Buna ziua. Fetita mea cea mare de 5 ani mai nou viseaza urat de cateva zile in fiecare noapte fapt urmat de plans si dureri mari de burtica. Este un copil bun cuminte . Nu se uita la scene de violenta la tv numai la desene disney cu printese si vrajitoare . Intr-o seara ce am reusit sa aflu ce visa era un val mare de apa. Este cazul sa merg cu ea la psiholog sau sa o urmaresc. Precizez ca este un pic geloasa pe sora sa cateodata. Sm facut testul cu desenatul membrilor familiei si isi trece inclusiv sora. Mulțumesc.

In comunicarea cu copilul e important in primul rand sa-l asculti, sa discuti cu el atunci cand are acele vise, sa incerci sa intelegi ce a facut in timpul zilei si daca exista ceva ce ai putea corela cu visul respectiv. Sa-i explici atat ca intelegi cum se simte cat si de ce nu are motive sa se teama. Sa-i dati de inteles amandoi (e important sa fie implicat si tatal) ca ii sunteti aproape..prin tonul folosit, prin apropierea corporala. Uneori foloseste sa ii spuneti ca unul din personaje ei indragite are puteri magice si o poate apara de orice problema ar putea sa apara in timpul somnului…in plus nu uita de vizita la medic pentru durerile la burtica (incearca si iaurtul cu lactobacili, uneori ajuta)

Multumesc mult. Partea medicala in legatura cu burtica e testata deja.

Câteva idei pentru gestionarea geloziei între fraţi/surori, într-un articol scris de colega mea, Andreea, psihopedagog.
http://psihoterapiesihipnozaclinica.wordpress.com/2014/03/28/cum-gestionezi-gelozia-unui-copil-la-venirea-pe-lume-a-unui-fratesora/

Mesaj:
Buna ziua.
Din cauza unor probleme in familie, am ajuns sa acumulez frustrari care din pacate, imi deterioreaza relatia cu sotul meu.
Avem impreuna o fetita de un an iar din casatoria anterioara, sotul meu mai are o fetita in varsta de 5 ani, ce locuieste cu mama ei dar vine periodic la noi.
La inceputul relatiei noastre, am indragit fata, ea fiind motivul pentru care mi-am dorit copii dar lucrurile s-au schimbat in ultimul timp iar asta pentru ca copila, a deprins fata de mine, un comportament ce ma determina sa fiu drastica. Minte mult (a spus mamei ei acum 1 an ca am batut-o dar si bunicii in urma cu maxim o luna), ma ignora cand ii spun sa faca sau sa nu, are caracter duplicitar in prezenta tatalui ei. Cu toate ca varsta copilei este de doar 5 ani, mama ei considera ca trebuie sa-i explice de ce parintii ei s-au despartit, spunandu-i direct ca eu sunt respunzatoare, motiv ce cred ca a dus la indepartarea copilei de mine, dar si multe alte lucruri. Sotul meu, cu toate ca stie ca metodele mele de educare sunt eficiente iar regulile intr-o casa fac ca acasta sa devina un camin armonios, prefera sa nu le aplice in cazul fetei celei mari din teama respingerii acesteia. Stiu ca nu sunt absurda, vreau doar sa manance ce-i ofer la orele de masa (mama ei este in regim permanent iar copila refuza sa manance anumite mancaruri inclusiv paine seara), sa doarma atunci cand trebuie, sa nu intre in bucatarie cand se fumeaza, sa n-o ia pe sora ei in brate fortandu-si spatele, un program in fata televizorului…lucruri pe care le ignora cu desavarsire iar tatal ei ii motiveaza faptele, spunand ca asa face si la mama ei, iar toate aceastea ma transforma fara voie, in Lupul cel rau. Nu sunt de parere ca copilul sa aiba putere de decizie cu privire la viata lui pana la o varsta potrivita. Imi este teama ca in timp, aspectele negative ale comportamentului fetei mari, se vor rasfrange si asupra celei mici.
Ma simt obosita psihic de ceea ce mi se intampla si nu stiu cum as putea gestiona problema astfel incat sa pot avea o viata de familie linistita in care sa predomine intelegerea fara ca fosta sotie sa-si mai puna amprenta in familia mea. Nu de mult, relatia dintre sotul meu si fosta sotie, s-a imbunatatit intra-atat incat aceasta profita cerandu-i s-o ajute cu diverse comisioane, lucruri pe care nu le vad cu ochii buni.
Vis-a-vis de tot ce v-am scris, sotul meu nu se implica in nici un fel in ceea ce priveste intrigile fostei sotii, ba din contra, ca nu cumva aceasta sa intoarca copila impotriva lui, ii accepta rugamintile facandu-i anumite comisioane ori de cate ori ii sunt cerute. Nu se implica nici in educarea copilului, neavand nici o activitate atunci cand aceasta ne viziteaza, eu fiind direct implicata in grija lor, dar se irita considerand ca fac diferenta intre fete, fapte ce duc la adancirea frustrarilor mele.
Am adus in discutie o posibila programare la terapie de cuplu dar el nu accepta ideea.
Am rugamintea sa-mi oferiti parerea dumneavoastra de specialist in gestionarea problemei avute.

E adevarat, existenta unor reguli e deosebit de importanta intr-o familie…in acealasi timp e insa important ca aceste limitari sa fie intelese si agreate de toti cei implicati (nu impuse). Nu mai putin adevarat e faptul ca existenta unor reactii comportamentale contradictorii ale adultilor poate sa stimuleze comportamentul problematic al copilului. Astfel, existenta unor situatii in care pentru aceeasi problema comportamentala, mama (sau tatal etc) stabileste o sanctiune, in timp ce matusa (sau bunicul etc) transmite mesajul ca „nu e nimic grav, toţi copiii fac asta”, il face pe copil sa puna la indoiala credibilitatea adultilor si sa ‘profite’ de amandoi rand pe rand. In plus se poate ajunge cu usurinta la situatia etichetarii unui parinte ca fiind ‘bun’ sau ‘rau’ dupa cum spuneti si dvs. O buna educare a copilului se poate face doar in echipa. In cazul in care sotul dvs nu doreste in aceasta faza sa participe la sesiunile de psihoterapie, ati putea ca initial sa participati dvs si avand un exemplu sa accepte ulterior sa vina si dansul. Ce spuneti, ar exista sanse? Dr Rares Ignat – psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata familiala & profesionala

Mesaj:
Buna ziua,
Inca din copilarie am avut o problema cu greutatea. Am trecut de la a fi foarte plinuta, la a fi mult prea slaba si invers…La inceputul fiecarui an ma ingras, reusesc sa slabesc 10 kg inspre vara, iar iarna pun la loc 15…acest lucru se intampla de cand ma stiu.(tin sa mentionez ca am fost atat anorexica, cat si bulimica) Nu tin minte sa fi avut vreodata un moment in care sa fiu multumita de cum arat si sa nu traiesc mereu cu grija kilogramelor. Am devenit o persoana foarte nesigura pe mine si foarte frustrata. Am zile in care mananc exagerat de mult (6-8 mese cu trei feluri de mancare si desert) si zile in care nu mananc nimic; nu pot ajunge la un echilibru in ceea ce priveste alimentatia. In zilele in care mananc peste masura, refuz sa ies din casa, sau sa vorbesc cu alte persoane…s-a intamplat sa nu ies cu lunile, deoarece mancam zilnic exagerat de mult.
Am renuntat la servici din aceasta cauza. Pe langa servici, am renuntat si la ideea de a avea un partener (tin sa mentionez ca nu am mai avut o relatie de doi ani).
Am 25 de ani si ma simt urata, scarboasa, inutila…simt ca viata trece pe langa mine, iar de multe ori nu vad dincolo de aceasta problema.
Cum as putea rezolva aceasta situatie?

Cautati un terapeut pentru a intelege si schimba aceste tipare.Exista interventii specifice in acest sens.

exact asta voiam sa spun..

Buna ziua,trebuie sa ai vointa si incredere in suportul pe care ti-l ofera psihoterapeutul si un medic,fiindca in tulburarea de comportament alimentar sunt incriminati factori biologici,psihologici,familiali,sociali,evenimente stresante.Tulburarile de comportament alimentar pot cauza :modificari gastro-intestinale,reducerea densitatii osoase,depresii.Psihologul te va invata cum sa-ti monitorizezi comportamentul alimentar,controlul episoadelor,prevenirea recaderilor,etcDe asemenea iti va fi suport sa-ti identifici si sa-ti rezolvi problemele interpersonale .Pentru a avea eficienta terapia trebuie sa faci toate sedintele pe care le stabilesti cu terapeutul.

Mesaj:
Nepotelul meu de 4 ani face si acuma pipi in pat dar numai noaptea. Este un copil sanatos fara alte probleme de sanatate, fara probleme la nastere,dimpotriva.. f.istet pt. etatea care o are, pot sa spun ca de mic se intrevedea a fiind un copil precoce, cam neastimparat, este un copil energic poate umpic prea energic. In familie am mai avut un caz asemanator, copilul fratelui meu care a facut pipi pe el pina dupa virsta de 10 ani…va multumesc anticipat si astept raspunsul dv.

Va recomand sa apelati la ajutorul unui medic homeopat

pediatrul ce zice?

Buna ziua. Vedeti cam pe la ce ora din noapte face pipi in pat, si treziti-l cu ceva timp inainte si duceti-l la toaleta sa faca pipi. Astfel, dupa foarte putin timp se formeaza un reflex si nu va mai face pipi in pat. Daca copilul este sanatos, analizele au iesit bine, si medicamentele nu fac bine, incercati asta. Poate sa fie din cauza reflexului. Daca copilul e prea energic, foarte bine, inseamna ca e sanatos.

"Este un copil sanatos"… aici ceva lipseste… ori odihna de peste zi nu e sufiecienta si noaptea "doarme dus"…. ori simte cind vrea sa faca pipi, insa nu simte si nevoia sa se trezeasca stiind ca are pampers… ori e o problema din sfera urologiei unde un pediatru cu competente in urologie stie "deja secretul"…

Stimata doamna, va inteleg grija. Conteaza ce face copilul, dar mai mult conteaza cum reactioneaza adultii la ce se intampla. Stiti cum e: si ca adult e greu sa iti schimbi un obicei, daramite un copil, asta mai ales daca iti aduce anumite beneficii nevinovate (ma refer la grija, atentia adultilor si chiar la confortul momentan al actului in sine). Vorbim de un copilas insa, si momentul trebuie tratat cu delicatete si intelepciune. Daca, dupa ce eliminati orice lichid cu doua ore inainte de culcare (asta nu inseamna sa bea un litru odata inainte), inca mai face, pastrati obiceiul (nu va speriati, nu va suferi de sete daca se hidrateaza bine in timpul zilei) si treziti-va la doua ore dupa ce adoarme copilul, duceti-l la toaleta cat mai delicat cu putinta, sa nu-i speriati somnul, si faceti asta in fiecare seara. Va veni un moment in care nu va mai avea nevoie la toaleta in timpul noptii. E un efort pentru adulti, dar este calea cea mai sigura pentru instaurarea unui obicei sanatos. Evitati sa discutati (mai ales in prezenta copilului) despre aceasta problema, minimizandu-i importanta pana la zero – asta pentru a reduce stresul. Este esential sa nu cedati (de genul "iti dau apica macar in seara asta, sau macar o gurita") si va sfatuiesc sa transformati aceste momente intr-o rutina placuta si pentru copil (functioneaza excelent daca-i oferiti ocazia sa-si aleaga un colacel frumos de WC special pentru noapte, pe care sa-l "viziteze", si pe care nu are voie sa-l vada/foloseasca in timpul zilei). Daca si dupa instalarea acestei rutine problema persista, veniti dvs sau trimiteti parintii la o sesiune de coaching / terapie, ca sa sapam mai adanc si sa descoperim motivele. Numai bine!

Da, este important să înţelegeţi ce se petrece cu copilul: este posibil să caute atenţia şi afecţiunea familiei, somnul îi poate fi profund şi nu se trezeşte, poate fi obişnuiţa acelui pampers folosit vreme îndelungată datorită căruia copilul nu învaţă să-şi disciplineze corpul. Ţineţi cont de aceste utile sfaturi pe care le-aţi primit deja şi vedeţi ce poate să meargă……

Puneti medicul de familie sa verifice daca nu cumva are fimoza.

Stimata doamna, daca nepotelul dvs. a fost vazut deja de medicul de familie, si nu exista o conditie medicala generala care sa produca mictiunea pe timpul noptii,puteti lua in calcul si alte lucruri cum ar fi de exemplutulburarea de eliminare numita enurezis de tip nocturn, care apare destul de frecvent la copiii foarte energici. Cu atat mai mult cu cat in familia dvs. au mai fost asemenea cazuri. In foarte multe dintre cazuri, enurezisul trece de la sine in jurul varstei de 10-11 ani.Puteti merge la un psiholog care se ocupa mai ales de copii.Neli Pena psiholog clinician.

Mesaj:
Buna ziua!Va rog ajutati-ma si pe mine. Am o sora de 12 ani jumate pe care nu o mai putem (nici eu nici mama) intelege, ea sta cu mama. Ideea e ca nu ne mai asculta deloc, la scoala a inceput sa aiba rezultate deplorabile, nu o mai motiveaza nimic, minte foarte mult, se axeaza pe sport (face atletism si fotbal) si sta numai pe facebook continuu, posteaza tot felul de lucruri. Ea e mai dezvoltata fizic si multi baieti la scoala vor sa fie prietena lor, iar ea ar vrea sa fie cu unul mai mare, dar stie ca noi nu suntem de acord cu asta. Spuneti mi si mie, va rog, cum as putea sa i mai vorbesc sau ce as putea sa mai fac in privinta ei! Multumesc anticipat!

Se pare că acolo s-a declanşat un război şi ca în orice război, fiecare parte luptă cu toate forţele ca să câştige. Sora ta de 12 ani începe să-şi vadă propriul drum, chiar dacă drumul acesta nu este în acord cu morala sau cu valorile familiei. Cum s-ar putea face ceva? Împrieteneşte-te cu ea, faceţi tot ce puteţi să fiţi de aceeaşi parte a baricadei. Mai uşor accepţi un sfat de la un prieten decât de la o persoană pe care o percepi ca fiindu-ţi duşman. Este ceva în viaţa ei care a adus-o în situaţia asta, încercaţi să aflaţi ce anume: poate un eşec la şcoală, poate o anumită tensiune, poate chiar nu-şi mai doreşte succesul şcolar pentru că a descoperit ceva mai palpitant. Căutaţi sprijinul psihologului şcolar sau a oricărui alt specialist, o persoană neutră sau una care are acces la inima ei. Orice ar fi, războiul nu aduce decât victime, aşa că….

Buna ziua. Aici vorbim despre educatie. Educatia se face in familie, iar aceasta varsta vine cu cele mai mari probleme. Disciplina ar trebui sa-i fie cunoscuta de la sala si e posibil sa fie singura limba pe care sa o inteleaga la momentul acesta. Orice parinte se poate impune daca isi doreste cu adevarat o viata mai buna pentru copilul sau. Pe de alta parte, stiti bine ca sunt situatii in care, indiferent de cat de mult ne dorim ca cineva sa se schimbe, acela nu o va face decat daca iti doreste el cu adevarat. De aceea cateva sedinte de terapie v-ar fi ajutat, ca sa gasiti impreuna ceea ce o motiveaza in acest comportament si cum ar putea schimba tiparele acestea negative cu unele benefice, pozitive. Numai bine!

Mesaj:
Am un baiat de 24 de ani si o fetita de 12ani. Sunt intr-un impas: nu stiu daca e bine sa ma despart o perioada de timp de sotul meu deoarece avem probleme mari cu baiatul, din pricina caruia ne certam frecvent. Acesta (baiatul) nu lucreaza si are un anturaj deocheat. Sotul spune ca ar fi bine sa ne despartim pt a-l forta sa se intretina singur. Eu sunt de parere ca ar fi bine sa-i acordam sprijin de specialitate(internat) (de altfel a mai avaut 2 tentative de unde a venit mai rau ca inainte). Are terminata facultatea cu greu, nu se casatoreste, in schmb orice relatie se termina cu depresii cu planset si cu mare greutate. El spune ca pune suflet si nu poate accepta usor o despartire definitiva de fata. Au fost vreo 4 -5 astfel de prietenii. Este f activ sexual. Aceasta situatie a parut de cand terminat liceul. Au fost si probleme cu politia: l-au reclamat fostele prietene ca nu au fost respectate sau au primit cate-o palma cu injurii etc. Cu tatal sau nu se intelege deorece nu ii tolereaza iesirile desi cand a putut sa stea de vorba cu el i-a explicat cu multa intelepciune totul… Pe mine ma manipuleaza asa cum vrea pentru ca simte cum imi tremura inima in mine cand e vorba de el. De la sora lui ia mereu bani, cat de putin. Nu o suporta pe soacra mea spunand ca seamna taica-sau ff bine cu ea. Efectiv il uraste pe tatal sau si m-a amenintat ca o sa-l bata odata… Acuza ca sotul l-ar fi lovit in clasa a 7-a ff tare si nu-l poate ierta pentru asta. Eu nu-mi aduc aminte dar e sigur ca de atunci si pana atunci nu l-a lovit. Are perioade de depresii pe care le trateaza cu pastile date de medic de specialitate si care nu fac decat sa amelioreze starea sa.
Intrebarea era daca ma despart de sot se va apuca de treaba sau va adanci si mai mult ,,rana pe care o are in suflet,, asa cum spune el. Poate ca un dus rece nu i-ar strica.
In copilarie—inca de la trei ani a plecat de acasa traversand orasul pentru a ajunge la mamaia si chiar s-a descurcat f bine. Apoi in fiecare an a facut cate o boacana de acest fel. Nu a luat la facultatea la care a vrut sotul meu si pentru acest lucru sotul meu nu a mai vorbit cu el un an jumatate ,,l-a ignorat,, crezand ca ii da o lectie. NU a facut decat sa-lurasca si mai tare. Nu stiu ce sa fac! Sunt intr-o dilema totala.

Mesaj:
Buna ziua,
Sunt mamica unui baietel de 3 ani si 3 luni. Este un copil adorabil, cuminte, ascultator …numai cuvinte de lauda la adresa lui. Doar ca eu, consider si recunosc si sunt constienta ca am o problema. In privinta copilului stresez pe toata lumea: daca ramane tati cu el acasa si ei urmeaza sa plece afara in cursul zilei iar eu sunt la servici, ori ii trimit sms ori il sun si ii spun “vezi tragi caciulita bine pe urechi, vezi ii pui esarfa sa nu ii fie rece, sa nu alerge cu gura deschisa daca bate vantul, atentie pe unde calcati (noi avand un sant de jur imprejurul blocului), atentie la traversat strada (din acest punct de vedere am avut un accident neplacut pe trecerea de pietoni care multumita lui Dumnezeu nu a fost grav), daca e in casa (indiferent mamaie sau cu tati) la fel: vezi sa nu fie curent, sun in fiecare dimineatza (dupa ce se trezeste el, eu lucrand de luni-vineri de la 9-17) si intreb daca e ok, daca e binedispus (metionez ca nu a fost bolnav, decat o singura data un rosu in gat acum la 3 ani si la 2 ani si ceva o rinitofaringita – amandoua trecand repede) … DAR … eu sunt stresata mereu si pisaloaga pt cei din jur si sunt foarte constienta de aceste lucru. Daca ne ducem la cineva in vizita , am obiceiul de a suna si de a intreba daca este cineva racit in familie, daca se duce o zi la bunici , nici ei nu scapa .. ii sun si pe ei si ii intreb daca e bine, daca a mancat tot, sa nu il imbrace gros ca transpira (ei avand tendinta asta). Mentionez ca toti sunt grijulii cu el dar .. mie mi se pare cate ceva (mai ales la bunici ca ei sunt altfel, chiar daca au crescut copii la randul lor). Tot ce cumpar sau primeste, nu exista sa nu verific termenul de valabilitate. In unele clipe cand sunt acasa, in general seara la culcare, am tot felul de ganduri: daca se intampla ceva, daca … daca .. tot felul de ganduri, negre le spun eu, si legate si de sot ..daca se duce la servici si se intampla ceva cu el si eu raman singura..nu stiu imi e greu acum sa reproduc gandurile ..vin, se duc… dar eu ma simt “fara remediu” sau nu stiu ce termen sa folosesc. Probabil nici mie nu imi face bine. Spre exemplu: o singura data l-a durut burtica in timpul noptii, se trezea si se strangea de burtica in acea noapte avand si eu niste crampe … mancasem amandoi un iaurtel care era in termen ..dar?? ) … oricum, toata noaptea nu am dormit, am deschis internetul sa vad ce sa ii fac si simteam ca explodez ..dar el dormea iar se mai agita. A trecut acest episod.. in alta seara (dupa o perioada) in timp ce mai aveam putin si adormeam (imi era somn, TV era stins) se auzea in burtica lui bolborosind (si in acelasi timp s-a si foit) .. mie mi-a fugit somnul, parca dormisem toata noaptea si simteam cum imi bate inima cu putere, baiatul nu s-a mai foit (adica el nu avea nimic dar eu … foarte panicoasa si fricoasa de altfel din fire) mi-au trebuit mai bine de 2 ore sa adorm dar pana dimineatza ma trezeam din ora in ora.
Nu stiu ce sa fac!!!!!!!!!!

pare ca sunteti o mama foarte anxioasa care si-a facut o obsesie din sanatatea copilului. Din ce ati scris, va pot recomanda un consult psihiatric (doar pt a vedea si acest aspect) si sedinte de consiliere/psihoterapie in care sa ‘descompuneti’ toate gandurile si trairile astea pe care le aveti. Succes!

Multe mame sunt extrem de grijulii si fac orice pentru copilul lor in incercarea de a-l proteja. Insa, dupa cum constientizati probabil si dvs, aceasta ‘superprotectie’ si ingrijorare permanenta poate la un moment dat sa-i dauneze copilului, prin faptul ca nu-l lasa sa fie el insusi, sa-si acumuleze propria experienta de viata. Dupa cum spunea si colegul meu, este bine ca un prim pas sa fie sa consultati un medic specialist psihiatru care sa evalueze situatia in detaliu si sa va sugereze daca ar fi sa nu benefica o medicatie de sustinere, sau este suficient sa urmati sesiuni de psihoterapie pentru a depasi aceasta problema. – Dr Rares Ignat – psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata familiala & profesionala

Draga mea doamna, un prieten de-al meu s-a dus odata la o intilnire ” de familii”, la un resturant. Unul dintre cupluri a venit insotit de baiatul lor, un adolescent de 15 ani. Dupa ceva vreme, baiatul a inceput a se plictisi, intre toti acei adulti. Ar fi plecat acasa. Atita doar, ca nu stia sa treaca singur strada…

Multumesc pt raspunsuri

Dragă mămică, sunteţi foarte pricepută în a identifica ceea ce vă nelinişteşte, gândurile şi stările pe care le aveţi. Asta vă poate ajuta să refaceţi tiparul de gândire negativă care vă crează probleme. Cum? Luaţi o foaie de hârtie, trageţi două coloane şi scrieţi în prima coloană, pe rând, toate gândurile negre. În coloana a doua, faţă în faţă, pentru fiecare gând negativ, scrieţi motive pentru care nu sunt şanse să se întâmple ceea ce gândiţi. Veţi vedea că sunt mai multe motive să nu credeţi un gând nepotrivit. Puneţi astfel faţă în faţă RAŢIUNEA şi EMOŢIILE. Lăsaţi-le să lupte, dar cinstit, adică fiecare cu armele lui. Dvs hrăniţi, după cum văd, latura emoţională a dvs. Amintiţi-vă că suntem oameni raţionali, după cum suntem şi emoţionali. Gânduri negre apar în mintea tuturor, însă punem la lucru şi raţiunea. Dar, după cum vi s-a spus deja, căutaţi un specialist în cazul în care nu reuşiţi să restabiliţi egalitatea între raţiune şi emoţie.

Buna ziua. Va felicit pentru grija si dragostea Dvs. pentru copilas. Sa va traiasca! In ce priveste grija exagerata, nu sunteti un caz unic. Aveti nevoie sa iesiti din stresul care va macina. Sunt mai multe alternative pe care le puteti alege: meditatia, reflexoterapia etc., insa eu va recomand terapia de eliberare emotionala (observati ca toate v-ar obliga sa aveti grija de Dvs., nu de altcineva). In momentul in care ne punem constient o intrebare, subconstientul cunoaste deja raspunsul, deci sunt sanse mari sa stiti ce anume trebuie sa faceti sau sa incetati a mai face ca lucrurile sa intre in normal. Ca sa obtineti acest raspuns de la sinele, subconstientul Dvs. e nevoie sa va reconectati cu el. Lucrurile sunt mai simple decat le vedem atunci cand suntem in criza, iar exercitiul de eliberare emotionala deschide calea catre o viata mai frumoasa, mai implinita. Numai bine!

Mesaj:
Buna ziua!
As dori si eu cateva sfaturi daca se poate…
Eu, ma numesc Cristina, am 21 de ani, sunt studenta la facultatea de Moase si Asistenta medicala, si pot spune ca ma confrunt cu cateva probleme legate de familie si de relatia mea de 3 ani.
Mama mea,de cateva luni de zile, a inceput sa se opuna relatiei pe care o am, ea isi doreste sa renunt la el, pentru simplu fapt ca nu a urmat o facultate si ca nu are resurse financiare,ceea ce ma deranjeaza pe mine foarte mult este ca ea nu s-a aratat deranjata de la inceputul relatiei,ci de vreo 5, 6 luni de zile. Eu am incercat sa renunt la el, pentru ca ajunsasem sa cred ca are dreptate,dar nu am putut ca el a facut tot posibilul ca noi 2 sa fim impreuna.Si acum lucrurile merg din ce in ce mai rau pentru ca mama nu mai vorbeste cu mine ( si acest lucru nu ma opreste din plans.
Eu ma simt vinovata pentru faptul ca ii povesteam la inceput tot ce se intampla intre mine si el ( certurile dintre mine si el, problemele lui familiale etc) si asta cred ca a facut-o sa nu il doreasca. Si inca ceva eu am o sora m-ai mica si ea la randul ei are un prieten ( care are facultate si provine dintr-o familie cu posibilitati materiale) si bineinteles se fac diferente intre cei 2 si asta ma doare foarte tare.
Si acum nu stiu ce sa fac,sa aleg cum vrea mama mea,sau sa aleg ce imi spune inima…pentru ca alegerea acestea nu prea pot sa o fac, e ca si cum as alege intre mana stanga si mana dreapta.
Astept sfatul Dvs. Multumesc anticipat!!!

Cred ca da dovada de egoism mama dvs. Nu cred ca dansei i-au spus parintii cu cine sa rămână sau nu. Genul acesta de gândire se purta acum 50 de ani,poate…
Sunt foarte multe situațiile în care oamenii cu venituri modeste respecta mai mult pe cei din jur. Si foarte multe situații în care oamenii cu posibilități materiale care nu dau doi bani pe ceilalți….
Din punctul meu de vedere,dacă omul de lângă mine mă respecta,mă iubește,ma face fericita,mi-as vedea de treaba mea.
Mai exista posibilitatea ca mama dvs. sa considere ca asa e normal si sa va vrea,in felul dansei,”binele”.
Dar cine știe ce este mai bine pentru noi decât noi înșine?

Buna ziua. Tine minte un lucru foarte important. E doar parerea ei si nimic mai mult.

Inteleg si apreciez Cristina ca esti foarte apropiata de mama ta si ca incerci pe cat posibil sa nu o superi. Esti insa deja la o varsta la care incetul cu incetul vei avea propria ta viata. Dupa cum bine spunea cineva: “Nu poti sa-ti traiesti viata pentru altii..poti sa o faci doar pentru tine, chiar daca asta ii raneste uneori pe cei dragi”. Doar tu esti aceea ce poate lua cea mai buna decizie in aceasta privinta. Din cele relatate inteleg ca tii mult la prietenul tau, relatia dureaza de ceva vreme si nu ai vrea sa o intrerupi chiar dupa ce ai analizat bine motivele mamei tale. Sfatul meu ar fi sa incerci sa mai vorbesti cu mama ta despre acest subiect si sa-i explici si ei ceea ce te macina, care sunt gandurile si emotiile tale. In cazul in care doresti exista si posibilitate de a apela la sprijinul unui psihoterapeut pentru a facilita comunicarea intre tine si mama ta. Dr Rares Ignat – psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata familiala & profesionala

Cristina, priveşte cu atenţie la relaţia ta cu prietenul tău: este ceea ce-ţi doreşti? Te înţelege, vă înţelegeţi? Aveţi domenii de interes comun? Cum îţi vezi viaţa alături de el? Poate că mama ta a văzut ceea ce îţi este ţie greu să vezi, spui că îi făceai confidenţe la început. Orice mamă ar dori să-şi protejeze puiul de suferinţă şi poate că mama ta asta ar dori. Desigur, este doar părerea ei, de aceea te invit să verifici relaţia ta cu prietenul tău şi apoi să decizi, după cum găseşti de cuviinţă. Niciodată nu putem alege între partener şi părinţi, fiecare dintre ei are locul lui bine stabilit dar poate că pentru o vreme este nevoie ca mama să treacă pe loc secund. Oricum, atunci când ne alegem un partener, părinţii rămân pe locul doi dar asta nu înseamnă că renunţăm la ei.

Buna Cristina. In starea de stres in care te afli nici nu vei putea sa-ti dai seama ce anume doresti sa alegi. Iesi din stres fie prin meditatie, rugaciune, reflexoterapie sau – ce-ti recomand personal – terapie de eliberare emotionala. Alege ce ti se potriveste, dobandeste-ti echilibrul, si totul va fi mai clar pentru tine. Numai bine!

Mesaj:
Hristos a inviat! Buna ziua,ma numesc Camelia,am 15 ani si jumatate. Stiu ca la varsta mea ar trebui sa fiu mai concentrata pe scoala si viitor dar stiti ca toti adolescentii au momente de ratacire. Parintii mei au divortat in urma cu 6 ani,atunci am fost afectata insa nu m-am exprimat in fata nimănui. Acum ma bucur că s-a intamplat asa pentru că tatal meu era si este foarte dur. Sunt cuminte pentru varsta mea,nu beau,nu am fumat niciodata,nu pierd noptile in cluburi dar nu sunt nici tocilada.Sunt o fata ok.
Insa cea mai mare aniciune a mea este Andrei,prietenul meu cel mai bun. Suntem amandoi in clasa a 9-a,8ani am fost colegi,acum nu mai suntem.
De 4-5 ani suntem cei mai buni prieteni in adevaratul sens al cuvantului,vorbim ore intregi la telefon,ne spunem ABSOLUT ORICE.
Eu,cand am aflat ca nu vom mai fi colegi am facut o mica depresie si am mai ajuns o data la psiholog dar nu am rezolvat nimic. Aveam o mica obsesie pentru el pe care 10% o mai am si acum.
De 1 an jum sunt indragostita de el. Eu,neavand nicio alta relatie anterioara el este prima mea iubire. Din pacate,pot spune ca sunt unul din cazurile nefericite in care iubirea nu este 100% reciproca.
El nu stie,nici nu banuieste. Il tot timpul acesta m-am comportat LA FEL ca inainte cu el,desi sufeream enorm. Acum,satula sa aud mereu de relatiile si de fetele pe care le place,satula sa il ajut mereu cand fiecare cuvant al lui ma raneste as vrea sa evadez atat de mult din chestia asta ,insa o prietenie lunga cu mii de amintiri ma trage mereu inapoi. Nu stiu ce sa mai fac,tin la el enorm,il iubesc si vreau sa-l vad fericit,chiar daca locul lui nu este langa mine. simt ca nu mai pot sa ii fiu prietena si nu stiu ce ar trebui sa fac. Sa continui sa sufar in secret sau sa ma detasez cu totul de el pentru a-l uita? (El are prietena pe care o place mult). Sper ca ma puteti ajuta,as fi recunoscatoare.multumesc..

ce iti pot recomanda este sa fii sincera… in primul rand cu tine, in al doilea rand cu restul oamenilor din jurul tau. Sa adunam multe in noi nu este niciodata sanatos… pt nimeni

Camelia, daca Andrei iti este prieten adevarat, faptul ca tu ii vei spune ca vrei ceva mult nu cred ca va afecta prietenia voastra. Merita sa incerci! Gaseste un moment bun si sugereaza-i ceea ce simti.

Probabil blocajul tau in a-ti exprima sentimentele sa produs in momentul cand parintii tai au divortat..”am fost afectata insa nu m-am exprimat in fata nimanui”..,te-ai obisnuit asa si nu-ti faci nici un bine,tin e cont de ceea ce au spus Domnu Botezat si Alice…Nici una dintre variantele tale nu-i buna..”sa sufar in secret sau sa ma detasez cu totul de el..”..Fi sincera,fi tu ptr.ca asta-i castigul cel mai mare,asta-i responsabilitatea cea mai mare”sa fim ceea ce suntem” ..succes!!!!!!!!!!!

Dragă Camelia, ai obţinut deja cele mai bune sfaturi cu privire la atitudinea ta faţă de Andrei. Adaug şi eu că este nevoie să exersezi comportamentul asertiv. Ce vreau să spun cu asta? Învaţă să-ţi exprimi nevoile, sentimentele, gândurile dar fă-o în aşa fel ăncât să nu răneşti pe celălalt. Învaţă să spui NU când ai nevoie să spui nu, învaţă să spui VREAU, atunci când vrei ceva pentru tine. Învaţă să te aperi în aşa fel încât să nu răneşti pe nimeni dar să nu fii nici tu rănită. Tăcerea ta, după cum spui, te răneşte pe tine şi acesta se numeşte comportament pasiv. Ai grijă de tine, învaţă să faci asta, eşti cea mai în măsură s-o faci. Succes!

Buna Camelia. Adevarat a Inviat! Draga mea, e prima data cand ti se intampla asta, dar te asigur ca sunt sanse mari sa ti se mai intample daca vei folosi acelasi tipar relational si pe viitor. Iti propun un exercitiu de imaginatie: sa privesti relatia voastra din exterior, sa te privesti pe tine ca si cum te-ai vedea in oglinda, si sa analizezi exact ceea ce vezi in modul in care relationati. Vei avea surprize mari, iti garantez. Daca ai nevoie de ghidare, trimite-mi mesaj si te voi ajuta cu placere. Numai bine!

Mesaj:
buna ziua, am 35 de ani si acum 2 ani am fost diagnosticata cu steatoza hepatica.
in trecut am fost operata de colecist
motivul pt care va scriu este ca am dureri aproape zilnic extreme in epigastru cu iradiere in spate, in timpul acesteia mi se contracta si mareste in volum zona dureroasa , mi-e greu sa respir si acum 2 zile durerea a fost mai puternica decat de obicei,a durat 6 ore infernale.
am facut un test de sange si medicii si-au exprimat ingrijorarea deoarece nivelul fosfatazei alcaline era mare.
mentionez ca bilirubina[la momentul testului -adica acum 2 saptamani era normala]
observ in partea de jos oculara o usoara nuanta galbuie.
in trecut-cand eram copil am fost diagnosticata cu hepatita b dar care s-a vindecat.
ce ma sfatuti?
va multumesc

In cazul dvs., e indicat un consult la medicul gastro-enterolog. Sunt necesare investigatii clinice si paraclinice. Nu amanati!

“am dureri aproape zilnic extreme in epigastru cu iradiere in spate,” ma gindesc ca e vorba de dureri “in bara” si cred ca nu e doar steatoza hepatica in joc.. cred ca s-a trecut deja la pancreas… fosfataza alcalina nu prea are treaba cu ficatul-colecistul. Pentru a elimina temerile de hepatita cum ca sclerele oculare ar fi galbene… se face un test sinplu al urubinogen… se ia o eprubeta in care se pun 5 ml din urina dumneavoastra in care se picura o de alcool iodat. Imediat daca e sa aveti hepatita, intre urina si picatura de iod va aparea un inel verde…. in acest caz se consulta medicul…. iar durerile si balonarile asa cum a spus si colega mai sus se consulta gastroenterologul

Ceea ce am sa iti sugerez probabil ca o sa-mi atraga multe comentarii negative.Nu ma tem, am solzi de dragon pe spate….Toti suntem stapani peste gandurile noastre. Nu ai spus nimic despre copilaria si relatiile tale cu parintii. De pilda ce iti amintesti din primii 2-5 ani de viata. Poate ca ai sa spui ca noi psihologii suntem dusi ..ai oarecare dreptate si accept asta. 5% din populatie este capabila sa isi gestioneze emotiile, traumele de unii singuri, alti 5% sunt bolnavi clinic mental..iar restul de 90% pendulam intre normal si patologic de-a lungul vietii .Aceasta categorie din care cu cinste fac parte si eu..macar o data in viata avem momente cand probabil orice psihiatru ne-ar administra ceva pastilute neuroleptice..apoi o luam iar pe drumul cel ok…dar asta e alta discutie. Eu doar doresc sa iti sugestionez sa te gandesti serios la cum la ce ganduri emiti in jurul tau….sa constientizezi daca exista ancore in viata ta, in trecutul tau. Schimbandu-ti radical modul de a gandi poti influenta drumul vietii tale si sanatatea, soarta probabil ca nu o poti schimba dar destinul cu siguranta ai sanse…asta sta in forta ta. Pe scurt intoxicarea corpului fizic poate fi si rezultatul factorilor emotionali iar fizica cuantica si neurostiinta a dovedit in ultimii 10 ani influenta gandurilor, a sentimentelor reprimate in om, fie ele cele pe care le recunosti sau cele de care crezi ca ai scapat daca nu te-ai gandit la ele. Ele se pot aduna ca intr-o oala sub presiune iar nerecunoasterea lor iti pot face corpul sa se comporte ca aceeasi oala sub presiune cu supapele infundate. Supararea, furia, nemultumirea modifica functionarea corecta a bilei, ficatului si inflameaza toate mucoasele intestinelor. Se pare ca asa de fapt iau nastere bolile in conditiile unui sistem imunitar care nu mai poate face fata multitudinii de griji. Ma refer aici la bolile pe care personalul medical cu toata calificarea si sufletul pe care il pun nu il pot explica dun punct de vedere medical…nu pot da o cauza a debutului bolii. in fata acestor situatii si ei pun diagnosticele specificand ….fara explicatie..si din acel moment tot ce pot face este sa trateze simptomatologia fara sa cunoasca cauza. Cu alte cuvinte din acel moment Dumnezeu , Universalitatea, Lumina cum i-ai spune ca el nu se supara defel ne are in grija. As dori ca in urmatoarele saptamani sa te gandesti la toate problemele care au existat, ma refer la cele majore( decese, avorturi,abuzuri fizice sau emotionale, divorturi etc) dar si la cele minore de care crezi ca ai trecut sau cele pe care crezi ca le-ai uitat, la toate trairile emotionale care rabufneau repetat asteptand rezolvarea ( se pare una dintre cauzele colecistului in viziune psihologica), la toate suferintele, la felul cum cautai sau cauti permanent greseli in comportamentele tale sau la sentimentul ca nu valorezi mai nimic. Gandeste-te la ce vinovatii iti aduci justificate sau nu, la ce temeri ai, pe cine ai urat sau pe cine nu ai iertat..nu uita ficatul este sediul urii si al furiei. Gandeste-te la cata vointa ai acum, ce teluri mai ai in viata si daca nu mai ai..gaseste-le !! Ce fel de pretentii ai de la viata? Sunt ele conforme cu realitatea? Pe langa ficat, splina este organul care aduna toate energiile si sentimentele pe care le-ai ingropat adanc in tine sperand ca vei scapa de ele, ea aduna tot ce ai gandit si nu ai spus persoanelor din jur..din frica ca o sa iasa din viata ta. Nu le gandi in cap..pune-le pe hartie sa le vezi cu ochii tai…in minte este o ordine..pe hartie este alta. Sunt doar niste indicatii , tu nu esti obligata sa le iei ca un adevar absolut. Nici eu si nici medicina dupa cum vezi nu il detine…dar la urma urmei nu ai de pierdut nimic. Daca nu ai suficienti bani sa intri intr-un program psihoterapeutic pe langa medicatie doar gandeste-te la fiecare eveniment in parte, pune pe hartie, iarta ce poate fi iertat si crede din tot sufletul tau ca aceste probleme ale corpului tau fizic ar putea fi produse si de mentalul tau, ar putea avea o cauza psihologica.este o conditie primara sa crezi asta, sa-i spui inconstientului tau ca stii despre ce este vorba. Medicina si-a spus cuvantul ( iei medicamente ca sa indepartezi simptomul- durere, disconfort, suferinta.) dar nu a indepartat cauza. De ce nu ar putea fi si psihologica ? Doar gandeste-te si daca tu ai sa crezi din suflet asta s-ar putea ca restul sa il faca corpul tau. Ai incredere si mult succes iti doresc !!!