Mesaj:
Buna ziua am si eu ceva pe suflet si simt nevoia de a cere un sfat.Eu sunt insarcinata in 7 luni.Parintii mei au plecat cu treaba in Anglia acum o saptamana.Noi am stat de vorba si am stabilit de dinainte ca dupa ce nasc{in iulie},la scurt timp sa fac si botezul ca sa nu ne apuce iarna cu copilul.Toate bune pana aici.Eu sufleteste mi-am dorit sa fac cununia religioasa pentru ca fata mea inaainte de a fii botezata sa aiba o familie unita in fata lui Dumnezeu.Si astfel dupa cununia religioasa urmand botezul sau,intram cu totii crestini si impacati sufleteste pe acest nou drum in viata.Cand s-a discutat toate aceste decizii parintii stiau ca nu vor fii langa mine pentru ca vor fii la munca, dar nu au obiectat nimic. Acum cand am mers si m-am interesat de tot biserica ,local de petrecere,tot. Bucuroasa sa le spun ca am gasit totul aproape si ca ne incadram in buget si data stabilita.Bucuroasa fiind eu ca desi insarcinata fiind,am reusit singura sa ma ocup de tot,sperand ca si ei vor impartii aceeasi bucurie.Dar la primirea vestei ca e totul stabilit ,parintii mei si-au exprimat dorinta de a fii si ei aici langa mine,ca nu vor sa lipseasca chiar la toate evenimentele din viata mea,sa mai astept cu nunta,sa o aman pentru la anul in toamna sa vor fii si ei langa mine si sa facem o nunta frumoasa atunci.Intr-un fel asa e la cununia civila nu vor fii prezenti nici la botez,si eu imi doresc sa-i am langa mine la toate evenimentele,dar stiam cu totii ca vor lucra .Eu nu stiu cum sa procedez,sotul spune ca noi am stabilit ceva si ca parintii mei stiau asta si sa facem cum am stabilit.Pe jumatate vreau sa ma cunun religios odata cu botezul,dar pe alta vreau sa fie si parintii.Cum sa fac sa impac pe toata lumea ,si mai ales pe mine.Fiind insarcinata sunt mai sensibila acum si am schimbari dese de comportament, ma supar repede si nu e bine nici pentru mine si nici pentru bebe,acum ma bucur, ma linistesc ,acum ma supar, ma dau peste cap.Astept un sfat daca ati inteles cat de cat povestea mea.Va multumesc

pana la urma se pare ca tot la un consens trebuie ajuns… continuati discutiile cu parintii si sotul dvs, chiar daca este putin mai dificil in situatia dvs, Incercati sa pastrati tonul discutiei cat mai calm si rational si sigur ajungeti la o solutie satisfacatoare pt toata lumea. Succes si sarcina usoara!

Draga mea, tu si bebelusul sunteti cei mai importanti. Restul se muleaza dupa nevoile voastre. Cine nu poate, nu vrea. Sa va lase in pace sa va bucurati de fiecare zi din viata. Tu vei deveni mama si va trebui sa iei decizii rapide si cat mai echilibrate, ce, vei sta sa mai intrebi pe cei din jur? Doar daca ai indoieli in ceea ce priveste casatoria cu domnul!

Draga mea cred ca de multe ori iti e greu sa spui NU…..atat persoanelor apropiate cat si celor din jurul tau….nimeni nu poate sa iti dea sfaturi..tu stii cum este mai bine. Din pacate eu personal nu cred ca ai sa poti sa impaci si…..si.Puneti niste intrebari: Ce este mai important pentru tine azi? Care ar fi motivul pentru care doresc sa impac pe toata lumea? Indiferent ce as face as putea reusi sa ma impac si pe mine? Ce imi spune mintea? Ce imi spune sufletul? pune pe hartie….imparte in doua foaia..pe o parte avantaje pe cealalta dezavantaje..si hotaraste-te. Pentru un partener nu este atat de dificila alegerea ta, indiferent care ar fi ea, ci incertitudinea ta.Spune da sau nu nevoilor tale intr-un fel in care sa iti satisfaci si dorintele…asta ar fi cool de tot…dar asta depinde doar de tine.

Pana la urma cine trebuie sa fie alaturi de cine? Parintii tai alaturi de tine la nunta, sau tu sa ai grija sa-i astepti pana cand vor fi disponibili?!? Daca joburile din strainatate sunt mai importante, e alegerea lor. Familia ta e formata din tine, sotul tau si copiii vostri. De-aici si "Ia-ti, mireasa, ziua buna, de la tata, de la muma"… Pe de alta parte, daca ei sustin financiar tot deranjul, vorbeste cu ei si fa-i sa inteleaga ca nu iti cumpara dragostea cu darul lor si nici nu le ofera drept de control asupra voastra. Daca darul lor e din dragoste, atunci… din dragoste sa fie, si fara tinichele de coada. Esti fata descurcareata, te intelegi tu cu ei. Numai bine!

Mesaj:
Am 30 de ani si de cateva luni a inceput sa-mi pocneasca foarte ciudat umarul stang apoi a aparut o durere in zona cervicala insotita de intepaturi in umarul stang. Problema e ca acum, pe langa aceste dureri, simt si intepaturi in zona pieptului (mai exact sub sanul stang). Partea ciudata e ca atunci cand sunt asezat sau stau intins pe pat nu simt aceste intepaturi din zona pieptului nici durerile nu sunt asa de mari ci numai cand stau in picioare. Singura metoda de a calma durerile e un gel antiinflamator. Am fost la ortoped a zis ca la oase nu am nimic, am fost la neurochirurg si la coloana nu am nimic. Durerea apare in special la efort mare. Nu am respiratia modificata, nu transpir, sa zic daca ar fi de la inima. Daca trag aer puternic in piept nu simt nicio durere, deci nici plamanii nu sunt. Sunt disperat! Orice sfat sau parere este bineprimita. Va multumesc!

Consultati un neurolog si un fizioterapeut…

din ce spuneti pare a fi o forma de periartita scapulo humerala…indicat ar fi sa mergeti la un ortoped sa cereti si o a doua parere si la un fiziokinetoterapeut . s-ar putea ca atunci ca bratul e afectat de forta gravitationala sa irite tendonul pectoralului.

Intereseaza-te in localitatea ta, daca exista un somatoterapeut de calitate, daca nu vezi ca la Cluj s-a deschis o clinica privata de somatoterapie (legatura corpului-soma cu psihicul-psiho).Apeleaza cu incredere, sunt reprezentanti ai celor mai bune scoli de terapie somatica din lume. Daca ortopedul spune nu stiu, neurologul idem…ia in considerare si optiunea influentei psihicului asupra fizicului…oricum nu ai ce pierde..succes

Va recomand sa faceti o sessiune de sedinte cu ozon. Daca sunteti din Bucurest va pot da si nume de medic care se ocupa cu asa ceva si care m-a pus pe picioare cand am avut umarul blocat. In afara de asta va pot recomanda sedinte de Atingerea cuantica sau/si Bowen. Sanatate!

Rebei Marius. Terapia asta are legatura cu Hanna Somatics? As putea primi niste detalii? multumesc

Nu ..cu Marius-somatics….eu sunt terapeut integrativ…in lunga formare..cam 11 ani in total pana acum si inca mai incap vreo 15 spun eu……..am lucrat terapie psihosomatica..ca si parte integranta din procesul de formare….inclusiv pe mine….eu nu am idoli..si nici statui..dar o parte din mine crede din suflet in influenta psihicului asuptra fizicului….

iar da…terapia bowen..e de luat in considerare…pentru cei care cred in ea..si nu e vorba de religie sau spiritualitate macar….

Mesaj:
Buna ziua,
as dori si eu o consiliere psihologica de specialitate pentru un membru al familiei dependent.Multumesc mult.

Mesaj:
Buna ziua! Va scriu pentru ca sunt de parere ca viata mea a ajuns intr-un punct destul de delicat din care cel putin acum nu vad cale de iesire. Tatal meu este un alcoolic de cand ma stiu ,iar acum betiile lui tot mai repetate m-au adus in stadiul in care nu imi pot controla reactiile. Astfel,am ajuns sa imi urasc propriul tata si sa imi doresc sa imi iau viata pentru ca nu mai suport rusinea betiilor lui si nici scandalul permanent de acasa. De asemenea, m-am inchis in mine,nu am incredere sa povestesc nimanui cosmarul de acasa si sincer am obosit sa imi pun o masca de fericire de fiecare data cand ies din casa .
Sunt constienta ca e posibil sa nu fi fost coerenta in afirmatiile mele,insa sper ca m-am facut inteleasa si ca voi primi un sfat pentru problema mea .

eu am inteles perfect ce ati vrut sa spuneti. Consider ca ati punctat foarte bine ce este nevoie sa faceti: sa incepeti sa povestit despre ce tratiti (cui puteti), sa nu va mai puneti masca de fericire de fiecare data cand iesiti din casa. Daca va luati viata, ar fi pacat, mai ales atunci cand exista solutii la problema dvs. Tatal dvs este o persoana bolnava care are nevoie de ajutor profesionist. Incercati sa va consultati cu un avocat si cu politia pt a vedea ce optiuni legale aveti in aceasta situatie si puteti reveni aici pe grup cu mai multe intrebari. Succes!

Exista solutii pe care le puteti descoperi impreuna cu un terapeut.

Dragă domnişoară, ruşinea este normală atunci când NOI alegem să trăim în dezonoare şi ruşine. Ceea ce face tata este doar viaţa lui, alegerea lui, ar trebui să-i fie lui ruşine şi în nici un caz ţie. Şi asta ţine de alegerea ta: poţi să mergi cu fruntea sus, pentru că nu vei fi niciodată responsabilă de faptele altuia, ci doar de ale tale. Cât priveşte masca, nu ştiu dacă este necesar să o porţi: fii tu, aşa cum eşti! Caută o persoană care să te înţeleagă şi cu care să poţi discuta despre simţămintele tale. Dacă poţi, caută un specialist. Am lucrat cu persoane alcoolice şi familiile lor, ştiu prin ce trec copiii unui alcoolic. Şi nu uita, tatăl tău NU POATE ALTFEL! Dacă reuşeşti să înţelegi asta vei fi mai puţin supărată pe el, vei acumula mai puţine frustrări şi mai puţină ruşine, pentru că nu putem decât să simţim compasiune faţă de persoanele bolnave. Iar tatăl tău este un om bolnav!

Cum pentru unii pacienti cu dependenta de alcool, oprirea in totalitate si abstinenta de la consumul de alcool nu reprezinta un obiectiv terapeutic acceptabil sau realizabil cu usurinta incepand de anul trecut a fost aprobat si un tratament care scade dorinta de a consuma alcool si in consecinta ajuta pacientii cu dependenta de alcool cel putin sa reduca consumul. In studiile clinice ce au dus la aprobarea produsului, dupa sase luni de tratament consumul de alcool a fost redus cu aproximativ 60%. In cazul in care tatal tau ajunge sa fie diagnosticat ca fiind dependent de alcool medicul poate sa-i prescrie acest produs, (care insa nu este compensat deocamdata). Daca da rezultate …precum va doresc…as sugera sa le intariti cu ajutorul psihoterapiei, deoarece recaderile raman o problema daca nu se actioneaza concomitent si la nivel psihic. Ai putea eventual sa-l sprijini si tu (sau eventual mama ta) in acest drum catre insanatosire, participand impreuna la aceste sesiuni de psihoterapie. In cazul in care doresti sa te indrum catre un medic psihiatru care ii poate pune diagnosticul tatalui tau (si eventual sa-i prescrie produsul daca e nevoie) poti sa ma contactezi si direct pe emailul wings.romania@gmail.com. Dr Rares Ignat – psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata de cuplu si familie

Buna ziua. Ati omis un amanunt important: varsta Dvs. Daca sunteti inca dependenta legal de parinti, vedeti situatia asa cum este: fiecare este raspunzator de ceea ce face, si ar trebui sa fie la toate nivelele (moral, fizic, legal). Nu va asumati greselile lui si rusinea pe care dansul ar trebui sa o simta. Acesta este un tipar comportamental pe care trebuie sa-l eliminati o data pentru totdeauna. Daca ati trecut de varsta majoratului, nu inteleg reticenta Dvs. de a va rupe de o asemenea viata, decat in situatia in care va asumati rolul de protector pentru altcineva din familie. Si in acest caz, revin cu ideea ca nu puteti sa traiti viata altcuiva, sa va asumati greselile sau alegerile lor. Eliberati-va emotional si vedeti-va de viata Dvs., care nu are nicio legatura cu unul sau cu altul: viata Dvs. reprezinta alegerile Dvs. Eu cred cu tarie ca meritati o viata mai buna. Dumneavoastra ce ziceti? Numai bine!

Tatal tau are viata lui iar tu o ai pe a ta. Ce face el cu viata lui il priveste strict si nu pote fi ajutat daca nu vrea sa fie ajutat. Rusinea este tot a lui, nu are de-a face cu tine. Este adevarat,sa convietuiesti cu cineva in astfel de conditii este f greu si dureros, trist… Care ar fi motivele pt care ai renunta la VIATA TA din cauza VICIULUI LUI? Crezi ca ceva s-ar schimba sau ai face un lucru bun cu asta? Viata noastra este cel mai frumos cadou pe care-l primim in aceasta lume, ea poate fi exact asa cum ne dorim noi, fiecare dintre noi. Trebuie doar sa vrem, sa ne dorim cu adevarat, sa ne propunem si sa muncim ca sa putem avea o viata normala, frumoasa, fericita. Nimeni si nimic nu te poate opri sa faci ceea ce doresti cu viata ta si sa ajungi acolo unde iti doresti. Avem in viata hopuri, obstacole, bariere, e firesc, dar avem si capacitatea de a le depasi, nu e cazul sa ramanem la pamant daca ne-am impiedicat si am cazut, sau daca altii ne-au faultat si ne-au doborat… Poti face tot ceea ce-ti doresti cu viata ta, esti libera sa te rupi de acest cosmar din viata ta, sa mergi inainte asa cum it doresti pe drumul pe care ti-l alegi. Rusinea, repet, nu este a ta, nu ai de ce sa te prefaci si sa te ascunzi, cere ajutor si vorbeste, exista oameni cate te pot intelege si te pot ajuta. Nu-i obligatoriu sa porti o masca, nu ai de ce. Esti un om trist si nefericit, nu nega asta, accepta si lasa sa iasa toate astea afara, ca sa te poti vindeca. Nu ai precizat varsta, dar chiar si daca inca esti minora, fa astfel incat sa-ti focalizezi atentia si sa-ti consumi energia pe ceea ce ai tu de facut, atat cat se poate. Daca nu reusesti sa te muti de acasa, incearca sa eviti pe cat posibil ceea ce-ti face atat de mult rau si sa intri cat mai putin in contact cu tatal tau. Faptul ca il urasti, din nou nu-ti aduce nimic bun, doar te face sa-ti umpli fiinta de venin si sa te imbolnavesti. Ura este unul dintre cele mai periculoase sentimente care provoaca in om cele mai mari daune. Este dificil, in astfel de cazuri, sa nu urasti, mai ales la o anumita varsta. Cauta sa-ti gasesti in tine forta din interior sa poti sa ierti, este greu dar merita, iertarea aduce pace, liniste, echilibru in fiinta umana. Iarta in tine, in sinea ta, el nu trebuie sa stie ca l-ai iertat si vei avea puterea de a te detasa de tot si de a merge inainte senina, pe drumul tau. Ca sa ai un viitor frumos si bun, iarta-ti trecutul si impaca-te cu el. Parintii ne sunt dati dar restul e la latitudinea noastra, avem liberul arbitru, putem alege in fiece moment, tot ceea ce ne dorim.Apeleaza la un specialist, te poate ajuta. Succes!

Mesaj:
Sunt fata, am 23 de ani si simt ca viata mea se invarte in jurul mancarii. Nu suport sa am in jur mancare calorica, dulciuri sau alte chestii de genul. Sunt intr-o continua dieta in sensul ca mananc putin si slabesc 2-3 kilograme apoi le pun la loc. De aproximativ 3 ani sunt in aceeasi stare! Mananc pe fond nervos, Mananc cand sunt singura, mananc cand simt nevoia de dragoste. Imi doresc sa slabesc 10 kilograme dar ceva ma tine in loc. Parca eu ma tin in loc. Trebuie sa specific ca sunt studenta. Orice fac se conecteaza in mintea mea cu mancarea. Daca merg undeva automat ma gandesc: eu ce mananc? cum sa fac sa refuz anumite alimente? etc. De aceea refuz sa ies. Plus ca ma simt grasa desi sunt normoponderala ba chiar unele persoane imi spun ca sunt slaba si sa nu mai slabesc. Cum de se intampla asa cand eu pe cantar vad ca slabesc 2-3 kile, cei din jur spun ca sunt slaba apoi eu mananc si pun inapoi acele kilograme. Stiu, pare superficialdar ma seaca de puteri problema asta. Am ajuns sa ma simt incapabila, sa mi se para cel mai greu lucru din lume sa slabesc 5 kilograme si sa scap de obsesia asta! Multumesc frumos!

pare ca ‘ceva’ este blocat in tine si iti cauzeaza aceste idei. In mod normal, daca ai afla de unde vin toate ideile astea, obsesia pe care o ai, dificultatea de a merge mai departe, te-ai linisti sigur. Iti recomand sa incepi o psihoterapie/dezvoltare personala atat pt a rezolva aceasta problema cat si pt a te evolua pe tine. Se poate, succes!

Interesant ar fi să ştiu de când eşti în această luptă cu tine însăţi, ce anume te face să te ,,ţii în loc,, după cum te exprimi. Da, ar fi de dorit să afli unde şi ce anume te-a blocat în rolul acesta: dacă reuşeşti să identifici asta, tot de acolo poţi să începi schimbarea.

Ma intreb daca greutatea este singurul aspect asupra caruia iti place sa detii controlul? sau ar mai fi si alte aspecte din viata ta? Poate daca le explorezi impreuna cu un psihoterapeut vei reusi sa scapi de ‘obsesia asta’. Stim cu siguranta ca exista anumite comportamente de supraalimentare ce pot sa fie influentate in sens pozitiv de modificarea unor interactiuni in mediul in care traiesti si de reducerea perceptiei stresului cu care te confrunti zi de zi. Dr Rares Ignat – psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata de cuplu si familie

Draga domnisoara, ceea ce povestiti relativ la relatia Dvs. cu mancarea imi suna cunoscut. Sunt atatea vedete care au transformat aceasta obsesie, cum ii ziceti Dvs, in emisiuni culinare, carti de retete, restaurante de renume, adevarate curente de opinie sau stiluri de viata… Perceptia negativa pe care o aveti depinde doar de Dvs. Cautati un terapeut care sa va ajute, sau descoperiti de una singura ce zace sub aceasta drama, care este declansatorul ei, care sunt tiparele pe care, probabil, le urmati involuntar… Tineti minte zicala batraneasca: "Tot raul spre bine!". Numai bine!

Greutatea iti protejeaza ceva legat de nesiguranta,legat de ziua de miine si nu in ultimul rind legatura cu prietenii apropiati(in sensul ca te-ai simtit parasita,tradata etc).Nu mai miinca seara imagineaza-te cum ai vrea sa fii,activeaza-ti matricea scaderii in greutate si nu mai tine nici o dieta.

Raspunsul l-ai dat singura, mamanci pe fond… nervos. Adica pe baza de stres. Deci eliminarea stresului, a cauzei profunde, ar schimba situatia. Lucru usor de realizat, daca se vrea. Restul… vine de la sine.

uite si un articol ce ar putea sa te ajute sa intelegi mai bine unele aspecte legate de consumul alimentar necontrolat http://psihoterapiefamilie.ro/blog/cat-de-bine-rezisti-ispitelor/

Mesaj:
Buna ziua!
In urma cu doua luni am descoperit ca sotul meu a avut in anul 2012 o aventura cu o colega de serviciu timp de cateva luni, aventura ce s-a incheiat cu o luna inainte de nunta noastra. De cand am aflat, am facut o obsesie in a incerca sa-mi amintesc momente, ipostaze, semne pe care nu le-am vazut in acea perioada. Ma roade ingrozitor pentru ca eu m-am simtit foarte fericita in acea perioada si mereu ii spuneam cat sunt de fericita si implinita ca l-am intalnit. Ca sa va dau un exemplu…in acea perioada locuiam intr-un apartament unde ne cantau la fereastra randunele. Acum, daca vad o randunica,imi amintesc de acea perioada cand credeam eu ca suntem fericitidar in fapt…traiam intr-o mare minciuna. Alt exemplu.: aveam in balcon o muscata grena, acum daca vad o astfel de floare, iar imi amintesc si ma intristez.
El a recunoscut prostia pe care a facut-o, cred ca regreta, am decis sa ii mai dau o sansa dar vreau sa scap de aceasta obsesie de a lega totul cu acea perioada.

o idee ar fi sa mergeti impreuna la cateva sedinte de terapie de cuplu… pt ca s-a intamplat in cuplu, afecteaza cuplul, deci cuplul ar fi bine sa il rezolve. Succes!

draga doamna, in orice casnicie vine un timp cand trebuie sa rezolvam aspecte nerezolvate din trecut… iata ca acest timp este "acum" pt dvstra… curaj!

Cum se poate? Primul lucru care ajută este IERTAREA! De obicei noi nu iertăm pe deplin și păstrăm în noi resentimente, răni, dureri. Ar putea ajuta un ritual de iertare: zilnic, față în față cu tine însăți, spuneți că vrei să ierți, că l-ai iertat, că vrei să uiți greșeala soțului tău. Este nevoie să-ți amintești că vrei să mergi mai departe. Este nevoie să-i oferi încredere soțului tău, dacă viața voastră actuală de cuplu îți permite să faci asta. Și nu uita, greșeli pot să fie, de o parte sau alta dar dacă există o schimbare autentică, merită să iertăm. Iertatea ne ajută de fapt să încheiem un episod din viața noastră: aceste amintiri permanente par să spună că tu n-ai încheiat încă acel episod. Ori, dacă vrei să mergi mai departe, ai nevoie să ierți.

Umblă o vorbă că oricine poate fi sedus, doar să existe o conjunctură favorabilă. Poate interviul de la început vă luminează în privinţa asta http://wp.me/p48646-1H8

Bine ziceti ca "ati facut" o depresie. Vestea buna e ca, asa cum "ati facut-o", la fel puteti si sa scapati de ea. Depinde doar de Dvs. daca o mai duceti in spate o perioada sau nu. Daca nu puteti sa va dezbarati de ea de una singura, mergeti la terapie. Va stam la dispozitie. Numai bine!

Mesaj:
Am un baiat de 24 de ani si o fetita de 12 ani. Sunt intr-un impas: nu stiu daca e bine sa ma despart o perioada de timp de sotul meu deoarece avem probleme mari cu baiatul, din pricina caruia ne certam frecvent. Acesta (baiatul) nu lucreaza si are un anturaj deocheat. Sotul spune ca ar fi bine sa ne despartim pt a-l forta sa se intretina singur. Eu sunt de parere ca ar fi bine sa-i acordam sprijin de specialitate(internat) (de altfel a mai avaut 2 tentative de unde a venit mai rau ca inainte). Are terminata facultatea cu greu, nu se casatoreste, in schmb orice relatie se termina cu depresii cu planset si cu mare greutate. El spune ca pune suflet si nu poate accepta usor o despartire definitiva de fata. Au fost vreo 4 -5 astfel de prietenii. Este f activ sexual. Aceasta situatie a parut de cand terminat liceul. Au fost si probleme cu politia: l-au reclamat fostele prietene ca nu au fost respectate sau au primit cate-o palma cu injurii etc. Cu tatal sau nu se intelege deorece nu ii tolereaza iesirile desi cand a putut sa stea de vorba cu el i-a explicat cu multa intelepciune totul… Pe mine ma manipuleaza asa cum vrea pentru ca simte cum imi tremura inima in mine cand e vorba de el. De la sora lui ia mereu bani, cat de putin. Nu o suporta pe soacra mea spunand ca seamna taica-sau ff bine cu ea. Efectiv il uraste pe tatal sau si m-a amenintat ca o sa-l bata odata… Acuza ca sotul l-ar fi lovit in clasa a 7-a ff tare si nu-l poate ierta pentru asta. Eu nu-mi aduc aminte dar e sigur ca de atunci si pana atunci nu l-a lovit. Are perioade de depresii pe care le trateaza cu pastile date de medic de specialitate si care nu fac decat sa amelioreze starea sa.
Intrebarea era daca ma despart de sot se va apuca de treaba sau va adanci si mai mult ,,rana pe care o are in suflet,, asa cum spune el. Poate ca un dus rece nu i-ar strica.
In copilarie—inca de la trei ani a plecat de acasa traversand orasul pentru a ajunge la mamaia si chiar s-a descurcat f bine. Apoi in fiecare an a facut cate o boacana de acest fel. Nu a luat la facultatea la care a vrut sotul meu si pentru acest lucru sotul meu nu a mai vorbit cu el un an jumatate ,,l-a ignorat,, crezand ca ii da o lectie. NU a facut decat sa-lurasca si mai tare. Nu stiu ce sa fac! Sunt intr-o dilema totala.

pare ca fiul dvs sufera de o tublurare de personalitate asupra careia ar fi indicat sa insistati! mergeti impreuna (toti 3) la psihiatrul sau (eventual mai consultati alti 2 psihiatrii), mergeti la un terapeut de familie (tot impreuna) si incercati sa vedeti ce se intampla in aceasta triada. Puteti reveni aici cu informatiile pe care le aflati intre-timp. Succes!

Incercati sa mergeti la un psiholog, cel mai indicat ar fi individual ( fiecare membru al familiei chiar si cea mica ) + colectiv. Cautati un psiholog specializat pe psiho familiei. Despartirea de un stimul nu reprezinta solutionarea problemei

Psihiatrul sau psihologul sunt solutii nepotrivite aici! E nevoie de un PSIHOTERAPEUT, pentru INTREAGA FAMILIE. Orice alt comentariu e inutil, problema se rezolva in 10-20 de sedinte de psihoterapie.

Draga doamna, nu vad de ce ar fi un dus rece pt fiul dv despartirea de sotul dv???? Care-i legatura? Daca nu se suporta reciproc, oricum… pt el ar fi ca si cum ar fi castigat o batalie, in fata dv… Nu e cazul ca o fam sa se destrame si sa sufere altii, el va manipuleaza pur si simplu, vazand ca nu-i puteti rezista. Are nevoie de consult psihiatric si psihologic acest copil, are nevoie de psihoterapie in completarea tratamentului. Spuneti ca de cand era mic avea un comportament nefiresc, deci e cazxxul sa luati taurul de coarne pana nu este prea tarziu. Spuneti ca mai aveti si o fetita de 12 ani… La ea v-ati gandit? Are si ea de suferit intr-un fel sau altul, trebuie protejata. Dv puneti problema intr-un fel nesanatos, asa mi se pare mie, gandindu-va numai la baiat si fiind dispusa sa faceti niste alegeri care nu cred ca ar aduce ceva bun in fam dv., niciunui membru al fam. Cu baiatul la psihoterapie si fiti fermi cu el!

De fiecare dată când un om spune către altul, nu fă aia sau ailaltă, chiar nu îţi este teamă să ai un asemenea anturaj, de ce bei atât de mult, există o diferenţă fundamentală în modul de funcţionare al sistemului opioid al fiecărui individ. Pe baza lui omul poate discerne ce este ‘Rău’ sau ‘Bine’. Adică există conceptul de "exces de opioizi" favorizat de consumul de alcool, făinoase (despre care se ştie că permeabilizează bariera hematoencefalică şi uneori pot cauza boli psihice grave), sau indirect prin deficitul de niacină samd. Cam acelaşi lucru se întâmplă când cineva este îndrăgostit, alţii neputând înţelege ce SIMTE celălalt şi de ce acţionează tocmai în acel mod .
Din câte aţi menţionat, această ipoteză se confirmă şi în cazul băiatului dvs, fiindcă excitaţia sexuală este fundamental asociată cu suprastimularea receptorilor de opioizi.

Dacă aş fi în locul dvs. aş merge de la bun început pe ideea că suferă de un sindrom al intestinului permeabil, cu sindrom de malabsorbţie. Deci sunt necesare nişte teste de laborator pentru boală celiacă + alte intoleranţe alimentare (soia, lactate şi orice alt aliment cunoscut că ar putea dăuna). La fel puteţi încerca şi teste pentru deficienţe nutritive: B12 + folat(deci testaţi şi homocisteina), vitamina D, magneziu etc. Indiferent dacă are sau nu o problemă cu toate aceste alimente, încercaţi să-l atrageţi cu o dietă sănătoasă. Mai multe informaţii puteţi găsi aici http://wp.me/p48646-a

Pe de altă parte există şi abordarea psihoterapeutică, iar Andras Feldmar are nişte interviuri care pun pe tapet câteva idei apropo de situaţia pe care aţi expus-o la început. http://wp.me/p48646-8p

Se pare că până acum aţi mers "pe mâna soţului" iar rezultatele nu sunt cele aşteptate: fiul dvs îl urăşte, tatăl lui şi soţul dvs nu-i vorbeşte, Soţul dvs ar fi vrut să aleagă el în dreptul fiului său o facultate. Acum soţul dvs vine cu propunerea despărţirii, pentru a……. Ce veţi rezolva? Se poate ca unele reacţii ale fiului dvs să se datoreze tocmai acestor strategii defectuoase de educaţie. Şi se pare că acest fiu îşi doreşte, mai mult decât orice, să fie acceptat şi iubit: puteţi să-i oferiţi asta, dvs şi tatăl lui? Acesta ar fi prumul lucru pe care să-l faceţi: să-l iubiţi, prin iubire înţelegând şi disciplina (pe mine mă manipulează….). Al doilea lucru este să-i plătiţi câteva şedinţe de terapie. Ideal ar fi ca şi dvs să intraţi în terapie alături de el, aveţi nevoie……

Draga doamna, intelegeti ca nu sunteti salvatorul nimanui, nu veti putea salva niciodata pe cineva care nu vrea sa se salveze. E evident ca va iubiti fiul mai presus de toatesi sunteti in stare de orice sacrificiu pentru el. Desi poate parea ciudat, fiul Dvs. se simte bine in postura in care se afla, pentru ca, in ciuda suferintei (pe care si-o produce singur, repetand aceleasi greseli), primeste toata dragostea neconditionata pe care si-o poate dori, de la Dvs, ori acesta pare sa fie scopul lui final. Mergeti cu el la terapie, nu mergeti pe ideea tratamentului medicamentos. Aveti nevoie amandoi sa priviti lucrurile din adevarata lor perspectiva, scapand de deziluzia in care, in mod evident, va aflati amandoi in acest moment. Nu este momentul sa mai amanati si nici sa incercati sa le rezolvati dumneavoastra pe toate, pentru ca, vedeti bine, aceasta atitudine nu v-a adus prea multe beneficii nici pana acum. Numai bine!

Draga doamna, va propn un scurt exercitiu de imaginatie. imaginati-va ca fiul dvs. este un copac care inmugureste, infloreste si da roade. Si mai imaginati-va ca dvs. membrii familiei sunteti vreamea. Credeti ca vremea influenteaza in vreun fel copacul? Credeti ca are copacul nevoie de vreme frumoasa sau de furtuna? Lasand metaforele de-o parte, parerea mea este ca aveti nevoie de psihoterapie de familie. Specialistul va ajuta sa gasiti solutii pt. a gestiona anumite situatii si se vor scoate la suprafata anumite lucruri. Nu trebuie sa va temeti, ci doar sa participati impreuna la sedinte. Mult succes!

Mesaj:
Buna ziua
Pe fondul unei probabile depresii (spun probabila pentru ca nu am consultat un specialist) sufar deja de o vreme de tulburari de somn. Adorm extrem de greu seara, imi este frica, uneori am chiar o senzatie de crestere a frecventei si intensitatii batailor inimii (o aud in urechi, mi se face greata si ma trec valuri de ameteala). In consecinta dimineata nu ma pot trezi. Cand ma trezesc totusi, obosita chiar daca numarul de ore este mai mult decat suficient, sunt apatica, deconectata de la problemele (banale de altfel) care seara capata proportii epice, nelasandu-ma sa adorm. Am dificultati de concentrare, vorbire dezordonata (ceea ce nu imi este specific) si imi este afectata memoria.
Stiu ca teoretic ar trebui sa merg la terapie dar in urmatoarele 2 luni nu o sa am timp de asa ceva. Pe de alta parte, pregatindu-ma pentru examenul de licenta, nici nu pot ignora in totalitate problema.
Exista vreo combinatie de medicamente care sa imi regleze atat fusul orar si cantitatea de somn cat si problemele de concentrare?

mergeti si consultati un specialist (medic), vedeti ce spune, ce va recomanda. Sigur exista o solutie temporara adecvata dvs. Daca sunteti din Bucuresti va stam la dispozitie www.cmibotezat.ro

Nu stiu daca este vorba de o depresie, cat este vorba despre stres. Ma refer la stresul cauzat de examenul de licenta, spun asta pentru ca peste 2 luni, la fel ca tine, si eu am un astfel de examen. Si cam l-a fel ma manifest: tulburari de somn, oboseala, pofta de mancare, stari de nervozitate etc. (lucruri total nespecifice mie) l-a fel am patit si in clasa a 12-a inainte de BAC. Eu zic sa gasesti ceva cu care sa te detasezi, de ex pe mine ma ajuta foarte mult aerobicul, ma relaxeaza total si in acelasi timp ma umple de energie; sigur este ceva potrivit si pentru tine. Succes

Medicamentele nu rezolva totul. Prioritatile tu ti le fixezi si se pare ca deja ai pus sanatatea pe planul doi. Cu siguranta asta nu-ti va folosi pe termen lung, dar mi-e ca nici pe termen scurt, tinand cont de ce ne scrii ca te supara. Sfatul meu: fie incepe sa faci meditatie in fiecare zi, pentru relaxare si redobandirea controlului, fie alege terapia de eliberare emotionala, care va reduce semnificativ nivelul de stres, avand consecinte benefice in toate problemele indicate de tine. Poti incerca o sedinta de terapie NLP (programare neuro-lingvistica), in care vei intelege care sunt tiparele care se repeta in viata ta (tiparul de succes, de exemplu), si vei invata sa le aplici atunci cand vei avea nevoie (de pilda la examen). Numai bine!

Mai degrabă suplimente:
omega 3 cu trigliceride http://www.iherb.com/Now-Foods-Tri-3D-Omega-90-Softgels/39952#p=1&oos=1&disc=0&lc=en-US&w=3d&rc=7&sr=null&ic=4
Rhodiola 3-4 cps/lună, http://www.suplimente.ro/rhodiola.html
enzime digestive http://www.suplimente.ro/enzime-din-plante-120-capsule.html
o formă avansată de vitamina E http://www.suplimente.ro/advanced-gamma-e-complex-60-softgels.html
Toate în combinaţie cu ajustarea dietei http://wp.me/p48646-d

Sfatul meu…mergi la un psihoterapeut…ajuta mult…am trecut si eu prin aceleasi stari, ce culminau cu sunatul la salvare…dar care nu avea ce sa-mi faca…iti trebuie ceva..ceva nou in viata ta…sanatate si bafta cu licenta

Mesaj:
Buna dimineata,
Am si eu cateva simptome care se leaga:
1. De ceva timp sufar de o depresie, pur si simplu totul pare sa fie inutil,fara rost, monoton.
2. Pe langa aceasta depresie am si probleme mari cu somnul (timp de 2 saptamani, pana astazi, am pierdut noptile dormind de la 5-7 dimieata pana la 16-17).
3. Pierderea poftei de mancare.
Intrebarea mea e daca ar trebui sa merg la un specialist sau as putea sa imi rezolv singur problemele? Mentionez ca, pentru un introvertit ca mine mersul la un psiholog imi starneste un sentiment de anxietate, stres.

este normal sa aveti emotii, mai ales ca introvertit, dar le puteti ignora… nu muscam . Exista tratamente medicamentoase usoare care pot fi eficiente in situatia dvs. fara a merge neaparat la consiliere (poate nu sunteti inca pregatit sa va deschideti). Daca sunteti din Bucuresti va stam la dispozitie www.cmibotezat.ro

Odată ce aţi apelat la noi, cred că ştiţi că nu vă puteţi rezolva singur problemele. Aveţi dreptate, nu-i uşor să ,,te dezbraci,, în faţa medicului dar o faci dacă doare. Aşa este şi cu latura emoţională: deja doare, deci aveţi nevoie de ajutor.

Buna ziua. 1. E posibil sa aveti dreptate si chiar sa fie totul monoton si fara rost. Schimbati ceva in viata Dvs. si mentineti acest obicei cu cate o imbunatatire in fiecare zi (pot fi si schimbari absolut minore, dar sistemul e preluat de la japonezi si acolo s-a transformat intr-o adevarata filozofie de viata, deci functioneaza). 2. Problema cu somnul se rezolva prin disciplina si eliberare emotionala. Ultima se poate realiza prin meditatie sau tehnici de eliberare emotionala (EFT). Exista niste retete care functioneaza. De ce nu le-ati aplica? 3. Pierderea poftei de mancare e normala in circumstantele pe care ni le-ati prezentat. In ce priveste raspunsul la intrebarea Dvs. – sunt convinsa ca, subconstient, stiti foarte bine ce sa alegeti (re-echilibrarea pe cont propriu sau mersul la terapie – care, dupa cum v-am prezentat, poate fi de mai multe feluri, nu numai psihoterapie). Oferiti-va un pic de timp ca sa va dati seama daca aveti resursele necesare sa iesiti singur din aceasta stare, iar cand aveti raspunsul, actionati, nu mai amanati. Numai bine!

Mesaj:
Buna ziua
Pe fondul unei probabile depresii (spun probabila pentru ca nu am consultat un specialist) sufar deja de o vreme de tulburari de somn. Adorm extrem de greu seara, imi este frica, uneori am chiar o senzatie de crestere a frecventei si intensitatii batailor inimii (o aud in urechi, mi se face greata si ma trec valuri de ameteala). In consecinta dimineata nu ma pot trezi. Cand ma trezesc totusi, obosita chiar daca numarul de ore este mai mult decat suficient, sunt apatica, deconectata de la problemele (banale de altfel) care seara capata proportii epice, nelasandu-ma sa adorm. Am dificultati de concentrare, vorbire dezordonata (ceea ce nu imi este specific) si imi este afectata memoria.
Stiu ca teoretic ar trebui sa merg la terapie dar in urmatoarele 2 luni nu o sa am timp de asa ceva. Pe de alta parte, pregatindu-ma pentru examenul de licenta, nici nu pot ignora in totalitate problema.
Exista vreo combinatie de medicamente care sa imi regleze atat fusul orar si cantitatea de somn cat si problemele de concentrare?