Mesaj:
Buna ziua, am 33 ani sunt casatorita de 11 si avem 5 ani de relatie inainte de casatorie, avem 2 copii de 4 si 6ani.Sunt atat de multe de spus dupa atatia ani incat nici nu stiu cu ce sa incep,am fost de la inceput doi tineri atipici pentru vremurile noastre inca de la inceputul relatiei, eram cu capul pe umeri ne faceam planuri de viitor stiam exact ce dorim de la viata, nu am fost cu chefuri si betii cum fac altii, nu spun ca nu au existat dar totul a fost moderat, mie mi-a placut intotdeauna sa socializez, sa ies in oras. Dupa nunta el a dorit neaparat sa ne facem casa, dar nu puteam sa realizam asta fara ajutorul parintilor nostri, respectiv ai lui ne ajutau cat puteau si au si facut-o si ai mei sa vanda apartamentul in care locuiau si casa de la tara si sa locuiasca cu noi (eu sunt singura la parinti), la momentul respectiv i-am spus ca este decizia lui, el trebuie sa hotarasca daca este dispus sa locuim cu ei sau nu si a hotarat ca da. Lui ii cam place sa inceapa lucrurile si sa nu le mai duca la bun sfarsit, ne-am mutat la casa dupa primul an de casa torie dar lucrarile le-am finalizat abia anul trecut, cu multe discutii pt ca el era deja satul de casa si de dorintele mele de a incheia cu capitolul asta, sa stiu ca nu mai trebuie facut nimic (a ajuns sa imi spuna ca defapt nu eu doresc asta ci ai mei ma influenteaza, oriunde intorceai capul era cate ceva de facut). Din 2005 aveam si o afacere care a mers bine dar sigur ca pt ea am facut si datorii destul de mari (pe numele meu personal)aspfel el a inceput sa plece tot mai des in strainatate cu afaceri, in aceasta perioada a aparut primul copil, sigur ca eu nu l-am mai putut insoti ca inainte peste tot (pt ca desi stateam cu ai mei si mama cu tata faceau treburile gospodaresti eu am dorit sa fiu prezenta in cresterea si dezvoltarea copilului(copilul dormea cu mama in camera, nu ne-a afectat neaparat prezenta lui, dar el isi petrecea tot mai mult timp in fata calculatorului, pierdea noptile, ma duceam il chemam in camera, adormeam asteptandu-l). Acum spune ca i-m intors spatele cu casa, cu copiii, am devenit cicalitoare pt ca el nu vroia sa se implice deloc in treburile gospodaresti si in cresterea copiilor (eu cu ai mei faceam totul si el era ca la hotel)sigur ca ii faceam reprosuri (el imi spunea ca ma iubeste si pe mine si pe copii nespus dar sa il las in pace, sa nu il mai batla cap)dar eu nu m-am oprit pt ca nu puteam accepta atata iresponsabilitate. Acum a plecat de acasa de 2 luni si jumatate. la mama lui, spunand ca nu stie ce vrea (dar copiii sufera nespus si nu pare sa inteleaga asta, cel mare are privirea trista si a devenit foarte irascibil, el care era foarte linistit). Problema este ca nu stiu cum sa procedez cu copiii, cand il vad sunt fericiti dar dupa ce pleaca plang si sufera si eu nu stiu ce sa le mai spun, tot le spun ca ii plecat dar cand vine ei il intreaba ca ramane, ca iar pleaca si el nu spune nimic se face ca ploua. Sunt foarte multe de spus, acum ma jigneste, vorbeste urat, nu mai imi povesteste nimic daca il intreb spune ca ce ma intereseaza, daca nu intreb spune ca nu ma intereseaza (suntem intr-o perioada f grea financiara are multe proiecte incepute pt care a muncit f mult dar nu sa finalizat inca nimic si este disperat dar pt asta zic eu ca nu uiti de familie). Are iesiri necontrolate cand ii vorbesc de indatoriri si responsabilitati, de altfel daca eu nu spun nimic se poarta ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, nu pare a fi afectat desi spune ca este. iar ce ma doare cel mai mult este ca vorbeste de libertate de fericirea proprie, de implinirea lui personala ca si cum noi nu am exista.Am incercat sa ii dau timp sa se clarifice cu ce doreste dar simnt ca timpul curge in defavoarea noastra si ca mergem pe un drum fara cale de intoarcere si imi pierd cumpatul cand vad ca nu foloseste timpul pentru a se carifica ci pur si simplu se bucura de libertate. NU stiu cum sa mai procedez i-am propus sa mergem la un psiholog zice ca doar eu am nevoie de asta, ca eu sunt nebuna, dar el nu suporta “discutiile” nu putem avea una fara sa ma scoata vinovata desi eu mi-am recunoscut greselile si le regret nespus dar nu pot da timpul inapoi (greselile mele se rezuma la bataie la cap si dorinta de a face, de a realiza, de a iesi in oras, de a sti ce face, ce gandeste “control” care la impins la adulter, pana si asta am inteles desi imi este foarte greu sa trec peste pt ca a fost singurul barbat din viata mea si pana la momentul acela singura femeie din viata lui).

De multe ori chiar daca o persoana este constienta de efectele negative ale unor comportamente, in situatii incarcate emotional acestea se activeaza si persoana revine la reactiile pe care nu le doreste. Daca sotul dvs. nu doreste sa mearga la psiholog ati putea dvs. sa o faceti avand in vedere ca sunt anumite aspecte de care ati devenit constienta. Schimbarea dvs. va antrena schimbari si in comportamentul celorlalti. Succes!

Ideal ar fi sa mergeti oricum Dvs la un consilier, pt binele personal si cel al copiiilor. Incercati sa il chemati in instanta pe sot… poate asa se trezeste la realitate si incepe sa isi asume anumite lucruri fundamentale, cum ar fi responsabilitatile (macar) fata de copii. Succes!

Doamna, plecarea “la mama” spune multe. E stresat, isi vede esecurile, nu are un viitor stralucit in fata, are responsabilitati pe care le-a refuzat in mod constant. Toate acestea explica refugiul in bratele mamei, ca un copil care vrea ca mama sa intervina si sa stearga tot ce-i rau, sa rezolve totul. Nu va suparati ca spun ca e un om imatur si care fuge de responsabilitate. Cred ca va dati si dumneavoastra seama ca e asa. Dansul s-a implicat numai cand a mers totul bine. Acum, ca ii este greu, arunca vina si responsabilitatea pe dvs. Ca solutie: fie preluati rolul mamei lui si il scutiti de orice suferinta, preluandu-le pe toate, fie va cautati un barbat care sa stie sa imparta si bune si rele cu dvs. Un om care face cu copiii ce face dansul acum, e cel mult tata biologic. Inca ceva: nu exista numai un vinovat in adulter. Daca incearca sa va faca pe dvs sa va simtiti responsabila ca s-a culcat cu alta, scuturati-va de vina, pentru ca nu va apartine decat intr-o masura. Refaceti-va viata fie dandu-i sansa sa se schimbe, fie schimband partenerul.

Mesaj:
Buna ziua,as putea spune ca problemele mele sunt multiple,aceste se datoreaza in ce-a mai mare parte familiei mele care pana acum cativa ani era,cel putin pentru mine,o famile!Problemele care au aparut ulterior au avut asupra mea un impact foarte puternic de aceea voi incerca sa fac un rezumat din care sa intelegeti ceea ce ma afecteaza.Primele probleme au aparut chiar la nastrea mea(acum 24 de ani) datorita faptului ca nu am fost baiat cum isi doarea mama mea,paractic la nastere m-a refuzat categoric,dar la insisntentele tatalui a fost nevoita sa ma accepte si a facut-o chiar foarte bine timp de ani buni,cu mici diferente intre mine si sora mea mai mare, diferente care nu au fost asa dureroase,dar vizibile totusi.Ca in orice famile au fost si certuri care cu timpul s-au agravat,din cauza mamei mele care il insela pe tata,ceea ce a dus la un divort.Un divort de care eu am fost invinovatita,deoarece tatal meu nu a incetat sa ma sustina si sa ma ajute in a face o facultate.Eu nu mai locuiesc cu ei de la varsta de 20 de ani,locuind cu viitorul meu sot pe care mama nu il accepta pentru ca distanta dintre familii este de aproximativ 500 km.Dupa divortul lor(aprox 2 ani)eu am incercat sa pastrez o relatie buna cu ambii,dar mama refuza sa aceepte faptul ca vorbesc cu tatal meu,il vizitez si ca ma voi casatori cu baiatul de langa mine.In acesti 2 ani a vorbit cu mine foarte rar si atunci a avut numai cuvinte urate sa imi spuna,mi-a spus chiar ca sunt o curva pentru ca nu ma casatoresc(lucru pe care eu l-am evitat datorita problemelor din familia mea),iar acum cand am hotarat sa o facem ea nu imi ofera niciun sprijin nici macar moral,puls ca nu aceepta sa apara la nunta mea si ea si tata,vrea ori ea ori el.Sunt costienta ca poate si eu am partea mea de vina, dar ca parinte nu cred ca poti uita ziua cand ti-ai nascut propriul copil, ea uita de 3 ani!Timp in care nici nu ii pasa ce fac sau daca sunt bine.Iar de ceva timp nu o mai lasa nici pe sora mea sa vorbeasca cu mine.Am ajuns in punctul in care nu mai pot suporta indiferentea lor si cred ca trebuie sa fac ceva,cred ca mai importanta este familia ce urmeaza sa o formez si eu sa aiba o parare buna despre mine,dar in acelasi timp ma gandesc ca viata te poate duce in diferite situatii si poate peste ani voi avea nevoie si de mama mea.Imi Este foarte grau sa iau o decizie in a o invita la nunta sau nu,mentionez ca este o persoana foarte vulcanica,ce nu se poate stapanii niciodata si imi este teama ca ziua nunti sa se transforme intr-un circ!

Pare destul de complicata situatia. Dvs. nu puteti "repara" relatia parintilor si nici nu este datoria dvs.Separati oarecum probemele si concentrati-va pe ce este important pentru viata dvs. (de acum de cuplu). Faceti ce puteti face in calitate de fiica (de ex. sa o invitati la nunta-daca doriti). Modul in va proceda mama dvs. este decizia ei proprie si puteti sa acceptati asta. Incercati sa nu va imaginati viitorul in culori inchise pentru ca asta va afecteaza dispozitia. Viitorul este in continua schimbare si veti gasi solutiile la momentul potrivit. Poate ca v-ar fi de folos cateva ore de dezvoltare personala. Succes!

Mesaj:
Buna ziua.. Am o problema forte mare… Nu ma pot adapta in societate.. Am 27 de ani , am lucrat in prostitutie cam 8 ani ,air in rimpel acesta am fost casatorita si sotulmeu si-a bătut joc de bani iar in final ne-am despărțit . De un an si jumătate locuiesc cu altcineva,care m-a scos din prostitutie dar nu m-a pot adapta la viața normala . E ca si cum nu pot sa vorbesc cu oamenii din jurul meu,sunt foarte nervoasa,m-a stresez mereu,sunt negativa,si nu pot sa am o slujba normala Pt ca m-a obosește foarte tare.. Asta îmi afectează relația iar eu vreau sa fug din ea Pt ca îmi este Rușine cu mine si vreau sa plec in alta parte unde altcineva nu m-a cunoaște , dar dacă fac asta la final v-a fi la fel Pt ca nu știu sa ,pma comport.. Înca gândesc si reactionez ca at când lucram in prostitutie.. Sunt foarte nepasatoare ,leneșă așa.. Mereu m-a gândesc sa m-a întorc la ce am făcut,si chenar cred ca nu e bine!!!! Cred ca toată lumea m-a judeca si mereu cred ca sunt mai buna ca ceilalți …nu știu cum sa fac sa m-a schimb.. Va rog un sfat … Sunt disperata.. Multumesc

Mesaj:
buna …numele meu kalosi gyongyi!….am avut 16 ani cand am maritat am doa copii o fata de 7 ani un baiat de 5 ani de 9 ani suntem impreuna de barbatul….cand am facut 18 ani am inceput sa lucrez ca dansatare am fost plecat in streinatate si cand am venit acasa am simtit ca ceva nu e inregule intre barbatul si sora mea….barbatul meu a povestit ca de doa septamani au relatia cu sora mea si indregostit amondoi dar el as prefera sa iert sa remanem o familie !…eu am dat o sanse pentru familia mea si neam mers in ungaria dupe doa ceas barbatul a coportat ciudat si au zis ca indregostit de ea acuma si a dat seama ca lipsteste pentru el si iubeste mai mult de ea….am venit acasa dupe ce sora mea au povestit si la barbatul lui si a iertat dar totus e superat de barbatul meu dar totusi acuma de 10 zile cand e aflat totul si fiecare ocupe cu familia lor ….dar eu in fiecare zi intreb dace e bine ca mam iertat si nu numai asta a facut sotul meu intodeauna afacut ceva si eu in todeauna mam iertat….stiu ca nici eu nu sunt sfent ca si eu am farte urat gura uneori dar totusi as bucura dace un om care pricepe cu lucruri astesta as spne un sfat multumesc astept raspunsul.

mergeti impreuna la un psihoterapeut de cuplu si rezolvati problemele

Daca l-ai iertat , este foarte bine! Dar exista si posibilitatea ca tu sa crezi doar ca l-ai iertat. Adica, sa treci peste acest “incident” de frica schimbarii, a despartirii etc. iar adevaratele tale sentimente fata de el sa “le ingropi” undeva, in tine…. Te-ar putea ajuta cateva sedinte de consiliere/terapie ca sa-ti redefinesti relatiile cu sotul si sora ta.

Iertarea e buna doar daca vine la pachet cu niste conditii, altfel, va repeta greseala. Nu e tarziu sa negociezi aceste conditii in favoarea ta. Altfel, va intelege ca nu ai nicio pretentie daca va pune ochii pe alta duduie si il vei ierta, ca si acum.

Mesaj:
Buna dimineata, va rog sa ma ajutati,povestea mea incepe in felul urmator, sunt intr o relatie de mai bine se 2 ani, si de la inceput am stabilit cu prietenul meu sa ne inchidem facebook@urile vechi si sa ne facem unu nou doar cu cunoscuti, totul bine si frumos ..ne intelegeam perfect aveam incredere deplina in el , pana intr o zi cand am vazut e mess ca vorbeste cu o fata si el imi repeta de mii de ori ca e cuminte nu vorbeste cu nineni…l am iertat si de atunci oa distanta de luni de zile tot il prind cu mici chestii sa zic …si tot l e cel suparat si ma face in toate felurile ca este vina mea ca l am prins cu diferite minciuni. zice ca sunt foarte geloasa ca ii impun sa iasa cu prietenii lui, care ei sunt niste jigodii si niciodata nu m a suportat prietenul lui,vorbea urat despre mine..si ii baga in cap numai prostii iubitului meu ..se duceau seara la un prieten sa faca gratare si mereu auzeam ca vor sa cheme fete”usoare” …si tot el imi reproseaza ca dc nu am incredere in el, ca sunt paranoia, si niciodata nu recnoaste ca greseste , sau sa isi ceara iertare .numai eu gresesc,eu sunt cea rea,geloasa …simt ca nu I mai pasa de mn cu toate ca el imi spune sa stau linistita, doar ca imi tot repeta sa nu mai fac gura cand iese cu prietenii lui .. nu stiu ce sa mai cred si cum sa il fac sa inteleaga ca eu nu am nimic , doar ca stiu si am in memorie intiparit greselile lui ..care m au facut uneori sa ma indoiesc de el..si acum imi tot reproseaza ca eu sunt devina ca suunt paranoia, nebuna, ca el are mereu dreptate, ca nu greseste, ca eu sunt aia de ii impune lucruri , nu tine cont de parerile mele absolut deloc, eu nu l suport pe unu din prietenii lui care e capul rautatilor si mereu imi reproseaza sa nu I mai impun sa nu mai iasa cu ala ca se desparte de mn, ma ameninta cu asta mereu, zice ca astia 2 ani au fost un calvar , ca el nu are viata libertate, ca el vr sa stea afara sa se distreze, sa nu l mai cicalessc, am si eu o parte din vina ca ma cert cu el ca iese cu aia ca stiu ce le poate pielea .. Cu astea spuse ce pot eu sa mai fac, ca Iil iubesc mult dar faptu ca arunca toata vina asupra mea si ma face in toate felurile ca subt nebuna, ca nu l las sa stea afara etc .help

Intai , nu-l mai ingradi . Apoi , dragoste cu sila nu se poate . Cred ca este ceva mai mult in comportamentul sau fata de tine . Incerca sa nu-i mai pui interdictii , incearca sa privesti la rece relatia voastra si vezi ce ,,iti spune ” .

din ce spuneti eu inteleg ca sunteti ‘intre doua ape’: sa renuntati… sau nu. Gasiti un psihoterapeut si vb cu el despre ce se intampla in relatia asta; poate v-ati saturat si vreti ceva mai bun, ceva diferit, ceva care sa va satisfaca nevoile adevarate. Succes!

Buna ziua. Cred ca aveti suficiente motive de suspiciune. De regula a-i spune partenerului ceea ce observati si a-i cere sa aiba niste limite cu privire la un al treilea (fie ca este o fata cu care comunica pe internet, fie un prieten care simtiti ca va ameninta relatia) ar putea functiona. Cand nu se intampla asa este posibil ca dinamica relationala sa fie disfunctionala sau chiar ca unul din parteneri sa doreasca (si) altceva. Poate ca a va privi dvs. pe dvs. diferit ar ajuta pentru a va recapata puterea personala si a descoperi ca puteti alege ceea ce acceptati si ce nu de la ceilalti. Toate cele bune.

Mesaj:
Buna ziua! Am o intrebare pentru dvs..sunt intr-o relatie de 4 ani cu iubitul meu, inca nu ne gandim la casatorie sau ceva de genul…dar mai mereu ne certam. Dar nu ne certam din chestii majore…se intampla sa ne certam de la nimicuri…el este in alt oras..acolo unde sunt eu la facultate si momentan eu sunt acasa…pentru ca e vacanta si el e acolo la munca. El spune ca nu are timp, dar lucreaza 6 ore…eu consider ca si-ar face timp daca ar dori cu adevarat sa vorbim. Mereu cauta scuze….pentru ca eu il bateam la cap sa mai vorbim, sa ne vedem.Ii reprosam ca mereu nu are timp de mine si vorbeste putin si sec….In acest weekend a venit acasa, si am stat sa discutam despre acest aspect..bineinteles mi-a dat niste raspunsuri la care nu m-as fi asteptat..a spus ca ar vrea sa facem o pauza..ca se simte ingradit, ca nu vrea sa nu mai vorbim…dar sa fie mai lejer….si de pe facebook a sters relatia…a zis ca sa ma gandesc la mai multe chestii.. si sa vorbim apoi… daca e sa mai fim sau nu impreuna. Acum nu stiu ce sa inteleg din asta…..ca nu a fost asa inainte..si nici eu nu sunt genul de persoana care sa oscilez intre 2 extreme..adica “gandeste-te ce faci si cum te porti ca sa vad daca-mi mai convine sa fiu cu tine” cam asa am interpretat ceea ce a zis el. Nu stiu, am nevoie de un sfat…ma macina acest gand…si ma macina timpul cand ma gandesc la el..si oare ce face..si sa nu ii mai dau mesaje sa nu il “sufoc”. Am incercat sa fac un rezumat la problema.Va multumesc pt timpul acordat si astept cat mai curand raspunsul dvs.

Astepti un raspuns insa nu ai o intrebare clara. Sfaturi nu este nimeni in masura sa-ti dea, eventual te putem lumina si ajuta astfel incat, tu singura sa vezi calea si sa iei o hotarare. Treaba este clara ca lumina zilei, baiatul s-a cam plictisit si probabil a aparut altcineva la orizont. Acum, ramane de vazut ce-ti doresti tu, cum te simti tu in aceasta situatie, cum vezi viitorul tau si ce-ti doresti cu adevarat, tu esti cea care trebuie sa-ti dai niste raspunsuri. De fapt el ce face, te pune sa te gandesti la ce? La ce esti dispusa sa renunti sau sa schimbi, in timp ce el isi vede de treburile lui? Te va dori doar daca vei fi asa cum vrea el? Tu esti dispusa sa te transformi in ceva ce nu esti, doar sa mentii o relatie care, de fapt, nu mai exista? Pentru ca eu asta inteleg, din ceea ce spui tu aici. Vrea sa fie lejer, liber, este ca si iesit din relatia asta, da-i ceea ce isi doreste. Gandeste-te la tine, la ceea ce esti, la nevoile tale, la cat de mult merita sau nu sa mai pierzi vremea asteptand ceva, ce poate nu e pentru tine. Ai curajul sa te privesti in interior, sa fii sincera cu tine. Succes!

Exista de multe ori o diferenta intre modul in care ne imaginam o relatie si cum este ea in realitate. Exista o serie de variabile pe care nu le pot cunoaste din descrierea facuta de dvs. situatiei. Poate ca v-ar ajuta sa intelegeti ce anume doriti de la o relatie, ce anume nu functioneaza in cea prezenta si de ce. Va recomand niste sedinte de dezvoltare personala cu un terapeut.

Parerea mea este ca baiatul a ales alt drum . Ceva s-a intamplat de nu mai vrea sa continue aceasta relatie , ti-a transmis destule mesaje nonverbale si verbale , in acest sens .E timpul sa te decizi si tu ce vrei sa faci in continuare . Numai tu iti poti da un raspuns . Noroc!

Am o oarecare rezerva in a spune ca pot sa stiu ce s-a intamplat.

Analizeaza-ti starile,sentimentele si-n fct.de ele ai si raspunusul….Din cele scrise se-ntelege ca nu esti fericita ,ai dreptul la fericire si daca nu-i el ce te poate face fericita va fi altul insa important este sa-ti vrei fericirea,sa vrei sa fi fericita,sa te iubesti…Succes!

Am o solutie, daca te tenteaza. Acorda-i spatiul pe care ti-l cere, dar in mod ostentativ (nu-l mai suna deloc). Daca te iubeste, se va intoarce la tine. Daca are o aventura sau isi doreste una cu alta fata, se va bucura. Daca fortezi acum lucrurile si te schimbi asa cum vrea el, va fi doar inceputul. Ce fel de relatie e cea in care sotul sa nu vrea sa vorbeasca cu tine si isi doreste “spatiu”? Doar una in care vei fi mereu unica sacrificata. Alegerea e a ta.

Mesaj:
Buna seara!Am o relatie cu o fata de 20 de ani de aproape 2 ani.Eu am 25 de ani.Problema e ca la inceputul relatiei totul a mers foarte bine.Insa acuma parintii fetei nu vor sa auda nicicum de aceasta relatie si i-au ca daca ea trece peste cuvantul lor poate sa plece de acasa.Eu ii cunosc tatal inainte de a o cunoaste pe ea (relatie amicala).Eu am lucrat la o cafenea si acolo l-am cunoscut pe el.Dupa un timp a venit la cafenea cu fata lui si mi-a prezentat-o.Asa ne-am cunoscut iar dupa ce au plecat de la cafenea am inceput sa aflu de ea.Am reusit sa iau legatura cu ea si am vorbit cateva zile prin telefon pana intr-o seara cand se simtea rau si mi-a zis sa merg la ei acasa.Am mers la ea, am vorbit de toate, am ras, am vorbit si cu mama ei, totul era ok.Dupa ce am plecat acasa tatal ei a inceput sa-i spuna ca sunt baiat de treaba, ca sunt muncitor ca ma intretin singur si toate numai de bine.Vazand ca relatia noastra avanseaza si e din ce in ce mai serioasa au inceput sa se tot bage pe motive ca oamenii se schimba, ca n-o sa fiu mereu la fel etc.Eu am avut o problema cu tatal meu care avea patima bauturii si au zis ca si eu o sa fiu asa si ca o sa vada ea dupa aceea.Ea era la liceu iar tatal ei o stresa tot timpul ca relatia o incurca in cariera si ca are bacul etc.Apoi a zis ca sa vada odata ca si-a luat bacul si dupa aceea nu mai zice nimic.A luat bacul cu 9.25 sa le demonstreze ca nu o incurca cu nimic relatia si tot asa.Apoi a zis ca s-o vada inscrisa la facultate si pe urma nu zice nimic.A intrat la facultate la buget si bineinteles ca nu s-a terminat.A inceput sa zica ceva de genul ca sa lase relatia la o parte macar pentru un an de zile ca e greu la facultate si ca nu poate sa calareasca pe doi cai deodata.Nu am facut ce a zis el bineinteles dar cu fie care critica de-a lor noi tot am lasat de la noi.Mai putin vorbit la telefon, mai putine intalniri si tot asa pana am ajuns sa ne intalnim o data pe saptamana chiar daca suntem in acelasi oras cand e ea acasa in vacanta pentru ca e plecata la facultate in majoritatea timpului din an.A terminat primul an de facutate a ramas la buget si tot nu e bine.Mentionez ca am fost in vizita la ea de mai multe ori si parintii ei au aflat ca am fost de doua ori.Ei inetrpreteaza toate chestiile astea ca fiind un control din partea mea ca nu pot sa stau acasa linistit ca m-am dus eu acolo s-o controlez ce face cand defapt m-am dus pt ea.Ea tot timpul a fost tinuta in casa cand am cunoscut-o eu avea 3 prietene dintre care una a plecat in strainatate, alta s-a casatorit si cu alta s-a certat din cauza ca parintii ei aveau ceva datorii la parintii prietenei iar acum ei incearca sa dea toata vina pe mine ca din cauza mea nu are prieteni.Acuma e in vacanta, e acasa de vreo 2 luni si ne-am intalnit de 6 ori si tot au comentat iar acuma au ajuns in stadiul in care au zis ca ei nu mai accepta relatia asta in nici un fel si ca daca ea trece peste cuvantul lor poate sa plece de acasa si ca nu mai vor sa auda de mine.Nu stiu ce sa fac pentru ca sunt distrus si eu si prietena mea.Nu stiu ce sa fac pentru ea sa o linistesc si imi doresc din tot sufletul sa pot sa rezolv acaeasta problema!
Va multumesc!

Primul pas ar fi sa incercati sa vorbiti cu parintii ei , deschis si sincer , sa-i intrebati ce ii deranjeaza de fapt . Apoi , ar trebui sa le spuneti ca , indiferent de ceea ca vor ei , fata lor e majora si are dreptul sa decida singura . Incercati sa nu stricati relatiile si mai rau . In general , parintii nu ar trebui sa se amestece , mai ales daca nu sunt motive majore , spui ca toate merg bine , fata invata bine , e de casa……Luati-o usor , daca vreti sa vorbiti cu un psiholog , eu va ascult cu drag . Bafta!

sunteti mari, din cate am inteles stiti sa aveti grija de voi. Tata nu vrea, aparent, sa renunte la fetita lui (ceea ce este si normal… pana la un punct). Unii tati sunt foarte posesivi, insa este datoria ei sa isi regleze relatiile de familie si trebuie sustinuta si incurajata in aceste demers f complicat. Rabdare si perseverenta . Succes!

Sunteti adulti amandoi. Adultii iau decizii. Nu va mai plangeti si luati o decizie impreuna. In viata o sa tot intalniti oameni care, cu toate intentiile lor bune, vor dori sa va subjuge intr-un fel sau altul, sa va faca dependenti de ei. Chiar si atunci cand iei decizia sa faci ce-ti spune celalalt, tot decizia ta este. Alegerea va fi mereu a voastra.

Mesaj:
Am 17 ani, sunt dragut, toate fetele spun ca am ochii frumosi. Intro buna zi am auzit de o fata care ma placea si am inceput sa vorbesc cu ea.Am inceput o relatie dar nu simteam dragostea deplina, simteam ca mai mult eu trag de aceasta relatie.A crezut ca am inselat-o dar nu am facut-o, nu insel persoana iubita niciodata.O iubesc prea mult ,mi-am pus toata increderea in ea insa ea nu a facut acelasi lucru totusi si ea ma iubea.Intr-o zi totul decurgea normal si mi-a spus ca nu puteam fi impreuna pentru ca este “aroroman” sau machidoanca,ceva de genu’ si ea trebuie sa fie tot cu cineva din aceeasi etate. Am ramas masca.O despartire aiurea.Nu o pot uita in fiecare seara ma gandesc la ea si ma gandesc ca nu imi spune nimeni “Noapte buna!” . M-am gandit sa incerc sa vorbesc iar cu ea dar nu vreau sa mai sufar si sa trag de relatie, aveti sfaturi?

din pacate, in comunitatile aromane si/sau machedone nu este permisa casatoria decat in comunitate. Se pare ca te-ai atasat de ea si asta face ca tu sa treci printr-o perioada de ‘doliu’, de suferinta in urma ‘rupturii’. Este firesc, o sa treaca, mai ales cand o sa gasesti pe altcineva. Succes!

Las-o sa plece , sufera , treci mai departe. Bafta!

Ea ti-a dat o sansa, desi stia ca nu se poate casatori in afara comunitatii. Daca ai fi fost in stare sa vrajesti intreaga familie, poate ai fi avut o sansa (minuscula). Nu greutatile ne definesc, ci puterea cu care trecem peste ele.

Daca ai fi terapeut si ai vedea ce coada fac persoanele casatorite de etnii, culturi sau rase diferite, ai privi lucrurile altfel, ba chiar i-ai multumi cerului ca ai scapat de complicatii si mai mari. Sa vezi ce minunata este presiunea neamurilor si armonia de cuplu cand familia mai are si copii….

Mesaj:
Bună seara ! Am 19 ani şi de un timp încoace simt că nimic nu mai e cum trebuie să fie. De la familia mea nu aud decât critici, de la prieteni la fel. După ce fac tot posibilul să fiu lângă o persoană , să o ajut să treacă peste probleme cu o vorbă bună sau ceva aceasta îmi întoarce spatele şi se poartă de parcă nu l’am ajutat cu nimic. Mă simt atât de singură şi fără nimeni care să fie lângă mine cănd plâng, fără nimeni care să ma ia în braţe şi să’mi spună o vorbă bună. Nici măcar părinţii parcă nu îmi mai oferă un cuvând din dragoste sau aşa… Şi simt că am mare nevoie de un sfat sau o vorbă bună fără să fiu criticată. Nu ştiu cum să mă mai comport ca să nu fiu dată la o parte. Când încerc să fac bine nimeni nu apreciază şi uită repede. Şi nu sunt genul care să nu pună la suflet. Nu mai am deloc încredere în mine … Câteodată mă întreb ce mai caut aici cănd nimeni nu mă vrea alături…

sunt sigur ca ti-ar prinde bine sa faci un numar de sedinte de dezvoltare personala. Este foarte posibil ca ceva sa iti fi scapat pe drum, ceva suficient de important incat sa nu te lase sa depasesti impasul in care te afli. Succes!

Sedinte pentru recapatarea increderii , dezvoltare personala. Vorbeste cu parintii tai , fi deschisa cu ei , spune ce te framanta si cum ai vrea sa fie relatia voastra. Incearca sa nu mai fi atat de altruista cu toata lumea, pune te pe tine pe primul plan, cauta activitati relaxante, nu mai pune la suflet chiar tot. Si vorbeste cu un psiholog, ei nu judeca. Eu te mai astept, daca vrei sa vorbesti cu cineva. Succes!

Draga mea,nu intotdeauna cei pe care -i ajutam ne sunt si recunoscatori.De multe ori chiar ne intorc spatele pentru ca in general ne ascundem slabiciunile si a fi nevoiti sa primim ajutor pentru anumite persoane nu este confortabil.Invata sa ajuti doar atunci cand ti se cere acest lucru.In legatura cu parintii tai,poate daca te ai duce tu spre ei cu acele vorbe bune pe care le astepti s -ar putea sa fii surprinsa.Daruieste dragoste fara a astepta nimic in schimb.Neconditionat.Succes!

Treci peste acest sindrum al salvatorului universal, desprinde-te de familie, pentru ca din punct de vedere legal esti majora, si mergi inainte, punandu-te pe tine pe primul loc. Nimeni nu te va iubi si aprecia asa cum iti doresti daca nu incepi prin a te iubi si aprecia tu pe tine, mai mult decat pe oricine.

Mesaj:
Buna ziua! Ma numesc Maria si sunt din Brasov. Am o problema ce ma nelinisteste. Am 17 ani si sunt in relatie cu un baiat cu 7 ani mai mare. Relatia dureza de 3 ani.La inceputul relatiei aveam 14 ani si o copilarie chinuita, adica parintii plecati la munca intr-o tata straina. Pe atunci nu relizam cat de mult ma distruge psihic faptul ca parintii nu sunt langa mine. Eu m-am atasat de acel baiat, cunsiderat de parintii mei la incept nevrednic pentru mine. Nu l-am iubit de la inceput. dar cu el timpul trecea mai repede si nu-mi dadeam seama de gravitatea situatiei.Toata lumea imi spunea ca nu ne potrivim(mai ales ca eu sunt silitoare la scoala si asta m-ar putea afecta,dar nu m-a afectat, dar si el era la facultate pe atunci), insa acum, dupa 3 ani, pentru toata lumea el e perfect si nu mai are nimeni nici o problema, nici paritii(care tot in strainatate lucreaza) si nici bunicii cu care locuiesc. Trei ani au trecut asa repede incat m-am indragostit de el si am devenit din fata naiva de 14 ani o fata puternica de 17 care ar infrunta orice fara nicio problema, responsabila, care intretin in ordine casa in care locuiesc cu bunicii(cu bani de la parinti) si in care toata lumea are incredere, mai ales tata. Mai am si o sora mai mica pe care o iubesc mult, cu care am crescut , dar care nu se descurca la fel de bine ca si mine(la scoala si restul treburilor). Locuim la tara dar avem o viata frumoasa pe care parintii ne-au creato deoarece sunt plecati(dar ne vedem de Craciun, Paste si vara cate 2 luni, ori in Romania, ori la ei). Ok Am dezvoltat viata familiala, aici e problema cu distanta, dar pe plan amoros relati mea ,,scartaie”. Momentan iubitul meu tocmai s-a intors de la munca din Spania dupa 2 luni, timp in care eu am fost la parinti,dar nu in Spania si ne-am intors cu totii in Romania.Stiu ca are nevoie de timp, dar de cand s-a intors e foarte distant de cate ori are ocazia face misto pe seama mea(chiar de fata cu prietenii, iar in particular ne certam ).Am vorbit depre treba asta(avem o relatie foarte deschisa si vorbim despre orice) iar el spune doar ca s-a enervat si ca am eu o problema. E adevarat ca sunt posesiva, dar si el este la fel (din moment ce ne iubim mi se pare normal), dar cand e vorba de prietenii lui sau ai mei nu devin geloasa si nici el. Marea problema este ca de cand s-a intors si inaite de a pleca relatia noastra sexuala are probleme. Se intapla ca, cateodata sa nu am eu chef oricat as incerca si eu si el (ma gandesc la familie), iar el tot incearca(chiar daca ma raneste), caci eu vreau dar nu ma excit si se mai intampla cateodata ca el sa nu aiba chef si eu sa trag de el.De inselat nici nu se pune problema nici din parte lui nici din a mea, dar de mult nu am mai avut o,,noapte incendiara”. Am asteptat sa se intoarca crezand ca s-a rezolvat problema , dar tot asa este.Mai ales ca acum ma trateaza si urat(unii prieteni se mira cumde il mai suport). Eu il iubesc si nu vad o zi viata fara el in ciuda acestor probleme, insa nu putem continua asa caci devenim irascibili amandoi, sexul mi se pare important in relatie. Sa fie oare la mine problema sau la el? Oare se poate rezolva pe cale psihologica sau am o problema fizica la nivelul vaginului? Astept raspunsuri caci lucrurile se inrautatesc.

mergeti impreuna la medic… eliminati o posibila problema fiziologica. Daca corpul este ok… atunci nu mai ramane decat mintea, caz in care puteti merge tot impreuna la un sexolog unde sa discutati toate aspectele intime. Succes!

Eu nu cred ca problema e de natura sexuala, ci mai degraba este vorba despre relationare,intimitate, iubire, si valori personale. Te ridiculizeaza in public (“face misto”), te trateaza urat (“pana si prietenii se mira”), te raneste incercand sa-si satisfaca propria placere sexuala, te refuza atunci cand iti doresti tu… nu e de mirare ca aveti probleme. Nu cred ca e o problema fizica a vaginului tau (dar poti face un consult ginecologic sa te convingi), ci mai degraba este o manifestare a intelepciunii corpului tau care spune NU acestei relatii. Lipsa de consideratie, de tandrete si de confort emotional poate avea aceste efecte in cuplu, chiar daca in mintea constienta exista ideea ca va iubiti. Problema nu e “la tine sau la el” ci intre tine si el, acolo e nevoie sa vedeti ce se intampla. Numai bine!

Vizioneaza cateva filme de dragoste, apoi da-ti propria definitie a iubirii, apoi analizeaza daca relatia voastra corespunde acestei definitii; daca nu, atunci nu rezisti nici o zi fara el din cauza obisnuintei, dependentei sau orice altceva, dar nu din cauza ca iubirea te “sufoca”. Daca relatia voastra corespunde definitiei proprii a iubirii, atunci relatia voastra “scartaie” pentru ca voi v-ati dezvoltat individual, pe planuri diferite, iar relatia a ramas la acelasi nivel. Relatiile se construiesc; ele nu preexista a priori; ele nu se construiesc din neant si nici unilateral. Gandeste-te de cand nu ai mai pus o caramida la constructia voastra. Dar el? Intre timp, cat de mult te-ai dezvoltat tu, individual? Dar el? Oare relatia a ramas cu cativa pasi in urma voastra?

Imagineaza-te in relatia asta (asa cum functioneaza acum) inca cinci ani de acum incolo. In functie de raspunsul tau, propune-i si lui acest exercitiu de imaginatie. Apoi, luati masuri: schimbati-va amandoi, in asa fel incat sa traiti viata buna pe care v-o doriti, si nu cea pe care v-o pregatiti acum.