Mesaj:
Buna. As dori sa primesc ceva sfaturi cum pot sa-mi inving fricile, fobiile? Deja de un an ma confrunt cu frica si anxietate, mi se face rau din orice, mi frica sa nu vomit si sa nu ma sufoc… In ultima vreme dorm deja foarte agitat, ma trezesc noaptea de mai multe ori si visez foarte des ca fug de ceva, ca mi frica sau ca imi moare cineva drag

Exista interventii care se adreseaza acestor probleme.Luati legatura cu un terapeut. Mult succes!

Terapie in cognitiv comportamentala, in prima faza, apoi o terapie de profunzime.

Nu sunt niste simple frici functionale care ar putea fi canalizate spre o directie dezirabila; e vorba despre niste diagnostice care nu pot fi remediate prin cateva sfaturi pe fb; e ca si cum ai cere niste sfaturi despre cum sa-ti faci o extractie dentara, de exemplu. Recomand si eu terapie cognitiv-comportamentala care da cele mai bune rezultate.

Simt nevoia de a completa informatia data de Clau Anki, anume ca, terapia cognitiv comportamentala are rezultate foarte bune, intr-un timp foarte scurt, dar si pentru o perioada mica. Este necesar sa mergi la o astfel de terapie pentru a-ti reduce anxietatea, pentru a te putea odihni, pentru a fi functional, astfel incat sa poti avea acces la o orientare terapeutica profunda, cu ajutorul careia sa poti ajunge la ceea ce-ti cauzeaza aceste stari. Terapia cognitiv-comportamentala stinge flacara dar nu si jarul. Iar din acest jar, mai devreme sau mai tarziu, flacara se reaprinde. Sa nu fiu inteles gresit, recunosc avantajele acestei orientari(cognitiv-comportamentala), dar ii recunosc si marele dezavantaj.

Cercetarile si metaanalizele au demonstrat ca CBT stinge flacara foarte eficient. Dar meritul cel mai mare il are prin faptul ca, in depresii sau anxietati, stinge si jarul complet. In peste 80% din cazuri, la 5 ani de la interventia CBT, aceasta si-a pastrat efectul, in cazul anxietatilor; iar in cazul depresiei procentul a fost mai mare in folowup. S-a mai constatat ca in cazul celor cu recidive, diagnosticul era mai complicat, depresia sau anxietatea era comorbida si cu alte afectiuni (in unele cazuri chiar cu tulburari de personalitate).

Si as mai adauga ca durata in care eficienta CBT se instaleaza este relativ scurta; de exemplu o fobie poate fi tratata in12 sedinte sau tratamentul altor afectiuni poate dura 1,5 ani. Aceasta durata este scurta in comparatie cu tratamentele pe care le ofera orientarile psihodinamice, de exemplu, care se intind frecvent pe 5 ani, timp in care se poate pierde pacientul. Chiar si cercetarile facute in cadrul acestor orientari s-au confruntat cu un grad ridicat de moarte experimentala. Prin discursul meu, nu imi doresc sa transmit mesajul potrivit caruia CBT este dumnezeiesc si nimic nu mai incape pe langa el. Mesajul meu (sustras din cercetarile stiintifice) este ca CBT are maxima eficienta pe termen scurt si vindeca absolut complet tulburarile de anxietate sau depresie, cu conditia ca acestea sa nu fie asociate cu tulburari de personalitate. Cu alte cuvinte stinge flacara si jarul definitiv. Asta spun cercetarile, dar si pacientii mei. Imi amintesc de primul meu pacient cu fobie specifica de avion, care era asteptat cu salvarea in aeroportul din Cluj, cum dupa 8 sedinte (de doua ori pe saptamana) a schimbat trei curse si a reusit sa doarma efectiv pe parcursul calatoriei. De atunci au trecut catvia ani si nu mai are nici o problema in avion. Mai avea si anxietate generalizata si atacuri de panica, dar nici o tulburare de personalitate. Acum e perfect functional.

Mesaj:
Buna ziua,
Am nevoie de ajutorul dumneavoastra pentru a ma intelege in primul rand pe mine. De aproximativ un an de zile traiesc un cosmar din care simt ca nu ma pot trezi. De 10 ani de zile am o relatie care a avut dealungul timpului mai multe suisuri si coborasuri. Eu acum am 25 de ani…. asadar relatia a inceput cand eu aveam 15 ani si el 18. Normal am trecut prin multe faze pentru noi ne-am maturizat treptat si principiile se mai schimba odata cu trecerea timpului. Marea problema a fost ca el de cateva ori a plecat din tara desi eu nu eram de acord de fiecare data. Uneori am fost pusa in fata faptului implinit nevoita fiind doar sa accept. Pentru ca il iubeam (sau poate asa credeam)de fiecare data am acceptat situatiile si am trecut peste. Pana la un mom dat cand, anul trecut in luna octombrie am cunoscut un alt baiat de care m-am indragostit nebuneste. Poate singuratatea, poate lipsa de atentie si a altor lucruri necesare unei femei m-au facut mai vulnerabila. Tin sa mentionez ca in toti cei 10 de ani de relatie nu am avut niciodata pe altcineva. Problemele au aparut insa cand baiatul cu care eram de 10 de ani de zile s-a intors in tara. Evident ca au aparut discutii, certuri, eu propunand sa luam o pauza pe care el nu a acceptat-o. A inceput o perioada cumplita in care eu nu am putut sa renunt la baiatul de care ma indragostisem nebuneste si cu care am avut o relatie de 6 luni de zile atata timp cat prietenul meu nu era in tara. In acelasi timp nu puteam sa ii spun celui cu care avusesem o relatie de 1o de ani de zile ca totul s-a terminat pt ca eu iubesc pe altcineva. Asta din teama . foarte mare teama: de parinti, de societate, de teama esecului in viata fara cel de care depinsesem sentimental aproape tot timpul. Sunt foarte multe de spus nu stiu cum as putea sa explic aici tot ce se intampla cu adevarat cu mine. I-am spus celui de care m-am indragostit nebuneste ca nu pot sa ii fac asa ceva prietenului meu cu care stateam de 10 de ani de zile si ca e mai bine sa ne oprim. Totul s-a naruit atunci pt amandoi. El ma implora sa nu il las, ca ma iubeste la nebunie si ca ar face orice pentru mine. Mie imi este frica, asa cum am spus, de reactia parintilor, de totul din jur, imaginandu-va ca toata lumnea se asteapta ca eu sa fac o nunta impreuna cu cel cu care statusem 10 ani. Nu inteleg cu pot daca il iubesc sa nu renunt la toate astea si sa incep o noua viata? Nu stiu daca tot ce am spus aici este coerent si este putin fata de tot ce as avea de povestit despre acest aspect. Sper insa din suflet sa primesc un raspuns indiferent cat de vag ar fi.

ai prezentat destul de coerent in opinia mea. Alegerea partenerului presupune sa-ti asumi ca vei trai cu alegerea respectiva o buna parte din viata (ma refer la casatorie). Nu parintii tai dorm cu partenerul tau in pat, nu ei iti ureaza o zi buna dimineata sau iti fac cafeaua, ci el…este important ca ceea ce alegi sa fie concordant cu nevoile tale profunde, nu cu parerea altora sau a partenerului de 10 ani. Ca lumea se asteapta sa va casatoriti pt ca sunteti de atata timp impreuna este complet irelevant in relatia ta. Voi decideti cum si pentru ce luptati. Pe de alta parte, plecarile lui au lasat un gol pe care inteleg eu l-ai umplut cu acest al doilea baiat. Este nevoie sa te linistesti, sa te gandesti bine si in tihna, sa-ti dai seama ce simti si sa alegi constient unul dintre ei si apoi sa comunici cu ambii baieti despre nevoile tale. Tu vei trai cu alegerea asta, repet. Lucrurile se vor contura de-acolo.

Mergeti la terapeut pentru a gasi solutia care se potriveste situatiei dvs. Desi ati prezentat destul de coerent situatia exista detalii care pot fi importante in gasirea unei solutii adaptate situatiei dvs.

Căutați un astrolog și pe baza datelor dvs personale și ale celor doi, veți primi sfaturi pt a face alegerea pt viață. Așa cum v-a spus și d-na Carmen Cozma, viitorul este al dvs și următorii ani de viață lângă partener îi veți trăi dvs nu părinții, nici ceilalți din anturajul familiei părinților dvs.

Probabil de un compotament decent si o judecata sanatoasa ai nevoie !!!!in momentul in care esti indragostita coeficientul de gandire scade,asa ca este posibil ca dupa inca 10 ani sa te indragostesti din nou de altcineva !!!

Nimic nu este intimplator! Daca te-ai indragostit de un alt barbat, in pofida celor 10 ani de trai comun (la bine si la rau) cu un altul, atunci te-ai intrebat, oare, DE CE si CUM a fost posibil asta? Desigur, incerci sa gasesti motive (mai sus zise de tine), dar eu cred ca acelea sunt doar motive in spatele carora te ascunzi, iar treaba cu "de dragul parintilor, vecinilor , prietenilor" etc… tot motive se cheama. Inima ta deja a hotarit, dupa cum vad eu…. Iar soarta si-a zis cuvintul. De mai multe ori, chiar, dupa cite ai povestit, doar ca tu nu ai avut curajul de a-ti lua viata in propriile tale miini, drept care ti-a fost trimis un ajutor, sub o forma foarte placuta (zic eu!). Te gindesti, asa, ipotetic, ce-ar fi fost in situatia inversa? Adica, daca amicul de 10 ani (oare de ce se gindeste atit de mult, de ce amina nunta…?) s-ar fi indragostit EL de o alta, oare ar fi reactionat si el asa cum reactionezi tu acum…? Ma indoiesc sincer…. Doar a mai decis si alta data fara tine, sau in ciuda rugamintilor tale. – Opinia mea este ca ar fi cazul sa-ti traiesti propria viata…. sau sa risti sa reiei la nesfirsit acelasi ciclu al dependintei de omul care te-a privit timp de 10 ani ca pe o simpla amica…..

parerea mea!

Alege cu sufletul. Stai langa omul care iti ofera iubire si pe care l iubesti.

Mesaj:
Am o relatie destul de recenta cu un baiat, dar suntem amandoi niste firi mai tacute. Ce pot face/ce putem face pentru a avea o comunicare buna macar intre noi 2?

Iesiti la plimbare, la suc, la sport. Iesiti impreuna.

Eram cu un amic si cu bunul sau prieten (din copilarie) in masina, in ultimele 15 minute am vorbit doar eu, si ma cam gindeam ca domnii s-au cam intrecut cu politetea (daca m-au lasat sa vorbesc atit de mult, in totala liniste, fara nici o replica). Mai tac eu cam urmatorii 100 de km (!), si asa, cam pe la km 200 (adica, vreo ora jumate de calatorie), intr-un oras mare, amicul meu intreaba:"Pe unde, acum?" – (Prietenul sau) "Inainte". – Restul de 300 de km pina la destinatie a fost liniste totala.:) – La destinatie (era un spa), ne-am despartit pentru niste proceduri "doar femeile / doar barbatii", si m-am reintors in garajul unde parcasem masina. Ghici urmarea? – Domnii au plecat fara mine! – Am lasat bilet vizibil in parcare, la fostul loc, si am asteptat intr-o pizzerie. – Dupa 6 ore si 5 pizza, m-am pomenit cu un amic agitat, bulversat, care venise dupa mine…:) – Ghici ce a zis? "Cind am ajuns acasa, mama m-a intrebat: "Dar pe Aniela unde ati lasat-o?"- si atunci ne-am dat seama amindoi ca nu intimplator era liniste in masina, pe drumul de intoarcere…." – Inainte de intrebarile de rigoare, tin sa specific ca drumurile nu sunt cele din Romania, ci asa, mai "normale", unde se poate circula extrem de rapid, mai ales cind te confrunti cu o prietena "uitata" la 600 de km mai incolo…. – Ei bine, daca crezi ca "firi tacute" este termenul potrivit vouak atunci as fi curioasa in ce termeni ai defini acesti doi amici ai mei…?:) – Vreau sa spun, ca daca omul este tacut, atunci acolo nu doar tacerea este cel mai mare inconvenient, poate este cazul sa te mai astepti si la alte surprize…:) – Nu dispera! – Cu timpul, te obisnuiesti….

ce varsta aveti? de cat timp sunteti in aceasta relatie? Cum este comunicarea in acest moment – detalii? Intreb pt ca o recomandare din partea noastra ar avea nevoie de mai multe informatii.

Mesaj:
Este normal ca in perioada adolescentei-spre maturitate sa te simti EXTREM DE CONFUZ si sa ai perioade triste sau perioade vesele fara motiv? Nu am absolut nici o idee ce o sa fac cu viat mea.

Este normal sa progresezi si/sau sa te dezvolti? Este normal sa te gindesti la lucruri mai “marete” decit Iphone…?

… mai jos cu 3 postari, scrie colega “Inspiratie Divina” “Instead of worrying, ask for Divine guidance” – in loc sa te ingrijorezi, cere ghidare divina”. – Bun sfat! Te sfatuiesc sa-l urmezi!

Da! este normal sa te simti confuz in adolescenta, mai ales atunci cand nu ai un ghid/mentor care sa iti ofere o structura adecvata personalitatii tale. Poate ca este momentul sa gasesti pe cineva care sa iti satisfaca aceasta nevoie. Se poate, succes!

pai tocmai pentru asta exista adolescenta, pentru a te simti cum spui tu mai sus, si lucrul asta are un rol, ci acela de-a te face sa-ti gasesti o personalitate, o identitate, in concluzie te dezvolta, te face mai sigur pe ceea ce vrei sa faci mai departe:)

Pina ce iti faci rost de un ghid, de un mentor, pune mina pe o carte de autodezvoltare si citeste – prea des se uita ca pina inainte cu vreo 5 (!) ani, in Romania nu se cunostea conceptul de “mentor”, sau “ghid”, dar TOTI stiau ce inseamna sa inveti dintr-o carte!

Oh, Da !!!!

Mesaj:
Pai "problema" sta in modul urmator, sunt cu acest baiat de un an si jumatate si nu avem in general probleme de comunicare sau de impartasirea sentimentelor. Insa de cand a inceput scoala el a decis ca ar fi mai bine pentru el sa nu ne vedem deloc in timpul saptamanii(nici in pauze nici dupa ore) pentru a se putea concentra pe BAC, el spune ca daca ne am vedea si am sta chiar si doar in pauze, cand ar ajunge acasa n ar mai fi capabil sa se concentreze pe ce are de facut pentru ca mintea i ar "zbura" la mine, dar in weekend totul e normal, stam impreuna si pot spune ca e chiar mai frumos decat era inainte(dar asta DOAR in weekend). Mie nu prea imi convine acest lucru pentru ca simt ca am nevoie de el si ca mi e dor de el in timpul saptamanii, da imi convine acest lucru (sa nu ne vedem) pe de o parte pentru ca sunt productiva si am timp sa fac tot ce imi propun, dar nu mi convine din punct de vedere al relatiei noastre.. comunicarea pe care o avem(pe Facebook) in timpul saptam anii e oarecum ok, desi diferita pot spune ca "incompleta" pentru ca lipseste interactiunea, dar el nu e distant, ci este cum era inainte. Mie mi se pare ciudat sa ma comport cu el ca un strain cand il vad prin scoala(nici anul trecut nu stateam exagerat de mult la scoala), tot ce facem cand ne vedem e sa ne salutam si sa ne zambim.. Am incercat sa i spui nemultumirea mea de doua ori: prima data a zis sa ma calmez, sa ma linistesc (nu am fost prea clara si am inceput si fiu coplesita de emotii) si a doua ora mi a zis ca exagerez si ca transform chestia asta intr un lucru prea "pompos"(adevarul e ca a doua oara m am cam enervat si am tipat spunand niste lucruri nu prea frumoase, deci da am exagerat prin fapte, dar nu cred ca nemultumirea mea e exagerata). Eu nu i cer sa stam in toate pauzele impreuna sau sa ne vedem dupa ore, ci doar sa stam sa vorbim macar intr o pauza cum ar vorbi doua persoane care au ce sa si spuna, care sunt impreuna de un an jumatate. Lui nu i am spus
direct si clar de "dorinta" mea de a ne vedea doar in unule pauze, pentru ca nu vreau sa insist prea mult sa ne intalnim daca el considera ca din cauza asta nu se poate concentra. Recunosc ca pe alocuri sunt egoista si exagerez, insa nu reusesc sa scap de aceasta nemultumire,vreau sa scap de ea pentru ca e clar ca acest "program" de vazut nu se va schimba si cred intr o oarecare masura ca defapt pe mine nu ma deranjeaza foarte tare acest lucru ci doar la nivel de inconstient mi l impun. As avea nevoie de un sfat obiectiv si profesionist in legatura cu aceasta situatie, va multumec anticipat!

Psihologul scolii iti poate da un sfat "profesionist" – pina atunci, e bine ca poti fi "productiva"

din ce spui am inteles ca defapt nu exista o problema reala, ci doar una de fundal pe care ti-o impui tu cumva. Imi imaginez ca ar putea fi legata aceasta problema de faptul ca numai tu ai facut compromisul pt el si el nu. De asemenea ma gandesc ca ce ai omis sa ii comunici (vazutul intr-o singura pauza) te poate macina si genera acea nemultumire de care te plangi. Personal mi se pare corect sa ii spui tot ce ai de spus si sa actionati tot in cuplu… asa cum ati facut cu decizia lui. Succes!

Mesaj:
buna ziua,ma numesc titi si va cer sfatul in probleme de casnicie. Am 53 ani si sunt casatorit de 32 ani ,avem 2 copii minunati si de 16 luni o minune de nepotica.eu consider ca avem o situatie financiara care sa ne asigure un trai destul de decent daca depunem un pic de efort si daca ne creem prioritatile si pretentiile dupa venituri.pana aici toate par bune ,dar mai este o parte care aduce destule probleme familiei noastre si ma refer la gelozia sotiei,care atunci cand se manifesta pur si simplu o transforma pe sotie nu intr un adversar,ci intr un inamic de parca nu am fi facut niciodata nimic bun impreuna,imi reproseaza orice cu toate ca eu consider si ma straduiesc sa nu aiba ce sa mi reproseze.Mai ggrav e ca reprosurile si certurile sunt asezonate cu vorbe grele de genul ;sa pleci din casa;.Daca fac gestul de a pleca ,sare cu gura vezi ca am dreptate,ca daca nu ai avea unde sa pleci nu ai pleca.Asemena lucruri se repeta de ani multi si cu toate ca sunt un tip dispus la dialog si manat de bune intentii,dar care actioneaza in consecinta,discutiile nu duc aproape niciodata la un rezultat,de fiecare data sunt nevoit sa abandonez discutiile si dupa un anumit timp eu sunt cel care face pasul spre impacare. Dar simt ca nu mai pot ,timpul a trecut si cu toate ca am un comportament in limite normale sa fiu considerat de ani de zile altcineva decat cine sunt.Poate sunt subiectiv ,poate vad lucrurile diferit dar atunci de ce respinge orice propunere a mea sa gasim o rezolvare,psiholog,preot sau chiar vreun prieten care sa medieze conflictele?Nu stiu cat de clar am fost dar chiar si acum suntem intr o situatie dificila si v as fi recunoscator pt vreun sfat.Va multumesc si va doresc o viata linistita.

Ori o ignorati cum ati facut si pina acum , ori daca aveti unde sa va duceceti, plecati o perioada daca ea refuza cu desavirsire ajutorul cuiva( psiholo,preot prieten etc) totul depinde doar de dumneavoastra ce decideti .

Daca sotia nu doreste sa mearga la psiholog/terapeut, puteti merge singur. Chiar daca aveti senzatia ca "problema" este la sotie, eu cred ca si dumneavoastra v-ar fi utile cateva sedinte de terapie. Asta v-ar ajuta sa fiti cel care sunteti, fara sa va straduiti mereu sa fiti cineva care sa fie acceptat de sotie.

Apelati dvs. la un terapeut daca sotia nu doreste sa participe la acest demers. Puteti invata cum sa va folositi resursele pentru a lua cele mai bune decizii.

Se pare ca sotia dvs va atrage intr-un joc psihologic in care dvs intrati cu mare usurinta. Dansa joaca acest joc, probabil, inca dinainte de a va cunoaste pe dvs, iar dvs intrati in astfel de jocuri inca dinainte de a o cunoaste pe dansa. Asadar, acest joc este greu de sesizat atat de dvs cat si de dumneaei. Exista insa o sansa. Mergeti la un terapeut(va recomand terapeut in Analiza Tranzactionala), care va va ajuta sa descoperiti cum, de ce si in ce jocuri intrati. usor, usor invatati cum sa nu mai intrati in jocurile psihologice.
persoana care invita intr-un joc psihologic o face pentru ca-i satisface o nevoie psihologica iar persoana care da curs invitatiei si intra in joc, o face din acelasi motiv. Ramane sa descoperiti ce nevoi psihologice aveti dvs si ce nevoi psihologice are sotia.
Mult succes.

Eu cred ca sotia ta, traieste inca in trecut. Ce zici?

Mesaj:
Buna ziua,
Am si eu nevoie de un sfat pentru a lua o decizie, sunt casatorita de 7 ani si am 2 fetite dar relatia noastra nu a mers niciodata cum as fi dorit, am crezut ca pe parcurs va fi bine, dar sotul meu tot timpu gaseste
motive de certa si m aacuza pe mine spune ca din vina mea ne certam, la fiecare certa m ajigneste si imi spune sa plec. Eu nu ma simt fericita, am facut tot posibilul sa merga dar degeaba
Multumesc.
O zi buna!

Ce va determina sa stati? Ce conteaza cel mai mult pt dvs.? Scrieti pe o foaie de hartie lucrurile pozitive si lucrurile negative din cele 2 situatii ( casnicia sau viata dupa un eventual divort), analizati apoi situatia singura sau inpreuna cu un psiholog/psihoterapeut. Incercati impreuna cu sotul dvs sa mergeti la terapie de cuplu ( acolo sigur ve ti reusi sa luati decizia corecta)

Mergeti la terapie de cuplu. Daca sotul nu doreste sa participe la acest demers puteti merge dvs. la terapie pentru a va clarifica in priviinta optiunilor si deciziei pe care doriti sa o luati. Succes!

Daca sotul dvs. este un tata bun pentru fete si este pentru casa (gospodar), poate ca ar trebui sa discutati cu el si sa mergeti impreuna la o consiliere de familie. Nervozitatea si acuzele lui vin din faptul ca este nemultumit de sine, este stresat, nevalorizat la locul de munca (neamplinit profesional), poate are un secret pe care nu vi-l poate impartasi sau este influentat de altcineva. Daca nu reusiti sa ajungeti la un dialog si nu indeplineste conditiile de mai sus, ar trebui sa va ganditi serios daca sa ramaneti intr-o asemenea relatie pentru ca o mama nefericita va transmite nefericirea copiilor ei (mai ales ca sunt fetite…vor ramane langa barbati care le vor face nefericite!). Inainte de a lua o decizie, consultati un psiholog care sa va ajute sa va gasiti puterea, argumentele, resursele si determinarea sa faceti o alegere potrivita pentru dvs. si pentru copiii.

Si? Tu te simti fericita inca?

Mesaj:
am o persoana in varsta de 31, care in momentul cand depaseste o anumita limita de bautura vorbeste urat, nu tine cont cui ii vorbeste urat, are chef de scandal, face lucruri care nu le judeca, si refuza sa mearga la un psiholog.ce ma sfatuiti sa fac?

Nu ati mentionat ce legatura exista intre dvs. si acea persoana: sot, copil, frate, etc.

Daca toti betivii s-ar duce la psiholog de fiecare data cind se imbata, atunci Romania ar avea tot 1 psiholog la 3 oameni….:) iar alte tari, si mai multi. si totusi, nu ii avem…. v-ati intrebat, de ce betia nu a fost – inca! – pusa pe lista interdictiilor in Europa? Au incercat o data in istorie, Statele Unite ale Americii…. si asa s-a nascut (printre altii) si Al Capone…. Ei bine, noi DEJA ii avem pe propriii Capone, dar astia au nevoie de clienti….

Mesaj:
ma numesc victoria am 12 ani pe 28 septembrie 13.Recunosc ca mam indragostit de un coleg de clasa ce sa fac?

Draga mea , la varsta asta " indragosteala " nu dureaza prea mult . Ia ce e frumos si mergi mai departe ! Pana la 20 de ani o sa te tot " indragostesti "! Nu vorbesti cu mama ta ? Ar fi cel mai bina .

chiar si asa, sentimentele la aceasta varsta sunt foarte intense si e important sa fie luate in considerare si NU minimalizate. ca "o sa se tot indragosteasca" ramane de vazut; nu toti oamenii sunt la fel. din pacate, nu ne-ai dat prea multe detalii despre situatia ta, in ce fel de relatii esti cu el? vorbiti des? sunteti prieteni? petreceti mult timp impreuna? el da vreun semn ca este indragostit de tine?…

Of , cu tot respectul d- na Balaci nu mi-am permis minimalizarea sentimentelor , era pur si simplu o parere . Cel mai bine ar fi o discutie cu o prietena sau daca poate cu mama . La varsta asta ai impresia ca nu te intelege nimeni !

Discuta cu mama ta.

Mesaj:
buna seara.sunt un tanar de 29 ani si am mare nevoie de ajutor.
sunt casatorit si am doi copii de 2 si respectiv 3 ani. innainte sa apara al doilea copil am mai avut unele divergenta cu sotia. de la al doilea lucrurile au luat-o razna. fiecare cu orgoliul lui. de 3 saptamani incoace am un sentiment ca sotia ma inseala , azi mi-a comfirmat. nu a fost o aventura , ci doar un simplu sarut. am iertat-o.
va rog sa imi spune-ti cum sa am o casnicie buna si sa nu imi pierd sotia.ajutor. simt ca o iau razna.
va multumesc anticipat , ca m-ati ascultat.

Mergeti la terapie de cuplu. Exista probabil anumite probleme nerezolvate in relatie. Succes!

Puneti in locul orgoliului iubire si intelegere, cultivati rabdarea, increderea, credinta. Poti incepe tu ?!

Interesant. Raspunsul e la dvs.

Pregateste o hârtie si un pix ca vei primi reteta căsniciei perfecte !!!! Sper ca realizezi ca nu exista nici o relație la fel cu o alta , cum nici un om nu este asemenea cu un altul in simțiri si-n trăiri ! De aceea, îndrăznesc sa-ti demontez mitul conform căruia , psihologi sau alți specialiști ar STI mai bine decat tine cum sa te facă sa ai o căsnicie buna ! Comunica cu soția , dezveliti de orgolii si prejudecăți despre Așteptările si nevoile fiecăruia dintre voi de la celălalt si de la relație . Undeva, in lupta zilnică cu responsabilitatile de parinti , a-ti uitat sa va faceți timp pentru voi si emoțiile care v-au apropiat in debutul relatiei voastre . Fluturi in stomac , atenție , tandrețe ? Întreaba-ti soția ce a căutat sa retrăiască cu altcineva ? Sunt sigura ca ai multa răbdare si intelepciune pentru a discuta deschis cu ea, daca spui ca inca va iubiti ! Succes !

nu exista garantie externa .. voi doi stiti cel mai bine cine sunteti .. , si nu uita cum iubesti tu iubirea … poate gasesti ceva pe acolo … nu se pierde nimic .