Mesaj:
Buna ziua!
Urgent!!
Tatal meu are o umflatura deasupra urechii (nu dupa ureche) ce seamana cu o depunere de calciu. Este tare si nu pare a fi un ganglion. Imi fac probleme pentru acesta mai ales ca refuza sa mearga la un medic. Mentionez ca are probleme cu acidul uric si in trecut a avut cateva crize de guta, la nivelul piorului. Spune ca nu il doare, si ca simte ca se retrage daca apasa cu mana cateva minute (obisnuieste sa stea la televizor si sa se sprijine cu mana de cap, fix pe aceasta umflatura)(i-am explicat ca nu trebuie sa traumatizeze acest ganglion/ aceasta umflatura) Va rog foarte frumos sa imi spuneti despre ce ar putea sa fie vorba (sper sa nu fie o tumoare, desi dupa cum v-am spus este foarte tare)(ca si cum ar fi parte din cutia craniana). Astept un raspuns cat mai repede.

Daca nu doreste sa mearga la medic pentru ca i-e frica de ce ar putea descoperi, poate va merge daca veti insista sa mearga pentru guta (si acolo abordati si cealalta problema), sau ca sa scape de acea umflatura total inestetica. De mers la consult nu e negociabil. Trebuie sa ajunga la medic urgent. Numai bine!

Mesaj:
Buna ziua! As dori o parere de la un specialist…sunt la un pas de a fac depresie, nu mai stiu cum sa mai procedez….sunt casatorita de 5 ani jumate . Sotul e dintr-o familie saraca , eu nu( pt mine nu au contat banii, l-am acceptat asa…am uitat sa spun ca e a 2 casnicie) si este egoist, doar el sa se simta bine si mai multe…putin l-am schimbat, dar problema mai grava e ca am stat cu ai mei si am ajuns la discutii, certuri si chiar scandal pana ne-am mutat…avem 2 copii. Certurile intre mine si el erau: spunea ca ai mei ma influenteaza, nu ma ajuta la cresterea copiilor si nu numai, statea mult pe net, dormea mult…deci multe…nu pot sa spun ca eu sunt perfecta sunt sau am devenit cicalitoare , ridic tonul f repede… am gresit f mult in mai multe privinte….in 5 ani s-au intamplat multe nici nu stiu pe care sa le spun….eu eram intre ciocan si nicovala, sa nu-l supar pe el dar nici pe mama….deci dupa un scandal am vrut sa divortez de el, dar ai mei au spus ca sa ma gandesc bn ca sunt 2 copii si ca o sa discutam cu totii, dar de unde au provocat acel scandal ai mei si l-au dat afara pe el. Dupa 2 zile s-a luat tata de mine si m-a jignit f mult si am preferat sa plec cu sotul, deci ne-am mutat impreuna crezand ca va fi bine…la inceput da dar dupa vreo 2 luni acelasi nu ma ajuta plus ca era vb si de bani eu fiind in somaj imi scoate "ochii" ca nu dau bani in casa ca eu vreau sa-i cheltui banii…a inceput sa-mi spuna " nu-ti convine fa-ti bagajul si pleaca" , m-am saturat de aceste cuvinte si de toate cate mi-a facut si am plecat cu copii la ai mei…crezand ca voi avea un sprijin…eu tin la acest barbat sau poate ca m-am obisnuit cu el ca imi doresc sa-l vad si sa vb cu el in fiecare zi…Eu am avut discutii si certuri cu ai mei, le-am avut mai dese de cand am divortat prima data ,plus ca acum suntsi mai dese si nu mai stiu ce sa mai fac, nu stiu ce decizie sa iau….acumam certuri si cu ai mei…tot imi reproseaza ca eu ii bag in pamant ca eu ii fac de ras….plus ca sotul imi reproseaza ca( recunosc ca am gresit din cauza lui…a fost o razbunare…l-am prins de cateva ori ca vb pe net dar nu am putut sa vb cu cine si ce vb, si eu m-am razbunat vb si eu pe net cu cineva numai ca el a si cititce am vb) am vorbit cu acel barbat, ca nu poate trece asa usor, dar aceasta problema e de acum 1 an jumate….intr-un final acum ma cert cu ai mei ca de ce ma intalnesc cu el ca sa vada fetele in fiecare zi aproape ca el asa isi bate joc de mine, dar eu vreau sa vad daca se poate schimba fata de mine, daca vrea sa salvam casnicia….sunt bulversata, nu mai stiu cum sa procedez nici cu el si nici cu ai mei. Ma scuzati ca nu sunt coerenta in a povesti problemele s-au intamplat f multe si nu stiu pe care sa mai spun mai intai. Mi-e mila de copii, atat.
Va multumesc!

una din optiunile dvs este de a merge la un psihoterapeut care sa va ajute sa va puneti ‘lucrurile’ in ordine. In timp o sa gasiti solutiile potrivite pt dvs. Succes!

Eu nu sunt psihoterapeut, dar situatia nu este unica, doar solutia: LASA-L singur, tu vezi-ti de viata ta, pleaca pina poti! – Ca tine, sunt extrem de multe femei. Solutia este doar una, indiferent cu ce te autoamagesti. Ia de schimbat (pe el), nici o terapie din lume nu il poate schimba – doar el pe sine insusi de poate schimba (dar m-as mira sa o vrea sa o faca.. mai bine prefera sa plece intr-un alt cuib, unde sa fie slugarit, asa cum l-ai slugarit tu pina acum (din pacate…). – Aminteste-ti doar ceea ce a fost bun, numara-ti binecuvantrile primite in zilele frumoase, si treci mai departe (alaturi de copii). – Viata nu se sfirseste cu/la acest barbat! – Succes!

Daca nu depindeti de parinti, depindeti de sot. Dar daca nu ati depinde de niciunul? Ce ati zice? Ma indoiesc ca v-ati gandi serios la o asemenea posibilitate, preferand sa va intoarceti la raul cel mai familiar. Problema pleaca de la faptul ca totul se invarte in jurul celorlalti. Continuati sa va ignorati si acum, cand sunteti iar intre ciocan si nicovala. Hotarati-va (dar hotarati-va cu adevarat) sa va schimbati viata si veti putea face tot ce va doriti, dar in starea mentala de total abandon in care sunteti, nu aveti decat o sansa: sa apelati iar la ajutor. Ce veti alege? Numai bine!

Pe privat. Sunt multe aspecte de discutat.

Daca vrei sa faci depresie ,nu trebuie sa iti spuna cineva cum sa o faci, sau daca sa o faci. Depresia este o forma acceptata de societate privind lipsa de responsabilitate pentru viata noastra. Si eu am facut depresie, si a fost cel mai important moment din viata mea. Am inceput sa imi traiesc viata diferit, dupa aceasta depresie si dupa orele de psihoterapie si dezvoltare personala care au urmat. Deci, iti recomand sa tragi o mama de depresie acum, daca asta iti vine.

Mesaj:
In familia mea exista mai multe certuri fie intre parinti fie intre ei si sora mea mai mare. Ei au o gandire mai invechita. Nu sunt receptivi la nou.Mereu atunci cand se cearta, cauta diferite motive sa ma certe si pe mine. Poate nu am luat caietele de pe masa sau poate am uitat sa fac ordine pe birou. Si atunci cad la mijloc. Cum pot face sa trec peste toate certurile astea si cum ii pot face sa incerce sa asculte si opinia mea? Incerc ca la scoala sa ma prefac ca acasa totul e bine.

ai putea incerca sa pui in fata (in discutii) numai ceea ce simti tu sau ce simt cei implicati… si nimic altceva (poti refuza orice alta discutie – iesi din camera, etc) si sa dezbateti sentimentele care ies la iveala. O sa fie sigur interesant. Succe!

Draga mea, nu imi dau seama ce varsta ai, dar, cu toata maturitatea de care dai dovada, pari de varsta scolara. Nu iti lua rolul de pacificator in familie, nu e drept pentru tine sa-ti asumi o astfel de responsabilitate. Oamenii isi schimba atitudinea doar daca au un motiv foarte bun. Asta da, poti sa le oferi, pentru ca apoi sa ii lasi sa faca propria alegere. Parintii tai incearca – oricat de bizar ar parea – sa faca un lucru bun: sa nu va trateze diferentiat. Pe de alta parte, ii poti face sa inteleaga ca acest principiu (al tratamentului nediscriminatoriu) functioneaza aici doar in cazul aprecierii pozitive din partea lor. Daca nu vei vorbi cu ei despre ce te supara, nu poti avea niciun rezultat in aceasta problema. Ai nevoie sa inveti sa-ti gestionezi sentimentele si reactiile in situatii de gen, pentru a nu le lasa sa te afecteze mai mult decat e cazul. Cere confidential ajutorul unui matur in care ai incredere sau apeleaza la terapie (poate fi o simpla discutie, sau un sir de intalniri). Lucrurile pot fi mult simplificate. Numai bine!

În clipa în care apare "ei" şi "eu" se crează deja un mediu potrivit pentru nemulţumire. Cu siguranţă că familia ta nu este perfectă. Nici eu şi nici tu nu suntem perfecţi. Cum să faci să treci peste toate certurile? Mici schimbări, pe ici, pe colo, LA TINE, te-ar putea ajuta să supravieţuieşti într-o familie imperfectă: 1. Se pare că pentru tine contează foarte mult ceea ce se spune despre tine (la şcoală mă prefac…) Încearcă să conteze ce spui tu despre tine. 2. Ieşi pur şi simplu din miezul certurilor familiei. Desigur, fă-ţi partea cu ,, biroul curat,,. 3. Alege pentru discuţii serioase un moment de calm, de bună dispoziţie a părinţilor tăi şi atunci spune-ţi opinia: omul nervos cu greu îl mai ascultă pe celălalt. Nu sunt multe lucruri de făcut, dar pot constitui un început bun. Succes!

Orice discutie,pe orice subiect,se face intr-o atmosfera calma.Asa ca,incearca sa nu te afli prin apropiere,atunci cand izbucnesc certurile.E ca un suflu al unei bombe,atinge pe oricine-i este in cale.Totul e sa ai rabdare,pana se linistesc apele,apoi gaseste un moment bun si vb cu parintii tai despre ceea ce te doare…daca au o gandire mai invechita,o sa le faca placere,sa te ingramadeasca cu sfaturi;)

"Cum pot face sa trec peste toate certurile astea si cum ii pot face sa incerce sa asculte si opinia mea? Incerc ca la scoala sa ma prefac ca acasa totul e bine."
Iubita, tu vei trece peste aceste certuri cand nu vei mai locui cu ei si cand ii vei ierta ca ti-au facut copilaria un calvar. Opinia ta nu o vor asculta pt ca nu se asculta nici pe ei. Nu este nevoie sa te prefaci la scoala, toate famililie si toti oamenii au probleme , si toti ,saracii, incearaca sa se prefaca ca totul este bine. Iti recomand sa propui insistent membrului de familie ,care crezi tu ca poate decide, in momente de liniste, sa apeleze la un psihoterapeut de familie si cuplu, pentru ai ajuta sa rezolve problemele care ii streseaza si carora nu le gasesc , vad eu, rezolvare. Recomanda-le sa merga la un specialist, se vede treaba ca au incercat , dar nu au alta varianta decat scandalul.

Mesaj:
Buna! as avea doar o intrebare pentru d-voastra, va rog din tot sufletul sa imi raspundeti deoarece sunt disperata!!! Am o grava problema in relatia de cuplu. Prietenul meu a aflat ca l-am inselat, a zis ca imi acorda o sansa, iar dupa o saptamana a trebuit sa plece in Anglia, a zis ca se intoarce peste o luna. Au trecut 2 saptamani de cand a plecat, am vb foarte putin la telefon, iar acum imi zice ca nu stie daca se mai intoarce pt ca are sufletul ranit! M-a sunat el de cateva ori, am vb si pe facebook, a zis ca nu stie acum nimic ce vrea de la relatia noastra, pt ca el nu vrea sa ne despartim dar sufletul ii zice da, pt ca e ranit! Credeti ca mai exista vreo sansa de impacare? Oare se va intoarce din nou acasa? Noi suntem impreuna de 5 ani jumate. Va rog frumos sa imi raspundeti la acest mesaj, va implor!!!

aparent prietenul are nevoie de timp de reflectare. Noi nu avem de unde sa va spunem daca ‘mai sunt sau nu sanse de impacare’, asta ramane sa discutati impreuna la un moment dat. Este o situatie adecvata terapiei de cuplu, daca sunteti amandoi dispusi, binenteles. Pana una alta ati putea sa va ganditi la motivul pt care l-ati inselat; poate ca este un semn ca dvs nu va doriti aceasta relatie, in realitate. Succes!

Orice faptă are și un revers: este dureros, dar starea actuală este reversul faptei tale. Important acum este ca tu să poți merge mai departe, fie că prietenul tău se va întoarce la tine fie că nu se va întoarce. Dacă se va întoarce sau nu….. Nimeni dintre cei de la care aștepți tu răspuns nu este ghicitor.

Imi pare rau ca nu putem citi viitorul, ca sa va spunem ce va fi cu relatia Dvs (ce mult ar simplifica lucrurile…). Dumneavoastra ce ati face in locul prietenului in aceasta situatie? Raspunde-ti-va sincer si apoi cautati ajutor: vorbiti despre asta cu cineva matur din familie, in care aveti incredere sau cu un terapeut. Aveti nevoie sa va stabiliti un set de valori pe care sa le respectati si pe care sa le cereti respectate, pentru toata viata. Asta va va feri pe viitor de astfel de probleme. Numai bine!

Tu ce vrei?

Mesaj:
Buna ziua! Ma numesc Viasu Ionut, am 32 de ani si sunt din Timisoara. De ceva vreme am inceput sa am probleme in cuplu in sensul ca nu prea mai reusesc sa comunic cu sotia, izbucnesc tot mai des si fac un motiv de cearta din orice. Lucrul cel mai ciudat e ca dupa ce am aceste iesiri nervoase si ma cert cu ea, imi dau seama ca nu e normal sa izbucnesc asa din orice lucru marunt si regret ca m-am certat cu ea si imi doresc sa nu ne mai certam dar de fiecare data cearta incepe de la mine. Lucram la acelasi loc de munca dar in departamente diferite si cu program de lucru diferit in sensul ca ea lucreaza program de zi de Luni pana Vineri la birouri iar eu lucrez in ture in linia de productie. Inainte sa o cunosc pe ea, adica pevremea cand eram copil si apoi adolescent, mama mea a fost foarte autoritara cu mine in sensul ca intotdeauna ma imbraca numai in haine potrivite mai degraba unui om varstnic si nu unui adolescent si daca indrazneam sa o contrazic nu numai in privinta hainelor ci si a altor lucruri pe care voia sa le fac, de cele mai multe ori ma lovea. Eu am fost mai slab la invatatura si de mic am fost diagnosticat cu gandire lenta spre deosebire de sora mea care invata mult mai bine si era premianta si careia de fiecare data cand cerea ceva i se faceau toate voile. Acum revenind la problema mea, in prezent nu stau cu parintii ci am propriul apartament si stau doar cu sotia. Inca de cand am cunoscut-o pe sotia mea, mamele noastre dar mai ales mama si fratele ei au incercat sa se bage in relatia noastra si sa ne desparta. Sotia mea are doi frati, ambii mai mari decat ea din care cel mai mare a fost diagnosticat inca de mic cu retard mintal. Fratele mijlociu a fost foarte autoritar cu ea si cu parintii ei si tot timpul au facut numai ce a vrut el. In momentul de fata ea si fratele mijlociu nu-si mai vorbesc. Desi s-a asternut linistea de ceva vreme si rudele noastre nu se mai baga in relatia noastra, eu i-am reprosat foarte mult sotiei mele ca i-a lasat pe ai ei sa se bage intre noi si mai ales pe fratele ei mijlociu care ajunsese sa ne caute in dulapuri cu ea de fata atunci cand eu nu eram acasa. Problema e ca aceste lucruri au trecut si ne-am distantat destul de mult de ai nostri dar de fiecare data cand eu incep o cearta ii reprosez mereu lucrurile din trecut si vreau sa scap de acest reflex si nu reusesc. Imi doresc din tot sufletul sa nu ma mai cert cu ea pentru ca o iubesc si ne leaga foarte multe amintiri frumoase si vreau sa raman cu ea dar cred ca suntem foarte aproape de un divort. Va rog din suflet sa ma ajutati cu un sfat. Va multumesc anticipat. O zi buna!

ma gandesc ca ar fi posibil ca, acum fiind casatoriti, sa o percepeti pe sotie cu atat mai asemanatoare cu mama dvs fata de care s-ar putea sa aveti sentimente de razbunare/descarcare/etc., asta la un nivel inconstient. Mergeti impreuna la un terapeut de cuplu unde sa puteti ‘pune pe masa’ tot ce nu ati reusit sa rezolvati pana acum. Succes!

Da, este un motiv pentru care "nupoţi" evita cearta: este nevoie să afli ce anume te provoacă să adopţi un astfel de comportament. Este o măsură de protecţie? Un mod de a controla? Un mod de a pedepsi pe cineva? Te eschivezi de anumite responsabilităţi? Este un tipar comportamental învăţat şi pe care nu-l poţi controla? Este "locul" potrivit pentru a-ţi dovedi puterea, un câmp de luptă pentru voi doi? Poţi afla toate astea în terapie, încearcă!

Buna Ionut. Am senzatia ca e ceva ce nu ne-ai spus si poate fi esential in toata povestea asta. Ce altceva se intampla la munca? E ceva ce te face sa simti ca pierzi controlul? Iti spun asta pentru ca in momentul in care izbucnesti tu preiei controlul, chiar daca la momentul respectiv nu ar fi nevoie, insa tu o faci ca un exercitiu de putere, parca sa te autoconvingi ca poti stapani, chiar si cu forta. Practic spui ca sotia ta era mult prea permisiva cu rudele ei, in special cu fratele mijlociu, care o trata de parca nu avea niciun drept la replica (iti suna cunoscut?). Atitudinea sotiei tale iti aminteste de atitudinea ta si atunci intri in pielea mamei tale, folosind aceleasi mijloace dure de control al situatiei, dar care, iata, in cazul tau au dat rezultate. Din pacate, se pare ca "reteta" nu functioneaza si la voi doi. Fara sa vorbesti cu un terapeut despre ce traiesti, nu ai cum sa descoperi adevaratele resorturi interioare care declanseaza totul, deci fa-ti curaj si suna un terapeut. Numai bine!

Abordati un psihoterapeut de cuplu!

Mesaj:
Sunt intr-o situatie in care nu stiu ce sa fac. Problema mea majora consta in faptul ca de foarte mult timp mananc foarte mult, mananc necontrolat, fara sa-mi fie foame de multe ori. Si pentru ca am luat cateva kg in plus (vreo 8-9) am inceput sa fac o obsesie pt asta, dar nu am recurs niciodata la infometare din contra mananc la fel de mult dupa care am momente de vinovatie, stare mea de spirit se schimba total, ma intristez,plang… Ce sa fac?? Cum sa reusesc sa-mi gasesc un echilibru?

E mult de vb despre. Poti intra pe mine si putem discuta.

discutam despre o nevoie de a manca ‘din tristete’ sau o perioada dificila din viata dvs?

Comunica cu subconstientul tau, sub indrumarea unui hipnoterapeut…

Fuguta la alergat, sala, ciclism si inot. Rezultatele vizibile in scurt timp, nu te vor mai lasa sa mananci necontrolat si nesanatos. Te vei simti usoara, vei slabi, te vei simti atragatoare , frumoasa si fericita. Hm? Cum suna? Doar trebuie sa iesi din casa pt asta.

Să mergi la sursă: ce te face să-ţi pierzi echilibrul? Când şi în ce împrejurări ai ajuns aici? Ce vrei de fapt să faci în loc să mănânci? Cum te poţi apăra "de adevăratelea", se pare că te aperi punând pe tine kg după kg. Cu siguranţă sunt motive pentru care te tratezi aşa pe tine însăţi, deci caută motivele apoi acţionează!

Vă regăsiţi în filmul de aici ? http://wp.me/p48646-fR Pe de altă parte iată de ce în cazul dvs ar trebui evitat consumul de cereale şi excesul de fructoză. http://tinyurl.com/q2jdaaz

Buna. Totul se rezolva, dar trebuie sa mergi la radacina problemei, afla declansatorul acestui comportament haotic si apoi scapa de el odata pentru totdeauna. Solutia o ai chiar in enuntarea problemei: inceteaza a mai manca mult, necontrolat si fara sa-ti fie foame. Asta cere disciplina. Ca sa iti poti exercita vointa si sa-ti concepi un plan pe care sa-l urmezi in deplina disciplina, ai nevoie de sprijin. Fie ia-ti un "sponsor", adica roaga o persoana apropiata si in care ai incredere sa te sustina, sa controleze mersul programului si sa te certe / pedepseasca daca nu il urmezi. Daca nu ai o asemenea persoana, cu atat mai bine, mergi la terapie idividuala sau de grup, unde vei avea mult mai mult sprijin. Numai bine!

Problemele se rezolva doar din interior. Dependentele nu se rezolva prin exercitarea vointei, ci prin rezolvarea lipsei interioare. Acea lipsa in genberal vine prin indepartarea de la Spirit, de la Sursa, Dumnezeu, care ne hraneste prin iubirea lui. Nu ma refer la a deveni religios si a incepe sa batem bisericile. Si eu m-am confruntat cu acesta problema, si s-a rezolvat cand am invata sa meditez, sa inteleg ca exista o putere mai mare decat noi in acest univers. De cand ma conectez cu ea, prin meditatie sau rugaciune, se aseaza linistea, si se creeaza acel spatiu sacru in care nu mai ai nevoie de nimic, Esti tu cu tine insuti…si in tacerea aceea toate obsesiile, dorintele, neamplinirile, lipsurile…dispar…De asemenea m-a ajutat yoga, ptr echilibrarea unor energii in structura si tehnicile de respiratie. Cand vine un acces de "foame" te asezi , inchizi ochii sau nu…si faci cateva pase de respiratie. Adica…inspir profund, numarand pana la 7-8-10..in gand, apoi expir la fel de lung, sau chiar dublu. Respiratia linisteste mintea, caci mintea te atrage sa mananci, desi nu-i foame.

Iti ineci emotiile si ceea ce simti, in mancare. Nu ai curajul sa ti le privesti, fie ca sunt "bune’ sau "rele". Este tipic pentru noi. Priveste-te in oglinda si vei intelege ce spun. Mergi in psihoterapie.

Mesaj:
Salut, eu sunt George. Am aproape 23 de ani, însă pot spune cu mâna pe inimă că am trăit doar doi: ultimii.
În ultimii doi ani din viața mea toate au venit pe tavă și am avut aproape un înger de fată, Viorela, probabil cel mai frumos suflet pe lume.
Scriu mesajul ăsta pentru a vă face să înțelegeți ce riscați pierzându-vă vremea în jurul meu. Am o singură super abilitate: îl pot face până și pe cel mai răbdător om să mă urască, să ajungă de la o iubire sinceră la o silă intensă.
Oricine mă cunoaște câtuși de puțin mi-e martor că fata asta m-a iubit necondiționat, doar eu știu cât de mult. A suferit pentru mine mai mult decât am făcut-o eu, a luptat pentru mine mai mult decât am făcut-o eu, a sacrificat pentru mine tot ce a putut sacrifica.
Lânga mine s-a ofilit, în loc sa înflorească, așa cum ar trebui să facă o femeie iubită. Iubită, da, pentru că o iubesc mai mult decât imi iubesc viața. De fapt, îmi urăsc viața.
Am împins-o încet, încet, la situația în care a trebuit să mă părăsească, dar, mai mult, am făcut-o să mă urască. Am rănit-o atât de tare încât a căutat să mă distrugă și a reușit. Nu am căutat niciodată să o rănesc, dar am reușit. Nu i-am înșelat încrederea, doar că nu m-am ridicat la așteptările ei total normale, aș zice. Așteptări pe care orice fată de rangul ei ar trebui să le aibă de la un iubit. Sunt distrus. Sunt orb, sunt surd, sunt mut. Scriu niște rânduri stupide și le scriu doar pentru că am nevoie să strig, să arăt ce face incompetența într-o relație. Să încerc să îi salvez pe cei ca mine. Am nevoie să semnalizez incompetența mea…
O iubesc și o voi iubi mereu. Știe și ea asta, dar nu mai contează. Îi mulțumesc pentru doi ani fantastici și ii doresc fericire și împlinire.
Iar eu…eu voi rămâne un melc, însă un melc ce știe cât de iubit a fost..

Ce si-ar fi dorit ea de la tine si n-ai putut sa-i oferi?

Da, strigatul de durere a unui unui melc. Melcul doreste sa schimbe ceva la el!!!!!! )))))

Dragă melcule, te mulţumeşti cu atât? Te mulţumeşte să fi trăit doar "doi ani"? Eşti mulţumit să trăieşti cu amintirea a "Cât de iubit am fost"? Ai DOAR 23 de ani: orice om de pe lumea asta învaţă din greşeli dar merge mai departe. Dacă fata asta a văzut ceva bun de iubit în tine, ce te face să n-o crezi? Şi dacă este ceva de iubit în tine (şi este, cu siguranţă), ce te face să nu creşti acel ceva? Iată, ai ştiut unde să cauţi ajutor, mergi mai departe: întâlneşte-te cu un terapeut faţă în faţă sau online dacă doreşti aşa, rezolvă ceea ce te face să fii atât de disperat, latura aceea neagră care a făcut-o pe prietena ta să renunţe la tine şi MERGI MAI DEPARTE! Ai DOAR 23 de ani şi mai ai de învăţat multe până vei ajunge să spui poveşti nepoţilor.

La vartsa ta si eu gandeam la fel, in loc sa fiu fericit ca in loc sa imi petrec restul vietii alaturi de persoana nepotrivita, mi s-au deschis ochii la timp – sau in cazul vostru ea a deschis ochii la timp. Viata merge inainte…

Draga George, probabil ca iti va fi foarte greu sa accepti ce-ti spun acum, dar, daca tu nu te iubesti pe tine insuti, nu vei ajunge sa fii iubit niciodata cu adevarat, si sa ai o relatie normala in doi. Ai nevoie de terapie. Scapa de incarcatura trecutului, care te apasa si iti afecteaza viata, si ofera-ti o noua viata, eliberata de preconceptiile si limitarile pe care le ai acum. Nu astepta sa-ti treaca cei mai frumosi ani din viata lamentandu-te pentru ce ai pierdut. Invata din greseli, schimba-te, si vei avea ce sa-ti amintesti cu drag la batranete. Nu te aventura de unul singur in aventura transformarii. Apeleaza la un specialist bun. Ai de unde alege (numai aici, pe site, suntem o gramada care dam sfaturi). Numai bine!

Orice melc mai scoate capul afara din cand in cand. "Am o singură super abilitate: îl pot face până și pe cel mai răbdător om să mă urască, să ajungă de la o iubire sinceră la o silă intensă". Orice om este un echilibru perfect care contine in el jumatate lumina, jumatate intuneric, faptul ca doresti sa lasi sa iasa in afara ta doar "intunericul" este ceva ce tine strict de tine. Doresti sa fii fericit? Doresti sa ai o viata frumoasa? Doresti sa fii iubit? Iesi putin din intepeneala in care ai intrat, nu stiu cu ce motiv, si da-ti voie sa ai toate astea, sa te bucuri de ele. E f simplu si doar de tine depinde. Nu ai cum sa fi iubit daca nu iubesti, nu poti ajuta pe altii atata timp cat pe tine nu te poti ajuta. Atitudinea ta de victima are, cu siguranta, radacini undeva in trecut, care trebuiesc dezgropate si smulse, rezolvate, ca tu sa poti merge inainte fiind fericit si sanatos, fara sa te mai autosabotezi, pt ca de fapt asta faci. Orice om este inzestrat cu capacitatea de a iubi, de a oferi, de a fi fericit. Trebuie doar sa vrea.

Buna. Mergi in psihoterapie si vei invata sa schimbi multe actiuni, cu altele noi si aducatoare de alte rezultate. Vei invata ce inseamna sa te iubesti pe tine. Nu te gandi ca eu sunt psihoterapeut si de aceea iti recomand sa faci asta, gandeste-te ca universul iti trimite o solutie, pe care, daca nu o alegi este ok, dar nu mai poti spune de acum incolo ca nu ai stiut. Nu mai esti victima nimanui, mai ales nu mai esti victima ta. AI ALES CEEA CE ESTI SI FACI. Succes.

Mesaj:
Ma numesc karla si am 27 de ani. Venirea mea pe lume a fost o surpriza deoarece parintii mei, in special mama, isi doreau sa fiu baiat. Am o sora cu cativa ani mai mare. Multa vreme in copilaria as fi vrut sa fiu baiat asa cum ar fi dorit parintii mei.
Si daca am tot venit pe lume pe langa ca eram fata, am mai venit si cu un defect fizic, am fost dusa la multi medici dar nu s-a gasit nici un remediu. Imi amintesc cum la fiecare vizita la acei medici mama plangea spunand ca am fost un copil dorit si nu stie de ce am aceasta problema.
In gimnaziu si liceu, am fost baiaia de joc a colegilor de clasa, a baietilor din clasa.
Viata mea sentimentala este un mare esec, mereu ma indragostesc de baieti indisponibili afectiv, pentreu multi sunt decat camarada perfecta pe umarul careia pot sa-si verse naduful sau supararea si atat. Toti baietii care au trecut prin viata mea mi-au acordat atentie putin apoi m-au ignorat, respins si nu au vrut vreo relatie cu mine. Poate si eu ma indragostesc prea usor de acei baieti care imi acorda putina atentie, dar sunt atat de avida de iubire.
Mereu traiesc cu impresia ca nu trebuie sa ii supar ce cei din jur, ca parerea mea nu conteaza asa mult, si ca ceilalti au dreptate!

Esti frumoasa, esti minunata asa cum esti, nu uita asta. Ce spun alti despre tine, e doar parerea lor, nimic mai mult. Tre sa sti ca nimeni nu e mai presus sau mai prejos decat tine……….esti o fiinta iubitoare ca toti ceilalti. Nu uita lucrurile astea

ar fi minunat daca ti-ai acorda timp pt o dezvoltare personala (psihoterapie) in care sa iti reevaluezi punctul existential in care te gasesti acum. Succes!

Indragosteste-te de tine Draga mea, apreciaza-te pe tine , esti minunata asa cum esti! nu astepta de la ceilalti sa te vada , mai intai vezi tu in interiorul tau cine esti si iubeste-te asa cum esti , numai dupa ce te vei vedea cu adevarat pe tine si te vei aprecia pentru ceea ce esti ,vei gasi un partener care sa te aprecieze . Ai incredere in tine si lucreaza cu tine ,in tine . !

Imaginează-ţi o clădire superbă din care fiecare trecător a smuls câte o cărămidă: aşa suntem noi, oamenii, când stima de sine este dărâmată, ştirbă, săracă. Ani de-a rândul ai încasat "loviturile" celor care te-au demolat cu dispreţul lor, cu criticile şi jignirile lor. Da, terapia te-ar putea ajuta să-ţi refaci stima de sine. Până vei decide că este necesar să laşi deoparte altele şi să-ţi plăteşti câteva şedinţe, începe prin a opri pe cei care continuă să te demoleze: începe prin a spune STOP tuturor celor care, pe o cale sau alta te micşorează în ochii tăi şi în ochii lor. Şi mai poţi face un lucru: să te convingi pe tine însăţi că eşti o valoare, nimeni nu te va crede, dacă tu nu crezi mai întâi asta.

"pentreu multi sunt decat camarada perfecta pe umarul careia pot sa-si verse naduful sau supararea si atat." Karla nici macar nu iti dai seama ce femeie deosebita esti… ca sa poti avea o casnicie deosebita, trebuie sa fii – asa cum ai spus si tu – "camarada perfecta"… cind partenetul tau de viata va intelege acest lucru, atunci sa stii ca esti pe "drumul cel bun al vietii tale"…. karla, nu uita ca tot ce e frumos la exterior nu dureaza multa vreme… sa te bucuri de frumusetea din sufletul tau. Succes Karla

Buna Karla. In tine exista doua parti aflate in conflict si, oricate sfaturi ti-as da, una dintre acele doua parti te-ar convinge sa le uiti si sa ramai in situatia in care te afli, pur si simplu pentru ca ti-e cea mai familiara. Te felicit ca incerci sa te regasesti. Avand calitatile pe care le-ai prezentat ca pe niste infirmitati, ai toate sansele sa faci bobocul sa infloreasca, metaforic vorbind, in sensul eliberarii Eu-lui tau din povestea nefericita pe care o traiesti. Daca poti, mergi la terapie – mai intai la terapia de eliberare emotionala, daca nu – incepe sa faci zilnic meditatii. Totul va fi ok. Numai bine!

Karla, daca doresti sa vezi altfel lucruile si sa iti schimbi viziunea, poti merge la un seminar de 3 zile ce va avea loc intre 6-8 iunie in Bucuresti. (daca doresti ma poti contacta pe private pt detalii). Mie personal mi-a schimbat viata acest seminar anul trecut. INSPIRATIE…

Buna Karla, exista un citat celebru din Biblie:"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti". Nu putem avea pretentia ca ceilalti sa faca pentru noi ceea ce in primul rand noi nu facem pentru noi insine…Te indragostesti de persoane indisponibile afectiv, pentru ca Tu esti indisponibila afectiv fata de tine, atata timp cat ii plasezi pe ceilalti pe primul loc. Toate acestea au ca sursa in primul rand indisponibilitatea afectiva a parintilor tai (care si-au dorit un baiat), apoi defectul tau fizic, te-ai simtit probabil de multe ori doar ca "cineva tolerat" in familie. In plus, cu siguranta refuzul social din partea colegilor in perioada liceului te-a marcat profund, fiind o trauma puternica ce constituie o piedica imensa in orice demers al tau pentru cresterea stimei de sine. Problemele pe care le-ai prezentat necesita un ajutor specializat psihoterapeutic. A te iubi si a te pretui nu este atat de simplu in cazul tau… In Psihoterapia Scurta Strategica exista un tip de rezistenta la schimbare:"vreau dar nu pot" Nu poti sa te iubesti sa te pretuiesti la comanda, de multe ori necesita un demers bine ghidat pentru a invata acest lucru care este absolut nou pentru tine in cei 27 de ani! Exista un psiholog care a ajuns celebru datorita talentului sau pentru aceasta meserie, a avut si familie…numele lui este Milton Erickson, si … a avut poliomelita! Iti recomand sa citesti despre biografia lui… E plina de intamplari inspirationale:)

Draga mea…eu am 40 de ani, si sunt o femeie foarte frumoasa da, ma laud putin…Mereu am fost frumoasa , dar asta nu m-a scutit de esecuri sentimentale sau pe alte planuri. Mereu am fost inteligenta, dar asta nu m-a scutit de un fel de plafonare profesionala. Secretul nu sta in frumusete, in inteligenta…ci in ceva mult mai profund, care se ascunde in noi. Deseori rulam pe niste programe autodistructive sau limitative, care nu tin cont de darurile pe care le primesti sau nu in bagajele tale .:) Deci intelege ideea ca defectul pe care il ai NU este el insusi important, ci valoarea pe care il da mintea ta lui . Eu am avut mereu sanii mari, si pentru mine asta a fost un mare defect…caci toti ma priveau indelug, unii cu placere, altii comentand scabros…etc. Deci ceea ce pentru unele ar fi fost un dar, ptr mine a fost o povara.Mereu am fost stanjenita de ei…Nu o sa te mint….este un drum lung sa inveti sa te iubesti si sa te accepti exact asa cum esti, insa se poate. Abia atunci vine schimbarea si in exterior…caci interiorul creeaza exteriorul. Eu am inteles ca mama, tata…nu au nici o importanta daca ne-au iubit sau dorit…caci ei sunt doar niste canale prin care noi ajungem in lumea manifestata….Adevarata mama este VIATA, si daca am ajuns aici inseamna ca ea ne-a dorit si a vrut sa FIM. Gandeste-te mereu ca viata te-a dorit si te iubeste….Daca tu crezi ca nu te iubeste, fiindaca suferi asa mult, este ca urmare a unor setari stricate in softul tau…"virusi " care pot fi indepartati. Si eu am starabatut un drum lung pana am ajuns la MINE, insa a meritat. Nimic nu merita mai multa munca, efort, atentie si dedicare decat REDESCOPERIREA propriului Sine. Succes iti urez, si suntem aici sa te ghidam …

Si ca ceva practic…eu am inceput cu analize psihologice ptra a identifica tipare de comportament, programe subconstiente,conceptii limitative, apoi am trecut la metode transpersonale( meditatie, rugaciune, yoga, resp holotropica…). Insa e bine sa incepi prin a-ti cunoste dimensiunea psihologica…si apoi poti purifica structura prin alte metode.

E foarte important,sa te accepti asa cum esti.Cei care te ocolesc,au ei o problema,nu tu; nu au invatat sa-si accepte semenii cu tot cu defecte,ca nimeni nu-i perfect,iar daca ei cred in perfectiune,sunt nebuni:) Sa nu pleci capul niciodata!!!

Hmm…daca nu te accepti tu, prin oglindire vei atrage spre tine persoane care nu te accepta.

Spirit iubit, ca ai ales sa iti iei un trup diferit, si sa vii intr-o familie care nu era pregatita pt tine, imi arata drumul spiritual pe care il parcurgi , pt evolutia ta spirtuala. Cauta un grup de dezvoltare spirituala si EVOLUEAZA.

Mesaj:
Buna ziua.
De cateva zile am o neliniste interioara care pleaca si revine zilnic.
Bunicul meu a decedat recent si tind sa cred ca din aceasta cauza am parte de neliniste.
Simt ca trebuie sa stau cat de mult pot cu bunica mea altfel simt ca voi ramane si fara ea. O sun zilnic si o vizitez dar tot nu pot scapa de aceasta stare. Nelinistea asta devine insuportabila.
De la ce provine?
Si cum sa scap de ea?
Va multumesc

pare a fi o stare de anxietate cauzata de pierderea bunicului, o reactie destul de normala atunci cand pierdem pe cineva drag. Ne este dificil sa ne confruntam cu moartea. Puteti sa va acordati o perioada de doliu in care sa aveti timp sa va adaptati. Exista si optiunea unei consilieri si eventual un tratament cu anxiolitice usoare. Succes!

Provine de la faptul ca sunteti om, deci supus sentimentelor. Urmati-va intuitia in ce o priveste pe bunica dvs. E uzual ca partenerii, mai ales la o varsta inaintata, sa nu mai gaseasca motivatie sa se mentina in viata dupa pierderea celuilalt. Va sfatuiesc sa preluati rol de sustinere – e nevoie si de cineva care sa se tina tare, oricat de greu ar fi. Dati-i motive sa continue viata, incarcati-o de sarcini care s-o faca folositoare, aveti grija sa se hidrateze si sa sa hraneasca, supravegheati-o. Eliminati din mediul dumneaei orice elemente care ar putea sa-i adanceasca starea de suferinta (sunt persoane toxice care se lipesc de persoanele vaduve si nu le mai lasa). Exista o terapie a durerii provocate de pierderea cuiva drag, dar va sfatuiesc mai degraba sa o inlocuiti cu o dragoste mare, concreta, evidenta, neconditionata si permanenta pentru bunica dvs. Nelinistea dvs va disparea ca prin farmen atata timp cat veti fi ocupat full-time de binele bunicii dvs. Condoleante si numai bine!

Buna ziua. Se numeste " frica de moarte" si este prima pe lista fricilor umane. Avem si alte frici…. Aveti de parcurs un "travaliu de pierdere".

Va recomand sa fiti insotita de un psihoterapeut in acest "drum al vindecarii".

Mesaj:
Buna ziua. Sunt mamica unui baietel diagnosticat cu autism. deja de trei ani lucram intensiv cu el zilnic patru ore de terapie care sa-l ajute sa dezvolte abilitatile necesare pentru viata cit si lucrul pentru insusirea notiunilor teoretice si practice precum copii de virsta lui. La moment are 7 ani. Avem rezultate destul de bune, care ma bucura, dar a aparut la mine o problema acea ca ma consider vinovata ca boala sa si permanent caut materiale chiar daca are suficiente pentru lucrul iar noptile mi le petrec la calculator cautind informatii si moduri de a-l ajuta. Daca nu o fac consider ca nu fac suficient pentru el. Specialistii imi zic sa incerc sa ma uit la el ca la un copil obisnuit si sa nu pun accentul pe faptul ca e un copil special, dar simt ca deja ca ma depaseste si il privesc mereu ca pe un copil care are mereu nevoie de ajutor, desi de multe ori ma conving ca se descurca bine si fara de ajutor. Ce sa fac sa accept lucrurile ca copilul meu e special sau sa il privesc ca un copil sanatos? Cum sa ma detasez de boala lui si sa nu pun accentul pe ea in orice context? Nu ma pot relaxa deloc nu ma pot bucura de viata.

incercati sa faceti niste sedinte cu un terapeut specializat pe autism care sa va ajute si invete cum se poate face fata ca parinte in aceasta situatie. Poate o sa dureze inca ceva timp dar sigur merita. Succes!

Buna ziua. Ce se intampla cu dmnv se intampla cu aproape toti parintii copiilor cu probleme. Va recomand sa mergeti la un terapeut, dar de data aceasta nu pt autismul copilului ci pt dmnv. Modul in care se simte si traieste ce se intampla in viata ei o mama, detemina multe schimbari in familie. Va recomand sa apelati a serviciile unui terapeut de familie si cuplu.

Draga doamna, aveti toata admiratia mea. Din ce ne spuneti, copilul a progresat, e destul de bine. Dumneavoastra, insa, nu. Dumneavoastra sunteti dependenta de copil acum. Nicio relatie de dependenta nu e benefica. O relatie de intr-ajutorare, insa, oricand. La nivelul de stres in care va aflati, e explicabila reactia dvs, chiar si invinuirea pe care v-o aduceti (dealtfel ilogica). Persoana autista nu e singura victima, intreaga familie este, atunci cand se implica. Durerea resimtita, neputinta, intrebarile ramase fara raspuns, socul episoadelor, nerabdarea… pe toate le simtiti si aveti nevoie de ajutor. Banuiesc ca ati apelat la terapia cognitiva pentru copil, e cea mai cunoscuta, chiar daca nu si cea mai eficienta. Lasati copilul sa continue, iar dvs. mergeti la terapia de eliberare emotionala. Veti invata cum sa va ajutati pe dvs. mai intai, iar apoi cum sa va ajutati copilul. Declicul episoadelor previzibile este stresul. Intelegeti, atunci, cat de valoroasa va fi experienta dvs. in aceste tehnici de eliberare emotionala (de stres) intr-un astfel de moment. Aceasta terapie functioneaza in oglinda. Daca copilul nu suporta sa-l atingeti sau are dificultati mari de vorbire, puteti dvs sa efectuati procedura, atunci cand copilul doarme. Exista tehnici extraordinare pe care merita sa le cunoasca mai multi parinti cu copii autisti, tehnici care functioneaza in procentaj impresionant in strainatate, aplicate cu regularitate. Aveti curaj si interesati-va pe net despre ce inseamna aceasta, intrebati sau mergeti la un terapeut EFT (de eliberare emotionala). Numai bine!