai o frumoasa meserie, ai doi copii minunati si o viata lunga inainte. Analizeaza-ti optiunile, avantaje/dezavantaje, si decide tu pentru binele tau si al copiilor. Cu certitudine o terapie sau o dezvoltare personala te va ajuta in demersul tau. Cand nimeni nu mai pune pret pe tine, pune-ti tu singura eticheta " unica si de nepretuit" …

Draga mea, daca esti psiholog (nu stiu daca te pregatesti printr-o formare continua) trebuie sa stii ca noi apelam la colegi sau la supervizori pentru problemele noastre. Asa ca nu trebuie, in mod necesar, sa ai bani pentru sedinte cu un psihoterapeut. Poti obtine ajutor si in alt fel. Dar e nevoie de vointa, determinare si disponibilitate din partea ta. Pana cand te vei complace in aceasta situatie, nimeni nu te va putea ajuta, oricat de toxica iti este relatia. Daca vrei sa profesezi in domeniul psihologiei, atunci e de doritsa te ajuti in primul rand pe tine, sa te descoperi, sa-ti pui ordine in viata si in ganduri; apoi, mai purificata, vei putea ajuta si alti oameni. Dar iti propun un exercitiu. Gandeste-te ca esti un psihoterapeut cu vechime si cu o oarecare notorietate. Ai un astfel de pacient, exact ca si tine, cu exact aceeasi problema. Cum il abordezi? Cum ii schimbi perspectiva? Cum il faci sa vada realitatea si, in cele din urma, sa ia decizii pentru viata lui? Cum il asisti in planul lui de actiune? Dar in actiunea propriu-zisa? Succes!

Sfatul meu, suplimentar celorlalte, este să urnezi un curs de hipnoză. Așa vei deveni stăpâna casei, stăpâna ta și a lui. În situația lui nu va fi nevoie să-i ceri acordul pt o ședință de hipnoză. Când vei stăpâni hipnoza îl vei putea trimite în timp (regresie) până în ziua în care au apărut problemele și psiholog fiind vei ști dacă trebuie să le ștergi sau ce parte din ele să ștergi sau să modifici. Succes!