Mesaj:
buna ziua! numele meu este Ana, ma "confrunt" cu o problema de care imi doresc sa o pot scoate din minte de ani de zile.Sunt impreuna cu iubitul meu de 6 ani , el inainte sa fie cu mn a avut o relatie cu o fata timp de 10 ani si a facut greseala ca la inceputul relatiei noaste sa mi povesteasca de fosta ( nu neaparat lucruri bune). toate acele lucruri care mi l e povestea au sadit cu timpul in mine o ura sau obsesie pt ea. DE aici au urmat mai multe, am cam "terorizat o". insa problema este ca dupa atata timp inca o caut pe retele de socializare ptr. a-i urmari activitatea.ceea ce imi doresc este sa scap de obsesia asta si sa pot uita ce sfat imi puteti da?

Traieste-ti propria viata, canalizeaza-ti toate energia catre relatia ta. Fiecare are viata lui, cu bune, cu rele…

cel mai direct sfat ar fi sa te opresti din a face ceea ce iti dauneaza, sa indepartezi sursele tale de disconfort. Pe termen lung, ma gandesc ca o terapie de cuplu v-ar ajuta pe amandoi sa va clarificati relatia pe care o aveti. Succes!

Ura si obsesia pot ascunde teama de a pierde iubitul, teama de a fi abandonata la fel ca si fosta iubita, teama de singuratate, lipsa de incredere in sine si stima de sina scazute care rezulta in urma comparatiei dintre tine si fosta iubita. Toate acestea sunt doar presupuneri, pentru a afla mai multe despre tine si situatia in care te afi iti recomand sa urmezi un program de dezvoltare personala, de autocunoastere. Vei cunoste lucruri minunate despre universul tau interior si iti garantez ca va fi implinitor.

Exista oameni aplecati catre acest fel de comportament. Inlocuiti aceasta obsesie cu o alta, folositoare, pentru ca va luptati cu o himera si nu aveti cum sa invingeti.

te sfatuiesc sa uiti de persoana respectiva ai sa te simti f bine si o sa ai linistea sufleteasca care conteaza f mult stiu din propria experienta am trecut si eu prin asa ceva este greu dar se poate trece .URA iti distruge sufletul si respectul de sine .

Mesaj:
Sunt o mama singura care a cunoscut de curand un barbat insurat, a crei sotie se afls de 2 ani in strainatate! nu am mai avut niciodata o relatie cu un barbat deja implicat intr-o relatie , oficializata sau nu! nu vreau sa-mi construiesc fericirea pe nefericirea altora! CE MA SFATUITI?

Sa cauti un barbat singur.

Cu sfatul e mai greu, pentru ca inima ta stie mai bine, ghidata fiind de Dumnezeu- daca-l rogi…Eu pot sa-ti spun din Marcus Aurelius, o parere avizata: "cand vrei sa simti o bucurie, gandeste-te la meritele acelora cu care traiesti impreuna: de pilda, la energia neobosita a unuia, la modestia altuia, la generozitatea sau la alta insusire a celuilalt. Caci cu siguranta nimic nu farmeca mai mult ca exemplele de virtute ce stralucesc in obiceiurile si caracterele celor cu care ne ducem traiul, mai ales daca asa se intampla cat mai des cu putinta."

Vezi de treaba fato !

cauta unul singur pentru ca nu e firesc sa desparti o familie,sau gandeste-te la posibilitatea ca daca acum el isi lasa sotia,peste ceva timp s-ar putea sa te lase si pe tine pentru alta

Fugi cât vezi cu ochii.

sfatul meu ar fi urmatorul, incearca sa te pui in locul ei sa vezi daca tie ti.ar conveni ca cineva sa vina si sa.ti strice casa, familia si tot ce ai construit tu alaturi de partenerul tau de viata …. plus ca Dl. cu care te vezi ar merita sa afle sotia lui ce face el cat timp ea nu este acasa …. eu i.asi fi tras un spit in fund si sa se duca de un a venit, adica de la coada vacii … plus ca nu e demn sa ne batem joc unul de altul mintind fara sa realizam ca ranim foarte mult …. oameni ca el si ca tine, fara sa te superi pe mine, nici macar nu m.asi uita la voi pentru ca nu aveti personalitate si coloana vertebrala

nu mai zic de caracter

cred ca v-ati dat singura raspunsul deja: "nu vreau sa-mi construiesc fericirea pe nefericirea altora"….ganditi-va cati oameni vor avea de suferit din aceasta relatie, in care probabil veti fi doar "roata de rezerva"… scuze pentru expresie……..

Credeţi că aveţi atuul în cele 5 cărţi ? Atunci le propuneţi sincer şi deschis un ‘ménage à trois’. Sunt cupluri care au încercat tot felul de variante (swinging ?), iar unii afirmă că sunt fericiţi Dar pe ascuns… nu are farmec

Dle. Manoliu, ar fi de preferat sa dăm sfaturi oamenilor in suferinta,fără a jigni,eticheta,sudeca.

Fără a jigni,eticheta,judeca.

nu judec ci imi spun parerea sincera si reala … pentru ca traim intr.o lume care nu face nimic decat sa se duca de rapa …. prefer sa spun adevarul crunt si in fata decat sa nu spun nmai nimic …. am vrut sa fiu sincer cu ea, pentru ca nimanui nu i.ar placea sa fie intr.o astfel de situatie, banuiesc ca nici dumneavoastra nu ati vrea …. imi pare rau daca s.a simtit cineva jignit, etichetat sau judecat, dar asta am simtit … e posibil ca Dl respectiv sa tina la ea si sa se indeparteze de acuala sotie …. ceea ce inseamana ca sunt amandoi intr.o incurcatura pe un drum gresit …. dupa parerea mea amandoi sunt instabili emotional

Cred ca ar tb sa renuntati. Sotia lui lucreaza in strainatate pentru familie.face niste sacrificii. El e vinovat ca va da sperante. Puneti-va in situatia ei,ce ati simti?

exact asta am spus si eu Onutu Mirela sperand ca ii voi da de gandit

O sa lasam de data aceasta toate postarile, dar ACESTA NU ESTE UN GRUP DE DISCUTII LIBERE, in care oricine poate sa isi exprime o pare. Mesajul nostru de intampinare este clar: Va rugam sa nu raspundeti la intrebari decat daca sunteti specializat in domeniul respectiv sau aveti informatiile necesare! Informatiile date de doamna care a pus intrebarea au fost insuficiente, astfel incat au fost puse etichete si au fost date sfaturi bazate doar pe presupuneri si prejudecati. Poate ca situatia nu are nicio legatura cu destramarea unei familii (poate ca cei doi soti nu mai sunt casatoriti decat in acte), poate ca domnul respectiv chiar are intentii serioase si nu vrea doar o amanta, poate ca… etc. Util pentru doamna care a pus intrebarea era sa o ajutati sa identifice cat mai corect situatia reala (rolul dumneaei in acest trio) si dupa aceea sa ia o decizie.

as dori sa imi dau si eu cu parerea, cea profesionala: stimata doamna, inteleg ca aveti un mare conflict moral si mi se pare si normal ca el sa existe. In acelasi timp v-ati cam raspuns singura la intrebare . Vedeti care este situatia cu domnul in cauza, este relatia spre divort? nu este? Discutati cu el ce simtiti si veti gasi solutia cea mai buna impreuna. Binenteles ca nu isi doreste nimeni sa sufere familia nimanui, dar apar asemenea situatii si cel mai bine ar fi sa va ascultati atat partea morala cat si cea rationala. Succes!

Draga mea doamna, opinia mea de astazi difera putin de a majoritatii – ceea ce nu inseamna ca nu le respect si pe celelalte; sau ca ele nu pot coexzista Daca viata ar fi un singur drum intre doar doua puncte distincte, A si B, atunci ar fi, probabil, mai usor de dat un verdict radical in situatiile care se creaza la parcurgerea lui. Dar, din fericire, ea nu-i DELOC asa! Exista, ad litteram, o infinitate de drumuri, parcurse de 7 miliarde de oameni, intre o infinitate de puncte… Ca sa-ti dai cu pararea sau, si mai mult, sa-ti asumi responsibilitatea unei sugestii, ar trebui sa cunosti cit mai multe (daca nu chiar toate) dintre datele RESPECTIVEI situatii particulare! Daca vreti, este ca in situatia unghiurilor geometrice. Daca maresti sau micsorezi marimea unui unghi cu un singur grad, acolo, la baza lui, schimbarea nici nu se observa. Dar cit de mare e diferenta la deschidere! Asa si in situatii ca a dumneavoastra: orice mic detaliu ar putea schimba dramatic datele problemei! P.S. Nu multi dintre noi isi doresc sa-si construiasca fericirea pe nefericirea altora – slava Domnului pentru aceasta Si totusi, majoritatea o facem… O facem cind sintem parinti – impunindu-le copiilor nostri "binele" nostru, care sfirseste prin a-i face pe ei nefericiti (caci nu-i si al lor). O facem cu prietenii, cu iubitul/iubita, de la care asteptam si cerem altceva decit ne pot ei da… P.P.S. In cazul dumneavoastra, ca si in al oricarei alte persoane si al oricarei alte situatii de viata, eu va recomand sa va ascultati inima. Ea este singura care cunoaste adevarul adevarat…

Problema pe care o aveti este ca simtiti nevoia sa ii intrebati pe altii ce sa faceti cu viata dvs. in loc sa va asumati responsabilitatea propriilor alegeri.

si eu cred ca avem putine informatii despre situatia dvs ca sa ne formam o parere de ansamblu; ideea este ca e vb de casnicia lui, nu a dvs si daca el vrea sa-si insele nevasta, o poate insela cu dvs sau cu oricine altcineva. problema morala ii apartine lui, in viziunea mea. ce ati putea dvs sa faceti este sa discutati cu el cat mai clar si mai serios sa vedeti ce intentii are, daca intr-adevar vrea sa iasa din cuplul actual si sa fie cu dvs sau daca nu isi asuma acest lucru…

Putini dintre cei ce au raspuns s-au gandit si la dvs. Nimeni (din cate am vazut)nu v-a intrebat ce sentimente aveti fata de acest barbat.
Eu va invit sa va intrebati: ce simt pentru el? ce vreau de la el? ce vreau cu el? Oare e sincer? Ce ar face pentru mine? Ar divorta pentru mine?
Acestea sunt doar cateva din intrebarile la care aveti nevoie de raspuns, iar raspunsurile le gasiti in duneavoastra si in comportamentul iubitului dumneavoastra.
Multi spun sa fugiti de aceasta relatie, pentru ca e insurat….eu spun ca e in natura omului sa faca tot ce are nevoie pentru a fi fericit. Inclusiv sa desparta o familie. Iar daca judecam la rece, nu dvs o desparteti si chiar domnul care alege sa sfarseasca o relatie pentru o alta.
Nu aveti motive sa va simtiti vinovata daca cei doi se despart.
Dar…aveti nevoie sa fiti convinsa ca acest barbat va iubeste si vrea sa faca cuplu "oficial" cu dumneavoastra. Altfel……sfarsiti tot singura.

Din cele scrise de dvs. eu inteleg ca exista un conflict: o parte din dvs. respinge ideea din considerente morale iar o parte ar dori o relatie cu acest barbat. Ati putea apela la un terapeut pentru a intelege si rezolva situatia.

Daca nu vreti… nu va obliga nimeni.

In sufletul unui barbat care iubeste nu poate fii decat o singura femeie. Intrebati-va daca e iubire la mijloc sau doar o varianta de umplere a timpului sau de anesteziere a suferintei. Oricum daca e prima varianta, merita orice ar fii, iar daca e a doua varianta, tot invatati ceva din experienta asta. Asta cu nu vreau sa mi construiesc fericirea pe nefericirea altuia, e un tipar, o dogma, o tampenie. Daca cuplul era stabil nu intervenea nimeni in el.Nu va mai culpabilizati. Experienta cand ti-e data trebuie sa ai curajul s-o traiesti, si daca nu gresesti nu inveti nimic.

Vorbea cineva pe aici de caracter si de morala. Nu exista asa ceva pentru niste oameni adormiti, inchisi in dogme si fanatism religios. Vorbim de morala dupa ce ne trezim!

Te sfatuiesc sa iti vazi de treaba si sa nu iti faci probleme daca nu ai gaseste un barbat care nu are obligatii!!!!!!!!!!

Mesaj:
Va rog sa ma ajutati.Sunt o femeie de 27 de ani,necasatorita.Acum un an am inceput o relatie cu un barbat,iar cu timpul am aflat ca este insurat si sotia lui este plecata din tara.Am aflat ca el umbla si cu altele.Are un comportament urat fata de mine,am ajuns sa suport injuraturi,batai si multe altele.Nu gasesc puterea sa imi vad de viata mea si sa ma despart de el.A ajuns sa imi spuna sa accept aceasta situatie sau sa plec.Mereu zic ca o termin si intr-un final cedez si tot eu il caut.Sunt disperata,va rog sa ma ajutati.Mereu ma atasez repede de persoane si imi este greu sa renunt la cineva

Se pare ca te complaci in situatia de fata, si ai dezvoltat o dependenta de aceste lucruri neplacuta. Nu ti-ai gasit o identitate, si manifestarile lui reprobabile fata de tine reprezinta un fel de a fi bagata in seama.Acum intreaba-te daca vrei asta in continuare sau nu…Meriti acest tratament?Tu cum vrei sa fie?Ai vreun ideal?Cum te priveai si cine erai inainte sa-l intalnesti?ce pasiuni ai?Cum iti vezi viitorul?te rog raspunde-ti la aceste intrebari, si vezi cine vrei sa fii.

Draga mea, te atasezi repede de persoane pentru ca ceva iti lipseste. Din acelasi motiv cedezi si acestui barbat. Transforma-ti durerea intr-o lectie de viata.

Uite un dus rece: asa-ti trebuie! Un barbat ne-nsurat n-ai gasit? Iesi cat mai repede din relatie si cauta alt traseu. Succes!

Te complaci in situatia de victima… Ti-e atat de frica de singuratate incat referi sa fii batuta de un tip violent, care NU te iubeste? Dragostea se castiga, NU se cerseste…

Gandeste-te mai mult la tine si nu-i mai da voie sa te umileasca, dragostea nu are nimic de-a face cu violenta.Intareste-ti stima de sine , cauta un psiholog sa te ajute si pune capat acestei relatii care-ti cauzeaza atata nefericire.Succes!

Dacă nu ești în stare să te desparți de tipul ăsta singură, poate ar trebui să ceri ajutorul cuiva. Nu ai un alt tip care să-ți facă avansuri? Să vorbești cu el, poate îți poate oferi suportul emoțional necesar pentru a te despărți? Sau o prietenă bună cu care să vorbești și care să te scoată din belea cumva? Să ieșiți împreună, treburi de genul ăsta?

incercati sa va atasati de persoane care stiu sa va aprecieze si care nu va molesteaza fizic sau psihic. Succes!

HMM Cum poti sa fii atasata de un barbat si insurat si pe deasupra violent care nu te iubeste?

Mesaj:
refuzand sa mă duc la facultatea la care vroia mama mea, a recurs la agresiune atât verbală cât si fizica. A încercat sa mă oblige, sa mă tarasca după ea iar apoi sa mă lovească si sa mă înjure. Am trecut printr-un calvar, am avut noroc cu o ruda care a oprit-o si mă lăsat în pace, dar nu stiu pana când. Mi-e frica de faptul ca maine va face la fel. A sticat o inchizatoare de la ușa doar ca sa mă prindă…

…ii greu sa-si dea cineva seama de ce sa faci din cat ai scris in mesajul de mai sus…revin-o cu detalii suplimentare

Apeleaza la ruda care te-a aparat. Roag-o sa stea de vorba cu mama ta si sa o intrebe daca isi da seama de ce a facut. Daca realizeaza ce comportament abuziv si inacceptabil a avut. Dansa ar accepta un astfel de abuz, daca ar fi in locul tau? Cum s-ar simti? Ar ceda agresiunii? Cu ce urmari? La cat de agresiva a fost reactia mamei tale, sincer, ma indoiesc ca tu ai declansat aceasta agresiune. E posibil sa fi fost un debuseu, incercand sa scape de o presiune mai mare, pusa de altcineva. Agresiunea provine din imposibilitatea de a controla o situatie, deci trebuie sa intelegi ca, esential, nu agresorul e cel puternic, ci dimpotriva, victima. In cazul abuzului fizic nu iti recomand o impotrivire, care va alimenta nervozitatea, ci o alianta. Tine minte ce ti se intampla, sa nu repeti in viata greselile mamei tale. Succes!

Aruncă aici o privire, e un psihoterapeut care discută cam acelaşi subiect (are traducere, click pe buton). În descriere poţi găsi şi restul documentarului. http://youtu.be/LPY9lPyNzZY

Pai sa mergi eventual la psihologie, sau la medicina. Mama ta are REALA nevoie de ajutor… E un caz de tulburare de personalitate, si e cam greu de recuperat… O sa mai ai de lucru cu ea vreo 30 de ani… Important e sa nu o mostenesti, sau daca observi vreo tendinta, sa iei masuri din timp.

Ai posibilitatea de a te inscrie la mai multe facultati.Nu poti negocia cu mama ta sa te inscrii la amandoua si apoi sa decizi la care sa confirmi locul in cazul in care vei reusi la admitere?Mai castigi un pic de timp si poate mama ta va intelege ce-ti doresti tu.Mult succes!

Mesaj:
Am iubit de 7 luni si relatia e cat se poate de serioasa. El are 18 ani , iar eu 20. Toate prietenele mele , inclusiv familia au facut cunostinta cu el . Cea mai buna prietena a mea il cunoaste inca de la inceputul relatiei, nu aveau nici o problema , se intelegeau , vorbeau , glumeau . Iar eu am inceput sa petrec din ce in ce mai mult timp cu iubitul meu iar prietena mea cea mai buna s-a suparat pe mine pe motiv ca nu o mai bag In seama de cand a aparut EL in peisaj . Am incercat tot ce ii posibil : de la petrecut jumate de zi cu cineva si cealalta parte din timp cu celalalt , am incercat sa fac sa ii multumesc pe amansoi deodata deoarece tin la ei si nu vreau sa ii pierd . Nu vreau sa fiu pusa sa aleg intre ei asa ca am incercat sa fac totul pe placul lor . Intr-o zi prietena mea cea mai buna si inca o amica au venit la mine acasa sa ne uitam la un film, iar prietenul meu era foarte disperat sa ne vedem 20 de minute . Dupa multe insistente am acceptat si a venit la mine acasa . Eram toti la film iar prietenul meu am vazut ca nu se simtea in largul lui , cand deodata a izbucnit catre prietena mea cea mai buna ca e o " nesimitita " . Am ramas socata si eu si ea , nu stiu ce ii venise si de ce a reactionat asa . Si asa prietena mea a prins si mai mare ciuda pe el , el mi-a explicat ca eu nu vad cum ea se comporta ( ea fiind o persoana foarte galagioasa si la mine in casa e ca la ea acasa ) . Si ce e mai rau e faptul ca de fiecare data cand vorbeam cu el si ea era in preajma vorbea tare ca sa auda el" iar te suna ala !?!? Deja ma dispera , ii plictisitor" sau ma mai suna pe mobil si nici nu zicea salut si ma intreba " iar esti cu el? Te mai f*** mult cu el sau ne vedem si noi azi !? ". Am avut o discutie cu fiecare in parte iar prietena mea a acceptat sa pastreze distanta fata de el , numai ca eu am nevoie de prietena aia a mea , care sa ii pot povesti despre relatia dintre mine si el atunci cand am nevoie , fara sa o vad ca isi da ochii peste ca
p sau stramba din nas. Ii vreau ca la inceput , numai ca amandoi au orgolii foarte mari , niciunul nu e dispus sa lase de el . Simt ca se comporta imatur , amandoi se asteapta sa ii pun pe primul loc ( dar sa nu auda unul de celalalt) fara sa se gandeasca la mn , ca ma simt ca intre ciocan si nicovala . Nu stiu ce sa mai fac sa ii impac, amandoi sunt irascibili cand vine vorba de celalalt.

aparent toata lumea se poarta imatur… iar tu, se pare, ca vrei sa le ai pe toate. Poate este cazul sa discuti cu fiecare in parte in primul rand despre limbajul pe care il folosesc, mai exact despre ce este nevoie ca ei doi sa isi puna niste limite si sa se si respecte. Daca se injura unul pe celalalt dintr-o gelozie infantila… atunci poate ca este nevoie ca intr-un final TU sa decizi. Succes!

In viata conteaza ce vrei tu, ce simti tu,daca cei doi nu vor sa tina cont de de tine inseamna ca nu esti apreciata la justa ta valoare si e bine sa le spui ca poti renunta la amindoi.

poate daca vei reusi sa te detasezi putin de amandoi, si sa te gandesti putin mai mult la micile tale placeri, probabil ca ei se vor gandi ca ar fi bine sa faca front comun ca sa nu te piarda… sperie-i putin. Sunteti doar niste copii, in adolescenta se intampla mereu situatii de-astea… Explica-le ca daca tin la tine, nu te fac sa te simti atat de inghesuita de prostiile lor.Si tu incearca sa-ti impui punctul de vedere clar, nu fii atat de supusa:) sper c-ai inteles esenta din ce ti-am zs aici… nu este un raspuns psihologic, este unul prietenesc:d

In viata va trebui sa inveti sa separi dragostea de prietenie. Sunt relatii diferite si – de multe ori – incompatibile. Mereu va incerca cineva sa se bage in viata ta sentimentala: o ruda, un prieten, o colega etc. A le separa nu este atat de greu, atat timp cat te ai pe tine in vedere, pe primul loc. Nu iubitul, nu prietena. Tu pe primul loc. Ok?

Ce ar fi ca incepand din acest moment sa te gandesti numai si numai la tine, la dorintele tale si la alegerile tale, fara a mai incerca sa impaci capra cu varza.Prietena ta, probabil e geloasa pe relatia ta, si considera ca-i apartii, la randul lui prietenul tau considera ca-i apartii mai mult lui, fara sa tina cont nciunul, ca TU iti apartii tie.Fa-i sa vada acest lucru si nu te mai lasa manipulata.Iesi din acest cerc.Mult succes!

Mesaj:
Buna ziua!am si eu o problema destul de mare am un baetel de 3ani si 1 luna si nu vorbeste decat doar cateva cuvinte care le.a anvatat ,nu stiu ce sa ma fac cu el parca nu retine si uneori cand vreau sa.l anvat ceva se plictiseste repede ,uneori mai repeta anumite cuvinte care le poate dar le uita repede ,,ce.mi recomandati sa fac ca sunt foarte stresata

Dieta şi suplimentele ajută cel puţin în parte, iar pentru unii ar putea elimina cauza principală.

http://wp.me/p48646-10Q "S-a conturat un fenotip clinic comun cu predominanţă masculină, autism, probleme senzoriale, tonus muscular scăzut, dificultăţi de coordonare, alergii alimentare şi simptome gastrointestinale. Per total, 181 de familii (97%) au raportat îmbunătăţiri spectaculoase într-o serie de aspecte, incluzând limbajul, imitaţia, coordonarea, contactul vizual, comportamentul şi percepţia senzaţiei durerii."

Recomand o vizita la medicul cu specializarea psihiatrie pediatrica, poti fi multe diagnostice. Nu pirdeti timpul, este vital pentru recuperarea copilului.

Va recomand si eu acelasi lucru, o vizita la psihiatrul pentru copii, acolo veti primi cele mai bune raspunsuri.

Ceea ce pot spune este sa-mi dau cu parerea. Poate fi o intarziere de limbaj impreuna cu un deficit de atentie, dar toate astea sunt ipoteze. Sunt mai multe lucruri de cercetat si v-as sugera apelul la un psiholog. Daca doriti o sugestie, ma puteti contacta pe pagina de facebook.

Incercati sa integrati copilul in gradinita. (La grupa mica am avut un baiat de 3ani si jumatate diagnosticat cu retard moderat in dezvoltarea vorbirii . In momentul intrarii in gradinita spunea doar ta-ta-ta fara adresa, nu cuvinte, insa la serbarea de sfarsit de an a reusit sa spuna o parte din poezia de la serbare).

Mesaj:
Ma simt foarte neajutorata de aceea am hotarat sa apelez aici. Sunt fata si am 17 ani. La varsta de 14 ani bunicii mei m-au acuzat ca ma droghez si ca le-am furat din casa (lucruri total neadevarate) si de aceea am pierdut legatura cu aproape toata familia mea, ramanand numai cu parintii. Tatal meu este si el depresiv deoarece este nevoit sa isi schimbe serviciul foarte des. Mama munceste foarte mult ca sa ne sustina pe noi si ei se cearta foarte des. Nu vorbesc niciodata cu ei despre problemele mele nu pentru ca nu vreau dar asa am fost obisnuita si nu pot sa ma deschid fata de ei. Am avut o perioada (la varsta de 15 ani) de aproximativ 1 an in care am stat dupa un baiat mai mare cu 2 ani decat mine care era alcoolic. Nu eram intr-o relatie dar stia ce simt pentru el si de multe ori mi-am facut rau singura (fizic si psihic) datorita faptului ca nu imi acorda atentie. Am avut probleme la liceu din cauza asta, am avut probleme cu alcoolul si apoi am inceput sa ma droghez. Dupa acea perioada am cunoscut un om minunat (un baiat cu 3 ani mai mare decat mine) care m-a facut sa iubesc din nou viata si sa fiu fericita. In timp au aparut probleme deoarece am inceput sa devin dependenta de atentia pe care mi-o acorda si vroiam sa-l am cat mai mult prin preajma. Am avut certuri din cauza asta, m-am simtit nedorita si ne-am departat. O perioada am vrut sa ma vad si cu alte persoane si l-am ranit(asta cam dupa 1 an si 3 luni de relatie). Am hotarat sa fim prieteni dar am realizat ca ma indragosteam iar de el(a durat cam 2 luni). El a fost deacord sa continuam relatia dar nu am putut trece peste certuri. Mi-a spus ca si el simte nevoia acum sa fie cu alte persoane si sa se redescopere si am clacat. Sunt la fel de disperata ca si in intamplarea cu cel dinainte doar ca de el nu ma pot dezlipi. Am apucaturi ciudate: ma port frumos, apoi incep sa plang si sa-l cert pentru ca nu ma apreciaza si pentru ca vorbeste cu fata aia (desi il inteleg). Ma simt neputincioasa pentru ca eu dau tot din mine si nu ma pot abtine sa nu ma enervez pe faptul ca el nu face la fel (realizez ca este stupid si ilogic sa ma astept sa faca asta doar pentru ca eu am facut-o). Ma uit in gol foarte des, uit despre ce se vorbesc si am apucaturi distructive (exagerez cu drogurile), chiar suicidale. Stiu ca trebuie sa trec peste dar sunt dependenta de el si din punct de vedere social si e prea greu sa nu am pe nimeni aproape…

Ai avut parte de o consulatie la un medic psihiatru? Daca nu, iti recomand o astfel de consultatie, apoi paralel incepe un proces terapeutic cu un psihoterapeut. Lucrurile sunt mai complexe, este important sa intelegi cauza/cauzele problemelor tale. Daca nu, ai sa tot treci de la la dependenta la alta. Mult succes!!!!!!

Draga mea, este un drum alunecos cel pe care te afli, din nefericire te va duce tot mai jos.Daca nu vrei sau nu poti sa mergi la psihiatru, exista centre de consiliere antidrog unde ti se acorda ajutor psihologic si medical.Tot ce tine de dependente reprezinta un real pericol.Incearca sa faci ceva pentru tine cat mai repede.Curaj!

o data cu dezobisnuirea de consum abuziv de alcool si dorguri o sa descoperi si esenta dependentei tale… dupa ce o vei intelege si accepta, vei puta putea merge mai departe catre un viata echilibrate, asa cum iti doresti. Se poate, succes!

In urma unei extractii dentare e vb de maseaua de minte ,care a decurs bine, in 5 min a extras-o dl dr…mi-a dat unele indicatii,sa nu mananc pe partea drepta ,lactate etc…nu mi-a dat sa iau antibiotic,a lasat locul deschis…e vreun risc de infectie?

Presupun ca ,dupa extractie, stomatologul a lasat un pansament hemostatic. Nu e nevoie de antibiotic atata timp cat respectati indicatiile date.

da, asa e a pus dansul ceva acolo si la urma pansament…si totusi mi-e cam frica de o infectie…si tousi ma gandesc ca poate putea s-o salveze…ramane locul gol?

Locul va fi partial acoperit de retractia gingiei. Puteti efectua un implant dentar.

Mesaj:
Buna! Sunt o proaspat absolventa de liceu, iar mai departe as vrea sa ma intrept spre litere sper sa reusesc dat fiind fatul ca media mea la bac a fost de 8,96. Dar problema e mama mea, care refuza sa ma lase sa merg la Cluj mai departe, vrand sa ma forteze sa ma duc la Baia-Mare, unde e si fratele meu, la o alta specializare, mentionez faptul ca eu nu prea ma intelegbine cu el. Sunt o fire mai introvertita si as vrea sa merg unde merg si prietenii mei si prietenul meu cu care deja in linii mari am incercat sa ne conturam viitorul. O problema ridicata de mama mea e aceea financiara, dar consider ca nu am nevoie de o suma extraordinar de mare comparativ cu cat ii da fratelui meu si eu pe langa asta vreu sa am un job part-time, deci am incredere ca o sa pot sa ma descurc. Si vreau sa fac ceva care sa imi placa mie, nu ei. Liceul de asemenea l-am inceput la un profil pe care si l-a dorit ea si dupa un an a trebuit sa admita faptul ca a fost alegerea gresita pentru mine si sa ma
lase sa ma transfer, nu vreau sa imi ruinez intreaga viata si sa regret si sa o invinovatesc pentru asta pe mama mea si as vrea sa pot sa o conving oarecum,tot ce am incercat pana acum a esuat. Va rog sa ma ajutati! Multumesc anticipat!

esti majora… te poti duce si inscrie singura la ce facultate iti doresi… este dreptul tau. Daca ti-ai facut un plan, verifica-l, inbunatateste-l, prezinta-l parintilor/familiei tale si pune-l in aplicare. Se pare ca stii ce iti doresti, ceea ce este un mare lucru! Succes!

mama ta nu te poate obliga sa mergi la ce facultate vrea dansa si nici nu are dreptul sa o faca. Ai incredere in tine si in faptul ca mamei tale ii va trece, dupa o vreme si totul va fi bine. Mult succes.

Parintii au aceasta "calitate" in a sti intodeauna ceea ce este mai bine pentru copiii lor,chiar,uneori in detrimentul acestora,nelasandu-i sa aiba propriile lor experiente,propriile lor greseli…loialitatea neconditionata fata de parintele lui,provoaca in copil sentimentul de vinovatie si chiar daca acesta isi doreste sa faca propriile alegeri,sa urmeze propriul drum,timid,incet vrea sa se desprinda de parinti,sa devina adult,sentimentul despre care ti-am pomenit mai sus il tine in loc si ii da o doza mare de nesiguranta in fortele proprii.Asa cum spunea colegul meu,in postarea de mai sus…AI INCREDERE IN TINE…alege ce crezi tu ca este mai bine pt tine…pt ca in felul acesta te responsabilizezi…si ce este cel mai important da-ti voie sa gresesti…ai voie….pt ca asa inveti…varsta este propice .Ai grija de tine si multa bafta in drumul ales,indiferent care ar fi acela.

Felicitări pentru rezultatele de pană acum! Felicitări și pentru planurile tale construite cu atata acuratețe! I-ai oferit deja mamei tale argumentele care să o convingă. Sunt în totalitate de acord cu dl. Botezat-Antonescu Radu Andrei. Îți doresc succes în continuare!

Ce se intampla daca faci ceea ce doresti tu? Care este teama ta?

este pornita sa ma duca la baia mare, imi tot repeta faptul ca luni o sa mergem sa ma inscrie, nu vreau asta… Prefer sa stau sa lucrez un an daca asta trebuie si apoi sa reusesc sa ma imi platesc o parte din cheltuieli, macar primele lunil lafacultatea pe care o vreau eu ca mai apoi sa imi caut acolo un job ca sa pot sa ma sustin financiar mai dearte.Este o fire destul de autoritara si mi se pare ca uita ca suntem in secolul 21 si vremurile s-au schimbat, dar nici ea nu cred ca era atat deoprita din a face ceea ce vrea atunci cand era tanara.

Daca lucrurile sunt fara cale de negociere, comunicare, intelegere atunci ai de facut o MARE alegere. TU sau MAMA. Greu nu? TU si astfel iti asumi TOATA responsabilitatea actiunilor si chiar a vietii tale si ai LIBERTATE, MAMA si atunci ai anumite beneficii sa zic materiale, de confort dar nu mai ai LIBERTATE. Cauta varianta WIN-WIN pentru amandoua. Daca nu se poate atunci iti doresc intelepciune in alegerea TA.:))))))))))))))

e o femeie greu se scos din ideile sale…dar tot incerc, oricum nu am de gand de data asta sa ma las condusa de ea, consider ca sunt suficient de matura incat sa iau eu deciziile in ceea ce tine de viitorul si viata mea.

Andrada, esti majora sau in pragul majoratului. Asta inseamna sa fii adult: sa iei o decizie si sa ti-o respecti. Ca o fi buna, ca o fi rea, ca e cineva de acord sau impotriva… mereu vor aparea situatii conflictuale. In viata nu vei avea mereu pe cineva alaturi, sa te ajute, sa te sfatuiasca. Puterea e in tine, tu stii ce-ti doresti si ce poti face sa obtii ceea ce-ti doresti. Stai un pic cu tine si analizeaza-ti situatia, scoate la iveala raspunsurile cele mai bune pentru tine si mergi inainte. Inainte de toate, insa, te sfatuiesc sa ai o discutie foarte serioasa cu mama ta, ca sa intelegi care sunt motivele reale pentru care dansa insista in aceasta directie, apoi sa le comparati impreuna cu ale tale, si sa o intrebi ce ar fi facut dansa in tinerete, daca ar fi fost in locul tau. Nu m-ar mira sa fii bucatica rupta din dansa si sa ganditi la fel. Succes!

este imposibil de discutat cu aceasta fiinta, tot ce face e sa ridice tonul la mine, sa aduca injurii si cuvinte care sa imi atace persoana, uneori recurge si la lovituri. As vrea sa va intreb daca as merge singura fara sa stie sa ma inscriu la facultate iar mai apoi i-as spune, in mod sigur ar aduce consecinete nefaste pentru mine, dar ce asputea face daca se exagereaza? Fuga de acasa ar putea fi luata in calcul?

Orice solutie poate fi luata in calcul, dar nu e recomandabila. Gandeste-te cum te-ai descurca fara niciun ban de acasa, sa nu-ti permiti nici macar un loc la camin pana cand nu reusesti sa te angajezi, sa nu iti permiti un covrig. Ai putea cadea, din disperare, pe mana unor oameni fara scrupule, si viata ta si-ar schimba dramatic cursul. Oricat de greu este sa vorbesti cu cineva, e varianta preferabila. Nu ai pe nimeni care sa te sustina? O ruda, un preot, o persoana cu influenta. Poti pune pe masa varianta: "uite, mama, merg la facultatea pe care o vreau, dar imi asum intretinerea financiara. Imi asum si succesul si esecul. Sunt o persoana puternica, ca si tine. Am nevoie sa ma ajuti doua luni, pana ma angajez si primesc primul salariu. Ma voi intretine singura si iti voi dovedi ca am facut alegerea cea buna. Nu e vorba ca nu te ascult, ci ca – poate pentru prima oara – ma auzi tu pe mine si vezi cat de mult semanam." Dar asta inseamna sa faci ceea ce spui. Merita efortul sau accepti decizia mamei tale?

E greu ca mama sa-ti lasi copii sa zboare de acasa, mai ales cand unu vrea intr-o parte si altu in cealalta parte. Sunt multi parinti care gresesc din multe puncte de vedere, insa noi suntem cei care avem nevoie sa se intample maturizarea si sa ne asumam deciziile. In cazul tau probabil ca nevoia este de incurajare pe drumul pe il alegi si observ ca ai deja un plan, asa ca ce te impiedica? Oricine are voie sa greseasca, chiar daca groapa e adanca tot ne ridicam si invatam sa mergem mai departe cu ceva experienta in plus.

Andrada… problema mamei tale nu este la ce facultate vei merge… ci "ingrijorarea" ei se afla in decizia ta pe care mama ta nu o accepta… "as vrea sa merg unde merg si prietenii mei si prietenul meu cu care deja in linii mari am incercat sa ne conturam viitorul." … ultima parte a citatului cred ca nu e pe placul mamei tale…

Mesaj:
Buna ziua , ma numesc Tudor am 17 ani iar problema mea este una de cuplu . Sunt impreuna cu o fata de 3 luni iar duminica , 6 iulie , prietena mi-a spus ca ma compară în mintea ei cu fostul (ea avand o relatie de doi ani cu el ) si ca ii e teama sa nu ma faca sa sufăr pe tema asta . Eu am reactionat calm si am incercat sa ii arat ca ii sunt aproape si ca o inteleg prin ce trece , dupa care mi-a spus ca s-ar putea sa ne despartim iar eu i-am zis ca mai bine vorbim urmatoarea zi că se aglomerează prea multe intr-o noapte . Dupa ce am terminat convorbirea ea plângea si stătea pe facebook si a vazut ca s-au afisat notele la bac si l-a sunat pe fost sa il felicite dar s-a blocat si mi-a zis ca parca nu ii mai recunostea vocea . Următoarele 3 zile ne-am vazut iar in a treia zi i-am zis sa vorbeasca cu fostul daca asa simte si a vorbit iar acum nu stiu ce o sa se întâmple . Ei doi un an intreg s-au certat , ma poate ajuta cineva sa imi spuna cum sa tratez problema si daca pana acum am procedat corect , oferindu-i incredere si intelegere ?

Incearca sa te ocupi mai mult de tine.