Arhiva lunara pentru iulie, 2014
| 484 vizite |
Tocmai am terminat clasa a XI-a si ma confrunt cu cateva probleme.
|
|
Mesaj:
Buna ziua. Numele meu este S. (nu vreau sa dau prea multe detalii, pentru ca as prefera sa raman anonima, dar daca cineva imi lasa e-mailul sau numele de fb, il contactez eu, in caz ca vrea mai multe detalii).Tocmai am terminat clasa a 11-a si ma confrunt cu cateva problema. Eu am fost un copil dorit,sau cel putin asa am fost lasata sa cred. Familia mea este certata cu rudele din partea tatal lui dintr-o prostie.Eu acum stau in casa cu bunica mea, iar un etaj mai sus, stau parintii mei cu sora mea. Ziua de obicei stau toti la bunica, si noaptea se duc la ei. Pana sa apara sora mea (cand eram clasa a II-a), ei stateau mereu cu mine la bunica mea. In primii ani de viata, cu noi a locuit si strabunica mea, mama bunicii cu care stau acum, care nu ma avea la inima pentru ca ar fi vrut un baiat. Ceea ce m-a deranjat mereu a fost ca ai mei ma lasau mereu sa ma descurc singura cu toate, ca si cum nu le-ar fi pasat. Imi aduc aminte ca, la un moment dat, cand strabunica mea comenta foarte mult de mine, am inceput sa arunc cu lucruri in ea ca sa ma apar pentru ca, desi era toata familia prezenta, nimeni nu imi lua apararea. Pentru ca erau toti ocupati, inclusiv bunica mea, de la varste destul de mici m-au lasat cu oricine, vecini, prieteni, rude. Lucrul acesta nu s-a intamplat si cu sora mea. Ea incepea imediat sa planga si ei renuntau la planurile lor. Cand cineva comenta de ea, la scurt timp, parintii mei se certau cu persoana aia din diverse motive si incepeau sa o urasca si sa nu isi mai vorbeasca in veci. Pe mine m-au lasat sa ma descurc si singura cu scoala. Acum sunt la un liceu de elita, am intrat cu 9,60 si nu am avut media umflata. Sora mea tocmai a terminat clasa a III-a si maica-mea a stat mereu in permanenta cu ea sa isi faca temele, sa o scoata afara, sa o duca in parc. Eu cand eram mica, de cele mai multe ori stateam in casa si intindeam papusile in pat de una singura jucandu-ma, sau citind cand am inceput scoala. Dupa cum v-ati dat seama, parintii nu prea au fost prezenti in viata mea si nu s-au jucat cu mine decat obligati de mine.Uneori ma mai duceam cu bunica in parc. Nu ma simt invidioasa pe sora mea sau ceva de genu. Nu e vorba de gelozie. Doar ma simt…ca si cum lor nu le-a pasat niciodata de mine pentru ca intotdeuna m-au lasat sa ma descurc singura. Ca si cum TREBUIA sa faca fata tuturor lucrurilor care mi se intamplau. De atunci…mereu cand cineva nu vrea sa ma sustina sau sa ma ajute, pentru mine inseamna ca nu i-a pasat niciodata de viata mea. Pe de alta parte, in privinta corpului, am fost un copil normal.Nu eram nici grasa, nici slaba, dar oamenii, chiar necunoscuti, au comentat mereu ca sunt grasa si ca ar trebui sa nu mai mananc atat. Eu eram cea care mereu trebuia sa raspunda la comentariile lor rautacioase si mincinoase. Insa, corpul si mintea mea le-au ascultat, iar cand mi-a venit ciclu am inceput sa ma ingras foarte tare. Cand aveam 6 ani, am avut un prieten foarte apropiat, din zodia Pesti (eu cred in zodii…o sa vedeti mai incolo de ce). Am tinut foarte mult la el si am apreciat ca in ciuda faptului ca era slabanog nu ii pasa ca lumea ma face grasa. Dar…s-a mutat si de atunci l-am pierdut definitiv. L-am cautat. A fost degeaba. Uneori imi mai amintesc de lacrimile din ochii lui cand si-a luat adio de la mine. Inainte sa incep scoala, toti cunoscutii ma stiau ca pe un copil destept. Asa ca, atunci cand am inceput scoala, am incercat sa fac tot ce pot ca sa fiu remarcata. O admiram foarte mult pe invatatoarea mea. Am inceput sa plang in fiecare dimineata, iar ea se comporta din ce in ce mai dragut cu mine. Tin minte si acum momentul in care s-a asezat langa mine sa ma intrebe de ce plang mereu si regretul pe care l-am avut ca nu pot sa ii spun adevarul, dar si ca ea a plecat dezamagita de langa mine. Curand, am devenit cea mai buna din clasa si protejata ei. Mereu imi lua apararea, imi dadea cele mai grele si importante roluri in serbari, luam cele mai mari note, eram mereu prima din clasa la orice, ma punea sa verific temele. Iar eu mereu am privit-o ca pe un model pentru ca a fost persoana cu cel mai pur suflet pe care l-am cunoscut. In clasa a IV-a, mi-a venit ciclu si am inceput sa ma ingras. In scurt timp, am inceput sa simt ceva pentru un coleg, iar ironia sortii a facut ca eu sa fac meditatii cu el. Eram buni prieteni. In a V-a, am ajuns la clasa de engleza, cea mai buna din clasa, dar el s-a schimbat. A inceput sa ma urasca, sa se comporte din ce in ce mai urat, iar cand a aflat ca eu simt ceva pentru el, a inceput sa ma jigneasca din ce in ce mai tare (nu sunt vreo fata urata sau ciudata, multe persoane mi-au spus ca sunt draguta, chiar frumoasa…si ca nu sunt ca fetele din ziua de azi…). Am inceput sa ma simt si mai rau in propriul meu corp, iar cu timpul am ajuns sa am o imagine gresite despre el (acum ma vad cu cel putin 10-20 kg mai grasa decat sunt…cred ca am vreo 80 de kg, nu mai m-am cantarit de mult timp). Nu mai aveam deloc incredere in mine, iar noaptea nu mai puteam sa adorm. In weekend ma culcam dimineata, iar asta cu timpul a devenit un obicei de fiecare data cand am o zi libera, un obicei pe care imi e greu sa il controlez. Aaa…si legat de fobii, imi e frica sa nu ma inec, iar cand eram mica mereu visam ca blocul meu i-a fost…probabil are o legatura cu controlul.Acea perioada a fost destul de rea pentru mine pentru ca plangeam foarte mult vazandu-ma foarte urata, grasa si nedorita, nedemna de a fi apreciata in vreun fel sau altul. Colegii mei erau destul de rautaciosi si obisnuiau sa jigneasca des, doar asa…de dragul de a face rau. Eu nu imi puteam permite sa fiu slaba, sau sa arat ca ma doare. Desi am incercat toate variantele de abordare cu ei, nimic nu a mers.Am devenit din ce in ce mai puternica, mai rece, cand aveam ceva pe suflet ma inchideam in mine. Mi-am pierdut simtul umorului pentru ca nu mai era nimeni care sa rada de ceva spus de mine, oricat de amuzant era. In clasa a VI-a, am reusit sa slabesc destul de mult, dar mai aveam 5 kg pana la rezultatul final. M-am sabotat singura pentru ca nu voiam sa reusesc. Nu voiam sa descopar ca oamenii s-ar fi comportat la fel cu mine, chiar daca as fi fost o persoana normala. In acea perioada am facut o mare greseala pentru ca m-am indepartat de invatatoarea mea, pe care o mai vizitam din cand in cand la clasa ei. Am facut-o dintr-un orgoliu prostesc. In clasa a VII-a se zvonea ca e bolnava, iar eu, din acelasi orgoliu, am refuzat sa o caut. Stiu ca durut-o pentru ca probabil tinea destul de mult la mine…La sfarsitul anului s-au intamplat simultan 2 lucruri: am aflat ca invatatoarea mea are cancer la plamani si 2 colege (care mi-au fost candva prietene) si-au unit foartele impotriva mea, desi nu le facusem vreun rau, si au intors toata clasa impotriva mea in asa fel incat daca ma duceam sa intreb pe cineva ceva, ele 2 veneau si luau persoana aia de langa mine aratandu-i ceva mai interesant. Astfel, ajunsesem sa nu mai pot vorbi decat cu o singura persoana din clasa, prietena mea cea mai buna. Credeam ca situatia invatatoarei mele nu e asa de grava, dar cand m-am dus la prietena ei sa ii dau niste bani si am fost primita atat de dragut, desi nu meritam (si m-am simtit ca ultimul om pentru ca am abandonat-o), am aflat cumplitul adevar si anume ca mai are 4 luni de trait. Asa credeau medicii… dar a mai trait aproape 2 ani. Cand am aflat ca devenise antisociala, m-am simtit atat de vinovata si m-a durut atat de tare incat nu mai m-am putut opri din plans. Am plans 3 zile si 3 nopti intruna. Mancam, faceam teme, stateam la ore, mergeam pe strada, adormeam, ma imbracam, citeam, toate activitatile zilnice le faceam, dar plangand. Nu ma puteam opri. Eu nu suport ca cineva sa ma vada plangand pentru ca consider asta ca si cum tu ai arata ca ai un punct slab celui din fata ta, un punct unde el te poate rani si ramane doar sa fie suficient de destept incat sa-l descopere. Dar…atunci am plans pana cand mi-a spus diriginta ca ea e mai bine (pe toata perioada bolii, diriginta mea a exagerat cu gravitatea bolii ei, diriginta mea fiind o femeie destul de trufasa, genul care te ia in brate ca sa te injunghie). Atunci m-am oprit din plans si am sunat-o. Voiam sa stiu sigur ca e ok, ca nu ma uraste, desi avea toate motivele…O iubeam asa cum as fi putut sa o iubesc pe maica-mea, daca ar fi fost mereu langa mine cand aveam nevoie. Invatatoarea mea a fost singura persoana din lumea asta pentru care as fi facut orice sa o pot salva, dar nu am putut sa misc un deget in favoarea vietii ei. Din fericire, mi-a raspuns la telefon si s-a comportat foarte frumos cu mine (iar eu ma simteam foarte prost), mi-a spus ca vrea sa ma vada,desi se inchisese foarte tare in ea si refuza pe oricine si mi-a facut o promisiune, ca va lupta pana la capat (si eu am facut o asemenea promisiune mai tarziu un pic). Cu timpul, m-am apropiat si mai mult de ea, mi-a devenit psiholoaga mea de la telefon pentru problemele cu colegii mei. A fost singura persoana care m-a sustinut in perioada cand ea a fost bolnava, singura persoana pentru care ma tineam tare, desi imi venea sa plang intruna de frica ca o voi pierde si ma voi trezi singura pe lumea asta. A fost singura persoana pentru care eu trebuia sa fiu acolo si sa fac ceva, dar ea a facut totul pentru mine. M-a invatat multe lucruri, m-a facut sa fiu om, m-a facut sa fiu cea care sunt astazi, sa apreciez viata, sa fiu constienta ca pot sa fac orice in viata asta si sa nu regret nimic, ca eu sunt mai buna decat cei care ma jignesc si ma urasc. A fost pentur mine ca un mic Dumnezeu, in jurul caruia se invartea lumea mea. Vreme de 2 ani, am trait cu teama ca am totul si pot pierde totul o data cu ea…M-am jurat ca nu o voi mai parasi vreodata si ca voi face tot ce imi cere, indiferent despre ce va fi vorba. As fi fost in stare sa imi dau si inima din piept daca as fi stiut ca i-ar mai fi dat o luna in plus. Ea m-a invatat din nou sa zambesc si mi-a aratat ce inseamna sa iubesti, sa iti arati iubirea, afectiunea, sa te apropii de oameni fara sa iti fie teama ca te vor face sa plangi. In clasa a VIII-a, una dintre cele 2 fete a plecat din clasa, iar cealalta s-a mai linistit. Cand prima s-a intors inapoi, a avut o discutie cu mine si mi-a spus ca a fost influentata si ca e constienta ca a gresit comportandu-se asa cu mine pentru ca eu nu i-am gresit ei cu nimic. Am iertat-o. Nu stiu de ce. Nu stiu cum am putut sa uit toate glumele proaste pe seama kg mele in plus si toate momentele cand m-am simtit de parca as fi fost o balena pe 2 picioare. Incetul cu incetul, am devenit destul de apropiate si am inceput sa am incredere in ea. Din fericire, asta e o poveste cu happy-end pentru ca acum un an am reluat legatura si, desi a fost plecata din tara o vreme, tocmai s-a intors in tara definitiv. Ma bucur din tot sufletul pentru ca am iertat-o deoarece au fost multe momente grele cand ea m-a ridicat de jos, m-a incurajat, m-a facut sa nu plans non-stop cand ii ieseau analizele prost invatatoarei mele. Probabil, clasa a VIII-a a fost cea mai buna perioada din viata mea, pentru ca le aveam pe ele doua. In fiecare saptamana, o sunam pe invatatoarea mea si depanam amintiri cu ea, intotdeuna voia sa ma invete ceva bun pentru mine, pentru viitorul meu.Si am iubit-o asa cum nu o sa o mai fac in viata asta. Nu i-am spus-o vreodata, dar sper ca a stiut. I-am cerut iertare pentru momentul in care am lasat-o balta, si mi-a spus ca nu are de ce sa ma ierte pentru ca nu a contat asa mult. Eu seman destul de mult cu ea, ca si persoana, iar din cauza asta, multe lucruri nici nu era nevoie sa i le explic pentru ca le intelegea. Era ca si cum as fi vorbit cu mine, iar cand s-a dus, a fost ca si cum mi-am luat adio de la mine. In clasa a IX-a, am crezut ca totul e ok cu colegii pana cand cineva m-a mintit ca toti din clasa ma urasc, asa ca m-am inchis in mine. M-am apropiat de 3 fete, in special de una dintre ele cu care m-am certat de multe ori, desi, cu timpul, am ajuns sa tin din ce in ce mai mult la ea. La liceu am incercat sa fiu eu (deabia acum, in a XI-a, am reusit sa fiu eu cu adevarat), sa am tupeu, sa ma imprietenesc cu oamenii. Mi-au placut cativa baieti intr-un mod superficial, dar ajungeam sa ma mint pe mine ca si ei simt ceva, iar cand se dovedea ca ma insel, dadeam vina asupra corpului meu. Mereu imi spuneam "Cine ar place o grasa? Hai fii serioasa!!!" Am inceput sa nu mai imi pese atat de scoala, pentru ca am vrut inainte de orice sa traiesc. Poate sa recompensez ceea ce nu am avut in generala. Stiam ca invatatoarea mea e bine, asa ca am vrut sa o las in pace, sa nu o mai stresez cu problemele mele. Stiam ca are metastaza la creier si ca o doare capul ingrozitor, si totusi…ma ascu lta pe mine de fiecare data cand o sunam, fara sa imi zica macar o data ca are treaba. Acum ma voi simti poate pentru toata viata vinovata ca am lasat-o balta, singura, din nou, cand am crezut ca ii e bine, dar de fapt dupa i-a fost mult mai rau si a murit. Eu am aflat printr-o conjunctura care m-a facut sa ma simt prost, si m-am dus in ultima zi, fix cand am aflat, sa imi iau adio. Atunci am vazut declinul omului pentru care ti-ai fi dat si viata. Am vazut cat de mult se schimbase si cat de urat se transformase. A durut ingrozitor sa vezi asa un om pe care l-ai iubit atat (si credeti-ma eu am devenit foarte selectiva cu persoanele de care ma atasez si foarte rar ajung sa imi pese de cineva cu adevarat). I-am promis atunci, dupa ce i-am cerut din nou iertare ca am lasat-o balta, ca voi lupta pana la ultima picatura de sange sa fiu fericita, sa imi gasesc pe cineva care sa ma iubeasca, indiferent cat de greu imi va fi, si il voi aduce sa i-l prezint, si am sa fac asta pentru ea, nu pentru altcineva, nici chiar pentru mine. Mi-am luat adio si de atunci nu am mai avut puterea sa calc pe acea strada. Mi-am facut o gasca de prieteni la liceu, unde era un baiat pe care il placeam, prietenele mele din clasa, o prietena din copilarie si restul erau de la alte clase. Una dintre prietenele mele s-a cuplat cu unul dintre baieti, iar dupa ce s-a despartit acesta a inceput sa ma urasca pe mine, desi am fost singura care nu s-a bagat in relatia lor. Eu am tinut destul de mult la baiatul pe care il placeam, dar prietenul lui a inceput sa ma barfeasca de fata cu el, sa inventeze lucruri, sa faca pariu ca daca pana la sfarsitul clasei a 12-a eu o sa slabesc (aici m-am simtit de parca daca slabeam deveneam normala), o sa se dea la mine si o sa ma sarute (ceea ce m-a facut sa ma simt dezgustata de situatie.M-a durut foarte tare ca el a inceput sa ma urasca, sa nu mai imi vorbeasca deloc, sa se simta dezgustat aproape de prezenta mea. Dar am supravietuit, nu? Desi chiar tineam la el. Am sfarsit prin a-i trimite mesaje cu ce simt si a-i spune ca daca el nu simte nimic sa ma lase in pace, dar fix atunci incepea sa ma bage in seama. Am creat o dependenta. Intr-un final, m-am saturat si i-am spus ca nu mai am de gand sa vorbesc cu el vreodata pentru faptul ca m-a jucat pe degete. Iar el m-a luat la misto. Am incercat sa ma indragostesc de alt baiat, dar acum cateva saptamani, am aflat ca atunci cand eu ma imprieteneam cu el, incepuse sa ma barfeasca si sa spuna in stanga si in dreapta tot ce vorbeam cu el. M-am simtit dezamagita, ca si cum, fiecare baiat pentru care simt ceva, e menit ca mai devreme sau mai tarziu sa se intoarca impotriva mea.Am avut o singura relatie adevarata cu cel mai bun prieten al meu din generala pentru care am simtit ceva cu mult timp inainte sa imi zica el ca ma place si sa fim impreuna (nu e vorba de acela care m-a jignit, ci de altul), dar s-a terminat pentru ca eu l-am supus la niste teste sa vada daca ma poate suporta cand sunt suparata, si s-a dovedit ca nu ma putea suporta. M-am certat cu prietena mea din copilarie pentru ca lua apararea grupului cu care statusem atunci o exclusese si pe ea.A avut o reactie foarte urata cand i-am spus ca am inceput sa nu mai am incredere in ea, si a inceput sa ma blesteme, desi eu ii vorbeam tot mai frumos. Cateva luni mai tarziu, am aflat ca ea s-a apropiat din ce in ce mai mult de prietenele mele, iar intr-o zi, m-am trezit ca toate 3 se duc la ea, lasandu-ma pe mine cu ochii in soare. A inceput sa fie destul de apropiata de prietena mea cea mai buna, iar eu m-am simtit din ce in ce mai tradata, asa ca am ajuns sa avem certuri din ce in ce mai des. Nu vreau sa se foloseasca de ea, sau sa faca lucrurile expre din cauza certei cu mine, dar prietena mea cea mai buna nu crede asta, pentru ca vorbea cu ea si inainte…si nah.Dar fata aia e foarte egoista si e in stare de multe ca sa demonstreze ca ea e cea mai tare. De scurt timp, am inceput sa merg la sala, si incerc sa lucrez la increderea in mine, desi tot imi urasc corpul si nu mi se pare ca sunt indeajuns de frumoasa incat sa ma placa cineva. Coincidenta a facut sa ma indragostesc pe bune de data asta, de un baiat de la sala,care e tot pesti (ca prietenul meu din copilarie, ca un baiat care m-a placut mai demult, ca baiatul ala care ma jignea si pentru care am simtit ceva cand eram mica). Dar de data asta, e fix genul de baiat pe care l-am cautat eu mereu…fara sa exagerez. Mie imi plac oamenii care ma fac sa rad, tocmai pentru ca eu sunt foarte trista in general. Iar el e glumet tot timpul, sensibil, genul de baiat bun, crescut intr-o familie buna,educat, cu un suflet foarte bun, sensibil, vorbaret, caruia ii pasa de oameni, sare in ajutorul oamenilor, timid, dar care isi schimba starea des si e usor rautacios cand e prost dispus. Asa sunt si eu. El se comporta foarte dragut cu mine, se intimideaza doar in fata mea, incearca sa im i atraga atentia, sa se imprieteneasca, sa arate ca ii pasa de mine, cand ma simt rau, ma intreaba non-stop daca imi e mai bine,se uita mereu dupa mine, face glume ca sa ma inveseleasca. Nu se comporta asa cu toata lumea. Daca era interesat de o "bunaciune", s-ar fi cuplat de mult cu una. Nu vrea sa profite sau ceva, chiar e baiat bun…si nu m-a criticat niciodata pentru faptul ca as fi impiedicata sau mai plinuta. M-a facut mereu sa ma simt bine. Dar…mie imi e frica sa fiu constienta ca simt ceva cu adevarat, pentru ca de data asta, daca ar iesi prost, as simti pentru prima data ca chiar e vina corpului meu. Imi e frica sa il las sa se imprieteneasca cu mine si nu stiu cum m-as putea imprietenii eu cu el.Imi e frica sa nu fie din nou o iluzie ca el simte ceva pentru mine si sa se dovedeasca ca nu e asa. Si cel mai frica imi e sa nu se comporte ca toti ceilalti de pana acum, sa ma urasca, sa nu mai vorbeasca cu mine, sa ma barfeasca…intr-un final, marea majoritate a celor care m-au cunoscut au ajuns sa ma urasca ori pentru ca m-au cunoscut prea bine, ori pentru ca nu i-am lasat sa ma cunoasca deloc. Cateva prietene m-au sfatuit sa il invit sa bem ceva…dar mi s-ar parea ca il agat, iar el la cat e de timid, nu ar putea sa zica cine stie ce… As vrea sa ma ajutati sa ma inteleg cu prietena mea si sa nu mai imi pese atat ca fata aia inca mai tine legatura cu ea, si…sa imi inlatur teama de a simti ceva pentru baiatul asta…Multumesc mult pentru atentie! :* |
||
|
|
|||
|
|
Ai formulat niste obiective foarte exacte, barvo! Dar ele nu pot fi atinse prin cateva randuri pe care le vei citi aici. Iti recomand sa vorbesti cu psihologul scolii, mai ales acum, cand e pe gratis (cata vreme esti eleva). Altii dau bani grei pe astfel de servicii. Dupa felul cum ai descris situatia, cred ca esti foarte complianta, iar psihologul are material foarte bun de lucru. Schemele tale cognitive de abandon 9inconstiente probabil), necesita ceva timp pentru a fi modificate. Ai aceasta oportunitate de a beneficia de suport de specialitate; o prinzi ? sau…
|
||
|
|
|||
|
|
Draga mea, o discutie cu psihologul scolii cred ca te va ajuta foarte mult, vei invata cum sa-ti gestionezi relatiile si cum sa-ti cresti stima de sine.Cu siguranta te vei regasi pe tine si iti vei imbunatati relatiile.Succes!
|
||
M-am indragostit de un baiat, dar mama mi-a spus ca e un baiat bun, insa tatal meu nu aproba relatia mea cu el.
|
|
Mesaj:
Buna! Am apelat la acest site doar pentru a primi cateva sfaturi legate de o posibila viata sentimentala.. m-am indragostit de un baiat foarte ok, cuminte, cu un comportament de nota 10. Mama mi-a spus ca e un baiat bun.. Insa tatăl meu nu aproba relatia mea cu el, deoarece nu s-a inteles cu tatăl sau pe vremea cand inca trăia.. Eu am 15, iar el 18. Invat foarte bine la scoala si tot timpul ajut la treburile casei.. Ce trebuie sa fac? |
||
|
|
|||
|
|
La 15 ani sa iti vezi de scoala… El la 18 ani ar cam simti nevoia de sex… in situatia asta "mai este un baiat bun?" Nu cumva tatal tau simte cam ce urmeaza sa se intimple in viata ta sentimentala?
|
||
|
|
|||
|
|
ai 15 ani… ia-o incet si incearca sa impaci si capra si varza
|
||
|
|
|||
|
|
daca "impaci capra"… s-ar putea "sa strici varza"… si sa se lasa cu "sarmale"
 |
||
|
|
|||
|
|
foarte tare remarca D-nu Viorel Mocanu
 |
||
|
|
|||
|
|
In primul rand, nu-l considera pe acest baiat ca pe viitorul tau sot, chiar daca este cel mai bun baiat, in pofida parerii tatalui tau. Da-ti sansa sa experimentezi; doar asa poti creste si te poti dezvolta. Din acest discurs nu reiese ideea abandonului relatiei. Insa nu te rezuma la a experimenta doar in domeniul relational. Pentru o buna dezvoltare personala, ia in calcul cat mai multe domenii, fara a exclude domeniul vocational, domestic, etc. Iti doresc minte limpede.
|
||
Sunt barbat si un coleg de serviciu pare foarte atasat de mine…
|
|
Mesaj:
Salut, am 21 de ani si sunt foarte confuz! De 2 ani, am o relatie cu o fata, si chiar ne iubim. Dar ….. de o perioada de timp, mi-am schimbat locul de munca … acolo mam imprietenit foarte tare cu un coleg de serviu(care este casatorit). Este cel mai bun prieten al meu , dar mi sa parut ciudat faptul ca mi-a propus sa facem sex amandoi, cu una!(la nimeni nu a propus asa cv) Omul pare foarte atasat de mine , dar mie teama sa nu fie bisexual! Ma tachineaza, imi pune diferite porecle(mi-a zis cu gura lui , ca sunt alinturi(! Nush ce sa cred…. |
||
|
|
|||
|
|
Esti fericit
te place… acum ramine la alegerea ta daca ii si impartasesti dorintele |
||
|
|
|||
|
|
Problema este ca nu stii ce sa prevezi, nu ca nu stii ce sa crezi. Incearca sa nu te transformi in ghicitor de ganduri si intreaba-l cu subiect si predicat exact ce te roade. Cand iti va da raspunsul, atunci, cu siguranta vei sti ce sa crezi, dar nu vei stii ca sa faci, probabil. Poti sa-i ceri un ragaz, si, dupa ce-ti reevaluezi relatia cu iubita, vei sti exact si ce e de facut. Succes!
|
||
|
|
|||
|
|
Sunt doar propuneri sexuale care nu presupun nimic. Tu alegi ceea ce se potrivește tie. Dacă nu vrei, spune clar acest lucru iar relația voastră de prietenie poate continua.
|
||
|
|
|||
|
|
Priveste situatia din afara, eventual povesteste cuiva despre aceasta intamplare, spunandu-i ca este vorba de doua cunostinte de-ale tale, da-le nume fictive, si vezi ce simti in timp ce dai aceste detalii. Asculta-ti instinctul. Analizeaza dincolo de bine si de rau.
|
||
M-am despartit si de atunci sunt intr-un blocaj emotional dureros, depresiv si nu pot sa ies din aceasta stare.
|
|
Mesaj:
Buna ziua, sunt o femeie de 44 ani, cu studii superioare, fara probleme financiare, cu un fata studenta in strainatate, divortata de 16 ani. In urma cu 4 ani am inceput o relatie frumoasa cu un barbat de varsta mea, proaspat despartit… o relatie in care m-am implicat trup si suflet, afectiv, emotional, financiar… in care ne faceam planuri de-a imbatrani impreuna si-a ne creste nepotii. In urma cu o luna si jumatate, fara alte introduceri, mi-a spus ca nu este fericit si c-a luat decizia sa ne despartim, ca nu are nici un fel de explicatii sa-mi dea si…dus a fost. De-atunci sunt intr-un blocaj emotional dureros, depresiv si…nu pot sa ies din aceasta stare, plang tot timpul si nu pot sa-mi revin. Ce pot face??? Am nevoie de un sfat, va rog! Multumesc. |
||
|
|
|||
|
|
consultati un psiholog/psihoterapeut/psihiatru
|
||
|
|
|||
|
|
Cu mult drag,as fi vrut sa va pot da o sugestie referitoare la problema dumneavoastra,ca sa pot face asta as avea nevoie de mai multe date ale situatiei,care oricum ar fi fost prea putin. Este bine sa consultati un psiholog!
|
||
|
|
|||
|
|
Consultati un terapeut.
|
||
|
|
|||
|
|
cu siguranta povestea dvs este mult mai complexa si nu a putut fi prinsa in randurile ce le-ati scris. tocmai din aceste motive a incepe un proces psihoterapeutic va poate ajuta sa va gasiti linistea si poate o noua perspectiva asupra vietii dvs.
|
||
|
|
|||
|
|
Este un proces care se intinde pe 5 stadii: negarea, furia, targuiala, depresia si acceptarea. Pentru vindecare e nevoie sa parcurgi aceste etape, in timp. Aceasta parcurgere, nu e nevoie sa fie lineara, poate exista si un recul spre stadii inferioare, la un moment dat. Cu toate ca ai deja aceasta informatie, elementul necesar pentru vindecare este timpul. Exista psihoterapeuti specializati in pierdere si doliu, acolo sa te adresezi. Exista tehnici specifice de a face fata acestei situatii (sau proces de vindecare). Imi este foarte clar ca in ce te priveste, separarea a fost realizata doar in plan fizic. Insa pana cand aceasta separare nu va fi realizata si in plan mental si emotional, vei pastra aceasta relatie si o vei duce cu tine si in urmatoarele. In concluzie, ar fi utila o despartire sanatoasa, de care poti beneficia cu indrumarea unui specialist (ca sa nu mai existe reziduri din aceasta relatie, pe care sa le porti cu tine in altele). Imi pare rau ca treci prin asa ceva, dar, daca te ajuta (fiindca ai cerut un sfat), e important sa stii ca, asa cum oamenii au o viata… si relatiile au o viata, care, pana la urma se si termina, cum este firesc, de altfel. Cand vei intelege si vei integra acest"firesc", te poti considera vindecata. Depinde doar de tine cum alegi sa treci prin aceasta situatie. Eu iti doresc multa liniste si succes.
|
||
|
|
|||
|
|
Incercati sa faceti toate eforturile pentru a nu intra adanc in ghearele depresiei.Depresia cauzeaza durere, dar o durere mare poate cauza depresie ceea ce este cu mult mai rau .Atat cat se poate, incercati sa acceptati ca s-a incheiat relatia, asa cum spunea o colega mai sus, si relatiile au viata lor.Si nu va invinovatiti pentru faptul ca barbatul din viata dvs. s-a simtit nefericit.E nefericirea lui, sunt sentimentele lui.Cateodata credem ca niciodata nu ne vom mai putea reveni, dar cred ca exista si altceva in viata decat un barbat care nu s-a mai simtit fericit si a plecat.Sunteti o femeie in floarea varstei, fara probleme financiare dupa cum o spuneti, poate o iesire din mediul in care acum nu va simtiti bine, ar fi buna pentru dvs. Va doresc sa va regasiti linistea interioara!
|
||
|
|
|||
|
|
Cel mai important lucru este sa intelegem ca avem de respectat LIBERUL ARBITRU al altora, si ca iubirea e ceva simtit, si nu impus. Daca ACCEPTAM acest lucru, totul e simplu. Insa adesea dorinta noastra de CONTROL preia… controlul asupra noastra.
|
||
|
|
|||
|
|
daca doriti sa disctutati cu un psihoterapeut adresa mea de e mail este:laurrentiudobrota@yahoo.com
|
||
|
|
|||
|
|
Doamna, sunteti o invingatoare! De ce v-ati lasa doborata tocmai acum, cand ati realizat ca aveti in fata dumneavoastra ani buni de trait, in fericire? Cate esecuri nu ati avut pana acum! Dar ele v-au facut mai puternica, dovada ce ati realizat in viata. Mergeti la terapie EFT sau alt gen de terapie, unul care sa va atraga. Scapati de incarcatura emotionala negativa, ca sa vedeti cu adevarat ce valoare aveti si ce viata minunata meritati.
|
||
Am combinat din greseala praful Baby Linex pentru copii cu circa 50 ml de vin si i-am dat copilului de 2 si 7 luni sa-l bea.
|
|
Mesaj:
Am combinat din greseala praful Baby Linex pt copii cu cca 50 ml de vin si i-am dat copilului de 2 si 7 luni sa-l bea. Am crezut ca este ceai ca imi ramasese de azi dimineata insa bunicul a fost la noi si a pus putin vin in acelasi pahar in care fusese ceai. Nu am mai verificat si am combinat praful. Copilul este in regula, insa sunt efecte secundare sau ce se poate intampla? |
||
|
|
|||
|
|
Efecte secundare de scurta durata pot fi dureri de cap, stari de ameteala, dureri abdominale, greata, varsaturi, diaree. Nu sunt de speriat daca stiti copilul perfect sanatos, dispar cu eliminarea alcoolului din organism. Daca maine se simte rau mergeti cu el la medicul de familie. Grija foarte mare pe viitor la ceea ce-i pregatiti, lichidele obligatoriu gustati-le d-voastra daca sunt tinute si pregatite mai tarziu sau preparati-le proaspat!
|
||
|
|
|||
|
|
Pregatiti copilului totul proaspat si gustati intotdeauna. Acum a fost vin. Doamne fereste alta data. Toata lumea mai greseste. Important e sa invatati din asta si sa nu repetati greseala.
|
||
|
|
|||
|
|
O sa prinda gustul, si peste vreo 15 ani va relua consumul
|
||
Actul sexual produce distrugerea neuronilor?
|
|
Mesaj:
Este adevarat ca actul sexual, implicit orgasmul produce distrugerea neuronilor? Din cate stiu, masturbarea care are ca finaliate orgasmul este destul de daunatoare. Cunosc o persoana care se masturba de cand era copil. Facea acest lucru fara sa stie ce este, sau ce efecte ar putea produce organismului si psihicului mai tarziu. Acum are aproximativ 18 ani. De ceva timp, respectiv 6 luni, face acest lucru aproape in fiecare zi. Mi-a spus ca incepe sa aiba probleme de memorare, concentrare, uita repede.. Ce efecte negative va aduce asupra memoriei, autostimularea pe termen lung? Credeti ca exista sanse ca persoana aceasta se se imbolnaveasca mintal? |
||
|
|
|||
|
|
Nu, nici actul sexual nici orgasmul distrug neuroni.
|
||
|
|
|||
|
|
Va este rusine sa folositi persoana intii? sau va este teama de ceea ce faceti? De multe ori aducem in discutie persoana a-III-a ca ne e rusine cu noi insine… e mai corect si indicat o viata sexuala decit o "autostimulare"…
|
||
|
|
|||
|
|
Ceea ce descrii tu sunt mituri. Masturbarea ajuta la autocunoastere, iar orgasmul, indiferent prin ce mijloace a fost obtinut, e benefic din punct de vedere cerebral. probabil problema ta nu e de ordin medical, ci mai degraba de ordin moral.
|
||
|
|
|||
|
|
Toate cele mentionate de tine sunt la fel de adevărate ca si afirmația: daca te saruti cu un barbat ramai gravida.
)))))) Din ceea ce scrii imi dau seama ca nu prea ai educatie sexuala. Orgasmul este un medicament extraordinar deoarece elibereaza in corp hormonii fericirii. Masturbarea nu este periculoasa doar ca poate avea efecte secundare gen desensibilizarea penisului, cautarea senzațiilor tari intr- un timp f scurt ceea ce devalorizeaza contactul sexual cu o femeie. Iti recomand sa citesti carti de educatie sexuala si sa pui intrebari. Succes!!!! |
||
|
|
|||
|
|
Autostimularea excesiva are un singur efect negativ: odata trecuta placerea, poate creste nivelul de stres. Crescand stresul, apare autoincriminarea, separarea de viata sociala, si persoana parca asteapta sa i se intample ceva rau. Iar daca nu se intampla, subconstient, provoaca involuntar efecte similare celor pe care le asteapta, drept "pedeapsa". Terapia (fata in fata sau la distanta) poate fi o solutie pentru prietenul dvs.
|
||
|
|
|||
|
|
Din expunerea situatiei, cred ca, mai degraba, trebuie sa fie vorba de faptul ca, "in fiecare zi" se oboseste prea mult ca sa mai aiba energie sa se gindeasca si la altceva….
daca creierul este ocupat cu altceva, ce-i mai trebuie memorie, concentrare etc.? |
||
|
|
|||
|
|
Ce idei retrograde… Orgasmul e BENEFIC, si masturbarea la fel. Maturizarea sexuala are loc la 12-13 ani, iar partenerii de sex apar de regula doar cativa ani mai tarziu, pe la 16-18-20, de la caz la caz, odata cu maturizarea emotionala. Deci masturbarea e ceva natural, normal, atata timp cat nu e practicata in exces, nu devine o preocupare obsesiva, continua, epuizanta (cazuri mai rare).
|
||
As vrea sa stiu parerea dvs. despre un joc pentru copii cu crime.
|
|
Mesaj:
Buna ziua ! as vrea sa stiu parerea dv. despre acest joc prezentat in articol in perioada 2-8 iulie am fost intr-o tabara de creatie pentru elevi..Au venit elevi din toata tara , copii cu multa sensibilitate si idei creative . Spun idei creative pentru ca la atelierul de arta textile , mai ales la felicitari ,ideile lor referitoare la frumos au intercut orice asteptare. |
||
|
|
|||
|
|
Parerea mea e ca jocul in sine nu e o problema. Cam dubios cu "cimitirul" crucea desenata si numele jocului. Dar depinde si de varsta elevilor. Cand eram mic ma jucam "pac-pac" sau jocuri cu sabii, unde trebuia sa "ucid". Mai mult chiar, baietii din generatia mea si cei de dinainte, ne jucam cu tunuri de carbit si pocnitori care efectiv explodau si inevitabil erau si accidente destul de grave…dar nu stiu si n-am auzit sa devina vreunul piroman sau sa arunce in aer ceva.
Cred ca acest joc descris de dvs, e mai inofentiv decat oricare alt joc violent pe calculator. In jocul "real" esti conectat si la realitate, in schimb, la calculator, copilul pierde contactul cu realitatea si cade prada fanteziilor si chiar a instinctelor reprimate. E greu de spus daca a avut un efect nociv asupra copiilor atat timp cat nu stim ce au trait ei:s-au distrat? s-au speriat? s-au ingrozit? Probabil, cel mai bine era daca cineva, un profesor, educator, atunci cand a observat ca nu e tocmai ok jocul, sa intervina, sa intrebe copiii daca vor sa-l joace sau sa schimbe "cimitir" cu "casa prizonierilor", "ucis" cu "prizonier" si "Killer" cu "politist". |
||
|
|
|||
|
|
Draga doamna, aveti dreptate. Mi se pare nu numai deplasat un astfel de joc, ci si demn de semnalat parintilor care si-au trimis copiii in tabara. In niciun caz nu este educativ, cum ar trebui sa fie o activitate efectuata intr-o tabara. Prin regulile acestui joc se stimuleaza amigdala, adica partea aceea din creier care e responsabila si de reactiile noastre in caz de amenintare a vietii. Rapsunsul ei poate fi de blocaj total al copilului, de fuga sau de atac asupra celui ce ii ameninta viata. Niciuna din aceste reactii nu ar fi benefica unui copil aflat departe de parinti, intr-o locatie rupta de civilizatie. Hartia aceea cu crucea a adus acest joc infam in realitatea de zi cu zi, pe tot timpul taberei, transformandu-l intr-o experienta de viata traumatizanta. O lipsa de judecata criminala, demna de a fi amendata scump, si moral, si penal, si financiar.
|
||
|
|
|||
|
|
Un joc nepotrivit, iar adultul care l-a initiat este lipsit de RESPONSABILITATE. Tocmai de aceea parintii ar face bine sa fie cu ochii in patru, pe mana cui isi dau copiii! Deoarece traumele de la varste fragede sunt mai puternice!
|
||
|
|
|||
|
|
Un joc total nepotrivit. Trebuia sa trageti un semnal de alarma sau chiar sa opriti jocul.
|
||
Infiintare societate profesionala de psihologie – Bucuresti
Caut colaborare pentru infiintarea unei societati profesionale de psihologie in Bucuresti. Cristina. crysthin_a@yahoo.com
Am nevoie de un psihoterapeut care sa lucreze noaptea si doar in scris.
|
|
Mesaj:
nu ma simt confortabil sa povestesc față în față unui strain problema mea; in plus, am predispozitia sa ma gandesc sa cer ajutorul unui p-t mai mult noaptea decat in timpul zilei. asadar, imi puteti recomanda un p-t care sa lucreze noaptea si doar in scris (mesageria electronica/instant message)? pot plati electronic (transfer bancar sau paypal) poate ca dupa cateva sedinte de acest tip as putea continua cu sedinte obisnuite, insa pentru inceput nu cred ca as putea altfel. multumesc |
||
|
|
|||
|
|
Începand din luna august va functiona serviciul Helpline care presupune ca puteti apela un numar (cu tarif normal) si veti fi consiliat telefonic, fara insa a plati deoarece face parte dintr-un proiect de voluntariat. Daca pana in luna august, cand o sa va pot oferi numarul de telefon, nu reusiti sa rezolvati problema care va framanta, puteti sa-mi scrieti in privat pentru eventualele detalii! Multa sanatate!
|
||
|
|
|||
|
|
Se poate. Contactati-ma in privat ca sa va dau toate detaliile.
|
||
|
|
|||
|
|
Ar fi bine sa dai detalii despre problema, ca sa avem o idee despre natura ei… O discutie insa se poate purta oricand, in scris, pe messenger.
|
||
Tratamentul medicamentos în dependenţa de droguri
Rolul determinant în tratarea dependenţei a fost revendicat, de-a lungul timpului, atât de practica medicală, cât şi de către cea psihoterapeutică, iar argumentele au părut întru totul demonstrabile atât de o parte, cât şi de alta. Unul dintre principiile de lucru ale NIDA (National Institute on Drug Abuse, SUA) şi NIH (National Institutes of Health, SUA) vine în lămurirea acestui aspect, precizând că tratamentul farmacologic reprezintă un element important în asociere cu consilierea sau cu terapiile cognitiv-comportamentale (NIDA, NIH, 2009, 3), aşadar eficienţa tratamentului farmacologic creşte atunci când este combinat cu cel psihoterapeutic. În acest articol vom prezenta doar una dintre cele două forme de tratament, și anume:
Tratamentul farmacologic
În general, tratamentul farmacologic constă în detoxifiere (detox sau dezintoxicare) şi în substituţie. Farmacoterapia dependenţei de droguri cuprinde însă şi alte tipuri de tratamente, administrate, ca şi tratamentul de substituţie, după cura de dezintoxicare, şi menite să susţină menţinerea stării de abstinenţă (cum ar fi antidepresivele sau antagoniştii).
Pentru o mai simplă înţelegere a modalităţii de acţiune a unora dintre substanţele folosite în tratamentul dependenţei, o foarte scurtă explicaţie a modului în care acţionează drogurile la nivel cerebral vizează două componente esenţiale ale activităţii cereblare: neurotransmiţătorii şi receptorii. Având formula moleculară similară neurotransmiţătorilor, drogurile îi înlocuiesc practic în interacţiunea cu receptorii. LSD-ul, de exemplu, asemănător cu structura chimică a serotoninei, mimează acţiunea acesteia, producând, printre altele, aceleaşi efecte (printre care, cel antidepresiv). Morfina sau heroina sunt similare encefalinei (un tip de endorfină), neurotransmiţător răspunzător pentru durere şi atenuarea ei. Ea se cuplează cu receptorii neocupaţi de encefalină, ajutând iniţial la diminuarea durerii. În scurt timp însă, prezenţa ei înlocuitoare va determina o scădere a secreţiei de encefalină, deci o creştere a receptorilor rămaşi neocupaţi şi, implicit, o intensificare a simptomelor dureroase. Acest lucru explică nevoia unei cantităţi din ce în ce mai mari de drog, dezvoltarea incapacităţii fizice de a stopa sau a reduce administrarea acestuia şi, astfel, instalarea dependenţei fizice (Atkinson, Atkinson, Smith, Bem, 2002, 43-46). O parte importantă a tratamentelor farmacologice se bazează tocmai pe acest aspect al acţiunii drogurilor, dezvoltându-se astfel o medicaţie agonistă (substanţe cu acţiune similară cu cea a drogurilor, pe care le înlocuiesc astfel, efectele adverse fiind însă mult mai reduse) şi o medicaţie antagonistă (substanțe cu efect de blocare a acţiunii drogurilor asupra receptorilor, având o afinitate mai mare decât drogurile pentru aceşti receptori, deci ajungând înaintea lor la ei) (idem, 267).
1. Detoxifierea
Detoxifierea este o intervenţie pe termen scurt, o primă etapă în tratamentul psihofarmacologic al adicţiei. Primul ei scopul este acela de îndepărtare a substanţei din organism, ceea ce, în cazul existenţei dependenţei fizice, cauzează sindromul de abstinenţă. În detoxifiere se urmăresc combaterea simptomelor de sevraj, a nevoii de consum şi refacerea fizică a pacientului (Smith, Seymour, 2001, 63, apud Coombs, Howatt, 2005, 144), cu atât mai mult cu cât simptomele severe de sevraj pot cauza abandonarea procedurii. În cazul în care nu există o procedură standard pentru substanţa consumată, se recurge la tratamentul simptomatic, adică la tratarea simptomelor existente.
Detoxifierea condiţionează deseori acceptarea ulterioară a pacientului într-un program terapeutic rezidenţial, pe termen lung (cum ar fi, de exemplu, comunitatea terapeutică) sau în programul de substituţie.
2. Substituţia
Substituţia presupune un tratament medical prin care substanţa ilicită este înlocuită cu o substanţă cu proprietăţi similare, licită, în scopul reducerii riscurilor asociate consumului ilicit.
Controversele pe tema tratamentului cu substitut pornesc de la ideea înlocuirii unei dependenţe cu o alta, diferenţa fiind dată de faptul că medicamentul prescris este un drog licit. Însă o dozare corect stabilită a medicamentului de substituţie va permite pacientului să-şi recapete funcţionalitatea psihosocială, provocându-se practic o deviere de la ritualul zilnic al procurării şi administrării de substanţă, şi nu în ultimul rând va înlocui o administrare injectabilă, cu risc de dobândire a virusurilor HIV sau HVC, cu o administrare orală. Un alt argument împotriva medicamentelor substitut (la noi în ţară se folosește preponderent metadona, ca substitut al heroinei) o reprezintă potenţialul acestora de a duce la consum abuziv, prin administrea ilegală, injectabilă, formă sub care se poate produce efectul de euforie, printr-un efect mai rapid al substanţei.
Această procedură de tratament reprezintă însă o substituţie parţială, deoarece drogul este, de fapt, centrul existenţei consumatorului dependent, în detrimentul oricăror alte activităţi, iar administrarea lui este transformată deseori în ritual. În acelaşi timp, dacă intervenţia medicală nu este dublată de cea psihoterapeutică, „a-i prescrie (pacientului, n.r.) un anestezic înseamnă să devii complice călăului, să laşi capacul peste amintiri de nesuportat, confirmând oarecum traumatismul, fără a-i da posibilitatea să-l depăşească” (Valleur, Matysiak, 2008, 200-201).
Tratamentul medicamentos în funcţie de clasele de substanţă (pentru detalii despre clasele de substanță, puteți citi articolul Consum, abuz și dependență de droguri)
1. Amfetamina sau simpatomimeticele cu acţiune similară (stimulante)
În cura de detoxifiere nu există un tratament specific, ci doar unul simptomatic, care cuprinde în general antipsihotice, sedative sau antidepresive, unele dintre efectele uzului îndelungat fiind psihoza, comportamentul agresiv sau cel suicidal. În cazul psihopatologiilor de durată, tratamentul cu antipsihotice este continuat şi după detoxifiere, problemele psihiatrice ale consumatorilor de amfetamine fiind dificil de tratat terapeutic (OEDT, 2011, 54, 63). O intervenţie iniţială corectă în acest sens asigură astfel un cadru optim pentru tratamentul psihoterapeutic ulterior.
2. Canabisul
Deşi DSM-ul (Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale al Asociației Americane de Psihiatrie) este rezervat în privinţa sevrajului cauzat de canabis, tot mai multe studii îl certifică, mai ales în urma uzului îndelungat, unul dintre cele mai complete astfel de studii aparţinând lui Budney et al. (2001) (Lynskey, Lukas, 2005, 167). DSM-ul precizează ca simptome: „dispoziţie iritabilă sau anxioasă, acompaniată de modificări fiziologice, cum ar fi tremorul, transpiraţia, greaţa, modificarea apetitului şi tulburările de somn” (DSM-IV-TR, 2003, 237).
În cercetările asupra creşterii şanselor de abstinenţă prin tratament medicamentos, s-a observat înfluenţa pozitivă a unor antidepresive, mai ales în cazul pacienţilor cu afecţiuni depresive comorbide. A fost luat totodată în calcul şi tratamentul cu substitut, pe baza THC-ului oral (tetrahidrocanabinol, principalul ingredient activ al canabisului), ceea ce a dus la o serie de controverse similare celor referitoare la substituţia prin metadonă în cazul dependenţei de opiacee, mai justificabilă, se pare, prin faptul că înlocuieşte o administrare injectabilă cu una orală (idem, 174).
3. Cocaina
Cel mai intens simptom de sevraj la cocaină, mai ales în urma adminstrării ei prin injectare, este craving-ul (“poftă”, în engleză, nevoia irezistibilă de a consuma, nevoie care poate apărea chiar și la mult timp după o perioadă de abstinenţă îndelungată). El poate fi însoţit, într-o primă fază, de o stare de agitaţie, în care se poate interveni cu benzodiazepine, contenţie fizică (imobilizare) sau chiar cu administrarea de antipsihotice, atunci când este o stare severă, însoţită de delirium sau psihoză (antipsihoticele scad însă pragul convulsivant). Etapa următoare este marcată de obicei de letargie, oboseală fizică sau mentală, anxietate, vinovăţia, depresia şi chiar ideaţia suicidală (situaţie în care este necesar tratamentul cu antidepresive) (Kaplan, Sadock, 2001, 130).
Antidepresivele precum imipramină, desipramină sau bupropion (care inhibă eliberarea de dopamină, principalul neurotransmiţător activat de cocaină) pot acţiona ca antagonişti.
Utilizarea naltrexonei şi-a dovedit eficacitatea şi în tratamentul pentru cocaină, conducând la reducerea cantităţii consumate, însă eficacitatea acestui tratament a fost asigurată prin combinarea cu tehnicile de prevenire a recăderii. Naltrexona este posibil să nu fie la fel de eficientă în cazul în care se consumă atât cocaină, cât şi alcool (Marlatt, Witkiewitz, 2005, 5).
Analizele asupra variantelor de substituţie nu sunt concludente încă. Ca agonişti se studiază folosirea altor stimulanţi, precum amfetamina sau metilfenidatul, sau a cocainei orale, sub forma ceaiului de coca din America de Sud. Rezultate foarte bune au în prezent cercetările cu privire la vaccinul care poate fi folosit în tratarea dependenţei de cocaină, atât la ameliorarea simptomelor de sevraj, cât şi la prevenirea ulterioară a recăderii (Kosten, Ciraulo, 2005, 194, 200).
4. Halucinogenele
Diazepamul este foarte util în cazurile de agitaţie cauzate de intoxicaţia cu halucinogene, el putând fi înlocuit, în situaţiile cu simptomatologie mai severă (în care apar şi tulburări psihotice), prin doze mici de antipsihotice. Pentru tulburările tip flashbacks (perturbări de percepţie similare celor experimentate în cursul unor intoxicaţii anterioare cu un halucinogen) care pot apărea în cazul consumului de halucinogele, se poate apela la benzodiazepine (în episodul acut) sau antipsihotice (în cazul persistenţei acestor tulburări) (Kaplan, Sadock, 2001, 132).
5. Inhalantele
Consumul patologic se dezvoltă ca urmare a faptului că aceste substanţe ajung foarte rapid la creier, având semnificative efecte asupra unora dintre cei mai importanţi neurotransmiţători: dopamina, glutamatul şi GABA (Hernandez-Avila, Pierucci-Lagha, 2005, 303).
Sindromul de abstinenţă nu este precizat de DSM-IV-TR, dar este confirmat de alte studii, simptomatologia lui fiind similară cu cea a sevrajului cauzat de alcool sau sedative: tremurături, iritabilitate, transpiraţie, tahicardie, greaţă şi uneori deliruri şi halucinaţii (Kaplan, Sadock, 2001, 134). Prin urmare, unele dintre cercetările prezente studiază efectele carbamazepinei şi valproatului în ameliorarea sevrajului, ambele fiind anticonvulsivante cu proprietăţi psihotrope, utilizate în tratamentul dependenţei de alcool (Hernandez-Avila, Pierucci-Lagha, 2005, 301).
6. Opiacee
Detoxifiere
În cazul semnelor de sevraj, în care apare deseori şi senzaţia acută de craving, se poate recurge la o detoxifiere cu metadonă (ogonist opioid). Acest lucru este recomandat însă în cazurile cu o simptomatologie care poate determina pacientul să abandoneze tratamentul. În această situaţie detoxifierea va urmări reducerea efectelor abstinenţei la un nivel cât mai suportabil, în timp ce doza de agonist va fi redusă continuu. În cazul pentazocinei, nu se va administra metadonă, ci tot pentazocină, aceasta funcţionând atât ca agonist, cât şi ca antagonist al receptorilor opioizi (Kaplan, Sadok, 2001, 123).
Detoxifierea cu clonidină (medicament neopioid) a avut rezultate bune în cazul simptomelor de greaţă, vărsături sau diaree. Are însă, ca efect secundar, hipotensiunea, utilizarea ei uzuală fiind ca hipertensiv. În această procedură se poate administra şi naltrexona (antagonist opioid), în scopul accelerării procesului de detoxifiere, prin blocarea receptorilor specifici. Utilizarea naltrexonei este eficientă în farmacologia opioidelor şi ca metodă de menţinere a abstinenţei, ea putându-se administra pe cale orală, până la două luni de la detoxifiere (idem, 123-124). Diverse cercetări din prezent au arătat că cele mai puţine efecte ale sevrajului în procedurile care folosesc clonidina sunt resimţite prin combinarea acesteia cu naltrexona şi cu buprenorfina (buprenorfina fiind un agonist opioid parţial) (Kranzler, Ciraulo, 2005, 74).
O altă procedură nouă o reprezintă detoxifierea ultrarapidă (ultra rapid opioid detoxification/UROD), o metodă pe baza utilizării de naltrexonă, care declanşează o severă simptomatologie de sevraj, ceea ce necesită efectuarea ei sub anestezie generală (ibidem).
Substituţie
Este o formă foarte comună de tratament farmacologic de lungă durată pentru opiacee, aproape jumătate dintre consumatorii Uniunii Europene având acces la acesta. Pentru 3/4 dintre consumatori substitutul îl reprezintă metadona, iar pentru 1/4, buprenorfina (un agonist parţial sau agonist-antagonist) (OEDT, 2011, 83). Un mare avantaj al buprenorfinei este acela că dovedeşte un mai mic potenţial de abuz, datorită agonismului parţial (este agonist pentru unii receptori opioizi şi antagonist pentru alţii) şi pentru că astfel nici nu induce stare de euforie. În plus, nefiind un agonist total, precum metadona, sevrajul ei este mai puţin acut. Buprenorfina se administrează atât singură, ca Subutex, cât şi combinată 4:1 cu naloxona (un antagonist opioid), ca Suboxonă, comprimate orale, folosite atât pentru detoxifiere, cât şi pentru menţinere. Prin accelerarea simptomelor de sevraj, Suboxona descurajează administrarea ei ilegală, sub formă injectabilă (Mack, Harrington, Frances, 2010, 196). Un alt posibil substitut opioid este LAAM (levometadil), un agonist cu o durată de acţiune mai lungă faţă de cea a metadonei şi cu efecte comparabile acesteia, dar care a fost interzis în SUA din cauza efectelor lui adverse, în special cele cardiace. Avantajele lui constau în faptul că poate înlocui metadona, în situaţia în care tratamentul cu aceasta nu mai este eficient, şi, datorită duratei mai mari de acţiune, poate fi administrat mai rar, deci pacientul nu mai este atât de dependent de clinica sau centrul care i-l administrează (Mack, Harrington, Frances, 2010, 195).
Morfina cu eliberare lentă
O altă opţiune de tratament, variantă pentru situaţiile în care celelalte nu au dat rezultate, o reprezintă morfina cu eliberare lentă. În prezent, acest tratament se administrează unui număr de 1 100 de consumatori din cinci state ale UE (Spania, Germania, Danemarca, Regatul Unit şi Ţările de Jos) şi unui număr de 1360 de consumatori din Elveţia. Morfina ameliorează simptomele de sevraj, îmbunătăţind calitatea vieţii, şi scade dorinţa de consum (OEDT, 2011, 83).
Tratamentele în curs de testare urmăresc, printre altele, înlăturarea aspectului dependenţei de administrarea zilnică, astfel că au fost concepute variante precum: implantul cu metadonă, valabil şase luni, injecţiile lunare Vivitrol şi vaccinul contra heroinei.
7. Phenyciclidina/PCP/feniciclidina sau arylcyclohexylamine cu acţiune similară
Deoarece PCP-ul sau alte substanţe asemănătoare, precum ketamina, nu dau dependenţă fizică, tratamentul farmacologic se adresează mai ales simptomelor de intoxicaţie, în care pacientul poate manifesta tulburări psihotice, delirium şi stări de agresivitate, beligeranţă, hiperactivitate, în care se poate răni foarte grav. Medicamentaţia poate cuprinde aşadar benzodiazepinele sau antipsihoticele (Kaplan, Sadok, 2001, 133).
8. Sedativele, hipnoticele sau anxioliticele
Înainte de stabilirea modalităţii de dezintoxicare a benzodiazepinelor este necesară încadrarea pacientului în una dintre cele trei categorii posibile: (1) persoană care a urmat un tratament pe termen lung cu benzodiazepine, (2) persoană care, de obicei în contextul unei dependenţe de benzodiazepine, a luat un dozaj supraterapeutic şi (3) persoană care a consumat benzodiazepine în combinaţie cu alte substanţe, adică o situaţie de uz mixt de substanţe (de obicei benzodiazepine şi opiacee). În primul caz (1) detoxifierea se face de obicei cu aceeaşi substanţă, prin reducere treptată, dozajul supraterapeutic (2) poate presupune, de multe ori, tulburări precum delirium sau psihoze, deci este necesar ca pacientul să fie internat, iar ultima situaţie (3) presupune stabilizarea printr-o benzodiazepină şi metadonă (sau o substantă cu proprietăţi similare, exceptând buprenorfina, deoarece pot interacţiona farmacodinamic) (Ciraulo et al., 2005, 130- 133).
În ceea ce priveşte barbituricele, consumul lor abuziv a scăzut în ultimii ani, ca urmare a înlocuirii lor cu benzodiazepinele, în foarte multe tratamente, iar eliminarea din organism depinde şi de solubilitatea lor lipidică şi de durata de acţiune (în funcţie de categoria căreia îi aparţine, poate varia de la 15 minute la 24 de ore). La nivelul de toleranţă maximă, dozajul poate fi de şase ori mai mare decât cel iniţial, iar sindromul de abstinenţa poate avea atât simptome minore, precum hipotensiune sau insomnie, cât şi simptome majore, precum convulsii sau delirium. Protocolul de tratament în cazul simptomelor de sevraj presupune administrarea de barbiturice, de obicei fenobarbitalul (idem, 141-145).
9. Polisubstanţe
Detoxifierea este mai complicată în cazul dependenţei de polisubstanţă, mai ales printr-un tablou clinic extrem de nespecific al simptomelor de sevraj. În plus, detoxifierea simultană pentru droguri din clase diferite poate acutiza simptomele fizice sau psihice, crescând riscul de renunţare la tratament (Eric et al. 2005 apud Mack, Harrington, Frances, 2010, 237). În cazul detoxifierii simultane pentru substanţe depresoare ale SNC şi opiacee, detoxifierea se face iniţial pentru prima grupă, din cauza sevrajulului depresoarelor şi a duratei detoxifierii la opiacee. Dacă se administrează metadonă aceasta, în combinaţie cu benzodiazepinele, poate ajunge la supradoză, deci procedura necesită monitorizare medicală (Mack, Harrington, Frances, 2010, 237).
Rezultate bune pentru această categorie a dat şi disulfiramul, folosit în general ca inhibator al dorinţei de consum în dependenţa de alcool (Marlatt, Witkiewitz, 2005, 30).
Bibliografie
1. American Psychiatric Association, Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale, DSM-IV-TR 2000, ediţia a IV-a revizuită, Bucureşti, Editura Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România, 2003;
2. Atkinson, Rita L., Atkinson, Richard C., Smith, Edward E., Bem, Daryl J., Introducere în psihologie, ediţia a XI-a, Bucureşti, Editura Tehnică, 2002;
3. Ciraulo, Domenic A., Ciraulo, Jon A., Sands, Brian F., Knapp, Clifford M., Sarid-Segal Ofra, „Benzodiazepines and selective GABAa1 Agonists”, in Kranzler, Henry R., Ciraulo, Domenic A., Clinical Manual of Addiction Psychopharmacology, Washington, DC, American Psychiatric Publishing, Inc., 2005, (111-162);
4. Coombs, Robert Holman, Howatt, William A., The Addiction Counselor’s Desk Reference, New Jersey, John Wiley & Sons, Inc., 2005;
5. Hernandez-Avila, Carlos, Pierucci-Lagha, Amira, „Inhalants”, in Kranzler, Henry R., Ciraulo, Domenic A., Clinical Manual of Addiction Psychopharmacology, Washington, DC, American Psychiatric Publishing, Inc., 2005, (269-314);
6. Kaplan & Sadock, Manual de buzunar de psihiatrie clinică, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Medicală, 2001;
7. Kosten, Thomas, Ciraulo, Domenic, „Cocaine and Psychostimulants”, in Kranzler, Henry R., Ciraulo, Domenic A., Clinical Manual of Addiction Psychopharmacology, Washington, DC, American Psychiatric Publishing, Inc., 2005, (183-210);
8. Lynskey, Mihael, Lukas, Scott E., „Cannabis”, in Kranzler, Henry R., Ciraulo, Domenic A., Clinical Manual of Addiction Psychopharmacology, Washington, DC, American Psychiatric Publishing, Inc., 2005, (163-182);
9. Marlatt, Allan G., Witkiewitz, Katie, „Relapse prevention for Alcohol and Drug Problems”, in Marlatt, Allan G., Donovan, Dennis M., Relapse Prevention. Maintenance Strategies in the Treatment of Addictive Behaviors, second edition, New York, The Guilford Press, 2005, 1-45;
10. National Institute on Drug Abuse, National Institutes of Health, U.S. Department of Health and Human Services, Principles of Drug Addiction Treatment. A Research-Based Guide, second edition, 2009;
11. Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT), Raportul Anual 2011. Situaţia drogurilor în Europa, Luxemburg, 2011;
12. Rosenthal, Richard, Solhkhah, Ramon, „Club Drugs”, in Kranzler, Henry R., Ciraulo, Domenic A., Clinical Manual of Addiction Psychopharmacology, Washington, DC, American Psychiatric Publishing, Inc., 2005, (243-268);
13. Sas, Seramis, „Psihoterapia de grup în toxicodependenţă”, in Mitrofan, Iolanda (coord.) Terapia toxicodependenţei, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Sper, 2011, (142-217);
14. Valleur, Marc, Matysiak, Jean-Claude, Patologiile excesului. Sex alcool, droguri, jocuri…, Bucureşti, Editura Nemira, 2008;
15. www.emcdda.europa.eu ‒ European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction/Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie
