Mesaj:
Buna seara , de curand am aflat "niste" lucruri teribile despre o persoana importanta din viata mea.. Nu stiu cum sa depasesc moentul . Cand pronunt si un cuvant de care imi aminteste de "acea persoana " raman pentru 10 secunde nemiscata apoi imi pun tot felul de intrbari … As vrea sa uit, sa nu imi amintesc ceea ce a facut dar este mereu in prezenta mea.
Un sfat ?

mergeti la un psihoterapeut si vorbiti despre ce se intampla. Daca le lasati nediscutate/nerezolvate, aceste problemenu vor face decat sa se agraveze. Succes si curaj!

Ganditi-va adanc la persoana si la problema in cauza si cand considerati ca ati ,, gandit " destul ,parasiti gandul si concentrati-va la ceva placut . Sau impuneti-va sa va ganditi din ce in ce mai putin, cu un minut pe zi sa spunem , pana ajungeti la 0 . La fel , cand persoana va vine in minte , parasiti repede gandul si apucat-va sa faceti ceva . Oricum , daca persoana este una apropiata si problema serioasa , imaginea si amintirea ei nu cred ca are cum sa va paraseasca .Suntem legati afectiv de cei de langa noi . Succes!

Cred ca Cristina are dreptate, fuga de a gandi si a analiza denota ca de fapt nu doriti sa rezolvati problema.

Daca e asa importanta pentru tine persoana aceea, inseamna ca o iubesti si daca o iubesti trebuie sa intelegi orice lucru , cat de teribil ar fi . Nu te pune in postura judecatorului.

Folositi tehnica ho’oponopono. Cautati pe net. E extraordinar de simpla si functioneaza fantastic.

Folositi comunicarea cu persoana din viata dvs. Tocmai pentru ca e importanta. Cu siguranta are o explicatie pentru acele lucruri "teribile". Tehnica strutului (dorinta de a uita) nu rezolva problema. Doar… o baga sub pres.

Daca nu vrei sa-ti amintesti, uita-l! – Energia urmeaza intentia.

Mesaj:
Buna ziua,

Ma numesc Cristina,am 44 ani si sunt o femeie implinita din punct de vedere sexual. Am o nelamurire,totusi.Sunt intr-o relatie de 4 ani cu un barbat insurat.El are 46 ani.Facem sex o data pe saptamana si ne simtim extraordinar.Ceea ce vreau sa stiu este daca este normal ca aproape de fiecare data sexul sa se finalizeze cu sex oral(pe care il ofer eu).Practicam sexul normal ,eu am un orgasm sau mai multe ,insa aproape intotdeauna totul se termina cu sex oral .Pe mine nu ma deranjeaza ,chiar imi place,insa as vrea sa stiu parerea unui specialist. Va multumesc.

poate sa fie normal (in mod special) pt partenerul Dvs. Fiecare are modul sau particular de a culmina.

Nu exista reguli in sex, in afara celor ce sunt stabilite de cuplu. Asa cred

Singura problema poate fi la nivel energetic, pentru ca sexul oral va inchide o chakra (si e interzis de biserica). Daca nu va deranjeaza (nu toata lumea tine cont de corpul energetic), macar mergeti o data pe an la un specialist reiki, care sa incerce sa va echilibreze.

Daca va simtiti amandoi extraordinar de bine si nu va faceti nici cel mai mic repros sau nu aveti nici o retinere, orice fel de intrebari sunt de prisos.

Orice se intampla in sexualitatea unor adulti care consimt, este normal, atata timp cat asta produce placere ambilor parteneri. (biserica va iarta in schimbul unei spovedanii si a unei "donatii", daca va preocupa acest aspect ) Enjoy life!

pt.bani biserica iarta orice

Biserica nici nu ar trebui implicata in acest subiect, ea nu analizeaza pozitiile kama sutrei ci alte pozitii si constructe sociale.

(off topic) Biserica ne invata sa ne iubim aproapele, kama-sutra ne arata cum…

Cum adica sa inchida o chakra?

Si a cui?

Oana Bodor, de la "a-ti iubi aproapele" pana la diversele moduri de a face dragoste si posibilitati de copulatie oferite de kama sutra este cale lunga.

lucrul condamnabil atat de Justitia divina, cat si cea pamanteana, ar fi faptul ca atrageti in sexualitatea dva, un barbat insurat. asa am dedus. ceea ce nu-i ofera sotia, ii oferiti dv, si mustrarile de constiinta va imping sa ne scrieti. ce fac doi adulti cu trupurile lor, e strict treaba lor, in ce moduri isi produc placere. atat timp cat nimic nu lasa un gust amar, si nu e o relatie interzisa, e ok

Fericit tipul

Printre regulile de baza ale psihoterapiei sunt acceptarea povestii clientului/pacientului si abtinerea de la judecati de valoare, indiferent despre ce ar fi vorba. Drept urmare, "terapeutii" care vor sa se simta superiori invocand concepte dogmatice moral-religioase clientilor care isi deschid sufletul, pot face mai mult rau (prin inducerea vinovatiei, a fricii, etc) decat bine. Le recomand calduros sa-si exploreze aceste porniri in autocunoastere sau terapie personala (no ofense). Off-topicul a fost o gluma, pentru cei care nu si-au pierdut simtul umorului. PS: Adrian Isacianu, stiam si eu diferenta intre notiuni, iar calea nu e atat de lunga cum pare,e doar… chestie de lingvistica…:)

Poate acel concept asa zis dogmatic,moral-religios,ii poate fi de ajutor unui om .Pana la urma e un alt sfat alaturi de alte sfaturi pe care omul poate sa le auda si sa aleaga ce este mai bine pt el.Nu vad pe cineva ca a respins povestea pacientului.Poate cel ce a dat sfatul moral nu a vrut sa apara superior ci a vrut sa ajute.Nu putem judeca noi motivatia interioara,deci sa nu mai presupunem si sa lasam femeia sa aleaga ce este mai bine pt ea dintr-o multitudine de sfaturi si pareri

Esti intr-o relatie de 4 ani cu un barbat insurat, caruia ii faci sex oral. Te simti implinita sexual . E cel mai important lucru ?

daca,,da”, e ok, n-o sa pici in depresie cand vei fi parasita, n-o sa ai sentimentul ca ai fost ,,folosita” …

Oana Bodor, spui ca "Drept urmare, "terapeutii" care vor sa se simta superiori invocand concepte dogmatice moral-religioase clientilor care isi deschid sufletul, pot face mai mult rau (prin inducerea vinovatiei, a fricii, etc) decat bine. Le recomand calduros sa-si exploreze aceste porniri in autocunoastere sau terapie personala (no ofense)." YES, OFFENSE! Citeste inca o data ce am scris si vei vedea ca nu am nicio intentie de a ma simti superioara (nici dumitale, macar), ca nu invoc concepte dogmatice (ca si dumneata, scriu despre ce stiu, nu impun nimanui nimic), in niciun caz tonul meu nu induce vinovatia si frica. Concluzia mea este ca toate aceste proiectii ale dumitale vin din subconstientul dumitale, deci iti intorc sfatul de a te autoanaliza. In legatura cu cei care ne scriu si cer sfaturi, sunt liberi sa accepte opiniile noastre sau nu. Nu vad corecta atitudinea terapeutilor (si poate ai observat ca nu scriu cuvantul terapeuti intre ghilimele, pentru ca, spre deosebire de dumneata, eu am respect pentru cei care scriu aici) care vin sa critice sau sa corecteze opiniile altor terapeuti. Am impresia ca, in lipsa unui conflict real, iti creezi unul, doar pentru a capata atentie. Hai sa ne rezumam la a raspunde oamenilor si a-i sfatui, cat de bine putem, lasandu-i sa-si faca o parere, si sa inceapa drumul catre vindecare.

Amin No comment!

Doar atat Oana? Parca ai spus o rugaciune cand ai scris. No comment!;)

… deh, nu poti multumi pe toata lumea…;) (lucrurile nu sunt intotdeauna asa cum par, cu siguranta nu am spus rugaciune )

Uite asa poate clientul curios sa vada reactia contratransferentiala a terapeutilor fata de o falsa problema si sa-l alega pe cel potrivit…

Da,am spus ca sunt implinita sexual ceea ce nu inseamna ca doar atat. Insa aici era vorba de o problema sexuala si doream sa aflu o parere avizata. Nu ma simt deloc folosita atata timp cat imi face placere ceea ce fac si daca e vorba de parasit in nici un caz nu voi fi eu cea parasita,un barbat nu pleaca niciodata de la bine. bineinteles ,vorbesc despre un barbat matur,inteligent asa cum e el. Daca ma gandesc bine pot spune ca eu ma folosesc de el. In ceea ce priveste celalat aspect ,sa-L lasam pe DUMNEZEU sa ne judece. Oricum multumesc pentru pareri.

Specialisti la tot pasul daca taceai filozof erai!!!

primul adevar referitor la functionarea mintii omenesti este "realitatea nu este asa cum este ci asa cum o vedem noi", terapeut sau orice alta persoana din lumea asta. Personal m-a amuzat prima "pulsiune" contratransferentiala a unora dintre cei care au dat sfaturi vis a vis de "problema", chit ca apoi au dres busuiocul, amintindu-si ca nu este "deontologic" a face etichetari directe sau indirecte asupra problemei clientului, Cum nu am vrut s-o spun pe sleau, am ales alta cale. Unii au intuit de ce am facut referire la contratransfer si posibil s-au amuzat tacand sau nu. Cei care au inteles altfel au reactionat diferit. Dar aceasta problema sper ca am lamurit-o acum. Propun totusi sa nu neglijam partea pozitiva a acesti interelationarii, caci aflaram cu aceasta ocazie mult mai multe adevaruri atat despre problema in chestiune cat si depre noi insine.

Mesaj:
Buna seara. Am nevoie de ajutorul dumneavoastra deoarece nu stiu cum sa procedez. Vorbesc cu un baiat de vreo 3 saptamani,eu am 21, el are 22 de ani. Atunci cand ne vedem totul e de vis, dar aceasta este problema. Ne vedem foarte rar. Si asta pentru ca el nu zice nimic. Ne-am vazut de 3 ori pana acum, de 2 ori a zis el si o data eu. Vorbim non-stop, el imi da mereu mesaje dimineata,seara,la serviciu,stiu mereu ce face,unde este.E foarte afectuos,dar nu inteleg de ce nu zice sa ne vedem mai des,sa iesim in oras,sa stam impreuna.
Eu nu sunt genul care sa se bage cu forta, de aceea nu prea am curaj sa ii propun eu acest lucru.Nu inteleg motivul pentru care nu ne vedem mai des.
Va rog sa ma ajutati cu un sfat.
Va multumesc

ce iti pot recomanda este sa fii sincera atat cu tine cat si cu el. Daca tu nu ii spui ce simti, el nu are de unde sa stie. Fa-ti curaj si comunica sincer cu el, in timp o sa o faca si el, moment in care o sa aveti o relatie matura emotional . Succes!

stii, uneori barbatii mai au nevoie sa petreaca timp cu ei insisi… probabil s-a obisnuit asa.Daca va continua totusi sa se poarte frumos si sa te respecta, atunci respecta-i si tu lui spatiul.Cred ca e doar o problema de timp pana se va obisnui cu tine.

Adiica vorbiti toata ziua, si nu stii lucruri de baza despre el? pai despre ce vorbiti atunci? Crezi ca noi iti putem da un sfat fara sa il cunoastem?

O relatie nu poate fi matura de la bun inceput. Acum va aflati in perioada de tatonare. poate ca ai fost obisnuita altfel pana acum, in alte relatii. De fapt, problema este de adaptare la acest "ciudat" stil. Daca incepi cu reprosuri de pe acum, vei sparge vraja. Daca vii cu pretentii de pe acum, vei fi intruziva, poate. Daca stai in banca ta, vei parea indiferenta. Mai bine solicita-i ajutorul in cateva chestiuni minore, fara grad ridicat de dificultate. Apoi, urmareste-i disponibilitatea. In acest fel, te vezi totusi cu el sub diferite pretexte, fara a parea intruziva sau indiferenta si vraja nu va disparea. Dar nu prea mult timp… la un moment dat va trebui schimbata tactica. Vei simti tu cand e momentul. Succes!

Mesaj:
AM FACUT OPERATIE DE CANCER LA SAN STANG SI GANGLIONI LIMFATICI, CHIMIOTERAPIE SI RADIOTERAPIE (IULIE2013-IUNIE2014).In urma perfuziilor de la chimioterapie la bratul drept vasele de sange s-au facut ,,sarme”, ma doare (si cand nu-l folosesc) si acum si nu-l pot folosi la capacitate. Bratul stang de la care au fost scosi ganglionii este mult mai ok.
ce pot face?
ms

Practic nimic…

Incearca terapii alternative, va merge foarte bine.

Exercitii de recuperare sub supravegherea unui medic balneolog si un kineto-terapeut. Sanatae multa!

mergeti la un specialist in chirurgie vascula cu acel brat unde venele sint "colabate"… nu stiu de ce ati lasat sa treaca atita timp… se putea rezolva si medicamentos insa ma tem ca doar tehnica chirurgicala mai poate ajuta acum

Mesaj:
Buna seara. Am o problema cu parintii mei, in special cu mama mea. A fost din totdeauna mult prea stricta iar acum chiar daca am mai crescut, am o teama ciudata sa ii cer voie sa ma duc undeva. As vrea sa o infrunt, sa pot sa fac lucruri pe care tinerii de varsta mea le fac dar nu pot. Din aceasta cauza ma consum foarte mult si nu stiu la cine as putea apela. V.as fi recunoscatoare daca m.ati putea ajuta.

despre ce varsta vorbim?

Depinde ce lucruri , facute de cei de varsta ta , vrei sa faci . Trebuie doar sa vorbesti cu ea deschis .

Daca ai 11 ani, este inca OK, dar daca ai depasit 18, e mai greu de recuperat, si mai mult de muncit. O vei infrunta cand te vei maturiza… Iar sprijin poti primi de la un life-coach.

Nici nu trebuie sa o "infrunti", ci sa o tratezi cu grija, cu respect si cu iubire – doar este mama ta, care tine enorm de mult la tine, vrea sa te fereasca de toate necazurile care – eventual – te-ar paste "in viata cu V mare"…. Nu este stricta, este doar foarte grijulie deoarece te iubeste. Atit! toata viata te va iubi. (Indiferent ciit ani ai! Pentru mama, totdeauna vei fi copil!) De aceea, este bine sa discuti cu ea si IMPREUNA sa va ajutati reciproc sa intelegeti grijile voastre (tu pe ale ei, ea pe ale tale) – pina la urma, va intelege, chiar daca mai greu, ca trebuie sa-ti dea drumul in viata… Va intelege, dar de schimbat, in interior, tot nu se va schimba, din cauza grijii fata de tine. Nu trebuie sa o "infrunti" (deoarece asta da nastere la si mai multe conflicte, si mai multe reactii!) ci trebuie sa ii zici ca o intelegi si ca o iubesti (neaparat trebuie sa ii zici cit de mult tii la ea si ca o vei iubi totdeauna, indiferent ce iti zice sau ce iti interzice!)… ea asta isi doreste: ca tu sa o intelegi, sa vorbesti deschis cu ea si sa ai incredere in ea. VORBITI! Dar nu cu "infruntari", ci cu intelegere si iubire. Nu cu lupta, ci cu pace! Doar MAMA este cea care te iubeste neconditionat toata viata ta. Vei intelege mai bine atunci cind nu va mai fi alaturi de tine….. Iubeste-o pina poti, si ARATA-I! – Succes!

Draga mea, daca strictetea mamei ti-a inabusit curajul atunci cand erai copil, si daca acum ai mai crescut, asa cum spui, atunci faureste-ti alt curaj. Nu e obligatoriu sa-l gasesti pe cel pierdut, pentru ca acela este unul infantil si n-ai ce face cu el acum, eventual sa dai cu bota in balta atunci cand oamenii au asteptari de la tine. Poti sa-ti construiesti acest curaj prin negociere, nu prin infruntare. Uite, daca vrei, iti dau exemplul meu, cu o mama foarte restrictiva: "Mama draga, imi ceri ca atunci cand merg la petrecerea lui Dani sa nu stau mai mult de ora 1; dar in acest fel, voi fi considerata spargatoare de petrecere. In plus, la ora 1 noaptea s-ar putea sa nu fiu in siguranta pe strada, chiar daca Dani ma va insoti. Nu e mai bine sa vin acasa la ora 6 dimineata, cand e lumina si oamenii incep sa misune spre serviciu???" Eu aveam 17 ani cand i-am pus astfel problema. Mai poti sa-i spui ca daca vrea sa obtina X rezultat de la tine, atunci ti-ar placea sa dea si ea ceva la schimb, adica Y lucru pe care ti-l doresti. Poti sa propui o miza mare, cu care nu ar fi de acord, asta doar ca sa ai de unde scadea tu ca sa ajungi la un rezultat satisfacator, cu care, dupa o lunga negociere, sa fie si mama de acord.Nu e acesta un joc provocator?Poate vei avea surprize placute. Succes!

Mesaj:
buna ziua am decis sa va scriu deoarece nu stiu cum sa procedez cu iubitul meu are o problema de ceva timp se inchide in el nu vorbeste despre ce il framanta evita prezenta mea eu am incercat sa inteleg dar nu reusesc va rog frumos sa mi dati un sfat va multumesc

iubitul ar face bine sa recunoasca faptul ca are o problema (daca o are) si sa incerce sa se deschida, daca nu Dvs atunci macar unui psiholog. Succes!

iubitul tau "a ramas" inchis in el… vezi unde e usa, deschide-o si intra peste el… sa fie cu reusita

Spune-i ca nu esti curioasa ce ascunde, ci esti curioasa de ce ascunde. In acest fel, secretul lui e bine pazit, tu nu mai reprezinti un pericol (pentru ca nu-l ameninti cu spargerea tainei), dar ii dai sansa sa se deschida. Succes!

Mesaj:
Buna ziua ! Ma confrunt cu o situatie ciudata. Sunt impreuna cu prietenul meu de doi ani ( am fost chiar si colegi de clasa in liceu) iar acum suntem la facultate in orase diferite. Pe parcursul relatiei , el a facut destul de multe greseli minore, dar multe.. ce efectiv imi dadeau de inteles ca ori e neatent ori habar nu are de o relatie. Acum , este foarte nervos cu mine , il intreb ce face , imi raspunde urat , il intreb orice altceva imi raspunde urat. Imi spune ca nu ii place sa fie luat la intrebari .. dar "ce faci" este o intrebare banala de inceput de conversatie. O alta persoana nu cred ca este la mijjloc. Dar totusi nu ii inteleg comportamentul , in conditiile in care la inceput , el era cel care insista , eu fiind indiferenta total . Mi-as dori sa stiu ce sa fac? Sa mai continui relatia sau sa ma opresc aici.. Specific ca in aceasta relatie s-au intamplat de toate.. ne-am jignit , a dat in mine( o tentativa) , m-a injosit, .. dar totusi am iertat ambii. Dar acum ar
e un coportament extraordinar de ciudat.

Pune punct relatiei

pare ca te afli in cumpana si ca trebuie sa iei o decizie. Chiar vrei sa o ia altcineva pt tine? Fii mai atenta la nevoile tale si fa ce simti ca e bine pt tine. Succes!

Cu regret , nu cred ca poti repara ceva . Intr-o relatie sunt doi , iar violenta odata aparuta …..nu dispare din senin . Jigniri , tentative de lovire ……de ce altceva mai aveti nevoie ? Ganditi-va ce va doriti si ce asteptari aveti de la viitor . Noroc!

Pânâ acum au fost doar certuri și tentative de lovire, vor ura bătăi dacă continui relația cu el. Asta vrei? El îți dă semne că s-a săturat, că la orizont a apărut altcineva. Ce decizi?

Nici nu trebuie sa analizezi foarte profund… realitatea, chiar si cea de suprafata iti arata adevarul. Deschide ochii mai bine si ai sa-ti gasesti raspunsul la intrebarea pe care ne-ai adresat-o noua. Noi nu suntem acreditati sa-ti spunem ce sa faci, dar daca ai aceasta curiozitate referitoare la schimbvarea comportamentului partenerului tau, am sa incerc o varianta posibila: s-a risipit vraja dintre voi. De aceea el nu mai are nici un ideal in ce te priveste; stie TOT. Un barbat are nevoie de provocari, sa descopere ce teritorii au ramas necucerite, ca sa si le insuseasca prin lupta, sau- in zilele noastre- prin efort. Daca ai fost o carte deschisa pentru el si a obtinut totul fara efort, acum nu mai are nici o satisfactie. De ce sa-ti mai faca pe plac acum?Paradoxul este ca in vreme ce a luptat pentru tine, la inceput cand tu erai indiferenta, acum ii lipseste curajul sa-ti spuna ce se intampla cu el. In concluzie este doar un barbat, nu un luptator. Iti doresc multa lumina!

Mesaj:
Buna.ma numesc Laura am 36 de ani sunt divortata si am doi baietei de 11 si 8 ani,ai cresc singura sistau in chirie,este teribil de greu dar nu ne lasam.Am o poveste cam complicata si dureroasa,dupa divort dupa circa un an am intilnit un barbat care ma cucerit dar din pacate este si el casatorit dar din spusele lui casnicia lor nu mai mergea si asa ni-am apropiat si am trait separati dar momente fericite pina la un momendat cind a intervenit minciuna intre noi,(adica sa ma minta)a promis ca va divorta si vom fi impreuna dar a trecut un an si nu a facut nici un pas inainte din contra venea cu tot felu de motive si minciuni sa nu ne vedem,si asa eu tot am acceptat sa fim impreuna cu speranta ca va merge sa divorteze,dar au fost doar vorbe.A cum traiesc o dezamagire si o depresie si nu ma mai pot aduna si incerc sa pun capat acestei relati si nu stiu cum sa trec peste ea findca il iubesc,va rog din inima sa ma ajutati cu un sfat ce si cum sa fac sa trec mai usor peste asta.

din cate inteleg mare suferinta este legata de tradare a increderii (a doua oara in ultimii ani) si mi se pare normal sa suferiti. Poate ar fi o idee sa incepeti o psihoterapie/dezvoltare personala, in care sa puteti ajusta ‘ceea ce faceti gresit’ in alegerea partenerilor. Se poate, succes!

Stiu ca pare aiurea ce zic, dar tot raul spre bine. Nu cred ca cineva ar trebui sa inceapa o relatie pe destramarea alteia. Chiar daca ti-ar fi fost bine pe moment in timp totul iese la suprafata ca un vulcan si ies reprosuri, vinovatii, remuscari. Nu stiu daca el are copii sau nu, dar daca are, chiar ai vrea sa fii tu cea care provoaca asta altor copii ? Si daca nu are, chiar vrei sa faci tu asta unei alte femei? Stiu ca tu personal nu ai nici o oblig fata de cealalta ci el, dar daca el o inseala cu tine , ce te face sa crezi ca nu la fel se va intampla si cu tine ??? Lasa asemenea pramatie in curtea altuia, nu-ti trebuie asa model de tata pt copiii tai, care schimba femeile, minte, inseala. Ai grija ce modele de barbati si ce model de femeie esti tu pt copiii tai. Succes

Viata merge inainte. E bine ca ai descoperit la timp incompatibilitatea… Mult curaj, capul sus, si ia-o de la inceput! Fericirea ta depinde doar de tine! Secretul ei nu consta in iubirea altcuiva, de care te-ai agatat!

Draga mea, reantoarce-te putin in timp, la momentul in care l-ai cunoscut pe acest barbat. Sa nu crezi cumva ca atunci era intr-un fel si dupa un an s-a schimbat! De fapt, atunci cand l-ai cunoscut era exact asa cum il vezi azi. In concluzie, cred ca nu te-ai indragostit de el, cel real, ci de cel pe care l-a faurit mintea ta, probabil pe fondul vulnerabilitatii in urma divortului. In concluzie, pentru cine suferi tu? Cel real nu corespunde idealului tau si nu-ti foloseste la nimic, iar cel din mintea ta nu exista! Data fiind aceasta concluzie, poti sa te "dezdragostesti" usor acum, nu? Succes!

Mesaj:
Nu mai știu ce sa fac. Imi e foarte frica de moarte. Ma ingrozeste orice se leaga de ea. Ma ingrozeste faptul ca la un moment dat voi afla. Nu mai ma simt prezent. Rar reusesc sa dorm. Chiar si cu pastile pt somn, pt agitație. Nimic nu funcționează. Am încercat psihiatru, psiholog. Nimic nu ma poate ajuta sa ma regăsesc. Ma pu teți ajut?

Credeti ca va putem ajuta? Si daca da, cu ce anume?

Incercati un terapeut bun, nimeni nu va poate ajuta doar dvs. Respectati un program facut de terapeut impreuna cu dvs si multa munca "interioara". Vb cu un terapeut bun si nu ascundeti nimic de el

In general oamenilor le este frica de moarte atunci cand nu sunt impliniti cu viata pe care o au. Asa ca intrebati-va: sunteti multumit cu ce faceti acum? va place ceea ce faceti? Aveti unele nemultumiri, regrete, lucruri neimplinite?

psihologul si psihiatrul ce au spus? ce sfaturi ati primit pana acum?

e adevarat ca moartea e necrutatoare si dura si nemiloasa. secera cu rautate tot ce-i cade in coasa. nu te-ntreaba cati ani ai, ce planuri de viitor ai, daca in urma ramane o mama indurerata sau bieti copii orfani. asta e a ei: sa distruga vieti. este o cantare religioasa, foarte trista si tulburatoare, care se canta la sfarsit de an calendaristic: a mai trecut un an s-a dus, si cate vieti nu s-au rapus, si cate suflete s-au dus si-n veci n-o sa mai vina… si eu, un om simplu, om de rand, la fiecare sfarsit de decembrie, fac bilantul anului: cate vieti s-au stins, ce ne-a luat, ce ne-a adus anul, etc. e dureros, mai ales cand ma uit la stirile Protv si vad atatea si atatea nenorociri in lume, ma ingrozes rau. prea multe vieti distruse de secunda fatala, of cat de mult ar fi putut sa greaseasca o sotie tanara sa ramana vaduva sa-si creasca singura copii?! dar copilasii, atat de dornici de unitatea familiei, ei cu ce au gresit sa nu aiba parte de asa ceva?! si cand te gandesti totul se intampla atat de repede?! izbitor de repede. e Cineva acolo SUS care-i da acceptul mortii. si noua nu ne ramane, decat sa fim tari si sa spunem: ce va fi, va fi! cu o moarte toti suntem datori! oricum va fi, dar e cel mai sigur si inevitabil lucru. o distinsa doamna m-a invatat sa ma astept la Orice de la oameni. nimic nu e sigur. singurul lucru sigur e moartea! ii apreciez afirmatia! insa cum ramane cu sfatul TRAIESTE CLIPA?! ce-i in mana nu-i minciuna. secunda care se scurge in firul de nisip din clepsidra vietii, trebuie sa aibe o emotie, un zambet sau chiar un hohot de ras! lasa moartea, acolo unde e ea, pe coordonata timpului, in punctul ales de ea, si fie ca acel punct sa apartina unui viitor indepartat, tu omule, care ma citesti, TRAIESTE INTENS si pozitiv ziua de azi, pt ca e o bucatica din DARUL VIETII! un dar scump

Ati incercat si Emotional Freedom Techniques? S-ar putea sa aveti o surpriza… Frica aceasta, care nu a cedat cu nimic pina acum, sa cedeze foarte, foarte usor…

Ce va sperie legat de moarte? Anticiparea mortii celor apropiati sau a propriei morti? Va e frica de cadavre sau de spirite? Ce credeti ca este moartea? Ce credeti ca se intampla dupa moarte? Va e frica de judecata de dupa? Sunt doar cateva intrebari la care ar fi util sa raspundeti (sau sa va raspundeti), pentru a constata ca de fapt nu de moarte va e frica. Va poate ajuta un terapeut.

Incearca sa te obisnuiesti cu faptul ca moartea e un lucru firesc si poate ca exista cu un motiv.Atat timp cat lasi ideea asta sa-ti ruineze viata e ca si cum nu ai trai, si ai astepta sa se intample.Moartea ne e data in scopul de a profita la maxim de fiecare zi , si pentru a face din prezent un moment mwemorabil.Daca moartea nu ar exista, majoritatea ar fi niste larve.Viata este o misiune plina de provocari, pe care daca ti le indeplinesti, la batranete nu te vei considera decat un artist, mester, om care a trait cu adevarat.De-aia e bine sa iti faci multe amintiri si experientye frumoase cat traiesti, sa iei toata esenta unei zile, pentru ca atunci cand mori sa stii ca le-ai facut pe toate si sa n-ai atatea regrete.Fii mai preocupat de viata, focalizeaza-te pe asta.Dar daca stai doar sa te gandesti ca intr-o zi mori si uiti sa traiesti, poti spune ca deja ai murit. Ia aminte punctul meu de vedere si mediteaza. Eu cred ca tu esti un om cu obsesia controlului, si te distrug lucrurile care nu depind de tine asa cum e moartea.DAR GANDESTE-TE CA FIECARE ZI DE VIATA NUMAI DE TINE DEPINDE!

Salut. Am avut aceeasi problema. In primul rand vreau sa spun de la inceput ca ce urmeaza sa scriu e DOAR experienta mea. Nu inseamna ca ce am facut eu reprezinta SOLUTIA. Intr o noapte, acum 3 ani, deodata m a apucat panica de moarte. Aveam 24 de ani. O panica de imi venea sa fug pe strazi, la propriu! Imi simteam inima si aveam impresia ca fiecare bataie e ultima. Nu ma gandeam, stand cu mana pe piept decat ca "auoleu, asta e, gata!" Bataile inimio fiind foarte scurte, nu ma puteam relaxa cand inima batea din nou, pentru ca revenea panica. In noaptea aia cred ca am dormit 2-3 ore. Cand m am trezit a fost mai bine, dar am luat o de la capat. Initial am pus o pe o intoxicatie cu nicotina (fumam electrica si practic trageam non stop din ea, iar in ziua aia in mod special statusem toata ziua cu ea in gura, in casa la seriale). Peste cateva zile a revenit si tot asa pana am fost la urgenta, unde dupa EKG si alte investigatii mi au spus ca nici gand sa ma lase inima sau sa fac infarct. Am inceput sa ma rog continuu aproape, cand aveam probleme, dar nu parea sa ma ajute. Nu stiu cum am dat peste Oreste si emisiunile lui mai vechi pe net. Nu stiam de ce, dar cand ma uitam la emisiuni, pe orice tema, gandul era macar suportabil si incepeam sa ma linistesc. Poate pare ciudat, dar asa era. Seara in pat, iar ma luau panicile. Dar in ceva timp vreo 10 zile in care am vazut zeci de emisiuni, lucrurile si sibiectele care se dezbateau, imi dadeau de gandit si ma faceau sa ma linistesc intr un fel si cand nu ma uitam. Adica incepeam sa accept ideea si sa mi imaginez cam cum ar fi. Am inceput sa inteleg conceptele de moarte, Dumnezeu, cam ce vrea El cu noi si care e scopul vietii (deci SI al mortii). Personal, ma simteam ca intr o inchisoare, obligat sa trec prin asta, adica prin moarte. Intr un fel era nedrept. Am inceput sa citesc ceva carti despre asta si sa caut documentare despre moarte, cartile mortilor (tibetana si egipteana). Am inceput sa o inteleg. Nici acum n am inteles de tot, dar acum macar sunt linistit. Am trecut mai departe si ma interesau subiectele. Am inceput sa verific si sa diversific informatia. Sa inteleg conceptul de Iubire neconditionata si sa mi dau seama ca frica/teama inseamna departare de Dumnezeu care ne vrea fericiti si liberi, nu constransi. El vrea sa vrem sa-L alegem. Ma rog, nu sunt un ortodox tradtionalist, nu asta e ideea acestui mesaj. Procesul asta a durat ceva timp, pana am inteles eu ce aveam de inteles si mi a schimbat complet viata, in bine. Adica L am descoperit. Oricum, orice tehnica folosesti, trebuie sa stii ca BINELE, oricare ar fi el si oricum L ai numi, in orice religie, EL, BINELE, ne vrea binele nostru. Deci daca nu ti e bine in ceva, nu esti cu Binele, esti cu partea cealalta. Acum, uitandu ma ceva mai detasat, pot sa spun ca de mult timp relatia in care eram nu mai mergea -cu certuri mari dese (saptamanale) si urma sa ma insor cu pers respct. Intr un cuvant era pe mai multe planuri, nu doar sentimental, Nefericit. Viitorul meu n avea nici o predictabilitate si imi lipseau din viata mea, bucuriile. Chiar si cele mici. Si mai pot spune ceva. La mine, de atunci si pana acum a functionat mereu (si sunt convins ca functioneaza) principiul "Cere si ti se va da". Pune te in rugaciune catre forma de Dumnezeu in care crezi si cere i sa te indrume, sa gasesti iesirea si calea ta. Sa ti dea oamenii de care ai nevoie in viata ta acum. Mai poate functiona sa ti ceri iertare fata de oameni carora tu crezi ca le ai gresit intr un fel. Asta usureaza sufletul. Un alt lucru important care m a ajutat pe mine sa trec peste asta a fost si este "Faca se voia ta" din Tatal Nostru. Daca se intampla ceva pe lumea asta, e pentru ca Dumnezeu ii da voie sa se intample si sa se manifeste. Ii da voie! Spus mai simplu si incercand sa rezum tot ce am spus, cred ca trebuie sa te apropii de spiritualitate, orice forma benefica ar avea. Cere raspunsuri si le vei primi. Sper sa ajute, ca stiu o parte din chinul tau. Succes!

eu va stau la dispozitie daca doriti

fiind tineri nu ne dorim sa murim. Dar cand ajungem la o varsta inaintata, bolnavi, neputinciosi, cand observam ca nu mai putem oferi sau primi iubire de la nimeni, durerile fizice si psihice sunt mari, cand cei din jurul nostru ajung sa ne doreasca moartea, atunci chiar ajungem sa ne dorim si noi sa murim. Pana sa vina acel moment, trebuie sa luptam, sa traim, sa ne bucuram de viata, sa vedem manifestarea divinului in tot ceea ce ne inconjoara. Oricum moartea nu este sfarsitul. Toate necazurile prin care trecem ne conduc spre evolutie. Asa ca cel mai bine, cand va vin ganduri depre moarte sau orice va sperie, rugati-va. Dar stiti cum? Ca atunci cand nu mai ai aer si te rogi sa ti se dea. Dupa aceea este important sa le multumiti. Gasiti-va o activitate care sa va placa. Cautati oameni cu care sa va bucurati si sa fiti fericiti. Iesiti in natura. plimbati-va, luati-va un animal de companie. Se spune "cainele isi iubeste stapanul mai mult decat pe el insusi". Nu mai dati energie gandurilor negative. Toti avem ganduri negative dar cautam sa nu le "hranim" ca sa ne faca rau, si atunci singura solutie este sa luptam. Fiecare din noi are o "particica" din divinitate care ne ajuta sa traim. Faptul ca ne-ati cerut ajutorul este ca acea particica va vrea binele. Asa ca trebuie sa luptati. Sunteti cel mai bun medic pentru D-stra. Nimeni si nimic nu va poate ajuta decat D-stra fiindca sunteti singurul care va cunoasteti cel mai bine. Ceilalti sau medicamentele va vor ajuta lucrand doar asupra efectului dar cauza nu o pot trata. Asa ca luptati. Cautati-va scopul sau misiunea pentru care ati venit pe acest pamant. In incheiere am sa va spun o gluma – Cineva se vaita unui amic ca nu are noroc in viata. Acesta i-a raspuns "Cum nu ai noroc, gandeste-te ca dintre toti spermatozoizii doar al tau a reusit".

Va recomand din terapia florala Bach (picaturi) urmatoarele remedii: Mimulus- pentru frica de moarte, Rock Rose- pentru panica, teroare, White Chestnut-pentru ingruijorare si gandurile repetitive. Pentru situatii de urgenta (stres) formula Rescue Remedy este ideala. Pentru starea de lipsa de conectare la prezent sunt mai multe remedii posibile de administrat, insa trebuie alese in functie de cazul dv. specific, de ceea ce resimtiti din punct de vedere emotional. Gasiti detalii aici pentru indicariile remediilor : http://www.terapiireconectare.ro/despre-remedii-florale-bach/ Sau , MAI RAPID, o sedinta de Vindecare Reconectiva sigur v-ar ajuta sa va regasiti echilibrul . Detalii aici : http://www.terapiireconectare.ro/sesiuni-de-vindecare-reconectiva/

Ati avut experiente legate de moartea cuiva apropiat ? V-a marcat disparitia prematura a cuiva drag astfel incat , ati inceput sa va simtiti ca prins intr-o cursa , in care toata lumea va muri mai devreme sau mai tarziu ? Nu-i nimic , toti o vom pati intr-o zi . Spuneti ca ati fost la specialisti , cat timp ati mers , nu cumva ati intrerupt sedintele sau nu ati respectat sfaturile ? Cat timp ati mers si care au fost concluziile lor ? Fobia de moarte are un substrat interior , numai explorandu-l cu adevarat o sa-i gasiti radacina si , astfel , rezolvarea . Dar depinde de dvs , de autosugestie . Incercati sa va ganditi repede la ceva placut , atunci cand va vin ganduri legate de moarte . Trebuie sa constientizati ca sunt doar ganduri , nu e ceva palpabil , si gandurile nu fac rau . Mai reveniti . Sanatate!

Ti-e frica de moarte? Poti alege sa nu mori, poti alege sa traiesti vesnic ! Fie ca aceasta frica sa te ajute sa intelegi in profunzime ce e moartea si ce e viata.

Priveste in tine. Sa nu fie de fapt o teama de tine insuti, de ceva ce ai dori sa faci, transferata ca mecanism de aparare, asupra unui fenomen "impersonal" numit moarte. Cine stie adevarul ? Doar TU. De aceia nu se pot da sfaturi fara o analiza personala caci fiecare este unic si foloseste mecanismele de aparare in mod specific. Succes in a gasi un psihoterapeut sau psihanalist cu experienta. Cat timp nu vei rezolva problema nu te vei simti confortabil in propria "piele".

Am noutati pentru tine: moartea e o certitudine, pentru simplul motiv ca ne-am nascut. Numai ca… intre nastere si moarte exista viata, si cred ca tu ai uitat de acest detaliu aparent "minor" in comparatie cu groaza pe care o simti tu fata de moarte. Eu te invit sa te gandesti la viata si sa te uiti cu atentie la modul cum traiesti! Pentru ca nu putem controla moartea, dar avem deplin control asupra modului cum traim. Asta implica alegerea personala. Cum alegi tu sa traiesti? Nu stiu cum ai "incercat" psihiatru si psiholog, dar pot sa-ti spun ca ei iti pot arata calea dar nu pot face drumul in locul tau. Cu ale cuvinte, nu te pot "repara" din exterior, fara ca tu sa schimbi ceva la tine. Mai incearca, e viata ta, si poate fi mai buna decat atat, numai de tine depinde! Mult succes

Inca din antichitate Epicur a incercat sa linisteasca omenirea: de ce sa ne temem in asteptarea unui rau cu care nu ne vom intalni niciodata? Cand suntem noi, moartea nu este; cand vine moartea, noi nu mai suntem.

Caută un pshoterapeut care tratează prin hipnoză. Hipnoterapia te va ajuta să vezi de unde vime frica și să uiți sau mai binezis să neglijezi fenomenul morții. Numai bine!

Mesaj:
M-am despartit aseara de prietenul meu.Suntem de un an impreuna si-l iubesc enorm,insa ce m-a facut sa iau aceasta decizie este faptul ca in ultima vreme numai este deloc atent si dragastos cu mine,cum era la inceput si totul a culminat cu momentul in care mi-a zis ca numai simte nimic pentru mine si ma saruta "doar ca sa nu ma supar". Mai mult de atat,cand suntem impreuna in pat nici nu ma mai priveste sau saruta. Are 23 de ani,eu 19. Suntem amandoi studenti in aceeasi universitate,el la agricultura,eu litere. Este deja angajat ca inginer agronom,lucreaza pe camp 10-12 ore pe zi,apoi vine la mine,deci sigur nu ma insala. Totul s-a schimbat intre noi cand acum o luna,fiind impreuna in weekend la mare,m-a batut in camera,apoi a insistat sa tin capul sus ca si cand nimic nu s-ar fii intamplat deoarece urma sa ne vedem cu niste prieteni in oras,si asa am si facut. Trebuie sa recunosc,in ultima vreme certurile intre noi erau din ce in ce mai aprinse,iar el imi reprosa mereu ca a
devenit asa rau din cauza parintilor mei,care sunt niste persoane mai mult decat dificile.si pentru faptul ca eu i-am marturisit lui toate problemele mele de familie,el se foloseste de asta pentru a-mi spune ca ai mei sunt de vina. cu alte cuvinte,parintii mei sunt niste persoane egoiste si posesive,eu si fratele meu nu avem voie nici sa stam la tv pana mai tarziu sau sa tinem tv-ul in priza noaptea,pt a face "economie" si nici nu am voie sa merg la el acasa prea des,pentru ca nu sunt maritata si in plus,se cearta intre ei tot timpul. Astfel,iubitul meu arunca toata vina pe mine. Intrebarea mea este:mai exista vreo sansa sa reparam ceva,si daca da,cum?

Depinde de ceea ce vrei sa mai repari. Daca vrei sa repari relatia, in sensul continuitatii ei, sanse exista. Dar daca vrei sa repari relatia si sa o faci una armonioasa, din punctul meu de vedere nu mai exista nici o sansa, din moment ce s-a ajuns la violenta fizica si din moment ce nu a existat nici o urma de remuscare din partea lui, pretinzandu-ti sa tii "capul sus". Gandeste-te ca daca vei continua relatia, acesta este doar inceputul. Cum va fi peste 10 ani? Teroarea va lua locul iubirii. Cum vor trai copiii vostri? Priveste realitatea si gandeste-te ce pret esti dispusa sa platesti pentru aceasta relatie. Apoi, asuma-ti decizia luata. Nu uita ca totul depinde de tine, orice alegere vei face. Si daca vei simti teroare candva, sa iti amintesti ca aceasta era unul din costurile pe care ti le-ai asumat cu buna stiinta. Numai bine.

Felicitari pentru curajul de a te desparti! Un partener care la inceputul relatiei te bate si apoi iti cere sa "tii capul sus" in fata prietenilor pentru ca acestia sa nu banuiasca nimic este un partener abuziv, care are toate sansele sa te transforme in victima pe viata! Nu cred ca iti doresti asta, si nu cred ca toate astea au ceva in comun cu iubirea. Chiar daca ai crescut cu ideea ca iubirea si controlul/abuzul vin impreuna, nu este deloc asa. Iubirea e un sentiment, in sufletul tau. Poti sa pastrezi sentimentul si sa rupi relatia. Cu siguranta, chiar daca aceasta pierdere doare, vei castiga siguranta fizica, respectul de sine si libertatea de a gasi un alt partener care sa te pretuiasca. Tendintele violente ale partenerului tau se pot "repara" in terapie, daca el isi va dori. La fel si tendintele tale de a cauta parteneri abuzivi. Curaj, meriti mai mult decat atat

tu mergi sigur pe ideea ca nu te inseala…ca asa am mers si eu

din pacate nu o sa gasesti persoane tolerante cu parteneri agresivi aici pe grup. Nu exista nicio justificare pt violenta in cuplu! Esti tanara si ai tot timpul sa iti gasesti un partener echilibrat. Succes!

Domnisoara se pare ca prietenul tau "a cules" fructul pasiunii de pe alta "taraba"… fii fericita ca ai vazut realitatea… ce trebuie indreptat??? daca mai exista comunicare intre voi, cauta sa vezi "ce i-a lipsit" din relatia voastra… si mai ales "ce i-a facut cu ochiul de prin vecinele" succes