Mesaj:
buna ziua am un copil de 7 ani in clasa 1 care intampina probleme la scoala. am incercat cam tot ce am putut sa il fac sa invete literele la inceput am crezut ca nu ii place asa ca am fost mai dura , dupa care am trecut la recompense apoi la pedepse stie litera pe moment dupa care o uita . doamna invatatoare nu il intelege, imi spune saptamanl ca nu intelege cum invata el si ca nu a mai intalnit copii ca el.memoreaza cuvintele de al scoala si le scrie acasa. noi am inceput acasa din nou sa facem literele si am facut cu greuuuu vreo 10 litere deocamdata facem cuvinte din ele si i le dictez pe litere sa mi le scrie cand citeste tot pe litere citeste si nu intelece cuvantul .la matematica pana nu numara pe degete nu scrie cifra.am luat legatura cu profesurul de sprijin din scoala si mi-a spus ca nu face asocierea mi-a recomandat sa ma duc la neurolog . el vorbeste foarte corect desparte cuv in silabe bine doar ca nu intelege cum se formeaza cuvintele , daca ii spun un cuvant pe litere nu intelege ce vreau sa spun si nici el nu poate spune cuvintele pe litere. sunetu a fost o mare provocare pt noi si inca mai este cuvantu pizza imi spune ca incepe cu i petronela cu e si altele. cel mai greu a invatat litera r chiar daca o citea acu 1 minut cand ajungea din nou la ea nu o mai recunostea ca si altele dar la litera r am stat cam o saptamana zilnic. cifrele 6 si 9 le facea invers acum a inceput sa le faca bine da mai are scapari .am ajuns la concluzia ca el chiar vrea sa invete deoarece cand citim pe litere imi spune sa nu il ajut si sa il las pe el sa se gandeasca,inchide ochi si spune toate literele care l-ea facut pana ajunge la litera care vrea sa o citeasca cred ca el a memorat tot mecanic si nu inteleg de ce si cum.va rog ajutor unde as putea sa ma duc ca sa il pot ajuta. nu cred ca este o probleme neurologica pt ca repet copilul vorbeste clat merge normal se comporta foarte normal este intradevar timid, azi am programare la neuro chiar daca tind sa cred ca nu acolo este problema.va multumesc

Buna, imi poti scrie personal ca sa te pot ajuta.

din cate inteleg copilul sufera de dislexie. va recomand sa incepeti terapia cat mai curand posibil, dar mai ales un psihopedagog va poate face o evaluare. daca aveti nevoie de ajutor specializat, imi puteti scrie pe privat. mult succes!

dupa consultul neurologic apelati si la un psihopedagog sau psiholog pentru o evaluare de specialitate.

Dislexia este o tulburare de prelucrare a informaţiilor care nu se rezolvă odată cu creşterea copilului, unele caracteristici rămânând prezente pe parcursul întregii vieţi a celui în cauză. Există însă metode speciale de terapie pentru dislexie (de ex. metoda Meixner, metoda Sindelar, metoda Ayres, metoda Delacato, metoda Gosy, metoda Frostig etc.), cu ajutorul cărora simptomele pot fi ameliorate şi se pot preveni tulburările în dezvoltarea personalităţii. Succesul terapiei este influenţat, în mare măsură, de recunoaşterea timpurie a problemei şi începerea unei terapii adecvate cât mai devreme.http://dislexic.ro/despre-dislexie/terapia-dislexiei/

Va dau o veste buna…Einstein a fost dislexic si alte mari genii. Nu disperati!!! Toate cele bune!

Pedepsele ar fi o idee bună dacă-l găsiţi că se joacă cu chibriturile.”Plumbul este un binecunoscut compus neurotoxic, în special pentru copii. S-a constatat că la copiii care sunt expuşi intoxicaţiilor cu plumb, prezenţa unor concentraţii reduse în sânge chiar şi de 10 μg/dL, determină punctaje semnificativ mai reduse în testele standardizate.” http://wp.me/p48646-1pV

Şi oricum copiii cu probleme de neurodezvoltare au în general de câştigat dacă ţin cont de aşa ceva:

“Asocierea deficitului de carnitină, intoleranţei la gluten/alergiei alimentare şi malabsorbţiei grăsimilor cu fenotipul apraxiei, sugerează garanţia unei vast workup metabolic. Investigarea corespunzătoare ar putea identifica un subgrup de copii cu un sindrom de alergie, apraxie şi malabsorbţie anterior nerecunoscut, care sunt sensibili la intervenţiile nutriţionale, adiţional tradiţionalei terapii de limbaj şi ocupaţionale.” http://wp.me/p48646-10Q

Mai pe scurt… feriţi-l de “produse alimentare de bază” http://www.cristianmargarit.ro/2010/06/biz/produse-alimentare-de-baza

draga doamna, pt ca nu este domeniul meu de competenta, va transmit parerea unei colege, specialist in domeniu: “Cred că e un copil dislexo-disgrafic. Fiind dislexic, dificultățile pe care le întâmpină, fie dificultatile de înțelegere a semnificației cuvântului și a unităților care-l compun, fie omisiuni la începutul cuvintelor (petronela începe cu e ) etc., se reflectă și în plan grafic (mama îi dictează cuvântul pe litere….). Sunt interconectate și interdependente. Trebuie lucrate gândirea și atenția, în cazul în care dezvoltarea motricității e adecvată vârstei pe care o are, dupa cum spune mama. Observ că are deficit de abstractizare-generalizare și de conectare a sensului la semnele grafice, litere…. Mă gândesc să nu aibă o formă de deficiență mintală, să fie un copil normal sub aspectul psihomotricității, dar cu deficiență mintală. Doamne ferește! E nevoie de o anamneză completă.
Să zicem că dna educatoare nu știe, dar mă mir că profesorul de sprijin a îndrumat mămica la un neurolog!! Chiar și un prof de sprijin ar fi trebuit sa aibă cunostinte generale în această direcție. Copilul are nevoie de o intervenție terapeutică ce implică diagnosticul logopedic și demersul terapeutic propriu-zis.
Nădăjduiesc ca dna educatoare să aibă tact și îngăduință, la fel și mămica, copilul nu are nici o vină că întâmpină astfel de dificultăți, mai degrabă dânsele să-și evalueze propriul comportament față de el etc, pentru a nu determina copilul să interiorizeze anumite atitudini față de școală, în general, și față de activitatile de scris-citit, în special; sau, cine știe, stări psihice conflictuale, determinate de această deficiență….
Se poate lucra cu copilul!! Acum, nu mai târziu!! Curaj și stăruință!!” De asemenea, va recomand un film artistic deosebit exact pe aceasta tema, Stelute pe pamant. Numai bine!

ati incercat prin joc si cantecele cu numere??? sunt pe net o gramadaaaa…daca nici asa nu merge adresati-va unui specialist

Are nevoie de terapie logopedica.

Mesaj:
fiica mea un om cu ff mare incredere in oameni si cu o stima de sine scazuta este casatorita cu un psihopat asa cum e descris in carti si au o fetita de 4 ani. Oridecateori reusesc sa ma apropii de copilul meu,telefoanele ingheata,dar am reusit cred sa o fac sa inteleaga ca o vom sustine chiar dupa ceea ce ne-a facut.Noi lucram mai mult in strainatate. Ne-am hotarit ca eu,mama,sa ma duc sa inchiriez o camera in satul in care e fiica mea. Se spune ca psihopatii se tem ff mult sa fie descoperiti. Unde pot cere ajutor si este bun acest demers?

”o vom sustine chiar si dupa ceea ce ne-a facut.” Realizati ceea ce ati scris? Asa cum dumneavoastra v-ati ales viata si ea are acest drept. Lasati-i libertatea de a alege. Poate fiica dv. il iubeste. Legat de stima de sine scazuta va pot spune ca in general este legata de trairile din copilarie. Cat de aproape i-ati fost in copilarie, cat de mult ati incurajat-o, cat de mult ati comunicat cu ea, de cate ori i-ati spus ca o iubiti, cat din sufletul dv. i-ati oferit? Eticheta de psihopat, pe care ati pus-o are vreun fundament sau asa vi se pare? Indiferent daca va place sau nu, fiica dv. a facut o alegere, pe care dv. ar trebui sa o intelegeti. Ideal ar fi sa-i acordati sprijinul neconditionat, fara sa-i contestati deciziile.

in primul rand, daca este vorba de abuz clar, contactati in primul rand autoritatile si vedeti cum va sfatuiesc. Daca sotul fiicei este violent si trebuie intervenit cu politia ar fi ideal sa stiti procedura

De ce trebuie sa fiti avocatul fiicei dumneavoastra? Poate ca ei ii place “psihopatul”… unele cupluri se simt fericite cu “ceva iesit din comun”….

Ce v-a facut mai exact sa credeti ca este un psihopat ? De ce sunteti atat de sigura de acest lucru ?

“dar am reusit cred sa o fac sa inteleaga ca o vom sustine chiar dupa ceea ce ne-a facut…” Ce v-a facut? S-a maritat cu omul pe care l-a iubit si cu care dv nu ati de acord, dupa cum reiese de aici. Aici ar fi f multe lucruri de discutat. Stima ei de sine si aparenta incredere in oameni, pleaca de la faptul ca in copilarie a suferit, a fost controlata si inhibata de faptul ca nu ati avut incredere in ea… Spuneti ca reusiti cu greu sa va apropiati de ea din cauza sotului, spuneti ca este un psihopat. Posibil sa fie, posibil sa nu fie, va ganditi ca poate tocmai datorita dv nu permite sa va apropiati de ea??? Este posibil… Fiica s-a plans de el vreodata? A abuzat-o in vreun fel? Stiti sigur asta? Spuneti ca lucrati mai mult in strainatate, asta inseamna ca nu prea ati fost in preajma ei in ultimul timp, ceea ce ma face sa cred ca exagerati putin… Poate gresesc, nu pot sti sigur, nu am cum. Ideea este ca de dorit ar fi sa o sprijiniti si sa actionati doar daca fata va cere ajutorul concret si credeti ca puteti face ceva real pt ea. Succes!

Mesaj:
Sunt o adolescenta de 16 ani si ma gandesc sa ma sinucid. Dorinta devine din ce in ce mai mare pe masura ce trece timpul. Am probleme cu parintii. Acestia vor sa divorteze, insa nu asta e lucrul care ma afecteaza. Divortul lor imi este oarecum indiferent deoarece era previzibil. Insa tatal meu este plecat in strainatate si am probleme mari cu mama. Nu imi respecta intimitatea niciodata. Intra in camera mea si citeste unele lucruri pe care eu nu as fi vrut sa le citeasca gen jurnal si alte chestii. Mereu imi spune ca vrea sa fim prietene bune insa nu pot sa ii spun nimic deoarece ma judeca si are o gandire foarte invechita.. Mereu imi spune sa imi fac prieteni si sa ies afara.. dar eu am prieteni insa nu ii plac ei.. Am devenit foarte rece cu ea in ultimul an si certurile cu ea ma fac sa devin simai rece. M-am schimbat mult de cand eram mica si nu mai sunt aproape deloc ce eram. Schimbarea e si buna si rea deoarece acum sunt mai rece si mai imuna la unele lucruri rele care ma inconjoara, insa multa lume imi spune ca sunt rea si pana si mama imi spune de multe ori ca nu ma mai suporta, recent mi-a spus ca nu stie cine sunt si ca sunt un nimic pentru ea. Chiar daca vreau sa par rece, defapt imi pasa si de cele mai multe ori plang singura. Ma gandesc ca fiindca nu plang in fata ei crede ca nu ma afecteaza dar nu e chiar asa insa daca plang de fata cu ea zice ca plang degeaba. Nu mai stiu ce sa fac. De multe ori m-am gandit sa imi iau viata dar nu pot. Simt responsabilitate fatade parintii mei. Fiindca sunt singurul lor copil si ei m-au crescut atat si mama mereu spune ca s-a sacrificat, si ea si tata, doar ca sa ma creasca pe mine si nu cred ca pot sa ii las asa pur si simplu deoarece nu vaa fi nimeni care sa ii ajute la batranete. Scriu pe site-ul asta pe care tocmai l-am gasit pentru ca nu mai stiu la cine sa apelez. Desi am prieteni foarte buni nu pot sa le spun aceste lucruri. Nimeni nu stie. Nimeni nu banuieste nimic. Absolut nimic. Mereu sunt “vesela” cand ies afara sau la scoala. Mama nu vrea sa “dea bani degeaba” ca sa ma duc la psiholog desi ne permitem.. Va rog ajutati-ma. Cum pot sa ma schimb si ce pot sa fac pentru a imbunatati situatia? Multumesc din tot sufletul daca ma ajutati.

as vrea sa te intreb daca nu te poti duce la consilierul scolar. Parintii tai iti dau bani pt alte cheltuieli? Poate poti redirectiona de acolo catre niste sedinte de psihoterapie

Calde salutari…incerc sa ma pun un pic in papucii tai si admit ca imi e destul de usor. Am trecut si eu multi ani prin asa ceva. Desigur ca nu ca tine, ci ca mine Un singur lucru as vrea sa iti transmit si sper ca iti va fi de ajutor: viata ta, e viata ta. Pana la un punct, parintii tai au avut grija de ea. Poate ca e momentul sa incepi sa te ocupi tu de viata ta, sa cauti in jurul tau acele lucruri si acei oameni care te pot ajuta sa iti traiesti viata asa cum simti ca poti si cum vrei. Gandeste-te tu cum vrei sa fie pentru tine si pas, cu pas, in timp, cladeste-ti visele. Iti recomand doua carti: http://liviabonarov.files.wordpress.com/2011/01/jacques-salome-curajul-de-a-fi-tu-insuti.pdf si asta http://clublectura.ro/citeste.php?carte=Daca-m-as-asculta-m-as-intelege Lectura placuta!

Gandeste-te ca ai viata ta pe care ai tot dreptul sa ti-o faci asa cum vrei. Esti stapana ta, ai propriile ganduri, sentimente, valori, visuri, ai drumul in fata ta si nu trebuie sa faci decat sa pornesti pe el. Ce-ti place sa faci?

Cum iti place sa fii, ce lucruri iti fac placere, ce calitati ai? La toate astea ar fi de dorit sa te gandesti, sa revii asupra ta si asupra fiintei tale cu tot ceea ce esti si atentia sa ti-o indrepti asupra a tot ceea ce esti si a tot ceea ce-ti doresti. Se intampla deseori ca parintii sa-si verse frustrarile si sa proiecteze pe noi, din pacate! Ceea ce mama ta vede la tine si nu-i place, de multe ori pot fi lucruri care-i apartin, nu au legatura cu tine. Nemultumirile si frustrarile ei ii apartin, dar nu le poate accepta si atunci e mai simplu sa le vada la tine. Fii curajoasa si priveste la viata pe care o ai in fata, gandeste-te ca de tine depinde cum va fi, intoarce-te asupra ta si asupra nevoilor tale, dorintelor tale, asupra a ceea ce esti si-ti doresti cu adevarat si toata energia pe care o ai s-o folosesti in mod constructiv ca sa-ti poti cladi viata pe care ti-o doresti. Ti-as recomanda sa mergi la psiholog, daca poti.

MI-AR PLACE SA MA CONTACTEZI

Iti recomand sa intri pe site- ul de la Istt, cei de acolo te pot ajuta cu 3-6 sedinte gratuite de terapie. Daca nu te descurci

lasa- mi un mesaj in privat si iti voi da mai multe detalii( valabil pt Bucuresti)

Mesaj:
Buna ziua,
Pana acum nu am vrut sa recunosc, dar realizez ca este intr-adevar o problema pe care nu o pot solutiona singura.
Nu ma pot abtine sa nu imi pun mana pe fata, avand probleme acute cu tenul (probabil 80% din vina o am eu), sa nu rup o unghie, sa nu rod o pielita, sau sa rup o coaja de la o zgarietura, sau orice…
In mod normal imi dau seama, ca treaba asta este din cauza stresului, dar eu personal nu ma consider o persoana stresata. Dar iar aici intra negarea mea…
Cum as putea sa scap de chestia asta? Ceva, sa fie la indemana si sa nu fie nevoie de mine psihic, sa ma abtin… Nu prea pot avea incredere in mine pentru ca o fac inconstient.
Nu am avut tocmai un trecut linistit si frumos, si imi dezvolt multe gesturi urate fara sa-mi dau seama, cu toate ca acum sunt o persoana linistita si impacata.
Singura chestie care ma frustreaza, este faptul ca nu ma pot ingriji asa cum mi-as dori.

si eu fac aceasi lucru….stresul…mergi la med de fam si vb te va sfatui ce sa faci

Mesaj:
Buna ziua!Ma confrunt cu o problema care este comuna, cred eu, multor persoane de varsta mea. Anul acesta am implinit 20 de ani si impasul prin care trec este datorat lipsei mele de maturitate si intelegere. Am un iubit de aproape un de zile. Am locuit impreuna cateva luni, ne-am inteles foarte bine , ne iubim, dar acum a fost nevoit sa plece in straintate din motive financiare. Totul a mers perfect pana acum, numai ca azi am avut o discutie despre mine. E deranjat de faptul ca am devenit stresanta, ca vorbesc numai despre acelelasi lucruri zilnic(uneori folosesc alte cuvinte si o alta exprimare, dar ideea e aceeasi) si ca il sufoc. Are dreptate. Eu stiu ca ma iubeste, dar e prima mea relaie la distanta si mi-e frica. Ma tem ca ne vom desparti dintr-un nimic si devin paranoica. Ma comport ca un copil, dramatizez, exagerez, uneori tind sa devin prea posesiva si fac din tantar armasar. Stiu ca nu fac bine, dar nu ma pot abtine. Vreau sa scap de teama ca as putea sa il pierd. Mi-a zis ca nu se intampla nimic daca nu vorbim o ora, nu voi ramane fara el. Am discutat foarte mult pe tema asta si mi-am dat seama ca nu prcedez cum trebuie, vreau sa ma maturizez. Nu stiu cum sa ma comport in astfel de relatii. Dati-mi un sfat, va rog frumos. Multumesc!

In cazul tau trebui sa gasesti un psihoterapeut cu care sa poti discuta despre tine mai amanuntit .O zi buna.

in principiu vorbim, din cate inteleg, despre frica de a pierde (ceva/cineva). Dezbaterea cu un terapeut a acestui subiect ar fi ideala. In ceea ce priveste varsta… maturizarea vine o data cu… timpul . Suferinta face parte din viata si nu ne ajuta cu nimic sa tot fugim de ea, de unde si proverbeul ‘pana nu dai cu capul de tocul de la usa nu iti dai seama ca e acolo’. Succes!

E foarte greu de dat un sfat in asemenea situatii, dar important este in primul rand sa recunosti ca ai o problema, ceea ce deja ai facut. Apoi, important e sa identifici exact sentimentul de teama pe care il ai in legatura cu pierderea lui: e teama de a ramane singura, sau de a fi parasita, si in acest caz egoul este cel care sufera? In al treilea rand e important sa te uiti inapoi in copilarie, adolescenta si in special in relatia cu parintii, si sa vezi daca problema nu incepe cumva acolo. Ar mai fi multe de spus, dar in principiu aminteste-ti ca dragostea adevarata nu e posesiva,si trebuie intotdeauna sa inveti sa lasi unui partener suficienta libertate incat sa poata fi el, si sa-ti poata simti lipsa.Cu cat vei fi mai posesiva, cu atat se va indeparta mai mult. Incearca sa-ti gasesti un hobby care sa te tina ocupata, si mai ales un hobby care sa te ajute sa ai mai multa incredere in tine. De obicei de acolo vine frica de a pierde pe cineva, cand nu credem ca santem destul de puternici/de buni/de frumosi, incat sa supravietuim fara acea persoana. Invata sa te iubesti atat incat sa nu devii dependenta de iubirea altcuiva. Si nu in ultimul rand aminteste-ti ca totul pe lume se intampla cu un scop anume, nimic nu este intamplator, si voi santeti unul in viata celuilalt pentru a va completa si a invata lectii de viata de la celalat.Cand lectiile vor fi invatate, totul va decurge fara nici un fel de drame. Poate ca lectia pe care o ai de invatat din aceasta relatie este sa inveti sa te iubesti, sa te apreciezi, sa devii mai puternica…..Sper sa te fi ajutat putin, dar cea care te poate ajuta cel mai mult esti chiar tu….xx

Frica de a fi parasit, respins , frica de singuratate etc se regasesc la multi oameni, si nu au legatura cu lipsa de maturitate sau cu varsta. Un semn de maturitate este faptul ca poti sa recunosti ca le ai si cauti solutii. In general, aceste frici au radacini mai adanci, si cauzele sunt diferite de la o persoana la alta. Un sfat te-ar putea ajuta sa depasesti actuala stare, dar cateva sedinte de terapie te-ar ajuta sa rezolvi “radacina”.

Cine te-a mai parasit in trecut? De unde aceasta nesiguranta? Care sunt motivele pentru care te-ar putea parasi? Atunci cand esti sigura pe tine, tot ce se intampla iti reconfirma faptul ca esti puternica si apreciata, cand navighezi pe nisipuri miscatoare, cand ai o stima de sine scazuta, tot ce ti se intampla vine sa-ti confirme neputineta, parerea proasta pe care o ai , tu insati despre tine. Ar fi indicat sa cauti pe cineva care sa te insoteasca o vreme, un psihoterapeut.

fiecare om are dreptul sa respire nu??? da-i si lui aer…cauta-ti un job sau alta preocupare pooop

Mesaj:
Buna seara,
recent m-am despartit de iubita. am fost impreuna 3 ani de zile. puteam sa fac mai mult sa previn asta, sa ma implic mai mult. am avut incredere ca, discutand, nu vom avea niciodata conflicte.
pe toata perioada relatiei, nu am avut certuri, ci doar mici discutii pe care pot sa le numar pe o mana..
dar a plecat, a spus ca nu e fericita in relatie, si ca niciodata nu a fost..
si acum ma simt mizerabil. incerc sa nu o mai sun, telefonul il am inchis de vreo 3 zile, ca sa nu fiu tentat sa o contactez. nu prea mananc, iar asta nu e bine. si nu pentru ca nu mi-e foame, ci pentru ca nu am pofta de mancare.
am nevoie sa vorbesc cu cineva..

O iubesti ?

DACA O IUBESTI DU-TE SI ROAG-O SA-TI MAI DEA O SANSA,SA O FACI FERICITA ;DACA ITI DA ACEASTA SANSA,DE DATA ACEASTA FA-O FERICITA.

Ti-a spus ce ii lipseste in relatie? A plecat pentru ca nu se mai simte fericita sau pentru ca nu te mai iubeste? Ati avut astfel de discutii?

in primul rand e bine sa stii ca nu esti singur, si oricand ai nevoie sa vorbesti, exista cineva in acest grup care iti va raspunde….cat despre relatia ta, depinde din ce parte privesti paharul: ai stat cu cineva 3 ani care s-a prefacut tot timpul ca e ok? englezii au o vorba: numara-ti binecuvantarile, nu necazurile!…poate ca a plecat sa faca loc celei pe care o meriti cu adevarat, celei care va aprecia iubirea pe care i-o daruiesti,care te va iubi la fel de mult, si care nu va pleca stingand lumina, si urcand in urmatorul tramvai, fara nici un fel de regrete….hai, ti-a revenit pofta de mancare??? iarta-ma, nu vreau sa fiu cinica, nici dura, ci doar sa-ti ridic putin moralul, si sa te fac sa zambesti….vei avea nevoie sa reflectezi foarte mult, si iti va trebui mult timp sa-ti vindeci ranile, dar vei gasi si puterea sa mergi inainte, si intelepciunea sa accepti ca meritai mai mult

incearca sa gasesti un apropiat (sau mai multi) cu care sa te descarci. Faptl ca ai avut o relatie asa deschisa 3 ani de zile nu poate decat sa fie ceva bun pt tine. Cum spunea cineva mai sus: poate ti-a facut loc pt o partenera pe masura. Ia-ti un timp sa o ‘jelesti’ si priveste inainte! Nu ai pierdut nimic, doar ai castigat. Bafta

Iti recomand sa consulti un psihoterapeut.Astfel ai sa treci mai usor peste acesta lectie de viata, si aminteste-ti sa inveti din greselitale tale pentru ca drumul sa iti fie mult mai usor.

alte fete nu mai sunt??????????? hai sa fim seriosi nu poti tine pe cineva cu forta nu??? o sa treci si peste asta…hai fii barbat!!

Mesaj:
Ma numesc Claudia,iar una din marile mele apasari sufletesti este aceea ca nu mai am tata. Suntem 3 frati,foarte rai intre noi,mama este foarte rea nu are perspective de viata si nici sa ierte nu stie,iar acest lucru ma usuca sufleteste. Tatal meu a decedat in luna octombrie 2013,iar eu crezandu-ma importanta si desteapta(lucru care din ce in ce devine mai evident ca nu este asa),am crezut de cuviinta sa nu-i spun ca are cancer si cu de la mine putere nu am facut decat sa-i grabesc moartea. Fiind in varsta si avand si alte afectiuni radioterapia a fost cea mai nepotrivita. Nu am vrut sa stie,am vrut sa-l protejez am vrut sa aibe un psihic bun ca sa poata lupta altfel cu boala dar am gresit rau ascunzand adevarul. Eu i-am luat acest drept,eu am gandit in locul lui, eu i-am grabit moartea. Sunt asa incarcata,mi-as fi dorit o mama cu care sa pot vorbii despre orice,mama ma uraste pentru nimic si din pacate tot spun ca mai bine traia tatal meu drag. Sunt din pacate,la fel ca mama mea de rea. Cum imi pot trata constiinta si sufletul?

Ai facut tot ceea ce credeai ca este mai bine pentru el la acel moment; intentia a fost foarte buna. Ai zis ca avea si alte afectiuni asa ca probabil au fost mai multe cauze care au dus la decesul tatalui tau. Fiecare treceti prin aceasta trauma de separare in felul lui. Doliul nu este usor, dar impreuna, incercand sa va intelegeti si ajutati intre voi o sa fie mai bine. Nu ne-ai spus ce varsta ai tu si fratii tai, poate ca puteti gasi ajutor din partea unui consilier scolar sau a unor altor rude. Succes !

CLAUDIA,IN PRIMUL RAND,”LA MUL5ŢI ANI !”PENTRU ZIUA FEMEII…EU SUNT MIC,AM DOAR 10 ANI,DAR VREAU SĂ-ŢI SPUN PĂREREA MEA…
NU,NU EŞTI REA….Ai procedat ,zic eu bine…!
Fiecare are o soartă pe lumea asta,dată de Dumnezeu…!
Chiar dacă îi spuneai,tot murea mai devreme sau mai tarziu….în cateva luni,sau ani,….cancerul nu are leac…
Şi,poate,era mai rău,pentru că trăia cu frica de boală şi se chinuia mai mult cu tratamentele…
E foarte rau să nu ai tată….Spun din propria experientă,eu nu am tată de cand m-am nascut…Mami m-a crescut singură…Singura mea mangaiere,este că mami mă iubeste mult si ar face orice pt.mine…
Păcat ca nu te înţelegi cu fraţii tai…aţi fi fost unul langă altul,si ar fi fost mai usor…Dar,poate timpul o să îi schimbe…
Un sfat…?Sunt cam mic să dau sfaturi…şi cred că si eu ar trebuii să primesc sfaturi de la cineva,despre cum sa trec peste faptul că nu am tată…!
ÎNCEARCĂ SĂ NU ÎTI PIERZI SPERANŢA,SĂ CREZI IN TINE ŞI IN FAPTUL CĂ POTI REUŞI SA TRECI PESTE TOATE NECAZURILE..
SĂ CREZI ÎN DUMNEZEU, ŞI,SĂ FII SIGURĂ CĂ EL ÎŢI VA AUZI RUGAMINTILOR SI TE VA AJUTA CAND NICI NU TE ASTEPTI…
MAMA TA ,SIGUR SE VA SCHIMBA,AI RABDARE,ACUM ESTE NEFERICITĂ,A PIERDUT UN SUFLET DRAG,ŞI ESTE GREU…
SIGUR MAMA TA TE IUBESTE,PENTRU CA NU EXISTA MAMA CARE SA NU ISI IUBEASCA COPILUL…
ÎNCEARCĂ SA FII OPTIMISTĂ,SA SPUI CA MAINE,SIGUR VA FI MAI BINE…TREBUIE SĂ FII FERICITA CA TRAIESTI,CA ESTI SANATOASA,CA AI O FAMILIE…
INCEARCA SA VORBESTI CU MAMA TA,SA TE APROPII DE EA,AMANDOUA POATE VETI TRECE MAI USOR PESTE TOATE NECAZURILE…
EU SUNT F.APROPIAT DE MAMI,SI ASTA MA FACE SA FIU FERICIT..
INCEARCA SA ITI DESCOPERI UN TALENT ASCUNS…MUZICA,PICTURA,SCRIS…SĂ FACI CEVA CE ITI PLACE IN VIATA….VEI GASI FERICIRE SI SUCCESUL,SIGUR…!
Uite,eu iubesc muzica,cant, sunt intr-un cor renumit…Allegretto…acum,vreau sa cant si singur…vreau sa iau lectii de muzica..sper sa am bani,pentru ca sunt cam scumpe,si eu si mami avem f. putini bani…Am castigat deja un concurs de muzica,si asta m-a facut f.fericit…Cand o sa fiu mare,o sa te invit la spectacolele mele,pentru ca vreau sa ajung un mare cantaret…Vreau ca mami sa fie mandra de mine si sa-i multumesc pentru tot..!
DECI,CAPUL SUS SI NU UITA CA,DUMNNEZEU NE IUBESTE,NE IARTA SI NE AJUTĂ CAND AVEM CEA MAI MARE NEVOIE DE EL…GANDEŞTE CĂ,MAINE SIGUR VA FI MAI BINE…!

La multi ani Claudia si Dumnezeu sa-l ierte pe tatal tau! In ceea ce priveste sentimentul de vinovatie pe care-l traiesti pentru faptul ca nu i-ai spus ca sufera de cancer, as vrea sa iti spun ca sunt unele persoane care chiar nu vor sa stie si chiar spun asta sau daca afla, le pare rau ca au aflat! Poate cumva si el ti-a transmis tie, mai mult sau mai putin direct, faptul ca nu vrea sa stie. Indiferent cum ar fi fost, sa stii ca sunt unele studii care au concluzionat ca bolnavii care stiu ca sufera de cancer mor mai repede decat bolnavii care nu stiu ca sufera de cancer, pentru ca mental renunta la lupta mai repede!!! Referitor la radioterapie, banuiesc ca nu ai ales de capul tau ci un medic a recomandat asta, recomandare care este cea mai potrivita terapie de obicei, dar din cauza celorlalte complicatii, organismul sau a cedat. Deci cred ca ar fi bine sa nu iti asumi tu vreo vina, pentru ca ai facut tot ce ai crezut ca e mai bine si in majoritatea cazurilar chiar sunt cele mai eficiente alegeri, dar nu a fost sa fie in acest caz! Prin urmare poti sa renunti la a-ti asuma responsabilitatea pentru moartea tatalui, sau poti sa o pastrezi daca te ajuta sa depasesti mai bine aceasta pierdere! Eu iti recomand sa ai o discutie cu el, ca o rugaciune, in care sa-i spui tot ce te-a suparat la el, inclusiv daca te deranjeaza ca a plecat prea devreme, apoi sa-i spui tot ce simti pentru el, apoi sa-ti iei la revedere de la el cu mentiunea ca va ramane mereu in amintirea ta! In legatura cu rautatea, sa stii ca nu este o trasatura innascuta, ci este un obicei dobandit, ceea ce inseamna ca poate fi inlocuit cu alt obicei , nu degeaba romanii au vorba aia “invatul are si dezvat” . De ce spun asta?! Pentru ca nu exista trasaturi bune sau rele, exista doar trasaturi FOLOSITE pentru a face bine sau pentru a face rau. Uite, daca luam ca exemplu trasatura de CURAJ, cei care o detin pot alege sa o foloseasca in scopuri pozitive si sa devina pompieri, luptatori in fortele speciale, astronauti, piloti etc. si astfel sa salveze vieti sau pot sa o foloseasca in scopuri negative si sa devina spargatori, hoti, excroci, criminali in serie si astfel sa puna in pericol vieti!!! Succes!

Mesaj:
Buna ziua! Va solicit ajutorul in privinta fetitei mele. Are 2 ani si am inceput invatarea la olita acum o luna de zile. Am ramas uimita ca in 2 zile a invatat sa faca la olita cu mare usurinta. A facut pe ea de cateva ori si nu i-a placut si de atunci se aseaza singura pe olita sa faca pipi. Cand o trece treaba mare, situatia se schimba. Nu vrea sa se aseze pe olita/veceu absolut deloc si plange. Asta nu ar fi nimic dar nici pe ea nu vrea sa faca. Se abtine si plange. Nu inteleg dece plange. Plange rau. Ma simt testul de frustrata ca nu stiu cum sa o ajut. Nu stiu ce sa fac. Ea zice ca face dar nu vrea sa se aseze. Ma striga”Mami caca! Mami caca!” dar nu stiu cum sa o ajut daca ea tipa ca din gura de sarpe cand vreau sa o pun pe olita.Nu am certat-o niciodata, nu am batut-o nu am ras de ea…nu mai stiu cum sa reactionez. Am ignorat-o, am incurajat-o dar fara rezultat. Se vede ca sufera. Parca s-a atasat si mai mult de suzeta de cand cu asta…Va rog sa ma ajutati! Multumesc din suflet.

pare ca fetita dvs este foarte atenta la sine, foarte ‘curata’ si ca o deranjeaza foarte tare ‘sa fie murdara’. Incercati sa o invatati pe WC direct… cumparati un capac special pt funduletul ei si vedeti ce se intampla. Succes!

Stimata doamna va scriu in primul rand in calitate de mama a unei fetite de aceeasi varsta cu a dvs. Va pot sugera sa cumparati pt. fetita un reductor care se pune peste colacul de la wc. Exista pe piata unele cu desene foarte frumoase . Explicati-i ca este doar pt. ea. In calitate de psiholog, va pot sugera sa-i distrageti atentia cu ceva placut cand face caca, astfel copilul devine mai relaxat. Poate fi un obiect care sa-i dea de lucru cand sta pe reductor sau o poveste inventata adhoc.Stiu ca nu va este usor, insa incercati sa faceti in asa fel incat fetita dvs.sa nu simta ca va afecteaza. Conteaza foarte mult pt. ea.Daca aveti in continuare dificultati, nu evitati sa ne screti. Va mai pot ajuta si cu alte sfaturi.Psiholog si mama Neli Pena

Va sfatuiesc sa luati in calcul privitor la “scaunul” fetitei si problemele de consistenta a scaunului si dilatarea sfincterului la evacuarea scaunului… Imi aduc aminte ca am avut si noi o mica problema cu copilul nostru cam pe la aceeasi virsta daca nu chiar mai mica… si trebuie sa il stimulam cu un termometru pediatric cam de fiecare data cind facea “caca”…. scaunul era foarte “virtos” desi consuma lichide insa laptele era “mai bogat” in fier si de aici ni s-a dat explicatia…. asta a durat cam 3-5 luni de zile…. nu putea face nici in pampers, nici la olita daca nu era ajutat….

Nu stiu de ce , cred ca are un mare disconfort la realizarea actului defecatiei datorita constipatiei. Seara lasati 5 prune uscate in apa fiarta – intr-o canuta , pana dimineata si dati-i acest ceai sa bea dimineata. Ar trebui sa amelioreze.

eu am gemeni si au doi ani..la mine a fost extrem de greu sa-i invat…abia acum ne-am despins un pic…prin propriul exemplu…nu vrea la olita faceti la wc…exista adaptoare si scapi mai usor…da-i de joaca…arata-i ca toate jucariile fac treaba mare daca nu la colt

Mesaj:
Buna seara .Am 22 de ani ,sunt sau pot spune ca eram,o fire mereu fericita cu simtul umorului si binedispusa indiferent de situatia n care eram pusa.Tin sa mentionez ca am crescut “singura”in tutela unei bunici parintii fiindu mi plecati din tara prima oara vazandu i la 13 ani cand au si divortat.Nu am avut o situatie materiala stralucita ,asa ca am preferat sa mi iau viata n palme si sa o iau de la 0 intr un alt oras singurica prin fortele mele proprii .sunt studenta la 2 facultati sperand ca la finalizarea acestora imi voi gasi un job se lucrurile vor fi mai normale pentru mine ,mai bune decat prin ce am trecut pana akum. asta s a intamplat pana in vara trecuta cand am cunoscut un baiat in orasul natal.unde m am reintors si locuies “undercover “Daca as putea spune pt ca toata lumea stie ca sunt si studiez in orasul in care am plecat. nu prea ies din casa decat daca ma scoate iubitul , tin sa mentionez ca nu mai am nici un prieten si pe nimeni decat pe el , nu ies cu nimeni nu comunic cu nimeni stau ma inchid in mine si sufar simt ca mi este din ce in ce mai greu .in relatia noasra a intervenit si violenta atat fizica cat si verbala care e la ordinul zilei , verbal mi se adreseaza cu o superioritate de nemaivaut . indiferent cat sunt de gospodina harnica iubitoare si intelegatoare sunt mereu criticata , mi se aduc doar injurii si sunt pusa mereu sub papuc .pe langa ca mi se aduce la cunostinta ca sunt cea mai urata cea mai grasa cea mai proasta etc . Am ajuns sa plang frecvent cat el nu e acasa si sa vbesc singura de ce mi se intampla toate mie . Nimic simt ca nu mi poate reda starea de bine , si simt ca sunt intr o depresie totala si ajung sa cred ca daca as muri totul ar fi okay pt mine. dar am si momente de luciditate cand incerc sa imi impun singura ca i doar o pasa proasta dar nu tine mai mult de cateva ore iar plang si iar o dau in chesti gen vreau sa mor . sunt constienta ca am nevoie d ajutor specializat dar nu mi permit financiar momentan astept un raspuns daca se poare si o recomandare la ce fel de tip de ajutor specializat ar trebui sa apelez. VA MULTUMESC ANTICIPAT.

In primul rand ajuta-te singura, nemaiacceptand asa ceva !

Ti-ar prinde bine o discutie cu un psihoterapeut. In privinta costurilor sedintelor de terapie vei gasi pe pagina mea de facebook adresa catre un eveniment (“dar din dar sa facem…rai”)pe care un grup de terapeuti il organizeaza pe toata perioada lunii martie. In cadrul acestui eveniment eu ofer spre exemplu sedinte gratuite de psihoterapie. Vei gasi acolo si alte daruri pe care noi le punem la dispozitia celor interesati. Mult succes!

Ai demonstrat ca esti capabila de a infrunta greutatile vietii,ai reusit s-o iei de la inceput in alt oras si sa faci doua facultati prin fortele propii,ai capacitatea de a rezolva problemele vietii, important este sa ai mereu incredere in tine,respect ptr.tine,ptr.viata care este un miracol………”Fara rau n-am sti ce este bun,binele………..”………..Alege binele caci sti ce este raul,alege sa traiesti, sa fi fericita nu sa suferi,alege ceea ce-ti face viata mai senina………

Apeleaza la unpsiholog sau psihoterapeut. Vei intelege ce se intampla cu tine si vei putea gasi un alt drum in viata.

Invata in primul rand sa te respecti pe tine,sa te apreciezi renuntand definitiv la aceasta persoana care pur si simplu iti face rau, te face sa te simti inferioara.Daca te-ar mai fi iubit nu s-ar fi purtat niciodata asa cu tine. Accepta ca esti o femeie care merita tot ce este mai bun pe lume,o femeie care merita sa fie iubita,iar viata ta nu trebuie sa se limiteze la aceasta persoana care te subestimeaza si care te face sa te simti un nimeni. AI DREPTUL LA O VIATA FRUMOASA !

buna, prietenul sa isi gaseasca alta prietena..daca acum te jigneste mai tarziu ce va fi??? iesi la plimbare in parc, cu colegi de la facultate…nu-mi zi ca nu reusesti sa te imprietenesti cu cineva ca nu te cred….la plafar sunt niste pastilute pe baza de plante ce se numesc destress forte…sunt plante si nu-ti fac rau…te poop

Mesaj:
Buna ziua.
am 33 de ani si nu stiu ce sa in tampla cu mine sant jucator de ji de norocur si stiu ca nu e bine dar cred ca deja am devenit dependent de ele nu ma mai pot in fie care zi ma gandesc la ele am in cercat sa nu ma mai joc am fost plecat din ro si nu am mai jucat la pacanele un an de zile in schimb ma jucam la lozuri si la pariuri de fotbal de cand am revenit in romania in fie care zi mam jucat si nu ma mai pot nici controla cand merg sa ma joc pot sa si castig din primi bani care ii joc si tot nu plec de acolo pana nu raman fara bani… datim si mie vro ideie cum sa scap de ele am avut si tendinte de sinucidere sau pru si simplu am vrut sa imi vand rinichi sa fac rost de bani sa merg sa ma joc:( nu mai stiu ce e cu mine

Va recomand sa urmati un proces terapeutic cu un psihoterapeut care are experienta cu acest tip de problema. SUCCES!!!

doar vointa ta si un specialist psihoterapeut ar mai fi “o solutie”…

Încearcă nişte niacină plus alte câteva suplimente importante şi cel mai probabil vei evolua mult mai bine după doar câteva zile de administrare. De ex. cele de aici http://tinyurl.com/q7lsusw Ideea este că Naltrexonul (un antagonist de opioizi) a fost folosit cu succes în dependenţa de jocuri de noroc. În concluzie poţi aborda problema ta ca orice altă condiţie asociată cu excesul de opioizi.

Tot din acelaşi motivi ar trebui să eviţi strict alcoolul şi chiar cerealele şi lactatele http://wp.me/p48646-a

stimate domn, felicitari ca ati facut primul pas si ca ne-ati scris! dependenta de jocuri de noroc este o problema serioasa, pt care aveti nevoie de sprijin specializat, adica de un psiholog/psihoterapeut specializat pe problema dependentelor, eventual sa fiti indrumat sa va alaturati unui grup de terapie pe aceasta problema. in functie de orasul/localitatea in care sunteti, puteti cauta ajutor. puteti gasi aici resurse si marturii http://iubescungambler.blogspot.com.es/2013/06/informatii-utile.html curaj!!

CITEZ: “Vreau sa subliniez inca o data, ca jocul de noroc e o boala incurabila, care poate fi stopata, dar nu tratata definitiv.”Blogul dinainte poate că are şi informaţii valoroase, dar fraza asta e doar o afirmaţie gratuită, nu aduce nimic nou, şi nu rezolvă ceva fundamental. Doar te bagă şi mai mult în ceaţă La 20 de ani eram dependent de poker electronic. Amanetam aurul din casă, eram dator vândut la toţi prietenii. Am câştigat şi pierdut 150 de mii în aceeaşi zi (am ajuns la ultima carte de două ori – 100 şi 50 de mii). În ziua aceea am luat chiar şi 10 Extraveral dintr-un foc, dar am supravieţuit. Cu greu am scăpat de problema asta în câţiva ani.

De curiozitate am făcut din nou o încercare după 13 ani, când deja eram departe de familie în Bucureşti. Emoţia nu a mai apărut, nu am mai fost luat de val. Pur şi simplu m-am oprit după 10 jocuri, ajunsesem la 60 de mii, de la 20 de mii suma de pornire. Abia câţiva ani mai târziu am înţeles că o forţă nevăzută mă dirija fără să îmi dau seama De fapt nu există liber arbitru !

La fel cum ţi-ar pune cineva un drog în băutură şi acţionezi făra voia ta, există excesul de cupru care la fel ca substanţele interzise influenţeaza eliberarea dopaminei, sau un deficit de niacină care te poate face să pierzi controlul. Pe scurt: http://wp.me/p48646-Mr Citiţi şi comentariile !

Jocurile de noroc sunt facute sa te jupoaie de bani lasandu-ti iluzia ca ai putea sa te imbogatesti. Data viitoare cand te duci sa joci, ia-ti cati mai multi bani la tine ca sa ai ce pierde. Poti sa iti vinzi si inima si ficatul, chiar si ochii… fii sigur ca vei pierde in continuare…

Remus Sandu , tin sa te contrazic : jocul de noroc, este o adictie, SI NU ESTE O BOALA INCURABILA, la fel ca dependenta de alcool, droguri, etc.. toate sunt adictii, si TOATE SUNT TRATABILE !

Pai dacă citți mai atent suntem de acord… Acum chiar nu mai am nicio atracție apropo de ‘păcănele’ În cazul meu dieta a fost factorul decisiv.

Am citit atent, ati modificat comentariul, ieri scria ca “jocul de noroc e o boala incurabila, care nu poate fi tratata ” ! oricum ma bucur ca sunteti de acord ca poate fi tratata, si oricum ca orice adictie exsta posibilitatea unei decaderi..

Abia acum am încercat un demo și am pus ‘CITEZ’ înainte acel text. Iar Fb-ul menționează acum și Edited, tocmai fiindcă mesajul a fost editat.

)

ai observat ca astia cu jocurile astea au o multime de magazine deschise acum??? pe unde te duci vezi numai bet bet bet si jocuri de noroc… de ce crezi?? nu zic ca esti naiv…ai fost prins in jocul lor….ia fa un calcul cati bani ai bagat si cati ai castigat?? cine iese pe plus??? data viitoare cand iti mai vine sa mergi acolo banii aia ia ceva parintilor tai o floare sau copiilor daca ai…nu te gandi sa vinzi organe de acum…cine ti le va da inapoi????? vei mai putea munci fara ele??