Mesaj:
in 08.01.2014 sotul a parasit domiciliul dupa 10 ani de casnicie. am fetita de 3 ani. pana acum am avut diverse abordari. furie, nervi, tendinbta de aincerca sa salvez relatia. el vine cand doreste discuta ce vrea el..divort si partaj. este indiferent cu fetita si eu nu exist in peisaj. are o alta prietena de 6 luni. care il consoliaza si-l sustine moral. pana la divort ce atitudine sa am? cum sa ma port sa-l fac sa regrete ce face si poate sa nu ajungem la divort, sa ma vada in alta ipostaza ca sotie si mama. mie si copilului sa ne fie bine.

Sa l rogi pe Dumnezeu sa ti dea ce este mai bun pentru tine si copil. Iti urez intelepciune si multa putere.

Daca este de acord si el ,puteti incerca psihoterapie de cuplu.

cu furie si nervi n-o sa salvati relatia in niciun caz, pot sa spun ca din contra, o sa-l impingeti mai mult spre prietena, care va sti sa profite maxim de situatie. cred ca ar trebui sa analizati cat se poate de obiectiv ce posibile motive l-au facut sa plece de acasa. daca pur si simplu este un usuratic, atunci nu merita. daca insa ati avut o casnicie relativ in regula pana la punct… intorceti-va in punctul acela si vedeti ce s-a rupt. motive pot fi zeci, si dvs nu sunteti straina de ele.

Pai simplu odata il bagi la parasire de domiciliu si relatii extraconjugale. Cere pensie pt fetita si traieste-ti viata frumos! Ce asteptari mai ai de la un astfel de om????? Vrei sa vina cu amanta acass?? Fii puternica pt fetita. Nu il vb de rau. Lasa fetita sa-l cunoasca. Sa stie ca e tatal ei si gata.

Doamna, mare durere aveti dar sa luam o pauza… din cele scrise mai sus iese mult fum….. cine a facut focul si de la ce s-a ajuns aici… asta nu ati spus… ca a parasit domiciliul e trist, dar nu cumva dumneavoastra “l-ati impins” afara din relatia conjugala? E usor de citit ce ati scris mai sus, insa sotul este de acord cu cele scrise de dumneavoastra??? “mie si copilului sa ne fie bine” – suna a putin egoism…. saracul sot…. ce era sa faca daca el poate “era scos din schema” de ceva timp??? Am vrea sa stim si inceputul de acum 6 luni de cind sotul “are o prietena”…. un sot nu cauta alta femeie daca acasa “i se da ce trebuie” la fel, nici o femeie nu pleaca de-acasa daca se simte implinita… cind “nevoile conjugale” nu isi gasesc rezolvarea in familie automat cineva cauta alaturi la vecinul sau la vecina….

De ce sa-l faceti sa regrete. Credeti ca va ajuta? Incercati sa faceti cat mai multe pt dumneavoastra si copil.

Pana la divort…redescoperiti-va calitatile si capacitatile de femeie, prietena, confidenta, iubita, amanta, gospodina, mama, etc.
Fiti toate la un loc ai chiar mai mult decat atat, faceti-l sa intoarca capul dupa d-voastra si fetita cand sunteti pe strada iar este la brat cu “noua relatie”. Succes.

???

Simona Petruta, ca mama poti face lucruri limitate, ca femeie poti face imposibilul. Vrei argumente, te astept la cabinet.;)

Care e motivatia dvs pentru a ramane intr-o relatia cu un partener care evident nu-si doreste asta? De ce doriti cu orice pret sa va agatati de aceasta relatie?

Cred ca nu aveti nimic de demonstrat sau de dovedit nimanui altcuiva decat dumnevoastra. Incercat cateva sedinte de psihoterapie ca sa va abordati putin diferit perspectiva divortului. Multa rabdare:)

Sunt trei intrebari la care sa va raspundeti:

- cine sunt, ce viata imi doresc mie si ce viata doresc copilului meu? Dupa ce va raspundeti la aceste intrebari simple, cautati un cabinet de consiliere si psihoterapie de cuplu si incercati sa vedeti de unde vine aceasta atitudine de a insista intr-o relatie care este atat de toxica pentru dvs. pentru ca sa nu mai repetati aceleasi greseli in momentul cand veti avea o alta relatie.

Pentru inceput trebuie sa faceti diferenta intre relatia dvs cu sotul in calitate de parteneri si relatia cu sotul in calitate de parinti. Nu sunt una si aceeasi. Cea de parinti este pe viata si aici putem vorbi de binele fetitei indiferent ca este vorba de un divort. Relatia de cuplu, va priveste pe dvs si pe sot si se rezolva altfel, cel mai probabil in cabinetul de psihoterapie, daca si dansul accepta. Succes!

multumesc de sfaturi si informatii. teoretic sunt cu totul deacord. mai greu e cu practica!

Doamna Patrulescu Daniela v-a raspuns aici personal, dar ne-a dat si pe e-mail mai multe detalii, pe care o sa le postam ca o completare a mesajului anterior si ca raspuns la intrebarile dvs.: “am ajuns la aceasta situatie in casnicie dupa 10 ani. sotul e in preajma varstei de 40 ani. pana la nasterea fetitei am avut o viata usoara. fiecare facea ce dorea, aveam proiecte comune. eu luam initiativa. in aceasta perioada am jignit cu vorba, dar faptele erau invers. sotul nu a luat atitudine. dupa 2 ani de cand avem fetita au aparut probleme. familia lui era pe primul loc/nu noi. racirea relatiei, emotional si sentimental. mentionez ca sotul a fost crescut de bunici (bunica fiind totul pt el), mama decedand la 12 ani si tatal traind in concubinaj cu o femeie cu 2 copii inca din perioada cand traia mama… deci istoricul e tragic. la mine parintii cu probleme in casnicie, dar uniti pt mine… am asistat si eu in copilarie la multe scene dureroase. sotul a dorit o sedinta de terapie. eu am zis sa ne reglam noi treburile. nu sa intamplat nimic. a avut 2 tentative de plecare de acasa, la intervale de 6 luni. a revenit fara a schimba ceva in viata noastra de cuplu. am dorit eu sa consultam un specialist pe terapie de cuplu , dar nu a mai dorit el. e ca un copil capricios, doar cum vrea el asa tb sa se intample. nu comunica cu mine si deci nu mi-am dat seama cat de grava e situatia. a lasat sa para ca totul e ok. acum acea persoana se pare ca ofera ce nu a gasit la mine. mai putin copil. el a inceput relatia cu ea prin consolare unul pe umarul celuilalt. ea iesind dintr-o relatie de 23 de ani. au mers impreuna la terapeutul ei. il sustine moral din toate punctele de vedere. intim nu cunosc. nu inteleg de ce el doreste urgent divort dar nu ia nici o atitudine. au trecut deja 2 luni. despre aceasta femeie imi vorbeste f deschis dar il deranjeaza. spun ca el nu a avut inainte nici o relatie serioasa-pt casatorie, fam. chiar nu a avut alte femei in viata lui. pe mine ma doare cum a exclus copilul. daca acum face asa dupa divort va fi mai tragic. si fratele lui a procedat identic cu 2 ani in urma, dar nu a parasit domiciliul si si-a salvat casnicia prin terapie. eu am recunoscut ca am gresit, am constientizat ca pt mine faptele vorbesc, nu vorbele. in 2013 problemele sa-u agravat, eu avand mai dese crize de nervi, depresii si el nu-mi oferea nici un sprijin, doar fetita asa mica ma consola. i-am spus ca problemele nu se rezolva ci se agraveaza. si au ajuns la punctul acesta. nici macar nu a stat de vorba cu mine ce putem face, unde am gresit! am iesit pe usa si seara a sunat ca nu vine acasa. a fost un soc pt fetita, pt mine, pt toti din jurul meu. in timp m-am redresat, cat s-a putut, pt fetita. sunt multe de spus, dar in mare asa vad eu situatia. poate voi vedea mai clar ce am de facut. nu sunt egoista dar mie trebuie sa-mi fie bine, apoi copilului. sotul se punea doar pe el pe lista in toti anii casniciei! multumesc anticipat.”

Din punct de vedere psihologic, sotul dvs se afla la varsta cand pune in balanta, mai mult sau mai putin constient, ce si-a propus in tinerete sa faca si ce a reusit sa faca pana la varsta actuala. Alegerea lui, de a parasi familia, poate reprezenta faptul ca nu si-a atins la un nivel satisfacator visele din tinerete. Multi, multi barbati trec prin aceasta perioada. Este doar alegerea lui ce va face in continuare.
Este adevarat ca trebuie sa va fie bine dumneavoastra ca sa-i poata fi bine copilului, dar pentru a-i fi bine copilului, dvs trebuie sa faceti sacrificii… Aveti o responsabilitate: sa faceti in asa fel incat sa creati un mediu propice unei dezvoltari armonioase a copilului dvs.
Adica, sa mergeti in terapie, sa rezolvati problema “doliului” cauzat de pierderea sotului.
In rest….fiecare face ce simte cu viata lui, oamenii sunt responsabili pentru viata lor si responsabili pentru o parentare cat mai apropiata de ideal, pentru copiii lor.

Daca scopul dv este sa va fie bine dv si copilului, care ar fi motivul sa-l faceti sa regrete ceea ce face? Pt ca inteleg ca sunteti ca si inexistenta pt el iar cu copilul este indiferent, asa spuneti… De ce credeti ca ati mai putea sa-l faceti sa regrete daca deja sunt 2 luni de cand a plecat de acasa? Si care ar fi motivul pt care inca sa mai insistati sa demonstrati ceva? Schimbati optica, canalizati-va energia si mintea spre ceea ce puteti face pt dv si copilul dv… El a iesit din peisaj, nu e cazul sa va mai concentrati pe asta, este dureros, e adevarat dar facand tot ce va sta in putinta sa va redescoperiti si sa va fructificati resursele si talentele veti ajunge sa fiti linistita si multumita, apoi totul va curge firesc si frumos, asa cum va fi mai bine despre dv. Fiti AUTENTICA, DETASATA, nu va mai agatati de ceva ce nu va apartine si nu va face bine. Succes!

RASPUNS: multumesc tuturor pentru sfaturi. sunteti cu adevarat pentru Oameni si Suflet! adevarati profesionisti!

Mesaj:
buna ziua.problema mea este ca prietenul vrea sa ne despartim, aceasta idee a decurs dintr-o cearta in care eu i-am atras atentia ca ar fi bine sa fie mai constiincios si sa lucreze, el stand acasa la mine pe banii parintilor mei (ai lui ii mai dadeau din cand in cand bani cate 200-300 lei pe luna). mentionez ca parintii mei sunt in strainatate si imi trimit bani lunar de intretinere, eu fiind momentan la facultate in anul 2. prietenul meu este din Bucuresti si a venit la mine in Baia Mare pentru a ne cunoaste. in decursul a 6 luni de zile el a mai cautat de lucru (ca si ospatar are calificare) insa nu i-a prea convenit ce a gasit. problema este ca eu sunt judecata de parinti si apropiatii mei din cauza lui. el in schimb este un baiat de treaba, si nu as vrea sa il pierd doar pentru asta. am mai avut o idee de a pleca cu el la Bucuresti pentru a incepe acolo o noua facultate in domeniul medical, si am solicitat ajutorul parintilor mei (eu fiind singura la parinti) insa acestia nu au acceptat asa ceva. daca el ar pleca, asta ar insemna sa fiu singura, sa locuiesc singura, si nu sunt obisnuita. i-am propus diverse solutii lui, insa el spune ca nu mai suporta sa fie criticat intr-una si isi pierde mintile. as dori daca se poate un sfat, nu stiu ce sa fac, ar fi pacat sa ne despartim doar din acest motiv (asta pe langa faptul ca eu fregventez o religie diferita de a lui). cu membrii familiei mele nu am o legatura foarte solida, deoarece ei ma mint uneori. doar cu bunica ma inteleg mai bine (ea a avut grija mai mult de mine cand eram mai mica). eu sunt diagnosticata cu tulburare psihotica acuta si iau olanzapina de 5 mg de aprox 2 ani. anonima (21 ani).

pt prieten nu puteti decat sa ii fiti alaturi si sa mergeti inainte. Daca nu mai suporta sa fie criticat… opriti criticile… oricum nu ajuta la nimic. Daca relatia dvs nu o sa mearga, sunt sigur ca o sa va descurcati singura pana la o alta relatie. Succes

Daca il iubeste cu adevarat il sustine si vor depasi problema…teama de singuratate e altceva…baiatul in oras strain departe de familie are nevoie de sustinere,intelegere, asta daca este cu adevarat un baiat bun si iubirea este reciproca.

În primul rând nu cred că eşti pe drumul cel bun apropo de tratament. vezi de ex. mesajul de aici şi articolul către care face trimitere. http://tinyurl.com/og5a399

“problema mea este ca prietenul vrea sa ne despartim” si unde ti se pare ca e greseala? tu il intretii, tu l-ai acceptat fara o sursa de venit proprie… acum zici ca il vrei… pai problema e ca la albine… un “trintor” isi are si el rolul lui bine delimitat in familia de albine dupa care e alungat… se pare ca munca nu ii place sau nu se intelege la salariu cu angajatorul… de 6 luni de zile este ca si tine intretinut din banii parintilor tai… nu era de ajuns ca ai tai te sustin material pe tine si au plecat pentru ati face un viitor…. acum ce vrei ca ei parintii sa mai sustina si un “strain”? Ca barbat major intii iti cauti de munca sa ai propria sursa de venit apoi te gindesti “atractiile trupului”…. daca tu ai nevoie de cineva, se pare ca acel cineva inca trebuie sa-l iei de “crescut” ca sa nu fii singurica… daca esti matura la minte cauta sa iti faci intii un viitor si totul referitor la singuratate se rezolva de la sine…. e doar un sfat….

Chiar nu a gasit nimic de lucru sau pretentiile lui sunt in mod intentionat exagerate tocmai pt a nu gasi nici un post bun? Te intreb asta pt ca si eu sunt din Baia Mare si te asigur ca sunt multe localuri care fac angajari, salariile sunt foarte ok plus ca din cate stiu si ciubucurile sunt destul de consistente.

Mesaj:
ma atasez foarte repede de persoane pe care le intalnesc pe internet (desi am un servici si urmez niste cursuri el ocupa tot timpul meu.), devin vulnerabila, si uneori dependenta in a comunica cu cel care imi da atentie, cred de multe ori vorbele acestor persoane, dar imi dau seama ca de fapt eu ma ranesc foarte mult, ma intreb deseori de ce acest tipar al personalitatii mele se repeta? de ce mereu devin disperata agatandu-ma de iluzii? unde gresesc? Persoanele de pe net sunt barbati, totul este la nivel virtual, in scopul de a ne creea un viitor impreuna,ma atrage tipologia barbatilor care de cele mai multe ori ma ignora,imi creez iluzii si ma las purtata de vorbe miribolante, iar apoi devin foarte insistenta cand nu primesc suficienta atentie, telefonez des, trimit mesaje multe, si simt o durere sufleteasca, accept minciuni, si ma supun unor reguli de acesta(web cam, si alte lucruri posibile virtual) consider ca imi calc stima de sine, dar ca sa nu simt aceea durere ma complac in aceasta situatie.
ma numesc Elena si am 28 de ani. sunt casatorita de 8 ani, nu am copii, dar in subconstientul meu niciodata nu am acceptat aceasta casatorie, uneori consider ca este bine sa raman asa datorita religiei. nu l-am iubit suficient pe sotul meu, mereu am sperat la altceva dar,am zis ca lucrurile se vor aseza,inca de la inceput am ascuns vergheta de pe deget, in timp mi-am dat seama ca am un sot bun, dar eu nu imi gasesc locul langa el,este prea rece , poate si departarea ne-a distantat, el fiind mereu plecat cate 5 luni pe an, si vb foarte putin,el fiind mai retras iar eu foarte comunicativa.
ma-m casatorit in ideea ca asa trebuie, sa fiu si eu in rand cu lumea,(ma-m nascut cu un defect fizic, torticolis congenital,parintii, nu au facut nici o interventie in acest sens iar in copilarie aveam o pozitie vicioasa,ca mai apoi in adolescenta sa ma urmareasca tot timpul defectul acesta, toti baietii cu care voiam sa vb ma ignorau).
Copilaria mea as putea sa o caracterizez ca fiind o perioada trista a vietii mele,tatal meu a decedat cand eu aveam 7 ani si mama desi a ramas vaduva la 29 de ani nu s-a recasatorit, a inceput o casa si am luat-o “de jos” fara sprijinul nimanui. bunicul de pe mama alcoolic fiind de multe ori ne insulta, de multe ori eu si sora mea il aduceam de prin bar,devenind mai apoi un instinct de a merge dupa el, chiar daca nu primeam directive de la mama.
Cand am inceput sa intru pe internet eram atrasa de persoanele din strainatata India,Egypt,(barbati) conversam foarte mult si ma indragosteam in mintea mea dorind sa dezvolt o relatie de durata si sa plec acolo,de multe ori eram atrasa de ce-i care ma ignorau, ajungand sa fac orice imi spune-au aceste persoane,(in special unul din Egypt),sufeream si ma simteam murdara, deveneam insistenta,disperata si posedata. Astazi la fel sunt atrasa de cineva din Romania-Bucuresti, ajungand de astfel in acest stadiu de disperata, suferind continu,si facand ceea ce imi spune persoana aceasta fiindu-mi frica sa nu il pierd (mentionez toate lucrurile sunt virtuale,nu ma-m intalnit cu nimeni pana acum) , dar foarte mult cu pers.,aceasta din Bucuresti (desi nu am vazut-o niciodata, in ideea unui viitor impreuna),mi-e frica sa ii spun sotului meu ce simt, (mi-e frica de ce vor zice ce-i din jur, ca e pacat) nu sunt sigura deloc pe mine si uneori nu stiu ce vreau, ma las manipulata de acest om, nu ma inteleg.(in 2009 de asemeni au inceput atacurile de panica,fiind sub tratament, dar in momentul in care vb si simt atentie din partea celuilalt sunt bine. ma intreb deseori de ce imi este frica sa raman singura? dar imi raspund ca nu as putea sa supravetuiesc fara ajutorul financiar al sotului meu,stiu ca sunt egoista dar e atat de dificil,mai adaug ca in 2009 am avut atacuri de panica,si am urmat tratament,dar ele tot se mai repeta si acum.va multumesc mult. Ce atitudine ar trebui sa ia-u? Barbatul acesta de pe internet spune sa renunt la tot si sa merg la el, nu stiu ce sa fac. Va multumesc foarte mult.

daca spuneti ca aveti sustinere financiara… gasiti un psihoterapeut si incepeti o analiza personala. V-as recomanda pe cineva specializat in psihoterapie psihanalitica… merita. Succes!

Aveti un mare avantaj:Deja cam stiti de unde vine aceasta nevoie de atentie. Nu este in neregula sa cautati atentie, este, din pacate, dezamagitor pentru dvs. finalul.
Pe langa psihanaliza recomandata de Radu, eu v-as recomanda analiza tranzactionala care are fundament psihanalitic si da rezultate mai repede decat psihanaliza. Mai adaug si ideea ca, daca va doriti un viitor langa sotul dvs., sa mergeti impreuna in terapie.Trebuie insa sa stiti ca orice interventie psihoterapeutica cu rezultate pe termen lung, dureaza ani de zile. Asa ca, incepeti cat mai curand. Cat despre relatiile online…sunt doar un mijloc al dumneavoastra de a primi atentia de care nu ati avut parte.. Atat, nimic real.

Ca sa va raspundeti tuturor intrebarilor, pe care se pare ca vi le-ati pus deja, pt a face schimbarile dorite, e nevoie sa apelati la un consilier psihologic/psihoterapeut. Tiparele acestea de care vorbiti au la baza niste nevoi legitime, nesatisfacute in cazul d-voastra. Acordati-va sansa la o viata reala, la o iubire reala (nu virtuala). Numai bine va doresc!

Cineva ne-a aruncat obligatia ca o saptamana sa nu ne uitam la antene. Eu va sugerez si va las libertatea de a decide sa nu mai deschideti calculatorul si accesa internetul tot o saptamana, inclusiv de pe telefon. Ofera-ti curiozitatea sa vezi ce se intampla, la cum te simti si ce anume simti. Fa doar notite cu toate astea si astept surpriza concluziilor.

Suflet de copil in trup de adult ! Copilarie amputata, netraita pana la capat !
Acorda-ti timp, totul va trece, varsta nu iarta pe nimeni.
Gaseste un terapeut care sa poata sustine nevoia ta imensa de tandrete, cu siguranta nu va fi usor nici pentru tine nici pentru acela !…:-)

RASPUNS: Consider de asemeni ca deseori viata trebuie traita si dupa instincte interioare, de cele mai multe ori stiu ca trebuie sa fac o schimbare, dar in fata dorintei mele sta mereu o putere negativa,
un mare: “daca “-ex. (pierzi si regreti,daca nu e bine,daca o sa pierzi tot, mai bine nu risti, mai bine te complaci asa) valorile mele si bagajul meu de cunostinte de-a lungul timpului m-a facut asa, va multumesc din suflet pt ajutor, de asemeni vreau sa spun ca am facut cateva sedinte de psihoterapie, desi imi inteleg ambivalenta consider ca e foarte greu sa ma vindec, de unde as putea sa incep? Va multumesc inca odata si va doresc toate cele bune.

Mesaj:
buna. totul incepe de la legatura mea cu mama… am o sora mai mare care pentru ea intr.un fel sau altul este o dezamagire. nu a invatat cand a fost cazul si trebuie sa traga de ea mai mereu … iar eu invat cat pot, nu toate prostiile care le avem la scoala, dar invat! nu pot sa zic ca sunt un copil atat de rau si nu invat. dar mama mea se leaga de mine ca eu niciodata nu invat si are asteptari de la mine sa fiu foarte buna ca asa trebuie sa fie o fata de doctor spune ea, ceea ce eu nu imi doresc. vreau sa fiu un copil normal care invata strictul necesar si atat si sa ma si distrez nu sa stau toata ziua cu capul in carti. apropo am 17 ani. ce sa fac? ce sa ii spun?

ideal ar fi sa ajungeti la o ‘intelegere’, in sensul de a stabili impreuna un teren comun de la care sa puteti sa va orientati cum doriti. Mama o sa aiba pretentii toata viata, este mama! Important este sa existe dialog. Poti sa pui accentul pe comunicarea cu ea, sa ii explici exact cum te simti, ce nevoi ai, dorinte, etc. (re)deveniti prietene si in timp o sa va intelegeti mult mai bine. Daca sunteti de acord si ‘nu va iese’ mergeti impreuna la un psiholog. Succes

Nu cred ca e loc de dialog intre tine si mama ta. E clar ca mama ta proiecteaza dorintele ei pe tine. Tu ai nevoie sa te dezvolti in ritmul tau si asa cum vrei tu si indeplinind nevoile tale propri. La terapeut are nevoie sa mearga mama ta, sa descopere de ce proiecteaza pe tine si ce nevoie isi satisface proiectand.

sa nu absolutizam… totusi nu le cunoastem

Draga mea, chiar am o solutie usor de pus in practica la problema aceasta. Mai e si testata de curind (de Ziua Femeii), cind au folosit-o doua dintre colegele de clasa ale copilei mele, pentru mamele lor, iar feedback-ul pe care ni-l doream de la acestea din urma a venit imediat (a doua zi!). Daruieste-i mamei tale aceasta carte, si ce este de lamurit cu mama ta – se va fi rezolvat fara interventia ta https://www.facebook.com/pages/Calatoria-Fericirii/424418584250969 Totusi, daca, ipotetic vorbind, mai ramine ceva de facut – in locul tau, eu i-as scrie mamei o scrisoare. Adica mi-as lua citeva zile sa ma gindesc si sa lucrez la ea, si sa-i explic cu toate detaliile tot ceea ce simt si exact ceea ce-mi doresc. Asa, vei avea certitudinea ca esti ascultata pina la capat si vei avea sansa sa primesti de la ea un raspuns mai bine dramuit si, sa speram, si mai intelept!

Mesaj:
Buna ziua.
Am o problema si nu stiu daca e problema mea si ce ar trebui sa fac. fratele meu(24ani) a cunoscut de aprox 2 luni o fata. dupa 2 sapt a trebuit sa vina in italia,unde sunt eu momentan, dar inainte de aceasta a adus fata in vizita la parinti. mentionez ca fata are cont pe fb si tatal meu este foarte politicos cu ea. vizita a decurs normal, parintii au placut.o. tatal meu s-a convins si el ca fata are ceva deosebit. dupa ce fratele meu a venit in it, ea, profitand de 8 martie a mai venit la parintii mei, pe motiv de… 8 martie. mentionez ca asta m-a deranjat intru-cat atunci cand am venit eu cu prietenul meu (in concedii) am avut cearta cu tatal pana la cutit aproape. Mi-e frica si jena sa-l mai chem, va dati seama cum ma simt. in continuare tatal meu este galant cu aceasta fata prin mesaje private, iar pe ea o impresioneaza pana la lacrimi (ii poveseste tatalui faptul ca suntem o familie minunata). Mentionez, ca evaziv, ea ar simtit, probabil s-au strecurat vorbe, ca pe mine m-ar deranja prezenta ei. Tatal meu incearca sa o protejeze, in schimb cu mine nu mai vb la telefon (cand sun pe fix, pot suna si jum de ora daca nu e mama in jur sa raspunda). As vrea sa va intreb: sunt eu geloasa? sau se comploteaza impotriva mea cu TATAL MEU care e impresionat de minunatia asta de fata facandu.si culcus bine in sanul familiei mele.
Va spun sincer, sufar foarte mult. Se vorbeste de mine pe ascuns am parola tatal si ma dor sa vad discutii). De cand a venit in vizita mi-au bagat.o pe gat. SImt ca nu o suport! Va veni in aprilie sa o cunosc.O fi vreo sfanta? Va rog sa ma ajutati cu un sfat. Multumesc

din cate am reusit eu sa inteleg, este vorba despre gelozie si poate putin mai mult. Ideal ar fi sa va vedeti cateva sedinte cu un psiholog cu care sa ‘despicati firul in patru’. Noi am putea sa va spunem ca tot ce simtit pleaca de la teama de a nu fi respinsa de tatal dvs si inlocuita cu ‘alta mai sfanta’, dar este doar o mica parte a situatiei. Incercati de asemenea sa vb cu tatal dvs in privat si sa ii explicati exact cum va simtiti si, poate, sa va spuna si el cum se simte. Este de lucur… succes!

Da esti geloasa! Simti ca ti fura propriul tata si asta nu i lucru de saga Dupa ce ti a furat fratele acum iti ia si tatal. Cam asta simti, si nu e in regula deloc. Dragostea ta pentru ei este o dragoste patologica (de posesie, identificare cu cei doi, asteptari) si nu are legatura cu iubirea adevarata. Nu conteaza cine e ea, important este cine esti tu.

eh colega… nu e chiar patologica, mai de graba prima/instinctiva (psihanalistii stiu mai bine)… sa nu o speriam pe dra

buna ziua. eu sunt . Fratele meu a mai avut si alte prietene. Cu care m-am inteles bine, chiar si acum tin legatura. Insa pt aceasta fata are o atentie deosebita pt ea,si faptul ca vor sa ascunda discutia in privat (tot ce discutam ramane aici, nu spunem nimeni) ma deranjeaza. Ea nu a spus niciodata fratelui ca se intretine in discutii si/sau in complimente si apreciaza f mult familia mea, dar doar cu tatal vorbeste. Adica, ciudat …

si vorbesc de mine (ca din cauza lui x nu sunt apreciata in familie).stai fatuco..ai 3 sapt de cand vb cu el,din care 1 a plecat la munca si tu deja te evzi in fam??????

Treaba ta de sora si fiica este sa le fii alaturi. Nu cred ca e ok sa le citesti mesajele private si nici nu trebuie sa o placi tu pe fata. Asta e ideea, fiecare e liber sa faca ce vrea, sa fie cu cine vrea. Si asta cere respect si acceptare

este extrem de posibil ca teama dvs sa fie legata de pierderea tatalui… de data asta a aparut o ‘pretendenta’ care pare a fi foarte amenintatoare si banuiesc ca v-ati ‘speriat’

Cu mama ta ai stat de vorbă despre acest subiect?

da e clar, tu ai vorbit de ea, ea vorbeste de tine si in loc sa fiti fericiti se transforma totul intr o drama. Nu incerca sa controlezi o viata care nu iti apartine. Voi ca familie aveti fiecare viata lui, nu una comuna.

sunteti compatibili doar 50% si da are vibratie mai mare ca dvs….

Domnule Andrei Daniel Alexe, este, intr-adevar, un grup de discutii pe care pot raspunde si terapeuti de terapii complementare si alternative (ceea ce s-a si intamplat, de multe ori), dar nu prea inteleg postarea dvs. si cum o ajuta ea pe doamna…

da , am discutat toti 3 impreuna. ca pana sa observ acest lucru cu fata vorbeam zilnic. disuctia nu prea ia convenit tatalui,iar mama spune ca nu vrea sa aiba discutii in familie. Mentionez ca tata mereu a fost violent si am ajuns sa tacem din gura numai sa nu faca scandal.. . I-am spus ca VREAU sa fiu tratata egal cand e vb sa aducem pe cineva in casa, nu ca eu sa ma cert cu el si sa fie tipete cand vin cu prietenul in vizita si cand vine fratele cu prietena sa i se puna masa si flori in drum..daca intelegeti

sfatuiti-l sa isi asculte intuitia……

pentru moment el refuza sa vb direct prin telefon cu mine. ultima data mi-a urlat in telefon. Se fol de facebook sa mi trimita mesaje subtile

Cu tot respectul dar cred că problema este între tine şi tatăl tău dar tu crezi că aceea fata este de vină încearcă să rezolvi problema dintre tine şi tatăl tău. Găseşte o modalitate de a comunica cu el chiar şi pe fb.

da,problema e intre mine si el. Intotdeauna m-a desconsiderat. Si vad un alt om cand interactioneaza cu aceasta fata.

eu ma gandesc si la alta chestie… partea dansului… poate ca se simte parasit de dvs, care ati plecat in Italia?

am plecat la munca domnule doctor. Stie ca din cauza certurilor si scandalurilor din casa eu incerc din rasputeri sa am un loc al meu. Sa nu mai fiu jignita din nimicuri si sa adorm plansa pe perna lui. AM stat pana la 24 ani in casa cu el,am muncit si a avut mereu impresia ca tot el ma intretine

Ceva îl deranjează pe tatăl tău încearcă să afli ce anume sau poate ştii acest lucru . Tu singură nu poţi să faci nimic iar acuzînd altă persoană nu rezolvi nimic . Trebuie terapie pt amîndoi.

Eu poate voi apela…am nevoie sa mi recapat increderea in mine. el niciodata. terapia lui e ca si popa. Nu l vede niciodata……

incepti cu incredere o psihoterapie… sunt sigur ca in timp va veti explica ce se intampla in dvs si veti putea confrunta aceasta situatie cu alti ochi si calm. Succes!

Trebuie să fii tare viaţa merge înainte eu îţi doresc să îţi găseşti linistea care îţi lipseşte se vede că suferi emoţional simţi că nu te iubeste tatăl tău. Ai răbdare cu el poate are şi alte probleme . Părinţii nu îi alegem dar trebuie respectaţi.

Va multumesc. Din pacate aici din cauza timpului si muncii nu pot face. dar acasa cand ma voi duce voi face..voi apela..

Va multumesc! Uite ca ma faceti sa plang de emotie ….

vedeti ca poate si munca asta in Italia are o semnificatie mai profunda… reevaluati si ganditi-va intai la dvs si echilibrul dvs… daca timpul trece nu inseamna ca si pb trece, dimpotriva

Mesaj:
buna. totul incepe de la legatura mea cu mama… am o sora mai mare care pentru ea intr.un fel sau altul este o dezamagire. nu a invatat cand a fost cazul si trebuie sa traga de ea mai mereu … iar eu invat cat pot, nu toate prostiile care le avem la scoala, dar invat! nu pot sa zic ca sunt un copil atat de rau si nu invat. dar mama mea se leaga de mine ca eu niciodata nu invat si are asteptari de la mine sa fiu foarte buna ca asa trebuie sa fie o fata de doctor spune ea, ceea ce eu nu imi doresc. vreau sa fiu un copil normal care invata strictul necesar si atat si sa ma si distrez nu sa stau toata ziua cu capul in carti. apropo am 17 ani. ce sa fac? ce sa ii spun?

Mama d-voastra pare ca are niste lucruri personale nerezolvate, dumneaei, carora le este tributara. Adica nu prea cred ca stie cu adevarat ce efect au ele asupra d-voastra. Insa, ceea ce puteti face este sa-i spuneti, sa-i aratati, cat de autentic puteti d-voastra, cat de sincer, cum va simtiti cand…, cat va intristeaza atitudinea dumneaei, cat va raneste, cat de neiubita, neacceptata (poate) va simtiti, cat de descurajata etc. Spuneti-i ca faceti tot ce puteti, insa daca faceti ceva in privinta scolii si a educatiei, n-o faceti atat pentru mama, cat pentru viitorul d-voastra. Este nevoie sa-i spuneti lucrurile acestea, poate, de mai multe ori, in mai multe contexte. Parintii nostri sunt, de multe ori, tributari unui sistem de educatie (in familie, la scoala), care a functionat exact asa. Adica si mamei d-voastra i s-a facut acelasi lucru candva. Nu va fi usor stiu, insa exista sanse ca mama sa priceapa ca nu va ajuta punand atata presiune pe performanta scolara. Efectele sunt de multe ori contrare asteptarilor si intentiilor initiale. Ganduri bune!

Mesaj:
Buna ziua.
Va scriu cu speranta ca cineva imi va citi si intelege povestea si ma va putea ajuta cu un sfat pentru a depasi o situatie grea din viata mea .
Am 39 de ani , sunt casatorita (a doua oara) , am doi copii. Prima casatorie s-a incheiat acum 6 ani , din dorinta mea , in momentul in care am aflat ca fostul meu sot ma mintea , mult si de foarte mult timp : iesea in oras cu colegi si prieteni , pleca in asa zise delegatii dar de fapt erau scurte escapade cu diverse persoane , avea tot felul de relatii cu diverse femei , pe internet si telefonic . Desi mi-a jurat ca nu m-a inselat – fizic – pentru mine a fost imposibil sa trec peste minciunile lui , scuza lui fiind faptul ca eu stateam acasa cu copilul , iar el avea nevoia sa iasa , sa se distreze . Mi-a fost foarte greu atunci , m-am prabusit efectiv : nu mai mancam , nu mai dormeam , plangeam incontinuu , nu mai puteam avea grija de copil . Mai greu a fost ca nimeni nu m-a inteles , toata familia m-a condamnat cand am decis sa divortez , am fost efectiv singura .
Dupa divort mi-am revenit greu si , desi nu mi-am dorit o noua relatie , l-am cunoscut pe actualul sot. Divortat si el , de ceva mai mult timp , am inceput relatia vorbind foarte mult unul cu altul , ore in sir , pana cand am inteles ca , in afara sprijinului moral , ne leaga sentimente puternice . Ne-am casatorit , a venit repede pe lume si baietelul nostru , si totul parea in regula . Lipsa banilor ne-a obligat sa ne mutam in casa mamei mele, o femeie egoista si cu o puternica dorinta de a controla viata celorlalti . Ne-a primit in casa ei mai mult de dragul fetei noastre , pe care o iubeste foarte mult , si de “ochii lumii” , caci rudele stiau ca ne descurcam greu iar chiria era mult pre mare pentru noi . Viata in comun este insa dificila , sotul meu si mama nu se inteleg deloc , nici macar nu se salute . Eu nu reusesc sa imi gasesc serviciu , iar lipsa banilor e tot mai acuta , fata cea mare este la varsta adolescentei si e rebela , ne intelegem tot mai greu cu ea .
Si , pentru ca totul sa fie si mai dificil , am observat ca sotul meu vorbeste tot mai des si mai mult la telefon . Dupa cateva saptamani de tensiune l-am confruntat si mi-a marturisit ca vorbeste la telefon de circa 3 luni cu o “doamna psiholog” , pe care a cunoscut-o la serviciu si care il ajuta sa depaseasca situatia deosebit de stresanta in care ne aflam .
Problema mea este insa ca nu-l cred . Un psiholog nu l-ar fi indemnat sa tina aceasta relatie ascunsa . Nu a mers la cabinet pentru ca nu ne permitem financiar , dar ce psiholog vorbeste la telefon cate o ora , seara , la ora 10 , cu un barbat casatorit ? El este un om inchis , nu se confeseaza usor , nu are prieteni , e usor misogin . Chiar daca s-ar fi confesat cuiva , nu ar fi ales o femeie . Mi-a spus ca nu o sa o mai sune , ca nu s-a gandim ca ma va afecta atat de tare , ca pur si simplu a simtit ca nu poate vorbi cu mine fara sa ma faca sa ma simt vinovata de situatia in care suntem acum , si de aceea a ales aceasta cale . Dar eu nu pot sa il cred . Simt ca retraiesc situatia de acum 7 ani , cand fostul meu sot ma mintea , si simt ca ma prabusesc iar . Nu pot dormi , pentru ca am tot felul de vise urate , dorm 3-4 ore pe noapte . Nu mai pot manca , nu mai pot gandi , plang din senin . Am ajuns sa nu mai ma pot ocupa de copii , si nu stiu cum sa fac sa imi revin. Pe de o parte as vrea sa stiu adevarul , dar ma tem sa il confrunt pe sotul meu ; mi-a frica de ce voi afla sau , probabil , orice imi va spune , nu voi putea sa il cred . As vrea sa vorbesc cu femeia aceea , dar ce sa ii spun ? Ca o urasc ca stie mai bine ca mine ce e in sufletul sotului meu ?…
Acum 7 ani am incercat sa ma sinucid , dar fostul sot m-a convins sa renunt . Nu am spus nimanui , nu am fost la psiholog , dar am reusit sa imi revin si sa uit … sau cel putin asa credeam . Ma tem insa ca acum nu mai pot trece prin asta inca o data .
Au trecut 2 saptamani si e tot mai rau .Vreau sa imi revin , sa pot avea incredere in sotul meu , dar de cate ori ii suna telefonul , sau intarzie putin de la munca , ma doare inima . Urasc gandul ca o alta femeie a intrat in sufletul lui , ma simt tradata , umilita . Am zile cand nici nu ma pot ridica din pat , imi doresc sa inchid ochii si sa nu ma mai trezesc .
Va rog , ajutati-ma … nu vreau sa imi pierd iar familia .
Georgiana.

Buna. In primul rand cred ca ai nevoie de cineva cu care sa vorbesti despre toate astea. Interiorizarea sentimentelor negative te distrug incet dar sigur. Lipsa de incredere in sotul tau este lipsa de incredere in tine defapt. Stima de sine nu ai si astepti sa faca exact ce a facut si fostul. Asta e otravire cu expectatii negative. Deja esti in transa, jelesti si suferi pentru ceva care nici macar nu s-a intamplat, dar tu proiectezi deja toate astea,le faci sa se manifeste.Nu vrei sa iti pierzi familia, nici eu nu vreau sa ti-o pierzi, dar care familie? Un sot in care nu ai incredere se numeste familie? Gelozie si posesivitate? Sau e doar ideea de familie?:)

stimata doamna… sigur ne este foarte greu sa va sfatuim in situatia dvs. Ideal ar fi sa va vedeti macar de cateva ori cu un psiholog, cu care sa discutati toate aceste lucruri. Eu personal simt si foarte multe anxietate in spatele cuvintelor dvs si ma gandesc daca nu ar fi o idee buna sa consultati si un psihiatru. Daca sunteti din Bucuresti va stam la dispozitie www.cmibotezat.ro

Draga noastra doamna, chiar daca n-o spunem in multe cuvinte, sa stiti ca va intelegem si va sintem alaturi mai mult decit va imaginati! In ce priveste situatia prin care treceti, poate va va ajuta sa intelegeti faptul ca, spre deosebire de scolile romanesti (sa spunem), care promoveaza si elevi care habar n-au de materiile studiate, scoala vietii n-o sa procedeze niciodata astfel. Pur si simplu, raminem la lectia pe care nu ne-am insusit-o pina o invatam si pina luam pe merit fiecare examen in parte. De aceea, n-ar trebui sa va mire faptul ca experienta din trecut se repeta. Cum spuneam: n-ati reusit sa-i promovati examenele, de aceea… Si totusi, pentru lectiile acestea ati venit aici. Decit sa va doriti sa inchideti ochii si sa nu va mai treziti, nu ati prefera sa va doriti sa intelegeti ce v-a adus aici, ce va tine in loc, ce puteti dumneavoastra face – ce aveti de facut? Sint intrebari la care n-o sa va puteti raspunde singura si nici n-o sa puteti primi raspunsurile in acest spatiu de dialog. Dar incepeti de undeva acest proces de constientizare si de vindecare. Luati-o pas cu pas, au mai facut-o si altii inaintea dumneavoastra si au gasit iesirile din labirint – caci sint de gasit!

In cazul tau vad (conform celor scrise de tine), ca istoria se repeta. “El“ face, “El“ drege, etc. nu cumva “DEFECTUL“ ESTE LA TINE !? Ia vezi cum stai cu depresia si alte tulburari psihice “la moda“ ! Respira adanc, fa ochii mari, plimba-te prin soare (pentru a capta serotonina), nu mai gandi negativ si catastrofal si, mai ales, repeta de 100 de ori pe zi: VIATA E FRUMOASA SI MERITA SA O TRAIESC !

Sunt lucruri pe care oricat ne-am dori sa le controlam nu stau in sfera controlului nostru. Nu poti trai in permanenta cu gandul ca vei fi mintita si nici nu ai cum sa verifici adevarul. O relatie se bazeaza pe incredere si libertate, pe diferente de gen si asemanari care tin relatia vie. E pur si simplu o alegere: alegi sa ai incredere in omul de langa tine, alegi sa il crezi, alegi sa te simti bine – atata vreme cat tu nu te simti neglijata, abandonata, data la o parte. Deasemenea, orice ar fi facut el – gandeste-te ca el a ales sa ramana in relatie cu tine si investeste in constiunare sentimente si energie in relatia voastra.

Propune-i sotului tau sa iti faca si tie cunostinta cu asa numita dr psiholog deoarece ai si tu nevoie de sfaturile ei si asa poate deslusesti care e adevarul . Sfatul meu : copiii sunt totul pe lumea aceasta si de aceea trebuie sa gasesti puterea de a merge mai departe pentru ei , un barbat poate fi doar o apa de ploaie !

Cristina H. B. Docan, ai sfatuit atat de frumos! Si eu sunt de aceeasi parere ca trebuie sa se faca ceva concret pentru a contientiza si vindeca o situatie de fapt repetitiva. Si eu am trait ceva similar si am gasit ce s-ar putea face.

Mesaj:
Am o problema cu tatal meu, care este alcoolic si devine agresiv atunci cand bea: de o saptamana bea intruna si o terorizeaza pe maica-mea. Eu nu mai stau cu ei, dar mi-e teama ca se poate intampla ceva foarte rau. Exact acum un an locuiam impreuna si intr-o zi, sub influenta alcoolului, a vrut sa-l omoare pe sotul meu cu securea pe motiv ca i-a oprit apa de la fantana (lui ii place sa mearga apa incontinuu, fara rost in gradina sau pe drum). Am chemat politia, am dat declaratii fiecare dintre noi, noi nu am depus plangere penala impotriva lui, l-am iertat si ne-am mutat la bloc. El are probleme cu bautura de cand s-a casatorit, maica-mea lua bataie de fiecare data, iar noi am avut o copilarie traumatizanta (mai am un frate cu 2 ani mai mic), in sensul ca ne batea si pe noi si o ameninta pe mama cu moartea: zicea ca o taie in bucati si o trimite intr-un sac la parinti… Noi nu am avut o sarbatoare linistita, tot timpul facea scandal, iar noua ne era frica sa chemam politia. Inca mai avem cosmaruri, cu toate ca acum fiecare avem o familie si nu mai locuim cu parintii, traim cu teama de a nu i se intampla ceva rau mamei. Ea a vrut de multe ori sa plece, insa n-are unde si ii pare rau de munca ei de-o viata. De ieri, acolo in curte merge apa intruna si a scos furtunul pe sub poarta in drum, toti oamenii care trec pe drum se mira si injura, dar le este teama sa-i zica lui ceva, iar mama sta inchisa in casa de frica. Eu daca merg acolo si ma iau de el zice ca m-a pus maica-mea si iese scandal… Spuneti-mi ce putem face cu acest om sa putem trai si noi linistiti? Putem chema salvarea si sa-l declaram nebun?

Da puteti chema salvarea si sa-l declarati cu probleme psihice oricum este clar ca nu e intreg la minte, pentru siguranta mamei tale ar trebui sa va mobilizati cat mai repede pentru a nu se intampla o tragedie.

in asemenea situatii trebuie actionat cat mai legal posibil… daca mama dvs poate sa se refugieze la dvs ar fi perfect, insa inteleg ca este dificil. Consultati un avocat cu experienta in asemnea probleme domestice. Medical vb, ar trebuie sa reprezinte un pericol suficient de mare pt sine si cei din jur ca sa poata fi arestat si trimis cu ambulanta la psihiatrie unde sa fie si internat. Pb ar fi ca intre-timp trebuie sa luati restul de masuri. La spital nu poate fi tinut la nesfarsit chiar daca intra la dezalcolizare. Ganditi-va la a va proteja mama si familia, uniti-va si incercati sa luati hotararile potrivite situatiei. Succes!

Doamne ce ma regasesc in situatia dvs! Cearta…scandaluri..batai noua si mamei..amenintari ca ne tai cu cutitul…mai sunt si mom calme dar cand i se pare ceva suspect si inexistent “varsa”tot intr.un mod violent … La el nu e mereu problema alcoolului ci asa dintr-o data. Si daca intervine alcoolul si noi nu ne dam seama e si mai rau..Doamne, ce fiori m-au cuprins. SI mereu mama e de vina. Pt ca el are impresia ca ea “ne invata”. Eu ma retrag din discutie ca nu stiu ce sfat sa va dau dar voi asculta cu atentie sfaturile celor specializati…Multa putere va doresc.Sa faceti pasii necesari binelui dvs. si mamei….

Dacă aş fi în locul dvs. aş merge pe ideea că aceste persoane trăiesc ca mulţi alţii o dramă personală, şi au cultivat treptat dependenţa de alcool ca analgezic pentru nişte dureri ascunse.
Bun ! Şi ce se poate face în cazul ăsta ? Se ştie că heroina este dăunătoare, şi ca o regulă generală, noi toţi ne ferim de consumul de droguri. Însă noi ne putem produce heroina şi pe cont propriu…”Consumul acut sau moderat de alcool stimulează eliberarea peptidelor opioide în regiunile creierului asociate cu recompensa şi obişnuirea şi care mediază, cel puţin în parte, efectele de obişnuire ale etanolului.” Mai mult: http://wp.me/p48646-oO

Iar un alt studiu afirmă că:
“Ryback20, a studiat în mod special eficacitatea Naltrexonului în reducerea excitaţiei sexuale şi hipersexualităţii la adolescenţii condamnaţi pentru infracţiuni incluzând violuri, bestialitate şi pedofilie. În timp ce au primit doze între 100 şi 200 mg/zi, cei mai mulţi participanţi au descris scăderi ale excitaţiei sexuale, masturbare şi fantezii sexuale şi de asemeni un control îmbunătăţit asupra propriilor porniri.20 Citând dovezi din studii pe şobolani, Ryback subliniază rolul interactiv al CPF între sistemele dopaminergic şi opioid, concluzionând că “un anumit nivel endogen opioid pare a fi crucial pentru excitaţia şi activitatea sexuală.”20″ ALte detalii: http://wp.me/p48646-1N

Adică alcoolici resimt efectele specifice excesului de opioizi endogeni şi exogeni. Ca efecte secundare suplimentare: deficit de niacină (deci mecanismul recompensei are toate şansele pentru o funcţionare defectuoasă. Permeabillizare intestinală, iar de pe tractul intestinal sunt absorbiţi ceva mai mulţi opioizi alimentari decât în mod obişnuit.

Aş începe o terapie direcţionată cu glutamină şi niacină, dietă fără cereale şi lapte . Iată de ce: http://wp.me/p48646-a Însă trebuie făcute analize pentru ficat şi rinichi, ficatul unui alcoolic poate fi destul de obosit, iar suplimentele astea pot cauza stres hepatic şi renal suplimentar.

Coroborat cu alte suplimente importante – omega 3, vitamina E, complex B, magneziu, probiotice, enzime digestive – situaţia se poate schimba la 180 de grade. Sigur… trebuie răbdare, progresele nu apar peste noapte, la fel cum nu a devenit alcoolic în câteva luni, ci zeci de ani.

Din pacate, din punct de vedere legal, nu puteti face mai nimic. Este exclus ca puteti sa-l declarati nebun sau cu probleme psihice. Declararea unei persoane ca fiind intr-o masura mai mare sau mai mica in deplinatatea facultatilor mintale cade numai in sarcina unei comisii de la Institutul de Medicina Legala, in urma unor observatii si pe baza testelor.
Ceea ce poate sa faca mama dumneavoastra in acest caz, este sa plece din aceasta situatie, adica sa plece de la domiciliu.
Este, insa, foarte posibil ca atitudinea tatalui dumneavoastyra si comportamentul acestuia sa se agraveze(ca modalitate de protest impotriva gestului sotiei de a pleca)si sa recurga la gesturi nefericite.
Personal, cred ca tatal dumneavoastra are nevoie de ajutor psihologic.
Nevoia de a sta beat mai tot timpul, ascunde o alta nevoie nesatisfacuta, o trauma, sau poate chiar “o mostenire” transgenerationala, iar violenta este o masca a unei “dureri”, “rani” psihologice, reprimate si deci inconstiente.
Depinde ce va doriti si ce puteti, material si fizic sa faceti:
Un lucru este clar: tatal dvs are nevoie de ajutor si nu de judecati, etichete, sau marginalizare.

Draga domnule Adrian Stefan, e plina lumea de “io faceam”, “io dregeam”. Daca nu ai nimic constructiv de spus, ascunde-ti si mai mult din cap ca de-acolo vine racoarea asta.

Aveti posibilitatea legala de a-l interna intr-un spital de psihiatrie unde poate fi diagnosticat si tratat. O puteti face inclusiv cu ajutorul politiei, atunci cand este in plina manifestare comportamentala distructiva in urma consumului de alcool. Discutati cu politia din localitate si sunt convins ca va v-a acorda sprijinul necesar. Succes.

Daca tatal dvs. vrea sa fie ajutatat sa scape de patima alcoolului ar fi minunat. Presupun ca mai are si momente din zi cand este ok.Puteti deasemenea sa-l internati pt. o vreme, insa mi-e teama ca fara ajutor psihologic nu -si poate modifica comportamentul adictiv vis a vis de alcool, si o lua de la capat. Va informaz ca exista o clinica in Bucuresti care se ocupa indeosebi de persoanele cu aceasta problema,dar si de familiile lor. Am colegi care lucreaza acolo, iar rezultatele lor sunt unele foarte favorabile in ceea ce priveste consumul de alcool si modificarile de comportament, rezultate din acesta.

Mesaj:
Am 22 de ani si sunt student la Medicina. Fratele meu are 21 de ani, a terminat 13 clase si locuieste cu parintii nostri, iar bunicii locuiesc vis-à-vis. Fiind mai mic a fost considerat de parintii mei ca fiind limitat dpdv a ceea ce ar putea face (facultate, job). Bunicii nu prea l-au incurajat, crezand ca oricum nu e nimic de capul lui. Mereu m-au favorizat desi eu le spuneam sa nu faca diferente intre noi. In ultimul timp are niste tulburari de comportament putin cam exagerate,mai exact este foarte nervos si ca atare in una din zile a omorat un catel dandu-i un topor in cap doar din cauza ca se urcase pe masa si luse niste mancare. Problemele astea sunt mai de multisor si nici eu nici familia nu stim ce sa facem cu el. In ultima vreme a lucrat la un service cateva ore pe zi si dupa o luna a fost platit putin. In principiu partea cu spintecatul capului la un animalut vine dupa cateva zile dupa ce s-a hotarat sa nu mai mearga la serviciu. Altceva pot sa spun ca din copilarie a fost mai retras si cred ca nu stie cum sa-si eleibereze emotiile decat sub natura nervoasa. Intrebarea mea este: e nevoie de un psiholog sau de un neurolog? Poate fi o problema neurologica sau cauza e lipsa de iubire, atentie etc? MULTUMESC!

eu va recomand psihiatru pt evaluarea medicala dupa care sigur psiholog

Nu vreau sa fiu inteles gresit… insa fratele tau ar trebui sa-si ia parintii de minutza si sa mearga impreuna la un psihoterapeut… cum poti gindi ca parinte ca unul e “bun” si altul e “prost” si nu trebuie investit in el… de ce a ajuns fratele tau in situatia de fata? vina apartine exclusiv parintilor si se pare ca e mostenire de familie intrucit si bunicii au aceleasi “indeletniciri” privind educatia pentru viitiorul copilului/nepotului… Lipsa de iubire din copilarie acum e resimtita de fratele tau… si apare un fel de “ciuda” ca in tine s-a investit si el a fost tratat altfel…. acele momente de furie sint pentru parintii/bunicii tai dar “stie” sa se abtina insa violenta pe care o dezvolta chiar si fara de un ciine arata ca i-ar cam stringe de git pe parinti pentru “dragostea” pe care i-au daruit-o…. inca nu e timpul pierdut sa se mai repare ceva si un specialist psihoterapeut ar mai da inca o sansa relatiei dintre fratele tau si parinti….

Eu nu recomand nimic. Dar pot sa spun cum as proceda eu.
As sta de vorba cu fratele si as incerca sa-l determin sa mearga la psihoterapeut. Este evident faptul ca acest baiat are mari carente de ordin afectiv. Deduc din ceea ce spuneti ca baiatul a fost crescut mai mult de bunici, care l-au “inchis intr-o cutie” si care, cu siguranta ca i-au transmis “esti prost”, “nu esti bun de nimic”. Tot acest comportament are la baza parentingul defectuos pe care l-a primit. Daca-l vede un psihoterapeut mai intai, excludem posibilitatea ca baiatul sa creada ca ceilalti in cred nebun si sa refuze orice ajutor. Doar un psiholog stie daca are nevoie de tratament medicamentos si acesta il va trimite la psihiatru.
Din pacate, cei mai multi psihiatrii vor administra pastile in incercarea de a diminua efectul, nu si cauza. Cauza (daca este vorba de afectiuni psihologice si nu psihiatrice)nu se poate trata cu pastile.
Sunt deci, intru totul de acord cu domnul Viorel Mocanu

Azi un animal fara aparare………

De urgenta de mana cu apartinatorii la psihiatrie, reechilibrat acolo si apoi sa faca psihoterapie.

Cam la asta se ajunge din vina parintilor. Urmatorul pe lista esti tu iti garantez…dupa caine…mergeti la un psiholog

consultati un psiholog si un psihiatru.

Fratele dvs. are nevoie de ajutor specializat cu siguranta.. Problema si intrebarea in acelasi timp este daca el considera ca trebuie ajutat. In prima faza ati putea sa-l ajutati dvs. si familia sa mearga la psiholog pt. ca decizia ii apartine.Mult succes!