Mesaj:
Ce este mai bine pentru un copil de 6 ani?
Eu mi-am pierdut tatal la varsta de 13 ani, sotia a fost parasita de tatal dupa nastere – tatal ei isi dorea un baiat.
Amandoi suntem licentiati.
Viata sexuala exista numai daca eu initiez "dorinta".
De cand am cunoscut-o am fos timplicat activ in viata sportiva culminand cu faptul ca la 1 an de la casatorie cu acordul ei am decis sa fac naveta in provincie (in orasul in care locuieste mama mea) pentru a avea o activitate sportiva (gandita sa ofere suport financiar pt. familie si suport afectiv pt. mine in momentul in care vom decide sa ne relocam – in anii 2002 – 2004 discutam despre mutarea din Bucuresti in provincie).
Sunt casatorit de 12 ani, dupa o relatie neoficializata de alti 4 ani – deci suntem impreuna de 16 ani.
Acum 7-8 ani problemele au ajuns pana la momentul in care m-a convins sa depun actele de divort. Ulterior parintii ei au venit in vizita la Bucuresti si dupa o masa comunca si o discutie fata in fata intre sotia mea si parintii ei am fost anuntat ca nu mai doreste sa divorteze.
De atunci relatia a evoluat, timpul a trecut si in acest moment avem un baietel de 6 ani.
In preajma sarabatorilor de Paste sotia mea mi-a comunicat ca ea isi va petrece sarbatorile la parintii ei in provincie (cu toate ca stia ff bine ca situatia locativa nu permitea si prezenta mea – nu exista decat un pat in bucatarie in care dormea ea si copilul). Am ramas stupefiat.
In timpul sarcinii sotia a luat destul de mult in greutate ajungand la aproximativ 95 kg la o inaltime de 170 cm. In primii doi ani cat ea a dorit sa il alapeteze pe cel mic nu am comentat, dar apoi i-am tot spus ca e important pentru sanatatea ei si pt. a mai avea un copil sa revina la greutate (inainte de sarcina avusese cam 68 – 70 kg, in conditiile in care la casatorie avusese 49 kg). Oricat imi bateam gura, ea continua sa manance gen junk food (merdenele, dulciuri etc.) si pana cand nu i-am facut cadou un card la o sala de forta nu s-a intamplat nimic.
Acum are aproximativ 67 kg.
Din pacate refusul ei de a slabi m-a adus intr-un stadiu ciudat de nervozitate si stres, ajunsesem sa folosesc cuvinte urate. Asta si in coroborare cu faptul ca intotdeauna refuza sa accepte punctul meu de vedere asupra unui subiect desi in proportie de 95% mereu s-a dovedit ca aveam dreptate. Si culmea, daca altcineva din anturajul ei spunea sau propunea ceea ce eu deja spusesem sau propusesem ea accepta imediat. Din acest motiv de mutle ori s-a intamplat sa avem discutii acute si in unele sa ii spun "daca nu iti convine fa-ti bagajele si mergi la maica-ta". Ulterior termenul a fost inlocuit cu unul mai vulgar.
Mereu au fost probleme de comunicare , gandire: eu nu accept mita, ploconirea doar pt. ca asa a zis seful, ea nu poate merge la medic fara o ciocolata, sau sa ii explice sefului (de fapt sefei) ca e in interesul tuturor ca ea sa isi poata lua concediu ( ex. planificasem un concediu la cluj pt. a sarbatorii aniversarea ei, in acelasi timp isi vizita verisoara, iar eu participam la un eveniment sportiv – desi facusem rezervare la hotel ea si copilul nu au mai venit pe motiv ca se imbolnavise copilul – facea aerosol, realitatea era ca ea era la serviciu neluandu-si concediu).
Intotdeauna au fost discutii si pareri in contradictoriu intre noi. Totusi , lucrurile s-au agravat in timp culminand cu celebrul facebook – sotia isi petrecea mai mutl timp pe facebook, utilizand diverse jocuri, pana acum 5-6 luni cand a inceput sa utilizeze facebook-ul pt. comunicare cu diverse prietene plecate in Italia. Cert este ca in loc sa petrecem seara, noaptea impreuna prefera facebook-ul.
In acest moment, deoarece discutiile au devenit prea aprinse si enervarea mea ff mare am decis sa plec in chirie. Ea a spus ca isi doreste sa divorteze sa ii dau o anumita suma de bani sa cumpere o casa in provincie unde sa traiasca impreuna cu baiatul ( sa cunoasca ce e aia sa semene o rosie, ce e aia o vaca, oaie etc.).
IN acest moment nu stiu ce este mai bine.
Ma simt tras pe sfoara, mintit (am speram sa avem o familie – imi doream inca un copil), furat (imi cere bani).
In concluzie: comunicarea dintre noi este nula (cand se ajunge la discutii daca fac greseala sa ii aduc un contraargument s-a terminat totul), viata sexuala numai la initiativa mea, simt ca eu gandesc si trag pentru familie iar ea.. pt. cu totul alt6ceva (dar nu inteleg ce este acel ceva), iar mai nou ea spune ca cel mai bine pt. cel mic care intra la clasa 0 este sa divortam si ei sa plece in provincie – nu stiu unde, nu mi-a spusu alte detalii.

dificila situatie in care va aflati, dar din ce am citit pare sa fie nevoie de o solutionare legala a problemei, avand in vedere ca viata de cuplu este practic blocata. Ideal ar fi ca sotia sa ajunga la un terapeut care sa o ajute sa isi rezolve ce se intampla in ea, dupa care ar fi de ajutor o psihoterapie de cuplu/familie. Daca nu poate exista reconciliere poate ca ar fi bine sa mergeti si dvs la un terapeut pt a avea o sustinere in acea perioada de ‘resetare’. Succes!

Buna ziua. In orice relatie distrusa sunt ambele parti de vina, trebuie sa intelegeti asta. Pe de alta parte, nu toate relatiile sunt facute sa dureze. Se intampla ca partenerii sa nu mai aiba aceleasi preocupari, interese etc., sa fie sfatuiti prost, sa inceteze sa-l iubeasca pe celalalt… si cate altele. Dumneavoastra ati tot avut probleme de-a lungul anilor, iar tema divortului pare sa revina ciclic. Cu siguranta nu v-au ajutat nici injuriile, dar e foarte posibil sa le fi aruncat atunci cand simteati ca pierdeti controlul cu totul. Reevaluati interesul Dvs pentru a pastra aceasta relatie, identificati motivele, analizati realist ce anume va doriti de fapt si faceti asta de unul singur, daca puteti, sau apelati la un terapeut. Ca totul sa aiba sens pentru Dvs. va recomand sa priviti totul doar prin prisma Dvs pentru inceput, fixand clar daca sunt zone in care sunteti dispus la concesii si care ar fi acelea. Va doresc sa aveti curaj in aceasta incercare si succes! Numai bine!

Draga domnule, se pare ca sotia dv, a predat armele intr-un fel, nu neaparat ca doreste sa renunte la aceasta casnicie ci crede, probabil, ca nu va mai putea sa va recucereasca vreodata, astfel incat sa mai fiti un cuplu cu dorinte si interese comune. Stima de sine redusa si increderea in sine a doamnei au scazut in timp mult iar faptul ca s-a simtit neinteleasa si neacceptata asa cum este, a contribuit la distantarea de dv. Nici o femeie in lumea asta, oricat ar fi de nemultumita de ea, pt ca femeile oricat nu ar recunoaste nu se simt bine in pielea lor daca nu arata bine, nu poate trece peste faptul ca este criticata si ironizata pt modul in care arata. Sa nu uitam ca intotdeauna aceste probleme de alimentatie, mancatul compulsiv si nesanatos, au cauze psihologice si dedesubt se ascund traume, este o "foame" enorma, o lipsa mare pe afectiv, emotional. Are nevoie de psihoterapie si are nevoie sa fie inteleasa si acceptata deocamdata asa cum este, ea s-a refugiat si a cautat sa-si umple un gol prin mancare si Facebook, cu prietenele. Cu enervarea dv nu ati facut decat sa inrautatiti situatia iar acum va simtiti "Ma simt tras pe sfoara, mintit (am speram sa avem o familie – imi doream inca un copil), furat (imi cere bani). Mintit nu aveti de ce sa va simtiti, daca nu va mai potriviti, daca nu aveti in continuare interese comune, etc, nu inseamna ca ati fost mintit. Spuneti ca va mai doreati un copil… oare? In conditiile in care spuneti ca de ceva ani buni aveti asa niste probleme in cuplu, mi-e greu sa cred ca va mai doreati cu adevarat un copil, asta e ceea ce cred eu, scuze, nu vreau sa ofensez. Spuneti ca ati sperat sa aveti o familie, ati avut-o! Ce sacrificii si ce compromisuri ati facut ca sa o pastrati? Apoi, spuneti ca va simtiti furat!!! De ce, ca va cere bani sa va separati??? Cati ani ati trait impreuna? Contributia acestei femei unde este, in toti acesti ani, in care v-a fost sotie, in care a fost mama, gospodina, etc… La o separare, la un divort dupa 16 ani traiti impreuna, considerati ca nu i se cuvin niste bani cu care sa poata trai undeva (in provincie) cu copilul? Din f multele randuri scrise aici, in care ati povestit pe scurt viata dv sau problemele pe care le aveti, nu ati facut decat sa va criticati sotia, in multe moduri, dar nimic absolut nu ati scris din care sa reiasa ca o iubiti si ca o doriti cu adevarat, ca ati iubit-o vreodata. Nu pomeniti nimic despre calitatile ei sau despre un lucru bun, ceva. Va ganditi la ce e mai bine pt copil. Si spuneti ca va doreati o familie… acum sunteti suparat pe tot ce doreste ea. Probleme sunt la amandoi, ganditi-va bine la ceea ce doriti dv, fiti sincer fata de dv. Aveti curajul sa va recunoasteti dv insuva niste lucruri…

Buna ziua,
Sunt măritată de aproape un an insa de ceva timp am o tema,sotul meu a fost virgin subt sigura femeie din viata lui,este un băiat extraordinar ma iubeste foarte mult,se comporta expemplar insa mi.e frica ca ma va însela ca sa vada cum este sa faci sex si cu o Alta femeie,am discutat pe tema asta si mi.a jurat ca nu. Va însela desi are curioziatea de a afla cum este cu o alta femeie,dar nu vrea să triste căsnicia noastra pentru o aventură si ca eu ii sunt de ajuns,cu toate astea frica mea exista si ma gândeam chiar sa.i spun ca subt de acord ca o faca dar cu siguranta asta ar distruge relatia,ce sa fac sa scap de aceasta teama?

Eu va indemn sa reflectati asupra momentului in care a aparut aceasta teama: cum era relatia de cuplu atunci, existau tensiuni sau se instalase o raceala in rel cu sotul ? Cu alte cuvinte sa incercati sa identificati de ce a aparit atunci si nu mai devreme sau mai tarziu. Este posibil sa descoperiti ca in spatele acesteia se afla altceva. Bafta

Este posibil să dezvoltaţi un sentiment de gelozie, care acoperă în fapt un sentiment de nesiguranţă şi un complex de inferioritate. V-aş recomanda să mergeţi la un psihoterapeut pentru că gelozia dvs. este în măsură să îl determine pe soţ (inocent în prezent) să facă exact lucrul de care vă temeţi. Practic, creaţi chiar dvs. premisele necesare îndeplinirii "profeţiei" (efectul Cassandra sau predicţia autoîndeplinită)

In 1968, doi profesori publicau rezultatele unui studiu in care concluzionau ca dezvoltarea intelectuala a copiilor este in mare masura influentata de asteptarile profesorilor. Pe scurt: ei au testat inteligenta copiilor la pornirea studiului si au creat o lista de rezultate, comunicand profesorilor care sunt copii ce au un potential ridicat de dezvoltare intelectuala (denumiti de ei ‘INFLORITORI", procentual cam 20% din copii). La finalul perioadei de dezvoltare scolara au constatat ca ‘INFLORITORII’ au castigat in medie cu 4 puncte mai mult la testul de inteligenta comparativ cu restul copiilor (la cei din clasele 1si 2 chiar cu 18 puncte mai mult). Pana aici o sa spuneti ca prezicerile bazate pe testul de inteligenta initial au fost corecte. Ar fi perfect adevarat ….daca acei 20% ‘INFLORITORI" ar fi avut cu adevarat rezultate superioare la testarea initiala …Profesorii au fost de fapt indusi in eroare la comunicarea initiala….’INFLORITORII’ au fost in realitate selectati intamplator tocmai pentru a demonstra ca prin asteptarile diferite ale profesorilor, prin comportamentul diferit fata de cei ce invata, se poate influenta semnificativ rezultatul obtinut. E vorba despre o profetie ce se autorealizeaza …Asa cum spune si Simona exista posibilitatea ca si gelozia sa se autoindeplineasca asa ca ar fi util sa discutati cu un psihoterapeut despre gandurile care se afla in spatele acestei gelozii

Mesaj:
Buna ziua, duc in spatele meu o anxietate de vreo 2 ani am fost la medic psihiatru dar tratamentu nu a dat roade ptr ca domeniu in care lucrez este farmacie, stiu ca tratamentu medicamentos nu elimina aceasta anxietate ci ne facem sa suportam mai usor, am fost si la psiholog acolo am invatat sa controlez simptomele sa nu imi fie frica de ele, am intrerupt sedintele din cauze materiale, o perioada mia fos binisor dar datorita unor episoade mai stresante din viata mea au recidivat toate simptomele ca la inceput aproape, poate ca reusesc sa le tin piept acestor simptome insa intrebarea mea este, daca nu merg din nou la psiholog si nu tratez aceste simptome este posibil sa se intample altceva? sa se agraveze?

da… ca orice problema netratata… poate degenera. Simptomele cresc, evolueaza. Este ca si cum am ignora o carie la nesfarsit + mancat dulciuri

Nu exista tratament pt anxietate. Însasi mintea este doar un concept, nici in 2014 nu se știe exact cu ceea ce gândim, se presupune ca ar fi materia cenușie. Si acum întreb, cum poți vindeca cu medicamente ceva ce nu se găsește ?
Eu spun altceva, e doar o minte neinteleasa……….doar prin intelegerea de sine se înțeleg cauzele si totul dispare. Intrați pe mine sa va explic in mare parte pr Facebook, atat cat se poate înțelege. Vorbesc din experientele mele care am tratat numai cu succes anxietatea. ; )

Poti face fata daca ai dobandit cateva strategii in cadrul terapiei pe care le vei pune acum in aplicare. Vei face fata cu curaj, facand ceva diferit.

EDIT: Pe de altă parte, un simplu masaj făcut de cineva care se pricepe – sau care vă face plăcere -, ar putea avea un efect garantat !
********
Ca să clarifcaţi un lucru de la bun început, ce părere aveţi de comentariul de aici http://tinyurl.com/qdrptkx

Apoi, puteţi îmbunătaţi răspunsul de adaptare scăzând necesarul de adaptare (sarcina alostatică): http://tinyurl.com/p24llul Mergeţi din link în link.

Sunt şi studii de caz similare cu al dumneavoastră, dar tratate cu succes: http://wp.me/p48646-1v2

"Duc în spatele meu…". Se spune că orice afecţiune emoţională aduce de fapt un beneficiu posesorului, adică, într-un fel sau altul, noi câştigăm ceva din asta. Putem câştiga simpatia sau compasiunea cuiva, putem viza dragostea altcuiva, protecţie sau control….. Şi pentru că avem un câştig, psihicul nostru devine inamicul nostru şi nu ne ajută să punem la zid emoţiile care ne devastează. Întrebaţi-vă: ce câştig am eu din anxietatea asta? Cum ar fi viaţa mea dacă n-aş avea o astfel de problemă? Ce încerc eu să evit de fapt, la nivel inconştient? Şi ca să răspund la întrebarea dvs, da, starea unei persoane anxioase devine tot mai grea pentru că apar din ce în ce mai multe comportamente de evitare. Asta înseamnă că toată energia mea, toate capacităţile mele sunt puse la lucru pentru a căuta protecţie împotriva acelor factori generatori de stres. Căutaţi să puneţi în practică ceea ce aţi învăţat şi căutaţi să daţi loc raţiunii, după cum am răspuns de curând altei întrebări de acelaşi gen. Raţiunea ştie să lupte cu emoţiile, învăţaţi să vă folosiţi şi să vă încredeţi în raţiune şi nu doar în ceea ce vă sperie.

Buna! Am si eu aceeasi problema. Poti sa ma contactezi daca doresti, sa discutam.

Buna, a aparut un produs nou, pentru a va ajuta, daca doriti luati legatura cu mine si va dau date concrete.

Buna ziua. Incercati tehnicile de eliberare emotionala (Terapia EFT). Va vor scapa de "greutatea" pe care simtiti ca o duceti de atata timp. Numai bine!

Mesaj:
Buna ziua, Se poate va rog sa apreciati profilul psihologic al unei persoane care la solicitarea unor vecini da urmatorul raspuns, atasat. Precizez ca persoana in cauza e presedinte al unei asociatii de locatari cu 5 apartamente si a facut aseara o criza in fata vecinilor, tremura si tipa, parca intrase in sevraj.Altfel pare un om calm.Ne temem ca ne-ar putea face rau in actiunile lui viitoare si cele de natura sa afecteze relatiile cu autoritatile dar ne temem si pentru integritatea noastra.Pare imprevizibil.E isteric, excesiv de orgolios, ne bombardeaza cu mesaje lungi,obositoare.La intrebari scurte punctuale raspunde cu 4-5 pagini.E extrem de suspicios desi nimeni nu i-a dat prilejul, sunt numai oameni de buna credinta in acest bloc.Se poate sa faceti o apreciere asupra profilui acestui domn? Multumim.
Din pacate incercand sa copiez raspunsul lui nu se reproduce exact .Ca sa intelegeti foloseste font de 30 amestecat cu cel de 12,14, boldeaza, subliniaza.Cand citesti mesajul ai impresia la unele pasaje ca efectiv tipa, urla, atat de mari sunt caracterele literelor.
Personajul in discutie ne-a trimis pe mail o poezie despre tevi, consumuri de apa, panouri publicitare…un vecin este numit Iuda, altul e boier, ciocoi…blocul il asociaza unei cetati.Este casatorit, nu are copii, are abilitati IT.A reclamat pe unii vecini la politie, reclamatiile s-au dovedit fara fond.Totusi el pare bine intentionat.E o contradictie in fiinta lui.
Ne-ar ajuta foarte mult o apreciere din partea dvs.
Multumim.

Buna ziua. Personal, n-as face un profil psihologic aici si acum, ori aprecieri in privinta sanatatii mintale a persoanei cu pricina. Ceea ce v-as sugera d-voastra, este sa apreciati, pur si simplu, masura in care administratorul va poate reprezenta interesele cu adevarat, tinand cont de tot ce-ati descris mai sus.

Un profil psihologic nu se face pe baza unei scrisori sau pe baza descrieri date de o alta persoana aceste profile sunt sumare, sau chiar complet gresite… daca este intr-adevar asa cum spuneti recomand da il schimbati din functie …Puteti discuta cu restul locatarilor in acest sens

Mesaj:
Buna ziua,
Am un nepotel in varsta de 2 ani si 2 luni.Sunt 2 probleme care ma framanta: – noi (parintii si eu) spunem ca este sensibil,dar…are zile in care sta cu suzeta in gura, isi freaca lobul urechii si vrea alintat pana la exasperare…nu vrea nici sa se joace,nici afara …doar sa-l tii in brate si sa-l alinti.Acest lucru se intampla cam 1-2 zile pe sapatamana.De cand era bebelus adormea jucandu-se cu lobul urechii adultului care il adormea.
- cealalta problema…cu gazele din parc.Cand vede un gandacel vrea sa-l omoare…ii explic ca nu trebuie,ca se duce si el acasa la mamica lui,pare ca ii e mila de el,il urmareste cu interes…dar finalul e brusc…storceste gandacelul…parca e o placere pe care nu si-o poate reprima.Fata de ceilalti copii e foarte intelegator daca i se iau jucariile sau nu i se dau jucarii
Astept un raspuns…multumesc anticipat

Mesaj:
Am o problema!de ceva timp nu mai ne gasim intelegerea in cuplu.Amandoi facem ce credem noi ca sa reusim sa ducem relatia unde era insa niciunul nu reuseste.El are impresia ca am ajuns in monotonia aceea urata,ca nu mai iesim des si ca nu mai facem anumite lucruri ca inainte.Ca eu nu reusesc ca sa inteleg dorintele lui,ca are nevoie de spatiu,de timp,de refugiu in lucrurile lui de barbat;ca eu nu il pot intelege cand vrea liniste si o imbratisare;ca sunt prea impulsiva,posesiva.El este foarte incapatanat si nu vrea sa recunoasca pe moment cand greseste,iar cand se supara vrea sa aiba momente sa stea singur si atat,sa se gandeasca.De iubit,amandoi ne iubim foarte mult si nu vrem ca sa pierdem ce am construit in atata timp.Ce ma sfatuiti ca sa fac?

Trebuie să vă renegociaţi relaţia. Mergeţi la un psihoterapeut pentru terapie de cuplu.

Mesaj:
Buna am 14 ani . Cand aveam eu 4 ani tatal meu a inselat-o pe mama iar ea a aflat . Au decis de comun acord sa nu se desparta din cauza mea . Intre timp ei si-au reluat relatia si l-au facut pe fratele meu . Au trecut ani buni de atunci si ei au avut o relatie perfecta .. pana azi . Tatal meu momentan este plecat din tara iar mama a aflat ca o inseala din nou . A stat de vorba cu el si el a negat totul . Mama a trecut peste ( asa zice ea ) si i-a dat crezare si vrea ca sa isi continue relatia cu tatal meu . Eu ii iubesc pe amandoi si nu vreau sa se desparta dar in acelasi timp nu vreau sa fie mama luata de proasta si sa traiasca in minciuna . Mama zice ca totul e ok si ca vrea sa isi continue relatia pentru ca il iubeste si pe el si pe noi ( eu si fratele meu ) . Pe langa asta mai are si probleme cu familia tatalui meu care nu o agreeaza pe mama deloc si ii spun tot felul de vorbe urate care o fac sa creada ca tata o inseala ( de exemplu : " baiatul meu nu te-a vrut niciodata, el isi iubeste doar copii") . Imi e foarte greu sa o vad asa pe mama . M-as simti mult mai bine daca m-ati ajuta . Trebuie sa specific ca eu am o stare depresiva si ma consum foarte mult , poate mai mult decat se consuma mama . Multumesc

Este foarte normal sa iti iubesti parintii si sa doresti ca ei sa fie impreuna, dar as vrea sa iti atrag atentia ca problemele lor de cuplu sunt problemele lor, nu ale tale. Nu incerca sa te interpui ("sa nu fie luata de proasta mama") si sa le rezolvi tu problemele, pentru ca iti asumi un rol care nu iti apartine, nu esti nici parintele lor, nici judecator, nici Dumnezeu. Ei sunt adulti si tu esti copil. Iubeste-i pe amandoi in aceeasi masura, accepta-le si respecta-le deciziile, chiar daca nu esti de acord cu ele. Le poti spune parerea ta, dar nu le poti impune vointa ta. Ignora rautatea rudelor si nu te mai lasa contaminata de depresia mamei. Fii vesela, arata-i multa iubire si afectiune, iesiti impreuna (inclusiv cu fratele) si plimbati-va, bucurati-va de aer, soare, natura, pentru ca ea are nevoie de suport in aceste momente, pentru a-si depasi propria depresie. Daca o poti convinge (dar fara a fi insistenta) , ar fi benefic pentru ea sa mearga la un psihoterapeut. Poate chiar si cu voi doi, daca nu doreste si tatal tau.

Mesaj:
Buna ziua! Am 23 de ani si am o problema si nu stiu cum sa o rezolv. Am avut o relatie de 4 ani, la inceput a mers totul bine, iar dupa 2 ani jumatate cam de cand imi incepusem viata sexuala cu acea persoana, parca nu mai mergea nimic, incepea sa ma minta, sau cel putin in acea perioada am inceput sa descopar asta, disparuse respectul… Eu mai aveam si problema ca nu e bine ca am facut pasul ala din punct de vedere religios si incercam sa ii explic cat de greu imi este si ma simt vinovata. A inteles o perioada, dupa a revenit totul cum era..ajunsesem sa fac asta doar de dragul lui, nu simteam nevoia, nu simteam ca e ceva deosebit si ca ne apropie chiar din contra ma facea sa ma distantez de el si mai mult. I-am promis ca daca se va schimba si se va comporta cu mine altfel, am sa incerc sa trec peste principiile mele si sa ii accept si asta doar ca sa mearga relatia. NU imi doream sa se termine ,il iubeam sincer! A ajuns sa imi vorbeasca foarte urat, faceam orice ca sa ne fie bine , insa lui nu ii pasa. Cu timpul a inceput sa se schimbe in mai rau , si orice lucru care il facea ma durea cumplit, imi pasa foarte mult de el…a avut probleme cu politia, se apucase de pariuri, nu mai zic cat de urat imi vorbea. Acum 9 luni am reusit sa ma despart de el…Nu stiu cum de am reusit sa fiu asa puternica,deoarece de fiecare data cand voiam sa pun punct relatiei nu puteam. Mereu ma ameninta ca se omoara,imi era frica sa nu faca asta,ma gandeam ca il am pe constiinta, mereu zicea asta ,profita de faptul ca il iubeam foarte mult… Cu fiecare intamplare…cu fiecare faza care o facea ma indeparta mai mult, si mai mult …ajunsesem sa il stiu pe de rost…aveam un dispret ,ceva de neimaginat pt el,pur si simplu nu il mai suportam,vedeam ca sufar, ca nu mai zambeam, nu mai stiam cum e sa fii fericita…orice facea ma durea. Am reusit, si ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta ca m-am despartit de el.. Mi-a fost greu dar zic eu ca am trecut peste asta. Acum problema mea este alta,cred ca e din cauza acelei relatii. Sunt impreuna cu un baiat de 3 luni, ne sarutam…nu am nimic cu asta,.am mers in vacanta la munte si dormind impreuna..dupa cateva minute de saruturi, preludiu l-am respins si i-am zs sa nu se mai atinga de mine..A urmat o perioada foarte aiurea 3 zile ma gandeam doar la asta…si cum imi venea in minte fiecare atingere, mi se facea greata…scarba.. imi era rau..ma lua cu calduri si apoi stare de ameteala,voma…Dupa ceva timp am observat ca nici la televizor nu ma mai pot uita daca e vreo scena mai romantica,mi se face rau..Nu stiu ce sa fac! nu imi mai vine in minte imaginea fostului prieten, l-am mai vazut si nu simt decat dispret..nu ma gandesc ca e din cauza ca ar mai putea fi niste sentimente ascunse,fata de el. Tin foarte mult la baiatul cu care sunt impreuna acum, e exact ce mi-am dorit, e opusul fostului..Vreau sa stiu de ce mi se intampla asta si cum sa rezolv ca sa nu aiba de suferit relatia de acum! Multumesc!

personal, banuiesc ca ati asociat actul sexual cu ceva respingator, datorita convingerilor dvs. Imi suna chiar a reactie a unei persoane care a suferit un viol. Imi imaginez ca nu ati ‘rezolvat’ inca acel episod peste care v-ati fortat sa treceti, sa nu mai zic de toxicitatea unei relatii afective cu un posibil suferind de tulburare borderline! Ce va recomand sa faceti este sa gasiti un psiholog, barbat sau femeie in functie de cum va simtiti dvs, impreuna cu care sa analizati aceste lucruri in detaliu. Succes, se poate!

Reiterez cele spuse de colegul meu mai sus. O discutie cu un psihoterapeut ti-ar fi foarte utila. Vei gasi pe pagina mea de facebook adresa catre un eveniment ("dar din dar sa facem…rai") pe care un grup de terapeuti il organizeaza pentru a sprijini persoane care se confruntâ cu dificultăți emoționale. În cadrul acestui eveniment eu ofer spre exemplu sedinte gratuite de psihoterapie. Mă poți contacta în privat. Mult succes!

Mesaj:
Buna!
Ma numesc Daria si am 14 ani. In ultimul timp ma simt singura si nefolositoare. Incep sa cred ca nimeni nu are nevoie de mine si ca nu ma Iubeste nimeni. Am o sora mai mica, care mereu primeste atentie din partea parintilor, lucru care ma face sa ma simt prost. Ea este mereu cea rasfatata si alintata pentru ca este mai mica, iar eu nu trebuie sa primesc iubire si trebuie sa las mereu de la mine pentru ca "sunt mai mare". Intr-o zi, sora mea mi-a spus ca ea e ingerasul familiei, iar eu sunt oaia neagra care mereu este certata pe nedrept. De la o vreme nu mai suport pe nimeni si la orice discutie in contradictoriu plang(plang cand sunt singura acasa).Nu mai pot. Simt ca nu mai vreau sa traiesc si ca nu sunt buna de nimic. Poate nu e o problema uriasa, dar e problema cu care eu ma confrunt de ceva vreme.Multumesc mult!

Draga Daria,te inteleg foarte bine prin ce treci .Pentru a-ti gasi linistea si confortul emotional,pentru a scapa de aceste ganduri care te fac sa plangi, consider ca este bine sa te adresezi psihologului de la scoala.

Parintii nu sunt perfecti si de multe ori gresesc si ei. Faptul ca o alinta pe sora mai mica nu inseamna ca iau ceva din dragostea pentru tine. In ochii lor esti deja aproape adult si se tem ca tu te vei simti jenata sau le vei respinge gesturile de tandrete. Fa tu primul pas si spune -le sincer ce simti. Ei nu te vor trada niciodata. Si parintii se tem ca vor fi respinsi de copii atunci cand acestia cresc.

Mesaj:
Buna ziua!!Cum pot scapa de dependenta de cocaina?am ajuns in stadiul in care nu pot sta fara ea …am inceput din ianuarie si de atunci nu ma pot opri…zi de zi cumpar…va rog frumos dati-mi un sfat ce as putea face …sunt casatorita nu am copii am 26 de ani …nu vreau sa ajung pe punctul de a pierde si familia …multi zic ca acest drog nu poate sa provoace dependenta dar in cazul meu da…cand am inceput sa prizes pentru prima oara a fost doar ca sa incerc …cred ca toti incearca asa numitele placeri ale vietii dar eu nu ma mai pot opri …toti banii care ii muncesc pe ele se duc ..sau in cazul in care nu am bani iau bani de la locul de munca si imi cumpar …..sau cer de la asa numitii dealer acest drog ….e o situatie foarte grava avand in vedere ca nu imi fac rau numai mie ci si celor din jur…sot familie etc….Va multumesc si astept raspunsul dumneavoastra.

Pe scurt pretul platit pentru senzatia de euforie si energie a cocainei este o crestere a agresivitatii, o suspiciozitate permanenta iar halucinatiile incep sa nu mai devina placute ci sub forma de voci amenintatoare sau insecte ce se tarasc pe corp. Apare si insomnia, dar si atacurile de panica sau chiar deteriorari cognitive ce pot schimba personalitatea considerabil. Cura de dezintoxicare e necesar sa fie facuta sub supraveghere pentru ca simptomele de sevraj (de intrerupere a consumului) pot fi si ele semnificative. Dupa intreruperea cocainei, sesiunile de psihoterapie sunt importante deoarece ajuta la evitarea recaderilor (ce nu sunt rare), prin discutii despre cauzele ce au dus la aparitia consumului. – Dr Rares Ignat – psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata familiala & profesionala

Daca doriți sa stopati aceasta dependentă, va recomand sa luați in primul rând legătura cu un medic psihiatru specializat in tratarea dependentelor,care sa va ajute cu un plan de tratament. Complementar acestui tratament,care presupune medicație si mai multe etape, puteți urma si psihoterapie.Numai bine!