Mesaj:
Buna, ma numesc Octavia,am si eu o problema mi foarte frica de accidentele de tren, ma sperie ingrozitor. Bunica, mama si prietenul meu era sa o pateasca.. Am cosmaruri noaptea, ma gandesc intruna ca cineva drag poate pati ceva.
Ce inseamna asta?sunt paranoica?am nevoie de tratament?nu stiu ce sa fac ma gandesc obsesiv, ma ingrozesc gandurile si cosmarurile.

descrierea dumneavoastra poate corespunde unei fobii, anxietate generalizata sau unei tulburari de panica, dar va rog sa nu interpretati aceste cuvinte literalmente. Adresativa unui psiholog sau psihoterapeut (va recomand terapie cognitiv comportamentala). Pentru un raspuns concret si cert apelati la un specialist, pentru ca este nevoie de mai multe informatii. Ceea ce descrieti dumneavoastra sunt aspectele care va supara, va creeaza discomfort. Puteti gasi date de contac ale unor specialisti si pe acest site.

pare a fi o fobie; este de asemenea un sentiment normal, frica de moarte, chiar daca nu este pt propia viata. Ma gandesc psihoterapia v-ar ajuta sa dobanditi uneltele necesare acestei parti a dvs. Succes!

Buna Octavia. Este vorba de fobie, nu-ti face griji. Cam toata lumea are o fobie macar o data-n viata. Din experienta mea, uneori poate fi suficienta chiar si o singura sedinta de programare neuro-lingvistica (e un tip de terapie, practic o sedinta de consiliere/coaching), alteori terapia dureaza mai mult, depinde de om. Fa-ti curaj si contacteaza pe oricare dintre noi, terapeutii care dau raspunsuri aici, pe site, sau un terapeut care ti-e recomandat. Scapa de ea cu cateva sedinte de terapie. Numai bine!

Dragă Octavia, este într-adevăr necesar să consulţi un specialist pentru a descoperi care sunt cauzele temerilor tale. Este important să te încurajezi singură şi poţi face asta analizând în viaţa celor din jurul tău care este frecvenţa accidentelor de tren sau a oricăror alte catastrofe. Desigur, viaţa este fragilă şi nu ne garantează nimeni că vom trăi veşnic, dar alungă-ţi gândurile astea, gândul generează teama.

Va pot recomanda un psiholog bun care va poate ajuta.Recomand deoarece si pe mine ma ajutat cu frica de cutremure.Conatctati-ma pentru detalii.

Octavia imaginatia ta “naste” fobie… cauta sa iti incarci gindurile cu ceva frumos si nu uita… trenul nu are cum sa ajunga sa dea peste patul tau

Mesaj:
Buna ziua!Ma numesc Andreea si am 21 ani. Sunt casatorita de 2 ani. In urma cu 3 luni am vazut o conversatie intre sotul meu si o fata.. sotul era la servici si o invita pe acea fata la el..l-am sunat si mi-a zis ca nu are nimic cu ea, ca a fost doar o gluma pe care un coleg l-a pus sa o faca. Problema este ca de atunci am devenit foarte geloasa si nu mai am incredere in el..mi se pare suspect orice face..ii contolez mereu telefonul si facebook-ul..ii aduc mereu aminte de ce a facut si ne certam foarte des din proatii..de atunci ma supar foarte repede pe el din orice peostie..el imi jura k nu s-a intamplat nimic intre el si acea fata si incerc sa il cred dar daca e adevarat ca a fost doar o gluma ma deranjeza gestul pe care l-a facut pt ca eu consider ca un barbat care isi iubeste sotia si nu vrea pe altcineva nu face astfel de glume. Recent am gasit niste mesaje de la acel coleg in care il chema in club si vorbeau despre niste fete. El zice ca ma iubeste doar pe mine si ca nu vrea sa ma piarda dar nu mai pot avea incredere in el si mi-e frica ca o sa il indepartez de mine. Nu mai am incredere nici in mine..mereu cred ca el isi doreste altceva..eu sunt mai timida,sunt sensibila si plang din orice..lui ii place sa se distreze sa mearga in cluburi iar mie nu imi plac cluburile..nu stiu sa ma distrez..as vrea sa fiu si eu ca si el sa fiu mai indrazeata sa stiu sa ma distrez..As vrea sa stiu cum pot sa scap de gelozie pt ca mi-e frica ca intr-o zi o sa se sature de suspiciunile mele si o sa ne despartim..as vrea sa am mai multa incredere in mine sa fiu mai descurcareata..De multe ori mi-e rusine de mine ca desi am 21 de ani arat ca de 17 si ma simt prost cand lumea imi spune asta..am uitat sa specific ca avem si un baietel de 3 luni..Va rog sa ma ajuta-ti sa imi spuneti ce pot sa fac sa am incredere in mine si sa nu mai fiu suspicioasa in privinta sotului. Va multumesc!

Iubireaa………….” daca vedeți o floare frumoasa in splendoarea ei……care sta pe marginea unui colț de pământ langa casa sau bloc, ne repezim sa o luam cu noi acasa Îmbatati de mirosul si lookul ei “. Atunci cand facem lucrul asta…….se numește “posesie” si aia nu e iubire. Iubirea este pura si trebuie lăsată asa cum este ea. Daca o condiționam si imediat manipulam, aia nu mai e iubire, pt ca o reducem intr-un obiect ( bărbatul acela esta soțul “MEU” ) . Poate asa a fost mai bine sa se întâmple, sa vedeți Conversația aceea. Tot raul spre bine : )

Cereti sprijinul unui psiholog intr-o discutie,, fata in fata”. Nu lasa-ti aceasta problema a dumneavoastra sa se aprofundeze. Specialistul va poate indruma pasii spre a va gasi raspunsul dorit. Succes !

vedeti ca pare a fi o ‘coincidenta’ foarte interesanta intre nasterea copilului si ‘conversatiile’ sotului. Mergeti la un psiholog care sa va clarifice cum este cu perioada post-partum in care sunteti oricum plina de hormoni, totul este amplificat, copilul plange, etc. Succes!

Buna Andreea. Esti intr-o perioada foarte delicata acum, dupa nastere, si ai nevoie de ajutor. Reactia sotului e tipica barbatilor care nu se prea implica in ingrijirea copilului. Este cumva in totalitate sarcina ta sau te ajuta si el cand este acasa? Daca il “menajezi”, tinandu-l departe de efortul si grijile inerente cresterii unui bebelus, nu-i faci niciun serviciu, iar tie si copilului nici atat. Trebuie refacuta conexiunea intre voi doi, iar legatura cu copilul trebuie intarita. Ai grija la influentele externe (uneori sunt mai mult daunatoare decat benefice). Revino la un echilibru emotional si apoi actioneaza spre binele relatiei si al copilului vostru. Daca ai nevoie de sprijin efectiv, fa-ti timp pentru cateva sedinte de terapie, ca sa te eliberezi emotional si sa-ti planifici viata asa cum ti-o doresti. Numai bine!

Draga mea, esti proaspata mamica iar in aceasta perioada este necesar sa regasesti echilibrul corpului tau si al gandurilor tale. Adreseaza-te unui psiholog/psihoterapeut si cauta sa restabilesti increderea in tine pentru a reusi sa ai din nou incredere in sotul tau. Daca idea de a vorbi cu un specialist te face sa te incrunti, nu te speria, psihologul nu este nici magician, nici ghicitor. Este un om obisnuit, inzestrat cu abilitati in a-i sprijini pe alti oameni obisnuiti sa-si regaseasca resursele interioare. Iti doresc din suflet mult succes!

Dragă Andreea, vreau să adaug şi eu câteva gânduri pentru tine, pe lângă cele ale colegilor mei. Perioada de după naştere afectează serios relaţia de cuplu şi calitatea relaţiei ţine foarte mult de maturitatea celor doi. Este foarte important să-ţi iei timp pentru voi doi şi să restabiliţi cumva echilibrul relaţiei. După venirea copilului, voi rămâneţi în continuare bărbat şi femeie şi nu doar părinţi. Cu gelozia este într-adevăr de lucru şi te poate ajuta un specialist. Până atunci însă, priveşte-te pe tine cu încredere şi luptă-te cu gândurile generatoare de gelozie. Nu uita, gelozia ta îl îndepărtează categoric. Mai bine aranjează ca altcineva să rămână cu bebeluşul câteva ore pe săptămână şi petreceţi timpul acesta doar voi doi. Fii drăgăstoasă, amabilă, fă-te frumoasă şi dorită de soţul tău, asta îl va atrage mai mult decât critica şi gelozia. Succes!

Andreea, problema e la tine si nu la el… ca ti-a spus despre ce a fost vorba sa stii ca e un lucru mare… multi nu spun nimic si trec direct “la treaba”… daca vei crede ca verificindu-l il vei tine din scurt – sa stii ca te inseli singura… nici dragostea si nici gelozia nu pot fi “ingradite”…

Mesaj:
baiatul meu in varsta de 25 ani de cand si-a pierdut tatal (2 luni) imi spune ca nu mai este fericit
- are studi superioare, are prieteni, nu are prietena
- este gestionar de 3 saptamani si nu ii place dar nu are incotro ca nu avem cum sa ne descurcam ,vine si doarme si plange
- i-am spus sa mergem la psiholog, nu vrea

mai lasati-l cateva luni. Pana la 6 luni este perioada de doliu. daca dupa aceasta perioada nu se imbunatateste starea lui, atunci apelati la specialist

Depinde de noi unde alegem sa ne punem atentia. Ca mama, ai doua daruri foarte frumoase pe care e util sa le folosesti. Intuitia si Iubirea de mama. Adica daca simti sa comunici ceva cu el, intr-un moment, sa o faci. Daca simti sa il lasi in pace, il lasi in pace. Fii cu atentia la momentul prezent si ai sa fii inspirata ce si cum sa comunici cu el. Ca sa fie fericit fiecare ar trebui sa puna atentia, sa ase implice in ce ii place cel mai mult. Adica sa isi foloseasca gandurile, sentimentele si cuvintele in a exprima cea mai mare pasiune. Cea mai mare, nu alt ceva. Atunci va fii nu doar fericit, ci si implinit. Pt ca ajunge la maximul lui potential. Te mai poti folosi de imbratisari, mangaieri, atingeri, zambete….adica sa cresti frumosul din el. Iti va zambi si el….orice om are nevoie sa fie privit, apreciat, atins….

Stimata doamna, in primul rand, condoleante. Imi pare rau pentru pierderea suferita. In al doilea rand, din felul in care scrieti am senzatia ca refuzati sa suferiti acum, incercand sa fiti tare pentru fiul Dvs. Amandoi aveti nevoie de ajutor. Aveti de ales intre a alege sa suferiti impreuna cu fiul Dvs., aratandu-va vulnerabilitatea, sau sa discutati fiecare dintre dumneavoastra, separat, cu un terapeut (aveti de ales intre atatia terapeuti buni care scriu aici pe site). Terapeutul lucreaza cu alte mijloace decat psihologul. De exemplu: sesiunile de programare neuro-lingvistica sunt sesiuni de consiliere in care omul practic isi reformuleaza tiparele mentale si de vorbire, ajungand ca, prin eliminare, repetitie si autosugestie, sa isi schimbe viata. Terapia de eliberare emotionala ne scapa de incarcatura emotionala care insoteste momentele importante din viata noastra, prin activare verbala la nivel constient si prin activarea anumitor centri energetici. Oricare ar fi alegerea lui sau a dvs., cautati ajutor. Durerea aceasta negestionata corect poate duce la o depresie periculoasa. Numai bine!

Da, are nevoie de dvs lângă el, are nevoie să ştie că mai sunt persoane pentru care merită să trăiască frumos. Este foarte important să vorbească despre stările lui iar dvs îl puteţi ajuta să-şi ducă zilnic durerea, doar ascultându-l. Se pare că sunt mai multe motive de tensiune în viaţa lui: dispariţia tatălui, o slujbă solocitantă, lipsa unei prietene. Pentru moment, focalizaţi-vă pe suferinţa provocată de dispariţia tatălui.

buna ziua. o intrebare am… legata de mama mea in varsta de 59 ani fara antecedente medicale pana acum 2 ani…ar e dureri mari de sold, a fost acum o saptamana si jumatate la un medic reumatolog, si a facut ecografie musculoscheletala, diagnosticul este coxatroza moderata. iar tratamentul este cu arcoxia 9oo.10 zile, donna 1plic pe zi 20 de zile, fizioterapeut periodic 1-2 ori pe an si administrarea de preparate cu acid hialuronic anual. arcoxia nu mai ia mama mea deoarece a avut dureri mari in piept de la ele, pentru ca am citit reactiile adverse. va rog din suflet sa-mi spuneti si dumneavoastra cam ce avem de facut… si ce pot face pentru ea… multumesc mult.

Mesaj:
buna. am 37 de ani, si de o saptamana am inceput serviciul, am fost in postnatal, si am o stare de neliniste la serviciu, imi fac griji pt. copil, mai ales ca a si racit. sunt agitata m-am certat si cu sotul, l-am acuzat ca nu l-a protejat pe cel mic, nu pot sa ma linistesc, imi vine sa plng din orice sunt f. nervoasa nu stiu cum pot sa trec peste acesta situatie, simt ca daca copilul ar fi langa mine tot timpul m-ar mai linisti putin.

Buna. Esti o mama buna, e normal sa iti faci grija pentru copil. Dragostea ta pentru copil nu se va schimba cu timpul, dar reactiile tale da, iti garantez. Te-ar ajuta mult sa-ti gestionezi reactiile prezente, dar ai nevoie de ajutor. Acum suferi dupa ruptura de copil, chiar daca nu faci decat sa urmezi tiparul clasic de reintegrare in munca. Apeleaza la un terapeut, ai grija de tine intai de toate, altfel nu vei putea sa-ti ajuti copilul asa cum iti doresti. Inca o data: treci printr-o faza absolut normala, extrem de des intalnita. Din pacate putini inteleg exact ce se intampla in sufletul mamei in aceste momente si tind sa critice exagerat sau sa reduca la zero importanta unui asemenea proces. Ai incredere ca ai toata intelepciunea si puterea sa treci si prin asta (doar ai trecut prin atatea si uite, esti ok!), dar imparte greutatea momentului cu un terapeut, cineva care poate sa te ajute cu adevarat, fara a emite judecati de valoare. Numai bine!

exista si alternativa anxioliticelor usoare, in rest autocontrol si rationalizare, avand in vedere ca vorbim despre stari emotionale (irationale). Succes

este firesc ca o mama sa fie ingrijorata pentru copilul ei. Cand aceasta ingrijorare depaseste un prag, ea poate devenii disfunctionala. Copilul nu poate sta in permanenta langa tine, este doar o credinta de a ta, credinta care pe termen lung te va incurca si mai rau. Faptul ca plangi repede si esti foarte nervoasa este un indice de iritabilitate. Pe langa alternativa medicamentoasa eu iti sugerez sa contactezi un psiholog, macar pentru un nr limitat de sedinte.

Dragă mamă, se pare că ai tendinţa de a lega binele copilului de prezenţa ta lângă el şi nu-i adevărat. Copilul se poate îmbolnăvi sau se poate răni şi dacă rămâi tu lângă el. Da, aşa cum ţi-au spus deja colegii mei, ai nevoie de raţiune şi nu doar de emoţii: raţiunea te va ajuta să îndepărtezi gândul că doar tu poţi oferi siguranţă copilului. În plus, îl răneşti inutil pe soţul tău şi deteriorezi relaţia de cuplu. Şi nu uita, în universul acesta Cineva veghează asupra noastră mai mult decât bănuim noi. Crezi că poţi împiedica destinul? Fiecare are un destin iar tu nu cunoşti destinul copilului tău. În viaţă însă, plecăm de la premisa că avem toate şansele să trăim mulţi ani, şi să ne fie bine. N-are nici un rost, nu ajută şi nu schimbă în bine gândul că ne-ar putea fi rău, nouă sau copiilor noştri. Da, răul există, boala există şi fac parte din viaţă. Noi luăm măsuri de siguranţă pentru a rămâne sănătoşi însă nu face din asta un scop în sine pentru că atunci nu ne mai putem bucura de viaţa care ne este dată.

Mesaj:
Sincer sa fiu nu am doar o intrebare,simt ca deja nu ma mai cunosc pe mine insumi.Am avut parte de multe dezamagiri in dragoste,in familie si in societate.Am ajuns sa ma inchid,sa ma izolez de lume…am ajuns sa-mi doresc socializare,dar sa-mi fie teama de ea.Pe zi ce trece ma simt din ce in ce mai nesigur,mi-e frica sa cunosc oameni,mi-e frica sa am o relatie de lunga durata deoarece nu vreau sa ranesc in jur prin incertitudiniile mele.In acest caz,intrebarea mea ar fi:”Ce as putea sa fac in cazul asta?”.

Parerea mea este ca, mai intai, ar fi de dorit sa te intorci putin asupra ta, sa incerci sa vezi ce anume din tine, din propria fiinta a permis sa se ajunga aici, ce anume crezi ca ii determina pe cei din jurul tau sa aiba o anumita atitudine vis-a-vis de tine. Niciodata cei din jur nu au o atitudine fara motiv, lumea este ca o oglinda care-ti raspunde. Daca crezi ca ai putea, ar merita sa ai niste discutii deschise cu cateva persoane, in care sa le intrebi pur si simplu cum te vad ele pe tine. Ar fi un inceput. Daca ai avut dezamagiri pe toate planurile si cu toata lumea, inseamna ca ai de lucrat la tine, e cazul sa evoluezi, sa te maturizezi. Este firesc ca nu toata lumea poate sa te placa, dar cred ca exista si persoane cu care ai putea avea relatii firesti, sanatoase daca ai schimba la tine ceea ce trebuie schimbat. Recomand dezvoltare personala. Succes!

sa iti infrunti fricile cum iti este mai ok/tolerabil/etc dar in acelasi timp sa iesi cate putin din ‘zona de confort’. Succes!

Sincer, cred ca ai nevoie de un antrenament pentru viata. In momente de restriste tindem sa reactionam in modul care ne ajuta cel mai mult sa ne pastram mintile. Acum tu gasesti ceva confort in ruperea de societate si cauti raspunsul in tine. E o etapa din care ai putea sa castigi enorm pe termen lung. Introspectia iti va intari conexiunea cu tine insuti. Pe de alta parte, suntem fiinte sociale, nu existam cu adevarat in solitudine (ma poti contrazice cu un exemplu extrem: sihastrii, dar nu uita ca si ei au un partener divin). Ideea pe care vreau sa ti-o transmit, de fapt, este: antrenamentul pentru viata te pregateste pentru orice ti-ar aduce viata. Un echilibru emotional cat de cat, un stil de viata stil kaizen… un pic din toate, bune si rele, practicate zilnic te trec cu bine prin viata, pentru ca… toate acestea sunt viata, de fapt. Numai bine!

Sufletul omului este uşor de rănit şi greu de vindecat: cu siguranţă ai şi tu rănile tale care cer tratament şi vindecare. Ai nevoie de un terapeut, ai nevoie să descoperi sursa ta de durere şi neîmpliniri, apoi să tratezi şi să vindeci sufletul. Ce poţi face singur? Aproape nimic, altfel n-ai fi ajuns aici. Te pot ajuta însă familia, prietenii, un terapeut. Nu încerca să duci singur povara, de cele mai multe ori este prea grea.

Mesaj:
Bun gasit!
Am ajuns inatmplator pe acest site si ma bucur ca exista un loc unde pot vorbi cu cineva. Cand vezi ca nimic nu-ti iese ajungi sa-ti pierzi increderea in tine!
Fiind intr-o perioada mai lejera profesional vorbind si simtindu-ma singura (divortata, un copil major) mi-am facut cont pe un site in speranta de a mai socializa sau chiar mai mult. Surpriza, initial placuta a fost sa discut in anonimat cu un barbat, paream incantati si am schimbat repede poze. Nu sunt o frumusete dar sunt o femeie ingrijita, educata, ma ocup de mine. Dar nu sunt fotomodel de revista sau actrita de telenovela. Barbatul s-a dovedit un fost coleg de facultate, putin mai mare, dar genul absolvent sef de promotie liceu, fac, studii in strainatate apoi. Super realizat profesional. Si-a amintit repede de mine pentru ca si in anii studentiei ma abordase o data. Ce minunat imi parea totul, locuim aproape, ambii singuri, el a propus sa iesim. Desi mi-a parut mai rezervat dupa ce a vazut cine eram. In anonimat era volubil, era gata sa mergem oriunde…etc…Si ne-am revazut dupa aproape 30 de ani! Nu era genul care sa ma atraga fizic dar avea aura aia de “geniu”, uite ce mindra sunt ca merg linga “x”! Ne-am plimbat, am povestit, am facut multi pasi impreuna. A parut usor iritat sa-mi vorbeasca de fosta sotie, m-au mirat putinele cuvinte urate la adresa ei apoi m-a rugat sa schimbam subiectul. M-a condus pina aproape de casa si mi-a spus “tinem legatura”.Mi-a repetat mereu ca e singur, ca i-ar place sa faca multe lucruri dar e singur.
Apoi am avut un usor schimb de mesaje si apoi…tacere. Nu a mai dat un semn insa pe site-ul cu pricina e nelipsit.
Stiu, daca cineva nu te suna, nu te cauta clar nu e interesat. Totusi la doua saptamini i-am lasat eu un mesaj in spirit de gluma”intalnirea noastra a fost un …dezastru! Se mai intampla”, mi-a raspuns scurt, civilizat urandu-mi sarbatori fericite si…mai vorbim!
Stiu ca nu poti fi placut pentru oricine dar intamplarea aceasta m-a facut sa-mi pierd complet increderea in mine. De unde acum o luna ma vedeam cu alti ochi acum ma vad…urata. Parca sunt ultima femeie din lumea asta. M-a facut sa ma simt prost. Nu stiu de ce m-a marcat atat de mult o simpla intalnire. Asteptarile mele au fost prea mari, ma bucuram sincer ca l-am reintalnit…aveam ceva comun, nu-mi parea un strain. De ce sunt oamenii atat de superficiali?!

Faptul ca ai trecunt prin aceasta intmplare, nu te face mai urata. Asteptarile tale fata de persoana respectiva, probabil au fost nerealiste, asta nu inseamna sa ti pierzi increderea in tine. Fericirea noastra nu depinde de altii

“Nu era genul care sa ma atraga fizic dar avea aura aia de “geniu”, uite ce mindra sunt ca merg linga “x”!” Aceste cateva cuvinte spun f multe despre dv. Ar fi de dorit sa fiti mandra de propria dv persoana, sa mergeti cu capul sus indiferent de cine ar fi sau nu langa dv. Nimeni in lumea asta, nicio alta persoana nu va da valoare dv. Se pare ca sunteti dispusa sa faceti compromisuri, deoarece va lipseste stima de sine, in crederea. “Stiu ca nu poti fi placut pentru oricine dar intamplarea aceasta m-a facut sa-mi pierd complet increderea in mine. De unde acum o luna ma vedeam cu alti ochi acum ma vad…urata. Parca sunt ultima femeie din lumea asta.” De ce parca sunteti ultima femeie din lumea asta? Pt ca v-a refuzat un oarecare, pe care l-ati reintalnit dupa 30 de ani si cu care nici macar nu va potriviti, pt ca asa reiese de aici?! Pt ca unul care vorbeste urat despre fosta si e iritat de acest subiect, nu v-a placut? Nu putem sa rezonam cu oricine, sa placem oricui, sa ne potrivim cu oricine… “Asteptarile mele au fost prea mari”. In viata cel mai bine este sa nu avem asteptari de la cei din jurul nostru, doar de la noi insine. Cu cat asteptarile sunt mai mari, cu atat dezamagirile sunt mai mari si ne influenteaza intr-un mod negativ. Va recomand dezvoltare personala.

este greu sa ne indragostim de sufletul cuiva la prima vedere…

Bun gasit! Ceea ce ne face fericiti pe moment ne implineste. Ceea ce ne face nefericiti ne imbogateste viata pe terment lung, asta daca stam sa analizam ce s-a intamplat si de ce. Din asta iesim cu mult mai castigati, pentru ca momentele acestea ne pregatesc pentru altele, mai importante, in care aceasta experienta ne va ajuta. Cauta raspunsul in tine, acolo il vei gasi, nu in ceilalti. Iubeste-te pe tine insati si dragostea ta ii va atinge si pe ceilalti. Indoieste-te de tine si ceilalti iti vor reflecta indoielile. Vorbeste cu un terapeut si reconecteaza-te cu tine insati. Numai bine!

Da, imaginea de sine a unei persoane, dacă este solidă, nu poate fi demolată de o singură întâlnire, cu o singură persoană şi aceea care nu ştie prea multe despre dvs. Căutaţi ceea ce era bun şi frumos până acum o lună. Întrebaţi-vă ce anume vă doriţi de la viaţă şi lucraţi cu răbdare la împlinirea acelor dorinţe. Oamenii nu sunt mai superficiali decât acum o lună dar, da, oamenii privesc întâi la ceea ce se vede, la imaginea pe care le-o transmitem noi. Fiecare om are un ideal propriu despre partenerul pe care şi-l doreşte. În cazul în care, la prima vedere idealul corespunde întrucâtva cu persoana întâlnită, merge mai departe, explorează mai adânc, în sufletul acelei persoane. Nu disperaţi, undeva, poate mai aproape decât bănuiţi, ar putea fi cel pe care-l aşteptaţi. Până atunci, îngrijiţi-vă să “fiţi văzută”, să lăsaţi ce ceea ce este bun şi frumos în dvs să ajungă la oameni.

Mesaj:
Buna ziua,
Inca din copilarie am avut o problema cu greutatea. Am trecut de la a fi foarte plinuta, la a fi mult prea slaba si invers…La inceputul fiecarui an ma ingras, reusesc sa slabesc 10 kg inspre vara, iar iarna pun la loc 15…acest lucru se intampla de cand ma stiu.(tin sa mentionez ca am fost atat anorexica, cat si bulimica) Nu tin minte sa fi avut vreodata un moment in care sa fiu multumita de cum arat si sa nu traiesc mereu cu grija kilogramelor. Am devenit o persoana foarte nesigura pe mine si foarte frustrata. Am zile in care mananc exagerat de mult (6-8 mese cu trei feluri de mancare si desert) si zile in care nu mananc nimic; nu pot ajunge la un echilibru in ceea ce priveste alimentatia. In zilele in care mananc peste masura, refuz sa ies din casa, sau sa vorbesc cu alte persoane…s-a intamplat sa nu ies cu lunile, deoarece mancam zilnic exagerat de mult.
Am renuntat la servici din aceasta cauza. Pe langa servici, am renuntat si la ideea de a avea un partener (tin sa mentionez ca nu am mai avut o relatie de doi ani).
Am 25 de ani si ma simt urata, scarboasa, inutila…simt ca viata trece pe langa mine, iar de multe ori nu vad dincolo de aceasta problema.
Cum as putea rezolva aceasta situatie?

Iti recomand psihoterapie. Este nevoie sa rezolvi problemele care exista dedesubtul acestor manifestari, sa gasesti cauza, sa te descoperi, sa te vindeci, sa te reinventezi si sa devii persoana care e firesc sa fii.

la fel, recomand psihoterapie. Sunt sigur ca exista o solutie la problema ta dar ce inteleg si am senzatia este ca ai nevoie de ajutor, ca momentan nu poti singura, ceea ce nu inseamna ca nu o sa poti si in viitor. Succes, se poate!

“Am 25 de ani si ma simt urata, scarboasa, inutila…simt ca viata trece pe langa mine, iar de multe ori nu vad dincolo de aceasta problema.” – daca aveati 125 de ani, altele erau socotelile… Aici Si Acum nu vorbim de dereglari de nutritie, ci de dereglari de “vointa” si va cam bateti joc de trupul dumneavoastra… asa cum au spus si ceilalti colegi, “deranjul e sus la mansarda” si acolo trebuie lucrat – succes.

Draga mea, spui ca “s-a intamplat sa nu ies cu lunile, deoarece mancam zilnic exagerat de mult”. Ce-ai zice daca ti-as spune ca mancai exagerat de mult ca sa nu iesi cu lunile? Nu stiu daca am dreptate, e mult de discutat, mai ales avand in vedere perioada foarte mare de timp in care acest tipar nociv s-a manifestat. Din punctul meu de vedere nu fluctuatiile de greutate sunt problema, ci aparentele ei efecte, iar cauzalitatea o vad inversa. Multa lume alege sa se pedepseasca fizic pentru a evita greutatea de nesuportat a unei vieti sociale. Cauta ajutor. Ai aici, pe site, o multime de specialisti de exceptie. Investeste in sedinte de terapie. Numai bine!

S-ar putea să resimţiţi şi efectele unui “exces de endorfine”. Cum ar fi când nu te mai opreşti din mâncat (sau dimpotrivă, reduci foarte mult consumul şi devii anorexic), pentru că eşti îndrăgostit sau trăieşti o mare dramă / situaţie stresantă. Mai multe detalii aici: http://wp.me/p48646-jUPe de altă parte, sunt factori în dietă care pot influenţa comportamentul alimentar, de parcă a doua zi nu ai mai avea ce mânca http://wp.me/p48646-17w Endorfinele sunt înlocuite cu opioizi alimentari.

Apoi, creierul produce nişte leptine care comunică organismului că deja a fost acoperit necesarul caloric şi cel puţin pe moment nu mai este nevoie de nimic în plus. Citiţi şi ‘articole similare’ (primul articol). Iar lectinele alimentare din cereale şi eventual leguminoase provoacă rezistenţă la leptine –> cresc apetitul şi predispun în acest fel către obezitate sau alte boli.

Dragă domnişoară de 25 de ani! Începe prin a te accepta pe tine însăţi, aşa cum eşti: dacă nu te iubeşti TU, pe tine cea de azi, nu te vei iubi pe tine, cea de mâine, chiar dacă ai avea silueta Nicoletei Luciu. Împacă-te cu tine însăţi şi începe prin a te privi cu atenţie: trece pe o foaie toate calităţile tale, toate reuşitele tale, latura frumoasă a fizicului tău şi afişează-le pe uşa de la frigider. Dacă îţi este greu să le identifici, întreabă-ţi familia, prietenii, trebuie să fie cel puţin o persoană care să te ajute. Oamenii sunt iubiţi pentru calităţile lor mai mult decât pentru fizicul lor. Şi dacă tu nu te iubeşti pe tine, cum îi vei convinge pe alţii s-o facă? Ai nevoie de sprijin de specialitate, aşa cum au spus şi colegii mei. Şi nu uita: nici un om de pe lumea asta nu este “urât, scârbos, inutil”! Nu suntem perfecţi, da, dar niciodată nu suntem urâţi, scârboşi….. Încearcă să te vezi “cu ochi de dragoste” şi nu te mai pune singură la zid. Succes!

Mesaj:
Buna ziua
Ma numesc Ana, am 47 de ani si sunt din Timisoara. Ma adresez d-voastra, poate puteti sa-mi recomandati un remediu sau personal calificat in Timisoara pentru a ma ajuta.
In urma cu zece ani, in 2003 am observat un zgomot de fond in urechea dreapta care s-a dovedit a fi tinitus. Descrierea evolutiei bolii si a tratamentelor, a tomografiilor, audiogramelor, perindari de la specialisti ORL, neurologi si neurochirurgi si alti medici din timisoara in zece ani a fost fara succes. Deunazi am cumparat o carte care ofera variante de tratament pentru aceasta afectiune si prin hipnoterapie sau consult homeopatic pe langa altele. Sunt disperata pana la maxim deoarece mi-a acaparat toata existenta aceasta afectiune, nu mai imi gasesc linistea. Multumesc anticipat daca cititi acest mesaj, mai mult daca puteti sa ma si sfatuiti.
Cu drag
Ana Kovacs

Vă regăsiţi în comentariul de aici ? http://wp.me/p48646-1Gi Încercaţi ajustarea dietei cu alimente naturale şi cât mai puţin prelucrate. Asta ar putea fi un exemplu: http://www.cristianmargarit.ro/2011/02/dieta/cei-cinci-nu-zahar-cereale-uleiuri-soia-mezeluri

Buna ziua. Interventia mea se rezuma la o intrebare: ce eveniment important si traumatizant a avut loc in viata Dvs in acea perioada? Incercati sa va amintiti. Acest tinitus pare ca v-a ajutat sa scapati de ceva ce v-a marcat. Daca e asa, apelati la un terapeut EFT (terapie de eliberare emotionala) – suntem o multime si aici, pe site. Numai bine!

Mesaj:
buna am mare nevoie de ajutor..am avut o relatie de un an care a fost nu tocmai frumoasa..nu ma respecta,ma batea ma facea sa ma simt ultimul om..nici eu nu eram prea buna si eu aveam gura mare..dar in fine.. Mi-am gasit puterea sa pun stop..dar el acum dupa 2 luni in care la inceput venea sa ma bata..apoi ma teroriza..dupa 2 luni in care a stat cu altcineva(nimic nou..ca oricum ma insela)..el vine acum mereu si plange ca moare fara mine,,se umileste peste tot,plange in fata prietenilor sai ca ii este greu fara mine..in ciuda faptului ca este foarte orgolios.Spune ca si-a dat seama ca viata lui nu e buna fara mine si ca este dispus sa se schimbe pt mine..tinand cont de faptul ca el in toate relatiile a fost bataus si needucat..i-am explicat..dar el nu ma lasa sa traiesc linistita ma ameninta,apoi imi spune ca moare fara mine..imi este foarte mila de el..si imi e frica..nu stiu ce o sa fac..pt ca daca el o sa continue asa ori o sa ajung la nebuni ori o sa ma impac cu el.AJUTORRR

AI MARE NEVOIE DE PSIHOLOGGGGGG!!!!!!!!!!!!!! (iar daca te impaci eu recomand sa consulti un psihiatru)

Iti recomand cateva sedinte de psihoterapie, deoarece cred ca ai nevoie de suport terapeutic. Daca doresti ma poti contacta pe privat.

“dar el acum dupa 2 luni in care la inceput venea sa ma bata..apoi ma teroriza..” realizati ce scrieti, sau va placea sa fiti sala lui de “antrenamente”… ce trebuie facut? STOP acestui gen de relatie ca va fi un calvar… daca va tot terorizeaza anuntati politia… e posibil sa isi iasa din minti daca afla ca sinteti cu alt barbat intr-o relatie si in violenta lui sa se ajunga la “multa durere”… Nu are rost o astfel de relatie – sansa de-al scnimba ca si comportament e minima spre IMPOSIBIL…. Succes

Buna. Imi pare rau pentru ceea ce ti se intampla, insa consider ca te-ar ajuta mai mult daca nu ai arunca responsabilitatea alegerii nici catre “fostul”, nici catre cei de aici, care ar trebui sa-ti sara in “AJUTOR”, cum scrii tu cu majuscule (iti inteleg si respect disperarea, dar esti mai puternica decat crezi). Responsabilitatea iti apartine, si nu ma refer doar la decizia pe care o vei lua in legatura cu voi doi, dar mai ales la cata putere ii vei acorda in continuare asupra ta, asupra relatiei voastre. Daca spun ca responsabilitatea iti apartine nu inseamna ca trebuie sa preiei si toata greutatea, dimpotriva, cauta ajutor. E normal ca in situatii de stres maxim sa nu putem gasi solutii: doar suntem intr-o situatie de stres care, de cele mai multe ori, fie ne paralizeaza, ne face sa fugim de realitate sau ne mareste agresivitatea. Avem nevoie cu totii de un sfat, de cineva care sa ne pondereze reactiile, sa ne ajute sa gasim in noi raspunsul care sta sa iasa la suprafata. Numai bine!

Uite un dus rece domnisoara: LASA-L URGENT si vezi-ti de viata ta! Asta ca sa nu ajungi la psiholog si sa ai nevoie de mult mai multe sedinte de revenire decat consiliere online. Curaj si…mergi inainte!

Analizați situația și identificați-vă dorințele: vreau să fiu cu el? Vreau să duc o astfel de viață? Chiar se va schimba de dragul meu sau mă înșel singură? Dacă alegeți să rupeți definitiv relația, luați-vă măsuri de siguranță: evitați orice contact cu el, depuneți plângere la poliție, căutați-vă un protector (tata, fratele), să știe că nu sunteți singură în puterea lui. Frica este normală, îl cunoașteți, știți cum v-a tratat, știți de ce e în stare însă nu acționați pe fondul fricii, căutați-vă curaj, așa cum vi s-a spus deja. Suntem mai curajoși și mai puternici decât credem noi, așa că, mergeți mai departe în hotărârea dvs. Nu va muri, fiți sigură iar dacă o va face, este doar alegerea lui, nu sunteți responsabilă de faptele lui. Succes!

Domnisoara, pe langa dusul rece iti mai dau un sfat. Amenintarea este o fapta prevazuta in Codul Penal, fapta se cerceteaza la plangerea prealabila a partii vatamate, este oferita si posibilitatea retragerii acesteia. Din descrierea trairilor tale, faptele individului imbraca aspectele rezonabile care pot fi folosite in inceperea unei lucrari penale. Poarta-l putin si pe la politie poate isi revine. Aha, plus lovirea, alta fapta penala care se urmareste la plangerea prealabila a partii vatamate, in speta de fata tu fiind aia. Ai toata libertatea sa decizi cu privire la linistea viitorului tau.

din ce am inteles, in acest moment vorbesti mai mult din ipostaza de victima (adica in ce te-a transformat individul). El aparent are multe probleme si ar fi bine sa si le rezolve, singur! Ce poti face tu este sa mergi la cateva sedinte de psihoterapie pt a putea depasi aceasta situatie. In rest… apara-te… este dreptul tau legal si nu putem decat sa te incurajam sa ti-l exerciti. Succes!

O sa-ti adresez o intrebare: cand te simteai mai bine, atunci cand erai intr-o relatie cu el si traiai in teroare, nestiind cand ”vine urgia” peste tine sau acum, cand esti mai linistita si nu mai ai frica batailor si a crizelor lui de furie?

Au fost foarte multe situatii, cand asemenea barbati, intr-o criza de furie si-au ucis partenera in bataie sau au mutilat-o pe viata. Posibilul regret pentru fapta comisa nu reusit sa readuca la viata persoana sau sa repare handicapurile partenerei daca aceasta a scapat cu viata…
Acest barbat are probabil o tulburare de personalitate (psihopatie) si probabil ca nu-si va schimba vreodata comportamentul nici pentru tine, nici pentru alta femeie.
E important sa stii, ca de-a lungul timpului intre victima si agresor se creeaza o DEPENDENTA, de aceea iti este greu acum sa te desprinzi de el, continuand sa-ti fie mila. Ca sa reusesti sa te detasezi de el, trebuie sa iei o decizie ferma, pe care sa o mentii orice s-ar intampla (eventual si cu ajutorul unui psihoterapeut), si intre timp sa incerci sa te implici in diverse activitati care sa-ti demonstreze ca esti in stare sa faci lucruri pana la capat si care sa-ti distraga atentia de la „hartuiala” lui.
Daca nu, oricand te poti intoarce la el…dar sper sa nu apari la stiri…la rubricile de omoruri, batai, etc

Ei si, daca apare la stiri nu face altceva decat sa intareasca teoria predictiilor care se autoimplinesc, iar increderea in aceasta capacitate va creste exponential. Dar sa o lasam sa analizeze toate informatiile obtinute, iar decizia o va lua atunci cand va fi pregatita.